ÎNCEPUTUL POSTULUI CRĂCIUNULUI

Astăzi să îndreptăm mersul gândurilor noastre spre cărarea nevoinţei ce ne stă înainte. Astăzi să ne aşezăm la masa Cuvântului, Celui Ce ne făgăduieşte pentru înfrânare răsplata hranei celei duhovniceşti, pentru tăcere îndulcirea cu roadele rugăciunii celei curate, pentru smerenie împreuna slavoslovire cu îngerii întru slava cea prea luminată a Treimii, pentru curăţie îmbrăcarea sufletului cu veşmântul îngeresc al nepătimirii, pentru milostivirea inimii bogăţia darurilor duhovniceşti, pentru revărsarea iubirii neîncetate asupra tuturor oamenilor împreună şederea cu gândul pe tronul Iubirii, pentru îndelunga răbdare în necazuri podoabele virtuţilor ce înfrumuseţează cămara inimii, pentru ascultare stăpânirea asupra patimilor, pentru iertarea celor ce ne-au greşit ştergerea păcatelor din zapisul fărădelegilor noastre, pentru razele blândeţii cu care ne acoperim sufletul primirea suflării Duhului a toate lucrător, pentru iubirea ostenelilor trupeşti odihna cea veşnică în cămara îngerească, pentru primirea fără întristare a defăimărilor cununa slavei celei veşnice, pentru podoabele lacrimilor de pocăinţă curăţirea sufletelor de întinăciunile păcatelor, pentru mărturisirea Cuvântului împodobirea cărţii inimii noastre cu slovele gândurilor dumnezeieşti. Iată ! darnic este Stăpânul şi vistieria tainică a darurilor Sale este mult mai bogată, deci să ne ostenim şi noi şi cu îndrăzneală să ne aruncăm în lupta duhovnicească, spre a birui cu puterea lui Hristos pe veliar. Ni se va încerca nouă răbdarea în război cel greu împotriva ispitelor ce voiesc a ne trage în groapa păcatelor, experienţele duhovniceşti pline de bucurie se vor împleti cu părăsiri ale harului spre încercarea stăruinţei noastre întru virtute, dar de la început să păşim cu râvnă şi în vreme de pace să ne îngrădim cu sabia rugăciunii, aşteptând în orice moment năvala ispitelor. Să lărgim cărările inimilor noastre, să tăiem spinii patimilor şi să cuprindem în îmbrăţişarea rugăciunii cât mai mulţi oameni care au trebuinţă de mila lui Dumnezeu, ca şi spre noi să caute Hristos în ceasul ispitei cu milă şi să ne învrednicească de scrierea numelor noastre în cartea vieţii celei veşnice. Să luăm acoperământul smereniei şi fiecare unde a fost chemat să se osteneală a lucra pământul inimii udat de roua Duhului, ca să aducă Stăpânului roadele milostivirii. Să nu mai fim robi patimilor, ci să ne întoarcem ca fiul cel rătăcitor la Tatăl ceresc, pe Care îmbrăţişându-L cu gândul întru plânsul pocăinţei să lepădăm legătura osânditoare a patimilor şi să luăm iarăşi cununa cea pierdută de fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos să ne învrednicească a ajunge şi la praznicul Naşterii Sale cu bucurie şi cu mai multă bogăţie a înţelepciunii şi a darurilor Sale în vistieria sufletelor noastre, spre iertarea păcatelor noastre şi dobândirea vieţii celei veşnice. Amin!



DOUĂ ARIPI

Două aripi ne-a dat Domnul în dar:
Postul şi cu rugăciunea, cea plină de har.
Cu ele cobori pe Creator din Cerul Său
Şi te înalţi tu, omule, spre Dumnezeu.

Te ridici deasupra nevăzuţilor vrăjmaşi
Şi iei puteri nebiruite, de rele să te laşi.
Devii mai bun, virtuţile ţi le sporesti
Şi-n duhul cel duhovnicesc tu creşti.

