Medicina contemporană și vindecările ei 27
 

Fiind lepădat Eutihie, şedea lîngă palatul împărătesc, avînd pe Hrisafie de mare ajutor în toate. Vicleanul acela cu mai multă mînie şi iuţime întărîtîndu-se asupra prea sfinţitului Flavian, a pornit tot chipul meşteşugurilor sale, cum să-l izgonească din scaunul patriarhiei, pe de o parte ca să răzbune pe Eutihie, iar pe de alta ca mai mult să mîhnească pe Pulheria, prin izgonirea lui Flavian. Deci, avînd pe împărat întru voia sa, făcea cu numele lui cel împărătesc toate cele ce voia. Atunci a scris lui Dioscor, patriarhul Alexandriei, om prea înrăutăţit, meşter în vicleşug şi necredincios, întărîtîndu-l asupra lui Flavian, iar pe Eutihie, încredinţîndu-l apărării lui şi făgăduind de la împărat multe daruri.[/COLOR]
[COLOR=black]Asemenea a mai scris lui şi despre împărat, poruncindu-i ca, luînd pe episcopii săi de un gînd cu sine, să vie în Efes cu sîrguinţă şi să ţină sobor mare pentru dogmele credinţei, de vreme ce Flavian aduce oarecari învăţături pline de erezie în Biserică şi o tulbură. Deci, să se cerceteze cu sobornicească judecată şi să se lepede ca un nedrept credincios, iar Eutihie, de se va afla nevinovat, să se dezlege şi să se rînduiască întru a sa cinste. Acelaşi Hrisafie, îndemnînd şi pe împărăteasa Evdochia, ajuta şi aceea lui Eutihie contra lui Flavian; iar Dioscor, îndată luînd mai mult de zece episcopi de un gînd cu sine şi pe un arhimandrit ce se numea Varsum, cu sîrguinţă au mers cu o mie de monahi la Efes.[/COLOR]
[COLOR=black]Acolo, făcîndu-se acel fără de lege şi nedrept sobor în sfînta biserică - la care erau de 128 episcopi, din diferite ţări, chemaţi prin împărătească poruncă -, a mers la judecată şi prea sfinţitul patriarh Flavian. Împăratul, şi mai ales Hrisafie a scris, în numele împăratului, lui Elpidie comitele şi la alţi voievozi care erau acolo cu oştile, ca să nu lase în sobor pe episcopii cei ce au iscălit cu Flavian contra lui Eutihie şi au făcut judecata.[/COLOR]
[COLOR=black]Începînd vicleana adunare, Dioscor fiind întîi şezător, a stat de faţă Eutihie şi a dat a sa mărturisire de credinţă, întru care eresul era acoperit cu vicleşug, iar pe a lui Flavian mărturisire nu o primi soborul acela. Atunci a fost multă gîlceavă şi tulburare cîtăva vreme, unii apărînd pe Eutihie şi făcîndu-l nevinovat, ca pe un dreptcredincios, iar alţii nevoindu-se pentru Flavian. Puţini erau din cei ce întăreau credinţa lui Flavian, pentru că toţi au iubit întunericul mai mult decît lumina şi au cinstit mai mult minciuna decît adevărul, plăcînd împăratului celui pămîntesc, mai mult decît celui ceresc. Căci, împăratul Teodosie, deşi era dreptcredincios, ca om a greşit din neştiinţă, necunoscînd meşteşugul lui Eutihie, al lui Dioscor şi al lui Hrisafie, care îl înşela neîncetat prin vicleşugul său, vînîndu-i sufletul. Întru neştiinţa sa, împăratul socotea pe eretici că sînt dreptcredincioşi şi minciuna cea grăită de dînşii o credea un adevăr, nefiind lîngă dînsul sora lui cea cu bună înţelegere, fericita Pulheria.[/COLOR]
[COLOR=black]După acea lungă gîlceavă ce s-a făcut la acel sobor care se adunase în Efes şi care întărea dogmele ereticeşti, zicînd că este o fire, iar nu două întru Hristos, a socotit ca dreptcredincios şi a lăudat şi preamărit pe Eutihie, de vreme ce partea potrivnică a biruit şi aşa a făcut nevinovat pe acesta, deşi era eretic. Pe drept-credinciosul patriarh Flavian l-a osîndit ca pe un eretic, tîlhăreşte, nelăsîndu-l să răspundă ceva pentru sine, nici voind să-i asculte mărturisirea lui cea credincioasă. Apoi, Dioscor, întîiul stătător, a dat răspuns de izgonire asupra lui, ca să fie străin de arhierie, de sfinţire şi de toată puterea duhovnicească şi să se trimită în surghiun, în Egipt, la cetatea Lidiei.[/COLOR]
[COLOR=black]Onisifor al Iconiei, cu alţi episcopi care ştiau nevinovăţia lui Flavian, sculîndu-se, au apucat genunchii lui Dioscor, zicînd: "Să nu faci aceasta, o, prea sfinţite părinte, pentru că Flavian n-a făcut nimic vrednic de izgonire, iar de este trebuinţă de vreo pedeapsă, să se pedepsească, iar să nu se lepede". Dioscor, sculîndu-se de pe scaunul său, a zis: "De mi s-ar tăia şi limba, într-alt chip nu voi zice". Varsum, arhimandritul, strigă: "Cela ce va mărturisi că în Hristos sînt două firi, acela să se taie în două". Stăruind episcopii cu rugăminte pentru Flavian, a strigat Dioscor: "Unde sînt voievozii?" Şi îndată voievozii cu Elpidie şi cu mulţime de oaste, au intrat în biserică şi au adus lanţuri mari de fier asupra Sfîntului Flavian.[/COLOR]
[COLOR=black]Intrînd şi monahii lui Varsum, episcopii strigau: "Varsum, tîlharul, a răsturnat toată Siria şi a adus o mie de monahi asupra noastră Varsum, tîlharul, anatema să fie!"[/COLOR]
[COLOR=black]Varsum striga: "Să se ucidă ereticul Flavian, să se ucidă!" Apoi s-au pornit mîinile cele ucigaşe asupra sfîntului, unii cu palmele, alţii bătîndu-l cu beţele şi însuşi Dioscor s-a repezit să-l calce în picioare. Apoi, fiind trîntit la pămînt, l-au bătut pînă ce s-au săturat şi au pus în lanţuri pe cel ce era abia viu.[/COLOR]
[COLOR=black]Apoi Dioscor silea pe episcopi să iscălească izgonirea lui Flavian. Cei de un gînd cu Dioscor, îndată au iscălit. Iar cei ce vedeau nedreptatea şi războiul ce se făcea, n-au voit să iscălească şi ostaşii nu-i lăsau să iasă din biserică, stînd împrejurul lor înarmaţi. Monahii lui Varsum strigau asupra lor cu mînie şi cu îngrozire. Deci, episcopii fiind ţinuţi în biserică pînă în noapte şi văzînd că nu puteau scăpa de primejdia ce era asupra lor, au iscălit chiar nevrînd, fiind siliţi prin îngroziri şi astfel s-a săvîrşit acel sobor ucigaş.[/COLOR]
[COLOR=black]Sfîntul Flavian, mărturisitorul lui Hristos, după acea cumplită bătaie, a treia zi şi-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Hristos Dumnezeu, pentru care a pătimit uciderea, ca Abel de la Cain. Fiind în locul de surghiunie, s-a dus la ceruri, iar în locul lui a fost ridicat la patriarhie Anatolie.[/COLOR]
[COLOR=black]După aceasta s-a vădit răutatea şi vicleşugul lui Hrisafie şi a fost cu necinste izgonit din palatul împărătesc, apoi a pierit cu sunet. Iar pe Evdochia împărăteasa, smerind-o mînia împărătească s-a dus la Ierusalim. Sfînta Pulheria, cu rugăminţile cele multe ale fratelui ei, împăratul Teodosie, plecîndu-se, s-a întors cu slavă în palatul împărătesc, şi îndată au adus în Constantinopol moaştele mărturisitorului lui Hristos, Sfîntul Flavian, cu mare cinste.[/COLOR]
[COLOR=black]Dioscor şi Eutihie, după al patrulea sinod al Sfinţilor Părinţi, fiind daţi blestemului celui veşnic, au pierit. Iar Biserica lui Hristos, cea nebiruită de porţile iadului, înflorea în dreapta credinţă, slăvind pe Hristos, nu despărţit în două feţe, ci în două firi neamestecate lăudat şi preaînălţat, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul duh, în veci. Amin.”[/COLOR]
[COLOR=black]Vă rog să observaţi diferenţa de atitudine: ce atitudine au avut ortodocşii faţă de eretici şi ereticii faţă de ortodocşi.[/COLOR]
[COLOR=black]Ortodocşii au acţionat cu sfinţenie (sănătos) iubind în adevăr. [/COLOR]
[COLOR=black]Adică au lucrat sinodal cu adevărat - nu numai la arătare: „[/COLOR][COLOR=black]Cînd prea sfinţitul patriarh Flavian a adunat sobor local, în Constantinopol, chemă pe Eutihie, ca să-şi spună mărturisirea credinţei în faţa tuturor. El n-a voit să meargă la soborul acela, dînd veste pe de o parte că din mănăstirea sa, ca din mormînt, nu poate să iasă nicăieri, iar pe de alta că este bătrîn şi bolnav. Dar prea sfinţitul patriarh iarăşi trimise la el arhimandriţi, preoţi şi diaconi, chemîndu-l cu dragoste, ridicîndu-l spre pocăinţă, încît credinţa sa cea rea să o lepede înaintea tuturor şi să se unească cu Biserica. Apoi, căutînd la dînsul, şi ceilalţi să se întoarcă de la credinţa cea rea, la cea dreaptă. Atunci abia a făgăduit Eutihie să vină la sobor.”[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]N-au căzut nici într-o extremă (violenţa faţă de eretic) nici în alta (a-l lăsa pe eretic să omoare cu minciuna mai departe în Sfânta Biserică) ci l-au îndepărtat iubindu-l: „[/COLOR][COLOR=black]Hotărîrea aceea era scrisă astfel: "Pe Eutihie, cel oarecînd presbiter şi arhimandrit, de vreme ce din scrisorile sale cele mai dinainte şi din mărturisirile sale cele ascunse şi cele de acum prin al său grai s-a aflat că boleşte de eresul lui Valentin şi Apolinarie şi urmează hulelor acelora cu neschimbare, care nici de sfătuirea noastră nu s-a ruşinat şi nici n-a primit învăţătură şi n-a voit să se supună dogmelor cele drepte, noi, plîngînd şi suspinînd de pierderea lui cea desăvîrşită, l-am judecat întru Domnul nostru Iisus Hristos, Cel hulit de dînsul, ca să fie străin de toată slujba preoţiei şi de a noastră împărtăşanie şi de povăţuirea mănăstirească, ştiind toţi aceasta, că cei ce vor vorbi cu el şi vor veni la dînsul vor fi vinovaţi de pedeapsa despărţirii, ca cei ce nu s-au depărtat de eresul lui. Flavian, episcopul Constantinopolului sau al Romei celei Noi, astfel judecînd, am iscălit. Asemenea am iscălit toţi arhimandriţii"”.[/COLOR]

Medicina contemporană și vindecările ei 28
 

[COLOR=black]Iar ereticii au acţionat exact cum sunt descrişi în Sfintele Scripturi adică lupeşte şi tâlhăreşte :[/COLOR]
[COLOR=black]F.A. 20, „[/COLOR]28. Drept aceea, luati aminte de voi insiva si de toata turma, intru care Duhul Sfant v-a pus pe voi episcopi, ca sa pastrati Biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau. 29. Caci eu stiu aceasta, ca dupa plecarea mea vor intra, intre voi, lupi ingrozitori, care nu vor cruta turma. 30. Si dintre voi insiva se vor ridica barbati, graind invataturi rastalmacite, ca sa traga pe ucenici dupa ei.”
Ioan 10, „1. Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce nu intra pe usa, in staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur si talhar. 2. Iar cel ce intra prin usa este pastorul oilor.[…] 9. Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mantui; si va intra si va iesi si pasune va afla.”
[COLOR=black]Uşa fiind Hristos Adevărul, cine nu intră în Biserică este fur pentru că ia fragmente din învăţătura Ortodoxă dar le amestecă în capul său cu mintea sa limitată şi mândră. Iar dacă propovăduieşte acest amestec otrăvitor adevăr la coaja momeală + minciună la miezul otravă devine şi tâlhar– tâlharii nu se mulţumesc să ia doar averea ca furii ci iau şi viaţa, în cazul de faţă cea veşnică, ceea ce e mult mai grav. Se vede astfel cum îmbolnăveşte erezia încât şi leacurile medicinii demonice de mântuire zdrobesc iar nu vindecă dând părerea falsă de sănătate. Sinodul Tâlhăresc a avut loc la Efes în anul mântuirii 448.[/COLOR]
Să vedem acum rezolvarea care a avut loc la anul mântuirii 451.

Medicina contemporană și vindecările ei 29
 

Scriind Sfîntul Leon epistola către Sfîntul Flavian, episcopul Constantinopolului, împotriva rău-credinciosului Evtihie şi Nestorie, a pus-o pe mormîntul mai marelui Apostol Petru şi cu rugăciuni şi cu privegheri şi cu postiri se ruga lui, zicîndu-i: "De am greşit întru ceva ca un om, tu, căruia de la Domnul Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ţi s-a încredinţat apostolia, mîntuieşte-mă". După 40 de zile i s-a arătat apostolul, pe cînd se ruga, şi i-a zis: "Am citit şi am îndreptat". Apoi, luînd Leon epistola sa de pe mormîntul fericitului Apostol Petru, a deschis-o şi a aflat-o îndreptată de apostoleasca mînă.[/COLOR]
[COLOR=black]Acea epistolă a Sfîntului papă Leon, cînd s-a citit la cel de-al patrulea sinod, toţi Sfinţii Părinţi au strigat: "Petru, Apostolul, prin gura lui Leon grăieşte". Sfîntul sinod s-a întărit prin acea scrisoare a Sfîntului Leon, ruşinînd pe eretici. Dar nu numai atunci, ci şi după aceea, epistola aceea ce întărea credinţa şi astupa gurile eretice, în mare cinste era la Sfinţii Părinţi, precum şi la fericitul Evloghie, patriarhul Alexandriei, cel sus pomenit, care răspundea ereticilor, celor ce o huleau, împotrivindu-se cu tărie pentru dînsa. De aceea, era şi iubit Sfîntul Leon şi după ce se dusese din cele de aici, fiind cu sfinţii înaintea lui Dumnezeu.[/COLOR]
[COLOR=black]De acest lucru, acelaşi sfînt, Sofronie povesteşte: "Sfîntul Teodor, episcopul cetăţii Darnia, din Likia, ne-a spus nouă: "Cînd eram postelnic la Sfîntul Evloghie, patriarhul Alexandriei, am văzut în vis un bărbat cu sfinţită cuviinţă şi luminat, care mi-a zis: "Să spui pentru mine lui Evloghie patriarhul". Iar eu i-am zis: "Cine eşti tu, stăpîne? Cum voi spune de tine?" El mi-a răspuns: "Eu sînt Leon, papă al Romei". Şi, intrînd eu am spus Sfîntului Evloghie, zicînd: "Prea sfinţitul şi prea fericitul papă Leon, întîiul şezător al scaunului Romei, voieşte să intre la tine". Auzind de aceasta patriarhul Evloghie şi sculîndu-se, degrabă a ieşit în întîmpinarea lui, şi, făcînd rugăciune, s-au sărutat şi au şezut.[/COLOR]
[COLOR=black]Atunci dumnezeiescul Leon a zis Sfîntului Evloghie, patriarhul: "Ştii pentru ce am venit la voi?" El a răspuns: "Ba nu." Leon i-a zis: "Am venit să vă mulţumesc că bine şi cu vitejie sufletească aţi răspuns la epistola mea, astupînd cu dînsa gura ereticilor. Această epistolă am scris-o fratelui meu Flavian, patriarhul Constantinopolului, pentru mustrarea păgînescului eres al lui Nestorie şi Evtihie. Să ştii, frate, că nu numai mie mi se cuvine laudă pentru dumnezeiasca osteneală şi sîrguinţă, ci şi marelui Apostol Petru, care a citit şi a îndreptat epistola mea. Iar mai întîi de toţi se cuvine laudă Adevărului celui propovăduit de noi, care este Hristos, Dumnezeul nostru. Acestea, zice episcopul Teodor, le-am văzut nu numai o dată, ci şi de două ori şi de trei ori că, adunîndu-se, au vorbit despre aceea între dînşii şi am spus vedenia aceasta Sfîntului Evloghie. El a lăcrimat şi, ridicîndu-şi mîinile spre cer, a dat mulţumire lui Dumnezeu, zicînd: "Mulţumesc Ţie, Stăpîne, Hristoase, Dumnezeul nostru, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, ca să fiu propovăduitorul adevărului Tău şi cu rugăciunile robilor Tăi, Petru şi Leon, acea puţină îndrăzneală a noastră, ca pe cei doi bani ai văduvei, a voit s-o pomenească negrăita Ta bunătate".[/COLOR]
[COLOR=black]Vedenia aceasta a fost după mulţi ani de la moartea lui Leon. Sfîntul Evloghie a vieţuit mai pe urmă, pe vremea împărăţiei lui Iraclie. Iar Sfîntul Leon s-a sfîrşit mai înainte de el, pe vremea împărăţiei celui de un nume cu sine, împăratul Leon cel Mare. Sosind prea sfinţitul Leon la adînci bătrîneţe şi apropiindu-se de sfîrşitul său, s-a încredinţat pentru iertarea neputinţelor sale cele omeneşti. A petrecut 40 de zile lîngă mormîntul Sfîntului Apostol Petru în rugăciune şi în post, rugînd pe Sfîntul Apostol să se roage lui Dumnezeu pentru el şi să-i ierte greşelile lui. După sfîrşitul celor 40 de zile i s-a arătat Sfîntul Apostol Petru şi i-a zis: "M-am rugat pentru tine şi iertate îţi sînt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine şi legiuit, sau nu".[/COLOR]
[COLOR=black]
După această înştiinţare, Sfîntul Leon a îndesit rugăciunile sale, postirile şi milosteniile, strigînd în zdrobirea inimii pînă ce a luat uşurarea cea desăvîrşită. Astfel, mai înainte pregătindu-se precum i se cădea spre ieşire, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Apoi s-a dus la sfinţii cei mai dinainte, mari ierarhi şi învăţători, stînd cu dînşii înaintea scaunului lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit şi închinat, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.”[/COLOR]
[COLOR=black]Iar vedem smerenia şi lupta cea blândă a ortodocşilor. Nu a ars papa Leon cel Mare pe nimeni pe rug ci dimpotrivă se supunea Sfântului Sinod Ecumenic şi mulţumea că s-a folosit epistola Sa şi dădea slavă Sfântului Apostol Petru şi mai ales Domnului.[/COLOR]
[COLOR=black]Deşi este considerat de papişti că a introdus primatul papal se vede din viaţa lui că Sfinţii Părinţi n-au spus că Sfântul Apostol Petru vorbeşte prin toţi papii ci doar prin gura lui Leon datorită smereniei lui. Aşadar Sfântul Sinod Ecumenic confirmă valabilitatea epistolei papei iar nu papa confirmă Sfântul [/COLOR]Sinod Ecumenic cum susţin papiştii.
„In definitia Conciliului I din Vatican, de la 1870, se spune : "Invatam si declaram ca definitie de credinta revelata de Dumnezeu, ca atunci cand pontificele roman vorbeste de la catedra (ex cathedra), adica atunci cand, indeplinind slujirea sa ca pastor si invatator al tuturor crestinilor, in baza puterii sale apostolice, defineste invatatura relativa la credinta si morala, toata Biserica trebuie sa considere ca el prin puterea dumnezeiasca, incredintata lui in persoana lui Petru, poseda acea infailibilitate pe care dumnezeiescul Mantuitor a binevoit sa o dea Bisericii Sale pentru definirea invataturii referitoare la credinta si morala si ca de aceea aceste definitii ale pontificelui roman sunt neschimbabile prin sine, nu prin consimtamantul Bisericii".
[COLOR=black]Şi vedem cum papa Leon apelează în cazul lui Atila în egală măsură şi la Sfântul Apostol Petru şi la Sfântul Apostol Pavel ne având pe vreunul mai sus decât pe celălalt.[/COLOR]
[COLOR=black]Nicidecum nu se considera şi nici nu era infailibil căci se zice că se şi ruga a fi corectat şi a şi fost corectat chiar dacă epistola a scris-o „[/COLOR][COLOR=#3E3D3D]ex cathedra”[/COLOR][COLOR=black]: „"De am greşit întru ceva ca un om, tu, căruia de la Domnul Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ţi s-a încredinţat apostolia, mîntuieşte-mă". După 40 de zile i s-a arătat apostolul, pe cînd se ruga, şi i-a zis: "Am citit şi am îndreptat". Apoi, luînd Leon epistola sa de pe mormîntul fericitului Apostol Petru, a deschis-o şi a aflat-o îndreptată de apostoleasca mînă.” [/COLOR]
[COLOR=black]Iar Sfântul Apostol Petru îl şi mustră pentru greşelile sale după ce pentru altele mijloceşte la iertare: „Sosind prea sfinţitul Leon la adînci bătrîneţe şi apropiindu-se de sfîrşitul său, s-a încredinţat pentru iertarea neputinţelor sale cele omeneşti. A petrecut 40 de zile lîngă mormîntul Sfîntului Apostol Petru în rugăciune şi în post, rugînd pe Sfîntul Apostol să se roage lui Dumnezeu pentru el şi să-i ierte greşelile lui. După sfîrşitul celor 40 de zile i s-a arătat Sfîntul Apostol Petru şi i-a zis: "M-am rugat pentru tine şi iertate îţi sînt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine şi legiuit, sau nu".[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]

Textul de mai sus face legătura aşadar între monofiziţi şi papism. Trecem peste asasinatele monofiziţilor şi arienilor şi a celor dinainte de căderea apusului de la Biserică pentru că societăţile acestea sunt minore şi nu ne-am propus tratarea acestui subiect.
Vom trece direct la papişti, protestanţi şi urmaşii lor, deoarece aceştia sunt contemporanii majoritari şi cei care prezintă un fals creştinism fără sfinţenie adică asemănare şi care îmbolnăveşte (cineva dacă tot stă să aleagă între partidele protestante - nemergând pe firul istoriei în sus spre rădăcină - până la urmă se îmbolnăveşte duhovniceşte mortal de deznădejde anulând căutarea şi deci posibilitatea întâlnirii minunate cu Ortodoxia dacă nu rabdă până la sfârşit în căutare) iar pe de alta se vede din ce au păţit ei cele care le păţesc toţi ereticii.

Va urma papadoi

erată
 

La Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin despre monofiziţi am scăpat o bucăţică de text. mă iertaţi!
Doamne ajută!

[COLOR=black]demnitate sau de voinţă sau de cinste sau de nume sau de bun ăvoinţă, după cum au spus urâtorul de Dumnezeu Nestorie, Diodor[/COLOR][COLOR=black]287[/COLOR][COLOR=black], Teodor al Mopsuestiei[/COLOR][COLOR=black]288 [/COLOR][COLOR=black][i adunarea lor cea diavolească; ci prin unire, adică după ipostasă, fără schimbare, fără confundare, fără prefacere, fără împărţire şi fără depărtare. Mărturisim o singură ipostasă în două firi des\vâr[ite a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Afirmăm că Dumnezeirea şi omenirea au aceeaşi ipostasă şi mărturisim că după unire se păstrează în el cele două firi. Nu aşezăm pe fiecare din firi deosebit [i separat, ci unite una cu alta într -o singură ipostasă compusă. Spunem că unirea este substanţială, adică reală [i nu imaginară. Iar când spunem substanţială nu înţelegem că cele două firi au dat naştere unei firi compuse, ci că sunt unite una cu alta în chip real într-o singură ipostasă compusă a Fiului lui Dumnezeu [i stabilim că se păstrează deosebirea lor substanţială. Ceea ce este creat a rămas creat, iar ceea ce este necreat a rămas necreat; ceea ce este muritor a rămas muritor, iar ceea ce este nemuritor a rămas nemuritor; ceea ce este circumscris a rămas circumscris, iar ceea ce este necircumscris a rămas necircumscris; ceea ce este văzut a rămas văzut, iar ceea ce este nevăzut a rămas nevăzut. Unul străluceşte prin minuni, iar celălalt s-a supus ocărilor.[/COLOR]
[COLOR=black]Cuvântul îşi împropriază cele omeneşti — căci ale Lui sunt toate cele ale sfântului Lui trup — împărtăşeşte corpului cele ale Lui proprii, potrivit modului comunicării însuşirilor, din cauza întrepătrunderii reciproce a părţilor şi a unirii după ipostasă şi pentru că a fost unul şi acelaşi cel care a lucrat atât pe cele dumnezeieşti cât şi pe cele omeneşti în fiecare din cele două forme cu tovărăşia celeilalte. Pentru aceea se zice că s-a răstignit Domnul slavei[/COLOR][COLOR=black]289[/COLOR][COLOR=black], deşi firea Lui dumnezeiască nu a pătimit. Tot astfel se mărturiseşte că Fiul omului era în cer înainte de patimă, după cum însuşi Domnul a spus[/COLOR][COLOR=black]290[/COLOR][COLOR=black]. Unul şi acelaşi a fost Domnul slavei, care a fost prin fire şi cu adevărat Fiul omului, adică om. Cunoaştem că atât minunile cât [i patimile sunt ale Lui, deşi acelaşi cu altă natură făcea minunile [i cu alta suferea patimile. Aceasta pentru motivul că ştim că după cum se păstrează unitatea ipostasei Lui, tot astfel se păstrează şi deosebirea substanţială a firilor. Şi cum s-ar păstra deosebirea, dacă nu s-ar păstra cele care se deosebesc unele de altele? Iar deosebirea este ceea ce face ca lucrurile să se deosebească între ele. Aşadar în ce priveşte modul prin care se deosebesc firile lui Hristos una de alta, adică cu privire la fiinţă, spunem că El se uneşte cu extremităţile: în virtutea Dumnezeirii Sale se uneşte cu Tatăl şi cu[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR][COLOR=black]287 [/COLOR][COLOR=black]Diodor, episcopul Tarsului, mort înainte de 378, a fost `ntemeietorul şcolii exegetice din Antiohia. Din[/COLOR]
[COLOR=black]pricina doctrinei sale hristologice poate fi socotit, după cum spune Sf. Chirii al Alexandriei, drept izvorul[/COLOR]
[COLOR=black]ereziei nestoriene.[/COLOR]
[COLOR=black]288 [/COLOR][COLOR=black]Teodor, episcopul Mopsuestiei, a trăit în sec. IV. Despre Teodor să se vadă: D Fecioru, [/COLOR][COLOR=navy]op. cit., [/COLOR][COLOR=black]nota 3,[/COLOR]
[COLOR=black]p. 184.[/COLOR]
[COLOR=black]289 [/COLOR][COLOR=black]I Corinteni II, 8.[/COLOR]
[COLOR=black]290 [/COLOR][COLOR=black]Ioan I, 13.[/COLOR]
[COLOR=black]Dogmatica[/COLOR]
[COLOR=black]87[/COLOR]
[COLOR=black]Duhul; iar în virtutea omenirii Sale se uneşte cu Maica Sa şi cu toţi oamenii. Dar cu privire la modul prin care sunt unite firile Lui, spunem că se deosebeşte de Tatăl şi de Duhul, de Maica Sa [i de ceilalţi oameni. Firile se unesc în ipostasa Lui [i au o ipostasă compusă, în virtutea căreia se deosebeşte de Tatăl [i de Duhul, de Maica Sa [i de noi.”[/COLOR]

Medicina contemporană și vindecările ei 30
 

2.PAPADOI
Preluăm cele spuse de Dostoievski: „papismul este mult mai dăunător decât ateismul deoarece ateismul spune că nu există Dumnezeu (şi cine e nebun să creadă aceasta) dar papismul prezintă un Hristos mincinos şi pe mulţi îi înşală”. Noi parafrazăm şi spunem că ateismul anulează trăirea bisericească şi sfinţenia atât de necesare omului şi de care omul este atât de însetat şi de aceea nu e acceptat decât cu sila dar papismul şi ereticii care prezintă viaţă bisericească asemănătoare (şi cel mai mult stiliştii, deoarece cu cât o minciună este mai aproape de adevăr este mai periculoasă pentru că se depistează proporţional mult mai greu) dau o trăire bisericească şi sfinţenie cu falsă smerenie deci înşelătoare, pierzătoare şi în acest fel mult mai îmbolnăvitoare fiind foarte atractivă, acţionând prin convingere, mai atractivă şi mai convingătoare decât adevărul care cere atâta osteneală lăuntrică.
Aşadar să purcedem la istoria papismului, această medicină sufletească demonică - propice pentru şi rădăcină a medicinii demonice trupeşti.
Ereticii semiarieni franci, după ce au ucis milioane de gali și itali ortodocși, și-au dat seama că atâta vreme cât Biserica este Ortodoxă nu vor putea învinge și supune aceste neamuri peste care au invadat cu de-a sila. Astfel că au luat hotărârea ca să pună cu forța armată papi eretici de ai lor pe scaunul ortodox de la Roma ca să înșele masele cu erezia lor și să le îndepărteze de nădejdea lor în Dumnezeu și deci de singura lor posibilă salvare. Iarăși Eva (Roma) n-a mai stat lângă Adam (Răsăritul) și iarăși dezbinarea a făcut posibilă căderea. Dar de data asta numai a Evei și doar pentru o vreme că după Marele Prăpăd după cum spun Sfinții Părinți papiștii se vor reuni cu ortodocșii întru Hristos, dar nu prin diplomația ecumenistă ci printr-o nouă minune a Sfintei Eufimia.
Venirea papismului (prin papism se denumește acea doctrină apuseană care susține că un om poate fi infailibil și cap al bisericii) a încurcat astfel mult lucrurile. Deși papii eretici au fost desfrânați, criminali și vrăjitori ei au fost nevoiți să se mascheze în cei mai buni creștini ca să poată avea succes la sponsorii lor de masă. Este recunoscută de toți istoricii ortodocși, protestanți și chiar de cei papiști așa zisa perioadă a pornocrației (apărută tocmai după creditarea unor scrieri apocrife ale lui pseudo-Isidor care puneau în cârca Sfinților Părinți primatul papal această rădăcină a mândriei și căderii Apusului care după cum se vede duce la dezbinare, crimă, desfrâu și întunecarea minții prin vrăji și erezii). Mândria doctrinei primatului papal și amestecul în treburile Bisericii Universale, prin pretenția de conducere a întregii Bisericii a început sub papa Nicolae. El a vrut să intervină în numirea patriarhului Constantinopolului și să pună mâna pe Biserica Bulgariei dobândită prin misionarismul Constantinopolului. Când omul se mândrește Dumnezeu îl lasă să cadă în patimi de ocară (mai puțin rele înaintea Domnului decât mândria) ca să se deștepte. Romani 1, „21. Pentru ca, cunoscand pe Dumnezeu, nu L-au slavit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au multumit, ci s-au ratacit in gandurile lor si inima lor cea nesocotita s-a intunecat. 22. Zicand ca sunt intelepti, au ajuns nebuni. 23. Si au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al taratoarelor. 24. De aceea Dumnezeu i-a dat necuratiei, dupa poftele inimilor lor, ca sa-si pangareasca trupurile lor intre ei, 25. Ca unii care au schimbat adevarul lui Dumnezeu in minciuna si s-au inchinat si au slujit fapturii, in locul Facatorului, Care este binecuvantat in veci, amin! 26. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocara, caci si femeile lor au schimbat fireasca randuiala cu cea impotriva firii; 27. Asemenea si barbatii lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins in pofta lor unii pentru altii, barbati cu barbati, savarsind rusinea si luand cu ei rasplata cuvenita ratacirii lor. 28. Si precum n-au incercat sa aiba pe Dumnezeu in cunostinta, asa si Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara judecata, sa faca cele ce nu se cuvine.” Tot așa înlocuind pe Hristos cu omul papă, s-au închinat făpturii, asemănării chipului omului stricăcios și atunci Dumnezeu i-a dat necurăției.
Această perioadă dintre papii Nicolae I (858-867) și Ioan al XII (955-964) protejații, amanții, copiii cu alți papi ai prostituatelor de lux Teodora bătrână, Teodora tânără, Marozia se succed după cheful desfrâului lor. Se otrăvesc, se sufocă prin perne, se omoară cu ciocane, sunt papi puși câte 3, papi tineri vicioși de 17 ani adânciți în desfrâu care au făcut episcopi copii și grăjdari diaconi. Ba mai este pusă ca papesă și una Ioana (Ioan Angelicus al VIII-lea) care moare într-o procesiune în durerile nașterii după cum spun însăși cronicile papale, papesă recunoscută ca făcând parte din „succesiunea apostolică” de chiar papa Ioan al XX-lea care s-a schimbat în Ioan al XXI-lea spre a-i face loc în numărul papilor cu numele de Ioan. Papa Ștefan al VI-lea judecă un cadavru îngropat de 9 luni al unui papă Formosus care este apoi mutilat și aruncat în Tibru.
Văzând că nici așa nu au luat aminte să se schimbe, să se smerească, ci s-au mândrit chiar și în patimile lor, decât să mai fie o astfel de urâciune în biserica Sa apuseană Dumnezeu a preferat să o părăsească de tot în mâinile ereticilor, să se prefacă în sinagogă a Satanei, pentru că păcatele celor ce nu au harul Sfintelor Taine sunt mai mici decât aceleași păcate (măsurate formal) ale ortodocșilor care primind darul își bat joc de el. Căci după cum dacă nu ești ortodox nu te poți mântui, căci fără harul (darul) lui Hristos nu există mântuire, în schimb pedeapsa în iad a ortodocșilor care având darul și-au bătut joc de el este covârșitor de mult mai mare decât a ereticilor.
Evrei 6, „4. Caci este cu neputinta pentru cei ce s-au luminat odata si au gustat darul cel ceresc si partasi s-au facut Duhului Sfant, 5. Si au gustat cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor, 6. Cu neputinta este pentru ei, daca au cazut, sa se innoiasca iarasi spre pocainta, fiindca ei rastignesc lorusi, a doua oara, pe Fiul lui Dumnezeu si-L fac de batjocura.”
Luca 12, „47. Iar sluga aceea care a stiut voia stapanului si nu s-a pregatit, nici n-a facut dupa voia lui, va fi batuta mult. 48. Si cea care n-a stiut, dar a facut lucruri vrednice de bataie, va fi batuta putin. Si oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere.”

