![]() |
Citat:
|
Citat:
Mai da cu brisca si peste dex, ca si peste "cartile sfinte" ca sa-ti iasa pasienta, altfel nu iese. |
Citat:
După ce au construit stîlpii perfect verticali, cică ei susțin că există o diferență de cîțiva milimetri între distanța dintre vîrful stîlpilor și baza. Și așa demonstrează ei curbura pămîntului? Păi un argument mai penibil pentru asta n-am auzit. 1. Întîi de toate nu ai cum măsura distanța dintre stîlpi la bază și sus din moment ce diferă grosimea lor. 2. Erorile de milimetrii la astfel de înălțimi sunt foarte posibile așa că nu e nicio mirare . Din ce mi-ai dat tu să văd la minutul 3:20 îmi dau seama cît de ușor de păcălit poți fi dacă un astfel de argument te poate convinge că pămîntul e sferic și că diferența în măsurarea distanței la bază și la vîrf, de cîțiva milimetri e dovada supremă că există curbură. Dacă ar dori să demonstreze astfel prietenii tăi în care crezi atunci ar fi putut folosi două baloane cu aer cald, cu hidrogen sau meteorologice care ar avea legate spre pămînt două greutăți identice în condiții de vînt 0kmpeh. Cu cît ar fi mai lung firul pînă la greutate și ar măsura distanța dintre ele cu laserul ar fi putut demonstra existența curburii pămîntului dar nu sunt astfel de experimente simple pentru că făcîndu-le rezultă că pămîntul e plat. Nu tu susțineai că trapezele ce se formează la traficul de zbor la avioane au baza de la sol mai mare decît cea de la înălțime susținînd că asta demonstrează că pămîntul e sferic? Acum cu turnurile demonstrezi și crezi invers? Acele prezentări scot în mod penibil în evidență că cei ce susțin că pămîntul e plat ar susține defapt că pămîntul e un disc fără grosime așa ca o planetă ca să ne facă proști. Păi nimeni nu susține că pămîntul e o planetă discoidală ci eu susțin că avem o creație mică și finită, bună și frumoasă, marginile creației nu ai cum să le găsești decît să le deduci din faptul că mergînd tot drept ajungi de unde ai plecat fie că mergi paralel cu suprafața plană a pămîntului și a mărilor fie că te deplasezi în sus ajungînd pînă la urmă de unde ai plecat ieșind din pămînt ca un izvor de apă. Deci constatînd că poți ajunge de unde ai plecat în orice direcție ai merge tot drept poți trage concluzia că avem o creație finită și că locul de pornire e defapt granița și capătul creației pentru că e și locul unde se termină linia drumului tău cel drept. |
Citat:
Păi a sări în jos presupune că mai înainte ai urcat undeva sus deci iată că săritura întreagă numai cu partea aia care are porțiunea de în sus poate fi posibilă și ăsta e sensul corect al verbului a sări dar dacă tu vrei să înțelegi altceva dîndu-mi mie lecții de prostie cu dexul în față... că cică a sări înseamnă defapt nu a urca mai întîi sau a avea mai înainte o direcție ascendentă pînă la o înălțime de unde să coborî ci doar a-ți da drumul în jos atunci e clar tu ignori jumătate din parabolă. Pentru mine orice săritură și orice aruncare are nevoie și de o minimă înălțare ca la atletism căci altfel devine desprindere, aruncare în gol, cădere, sau orice altceva așa ca la săriturile de la platformă. Nu ai văzut că și aceia sar mai înainte în sus sau pur și simplu își dau drumul în jos? Deci săritura este atunci cînd ți-ai uitat acasă brișca (mintea) și o pățești ca în bancul ăla cu Ioane și Vasile, rămîi nemîncat toată ziua. -Băi Ioane zice Vasile, vezi că îți mîncă câinii slănina. -Nu te cred mă că brișca-i la mine, nu mi-o sărit din buzunar. -Băi ți-o mîncă cîinii pe bune... -Înseamnă că ai sărit tu cu brișca că altfel n-aveau cum. Sau bancul ăla: cum au făcut oltenii lui Ceaușescu cea mai bună lubeniță? Păi au făcut experimente științifice și au reușit de au împreunat purecii cu lubenițele. Acum dacă tai lebenița imediat sar toți sîmburii afară. Deci se pare că ai nevoie pînă și de dex ca să-ți confirmi aberațiile! Lasă că trece, fă cîteva săituri din poziția culcat și trece! |
