Penibil? De ce, pentru ca vorbesc de Biblie?

In caz ca nu ai auzit de povestioara din Biblie, o gasesti aici : IV Regi 2:23-24.

"De acolo s-a dus el la Betel. Si cum mergea pe drum, au iesit din cetate niste copii si s-au apucat sa rada de el zicand <<Hai, plesuvule, hai!>>. Iar el, intorcandu-se si vazandu-i, i-a blestemat cu numele Domnului. Atunci, iesind din padure doi ursi, au sfasiat din ei patruzeci si doi de copii."

Voi ,ca citati povesti, sunteti perfect seriosi, dar eu, cand citez din Biblie, sunt penibil?

Ce are ? E o povestioara cu o anumita morala si e perfect plauzibila. I-o citesti copilului si atunci el intelege ca nu e frumos sa rada de altii. La fel si in cazul ursului pacalit de vulpe, putem gasi o anumita morala. In schimb in povestea cozii paunului sau a aripilor liliecilor gasim doar aberatii. :71:

Incredibil ce-a reusit sa faca natura in 3 miliarde de ani de evolutie oarba. :71:

https://www.youtube.com/watch?v=gbycQf1TbM0#t=72

Natura e oarba rau de tot, mai mult, chiar accidentata as putea spune ... :21: ... probabil ca Universul s-a „împiedicat” în el însuşi, iar acum este „înfăşurat” în jurul a trei dimensiuni si e asa de greu cu "descurcat" de atata "stiinta", poate in viitor, cine stie ?

Sunt aprope convins ca oamenii de stiinta seriosi nu fac afirmatii de acest fel deoarece au simtul ridicolului, dar sunt altii, "avocati" ai stiintei, care nici avocati nu sunt si la "scoala" probabil au fost doar mediocri,... niste penibili.

Pai nu intelegi cum functioneaza stiinta. Universul ala impiedicat in el insusi face parte dintr-un multivers. Si intr-un multivers e imposibil ca viata sa nu apara.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1892545/

The plausibility of different models for the origin of life on earth directly depends on the adopted cosmological scenario. In an infinite universe (multiverse), emergence of highly complex systems by chance is inevitable. Therefore, under this cosmology, an entity as complex as a coupled translation-replication system should be considered a viable breakthrough stage for the onset of biological evolution.

Intrebare: de unde rezulta ca intr-un Multivers infinit, necreat, haotic, care se impiedica in el insusi, este absolut sigur ca viata va aparea la un moment dat ? Pe ce ne bazam ? Daca undele gravitationale nu exista este evident imposibila aparitia planetelor prin condensarea prafului cosmic, implicit Multiversul nu poate exista si cu atat mai putin viata. E Logic, nu ? Este chiar evident !
Ahaaa, e vorba de fapt de o "credinta" ... am inteles. :21:

Albert, eu stiu ca iti/ne place sa crezi/credem buricul universului, sa ne consideram singurele fiinte rationale din univers,singurii protejati de Dumnezeu, dar cel mai probabil nu suntem.
Nici macar Biblia nu ne spune daca Dumnezeu l-a facut doar pe Adam si Eva sau a facut si pe alte planete oameni; nu se spune nicaieri ca gata, i-a facut pe adam si eva pe pamant si gata, atat, in rest nu a facut nimic pe alte planete; pana si Biblia ne lasa un final deschis al creatiei.
Sincer, sicutia momentan e irelevanta, deoarece teoria evolutie inca nu s-a desfiintat, gravitatia nu s-a desfiintat, totul functioneaza dupa aceleasi legi ale fizicii ca si pana acum; pana nu o sa poata cineva demonstra ceva, fie evolutia, fie creatia, degeaba avem polemicile astea pe-aici.
Ambele sunt niste credinte in final, deoerece nici una din teorii nu poate fi verificata 100%;
Una e inventata de oameni de stiinta, alta a fost scrisa acum x mii de ani de alti oameni; nimic 100% sigur din nici o parte. Oamenii au scris ambele teorii, oamenii gresesc si/sau nu pot cuprine cu mintea tot ce exista, a existat si va exista.

Acum 100 de ani daca zicea cineva ca oamenii o sa vorbeasca la o chestie cat o caramida cu oricine din alt colt al lumii, acel cineva probabil ajungea inchis, ars pe rug, executat sau mai stiu eu ce si uite ca cum vorbim la telefoane mobile...

Corinusha, mie imi place sa ma cred OM, creat de Dumnezeu si nu o maimuta evoluata fara suflet aparuta in urma unui accident chimic intr-un multivers infinit care se impiedica in el insusi. Unii cred in transmigrarea sufletului si cred ca intr-o viata anterioara au fost o furnica, altii cred in extraterestii, altii se inchina la fortele naturii ... ce ne-am face daca nu am fii cu totii diferiti in gandire ... probabil ca am muri de plictiseala. :21:

"Cel mai probabil, nu suntem" singurii (oameni) din "multivers" nu are la baza decat o afirmatie sofista speculativa bazata pe nimic sau altfel spus bazata pe principiul sofist ca despre orice lucru se poate afirma simultan atat "ceva" cat si opusul acelui "ceva". Acest principiu sofist sta si la baza matematicii neeuclidiene, ati observat ?

Corinusha, pe baza acestui principiu sofist, pot sa afirm despre tine ca esti in acelasi timp o fiinta umana care te exprimi in acest spatiu virtual numit Forum Crestin Ortodox dar si ca esti un virus, o persoana non-umana, care din jocuri de cuvinte probabil alcatuiesti fraze. Sa nu ne mai lasam inselati de aceste aberatii sofiste,... ar fi foarte bine.

Este evident ca atunci cand despre un lucru afirmi atat "ceva" cat si opusul acelui "ceva", probabil ai probleme grave de logica sau mai rau, ai ceva probleme la mansarda. Exemplu: printr-un punct exterior unei drepte se poate trasa o unica dreapta paralela cu aceasta (geometria euclidiana); printr-un punct exterior unei drepte se pot trasa o infinitate de drepte paralele cu aceasta (geometria neeuclidiana). Libertatea (geometrica) este definita ca lipsa oricarui tip de contrangere (logica), dar acesta libertate este doar una iluzorie, abstracta, matematica si nu una reala.