Secolul obscur al pornocrației nobililor italieni ia sfârșit prin intervenția armată a lui Henric al III-lea care însă aduce ceva cu mult mai grav. Ca să poată avea putere politică, deoarece împărații erau puși de papă (deoarece papii aceștia putreziţi în păcate și de aceea slabi patrioți erau totuși italieni și reprezentau, măcar cu numele, interesele galilor și italilor locuitorii de origine romană), împărații germani și franci semiarieni de origine saxonă, (care prin migrație au uzurpat terenurile romanilor, martirizând milioane de gali și itali ortodocși) au introdus cu de-a sila pe scaunul Romei papi germani semiarieni. Nu întâmplător Leon al IX-lea (fost Bruno episcop de Toul, văr cu Henric al III-lea) desființează cu de la sine putere un episcopat grec prin sinoadele papiste de la Siponto 1050 și 1053 și trimite pe cardinalul Humbert cu misiune precisă care imediat după moartea papei (1049-1054) declanșează marea schismă 16 iulie 1054 prin bula papală eretică filioque-istă.
Biserica Ortodoxă răspunde prin anatematizarea sinodală canonică a Bisericii Romane căzute în erezie prin încălcarea Crezului recunoscut de cele 7 sinoade ecumenice (adică de întreaga Biserică inclusiv cea a Romei, pe vremea când încă nu căzuse în erezie şi deci era Ortodoxă) şi trecut pe table de argint de Leon al III –lea papă al Romei (oare dacă un papă „infailibil” contestă un alt papă „infailibil” mai e vreunul infailibil?).
http://www.razboiulnevazut.org/artic...marea-Ereziei-
„Papa Leon III s-a opus adaugirii lui Filioque si a pus sa se scrie pe doua table de argint, in latina si in greaca, Crezul Niceo-Constantinopolitan neschimbat impreuna cu aceste cuvinte: "Eu Leon, am pus sa se graveze aceasta din iubirea si spre apararea credintei ortodoxe". [30] Ortodocsii se tin de invatatura care a fost si cea a Papilor ortodocsi ai Romei, cei pe care ii enumera Sfantul Patriarh Fotie cel Mare in Mystagogia sa: Damasus, Celestin, Leon cel Mare, Vigil, Agaton, Grigorie, Zaharia, Benedict, Ioan VIII, Adrian si toti ceilaiti pana in secolul al IX-lea cel putin.
Si pentru a incheia acest punct, sa citam in fine cuvintele Sinodului VII Ecumenic: "Pazim legile Bisericii, pastram definitiile Parintilor si ii anatematizam pe cei care adauga sau scot ceva in Biserica".


Sfintele Sinoade Ecumenice au hotărât să nu se adauge sau să se scoată nici măcar o virgulă din Crez cu nici un fel de pretext sau motiv serios. Când a fost foarte multă nevoie pentru a combate nestorianismul n-au îndrăznit să adauge în Crez nici măcar Născătoare de Dumnezeu la Fecioara Maria, ca să nu se încalce această hotărâre de neschimbare. Adăugând papiștii Filioque în Crez se formează mincinos 2 izvoare în cadrul Sfintei Treimi, înjosind în hula lor Sfântul Duh care de aceea de atunci i-a și părăsit până azi. Iar ei după aceasta au căzut în crime și desfrâuri și mai cumplite alterând în final și medicina papală.
va urma papatrei

Corectură: experiment un prieten de pe forum mi-a atras atenţia de greşeala parantezelor drepte şi m-a învăţat cum să mă corectez. dacă doriţi să mai corectez vreo postare anterioară să-mi scrieţi şi să-mi spuneţi pe care doriţi şi o voi corecta. Vă mulţumesc. Doamne ajută!

Vad ca tu centrezi,tu dai cu capul pe aici...nu te-ai plictisit sa vorbesti singur?:rolleyes:

E de folos pentru cine citeste.. insa cum Alexandru e mult mai informat decat noi, e greu sa aducem noi un plus de valoare intr-o eventuala conversatie, cred ca de-asta nu a replicat nimeni.

Informat la copy-paste...da,este si asta o treaba.:5:
Intr-adevar multi nu ar putea aduce un plus de valoare la asa ceva probabil din lipsa de timp si plictiseala,pentru ca nu poti avea un dialog real cu o astfel de persoana,traiesti cu senzatia ca iti da raspuns nu un om,ci un robotel care stie sa raspunda doar cu citate interminabile,care de multe ori sunt si pe langa subiect.
Dar,daca voua va este de folos...ma bucur sa aud asta!:48:
As fi curioasa,chiar,sa citesc cu ce concluzii ati ramas din postarile lui,un mic rezumat asa ca pentru oameni lenesi si plictisiti ca mine care n-au rabdare sa citeasca toate postarile astea kilometrice in amanunt.Saru'manaaa! :77:

Vă place fotbalul?
Vă mulţumesc pentru postare. Chiar mă întrebam dacă nu cumva munca mea este în zadar şi îmi puneam problema exact cum aţi pus-o dvs. dar nu în termeni sportivi ci duhovniceşti: nu cumva e o mândrie să scriu doar ca să mă aflu în treabă fără a fi de folos cuiva? Nu cumva vorbesc despre Duhul Sfânt şi nimeni nu ia aminte şi atunci vorbesc în deşert despre Domnul şi-L întristez pe Duhul Sfânt? Faptul că dvs aţi scris despre postările noastre şi alţii v-au răspuns la postare iar alţii mi-au scris în mesageria privată mulţumindu-mi m-a bucurat şi m-a încurajat că este totuşi de folos. Şi de aceea iar vă mulţumesc şi dvs. şi lor.
Despre metoda citării v-am mai răspuns la o postare şi v-am explicat că la noi la ortodocşi nu este importantă părerea personală căzută ci experienţa de 7500 de ani a Bisericii şi mai ales insuflarea Duhului Sfânt care se găseşte în scrierile sfinte. De aceea citez.
Lungimea lor este datorată necesităţii de nuanţare pentru cei interesaţi de adevăr. De aceea postările mele nu se adresează la cei interesaţi doar de o distracţie cu mască de adevăr cum e cazul celor plictisiţi.
Dacă aţi avea oleacă de dor după adevăr aţi cerceta postările măcar la începutul lor şi aţi vedea că la fiecare subiect am explicat legătura cu medicina chiar din start.
De exemplu studiul istoriei ereziilor cu efectele lor arată manifestările vicioase ale credinţelor greşite din care izvorăsc tipuri de medicină specifică lor (fiecare erezie propune un model de „sănătate” iar adepţii lor propun un fel de „medicină” care duce la „sănătatea” dorită de ei).
Tot o medicină specifică unei erezii este şi bioenergia (după cum vom arăta la capitolul respectiv căci bioterapia este „medicina” politeistă extrem orientală care a dus la catastrofa şi mizeriile vieţuirii hinduse, acea „sănătate” dorită cu atâta sete de dezorientaţii New Age).
„Sănătăţile” eretice prin „medicinile” lor duc la îmbolnăvirea morală şi trupească, la moarte sufletească şi până la urmă la asasinate şi sinucideri.
Ce catastrofă este o minte întunecată de minciună!
Ce patologie personală şi socială aduce ea se vede tocmai în postările de acum.
Vom vedea în curând cum adepţii bioenergiei nu se vor mai mulţumi doar cu o reclamă de atracţie care să arate cât de bine fac ei ci vor porni o prigoană şi în final asasinate la adresa ortodocşilor, fiind mânaţi de aceleaşi duhuri ucigaşe ca şi premergătorii lor: idolatrii, ereticii şi schismaticii.
Senzaţia cu roboţelul o am şi eu însumi ca o durere, că nu primesc întrebări personale din dragoste pentru adevăr pentru a putea răspunde personal deci cu dragoste. Aşadar nu am ce face şi trebuie să tratez un aşa subiect general cu o abordare specifică, imparţială, ştiinţifică deci oarecum robotică, deşi eu pun multă inimă în cele ce le fac, uneori poate chiar periculos de multă.
Dar sunt gata să vorbesc cu dvs omeneşte dacă lăsaţi stilul ironic care nu vă face cinste ci vă prezintă drept un superficial. Dacă vorbiţi aşadar omeneşte şi nu ostăşeşte cred că ne vom înţelege foarte bine şi veţi primi ca răspuns postări personale adică de dragoste omenească. Iar, dacă doriţi, aştept şi mesaje private şi vă pot da şi nr. meu de telefon. E greu însă atunci când vă citesc şi alţii postările să faceţi abstracţie de ei deoarece aveţi tendinţa apologetică de a vă apăra opinia indiferent de evidenţa adevărului şi iată că din start se zideşte relaţia pe temelia conflictului.
Citatele pe care le aduc, din fericire, unele le găsesc pe i-net şi trebuie să muncesc doar cu selecţia şi corectura. Să ştiţi însă că ia ceva timp.
Multe însă sunt nevoit să le copiez din cărţi şi asta noaptea după ce termin pacienţii zilei. Este dificil, dar dvs. nu puteţi înţelege aceasta deoarece nu vă place să vă osteniţi pentru adevăr şi lucrul neexperimentat prin propria osteneală nu poate fi înţeles.
Dar iar e adevărat că fiind o ascultare dată de duhovnic şi pentru că iubesc lucrul în via lui Hristos eu primesc putere şi de la rugăciunile părintelui meu şi din dragoste, căci lucrul făcut cu dragoste nu osteneşte.
Însă dacă nu ar fi cititori aş lăsa lucrul pe terenul medicinii şi m-aş apuca de scris la o carte despre viaţa bătrânului meu care a răbdat 52 de ani de paralizie şi m-a învăţat să fiu creştin şi să iubesc.

http://www.lacasuriortodoxe.com/article-33282916.html

Însă nu cred că lungimea citatelor vă împiedică să răspundeţi. Topcat nu s-a lăsat de combătut când i-am răspuns pe lung.
A fost făcut knockout de o întrebare scurtă: „poate demonstra că există minte?”.
Cred mai degrabă că, la fel ca şi topcat, nu aveţi argumente deoarece interes pentru postările noastre aveţi şi râvnă de a combate la fel după cum se citeşte printre rândurile postării de mai sus.
Însă aveţi grijă, luaţi aminte, ce vă spun mai jos n-o să aflaţi la guruşii şi guriţele dvs.
Plictiseala este un duh demonic numit dracul acediei iar în psaltire este numit Ps.90:6. "molima ce bântuie întru amiază"
Pentru că atunci când soarele Hristos luminează cu strălucirea Sa (prin cuvintele Adevărului ca într-o amiază arzătoare de patimi) această molimă asupreşte sufletul şi nu-l lasă să fie atent şi-l face să pună mâna la ochi şi să strige: "ah şi soarele acesta… mă orbeşte! De ce l-o fi făcut Dumnezeu aşa de strălucitor". Şi aşa molima plictiselii omoară sufletul (ce nu are răbdare) făcându-l ca să nu mai dorească însetat lumina şi să nu mai caute adevărul ci să fugă spre distracţie (=împrăştiere).
E acelaşi demon care i-a pus pe gadareni (ce nu voiau adevărul) să zică:
Matei 8:34 "Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. "
Tot el e diavolul care stăpânea pe închinătorii la idoli (ei comunicau cu aceleaşi duhuri ca şi cei care fac azi bioenergie şi ca şi adepţii lor).
Fapt.17:18. Iar unii dintre filozofii epicurei şi stoici discutau cu el, şi unii ziceau: Ce voieşte, oare, să ne spună acest semănător de cuvinte? Iar alţii ziceau: Se pare că este vestitor de dumnezei străini, fiindcă binevesteşte pe Iisus şi Învierea.
Fapt.17:19. Şi luându-l cu ei, l-au dus în Areopag, zicând: Putem să cunoaştem şi noi ce este această învăţătură nouă, grăită de tine?
Fapt.17:20. Căci tu aduci la auzul nostru lucruri străine. Voim deci să ştim ce vor să fie acestea.
Fapt.17:21. Toţi atenienii şi străinii, care locuiau acolo, nu-şi petreceau timpul decât spunând sau auzind ceva nou. [la fel doresc cei ce cred în New Age al cărui simbol este tocmai curcubeul adică rainbow]
Fapt.17:22. Şi Pavel, stând în mijlocul Areopagului, a zis: Bărbaţi atenieni, în toate vă văd că sunteţi foarte evlavioşi.
[…]
Fapt.17:30. Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască,
Fapt.17:31. Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi.
Fapt.17:32. Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta şi altădată.
Fapt.17:33. Astfel Pavel a ieşit din mijlocul lor.
Fapt.17:34. Iar unii bărbaţi, alipindu-se de el, au crezut, între care şi Dionisie Areopagitul şi o femeie cu numele Damaris, şi alţii împreună cu ei.”
Aşadar pentru unii ca aceştia, creştini dornici de adevăr, aducem noi cuvintele sfinţilor ca să se lipească de ei.
Cei din ceata idolatrilor vor să audă cuvinte noi gen Qi, Ki, Kundalini, energii subtile, corpuri spirituale etc. Iar când aud de judecată, dreptate, pocăinţă, învierea morţilor râd sau se plictisesc… spre paguba lor.
Cine doreşte să afle adevărul, adică să biruie neştiinţa duhovnicească (trei uriaşi ucid sufletul uitarea, neştiinţa şi nesimţirea după cum spun Sfinţiii Părinţi) şi deci doreşte să scape de la moartea prin minciună trebuie să lupte cu acest duh al plictiselii şi să caute cu multe osteneli pe Hristos.
De aceea şi bioenergia se foloseşte de plictiseală ca de o momeală pentru a pescui fraieri promiţând un mijloc de însănătoşire comodă, rapidă dar falsă şi dezastroasă.
Mântuirea şi deci însănătoşirea autentică se face însă cu mult sfat şi multă durere.
De aceea nici postările nu le fac în stil modern, New Age, click şi gata pentru că au ca destinatar nu oamenii ce se lasă în dorinţa distractivului, "sănătatea" de moment a glumei, ci pe cei care doresc cu orice preţ sănătatea veşnică adică Adevărul chiar cu preţul efortului de a se lupta oleacă şi cu duhul plictiselii. Aceştia se pot numi cu adevărat… Ortodocşi.
Vă aştept la un dialog constructiv, cu durere şi dragoste,
Alexandru.

Pentru a se confirma cele pe care le-am scris lui Heaven mai sus vă recomand să vedeţi filmul la care trimite subtextul semnăturii lui Heaven, acolo se spune nici mai mult nici mai puţin că se vrea o nouă eră cu un ghiveci din toate religiile având ca mamă pământul şi ca rai tot pământul. Şi că trebuie să fim ostaşi ai curcubeului ca să milităm pentru aceasta. Deci o mică chemare la înrolare. Bazele Nato se construiesc doar înainte de război.
Filmuleţul e o mică bază New Age.
Curcubeul este pentru New Age ceea ce este Sfânta Cruce pentru Ortodocşi.
Este clar de unde provine plictiseala ostăşească a lui Heaven. Cât şi la ce fel de Heaven pământesc visează.
Back to the rainbow... http://www.youtube.com/watch?v=utBkbJIYMy8

Medicina contemporană și vindecările ei 31
 

Papatrei

Ca un mic exemplu așa zisul „sfânt” Toma de Aquino (n. aprox. 1225, Aquino, Italia, d. 7 martie 1274, Fossanova) autorul teologiei scolastice a decretat nici mai mult nici mai puțin că ereticii trebuie arși pe rug, adică exact ce făcea și Nero cu creștinii, de unde se vede că se închinau amândoi la aceiași dumnezei creatură primul la papii idoli ultimul la zeii idolii. Arsul pe rug a fost aplicat cu zel timp de sute de ani în apus.
Celebrii prin sadism, otrăvuri, desfrânări peste fire au fost familiile Borgia și Medici care au avut și ei papalitatea la activ, dar nu-și mai ascundeau ca primii papi eretici amantele și copiii ci îi afișau și promovau în funcție inclusiv de papi.
Ca să vedem ce înseamnă medicina papistă să luăm de pildă pe papa Inocențiu al VIII-lea mort în 1492, în pofida unei sănătăți șubrede a avut 7 copii din flori. Când a început să se simtă rău medicii săi i-au recomandat lapte de mamă om. Când au văzut că se simte mai rău primul medic al papei (evreu) i-a recomandat sânge de om. Au omorât ritual 3 oameni pentru a însănătoși pe papă. Din fericire a murit repede ca să nu se mai facă și alte omoruri.
După el a urmat Alexandru al VI-lea cunoscut sub numele de Alexandru Borgia (Rodrigo). Când era cardinal-diacon a avut 2 copii cu o femeie de nimic, apoi alți patru cu Vanezza Catani, ilustră frumusețe romană, Venus al lui Tizian. Toți recunoscuți legal iar pentru micuțul Cezar de Borgia la 7 ani i-a obținut de la papa Inocențiu episcopatul Valenciei.
După ce a ajuns papă a repudiat-o pe Vanezza care i se părea bătrână și a dăruit culcușul lui Iuliana Farnese care i-a dăruit 2 copii și pe care o înșela cu alte 20 de femei păstrându-i totuși neatinsă „afecțiunea” sa.
În privința asasinatelor ce putem spune când sunt așa de cunoscute arderea lui Jan Hus de viu, a lui Savonarola după spânzurare cu ritual public și toate războaiele sângeroase împotriva ereticilor…
Şi mai și tăcem de scârbă. Toate acestea nu erau numai păcate personale ca la ortodocși ci erau rodul colaborării dorite și cultivate cu duhurile desfrânării și ucigașe prin închinarea minții lor căpeteniilor demonice ale eresurilor pentru a fi vizibil oricui să se ferească de papism și de orice altă erezie.
Apoc 22, „18. Si eu marturisesc oricui asculta cuvintele proorociei acestei carti: De va mai adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise in cartea aceasta; 19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cartii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vietii si din cetatea sfanta si de la cele scrise in cartea aceasta.”

Aceasta va degenera apoi în cumplitele erezii, care nemaiputând fi ținute în frâu datorită dezbinării de Sfânta Biserică și deci căderea din harul Sfântului Duh au degenerat în cruciadele zis anti mahomedane dar de fapt antiortodoxe și în înfricoșătoarele torturi inchizitoriale ale așa zișilor „monahi ai lui Iisus” sau iezuiți (în realitate hulitori totali ai numelui celui mai blând și iubitor de oameni și sfânt), de care și acum istoria își aduce aminte zburlindu-și pielea și făcându-i-se părul măciucă.
Un exemplu dureros pentru noi este şi fanaticul uniatism, care şi azi face abuzuri, deocamdată (fiind ţinut în frâu de ecumenism) doar prin mijlocirea tribunalelor, a Guvernului, Preşedinţiei, Comisiilor şi Birourilor parlamentare, mass-media şi nu în ultimul rând prin intermediul unor presiuni externe deşi Sfânta noastră Biserică urmând Duhului lui Hristos face eforturi de a-i ajuta în neputinţa lor de a-şi găsi pacea.
http://www.patriarhia.ro/_upload/rel..._romaneste.pdf
Va urma papapatru

Alexandru,respectivul filmuletz reprezinta pentru mine un mesaj pentru salvarea naturii,a pamantului si a intregii umanitati.Atat si nimic mai mult.
Ca tu vezi bau-bauri in tot ceea ce iti suna altfel,s-a vazut din postarile anterioare,deci parerea ta e mult prea putin relevanta pentru mine.
Iar asta nu te face pe tine mai putin plictisitor sau ca faci o tocanitza de citate interminabile pornind de la bioenergoterapie si ajungand la catolicism,ecumenism,politica,in urma carora ma indoiesc ca cineva a ajuns la o concluzie prea clara pe care sa mi-o poata rezuma si mie..sau,poate ai putea tu fi bun sa iesi din lumea lui copy-paste si sa ma lamuresti? :)
Daca da,astept cu interes,pentru ca ,sincera sa fiu chiar nu mi-as dori sa ma aleg cu o migrena incercand sa fac o sinteza.Mea culpa...
In fine,cred ca am fost putin cam rautacioasa si imi cer iertare,dar...cum nu te plictisesti sa vorbesti singur,ca nu pot pricepe?Oare nu te intrebi cum de ceva postari nu mai primesti nici un reply?Crezi ca asta se intampla pentru ca sunt restul utilizatorilor prea incompetenti sa iti raspunda sau pentru ca ii iau si pe ei durerile de cap incercand sa inteleaga ce vrei sa spui cu scrierile astea interminabile?

Imi cer scuze ,nu vazusem aceasta penultima postare a dvs...
Cu toate acestea,altii nu au scris sa spuna ce au inteles concret din postarile dvs,sa poata face un rezumat...oare de ce?
Ca sa intelegeti mai exact...nu am ceva cu parerea dvs,fiecare este liber sa aiba una,insa felul in care o expuneti este greoi,iar cititorul isi pierde rabdarea.Scrieti sa va vedeti scriind sau pentru altii?
Cereti un feedback,ca sa vedeti cine si ce a inteles din ce scrieti,asteptati pareri,opinii si asa veti vedea daca oamenii chiar inteleg sau i-ati pierdut pe drum.


Este opinia dumitale personala si ti-o respect,dar sa stii ca daca imi doresc sa ma documentez am carti si oameni cu care sa vorbesc despre aceste aspecte.

Am vazut ca tot utilizati o expresie: "cu durere si dragoste"...durere pentru ce?
Iar in privinta iubirii,draga domnule,iubirea nu conditioneaza :"daca lasati stilul ironic" (stil de care beneficiati si dvs dealtfel :3:).
Va multumesc pentru amabilitate,dar nu agreez cuvintele impopotonate si nici mesaje copiate de prin alte parti,ci iubesc autenticul,simplitatea si dialogurile,nu monologurile.

Cred ca dvs nu intelegeti un aspect:aici este un forum,unde se presupune ca oamenii au dialoguri.Pentru ceea ce faceti dvs ati putea creea un blog,daca toti spuneti ca inmagazinati munca si timp in aceste scrieri si asta chiar este o sugestie prieteneasca,iar linkurile le puteti posta si aici pentru cei ce doresc sa citeasca.Asa cred ca ar fi cel mai bine.

Ei,topcat era de cursa lunga...mie chiar mi-e dor de el,nu am inteles de ce a fost banat.:106: Chiar daca era ateu,era un om inteligent de la care mai aveai ce invata.
Alexandru,multumesc de sfaturi,dar sunt un om care in general nu prea are timp nici sa respire,sunt implicata in destul de multe activitati si am carti garla de citit,activitate pe care nu mai ajung sa o fac din lipsa de timp...vorbeam ca postarile tale m-au plictisit pentru ca sunt greoaie,e altceva!
Daca exista minte?Scuze,dar e ridicol sa intrebi asa ceva...si pe wiki gasesti:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Minte
Toate actiunile noastre demonstreaza ca exista minte sau ce gen de demonstratie astepti,ca nu inteleg?

