Odata traia un om tare evlavios. In fiecare zi, de cum se trezea, se spala si apoi mergea la biserica pentru slujba de dimineata. Inalta mereu o ruga fierbinte:
"Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodata. Dimineata si seara, ma rog, fac pomana. N-ai putea veni si tu odata la mine?
Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si i-a spus: "Maine voi veni la tine!”
Ce bucurie pe bietul om. A curatat toata casa, a facut mancare, a aprins lumanari. In camera de oaspeti a oranduit multime de tavi pline cu fructe, placinte dulci si flori. Toate erau pregatite pentru a-l primi pe Dumnezeu.
La ceasul slujbei de dimineata, un baietel, care tocmai trecea pe acolo, zareste prin ferestra deschisa tavile cu placinte, se aproprie si spune:
–Tataie, ai multe placinte, nu-mi dai si mie una?
Maniat de indrazneala, omul cel credincios ii raspunde suparat:
–Ia sterge-o, impielitatule, cutezi sa-mi ceri, ce-am pregatit pentru Dumnezeu?
Baietelul infricosat pleaca fugind.
Clopotul anunta sfarsitul slujbei de dimineata.
Crestinul isi spune: „De buna seama, Dumnezeu va veni dupa rugaciunea de amiaza. Sa-l asteptam.”
Obosit s-a asezat pe banca din fata casei. Vine un cersetor si-i cere de pomana. Omul il alunga, fara prea multa vorba. Apoi spala cu grija locul, unde a calcat cersetorul.
Trece si amiaza si Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abatut omul nostru asteapta vizita fagaduita. La ceasul rugaciunii de seara, se infatiseaza un pelerin si-l roaga:
–Ingaduie-mi sa ma odihnesc pe banca ta si sa-mi petrec noaptea aici…
–Nici gand! E locul, pe care l-am pregatit pentru Dumnezeu!
S-a innoptat. „Dumnezeu nu si-a tinut fagaduiala” isi spune sarmanul om necajit.
A doua zi, omul merge la biserica, la slujba de dimineata, ducand prinoasele si izbucneste in lacrimi:
–Doamne, n-ai venit la mine asa cum ai fagaduit! De ce?
–De trei ori am venit si de trei ori m-ai alungat…