De exemplu sa afirmi ca crezi in "Dumnezeu" dar in acelasi timp sa afirmi ca dracul nu exista, este doar o afirmatie sofista. Stim ca Dumnezeu a creat in prima zi (Facerea) "Cerul" si Pamantul si stim ca Sfintii Parinti ne spun ca "Cerul" se refera la lumea materiala nevazuta a ingerilor, deci automat deducem ca dracul, ca inger cazut, exista inca din prima zi a Creatiei. Sa nu uitam ca cerul instelat (multiversul ?), Soarele si Luna au fost create abia in ziua a 4-a.

om creat de Dumnezeu esti, dar asta nu exclude formele umanoide de dinainte; asta nu inseamna ca Dumnezeu a creeat totul in acele 6 zile de cate 24 de ore pentru ca, practic, nu existau acele 24 de ore, din moment ce soarele, luna si restul universului a fost creat abia in a 4-a zi.


in legatura cu asta:
"Corinusha, pe baza acestui principiu sofist, pot sa afirm despre tine ca esti in acelasi timp o fiinta umana care te exprimi in acest spatiu virtual numit Forum Crestin Ortodox dar si ca esti un virus, o persoana non-umana, care din jocuri de cuvinte probabil alcatuiesti fraze. Sa nu ne mai lasam inselati de aceste aberatii sofiste,... ar fi foarte bine."

Pot fi foarte bine si una si alta daca mi s-a virusat calculatorul. Am patit-o.

Ba DA, Corinusha, Dumnezeu a creat inca de la inceput ziua de 24 de ore si nu altfel, astfel El a dat masura timpului, inca din prima zi a Creatiei. Este evident, logic si coerent. Faptul ca restul universului nu a fost creat pana in ziua a 4-a nu inseamna ca ziua, ca masura a timpului, nu avea 24 de ore.

Legile lui Dumnezeu au fost inca de la inceputul Creatiei, bune si neschimbabile de-a lungul timpului ... ca daca ar fi fost altfel, nu am mai vorbi de Dumnezeu ci de o teorie a probabilitatilor.

Corinusha, dupa cum observ probabil crezi ca exista si extraterestri si ca pe acestia tot Dumnezeu i-ar fi creat. Mai citeste te rog Biblia ... ca nu-ti strica un pic de lectura iar cand ai timp, incerca si Sfantul Ioan Gura de Aur - Cele dintai omilii la Facere sau Sfantul Vasile cel Mare - Omilii la Hexaimeron.

Corinusha, Iisus Hristos este o certitudine, El este Fiul lui Dumnezeu si nu este doar o teorie "scrisa acum x mii de ani" cum ai afirmat. Este "pacat" sa faci asemenea afirmatii gresite, dar probabil ca nu te mai intereseaza acest aspect ... Pacat !

Omule, pana in ziu a 4a nu era zi si noapte, deci cum sti tu ca o zi era 24 de ore?!

Da, cred in posibilitatea existentei extraterestrilor, care nu sunt totuna cu ingerii cazuti.

Ce treaba are Iisus Hristos, care e sinura certitudine, cu Facerea Lumii?
Teorii numsc Vechiul Testament, implicit Facerea, nu te Iisus Hristos, nu Noul Testament. Iisus Hristos nu a propovaduit cum a fost facuta lumea, Iisus Hristos ne-a propovaduit iubirea, iertarea, bunatatea, faptele bune, lucruri care ne fac placuti in fata lui Dumnezeu, ne-a lasat pilde care au o morala din care sa putem invata ceva folositor, nu ne-a explicat ca Dumnezeu a facut totul in 6 zile a cate 24 de ore.

Da, Legile lui Dumnezeu au ramas la fel e bune, dar unde ne-a lasat Dumnezeu cu litera de lege, de certitudine ma exact, faptul ca el a facut lumea in 6 zile a cate 24 de ore? Dumnezeu puteacreea orice intr-o fractiune de milisecunda, nu avea nevoie de zile si poate acele fractiuni demilisecunde le-a numit zile si a lasat lumea sa evolueze mai departe; de unde stim noi ca animalele creeate de Dumnezeu au fost aceleasi cu cele care sunt si astazi? De unde stim noi ca unele animale nu au fost de fapt formele umnoide de viata?
Deci da, hai sa vorbim nimica si sa ajungem nicaieri.

Exact asa cum tu nu-mi poti raspunde cu certitudini la intrebari, exact asa nu iti poate raspunde altcineva tie cu certitudini la intrebari. In consecinta, raman doua idei care dupa parerea majoritaii se contrazic si se resping reciproc. Oricum n-o sa se ajunga la nici un rezultat.

Corinusha, te rog sa te calmezi si sa te intrebi in sinea ta, ce cauti pe acest forum, daca tu crezi ca exista extraterestri ?

Corinusha, daca tu intrebi ce legatura are Iisus Hristos cu Facerea Lumii ... ce vrei sa-ti mai raspund, ca are sau ca nu are ?
Ai devenit penibila ... sfatul meu este sa te opresti ... ca nu te obliga nimeni, nu te impinge nimeni, nu te provoaca nimeni, nu te indeamna nimeni ... sa afirmi atat de multe lucruri, indirect, impotriva lui Dumnezeu ... doar dracii se bucura.

De Sfanta Traditie ai auzit ? Dar de Facerea ? Mai Corinusta ... vad ca te tot miri ... te tot miri ... cauti certitudini ... e tare greu.
Pe acesta tema am vazut ca au ramas mirati multi sectanti, neoprotestanti, catolici sau atei ... unui ortodox i se pare ceva clar, firesc si logic, asa cum ne invata Sfanta Traditie si Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe.

Daca vei merge la orice manastire ortodoxa si vei intreba orice calugar ... vei primi acest raspuns: "Dumnezeu a Facut Lumea in 6 zile lucratoare, de 24 de ore fiecare, ca cele de azi ... " e simplu sa te convingi, mergi si intreaba, si nu mai pierde timpul pe forum daca tot nu esti interesata.

Povestira data de mine explica de ce ursul nu mai are coada (in genul invataturilor evolutioniste). Povestirea data de tine ce legatura are cu ce vorbim noi? Doar de suparare ca nu poti argumenta povestile evolutioniste?

Ba DA Corinusha, si pana in ziua a 4-a a fost si zi si noapte.

Ia citeste si vezi ce intelegi:

1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.
4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.

Ai inteles Corinusha, "ziua" si "noaptea" au fost create chiar din prima zi, de Dumnezeu si de atunci pana azi, adica de cca 7522 de ani, aceste zile au 24 de ore fiecare. Este foarte simplu, clar si evident ... doar ca multi intrepreteaza cum cred ei, dupa capul lor ...

Eu ti-am mai scris si in alte dati sa incerci sa folosesti mai mult cuvintele "pererea mea", "cred", etc. in cazuri in care nu ai multe cunostinte. Pentru ca ai obiceiul sa te iei drept etalon, si ce stii tu crezi ca e maximul din ce se poate stii, nimeni nu stie mai mult.
Si in cazul acesta faci afirmatii sigure desi nu numai ca nu ai informatiile necesare, dar nu ai citit nici ce s-a scris, pentru ca s-au repetat acetse lucruri pe forum de o multime de ori. Asadar, sunt doar niste pareri ale tale, bazate doar pe ratiunea ta.
De exemplu, orice credincios (chiar si evolutionistii teisti) crede ca Facerea e revelata. Si nu povesti ale oamenilor, cum spui tu. Facerea este ce I-a spus Dumnezeu lui Moise.
In al doilea rand, in primele patru zile scrie de seara si dimineata, de ce spui tu ca nu era zi si noapte? Sfintii talcuiesc faptul ca noaptea Domnul retragea lumina si ramanea noapte.
Citeste cele cateva pasage inainte sa dai verdicte: "4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi."
Tot sfintii spun ca ziua avea 24 de ore si inainte de crearea soarelui.