Fii pe pace
 

Fii pe pace nu m-am supărat şi nici nu m-am speriat de bau bau. Dumnezeii la care se închină cei cu filmuleţul tău sunt creaturi şi nu au ce să ne facă (dacă nu ni punem ca dumnezei) pentru că Dumnezeul nostru este Creatorul, Domnul oştirilor, nebiruitul Iisus Hristos.
Pentru că El ne Salvează pe noi prin durere şi dragoste aceasta este şi calea noastră.
De aceea să nu fi supărată că nu-ţi voi răspunde punctat pentru că nu am găsit nici vreun argument logic sau nelogic nici vreo dorinţă de comunicare în postarea ta. Este doar o neputinţă a ta de a combate argumentat o idee care te enervează pentru că nu e credinţa ta. (Argumentele gen că nu urmăreşti postările cad deoarece prin cele spuse de tine aici se deduce logic că ai urmărit nu numai conţinutul postărilor mele ci şi reacţiile la ele.) Ideea care te stăpâneşte obsesiv şi nu o poţi justifica este că tu eşti într-un fel o salvatoare fie prin bioenergie fie prin filmuleţe (fie prin cine ştie mai ce) a naturii,a pământului si a întregii umanităţi. Pentru ortodocşi, deoarece au căutat în toate smerenia (deoarece ei se luptă cu păcatele personale şi nu le ridică la rang de virtuţi cum fac adepţii tuturor celorlalte religii) au căpătat discernământ şi au văzut că ideea ta este evident bătrâna mândrie prin care Lucifer a vrut să-şi pună tronul lângă Dumnezeu să fie la fel cu El şi din invidie ne îndeamnă şi pe noi la aceeaşi.
Noi ortodocşii credem însă că nu e decât un singur Salvator Iisus Hristos şi El nu salvează natura, pământul şi întreaga umanitate căzută deoarece acestea vor arde ci doar pe cei care cred în El, drept, astfel având nespusă dragoste şi respect pentru libertatea noastră. Iar salvarea dată de El nu este o fericire pe pământ ci una dincolo de moarte, aici fiind multă suferinţă chiar şi pentru cei ce cred (care însă prin credinţa lor au nespuse bucurii chiar şi în necazuri şi boli).
Din cauza mândriei duhurilor din ideile care le stăpânesc [după cum ne explică Sfinţii Părinţi în Filocalie (care sigur te-ar plictisi dacă ai citi-o pentru că este scrisă de Duhul Sfânt iar nu de duhurile bioenergetice de care te-ai lipit)] postările tale au şi o nestăpânită ceartă în ton. Spun Sfinţii Părinţi că mânia este un copac ce are rădăcinile în apa puturoasă a mândriei.
Dar probabil că iar te dezamăgesc prin citate (ce să facem noi ortodocşii avem o nesăturată dragoste către cuvintele lui Dumnezeu, iubitul Făcător al nostru).
Noi avem o poruncă în Sfânta Scriptură (care sunt convins că n-ai citit-o deoarece te plictiseşte)
"I.Tim.6:4. Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene,
I.Tim.6:5. Gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia."
Aceasta fiind porunca nu aş vrea să o încalc aşa că dacă vrei să corespondăm ori schimbi tonul ori aduci idei, aşa în gol nu se merită.
Dacă totuşi dorinţa ta de a scăpa prin ceartă de duhul plictiselii este foarte arzătoare mă văd nevoit să îţi atrag atenţia că acesta nu e forumul potrivit. Noi ortodocșii am făcut acest forum pentru a vorbi despre Dumnezeul nostru Adevărul, pentru a ne vorbi unii la alţii cu dragoste şi uimire despre El căci El se cucereşte cu răbdare şi osteneală şi multă înţelepciune şi mult discernământ. Mântuirea se câştigă cu mult, foarte mult sfat şi fără ceartă.
Aşa că îţi propun să declanşezi un nou forum numit certăreţulplictisitsalveazăumanitatea.newage.ro?..
Sunt convins că vei avea un succes răsunător deoarece azi sunt plictisitor de mulţi cetăţeni certăreţi, plictisiţi şi dornici să salveze umanitatea, fiind convinşi că dacă ar avea suficientă putere ar şi face-o (bine că nu au). Acesta este şi motivul pentru care eu trec în postări prin istorie şi religii ca să arăt că această convingere (că omul poate salva ceva) este cea care duce la prăbuşirea oamenilor, neamurilor şi a dus şi la medicina demonică atât de dăunătoare, căreia tu îi slujeşti cu atâta râvnă. Fac această trecere ca să nu se creadă că este o idee a mea personală ci faptele oamenilor şi experienţa ortodocşilor susţinute de revelaţia lui Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos arată clar care este realitatea şi singura rezolvare a ei.
Însă pentru cei ce-şi fac convingerea religioasă din filmuleţe spectaculoase este greu de urmărit acest fir roşu deoarece nu este deloc distractiv ci deosebit de serios şi grav.
Pagina despre minte la care faceţi link (vedeţi că nici măcar nu vă osteniţi să copiaţi tot textul ci doar linkul arătând încă odată că nu metoda leneşă vă deranjează ci credinţa Ortodoxă diferită de a dvs. care este New Age) nu este o demonstraţie a existenţei minţii ci doar o descriere încâlcită şi mincinoasă a ceea ce este mintea. Şi eu ştiu cu adevărat că nu se poate demonstra orice dar topcat după modelul popular azi are şi el o idee obsesivă greşită că „ceea ce nu se poate demonstra nu există”. De aceea lipsa posibilităţii demonstraţiei minţii i-a făcut în cap knock out ateismul şi a clacat. Măcar de ar merge mai departe să devină creştin… ar deveni şi el în sfârşit fericit.
Sper că ai observat că la adresa ta, sau topcat, n-am folosit nici obrăznicie nici jignire nici ironie ci toate le-am adresat la ideile tale greşite şi duhurilor care ţi le insuflă după porunca Fericitului Augustin să nu urâm păcătoşii ci păcatul.
Până când, şi dacă vei schimba tonul sau vei aduce măcar o idee constructivă iar nu multe distructive ca până acum, eu rămân (de crezi de nu crezi) cu durerea că tu nu ai ajuns la dulcele Iisus Hristos ca să lăsăm cearta şi să ne bucurăm împreună de dragoste.
Cu durere şi dragoste pentru Heaven (cu regret că nu-i ştiu numele de Botez?) dar cu mânie şi ură împotriva învăţăturilor demonice care au îmbolnăvit-o pe ea şi pe mulţi alți nefericiţi,
Alexandru

Medicina contemporană și vindecările ei 32
 

din sursa: http://www.sihastru.net/mirem/ceor/catol_ekklesia.html
vedem că:
„ROMANO CATOLICII IN SPATELE PROPRIILOR DECLARATII. ASPECTE CARE DEMONSTREAZÃ CINE SUNT EI CU ADEVÃRAT de colectivul rev. Ekklesia
Romano-catolicii. Fapte trecute si actuale ale nesinceritãtii lor Orice analist avizat si sincer dar mai ales apartinînd Bisericii celei dreptmãritoare, poate observa un fapt pe cît de evident, pe atît de caracteristic pentru ideologia si politica pe care o desfãsoarã Vaticanul si biserica Romei. Anume cã, mai ales dupã Conciliul Vatican II, teologia romano-catolicã se prezintã din ce în ce mai activ în mediile ecumenice ca pãstrãtoarea, îmbogãtitoarea Traditiei Ortodoxe Rãsãritene, cu singura deosebire cã romano-catolicii s-au manifestat în alt spatiu geografic si cultural; în plus, cu cîteva exceptii care îsi vor gãsi cît de curînd o rezolvare facilã, esenta teologiei lor si scopul final al demersului lor teologic ar fi similar cu al Bisericii Ortodoxe. Aceastã teorie a asa numitelor "biserici-surori" este bazatã pe recunoasterea de cãtre teologii ecumenisti a succesiunii apostolice, a tainelor si a existentei harului mîntuitor si sfintitor în biserica Romei, dacã nu în plinãtatea lui, mãcar într-o mãsurã mai micã decît în Biserica Ortodoxã. Aceasta este opinia pe care curentul ecumenist încearcã s-o impunã, în ciuda nenumãratelor dovezi din întreaga traditie a Bisericii dreptmãritoare dar si a faptelor concrete promovate de politica de dominatie universalã a Vaticanului. Sfintii Pãrinti nu au vorbit niciodatã nici de "teoria ramificatiilor" (anume cã diversele confesiuni crestine ar fi ramuri ale unui trunchi comun care este Biserica lui Hristos) si nici nu au pomenit de recunoasterea succesiunii apostolice la romano-catolici. Succesiunea apostolicã presupune înainte de toate succesiunea în adevãr si nu doar o succesiune formalã, istoricã, a unei înlãntuiri de episcopi care au ocupat scaunul Romei. Recunoasterea succesiunii apostolice este o eroare dogmaticã si canonicã grosolanã dacã ea se face fãrã ca o anume grupare eterodoxã sã revinã la ortodoxie.
Iatã opinia reputatului canonist român, pãrintele profesor Liviu Stan într-un articol al sãu consacrat tocmai succesiunii apostolice: "Este greu sã se gãseascã în scrierile Sfintilor Pãrinti ceva care sã infirme (...) paralelismul între succesiunea apostolicã sacramentalã si aceea în credintã a episcopatului sau mai bine zis a preotiei în totalitatea ei. De altfel, atitudinea vechii Biserici în chestiunea întreruperii succesiunii apostolice sacramentale prin cãderea din credintã, adicã prin ruperea succesiunii în credintã, este exprimatã si în hotãrîrile canonice ale Bisericii si anume în canoanele 46, 47, 68 apostolice;7.II Ec; 95 Trulan, etc. care prevãd rebotezarea ereticilor si hirotonirea din nou a clericilor acestora de orice grad - episcopi, prezbiteri sau diaconi. (...) De altfel, cum s-ar putea imagina o succesiune sacramentalã fãrã una de credintã? A admite asa ceva, nu înseamnã oare a ne închipui sau a ne face iluzia cã Mîntuitorul ar îngãdui ca prin puterea harului sfintitor, prin puterea preotiei sã se întãreascã si sã se rãspîndeascã rãtãcirile, ereziile? Ar fi însã cu neputintã sã se conceapã cã harul preotiei ar avea si destinatia de a servi si minciuna sau rãtãcirea, nu numai adevãrul, si cã Mîntuitorul ar îngãdui sã fie pus acest har în slujba celor care nãruiesc, iar nu zidesc Biserica? Este evident cã harul preotiei nu poate fi folosit împotriva credintei sau în slujba necredintei. De aceea el nu poate sã existe la eretici, cãci prezenta lui la acestia, ar însemna binecuvîntarea pãcatului, sfintirea sau consacrarea lui. Ca urmare, în nici un chip succesiunea sacramentalã nu poate exista fãrã succesiunea în credintã."
Recomandãm cu cãldurã acest articol al pr. prof. Liviu Stan, în care acesta, cu puterea argumentatiei bazate pe cuvîntul Sfintilor Pãrinti si pe deciziile Sinoadelor ecumenice si sinoadelor locale, aratã fãrã putintã de tãgadã cã: "Trebuie sã se conceapã cã Biserica ortodoxã nu este îndreptãtitã sã admitã validitatea tainelor unei alte Biserici sau grupãri religioase crestine, si deci nici existenta succesiunii apostolice în vreuna din acestea, decît dacã, fie respectivele, fie unii membri ai lor, ar cere sã stabileascã intercomuniune "in sacris" cu ea, sau sã fie primiti în Ortodoxie." [1]
Acestea fiind spuse, vom constata, examinînd cu atentie declaratiile si manifestãrile romano-catolicilor, cã ei promoveazã nu numai inovatii periculoase în asa-zisa lor "Liturghie" dar si adoptã initiative demne de a stîrni un rîs general. În spatele declaratiilor lor prietenesti se regãsesc aceleasi ambitii politice lumesti ca si în trecut. De aceea, în ciuda declaratiilor lor de iubire fatã de Traditia Ortodoxã (ca în bulele papale "Tertio Milenio Adveniente" si "Orientale Lumen"), trecerea la dreapta credintã a acelora care se declarã cu tãrie prietenii Ortodoxiei în mai toate întîlnirile ecumenice, nu se produce. Multi din studentii nostri studiazã la Universitãti apusene romano-catolice sau protestante. Strategia romano-catolicilor este veche si binecunoscutã din istorie. Spre exemplu, dacã ne aplecãm asupra istoriei uniatismului romanesc dar si asupra acestui fenomen al uniatiei din alte tãri, teologii romano-catolici nu vor fi niciodatã de acord dacã un student ortodox ce învatã într-o universitate apuseanã le-ar cere, spre exemplu, sã treacã la romano-catolicism. Ei însã sperã ca acel student, odatã întors în tara sa, mult mai lax si mai tolerant în ceea ce priveste acrivia dogmelor si canoanelor ortodoxe, sã accepte la momentul potrivit actul uniatiei cu Roma ca pe ceva usor de înfãptuit si ca pe o normalitate.
Asa s-a întîmplat si în veacul XVII, cu primul episcop roman unit, Atanasie Anghel (1698-1701); el a urmat seminarul teologic calvin din Ciugud-Alba si a izbutit sã cîstige prin importante sume de bani bunãvointa guvernatorului Transilvaniei si a altor dregãtori, iar în septembrie 1697 a plecat în tara Romaneascã, pentru ca sã primeascã, potrivit vechiului obicei, darul arhieriei. Se pare cã la Bucuresti se cunosteau intentiile catolicilor de a atrage pe romani si cã noul candidat - tînãr si fãrã multã învãtãturã - nu prezenta prea multã încredere. De aceea a fost tinut la Bucuresti vreo patru luni, pentru a i se completa învãtãtura si a fi întãrit în Ortodoxie. Desigur cã influenta dogmaticã eterodoxã primitã anterior, relativismul sãu dogmatic si slãbiciunea sa personalã au avut ultimul cuvînt în deciziile sale. Dupã semnarea unirii cu Roma, toate promisiunile catolicilor de a usura existenta credinciosilor noii Biserici unite si de a avea reprezentare politicã, s-au prãbusit. În plus, în documentul de unire semnat de preotii ortodocsi la 7 octombrie 1698 se stipula cã romanii apartinînd Bisericii Unite cu Roma îsi vor pãstra neatinse sãrbãtorile, calendarul si Liturghia lor. Ei trebuiau doar sã facã ascultare de papã. Noua Bisericã Unitã cu Roma a obtinut unele drepturi prin edictele date de împãratul Leopold în februarie 1699 si martie 1701. Dar nici unul din aceste privilegii obtinute pe hîrtie nu s-a transpus în practicã.
Drepturile promise s-au dovedit minciuni grosolane care au generat mai tîrziu tensiuni sociale si multã vãrsare de sînge pe tot parcursul secolului al XVIII-lea. Astfel, interesul prea mare manifestat de cãtre ierarhie si cler pentru avantaje materiale si drepturi sociale, primînd fatã de pãstrarea credintei, a condus la apostazie, cum de atîtea ori s-a întîmplat în istorie. Slujbele bisericesti ale unitilor au devenit pas cu pas din ce în ce mai asemãnãtoare cu cele ale romano-catolicilor. S-a arãtat astfel încã o datã cã puritatea credintei si apãrarea ei sunt mult mai importante decît obtinerea unor avantaje lumesti, fiind ele chiar si drepturi sociale si politice. În Transilvania, uniatismul a adus numai urã, sînge si dezbinare între cei care au rãmas fideli credintei strãmosesti si cei care au aderat la biserica unitã. Mai mult, chiar ierarhii uniti n-au fost întotdeauna ascultati de cãtre Roma; sã ne amintim doar de cazul ierarhului unit Inochentie Micu Klein care a murit în mizerie si dispret în Italia, cersind drepturile sociale mult-promise pentru noua bisericã unitã.
În 1761, generalul armatei austriece imperiale, Adolf von Bukow, a distrus cu tunurile în Ardeal - fiind trimis în misiune de împãrãteasa Maria Tereza - peste 140 mãnãstiri si biserici ortodoxe care refuzau sã renunte la Ortodoxie. Iatã cîteva doar din metodele "crestine" folosite de catolici pentru a-si extinde dominatia geograficã pe orizontalã.
Ca sã nu mai vorbim de nenumãrate alte exemple asemãnãtoare gãsite în istoria altor natii: cruciadele sîngeroase care au culminat cu cãderea Constantinopolului sub cruciati în 1204 si slãbirea iremediabilã a puterii militare a Bizantului confruntat cu amenintarea turceascã - în aceastã cruciadã, a IV-a, armatele apusene au profanat si distrus biserici si catedrale, au jefuit si înstrãinat odoare si multe sfinte moaste din locasurile sfinte ale Constantinopolului.

Medicina contemporană și vindecările ei 33
 

Alt fapt s-a petrecut în istoria Georgiei Evului Mediu: în secolul XIII, regina Rusudan a Georgiei a cerut ajutor din Occident contra invaziei mongole. Ea a scris chiar si papei din Roma cerînd un minim ajutor militar. Si care a fost rãspunsul papei? Papa a trimis reginei un ajutor imediat: cinci misionari romano-catolici. Apare însã imediat si întrebarea fireascã: cum se mai pot declara romano-catolicii prietenii si fratii Ortodoxiei, cînd ei si acum încurajeazã si-si întãresc prozelitismul în tãrile ortodoxe ale Europei rãsãritene? Sã ne amintim doar Colegiile din Roma deschise pentru greci sau pentru români, cu scopul declarat "sã constituie pepiniere pentru viitorii apostoli ai acestor popoare"[2]. Se gãsesc de asemenea în Roma si alte institute fãcute pentru a sustine o intensã propagandã catolicã în rîndul popoarelor din Orient: "Institutum Pontificium Orientale" (din 1917), "Institutul Biblic Pontifical" (pentru promovarea uniatismului prin studii si publicatii). Din 1921 functioneazã la Roma un institut special pentru rusi, numit "Russicum", si în 1937 la Roma s-a desfãsurat primul "Congres International pentru Orientul Crestin"[3].
Aggiornamento în teologia romano-catolicã
În vremurile de azi, atitudinile ierarhilor si teologilor romano-catolici devin din ce în ce mai scandaloase. Astfel, într-un articol apãrut în "The Washington Post", vineri, 25 Octombrie 1996, pagina A1-A14, Academia Stiintificã Pontificalã dãdea publicitãtii un document oficial privind tema principalã a acelei întîlniri: originile si evolutia vietii pe pãmînt! Mentionãm cã raportul anual al acestei Academii reuneste savanti renumiti din întreaga lume, catolici sau nu, multi dintre ei laureati ai Premiilor Nobel. Si iatã declaratia apartinînd papei Ioan Paul al II-lea, declaratie publicatã în numãrul mai sus amintit din "The Washington Post": "Astãzi, mai mult decît acum 50 de ani, cunostintele stiintei moderne ne fac sã concluzionãm cã teoria evolutionistã este mai mult decît o ipotezã... Rezultatele cercetãrilor stiintifice, nu rationate sau induse, ci întreprinse separat de savanti, constituie ele însele un argument major în favoarea acestei teorii." David Beyers, directorul executiv al Comitetului pentru Stiintã si Valori Umane din cadrul Conferintei Episcopilor Catolici, a spus cu aceastã ocazie: "Acesta este un pas important: Biserica si-a schimbat opiniile. Ieri, Biserica spunea cã esti liber sã accepti evolutia sau orice formã de creationism. Astãzi Biserica declarã cã vom accepta evolutia care, în orice caz, existã, de facto. Cine se mai îndoieste astãzi în Biserica Romano-Catolicã asupra evolutiei? Eu cred cã nimeni." Iatã asadar cum declaratiile papei si ale oficialilor catolici neagã întreg referatul scripturistic al Genezei. Ca si pentru toate ereziile promovate de romano-catolici, aceasta ne face sã ne întrebãm cum este posibil sã considerãm biserica romano-catolicã drept bisericã "sorã" si sã ne numim cu mîndrie "frati în credintã" cu partizanii lui Darwin? Si ceea ce este cu mult mai scandalos, este cã declaratia papei reprezintã un rãspuns la faimoasa "Humani Generis" - scrisoarea enciclicã datã de papa Pius XII în 1950. În acea enciclicã, papa Pius concluziona cã "teoria evolutionistã reprezintã o serioasã ipotezã"[4].
Iatã asadar cum gradul de apostazie al romano-catolicilor creste generatie cu generatie. Dar prima falsificare a Sfintei Scripturi fãcutã de actualul papã Ioan Paul al II-lea, a fost atunci cînd a omis acele versete care îi acuzau pe iudei de rãstignirea Mîntuitorului Hristos. Multi îsi amintesc poate de discutiile stîrnite în jurul cazului lui Marcel June; el este profesor de teologie în Franta si a fost adus în fata justitiei de cãtre o organizatie anti-defãimare evreiascã asociatã cu cardinalul catolic Etchegaray. Motivul invocat a fost instigarea la urã de rasã, întrucît profesorul a protestat contra falsificãrii Bibliei, prin scoaterea acelor pasaje acuzative în mod direct pentru evrei.[5] O personalitate de marcã a conciliului Vatican II a fost Jules Isaac. El a lucrat timp de 20 de ani la purificarea bisericii romano-catolice de orice "antisemitism". Pe 13 iunie 1960, el a fost primit în audientã de papa Ioan VI; dupã aceastã întrevedere cardinalul Augustin Bea a fost însãrcinat sã studieze mai bine cum s-ar putea stîrpi orice urmã de antisemitism în biserica romano-catolicã. Ca rezultat, pe 20 noiembrie 1964, s-a adoptat o schemã de reconciliere a religiei crestine cu iudaismul (Leon de Poncins, "Judaism and Vatican"). Pentru conceperea acestei scheme, cardinalul Augustin Bea (pe numele sãu adevãrat, Beheim) s-a întîlnit la Roma cu rabinul Abraham J.Herschel, de la Seminarul Evreiesc din New York; în acelasi timp, dr. Nahum Goldmann, seful Conferintei Internationale a Organizatiilor Evreiesti, împreunã cu alti reprezentanti ai lojei masonice iudaice B'nai B'rith s-au întîlnit la Roma cu papa. Jules Isaac i-a cerut papei sã se renunte la acel versete despre patimile Mîntuitorului si despre rãstignire, el spunînd: "cei patru evanghelisti au fost niste scornitori si calomniatori ai poporului evreu, fãrã sã aibã vreun motiv real. Nici pãrintii bisericii nu sunt mai buni; ei sunt defãimãtori plini de otravã, vinovati de genocid."[6] Papa Paul VI, scria la 2 aprilie 1969, dupã Conciliul Vatican II cã de acum se va propovãdui în lume un crestinism cosmetizat: "Atractiv, plãcut, pozitiv, acceptabil si amiabil; prieten al vietii, al omului si chiar al lucrurilor lumesti... un crestinism indulgent, deschis, liber, descãtusat de rigiditatea Evului Mediu si eliberat de interpretãri pesimiste privind oamenii si obiceiurile lor."[7] Contributia lui Augustin Bea la recunoasterea - adoptatã de Conciliul Vatican II - a faptului cã evreii nu sunt vinovati de rãstignirea lui Iisus Hristos, a fost înalt apreciatã de revista evreiascã "The Jewish Sentinel" (Chicago, 26 noiembrie 1964). Revista "Look", în numãrul sãu din ianuarie 1966, apãrut dupã Conciliul II Vatican, dãdea o înaltã apreciere cardinalului Augustin Bea si de asemenea lui Jules Isaac, drept initiatori ai acelor decizii luate de Conciliul II Vatican asupra absolvirii evreilor de orice vinã privind rãstignirea Mîntuitorului Iisus Hristos.[8] Dupã numai 8 ani, Reuniunea Episcopatului Francez adopta la 16 aprilie 1973, în asa numitele "Directive Spirituale", urmãtoarele patru principii recomandate de biserica romano-catolicã: 1. În ciuda refuzului lor de a-L accepta pe Mîntuitorul Iisus Hristos ca pe Mesia, mozaismul este astãzi o binecuvîntare pentru întreaga lume. 2. Iudeii au astãzi "o misiune universalã în lumea întreagã"[9] si Biserica crestinã trebuie sã urmeze "acelasi plan universal al mîntuirii".[10] 3. Atentia comunã atît iudeilor cît si crestinilor este îndreptatã cãtre aceeasi erã mesianicã. 4. Mai mult decît aceastã aventurã teologicã a Episcopatului Catolic Francez, este urmãtoarea declaratie a cardinalului Etchegaray despre relatiile dintre Biserica crestinã si iudei: "aceste relatii privesc Biserica nu numai în aspectele ei exterioare, ci si în aspectele ei interne, cum ar fi însãsi definitia Bisericii".[11] Acelasi cardinal vede relatiile dintre mozaism si Biserica crestinã ca "o asiduã competitie între cei care încã îl asteaptã pe viitorul Mesia si cei care asteaptã a doua venire a Lui."[12]
Dupã aceste scandaloase consideratii ale ierarhiei romano-catolice, ne întrebãm dacã acestia mai pot fi oare numiti crestini; întreaga imnografie ortodoxã si în special cîntãrile Postului Mare se referã la pierderea caracterului mîntuitor al Legii celei Vechi, odatã cu Întruparea, Rãstignirea, Moartea si Învierea lui Hristos Iisus, Dumnezeul cel adevãrat. Numai respectarea Legii Vechiului Testament, fãrã acceptarea lui Iisus Hristos ca pe Fiul Tatãlui Ceresc si Dumnezeu adevãrat, nu poate duce la mîntuire. Vechiul Testament are desigur importanta lui covîrsitoare, proorocind despre certitudinea venirii lui Mesia. Profetii Vechiului Testament vorbesc despre Mîntuitorul si despre Împãrãtia Lui, despre Maica Domnului, despre Noul Templu - Biserica lui Hristos - mai strãlucitor si mai plin de slavã decît templul iudeilor din Ierusalim. Mesia Hristos a venit deja pentru noi crestinii, pe cînd iudeii încã Îl mai asteaptã; orbirea si învîrtosarea inimilor lor rãmîn si astãzi aceleasi ca pe vremea Mîntuitorului. Legalismul, formalismul, rãstãlmãcirea pînã la extrem a Legii, persistã si azi ca atunci cînd Mîntuitorul îi învinuia pe cãrturari si pe farisei cã înteleg semnele schimbãrii timpului privind la cer, cînd e soare sau e nor, dar nu înteleg semnele plinirii vremii. Însusi mîntuitorul Hristos a spus cã El nu a venit sã strice Legea, ci sã o plineascã. Cu aceeasi semnificatie este si urmãtorul fragment dintr-un imn ortodox. Acesta confirmã credinta Bisericii Ortodoxe cã pãstrînd numai vechile porunci ale Vechiului Testament si totodatã negînd dumnezeirea persoanei Mîntuitorului, asa cum fac iudeii, reprezintã o vesnicã osîndã: "O, adunãturã vicleanã si desfrînatã (adicã sinagoga)... de ce tii Legãmîntul dacã nu esti mostenitoarea lui? De ca te lauzi cu Tatãl, dacã nu ai primit pe Fiul?"[13]

Medicina contemporană și vindecările ei 33
 

De cînd a început studiile sale teologice, papa Ioan Paul al II-lea a fost influentat de duhul filosofilor necrestini modernisti: Husserl, Kierkegaard, Scheler, Rudolf Steiner si de asemenea de teoriilor eronate ale lui Hans Urs von Balthasar. Iatã un exemplu din declaratiile caracteristice ale papei Ioan Paul al II-lea: "Este nevoie sã separãm crestinismul de forma lui europeanã. Popoarele cu o culturã strãveche au dificultãti în a accepta crestinismul, întrucît aceastã religie le este prezentatã în formulele ei europene... Întelegem cã se impune o africanizare, o indianizare, o niponizare a slujbelor noastre crestine."[14] Teologul ortodox, va vedea, fãrã îndoialã, în aceastã declaratie a papei, greseala tipicã a catolicilor privind conceptia despre mîntuire, despre Traditie si despre adevãrul mîntuitor, anume: cã toate acestea sunt numai o chestiune de mostenire culturalã. Actuala conversie pãgînã a romano-catolicismului nu a început însã cu Conciliul Vatican II. A fost un proces îndelungat, început în acel moment cînd s-au introdus primele erori dogmatice în teologia apuseanã. Nu papa Ioan Paul al II-lea sau predecesorii sãi au distrus romano-catolicismul; romano-catolicii însisi au încetat de a mai fi Bisericã în momentul în care s-au separat de Trupul cel Unul al Sfintei, Soborniceascã si Apostoleascã Bisericã - Biserica Ortodoxã.
Si ce înteleg romano-catolicii practic prin aceastã "adaptare culturalã" a vietii Bisericii? În mai 1985, vizitînd Belgia, papa Ioan Paul al II a declarat cã atît musulmanii cît si crestinii sunt supusii aceluiasi Dumnezeu, utilizînd fiecare "cãrtile noastre sfinte corespunzãtoare". Astfel, papa pare sã fi uitat cã în una din aceste "cãrti sfinte" - în Coran, sunt scrise urmãtoarele blasfemii: "Sunt 11 lucruri spurcate - urina, excrementele, sperma, oasele, sîngele, cîinele, porcul, bãrbatul si femeia ne-musulmani si treimea."[15] Si încã: "Cine crede în treime este spurcat precum urina si fecalele."[16]. În august 1985 vizitînd Marocul, acelasi papã a afirmat despre credinta noastrã cã este comunã atît crestinilor cît si musulmanilor. Aceste eforturi de a "adapta" religia crestinã la obiceiurile si traditiile culturale este foarte fructuoasã în Europa mai mult decît în Asia. Pe 20 iunie 1980, o moschee s-a deschis la Lille, într-o fostã capelã dominicanã. În 1981 o moschee s-a deschis în vechea bisericã din Mureaux. Pe 7 decembrie 1982, o altã moschee s-a deschis la Sarcelles. În decembrie 1984, o altã moschee s-a deschis la Roma...
Religiile pãgîne asiatice par sã beneficieze de aceeasi bunãvointã papalã. Putem mentiona urmãtoarele fapte: complimentele adresate reprezentantilor budisti si sintoisti care au fost primiti de papã la Tokio în 1981. Laudele aduse libertãtii religioase si acelor religii care adorã natura (vizita papei la Bankok, cînd papa s-a plecat în fata sefului spiritual budist) În India, papa si-a scos pantofii pentru a aseza o ghirlandã de flori la mormîntul lui Mahatma Gandhi. Cu aceastã ocazie, papa a declarat: "omul este acea rãdãcinã pe care Biserica trebuie sã o cultive, pentru a-si rãmîne fidelã ei însisi..." Si mai mult: "Hindusii, budistii si crestinii se reunesc pentru a proclama adevãrul despre om si în special privind apãrarea drepturilor omului; pentru a elimina sãrãcia, foametea, ignoranta, persecutiile."[17] Putem cu usurintã sã ne întrebãm ce adevãruri comune despre om pot proclama împreunã crestinii si pãgînii, în momentul în care ei nu cinstesc aceeasi divinitate. În Europa actiunile papei au un efect magistral. În 1985 la Vincennes, s-a inaugurat un templu tibetan, unde au fost "consacrati" 10 francezi drept "lama" si într-un timp scurt au fost consacrati alti 14 francezi drept "lama" tibetani. În Franta s-au estimat 30 centre religioase tibetane, la acel moment. În iulie 1987, un ziar local descrie modul de viatã a unui lama tibetan si mentioneazã cã multi lama au sosit în Franta de la Darjeeling, India. Unul dintre ei si-a deschis în Franta în 1987, în localitatea Plaigne, "Templul celor 1000 de Buda". Acesta este cel mai mare templu tibetan din Franta si unele dintre statui au peste 7 metri în înãltime. Acesti cãlugãri tibetani trãiesc aparent din donatii, însã cum au reusit ei atunci sã ridice un asemenea templu? Pe banii cui?[18]
Este bine stiut cã din trupul stricat al unei credinte eretice, viermuiesc si odrãslesc noi erezii. Prin urmare vor fi usor de înteles urmãtoarele fapte uimitoare si scandaloase, nu mai putin condamnabile decît faptele istorice despre opulenta, erorile si atitudinea ierarhiei romano-catolice departe de smerenia crestinã. La numai cîteva ore dupã închiderea lucrãrilor Conciliul Vatican II, Karol Wojtyla a declarat despre slujbele bisericesti în Biserica Romano-catolicã: "totul se va schimba: cuvintele, gesturile, culorile, vesmintele, imnografia, arhitectura. Problema reformãrii Liturghiei este enormã si e dificil de prevãzut cum se va sfîrsi."[19] Anii urmãtori au adus confirmarea acestei decizii. În mai 1980 în Zair, papa a consacrat 8 episcopi la o ceremonie de un milion de participanti. Preotii se legãnau în timp ce multimea cînta "gloria"; dupã aceea au cîntat în Swahili, Lingala si Kikongo, acompaniati de chitare, acordeoane si tam-tamuri. Apoi, la un serviciu divin oficiat de papã la Nairobi, ofertorium-ul a fost de fapt, un ritual african: triburi de negri din Kenya au adus cosulete cu fructe, o oaie care behãia, obiecte de artizanat local. Papa însusi si-a asezat pe cap faimoasa podoabã "Masai", de 40 centimetri înãltime, ornatã cu pene, iar pe umeri o mantie "Masai" rosie. În februarie 1982, ultima liturghie a papei în Africa a constat din cîntece si dansuri traditionale africane, similare cu cele pe care le executau triburile africane atunci cînd îsi ucideau sclavii în ritualurile lor pãgîne. Douã luni mai tîrziu, Reuniunea Nationalã Liturgicã a Episcopilor din Volta Superioarã a prescris ritualul liturgic, constînd dintr-un amalgam de asa-numite elemente crestine din dansuri traditionale, bãtãi ritmice din palme, strigãte de femei, bãtaia ritmicã a tam-tamului, pentru a marca fiecare moment mai important. În Postul Mare, în Vinerea Mare, un grup de dansatori, bãrbati si femei, trebuie sã salute Crucea.[20] În mai 1984, papa a celebrat liturghia în Papua - Noua Guinee. Cu aceastã ocazie, 250 de dansatori, pe jumãtate dezbrãcati si purtînd ornamente multicolore, au executat dansurile lor rituale acompaniate de bãtãi de tobe. În septembrie 1984, papa a hirotonit opt diaconi în Canada. În timpul acestei ceremonii, indigenii au aprins focul sacru, arzînd plante pentru a chema Marele Spirit Ke-Jem-Manito, apoi i-au dãruit papei o panã înmuiatã în sînge proaspãt. În 1985, în timpul cãlãtoriei sale în Togo, papa a declarat: "Pentru prima datã m-am rugat împreunã cu cei care cred în animism."[21] De fapt, în 1985 în Togo, papa a participat la un ritual pãgîn propriu-zis, nemaiascunzîdu-se sub masca unei liturghii crestine. Astfel, papa însotit de vrãjitori s-a deplasat într-o pãdure. Jurnalul "L'Osservatore Romano" descrie cum papa a acceptat sã invoce puterea magicã a apei si a mortilor: "Papa a executat toate miscãrile si gesturile rituale, folosind fãinã si apã si împrãstiindu-le pe pãmînt în mai multe directii. Dupã aceea, el însusi s-a plecat la pãmînt."[22]
E important sã amintim cã ideea unificãrii tuturor religiilor s-a conturat mai cu putere încã de la Chicago (1893) si Paris (1900). Masoneria a propus sã se facã un Congres al tuturor religiilor, pentru a promova "o religie universalã, acceptatã de popoare de toate culturile si traditiile", asa cum Loja Marelui Orient a declarat încã de la mijlocul sec. al XIX-lea. La 27 octombrie 1986, papa Ioan Paul al II-lea a adus la realitate acest proiect al masoneriei. El a primit în bazilica „Sfîntului” Francisc din Assisi, pe reprezentantii marilor religii ale lumii pentru a se ruga împreunã. Locul rezervat lui Dalai Lama era chiar altarul central, unde acesta a instalat o statuie a lui Budha. Episcopii catolici au vãzut statuia si nu au spus nimic... Un an mai tîrziu evenimentul s-a repetat la Biserica Santa Maria din Trastavere din Roma, spre satisfactia masonilor, care si-au publicat victoria în ziarul "Hiram" scos de Loja Marelui Orient. Masonul F.M. Marsaudon scria: "Catolici, ortodocsi, protestanti, evrei, musulmani, hindusi, budisti, liber-cugetãtori, pentru noi nu sunt decît porecle; francmasoneria este numele întregii familii."[23] Relatiile catolicilor cu francmasoneria au fãcut multe valuri si sunt binecunoscute în occident. Astfel, Mary Ball Martinez a descris în cartea ei cum în acest secol multi papi au ajuns masoni.[24] Jurnalista Mary Ball Martinez a fost 15 ani reporter al Vaticanului pentru o seamã de reviste faimoase (The Wonderer) sau la alte reviste ca "The National Review". Mary Ball afirmã cã papa Ioan al XXIII-lea era initiat în francmasonerie si cã a participat la întrunirile Lojei Marelui Orient de la Paris din 1940. Carlos Vasquez, mare Comandor al Francmasoneriei Mexicane, a declarat cã papa Ioan XXIII si de asemenea Paul al VI-lea erau masoni; episcopul Sergio Mendez din Cuernabaca (care a introdus la Conciliul Vatican II initiativa de a anula interdictia credinciosilor catolici de a putea fi si masoni), a fost în aceeasi lojã cu Carlos Vasquez, dupã cum declarã chiar acesta din urmã. În "CDL Report" din mai 1995, gãsim urmãtoarea mentiune: "Pe nouã strãzi ale Vaticanului sunt patru loje masonice. Unii din cei mai înalti reprezentanti ai staff-ului Vaticanului sunt membri ai masoneriei si apartin Ritului Scotian."