Dar vai, ce greu e să transpui în faptă
Rugăciunea cea smerită şi curată,
Că mii de griji atunci se îngrămădesc fierbinte,
Să te oprească, să nu mergi înainte.

Vin zeci de gânduri rele sau fără de folos,
Că să nu mergi drept pe calea lui Hristos,
Te împiedică şi te opresc, te leagă-n jocul lor,
Şi îţi curmă, spre ceruri duhovnicescul zbor.

Să folosim tot ce Dumnezeu ne-a dat în dar,
Să nu lăsăm să treacă timpul vieţii în zadar,
Postul şi cu rugăciunea să ne înalţe spre mântuire,
Ca la sfârşit, toţi să ajungem în cereasca Împărăţie.

POST UŞOR, BINECUVÂNTAT, ÎNCĂRCAT CU FAPTE BUNE ŞI DE FOLOS PENTRU MÂNTUIREA NOASTRĂ!

POVESTE DE IARNĂ

„Sus în cerul lor înalt
Norii încep să cearnă
Liniştea unei poveşti
Ca un dar de iarnă.”

A fost odată ca niciodată ... aşa încep poveştile, dar povestea mea nu e o poveste cu prinţi, prinţese, zâne şi zmei ..., ci o poveste despre iarnă.
A fost odată ca niciodată şi ce bine a mai fost... A fost o iarnă care sufoca satul cu ninsoarea-i mânată de viscol. Nici urmă de oameni prin sat ... toţi erau ascunşi în casele cocoşate de avalanşa cerească. Din când în când, câte un câine îşi lăsa silueta desluşită în zare doar el avea curajul să se lupte cu iarna.
Dimineaţa, pacea firavă dintre om şi natură se reinstaurase, iar plapuma albă, aşternută peste noapte, a început să fie brăzdată de urmele trecerii oamenilor. Stăteam la fereastră, privind cu încântare albul strălucitor al zăpezii, deşi era foarte de dimineaţă şi încă nu ieşise copiii la joacă..., priveam încântată albul zăpezii şi îmi făceam planul acelei zi, care însemna: să fac un om de zapadă în curtea casei, bataie cu bulgări pe uliţa satului şi dat cu sania pe deal la Blaga.
Nu mai ningea, nu viscolea... era linişte şi pe hornurile caselor ieşeau fire gri de fum..., dar la primul strigăt de copil , liniştea satului s-a risipit lăsând loc chiotelor de veselie.Tabloul iernii a prins viaţă...
Spre seară a început, cerul, să plângă cu lacrimi de gheaţă ... , ningea liniştit..., iar eu m-am întors acasă mulţumită .
Eram copil şi mă bucuram de copilarie, de minunatele ierni, ierni care au devenit o poveste … O POVESTE DE IARNĂ.

„Iarnă , iarnă eşti frumoasă
Când nu eşti cam friguroasă
Şi ne-aduci zăpezi de nea
Şi plimbări cu sania”

FULG DE NEA

Privind cerul pe care se aduna fulgii usori si albi ca florile de cires,un fulg de nea se opreste in palma.Parea o mica fiinta asemeni unei lebede ce plutea alene spre pamant.Parca-mi cerea cu induiosare sa-i dau drumul,ca apoi sa-i pot afla povestea.
Fulgul de nea fusese candva o picatura de apa ce-si avea locul intr-un nor pufos din inaltul cerului.Curiozitatin il facuse sa plece intr-o calatorie spre pamant,din care stia ca nu se va mai intoarc.Intr-o zi alaturi de alte picaturi mici porni calatoria spre necunoscut.In drumul lui se intalneste cu Mos Crivat care-l transforma intr-o frumoasa steluta argintie.Fulgul de nea era tare incantat de noua sa infatisare.
Coborand spre pamant vazu o multime de fulgii de nea ce se jucau prin aer ca un roi de fluturi albi,apoi se lasau pe pamantul somnoros.Copii se bucurau de venirea lor si adunandu-i la un loc faceau un bulgaras cu care se jucau.
Intr-o zi zburand ca de obicei din loc in loc,ajunge din intamplare in palma mea moale si calda unde se transforma din nou in ceea ce fusese:o picatura mica de apa.

