|
Off Topic:
Legat de poza cu fata musulmana. Este un exemplu foarte prost ales. Fata este superba. Si numai vazandu-i ochii de sminteste. Iti mai imaginezi totusi si ce este sub infasurare. Si eu sunt femeie si hetero si tot m-a cucerit. Concluzia este ca nu infasuratul corpului conteaza, ci sa se controleze fiecare in parte si sa-si vada de treaba lui. Un om frumos nu se poate feri. Oricat s-ar acoperi il banuiesti si mai mult iti faci ganduri la ceea ce nu vezi. Si un preot sau un calugar (sau maica) te pot sminti cu frumusetea lor. Exista cazuri destule. Nu acoperitul este solutia, ci comportamentul. Si asta si la unii si la altii (sunt unii care chiar vor sa atraga, sa sminteasca si altii care chiar vor sa fie atrasi) si atunci... |
Citat:
Iubirea este și atunci cînd vezi în jurul tău o lume bolnavă și săracă pe care metoda de față poate s-o ajute să se vindece fără efecte secundare și fără a cheltui banii și timpul fără rost pe la medici și la coadă pentru compensate. O viață întreagă. Iar a testa pe propria piele metoda este un act de jertfă, pentru că poți mărturisi prin propriul exemplu care au fost roadele concrete, spre folosul celorlalți. Dar e normal ca oricine nu l-a practicat să găsească diverse motive de natură psihologică / fiziologică să se pună contra. Îți recomand să încerci, ca să-ți fie mai bine. |
Uneori ambitiile duhovnicesti sunt in planul vointei undeva mai departe iar postul negru e atat de benefic, incat indiferent de motive, trebuie sa incerci sa-l tii, sa te acomodezi mai intai in plan fiziologic si psihic cu el.
Ca o paralela, ineva care are un fizic cat de cat bun, poate sa bata si 100 metanii, cine nu-si vede picioarele din cauza burtii, nu poti sa-i ceri sa faca nici doua macar. Atasamentul pentru mancare e o patima foarte subtila, unii nici macar nu stiu ca il au. Se pot da rotunzi cu lupta impotriva unor patimi care nu le au, dandu-se abstinenti, iar cele care le au, le neglijeza cu o doza de ipocrizie chiar. |
Citat:
Atunci fa si tu asemenea, sfat de la tine citire. Citat:
Citat:
Nu toti oamenii sunt chinuiti de aceleasi patimi ca tine. Citat:
Mi se pare mie sau e si o urma de invidie aici, sedentarismul lasand urme grave asupra fizicului tau? |
Citat:
A doua decurge din prima, cred ca sunt suficiente posturi peste an, si chiar vorbind numai cele de miercuri si vinerea ca sa te poti obisnui fiziologic cu postul si ulterior elibera si de patima. Citat:
Citat:
Ideea este insa ca unele schimbari nu se pot face brusc si radical. Esti de acorc cu acele 1-2 zile de post negru? Atunci tine o zi de post negru, o data pe saptamana. Dupa un an, ai sa-ti doresti sa tii o saptamana intreaga. Citat:
Desi scrierile ortodoxe sunt pline de asa ceva, in practica majoritatii gasim de la zero ascetism pana la un formalism dus pana la extrema superficialitatii. Si mai rau, sunt obisnuiti cu un asa regim de viata, fiziologic vorbind, incat mental si fizic nu pot asimila postul negru. Deci prima etapa, cea mentala ar fi sa-i convingi ca: 1. se poate tine de oricine, ca nu e un act extrem sau periculos sau imposibil - foarte greu in ziua de azi cand saritul unei singure mese este mediatizata pe undeva in planul sportului extrem, alimentatia vegana chiar si pe perioade limitate de timp, la fel. 2. are ENORM de multe beneficii in plan fizic, atat de tratare cat si preventie a unor probleme de sanatate. Nu e panaceu cum crede Ionut, dar merge la multe chestii. Probabil ca daca s-ar prescrie post negru, mai bine de jumatate din medicamentele din farmacii ar disparea din lipsa de cumparatori. Dar nu in lumea asta, nu in lumea celor care desi au cancer nu pot renunta la fumat, desi se imbata de ii aduni din sant, nu se pot lasa de bautura, plesneste ficatul in ei si nu pot renunta la carnea ( si industriala!) zilnica, 30-40% din greutatea lor corporala e grasime in exces si ii omoara cu zile dar nu se pot opri din mancat, probleme imunitare, diabet, etc. Obezitatea de exemplu - cati oameni se supun unor regimuri aliemntare de la inedite, curioase la nesnatoase cu tot felul de adjuvanti, pastile chiar, nu mai vorbesc de operatii riscante (micsorare a stomacului, etc.) cand pur si simplu s-ar putea opri din mancat sau manca doar o singura data pe zi. Sigur, nu ajungi acolo batand din palme, dar cu efort se poate. Problema e ca toti resping ideea de efort, trebuie sa fie ceva usor, gen - iei o pastila insipida si gata. Sau faci o operatie si esti CONSTRANS (nu de vointa proprie) sa maninci mai putin - partea amuzanta e ca urmand aceasa educatie a lipsei autocontrolului, unii au reusit sa se ingrase si dupa o astfel de operatie. A doua etapa e sa-l puna in practica, incetisor. Sari masa de dimineata - mai ales daca ai avut o masa consistenta seara. Sau sari masa de seara daca oricum dimineata esti obisnuit sa maninci mai consistent. Renunti la ce iti place pentru ceea ce stii ca este sanatos. Carnea nu este, dar leguminoasele da. Reduci din cantitatea de mancare la o masa. Treptat ajungi la 24h de post negru (de seara pana in seara zilei urmatoare) iar ulterior chiar 36 ore (pana a treia zi dimineata). O data ce poti face asta o data pe saptamana, timp de cateva luni ai sa poti tine si doua, si trei, si zece zile sau mai mult. Unii tin chiar si in conditile in care au o activitate fizica medie, spunea cineva ca si trage de greutati in timpul postului negru de zece zile si il cred - se poate. Nu la modul "Mr. Olympia" dar se poate si culmea, fara o diminuare semnificativa a capacitatii fizice, ba dimpotriva. Citat:
