Nu se dau bani la spovedanie, dar daca tot te-ai dus la biserica, lasi si un acatist, nu?

Oricum despre psihologi zice Parintele Paisie Aghioritul ca prin ei se golesc bisericile de credinciosi.
SI IN PLUS EU N-AM ZIS CA NU SE MAI MANTUIESC CI DOAR CA-SI POT PIERDE MANTUIREA.(nu e ca si cand ai fi facut o abatere DE LA DREAPTA CREDINTA ci sunt unele erezii la unii psihologi propovaduite)

Laşi ce te lasă inima.

Nu, n-am ce discuta cu oameni care scriu asa rautati. :107::76:

Hait, ați început și voi?
Liniștiți-vă, vă rog.

Uite aici o lista de carti ortodoxe:
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/
Sper sa-ti foloseasca.

După ce dai cu bâta în baltă ai impresia că recomandările făcute mai sunt de folos? Frumos era să-ţi ceri iertare.

Spre deosebire de tine, care scrii un raspuns de maxim un rand, eu i-am raspuns sophiei cu pagini intregi scrise, in decursul timpului, cand tu nu aparusei inca pe forum. Asa ca te rog preia tu stafeta si lumineaz-o, ca eu am obosit sa dau raspunsuri si sa vad ca nu se lipeste nimic, dar chiar nimic!

Poftim, ovidiu b, e randul tau. Esti mult mai tanar ca mine, eu fiind de varsta mamei tale - chiar daca tu ma confunzi prin modul de interpelare cu o tanara de varsta ta, ceea ce pe mine evident ma flateaza - asa ca sper, ca ai mai multa rabdare si suficienta cunoastere ca sa faci fata avalansei de intrebari din partea sophiei. Raspunde-i cu toata dragostea, asa cum am facut eu multi ani la rand si in mod repetat la paginile ei de intrebari "fara raspuns".
Succes!

Dupa parerea mea si vazuta prin ochii mei : totdeauna Anca ai fost o dulce si ai un suflet cald, fratesc de-a binelea.

Chiar daca nu am postat mai mult, desi abia m-am abtinut, am urmarit discutiile. De mult tare, am acelesi pareri ca si tine !
De-a lungul timpului, pe mine, Sophia m-a trecut prin toate starile afectiv-emotionale de care pot fi eu in stare si am sfirsit ca epuizat, moment in care am si declarat-o regina neincoronata a forumului.Si asta nu in mod gratuit, evident.
De multe ori am incercat sa mi-o imaginez cum arata, ce chip are, ce grimasa, ce expresie a fetei are, ce gestica, ce debit verbal si ce accent. M-a surprins angoasa ei permanenta, zbuciumul ei permanent intre coperta si foile cartii vietii ei din care insa nu vrea sa citeasca, ci doar sa noteze.
Alteori chiar m-am gindit ce sot formidabil trebuie sa aibe si cit de buna este statornicia lui Dumnezeu de a nu strica niciodata doua case, conform arhicunoscutului proverb romanesc .

Dar, una peste alta, aceasta este realitatea si viata nu ar fi frumoasa si relevanta(ca este de sorginte divina) daca Sophia ar lipsi de pe forum .

Pace si bucurie tutror celor care mai bine sau mai rau posteaza aici dar care au inca sufletul parfumat cu bunatate si iubire !

Mai intai as vrea sa multumesc celor care voteaza. Poate ca sunt unii care nu scriu nimic, doar voteaza. Macar isi spun clar o parere.

Pe urma as vrea sa spun ca am scris mai sus o postare de raspuns Ancai, pe masura postarii ei rautacioase. Apoi m-am razgandit si am sters-o. Nu are rost sa ajung si eu la rautate si pacat.

Si nu se stie pana la urma care este mai in varsta pe aici...

Mai vreau sa atrag atentia la un lucru: pe forumul acesta nu-mi raspundeti mie personal, ci scrieti tuturor. Oricine intra pe acest forum public va citeste.
Si or fi multi tineri. Si se ingrozesc si pleaca spunandu-si: "Valeu, daca asa discuta ortodocsii intre ei..." si nu afla raspuns nici ei la framantarile lor.
Si s-ar putea sa ia de bune raspunsurile unora, foarte smintitoare si greseasca si ei. Asa ca atentie la ce scrieti pe un forum public.

