Rugăciunea de seară
 

Rugăciunea de seară am zice că este un corolar al rugăciunii în general, fiindcă, aşezându-ne sub pavăza lui Dumnezeu, dorim să fim păziţi în timpul nopţii, ne aduce o linişte aproape totală, încredinţându-ne lui Dumnezeu. Cum spune un sfânt părinte, să putem adormi, dacă e posibil, cu gândul la rugăciune sau rostind rugăciunea, ca să nu ne fure gândurile. Le-am spus credincioşilor, la Taina Spovedaniei şi în predică uneori, că, decât să te prindă somnul îndârjit şi încordat, certându-te în minte cu cineva şi căutând modul cum să te răzbuni pe el, mai degrabă să te prindă somnul rostind Psalmul 50 sau o altă rugăciune. Să încercăm ca gândul să se topească încet, încet cu Dumnezeu în somnul care vine şi, adăpat de intenţii bune, noaptea va fi mai liniştită, visul mai plăcut. Decât să luăm cine ştie ce pastile, mai degrabă ne zicem un psalm, o rugăciune sau o formulă din aceasta bisericească, şi adormim mai uşor.

Pr. Nicolae D. Necula



RUGACIUNE DE SEARA

Dumnezeule vesnice si Imparate a toata faptura, Cel ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas, iarta-mi pacatele ce am facut in aceasta zi : cu lucrul, cu cuvantul, cu gandirea, si curateste, Doamne, smeritul meu suflet, de toata intinaciunea trupului si a sufletului. Si-mi da, Doamne, in aceasta noapte, a trece somnul in pace, ca sculandu-ma din ticalosul meu asternut, bine sa plac Preasfantului Tau nume, in toate zilele vietii mele, si-mi ajuta cu Harul Tau sa calc pe vrajmasii cei ce se lupta cu mine, pe cei trupesti si pe cei fara de trup. Izbaveste-ma Doamne de gandurile cele desarte, care ma intineaza si de poftele cele rele, ca a Ta este Imparatia, Puterea si Slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin



TE BINECUVÂNTEZ, PĂRINTE,

la sfârşitul acestei zile.
Primeşte lauda şi recunoştinţa mea
pentru darurile tale.
Iartă-mi toate păcatele,
pentru că nu am ascultat de glasul Duhului tău
şi nu l-am recunoscut pe Hristos
în fraţii pe care i-am întâlnit.
Ocroteşte-mă în timpul somnului,
îndepărtează de la mine orice rău
şi ajută-mă să mă trezesc cu bucurie la o nouă zi.
Apără-i pe toţi fiii tăi răspândiţi pretutindeni. Amin.

O istorioara cu talc :"PUTEREA RUGĂCIUNII"
 

O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie.
S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat daca nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente.
I-a explicat cu glas ușor că soțul ei era foarte bolnav și că nu putea munci, și că aveau și sapte copii, care trebuiau hrăniți.
Băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat magazinul său.
Având însa în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.
Băcanul însa îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său.
Lânga tejghea se mai afla înca un client, care a auzit discuția dintre cei doi.
Clientul făcu câțiva pași înainte și îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa.
Băcanul răspunse parca în sila:
Ai o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie?
Femeia a răspuns: Da, domnule.
Bine, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar și eu o să-ți dau marfa de aceeași greutate cu lista dumitale.
Femeia, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geanta și scoase o bucățica de hârtie pe care scrise ceva în grabă.
Apoi puse cu grija bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată.
Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia.
Băcanul, privind la cântar, s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind: Nu-mi vine să cred!
Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente. Cântarul tot nu se echilibra, așa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încaput nimic. Băcanul ședea privind cu dezgust.
În fine, smulse bucățica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era O RUGĂCIUNE, care spunea asa:

“IUBITE DOAMNE, TU IMI CUNOŞTI NEVOILE, AŞA CĂ EU LE PUN ÎN MÂINILE TALE.”

Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în continuare tăcut, înmărmurit. Femeia îi mulțumi și plecă din magazin.

Numai Dumnezeu știe ce greutate are o rugăciune.

SI EU ZIC VOUA...

"Si Eu zic voua: Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide.
Ca oricine cere ia; si cel ce cauta gaseste, si celui ce bate i se va deschide.
Si care tata dintre voi, daca ii va cere fiul paine, oare, ii va da piatra? Sau daca ii va cere peste, oare ii va da, in loc de peste, sarpe?
Sau daca-i va cere un ou, ii va da scorpie?
Deci daca voi, rai fiind, stiti sa dati fiilor vostri daruri bune, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da Duh Sfant celor care il cer de la El!"

Pentru ca ne apropiem de Postul Mare , foarte importante si cu folos sunt cele 12 ichinaciuni , cele patru rostite de trei ori fiecare in parte , si care se pot invata cu usurinta de fiecare dintre noi . Aceste inchinaciuni se pot rosti oricand , in orice zi , in orice situatie , in gand sau cu voce tare :
" Dumnezeule , milostiv fi mie pacatosului" ( de trei ori )
"Dumnezeule , curateste-ma pe mine pacatosul " ( de trei ori )
" Cel ce mai zidit, Dumnezeule, miluieste-ma " ( de trei ori )
" Far de numar am gresit , Doamne , iarta-ma " ( de trei ori )
Doamne ajuta !

Când ne rugăm, nu ne propunem să ne rugăm cu lacrimi, nu ne sugerăm, nu căutăm si nu cultivăm asta. Dar ele vin, adeseori însoţite de un sentiment clar, inconfundabil de uşurare, de curăţare, de mângâiere. Lacrimile, străpungerea inimii (pentru că de aici, din străpungerea inimii vin lacrimile), sunt unul din semnele clare ca rugăciunea ne-a pătruns, ne-a apropiat de Dumnezeu. De aici durerea de a ne vedea departe de El mai tot timpul zilei şi vieţii noastre când, din nepăsare sau din nepricepere, ne aflăm fără El, înstrăinaţi de El, rătăciţi mai mult sau mai puţin. Pentru că păcatul aceasta este: rătăcirea de la Cale, de la Adevăr, de la Viaţa cea bogată, plină, puternică pe care o intuim şi o căutăm. Nu viaţa plictisită, lâncedă ce are nevoie de aburii tari ai plăcerilor pentru a o face suportabilă. Cu cât descoperim rătăcirea aceasta mai lungă, mai adâncă, cu atât durerea este mai mare, mai sfâşietoare: „atâta timp am trăit în întunericul depărtării de Dumnezeu”. Şi plânsul devine mai adânc, mai conştient. Rugăciunea e chemarea ca Dumnezeu însuşi să ne dea puterea, inspiraţia de a trăi alături de El. Chemându-L în fiecare moment al zilei, din ce în ce mai des, încredinţîndu-ne Lui tot mai deplin. Roagă-te deci, Alina, în fiecare clipă a zilei cu simplitate şi cu atenţie! Dar fă-ţi mai ales răgaz dimineaţa şi seara pentru rugăciunea cuprinzătoare în faţa icoanei, a candelei, în faţa lui Dumnezeu care te aşteaptă cu dragoste. Şi pentru ca puterea păcatului să slăbească, pentru ca gândul lui Dumnezeu să lucreze mai clar în tine, spovedeşte-te des! Roagă-te ca Domnul să te lumineze prin cuvântul duhovnicului şi acesta te va învăţa cum să păstrezi darul lacrimilor celor mângâietoare, al durerii ce te curăţeşte!

Arhim. Nichifor Horia, starețul Mănăstirii „Trei Ierarhi” din Iași

Un sfat util !
 

