Romanii, sarbii si bulgarii sunt fii ai Dunarii; s-au legat de Dunare cum se leaga nou- nascutul de apa din cristelnita cand se boteaza in numele Sfintei Treimi si n-au mai plecat de langa ea, de cele mai multe ori facandu-si daruri durerile si bucuriile, uneori chiar sfintii.

Cu 800 de ani in urma, la sudul Dunarii, in vechea capitala a Bulgariei, Tarnovo, se nastea o fetita. Parintii ei s-au bucurat mult. Era frumoasa ca un ingeras, sanatoasa si vioaie, legata cu inimioara de dragostea lui Hristos prin Taina Sfantului Botez si prin purtarea de grija a mamei. Mama, mama si iar mama... Implinise doar 10 anisori Filofteia noastra cand mama ei a plecat la ceruri. Tatal s-a recasatorit si noua mama a copilei a urat-o dintru inceput pentru puritatea, faptele si taria credintei ei: ba ca mergea prea des la biserica, ba ca-si impartea hainutele copiilor saraci si orfani... Tatal bland de altadata a-nceput sa se lase ispitit de satana; isi certa si isi batea fetita tot mai des, o tragea de codite pentru a o indeparta de la faptele cele bune: rugaciunea, fecioria si milostenia. Fetita noastra nu se tulbura. Avea un suflet mare, atat de mare incat abia mai incapea intr-un trup asa plapand. In acest suflet, buna ei mama, care acum o privea din cer, sadise atata mila, incat fecioara de 12 anisori ajunsese deja mama saracilor, orfanilor, vaduvelor si bolnavilor din cetate.

Intr-o zi pe la amiaza, tatal, orbit de rautatea si invidia mamei vitrege, a stat la panda ca un ucigas de sfinti. Filofteia a iesit pe poarta cetatii. Era imbracata intr-o camasa lunga, alba, tesuta de buna ei mama. Aerul curat se incalzise prea mult, arzand pamantul. Florile torceau molcom a rugaciune. A ingenuncheat, a dezvelit cosuletul cu merinde si a inceput sa imparta copiilor flamanzi: ia si tu, ia si tu, sa fie pentru sufletul mamei mele! Deodata pamantul s-a cutremurat, parca dintr-o cumplita bezna a istoriei a iesit el, tatal (nevrednic de acest grad). Copiii au fugit speriati, umpland orfelinatele tuturor timpurilor. Filofteia noastra a ramas dreapta ca o sfanta lumanare. Tatal a aruncat cu barda. Taiata la picior, in scurta vreme, din cauza ranii, Filofteia si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, iar smeritul ei trup s-a prabusit intr-o cumplita inclestare cu pamantul. Arhiepiscopul de Tarnovo a iesit cu tot poporul din cetate, cu lumanari aprinse in maini, incercand sa ridice trupul proslavit. Doar cand a fost pomenit numele Manastirii Curtea de Arges moastele fecioarei Filofteia s-au facut usoare ca ingerii si au fost asezate in racla, spre inchinare, ajungand altfel in tara noastra. Ne intrebam: de ce? Poate pentru ca Dunarea este o fecioara. Sau daca Filofteia s-a nascut chiar in zidurile Manastirii Curtea de Arges? „Manole, Manole, zidul rau ma strange, trupusoru-mi frange, copilasu-mi plange“. Poate am uitat sa ne iubim copiii, poate nu mai avem copii, poate n-am fost niciodata copii! Sau poate asa vrea Dumnezeu, ca sfintii sa-si aleaga neamul!

In fiecare zi de 7 decembrie, cand Sfantul care a avut mila de cele trei fecioare inca n-a plecat din lume, sa ne amintim ca la fetita Filofteia n-a venit Mos Nicolae. Motivul? N-as vrea sa-l divulg. Suntem, sau altii vom fi, parinti de copii!

Pr. Sever Negrescu