I-a invins punandu-i fata in fata cu invataturile Mantuitorului si a Sfintilor Sai Apostoli (invataturi gasite numai in necunoscuta Sfanta Scriptura).


Unele lucruri au loat-o razna, din vina altora. Luther nu a vrut violenta ci, ca un bun catolic a vrut o reforma ideologica in biserica sa.


Dimpotriva. A fost un calugar plin de zel, in tot ceea ce facea (voia sa castige mantuirea prin viata sa plina de penitente). In plus, a fost si un om foarte inteligent, curajos si bine instruit. A scris tezele sale curoajoase, a infruntat puterea papala (moarte sigura) si a tradus Sfanta Scriptura in limba sa natala.

Nu inteleg ca va face sa-l considerati un calugar ratat.

Luther un ratat? Ma faceti sa rad, stimabile domn!
Luther rezuma superb conditia crestinului - "crestinul este liber si domn peste toate, nefiind nicicind un supus. Crestinul este sluga a tuturor lucrurilor, fiind supus oricui”. Libertatea se bazeaza doar pe credinta, pe relatia vie cu Hristos, pe care Luther o descrie intr-un mod impresionant. Slujirea se bazeaza la rindul ei pe dragoste, care vine din credinta! Deci?
Spre edificare cercetati vol 1 din Scrieri, de Martin Luther, reeditat la editura Logos! Numai bine!

catolicii intotdeauna au avut scoli bune de studii si miscari in acest sens.. noi ortodocsii suntem mai tampitei..

da Luther e un ratat rebel.

Poate ati vrut sa spuneti ca "Luther e un ratat pentru ca a fost rebel". Practic, rebeliunea lui il face detestat de unii. Altfel, era un om de o deosebita capacitate intelectuala si morala.

mda...a fost un "om de o deosebita capacitate intelectuala si morala". Si vrei sa cred asta? Postez mai jos din "intelepciunea" acestui "mare" om:
Luther şi ceilalţi reformatori au înlocuit faptele pentru câştigarea mântuirii cu credinţa. Credinţa a fost centrul teologiei Protestante. Luther a mers atât de departe încât a refuzat să recunoască Epistola lui Iacov ca inspirată, considerând-o „epistolă de paie” deoarece insista asupra unei credinţe validate prin fapte. Dar combinaţia doctrinelor incapacităţii omului de a face ceva pentru a se mântui cu credinţa teoretică mântuitoare a dus la o concepţie nefericită şi la un eşec moral al Protestantismului. „Dacă cineva are credinţă, adulterul nu este păcat”, spunea Luther în faimoasa sa predică despre căsătorie (Jarrel, Baptist Church Perpetuity, p. 228).

Luther scria lui Philip Melachton de la Wartburg, într-o scrisoare datată 1 August 1521: „Hai, acceptă! Fii păcătos! Şi nu păcătui pe jumătate: păcătuieşte de-a dreptul, până la capăt! Păcate făcute pe jumătate? Nu; ci din cele adevărate, serioase, păcate enorme! (Lucien Lefabvre, Martin Luther, un destin, p. 112). În 1530, îi scria lui Weller, „Sunt momente în care trebuie să bei un pahar în plus şi să te distrezi, pe scurt, să comiţi vreun păcat din ură şi dispreţ faţă de diavol, ca să nu-i laşi destul loc pentru prostiile minuscule din care să facă un caz de conştiinţă… Deci, dacă diavolul vine în faţa ta şi-ţi spune: ‚Să nu bei!’, răspunde-i imediat: ‚Ba chiar o să beau pentru că tu nu-mi dai voie, şi-o să beau zdravăn!’ Trebuie întotdeauna să faci ceea ce Satana îţi interzice!” Şi adaugă: „Ce alt motiv crezi că am să beau din ce în ce mai mult din vinul meu curat, să spun tot mai multe vorbe fără nici o reţinere şi să iau parte din ce în ce mai des la mese bogate? Ca să-mi bat joc de diavol şi să-l supăr, aşa cum el îşi bătea joc de mine şi mă supăra odinioară!” Şi apoi, „Oh, dac-aş putea în sfârşit să imaginez un păcat enorm ca să-l decepţionez pe diavol şi să înţeleagă odată că nu recunosc nici un păcat şi conştiinţa mea nu-mi reproşează nici unul!” (Ibid, p. 193).

Doamne ajuta!

Luther a facut un mare pas intelegand mantuirea "prin har, prin credinta" (Efeseni 2:8). Dar, nu a inteles totul. Nici nu avea cum, dupa peste 1000 de ani de intunerec spiritual. De la cei ca Luther a inceput intoarcerea la credinta apostolica. Dar, acest lucru s-a facut pas cu pas, nu dintr-o data.

P.S. Cu toata ca nu a priceput legatura dintre credinta si fapte, Luther nu a fost un nici betiv, nici curvar nici hot, nici etc. Ii era prea recunoscator lui Dumnezeu, ca sa poata cadea in groapa pacatelor. Ar fi vrut sa poata pacatui doar ca sa-l sfideza pe diavolul acuzator.

De acord, stimate domn! Dar este stiut, ca sa gasesti perle veritabile trebuie sa te scufunzi profund in adanc , iar unora nu le este suficient oxigenul!

Un rol decisiv în formularea teologiei lui Luther a fost jucat de teologia Sfântului Apostol Pavel şi de teologia Augustiniană. La scurt timp după realizarea exegezei sale, a pasajului din Romani 1:16-17, Luther a concluzionat că neprihănirea (îndreptăţirea) este un dar al lui Dumnezeu ce poate fi însuşit NUMAI PRIN CREDINŢĂ:
“Zi şi noapte, am cugetat până ce am putut să văd legătura dintre dreptatea lui Dumnezeu şi afirmaţia că “CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ“. Abia atunci am înţeles că dreptatea lui Dumnezeu este acea neprihănire prin care, prin harul şi prin mila Sa, Dumnezeu ne justifică (îndreptăţeşte) prin credinţă. Tot atunci am simţit că M-AM NĂSCUT DIN NOU (am început să am o mentalitate nouă şi o inimă nouă) şi că tocmai am trecut prin uşile deschise ale Paradisului”

Pacat ca nu sunt medic, si anume psihiatru. As fi dat un diagnostic clar autorului acestor...nu stiu cum sa le zic...manifestari delirante? Nu toti protestantii sunt precum anumiti colegi de forum ai nostri. In general, credinciosul simplu este, moral, deasupra intelectualilor ecleziastici cu fumuri.

Papa din vremea celor 95 de teze a avut dreptate.
 

Da, Luther, cf. randurilor de mai sus a fost chiar " a german drunkard". Ca sa nu mai vorbesc de calcarea legamantului monahal si "casatoria" cu Katharina van Bora.