Ce rost are sa filosofezi despre asta cu persoane care n-au trecut nici macar de prima etapa, sunt blocati mental pe ideea ca postul negru e ceva de care doar cei cu o mare capacitate duhovniceasca il pot tine, fie ca vorbim si de o singura zi pe saptamana?? - ah, si mai conteaza si intentia, scopul. Daca cineva tina postul negru sau normal doar in perioade stabilite de biserica si cu scopul precis de a se jertfi lui Dumnezeu este una, dar daca scopul este de a trata boli, sau de a urma o moda si se tine postul asa, tot timpul, atunci au dreptate si Cristian si eu si altii sa ajunga sa-l considere doar ca pe un sport extrem. Citat:
Sau la fripturile dese si consistente. Asemenarea nu e intamplatoare. Citat:
Indepedenta e rodul educatiei sau a unui efort care se poate intinde pe ani de zile. Citat:
De unde veniti voi cu asa constatari si statistici, eu nu inteleg (vezi postarea lui AlinB). Citat:
Chair si cei care au devenit dependenti si au probleme serioase cu adictia (si mancarea poate fi un soi de adictie) au devenit asa, nu s-au nascut asa. Citat:
Ca ala care zice ca nu se poate lasa de fumat. E imposibil. Ca a incercat. Si doare. Deci nu se poate si e musai sa moara de cancer. Nu exista nici macar un singur studiu medical care sa arate ca postul negru, de o zi sa zicem, ar fi periculos, nesanatos. Ba dimpotriva, exista studii medicale, stiintifice, care arata ca si mai multe zile de post negru au un efect benefic pentru sanatate. Si uite ca nu poti tine nici macar o singura zi de post negru pe saptamana. Desi probleme de sanatate sunt sigur ca ai destule, de chestii duhovnicesti nici nu mai vorbim. Deci cine e de vina, unde este eroarea? |
Citat:
O listă aici: http://www.fasting.com/whoshouldnotfast.html și http://www.loveandtruth.net/shelton-fasting.html#ch25 Mai sînt și alte saituri cu informații de genul, cum ar fi http://www.fastingconnection.com/ . Citat:
Oricum, zice nenea Shelton că sînt foarte puțini care știu să-l țină la modul corect. Și aici subliniem faza de realimentare. În plus, tot el e de părere că dacă nu-l ții pînă la sfîrșit, nu prea are rost... dar aici nu prea sînt de aceeași părere. Unde sfîrșitul e dat de reapariția foamei (vezi postul Lui Hristos) sau de semnalele de vindecare care pot apărea mai devreme (revenirea la normal a limbii, a pielii, vederea, auzul și celelalte). http://www.loveandtruth.net/shelton-fasting.html#ch23 |
Citat:
traiesti tineretea intr-un mediu social ca acum:ultra-desfranare si unde pornografia este motorul socitatii. Stii de la o varsta, nu mai ai cum sa ai astfel de ispite.Nu-i nici o superioritate duhovniceasca ci sunt unicile metode prin care poti supravietui ispitelor incercand sa-ti duci viata dupa Evanghelie. Sa avem iertare din nou daca noi tinerii dorim sa ne mantuim in acest pseudo-iad al ispitelor si atentionam si pe altii ca sa se abtina sa devina ispita. Am ajuns la acelasi concluzii ca si Sfintii Parintii dar nu din citite ci din experienta proprie. Si tare mult ma bucur cand vad ca sunt spre drumul mantuirii.Ca directia este cea buna si unica si singura. http://ortodoxcrestin.com/de-ce-sunt...lte-femei-iad/ ( De ce multe femei care merg la Biserica , apoi merg in Iad) Q.E.D |
Citat:
Mai mare jertfa decat sa lasi curiozitatile si excentricitatile si sa ramai in ascultare, pentru a te lasa patruns de lectia iubirii vietii crestinesti, nu vad sa fie la un crestin. Au mai fost si altii care au marturisit cum e cu roadele concrete ale postului negru. Ca si alti amatori de sporturi extreme, unii au ajuns in coma, pe pat de spital sau poate chiar mai rau... Dar nu are rost sa reluam aceleasi argumente si contraargumente pe o tema unde pozitia fiecaruia dintre noi e bine stiuta. Faci cum voiesti, desigur, Domnul sa te pazeasca! * Entuziasmul acesta pentru o practica in sine, motivata mai mult sau mai putin savant de iubitorii istovirii trupesti, ar putea sa fie domolit prin unele practici si ganduri ca acestea intalnite aici: http://ortodoxcrestin.com/sensul-vie...este-invierea/ Iata un fragment: Gândește ce mică este lumea celui care se iubește numai pe el – e numai el singur acolo! Or Dumnezeu de asta