Medicina contemporană și vindecările ei 34
 

Concluzii Toate faptele prezentate mai sus pot fi explicate cu usurintã dacã luãm în considerare mai înainte de toate cã romano-catolicii nu au refuzat niciodatã sã facã compromisuri cu puterea politicã lumeascã pentru a-si mentine si extinde suprematia. Confesiunea romano-catolicã, bazatã pe un sistem doctrinar complet strãin de învãtãtura apostolicã, a luptat sã supravietuiascã prin filozofia sa umanistã si antropocentricã. Astfel, nici harul si nici ajutorul dumnezeiesc nu pot fi împãrtãsite credinciosilor prin tainele acestei confesiuni. O teologie deconectatã de orice legãturã cu Dumnezeu Cel slãvit în Sfînta Treime (prin refuzul lor de a accepta energiile necreate), explicã rolul major acordat omului (papei) pentru a sustine si justifica credinta lor falimentarã si nemîntuitoare. Refuzul sistematic de a accepta dogmele Ortodoxiei, prozelitismul, uniatismul si celelalte metode folosite pentru a-si cîstiga cît mai multi credinciosi, ne fac astãzi sã privim cu multã circumspectie la declaratiile de iubire si respect pe care acestia le fac cu insistentã fatã de crestinismul Ortodox rãsãritean.
________________________________________
Note bibliografice 1 Pr.prof. Liviu Stan, "Succesiunea apostolicã", Studii Teologice, nr.5-6, 1955. 2 Istoria Bisericeascã Universalã, vol.II, Edit. IBMBOR, Bucuresti,1993. 3 Ibidem. 4 Rugãciune si luminã misticã, Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, Ed. Dacia, Cluj, 1998 5 Ibidem. 6 "Jesus et Israel, Genese de l'Antisemitisme", Francmasoneria, pg.49-51, nr.1, 1999. 7 "Catholic Family News", Francmasoneria, pg.49-51, nr.1, 1999. 8 Ibidem. 9 Arhim.Serafim Alexiev, Arhim. Jazadjiev, Ortodoxie si Ecumenism, Mãnãstirea Slãtioara, 1997. 10 Ibidem. 11 Idem. 12 Idem. 13 Stihira III pentru Vecernia Marii Luni. 14 Arhim.Serafim Alexiev, op.cit. 15 Coranul, Articolul 1. 16 Idem, Articolul 2. 17 "Cine atacã Biserica Romano-catolicã?" artic. Internet, Romanian Historical Studies. 18 Ibidem. 19 Idem. 20 Idem. 21 Idem. 22 Idem. 23 Idem. 24 Mary Ball Martinez, Subminarea Bisericii Catolice”



După ce am studiat din plin papalitatea ca fiind ceea ce a reintrodus păgânsimul în lume şi deci medicina demonică, vom vedea mult mai pe scurt, cu ce au contribuit celelalte erezii pentru a făuri atmosfera de azi îmbibată în medicină şi gândire New Age demonice.

Alexandru,poate pe Topcat il tineau baierile sa isi bata capul cu tot felul de divergente cu tine...la mine nu e cazul si chiar am lucruri mult mai bune de facut cu timpul meu.
In fata unui om care lipeste etichete pe cei din jur si palavrageste verzi si uscate despre ei fara a avea macar curiozitatea sa ii cunoasca nu am de ce sa ma justific in vreun fel...
Daca asta este fericirea ta sa te vezi cum umpli paginile unui topic fara macar sa iti pui problema cine si ce a inteles din tot ce faci tu pe aici...e minunat!
Bineinteles,poti sa iti gadili singur ego-ul cum ca nu ma ridic la nivelul inteligentei tale,ca sunt o eretica si fug in fata sfiinteniei cu care iti indeplinesti misiunea pe acest forum,considera ce doresti si te multumeste,insa eu te salut din mers pentru ca pe lumea asta sunt lucruri mult mai constructive de facut decat sa duc polemici fara sens cu oameni care au mintea odihnita...
Oricum,imi cer iertare,pentru ca la un anumit aspect ai avut dreptate:anumite cuvinte au fost pornite dintr-un amestec de sictir,nedumerire si revolta,iar aici cu siguranta este responsabil si acel demon al mandriei de care vorbeai.
Esenta mesajului ramane,insa aceasi,dar probabil felul in care am abordat discutia trebuia sa fie mai bland,iertare,te rog!

Invitaţie la Cina cea de Taină a dragostei
 

Mânca-te-ar Raiul să te mănânce de Heaven! Mânca-te-ar Raiul!
Nici nu şti ce mi s-a bucurat sufletul când ţi-am citit ultima postare şi de aceea ţin să-ţi mulţumesc. Să mă ierţi că ţi-am răspuns aşa târziu dar fărâma de timp liber o am de abia acum. Ce-ai scris tu la sfârşit este cu adevărat leacul (panaceul) universal după care se tot agită alchimiştii (ei însă, uitând de Hristos, nu-l pot găsi). E aşa de simplu şi iubit cuvântul „iertare”. Când va pieri acest cuvânt prin nefolosire atunci cu adevărat va veni sfârşitul lumii.
Topcat fiind bărbat a fost făcut de Dumnezeu pentru cercetare, deoarece universul raţiunii este grădina raiului pe care Adam trebuia să o lucreze şi să o guste şi prin raţiunile ei să ajungă la Hristos.
Eva însă fiind luată din coasta lui Adam este de lângă inimă şi aşadar ea nu este atât de preocupată de lumea ideilor cât de oceanul sentimentelor. Este firesc deci pentru o femeie să nu guste schimburile de replici-idei ci să fie atentă la sentimente. De aceea mă şi adresez acum inimii tale pentru ca oceanul de sentimente pe care îl ai să devină un ocean de iubire.
Poarta iată ai deschis-o prin minunea lui „iartă şi te rog” şi deci te rog lasă-mă să intru şi eu acolo şi să-ţi cer iertare.
Scopul postării mele nu este unul personal. Ci a izvorât dintr-o durere a mea (pentru cei ce se vatămă cu o falsă medicină) spovedită şi care a primit canon acest lucru al meu. Dorinţa mea, mai mare decât cea de a convinge lumea despre vătămarea prin bioenergie, este de a transmite un mesaj de dragoste. Mare lucru este ca măcar unul din cei ce citesc postările să aibă un fior de dragoste izvorât din adevăr. Eu aşa mi-aş dori: să stăm la postat ca la o masă a dragostei de adevăr la care fiecare cu drag să aducă un fel de mâncare. Se poate refuza o mâncare care nu place dar din dragoste se foloseşte refuzul delicat. Nu la toţi plac toate mâncărurile deci e firesc refuzul. Dar mâhnirea mea cea mare este când apare duhul de ceartă. Fiecare ţine la ideile lui şi se lipeşte de ele şi ar vrea să şi le apere - este firesc. Dar aceasta nu trebuie să ducă la căderea în atacul persoanei a cărei idee i se combate. Pentru că de fapt ideea care o susţinem dacă e doar idee nu îşi are rostul. Ca să facă un bine nu trebuie să fie o idee ci un dar purtător de bucurie, purtător de dor deci de dragoste. Dacă e ceva care nu duce la dragoste e deşertăciune. Dacă ştim aceasta şi o şi vrem este vădit că nu putem obţine pe dragoste fără a oferi dragoste printr-un fel de a fi în dragoste.
Iar pentru că ce nu este Hristos nu este dragoste adevărată nici eu nu pot oferi pe altcineva. Iar cum Hristos este totul, afară de păcat (deşi a luat toate păcatele în Sine pentru a le vindeca) şi El este Calea, Adevărul şi Viaţa, când vorbim despre adevăr în orice domeniu pe El îl mărturisim.
Acesta este motivul pentru care sunt obligat, la cererea vecinilor noştri de masă a dragostei la subiectul bioterapie, să nu ofer numai o părere personală întru necunoștință deoarece ni s-a reproşat nouă ortodocşilor că interdicţia unor duhovnici de a recurge le medicina demonică provine din fanatism şi ignoranţă. S-a cerut, pe bună dreptate, din dorinţa de înţelegere a adevărului ortodox, explicaţia pe larg, în toate domeniile legate de medicina demonică, a fenomenului de înşelare demonică şi a roadelor sale. Desigur că unii sunt interesaţi de anumite aspecte alţii nu, dar eu sunt îndatorat de duhovnic să le dezbat pe toate până la cap din dragostea de a mărturisi - întru cunoştinţă – adevărul astfel ca cine e însetat de adevăr să scape de excrocheriile contemporane ce afectează viaţa veşnică. Nu poate cineva care iubeşte cu adevărat văzând pe cel iubit apropiindu-se de o prăpastie să nu strige STAI!!!
Poate că cel ce stă să cadă s-o speria de răcnet dar dacă ia aminte scapă de prăpastie şi nu se năpusteşte cu ură zicând „de ce ai strigat mă la mine mă!” ci îi mulţumeşte că l-a scăpat.
Salvarea în cazul prăpastiei bioterapiei ca şi în oricare alt domeniu nu vine de la mine ci de la Sfinţii Părinţi şi deci lor trebuie să le mulţumim iar nu mie. Eu chiar merit să fiu certat că „de ce strig” deoarece eu sunt cum ai zis doar un robot de citate. Însă în loc să-mi fie ruşine de aceasta mărturisesc că eu o şi doresc pentru ca nu cumva să caut slava mea şi să mă impun pe mine în loc de a mărturisi pe Hristos în domeniul medicinii.
Etichetele nicidecum nu-mi aparţin şi nu le lipesc pe persoane. Ele sunt indicatori de ferire de prăpastie eliberate şi tipărite la centrul de salvamont duhovnicesc care este Sfânta Biserică.
Departe de mine de a numi pe cineva eretic. Este o acuză aşa de gravă că mă înfiorez numai la gândul ei. Un părinte din pateric renumit pentru smerenia sa a fost pus la probă. I-au spus curvar şi a fost de acord, ucigaş şi a fost de acord, avar şi a fost de acord. Când l-au numit eretic a fost vehement împotrivă. Şi l-au întrebat de ce a făcut aceasta. A răspuns că toţi avem păcatele enumerate mai sus şi cu ele şi toate păcatele şi ne este de folos să le mărturisim că atunci Hristos ni le iartă pentru smerenie. Dar dacă am fi eretici atunci am fi despărţiţi de la Adevăr adică Hristos şi cine ne-ar mai putea scăpa? Căci doar Hristos este nădejdea noastră şi alta nu există.
Cei care sunt în Biserica Ortodoxă, chiar dacă au idei eretice, fiind în acest spital duhovnicesc au şanse de a scăpa până la sfârşit vieţii lor şi în realitate majoritatea chiar scapă.
Cei rupţi de Biserică însă, chiar dacă ar susţine idei ortodoxe nu se pot mântui deoarece mântuirea nu constă în posesia şi mânuirea ideilor ortodoxe ci în lipirea de Hristos. Ef.5:23. Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Aşadar cei care suferă de cumplitul păcat al dezbinării de Trupul lui Hristos nu are cine să-i scape fie că se numesc parasinagogă, schismatici sau eretici. Cine nu are Biserica drept mamă nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată.
Aşadar eretic înseamnă îndepărtat de la Biserică şi o urăște sau îi este indiferentă din cauza unei credinţe greşite. În felul acesta este îndepărtat de la Capodopera, Mireasa, Casa, Dragostea lui Hristos şi deci şi de la Hristos.
Matei 18:17 iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.

Eu cred că cei ce scriu pe acest forum ortodox iubesc Biserica lui Hristos adică cea Ortodoxă, iar dacă nu toţi măcar tu. Şi deci nu cred că eşti eretică. Dar erezia vatămă mai mult decât celelalte păcate deoarece convinge că ceea ce este rău ar fi bun care trebuie făcut(deci cei mai buni dintre eretici sunt făcători de rău cu atât mai mult când fac binele în care cred ei pentru că nu se pot întoarce de la el crezându-l binele lui Dumnezeu. Cei mai răi dintre ortodocşi au şi ei un bine că ştiu că păcătuiesc şi deci au o şansă de salvare să se întoarcă de la răul pe care îl fac - având capacitatea de a-l recunoaşte că e rău prin Ortodoxia pe care o cunosc). În afară de asta erezia huleşte adevărul deci pe Hristos deci este cel mai grav păcat deoarece atacă pe însuşi Dumnezeu – Omul Mântuirea şi Nădejdea noastră, îndepărtând astfel pe eretic de la El.
Ereziile plutesc astăzi neobservate şi nebăgate în seamă sub umbrela ecumenismului sunt strecurate în ştiinţa cu nume mincinos şi sunt tunate de TV ca adevărul politic şi religios suprem. Dar asta nu înseamnă că sunt mai puţin vătămătoare şi otrăvitoare ci dimpotrivă sunt mai înşelătoare şi violatoare. De aceea dacă o văd pe Heaven în pericolul de a muşca un astfel de fruct otrăvitor să nu strig STAI!!!? Dacă nu fac aşa înseamnă că nu o iubesc pe Heaven. Iar dacă te-am rănit cu strigatul meu: iartă-mă.
În privinţa plictiselii şi aici ai dreptate dar nu pot să nu ofer ciorbă chiar dacă ţie nu-ţi plac decât prăjiturile deoarece unii au diabet iar alţii chiar preferă ciorbă. Dacă aş oferi numai prăjituri ar cârti ciorbarii. Aşa că dacă ce îţi ofer ţie nu-ţi place, iartă-mă. Spune-mi ce prăjitură ţi-ar place şi mă străduiesc să mă duc la cofetăria de sus şi o să ţi-o cumpăr dacă voi avea suficient aur duhovnicesc. Dacă nu, adu tu de la tine aurul dragostei tale sau prăjitura. Şi mie mi-ar place să vorbesc doar din inimă, vezi şi mie îmi plac prăjiturile căci nimic nu e mai dulce ca dragostea, dar dacă acesta este un subiect ştiinţific ce să fac trebuie să-l abordez ştiinţific, să mai adaug şi oleacă de muştar adică apologetica atunci când se aduce niscaiva mâncare alterată.

Invitaţie la Cina cea de Taină a dragostei 2
 

În privinţa tonului de răspuns iar trebuie să fac apel la Sfânta Scriptură
Când este interesul nostru personal trebuie să facem aşa:
Matei 5:38 Aţi auzit că s-a zis: "Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte".
Matei 5:39 Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
Matei 5:40 Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
Matei 5:41 Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două.
Matei 5:42 Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta.
Matei 5:43 Aţi auzit că s-a zis: "Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău".
Matei 5:44 Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,
Matei 5:45 Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Aşadar când zice cineva ceva rău de mine cum că aş fi robot etc să zică cât o vrea că eu am datoria să răspund că sunt mai rău decât un robot fără cap şi celelalte.
Iar când este contra lui Hristos trebuie să facem aşa:
Ps.138:20. Aceştia Te grăiesc de rău, Doamne, şi vrăjmaşii Îţi hulesc numele.
Ps.138:21. Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit?
Ps.138:22. Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani.
Ps.138:23. Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele
Ps.138:24. Şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică.
Deci de zice cineva ceva rău de Hristos sau Ortodoxie sau adevăr să se păzească. Mă fac iute ca o ciuşcă.

Adică:
Ps.17:28. Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi cu omul nevinovat, nevinovat vei fi.
Ps.17:29. Şi cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici.
Ps.17:30. Că Tu pe poporul cel smerit îl vei mântui, şi ochii mândrilor îi vei smeri.

Pentru că vrăjmaşul lui Hristos nu e nici măcar ereticul ci însuşi Satana care foşneşte în erezii.
Aşadar dacă din dorinţa de a răspunde polemic şi eficient la contradicţia împotriva adevărului te-am rănit făcându-te să crezi că nu te iubesc şi te-am jignit, iartă-mă.
Rămâne până la urmă totuşi iubirea şi din ea mulţumirea şi admiraţia faţă de tine că ai răspuns aşa de frumos cu "iartă-mă şi te rog"
Cu durere profundă şi dragoste personală către Heaven,
Alexandru.
PS. Îmi dăruieşti şi mie numele tău de botez ca să-l pot pune pe pomelnic? Măcar trimite-l pe mesaje private. Bogdaproste anticipat.

Medicina contemporană și vindecările ei 35
 

Că veni vorba de Ecumenism este de trei feluri:
1. Papist care spune că nu contează ce crezi doar să fi condus de papă (dar papa e conducător politic şi dacă politica ţării e împotriva politicii papei iată că nu poţi fi unit ori cu el ori cu ţara ta, iar dacă ai o credinţă că papa nu e infailibil cum poţi să-l mai ai ca şef infailibil deci contează şi credinţa pentru a fi unit cu el), deci e o unire falsă - o schizofrenie [Schizofrenia (greacă:Σχιζοφρένεια schizein= a despica, a scinda,phren = minte, suflet), (Bleuler, 1911)]a credinţei deci o boală;
2. Protestant care spune că nu contează ce crezi doar să faci fapte bune împreună cu ei (dar în funcţie de credinţă sunt şi faptele bune sau rele - de exemplu pentru unii protestanţi, în credinţa lor este faptă bună şi sodomia - şi dacă nu crezi la fel apare ceartă din faptul că pentru unii ce e faptă bună pentru alţii e rea, deci nu e unire adevărată) deci e o unire falsă - o schizofrenie.
3. Ortodox care spune că nu contează cine este şef ci credinţa să fie acea dată de Însuşi Mântuitorul, pentru că e singura care învaţă adevăratele fapte bune şi deci este şi singura care poate unii, căci numai Mântuitorul poate strica peretele cel din mijloc al vrajbei dacă ne unim însă numai în numele Său adică Adevărul. (Efeseni 2, „14. Caci El este pacea noastra, El care a facut din cele doua - una, surpand peretele din mijloc al despartiturii, 15. Desfiintand vrajmasia in trupul Sau, legea poruncilor si invataturile ei, ca, intru Sine, pe cei doi sa-i zideasca intr-un singur om nou si sa intemeieze pacea, 16. Si sa-i impace cu Dumnezeu pe amandoi, uniti intr-un trup, prin cruce, omorand prin ea vrajmasia. 17. Si, venind, a binevestit pace, voua celor de departe si pace celor de aproape; 18. Ca prin El avem si unii si altii apropierea catre Tatal, intr-un Duh. Matei 18, „20. Ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor.”; Ioan 14, „6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.)”. Deci şi ierarhii noştri practică un astfel de ecumenism pentru a nu fi traşi la răspundere de Hristos că au închis uşa în nas la cei care ar fi devenit ortodocşi dacă li se arăta ce frumoasă este Ortodoxia, şi sunt de admirat cum nu modifică nimic din cele ale cultului şi credinţei noastre, ci se strecoară cu iscusinţă pe lângă mondialism fără a fi afectaţi de el. Este şi aceasta un dar al Duhului Sfânt {Matei 10, „16. Iata Eu va trimit pe voi ca pe niste oi in mijlocul lupilor; fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii. 17. Feriti-va de oameni, caci va vor da pe mana sinedristilor si in sinagogile lor va vor bate cu biciul. 18. La dregatori si la regi veti fi dusi pentru Mine, spre marturie lor si paganilor. 19. Iar cand va vor da pe voi in mana lor, nu va ingrijiti cum sau ce veti vorbi, caci se va da voua in ceasul acela ce sa vorbiti; 20. Fiindca nu voi sunteti care vorbiti, ci Duhul Tatalui vostru este care graieste intru voi.[…] 24, 14. Si se va propovadui aceasta Evanghelie a imparatiei in toata lumea spre marturie la toate neamurile; si atunci va veni sfarsitul.”}

Are şi restul ecumenismului eretic ceva bun: „nu se mai taie oamenii în bucăţi”(Isaia 11, „6. Atunci lupul va locui laolalta cu mielul si leopardul se va culca langa caprioara; si vitelul si puiul de leu vor manca impreuna si un copil ii va paste. 7. Juninca se va duce la pascut impreuna cu ursoaica si puii lor vor salaslui la un loc, iar leul ca si boul va manca paie; 8. Pruncul de tata se va juca langa culcusul viperei si in vizuina sarpelui otravitor copilul abia intarcat isi va intinde mana.”
Are însă mult rău: „cred oamenii că indiferent de ce credinţă şi deci de ce fapte au se pot mântui şi iată că ei cred că pot deveni sănătoşi şi prin energiile demonice ale minciunii ereziei şi iată de aici cum vine şi credinţa în bioterapie şi de la ecumenism.
După cum şi zelotismul (cel povestit mai sus şi mai jos), acest flagel care urăşte pe cei de altă credinţă aduce boala urii şi judecării aproapelui adică a nu mai merge de fapt la doctorul dragostei - Hristos.

VA URMA (IV) IAR PROTESTANȚII

Medicina contemporană și vindecările ei 36
 

(IV) IAR PROTESTANȚII
au devenit și mai fanatici și mai criminali când au ajuns la putere dovedind prin aceasta că aceleași energii demonice le-au insuflat râvna rătăcită.
De exemplu Luther [Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben,Saxonia - d. 18 februarie1546), preot şi doctor înteologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au fost aplicate în Bisericile Evanghelice-Luterane.Reforma protestantă dinGermania a fost începută de Martin Luther în 1517. El a încercat să reformeze anumite practici din Biserica Catolică dar n-a putut datorită fanatismului papistaş şi atunci în loc să meargă pe firul adevărului la Ortodoxie s-a rupt şi a făcut o rătăcire şi mai rea decât cea dintâi] tot timpul avea o ură de moarte faţă de Erasmus (Desiderius) din Rotterdam [(n. 27 octombrie ca.1466, Rotterdam/Olanda - d. 12 iulie 1536, Basel/Elveţia) a fost un teolog şi erudit olandez, unul din cei mai însemnaţi umaniştidin perioada Renaşterii şiReformei din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, "primul european conştient" (Stefan Zweig). Pentru faptul că a criticat stările de fapt neconforme din Biserica Catolicăa timpului său, a fost considerat precursor al reformei religioase, deşi el însuşi nu a aderat la protestantism, preconizând în mod consecvent spiritul de toleranţăreligioasă.] Această ură se datora doar faptului că Erasmus nu a fost de acord cu dezbinarea sinagogii papiste şi apăra dogmatic liberul arbitru. Erasmus i-a scris chiar scrisori de felicitare şi încurajare la moderaţie la început când Luther nu căzuse încă în culmea mândriei de papă de la Wittenberg. Cu toate acestea Luther, deşi chinuit până la disperare de gândul că cele ce a făcut nu au fost bune că au dus la catastrofele, dezbinările şi asasinatele în masă care au urmat de la el, nu vroia să renunţe la nici una din gogomăniile sale şi avea în loc de rugăciune neîncetată ura neîncetată faţă de Erasmus.
De asemenea după cum spune Sfântul Apostol Pavel Romani 1, „21. Pentru ca, cunoscand pe Dumnezeu, nu L-au slavit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au multumit, ci s-au ratacit in gandurile lor si inima lor cea nesocotita s-a intunecat.22. Zicand ca sunt intelepti, au ajuns nebuni. 23. Si au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al taratoarelor. 24. De aceea Dumnezeu i-a dat necuratiei, dupa poftele inimilor lor, ca sa-si pangareasca trupurile lor intre ei,” Sfinţii Părinţi comentează că la omul eretic şi mândru de minciunile lui vine un duh nestăpânit de desfrânare ca să se smerească şi să vadă cât de neputincios este şi rău şi să se lase de hule văzându-şi nimicnicia, iar dacă nu o face cade în altele mai mari. De aceea filozofii păgâni şi ereticii de multe ori nu se pot stăpânii şi cad mai ales în păcatul malahiei. Exemplificare în cazul nostru este şi Luther care n-a mai răbdat călugăria (era augustinian) şi fiind tot timpul doritor de desfrânare, ca să nu se facă de râs la acoliţii săi întâi a dogmatisit păcatul respingând cu argumente false din Scripturi călugăria apoi s-a căsătorit cu o călugăriţă (Caterina Bora). Era şi de o prostie duhovnicească celebră. Astfel când diavolul i-a apărut mulţumindu-i verbal rânjind cu o satisfacţie răutăcioasă de toată dezbinarea care o făcuse Luther în Apus şi de toate ticăloşiile ce aveau să se nască de aici şi mai ales de traducerea eretică a Bibliei în Germană şi de hulele la adresa Maicii Domnului şi la adresa Sfintelor Sinoade ecumenice, Luther în loc să se căiască şi să caute Adevărul, căci Dumnezeu atunci l-ar fi adus la Ortodoxie, a crezut că răpune pe drac aruncând în capul lui… o călimară. Această „ispravă eroică” - pată este prezentată cu o prostie îngămfată de toţi ghizii de la castelul Wartburg unde a avut loc evenimentul măscăricesc.
Luther era intolerant şi fanatic, nu a fost de acord cu nici o fracţiune care devia de la învăţăturile lui [nici cu Huldrych (sau Ulrich) Zwingli (n.1 ianuarie 1484 — d. 11 octombrie 1531) a fost conducătorul Reformei Protestante în Elveţia şi întemeietor al Bisericilor Reformate Elveţiene, nici cu Thomas Müntzer (n. 1469 Stolberg (Harz) - d.† 27 mai1525 lângă Mühlhausen /Thüringen) a fost un teolog evanghelist şi revoluţionar din timpul Războiului Ţărănesc German cu cei 12 „apostoli”ai săi şi cu toţi asasinii fanatici ai lui – la început ucenic al lui Luther dar care din cauză că a deviat a fost numit de Luther diavolul de la Muhlhausen, nici cu Martin Bucer (early German: Martin Butzer)[1] (11 November 1491 – 28 February 1551) nu a fost de acord pentru că era prea tolerant, fost călugăr dominican, nici cu Jean Œcolampade (1482-1531), réformateur de Bâle fost călugăr dat afară din călugărie şi devenit protestant etc. ]cu nici o altă aşchie ruptă din sinagoga papei decât cu cea a lui. Este specific aceasta tuturor dezbinătorilor de biserică. Aşa s-a întâmplat cu Biserica din Apus când s-a prefăcut în sinagogă a papei, erau la un moment dat 3 papi în acelaşi moment (care o fi fost cel infailibil) rupându-se în protestantism, şi mai nou în catolici vechi, şi monahismul lor în mii de ordine călugăreşti. Aşa s-a întâmplat cu protestanţii, neoprotestanţii, sectarii şi schismaticii de la noi stiliştii care s-au mărunţit în 22 de grupări ce se ceartă între ele. De unde se vede că duhurile dezbinării acţionează la fel fie prin erezie fie prin schismă fie prin parasinagogă. Scopul este unul DEZBINAREA DE SFÂNTA BISERICĂ ORTODOXĂ ştiind bine diavolul că „‘Extra Ecclesia nulla Salus’” în afara bisericii nu e mântuire.
La Munster (să-i spunem oare monster?) anabaptiştii au pus mâna cu violenţă pe oraş în 12 ianuarie 1534 ca să-l facă Noul Ierusalim, să aştepte pe Hristos să vină a 2-a oară să mântuiască pe cei aşa zişi „pecetluiţi de înger” Apoc. 7, „4. Si am auzit numarul celor pecetluiti: o suta patruzeci si patru de mii de pecetluiti, din toate semintiile fiilor lui Israel”. Sub conducerea lui Jan van Leyden marele profet al lor s-au petrecut următoarele fapte: la 10 mai plimbându-se pe fortăreaţă să inspecteze lucrările de fortificaţie a suferit un atac de „inspiraţie profetică” s-a dezbrăcat şi a făcut astfel inspecţia. Apoi sub porunca duhului (nu e nevoie să-l numim pe duh care este) pentru a asigura posteritatea noilor israeliţi a dat decret public de interdicţie al fecioriei şi de obligaţie a poligamiei. Ca să dea exemplu personal şi-a luat … 16 soţii. Cine s-a opus a fost decapitat sau tăiat pe din două. Rămăşiţele au fost arse. A numit 12 judecători şi a confiscat averile de la orăşeni pentru ca toţi să fie egali şi să aibă averi de obşte să nu se mai muncească şi să se hrănească de municipalitate. Prin iunie propovăduitorul sărăciei şi averii de obşte s-a proclamat rege cu coroană, lanţ de aur bătut cu nestemate şi terminat cu un glob de aur cu o cruce şi 2 săbii şi eghileţi de aur şi haine din ţesătură de argint cu diamante desfinţând cei 12 judecători şi punînd un consiliu privat de 4 oameni. Oamenii se dedau desfrâului cu vecinii de aproape şi de departe şi fiindcă era cald îşi scoteau paturile în stradă în văzul copiilor ca să şi educe în legea duhurilor lor cît mai cu pregătire. Iarna lui 1536 aspră oamenii au început să moară de foame şi frig. Bătrânii şi copiii sunt sugrumaţi pentru că familiile nu-i mai pot hrăni după ce au epuizat de mâncat caii, câinii şi pisicile. Morţii sunt arşi dar mirosul face o duhoare înspăimântătoare care îngrozeşte dar pe de o parte face poftă de mâncare şi atunci se trece la canibalism şi coprofagie.
Până la urmă intră armata de 1500 de călăreţi condusă de episcopul de Munster, leagă pe Leyden şi pe Knipperdoling locţiitorul regelui şi călăul lui personal de coada unui cal târâţi patru leghe şi păziţi şi nu arată nici o îndurare faţă de orăşeni. Pe 22 ianuarie episcopul papist comandă următoarea execuţie: sfâşiere de vii, foarte încet, cu nişte cleşti înroşiţi în foc. Trupurile mutilate ale şefilor au fost închise în cuşti de fier agăţate în vârful clopotniţei catedralei Sfântului Lambert unde au rămas mai bine de trei veacuri.
„N-am vrut să se întâmple asta”, aşa au zis puţinii supravieţuitori din oraş aşa a zis şi Luther deşi el a început dezbinarea şi a dat ideea (contrară Scripturii) prin Sola Scriptura (numai Scriptura) că oricine citeşte Biblia are „duh sfânt” şi o poate interpreta cum pofteşte, devenind astfel fiecare protestant şi cititor al Bibliei un papă infailibil şi aruncând astfel minţile acoliţilor lui direct în labele monstroase ale dracilor arhiconi, teologii iadului şi filozofii întunericului . Cu toate că a zis că „nu a vrut să se întâmple asta” răspunderea îi revine lui şi mai ales papei care s-a rupt de la Duhul Sfânt, cel care dă blândeţe, înţelepciune şi pace şi care nici până azi nu şi-a revenit şi a inventat fanatismul religios oficial cu nuanţă creştină (că fanatism au avut toţi ereticii arieni, iconoclaşti etc. şi au făcut crime), care a dezechilibrat pe oameni de s-au rupt de papă şi au ajuns până aici, şi s-a ajuns din dragoste de politică papa să dea girul şi nazismului. Zic papă deşi au fost mulţi papi deoarece instituţia papală cu mândria ei, prin dogmele ei a fost cauza unei astfel de lucrări şi comportament al papilor şi papistaşilor. La Ortodocşi păcatele sunt personale iar Ortodoxia îi corectează fiind credinţa lui Dumnezeu şi nu se ajunge aici, Ea este sănătatea minţii, inimii şi comportamentului. Dar la papişti dacă te conformezi 100% credinţei papale te închini unui dumnezeu străin şi chiar dacă moralmente pari sănătos atunci eşti 100% bolnav de mândrie prin însăşi această ciumă şi molimă a minţii, inimii şi comportamentului şi mori în înşelare dacă nu cumva cauţi cu sete adevărul şi te duce Dumnezeu la Ortodoxie.
Va urma cu
Exemplele continuă şi cu anglicanii

Trebuie sa facem distinctie intre bioterapie,care inseamna tratament cu materiale biologice,mai concret ceaiuri din plante,tot aici intra si tratamentul cu ape minerale,regimul alimentar etc .(Daca se poate vindeca cineva astfel?DA!),si bioenergie care inseamna vindecare prin restabirea echilibrului energetic de catre un bioenergoterapeut,persoana care are un nivel energetic superior si pe care il poate dirija si controla.Ca un exemplu tehnic pot sa spun ca fiecare om ,ca orice corp viu,are camp magnetic si electric iar bolile produc un scurt-circuit in sistem care poate fi restabilit prin bioenergie.Vindecarea aici depinde de gravitatea bolii si de puterea bioenergeticianului,ca orice stiinta are limitele ei.Diferenta dintre o persoana care te poate ajuta in acest sens si una care vrea numai plata(necinstiti destui) este ca cei din a doua categorie spun ca e greu de rezolvat,necesita cheltuieli,ingrediente rare si nu iti ofera solutia de prima data.