Citat:
Dar hai să las după tine și să presupunem că aș fi cine vrei tu. Cîte postări îți ies dacă le aduagi de la toți vsovii tăi? Dă peste 17.000 câte are AlinB? Păi dacă aș posta 10 postări pe zi inclusiv sîmbăta și Dumnica și în concedii (eu nu postez atunci) timp de 10 ani și aș avea mai puține postări ca AlinB! Deci nu ți-e clar nici acum cine e trollul și cine trebuie compătimit și tratat? În 5 luni de cînd sunt pe forum am 225 de mesaje deci în 10 luni aș avea 450 de mesaje și în 12 luni aș avea 540 de mesaje. În 10 ani aș avea 5400 mesaje iar în 20 de ani aș avea 10800 de mesaje. Practic în aproape 35 de ani aș reuși performanța de a avea peste 17.000 de mesaje. Deci crede-mă că pentru a fi cinstiți avem nevoie de altceva și nu de ceea ce insinuezi tu că ar trebui să adaugi mesajele mele la cine știe ce useri. Avem nevoie de Dreaptă Credință și de discernămînt!.. ca să nu punem botul la vrăjeala oricărui user ce aberează... și care aberează de multe ori pe minut de a ajuns atît de rapid că a sărit la cifra asta de peste 17.000 de postări. |
Citat:
|
Ăăăăă..... voi continuați să discutați cu Vsovivi ca și cum ar fi.... well...
Deci: Pământul este plat, luna este semisferică, el e trimisul lui Dumnezeu, Noul Ierusalim e la Pucioasa, se ridică vapori și gaze care trec dincolo de Soare etc. etc. etc. și voi continuați să vorbiți cu el ca și cum ar fi normal ? Credeți că asta îi ajută cu ceva sau dimpotrivă, îi potențează dezechilibrele ? Vsovivi, Trimisule sau cum te mai numești, ai carnet de conducere ? |
Citat:
|
Nu-i nici sănătos. Părerea mea.
|
Citat:
Mă bucur că ai sintetizat foarte frumos, deci mă mir că ai citit și că ai urmărit ceea ce afirm. Ce ți se pare anormal și incredibil? Da, ''Pământul este plat, luna este semisferică, el e trimisul lui Dumnezeu, Noul Ierusalim e la Pucioasa, se ridică vapori și gaze care trec dincolo de Soare etc'' Este perfect Adevărat. Nu știu ce ți se pare atît de absurd și de greu de crezut! Pentru că tu crezi că Pămîntul și Luna sunt sferice, că nu sunt trimisul Domnului, că Noul Ierusalim nu e la Pucioasa și că nu se ridică vapori și gaze dincolo de Soare atunci eu sunt cel anormal? Păi cîndva se va pune credința mea lîngă credința ta și se va întreba Dumnezeu cine are dreptate și cine crede normal și conform adevărului atunci tu vei fi cel care tare te vei mira că tu împreună cu cîteva miliarde de oameni sunteți în eroare crezînd în minciuni. Nu te speria, încet încet toți vom crede Adevărul și îl vom mărturisii... ne vom da seama că Pămîntul e plat și că Soarele și Luna sunt semisferice, vom pricepe că Cetatea Noului Ierusalim chiar este la Pucioasa în jud. Dîmbovița și că vaporii de apă și de gaze trec dincolo de soare și ajung în apele de sus unde crescînd volumul și presiunea apelor, aceasta creștere face că izvoarele de la noi, situați pe partea astalaltă a pămîntului plat, să poată să fie alimentate tot timpul cu apă... apă dulce ce vine din apele de deasupra cerului ce se află defapt sub noi, sub pămîntul plat și sub mările plate. Ți se pare greu de priceput și de crezut? Hai, ia încearcă! N-o să regreți. Vei simți Adevărul și te vei bucura. |
Citat:
Și după cum vezi stau pe un forum ortodox pentru că sunt creștin ortodox și asta sigur mă ajută să nu păcătuiesc și nepăcătuind asta sigur mă ajută la sănătate. Deci părerea mea spre deosebire de a ta este că: este foarte sănătos să postez și să stau pe forum chiar în timpul serviciului. Oricine mă poate apela telefonic și imediat am plecat să rezolv unde am fost chemat! Nu-mi iau banii de pomană și nici nu mă sustrag de la activitate. Deci că stau pe forum sau că stau pe altceva nu păgubește angajatorul cu nimic. Acum sunt încă la serviciu și e ora 8.20. Iată că fac și ore suplimentare ca să nu creadă cineva că aș păgubi pe cineva. Lucrez mai mult și primesc bani mult mai puțini ca în occident pe un post similar. |
Citat:
|
Citat:
Vei încălca oare Constituția susținînd că n-am dreptul la permis dacă am și dacă mărturisesc adevărata credință ortodoxă? Nu credeam să existe atîția delatori acoperiți ascunși printre oile Domnului. La tot pasul cîte unul care face sesizare sau care vrea să te trimită să te internezi... Oare să fi trecut în zadar 26 de ani de la momentul '89 cînd ne-am cîștigat libertatea și dreptul la Credință? |
Tu doar timite-mi-le. Dacă ai curaj.
|
Citat:
Oare, nu mai bine faci tu o sesizare pe numele tău la poliție sau la DNA sau la parchet în care descrii: ''Nu mai vreau să respect constituția și legile țării ci vreau ca toți cei ce cred altfel decît mine să li se retragă permisul de conducere.'' Pentru asta ai și numele și CNP-ul. Le poți folosi. |
Ok, am înțeles. Nu ai curajul să-ți dai numele real. Ești trimisul lui Dumnezeu cum sunt eu trimisul lui Darth Vader. Apostol și profet de internet. Trimisul lui pește prăjit.
|
Citat:
Ce relevanță au numlele lor vechi de dinainte de botez? Tu vrei să știi cum îl cheamă pe trimisul acesta? Adică chiar vrei să știi care este numele meu de creștin? La ce ți-ar folosi dacă ți-aș spune un nume creștin dacă și așa tu nu vrei să crezi că aș fi un trimis? M-ar putea chema de exemplu: Andrei, Bartolomeu, Iuda, Cornelie, Arsenie, Ilie, Mihail, Gavriil, Rafail... Tu vrei să-ți arăt buletinul ca să mă crezi că sunt un trimis? Păi nu cei de la poliție m-au trimis și nici familia mea ci Dumnezeu. Dar ca să nu mori de oftică atunci îți spun: numele meu este Virgil dar prin asta nu vreau să crezi că sunt virgin, nu, am păcătuit mult în tinerețe și acum sunt căsătorit, iar păcatele mi le-a iertat Dumnezeu. Deci uite sunt trimisul Virgil care are permis de conducere valabil! Acuma te-ai linsiștit? |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Dar ți-am mai spus că la Dumnezeu nu contează CNPul și buletinul și cum te cheamă pe tine în familia ta ci la Dumnezeu contează numele tău de botez. Așa că eu nu ți-l cer pentru ca să te cred. Deci mă poți numi Virgil fără să mă supăr și fără să greșești iar eu te numesc Mihai. |
Citat:
Acuma, dacă nu te superi, numele tău și CNP-ul. |
Citat:
Eu nu le-am cerut pe ale tale ci am spus că mai înainte de a avea tu pretenții la cineva ca să-și dea Numele și CNPul și datele din CI ar fi frumos să ți le dai dumneata ca să arăți că tu nu ai nimic de ascuns. Practic dacă astea sunt datele tale reale ai căzut în propria ta capcană pentru că datele astea nu se fac publice. Deci eu nu am să le fac publice pe ale mele și pentru asta tu nu ai decît să tragi ce concluzii vrei. Dacă chiar ești avocat atunci cred că știi că am dreptul la confidențialitatea datelor personale. Nu mă poți determina să-ți arăt datele personale și să le fac publice doar pentru a nu mă crede dumneata ceea ce oricum vrei să mă crezi din moment ce nu crezi ceea ce-ți spun și ce-ți mărturisesc de la Dumnezeu. Ți-am spus, dacă vrei să știi numele meu ca să crezi, ți l-am spus, mă numesc Virgil și sunt trimis de Dumnezeu aici pe forum. |
Deci, după cum spuneam... trimisul lui pește.