a spus că nu e bine să fie omul singur, că un om singur nu are cum să cunoască iubirea, decât iubirea de sine… Cum zicea cineva, iubirea duce în Rai, dar iubirea duce și în iad – iubirea de Dumnezeu și de aproapele te duce în Rai, dar iubirea de sine te duce în iad. Și atunci, ca să putem ierta, de asta avem nevoie: măi, stai un pic, că mă doare, mă enervez când îmi aduc aminte de ăla! Bun, dar enervarea, și cârtirea, și bârfirea lui, și clevetirea lui și judecarea lui, păi astea mă recomandă pe mine în fața lui Dumnezeu ca cetățean al Raiului? Păi nu mă recomandă. Dar vrei să fii acolo? Da. Bine, dacă vrei să fii acolo, trebuie să faci asta. Asta-i calea, și-n calea asta sunt niște legi. Dacă nu, plătești „amendă”. Și atunci este nevoie să conștientizăm lucrul acesta, că fără iertare nu există mântuire. |
Citat:
Am sa rescriu alta data din respect pt ziua de astazi. .................................................. ..................... |
Citat:
Unii pe formula postului, de pilda; altii pe formule de alt gen. Se tinde spre formule si stass-uri in toate cele... Vezi nenumaratele discutii ambitioase despre post, impartasire, spovedire etc. Ca si cum doar ideile absolute despre o practica sau alta ar garanta succesul izbavitor... Or, tocmai aici cred ca ar fi bine sa ne reamintim: nu e nevoie de formule pentru mantuire! Mantuirea nu e reductibila la o demonstratie alcatuita din algoritmi, oricat ne-ar placea noua sa tinem la anumite reguli si procedee. Este Cale, nu insa si formula pentru mantuire! Sunt pilde, recomandari, indrumari, porunci dumnezeiesti si bisericesti - nu insa si retete stricte. Cum merge fiecare pe Cale, in vietuirea concreta, cred ca tine de taina fiecarei persoane aflate in Trupul Bisericii. Cele stabilite in Biserica, toate acelea care sunt mai intai cuprinse in canoane, au rolul de repere si nu de cuie in care ne sunt batute vietile. Viata de credinta se desfasoara intr-o albie, asa cum raul curge si el in albia lui. Dar nu putem confunda dinamica apelor raului, precum nici izvorul si delta, cu malurile sau adancurile sale de lut si de piatra.... Legea e una, iar trairea ei in fiecare e unica, personalizata. Chiar daca, pe de alta parte, putem abstrage cateva aspecte comune care pot sugera o anumita formalizare. |
Citat:
Acum, spre exemplu, în Săptămâna Patimilor, postind mai aspru înțelegi nu doar cu mintea, ci și cu trupul, puțin din suferința Domnului. Te unești cu El în starea Lui de jertfă. Dar pentru asta trebuie să fii și în biserică, la slujbele pline de Duhul Sfânt care-L evocă și care nu sunt o rememorare a unor fapte petrecute cândva, ci o trărie aici și acum a acelor fapte. Pentru că timpul în Biserică nu curge ca în lume, ci este un permanent astăzi. Deci practicat ca parte a unei rânduieli ce cuprinde participarea la slujbele Bisericii, rugăciune, citirea Bibliei și a celorlalte cărți sfinte, însoțite de dorința de a deveni un suflet mai iubitor și mai milos, roadele duhovnicești ale postului nu se lasă mult așteptate. Poate cel mai de folos e că te smerește; simți că te micșorezi și că nu mai ești așa de important, că viața ta atârnă doar de Dumnezeu, ești mai conștient de faptul că trăiești doar cu ajutorul darurilor Lui și devii mai mulțumitor. Dar, paradoxal, cu cât te simți trupește mai mic, devii mai puternic sufletește în sensul că simți că foamea nu mai are putere asupra ta, nu te mai temi de eventualele lipsuri prin care ai putea trece, nu te mai temi de suferință (adeseori închipuită), Îl simți pe Dumnezeu aproape și nu te mai clatini. Și pentru că nu te mai temi pentru viața ta („ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca?”), îi poți ajuta mai mult pe cei care sunt în diverse nevoi, îi poți întări pe cei care încă se tem. Nemaiavând frică, postul îți aduce și liniște, și pentru că te obișnuiește o perioadă lungă să te privezi de plăceri, dar și să fii mai atent la păcatele pe care le faci și mai îngăduitor cu ceilalți, îți aduce și răbdarea. Dar e nevoie de mult timp, de parcurs multe posturi și de lucrat permanent la grădina sufletului pentru ca roadele să se maturizeze, să se coacă. La început sunt doar niște lăstari. Dacă nu-i îngrijești, vor muri imediat ce ai ieșit din post. De aceea cred că și perioada ce urmează postului trebuie să fie tot una duhovnicească. Dacă în Săptămâna Patimilor(și în Postul Mare) participăm la durerile Mântuitorului, în Săptămâna Luminată ne bucurăm cu El (și o ținem tot așa până la Cincizecime). Și asta, bineînțeles, tot ținând aproape de Biserică, de unde vine adevărata bucurie. |
Sophia, mai este un aspect: vointa, curajul si altele din aceasta familie, nu se obtin decit practicindu-le. Aceasta lege e valabila pentru orice incercare spirituala pe care omul si-o asuma, sau ii este pusa in fata, precum postul sau orice altceva.
|
Hristos a înviat!
