Toţi păgânii se închină la soare.

Musulmanul ca şi evreul (şi creştinul) este monoteist şi se închină la acelaşi Dumnezeu (Allah) al lui Avraam (Ibrahim), Isaac (Yzek) şi Iacov (Yakub).

Ai dreptate, e doar "poezie", adică... Tradiţie.

Eu credeam că, raportat la religia creștină, ceilalți sunt păgâni și islamul nu este o confesiune creștină cu toate că profeții biblici sunt recunoscuți de aceștia.
Și crede-mă, eu nu mă închin la același Dumnezeu ca musulmanii. Hristos e Fiul lui Dumnezeu și totodată, Dumnezeu, în timp ce musulmanii îl admit ca un prooroc printre mulți alții. În rest, cunosc și eu terminologia "Dumnezeu (Allah) al lui Avraam (Ibrahim), Isaac (Yzek) şi Iacov (Yakub)".

Am o sumedenie de poezii creștine neoprotestante consemnate în caietele copilăriei mele. Să înțeleg că sunt tradiție?

Și ca să ne înțelegem, fără supărare, am folosit termenul de poezie pentru a numi orice metaforă care nu poate fi argument. Un argument ca să fie denumit astfel trebuie să aibă o bază sau un temei (premise) și o teză (concluzie) de demonstrat, toate clare, raționale și verificabile, iar metafora (poezia) nu poate fi verificată, arta în general este o formă de cunoaștere în mare parte subiectivă.

Daca se poate cu fata catre est. Ca de acolo o sa vina Hristos (Rasaritul cel de sus) la a doua Sa venire.

Ne pierdem în termeni. Cert este că atât musulmanul cât şi evreul sunt monoteişti, deci nu sunt politeisti şi în consecinţă nu pot fi numiţi idolatri. Dacă evreii se închină la acelaşi Dumnezeu ca şi noi, poţi spune că şi musulmanii se închină la acelaşi Dumnezeu. Desigur au o cunoaştere incompletă a lui Dumnezeu, plus elemente străine adevărului biblic.

Admit că ai dreptate.

Am mai postat observatia lui Mircea Eliade care spune ca nu putem spune ca exista aceeasi divinitate, dar poarta nume diferite. Ideea de divinitate este prezenta in toate religiile dar identitatea divinitatii nu este aceeasi. Aceste trei mari religii personaliste au si aspecte comune dar si deosebiri. In abstract putem vorbi despre acelasi Dumnezeu al Vechiului Testament dar in realitate???

Dumnezeul meu este cel mărturisit de Sf. Ioan în Evanghelia sa:

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Evanghelia după Ioan, I, 1 și 14)

Evreii și musulmanii nu acceptă Dumnezeul meu, adică Dumnezeul - Tatăl de o ființă cu Fiul și cu Sfântul Duh.

Mama, ce-ntrebari ii rod pe unii! :))

Sfantul Vasile cel Mare marturisea ca "din cele nescrise din obice*iuri", am invatat "a ne intoarce spre rasarit la rugaciune...", a rosti "cu*vintele invocarii la sfintirea painii Euharistiei si a potirului binecuvantarii", si a zice rugaciunea cand "binecuvantam apa Botezului si unt*delemnul hrismei, si chiar pe cel ce se boteaza...". Acelasi Sfant Pa*rinte adeverea ca, intrucat "nu ne sunt suficiente cele mentionate de Apostol sau de Evanghelie..., rostim si alte - rugaciuni - primite din invatatura nescrisa, si inainte si in urma, adica in timpul Sfintei Litur*ghii, ca unele ce au mare putere in privinta Tainelor". Asadar, insesi rugaciunile rostite de preotul liturghisitor in taina ne-au fost predani*site din traditia nescrisa a Apostolilor. Una din aceste rugaciuni, primi*te din invatatura nescrisa, este si aceea care se rosteste pentru invoca*rea Duhului Sfant la prefacerea Sfintelor daruri. Intemeindu-se pe Sfanta Traditie apostolica, aceasta rugaciune epicletica a fost inserata in ran*duiala Liturghiei ortodoxe de Parintii Bisericii din secolul al IV-lea.


Dupa marturia aceluiasi parinte, "...din predanisirea tacita si taini*ca", Biserica primara a primit si rugaciunile de lepadare "cele cate sunt la botez...".


In temeiul acesta al predanisirii celor nescrise, care "pentru multi se face usor de dispretuit in urma obiceiului", "toti privim catre rasarit la rugaciuni; dar putini stiu ca prin aceasta cautam patria noastra cea de la inceput, raiul, pe care Dumnezeu l-a sadit in Eden catre rasarit. Si drepti stand - marturisea Sfantul Vasile cel Mare - facem rugaciunile intr-una a sambetei, dar motivul nu-l stim toti; caci facem aceasta... ca unii care inviind impreuna cu Hristos si fiind datori a nazui spre cele de sus, in ziua invierii ne aducem aminte prin starea de la rugaciune de harul cel dat noua...". Asadar, "este necesar - preciza acelasi Sfant Parinte, in anul 375 - ca Biserica sa invete pe fiii sai ca in aceasta zi - adica Duminica - stand sa plineasca rugaciunile, ca prin neincetata aducere aminte de viata cea fara de sfarsit sa nu ne lenevim in privinta merindelor pentru acea mutare de dincolo". Si in ziua Cincizecimii, "randuielile Bisericii ne-au invatat sa preferam felul de a sta drept la rugaciuni, spre a ne aduce lamurit aminte ca oarecum sa ne stramutam mintea noastra de la cele prezente la cele viitoare".

http://www.crestinortodox.ro/liturgi...une-70624.html.

Domnule, eu am spus cum se face in Biserica Ortodoxa si punct. Noi, in Biserica Ortodoxa, ne rugam cu fata spre altar, care altar e pozitionat spre rasarit. Dumneata te rogi unde vrei si cum vrei, in legea dumitale.

V-aş putea da dreptate în ce priveşte priveşte prima parte, însă e deplasat să negi că Dumnezeu e Acelaşi în VT şi NT (abstract sau concret). Dumnezeu nu se schimbă funcţie de cultura ori mentalitate oamenilor, altfel discutăm drespre un dumnezeu fabricat. Doamne iartă-ne!