Forumul este plin de discutii, de intrebari mai destepte sau mai aiurite. Fiecare este macinat de ganduri, de probleme.

Am sa pun aici de ex. acest fir, in care se intreaba unii ce inseamna de fapt acest forum. Ar fi bine sa ne intrebam asta cu totii. Pentru ce intram pe acest forum ortodox daca: noi avem impresia ca le stim pe toate, ne pierdem timpul, ne enervam, nu ne plac temele de discutie, nu avem rabdare sa citim cu atentie postarile oamenilor si etc.
Nu mai bine nu intram deloc?

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15120 ce inseamna forumul

Pe urma iata numai cateva discutii legate de dilema: medic sau biserica, sau corelate (de la care am pornit si eu acest fir):

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=17054 fallen (cosmaruri)

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14548 (depresie)

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=16752 biserica si psihologie

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=15382&page=2 tratamente hormonale

Sunt numai cateva, ca nu stau acum sa scotocesc tot forumul.

Si nu sunt incepute de mine.
Dar vad ca numai la mine va ratoiti asa: ba nu va plac intrebarile, ba nu va place tema, ba nu va place autorul, etc.

In unii dati cu bata, pe unii ii stimati indiferent ce scriu si cum sunt. In fine...

Pe urma vreau sa multumesc Ancai pentru lista de carti. Citesc si eu mult (ma refer aici la carti bisericesti).

Dar sunt multe aspecte care nu sunt discutate in carti, nu tin de teologie. Sunt pur si simplu probleme omenesti pe care si le pune toata lumea.
Daca intrebarile acestea ar fi atat de usoare n-ar mai intra nimeni aici si nici n-ar mai fi nevoie de vreun forum. Ne-am descurca singuri.

Cat rau poate sa va faca acest fir de discutie, ca sa ma balacariti iar? Si de ce anume nu va convine?
De ce credeti voi ca le stiti pe toate si atat de bine?

Unii din voi nu au pus niciodata pe acest forum intrebari, dar niciodata si ma intreb cine va spune voua ca sunteti buni si le stiti pe toate?
De unde aveti aceasta siguranta si mandrie? (Alin, Anca, Zaharia etc.)

Atentie! Ortodoxia nu admite mandria, deci automat va autoeliminati din ea si cadeti in pacat.
Mai intrebati-va si voi putin: oare toti oamenii care pun intrebari si discutii pe forumul acesta sunt niste tampiti?
Sau aveti ceva in mod special cu Sophia?

Am cautat pe net alte forumuri ortodoxe. Singurul care isi merita titlul este acesta si va recomand sa intrati sa vedeti cam cum ar trebui sa discute ortodocsii intre ei:

http://forum.teologie.net/

Si mai sunt si persoane de specialitate si un moderator care lamureste lumea.

Legat de prezenta pe forum am sa va mai spun ceva: mesajele noastre nu ne reprezinta ca persoane ci ne reprezinta o stare de moment. Intru si scriu daca am o problema, sau raspund la o disutie si pot fi afectat personal de tema, sau nu. Sigur ca totusi aducem o parte din noi, din caracterul nostru, dar mai ales temperamentul si sufletul, starile prin care trecem.
Un om fericit la un moment dat scrie intr-un fel, altul bolnav altfel, o femeie gravida altfel, un om deprimat altfel.

S-ar putea ca daca ne-am cunoaste vreodata personal sa avem mari surprize si vedem alti oamenii din spatele acestor useri. Iar familiile noastre ne iau asa cum suntem noi in ansamblu.

In incheiere inca ceva: credinta nu este atat de usoara si clara precum o afiseaza unii. Inseamna pildele filozofice ale Mantuitorului (pe care nici apostolii si nici evanghelistii nu stiau sa le dezlege), inseamna mult zbucium intre om si Dumnezeu, in a cauta drumul corect.

Nu inseamna a merge fluierand si cu mainile in buzunar. Ah ce simplu, eu citesc cartea cutare si le stiu pe toate. Dar practica, asta ne omoara, aici trebuie lucrat.