Hristos a înviat!
|
Citat:
La placinte, inainte! Apropo, stii cum se salutau, pe vremuri, securistii, de Pasti ? Salutul: "Tovarasul Cristescu s-a intors!" Raspunsul: "E adevarat, am fost informat!" |
Citat:
Păi o lăsai baltă cu plăcintele, că de trei-patru luni slăbesc vertiginos. Èi sper într-o zi să Èin post negru precum Florin-IonuÈ. Foamea consimÈită Èi asumată, Èi mai ales administrată înÈelept creÈte ForÈa/Qi-ul foarte mult. Merg acum ca o rachetă de-a Tsahalului, nu ca un bolovan dacic, cum eram pe vremea cînd am făcut cunoÈtinÈă. Bun banc, merci. |
Citat:
Uite asa! https://www.youtube.com/watch?v=Q3Kvu6Kgp88 Domnul cu tine, frate Mihnea, Domnul cu toti ai tai, cei frumosi!....:) |
Citat:
Hristos a inviat! Cu riscul de a te vatama cu lauda(desi nu-mi doresc si nici nu urmaresc asta) trebuie sa spun ca acest comentariu mi-a mers la suflet. Dpmdv cam asa s-ar defini relatia cu postul,asa cum o inteleg eu. |
Adevărat a înviat!
Sper ca vătămate să-mi rămână doar diacriticele mesajului citat. Se pare că e cazul să renunt la ele. (Problema asta la mine se rezolvă dacă atunci când citez sau reeditez un text, folosesc butonul Go Advanced). |
Citat:
.........:))) |
Citat:
Dupa cum vorbesti si dai sfaturi, rupte de realitate, se pare ca tu nu le ai nici acum :67: Care "iad al ispitelor"? Ca tare am impresia ca te cam ispitesti singur, mediul ti-l alegi, nu iti este impus. Citat:
Da' poate esti doar fudul si asta e un pacat capital iar ispitele cu care iti inchipui ca lupti, nici nu le ai de fapt. Citat:
Serios, nu ti-ar strica sa faci putin sport din cand in cand, ma indoiesc ca bati atatea metanii sau dai asa des cu sapaliga la morminte parasite ca sa fie asta un subtitut satisfacator pentru sanatatea ta, cum sfatuiesti pe altii, sanatate in mod sigur destul de amenintata de varsta, mediu, alimentatie, etc. |
Citat:
Dar e bine ca totul sa fie pus sub semnul intrebarii, in numele ortopraxiei. Citat:
Citat:
Citat:
Adica, putem lua 10 la poezie, dar daca in practica doar ne-am impacat cu propriile slabiciuni si caderi, media nu o sa iasa de trecere. |
Citat:
* E drept ce spui. Mai multi sunt cei care fac abuzuri de mancare, decat de post. Consecinta se poate cuantifica numarind comele si mortii. Numai ca, vezi tu, si postul negru poate fi o poarta spre astfel de ipostaze. Deci?.... * Alin frate, monahul acela nu facea acolo "poezie". Ci desfasura un gand duhovnicesc. Poti opera distinctia? Nu e nevoie, neaparat, de "suprema intelepciune", cat de o minima tangenta atat cu poezia cat si cu duhovnicia. |
Valabil ar fi si inversul...
Credinta nu e numai asceza, ci si poezie, dar mai ales iubire. Cumva asceza asta mie mi se pare ca se orienteaza spre individ si iubirea de sine si mandrie. Si se uita de ceilalti, de fapte, de practica aceea necesara, de a te ocupa de cel de langa tine, de a trai asa cum se cuvine credinta. Da, am citit cum faceau/fac unii monahi in Athos. Nu reusesc sa inteleg de ce. Ce anume le aduce in plus asceza? De ce numai in acest fel (pana la urma sado-maso) il gasim pe Dumnezeu sa ne simtim mai aproape de El. Inteleg niste lucruri pana la un punct si le numesc jertfa. Dar mai departe nu mai inteleg. De ce murind de foame, sete si somn esti mai bun crestin? Imi amintesc mereu vorbele Lui prin care cere de fapt altceva. Dar in fine, unii asa l-au inteles (doar asa). Eu am exemple in care unii au inteles si altfel si consider eu ca mai bine - Parintele Galeriu, Maica Gavrilia etc. Si ei practicau regimul lor de viata si probabil si de alimentatie, dar telul lor nu era muritul de foame si sete, ci omul de langa ei, cu suflet si trup. Maica Gavrilia trata bolnavi practic. Si cartea aceea despre monahii din Athos am gasit stropii aceia care mi-ai miscat sufletul, in care se avea grija si de altii. Mai ingrijeau de alti monahi bolnavi si batrani, mai sfatuiau pe unul sau altul, mai puneau ici si colo paine, branza, legume, apa pentru lucratori si vizitatori. Dar predomina asceza cumplita... Mi-as dori sa faceti un experiment - cititi doua carti: Patericul Athonit si Maica Gavrilia (viata si invataturile ei). Si comparati-le. M-ar interesa care va place si de ce. |
Asceza pare cumplita, poate, pentru noi cei indulciti si supusi trupului.