Cand a avut loc caderea satanei ? E o intrebare buna pentru cei care cred in 7500 de ani de la facerea lumii.

Ceea ce ştim sunt următoarele: îngerii au fost creaţi în prima zi, înaintea Pământului. Diavolul a căzut înainte de a-i ispiti pe Adam şi pe Eva. Căderea lui Satan, deci, trebuie să fi avut loc cândva între timpul când au fost creaţi îngerii şi înainte să îi ispitească pe Adam şi pe Eva în Grădina Edenului.

Extras din - http://www.crestinortodox.ro/dogmati...uti-69082.html

Cat priveste caderea ingerilor rai, Biserica nu a formulat o invatatura oficiala.Totusi, se poate determina cu siguranta ca aceasta a avut loc inainte de inceputul istoriei umane, daca se are in vedere ca: 1. de la crearea ingerilor pana la caderea unora a trebuit sa treaca un oarecare timp ; 2. diavolul a aparut ca ispititor al celor dintai oameni, deci cazuse inainte de a fi fost creat omul, si 3. ca Sfanta Scriptura ne spune ca «diavolul pacatuieste dintru inceput» (I Ioan, 3, 8).

Extras din Sfantul Ioan Gura de Aur - http://www.ioanguradeaur.ro/423/despre-diavol/

Sfânta Scriptură ne învaţă că, mai înainte de crearea proto-părinţilor, s-au surpat din treapta lor diavolul şi cei care erau cu el, fiindcă s-au mândrit. Căderea diavolului a avut drept urmare venirea morţii în lume, aşa cum spune un înţelept al Vechiului Testament: “Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume…” (Înţelepciunea lui Solomon 2, 24).

Spune-mi dar, dacă diavolul n-ar fi căzut înainte de facerea omului, cum l-ar fi putut pizmui pe om, rămânând în treapta sa? Căci pizma îngerului faţă de om nu poate avea temei: a aceluia aflat la o cinste aşa de mare pentru acela îmbrăcat în trup.

Diavolul, căzut de la slava cea mai înaltă la starea cea mai rea, văzându-l pe omul creat de Dumnezeu ridicat la o cinste aşa mare (chiar dacă era o făptură trupească) din pricina iubirii celei mari a Creatorului, l-a pizmuit prea tare şi, prin înşelăciune, trimiţându-l pe şarpe să-l amăgească, l-a făcut vinovat de pedeapsa morţii.

Deci a cazut intre prima zi si ziua a sasea ? Si a corupt si o multime de ingeri ?

Extras din Sfantul Ioan Damaschin - Dogmatica:

Trebuie să se ştie că îngerii, fiind fiinţe raţionale, sunt înzestraţi cu liberul arbitru. Şi pentru că sunt creaţi sunt şi schimbători. Acest lucru l-a arătat diavolul. El a fost creat bun de creator, dar, în virtutea liberului arbitru, el şi cu puterile care au apostaziat împreună cu el, adică demonii, a ajuns descoperitorul răutăţii, în timp ce celelalte cete ale îngerilor au persistat în bine.

Căci nu era folositor ca omul să dobândească nemurirea fără să fie încă ispitit şi încercat, ca să nu cadă în mândria şi condamnarea diavolului.

Diavolul din pricina nemuririi sale, după căderea lui de bunăvoie, s-a fixat în rău în chip neschimbat şi fără posibilitate de pocăinţă. După cum iarăşi şi îngerii, după alegerea de bunăvoie a virtuţii, s-au stabilit, prin har, în chip neschimbat în bine. Prin urmare, trebuia ca omul să fie încercat mai intâi, căci un bărbat neispitit şi neîncercat nu este vrednic de nimic. Şi în încercare să se desăvârşească prin păzirea poruncii, ca astfel să primească nemurirea drept răsplată a virtuţii. Căci omul, fiind la mijloc între Dumnezeu şi materie, prin păzirea poruncii, după ce se libera de legătura firească cu existenţele, avea să se fixeze în chip nestrămutat în bine, unindu-se cu Dumnezeu potrivit unei stări sufleteşti speciale. Prin călcarea poruncii, însă, îndreptându-se mai mult spre materie şi smulgându-şi spiritul său de la cauza lui, adică de la Dumnezeu, şi-a impropriat coruptibilitatea, a ajuns pasibil în loc de impasibil, muritor în loc de nemuritor, are nevoie de legături trupeşti şi de naştere seminală, s-a lipit, prin dragostea de viaţă, de plăceri, ca şi când ele ar fi elementele constitutive vieţii, şi urăşte fără nici o teamă pe cei care se sârguiesc să-l lipsească de ele, şi a schimbat dragostea de Dumnezeu în dragosle faţă de materie, iar mânia contra adevăratului duşman al mântuirii a prefăcut-o în mânie faţă de ceilalţi oameni.

Aşadar, prin invidia diavolului, omul a fost biruit. Căci diavolul invidios şi urâtor de bine nu suferea, el, care a căzut din pricina mândriei, să dobândim cele de sus. Pentru aceea mincinosul momeşte pe nefericitul Adam cu nădejdea Dumnezeirii şi după ce îl urcă la aceeaşi înălţime a mândriei, îl pogoară spre aceeaşi prăpastie a căderii.

Trebuie să se ştie că liberul arbitru se vorbeşte în sens omonim, dar în alt fel cu privire la Dumnezeu, în alt fel cu privire la îngeri şi în alt fel cu privire la oameni. Cu privire la Dumnezeu în chip suprafiinţial. Cu privire la îngeri în aşa fel că la ei executarea merge împreună cu dispoziţia spre acţiune, fără ca să se scurgă vreun timp între dispoziţie şi executare. Având în chip firesc liberul arbitru, fac uz de el neîmpiedicat, căci nu au nici o împotrivire din partea trupului şi nici nu au pe cineva care să-i ispitească.

Dar cu privire la oameni în aşa fel că la ei dispoziţia este concepută în timp înaintea execuţiei. Omul este liber şi are în chip firesc liberul arbitru; el are însă şi ispita diavolului şi mişcarea corpului. Aşadar prin ispită şi prin greutatea corpului execuţia este posterioară dispoziţiei. Dacă Adam a ascultat pentru că a voit şi daca a mâncat pentru că a voit, urmează că în noi voinţa a pătimit pentru prima oară. Iar dacă voinţa a pătimit pentru prima oară şi Cuvântul întrupat n-a luat-o pe aceasta împreună cu firea, urmează că nu ne-am făcut în afară de păcat.