Distincţia care o propuneţi nu este corectă. De la clasificare se poate manipula mult opinia, lucru obişnuit celor care oferă bioenergia ca metodă de tratament. Nu ne mirăm că susţinând bioenergia susţineţi şi o clasificare neştiinţifică a medicinii ci ne bucurăm pentru aceasta căci ne susţineţi (fără a vrea) argumentaţia că bioenergia este pseudoştiinţă.
Dumneavoastră numiţi fitoterapia, balneoterapia, tratamentul dietetic ca fiind bioterapie. Noi putem numi bioterapie atunci şi scărpinatul porcului dar nu contează ce numim noi bioterapie şi nici măcar termenul în sine ci realitatea care o acoperă.
Noi aici dezbatem tocmai criteriul de distincţie al tratamentelor medicale care folosesc energii dumnezeieşti, fireşti şi demonice iar nu denumirile lor neapărat pentru că cei ce se folosesc de energiile celui viclean sunt şi ei vicleni şi vor să dea o mască ştiinţifică prin denumiri şi explicaţii ştiinţifice la bătrâna vrăjitorie sau magie (magie = ştiinţă în limba celor vechi, deci nimic nou sub soare).
II.Cor.11:14. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.
II.Cor.11:15. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.
Aşadar noi trebuie să privim la sfârşitul faptelor bioenergiei, adică la consecinţele asupra sufletului şi sănătăţii veşnice iar nu la vindecarea propriuzisă.
Nu negăm existenţa energiilor şi efectelor lor vindecătoare dar noi ortodocşii nu ne mulţumim cu empirismul deoarece noi avem datoria să deosebim şi duhurile (mult mai subtilă problemă) darămite energiile şi consecinţele lor veşnice.
I.Cor.12:4. Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh.
[…]
I.Cor.12:9. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh;
I.Cor.12:10. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor.
I.Cor.12:11. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte.
[…]
I.Cor.12:28. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.
I.Cor.12:29. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni?
I.Cor.12:30. Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?
Vedeţi aşadar că deosebirea duhurilor ca şi vindecările prin Duhul Sfânt se fac numai în Biserica Ortodoxă (căci nu toţi pot face toate ci este nevoie de Biserică) şi neapărat sub îndrumările apostolice? Aceasta deoarece vindecătorii sunt enumeraţi ierarhic după apostoli şi după învăţători tocmai pentru a afla că vindecarea trebuie supusă învăţăturii iar nu învăţătura să urmeze şi să se ia după vindecare.
Modelele tehnice cu omul ca obiectul transformă după opinia dumneavoastră pe chipul lui Dumnezeu în baterie de telefon Nokia. Depersonalizarea este specifică înşelării deoarece exclude participarea persoanelor la îmbolnăvire sau însănătoşire în funcţie de viaţa lor duhovnicească. Aşadar dacă trebuie să se regleze electromagnetic poate ar trebui pus pe un scaun electric şi executat. Desigur ar fi mult mai puţin gravă uciderea lui trupească decât uciderea sufletească pe care o suferă cel ce merge la bioenergetician, acest practician al medicinii demonice care alături de sănătate trupească dă şi o seamă de boli duhovniceşti unele ireversibile şi veşnice.
Dacă vă preocupă subiectul cu adevărat vă recomandăm să urmăriţi cum nu vindecarea e scopul existenţei ci mântuirea în postările anterioare. Acum arătăm cum influenţează credinţa sănătatea neamurilor şi generaţiilor. Apoi vom studia clasificarea şi modul de a privi al bioenergiei asupra medicinii, cu dezlegări ştiinţifice şi ortodoxe asupra fenomenului.
Cele ce le-aţi spus dumneavoastră sunt doar o repetiţie mai palidă a dezbaterilor fulgerătoare ce au fost pe această temă mai sus. Vă rog cercetaţi mai înainte de a da cu părerea.
Vă aştept, dacă doriţi să contribuiţi la acest subiect, să studiaţi problema şi să aduceţi argumente coerente la ce doriţi să susţineţi iar nu păreri superficiale sau măcar să contraargumentaţi fondat la studiul preluat din Sfinții Părinţi şi medicina ştiinţifică făcut de noi dacă nu sunteţi de acord cu cele scrise aici.
Despre bioenergie ca şi de vindecarea înşelătoare s-a scris deja mai pe larg la citatul de mai jos, dacă apăsaţi pe săgeţica albastră vă duce direct acolo.
Despre deosebirile între energiile vindecătoare şi deci între metodele de vindecare va urma mai spre sfârşit.
Doamne ajută!

Medicina contemporană și vindecările ei 37
 

Exemplele continuă şi cu anglicanii cu persecuţia tuturor irlandezilor papişti care a dus la genociduri morţi înfricoşătoare şi cu puritanii lui Oliver Cromwell din 1649 „coastele de fier” cu tunică roşie care asasinau orice papist indiferent de vârstă şi sex iar pe cei ce-i lăsau liberi îi vindeau ca robi, la fel dictatura lui Calvin, la fel Noaptea Sfântului Bartolomeu a fost un masacru al protestanţilor din Franţa din noaptea dintre 23 şi 24 august [1] 1572. Au fost atacaţi şi masacraţi aproape 30.000 de “hughenoţi”, punct culminant al conflictelor purtate între catolici şi protestanţi. Masacrul este cunoscut în istoriografie sub numele de Noaptea Sfântului Bartolomeu.
Nu mai continuăm tot din scârbă.
În total catolici şi protestanţi 4 veacuri de fanatism.
Ca să nu mai punem la socoteală cruciadele împotriva Ortodocşilor şi a Sfântului Munte înainte de aceasta şi apoi de crimele şi distrugerile Mânăstirilor noastre din Ardeal, din Sfântul Munte şi din multe alte părţi cu ocazia uniatismului.
http://ltcorastie.wordpress.com/2010/04/
„ierarh Ilie Iorest, mărturisitor al dreptei credinţe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 şi 1643. S-a născut în Ţara Ardealului, din părinţi dreptcredincioşi. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoţiei. Pentru învăţătura lui iscusită şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăţie împotriva calvinilor abătuţi de la dreapta credinţă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărţi bisericeşti de învăţătură şi a cercetat sat cu sat povăţuind şi îndrumând pe fiii săi duhovniceşti. În această luptă nu l-au înfricoşat nici ameninţările, nici opreliştile craiului Ardealului şi ale căpeteniilor calvineşti. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor şi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniţă. Nouă luni a stat sfântul în temniţă, legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare. Din când în când, era scos din temniţă la privelişte, înaintea bisericii sale din Bălgrad; şi era batjocorit, despuiat de haine şi bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniţă, în schimbul unui preţ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezaşi, iar el a plecat în Moldova şi apoi în Rusia, unde a adunat aceşti bani pentru despovărarea chezaşilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Huşilor şi după puţină vreme s-a săvârşit în pace.
Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Ineul Ardealului, din părinţi de neam bun şi creştini evlavioşi, Ioan şi Maria. Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăţii Ineului. Tânărul Simeon a început învăţătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi şi pravila vieţii mănăstireşti le-a deprins în Mănăstirea Comana din Ţara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se aşezase în această mănăstire. După puţin timp a fost ales protopop al Ineului, primind darul preoţiei. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însuşiri sufleteşti, dovedite în vrednicia de protopop, precum şi viaţa sa pilduitoare l-au înălţat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simion Ştefan, în anul 1656. Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăţie şi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele. În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica şi să o ţină în albia dreptei credinţe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi a craiului de atunci al Ardealului. Aceştia voiau să strecoare cu vicleşug, în cărţile bisericeşti ale românilor, învăţături rătăcite şi pierzătoare de suflet. Câţiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine şi a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru nişte vini născocite. Cu silnicie şi mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoţându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temniţa craiului şi a suferit batjocuri, biciuiri şi loviri de toiege. Neclintit a rămas sfântul în credinţa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării şi a suferit şi a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniţă, dar aşa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.”
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...iei-82213.html

Dupa transformarea Transilvaniei in Principat (1541), aflat sub suzeranitate otomana, s-au raspandit si in arcul carpatic cultele protestante - calvinismul (1564) si unitarianismul (1568). Catolicismul continua sa supravietuiasca in mediile secuiesti, desi in anul 1556 au fost desfintate Episcopiile româno-catolice de la Alba Iulia si Oradea, episcopii si ordinele calugaresti catolice fiind alungate iar averile etatizate. Doar in vremea principilor din familia Báthory cultul catolic s-a legalizat. Ortodoxia a continuat sa fie considerata religie tolerata, desi Dieta de la Cluj din anul 1543 a proclamat principiul libertatii religioase, care se referea insa doar la extensia "libertatilor" religiilor considerate recepte: luteranismul, calvinismul si unitarianismul. In 1556, Dieta ardeleana de la Sibiu hotaraste "ca episcopii români, fie preoti sau calugari, care n-ar voi sa se lepede de crezul lor si ar continua sa duca poporul spre pieire, sa fie scosi din tara". In 1568 vor fi recunoscute ca religii oficiale cea româno-catolica, lutherana, calvina si unitariana. Cele mai importante consecinte ale acestor masuri au fost, pe de o parte, convertirea multor români la religia apuseana, in frunte cu conducatorii lor - nobilii, iar pe de alta parte, trecerea peste Muntii Carpati a unei alte parti importante a populatiei. In secolul al XVII-lea, principii calvini si dietele Transilvaniei desfiinteaza vechile episcopii ale românilor, lasandu-le doar Mitropolia din Alba- Iulia, pe care o supusesera superindendentului calvin. Principii calvini au dezlantuit o adevarata prigoana la adresa românilor ortodocsi, mai ales in vremea lui Gheorghe Ráckoczy I si II, precum si in vremea lui Mihail Apaffi. Conform istoricului Mircea Pacurariu, calvinizarea românilor ortodocsi insemna si o actiune de maghiarizare, fapt confirmat de anumite masuri luate cu acest scop: instituirea de "episcopi" români-calvini ca: Gheorghe de Sangeorz (1566), Pavel din Turdas (1569) si Mihail din Turdas (1577), convocarea de sinoade "calvine", tiparirea de carti etc. Actiunea prozelitista si masurile de oprimare a Bisericii românesti din partea principilor calvini ai Transilvaniei se vor intensifica in secolul al XVII-lea. Insa putini români, din cei care aveau titluri si proprietati, au trecut la confesiunea calvina.
Si in arcul carpatic s-au facut treceri la una din aceste religii recepte, multi români ortodocsi, pentru a scapa de oprimarile exercitate, optau pentru drepturile pe care le aveau secuii (ex. in schimbul serviciului militar erau scutiti de anumite obligatii materiale fata de autoritati), mai ales ca aceasta calitate de secui nu era o notiune strict etnica, ci si una sociala.
Va urma: durerile românilor datorate ereziilor având consecinţe boli, moarte, distrugeri toate din cauza prigoanelor eretice

Probabil cel care a pus intrebarea voia un sfat pentru problemele de sanatate pe care le are,nu sa dea nastere la controverse interminabile.Eu am vrut numai sa ajut,nu sa suport ironii si lectii gratuite.

Cel care a pus întrebarea era necăjit de înşelătoriile din domeniul medicinii care pe vremuri se chemau vrăjitorii iar acum, cu o denumire la modă şi mască ştiinţifică bioenergie. Şi este unul din cei ce ne-au rugat să lămurim cât mai pe larg şi mai documentat problema.
Dar dacă vreţi să-l ajutaţi pentru sănătate daţi-i sfaturi sănătoase. Dacă cineva vă cere un peşte şi îi daţi un şarpe, acesta nu-i ajutor ci momeală vicleană, milostenie drăcească, aşa că să nu vă aşteptaţi la laude şi recunoştinţă din partea ortodocşilor. Dacă vreţi să fiţi admirat mergeţi la un forum vrăjitoresc. Veţi putea chiar fi premiat.
Dacă aţi dat însă sfat viclean nu vă miraţi că vi se răspunde, doar suntem pe un forum ortodox unde cei care l-au creat tocmai aceasta au dorit: ca Ortodoxia să biruie viclenia. Ironia nu este adresată dvs. ci bioenergiei. Nu ne permitem de dragul lui Hristos să jignim pe nici unul din cei ce poartă Chipul Lui, indiferent cât de acoperit de noroi.
Dacă însă nu a fost un sfat viclean ci unul sincer, dintr-o convingere personală greşită, după cum bănuiesc şi nădăjduiesc, atunci cercetaţi adevărul. În această privinţă aici tocmai pentru aceasta ne străduim cu destulă osteneală pentru a cerceta adevărul cu privinţă la energiile folosite în medicină. Dar dacă dvs. căutaţi cu adevărat adevărul de ce vă supăraţi când aflaţi alte idei?

Pun şi eu la sfârşit o întrebare retorică: oare de ce toţi cei ce susţin că bioenergia este bună sunt aşa de ţâfnoşi? Oare duhul enervării e un semn al adevărului, al păcii lăuntrice al celui ce a ajuns la limanul şi odihna cunoştinţei celei de sus? Sau este semnul agitaţiei dinainte de înec?

Răspunsul se află în semnătura noastră de mai jos, un cuvânt de taină şi atât de actual al Sf. Marcu Ascetul

Medicina contemporană și vindecările ei 38
 

O raza de lumina a constituit-o, pentru credinciosii români inca inainte de a infaptui unirea politica a celor trei tari, a realizat unitatea pe linia bisericeasca: in 1595, prin tratatul de la Alba Iulia, a asezat bisericile românesti ale Transilvaniei sub jurisdictia Mitropoliei Tarii Românesti. La interventia lui Mihai, Dieta de la Alba Iulia, din iulie 1600, adopta masuri pentru imbunatatirea situatiei preotilor români care urmau "sa fie scutiti pretutindeni de sarcinile pe care le presteaza poporul". Marturiile documentare dovedesc prezenta la Alba Iulia, in mitropolie, in timpul domniei lui Mihai Viteazul, a numerosi ierarhi, calugari, preoti români si straini. Era un semn al prestigiului pe care Mitropolia Ortodoxa a Transilvaniei il avea. Figura marelui voievod este pastrata si in memoria colectiva a zonei. La trecerea sa in Transilvania, voievodul Mihai Viteazul s-a oprit, la 8/14 octombrie 1599, in Intorsura Buzaului, asezandu-si tabara pe o colina de la marginea localitatii, denumita astazi "Dealul Taberii". Domnitorul a trecut prin pasul Buzaului si cand s-a intors, dupa infrangerea suferita la Miraslau. Unul din capitanii lui Mihai Viteazul, Stefan Lutul, era la anul 1600 comandant al cetatii Odorhei, avand atributii administrative si militare. El a condus o buna perioada de timp scaunul secuiesc Odorhei, iar documentele semnaleaza ca secuii si românii din aceasta zona i se adresau cu diferite pricini sau litigii spre rezolvare. Astfel de fapte faceau parte dintr-o o strategie a marelui domnitor, de a introduce o administrare româneasca a oraselor si cetatilor transilvanene. Ca si cetatile Fagaras, Gurghiu, Chioar (Cetatea de Piatra), Gherla, si cetatea Odorheiului era condusa de un capitan român ("oláh kapitány"). Fapt deloc semnificativ pentru istoria bisericeasca a zonei, chiar in aceasta perioada, este ridicat un lacas de cult ortodox in cetatea Odorheiului, in timpul marelui voievod, mentiune gasita pe un document si aparuta in lucrarea: Székelyhoni utazás a két Homorod mellett. Jánosfalvi Sándor István által. 1838-tol 1846-1858-ig (Calatorie in tinutul secuiesc, pe langa cele doua Homoroade. Prin J.S.I. De la 1838, la 1846 si pana la 1858 - reeditata la Budapesta in 1942), in care se precizeaza: "Eclezie si biserica de credinta greceasca [ortodoxa] nu a fost in acest oras [Odorheiu Secuiesc] pana la 1600, dar atunci un negustor grec [aromân] pe nume Andrei, a cumparat un teren in str. Botos, pe care a ridicat biserica si a fondat eclezie (...)". Scurta, dar rodnica domnie a voievodului Mihai Viteazul, a dus la intarirea Bisericii Ortodoxe românesti din Ardeal. Prin mai multe tratative duse cu principele Transilvaniei Sigismund Báthory, acesta hotaraste la 4 iulie 1596 extinderea jurisdictiei mitropolitului "Ioan de la Prislop, vladica soboarelor românesti din tot Ardealul", si asupra preotilor români din Tara Fagarasului, de la care putea sa incaseze un florin anual, conform traditiei, suma care pana atunci acesti preoti erau obligati sa o plateasca superintendentului româncalvin cu resedinta la Fagaras.
Cotinuand traditia secolelor XIV-XV, si in zorile epocii moderne viata religioasa a românilor din Arcul Carpatic s-a aflat in preocuparea permanenta a mitropoliilor, episcopiilor, a domnitorilor si a boierilor din tarile române extracarpatice, aici avand loc majoritatea hirotoniilor preotilor ce slujeau in zona de curbura a Carpatilor si in spatiile geografice limitrofe Moldovei si Tarii Românesti. Ceea ce anumiti istorici numesc "tara secuilor - afirma A. D. Xenopol - s-a aflat de fapt, pana in a doua jumatate a secolului al XV-lea, sub stapanirea si controlul [pe linie religioasa] voievozilor români". Cele mai stranse legaturi le-au avut parohiile din sud-estul Transilvaniei cu episcopiile de la Curtea de Arges, Ramnicu Valcea si Buzau, din Tara Româneasca, si cele din Român si Suceava, din Moldova, unde "pe la schiturile si manastirile Neamtului isi castigau preotii cunostintele de lipsa". Stau marturie in acest sens: Manastirea Doamnei de la Moglanesti-Toplita, ctitorita in anul 1658 de Doamna Safta, sotia voievodului Gheorghe Stefan, antimisul de la biserica din Voslobeni cu insemnarea "Szaba Episzkop Româneszk Vleat 7222" (Sava de Român 1713-1718), dovada ca, inainte de a trece la uniatie, parohia amintita apartinea de Episcopia Românului. Legaturile bisericesti dintre credinciosii români de pe ambii versanti ai Carpatilor au fost intarite si prin mijlocirea preotilor si calugarilor de dincolo de Carpati, care au venit in ajutorul românilor ardeleni cu cuvantul si cu fapta, prin copierea si raspandirea de manuscrise si tiparituri, prin grija aratata fata de credinciosii ardeleni care intrau in manastirile din Tara Româneasca si Moldova, prin solicitudinea aratata prin colectele facute in vederea construirii unor biserici si scoli confesionale. Sunt cunoscute si masurile luate de autoritatile vremii de a impiedica aceste benefice legaturi. Astfel, hotararea Dietei de la Let (azi, in comuna Borosneu Mare, jud. Covasna), tinuta in 25 octombrie 1600, dupa infrangerea lui Mihai Viteazul la Miraslau, prevedea persecutia a calugarilor români "fiindca stricaciunea si pericolul nostru de acum a venit din cele doua tari române..., de aceea nici un popa românesc sa nu poata intra niciodata din cele doua tari române, iar calugarii de tot sa fie proscrisi din toata tara. De se va afla vreunul ca a intrat sau va intra contra hotararii tarii, pe acela sa-l prinda si sa-l despoaie ori si unde"- se spune in hotararea dietala.
Cu toate acestea, rezistenta credinciosilor ortodocsi in a-si mentine legea a fost o realitate, iar legaturile fratesti dintre biserici si credinciosii români au continuat. Aceasta evolutie a fost favorizata de sprijinul primit de românii din actualul judet Covasna de la fratii lor din Tara Barsei, in frunte cu destoinicii protopopi din Scheii Brasovului, iar a celor din actualul judet Harghita, de la Episcopia Românului si din partea manastirilor din Moldova.

Medicina contemporană și vindecările ei 39
 

Ocupatia Transilvaniei de catre trupele habsburgice si apoi instalarea administratiei austriece, a generat o puternica actiune in vederea consolidarii noii stapaniri. In aceasta strategie, un element important era atragerea românilor la catolicism. Imprejurarile dezbinarii religioase a românilor ortodocsi din Transilvania, din jurul anului 1700, sunt bine cunoscute. Toate promisiunile primite de la Viena - in schimbul parasirii credintei ortodoxe - au ramas fara nici o finalizare in imbunatatirea situatiei sociale a românilor ardeleni. Lupta pentru recunoasterea vechiului lor statut si apoi pentru refacerea unitatii bisericesti a fost dusa cu mult curaj de preoti si credinciosi, care au infruntat teroare, temnite si chiar si moartea. Despre statornicia in credinta a românilor ortodocsi consemnam si parerea baronului Stefan Daniel din Varghis, bun cunoscator al românilor ardeleni, pe care ii ura pentru vitalitatea lor. "In privinta aceasta, starea valahilor, atat a clerului cat si a poporului, aflam ca au acea natura, acea perseverenta asezata in suflet de natura care pentru maxima (deviza) religiei sale, la care tin ca la unicul si principalul scop al mantuirii vesnice, la care toti trebuie sa se supuna, acea superstitie oarba si total barbara care in limba lor natala suna astfel: "Asa am pomenit", adeca ei in religia mostenita de la stramosi, pana la sfarsit trebuie sa persiste". La Sinodul din anul 1700 de la Alba-Iulia, in care s-a hotarat Uniatia, a participat si "protopopul Cristea din Haromszek (Treiscaune) cu 13 preoti". Ca si in cazul altor protopopi, cercetarile ulterioare au dovedit faptul ca semnatura sa de adeziune la uniatie a fost falsificata. Printre cei care s-au afirmat ca fruntasi revolutionari au fost protopopii Petru Pop din Bretcu si Ioan Moga din Valcele. Alaturi de iobagii din restul Transilvaniei, s-au ridicat si românii din secuime, alaturi de insurgentii secui, impotriva grofilor unguri si secui. Cum era de asteptat, preotii români din zona, la intoarcerea acasa "au fost prigoniti, fiind nevoiti sa se refugieze" (pr. Ioan Bucsa din Belin, Ioan Csiki din Aita Mare), secuii incepand "a maltrata pe pacinici [pasnicii] locuitori români". Un memoriu emotionant a trimis, la 16 septembrie 1849, protopopul Petru Pop al Treiscaunelor, care relata suferintele tuturor preotilor si credinciosilor români din zona respectiva: "dupa ce nimanui nimic facand, iar cine au vreut au luat, am lasat tot, apoi izgoniti am fost si fara scapare nicairi capatand, robiti, jefuiti de avere, de sanatate, multi si de viata, cu bataie de joc tunsi, de credinta religiei, cu amenintari cu pierederea vietii despartiti, luatune-a ce-am avut tot, am stat pana in gat in focul gheenii si trupeste si sufleteste". Actiunea duplicitara a imparatului il facea pe protopopul Petru Pop sa scrie, in 1850, "ca noi acum inzecit suntem mai impilati ca mai inainte (...), ne cer indoit, sa ia cine ce vrea, ne-au jefuit de toate, suntem mai impilati in toate, n-avem nici un drept". Tot atunci, in mai multe localitati cu populatie mixta, românii ortodocsi au fost trecuti cu forta la confesiunile maghiare. La Sfantu Gheorghe, românii au fost adunati in piata centrala a orasului si constransi sa-si paraseasca religia. La Varghis si filiile sale, preotul Gheorghe Vatasan, ramas fara credinciosi, s-a refugiat la parohia Crit (jud. Brasov). Un document de epoca spune ca, la venirea ostilor tariste, "locuitorii unguri care nu s-au putut refugia si au ramas in Araci, au inceput sa invete rugaciuni românesti si sa aseze prin casa icoane ortodoxe, (...) si sa treaca drept români". In a doua etapa a revolutiei, cand obiectivele nationale ale românilor ardeleni nu coincideau cu cele ale maghiarilor si secuilor, pentru românii din "secuime" a inceput o perioada deosebit de grea. O parte dintre ei au continuat sa fie alaturi de secui, asa cum au procedat românii din Subcetate, Toplita si din alte localitati din zona. Românii din Micfalau, la inceput si-au varuit biserica (atunci pictata si in exterior) pentru a "insela ostile kossuthiste", apoi au luptat "sub stindardul lui Kossuth Lajos si au facut cauza comuna cu maghiarii".
De precizat este si faptul ca din Lutita (jud. Harghita) au pornit marile atrocitati, incendieri (sau "taciunarii", cum li se spuneau in epoca) si jafuri ale secuilor contra românilor si sasilor. In urma adunarii secuilor de la Lutita din 4/16 octombrie 1848, la care se apreciaza ca au participat 60.000 de secui, s-a dezlantuit o adevarata prigoana asupra satelor românesti. Marturii despre cele intamplate sunt mentionate in declaratiile preotilor Zaharia Crisan din Sard (jud. Mures) si Dumitru Palosan din Sacel (jud. Harghita), care prezinta o serie de atocitati savarsite de secui in mai multe sate situate pe Tarnave, in zona Odorhei-Sighisoara-Tarnaveni etc. Declansarea razboilui civil a dat curs unui nou lant de suferinte românesti, multi preoti fiind nevoiti sa-si paraseasca parohiile sau erau arestati. Alte detasamente de represiune secuiesti au devastat bisericile si scolile românesti si au maltratat populatia din Depresiunea Buzaului Ardelean si din alte localitati. In Odorheiul Secuiesc au functionat "tribunale de sange" carora le-au cazut victime românii din Zabala, Bretcu si alte localitati, precum si cei 21 de români impuscati in muntii Ciucului intre 18 februarie si 13 aprilie 1849, lasati neinhumati. Slabiciunile unuia dintre liderii de marca ai românilor din Ciuc-Giurgeu au avut grave repercursiuni asupra comunitatilor românesti din zona.
Din Sematismul Bisericii greco-catolice pe anul 1900, aflam ca protopopul greco-catolic de Giurgeu, Aron Boieriu "rapit de valurile furioase ale revolutiunii din 1848-1849, a luat parte activa ca orator al secuilor". Acest comportament a condus la un conflic deschis intre protopopul mentionat si majoritatea credinciosilor sai si la persecutii din partea secuilor, care au jefuit parohiile românesti din Subcetate, Toplita, Sarmas, Bilbor si au omorat pe preotii Teodor Precup din Telec si Teodor Dumbrava din Bicaz.
Personalitatea Mitropolitului Andrei Saguna, acest "Mesia al Transilvaniei", si-a pus pecetea si asupra vietii bisericesti, scolare si culturale a românilor din sud-estul Transilvaniei, cunoscand bine realitatile din zona (inclusiv prin prezenta sa in parohii, dar si in statiunile balneare de la Valcele si Covasna) si sprijinind bisericile, scolile, cultura, institutiile economice si a presa in limba româna. Intr-o circulara din 1870 se spune: "Stim cu totii iubitilor, intre ce imprejurari critice au trait confratii nostri din tinutul Secuimii si traiesc inca si pana in ziua de astazi. Cu totii simtim daunatoarele urme ce le-au lasat influenta timpului de mai inainte asupra crestinilor nostri din Secuime. Nicaieri nu este atat de amenintata nationalitatea si confesiunea noastra ca acolo. Sa prevenim deci, iubitilor, pericolul acesta ce ne ameninta cu pierderea unui membru insemnat din trupul bisericii si natiunii noastre, dand bucurosi filerul nostru fratilor care doresc inaintarea bisericii si scolii lor, dar le lipsesc mijloacele". In conditiile istorice cunoscute, cu sprijinul Arhiepiscopiei din Sibiu, al patriarhului Miron Cristea, al românilor din intreaga tara si al unei administratii românesti locale foarte apropiata si implicata direct in viata bisericeasca, culturala si nationala, protopopi ortodocsi, alaturi de cei greco-catolici,[când ortodocşii sunt la putere vedeţi ce toleranţi sunt?] au reusit in doar 16 ani sa scrie o frumoasa pagina din istoria bisericilor si comunitatilor românesti. In acesti ani s-au reinfiintat 41 de parohii, s-au construit 51 de biserici si capele, 54 de case parohiale, 69 de troite si tot atatea clopotnite, daruite - in cadrul unor frumoase ceremonii - de scolile normale din intreaga tara, care patronau micile comunitati românesti din zona.
Cursul firesc al acestei evolutii a fost brutal intrerupt de Dictatul de la Viena. In cei patru ani "cat patru veacuri", viata bisericeasca a românilor a fost aproape in intregime distrusa. Credinciosii români, in mare parte, au fost expulzati sau nevoiti sa se refugieze in România. Cei mai multi din cei ramasi in satele lor au fost trecuti cu forta la confesiunile de expresie maghiara. Atunci au cazut prada intolerantei un numar de 21 biserici si capele ortodoxe si greco-catolice, construite dupa infaptuirea României Mari, de regula in centrul localitatilor: Biborteni, Borosneul Mare, Comandau, Capeni, Catalina, Comolau, Doboseni, Filia, Herculian, Racosul de Sus, Varghis - din judetul Covasna, Aldea, Borsec, Craciunel, Ditrau, Lueta, Martinis, Mihaileni, Meresti, Mugeni, Poiana eche (Tulghes), Vlahita, Zetea - din judetul Harghita. In legatura cu bisericile daramate, nici unul din motivele invocate de reprezentantii de ieri si de astazi ai comunitatilor maghiare din localitatile respective (razbunarea "umilintelor" suportate in anii "stapanirii românesti", participarea "fortata" a cetatenilor maghiari la ridicarea bisericilor respective s.a.) nu pot scuza aceste acte de maxima intoleranta (in primul rand pentru ca nu sunt conforme cu realitatea). Dupa cum se stie, actiunea a fost dispusa de catre contele Teleki, primministru al Ungariei, si urmarea "curatirea satelor secuiesti" de bisericile "valahilor" construite in stil bizantin. De mentionat ca toate bisericile daramate samavolnic in anii 1940-1944 erau construite in centrul satelor.