Am sa-i spun lui Zaharia, dar si Ancai si altor prin ce stari afective ma trec si ei si acest forum in general, prin cate dileme existentiale de credinta, prin cate rascruci la un pas de a renunta la ortodoxie daca asta este ceea ce se intampla pe acest forum. Uneori aflu lucruri superbe, alteori numai manie, revolta, raspunsuri in bataie de joc etc. Si stai si selectezi, Doamne oare ce o fi bun si ortodox din toate astea.
Noroc ca-mi da Dumnezeu puterea sa raman pe drumul meu. Multumesc Doamne.

Iata si ce alte cai aleg altii:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=7835 postul negru

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15185 vitamina B12

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=17041 autoliza

Iar altii se duc la Sf. Nectarie sau alti sfinti dragi, sunt izbaviti si vin aici sa le aduca slava. Si asa se poate.

De aceea spun ca nu sunt atat de drepte caile Domnului si doream o discutie.
Nu este totul atat de simplu...

Dar se pare ca nimeni nu are probleme, dileme, intrebari aici.

Exista f. multi crestini, multime multa, in frunte cu numerosi preoti, mai ales modernisti, dintr-aceia care nu suporta habotnicii (daca nu stiu cu adevarat ce inseamna sa fi habotnic in credinta, de !) si care toti acestia mor de grija altora de nu se poate .
Dintr-o mindrie rar intilnita si dintr-o actiune sustinuta de a ispiti pe aproapele (dar de ambele patimi nici ca au habar) sunt atit de pasionati despre ce sa facem si cum sa facem sa nu cumva sa pierdem vreun enorias de la credinta, din biserica. Cum sa ne mustim de falsa intelegere si dreptate a dreptei credinte, despre falsa toleranta, ingaduinta si iertare a penitentului, despre cum ar trebui sa ne facem pres si expadrile de stuf in calea oricui, numai si numai din marea grija de a nu pierde sau sminti pe cineva de la dreapta credinta prin actiunile si vorbele noastre.
As fi spus o povestioara tare frumoasa, cu pilda deosebita, care sa reliefeze o asemenea preocupare gresita, proasta, nefolositoare nimanui dar pt. ca la o vreme ca aceasta de prinz, ori de prinz prelungit, ma tem ca nu ar citi-o multi si atunci am sa scriu direct despre vizita unor preoti tineri si arsi in foc, rositi in focul fals al dragostei de aproapele, dornici sa vada ce este de facut, cum ii invata gheronul Papacioc si cum sa faca pt. a nu mai pierde enoriasi din biserica mama . Ce sa faca ei ca sa nu le mai plece enoriasii la alte culte, in general neoprotestante.
Batrinul ia ascultat, ia observat atent, a vazut cit de straini erau ei preotii de dreapta credinta, dar s-a rusinat de rusinea lor ca sa ii intrebe ce fapte au ei ? Ce vad la ei crestinii care parasesc biserica de pina la urma iau o asemenea hotarire ? Sau mai bine zis, ce nu vad ?
Atunci le-a spus scurt : parintilor si fratilor preoti, nu va intristati de cei care pleaca din biserica noastra, deoarece nu ne pleaca niste crestini adevarati, luptatori neinfricati, traitori puternici in Duh si Adevar, nu ne pleaca smeritii si cei ce pe sine se umilesc... ci ne pleaca uscaturile. Cele care niciodata nu vor sa faca ascultare. Cei cu care te lupti si ii tragi dupa tine uneori aproape impotriva vointei lor ! Cei care nu au in viata lor duhovniceasca prea multe raspunsuri la indemnurile, poruncile ortodoxiei ci au numai intrebari . Cei care cu greu chiar cauta pe Hristos.
Sectele acestea sunt tare bune pt.ortodoxie deoarece ele sunt lupii credintei si vineaza numai exemplarele neputincioase, bolnave, neascultatoare, ratacitoare de turma, falsii, inchipuitii crestini, indaratnicii.
Nu duceti grija lor si nu va speriati . Decit 100 de falsi crestini in biserica, mai bine 10 dar care stiu ce fac . Mai bine 10, cu mai putine ispite.

Si spunindu-le acest cuvint ia slobozit in pace pe parinti desi acestia aratau de parca: pai bine bre, ce te intrebam noi si ce ne raspunzi dumneata !