Despre credinţă

Credinţa este dublă: una, „credinţa din auzite”. Auzind dumnezeieştile Scripturi credem în învăţătura Duhului Sfânt. Ea se desăvârşeşte prin toate cele legiuite de Hristos, este învederată prin fapte, este cucernică şi îndeplineşte poruncile aceluia care ne-a reînnoit.

Necredincios este acela care nu crede potrivit predaniei Bisericii soborniceşti sau acela care are părtăşanie cu diavolul prin fapte urâte. „Credinţa este iarăşi încredinţarea despre cele nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute”, sau o nădejde neîndoielnică şi oarbă în cele făgăduite nouă de Dumnezeu şi a dobândirii cererilor noastre. Prima credinţă aparţine sufletului noastru, cea de a doua, harurilor duhului.

Da, ai inteles foarte bine,... nu se stie exact in ce zi a cazut, dar nu vad de ce este atat de important pentru tine acest lucru.
Nu este suficient sa stii ca diavolul, prin sarpe, a fost cel care ia ispitit pe Eva si Adam ?

Citeste postarea de mai sus, extrasa din Dogmatica, poate te ajuta sa intelegi care a fost rolul diavolului la mantuirea omului:

"Trebuie să se ştie că îngerii, fiind fiinţe raţionale, sunt înzestraţi cu liberul arbitru. Şi pentru că sunt creaţi sunt şi schimbători. Acest lucru l-a arătat diavolul. El a fost creat bun de creator, dar, în virtutea liberului arbitru, el şi cu puterile care au apostaziat împreună cu el, adică demonii, a ajuns descoperitorul răutăţii, în timp ce celelalte cete ale îngerilor au persistat în bine.

Căci nu era folositor ca omul să dobândească nemurirea fără să fie încă ispitit şi încercat, ca să nu cadă în mândria şi condamnarea diavolului."

Important este cand. Ceva nu se leaga acolo daca e vorba de zile de 24 de ore.

Cred ca doar pentru tine este important, pentru mine nu este ... Ce legatura are durata zilei de 24 de ore cu caderea diavolului ?

Extras din - http://www.crestinortodox.ro/dogmati...uti-69082.html

Cat priveste caderea ingerilor rai, Biserica nu a formulat o invatatura oficiala.
Totusi, se poate determina cu siguranta ca aceasta a avut loc inainte de inceputul istoriei umane, daca se are in vedere ca:
1. de la crearea ingerilor pana la caderea unora a trebuit sa treaca un oarecare timp ;
2. diavolul a aparut ca ispititor al celor dintai oameni, deci cazuse inainte de a fi fost creat omul, si
3. ca Sfanta Scriptura ne spune ca "diavolul pacatuieste dintru inceput" (I Ioan, 3, 8)

Tinand cont de cele de mai sus, probabil diavolul a cazut inca din prima zi, eu asa inclin sa cred, stiu ca am citit mai demult ca un Sfant spunea ca dupa parea lui diavolul era deja cazut in ziua a 3-a ... am sa caut sa-ti dau pasajul.

Pai nu putea pacatui de la inceput, ca nu l-a creat Dumnezeu rau, deci a trecut un pic pana s-a inrait, plus ca o fi trecut un pic pana i-a corupt si pe alti ingeri. E cam greu de crezut ca s-a intamplat totul in cateva zile, mai ales ca Moise ne spune ca dupa ce omul a fost creat totul era bun.

"Fost-ai fără prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea"

Draga Iuliu, asta este doar o parere a ta ... cred ca mai importanta este parea Sfantului Ioan Gura de Aur, nu crezi ?
Pe cine vrei sa cred, pe tine sau pe el ?

Am extras din Sfantul Ioan Gura de Aur - Diavolul si magia, pagina 11 - http://blogcartiortodoxe.files.wordp...l-si-magia.pdf

Sfânta Scriptură ne învaţă că, mai înainte de crearea proto-părinţilor, s-au surpat din treapta lor diavolul şi cei care erau cu el, fiindcă s-au mândrit. Căderea diavolului a avut drept urmare venirea morţii în lume, aşa cum spune un înţelept al Vechiului Testament: “Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume…” (Înţelepciunea lui Solomon 2, 24).

Spune-mi dar, dacă diavolul n-ar fi căzut înainte de facerea omului, cum l-ar fi putut pizmui pe om, rămânând în treapta sa? Căci pizma îngerului faţă de om nu poate avea temei: a aceluia aflat la o cinste aşa de mare pentru acela îmbrăcat în trup.

Diavolul, căzut de la slava cea mai înaltă la starea cea mai rea, văzându-l pe omul creat de Dumnezeu ridicat la o cinste aşa mare (chiar dacă era o făptură trupească) din pricina iubirii celei mari a Creatorului, l-a pizmuit prea tare şi, prin înşelăciune, trimiţându-l pe şarpe să-l amăgească, l-a făcut vinovat de pedeapsa morţii.

Normal ca este parerea mea. Eu doar spun ca pare greu de crezut ca in cateva zile de 24 de ore s-a intamplat lucrul acesta. Poate daca timpul a curs altfel acolo e de inteles.

De ce e greu de crezut ? Daca ai dubii legate ca durata zilelor Facerii au fost ca cele din zilele noastre, de 24 de ore, pot sa-ti spun ca eu am fost luni, acum 5 zile, la Manastirea Pesterea Sfantul Andrei (cel mai inalt loc de credinta ortodoxa din Europa) si am stat de vorba pe acesta tema cu un calugar care avea 81 de ani. Acest calugar a marturisit ca "Dumnezeu a facut totul in 6 zile lucratoare, de 24 de ore fiecare", simplu, clar si fara sa clipeasca ...

Daca tu crezi ca Dumnezeu a facut timpul "inegal", adica prima zi din Facerea a avut echivalentul a miliarde de ani, acest lucru intra in contradictie cu faptul ca Dumnezeu a creat masura timpului in prima zi, si implicit tot din prima zi a definit durata zilei si a noptii ...

Facerea:

1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.
4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.

Timpul nu a curs altfel "acolo",... pentru ca masura timpului lucrurilor create a fost definita de Dumnezeu si nu de miscarea Soarelui, la fel cum plantele si copacii au fost facuti roditori de Dumnezeu si nu cu ajutorul Soarelui ...

Bravo voua dar pentru mine intrebarea ramane. Adica 7500 de ani de la facerea lumii ? Asta inseamna ca satana s-a inrait imediat, a reusit sa corupa si o parte din ingeri si s-a petrecut si o intreaga galceava acolo (in cateva zile de 24 de ore ) iar Adam nu a petrecut prea mult timp in rai.

Nu stiu de ce vorbesti de miliarde de ani. Eu nu cred in varsta oficiala a pamantului/universului din motive care nu au de-a face prea mult cu teologia, adica mi se pare ca sunt niste smecheri care vor sa ma faca sa cred ca stiu mai mult decat stiu. Dar nu pot sa accept nici alternativa, adica transformarea in dogma a ceea ce nu este dogma. Adica mi se pare ca a-i considera eretici pe unii care nu cred ca pamantul are 7500 de ani iar e trasa de par.