Gândurile îmi rătăcesc la rugăciune


sursa: http://orthodoxwayoflife.blogspot.ro



Sfântul Ioan Scărarul spune astfel: „Trebuie să ne îndreptăm mintea spre cuvintele rugăciunii.”

Secretul de a ne controla gândurile în timpul rugăciunii este acela de a ne înfrâna imediat mintea rătăcitoare. În momentul în care sesizați că nu vă mai controlați gândurile, îndreptați-vă, fiți puternici și îndepărtați distragerile. Fiți fermi și ofensivi chiar dacă este o muncă anevoioasă.
Sfântul Teofan ne sfătuiește astfel: „Trebuie să facem eforturi să ne rugăm chiar dacă nu facem o rugăciune spirituală.” Şi „în acest caz, Dumnezeu văzând că omul se străduiește sincer, mergând împotriva inimii (adică a gândirii rătăcitoare), îi dăruiește rugăciune adevărată.” Prin conceptul de rugăciune adevărată, Sfântul Macarie se referă la rugăciunea profundă, netulburată, și liniștită care intervine atunci când mintea este limpede înaintea lui Dumnezeu. Atunci când mintea începe să devină netulburată, descoperă o dulceață atât de puternică încât își dorește să rămână în rugăciune adevărată fără a mai avea nevoie de altceva.
Am spus cu mai multe ocazii cum ar trebui să procedăm: „Nu trebuie să lăsăm gândurile să o ia razna. Atunci când totuși se întâmplă aceasta trebuie să le aducem înapoi, mustrându-ne pe noi înșine, și întristându-ne de această întâmplare. Sfântul Ioan Scărarul spune astfel: „Trebuie să ne îndreptăm mintea spre cuvintele rugăciunii.”
Cea mai bună idee este aceea de a merge des la biserică. Acolo, rugăciunile vin mai uşor întrucât totul este îndreptat spre acest scop, deşi această soluție nu este întotdeauna la îndemână pentru toți în fiecare zi. Deci este mai bine să ne obişnuim să ne rugăm cu atenţie şi să încercăm să rămânem în prezența lui Dumnezeu tot timpul.
Atunci când învățați rugăciunile pe de rost, nu uitați să intrați în profunzimea sensului și să-l simțiți în fiecare cuvânt. Astfel atunci când vă veți ruga, cuvintele vă vor atrage atenția și vă vor aduce într-o atmosferă de rugăciune.

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul
 

Incepand de astazi ,miercuri, 13 martie, se rosteste pentru prima data in perioada Triodului, rugaciunea Sfantului Efrem Sirul - "Doamne si Stapanul vietii mele", rugaciune care inceteaza in miercurea din Saptamana Mare.

https://lh3.googleusercontent.com/-3...rem-sirul1.jpg

Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie,- Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-l mie, robului Tau. Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.
Recomand celor interesati despre aceasta rugaciune un link de pe acest site cu explicatile Parintelui Petroniu Tanase :http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...se-139129.html
Doamne ajuta !

Să strigăm din inimă!
 

Se spune că odată a venit diavolul la uşa unui călugăr. Împingea diavolul să intre, împingea şi călugărul dinăuntru să nu-l lase. Şi se ruga în timpul acesta: ,,Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă!”. Dar dracul împingea şi mai tare, şi era, mai-mai să-l biruie, când, de teamă, călugărul a strigat cât a putut: ,,Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă!”.

Atunci îndată dispărând diavolul, lângă el a apărut Mântuitorul.

- De ce n-ai venit până acum, l-a întrebat mâhnit călugărul?

- Am venit când M-ai strigat cu adevărat, din inimă.



Deci rugăciunea şi gândul la Domnul dacă nu pornesc din inimă sunt spoială, nu au nicio valoare. Câţi dintre noi nu păţim asemenea călugărului la uşa sufletelor noastre?!

Puterea unei rugăciuni zilnice - Arh. Sofronie Saharov
 

https://lh5.googleusercontent.com/-2...50727362_n.jpg

O rugăciune deosebită care deschide sufletului o perspectivă deosebită, atrage atenția sinelui spre smerenie, spre slava lui Dumnezeu, spre bucuria rugăciunii pentru aproapele și cugetarea la judecata particulară. Cuviosul Sofronie Saharov, un mare trăitor al vremurilor noastre, un „cunoscător” al Harului Divin ne-a făcut cadou această rugăciune cu care merită să începem fiecare dimineață predându-ne voii lui Dumnezeu și iubirii Sale nespuse. Fie ca Domnul să atingă inimile tuturor celor care o vor citi:

„Dumnezeule veșnic și Făcătorule al tuturor lucrurilor, care în neajunsa Ta bunătate m-ai chemat din neființa la aceasta viața, care mi-ai dăruit harul botezului și noii nașteri de sus, care ai pus pecetea Sfântului Duh pe mădularele trupului meu în taina mirungerii și care mi-ai dat dorința de a te căuta, Tu, singurul Dumnzeu adevărat, auzi rugăciunea mea.
Eu n-am viața, lumina, bucurie, înțelepciune sau putere, decât numai în Tine, Dumnezeule; nu îndrăznesc să ridic ochii spre tine, din pricina nedrepților mele. Dar tu ai spus ucenicilor Tăi: ,,Tot ce veți cere cu credința în rugăciune veți primi” și încă ,,Tot ceea ce veți cere în numele Meu, voi face”, de aceea îndrăznesc să Te chem. Curățește-mă de toată spurcăciunea trupului și a sufletului și învață-mă să mă rog Ție. Binecuvintează această zi pe care mi-ai dăruit-o mie, nevrednicul Tău rob, prin puterea binecuvântării Tale, fa-mă vrednic în toată vremea și în tot locul de a vorbi și a lucra în slava Ta, cu sufletul curat, cu smerenie, răbdare și dragoste, cu blândețe, pace, bărbăție și înțelepciune și de a fi întotdeauna pătruns de prezența Ta.

În nemărginita Ta bunătate, Doamne, arată-mi calea voii Tale și dăruiește-mi să pășesc fără de păcat sub privirea Ta. Doamne, Tu, care cercetezi inimile și rărunchii, știi de ce am nevoie. Tu cunoști orbirea și neștiința mea, dar Tu cunoști și dorirea mea, durerile inimii mele și suferințele sufletului meu. De aceea, Te rog, ascultă-mi rugăciunea și prin Sfântul Duh arată-mi calea pe care trebuie să merg. Și când voia mea vicleană mă va conduce pe alte drumuri, nu mă cruța, Doamne dă-mi doar puterea dragostei Tale, dăruiește-mi să mă lipesc de bine.

Păzește-mă de tot cuvântul și fapta aducătoare de moarte sufletului meu, de orice mișcare care ar putea să jignească sau să rănească pe fratele meu, învață-mă ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc. Dacă voia ta este să tac, ispiră-mi să păzesc tăcere, într-un duh de pace, care să nu pricinuiască nici întristare și nici o pagubă aproapelui meu.

Întărește-mă pe calea poruncilor Tale și până la ultima suflare nu îngădui să mă depărtez de lumina cuvinteloTale, astfel ca poruncile Tale să devină unica lege a ființei mele, atât aici, jos, cât și în viața veșnică.

