Identitate

Radu Gyr

Eşti Doamne bun, eu pământean si rău
Si-n dragoste nu-ti semăn, nici în milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău
de par dospit din cer nu din argilă.

Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere?

Metanie
Radu Gyr


Doamne, fa din umilinta
pod de aur, pod inalt.
Si din lacrima, velinta,
ca pe-un pat adanc si cald.

Din lovirile nedrepte,
faguri faca-se si vin.
Din infrangeri, scari si trepte;
din caderi, urcus alpin.

Din otrava pusa'n cana,
fa miresme ce nu pier.
Si din fiecare rana,
o cadelnita spre cer.

Si din orisice dezastru
sau crepuscul stins in piept,
Doamne, fa lastun albastru
si da zambet intelept.

Impacare

 Monahia Zorica Latcu Teodosia

Cu sufletul spre Domnul am strigat:
Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.
Ma ţine lutul meu, de lut legat,
Şi-n van vrea fierea lumii să mă-mbete.

Spre Tine merge dorul meu întreg,
La Tine-mi este orişice dorire.
Ci lasă-mă de lut să mă desleg,
Să vadă sufletu-mi a Ta mărire.

Mi-e sete de odihnă, Doamne-al meu,
Mi-s mâinile şi tălpile o rană.
Din coastă sânge-mi picură mereu,
În drumul de păcat şi de prihană.

Trăiesc flămând
Valeriu Gafencu

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,
Frumoasă ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Şi-i plin cu lacrimi şi cu apă vie;
Potirul florii e o-mpărăţie.

Când răii mă defaimă şi mă-njură
Şi-n clocot de mânie ura-şi varsă,
Potirul lacrimilor se revarsă
Şi-mi primeneşte sufletul de zgură,
Atunci Iisus de mine mult Se-ndura

Măiastră suferinţă
Monahia Zorica Teodosia Laţcu

O Tu, Măiastră suferinţă,
Cu dor cuprinzi
Întreaga mea fiinţă.
În ea aprinzi
Lumini de cunoştinţă,
Mă-nveţi întreg
Adâncul omenesc,
Mi-arăţi sublimul
Cel Dumnezeiesc,
Mă-nveţi să trag hotare firii
Şi să-nţeleg întinderea . iubirii
Îmi luminezi cu flăcările Tale
Nemărginirea Lumii siderale.
Mă duci adânc, tot mai adânc,
În jos,
Mă urci pe culmi de bine
Şi frumos.

Stiu ca sunt lut
 Radu Gyr
 
Stiu ca sunt lut, dar nu stiu cine
mi-a pus în piept albine stranii,
sa-mi scoata mir din maracine,
din balarii, impartasanii.

Minunea mea se-ntampla vie
din mofturi mici si biete fleacuri…
Un colt de-al meu e-o-mparatie,
o zi de-a mea rasfrânge veacuri.

De nu strâng marile in brate,
prin câte-o balta tot deretic
si gheara mea tot sta sa-nhate
din orice taina câte-un petic.

Si daca-ncalecat pe-o raza
ea nu ma urca-n cer, incalte
de-o schioapa-n aer tot cuteaza
peste cotete sa ma salte.

Ruga mea

Monahia Zorica Latcu Teodosia

Doamne, pentru toata saracia sfanta,
Pentru calea alba in singuratate,
Pentru istovirea carnii sfasiate,
Pentru cuiul care-n palma se-mplanta.

Pentru stralucirea lacrimii curate,
Pentru dorul tainic, care-n suflet canta,
Oasele sarmane bine Te cuvanta,
Pentru toate-acestea, Doamne, pentru toate.

Pentru ca Tu, Doamne, esti nespus de mare,
Pentru ca Esti Unul in desavarsire
Pentru ca Esti Insusi vatra de iubire.

Soarele de dreptate, blanda desfatare,
Pentru ca esti slava, mila si-ndurare,
Pentru toate acestea, Iti aduc marire.

Cantec deplin

Radu Gyr

N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi;
surâd numai acei care suspină
Azi n-ai zâmbi, de n-ar fi fost să gemi
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
Şi dacă singur rana nu-ţi legai
cu mâna ta n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colţ de rai
de n-ai purta un strop de iad în tine.
Căci nu te-nalţi în slăvi până nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amară.
Şi dacă-nvii cu cântecul de azi
e c-ai murit cu lacrima de-aseară.

Vezi, Viata?
Radu Gyr
 
Vezi, Viata ? Eu inca mai traiesc
Si inca iti mai fac reverente
Cu-aceste gunoaie si zdrente,
Cu-n rest de prapad omenesc.

Vezi, Viata ? Eu inca mai surad
Prin lacrima-acestei argile,
Cu moartea tipand in pupile,
Cu ochii dezastrului had.

Vezi, Viata ? Eu inca ma scol
Din iad, din dezgust, din lesie,
Din ce-a vrut durerea sa fie,
Din crancenul meu vitriol.