Duhurile rele sau ingerii cazuti

 

Denumirile ingerilor cazuti

 

Sfanta Scriptura ne spune ca duhurile rele au facut parte, la inceput, din lumea ingerilor buni, dar prin razvratire au rupt comuniunea lor cu Dumnezeu.

 

Despre aceste duhuri, Sfanta Scriptura ne vorbeste in unele locuri, numind pe ingerii rai duhuri rele (Luca, 7. 21 ; 8, 2 ; Fapte, 19, 13), duhuri necurate (Matei, 10, 1), duhuri ale rautatii (Efes., 6, 12), diavoli, draci, demoni (Luca, 8, 30-35), ingerii diavolului (Matei, 25, 41), ingerii satanei (Apoc, 12, 7-9) ; iar capetenia lor, diavolul (I Petru, 5, 8), ispititorul (Matei, 4, 3), satana (Apoc, 20, 2-7), Belzebul (Luca, 11,  15), Veliar (II Cor., 6,  15), domnul lumii acesteia (Ioan, 12, 31), domnul puterilor aerului (Efes., 2, 2), domnul dracilor (Matei, 9, 34).

 

Numarul demonilor

 

Duhurile rele sunt si ele in numar indefinit de mare (Luca, 8, 30), constituind o adevarata imparatie a raului (Luca, 11, 18) si prezinta o ie­rarhie (Luca, 11, 26), caci nu numai ca au o capetenie a lor, satana (Ma­tei, 12, 24), ci se gasesc impartite pe trepte diferite : incepatorii, domnii, stapanii ale intunericului (Efes., 6, 12 ; Col., 2, 15).

 

Existenta diavolilor

 

Existenta "ingerilor" rai, adica a duhurilor rele, este contestata de cei care tagaduiesc existenta ingerilor in general. Sfanta Scriptura ii prezinta insa totdeauna ca fiinte reale, nu imaginare.

 

 Diavolul produce lui Iov nenorociri dupa nenorociri (Iov., 1, 6; 2, 2), munceste pe Saul, cand este parasit de Dumnezeu (I Regi, 14, 14), ispiteste pe David (I Parai., 21, 1), iar moartea a aparut in lume prin lucrarea diavolului (int. Sol., 2, 24).

 

 Mantuitorul insusi confir­ma existenta diavolului in raspunsul dat fariseilor care il acuzau ca scoa­te demonii cu ajutorul domnului acestora (Matei, 12, 26-29). Diavolii nu sunt personificari ale raului, ci fiinte reale, rele, pe care le asteapta pedeapsa vesnica; nu se identifica nici cu oamenii rai cu care impreuna vor sta in iad (Matei, 25, 41).

 

Ei sunt fiinte reale rationale care cugeta, "cred si se cutremura", dar nu se mantuiesc (Iacov, 2, 19), au vointa pro­prie si pacatuiesc dintru inceput (I Ioan, 3, 8) si isi au planurile lor {II Cor., 2, 11).

 

 Biserica a crezut totdeauna in existenta duhurilor rele, cum dovedeste practica ei de la botez cand celui ce se boteaza i se cere lepa­dare de diavolul, de toti ingerii lui si de lucrurile lui (exorcismele).

 

Inceputul raului in lume

 

Aparitia duhurilor rele se datoreaza despartirii libere de Dumnezeu a unora dintre ingeri din mandrie, dorind sa aiba fericirea in ei si prin ei si nu prin relatia cu Dumnezeu.

 

Acest lucru il arata sfantul Vasile cel Mare descriind ca­derea satanei, in opozitie cu persistenta lui Mihail in comuniune cu Dum­nezeu : "De unde este rau omul ? Din propria lui libertate. De unde este rau diavolul ? Din aceeasi cauza, avand si el viata libera si prin liberta­tea lui avand putinta sa ramana langa Dumnezeu sau sa se instraineze de El.

 

Mihail era inger si a ramas langa Dumnezeu pentru vecie. Satana era inger si a cazut din treapa lui. Pe acela vointa libera l-a pazit in cele de sus ; pe acesta libertatea alegerii l-a alungat. Pe acela l-a salvat nesaturarea de iu­birea lui Dumnezeu, pe acesta l-a facut lepadat departarea de Dumnezeu.

 

Acesta este raul: instrainarea de Dumnezeu. O mica intoarcere a ochiu­lui ne face sa fim cu soarele sau cu umbra trupului nostru.

 

Cel ce pri­veste spre soare se lumineaza indata ; cel ce se intoarce spre umbra va avea parte in chip necesar de intuneric. Astfel diavolul are rautatea prin libera alegere, dar firea lui nu e opusa binelui".