Ca crestin si preot ai obigatia sa il ajuti pe cel ce este neputincios, sa inveti pe cel ce nu stie, sa indrepti pe cel ce a gresit ... dar sa nu uitam, toate acestea numai cu voia lui. Daca el voieste sa faca altceva decit i-ai spus, este doar treaba lui. Cine este ascultator si cu adevarat interesat, asculta din prima, cine nu, nici din a 100 staruinta. A ajuta si a invata pe cineva nu insemneaza sa ii impui tu vointa ta sa faca cum vrei tu . Dar si daca i-ai spsus, de atunci in colo este numai treaba lui ce face !
Ca vrea el sa inteleaga pe dos, ca nu voieste sa creada, ca nu voieste sa ia pildele pe care i le dai , intocmai, ca nu vrea el sa se nevoiasca dupa canoane, ca sta el si tagaduieste temiri ce canon sau porunca evanghelica sau ca el nu vrea sa aibe habar de tilcuirea clasica a evangheliei, cea de catre sfinti si ca are el o interpretate proprie si inspirata s.a.m.d., cite si mai cite... atunci este numai treaba lui ce face ! Poate sa se sminmteasca si sa greseasca pina nu mai poate : este adult, are vointa proprie, face ce vrea ! Asa stau lucrurile !

Sondaj
 

Sophia,
La sondajul tau eu raspund :’si la unii si la altzii (medic si biserica)…dar cu o observatzie!
Daca diagnosticul nu se refera la nimik imposibil de vindecat pentru stiintza actuala.(de care eu am habar, cat de cat,la data x)
..ma rezum la medik’!
Daca acel doctor prin concluzia sa, daca acea analiza, duce spre sanse minime de vindecare, atunci apelez bunatatea Domnului..(masluri, dezlegari, sfestanii, etc)
E o vorba strabuna,’ Dumnezeu iti da, dar nu’ti pune’n traista!’..daca suntem sanatosi si putem munci, nu cerem bani din cer, daca avem medici si simtim ca se pot rezolva problemele ns.de sanatate...apelam la ei..
Dar sa nu uitam,ca rugaciunile zilnice de dimineatza si seara, acatistele sfintilor , includ implicit catre Bunul Dumnezeu rugaciuni si pentru sanatea fizica si sufleteasca, morala....
Concluzie:cand doctorul ‘tace’(nu mai are solutzii), atunci imploram mila lui Dumnezeu..(caci poate dincolo de trup sufletul e mai bolnav).....

Frate Zaharia, te rog din suflet, nu imi mai alimenta mandria, pe care pe drept cuvant a remarcat-o si a pus-o la zid sophia. Am meritat aceasta critica, caci sunt mandra, este adevarat, iar mandria imbraca tot felul de forme, dintre cele mai diverse, fiind pacatul cel mai viclean pe care il avem.

In rest, critica pe care i-am adus-o ei, "sophiei" care se manifesta doar prin intrebari fara raspuns, consider ca este intemeiata, caci numai un om inteligent se poate face ca e prost; caci ea doar se face. De ce nu ni se prezinta cu aceasta latura a personalitatii ei, cu inteligenta pe care o are, si se ascunde in spatele unei masti, masca pe care in mod plastic o pot descrie drept "de prostanaca fara leac" (stiu ca nu este asa), cu singurul scop de a denigra invatatura noastra ortodoxa, in favoarea invataturii catolice, pe care ne-o tot dadea de exemplu pana acum catava vreme. Practic se face ca nimic nu ii place si nu intelege in BO; spre deosebire de BC. Nu de mult timp ne-a spus cat de mult o admira pe Maica Tereza si se intreba daca au si ortodocsii o "Maica Tereza". Daca se implica si sophia, in calitate de ortodoxa, in actiuni de milostenie, nu ar fi fost in situatia de a pune asemenea intrebari... Ar fi stiut cat de mult se face pe aceasta linie si in cadrul BO, chiar daca nu iese asa de mult in evidenta. A fost doar un exemplu.

Parerea mea personala este ca "sophia", in afara de faptul ca este un ID, nu un nume, este doar o clona a unui alt user, care s-a dovedit in final, ca este catolic - sau sa zic mai degraba catolica - in ciuda cunostintelor impresionante despre ortodoxie pe care a demonstrat in decursul timpului ca le are.