Da, asa se vede de departe un lucru necunoscut - inspaimantator, poate. Insa acea asceza a monahilor pomeniti de tine, Sophia, nu e lucru cumplit pentru ei. Acei oameni s-au deprins, in ascultare si rabdare, in iubire de Dumnezeu cu rugaciune, sa vietuiasca pur si simplu altfel decat noi. In alte registre ale omenescului, sub alte inrauriri. Daca vorbim despre asceza, despre nevointa, atunci sa ne amintim cadrele, rostul, sensul si toata teologia/invatatura Bisericii. Numai de suntem bine ancorati in aceste cadre (iar nu in perimetrul cugetarii si vietuirii lumesti) putem intelege cum se cuvine si cum este, de fapt, asceza. Pe scurt, asceza e lepadare, dezinteres, dispret (un soi anume) fata de anumite porniri launtrice si fata de anumite stimulari dinafara care face posibila inaintarea atletului lui Hristos spre Tinta si care se insoteste de bucurii si desfatari sufletesti/duhovnicesti pe care robii trupului nu le pot cunoaste oricat s-ar indulci cu cele trupesti, desarte si neputincioase in a sugera, macar, ce este aceea (de)plinatate in Har. In fine, asceza crestina e una, iar scornelile dimprejurul postului negru e alta. |
Asceza, orice fel de asceza, in inceputurile ei, e cumplita pentru oricine are patimi, dependinte.
O data ce ele sunt depasite, poate fi resimtita ca o binecuvantare chiar. Citat:
|
Citat:
Eu nu am vazut nici o argumentatie serioasa, cat de cat cu baze fiziologice, vizavi de eventuale binefaceri suplimentare a unui post si fara apa. Si sa nu confundam argumentele cu speculatia filosofica sau fie ea si de ordin biologic/fiziologic/medical! E de inteles sa tina cei pentru care apa oricum e un lux, altfel, si ascetic vorbind, spre deosebire de mancare, apa nu da nici un fel de dependinte, nu e o nevoie care poate genera patimi si sa trebuiasca suprimata/controlata. Si binenteles, exista contraindicatii, daca ai o sanatate subreda in unele directii, postul negru, mai ales fara dreapta masura, poate face mai mult rau decat bine. Citat:
Citat:
Si daca 'semnele de vindecare' nu apar, il tii pana mori? Aici e o zona empirica, unde e mai bine sa fim mai realisti, in lipsa unei experiente clinice stiintifice (nu anecdotice). |
Citat:
Citat:
Exista felul pietist, sentimental, superficial in care Dumnezeu poate dovedi doar un altfel de idol si exista felul duhovnicesc, profund, dar care nu e accesibil decat prin despatimire. Asceza nu inseamna "sa mori de foame, sete si somn". Asceza e o unealta prin care poti controla trupul a carui impulsuri tind sa controleze sufletul, sa-l tina intr-o stare de atasament fata de cele firesti si departe de supra-firesc. Si de obicei nici nu stie ca se intampla asta pana nu e pus la proba abstinentei. Atat timp cat impulsurile sunt satisfacute constant, e greu sa-ti evaluezi starea duhovniceasca. Citat:
Se dau niste indemnuri, dar nu ti se spune exact cum sa ajungi acolo. Trebuie sa mai citesti si printre randuri. Iar multumirea de sine este probabil cel mai mare obstacol. Citat:
Daca nu gasesti o problema/greseala in ceea ce scriu altii, trebuie sa inventezi tu una si sa le-o pui in gura (straw man). Asta e semnul lipsei unei virtuti foarte importante: sinceritatea. Citat:
Uita-te pe masa ta, ffie si "de post", tu crezi ca aveau cantitativ si calitativ ce ai tu? Citat:
Ii place mai mult povestile despre Dumnezeu, mai putin cum sa ajungi la Dumnezeu. Este frumos sa asculti indemnul "iubeste". Dar daca incerci sa faci asta practic si te evaluezi obiectiv (iarasi, stare de sinceritate nu e usor de atins) ai sa-ti dai seama ca intre tine si iubirea duhovniceasca exista multe obstacole, care nu pot fi depasite fara multe renuntari. Iar asceza asta este in esenta: un lung sir de renuntari. Ceea ce de multe ori scapa privirii "admiratorului" este ca acei oameni au ajuns acolo urmand un sir lung de sacrificii, renuntari. Poate n-au tinut 40 zile de post negru, dar sacrifciile pe care le-au facut sunt cel putin la fel de dificile, de fapt chiar mai dificile. Si admiratorul se poate intreba: "sacrificiile si renuntarile mele, care sunt?". |
Citat:
Nu pricep deloc de ce trebe popularizat si gonflat un lucru care nu are nici o legatura cu lumea/lumescul. Si mai ales nu vad folosul de a rupe din contextul vietii de credinta un element pentru a-l umple de extaze. Exceptind randuielile bine socotite ale celor care duc o viata ascetica veritabila sub ascultare, eu inteleg din palavrageala indelungata pe acest subiect ca e vorba despre o tulburare a instinctelor (alimentar, aici, dar nu e exclus sa fie si altele sub perdeaua nutritiei) savant si teologic (vai! din pacate) rationalizata. Adica, mai pe romaneste, unii care au probleme cu instinctele isi apara cu viclesug sau de-a dreptul inconstient problema, incercind sa ii faca si pe altii sa creada ca necazul lor e demn de lauda si de urmat. Din acest motiv ma si opun desfasurarii pledoariei pro si pastrez constant, de mai multi ani, o pozitie critica. Postul se judeca si se practica in contextul intregii vieti de credinta, corelat cu toate celelalte componente ale vietii crestinului, iar nu izolat si rastalmacit (pseudo)medicalist. Postul e travaliu duhovnicesc si nu e deloc potrivit sa fie prezentat in duhul lumesc si mutilat pe acest calapod. |