Medicina contemporană și vindecările ei 40
 

In aceasta perioada grea din viata bisericilor ortodoxe din estul Transilvaniei, singurul sprijin ziditor a venit din partea Episcopului Clujului, Nicolae Colan, nascut in Araci, personalitate marcanta a neamului românesc, prezentata intr-o monumentala monografie de catre pr. prof. dr. Alexandru Moraru. Dupa alungarea preotilor din majoritatea parohiilor si trecerea credinciosilor la confesiunile maghiare, Vlădica Nicolae Colan a trimis primii preoti in zona (hirotoniti din randul invatatorilor), a urmarit permanent evolutia din tinuturile natale, intervenind - atat cat se putea - pentru a usura existenta celor ramasi si supusi la numeroase presiuni. S-a reusit astfel ca in acei ani vitregi sa fie finalizate lucrarile de constructie ale bisericii ortodoxe din Zabala (sfantul locas a fost sfintit de Episcopul Colan in vara anului 1943) si sa se tina treaza speranta in biruinta românesca. Preotii trimisi de Episcopul Nicolae Colan al Clujului, la cererea putinilor credinciosi, au avut o situatie foarte grea, fiind suspectati si urmariti tot timpul. Pentru parohiile din protopopiatul Sfantu Gheorghe, care nu au facut parte din teritoriul cedat, intre anii 1940-1945 a functionat un protopopiat cu sediul la Prejmer.
La terminarea razboiului si eliberarea Ardealului ocupat, preotii s-au intors la parohiile lor, dar si-au gasit bisericile aproape goale, deoarece multi dintre credinciosii refugiati nu s-au mai intors, iar din cei trecuti cu forta la româno-catolici si reformati, putini au mai revenit la ortodoxie. Disparitia numeroaselor comunitati românesti din Covasna si Harghita, inceputa si realizata in anii 1940-1944, a fost desavarsita sub masca ateismului comunist de autoritatile laice maghiare locale, care, in conditiile concrete din zona, a insemnat in primul rand lupta impotriva ortodoxiei.
Odata cu redobandirea libertatii religioase, dupa decembrie 1989, românii ortodocsi din estul Transilvaniei au avut de indurat suferinte care le aminteau de anii 1940-1944. Pentru ca mai multi preoti ortodocsi au protestat in legatura cu nerespectarea drepturilor credinciosilor români, in urma actiunilor separatiste din invatamant, cultura, administratie si economie, acestia au fost apostrofati, insultati, amenintati, unii dintre ei fiind obligati sa plece in alte judete. O serie de biserici si case parohiale au fost profanate sau li s-au spart geamurile. In orasul Vlahita, preotul Dumitru Apostol, impreuna cu familia, a fost amenintat in timpul noptii de concetateni secui - din localitate, inarmati cu topoare, fiind nevoit sa paraseasca parohia si sa se stabileasca la Bilbor. In Odorheiu Secuiesc, preotul Nicolae Calugar a fost amenintat in mai multe randuri, i s-au spart geamurile de la biserica si de la casa parohiala, preotul fiind pazit zi si noapte de militari.
In Cristuru Secuiesc, preotul Ioan Toba a fost amenintat in nenumarate randuri cu moartea, fiind acuzat ca face parte din asociatia "Vatra Româneasca", iar in final obligat sa plece din localitate. In Praid, preotul Eugen Micu si familia a fost atacat in locuinta de un grup de agresori inarmati cu topoare si bate, cerandu-li-se sa paraseasca localitatea, de unde a si plecat in zilele urmatoare. In Gheorghieni, preotul Traian Panzaru cu sotia si cei cinci copii au fost amenintati si huiduiti de peste 20.000 de demonstranti secui si maghiari care, atunci cand au trecut prin fata casei parohiale, au aruncat cu diferite obiecte, spargandu-i geamurile. Pentru ca nu mai putea locui intr-un asemenea climat de intoleranta, preotul s-a mutat in judetul Cluj. In orasul Baraolt au fost sparte geamurile bisericii ortodoxe (locasul a fost profanat chiar si in interior); in urma umilintelor si hartuielilor la care a fost supus, preotul Ciprian Manea a fost nevoit sa plece din judetul Covasna. In orasul Targu Secuiesc, actiunile antiromânesti incepute in ziua de Craciun (1989) au continuat pana in mai 1990, culminand cu amenintarile cu moartea adresate preotului Ioan Bercu, caruia i s-a dat chiar ultimatumul de parasire a localitatii (ulterior, preotul respectiv s-a mutat in comuna Zabala). Au mai fost amenintati si insultati si preotii ortodocsi din Ciceu, Imper, Fagetel, Borsec s.a. In urma evenimentelor petrecute la Targu Mures, in martie 1990, protopopii Dumitru Gherman din Miercurea-Ciuc si Aurel Suciu din Sfantu Gheorghe au fost nevoiti sa paraseasca localitatile in care pastoreau si sa se stabileasca in Reghin, respectiv Brasov.
[Vedeţi că deşi e la modă ecumenismul, zelotismul eretic duce, şi în zilele noastre dedicate păcii, la ură şi terorism. Nu în mahomedanism ci tocmai în falsul creştinism european. A se vedea deci că boală este erezia de orice fel şi sub orice mască]
Datorita actiunilor antiromânesti si amenintarilor la care au fost supusi preotii ortodocsi, existau, in vara anului 1990, 14 parohii ortodoxe vacante numai in judetul Covasna. Oficialitatile locale din judetele Covasna si Harghita nu au luat nici o atitudine fata de actele mentionate, plecarea preotilor ortodocsi din diferite localitati fiind considerata, in mod tacit, "normala". Aceeasi atitudine au manifestat-o autoritatile mentionate si fata de starea grava in care se gaseau bisericile, cimitirele si casele parohale ortodoxe din cele doua judete.
Acolo unde cercetarea a permis, au fost mentionati epitropii, cantaretii bisericesti, alti gospodari fruntasi care au contribuit la prosperitatea comunitatilor. "Volume intregi s-ar putea scrie despre zidul de foc al dragostei de lege si de neam al batranilor nostri, dintre care se desprind figurile senine si blande ale unor epitropi, cantareti si consilieri parohiali", spunea protopopul Aurel Nistor. Impletindu-si propria lor viata cu viata poporului in mijlocul caruia isi indeplineau misiunea lor mantuitoare, preotii români, desi constituiau "parafulgerul in care loveau faradelegile", au contribuit in multe cazuri, in mod hotarator, la insasi existenta comunitatilor românesti ca obsti distincte.
Lista preotilor martiri cuprinde nume precum: preotul Toma din Zagon, care in 1797 se afla in temnita ... "impreuna cu popa Dumitru din Arcus, fiind cu fiarele pe picioare pentru credinta noastra"; pr. Iacob Popovici din Poian, "asasinat de oameni necunoscuti" la 1847; pr. I. Coman din Sita Buzaului, condamnat la moarte prin spanzuratoare in 1916 in Ungaria (eliberat impreuna cu ceilalti preoti din zona aflati in detentie la Sopron, decedat dupa cateva zile la varsta de 46 de ani, ieromonahul Dionisie Sova, staretul manastirii Fagetel, spanzurat in anul 1946.
O categorie importanta de lideri locali, adevarati "luptatori pentru supravietuirea românilor din curbura interioara a Carpatilor a constituit-o protopopii din zona, precum Petru Pop, Ioan Petric, Spiridon si Constantin Dimian, Dumitru Coltofeanu, Aurel Nistor, Ioan Moga, Ioan Rafiroiu, Ioan Visoli, Ioan Urzica, Petru Dobrean, Elie Campeanu si multi altii. Majoritatea dintre ei au avut de suferit, deoarece metoda "de a marginaliza, de a inlatura chiar, elemente ferme de curaj, active, care potentau opozitia româneasca era bine gandita, intens aplicata si adesa dadea roade".
Din cartea Teroarea_horthysto-fascista dăm cuprinsul şi capitolul III. Vă rog să citiţi măcar introducerea (cu bold îngroşată) care arată la ce boli duce erezia:
„Cuprins:
Capitolul I – DICTATUL FASCIST DE LA VIENA DIN AUGUST 1940 – UN
ATENTAT ODIOS IMPOTRIVA INDEPENDENTEI SI SUVERANITATII
NATIONALE, A INTEGRITATII HOTARELOR ROMANIEI – PAG. 2
Capitolul II - MECANISMUL POLITIC ŞI DE STAT PRIN CARE S-A
INSTAURAT ŞI EXERCITAT REGIMUL DE TEROARE HORTHYSTA
IN TERITORIUL DE NORD- VEST AL ROMÂNIEI – PAG. 40
Capitolul III - MALTRATĂRI ŞI CRIME COMISE DE TRUPELE ŞI
ORGANIZAŢIILE TERORISTE HORTHYSTE PE TERITORIUL COTROPIT DIN
NORD- VESTUL ROMÂNIEI – PAG. 50
Capitolul IV - EXPULZĂRILE, DISLOCĂRILE ÎN MASA ALE POPULAŢIEI
ROMANEŞTI. ÎMPIEDICAREA PARTICIPĂRII ROMÂNILOR LA VIAŢA
POLITICA – PAG. 79
Capitolul V - DEPOSEDAREA DE BUNURILE MATERIALE ŞI ALTE FORME DE
ASUPRIRE ECONOMICĂ A ROMÂNILOR ŞI A CELORLALTE NAŢIONALITĂŢI
OPRIMATE – PAG. 109
Capitolul VI - LAGĂRELE DE INTERNARE, TABERELE ŞI DETAŞAMENTELE
DE MUNCA FORŢATĂ, DEPORTĂRILE — MIJLOACE DE OPRIMARE ŞI
ELIMINARE A POPULAŢIEI ROMÂNEŞTI ŞI A CELORLALTE POPULAŢII
ASUPRITE – PAG. 118
Capitolul VIII - POLITICA CERCURILOR CONDUCĂTOARE DIN UNGARIA
HORTHYSTĂ DE DEZNAŢIONALIZARE ŞI MAGHIARIZARE A ROMANILOR
DIN NORD- VESTUL ROMÂNIEI – PAG. 134
Capitolul IX - ÎNĂSPRIREA TERORII HORTHYSTO- HITLERISTE ÎN NORDESTUL
TRANSILVANIEI ÎN PERIOADA 19 MARTIE—25 OCTOMBRIE 1944 –
PAG. 165
[…]
Va urma cu:
Capitolul III - MALTRATĂRI ŞI CRIME COMISE DE TRUPELE ŞI ORGANIZAŢIILE TERORISTE HORTHYSTE PE TERITORIUL COTROPIT DIN NORD- VESTUL ROMÂNIEI

Medicina contemporană și vindecările ei 41
 

Capitolul III - MALTRATĂRI ŞI CRIME COMISE DE TRUPELE ŞI ORGANIZAŢIILE TERORISTE HORTHYSTE PE TERITORIUL COTROPIT DIN NORD- VESTUL ROMÂNIEI Principalul mijloc prin care regimul horthyst a încercai să exter mine şi să elimine popula ţia rom âneasc ă din aceast ă parte a României, intrat ă sub ocupa ţia Ungariei horthyste, 1- a constituit efortul de a schimba artificial raportul demografic în favoarea popula ţiei maghiare, de a justi fica eventuala permanentizare a acestui regim.

Strategia regimului de ocupaţ ie horthyst ă fa ţă de popula ţia rom âneasc ă din nord- estu Transilvaniei a fost sintetizat ă de baronul Aczel Ede, şeful Circumscrip ţiei regionale a X- a Cluj, a organiza ţiei paramili tare horthyste a tiraliorilor, într - o cuv întare rostit ă la Şimleul Sil- vaniei, cu care prilej afirma : "Pe ace şti valahi opincari trebuie să- i extirp ăm, să- i ucidem ca pe du şmanii no ştri [...]
Preoţii predică iubirea poporului, dar aceasta este numai o momeal ă fiindc ă Dumnezeu nu ajut ă dec ît for ţa brut ă şi aceast ă for ţă brut ă noi cu toţii trebuie s- o întrebuin ţăm pentru a ucide şi extermina pe aceşti valahi. Religia, prin cele zece porunci ale ei spune : nu ucide, nu fura, nu dori femeia altuia pentru că acestea sînt păcate. Aceasta este păcat ? Nu este păcat ! Păcat va fi ca adev ărat dacă nu vom extermina aceast ă band ă [...]
de valahi opin cari [...]
. Vom organiza şi o noapte a Sf întului Bartolomeu [...]
şi vom ucide şi copiii în pîntecele mamelor lor".

Unul din contemporanii evenimentelor — Kelemen Sandor — scria urm ătoarele : "Comandan ţii militari, în cea mai mare parte, au fost de orientare fascistă, şovinist ă. [...]
. Cea mai important ă munc ă a comandan ţilor militari a constat in opera ţiuni de "curăţire"". In aceea şi ordine de idei, Szenczei Laszlo va scrie : "Soldăţimea pătruns ă pîn â in m ăduva oaselor de teoriile fasciste, odat ă ajuns ă în nordul Transilvaniei, a săvîrşit atrocităţi odioase fa ţă de locuitorii neajutora ţi ai satelor romane şti". Acţiunile criminale, teroriste, săvîrşite împotriva popula ţiei rom âne şti, au fost preg ătite premeditat de către guvernan ţii horthy şti, şi au fost înfăptuite prin intermediul întregului mecanism de opresiune la care neam referit, prin mii de crime, devast ări, maltrat ări şi expulz ări, pen tru a distruge cît mai mul ţi rom âni, a teroriza şi înfrico şa pe cei răma şi, spre a- i determina să- şi părăseasc ă casele şi gospod ăriile şi a se refugia în România. Ele au fost dezl ănţuite imediat dup ă trecerea frontierei de către trupele horthyste. Unul din martorii oculari ai evenimentelor, Hrior Victor Văleanu, din Satu Mare, declara urm ătoarele privind regimul de teroare instaurat de autorit ăţile horthyste la începutul lunii septembrie 1940 : "1. Intrarea trupelor ungare în ora şul Satu Mare a fost des âvîrşită în ziua de 5 septembrie 1940 [...]
. Puţinii rom âni care se mai aflau în ora ş, cum şi evreii au fost obliga ţi să pun ă la butonier ă cocard ă ungureasc ă, altfel fiind expu şi să fie linşaţi [...]
de hoardele dezertorilor reîntor şi in ora ş înainte de intrarea trupelor ungare. Inainte şi dup ă intrarea trupelor s- au reîntors la Satu Mare cca 4 000 tineri care au tre cut frontiera în mod clandestin în ultimii ani. Ace ştia, seto şi de răzbu nare, căutau pe ofiţerii de poliţie şi func ţionarii care i~au anchetat pe timpuri, însă, bine înţeles, zadarnic deoarece aceştia s- au retras... Totu şi în ura lor fa ţă de rom âni mai găseau pe cîte un func ţionar pe care să- l denun ţe autorit ăţilor ungare ca av înd ţinut ă ostilă Ungariei. 2. Cu ocazia intră rii trupelor ungare, ordinea au men ţinut - o jan darmii unguri sosiţi primii în ora ş, cura şi un deta şament de 1 200 de gar dieni publici repartiza ţi de la diferite ora şe din Ungaria [..]. Imediat apoi s~a proclamat stare de asediu şi s- a introdus administra ţia militar ă, autorit ăţile civile pierz înd orice competen ţă de activitate. 3. De la penitenciarul tribunalului s- a dat drumul deţ inu ţilor găsiţi si s- a instalat Comenduirea Pieţei şi biroul popula ţiei, Kemelharitoiroda (Biroul de contraspionaj — n.n.), care şi- a început activitatea [...]
. 4. în primele 2—3 zile nu s- a întimplat ceva deosebit, însă în ziua de 8 septembrie au început arest ările în mas ă. Au fost aresta ţi în aceast ă zi, între mul ţi alţii, Berger Marcel, fost redactor al ziarului "Reggeli Lapok"' (Foile de diminea ţă), care simpatiza cu rom ânii şi care este ofiţer de rezerva în armata rom ână, subsemnatul, fostul comisar de poliţie Mike Emeric, mai mul ţi alţii foşti în poliţia rom âneasc ă, însă pensionari, pe care nu îi cuno şteam dinainte, cum şi mai mul ţi intelectuali rom âni din jude ţ [...]
. Din prima zi a intră rii trupelor, limba rom ână a fost cu totul înlăturat ă şi chiar acei care ştiau înainte bine rom âne şte răspundeau în un gure şte şi dacă continua cineva a vorbi îl lăsau fără răspuns, ori îi spu- neau "nem tudok olahul", (Nu ştiu limba "valah ă" — n.n.). In aceste dureroase zile, bieţ ii rom âni aveau mimai o singur ă mingiiere : biserica, unde aduna ţi se rugau lui Dumnezeu cu lacrimi în ochi şi in hohote de plîns. Insă şi aceasta a fost pus ă sub supraveghere. Agen ţii unguri şi aici au fost plasa ţi, aşa că noi rom ânii nici nu aveam curaj să vorbim unul cu altul, iar pe strad ă dacă se înt îlneau vorbeau numai un gure şte, pentru ca agen ţii presăraţi pe străzi să nu îi pun ă sub suprave ghere şi să- i înainteze Comenduirii. Cele mai grozave zile le- am trăit atunci. Auzeam, vedeam arest ări cu duiumul şi nu puteam da mina de ajutor fără a risca să ajung tovar ăş celui arestat, fără nici un motiv serios [...]
. Evreii sînt prigoni ţi aproape la fel ca rom ânii, din care cauz ă, în~ truc ît este posibil ei înconjoar ă (evita — n.n.) orice contact cu ungurii şi mai ales cu autorit ăţile ungure şti. Ungurii au arestat apoi pe rabinul Friedman, care la 10 mai a rostit o predică, arătînd fidelitate fa ţă de statul rom ân, pe care a şi imprimat - o. Numitul a fost depus la penitenciar şi nu ştiu ce s- a mai înt âmplat cu el. Pe angrosi ştii comercian ţi de postav Schwartz şi Leibovici i- au arestat şi depus la penitenciar, pe motivul ca au subscris sume mari la fondul pentru înzestrarea armatei rom âne. De altfel, pentru că ace ştia sînt multimilionari şi membri marcan ţi, avoca ţi ai partidului maghiar s- au anga jat să- i apere, pentru suma de 10 000 pengo (cca 300 000 lei) [...]
.
După cit am putut observa, avoca ţii partidului maghiar vîneaz ă pe evreii înst ăriţi şi acuz îndu- i cu diferite nelegiuiri pe cale de denun ţ, forţîndu- i să recurg ă apoi la protec ţia lor, pentru sume de bani destul de însemnate, stabilite dup ă puterea de plat ă a individului. Astfel, toţi evreii mai înst ăriţi îsi aşteapt ă cu înfrigurata rîndul. între aceşti avoca ţi "vînători" am putut recunoa şte pe dr. Ţeveli care este comisarul guver nului pentru Satu Mare şi pe avocatul dr. Sudi. care este membru marcant al partidului maghiar . Tot dr. Sudi a fost acela care a recurs să ia ap ărarea soţiei singurului comerciant rom ân, de acolo, Augustin Vuic, arestat şi el fără un motiv, căruia i- a spus să depun ă 300 pengo (cca 9 000 lei), spun îndu- i că altfel nu se va interesa de soarta lui. Femeia, nedispun înd. de suma cerut ă, avocatul a refuzat să facă interven ţia pentru eliberarea soţului său [...]

Medicina contemporană și vindecările ei 42
 

". Descriind situaţ ia unor aşez ări rom âne şti din apropierea frontierei cu Ungaria, în primele zile ale ocup ării nord- estului Transilvaniei, ziarul "Universul" ar ăta : "Barbariile au început în prima zi de ocupa ţie în ju de ţele Satu Mare şi Bihor. Din primele ore ale ocupa ţiei, ţăranii rom âni au fost m ăcelăriţi. Alte barbarii s- au săvîrşit tot în primele ore la m ă- năstirea Bicsad de lang ă ora şul Satu Mare. In miez de noapte, pe la orele dou ă, călug ării s- au pomenit asalta ţi de un grup de tineri din organiza ţia "Levente ". Scoşi din chilii şi pu şi la rand în curte, preo ţii au fost scuipa ţi, loviţi cu pumnalele, iar un grup de 20 ţărani refugia ţi din ajun tocmai pentru a se feri din calea terori ştilor s- au pomenit împresura ţi de altă band ă şi m ăcelăriţi. Dar leventi ştii nu s~au mul ţumit numai cu at ît. Dup ă atrocităţile comise, an devastat tipografia, au ars cărţile de rug ăciuni şi au dat foc tuturor proviziilor găsite. De la m ănăstire, bandele de leven ţi au trecut în Ţara Oaşului şi în Maramure ş, unde au masacrat toţi rom ânii înt îlniţi. Trei zile şi trei nop ţi, satele au cunoscut cel mai înfio rător dezm ăţ. La Săpîn ţa, ţăranii au fost bătu ţi cu fr înghii ude, apoi pu şi să- şi sape morm întul, imit îndu- se procedeele de pe timpul terorii albe cu prilejul revolu ţiei lui Horia. Pe Valea Vişeului mai multe sate au fost incendiate. In Borşa, toţi rom ânii au fugit în păduri, fiind amenin ţaţi că vor fi omor îţi" In judeţ ul Bihor, în ziua de 4 septembrie 1940, armata horthyst ă, încalcind conven ţia, a năvălit în comuna Diosig, a deschis foc asupra grănicerilor rom âni, ucig înd pe serg . Gheorghe Miţu, serg. Gheorghe Tamaş , caporal Pavel Mocanu, frunta ş Ştefan Herna şi soldat Vasile Bălan. Locotenentul Dumitru Lazăr, grav rănii, a fost transportat la Debre ţin, unde a murit în spital. In ziua de 7 septembrie, soldaţ ii horthy şti au arestat dou ăzeci de tărani rom âni în comuna Mihai Bravu care se aflau la munca cîmpului. I- au dus într - un cimitir părăsit unde i- au bătut cu patul pu ştilor, le- au legat mîinile la spate cu s îrmă şi i- au întrebat dac ă vor să fie împu şca ţi sau sp înzura ţi. La întrebarea "pe cine vre ţi să împu şcăm mai înt îi" un ţăran a răspuns : "Pe mine". întrebat pentru ce motiv, acesta a răspuns : "Ca să nu- mi văd copiii- mor ţi" — avea doi copii ling ă el. In ziua de 8 septembrie 1940, o echipă de militari horthy şti a ucis 13 civili rom âni din comuna Alma şul Mare, iar în ziua de 12 septem brie 1940 au fost împu şca ţi de solda ţii horthy şti doi ţărani rom âni lingă linia ferat ă de la marginea ora şului Oradea. In ziua de 10 septembrie 1940. la Salonta a fost ucis în chinuri cetăţeanul rom ân Iosif Cristea, iar în noaptea de 10/11 septembrie, în loca litatea Sîntion au fost răpu şi de solda ţii horthy şti plugarul rom ân Gheorghe Tiponu ţ împreun ă cu fiul său. Acţiuni teroriste, criminale, de eliminare a popula ţiei rom âne şti au loc în toate localit ăţile locuite de rom âni, imediat ce în ele a pătruns ar mata horthyst ă de ocupa ţie. în noaptea de 5—6 septembrie 1940, la intrarea armatei horthyste în comuna Medie şul- Aurit (jud. Satu Mare), 3 sol da ţi s- au prezentat la casa fostului primar Gheorghe Petricean, l- au ri dicat, l- au dus la marginea satului, l- au înjunghiat cu baionetele, i- au scos ochii si, dup ă ce l- au chinuit, l- au împu şcat. La 6 septembrie, în comuna Sâtmărel (jud. Satu Mare), au fost aresta ţi si pu şi în lan ţuri învăţătorii ro mâni Vasile Moldovan, Ghcorghe Sofroni şi Ştefan Ster. Duşi la închi soarea din Satu Mare au fost bătu ţi şi purta ţi timp de peste 10 ore de- a lungul str ăzilor ora şului, fiind batjocori ţi de elementele maghiare şovine. Gherla a fost ocupată de trupele horthyste în ziua de 10 septem brie. Imediat, s- au format bande teroriste care au început prigoana contra tuturor rom ânilor. Fiecărui rom ân i se cerea o declara ţie în care să arate ce beneficii a ob ţinut de la statul rom ân în dauna celui ungar de la unirea Transilvaniei cu România. Pentru ca aceste declara ţii să fie pe placul autorit ăţilor, cei interoga ţi erau schingiui ţi în fel şi chip. Toţi ace ştia, împreun ă cu alţi 300 de rom âni adu şi din satele din împrejurimi au fost interna ţi în închisoare. "In Maramure ş — noteaz ă un martor ocular — abia au ieşit tru pele rom âne din ora şul Sighetul Marma ţiei şi şoviniştii unguri au început brutalizarea popula ţiei romane şti, produc îndu- se atacurile la poştă, pentru a lua banii de acolo [...]
. în zilele de 1—3 septembrie Maramure şul era ţara nim ănui. Trupele rom âne erau în retragere apre Transilvania de sud, iar trupele horthyste au sosit în diminea ţa zilei de 3 septem brie [...]
. A doua zi de la intrarea trupelor horthyste în ora ş, evreii au fost du şi la gar ă, la munc ă for ţată, iar rom ânii şi ucrainienii, dar în special rom ânii, au fost aresta ţi în mas ă. Func ţionarii rom âni au fost îndep ărta ţi în mas ă din serviciile publice [...]
au avut loc arestă ri în mas ă, expulz ări, exilări, luarea de ostateci ca pe vremea evului mediu, deposedarea, de avere, alungarea cetăţenilor din casele lor, bătăi. Pentru orice fleac, jan darmii unguri loveau cu paturile de arm ă mai ales pe ţăranii rom âni, de preferin ţă pe cei tineri, ca să bage frica în popula ţie [...]
în pia ţa ora şului se puteau vedea convoaie du aresta ţi, purta ţi la diferitele autorit ăţi ale oraşului Sighetul Marma ţiei (poliţie, jandarmerie, comandamentul militar, prefectur ă, pretur ă, procuratur ă ele). Prin teroare au for ţat popula ţia rom âneasc ă să părăsească Maramure şul şi mai ales pe intelectualii rom âni". Directorul spitalului de alienati din Sighet, medicul Vasile Ilea, a fost alungat din postul său şi purtat, legat in lan ţuri, împreuna cu fiul său, lăsat apoi prad ă batjocoririi şi înjur ăturilor unor elemente fasci şte; maghiare din localitate ". După aceste ac ţiuni teroriste, întreprinse de trupele horthyste şi de diverse organiza ţii fasciste paramilitare în primele zile de ocupa ţie, horthy ştii — de la trupele de ocupa ţie ]a bande teroriste alcătuite din delincven ţi de drept comun — s- au dedat la acte mult mai grave : crime si asasinate în mas ă, de o monstruozitate fără seam ăn. Asasinatele în masa de la Trăznea, Ip, Camăr, Păuşa, Cium ărna, Şimleul Silvaniei, Cos- niciul de Jos (jud. Sălaj), Mure şenii de cîmpie, Huedin (jud. Cluj) etc. vor rămîne pentru totdeauna ca acte de grav ă acuza ţie la adresa horthysmu - lui, a fascismului. în cazul acestor asasinate în mas ă, filmul fidel al celor înt împlate se poate reconstitui d înd glas actelor, documentelor, mărturiilor color care sau au scăpat ca prin miracol de la moarte sau au fost martori ai acestor masacre. Oraşul Zalău a fost ocupat de către trupele horthyste în ziua de 8 septembrie 1940. In aceea şi zi , trupele de ocupan ţi au "asasinat 7 oameni, din care 4 femei, sub pretext că aceşti nenoroci ţi ar fi atacat un escadron unguresc. Cadavrele femeilor au fost desgolite şi batjocorite [...]
. Cada vrele au font îngropate jum ătate pentru a fi m încate de cîini. In abatorul ora şului alţi şase rom âni au fost ucişi, iar în curtea liceului Wesselenyi un căpitan maghiar personal a împu şcat un rom ân şi dou ă femei ". Dup ă arest ările, bătăile şi maltrat ările obi şnuite, în ziua urm ătoare, trupele au plecat mai departe. Abia ieşind din ora ş, sub br ădetul Mese şului au găsit dou ă gospod ării rom âne şti, proprietatea lui Gavrilă Vicaş şi Gheorghe Prunea, ambii agronomi, primul la ocolul agricol Zalău, celălalt la ocolul agricol din Buciumeni. Au fost împu şca ţi pe loc to ţi cei găsi ţi acolo : Gavrilă Vicaş şi so ţia lui, fratele său Alexandru Vicaş şi so ţia lui Gheorghe Prunea, gravid ă în ultima lun ă, afla ţi cu to ţii la lucru. Pe serpentinele Meseşului au mai fost împu şca ţi 10 cet ăţeni rom âni. Unii din ei veneau pa şnic la Zalău cu lapte şi ou ă pentru vînzare. Printre ace ştia a fost identificat func ţionarul Ion Salajan, care venea pe jos din Trăznea, fiind desconcent rat. Relat înd aceste evenimente, învăţătorul Ion Toma, refugiat din Sălaj la 21 septembrie 1940, declara : "Mun ţii Meses sint plini de cadavre ale rom ânilor din Stîna, Cium îrna, Ungura ş etc. Rom ânii au fost lega ţi de ma şini şi du şi zeci de kilometri. [...]