Ca sunt eu mandra, se intelege; dar ma intreb cam cata mandrie trebuie sa se ascunda in spatele mastii de "necunoscatoare", care cu aparenta naivitate pune intrebari, care lovesc la baza invataturii ortodoxe?!?
Ca nu reuseste, este altceva; dar nu mai doresc sa tolerez acest joc, in care cineva rade de noi si de credinta noastra.
Nu mai vreau sa arunc margaritare porcilor, cum spune un verset din Biblie. Nimeni sa nu se simta ca l-am facut porc; dar nu mai vreau ca invatatura noastra sa fie materie de batjocura pentru cei rau intentionati.
Inteleg ca traim vremurile cele de pe urma, dar noi avem datoria sa ne opunem anumitor manifestari, nu sa le dam curs. Am avut destula rabdare.

Hotarasem sa nu mai iau in considerare postarile anumitor useri, dar sunt scrise anumite lucruri pe care nu le pot lasa asa.
Asadar am sa raspund pe scurt la cateva puncte:

1. Nu sunt nici o clona. Ma surpinde ideea, mai ales ca scriu aici de ceva ani.
2. Inteligenta este una si a nu pricepe lucruri dintr-un anumit domeniu este altceva. Stiu multe lucruri in alte domenii.
Am mai spus ca nu pricep si am anumite limite in credinta. Ma stradui, dar nu merge. Sau nu asa cum vad altii lucrurile. Am mai spus si asta si o repet, credinta este ceva individual, de suflet si de aceea fiecare o vede si o traieste altfel.
3. Sunt ortodoxa si Dumnezeu ma stie. Dar, traiesc printre oameni de alte credinte si nu pot sa nu vad si sa fac comparatii. Nu inteleg nici lucruri din alte credinte, ce-i drept.
4. Ceea ce fac eu pentru cei din jur stie numai Dumnezeu. Mai mult nu spun.
5. Nu rad de nici o credinta si de nimeni. Dimpotriva.
6. Numele meu de user nu are nici o legatura cu reprosurile care mi se fac pe nedrept. Are o semnificatie aparte si personala pentru mine si nu are de a face cu simbolul intelepciunii, sau nu pentru asta l-am ales.
7. Sunt surpinsa cu unii considera ca intrebarile pe care le pun si nelamuririle mele lovesc in ortodoxie. Sunt surprinsa (desi de ce oare?) ca ei chiar nu reusesc sa inteleaga o persoana, niste lucruri profunde si insista pe perfectiunea lor.
Nici nu ii intereseaza de fapt de altii. Nu-i intereseaza partea umana, omul. Nu-i intereseaza si nu inteleg anumite sentimente si framantari si probleme.

Am mai spus si o repet: as vrea tare mult sa stiu de unde aveti asa o siguranta si claritate in credinta. De unde le stii pe toate si sunteti atat de siguri? Si de ce nu puteti intelege ca altii nu sunt asa?

Si daca ar fi asa, ca voi sa stiti si sa intelegeti atata, atunci ar trebui sa nu fiti deranjati si sa ajutati si pe altii sa inteleaga.

Eu nu inteleg de ce la intrebari, clare, la obiect si venit din suflet, voi gasiti numai prilej de rautate, dispret si postari aiuristice, in loc sa dati un rapsuns clar si la obiect, in doua vorbe. Numai sa distrugeti totul. Postari care distrug fire intregi de discutie.
De ce altii pot sa priceapa si sa raspunda cum trebuie si fara a lovi?
Si de ce se considera ca am lovit in credinta cu intrebarea mea de aici?
In fine, nu mai conteaza.

Si la sfarsit am sa spun ca nu-mi plac si nu mi se par ortodoxe asemenea mesaje. Lovesc in aproape si sunt plini de mandrie.
Si avem datoria poate sa facem anumite corectii si diferentieri. Am impresia ca se face in permanenta o confuzie puternica.

A citi carti (din care depinde ce intelege si pastreaza fiecare) si a scrie anumite lucruri pe acest forum nu inseamna ortodoxie.
Dar Dumnezeu ne stie si ne vede pe toti.

