« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 1-10 din 53 | Urmatoarea Pagina » |
![]() |
Structurile antropologice ale imaginarului:
Alain: „miturile sunt idei în devenire”, iar imaginarul e copilăria conştiinţei. (pag.26) |
![]() |
Analiza imaginarului conduce aşadar la un fel de nirvana
intelectuală, el nemaifiind decât o cunoaştere dezamăgită, o „sărăcie esenţială”.(pag.27) |
![]() |
Jung, în continuarea psihanalizei, îşi dă bine seama deopotrivă că orice gândire se sprijină pe imagini generale, arhetipurile, „scheme sau potenţialităţi funcţionale” care „modelează inconştient
gândirea”. (pag.33) |
![]() |
Bachelard: reprezentarea fiind metaforică la toate nivelele sale şi, din moment ce totul e metaforic, „la nivelul reprezentării toate metaforele se egalizează”. (pag. 33)
|
![]() |
Psihologia
patologică a lui Minkowski *53 merge chiar până la inversarea schemei clasice şi sartriene a sărăcirii gândirii prin imagine şi, apropiindu-se de concepţia marilor romantici germani *54 şi a suprarealismului contemporan *55 (pe care ne-o vom însuşi în expunerea de faţă), consideră trecerea de la viaţa mentală a copilului sau a primitivului la „adultocentrism *56” ca pe-o îngustare, ca pe-o refulare progresivă a sensului metaforelor.(pag.34) |
![]() |
Astfel Krappe *64 subîmparte miturile şi simbolurile
în două grupe: simbolurile cereşti şi simbolurile terestre. Primele cinci capitole ale lucrării sale Genese des mythes sunt consacrate cerului, soarelui, lunii, celor „doi mari aştri”, şi stelelor, în timp ce ultimele şase capitole se ocupă de miturile atmosferice, vulcanice, acvatice, de cele legate de divinităţi ale Infernului, de cataclisme şi, în sfârşit, de istoria umană şi de simbolismul ei. Eliade *65, în remarcabila sa lucrare Traite d'histoire des religions, respectă aproape acelaşi plan de delimitare a hierofaniilor, dar izbuteşte cu mai multă profunzime să integreze miturile şi simbolurile cataclismice, vulcanice şi atmosferice în categorii mai generale; de unde rezultă vaste capitole consacrate riturilor şi simbolurilor uraniene, soarelui, lunii şi „misticii lunare”, apelor, cratofaniilor şi pământului. Dar, începând cu capitolul şapte *66, gândirea mitologului pare a se interesa brusc de caracterele funcţionale ale hierofaniilor şi studiile privind simbolurile agrare se polarizează în jurul funcţiilor de fecunditate, al riturilor de reînnoire şi al cultului fertilităţii, care-l conduc încet-încet, în ultimele capitole, la meditaţii în legătură cu Marele Timp şi cu miturile Veşnicei Reîntoarceri. (pag. 36) |
![]() |
Cu alte cuvinte, imaginaţia, după opinia psihanaliştilor, este rezultatul unui conflict
dintre pulsiuni şi refularea lor socială, când dimpotrivă ea apare de cele mai multe ori, prin chiar elanul ei, ca rezultând dintr-un acord între 36 dorinţele si obiectele ambianţei sociale şi naturale. Departe de a fi un produs al refulării, vom vedea pe parcursul acestui studiu că imaginaţia e dimpotrivă originea unei defulări. Imaginile nu se valorifică prin rădăcinile libidinoase pe care le ascund, ci prin florile 41 poetice şi mitice pe care le scot la iveală. Aşa cum prea bine arată Bachelard *88, „pentru psihanalist imaginea poetică are întotdeauna un context. Interpretând imaginea, el o traduce într-alt limbaj decât logosul poetic. (pag.40-41) |
![]() |
Piganiol *108 opune constelaţiile rituale
„pastorale” constelaţiilor „agricole”: „Nomazii tind spre monoteism, adoră spaţiul albastru, organizarea lor patriarhală le dictează cultul unui Dumnezeu tată..., agricultorii, dimpotrivă, se închină unei zeiţe, au un ritual al jertfelor şi-şi văd cultul invadat de-o mulţime de idoli...” (pag.44) |
|