|
Citat:
Nu mă poți determina și șantaja abligîndu-mă să fac ce vrei dumneata că altfel demonstrezi tu că n-aș fi trimis. Ți-am spus că ești liber să crezi sau nu, dar dacă din asta tragi concluzia ta nu înseamnă că e adevărată. Uite, eu dacă îți cer 10.000 de roni ca să te cred căci altfel nu te cred că mi-ai dat datele personale reale și de CNP și susțin pe forum că minți și că ești Mihai Gaiță a lui pește și că locuiești tu în Timișoara cînd o zbura boul și celelalte atunci ce, tu ca să mă faci să te cred și să tac îmi dai banii? Păi că nu-ți spun datele mele nu dovedește că te mint ci dovedește că eu nu-mi fac datele personale publice. Deci nu mă poți determina la ceva cu care nu sunt de acord decît dacă mă abuzezi!.. și apoi dacă eu nu accept abuzul și șantajul tău atunci musai rezultă că tu ai dreptate că cică trimișii veritabili nu au nimic de ascuns? Ba Trimișii au de ascuns foarte multe după Cuvîntul : '' Feriți-vă de oameni căci vă vor da în mîinile altor oameni care vă vor... Deci iată că Dumnezeu ne cere să ne ascundem de oameni... din ăștia ca tine care cer actele la control ca să ne creadă sau ca să facă sesizări! |
Citat:
|
Citat:
Ca Dumnezeu zice altceva: "Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena." Da' tu fiind Trimisu' lu' Peste.. |
Citat:
Mă întreb dacă ești în stare să scrii, cînd postezi, mai mult de 1-2 propoziții? Oare ce ar putea crede cineva despre un om care se distrează de alții în timp ce el nu poate posta mai mult de un rînd că se istovește?:40: Deci mi-ar fi rușine să declar cuiva că cică ''eu încerc să le explic''... cînd defapt din ''pură'' răutate, poftă de batjocură, superficialitate și logică absurdă tu ești un fel de milițian acoperit cu salar mare din ban public care ca să-și acopere privilegiile (peste 17.000 de postări și nu l-a bannat nimeni la valoarea sa, nu cer să fii banat, din contră, mă bucur că ai această libertate de a posta), să vadă gLumea că face și el ceva, strigă mereu hoțul... așa ca hoțul nesofisticat. Hoțul strigă hoții, trollul strigă trolul (sofisticat), bolnavul strigă nebunul, istovitul de o propoziție proprie strigă lăudîndu-se v-am explicat! Cine te-a trimis pe tine aici să-ți bați joc de tine și de familia ta sau tu chiar nu-ți dai seama ce-ți faci? Să știi că pînă la urmă chiar cred că tu pe bune îți bați joc de ortodoxie!.. și strigi de alții... știi tu ce stigi mereu! Calmează-te și încearcă să sari în jos de pe poziția aia în care te distrezi copios... hai sari în jos! :21: |
Citat:
Dacă ai pricepe ce ai citat atunci nu ți-ar fi frică de mine și de sfinții trăitori în Cuvîntul lui Dumnezeu de la Pucioasă ci de păcătuirea ta căci neascultarea ta arogantă și mîndră și batjocoritoare este cel ce poate și sufletul și trupul să ți-l piardă ajungînd să fie bun de aruncat la gunoi. Deci eu chiar sunt trimisul lui Pește căci Apostolii și creștinii mai înainte de a se numi creștini se numeau pești, dar mai mult decît atît, sunt trimisul Dumnezeului peștilor! Dar nu un trimis important așa ca un mare apostol sau cine știe cum vă închipuiți voi un mare trimis ci sunt un trimis neînsemnat, m-a trimis Domnul aici doar pentru ca să stau de vorbă cu frații mei ortodocși de pe forum căci nu sunt decît un mirean păcătos din boBOR... însă spre deosebire de tine eu cred pe cînd tu dărîmi... de frică! Nu vă temeți! ''Îndrăzniți să credeți și să iubiți tot ceea ce este bun și de la Dumnezeu deși nu toate vă sunt de folos!.. |
Scuze, era Peste Prajit, credeam ca s-a inteles.