Iata o pilda frumoasa:

"Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca sa se roage: unul era fariseu si celalalt vames. Fariseul, stand drept, asa se ruga intru sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, prea desfranati, sau ca si acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului! Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta. Luca (18, 10-14)"

A fi ortodox nu este doar o eticheta pe care o purtam, ci o calitate, care ne obliga, fara sa ne constranga: de a fi la inaltime ca mod de gandire si de comportament; de a ne insusi invatatura ortodoxa, lasand la o parte modul nostru vechi de a gandi, spre a fi pe placul lui Dumnezeu.

Cat timp esti in cautarea lui Dumnezeu, mai poti emite tot felul de pretentii de-ale tale, idei proprii, caci nu stii mai bine; dar cand L-ai gasit, te supui Lui, ca un adevarat rob al lui Dumnezeu in fata lui Iisus Hristos.

Ca robi ai lui Dumnezeu, nu avem noi dreptul, nici caderea de a stabili noi termenii, ci doar, respectand cele ce ne-au invatat Sfintii Parinti, sa ne supunem voii lui Dumnezeu.
Iar incercarile carora suntem supusi in timpul vietii, nu sunt decat ocazii in care sa demonstram ca suntem ortodocsi cu adevarat. Degeaba invatam o multime de lucruri, daca atunci cand trebuie sa le aplici, le uiti si faci tot cum te taie pe tine capul. Cele ce ne invata ortodoxia, au legatura indisolubila cu viata.

Nu stiu de ce dar mi se pare ca in acest sondaj sunt amestecate merele cu perele, oile cu caprele, etc... spunea cineva ca duhovnicul te primeste la spovedanie chiar fara un leu in buzunar , pecand dentistul nu. Intr-adevar, daca un slujitor s-ar astepta sa faca bani din spovedanii, nici nu s-ar merita efortul si responsabilitatea, incarcatura (s-ar castiga mult mai usor din nunti, botezuri, parastase, etc). De asemeni, nici medicii care salveaza vieti, pe salvare, la camera de garda, la terapie intensiva, etc, nu au parte de nici un profit din treaba asta sau pe masura importantei, valorii lucrului obtinut; pana la urma, o viata de om e nepretuita; oricat ar castiga sau oricata spaga ar primi, nimeni nu va fii vreodata platit la valoarea actului savarsit....Insa, pe de alta parte, nici duhovnicul nu-ti poate vindeca durerea de masele, nici dentistul nu-ti poate ierta pacatele. Deci, comparatia nu-si are locul..mai avem sa mergem la preot si cand ni se strica masinile, sau incaltarile, nu, si sa asteptam sa le rezolve si pe astea?

Pe de alta parte, eu as fii facut sondajul altfel : dintre cei la care va duceti, cand aveti nevoie, pe cine respectati mai mult? (Ca pe "farmacisti si pe altii", am cam vazut...cati nu se duc sa-i scape din necazuri si rusini - ex. cand ii umple purecii, gandacii, plosnitele, le mor gainile, etc - dar ulterior, farmacista nu e decat o vanzatoare ca oricare alta, ca si cea de la alimentara, cu care poti oricand sa negociezi ca de ce sa iei doua pastile si nu una, de ce sa dai de doua ori si nu doar odata, ca tu asa ai prefera, de ce costa asa mult, de ce nu poti sa-i dai mai putin, ca la piata, mai exact...banuiesc totusi ca la doctor si la popa nu se comenteaza si negociaza chiar asa 'pe fata', desi am mai auzit asemenea exprimari, referitoare la negocierea tarifului la nunti, botezuri, inmormantari, nasteri, operatii, etc...)

Nu cantitatea dă calitatea unui mesaj, iar faptul că din nou nu ai înțeles sensul mesajului, nu mai e ceva nou.
Dacă ai fi cunoscut-o cu adevărat pe sophia, așa cum te lauzi, nu i-ai fi scris ceea ce ai scris.

Fii serioasă, la câte prostii scrii... Te-ai întrebat dacă tu nu ești în aceeași situație (să obosești pe alții)?
Oare când te vei învăța să nu mai dai directive userilor?