Dă Doamne, Te rog, ai mila de mine, cruță-mă de tot necazul și în deznădejdea mea și nu-mi ascunde calea mântuirii. Multe și mari sunt cererile mele, Doamne și totuși eu nu uit urâciunea păcatului meu. Ai grijă de mine! Nu mă lepăda de la fața Ta din pricina îndrăznelii mele, ci mai curând sporește în mine această îndrăzneală și dăruiește-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc după cum mi-ai poruncit: cu toată inima mea, cu sufletul meu, cu toată mintea mea, cu toată puterea mea, cu toată ființa mea.

Dă Doamne prin Duhul Tău cel Sfânt, să învâț bunătatea, viața dreaptă și cunoștință; să cunosc adevărul Tău înainte de a mă pogorâ în mormânt. Lungește-mi viața în această lume, până ce îți voi oferi o pocăință adevărată. Nu mă smulge la jumătatea zilelor mele, și nici în răstimpul când sufletul meu este încă orb. Și când îți va plăcea să pui capăt vieții mele, spune-mi ceasul morții mele, pentru ca să-mi pot pregăti sufletul să te întâlnească; în acest ceas de temut fii cu mine Doamne și dăruiește-mi bucuria mântuirii Tale. Curățește-mă de greșelile mele cele ascunse și de toată nedreptatea tăinuită în mine și dăruiește-mi răspuns înaintea înfricoșatei Tale judecăți. Da Doamne, în marea Ta milostivire și nemărginită Ta iubire de oameni, primește-mi rugăciunea. Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Sfânt și Mare, Tu însuți, învață-mă smerenia Ta. Ascultă-mi rugăciunea și miluiește-mă pe mine păcătosul!
Amin!

Sofronie Saharov ucenicul Sfântului Siluan Athonitul - Rugăciunea fiecărei dimineți

Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă
 

Calea ce duce la Paşte va fi de acum înainte marcată şi organizată de semnul Crucii: e un „timp răstignit" care duce la Crucea lui Hristos.

„Preacinstita Cruce care sfinţeşte vremea postului se vede acum căreia închinându-ne astăzi, să strigăm: Stăpâne Iubitorule de oameni, dă-ne cu ajutorul ei să trecem şi cealaltă vreme a postului cu străpungere şi să vedem şi dătătoarele de viaţă Patimi, prin care ne-am izbăvit!" (Vinerea săptămânii a IV-a a Postului Mare, Utrenia, Sedealna a II-a).

După Nichifor Calist, ridicarea Crucii în mijlocul Postului Mare îl împarte în două părţi egale făcându-1 comparabil cu un stadion în care cursa se efectuează printr-o mişcare de dus şi întors (Ho diaulos, Nichifor Calist). Odată trecută „borna” Săptămânii a IV-a, restul parcursului e de acum uşor, cum se cântă în lunea Săptămânii a V-a:

„Trecând, credincioşilor, cu Dumnezeu de borna înfrânării, să alergăm tinereşte şi partea rămasă a sfântului stadion [al postului] şi să purtăm cununa!"(Utrenia, Oda 8, canon 2, troparul al II-lea).

La Marea Biserică din Constantinopol, Duminica înjumătăţirii Postului era prilejul ultimului apel adresat catehumenilor să se înscrie pentru Botezul din Sâmbăta Mare. După această dată, angajarea în pregătirea directă în vederea iniţierii creştine nu mai era posibilă. Iată textul acestei proclamaţii din Tipicul Marii Biserici:

„Îndemn iubirea voastră, fraţi iubiţi ai lui Hristos, ştiind că învierea lui Hristos e aproape, dacă aveţi pe cineva care trebuie să se apropie de Sfântul Botez, să-1 aduceţi începând de mâine la sfânta noastră Biserică, pentru ca să primească pecetea lui Hristos, să fie pus deoparte şi catehizat. Cei ce veţi veni după această săptămână, să ştiţi bine că, afară de o nevoie vădită, fără cercetare nu vom îngădui admiterea lor" (informaţii preluate din volumul Triodul Explicat – Mistagogia Timpului Liturgic, semnat de ierom. Makarios Simonopetritul, trad. Ioan I. Ică jr).



„Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău” (Troparul la Înălțarea Sfintei Cruci). În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae ne spune: „Fiecare trebuie să-şi ia crucea şi cu ea să pornească pe urmele lui Hristos, pentru a se face tot mai asemenea Lui”.

„Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi învierii”.

Rugăciunea de acasă în timpul postului
 

sursa: pravmir.com



Să spunem rugăciunea cu frică și cu cutremur, ca și cum am șopti-o în urechea lui Dumnezeu.
În special acum când ne aflăm într-o perioadă mai accentuată de pregătire este mai ușor să ne formăm deprinderi duhovnicești care să ne însoțească atât în timpul postului cât și în afara lui. Astfel este foarte important să se creeze, chiar și în singurătatea și intimitatea fiecăruia, o asemănare cu atmosfera de rugăciune din biserică, o liturghie după liturghie. Cum se poate face aceasta? Iată câteva sfaturi scurte de la Pr. Sergei Chetverikoff (†1947):
În primul rând, prin alegerea unui colț de rugăciune liniștit. Acasă, poate deasupra patului, agățați două sau trei icoane și o candelă înaintea lor. Apoi, este vital să stabilim un program permanent de rugăciune acasă. Stabiliți o vreme de rugăciune: seara, dimineața și în timpul zilei. Programul de rugăciune să nu fie prea lung, așa încât să nu devină prea obositor din pricina noutății acestei experiențe. Răstimpul oferit rugăciunii trebuie întotdeauna să fie tratat cu frică, efort și atenție. Pe lângă rugăciunea personală este nevoie și de unele elemente externe: statul în picioare, metaniile, îngenunchiatul, însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, citirea rugăciunilor. Cu cât mai des se va ruga cineva astfel, cu atât mai bine. Este bine să ne obișnuim cu rugăciunea, întrucât la început, sufletul este imediat aprins de dorul rugăciunii.
Trebuie să ne rugăm simplu: ridicându-ne la rugăciune, să spunem rugăciunea cu frică și cu cutremur, ca și cum am șopti-o în urechea lui Dumnezeu, însoțind cuvintele rugăciunii cu semnul Sfintei Cruci, metanii și plecări ale genunchilor. Canonul de rugăciune pe care ni-l trebuie îndeplinit mereu, fără scăpări.
Există chiar și trepte ale rugăciunii: prima treaptă este cea a rugăciunii fizice, care constă mai mult din citirea rugăciunilor, stat în picioare și metanii; mintea hoinărește, nu există o înclinație ontologică spre rugăciune: efortul și răbdarea sunt indispensabile; aceasta este rugăciunea activă. A doua treaptă este rugăciunea stăruitoare: mintea începe să se obișnuiască să se concentreze la vremea rugăciunii și să rostească toată rugăciunea fără ca gândurile să se risipească. A treia treaptă este rugăciunea simțurilor: inima devine plină de sentimente, și ceea ce până aici era gând acum devine sentiment. Cine a ajuns la această treaptă se roagă fără cuvinte, căci Dumnezeu este Dumnezeul inimilor.
Citiți Cuvântul lui Dumnezeu, Noul Testament, și înainte să citiți vorbiți cu Dumnezeu prin rugăciune, așa încât Dumnezeu să vă ajute să înțelegeți, să rețineți și să puneți în practică ceea ce ați citit. Nu vă înfricoșați de ascetism, efort, post, rugăciune și abstinență către care sunteți chemați de Dumnezeu. Toate acestea sunt plictisitoare și sunt o povară doar dacă sunt lucrate fără să vă gândiți la Hristos, dar când sunt lucrate în numele lui Hristos, cu credință și cu dragoste, atunci jugul devine și povara devine ușoare.
Fie ca Domnul să ne ajute pe toată durata Postului Mare să îl îndeplinim pe acesta cum se cuvine așa încât să putem prăznui cu vrednicie Sfânta Înviere!