AJUTOR FRĂŢESC

Întâmplarea pe care vreau să v-o povestesc s-a petrecut într-o iarnă. O iarnă geroasă. Şi lungă de părea că nu se mai termină. În pădure animalele nici nu îndrăzneau să scoată boticurile afară din culcuşuri, aşa era de frig. Zăpada acoperise totul şi nu avea de gând să se topească prea curând. Dimpotrivă, ningea, ningea întruna.
Iepuraşii se trezeau din când în când din picoteală. Erau flămânzi. De o săptămână ningea viscolit şi n-au îndrăznit să iasă afară să caute ceva de mâncare.
-Mami, mi-e foame, spuse Pufuleţ, cel mai mic dintre iepuraşi.
-Ai răbdare, Pufuleţ! Îndată ce se opreşte ninsoarea, ieşim să căutăm lăstari de salcâm cu coajă gustoasă şi-o să mănânci.
Pufuleţ se frecă de blana moale şi caldă a mamei şi adormi din nou visând o grădină plină de lăptuci verzi, verzi si suculente. Ceilalţi iepuraşi mai mari, trei la număr, se ghemuiră unii în alţii să se încălzească. Ei ştiau că mama lor nu putea face nimic până când se oprea zăpada.
Veveriţa n-avea griji. Scorbura în care îşi făcuse culcuşul era căptuşită cu frunze uscate si era călduroasă.. Iar în copacul de alături, o altă scorbură in care avea cămara. O cămară plină cu alune, nuci de pădure, ghinde, şi jir. Şi asta nu era tot, în pădure mai avea alte cămări ascunse bine de codobatură şi pline ochi de bunătăţi şi ele. Putea să ţină iarna mult şi bine, ea nu avea de ce să se teamă. Dar se intreba ce fac oare prietenii ei iepuraşii, puii de căprioară sau de mistreţ. Zăpada era atât de mare şi îngheţată, nu se putea scormoni după rădăcini sau fire de iarbă.
Deodată, in ceaţa ninsorii, văzu o mişcare: un botic împingea zăpada chinuindu-se să iasă afară. Era mama iepuroaică. Mirosi aerul cu boticul umed, apoi clătină din cap necăjită.
-Hei, mamă iepuroaică, de ce eşti supărată?
-Dacă mai ninge mult nu ştiu ce mă fac.Puişorii mei n-au mâncat de-o săptămână.
-Adevărat, mare pacoste ninsoarea asta!
Mama iepuroaică îşi trase capul îndărăt in culcuş astupând intrarea. Veveriţa rămase pe gânduri.
Mai încolo, în dormitorul cald de la rădăcina stejarului, dormea ariciul cu familia lui: mama aricioaică şi cei doi puişori. Aveau aşternuturi din paie şi frunze uscate, moi şi călduroase. Dincolo, intr-o încăpere largă se aflau proviziile familiei: mere şi pere pădureţe, măceşe şi porumbele aromate, scoruşe, ba şi niste ciuperci uscate.Toată toamna au cărat cu toţii în spinare mâncare să le ajungă o iarnă întreagă.
Ariciul moţăia. Ar fi ieşit afară să se mai dezmorţească, să vadă ce se mai întâmplă prin pădure, dar ningea aşa de tare că nu îndrăzni. Când să adoarmă din nou, auzi nişte zgomote înfundate; parcă cineva lovea în stejarul de deasupra. Ascultă cu atenţie. Nu , nu i se părea, Bătaile se repetară. Parcă cineva vrea să-i spună ceva. Se ridică încet şi chinuindu-se să răzbată prin zăpada groasă ce acoperea intrarea, scoase capul afară. Nu se înşela, pe o creangă deasupra stătea veveriţa şi bătea cu coada ei stufoasă in copac.
-Ce-ai păţit, dragă veveriţă, n-ai ce face? De ce ne deranjezi?
-Bună ziua, vecine, iartă-mă că te deranjez, dar avem o mare problemă.
- Ce problemă poate fi mai mare decât ninsoarea asta care nu mai conteneşte?
-Tocmai asta e: ninsoarea. Din cauza ei, prietenii noştri nu mai pot ieşi să caute mâncare şi le e tare greu. Aşa că am venit să-ţi cer sfatul şi ajutorul. Şi-i povesti despre iepuraşi.
-Cred că la fel de greu le e şoriceilor şi puilor de căprioară sau celor de mistreţ. Pe aşa o vreme nu cred că a putut veni pădurarul cu ştiuleţi de porumb, spuse ariciul.
-Aşa mă gândeam şi eu . Şi mă mai gândeam să facem cumva să-i ajutăm. Uite, eu am în cămară destule alune şi nuci, jir şi ghindă, adunate astă toamnă. Poate mai ai şi tu câte ceva...
-Bine te-ai gândit, vecină dragă, sigur mai găsim şi la noi in magazie nişte ciuperci şi fructe uscate , căci nu suntem prea mâncăcoşi.
-Bine, atunci uite cum facem...
Şi veveriţa îi arătă cu de-amănuntul planul ei. Apoi o chemă pe gheonoaie şi-i spuse să adune în poieniţă toate animalele mai mari şi mai micuţe. Iar ea, împreună cu toată familia coborâ în zăpadă şi o bătură cu cozile să se aşeze şi să se poată vedea bine cu ceilalţi. După aceea, goli câteva dintre cămări şi se puse pe spart alune şi nuci pentru ceilalţi. Ariciul n-a stat nici el degeaba. Toţi ai casei au cărat din cămară ce mai aveau bun şi până ei au terminat transportul, poieniţa s-a umplut de vieţuitoare zgribulite, dar bucuroase de întâlnire.
-Bine aţi venit, prieteni! Haideţi de vă ospătaţi, este mâncare pentru toată lumea.
Iepuraşii, şoriceii, puii micuţi de mistreţ şi de căprioară, mâncau fericiţi, în timp ce părinţii lor povesteau despre grozăviile iernii. Straşnică iarnă! Dar parcă acum, când erau împreună toţi, nu mai părea atât de aspră şi grea.
Tocmai atunci, nu ştiu cum, ninsoarea s-a oprit. Nu mai bătea nici vântul. Şi pentru prima dată după multe, multe zile, a ieşit soarele să lumineze şi să incălzească pădurea. Primăvara era aproape.