Medicina contemporană și vindecările ei 43
 

. Toţi inte lectualii din Zalău, în frunte cu dr. Fodoreanu, fost prefect, au fost cresta ţi". Trupele horthyste au ajuns în aceea şi zi de 8 septembrie în comuna Ciumirna unde au ucis 11 persoane : Ion Ghiuruţ an, subprimar, Ion Tiriac şi so ţia sa, Ana, N. Raţiu, Teodor Tiriac, Rozalia Tiriac, Gavrilă Oprea Ţicău, Gavrilă Ortelecan, Florea Ciglaneanu, Gavrila Oprea, Nicolae Bărbunaş şl un ţăran din Trăznea al cărui nume nu a putut fi identificat. "Dinspre Cium îrna, horthy ştii au luat - o spre Traznea. La intrarea in comun ă — în ziua de 9 septembrie — pe cîmp, au găsit cîţiva copii rom âni păscînd vitele. Intreb îndu- i de unde sint, aceştia au răspuns, din Trăznea. Fără nici o vorb ă au fost cu toţii împu şcaţi şi lăsaţi mor ţi pe islazul comunei. In acest timp, popula ţia era adunat ă în frunte cu preotul Costea, pen tru a le face o bun ă primire. Dup ă ocuparea satului, auzindu - se focuri de arm ă spre şoseaua din marginea satului, trase de un grup de solda ţi în stare de ebrietate, unit ăţile maghiare au deslan ţuit m ăcelul asupra popu laţiei rom âne. Rom ânii sînt masacra ţi cu focuri de arm ă şi mitralier ă, străpun şi cu săbiile şi baionetele, iar casele atacate cu grenade şi incendiate". Ororile comise depăşesc puterea de în ţelegere a omului de azi. Iată cîteva exemple ; "Nicolae Brumar a fost luat de acas ă şi împreun ă cu soţia şi cele dou ă fiice ale sale au fost împu şcaţi ling ă o căpiţă de fin şi apoi sf îrteca ţi cu baionetele. Vasile Mărgăru ş a fost ridicat de acas ă, străpuns cu baioneta în mai multe părţi ale corpului, şi apoi împu şcat în cap cu gloan ţe dum- dum. Preotului ortodox, ascuns în casa parohial ă, i s- a dat joc şi a ars îm preun ă cu casa. Preoteasa cu fiică- sa au sărit pe fereastr ă în uliţă, dar de soarta lor nu se ştie nici azi. Pe cei 9 solda ţi din Trăznea, reîntor şi din Rom ânia ca demobiliza ţi, i- au împu şcat cu efectele militare pe ei. Înv ăţă- torul cu soţia s- au refugiat din fa ţa urgiei în comuna Pusta. Aici au fost prin şi şi adu şi am îndoi în Trăznea, unde au fost răstigni ţi de uşa bisericii şi împu şcaţi"'. Citind lucrarea Les assassinats, publicistul american Milton G. Lehrer scria : "Comuna Trăznea a fost ocupat ă de trupele ungure şti la 9 sep tembrie 1940. Ca şi cînd armata de ocupa ţie ar fi executai un ordin primit, îndat ă ce satul a fost invadat de solda ţi, un veritabil potop de foc şi singe s- a ab ătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instinctele brutale ; pu şti, mitraliere, tunuri şi grenade. Dup ă ce au fost trase primele salve, solda ţii au pătruns în case şi au asasinat pe oricine găseau in calea lor, incendiind casele. Cazul preotului rom ân Trăian Costea, care, dup ă ce a primit un glonte in cap, a fost tras pe gale ria de lemn a presbiteriului — căruia i s- a dat foc şi care a ars în între gime odat ă cu cadavrul preotului — , este tipic. Mai tragica a fost soarta multor copii rom âni a căror tragedie este descris ă de un martor ocular astfel : "Dup ă încetarea focului de arme, ungurii au pus m îna pe copiii de rom âni şi de vii îi aruncau în văpaia focului (caselor care ardeau — n.n.), arz înd de vii in chinuri groaznice şi mare jale răsun ă în toi locul de plinsetele lor". Rezultatul masacrului de la Traznea : 263 româ ni (copii, femei, bărba ţi. tineri şi bătrini) mor ţi şi rani ţi. Dintre ace ştia au fost identifica ţi 68 mor ţi. Printre cei mor ţi s înt : copiii Aurica Brumar (5 ani), Victoria 1. Brumar (9 ani), Gherasim Bîrjac (7 ani). Ion Sălăjan (2 ani) ; batr înii Maria Bîrjac (81 ani), Grigore Bîrjac (72 ani) şi mul ţi alţii de aceea şi vîrst ă. Din cei 68 de mor ţi identifica ţi in comuna Trăznea, 57 au fost ucişi cu gloan ţe în cap, în piept şi în abdomen. Trei dintre cadavre au fost în urm ă arse. Femeii Ana Negreanu de 65 ani i s- au tăiat manile. Femeia Ana Sălajan în vîrst ă de 31 ani, de şi îns ărcinat ă, a fost str ăpuns ă cu baioneta. Vasile Mărgăru ş a fost găsit cu capul spintecat în dou ă, iar copilul Ion Sălăjan de 2 ani a fost ucis cu grenada. 47 de gospod ării ţărăne şti din Trăz nea au fost complet mistuite. Dup ă cum arat ă documentele "la plecarea din comun ă, solda ţii maghiari au legat de un tun pe locuitorii Gavrila Andrie ş şi Ana Dănilă, tîrîndu- i dup ă ei pînă în comuna Hida (jud. Cluj), unde i- au împu şcat". In acest masacru au fost implica ţi şi groful ungur Ray Ferenc, notarul şi preotul reformat, ambii din Trăznea. Şirul crimelor horthyste a cuprins întregul jude ţ Sălaj. La 14 sep tembrie 1940, militari ai armatei horthyste au schingiuit şi ucis 7 rom âni. La 16 septembrie 1940, în Şimleul Silvaniei, au masacrat 4 ţărani rom âni din comuna Camăr. In aceaa şi zi, Regimentul 32 de honvezi a jefuit comuna Marca şi a executat 5 ţărani rom âni. In noaptea de 16/17 septem brie, solda ţii unguri au omorit alte 3 persoane. In total, în comuna Marca au fost ucise 19 persoane. La 18 septembrie 1940, armata horthystă a masacrat fără nici un mo tiv 16 tarani rom âni (15 bărba ţi şi o femeie), care au fost aruncati într - o groap ă comun ă şi îngropa ţi fără preot, în comuna Cosmiciul de Sus. Crime împotriva popula ţiei rom âne şti se înregistreaz ă în aceste zile şi în alte localit ăţi din teritoriul ocupat. In comuna Şumol (jud. Bihor) au fost omor îţi în chinuri 11 rom âni. Trupurile lor ciop îrţite au fost lăsate ti zile ne îngropate pe marginea rîului Bereteu . La 10 septembrie 1940, s- a comis o monstruoasă crimă la Huedin, a cărui victim ă a fost protopopul Aurel Munteanu din jude ţul Cluj. Cine a fost protopopul Aurel Munteanu ? Iată cum este descris ă personalitatea acestui cleric rom ân în cartea Transilvania, ultima prigoan ă maghiar ă : " [...]
Ajuns în fruntea protopo piatului ortodox din Huedin, părintele Aurel Munteanu s~a străduit ca în protopopiatul său să nu răm înă nici o parohie, nici un sat, nici un cătun, fără biserică. Pentru ridicarea cultural ă a poporului şi întărirea con ştiin ţei na ţionale în sufletele rom ânilor, părintele Aurel Munteanu s- a pus în frun tea mi şcării de culturalizare a poporului sub stindardul "Astrei" culturale, reu şind să insufle iubirea de neam şi patrie. Activitatea lui s- a extins şi asupra înv ăţăm întutui din raza protopopiatului său, prin construirea mai multor localuri monumentale necesare şcolilor elementare. Pentru prop ăşirea economic ă a poporului rom ân a dat impuls înfiin ţării de cooperative de credit, consum şi de produc ţie. Pretutindeni era cunoscut ca un ade vărat părinte ocrotitor al neamului, iubit şi stimat de toţi rom ânii din acel ţinut [...} Ultimii ani ai vieţii sate i- a dăruit construirii frumoasei catedrale, pe. care, cu mult ă trud ă şi cu imense sacrificii, a terminat - o cu doi ani înainte de 1940, în mijlocul ora şului Huedin [...]
a avut o atitudine corectă şi împ ăciuitoare fa ţa de maghiarii din Huedin şi din satele din protopo- piătul său. O parte însemnat ă din maghiarii din Huedin, şovini revan şarzi, nu numai ca nu vedeau cu ochi buni realiz ările protopopului Aurel Mun teanu pentru prop ăşirea cultural ă, economic ă, religioas ă a rom ânilor, dar îl socoteau un du şman înver şunat al maghiarilor şi îndeosebi a împlinirii idealului lor : Ungaria Mare" . Potrivit tuturor izvoarelor cunoscute, martirajul protopopului Aurel Munteanu a avut loc astfel : "în diminea ţa zilei de 10 septembrie a plecat sa oficieze slujba la înmorm întarea unui credincios. In tîrgul din mijlocul ora şului, o band ă de 21 de unguri agresivi l- au schingiuit, timp de 4 ore, cu o ferocitate care întrece orice închipuire. A fost scuipat; i s- a strigat "pop ă ho ţ, valah împu ţit"; l- au lovit peste cap, peste fa ţă, peste bra ţe cu ciomege. I- au smuls parul şi barba din rădăcină, cu carne cu tot. Budai Janos Gyepu i- a înfipt un baston în gur ă de mai multe ori pînă i- a ieşit prin ceaf ă. Şi totul se petrecea sub privirile solda ţilor unguri. Asasinii erau din Huedin şi localităţile învecinate printre care : Gall Ferencz din Saula, Geza şi Erezey Cizmar, Szekeres Janos din Pricalat şi Buday Janos Gyepu.. Cadavrul lui, împreun ă cu al gardianului Nicula Gheorghe, care a sărit în ajutorul protopopului, au fost aruncate într - o groap ă la marginea ora şului, pe mo şia grofului Banffy, şi astupate sumar cu ţarin ă. Dup ă 10 zile, soţia află unde este îngropat soţul şi încearc ă să- l ridice pentru a fi inmor - m întat în cimitirul ortodox. A fost oprită de jandarmi. Ulterior, dup ă un simulacru de autopsie, cadavrul celui care a fost părintele protopop Aurel Munteanu a fost înmorm întat în cimitir "într - un sicriu dat de prim ărie ca pentru cerşetori " [...]

Medicina contemporană și vindecările ei 44
 

. Mulţimea de rom âni care veneau să asiste la înmorm întare a fost împr ăştiat ă de jandarmi, iar a doua zi mormintul a fost găsit devastat şi călcat în picioare, cu florile depuse de m îini pioase răvăşite, iar crucea smuls ă din păm înt". Statul ungar a luat... măsuri. Asasinii au fost trimi şi în "judecata" unui tribunal din Cluj care a consti tuit obiectul dosarului Nr. B. 4239/1941 / 6. Aşa- zisul proces şi sentin ţa dat ă constituie o deosebit de concludent ă prob ă asupra realit ăţii că întreg cor tegiul de asasinate, în mas ă sau colective, comise de ocupantul horthyst împotriva rom ânilor a fost încurajat cu premeditare de autorit ăţile de stat, inclusiv de justi ţie. Simulacrul organizat de justi ţia horthyst ă prin "judecarea" asasinilor protopopului Aurel Munteanu a avut menirea, pe de o parte, de a împinge la noi asasinate împotriva rom ânilor şi, pe de alt ă parte, de a intimida popula ţia rom âneasc ă care se ridica, tot mai mult, si prin mijloace extrem de variate, împotriva ocupantului. Aceast ă realitate este dovedit ă cu prisosin ţă de "Sentin ţa în procesul asasin ării protopopu lui Aurel Munteanu" Nr. B 4239/1941 / 6 dat ă de Tribunalul Regal Maghiar Cluj, ca instan ţă penal ă, document care a fost tip ărit şi difuzat, sub form ă de bro şur ă. Ignor înd normele de drept penal şi sfid înd în modul cel mai flagrant principiile morale referitoare la ap ărarea persoanei şi a vieţii umane, sentin ţa disculp ă pe asasini şi- i transform ă în autentici "eroi na ţionali" ai Ungariei horthyste. In fa ţa instan ţei au comp ărut : Mathe Ferencz, Szekeres Ianos, Kozma Andras, Andras Bartha, Kudor Ianos, Kovacs Andras, Mihaly Sandor, Budai Ianos, Gal lulika, Eresei Ferenc, Matefi Ianos, Otvos Ianos. Pocs Ianos. Din cei 13 acuza ţi de "crim ă de omor", primii şapte au fost găsi ţi "vinova ţi", în calitate de coautori, conform art. 70 din Codul pena!, "de delictul de leziuni corporale grave cauzatoare de moarte", iar ultimii cinci au fost achita ţi. Din cele de mai sus s- ar putea deduce că instan ţa a pornit de la premisa just ă că în urma probelor administrate unii au fost găsi ţi vinova ţi, iar alţii nevinova ţi şi, în raport de aceasta, s- a pronun ţat pentru pedepsirea primilor şapte şi achitarea ultimilor şase. In realitate îns ă, aceast ă logică elementar ă în materie de practic ă judiciar ă este infirmat ă, întruc ît, în fond, chiar şi cei care au fost găsi ţi "vinova ţi" au fost scutiţ i de răspunderea penal ă cuvenit ă pentru cauzare de moarte. "Condam narea" pronun ţat ă împotriva a şapte din primul grup la cile dou ă luni închisoare corec ţional ă şi împotriva unuia (Mihaly Sandor) la o pedeaps ă cumulativ ă de 3 luni închisoare corectiortal ă la care se adaug ă "suspenda rea" execut ării pedepsei "pentru toţi acuza ţii pe termenul de încercare de 3 (trei) ani" este mai mult dec ît o parodie a justi ţiei. Dar iată cum se motiveaz ă aceast ă aşa- zis ă judecat ă : Deşi se accept ă ini ţial vinov ăţia primilor şapte ca fiind implica ţi într - o crim ă de omor, în motivare se respinge calificarea acuz ării în sensul că s- ar fi produs o ast fel de infrac ţiune întruc ît "moartea s- a produs numai ca un rezultat al aces tor lovituri (aplicate de inculpa ţi victimei — n.n.) mai uşoare sau mai grave. La capătul unei suite de circumstan ţe atenuante, sentin ţa men ţioneaz ă : "La aplicarea pedepsei, Tribunalul nu a găsit în sarcina acuza ţilor nici o împrejurare agravant ă, în schimb constat ă ca împrejurare atenuant ă faptul că acuza ţii au recunoscut faptele (sic !), că ei nu au mai fost pedepsi ţi şi că ei se aflau într - o stare sufleteasc ă care explică am ărăciunea şi emoţiunea puternic ă de care au fost stăpîniţi şi care putea uşor să provoace excese din partea celor plini de fericirea eliber ării şi cuprin şi de sentimente entuziaste patriotice (sic .') [...]
iar mobilul faptei lor a fost acel sen timent general omenesc (sic !) care este normal pentru toţi adev ăra ţii membri ai unei na ţiuni demne". Morala : "na ţiunea demn ă" maghiar ă era încurajat ă să recurg ă la acte de omor împotriva rom ânilor pentru a- şi manifesta şi proba "patriotismul"! In aceeaş i zi, de 10 septembrie 1940, Huedinul a fost supus arest ări lor, maltrat ărilor, devast ărilor. Astfel, primarul, dr. Andrei, a fost arestat şi dus într - un loc necunoscut ; avocatul dr. Eugen Moga şi so ţia lui au fost maltrata ţi ; premilitarul Ion Negru sp înzurat de un copac, cu capul în jos ; mai mul ţi intelectuali din localitate au fost aresta ţi si bătu ţi : N. Socolici, I. Furcovici, A. Creţ , P. String ; prof. Gheorghe Herdea a fost împu şcat pe la spate ; Vasile Popa a fost sp înzurat de picioare şi i s- au fracturat mîinile. De asemenea, au fost devastate mai multe case ale rom ânilor. Tot atunci, o unitate de honvezi intra în satul Hîda, aduc înd sub escort ă 11 ţărani rom âni găsi ţi pe şosea. Nou ă dintre ei au fost împu şca ţi pe mo şia Hatfaludi, iar cadavrele au fost lăsate în cîmp, ne îngropate de mar ţi (Ziua crucii) p înă s îmb ătă. In aceea şi zi în sat au mai fost împu şca ţi doi rom âni ling ă Moara Dasc ălului. Relatî nd atrocit ăţile comise de elemente teroriste horthyste în comuna Hodos (jude ţul Cluj), un document consemneaz ă că, în ziua de 17 octombrie, popula ţia rom ână din sat (satul fiind compact de rom âni) a fost bătut ă şi schingiuit ă de o band ă de terori şti format ă din 10 persoane venite în acest scop în comun ă din ora şul Huedin. Conduc ătorul lor a fost Gusas Janos, măcelar din Huedin. Aceast ă band ă a ucis pe frunta şii din comun ă şi anume : 1) Ţîru Nicolae, fost primar ; 2) Ţîru Nicolae, fost casierul prim ăriei ; 3) Ţîru Gheorghe, fost primar ; 4) Ţîru Teodor, fost preş edinte la Urbelişti ; 5) Lungu Dumitru, cîrciumar.
Pe to ţi ace ştia i- au scos din case si i- au omor ît în cur ţile lor. Femeile şi copiii lor au început să strige şi atunci oamenii din comun ă au fugit în pădure şi s- au ascuns. Tot în jude ţul Cluj, în primele zile ale ocupa ţiei, au fost comise şi alte crime, ca, de pild ă, împu şcarea pe şoseaua dinspre Valea Drăganului a 12 rom âni, apoi încă 10 la marginea comunei Valea Alma şului ş.a.. In ziua de 11 septembrie, soldaţ i horthy şti au împu şcat în hotarul comunei Sâmihaiul Alma şului zece tineri rom âni prin şi pe şosea. In seara de 11 septembrie au intrat în satul Cojocna (18 km est Cluj) doi ofi ţeri şi 20—30 solda ţi, care au terorizat şi maltratat popula ţia. Tot în satul Cojocna, cîteva plutoane de honvezi au făcut chefuri cu popula ţia maghiar ă şi apoi au devastat locuin ţele rom ânilor, au rupt stea gurile rom âne şti de la şcoli şi le- au călcat în picioare. Directorul şcolii primare a fost împu şcat. Primarul ungur a început persecu ţiile în contra rom ânilor şi i- au obligat să semneze o cerere pentru mutarea frontierei cu 4 km sudest de Cojocna. Într - un col ţ al satului s- a instalat o pu şcă mitralier ă îndreptat ă spre partea locuit ă de rom âni. Fenomene deosebit de grave s- au petrecut în acele zile la Cluj şi împrejurimi, unde trupele de ocupa ţie horthyste au sosit la 11 septem brie 1940. Pînă atunci, crimele, bătăile, devast ările declan şate împotriva rom ânilor, îndeosebi în cartierele Mănăştur, Intre ape, comunele Flore şti şi Some şeni au fost — aşa dup ă cum recuno ştea la 15 noiembrie 1940 fostul consul al Ungariei la Cluj, dr. Bothmer Karoly — efectuate de elemente declasate, şovine, fasciste, organizate în grupe teroriste, conduse de Kerekes Istvan, Kiraly Zoltan, Mălnassy Tivadar, Nyiro Jozsef, Kovats Arpad, dr. Szasz Ferenez, Veres Lajos, Lengyel Jozsef dr. Vekas Lajos, Pataky Kalman, afla ţi sub comanda lui Kovats Arpad, fost ofi ţer de carier ă. De altminteri, informa ţiile consulului horthyst, dr. Bothmer Karoly, coincid cu relat ările din ziarele vremii care vorbesc de devast ările caselor rom âne şti din comunele Some şeni şi Flore şti. I. Perja, din cartierul Mănăştur, a fost lovit cu cu ţitul în cap şi în bra ţul st îng ; losif Popa, înjunghiat în plămîni ; V. Albu, din acelaşi cartier, a fost arestat, apoi ucis ; Pavel Albu a lui Tentu, tot din Mănăştur, a fost împu şcat, iar dr. A. Hoţiu a fost crunt bătut, fractur îndu- i- se trei coaste.

Medicina contemporană și vindecările ei 45
 

Unui din martorii oculari ai evenimentelor din Cluj, dr. Aurel Socol, nota : "spiritul aţîţător şi oficial, încurajai de autorit ăţi, care organizaser ă "gărzi volante", auxiliare, voluntare ale poliţiei (cu brasarde tricolore pe bra ţul sting, de obicei cu vechi şepci de honvezi), a început "răzbunarea" asupra cartierelor marcante romane şii, ca Mănăşturul şi cartierul Iris. Grupuri de horthy şti parcur geau noaptea străzile, înarma ţi cu bite şi pietre, şi cu sălbăticie spărgeau geamurile ferestrelor caselor şi urm ăreau ce apucau, adesea femei, bărba ţi, copii, sau îi snopeau in bătăi pe cei care- i prindeau pe strad ă", Odată cu intrarea armatei horthyste în Cluj, la 11 septembrie, cri mele, maltrat ările, arest ările au continuat, de data aceasta sub oblăduirea ei. în primele zile de ocupa ţie, un mare num ăr de rom âni au fost ucişi pe str ăzi, în casele lor sau în alte păr ţi, fără nici un motiv şi întotdeauna cu aceea şi cunoscuta bestialitate . Au fost aresta ţi to ţi teologii greco- catolici de la Academia de teologie, chiar în localul episcopiei din str. Brătianu . La 11 septembrie 1940, un grup de 17 gardieni publici româ ni a fost surprins pe strad ă de o band ă de civili şi solda ţi unguri, în timp ce se întor ceau de la poli ţie, unde fuseser ă chema ţi de autorit ăţile ungare. Ei au fost înjunghia ţi cu cu ţitele şi baionetele. Au fost apoi dezbr ăca ţi de uni forme, batjocori ţi în mod sălbatic şi du şi la închisoarea tribunalului, unde, trei dintre ei au fost înjunghia ţi din nou cu cu ţitele şi arunca ţi în celule, unde au murit în chinuri groaznice . La 12 septembrie 1940, în fa ţa măcelăriei Manciu, din Calea Moţilor, ziua în amiaza mare. au fost ucişi doi rom âni. Totodat ă, gardianul V. Damian a fost împu şcat mortal, iar gardienii V. Parau şi T. Marin schingiui ţi la chestur ă. Mai mul ţi rom âni au fost maltrata ţi în pia ţa centrala : V. Mureşan, V. Costin, G. Căpu şan, A. Călătan şi fiul, V. Crişan, P. Albu, A. Căpu şan, prof. Mure şan ş.a. A fost omor ît în strad ă, cu cu ţitele, gardianul Ilisie Moldovan şi au fost maltrata ţi dr. Telea şi dr. Ştefan Hossu, fra tele episcopului Iuliu Hossu. In cursul nopţ ii de 11—12 septembrie, echipe formate din tuzhar - cosok au devastat urm ătoarele magazine rom âne şti : Cartea Româneasc ă, libr ăria Remus Cioflec, colectura Stănoiu, firma Vlad cu toate sucursalele, biroul de ziare Central, firma Pascu, banca Vatra, băcănia Odăşteanu, firma Ieronim Şerbu, firma Bratu, firma Al. Moraru, precum şi firmele din Piaţa Mihai Viteazul, Regele Ferdinand şi Calea Moţilor. Afar ă de aceasta, tot în acea parte, au fost sparte si distruse, pînă la una, toate firmele avoca ţilor şi medicilor rom âni din str ăzile principale ale ora şului. Ziua urm ătoare, 12 septembrie, au fost distruse casele rom ânilor din car - tierul Mănăştur. în toiul nop ţii au avut loc arest ări şi bătăi. Spargerile şi bătăile au continuat şi în noaptea de 12—13 septembrie. Numărul rom ânilor asasina ţi, maltrata ţi, schingiui ţi in aceste prime zile la Cluj, trece de 200. Descriind dimensiunile greu de imaginat ale atrocit ăţilor sav îrşite de terori ştii horthy şti asupra popula ţiei rom âne şti din Cluj, în aceste prime zile de dup ă ocupa ţie, un martor al evenimentelor scria în ziarul Acţiunea" din 21 septembrie 1940, urm ătoarele : "dup ă intrarea armatelor ungare de ocupa ţie, în ora şul Cluj s- au organizat numeroase bande de terorişti înarmate cu cuţite, securi, topoare, care au început să atace popula ţia rom âneasc ă şi să devasteze locuin ţele rom ânilor. Rom ânii care încercau să reziste erau omor îţi în bătăi, înjunghia ţi cu cuţite şi tăiaţi cu topoare". Aceste fărădelegi au fost facilitate şi de colonelul Beck, fost, timp de 6 ani, func ţionar la consulatul maghiar din Cluj, care, în chip preme ditat, ]a ordin superior, a întocmit fişe personale tuturor personalit ăţilor rom âne şti, informa ţiile culese fiind puse la îndem îna organiza ţiilor teroriste, iar mai apoi a autorităţ ilor horthysle care le- au folosit in to ţi cei 4 ani de ocupa ţie. In noaptea de 13/14 septembrie 1940 şi în zilele urm ătoare, valul terorii a continuat pe meleagurile jude ţului Sălaj. In aceast ă veritabil ă "noapte a sf întului Barlolomeu" de 13/14 septembrie, echipe de solda ţi horthy şti, în parte în stare de ebrietate, condu şi de locotenentul Vasvary Zoltan din Reg. 201 motorizat din Budapesta, înso ţite de forma ţiuni hor - thyste paramilitare ale aşa- zisei gărzi na ţionale (Nemzetorseg), precum şi de circa 25 de elemente şovine, horthyste din localitate au atacat pe nea şteptate popula ţia rom âneasc ă lipsit ă de ap ărare din comuna Ip, masa - crind- o. Relat înd modul în care a fost comis acest masacru, un document care reconstituie tragicul eveniment consemneaz ă că în acea noapte, p o ploaie toren ţială, comuna Ip "a fost teatrul celui mai sălbatic şi sîngeros act de violen ţă". La începutul nop ţii, dup ă cum rezult ă din document "echipe de osta şi unguri, înso ţite de iredenti şti şi membri ai Gărzii na ţionale au scos din case pe toţi rom ânii care nu fugiser ă, i- au bătut pînă la sînge şi i- au schingiuit, zdrobindu - le oasele şi smulg îndu- le unghiile, apoi, fără a ţine seama de sex şi de vîrsta, i- au împu şcat cu focuri de arm ă şi de mitralier ă. Femeile, în plus, au fost batjocorite, iar copiii spinteca ţi [...]
. Dup ă m ăcel a urmat jaful cadavrelor şi al caselor celor omori ţi. Nici biserica rom âneasc ă nu a fost cru ţată, de unde s- au furat 80 000 lei. Cada vrele au fost cărate apoi cu căru ţele, unii incă respirau, şi îngropate într - o groap ă comun ă, de 35/25 m*m, peste care s- a turnat 400 kg var si apoi pă- mint". Au căzut victime acestui odios masacru, 157 de rom âni, copii, ba- tr îni, femei şi bărba ţi nevinova ţi. In ziua de 14 septembrie 1940, în comuna Marna din acela şi jude ţ, solda ţi horthy şti au ucis 12 rom âni, dintre care dou ă femei şi un protopop, precum şi 11 slovaci. In aceea şi zi, în comuna Cosnicul de sus, horthy ştii au ridicat 60 de bărba ţi pe care i- au dus la Ip, unde i- au schingiuit, voind să- i omoare. Dintre ace ştia, cei mai mul ţi au reu şit să se salveze, iar 16 au fost împu şca ţi, fiind îngropa ţi, de asemenea, într - o groap ă comun ă. Din comuna Cerişa, au fost ridica ţi de către acelea şi bande de militari şi tero rişti horthy şti, 30 de bărba ţi dintre care 6 evrei, pe care i- au dus în "Pădurea Domneasc ă" la 20 km de comun ă, sehingiuindu - i şi apoi împu şcîndu- i, ulterior cadavrele acestora fiind jefuite. Tot din aceast ă comun ă au mai fost ucişi încă patru rom âni şi o întreag ă familie slovac ă compus ă din nou ă membri. In aceeaş i zi, în comuna Halmăjd, terori ştii au împu şcat pe primar şi trei locuitori, precum şi o familie de slovaci compus ă din şapte membri, dup ă care a urmat jefuirea cadavrelor. In ziua de 19 septembrie 1940, în comuna Camăr, solda ţii horthy şti au ridicat patru rom âni pe care i- au dus în pădurea Zăuani pun îndu- i sa- şi sape gropile, dup ă care i- au schingiuit, si apoi i- au împu şcat. In aceea şi zi, în comuna Nuşfalău, 13 rom âni, venind cit; la Bucure şti acas ă, au fost omori ţi de membri ai Gărzii na ţionale şi de militari horthy şti. Dup ă ce au fost perchezi ţiona ţi, to ţi bărba ţii au fost împu şca ţi iar cele dou ă femei, ce erau cu ei, au fost batjocorite, iar apoi ciop îr ţite, A doua zi a urinat o perchezi ţie la to ţi rom ânii din aceast ă comun ă fiind maltrata ţi şi jefui ţi. Tot aici un element fanatic horthyst, Totos Sador, a împu şcat un rom ân, pe care 1- a îngropat sub brazd ă. In localitatea Gîrceiu, preotul reformat a chemat o subunitate de mi litari tu scopul de a extermina popula ţia rom âneasc ă de aici. Numai la interven ţia contelui Wesslenyi, îngrijorat că va rămîne fără mînă de lucru pe mo şia sa, a fost evitat încă un nou masacru. Bilanţ ul asasinatelor comise în cursul lunii septembrie 1940, numai în jude ţul Sălaj, este însp ăimînt âtor : Asuajul de sus 1, Breboi 2, Biciumani 1, Camăr 4 (Teodor Pintea, tat ă a fi copii, Petre Haidu tat ă a 4 copii, Ioan Puşcaş, tat ă a 5 copii, Dumitru Babotan, tat ă a 3 copii), Carastele 12,Căpleni 1, Cerişa 11 (printre care Teodor Buoi, Vasile Piste, Gavrilă Ardeleanu, Petre Silaghi, Ilie Balot ă), Cehal 4, Cehul , Cium îrna 7, Cosniciul de jos 1, Cosniciul de sus 15 (de la 18 septembrie 1940), Dobrin 1, Halmăjd 7. Horia 1, Iancule şti 1, Ip 157, Iliuşa 1, Jaz 1, Jurtelecul Hododului 13, Lucăceni 3. Marna 17, Nuşfalău 11, Plopi ş 1, Pria 1, Stîna 2, Scărişoara nou ă 6, Şimleul Silvaniei 15, Trăznea 68, Ungura ş 8, Var 1, Vârşolţ 2, Zalău 26, Zăuani 17, printre ei fiind şi cei 13 rezervi şti rom âni care se întorceau de la concentrare şi se duceau spre vetrele lor şi care — dup ă ce au fost jefui ţi de 680 000 Iei — au fost executa ţi pe loc de către militari horthy şti pe şoseaua Mese şului, între comunele Zăuani şi Nuşfalău, în apropiere de Zalău. Aşadar, totalul celor ucişi de trupele horthyste şi forma ţiunile paramilitare fasciste în luna septembrie 1940 pe teri toriul unui singur jude ţ, Sălaj, se ridic ă la aproape 450 de persoane dintre care covîrşitoarea majoritate erau rom âni, dar si evrei şi slovaci.