Despre lupta cu imprastierea - Sfântul Teofan Zăvorâtul

Cum să dobândim și să păstrăm căldura și concentrarea lăuntrică. Cum să dăm tuturor treburilor noastre un caracter plăcut lui Dumnezeu?

http://img209.imageshack.us/img209/1...64b049a20e.jpg

Concentrarea și căldura încep să rămână în suflet tot timpul, cu toate treburile și celelalte pricini de împrăștiere, atunci când devin o calitate esențială a vieții noastre lăuntrice - iar pe această treaptă se ridică atunci când în suflet se aprinde focul rugăciunii, de care v-am scris mai înainte (scrisoarea 10). Și înainte de asta puteți întrebuința însă anumite metode pentru a vă împrăștia mai puțin cu toate treburile și întâlnirile.

1 - Cea dintâi este să nu vă grăbiți și să vă agitați. Să faceți totul ca omul care duce un pahar cu apă temându-se să nu-l verse, dar fără să tândălească fără rost, străduindu-se să facă totul cât mai bine.
Ca sufletul dumneavoastră să rămână întoteauna la locul său, așezți-vă și înșirați toate treburile și întâlnirile pe care le aveți de obicei, și hotărâți dinainte cum să vă țineți într-o treabă și împrejurare sau alta ca să nu vă împrăștiați tare. Dacă experiența va arăta că ceea ce ați hotărât vă duce la țintă să faceți întotdeauna așa, iar dacă va arăta că nu merge, găsiți altceva. Procedând așa, în scurtă vreme vei găsi felul de a vă purta care e cel mai potrivit pentru a păstra gândurile neîmprăștiate și inima caldă

2 - Cea de-a doua este să nu faceți nimic cu neglijență, ci să faceți totul cu temere, ca și cum cineva care are stăpânire asupra dumneavoastră vă privește și este gata să vă tragă imediat la răspundere pentru orice nebăgare de seamă.
De fapt, acest cineva există: este ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu, care e îndreptat spre dumneavoastră, este îngerul păzitor, care vă însoțește întotdeauna; și sfinții lui Dumnezeu ne văd.

http://img832.imageshack.us/img832/5...da996c8655.jpg

3 - Cea de-a treia: cu toate că în cea mai mare parte sunt lumești, toate lucrurile pe care trebuie să le faceți pot fi făcute în așa fel, încât să capete un caracter duhovnicesc, plăcut lui Dumnezeu.
Să nu faceți nimic din egoism, ci totul spre ajutorarea și mulțumirea celor ce vă încojoară: astfel, vă veți exersa lepădarea de sine și dragostea. Dacă veți reuși să legați de orice treabă porunca potivită ei, ca să o faceți din supunere față de voia lui Dumnezeu, din iubire de Dumnezeu și din dorința de a-I plăcea, prin aceasta veți face ca în mijlocul treburilor lumești să fiți ca în slujba lui Dumnezeu. Acest gând are mai multă putere decât oricare altul să țină sufletul în luare-aminte neîmprăștiată.

Eu cred că atâta este de ajuns ca să nu se mai întâmple cu dumneavoastră nimic din cele de care vă plângeți - dar, bineînțeles, totul ține de osârdia cu care vă veți apuca de lucrarea duhovnicească.
Lucrul făcut fără tragere de inimă seamănă cu mutarea de pe un picior pe altul, care nu-i bună de nimic și la nici un sfârșit bun nu duce.

Despre felurite probleme de credință și viață – Sfântul Teofan Zăvorâtul – Editura Sofia 2012

Teofil Paraian
 

- Cum poate omul modern să lupte cu gândurile care ne vin ca un noian din tot ceea ce vedem, auzim, simţim?
- La nivelul gândului, adică prin rugăciunea de toată vremea, prin ocolirea patimilor, prin observarea de sine, prin înmulţirea gândurilor bune, prin preocupări deosebite, care fac nelucrătoare impresiile din afară. Sfântul Marcu Ascetul spune: „În inima iubitoare de Dumnezeu păcatul nu poate să rămână, aşa cum focul nu poate rămâne în apă.” (Filocalia, vol. 1). Dacă eşti angajat într-o viaţă superioară, nu te mai ocupi cu lucruri inferioare.
- Dacă ura este un păcat, este păcat să urăşti răutatea şi ura din jur?
- Nu, răutatea e bine să o urăşti. „Nedreptatea o urăsc şi o dispreţuiesc, dar Legea Ta o iubesc”, zice psalmistul (Ps. 118, 163). Adică noi nu îl urâm pe făptuitor, ci urâm răutatea în sine. Dacă e legată de făptuitor, îl dorim bun şi nu-l urâm, nu îl îndepărtăm, dar răutatea în sine o urâm şi nu vrem să existe, nici la noi şi nici la altul.
- Ce trebuie să-i ofere un părinte copilului său, pentru ca acesta să fie crescut în frica de Dumnezeu?
- Exemple. Exemple bune, exemple de religiozitate. În viaţa de familie, în general, sunt nişte lipsuri, în sensul că cei mai mulţi cred că viaţa religioasă este o chestiune particulară. Or în viaţa de familie nu există nimic particular. Nici gândurile ai putea să zici că nu-s particulare. Totul trebuie să fie împreună, al tuturor, aşa încât în familie trebuie pusă în valoare şi credinţa religioasă. „Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.”sunt cuvinte care se spun la Liturghie şi la Cununie. De ce şi la Cununie? Pentru că sunt importante pentru cei care se cunună şi pentru că şi viaţa creştină trebuie să fie un fel de Liturghie. Nu se poate socoti că omul îşi îndeplineşte datoria atunci când, pentru a se ruga, se separă de celălalt, ci trebuie să se roage împreună (dacă nu se poate totdeauna, cel puţin din când în când, dar cât se poate mai des) şi să le dea şi copiilor exemple de rugăciune împreună. Zorica Laţcu are o poezie, Ectenie, şi zice într-un loc: „Când plecăm genunchii seara, amândoi”. Dar ia să v-o spun pe toată:

Pentru ca iubirea noastră să-nflorească,
Albă cum e crinul Bunelor Vestiri,
Pentru ca mlădița dragostei să crească,
Plină de miresme, dulce de rodiri;
Pentru ca din neaua grea de peste iarnă
Rod de viață caldă iarăși să legăm,
Pentru ca lumina peste noi să cearnă,
Domnului să ne rugăm.
Pentru că să-Și verse binecuvântarea,
Ca un zvon de vânturi line, peste noi,
Pentru ca în suflet să-I simțim chemarea,
Când plecăm genunchii, seara, amândoi;
Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune,
Când, cuprinși de patimi, Numele-I strigăm,
Pentru ca-n vecia Lui să ne cunune,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca belșugul țarinilor grele
Să ne facă traiul rodnic și umil,
Pentru ca răsfrângeri din surâs de stele
Să sclipească-n lacrimi ochii de copil;
Pentru ca sudoarea să ne miruiască
Și-n lumina morții viața s-o cercăm,
Pentru ca din muncă pacea să rodească,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca mulțimea îndurării Sale
Însuși să-și pogoare pasul către noi,
Pentru ca să-I ducem sufletul în cale,
Cu miros de smirnă și cu ramuri moi;
Pentru ca-n lumina alb-a dimineții,
Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm,
Și-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieții,
Domnului să ne rugăm.
glykys-
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...II-b1-p982.htm

Rugăciune şi bucurie
 

Nu de cinstea zilei, ce de judecata lui Dumnezeu depinde venirea harului.