FEREASTRA SUFLETULUI

O familie a primit moştenire o casă într-un cartier foarte liniştit. Înainte de a se muta, mama, tatăl şi fiica lor mergeau câteva ore în fiecare zi pentru a scoate din casă lucrurile vechi, pentru a face curăţenie şi a pregăti cât mai bine noua locuinţă.
În prima dimineaţă, când au ajuns în casă, fiica a observat, privind pe fereastră, o femeie în vârsta care îşi întindea hainele abia spălate, la soare.
- Mamă, zise fiica, priveşte ce haine murdare întinde vecina noastră la soare! Eu ştiu să spăl mult mai bine decât ea! Nu o fi ştiind să spele sau poate n-a auzit de săpun şi detergenţi… Îmi vine să mă duc să-i spun, s-o învăţ să spele...
Mama a privit la femeia în vârstă care îşi întindea rufele, a privit apoi la fiica ei şi n-a spus nici un cuvânt.
Şi aşa, la fiecare două sau trei zile fiica repeta observaţiile şi se amuza pentru aceasta, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.
După vreo lună, fiica a rămas surprinsă văzând că vecina sa întindea pe sârmă cearceafuri mult mai curate, aşa ca i-a spus mamei sale:
- Priveşte, mamă, vecina a învăţat să spele rufele, cu toate că n-am avut timp să trec pe la ea ca s-o învăţ să spele!
Mama s-a uitat zâmbind la ea şi i-a răspuns:
- Nu, draga mea, astăzi am reuşit să vin ceva mai devreme decât tine şi am spălat geamurile casei noastre! De aceea se văd rufele vecinei noastre mult mai curate…

