![]() |
Da, Mihnea, scopul meu e același cu al tău - de a aprofunda chestiunea dezbătută iar nu de a face polemică de dragul polemicii sau al amorului propriu. Când am zis că intenționez să invalidez poziția respectivă, m-am gândit, deși cred că nu m-am exprimat cel mai just, să îți comunic că sunt convins de poziția Părinților și a teologilor ortodocși privind Purgatoriul. Ca urmare, am nădejde că tot ceea ce voi susține, fără a mă abate, sper, de la poziția Bisericii, va dovedi că Purgatoriul nu este deloc necesar în conștiința noastră dogmatică. Ne putem dispensa de această concepție, cred eu, dacă răzbatem prin anumite tentații subiective sau complicații inutile.
Termenul în sine nu mă deranjează iar ideea chiar îmi surâde, însă îmi dau seama că tocmai aici e capcana minții mele (și voi arăta de ce consider că e o capcană), iar eu nu voiesc să mă las furat de vicleniile propriei minți. Treptat, voi expune texte consacrate în Biserica Ortodoxă și voi îndrăzni să fac mici precizări personale (Doamne iartă-mă!), inevitabile câtă vreme încerc să arăt cum înțeleg eu problema discutată. Îți mulțumesc pentru deschidere și nădăjduiesc să avem un dialog plin de miez și cu roade dulci, oarecînd...:) Mă rog lui Dumnezeu să ne ferească de porniri pătimașe, știind că amândoi avem sângele iute și predispoziție la fierbințeală, uneori... Cred cu tărie că putem dialoga potolit, cu onestitate reciprocă, cu argumente de tot soiul. Și mai ales că vom primi ajutor și învățătură prin dezvoltarea temei de către colegii forumiști. Doamne ajută! |
Purgatoriul
Domnule Mihnea,
Daca spuneti ca "inchisoarea" din pasajul Sf. Scripturi pe care il aveti ca si argument, cum va explicati pasajul in care Mantuitorul spune "cum te va gasi moartea, asa te va judeca." Sau cum va explicati ca talharului pe cruce ii s-a promis instant ca va fi "MAINE" cu Hristos in Rai. Oare talharul nu avea nevoie de Purgatoriu? |
Explicația e simplă. Purgatoriul a apărut DUPĂ ce Mântuitorul a spus acele vorbe pe cruce.
|
Citat:
2. Nu e mâine, e ASTĂZI. Nu i-a promis instant că mâine (? promis instant? care mâine?), ci l-a înștiințat că va fi deîndată după moarte în Raiul redeschis, ca primul om ce reintră în Rai după închiderea acestuia cu prilejul păcatului protopărinților. Ce versiune a Bibliei folosești? |
Citat:
|
Citat:
Toti cei pe care moartea ii gaseste in stare cazuta vor fi damnati. Cei care au pacate personale grave atarnandu-le de suflet (chiar si unul singur) vor cunoaste torturile infernale, despre care Dumnezeu a spus, in numeroase locuri, ca sunt vesnice. Toti cei pe care moartea ii gaseste in stare de gratie vor fi mantuiti. Dintre acestia, unii (precum Sfintii cei mai cunoscuti si, sa speram, inca multi altii) vor merge direct in rai. Sau vor trece asa, pe la buza intrarii in purgatoriu, ca sa ia atmosfera si sa vada cum e... Altii, pe care moartea ii va gasi in stare de suflet imbolnavit, dar nu "ucis", vor cunoaste stagiile purgatoriale pana cand se vor curati. Nimic si nimeni necurat nu va intra in Cer. Prin urmare, cei din purgatoriu, alcatuind Biserica Suferitoare, fac parte dintre cei siguri de mantuirea lor. Ei sunt dintre cei pe care moartea i-a surprins in stare de gratie si pentru ei si mai grabnica lor primire in Rai ne rugam la fiecare Sf Liturghie si cu alte prilejuri. Citat:
Aceasta se explica prin faptul ca Dumnezeu nu este un judecator absurd care sa ceara oamenilor imposibilul. Daca cineva, facand o buna spovada si primind absolvirea, nu isi implineste canonul penitential nu fiindca n-a vrut, ori i-a fost lene, ci fiindca n-a avut cand sa o faca, atunci va fi primit direct in rai. Toti cei care, aflati pe patul de moarte, mor fara de vremea indeplinirii lui, ajung direct in Rai. In aceasta situatie a fost talharul Dismas. Sa mai observam ca un chin purtat cu rabdare si incredere in dreptatea si bunatatea lui Dumnezeu este un chin penitential. Suferinta aceluia se scade din suferinta purgatoriala. Multi oameni, precum David, isi duc crucea pacatelor, ispasindu-le, in parte sau in totalitate, in viata aceasta. Ei fac parte dintre fericiti. Pe cel putin unul il cunoastem: este slabanogul de la scaldatoarea Vitezda. Iata ce ii spune Isus, dupa ce il absolva: "Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău." (Ioan 5:14). Prin urmare, pacatele duc nu numai la pierderea harului, ci si la consecinte temporale. De exemplu, boala slabanogului. |
Câtă pierdere de vreme pentru discuta pe marginea unui mutant metafizic artificial, în curs de remodelare în chiar sânul lumii care l-a produs, mai mult în subteranele ei, și anume lumea catolică.