Nu trebuie să ne intereseze cînd va veni harul. Odată cineva din obştea mea mi-a spus: "Astăzi a fost Schimbarea la Faţă, dar nu am simţit bucurie." "Nu te-ai bucurat la sărbătoarea Schimbării de Faţă? Poţi să te bucuri în ziua următoare, deşi este numai o zi obişnuită. Nu de cinstea zilei, ce de judecata lui Dumnezeu depinde venirea harului. Are desigur şi ziua însemnătatea ei, dar nu este o lege generală. Oricum, judecata lui Dumnezeu este diferită de cea a oamenilor".
Unul poate primi bucurie duhovnicească conducând maşina, altul fiind la bordul unui avion. Judecata lui Dumnezeu este diferită cu fiecare caz în parte. Unul s-a bucurat pe când mergea la Sfânta Ana, ducând la moară un sac cu grâu. Nu putem să judecăm de ce nu ne bucură Dumnezeu în timpul Sfintei Liturghii, ci ne bucură în afara ei. Nu putem să judecăm aceasta. Se poate să te bucuri şi în timpul Sfintei Liturghii, dar se poate şi să nu te bucuri şi în timpul ei, ci atunci când faci rucodelie. Acestea depind de judecăţile lui Dumnezeu. Ceea ce trebuie să facem noi este să ne rugăm întotdeauna. Când Dumnezeu ne cercetează sufletul, vrea, şi chiar ne cere, să îl găsească în rugăciune. Să nu găsească sufletul şi cugetarea noastră rătăcind, căci aceasta Îl întristează. Da, Îl întristează. Putem să avem pe toată durata zilei mintea neîmprăştiată? Daca da, atunci aceasta ne va ajuta.
(Ieromonah Iosif Aghioritul - Stareţul Efrem Katunakiotul)

Părinte, inima îmi rămâne rece la rugăciune!
 

Aceasta se întâmplă pentru că mintea nu dă telegramă inimii. Apoi în rugăciune trebuie să lucreze și omul. El nu poate să ajungă dintr-odată în starea în care mintea lui să nu-i fugă deloc. Este trebuință de răbdare.

- Părinte, inima îmi rămâne rece la rugăciune.
- Aceasta se întâmplă pentru că mintea nu dă telegramă inimii. Apoi în rugăciune trebuie să lucreze și omul. El nu poate să ajungă dintr-odată în starea în care mintea lui să nu-i fugă deloc. Este trebuință de răbdare. Vezi, celălalt bate la ușă, iarași bate, așteaptă și după aceea se deschide ușa. Tu bați numai odată și vrei ca să intri imediat înăuntru. Nu se poate așa. Atunci când începi să rostești rugăciunea, nu dorești să participe și inima?
- Simt nevoia de ajutor, pentru că mă simt neputincioasă.
- Ei, de aici se începe. În rugăciune este trebuință de stăruință. Și L-au rugat stăruitor, spune Evanghelia despre cei doi Ucenici care L-au întâlnit pe Hristos în drumul spre Emaus. Hristos a rămas cu ei, pentru că aceia aveau o înrudire cu El și de aceea li se cuvenea aceasta. Aveau smerenie, simplitate, bunătate, curaj în sensul cel bun. Ei întruneau toate condițiile și pentru aceasta Hristos a rămas cu ei.
Trebuie să ne rugăm cu credință pentru orice cerere și să avem răbdare, iar Dumnezeu va grăi. Deoarece atunci când omul se roagă cu credință, într-un fel Îl obligă pe Dumnezeu să-i împlinească cererea pentru această credință a lui. De aceea, atunci când cerem ceva de la Dumnezeu, să nu “ne îndoim” și vom fi auziți. Să avțși credință fără să vă îndoiți (Mt. 21, 21), a spus Domnul. Dumnezeu știe când trebuie să ne dea ceea ce cerem, ca să nu ne vătămăm duhovnicește. Uneori cerem ceva de la Dumnzeu, dar nu avem răbdare și ne neliniștim. Dacă n-am avea un Dumnezeu Atotputernic, atunci ar trebui să ne neliniștim. Dar fiindcă avem un Dumnezeu Atotputernic, Care are foarte multă dragoste, atât de multă încât ne hrănește și cu Sângele Său, nu suntem îndreptățiți să ne neliniștim. De multe ori nu lăsăm o problemă grea a noastră în mâinile lui Dumnezeu, ci acționăm omenește. Atunci când cerem ceva de la Dumnezeu și ni se zdruncină credința și voim să acționăm omenește în cele greu de izbutit, fără să așteptăm răspuns de la Dumnezeu la cererea noastră, este ca și cum am face o cerere la Împăratul Dumnezeu și o luăm înapoi chiar în vremea când Acela întinde mâna Sa ca să o împlinească. Îl rugăm din nou, dar iarăși ni se zdruncină credința și ne neliniștim și repetăm același lucru. Și astfel se prelungește chinul nostru. Adică procedăm ca cel care face o cerere la minister, însă după puțin îi pare rău și o retrage. Se răzgândește și iarăși o depune, iar după puțin o retrage din nou. Însă cererea trebuie să rămână acolo, pentru ca să intre la rând.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești vol. II - Trezire duhovnicească)

Există ceva mai mare decât rugăciunea inimii?
 

Rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi” valorează o sută de drahme, dar „Slavă lui Dumnezeu” valorează o mie.

Un părinte spunea: durerile, necazurile curăţă şi lustruiesc omul. Nu e nimic mai mare decât aceasta, nici chiar rugăciunea lui Iisus nu e mai mare.
Părintele Tihon spunea că rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi” valorează o sută de drahme, dar „Slavă lui Dumnezeu” valorează o mie.
Prin aceasta a vrut să spună că lauda adusă lui Dumnezeu e mai valoroasă decât orice altceva, pentru că de multe ori oamenii spun Rugăciunea lui Iisus când au nevoie de ceva; dar când cineva, fiind în suferinţă, îl slăveşte pe Dumnezeu, este o nevoinţă.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, Editura Bunavestire, Bacău, 2010, p. 184-185)

Şi dovada adevăratei credinţe. Antidotul deznădejdii.
Dacă omul face aceasta în sufletul lui, cu toată inima lui, fericit acesta! Aşa îmi pare.

Dumnezeu să ne ajute, frate Cristiane!

Asa este , caci si la bine si la rau , trebuie sa-L slavim pe Dumnezeu, ca intr o relatie adevarata de prietenie , si El va face cu siguranta cum este mai bine pentru noi !
Adevarat ca rabdarea noastra de multe ori s-a imputinat , si dreapta socoteala , suntem grabiti , nelinistiti si de multe ori nemultumitori , dar aici nu-i nici un secret in indreptare , decat sa aplicam vorbele simple , pline de adevar si de blandete ale Parintelui Cleopa : rabdare , rabdare , rabdare si iar rabdare si adaug eu , sa dam Slava lui Dumnezeu , ori de cate ori avem ocazie , si raspunsul va veni cu siguranta ,
O saptamana linistita si binecuvantata tie si tuturor iubitorilor de Dumnezeu !:1:

Cristian, de multe ori am vrut să întreb şi chiar intenţionam să propun un topic distinct privind următoarea întrebare: ce înţelegem prin răbdare?
Nu întreb să mă aflu în treabă, ci pentru că m-am surprins pe mine însumi confundînd uneori răbdarea cu pasivitatea. Să fie răbdarea o atitudine pasivă? O abţinere seacă? O aşteptare în plan temporal şi atâta tot?
Sau, oare, înţelesul ei e mult mai complex şi înseamnă o conduită duhovnicească cu totul activă? O alegere voluntară aparte...
Eşti bun să oferi câteva coordonate ca reper?
Mulţumesc frumos,
Doamne ajută!