Mai precis 7522 de ani de la Facerea lumii.
Preocuparile tale legate de satana sunt foarte bine explicate de Sfantul Ioan Gura de Aur in cartea:

Diavolul si magia - http://blogcartiortodoxe.files.wordp...l-si-magia.pdf

Nu ar fi mai bine sa citesti acesta carte daca tot te intereseaza subiectul ?

Propun sa ne intoarcem la subiectul topicului ...

Probabil ca nu stii cum s-a ajuns la 7522 de ani, uite care-i explicatia si cum s-a calculat:

Întâia vârstă a lumii de la facerea lui Adam până la potop, după Septuaginta - 2262 ani
A doua vârstă a lumii de la potop până ieşirea fiilor lui Israel - 1632 ani
A treia vârstă a lumii de la ieşire până la zidirea Templului în anul al 4-lea al domniei lui Solomon - 601 ani
A patra vârstă a lumii de la zidirea Templului până la risipirea lui, robia Ierusalimului - 424 ani
A cincea vârstă a lumii de la risipire până la întâia venire a Domnului nostru Iisus Hristos - 589 ani

=> 2262 + 1632 +601 +424 +589 = 5508 ani au trecut de la facerea lui Adam până la întâia venire a Domnului Iisus Hristos

5508 ani + 2014 ani (anul curent) => 7522 ANI ... La 1 septembrie se implinesc 7523 de ani de la Facerea lumii.

Anul bisericesc începe, după calendarul Bisericii Ortodoxe, la 1 septembrie - http://ro.orthodoxwiki.org/Anul_bisericesc

In Biblia din 1688, scrie foarte clar pe prima pagina, "anul de la Facerea lumii, 7197, iara de la Spasenia lumii, 1688", probabil aceast mod de masurare a timpului poate fi considerat o dogma a Bisericii Ortodoxe.

http://www.sfantascriptura.com/Bibli...resti_1688.pdf

http://www.crestinortodox.ro/admin/_...uresti-(1).jpg

Stiu si eu cum s-a calculat. Dar nu stiu cat de real e calculul. Si asta ca "probabil acest mod de masurare poate fi considerat" este o formulare in genul celor pe care i le reprosai colegei noastre de forum. :1:

Cand anume este alungat Adam din rai ? Cand incepe numaratoarea anilor lui ?
Admitand ca Sf. Ioan Gura de Aur a scris acel lucru, totusi de unde reiese ca satana a devenit rau inainte de creerea protoparintilor ? Daca a devenit rau in timpul pe care acestia l-au petrecut in rai ?

Extras din http://www.moldovenii.md/md/news/vie...ion/11/id/2478

Calendarul tradițional din Țara Moldovei

Pe parcursul întregii istorii a Țării Moldovei moldovenii au folosit un calendar, bazat pe versiunea Septuaginta Biblică (Culegere de traduceri a Vechiului Testament în greaca veche), în care sistemul cronologic începe de la crearea lumii, adică cu 5508 ani înainte de Naşterea Domnului. Anul întîi al acestui calendar constituie data presupusă a creării lumii, este anul dintre 1 septembrie 5509 î.Hr. şi 31 august 5508 î.Hr.

Calendarul tradițional din Țara Moldovei ca şi din alte state ortodoxe a fost calculat de la facerea lumii şi nu de la Naşterea lui Hristos, cum s-a procedat în Apus.

Respectiv, cronicarii moldoveni începeau numărarea anilor de la facerea lumii, adică începînd cu anul 5508 î.Hr.

Astfel, calendarul tradițional numără cu 5508 ani mai mulţi decît cel contemporan, care începe numărarea anilor de la naşterea lui Iisus Hristos. Conform calendarului contemporan sîntem acum în anul 2013, pe cînd dacă ne conducem de calendarul tradițional acum este anul 7521 (anul nou 7522 va veni în septembrie).

Trebuie să menționăm, că în Moldova pînă în anul 1572 prima zi a anului era 1 ianuarie, iar după această dată – 1 septembrie.

Calendarul tradițional a fost folosit cu precădere pînă spre mijlocul secolului al XVIII-lea, fiind înlocuit treptat la mijlocul secolului al XIX-lea cu calendarul contemporan, care începe sistemul cronologic de la Naşterea lui Cristos. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să ignorăm în suflet, în mod obligatoriu, cronologia tradițională de care s-au condus strămoşii noştri pe parcursul secolelor şi care începea numărarea anilor de la facerea lumii. De atunci au trecut, aşa cum ni se spune, 2013 ani, adică în total 7521 de ani.

Daca vei citi cartea Sfântului Ioan Gură de Aur - Cele dintâi omilii la Facere sau cartea Sfântului Vasile cel Mare - Omilii la Hexaimeron, vei gasi raspunsurile la intrebarile tale ... daca nu vei citi ... probabil ca nu te intereseaza raspunsul, ci doar sa pui niste intrebari ... de dragul discutiei.

Numaratoarea anilor incepe de la Facerea Lumii ... si nu de la alungarea lui Adam din Rai, ca daca ar fi fost asa, pe Biblia din 1688 ar fi fost scris, "anul de la alungarea lui Adam, 7197"

http://www.sfantascriptura.com/Bibli...resti_1688.pdf

http://www.crestinortodox.ro/admin/_...uresti-(1).jpg

Te indoiesti si de faptul ca Sfantul Ioan Gura de Aur ar fi scris ceea ce am extras eu ? Interesant ? De ce anume te mai indoiesti ?

Ia mai verifica si citeste inca o data, poate vei intelege pana la urma:

Am extras din Sfantul Ioan Gura de Aur - Diavolul si magia, pagina 11 - http://blogcartiortodoxe.files.wordp...l-si-magia.pdf

Sfânta Scriptură ne învaţă că, mai înainte de crearea proto-părinţilor, s-au surpat din treapta lor diavolul şi cei care erau cu el, fiindcă s-au mândrit. Căderea diavolului a avut drept urmare venirea morţii în lume, aşa cum spune un înţelept al Vechiului Testament: “Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume…” (Înţelepciunea lui Solomon 2, 24).

Spune-mi dar, dacă diavolul n-ar fi căzut înainte de facerea omului, cum l-ar fi putut pizmui pe om, rămânând în treapta sa? Căci pizma îngerului faţă de om nu poate avea temei: a aceluia aflat la o cinste aşa de mare pentru acela îmbrăcat în trup.

Diavolul, căzut de la slava cea mai înaltă la starea cea mai rea, văzându-l pe omul creat de Dumnezeu ridicat la o cinste aşa mare (chiar dacă era o făptură trupească) din pricina iubirii celei mari a Creatorului, l-a pizmuit prea tare şi, prin înşelăciune, trimiţându-l pe şarpe să-l amăgească, l-a făcut vinovat de pedeapsa morţii.

