Subscriu...in urma cu 1 an, de Craciun, am vizitat un azil de batrani pt.a le da mici atentii..cele mai multe persoane s-au bucurat de vizita ca si-a adus cineva aminte de ei si ca au primit si cate o garoafa alba si iconita..impactul a fost covarsitor..atata boala, neputinta care o aduce batranetea...deprimarea unora...inchistarea altora...ei se bucura cand sunt bagati in seama, cand li se acorda putina atentie, putina dragoste....oamenii in general sufera de lipsa dragostei...pt.ca nu se simt iubiti.

Si asta-i frumos, dar am o intrebare
Cit timp ati petrecut cu ei? citeva minute?
V-ati gindit sa veniti sa oferiti "o floare" sub forma de voluntariat la spalat, igiena personala( peste tot) , la curatat paturile, la servirea mesei, la intretinerea conversatiilor, a nervilor, isteriilor, la oprirea batailor, a frustrarilor. Acelea sunt intradevar garoafe si iconite(nu bucati de lemn)!

icoane
 

bucati de lemn!...tu nu ai nimic sfant si iti place sa faci pe oameni sa ii doara sufletul.in atata manie -unde sa mai incapa Dumnezeu.

Andreicozia, te doare suferinta lor sau amintirile noastre?
Nu te gandesti ca vei ajunge si tu candva batran?

Buna intrebare.
As fi postat si eu ceva despre bunicii mei (Dumnezeu sa-i ierte!), dar am sters mesajul sa nu le comenteze toti neavenitii amintirea!

Cred ca oamenii nu devin radicali diferiti la batranete (chiar daca memoria nu-i ajuta).. ci trasaturile lor definitorii sunt exacerbate: daca au fost blanzi si iubitori, vor fi foarte blanzi si iubitori la batranete. Daca au fost egoisti in tinerete sau mandri, vai de ei la batranete.

Nu, filaret, nu ai inteles. Andrei are dreptate in cazul asta. Este usor sa mergi la niste straini de Caraciun sau de Pasti, sa le dai o mica atentie, sa le spui o vorba buna, sa glumesti un pic, si apoi sa pleci in treaba ta. Dar cine are curajul sa ofere voluntar cateva ore pe saptamana, nu la stat de vorba cand totul e curat si e bine, ci ingrijire efectiva a celor batrani si bolnavi. Nu de flori si icoane au nevoie acei oameni, ci de cineva sa spele pe jos, sau sa le schimbe scutecele, sa ii spele, sa ii suporte cu tot cu nervi si pretentii. Asta e greu, si nu multi vor.

Filaret a inteles bine. Icoana nu este o bucata de lemn.

Andrei are dreptate. Poate s-a exprimat putin cam dur dar a spus un adevar. E usor sa te duci, sa dai o floare in zi de sarbatoare si sa pleci. Dragostea nu sta numai in cadouri de Craciun si de Paste. Iar in privinta batranilor este fff greu. Am un prieten care face voluntariat la o casa de copii si in momentul cand i-am spus ca as vrea si eu sa merg mi-a spus sa stau in banca mea ca nu stiu in ce ma bag. Se comporta mizerabil cu pers. care vor sa ii invete ceva, sa le aline singuratatea si dorul de o familie. Tot asa si cu batranii. Oare cati dintre noi am vrea sa mergem maine sa ingrijim timp de 3 zile un batran paralizat si recalcitrant? Nimeni nu spune ca sunt toti rai, sa nu ma intelegeti gresit dar pe multi boala ii face mai egoisti, mai rautaciosi. Dar macar noi sa ii vedem si sa nu facem asa la randul nostru.

Corect si la subiect!

Filaret a inteles ceva dar nu totul, asa cum i s-a clarificat mai sus.
Icoana inceteaza sa mai fie DOAR o bucata de lemn in momentul in care pui mina si mai si ajuti pe linga ea. Direct spus, imaginati-va niste batrini neputinciosi care miros si nu-si pot face nevoile cum trebuie si noi care trecem PE LA EI, le aruncam o iconita, o floare si fugim de acolo cit mai repede, in speranta ca iconita-i va sterge la fund.
Ajutorul DIRECT inobileaza iconita. Stiu ca acest aspect nu se studiaza la Teologie dar AICI se separa griul de neghina!...lucrind cu "leprosii" societatii, batrinii si copiii prin orfelinate, si chiar lucrind in invatamint, acolo fumul tamiii prinde esenta!..nu stind si filozofind cu colegii