Draga Ioan !
 

Prietenul meu Ovidiu , care momentan a renuntat la forum de aproape un an , a deschis un thread la Topicul Pocainta despre aceasta virtute :http://www.crestinortodox.ro/forum/s...light=rabdarea

Indemn !
 

Nu te lăsa de rugăciune, chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit.




Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.

Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neînţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu. Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească.
Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară. Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Ed. Sophia, București, 2007, pp. 122-123)

"Trecem prin vremuri grele şi este trebuinţă de multă rugăciune"
 

Nu uitaţi că trecem prin vremuri grele şi este trebuinţă de multă rugăciune. Să vă gândiţi la marea nevoie pe care o are lumea astăzi şi la marea pretenţie pe care Dumnezeu o are de la noi pentru rugăciune.
Să vă rugaţi pentru situaţia generală cu totul ieşită din comun a întregii lumi, ca să se milostivească Hristos de făpturile Sale, pentru că merg spre catastrofă. Să intervină dumnezeieşte în epoca complicată în care trăim, pentru că lumea se îndreaptă spre zăpăceală, nebunie şi impas.
Dumnezeu ne-a chemat să facem rugăciune pentru lume, care are atâtea probleme. Unii sărmani nu apucă să-şi facă nici măcar o cruce. Dacă noi, monahii, nu facem rugăciune, cine va face? Militarul în vreme de război este în stare de alarmă, gata încălţat. In aceeaşi situaţie trebuie să fie şi monahul. Ah, Macabeu aş fi ajuns de aş fi făcut aşa! Aş fi fugit în munţi, ca să mă rog mereu pentru lume.
Trebuie să ajutăm toată lumea cu rugăciunea, ca să nu facă diavolul orice vrea. Diavolul a dobândit drepturi. Iar aceasta nu pentru că îl lasă Dumnezeu, ci pentru că El nu vrea să silească libertatea nimănui. De aceea noi să ajutăm cu rugăciunea. Când pe cineva îl doare pentru starea ce stăpâneşte azi în lume şi se roagă, atunci oamenii sunt ajutaţi fără să se fie silită libertatea voinţei lor. Dacă veţi mai spori încă puţin cu harul lui Dumnezeu, vom încerca să intrăm într-o rânduială nouă de rugăciune. Vreau să vă faceţi “radar”, pentru că lucrurile se precipită. Vom organiza un atelier de rugăciune. Să vă bateţi în război folosind şiragul de metanii. Rugăciunea să se facă cu durere. Ştiţi ce putere va avea atunci rugăciunea?
Mult mă rănesc când văd monahi care acţionează omeneşte, iar nu cu rugăciunea spre a mijloci la Dumnezeu în lucrurile greu de izbutit omeneşte. Dumnezeu le poate aranja pe toate. Când cineva face o lucrare duhovnicească în chip corect, atunci chiar numai şi cu rugăciunea poate zidi mănăstiri, le poate înzestra cu toate cele absolut necesare şi poate ajuta toată lumea, nu este trebuinţă nici să lucreze, ajunge numai să se roage. Monahul trebuie să încerce să nu aibă dureri de cap pentru cutare sau cutare greutate, fie a sa personală, fie a unui semen de al său, fie privind situaţia generală, ci să alerge la rugăciune şi să trimită multe puteri dumnezeieşti prin mijlocirea lui Dumnezeu. De altfel, aceasta este lucrarea monahului, iar dacă monahul n-a înţeles-o, viaţa lui nu are nici un sens. De aceea, să ştie că orice nelinişte a sa, care îl sileşte să caute cu chinuială şi durere de cap soluţii omeneşti la diferite probleme, este de la diavolul. Atunci când vedeţi că vă preocupă lucruri pentru care omeneşte nu există rezolvare şi nu le încredinţaţi lui Dumnezeu, să ştiţi că aceasta este o măiestrie a diavolului, ca să lăsaţi rugăciunea prin care Dumnezeu poate trimite nu numai, simplu, putere dumnezeiască, ci puteri dumnezeieşti. Iar atunci ajutorul nu va fi un simplu ajutor dumnezeiesc, ci o minune a lui Dumnezeu. Dar din clipa în care începem să ne neliniştim împiedicăm pe Dumnezeu să intervină. Punem logica înainte şi nu pe Dumnezeu şi voia Sa dumnezeiască prin care să fim îndreptăţiţi a primi ajutorul dumnezeiesc. Diavolul încearcă, furând cu măiestrie dragostea monahului, să-l ţină într-o dragoste lumească, într-o înfruntare lumească a lucrurilor şi într-o slujire lumească a semenului său. In timp ce el, ca monah, are posibilitatea să se mişte în spaţiul lui propriu, în specialitatea sa de transmisionist, pentru că aceasta este şi ascultarea ce i-a dat-o Dumnezeu. Toate celelalte, pe care le facem prin străduinţe omeneşti, sunt pe un plan inferior.
De asemenea, este mai bine ca monahul să ajute pe ceilalţi cu rugăciunea sa decât cu cuvintele sale. Dacă nu are puterea să oprească pe cineva care face rău, să-l ajute de departe cu rugăciunea, pentru că altfel se poate chiar vătăma. O rugăciune bună, din inimă, are mai multă putere decât mii de cuvinte, atunci când ceilalţi nu ascultă de cuvinte. Cu toate că unii spun că ajut lumea care vine şi mă află, eu văd însă că mai eficace slujesc lumea citind o oră şi jumătate la Psaltire. Cealaltă lucrare o văd ca o recreaţie, să-şi spună sărmanii durerea lor şi eu să le dau un sfat. Dar nu socot că-i ajut prea mult slujindu-i astfel. Rugăciunea este aceea care ajută. Dacă tot timpul meu l-aş fi dat rugăciunii, aş fi ajutat mai mult lumea. Să spunem că văd pe zi 200 de oameni. Oare numai 200 de necăjiţi există în lume? Dacă n-aş vedea pe nimeni şi m-aş ruga pentru toată lumea, atunci aş primi toată lumea. De aceea spun lumii: “Eu vreau să vorbesc lui Dumnezeu despre voi şi nu vouă despre Dumnezeu. Aceasta este mai bine pentru voi, dar nu mă înţelegeţi”.
Să-ţi faci ascultarea şi să spui: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi”, ca astfel să fie ajutaţi toţi oamenii. In “miluieşte-ne pe noi” sunt cuprinşi toţi.
Să nu neglijăm subiectul rugăciunii în aceşti ani grei. Rugăciunea este o asigurare, este comuniunea cu Dumnezeu. Aţi văzut ce spune Avva Isaac? “Dumnezeu nu ne va întreba pentru ce n-am făcut rugăciune, ci de ce n-am avut legătură cu Hristos şi ne-a chinuit diavolul“.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovniceasca

https://lh5.googleusercontent.com/-u...cce102e101.jpg

Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu,milueste-ne pe noi pacatosii.
Dumnezeu si Maica Domnului sa va ocroteasca.
Hristos a inviat!

Nu neglijați rugăciunea de dimineață!
 

Dați-I mulţumire lui Dumnezeu, că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme... fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.