Ba nu-i adevarat. Sfanta Scriptura ne invata ca la un moment dat diavolul si cei care erau cu el au cazut. Nu scrie nicaieri ca s-a petrecut inainte sau dupa crearea proto-parintilor

Nu reiese de aici ca s-a petrecut inainte de crearea lui Adam. Diavolul il pizmuieste pe om, il ispiteste, si asa intra moartea in lume. Deci moartea nu intra in lume din cauza caderii diavolului ci din cauza caderii lui Adam in ispita.

Dincolo de asta, calendarul folosit in trecut era tot o conventie. Adica niste unii s-au apucat si au socotit anii. Asta nu inseamna ca aveau si dreptate, si nu inseamna ca exista o dogma in acest sens.

Iuliu46, daca tu crezi ca Sfantul Ioan Gura de Aur a intrepretat gresit, asta e. Daca pentru tine calendarul folosit in trecut era "tot o conventie", ce vrei sa mai zic, crezi ce vrei. De dogma, ce sa mai zic, vad ca tu "stii foarte bine" ce este si ce nu este dogma.

Stii tu mai bine, am inteles ... In ce an de la Facerea lumii spui ca suntem ? Dar de la facerea multiversului ? Dar de la Big-Bang ?

Esti sigur ca esti ortodox ? Intreb si eu asa ... Si Corinusha spunea ca e si a sters pana la urma "Ortodox".

Sfantul Ioan Gura de Aur

Diavolul si magia - http://blogcartiortodoxe.files.wordp...l-si-magia.pdf

Culegere de texte patristice şi traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul BENEDICT AGHIORITUL

SINODIA SPIRIDON IEROMONAHUL NEA SCHITI, SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Prolog

Sfântul Ioan Gură de Aur, acest mare învăţător, sociolog, economist, pedagog, mare cunoscător al dogmelor, interpret al Scripturilor şi multe altele, s-a ocupat în scrierile sale, şi de vrăjmaşul cel neadormit al mântuirii.

În textele pe care le veţi citi în această carte, Sfântul ne învaţă despre puterea aceasta netrupească care, din pricina trufiei, a căzut din cer şi care, numai din pricina geloziei, l-a împins pe om la răzvrătire faţă de Dumnezeul şi Părintele său. De atunci, între om şi diavol există un război dur şi neîmpăcat şi o duşmănie neîmblânzită. Sfântul ne învaţă cum să dăm această luptă care are atâtea forme, învăţăturile sale se îndreaptă spre aceia ce susţin că, dacă n-ar fi diavolul, mântuirea omului ar fi fost mai uşoară, dar şi spre cei care spun că demonii cârmuiesc cele omeneşti.

De asemenea, îi combate pe creştinii care vor să fie şi cu Hristos, dar şi cu diavolul, care vor să meargă la biserică, dar care, în acelaşi timp, se duc şi la mediumuri când în viaţa lor apare vreo problemă. Atunci Îl părăsesc pe Hristos şi părăsesc Biserica, alergând la duşmanii Lui.

Se pare că şi în vremea Sfântului se întâmpla ceea ce se întâmplă şi astăzi. Prin urmare, cuvântul lui este, şi azi, la fel de potrivit ca şi atunci.

Sfântul Ioan Gură de Aur le răspunde celor care întreabă cum de cunoaşte diavolul anumite taine şi cum de se adevereşte ce le-a spus lor “baba”. Astfel combate vrăjitoria şi şarlatania care şi atunci erau în floare.

Mai spune că ispitirile diavolului şi puterea lui de-a prevesti sunt neputincioase în faţa unui mădular credincios al Bisericii, aşa cum diavolul însuşi este ca o vrabie în faţa aceluia care luptă pentru mântuirea sa…

Benedict Ieromonahul, Schitul Nou, 17 ianuarie 1996, Sfântul Munte Athos

Extras de la pagina 11, din cartea de mai sus,
sau puteti accesa linkul - http://www.ioanguradeaur.ro/423/despre-diavol/

Vremea şi pricina căderii diavolului

Sfânta Scriptură ne învaţă că, mai înainte de crearea proto-părinţilor, s-au surpat din treapta lor diavolul şi cei care erau cu el, fiindcă s-au mândrit. Căderea diavolului a avut drept urmare venirea morţii în lume, aşa cum spune un înţelept al Vechiului Testament: “Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume…” (Înţelepciunea lui Solomon 2, 24).

Spune-mi dar, dacă diavolul n-ar fi căzut înainte de facerea omului, cum l-ar fi putut pizmui pe om, rămânând în treapta sa? Căci pizma îngerului faţă de om nu poate avea temei: a aceluia aflat la o cinste aşa de mare pentru acela îmbrăcat în trup.

Diavolul, căzut de la slava cea mai înaltă la starea cea mai rea, văzându-l pe omul creat de Dumnezeu ridicat la o cinste aşa mare (chiar dacă era o făptură trupească) din pricina iubirii celei mari a Creatorului, l-a pizmuit prea tare şi, prin înşelăciune, trimiţându-l pe şarpe să-l amăgească, l-a făcut vinovat de pedeapsa morţii.

Contribuţia diavolului la căderea protopărinţilor

Împins de pizmă, diavolul s-a slujit de şarpe pentru a-şi duce la capăt înşelăciunea.

“Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le facuse Domnia Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: ‘Dumnezeu a zis FA, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?’ “(Fac. 3, 1)

Fii atent la urzeala şi la planul plin de şiretenie pe care l-a născocit acest demon viclean când a văzut că omul, pe care l-a creat Dumnezeu, e înălţat la o aşa mare cinste şi că nu este aproape cu nimic mai prejos decât îngerii, cum spune profetul David: “Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri” (Psalmul 8, 5). Acest “cit puţin” i-a pricinuit păcatul neascultării, pentru că profetul a spus aceasta după cădere.

Aşadar, văzând stăpânitorul răului, diavolul, că pe pământ se află un înger pământesc şi topindu-se de ciudă că el, deşi făcuse parte din oştirile cereşti, a fost aruncat din slava demnităţii sale din pricina vicleniei şi a răutăţii sale prea mari, s-a folosit de un mare şiretlic ca să-i răpească omului bunăvoinţa lui Dumnezeu. După ce l-a făcut să fie nerecunoscător, l-a şi despuiat apoi de bunătăţile cele negrăite, dăruite lui de Dumnezeu, în marea Sa bunătate. Şi ce a făcut?

După ce a văzut el că această fiară, şarpele, în şiretenie, le întrece pe toate celelalte, aşa cum ne-a încredinţat şi fericitul Moise, spunând “şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu” (Fac. 3, 1), s-a slujit de el ca de o unealtă şi, prin cuvinte amăgitoare, a atras în capcana pe care a întins-o vasul cel mai slab, adică femeia.
(Cuvântul II la Facere PGB 2, 410-412 PG 53, 126)

Marea amăgire a diavolului

După ce s-a folosit de această necuvântătoare ca să-şi alcătuiască planul viclean, prin şarpe a vorbit cu femeia şi i-a spus: “…Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?” (Fac. 1, 3).