Uite aici un cuvant mai potrivit decat ce incerc eu sa spun:
http://www.crestinortodox.ro/religie...are-88370.html Dar iata si cuvant duhovnicesc de la Patriarhul Daniel despre post: http://www.fundatiaarsenieboca.ro/Ar...spre-post.html |
Citat:
Constat, intre catolici si ortodocsi, o viziune diametral opusa asupra postului. La catolici exista un minim obligatoriu, care poate fi indeplinit de orice truditor in lume fara mare dificultate: la catolicii de rit apusean trebuie sa nu mananci carne vinerea si sa mananci o singura data, dupa asfintit, doua zile pe an: Miercurea Cenusii si Vinerea Mare. Valabil daca ai intre 14 si 60 de ani. Daca nu indeplinesti acest minim, afara de "binecuvantate pricini", nu te poti impartasi in buna constiinta. Fata de aceasta obligatie grava, dar usor de indeplinit, suntem indemnati sa facem mai mult, dupa puteri. Dar in niciun caz nu e pacat daca nu facem mai mult. Categoriile speciale, precum monahii, fratii, fecioarele consacrate, laicii tertiari etc fac in functie de Regula sau Promisiunea lor. Unii nu mananca niciodata carne (dominicanii, de ex). Treaba lor, nu e pentru toti! Dimpotriva, la ortodocsi se ia ca referinta un standard foarte inalt, greu sau imposibil de indeplinit de cei care urmeaza calea Martei. Si atunci, fiecare incearca sa se descurce: unii, zicand ca incalcarea postului nu e pacat. Unii, cerand dezlegari peste dezlegari. Altii, cartind pe cei care dau canoanele. Altii, perorand cat de periculos este postul. |
Citat:
Care ar tine posturi si mai aspre daca si-ar sti sanatatea fizica in pericol de moarte, dar cu sufletul cum ramane? Oare imposibilitatea asta nu trebuie mai degraba luata ca pe un semn al gastrimarghiei care e o patima serioasa, atragand dupa sine si altele, sau ca problema fizica chiar? Cu alte cuvinte, calea crestinului in lume, in viziunea romano-catolica, este un pur formalism, facem harcea parcea postul din care lasam ceva simbolic, ca sa ne amagim ca (inca) mai postim. Postul ramane cu o functie strict estetica, de cea ascetica nu mai vorbim ca oricum nu prea am crezut cine stie ce in ea decat cel mult ca dovada a unei spiritualitati avansate, asa cum e la indieni, fachirul e musai sa fie si ceva guru. La fel, ne mintim ca suntem "Pro Vita" dar predam din "biserica" "Pro Contraceptia" binecuvanta pentru ca ar fi chipurile, naturala. Si mai dam pogoraminte cat se poate, important e sa stam ca mieluseii sub papucul Papei, ca asta e cel mai important. Da' uite ca si cu toate pogoramintele astea, mieluseii fug mancand pamantul de papuc. Si chiar si mataluta ai o admiratie persoanala pentru fortele centrifuge din BRC care cauta o intoarcere la traditie. |
Citat:
Păi dacă nu avem în minte acest "standard" ce mai vrem mă frate de la creștinism? |
Citat:
In ce ma priveste, nu ma simt sub nici o forma stresat de ideea postului. Ba chiar (uite ca a sosit timpul s-o spun) ma numar printre cei care, daca s-ar tampi de tot si si-ar uri binele, ar putea spune ca a postit mult si sever la viata lui. Dar n-o spun. Ma deranjeaza mereu aceleasi lucruri in discutiile forumistice despre post: 1. Tendinta unora spre exagerare (acesta, da, fiind lucru periculos atat pentru soarta corpului cat si pentru lucrarea duhovniceasca); 2. Tendinta spre formula de un tip sau altul; 3. Conceptia medicalista si/sau sportiva asupra postului; explicatiile reductioniste, lumesti ale actului duhovnicesc al postirii; 4. Abordarea analitica, rupta de ansamblul vietii de credinta; 5. Accentul pus pe latura materiala, biochimica si biofizica si mai putin sau deloc pe dimensiunea sufleteasca/duhovniceasca; 6. Bizareria, excentricitatea frumos invelite sub masca peroratiilor de tot felul despre post. Din nefericire, asa cum se intampla si in chestiunea invecinata a lucrarii rugaciunii, tot felul de oameni care nu si-au abordat in mod adecvat nevrozele si alte lipsuri personale, vin sa faca pe invatatorii despre post si rugaciune. Aceasta imi pare o compensare mai urata decat altele care, cel putin, nu se folosesc de cele sfinte pentru a-si acoperi neimplinirile... Un om la locul lui, care se tine cu modestie de lucrarile lui, nu exalta nici postul nici rugaciunea sau, daca o face si apoi se trateaza, dupa o vreme va deveni mai discret cu astfel de lucruri. |