Dimineaţa moţăiţi, şi ca atare nu vă rugaţi, sau vă rugaţi la plesneală... Este foarte rău. Rugaţi-vă puţin, însă aşa cum trebuie, după toată rânduiala rugăciunii. Dacă întârziaţi cu trei minute acolo unde vă grăbiţi să ajungeţi, nu este mare lucru! Aşadar, rugaţi-vă neapărat aceste trei minuțele dimineaţa, în atare caz, n-aveţi de ce vă apuca să citiţi rugăciuni după carte sau pe dinafară... rugaţi-vă cu propria gândire şi propriile cuvinte. Puneţi-vă în faţa lui Dumnezeu...
Dumnezeu este aproape şi de dumneavoastră, chiar dacă dumneavoastră puteţi fi departe de El cu gândul şi cu simţămintele: apropiaţi-vă de El atât cu unul, cât şi cu celelalte... Dați-I mulţumită că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme... fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.
Cereţi de la El binecuvântare pentru treburile zilei care începe, ca să vă arate pe cele bune şi să vă ferească de cele rele... Chemaţi-o pe Maica Domnului, chemaţi pe îngerul păzitor, pe sfânta a cărui nume îl purtaţi şi pe sfinţii toţi...
Rugaţi-vă pentru mama, fratele, rudele şi cunoscuţii voştri; pomeniţi-i şi pe cei adormiţi. După aceea, încredinţându-vă voii lui Dumnezeu, mergeţi la treburile pe care le aveţi, străduindu-vă în tot chipul să nu uitaţi că înaintea feţei lui Dumnezeu umblaţi...
Faceţi toate acestea cu minte adunată şi cu simţire nerăspândită: rugăciunea dumneavoastră va fi atunci adevărată, iar conştiinţa nu vă va reproşa nicicând că nu v-aţi rugat ori că v-aţi rugat rău. Îndeajuns va fi aceasta, mai ales dacă veţi păstra lipită de inimă aşezarea cea rugătoare.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2004, pp. 64-65)

Dacă te rogi aşa cum trebuie, nu-ţi mai doreşti să te îngrijeşti îndată de treburi
 

Orice pravilă de rugăciune lasă urma rugăciunii în suflet, continuarea ei neîntreruptă în aceeaşi ordine o înrădăcinează în suflet, iar răbdarea în această osteneală înrădăcinează şi duhul rugăciunii.
Când îţi termini pravila de rugăciune, nu trece imediat la vreo îndeletnicire, ci stai măcar puţin şi cugetă: la ceea ce ai făcut şi la ce te obligă acest lucru, păstrând după rugăciune mai ales ceea ce te-a impresionat puternic. Însuşirea rugăciunii este aceea că, dacă te rogi aşa cum trebuie, nu-ţi mai doreşti să te îngrijeşti îndată de treburi: cine gustă dulcele, nu-şi mai doreşte amarul; iar gustarea acestei dulceţi a rugăciunii este scopul pravilei de rugăciune şi prin această gustare a dulceţii rugăciunii în timpul pravilei de rugăciune se educă duhul rugăciunii.
Împlinind aceste reguli mici, îndată vei vedea roadele ostenelii rugăciunii. Orice pravilă de rugăciune lasă urma rugăciunii în suflet, continuarea ei neîntreruptă în aceeaşi ordine o înrădăcinează în suflet, iar răbdarea în această osteneală înrădăcinează şi duhul rugăciunii.
Iată cel dintâi de căpătâi mijloc pentru educarea duhului rugăciunii în noi! Este săvârşirea pravilei noastre, care corespunde cu menirea noastră, însă aceasta încă nu este totul; aici se pune numai începutul ştiinţei rugăciunii. Trebuie să mergi mai departe.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, 2008, p. 84)

Rugăciunea la vremea mesei
 

Când iei pâinea să o mănânci, înalţă mulţumiri către Cel ce ţi-a dat-o!

Când te aşezi la masă, roagă-te!
Când iei pâinea să o mănânci, înalţă mulţumiri către Cel ce ţi-a dat-o!
Când întăreşti cu vin slăbiciunea trupului, adu-ţi aminte de Cel ce ţi-a dat darul spre veselia inimii şi mângâierea bolilor.
Te-ai săturat ? Să nu uiţi de Binefăcător!
(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, omilia a V-a la Muceniţa Iulita, 113, în col. PSB, vol. 17, p. 389)

„Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie”
 

Nimic nu te învaţă să te rogi decât însăşi rugăciunea, însuşi faptul de a te angaja în rugăciune.
Un punct de angajare în viaţa duhovnicească, este rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi de la vremea mesei. Nu poţi avea credinţă în Dumnezeu dacă nu te rogi lui Dumnezeu. Sunt unii oameni care se socotesc credincioşi, dar nu se roagă. Ceea ce nu ştiu ei, pentru că li se întunecă minţile, este aceea că renunţă la vorbirea minţii cu Dumnezeu. Un om credincios nu poate să nu-I spună lui Dumnezeu cele ce le poartă în suflet, nu poate să nu aducă preamărire lui Dumnezeu.
Sunt unii care se numesc credincioşi şi se mulţumesc doar să mediteze, doar să gândească la nişte lucruri care țin de credinţă, dar care nu adâncesc aceste lucruri în așa fel încât să izbucnească din sufletul lor şi în rugăciune. Să nu uităm de ce suntem în fața lui Dumnezeu: „Când îți vei aduce aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunile, pentru ca atunci când ÎI vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine“. Nu poţi să ai o viaţă evlavioasă, aşa cum nu poţi să-ti arăţi credinţa în Dumnezeu, fără să vorbeşti cu Dumnezeu, fără să începi ziua cu Dumnezeu şi să o sfârşeşti cu Dumnezeu, mai ales când ştii că rugăciunea e întâlnirea cu Dumnezeu. Cine nu se roagă dimineaţa şi seara, cine nu-şi face vreme de Dumnezeu, acela poate să ştie că nici n-are Dumnezeu. Dacă ai Dumnezeu, atunci nu poţi ocoli pe Dumnezeu. Trebuie găsită vreme anume pentru Dumnezeu (măcar 5-10 minute, dimineaţa şi seara). Trebuie să găseşti timp şi pentru Dumnezeu, aşa cum găseşti pentru atâtea lucruri pe care le faci. Să stai în faţa lui Dumnezeu cu atitudine de credinţă, în picioare, în genunchi, aşa ca să ştii că vorbeşti cu Dumnezeu, nu oricum. E adevărat că credinţa vine împlinind lucrurile lui Dumnezeu, de aceea noi pornim cu credinţa, cu câtă o avem şi înaintăm în credinţă, dar numai dacă facem lucrurile credinţei. Nimic nu te învaţă să te rogi decât însăşi rugăciunea, însuşi faptul de a te angaja în rugăciune. Nu te rogi, scazi în rugăciune; te rogi, înaintezi în rugăciune.
Cineva spunea: „Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie”. Dacă nu te rogi, sau dacă te rogi prea puţin, dacă rugăciunea e atât de puţină în viaţa ta încât nu poţi să te cercetezi pe tine însuţi în rugăciune, înseamnă că nu ai folosit rugăciunea (pe care o faci şi în grabă, şi superficial). În orice caz, un program de rugăciune trebuie să ai. Oricum te-ai ruga, trebuie să te rogi şi dimineaţa, şi seara, şi la vremea mesei.
(Arhim. Teofil Părăian, Punctele cardinale ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, p. 188-189)