 

Explicatia crestina a raului ca provenind din folosirea libertatii este singura care nu leaga raul de esenta realitatii, a realitatii eterne sau a ce­lei create de Dumnezeu.

 

Sfantul Vasile cel Mare zice: " Raul este o lipsa a binelui. Ochiul a fost creat, orbia s-a produs ulterior prin pierderea ochilor... Asa si rautatea nu are o subzistenta proprie, ci vine dupa aceea datorita ranilor sufletului." (Ibidem, col. 341).

 

Dar nici existenta si marimea raului din lume nu s-ar putea explica numai din libertatea umana. Trebuie sa admitem ca origine suplimen­tara a raului libertatea unor spirite mai puternice decat spiritul uman, ca­pabile de un rau cu mult mai mare, dar nu o origine a raului in libertatea spiritului divin atotputernic, caci atunci nu ar mai fi posibila mantuirea lumii de rau, iar Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.

 

 

Oricit ar fi de stapanit de rau, omul poarta in sine, totdeauna, resturi de bine, rezistente impotriva raului, puteri de intoarcere spre bine prin convertire si puteri de franare a raului si de cainta pentru el.

 

Duhurile rele, in schimb, nu mai pastreaza in ele nici un rest de bine. Raul le-a devenit o a doua natura a lor. Dar chiar si raul produs de duhurile rele nu-si are originea in fiinta lor, ci in libertatea lor, care consimte neince­tat cu el.

 

 

Caderea ingerilor

 

Posibilitatea caderii unor ingeri si transformarea lor in duhuri rele este implicata in faptul ca au natura spirituala creata, deci ca sunt fiinte rationale si libere, marginite, putand sa ramana si sa progreseze in bine, precum si sa se indrepte spre rau. Caci orice creatura este schimbatoare, numai ceea ce este necreat este neschimbator. 

 

Diavolul s-a facut din proprie initiativa cauza caderii pentru sine si pentru ceilalti; inainte de diavol n-a pacatuit nimeni, iar el a cazut nu fiindca in natura sa ar fi fost sadita aplecarea spre rau, ci fiind creat bun s-a hotarat el insusi spre pacat.

 

Sfantul Ioan Damaschin, vorbind despre aceasta, zice : "Dintre puterile ingeresti, intiistatatorul cetei celei mai de jos... nu a fost rau prin natura, ci a fost bun, a fost facut spre bine, si nu avea in el de la Creator nici cea mai mica urma de rautate; cu toate acestea, el n-a su­ferit luminarea si cinstea pe care Creatorul i-a daruit-o, ci, prin vointa lui libera, s-a mutat de la starea sa naturala la o stare contrara naturii sale si s-a ridicat impotriva lui Dumnezeu care l-a facut, voind sa se im­potriveasca Lui... "

 

Cat priveste caderea ingerilor rai, Biserica nu a formulat o invatatura oficiala.Totusi, se poate determina cu siguranta ca aceasta a avut loc inainte de inceputul istoriei umane, daca se are in vedere ca: 1. de la crearea ingerilor pana la caderea unora a trebuit sa treaca un oarecare timp ; 2. diavolul a aparut ca ispititor al celor dintai oameni, deci cazuse inainte de a fi fost creat omul, si 3. ca Sfanta Scriptura ne spune ca «dia­volul pacatuieste dintru inceput» (I Ioan, 3, 8).

 

Caderea ingerilor rai a fost, dupa invatatura Bisericii, radicala si de­finitiva, pentru ei nemaiexistand posibilitatea mantuirii. Consecinta cade­rii lor este condamnarea vesnica.

 

Diavolului si ingerilor lui le este pre­gatit focul cel vesnic (Matei, 25, 41 ; Apoc, 20, 10), greseala lor fiind asa de mare si impietrirea totala, incat nu mai pot fi crutati (II Petru, 2, 4), caci nu si-au pastrat vrednicia si au parasit locasul in care au fost ase­zati la creatie (Iuda, 6).

 

Sfantul Ioan Damaschin spune: "Dupa cadere ei nu mai au posibilitatea pocain­tei, dupa cum nu o au nici oamenii dupa moarte". Opinia lui Origen asupra restaurarii tuturor, chiar si a ingerilor rai, a fost condamnata de Sinodul V ecu­menic (553).                              

 

 

 

• Lumea in invatatura Sfantului Grigorie de Nyssa
  Publicat in : Lumea vazuta
• Solidaritatea lumii ingeresti si omenesti
  Publicat in : Dogma
• Minuni diavolesti: extraterestrii si OZN
  Publicat in : Editoriale
• Oare exista ingerii?
  Publicat in : Ingeri