Citat:
Eu cred ca evanghelistul nu a zis: "Uitati ba baieti ce sa faceti! Asta-i standardul vostru, pricepit? Cine nu-si face norma, e terminat!" Ca daca ar fi zis asa, ar fi urmat si celelalte, din context. Si oare asta voia evanghelistul sa ne transmita? Acest mesaj cum ca sa reluam fiecare dintre muritori scena ispitirii Domnului? Pai ce, suntem fiecare un al doilea Hristos? La propriu, adica, vreau sa spun.... Conceptia "imitatio Christi" ar trebui cercetata mai pe indelete. Tinind cont de particularitatile fiecarui crestin, de diferentele individuale si de inteleapta randuiala duhovniceasca dinlauntrul ascultarii. * Cat despre versetul de mai sus, poate ar fi nimerit sa ne amintim ca Hristos Se tine sub ascultare, in traditia Lui de iudeu; ca Se arata pe Sine ca om, cu limite omenesti; ca evanghelistul intinde sugestia referitoare la viclenia diavolului care isi alege bine momentul sa ispiteasca - si multe altele, in jurul ideii centrale ca Hristos e Dumnezeu Cel Intrupat pentru reasezarea omului in conditiile harazite lui... In nici un caz ca acela e un standard obligatoriu pentru mine sau pentru tine. Asta e deja vulgarizare. |
Nu aia a fost ideea ci dacă Domnul a postit, eu nu trebuie să caut să mă fofilez în vreun fel.
|
Ei da, acum inteleg si eu altfel, dincolo de cifre...:)
|
@AlinB - da, exista multi oameni care nu pot avea o alimentatie vegana din multe motive. Cum am mai spu, nu poti sa-i pui pe toti in aceeasi oala si sa le dai foc apoi.
Nu, nu este gastrimargie. Nu e vorba aici (in multe cazuri, ca or fi si unele care sunt chiar gastrimargie), de lacomie, de a manca in general peste limite si cantitativ si calitativ. Este vorba in multe cazuri de a scoate organismul dintr-un anumit echilibru normal si sanatos. Fiindca veganismuzl este un regim unilateral si care priveaza de multe substante necesare organismului. Si pentru unii acest dezechilibru poate sa creeze probleme si greu se restabileste. Nu stiu de ce este atat de greu de inteles pentru unii. Chiar nu inteleg atat critica si ironie. Si da, este greu de tinut si un regim impus de boala. Unii nu pot nici asta, sau pot cu greu. Si la unii regimul pentru o problema poate da peste cap alta parte a organismului. Trebuie de aceea facut tot cu multa socoteala. Inca o data: unii mananca carne zilnic si si multe altele si in cantitati mari. Altul mananca 1-2 oua pe saptamana si o cantitate mica de carne, si in rest paste si legume. Prima este gastrimargie, a doua este hrana sanatoasa, echilibrata. @...dactil - tu ai dreptate cu lista ta. Dar nu este completa. Nu stiu la cine faci referire concret in postarea ta (penultima). Eu inteleg (asa vreau) ca fiecare aici vine si isi spune parerea si experienta proprie. Eu una nu dau si nu iau lectii, decat atunci cand mi se pare potrivit ceea ce scrie cineva. Pe mine ma deranjeaza insistenta pusa pe acest post, ca si cum ar fi obligatoriu in nevointa intru credinta. Aici ma lupt eu mult si cu mine si cu altii. Eu percep postul ca pe o jertfa/nevointa si consider ca trebuie facut dupa puterea fiecaruia si nu trebuie nimeni judecat sau fortat. Jertfa trebuie sa vina din suflet si nu fortat. Fiecare lucru la care renunti pentru un timp pentru Dummnezeu, inseamna o jertfa. Eu nu reusesc sa inteleg legatura intre un aliment sau altul si credinta. Fiindca ea, credinta are atatea fatete si posibilitati de a o trai. Ma intreb cum cantariti voi credinta? Daca cineva bea o cana de lapte in plus, dar face alte lucruri in schimb (pozitive), nu se pune la Dumnezeu? Nu inseamna nevointa? Nu inseamna credinta? Cat cantareste in credinta o cana de ceai fata de una de lapte, sau un ou fata de un cartof? Aici este pana la urma discutia. Ii dau dreptate aici si lui Mihnea si el stiu ca a cunoscut bine doua confesiuni. Zilele trecute ne spunea preotul la predica ceva care m-a socat. Nu mai tin minte in ce context, dar suna asa: "Dumnezeu ne cere totul!" Oare la ce s-a referit? Mi s-a parut ceva foarte drastic. In fine, cred ca trebuie intelese bine anumite lucruri, mai ales cerintele bisericii, pentru ca am impresia ca aici se fac mari si multe confuzii. Da, si eu consider ortodoxia foarte aspra. Este credinta mea si o traiesc cu drag, dar mi se pare aspra.. Exact asa cum spune Mihnea: lupta asta intre Maria si Marta este foarte grea si cam egoista. Nu mi se par doua parti ale aceeasi credinte, aduse de Iisus. Mi se pare ca una este asuprita pe nedrept. @DragosP - poti sa explici ideea asta? De ce daca Iisus a postit 40 de zile (si de cate ori?) trebuie sa postim si noi (negru mai ales)? El a avut scopul Lui. Adica nu inteleg legatura. Si mai este ceva - "La Dumnezeu totul este cu putinta..." De ce ne comparam mereu cu El? Ma rog, este o discutie mai ampla aici. Ca sunt unii care se autoflageleaza, cara cruci grele, isi bat cuie, tot dupa modelul Lui. Dar e necesar? |