Dacă ai impresia că înțelepciunea este dată vârstă, te înșeli, deși așa ar fi normal.
De unde știi ce vârstă am? La profil putem trece orice vârstă. E relevant?
Nu te confund, e imposibil să facă cineva o asemenea confuzie.
Într-un cadru virtual, din punctul meu de vedere, mi se pare normal să ne adresăm unul altuia la ”per tu”, indiferent de vârstă. Se poate să greșesc, fiecare cu ”bubele” lui.

Cine spune că trebuie să răspund tuturor întrebărilor de pe forum?

Faptul că ți-ai pierdut răbdarea nu ține loc de scuză.

ovidiu b, politetea nu prea e partea ta tare. De acum ma voi stradui sa nu raspund celor care sunt obraznici si fara retinere.
Dar nici de obiectivitate nu te pot acuza...
Ai inteles gresit: nu faptul ca imi vorbesti la per tu ma deranjeaza, ci faptul ca esti nepoliticos si lipsit de respect.

Dacă primează scopul, ce mai contează mijlocul?
Iată că mi-a venit rândul să mă scuz. Și ce ușor o poți face. Îți place? Nu prea.
Am forțat puțin lucrurile, într-un final poate vei înțelege.

Poate și-au ”pierdut răbdarea”.

Dacă am reuşit să te supăr prea tare, iartă-mă.

Eu am pretuit dintotdeauna doctorii,fiind un copil mai bolnavicios dar si pus pe nazbatii.Cand nu reuseam sa fac vreo bronsita jucandu-ma in zapada cate 6 ore/zi atunci poate cadeam din vreun pom,de pe gard sau casa,ma musca vreo vietate sau calcam in cuie ruginite...
Si uite asa m-am indragostit de doctori,imi placea cum gaseau ei modalitatea exacta de a ma simti din nou bine,de a fi din nou pe picioare. O data,cand am fost muscata de un paianjen veninos si sistemul meu imunitar o luase razna rau,o doctorita de la salvare m-a impresionat atat de mult incat chiar atunci mi-am propus sa devin...doctorita!
La urma,urmei nu vad o meserie mai onorabila decat desigur...preotimea :)

Lucrurile sunt clare pt mine,si unii si altii au scopuri si responsabilitati care vizeaza o anumita latura a noastra,nu putem nega faptul ca suntem trup si suflet,drept urmare cand vine vb despre vindecarea uneia dintre componente trebuie sa alergam la cei care administreaza si cunosc in desavarsire tainele acestor laturi omenesti.
Nu ma indoiesc ca rugaciunea poate face minuni intr-o boala insa sunt si cazuri cand prezenta si activitatea unui doctor sunt de necontestat ;in concluzie lucrurile nu sunt atat de transante in alb si negru,adica medicii NU pot substitui preotii iar preotii ,medicii...

Acum, vorba lui Fallen, există şi riscul de a-i considera şi pe medici şi pe preoţi nişte simpli prestatori de servicii, care trebuie să fie la dispoziţia noastră, că de aia îi plătim, da?! :7: Ca să ne scape de păcate, de vrăji, de necazuri, de boale şi de toate cele.

Nu reusesc sa inteleg ideea! Ce teama aveti voi?
Cu plata? Si la medic si la preot se platesc numai anumite servicii...
Si in rest mai depinde de preot si de medic.
Aici era insa vorba mai degraba despre incredere, despre puterea pe care o au in anumte situatii.

@Yasmina -multumesc pentru raspuns. Cam asta asteptam.

In copilarie am dorit si eu o vreme sa devin medic. Cred ca toti copiii vor asta si nu prea inteleg de ce, din moment ce totusi multi au frica de medici.
Ulterior mi-am schimbat opinia, pentru ca mi-am dat seama ca medicina presupune si durere (tratamentele sunt si dureroase) si anumite riscuri si limite. Pentru mine a fost clar - eu nu as avea puterea sa produc durere, sa tai, sa intep, sa chinui.
Mai tarziu, dupa ce am vazut in jurul meu anumite cazuri speciale am ajuns sa am si frica de medicina, de tratamente. Exista multe probleme la ora actuala cu medicamente, cu greseli medicale. Si astea produc su multa nesiguranta.

Pe de alta parte creste tot mai mult increderea in credinta. Ea poate multe si exista si atatea minuni. Credinta iti da si puterea sufleteasca sa rezisti la tratamente si sa gandesti pozitiv.