Observaţi, vă rog, cât de mare şi strigătoare la cer i-a fost nelegiuirea. A strecurat în vorbă ceva ce Dumnezeu n-a spus niciodată, prefăcându-se gata a-i povăţui de bine. S-a prefăcut că-i întreabă cu cele mai bune intenţii, ca şi cum le-ar purta de grijă, întocmai acesta este înţelesul cuvintelor: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?” E ca şi cum ar spune: “de ce oare v-a lipsit de o desfătare aşa de mare? De ce nu vă dă voie să vă împărtăşiţi de toate bunătăţile raiului, ci v-a lăsat să vă desfătaţi de ele doar cu privirea?” De ce nu v-a îngăduit să aveţi parte de toate bunătăţile şi să vă bucuraţi de o desfătare mai mare decât aceea de a le privi ? A zis, oare, Dumnezeu … ?” De ce asta? întreabă diavolul. Ce câştig ar avea cineva să rămână în rai, dacă nu i se îngăduie a se bucura de toate bunătăţile lui, ba, pe deasupra, să mai şi sufere nespus privind, tânjind şi neputându-se bucura de gustul minunat şi de dulceaţa poamei?

Ai văzut cum, doar în câteva cuvinte, şi-a aruncat veninul, cum ar arunca o nadă?

Femeia ar fi trebuit să înţeleagă, din această încercare, sminteala diavolului şi că înadins îi spune lucruri care nu există; şi, mai ales, ar fi trebuit să-înţeleagă că se preface grijuliu doar ca să afle care sunt poruncile date lor de Dumnezeu, ca să-i ispitească să le încalce. (Cuvântul II la Facere PGB 2, 412 PG 53, 126)

Defăimarea Creatorului

Nu s-a mulţumit, însă, să se răzvrătească împotriva cuvintelor lui Dumnezeu. L-a defăimat pe Creator şi, ca un pizmaş, ca să poată aduce la mijloc înşelăciunea şi să-şi împlinească scopul, a făcut-o pe femeie să cadă.
“Nu, nu veţi muri” – spune – “dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi, ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. Iată întreaga urzeală.

Ispita de a fi Dumnezeu

După ce a umplut paharul cu veninul ucigaş, l-a întins femeii. Ea n-a voit să-i vadă conţinutul aducător de moarte, deşi, dacă ar fi voit, ar fi putut să-l cunoască încă de la început. Dar, auzind de la satana că Dumnezeu i-a oprit de la împărtăşirea de fructele acelui pom, temându-Se că li se vor deschide ochii şi vor fi asemenea Lui, cunoscând binele şi răul, femeia s-a mândrit cu nădejdea de-a fi asemenea lui Dumnezeu, închipuindu-şi că o aşteptau lucruri mari pentru sine.

Acestea sunt planurile vrăjmaşului. Când cineva urcă la înălţimea unei trepte înşelând, Dumnezeu îl prăvăleşte în cea mai adâncă prăpastie.

Închipuindu-şi că va deveni întocmai ca Dumnezeu, a alergat la împărtăşirea de rodul oprit şi numai la el şi-a îndreptat cugetul şi gândul. La nimic altceva nu se mai gândea, decât cum să bea până la fund din paharul pe care i-l întinsese demonul cel viclean. (Cuvântul XVI la Facere PGB 2, 418-422. PG 53, 129)

Cum îl putem recunoaşte pe diavol?

Firea diavolului este să facă zarvă, să provoace nebunie şi să aducă mult întuneric, în timp firea lui Dumnezeu este să ne lumineze şi să ne înveţe cele ce se cuvine să facem, prin simboluri. (Cuvântul XXIX la Epistola I Corinteni PGB 18A.248. PG 61, 242)

Lucrarea diavolului este credinţa în mai mulţi dumnezei şi închinarea la idoli

Demonii duc pe oamenii la idoli, îi depărtează de Dumnezeu şi îi conving să nu creadă în viaţa veşnică. Diavolul, când e ocărât, nu face bine, dar şi când nu e ocărât îi vătăma pe cei ce cred în el şi-l cinstesc. (Cuvântul XXXII la Evanghelia după Matei PGB 10, 374. PG 53, 378)

Era un obicei la neamuri să-i socotească pe oameni dumnezei. De aceea, când te întreabă cineva de unde vine închinarea la idoli, să ştii care a fost începutul. Chiar şi pe apostoli, deşi erau oameni, îi socoteau dumnezei (Fapte 14, 11).

În acelaşi chip, şi diavolul s-a străduit, la început, din răsputeri, să le zdruncine oamenilor cucernicia, căci a zis: “Veţi fi ca Dumnezeu” (Fac. 3, 5). Pentru că n-a reuşit, a încercat s-o facă mai târziu, străduindu-se mereu să-i determine pe oameni să creadă în zei. (La Daniil, cap.II PGB 8, 564. PG 56, 209)

Viclenia diavolului

Aceasta este viclenia fără seamăn a diavolului. Se străduieşte să-şi răspândească învăţăturile pierzătoare fie adăugând ceva, fie scoţând ceva, fie denaturând, fie interpretând greşit textul Scripturii. (Aceasta este explicaţia apariţiei sectelor, Not. Ed.) (Cuvânt la “Doamne, nu a omului este calea lui?” PGB 8A, 482. PG 57, 210-211)

Eu spun ca e o intrebare buna de vreme ce Dumnezeu spune ca totul este bun dupa ce creaza omul. Admit ca se poate intampla inainte, dar nu sunt de acord cu zilele de 24 de ore. Adica imi vine greu sa cred ca toata chestia aia s-ar fi putut intampla in primele zile ale creatiei (aproximativ100 de ore ).

Si da, calendarul era o conventie, la fel cum si unii protestanti au socotit anii altfel. Chiar si calendarul pe care-l folosim acum este o conventie si nu reprezinta neaparat 2014 ani de la nasterea Mantuitorului. Eu nu spun ca nu-s 2014 sau 7500, eu spun ca agatarea asta cu dintii si afurisirea tuturor celor care cred din diferite motive ca pamantul e mai vechi sau mai nou, sau ca zilele sunt mai lungi sau mai scurte, nu numai ca nu ajuta la nimic, dar nu stiu in ce masura reprezinta punctul de vedere al Bisericii. Nu stiu in ce masura credinta in 7500 de ani e o conditie necesara pentru a fi un bun crestin. Dar stiu sigur ca nu e suficienta.

Si daca ar cade dupa facerea omului, ar fi exact acelasi lucru.