Medicina contemporană și vindecările ei 46
 

Din numărul total al victimelor peste jum ătate au fost copii şi femei. Asemenea crime au fost comise şi în jude ţul Bihor, la Salonta şi Săntion ; în jude ţul Some ş, în localit ăţile Berta, Mălin, Stana, Căpleni, Hălmagiu ; în jude ţul Satu Mare, la Doba, Medie şul Aurit; în jude ţul Tîrnava Mică, la Agrişteu, unde t înărului rom ân Emanuil Costea, înainte de a fi omor ît, i s- au scos ochii şi limba ; în jude ţul Trei Scaune, la Breţcu, unde Nicolae Boldea a fost ucis împreun ă cu fiul lui ; la Tîrgu Mure ş, unde a fost executat studentul Al. Lupu. In aceleaş i zile cînd erau hăitui ţi, bătu ţi, batcojori ţi rom ânii din jude ţele Bihor, Sălaj, Cluj, în comuna Marele Voevod Mihai, din jude ţul Satu Mare, ia 14 septembrie 1940, preotul Toh ătan Gheorghe "a fost ridicat de jandarmi la ieşirea din biserică, dus la şcoală, pus să se descul ţe şi bătut cu patul armelor peste cap, spate şi şale. A fost apoi călcat cu bocancii peste degetele picioarelor, lovit cu diverse obiecte şi strins de git. Are doua coaste rupte şi 3 din ţi, iar pe fa ţă are o ran ă de vreo 7 cm". Tot în ziua de 14 septembrie 1940, preotul Gavril Relea, parohul bisericii "Sfinţii Arhangheli" din Cluj, "a fost bătut şi schingiuit de solda ţi şi civili unguri" . In ziua urmă toare, 15 septembrie, a fost crunt maltratat protopopul Onofrei Pompei din Cluj. Iată cum s înt descrise faptele de către un document din acea vreme : "în seara zilei de 15 septembrie, preotul proto pop Pompei Onofrei [...]
a fost atacat în casa sa de poliţişti şi solda ţi un guri, pe cînd se preg ătea să se culce. Ridicat din, casă în bătăi crunte, a fost dus în turnul şi podul catedralei simul înd că fac o perchezi ţie. In tot timpul acestei perchezi ţii, el era bătut, pălmuit peste fa ţă şi lovit cu patul armelor. Negasindu- se nimic , un locotenent ungur a luat o centură de piele şi a început să- t sugrume [...]
Tocmai cînd era să- şi piard ă cuno ştin ţa, a fost salvat de un civil care a făcut perchezi ţia în locuin ţa preotului şi nu găsise nimic. Locotenentul furios a pornit sa înjure pe preotul Onofrei şi preo ţimea rom âneasc ă, apoi i- a trecut în jurul gîtului o sîrm ă, arunc înd un cap ăt peste o grind ă şi a început să- l trag ă în sus pentru a- l spînzura. Tocmai cînd începuse sâ se sufoce, sîrma s- a rupt. Ofiţerul a renun ţat să- l mai omoare, dar bălaia a continuat. Pălmuit, îmbr încit de solda ţi şi lovit cu patul pu ştii, a fost tir ît pînă în pivni ţă, unde s- a continuat perchezi ţia, în vreme ce agresorii îl amenin ţau cu împu şcarea. Nu s- a găsit nici acum nimic . Cu revolverul la tîmpl ă a fost scos în strad ă şi lovit cu pumnii în cap. Dus cu taximetrul la poliţie, a fost eliberat şi predat preotului Dr. Varro, de la parohia romano- catolică, care a rămas ad înc indignat de sălbăticia actelor săvîrşite împotriva unui slujitor al Bisericii. La 4 octombrie preotul Onofrei a fost expulzat, ajuns în convoiul deporta ţilor în gara Lokoshaza, a fost bătut îngrozitor încă o dat ă de jandarmul care- l în soţea". La grea caznă a fost supus şi preotul Gherasim Căp îlnă, din Şimişana, jude ţul Some ş. în scrisoarea trimis ă episcopiei Cluj şi înregistrat ă la Nr. 85/1940, preotul Căp îlnă relateaz ă că în ziua de 20 septembrie se întorcea cu trenul de la Cluj spre cas ă. La Dej, s- au urcat în vagon doi plutonieri de jandarmi care, dup ă ce legitimeaz ă pe cei de fa ţă, pe el îl invit ă să- i urmeze. Intr - o sală a gării la o masa era un t înăr locotenent de jandarmi. Dup ă scurt timp acesta s- a ridicat de la mas ă şi jignindu - 1 cu vorbele a trecut la maltratarea preotului. Iată ce a urmat : "îmi aplică în fa ţa dreapt ă o lovitur ă puternic ă cu pumnul str îns — ghionturile degetelor. Puţin m- am cutremurat şi rug îndu- l l- am întrebat ce am păcătuit, domnule de m ă love şti aşa [...]
îmi aplică al doilea, atunci am simţit că m ăseaua a doua din latura dreapt ă de sus îmi cade pe limb ă şi gura mi se umple de sînge. Volens, nolens, scuip pe podiment cind îmi replică "n- ai batist ă" — şi se repede la mine. Cîte şi pe unde am primit nu ştiu; nu le- am num ărat [...]
cu buzele umflate, duble, cu vînătăi pe fa ţă, trenul scăpat, mam dus în ora ş". Apoi, preotul relateaz ă că în timp ce fusese bătut în ora ş, acas ă începuse să i se facă perchezi ţie de către un alt locotenent "înso ţit de o întreag ă companie de solda ţi. Bruscheaz ă soţia şi băieţii şi îmi promit o nou ă vizit ă [...]
Am scăpat din Dej cu via ţa căci dacă eram acas ă, poate aveam soarta fratelui Andrei Bujor, în aşa mod era înfuriat dl. Lt. [...]
Şicanele se ţin lan ţ. Aparatul de radio confiscat, ruinat apoi complet. Zah ăr, petrol pen tru pop ă valah în Ungaria nu este [...]
Dup ă bătaia luat ă au urmat intimi dările : dacă voi denun ţa pe agresori voi fi din nou maltratat. M- am îndes tulat cu ce am primit [...]
ca nu cumva să~mi mai pierd o m ăsea sau să mi se mai dubleze buzele". In ziua de 20 septembrie 1940, a fost maltratat şi apoi expulzat preotul Ioan Ciora, din Zagon jude ţul Trei Scaune. Referindu - se la cele păţite, preotul Ciora ar ăta că în ziua respectiv ă la orele 16,00 a fost invitat la comandantul militar ungar ce se găsea în comun ă, la prim ărie. în drum, l- au oprit trei civili necunoscu ţi, de na ţionalitate ungar ă. Unul dintre ace ştia 1- a oprit şi în ungure şte 1- a întrebat : "Ce ţi- am gre şit eu ? şi atunci — arat ă preotul — mi - a dat o lovitur ă cu pumnul în ochiul sting. Căut înd să m ă ap ăr cu m îna dreapt ă, în care aveam bastonul, mi - a smuls bastonul din min ă, aplicîndu- mi o lovitur ă în cap, în urma căreia mi - a ţîsnit sîngele, umpl îndu- mi fa ţa şi hainele. Am ame ţit, căz înd jos si m- am trezit cu lovituri pe întreaga parte sting ă a corpului şi piciorul sting (...] Fiind lăsat de către cei trei agresori, m- am tîrît pînă acas ă şi în urma loviturilor şi durerilor cauzate, am căzut la pat. Am cerut inter ven ţia jandarmeriei, dar a refuzat. Am cerut asisten ţă medical ă şi medicul de circumscrip ţie, german de origine, dr. Hohmann, cu mare frică a venit la locuin ţa mea, făcîndu- mi o injec ţie iar dup ă dou ă zile, a venit din nou pentru a- mi pansa rana de la cap, cu care ocazie mi - a spus că nu va mai putea veni sa m ă îngrijeasc ă întruc ît este împiedicat de autorit ăţile ungu reşti şi amenin ţat". Situaţ ii similare s- au petrecut şi în Maramure ş, unde între 2 şi 5 septembrie "bande ungure şti au jefuit şi terorizat popula ţia rom ână", inclusiv slujitorii şi credincio şii bisericii rom âne şti. Iată cum descrie eve nimentele petrecute în aceast ă parte a teritoriului, arhimandritul Gher - man Agapie : "în ziua de 2 septembrie, deja popula ţia ungureasc ă s- a dedat la jaf, intr înd în curtea palatului (episcopiei din Sighet — n.n.) luînd lucruri. In ziua de 3 septembrie o echip ă de civili vin cu steagul unguresc, îl fixeaz ă pe frontispiciul Reşedin ţei Episcopale, distrug dra pelul rom ânesc [...]
. S- au repezit în Capela Episcopală unde eram cu poliţistul Vasile Costin din Saras ău, se reped la el, îl dezarmeaz ă, îi rup epo leţi şi cocarda de la şapcă, care era cu insigna rom âneasc ă, apoi ne ameninţă cu împu şcarea chiar in biserica, cu insultele cele mai grele şi triviale la adresa a lot ceea ce este rom ânesc. Miercuri, 4 septembrie [...]

Medicina contemporană și vindecările ei 47
 

nişte derbedei s- au adunat la Banca Na ţională, teroriz înd pe contabil. Joi, 5 septembrie, ne- am trezit in sunetele clopotelor noastre iar palatul reşedin ţei invadat de solda ţii unguri" . Printre crimele colective monstruoase comise de armata horthystă împotriva popula ţiei rom âne şti pe teritoriul ocupat se num ără şi cea din Mure şenii de Cîmpie (jude ţul Cluj) din ziua de 23 septembrie 1940. Comuna Mure şenii de Cîmpie era aşezat ă pe teritoriul cotropit în imediata vecin ătate a liniei vremelnice a frontierei stabilit ă prin dictatul de la Viena. Pichetul de grăniceri horthy şti s- a stabilit în casa preotului Andrei Bujor, unde solda ţii s- au dedat la nenum ărate fărădelegi. In seara zilei de 19 spre 20 septembrie, la locuin ţa preotului au fost aduse cu for ţa 11 per soane din sat : copii, femei, bărba ţi de diferite vîrste, masa ţi de cei 15 solda ţi horthy şti, condu şi de sublocotenentul Csordassy Gergely, în sufra geria locuin ţei. La un semn, călăii înarma ţi au început să trag ă cu armele, să împung ă cu baionetele, măcelărind, tortur înd şi mutil înd corpurile victimelor. Toţi cei din cas ă au fost ucişi. "O linişte morm întal ă slăpinea tot satul — se arat ă într - un document. Pe la orele 10 seara, ţăranii din sat au fost trezi ţi de împu şcături care veneau din direc ţia casei preotului. Unii mai curajo şi au ieşit în curte şi, uitindu- se într - acolo, au văzut toate geamurile luminate, auzind ţipete sfâşietoare amestecate cu pocnete de arm ă. Toţi presim ţeau că la părinte se petrec lucruri îngrozitoare, însă nimeni n- a îndr ăznit să- şi părăsească casa, mai ales că s- a dat ordin în acest sens, comuna întreag ă fiind păzită de solda ţi. Toat ă comuna a fost cuprins ă de panic ă şi de groaz ă, nimeni n- a mai dormit, unii care au reu şit să se stre coare au fugit de acas ă, ascunz îndu- se in păduri. Detun ăturile de arm ă sau auzit pînă la orele 2 dup ă miezul nop ţii. Diminea ţa toat ă lumea ştia că s- a înt împlat ceva familiei preotului, deoarece în jurul casei nu se ve dea ţipenie de om, numai răgetul vitelor şi lătratul sinistru al dinilor se auzea" . După masacru, asasinii au săpat o groap ă mare în grădin ă, unde au aruncat cadavrele mutilate. Peste groap ă au făcut un foc mare, încerc înd să carbonizeze cadavrele, dar apropiindu - se zorile, au astupat groapa cu pămînt şi apoi s- au retras. Diminea ţa, în zorii zilei, solda ţii horthy şti au adus cu for ţa cîteva femei din sat, oblig îndu- le să spele camera unde fu seser ă asasinate victimele nevinovate. A treia zi dup ă săvîrşirea masacru lui, ţăranii au dezgropat cadavrele, tr ăind clipe de groaz ă, cînd au reconsti tuit cu greu, din cauza mutil ării, a focului, identitatea celor 11 cadavre : preotul Andrei Bujor, de 51 de ani ; so ţia sa Lucre ţia Bujor, născut ă Mu- resanu, de 48 de ani ; fata lor Lucia Bujor, licen ţiat ă în litere, de 24 de ani ; alt ă fat ă Mariana Bujor, student ă în anul II la Facultatea de ştiin ţe, de 22 de ani ; băiatul, Victor Bujor, elev în clasa a VIII- a, de 17 ani ; Natalia Petrea (născut ă Miron), so ţia învăţătorului Gheorghe Petrea ; mama ei, Ana Miron şi fetita ci Rodica Petrea, de 4 ani; loan Guz ău, cantor în sat, şi so ţia sa, gravid ă în luna a 9- a ; servitoarea preotului Juhasz, o ma ghiar ă, originar ă din Palatca, ucis ă pentru ca să nu rămînă nici un mar tor. "Reînhumarea — arat ă o mărturie a vremii — s- a făcut fără preot, fără glas de clopot şi fără serviciu religios. Nimeni n- a avut curajul să aprind ă o luminare, totul petrec în âu- se în cea mai mare şi mai lugubr ă tăcere". Sintetizî nd gama metodelor folosite de elementele fascisto horthyste pentru terorizarea şi maltratarea popula ţiei rom âne şti, un document a! Ministerului rom ân al afacerilor externe consemna : "Solda ţi, jandarmi şi banda înarmate de "patrio ţi" civili cutreierau satele rom âne şti devast ând locuin ţele şi schingiuind popula ţia rom âneasc ă pa şnică şi fără ap ărare. Unora li s- au zdrobit oasele cu ciomegele, alţii au fost împun şi cu baio netele, altora li s- au scos ochii, li s- au tăiat urechile, unei feti ţe de patru ani din Şuncuiu ş (jud. Bihor) i- au turnat petrol în cap şi i- au dat foc, altora leau sfărîmat din ţii, li se smulgea părul cu carne (cazul femeii Maria Dobra din Cluj), li se tăiau buzele (Suciu Tănase din Cluj), alţii au fost siliţi să bea sîngele ce le curgea din răni, dou ă fete, una de 18 ani şi alta de 14 ani din comuna Mihai Bravu (jud. Bihor) au fost schingiuite bestial fiindc ă nu au lăsat să fie violate, unora li se punea sodă caustică pe piele peste care se turna apoi ap ă caldă (cazul lui Cocoi Florea din Voiniceni, jud. Some ş). Lui Dumitru Matei din Oradea i s- au scos ochii cu baioneta (18 septembrie 1940) şi, în acela şi ora ş, fusese silit un bătr în pensionar rom ân, la 6 septembrie 1940, dup ă ce a fost maltratat, să m ănince fecalele amestecate cu ardei şi să bea urin ă [...]
. Sute. de tineri rom âni încadra ţi în organiza ţia premilitar ă Levente au fost pu şi la jug ca animalele şi siliţi să are si să grape în hohotele de rîs ale camarazilor maghiari. Nimic din ceea ce poate inventa o fantezie bolnav ă n- a fost lăsat neutilizat pentru a face imposibilă via ţa rom ânilor" ajun şi sub st ăp înirea horthyst ă. Sadismul cu care au fost maltrataţ i miile de rom âni este zguduitor descris de una din victimele terorii horthyste, care a reu şit, ca prin minune, să- şi salveze viata în ultimele ei clipe de licărire : Lazăr Nicolae, aflat concentrat ca subofi ţer la o unitate militar ă rom ână din jude ţul Ciuc, unde se găsea şi familia acestuia. Momentele tragice prin care a trecut s înt descrise astfel : "în ziua de 10 septembrie 1940 am fost prins de o band ă... de circa 20—30 indivizi, în gara Dîtrău. condu şi de Portik Dobo ş Ferenc, Portik Dobo ş Iosif. Păi Albert Puchet, şi alţii, din comuna Remetea, ju de ţul Ciuc, unde m- au bătut barbare şte, mi - au spart capul, tăiat obrazul, st. b ochiul drept, au vrut să- mi scoat ă ochii, mi - au rupt doua coaste din partea sting ă, mi - au rupt din ţii din partea sting ă, bra ţul drept fracturat. Am fost aşa de crunt bătut cu pari, pietre, cuţite şi călcat în picioare, incit am fost aproape mort. Cer înd ajutor mi s- a răspuns cu lovituri de tocuri de bocanci, scuipat în fa ţă de mul ţime, şi batjocorit în modul cel mai barbar, lăsîndu- m ă scăldat în sînge fără nici un ajutor medical, stri- gînd că toţi valahii puturo şi o să păţească ca mine. In acel timp, fiind căzut în nesim ţire, mi s- a furat suma de 20 000 lei ce aveam asupra mea (martor Tokes losif şi soţia din Tg. Mure ş), mi - au furat un ceas cu lan ţ de aur în valoare de 6 000 lei şi alte obiecte ce aveam asupra mea. Dup ă 10—12 ore am fost ridicat nu ştiu de cine şi transportat în comuna Ditrău, depus într - o camer ă mortuar ă între cadavre, crez înd că sînt mort. Cînd m- am trezit pu ţin, vaz înd unde sînt, am strigat după ajutor, pe urm ă m- au închis într - o camer ă rece, aruncat pe podele fără nici un ajutor medical. A doua zi, după mari sfor ţări, sotia a reu şit, cu socrul, a m ă scoate din miinile sălbaticilor şi am fost transportat la sanatoriu în ora şul Gheorghieni la dr- ul Nagy Endre, unde am fost operat la cap şi ochi, [,..] iar la coaste şi bra ţul drept am font legat în ghips timp de 6 săptămani. Dup ă cinci zile dup ă opera ţie, am fost ridicat de jandarmii unguri din sanatoriu, medicul le- a spus la jandarmi că dacă m ă vor scoate din sanatoriu nu răspunde de mine, rănile fiind mortale. Jandarmii au răspuns : "lasă să moar ă că nu merit ă alta valahii puturo şi". M- au dus arestat sub escort ă la Ditrău şi Remetea pentru cercet ări care au durat timp de cinci zile, fără să fiu tratat de medic sau schimbat pansamentul [...]
Dup ă terminarea cercet ărilor am fost depus la închisoarea Gheorghieni unde m- au ţinut 48 de ore fără să fiu pansat. [...]
Am stat închis neascultat şi necercetat pin ă la 30 noiembrie 1940. Pe urm ă am aflat cauza pentru care am fost arestat şi depus la închisoare, pentru că aş fi înjurat pe Horthy". De altfel asasinatele şi represaliile s- au produs cu acordul nemij locit al conduc ătorilor Ungariei horthyste. Iată una dintre dovezi : "în a doua jum ătate a lunii septembrie (1940 — n,n,). împreun ă cu Horthy a venit la Cluj primul ministru, contele Teleki Pal [...]
care a primit în audien ţă pe rom ânii mai reprezentativi, pa cei doi episcopi, pe Emil Ha- tieganu, pe dr. L. Telia, pe Vili Hossu , fratele episcopului şi alţii. La reclamarea celor înt împlate la Ip şi Trăznea, şi în toate zilele şi nop ţile din urm ă, la Cluj, Teleki Pal a răspuns : "Nincs lakodalom keseles nelkul " (Nu- i nunt ă fără înjunghieri...). De alfel, bătăile "s- au practicat pe o scar ă at ît de întins ă încit au devenit un sistem [...]
. Pe străzi, la domiciliu, în localurile autorit ăţilor, în închisori, rom ânii au fost bătu ţi individual şi în mas ă, pentru simplul motiv că erau rom âni şi, uneori, pentru că nu ştiau ungure şte [...]

Medicina contemporană și vindecările ei 48
 

Sate rom âne şti întregi au fost nevoite să- si ia lumea în cap de groaza bătăilor, încurajate şi nesanc ţionate de autorit ăţi. Sate întregi au dormit în cîmp, prin lanuri de porumb şi prin păduri, luni de zile, pînă la căderea zăpezii . In situaţ ia în care ocupan ţii horthy şti transformaser ă acest teritoriu rom ânesc într - o vast ă aren ă de crime si maltrat ări împotriva popula ţiei rom âne şti şi în situa ţia în care unele încerc ări ale guvernului rom ân de a st ăvili aceste atrocit ăţi, prin nenum ărate interven ţii pe lînga guvernul de la Budapesta, au eşuat, fiind nevoite să intervin ă înse şi guvernele care "arbitraser ă" la Viena — cel german şi italian — pentru a pune cap ăt acestui dezm ăţ, pentru a nu periclita pozi ţiile şi interesele mai cu seam ă ale Reichului în aceast ă zona, guvernul Antonescu a cerut, la 1 octom brie 1940, trimiterea unei comisii mixte germano - italiene pentru a constata si raporta puterilor Axei crimele şi acţiunile teroriste întreprinse de re gimul horthyst împotriva popula ţiei rom âne şti. Comisia a luat fiin ţă în a doua jum ătate a lunii octombrie 1940, fiind format ă din Altenburg, şef de sec ţie la Ministerul de externe al Reichului şi Roggeri, func ţionar su perior Ia Ministerul de externe al Italiei. Pe lingă aceasta Comisie erau ata şaţi ofi ţeri din partea statelor majore al armatei rom âne şi respectiv al armatei ungare. Ea se deplasa în diferite localit ăţi în partea nord- estic ă a Transilvaniei, pentru a studia şi înregistra faptele petrecute şi recla- mate de reprezentan ţii popula ţiei rom âne şti sau de către guvernul rom ân insu şi. Activitatea comisiei avea un caracter intermitent, ea acţ ion înd cînd de a parte, cînd de alta a vremelnicei linii de frontier ă. Comisia avea doar roiul de a constata faptele şi nu de a lua măsuri pentru curmarea lor. Rapoartele întocmite nu au putut să nu re ţină o parte din crimele, atrocit ăţile, bătăile şi caznele, excesele la care a fost supus ă popula ţia rom âneasc ă din partea regimului horthyst în teritoriul cotropit. Dup ă cum se remarca într - un raport al consulatului rom ân din Cluj, "în general vorbind, o comisie compus ă din doi oameni, av înd de cutreierat un teritoriu at ît de întins ca acela al consulatelor noastre, copleşită de num ărul cazurilor si de o administra ţie care se pricepe, ca nimeni altul, la camuflarea ade vărului, nu dovede şte să facă fa ţă în m ăsur ă complet ă grelei îndatoriri ce i- a fost impus ă". Din exemplele date în raport rezult ă că administra ţia militar ă horthyst ă a făcut tot posibilul să ascund ă şi să mistifice rea litatea în fa ţa comisiei care nu găsea acas ă pe cei căuta ţi, împu şcarea rom ânilor era pus ă pe seama unor gloan ţe "rătăcite", distrugerile de imo bile nu puteau fi anchetate din pricin ă că nu existau persoane "compe ten ţe" să facă aceasta, precum tot pe seama "incompeten ţei" era pus ă si neanchetarea crimelor şi atrocit ăţilor comise. Bătăile, schingiuirile, mal trat ările, alung ările, violen ţele erau justificate ca acte ale administra ţiilor locale horthyste, fiind considerate ca răzbun ări personale împotriva unor excese comise, chipurile, de victime, într - un trecut mai mult sau mai pu ţin îndep ărtat. Exprimî ndu- şi profunda indignare fa ţă de atrocit ăţile şi crimele comise de către horthy şti împotriva rom ânilor din teritoriul cotropit Nicolae Iorga scria la 24 septembrie 1940, în articolul Resultalul : "Ce s- a pe trecut acolo la luarea în stăpinire de armata şi administra ţia ungar ă, sub ochii ei şi fără nici o încercare de a o opri, ba chiar cu binevoitorul ei concurs, întrece orice închipuire si se poate pune alături de cele mai groaznice scene din vremea năvălirilor barbare, cină, cel pu ţin setea de a omor î nu era unit ă cu un sadism care apar ţine vremurilor noastre. Spinzură ri cu capul în jos. răstigniri, baterea cuielor în cap, presărarea cu var nestins a rănilor, acestea au fost, dup ă cîte ştiu pînă acum — şi martiriul se deslu şeşte tot mai mult — semnele civiliza ţiei poporului care sa dezonorat prin asemenea acte. Statul rom ân va face ce crede. Din partea noastr ă n- avem dec ît un sfat. A nu se clinti un fir de păr din capul unui cetăţean maghiar al Rom âniei. E cea mai teribilă pedeaps ă ce putem da chinuitorilor şi asasinilor". La începutul lunii decembrie 1940, administra ţia militar ă, dup ă ce a "pacificat" şi "liniştit", a fost înlocuit ă cu administra ţia civilă horthyst ă care a continuat atrocit ăţile, crimele, bătăile, violen ţele, împo triva popula ţiei rom âne şti de aici. Şi nu- i de mirare, dac ă ne gîn- dim — aşa cum scria intelectualul rom ân nord - transilv ănean Raoul Şorban — că "regimul amiralului Horthy a fost inaugurat şi consolidat prin teroare. Prin cea mai cumplit ă teroare pe care a cunoscut - o Europa central ă în istoria sa modern ă. Ei bine, în Ungaria lui Horthy, teroarea a devenit o instituţ ie. In administra ţie, în universit ăţi, in armat ă, în pres ă, pretutindeni, teroarea era servit ă cu frenezie, cu simţiri, cu elan, cu ten siune [...]
Cind va veni cronicarul să răscolească faptele şi să ne dea tîlcul lor, lumea va vedea şi va judeca limpede ceea ce noi ştim deja si anume că ordinea de lucruri ce domne şte în Ungaria astăzi este întoarcerea la un despotism desfr înat şi compromite tot ceea ce înseamn ă libertate, demni tate şi progres". Opinia publică din alte ţări şi îndeosebi din cele neutre au înfierat pe horthy şti pentru monstruoasele crime săvîrsite. Ziarul "Libera Stampa", unul dintre cele mai răsp îndite ziare din Elveţia în limba ita lian ă, scria : "Milioane de ţărani rom âni sînt lăsaţi în voia tuturor strivirilor nobilimii maghiare, despota statului, ridicat pentru săltarea numai şi numai a intereselor ei [...]
Marea ocaziune a venit; ţăranii, lucrătorii liberi, au redevenit robi [...]
Plîngem distrugerea lor [...]
S- au reîntors pedepsele crude pentru umilirea rebelilor (rom ânilor — n.n.), care crezuser ă în sfin ţenia muncii omene şti, s- a reîntors moartea cu f îlfîitul ei în jurul căminelor robilor ogorului. Nici un balsam pentru faptele de la Cluj şi din alte centre ale nefericitei Transilvanii. Numai durere pentru răul pe care egoismul, aviditatea şi nedreptatea omeneasc ă le- au impus fra ţilor. Durere si răbdare, în aşteptarea noii şi definitivei rena şteri". In întreaga perioad ă a ocupa ţiei horlhyste, împotriva popula ţiei ro mâne şti s- a desf ăşurat o vasta acţiune de violen ţe, crime, continu în- du- se pe scar ă tot mai larg ă, cele întreprinse în primele săpt ă- mîni de ocupa ţie. Iată numai cîteva din aceste acte întreprinse la sf îrşitul anului 1940 şi ulterior. In comuna Poeni (jud. Cluj), ţăranul Gheorghe Bane este torturat de solda ţii horthy şti în aşa mod că dup ă dou ă zile moare în chinuri groaznice. La 7 ianuarie 1941 a fost ucis Alexandru Racol ţi, din comuna Fize şul Gherlei. In ziua de 6 martie 1941, învăţătorul rom ân losjf Nistor a fost asasinat de jandarmi horthy şti în hotarul dintre comunele Curtuiu şeni şi Petre şti. La 10 martie 1941, în comuna Sucutard (jud. Some ş) au fost ucişi losif Moldovan, tata a 5 copii şi Ion Som. Toate acestea se petrec în timp ce pe teritoriu se afla comisia mixta germano - italian ă. Pentru a ascunde orice urme care să ateste fărădelegile comise de ocupanţ i, guvernul de la Budapesta a cerut prefec ţilor din acest teri toriu ca aceast ă comisie să nu între in posesia probelor materiale care să ateste atrocit ăţile comise. In acelasi scop, în prima parte a lunii mai, ministrul de interne horthyst, prin ordinul strict confiden ţial nr. 9582/1941, cerea organelor locale din teritoriul ocupat să depisteze şi să distrug ă orice Urme, documente, fotografii, filme, plăci fotografice ele, care atestau atrocit ăţile comise de ocupan ţii horthy şti în partea de nord- vest a României ori în Bacica, Suboti ţa, Ucraina subcarpatic ă etc. Intr - un studiu statistic asupra atrocităţ ilor săvîrşite de horthy şti în
perioada 30 august 1940—1 noiembrie 1941 în teritoriul de nord- vest
al Româ niei, întocmit de Secretariatul de stat al na ţionalit ăţilor se con semneaz
ă pe jude ţe omorurile, schingiuirile, bătăile, arest ările, profa nările,
devast ările colective şi individuale :