Citat:
Știm că Hristos a luat păcatele noastre – în care este moarte – ca să ne dea Viața Lui. Dumnezeu ne cere să-I dăm Lui păcatele noastre. Modul în care putem face asta este lepădarea lor, renunțarea la tot soiul de atașamente pe care le avem față de cele trecătoare. Eu nu spun că postul este singurul mod de a o face; sau, în orice caz, dacă prin post îl înțelegem doar pe cel alimentar. Cred că post este orice înfrânare, orice lepădare de sine, renunțare la voia proprie pentru a face loc voii lui Dumnezeu în noi. Nu sunt două categorii de oameni: sfinți și restul lumii. Nu e postul doar pentru cei dintâi. Calea credinței este un urcuș pe munte înalt, nu e mers pe drum neted. Și cu o cruce în spate. Bineînțeles, ne ajută Hristos să o ducem, e mult mai ușoară decât a Lui, pentru că o poartă cu noi. Dar și noi trebuie să o purtăm pe a Lui împreună cu El, atâta cât putem, nu mai mult. S-a unit cu noi în durere și în moarte; trebuie să le purtăm și noi ca să avem parte de Înviere. Ortodoxia este și prin posturile la care ține mai aproape de adevărul mântuitor, nu doar prin dogme. Pentru că iubește Crucea, înțelegând că fără ea nu ne mântuim. Da, jertfa presupune libertate, este adevărat. Nu ține postul dacă te obligă cineva! Ține-l doar dacă vrei. De crezi că este mântuitor. Biserica este mamă, nu tiran. Ea te învață ce este bine ca să te mântuiești, dar nu obligă pe nimeni. În noaptea de Înviere știm că se citește cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur în care sunt chemați la Ospățul Dumnezeiesc toți, fără deosebire: și cei care au ostenit de la început, și cei care nu s-au ostenit. Toți vor primi răsplată. Poți să te mântuiești și în ultimul ceas, chiar dacă ai trăit numai în păcate toată viața, dacă te pocăiești din inimă. Dar unii nu așteaptă ultimul ceas, că nu se știe dacă vor mai avea vreme sau dacă inima nu cumva se va împietri până atunci și nu vor mai putea să se pocăiască nicicum. Și se îngrijesc din vreme, căutând să-și frăgească inima, să-și subțieze simțirea duhovnicească pentru a nu fi nesimțitori la harul lui Dumnezeu. Iar postul, subțiind sângele, sensibilizează și sufletul, căci e o strânsă legătură între suflet și trup, între starea unuia și a celuilalt. Nu este, însă, aceeași măsură pentru toți. Unii sunt mai neputincioși, fie trupește, și atunci rămân fără putere de muncă, fie sufletește, și atunci vor fi frustrați. Dar cred că e bine ca toți să tindem ca încet, încet, să ajungem măcar la măsura pe care ne-o arată Biserica; și ne-o arată ca unor copii, pentru că noi nu postim ca oamenii mari. În vechime se postea mai aspru; oamenii erau mai puternici din toate punctele de vedere. Noi ne-am slăbănogit din pricina traiului tot mai confortabil. Și tot așa ne este și credința. |
Hristos a înviat!
@Sophia: trebuie să cam facem si noi ceea ce Domnul ne-a cerut să facem. Adică să-l urmăm. Măcar să vrem si o să vedem că da, ceea ce la om e cu neputintă la Dumnezeu se face-ntr-o clipă: de vrei să tii post, te va ajuta El s-o faci. Dar dacă începi să te lamentezi, o să vezi "nu" ajutor de la El. |
@DragosP - uite asta de ex. este o neintelegere de care spuneam mai sus.
Eu cred totusi ca trebuie sa facem ceea ce ne-a cerut El si nu ceea ce a facut. EL a facut mai multe. Cum de te-ai oprit la postul acela de 40 de zile? In fine. Da, ma ajuta Dumnezeu si imi stie puterile. Cristian - multumesc mult. Un raspuns foarte frumos. Ceva spunea el ca Dumnezeu ne da totul si ne cere totul. Am impresia ca se referea la patimile Sale. Dar asta cu "ne cere totul" m-a ingrozit, pentru ca am luat-o ad literam. Deci suntem numai pentru El si nu avem voie sa avem nici o libertate. Si gandindu-ma la acest fir cu postul si la inca unul (acela cu habotnicia), ma gandesc mereu la presiunea care exista asupra noastra (si) in credinta. Eu resimt aceasta presiune. Este creeata si din afara (de altii care tot scriu ca aici pe forum diverse) si din interior. As dori sa pot face mai mult in credinta si nu pot si mi-este frica apoi ca voi fi pedepsita pentru asta. Impartitul asta intre viata si biserica. Si cu asa o presiune poti sa ajungi sa si clachezi (cei mai psihologi de pe aici s-au gandit la acest aspect?). |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 18:42:11. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.