ŞI ÎN VIAŢĂ SE ÎNTÂMPLĂ DE MULTE ORI LA FEL… TOTUL DEPINDE DE CÂT DE CURATĂ ESTE FEREASTRA SUFLETULUI NOSTRU, CEA PRIN CARE OBSERVĂM FAPTELE CELORLALŢI.
ÎNAINTE DE A CRITICA, BINE AR FI SĂ NE UITĂM LA NOI ÎNŞINE ŞI SĂ NE CURĂŢĂM SUFLETUL PENTRU A PUTEA VEDEA CLAR CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL NOSTRU. ATUNCI VOM REUŞI SĂ VEDEM ŞI CURĂŢENIA SUFLETEASCĂ A CELORLALŢI, CHIAR DACA EI NU SUNT NICIODATĂ PERFECŢI…

CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU

Să nu uităm cuvintele sfinte ale Mântuitorului Care spune: ,,Fără Mine nimic nu puteţi face” (Ioan 15, 5). De aceea, de câte ori avem de rezolvat vreo problemă, sau credem că vom întâmpina ispite, necazuri, încercări, să spunem: ,,Cu ajutorul lui Dumnezeu vom face aceasta”.
Spre exemplu, dacă trebuie să plecăm cu maşina de din locul unde stăm într-o altă localitate, să spunem aceasta: ,,Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge în cutare loc”.
Dar, iată mai bine un caz concret petrecut cu mai mulţi ani în urmă. Un om oarecare avea o soţie credincioasă care întotdeauna înainte de a se apuca de o treabă rostea cuvintele acestea: ,,Cu ajutorul lui Dumnezeu…”. Soţul ei, fiind mai puţin credincios, nu era deloc de acord cu această precizare a ei.
Într-o zi, i-a spus el soţiei:
- Mâine mă duc să prăşesc via.
Ea însă imediat a adăugat:
- Cu ajutorul lui Dumnezeu!
El însă, plin de mândrie, i-a replicat:
- Cu sau fără ajutorul lui Dumnezeu, eu tot mă duc să prăşesc via.
Soţia nu i-a mai spus nimic. A doua zi, sculându-se, el s-a pornit către locul unde avea via. Numai că nu a ajuns el bine acolo, că s-a şi pornit o ploaie torenţială încât a fost nevoit să se întoarcă acasă când încă nici nu se luminase bine de ziuă. A bătut la uşă, iar soţia a întrebat:
- Cine este acolo?
Iar el i-a răspuns:
- Sunt eu, soţul tău! Cum de nu mă cunoşti?
- Nu, nu te cunosc, soţul meu este plecat la prăşitul viei.
Şi atunci el i-a spus:
- Cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt eu, soţul tău!
Şi atunci, ea i-a spus:
- Da, acum te recunosc.
Apoi deschizându-i uşa el a intrat bucuros în casă.

VALOAREA TIMPULUI

Cine nu a auzit spunându-se „timpul înseamnă bani” sau, în varianta originală, „time is money” (Benjamin Franklin), însă câţi cunosc valoarea acestei „vorbe de duh”?
Dacă într-adevăr timpul înseamnă bani, haideţi să ne închipuim o bancă (imaginară) care îţi creditează în fiecare dimineaţă contul cu 86.400 lei, iar în fiecare seară şterge tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în timpul zilei. Ce ai face? Nu ai scoate până la ultimul bănuţ din acel cont?
Fiecare dintre noi avem un astfel de cont. Se numeşte TIMP.
În fiecare dimineaţă te creditează cu 86.400 de secunde (atâtea secunde are o zi). În fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în mod util. Dacă nu foloseşti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta.
De ce nu facem şi cu timpul, tot la fel cum am face cu banii? Adică să-l folosim la maximum, în vederea mântuirii.
Parafrazându-l pe Benjamin Franklin, noi, creştinii am putea spune „timpul înseamnă veşnicie”, fericită sau nefericită.
“În viaţa mea – spune Părintele Arsenie Papacioc - am fost la multe căpătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută. Şi toţi aceştia doreau să mai trăiască o zi. Ziceţi că-i puţin… dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipa… Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decât timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu - ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus - ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptam, că harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou”.