Sau Peste Pucios, daca tii neaparat. |
Oare cat o sa mai continue discutia pe topicul asta?
Chiar atat de mult timp de pierdut au unele persoane? |
Dupa cum il stim pe vsosovivi, la infinit, cel putin pana e banat.
Oricum, recunoaste ca iti place, si tu ai gasit nitel timp de pierdut facand remarca asta.. :) |
Citat:
Trimisul e irezistibil, dar de la un timp trebuie sa renunti. Ce e prea mult strica. :) |
Citat:
Tu chiar n-ai citit scripturile și nu te-ai bucurat de pocăința sfîntului Apostol Petru... și Pavel. Căci dacă chiar le-ai citit și le-ai înțeles pe dos și le folosești pe dos atunci nu te mira că ajungi sfinvers! Eu am înțeles ce vrei să insinuezi și despre asta ți-am explicat mai sus că ce faci e absurd dar se pare că tu chiar nu-mi citești decît primul rînd avînd impresia că mi-ai citit și ai înțeles tot ce ți-am răspuns suficient de lămuritor. Deci îți repet Peștele Prăjit și Dumnezeul Lui m-a trimis și Peștele Pucios... sigur că El m-a trimis fiindcă El are putere să mă trimită! Dar v-am mai spus, nu ca pe un mare apostol sau ca pe un mare trimis ci ca pe un frate păcătos, un neimportant mirean din boBOR trimis la alți frați ca să stea de vorbă cu ei în lipsă de altceva mai bun. Deci ai perfectă dreptate! Așa este! |
Citat:
De ce-mi ruinați voi discuția? Cine v-a trimis? Dacă nu încăpeți de discuția de pe acest topic, dacă nu vă place ce se scrie aici, oare de ce nu deschideți voi un subiect pe placul vostru? Ce vă tot plîngeți și vă nemulțumiți de ai impresia că cine știe ce vă spun eu aici? Păi vă spun ceea ce cred: Pămîntul e plat și mările idem iar Soarele și Luna sunt semisferice. Prin Cuvânt au fost Făcute. În orice direcție mergi pe pămîntul plat și pe mări sau în sus spre cer sau în jos spre pămînt dacă mergi tot drept ajungi exact de unde ai plecat! Creația e mică, bună și frumoasă și omul este mare în creația cea micuță căci pentru omul credincios au fost făcute toate de Dumnezeu ca să le stăpînească și să se bucure de ele precum Soarele este stăpîn peste zi, lumină și căldură și precum Luna este stăpînă peste noapte, întuneric și frig și se bucură de stele. |
Citat:
|
Citat:
Dacă privești o pisică ai să înțelegi de ce ea toarce atît de frumos cînd șade pe sobă. Ai să mai înțelegi de ce umblă cu foarte mare atenție ca nu cumva să se murdărească și de ce își spală blănița mereu și de ce este așa curată și de ce se alintă frecîndu-se de picioarele tale cînd îți cere ceva. Pisicile sunt animale foarte înțelepte și drăgălașe chiar dacă sunt negre sau galbane sau tărcate sau pătate. Doar cînd se suie pe acoperiș e bai! Deci vă rog frumos să nu vă luați după ele vrînd să vă suiți pe acoperișul acestei discuții. Săriți în jos de acolo vorba lui AlinB! (Dar nu vă ispitiți precum a fost ispitit Iisus să sară de pe aripa templului că o să-l prindă satana!.. ci răspundeți și voi: ''este scris să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău!'') |
Citat:
|
Citat:
Ceea ce e de remarcat este pupila ei elipsoidală. Ea vede mai bine noaptea și în sus și în jos decît ziua așa ca și bufnița cu pupile sferice care vede mai bine noaptea decît ziua. Deși poate că doar se fac că nu văd bine cînd defapt ele ziua dorm. https://upload.wikimedia.org/wikiped...B_owl-face.jpg |
Citat:
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 08:14:40. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.