Nu trebuie să dispreţuim nici cele mai neînsemnate lucruri

Diavolul ne războieşte cu o sălbăticie fără seamăn şi ne pizmuieşte mântuirea împresurând-o din toate părţile. Suntem datori, de aceea, a priveghea şi a fi cu luare aminte şi a ne păzi de loviturile lui ce pot veni de pretutindeni.

De va afla un cât de mic prilej, îşi va găti sieşi o intrare cât mai încăpătoare şi, pe nesimţite, îşi va strecura în noi toată puterea.

Dacă ne preocupăm de propria noastră mântuire, nu-i vom îngădui să înainteze nici până la cele mai neînsemnate lucruri, ca să le păzim, astfel, pe cele mai însemnate.

Ar fi un lucru de neînţeles, el să arate un zel atât de mare, străduindu-se să ne piardă sufletul, iar noi să nu dovedim nici măcar atâta grijă cât zelul său de-a ne pierde, luptând pentru propria noastră mântuire. (Cuvântul XXIII la Evanghelia după Ioan PGB 13, 68. PG 59, 137)

Daca sunteti interesati puteti citi continuarea aici - http://www.ioanguradeaur.ro/423/despre-diavol/

Iuliu46, daca ai fi citit postarea de mai sus cu atentie - http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=755

... ai fi vazut ca faci exact cum face diavolul ... din pacate.

"Aceasta este viclenia fără seamăn a diavolului. Se străduieşte să-şi răspândească învăţăturile pierzătoare fie adăugând ceva, fie scoţând ceva, fie denaturând, fie interpretând greşit textul Scripturii."

Diavolul se străduieşte să ne piardă, iar noi ne străduim să câştigăm mântuirea aproapelui

Diavolul întotdeauna luptă împotriva mântuirii noastre, dar nu biruie nicicând, ba, dimpotrivă, se vătăma din pricina propriei sale răutăţi. Cu toate acestea, sminteala şi furia îi sunt atât de mari, încât, adeseori, încearcă lucruri cu neputinţă. Bunăoară, îi atacă nu numai pe cei de la care se aşteaptă să se poticnească, ci şi pe cei despre care ştie sigur că-i vor birui toate vicleşugurile.

Auzindu-L vicleanul pe Dumnezeu, Care cunoaşte toate tainele, lăudându-l pe Iov, a crezut că va putea să-l răstoarne şi nu s-a dat înapoi de la nimic. Pe toate le-a lucrat şi le-a uneltit, ca să-l facă să se poticnească. Cu nimic nu se dădea bătut acest demon necurat şi preaviclean, deşi Dumnezeu a încercat virtutea celui drept atât cât a fost cu putinţă.

Apoi, spune-mi, să nu ne ruşinăm şi să nu roşim că, în timp ce diavolul nu deznădăjduieşte nicicând, aşteptându-ne pieirea, noi ne pierdem uşor nădejdea în mântuirea fraţilor noştri?

În cazul lui Iov, deşi ar fi trebuit să renunţe de la început la planurile sale şi să nu încerce să-l tenteze, ştiind bine că Dumnezeu cunoştea virtutea celui drept, diavolul nu s-a depărtat.

Dimpotrivă, chiar şi după ce Domnul a dat mărturie pentru credinciosul Său, purtat de ura-i oarbă împotriva noastră, a sperat că-l va putea birui, deşi Iov se arătase în toate curajos.

Noi însă, în ciuda faptului că nu ne-au fost date patimile lui Iov ca să ne descurajăm, nu ne ducem lupta până la capăt. Diavolul, însă, cu toate că Dumnezeu îl opreşte, nu încetează nicicând să ne războiască.

Tu, cu toate că Dumnezeu te îndeamnă şi te deşteaptă să-i ajuţi pe păcătoşi, dai înapoi speriat? Vrăjmaşul L-a auzit pe Dumnezeu zicând: “… că nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care sa se ferească de ce este râie?” (Iov 1, 8) şi totuşi, după atâtea mari şi grăitoare mărturii, stăruie spunând: “Poate dacă voi abate asupra lui întruna rele tot mai mari voi putea să-l înfrâng şi să-l surp din turnul lui nebiruit”.

Ce iertare vom avea noi, iubiţilor, ce apărare dacă diavolul, uneltind cu atâta sfruntată ură împotriva noastră, nu ne ostenim pentru mântuirea fraţilor noştri nici a mia parte din câţi se osteneşte el să ne piardă, cu toate că noi îl avem de partea noastră pe Dumnezeu? (Cuvântul I la Săracul Lazăr PGB 25, 398-400. PG 48, 967)

Războiul este greu

Câtă vreme există război şi există oştirile răului, câtă vreme începătoriile sunt netrupeşti, câtă vreme există stăpânitori ai lumii acesteia şi duhurile răutăţii, spune-mi, cum poţi să petreci bine, gustând din dulceţile vieţii, nepăsător la toate acestea? De ce eşti împrăştiat? Cum vom birui dacă nu suntem înarmaţi?

Să-şi spună fiecare sieşi toate acestea, în fiece zi, ori de câte; ori se mânie sau se lasă pradă dorinţelor materiale şi ori de câte ori va căuta viaţa deşartă, cea a desfătării trupului.

Să asculte ce spune fericitul Pavel: “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor întunericului…” (Efeseni 6, 12).

Războiul acesta nevăzut este mult mai greu decât cel obişnuit, lupta e mult mai încrâncenată. Gândeşte-te numai de câtă vreme luptă) diavolul, pentru cine se luptă şi păzeşte-te.

De ce luptăm împotriva diavolului?

De ce ne luptăm cu diavolul? Pentru că avem un ajutor atotputernic, harul Sfântului Duh, de la care am învăţat cum trebuie să luptăm sau, mai bine zis, împotriva cui. Nu împotriva oamenilor, ci împotriva demonilor trebuie să luptăm.

De ce Dumnezeu nu l-a făcut să dispară?

Ar putea întreba cineva: de ce Dumnezeu nu l-a pierdut pe diavol după ce l-a amăgit pe om? Îi vom răspunde: Dumnezeu n-a făcut-o tot din marea Sa grijă pentru noi.

Dacă spurcatul acela l-ar fi biruit pe om slujindu-se de puterea sa, atunci discuţia noastră ar mai fi avut un temei, dar, de vreme ce el îşi pierduse orice putere, rămânându-i numai aceea de-a convinge (iar a nu ne lăsa convinşi de el stă în puterea noastră), de ce să-l lipseşti pe om de pricina izbânzii şi de prilejul de-a câştiga cununile?

În plus, chiar dacă Dumnezeu ar fi ştiut ca diavolul e nebiruit şi că i-ar învinge pe toţi, tot l-ar fi lăsat să facă ce-a făcut şi acest lucru nu trebuie de loc să te mire, pentru că tot de noi ar fi depins să nu-i înfrângă şi să nu-i stăpânească pe cei ce nu cu sila, ci de bună voie i s-au supus.