Ceasul ticăie. Să profităm din plin de fiecare clipă!
• Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiadă.
• Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.
• Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.
• Pentru a realiza valoarea UNUI ORE, întreabă un tată care zilnic a dedicat o oră educaţiei copilului.
• Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă pe soţul care a luat o decizie în „săptămâna oarbă”.
• Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.
• Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.
• Pentru a realiza valoarea UNEI VIEŢI, întreabă un creştin care n-a avut niciodată timp să se spovedească.

CELE PATRU PUNCTE CARDINALE CREŞTINE

Un creştin evlavios, după ce s-a mărturisit părintelui său duhovnic, i-a cerut acestuia un sfat, o pildă bună de urmat, spre a merge cu şi mai multă râvnă pe calea lui Dumnezeu.
Duhovnicul, cu multă iscusinţă şi înţelepciune, îi explică faptul că orice creştin este dator sa privească în permanenţă spre cele patru puncte cardinale creştine, spre a duce o viaţă cât mai plăcută lui Dumnezeu.
Ucenicul, un creştin cu multă râvnă pentru cele duhovniceşti, îl rugă pe părinte să-i vorbească despre aceste puncte cardinale, căci deşi era un om citit, nu auzise despre aşa ceva până atunci.
Cu multă dragoste şi răbdare, duhovnicul îi spune că aceste patru puncte cardinale sunt: înapoi, înainte, în jos şi în sus, şi că trebuie să privească astfel:
- înapoi, cu iertare;
- înainte, cu încredere;
- în jos, cu înţelegere;
- în sus, cu recunoştinţă.
Apoi, îi lămuri despre cum trebuie să privească spre fiecare dintre aceste puncte cardinale. Şi îi spuse aşa părintele său duhovnic:
Înapoi, adică în trecut, este dator să privească orice creştin cu iertare, faţă de toţi cei ce i-au greşit;
Înainte, adică în viitor, cu multă încredere, deoarece toate încercările ne vin pentru mântuirea noastră de la Bunul Dumnezeu, care este Dragoste;
În jos, adică spre cei căzuţi în diferite patimi sau păcate, cu multă înţelegere şi compasiune, fiindcă tot fii ai Lui Dumnezeu sunt şi ei, însă fiind mai slabi în credinţă, au fost amăgiţi cu uşurinţă de cel viclean;
Iar cel de-al patrulea punct cardinal, spre care e dator să privească tot creştinul, cu multă recunoştinţă, este în sus, adică spre Înaltul Cerului, căci de acolo se coboară asupra noastră toată dragostea şi căldura părintească a Bunului Dumnezeu.

Sfanta Varvara a trait in timpul imparatului Maximian (284-305), la Heliopolis. Din cauza frumusetii sale trupesti este inchisa intr-un turn, de tatal sau Dioscor. Acest tata pagan considera ca poporul nu este vrednic sa vada frumusetea fiicei sale. In acest turn, Sfanta Varvara le vesteste pazitoarelor ei adevarul despre zei: "Zeii pe care ii cinsteste tatal meu sunt facuti de maini omenesti. Pe cei de aur si de argint i-au facut zlatarul (argintarul) si pe cei de piatra i-a facut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei facuti au putut zidi aceasta luminata inaltime cereasca si o frumusete ca aceasta pamanteasca, neputand ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mainile?".