Caracterizat de reputatul teolog catolic Hans Urs von Balthazar drept "un atavism medieval" încă persistent în mentalul colectiv catolic, complet ignorat de lucrările Conciliului Vatican II, monografiat magistral de către savantul francez Jacques le Goff (ale cărui concluzii, deloc măgulitoare, n-au produs niciun fel reacție de apărare din parte apologeticii oficiale a BRC-ului), purgatoriul își pierde contururile ferme dobândite la sfârșitul Evului Mediu și după Conciliul de la Trento, transformându-se în zilele noastre din topos (loc) în tropos (stare, mod de existență specific) după cum este descris în catehismul actual al BRC: Pentru a ajunge la contemplarea lui Dumnezeu o etapă de purificare, numită purgatoriu, poate fi necesară. Nu este vorba nici de un loc, nici de un timp; se poate vorbi mai degrabă de o stare. În orice caz, purgatoriul, care este o suferință, nu trebuie conceput ca o pedeapsă prin care Dumnezeu s-ar răzbuna în vreun fel de necredința noastră. Comuniunea cu Dumnezeu, în care ne introduce moartea, ne face să devenim constienți, în mod dureros, de imperfecțiunile noastre, de tăgăduirile noastre în a iubi și de nevoia de a ne lăsa curațiți/purificați de puterea mântuitoare a lui Cristos. Căci Dumnezeu Însuși este cel care curăță și transformă. Dar Tradiția Bisericii catolice afirmă că cei care sunt în purgatoriu beneficiază de rugăciunile și suplicațiile adresate în favoarea lor de către frații lor [de credință] și, de asemenea, de mijlocirea sfinților deja primiți în beatitudinea vederii lui Dumnezeuâ După cum poate observa orice persoană încă teafără de influența ideologiilor și fanatismelor vetuste, purgatoriul nu mai e expresiva mașinărie de opărit suflete în vederea curățirii lor de murdăria morală minoră imprimată în timpul vieții pământești, ci mai degrabă un episod depresiv post-mortem care se tratează prin metode dureroase, dar cu efect garantat, iar în timpul terapiei un factor ameliorativ îl constituie suportul familiei spirituale și sprijinul unor personaje cu influență pe lângă terapeut. Este poate un semn că înșiși catolicii intenționează să-l redefinească și să-l integreze într-o temă cu suport teologic ceva mai consistent. |
Citat:
1030. Cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu dar imperfect purificați, deși sunt siguri de mântuirea veșnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfințenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. 1031. Biserica numește Purgator această purificare finală a celor aleși, care este cu totul deosebită de pedeapsa celor osândiți. Biserica a formulat învățătura de credință despre Purgator mai ales la Conciliile din Florența și din Trento. Tradiția Bisericii, făcând referință la anumite texte din Scriptură, vorbește despre un foc purificator: Cu privire la anumite greșeli ușoare, trebuie să credem că există înainte de judecată un foc purificator, după cum afirmă Cel care este Adevărul, spunând că dacă cineva a hulit împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în veacul viitor (Mt 12, 31). Din această afirmație se deduce că anumite greșeli pot fi iertate în veacul acesta, iar altele, în veacul viitor. 1032. Această învățătură se întemeiază și pe practica rugăciunii pentru cei morți, despre care vorbește deja Sfânta Scriptură: "De aceea (Iuda Macabeul) a pus să se facă pentru cei morți jertfa de ispășire, ca să fie dezlegați de păcat" (2 Mac 12, 45). Încă din primele timpuri, Biserica a cinstit amintirea celor morți și a oferit sufragii pentru ei, îndeosebi Jertfa euharistică, pentru ca, purificați, să poată ajunge la vederea fericitoare a lui Dumnezeu. Biserica recomandă și pomana, indulgențele și faptele de pocăință în favoarea celor răposați: Să le dăm ajutor și să le facem pomenirea. Dacă fiii lui Iob au fost purificați de jertfa tatălui lor, de ce să ne îndoim că ofrandele noastre pentru cei morți le aduc mângâiere? Să nu șovăim a-i ajuta pe cei care au plecat și să oferim rugăciunile noastre pentru ei. Dupa cum se vede, CBC-ul se abtine sa defineasca Purgatoriul ca fiind loc ori ca fiind stare. Acesta este teritoriu liber pentru reflectia teologica. Hans Urs von Baltazar crede ca Purgatoriul este stare. Ca si iadul. Caz in care se pune problema de ce nu ar fi si raiul tot o stare, precum si problema diferentei dintre "loc" si "stare" intr-o lume in care nu este materie, nici timp. Alti teologi, precum Benedict al XVI-lea (ca teolog, nu ca Papa) cred ca Purgatoriul este loc. Citat:
Astfel, noi nu stim cu certitudine dogmatica daca Purgatoriul este un loc sau o stare. Ceea ce stim sigur, adica nucleul ireformabil al dogmei si practicii de credinta se poate enunta in urmatoarele doua propozitii: 1. Purgatoriul exista 2. Rugaciunile viilor au mare importanta pentru scoaterea celor de acolo. |
Exista deja pe site un articol foarte detaliat despre dogma Purgatoriului, scris de Jean Claude Larchet: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...iul-69052.html
Ca sa fie stabilit de la inceput, in ortodoxie nu e doar o invatatura ce n-a fost clarificata, mai multe sinoade au condmanat si anatemizat invatatura purgatoriului. Redau din articol pozitia Patriarhului Dositei din 1690: Patriarhul Dositei al Ierusalimului, in editia revazuta si indreptata a Marturisirii sale de credinta (1690), scoate in evidenta patru deosebiri intre invatatura ortodoxa si cea catolica. Cea dintai, spune el, este ca noi, ortodocsii, nu admitem existenta unui al treilea loc, altul decat iadul si aproape de el, de unde sufletele pot fi izbavite; noi spunem ca mai inainte de Judecata din urma, cand Hristos ii va osandi pe vecie pe cei nelegiuiti, este nadejde de izbavire chiar pentru cei salasluiti in iad. A doua deosebire este ca noi nu credem sa fie vreun foc curatitor in afara lui Dumnezeu, Cel ce este El insusi foc curatitor, Cel ce rascumpara in chip deplin, odihneste, ridica pacatele si daruieste pace sufletelor. Si numai in chip figurat numim "curatire" plansul si suspinul celor tinuti in iad. A treia deosebire, cea mai mare, este ca potrivit invataturii ortodoxe pacatele usoare nu se socotesc dupa moarte. Dumnezeu nu tine seama de ele, si nu e nici o pedeapsa ori chin pentru sufletele celor care le-au savarsit. Greselile marunte, de care nu e ferit nici un om, sunt iertate in clipa mortii din mila lui Dumnezeu, Care ia aminte la binele ce precumpaneste in sufletele dreptilor. Daca n-ar fi asa, nimeni n-ar mai ajunge in cer dupa moarte. Iar sufletele celor vinovati de pacate de moarte sunt usurate si izbavite din iad prin rugaciunile Bisericii si solirile celor vii. A patra deosebire decurge dintr-a treia si desfiinteaza cealalta ratiune de a fi a Purgatoriului, adica pedeapsa pentru o vreme a pacatelor sterse prin pocainta ori prin dezlegarea preotului. Celor care, rapiti de moarte, n-au putut aduce roade vrednice de pocainta, Hristos le sterge deplin tot pacatul si osanda. El ii sfinteste, ii slaveste si le daruieste veselia de care au parte dreptii. A desparti "greseala" de "pedeapsa" si a spune ca pacatele au fost sterse, dar nu si pedeapsa, este un lucru lipsit de ratiune. Noi marturisim asadar, incheie Dositei, ca cei care s-au cait de pacatele lor nu sunt pedepsiti in iad, de vreme ce credinciosii isi au salasul in Biserica celor intai-nascuti din cer. Si, dimpotriva, pacatele grele se osandesc in iad, si din iad, nu din alta parte, sunt izbaviti pacatosii, dupa cum se vede din istoria Macabeilor. Desi se afla in iad, cei pentru care e nadejde sa scape de acolo prin rugaciunile Bisericii, nu indura de pe-acum arsura focului, caci focul iadului se va aprinde la Judecata din urma. Chinurile celor pacatosi nu sunt in vremea de acum decat chinuri ale sufletului: tristetea, parerea de rau, mustrarea constiintei, inchisoarea, intunericul, frica, necunoasterea a ceea ce-i asteapta. |
Citat:
http://www.greco-catolica.org/print.aspx?s=2&id=420 Dacă fragmentul nu există, mă gândesc că un site cinstit cu cititorii săi nu l-ar publica. Și dacă tot mi-am pierdut vremea răscolind net-ul, am dat două peste două texte magisteriale ale lui Joseph Ratzinger de pe vremea când era papă, care conțin referiri la purgator în spiritul misteriosului fragment al lui Bădiliță. Acestea sunt ecliclica "Spe Salvi" din 2007 și cateheza despre Catherina de Genoa din ianuarie 2011. Cel puțin ultimul text se referă explicit la purgator ca la un foc interior, un fel de amplificare a iubirii și credinței în vederea comuniunii cu Dumnezeu, opinie provenită de la Catherina de Genoa. Un discurs total diferit de aproape tot ce s-a scris pe acest topic în apărarea purgatorului. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 11:22:33. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.