Părintele Arsenie Boca. Despre post şi rugăciune
 

<<Postul e vechi şi începe o dată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile, punând postul
începătură a vestirii împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind
nepătimaş. Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim tot la Botez. Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minţii sau în altarul inimii, după expresia Părinţilor, se sălăşluieşte Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simţiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc să învăluie şi să prindă voinţa din nou în mrejele sale.
Cu trupul însă nu putem trata decât prin post. El nu ştie şi nu recunoaşte convingerile. De aceea el trebuie uscat, încet şi cu socoteală, fiindcă în mocirla uscată porcii patimilor nu mai vin să se scalde.
Ca să zădărnicim puterea potrivnică care lucrează prin simţuri patimile plăcerii, slăbim prin post aceste simţuri şi închinarea lor către plăcere. Un organism topit cu postul nu mai are putere să
schimbe convingerile conştiinţei. Dar mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minţii. Postul lucrează şi asupra acestora. E lucru de mirare, zice Sfântul Ioan Scărarul, că mintea fiind
netrupească, de la trup se spurcă şi se întunecă şi că, dimpotrivă, cea nematerialnică de la ţarină se subţiază şi se curăţă.
Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile. Postul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale, nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii, după cum nu vorbim nici de rugăciunea liturgică, ci numai de rugăciunea minţii. La
intrarea în călugărie, rugăciunea vameşului, completată poate chiar de Iisus, e numită deodată cu metaniile „Sabia Duhului Sfânt”. Rugăciunea minţii este:
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura, apoi cu mintea, pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus,
Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri şi ne izbăveşte de asupririle patimilor. Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de însuşi Iisus, că „fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de patimi, deci în privinţa mântuirii.
Rugăciunea minţii are şi stări superioare, când izbăvindu-se patimile, se deapănă de la sine fără cuvinte, într-o nesfârşită dragoste de Dumnezeu, de oameni şi de toată făptura.>>


Un post binecuvantat !:1:

O nelamurire
 

Doamne Ajuta,

Am fost sfatuita sa citesc despre rugaciune si in loc sa-mi vad de treaba mintea mea bate campii, in sensul ca se nasc niste intrebari al caror raspuns nu-l gasesc si am speranta ca poate exista cineva aici care ma poate indruma spre o sursa ortodoxa care ar trata un aspect al rugaciunii. Duhovnicul meu cred ca este destul de ocupat si problema asta nu cred ca arde pentru a-l vizita cautand lamuriri.

Din ceea ce am inteles eu in tot ce-am apucat sa citesc ( putin, ce-i drept ) , Dumnezeu asculta rugaciunile celor care deja sunt formati ortodocsi si care au deja un duhovnic si prin urmare traiesc in Tainele Bisericii. Dar cei care nu au asa ceva , de exemplu oamenii care apartin altor religii-culte , altele chiar daca poate au fost sau nu botezati sau poate au renuntat/ignorat ( sau nu le-a pasat ) dintr-un motiv sau altul practica ortodoxa si se trezesc deodata ( prin cine stie ce minune ) ca le pasa de sufletul lor ? Si ei sunt priviti de Dumnezeu la fel care oricare credincios ?

Bun si de folos este siteul de fata , dar este ignorat de multi utilizatori care prefera doar acest "forum ortodox"!
Deci :
"Gandurile si infruntarea lor":
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...rea-68502.html

Dumnezeu nu a spus ca asculta doar rugaciunile celor formati ortodocsi.

A subliniat foarte clar ca nu conteaza unde ne rugam,
ca El asculta rugaciunile celor care se roaga in duh si adevar.
(Ioan 4.21-23)

Insa, ortodoxia aprinde intr-un chip minunat sufletul.

EFREM ATHONITUL :
"Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita. Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte."

Foarte frumos spus.

Ortodoxia este darul Lui Dumnezeu catre noi, prin care El ni se daruieste intreg.

1 - Daca esti de alta confesiune, de unde sa stim noi cum stau lucrurile cu implinirea rugaciunilor. Ne putem da cu parerea, dar e greu de crezut ca parerile noastre, conteaza;
2 - E gresita ideea cum ca Dumnezeu implineste numai dorintele celor initiati. Din experienta stiu ca cele mai mari si mai frumoase realizari le-am avut de la Dumnezeu pe cand eram in fundul mocirlei, dar pe care nu o constientizam deloc. Ma rugam si mi se parea normal ca Dumnezeu sa ma asculte si sa ma ajute. (Ma refer la casatorie si ma refer la casa: doua daruri extraordinare pe care mi le-a facut Dumnezeu, fiindca i-am cerut in rugaciunile mele, desi nu ma spovedisem din copilarie, nu mergeam la biserica si traiam in desfrau.) Abia mai tarziu am realizat ce tupeu am avut si cat de bun a fost Dumnezeu cu mine, fiindca mi-a dat ce i-am cerut, fara sa se uite la pacatele mele. Cred ca asta este cea mai mare vina pe care o simt, si ma ajuta sa nu indraznesc vreodata sa pun la indoiala bunatatea si blandetea lui Dumnezeu, chiar si pentru cei mai pacatosi oameni (sau poate mai ales pentru ei, asa cum a facut-o si cu mine). Si ma mai ajuta sa nu judec pe nimeni, fiindca "maine" acel "judecat de mine" s-ar putea mantui, iar eu sa cad in slabiciune sau inselare! Practic, orice e posibil.
3 - Dumnezeu stie bine potentialul fiecaruia. Imi amintesc un fragment din "Pelerinul rus", cand se vorbea despre un hot ordinar, care, atunci cand pleca la furat, se ruga... sa nu-l prinda. Daca in sufletul tau te temi de Dumnezeu, inseamna ca-ti pasa, iar constiinta impreuna cu ingerul pazitor si cu Duhul Sfant, lucreaza la asta. Acel pungas pacatos, a ajuns in cele din urma paracliser, dar nu singur, ci cu ajutorul unui bunic ajuns aproape de Dumnezeu, si cu imprejurarea pe care tot Dumnezeu a oranduit-o sa ajunga in preajma autorului cartii, tocmai cand el se afla la o mare raspantie!
Deci... tu roaga-te! Oricum, rau nu are ce sa fie!!!

Nu sunt de alta confesiune. Citind carti ortodoxe despre rugaciune am observat ca nicaieri nu se facereferire la acea parte de lume care nu-i ortodoxa ( sau care au uitat de religia lor ) Sigur ca si persoanele astea se roaga si eram curioasa pe ele cine le aude .

Cineva a descris , intr-un raspuns catre mine, ca ortodoxia este speciala pentru ca aprinde sufletul intr-un mod special. Am crezut ca nu citesc bine. E ca si cum as citi ca exista si alte cai de mantuire numai ca ortodoxia ar avea acest atu.

Duhovnicul Mănăstirii Dragomirna, a cerut unei maici bătrâne de acolo, una pe care toată lumea o considera nebună, să-i dea un cuvânt de folos, anume, să-i spună ceva despre Dumnezeu. Știți ce i-a răspuns maica ? A zis așa: „Mamă, Dumnezeu este de o seriozitate înfiorătoare. Despre El se laudă, nu se vorbește.”

foarte frumos ai spus aici! şi deşi nu e foarte greu să-L cunoşti pe Dumnezeu, îţi trebuie totuşi răbdare... care nu se dobândeşte aşa ,imediat, ci în timp... că doar şi bobocul de floare are nevoie de timp ca să-.şi desfacă petalele, cu atât mai mult omul trebuie să aştepte ca Dumnezeu să-i împlinească rugăciunea (cererea cea bună) şi astfel să i se şi arate (prin trăire).

sa ajutam la canonizarea parintelui Arsenie Boca semnand aceasta petitie