Din Sinaxar aflam ca intr-una din zile, tatal sau a poruncit ca la o baie din palatul sau sa se faca doua ferestre. Sfanta Varvara i-a rugat pe lucratori sa faca trei, in numele Sfintei Treimi. In momentul in care a fost nevoita sa-i raspunda tatalui de ce a poruncit lucratorilor sa se faca trei ferestre a marturisit: "Mai bine este sa fie trei decat doua, caci tu, parintele meu ai poruncit sa se faca doua ferestre in chipul precum mi se pare - a doi luminatori ceresti, al soarelui si al lunii, ca sa lumineze baia, iar eu am poruncit ca sa se faca si a treia in chipul luminii celei intreite, pentru ca trei sunt ferestrele luminii celei neapropiate, celei negraite, celei neapuse si celei neinserate, care lumineaza pe tot omul ce vine in lume".
Pentru ca nu s-a inchinat idolilor si a marturisit pe Hristos, a fost ucisa cu sabia chiar de tatal ei.
AMIN



SFANTA VARVARA IN SUPERSTITII SI TRADITII

TRADIŢII: Varvara a fost o femeie bună, care s a făcut sfântă după moarte. ♦ Sf. Varvara – zâna minerilor. Un miner, când moare, primul lucru pe care l aminteşte urmaşilor este cinstirea acestei sărbători. În ziua aceasta nu intră nimeni în mină, e veselie mare. Varvarei îi plac petrecerile, glumele şi cântecul. Un blestem o ţine închisă în cărbune şi numai o zi pe an răsuflă şi se bucură şi ea. ♦ Varvara e ţinută numai de femei, căci ele zic că e ziua lor. ♦ Varvara umblă cu paharul de moarte. ♦ Zilele Bubatului sunt Sf. Sava, Varvara şi Sf. Nicolae. ♦ Două sfinte umblă cu vărsatul din sat în sat, din casă în casă, şi celor care n au ţinut această sărbătoare le au bolnăvit copiii de vărsat. ♦ Varvara se ţine cu mare sfinţenie, nepunându se mâna pe nimic. Sf. Barbură e cu bubele. Cine lucrează în ziua aceasta nu se mai curăţă de ele tot anul, mai cu seamă de cele dulci. Dis de dimineaţă, pe nespălate şi negustate, fac pe faţă semnul crucii cu miere de stup toţi ai casei. ♦ Cine mănâncă fasole şi munceşte în această zi bubează. ♦ Femeile care au copii fac două turte în acea zi şi una se pune la streaşina casei. Se spune că Vărsatul, când trece pe lângă acea casă, se abate, mănâncă din turtă, bea apă şi apoi pleacă înainte, la altă casă.

OBICEIURI: Mamele obişnuiesc să şi îmbărbureze copiii, ungându i pe faţă cu miere, cu apă în care s a topit zahăr etc., ca să fie feriţi copiii de vărsat (sau de friguri), sau, dacă s au îmbolnăvit, boala să fie dulce ca mierea, ca zahărul ş.a.m.d. În apa cu care se spală copiii s a spălat în prealabil o icoană, pentru ca faţa copiilor să fie curată ca icoana. În unele părţi se fac turtele Barburii – turte cu nucă, unse cu miere. Una se dă de pomană la copii, cealaltă se pune în streaşina casei. Lângă casă se mai pune o cofă cu apă, în credinţa că, atunci când va trece vărsatul, să mănânce din turta pusă la streaşină, să bea apă din cofă şi să plece mai departe, la altă casă. Turta sau azima care se dă de pomană trebuie să fie caldă, ca şi vărsatul să fie cald, moale şi dulce.

PENTRU BUNUL MERS AL VIEŢII ŞI AL TREBURILOR: E pentru ajutor la naşteri, la boale, precum şi pentru ajutor de năpaste, te scoate de la orice. Fetele o ţin ca să se mărite. ♦ Se ţine spre a trăi mult. ♦ În Zilele Bubatului fac turte în toate dimineţile, zicând: „când va veni bubatul are să fie bun ca mierea şi dulce ca pâinea“. ♦ Îmbărburarea constă în a înmuia un pai în miere şi a face cruce copilului în frunte, pe obraji, pe barbă, pe piept, pe braţ etc., zicând: „Cruce, să iasă vărsatul dulce!“. ♦ În judeţul Vâlcea, în fiecare zi de Bubat se fac câte trei turte de pâine, se ung cu miere sau, în lipsă, cu zahăr topit, şi se dau la copii de pomană împreună cu făsui – boabe nefierte puse pe o farfurie – şi câte un fuior de cânepă. Când se dă întâia turtiţă, se zice: – Să fie bubatului ălui mare: să fie bun ca pâinea şi dulce ca mierea! La a doua turtiţă se zice: – Să fie bubatului ălui mijlociu: să fie bun ca pâinea şi dulce ca mierea! Iar la a treia se încheie: – Să fie bubatului ălui mic: să fie bun ca pâinea şi dulce ca mierea!.

APĂRĂTOR DE RELE ŞI DURERE: Se serbează de către femei, mai ales spre a şi feri copiii de bubat (vărsat). Nu se ţese şi nu se coase, pentru ca vărsatul să nu fie ţepos ori des ca iţele; nu opăresc rufele, să nu se opărească vărsatul etc. Copii nu trebuie să mănânce porumb copt, fasole sau seminţe de dovleac, pentru ca erupţia să nu fie mare ca seminţele respective.

ORACULAR: În această zi se pun în apă crengi de măr, vişin etc., unde se lasă până la Florii. Dacă aceste rămurele înfloresc până atunci, e semn că anul va fi mănos; dacă nu vor înflori, este semn că anul va fi secetos. ♦ Dacă Sf. Varvara cade într-o marţi, atunci Crăciunul şi Sf. Gheorghe vor cădea tot marţea.

ABECEDAR DE VIAŢĂ ŞI PURTARE

- GÂNDIŢI-VĂ LA DUMNEZEU MĂCAR CÂT VĂ GÂNDIŢI LA OAMENI.
- TEMEŢI-VĂ DE DUMNEZEU MĂCAR CÂT VĂ TEMEŢI DE OAMENI.
- CINSTIŢI-L PE DUMNEZEU MĂCAR CÂT ÎI CINSTIŢI PE OAMENI.
- RUGAŢI-VĂ LUI DUMNEZEU MĂCAR CÂT VĂ RUGAŢI DE OAMENI.
- NĂDĂJDUIŢI ÎN DUMNEZEU MĂCAR CÂT NĂDĂJDUIŢI ÎN OAMENI.
- CĂUTAŢI AJUTOR DE LA DUMNEZEU MĂCAR CÂT CĂUTAŢI DE LA OAMENI.
- ÎMPLINIŢI LEGEA LUI DUMNEZEU MĂCAR CÂT ÎMPLINIŢI LEGEA OAMENILOR.
- MULŢUMIŢI LUI DUMNEZEU MĂCAR CÂT MULŢUMIŢI OAMENILOR.
- SLĂVIŢI PE DUMNEZEU MĂCAR CÂT ÎI SLĂVIŢI PE OAMENI!

NU POŢI TRECE LA O CARTE MAI GREA (la o învăţătură mai adâncă, la o trăire mai înaltă), PÂNĂ NU-ŢI ÎNSUŞEŞTI ACEST ABECEDAR.

- Sfântul Nicolae Velimirovici -



CINE VREA SĂ VADĂ LUMINA...

" Cine vrea să vadă lumina
Să-şi păzească inima
De ispitele trupeşti şi necurăţii
De jurăminte, mânie şi tulburare
De plăceri şi de ranchiună,
fără să judece pe nimeni.
Gândul şi sufletul
nespurcat de întinăciunea trupului
să fie blând, smerit şi liniştit,
vesel şi fiu al păcii,
cumpătat la mâncare şi băutură
şi stăruitor în rugăciune.
În tot să aibă ca început şi sfârşit
floarea tuturor virtuţilor, dragostea."

( SF. SIMEON NOUL TEOLOG)