Si atunci balanta se inclina altfel, de multe ori.
Inca o data, nu este vorba de serviciul in sine, ci de posibilitati, de riscuri, de forta sufleteasca, de ceea ce se afla in spatele suferintei.

As putea sa spun in concluzie ca medicina este limitata, in timp ce credinta poate face multe ca forta si ca arie de cuprindere. Si as spune ca aici nu e vorba numai de preoti, ci si de credinta si rugaciunea personala a fiecaruia.

Nu prea este chiar alb si negru si alegerea nu este atat de simpla.
Depinde nu in ultimul rand si de persoana care practica medicina, respectiv preotia: har, pasiune, temperament, iubire de oameni.

Si nici tratamentele naturiste nu sunt totusi de neglijat...

Exista riscul, dar sa nu fie...! Cand ajungem sa transformam totul in servicii, pierdem esentialul.

Eu ii vad ca pe salvatori si pe unii si pe ceilalti,oameni trimisi de Dumnezeu,oameni prin care Dumnezeu lucreaza.
Dupa ce am iesit teafara si am scapat de o problema destul de urata printr-o interventie chirurgicala,i-am prins mainile doctorului si i le-am sarutat!
Si nu pt ca ar fi fost unul tanar si frumos,el era de varsta lui bunicu'iar eu aveam vreo 17 ani...dar asa am simtit.
Ce este lucru putin sa te salveze cineva ?
Asta nu inseamna ca nu m-am rugat inainte de operatie sau ca nu I-am spus despre asta preotului nostru,asa pt ca Domnul sa aranjeze toate lucrurile bine si sa fiu protejata de momente neprevazute.

De fapt,daca stau si ma gandesc nu cred ca m-am dus niciodata nicaieri,fara sa ma rog mai intai,fie ca era vb despre spital,interviuri,ambasade,examene sau altele.

Acum sunt subiectiva,pt ca vb doar despre experienta mea,insa eu nu am intalnit decat doctori foarte amabili si draguti si extrem de buni in profesia lor.In special ,doctorii pe care i-am cunoscut in copilarie :)
Probabil ca vazandu-ma atat de timida,se straduiau sa fie mai calzi decat de obicei sa nu o zbughesc pe usa :)

Cu preotii,este mai dificil...noroc ca in Romania sunt cam 3-4 biserici la fiecare 10 minute de mers,si daca nu intalnesti duhovnicul potrivit poti incerca la alta biserica;dar cand esti in strainatate si ai o biserica la 2-3 ore (care cu dus-intors se face 4-6 ore)esti obligat sa ramai cu ce ai(decat s-o iei pe aratura,mergand la alte religii).

Desigur,tratamentele naturiste nu sunt nici ele de neglijat dar ai nevoie sa fii supervizat fie de doctoral tau de familie fie de nutritionist(si de preferat sa nu fie o boala terminala :(

Nu poti pierde ceva ce nu ai.

Pentru tine nu e valabil? Doar pentru restul? Uiţi că tocmai ţi-ai pierdut răbdarea cu sophia.

IMPRESIONANT PANA LA LACRIMI:

Aurul doctorilor fără de arginţi

http://www.formula-as.ro/2014/1103/s...-arginti-17319

- O mână de doctori cu inimă bună şi cu mare credinţă în Dumnezeu au înfiinţat, la Cluj, în urmă cu două decenii, singura policlinică fără plată cunoscută în lume în acel timp. Într-un sistem medical în care micile sau marile "atenţii" au fost şi sunt la ordinea zilei, mai multe somităţi medicale au pus iubirea de om mai presus de Jurământul lui Hippocrate, dăruindu-şi puţinul timp liber, rămas între catedră şi munca în clinicile universitare, pentru a-i îngriji pe bătrâni şi săraci, fără să le ia vreun ban. O lecţie de omenie şi de profesionalism, care a uimit întreaga lume! -

Jurământul lui Hippocrate şi jurământul faţă de Dumnezeu

"Să vă spun un lucru: pentru noi, ca medici, Jură*mântul lui Hippocrate este foarte slab. Eu, ca medic, am un alt jurământ, un jurământ faţă de Hristos, pe care încerc să-l respect".
În cabinetul înalt de pe Calea Moţilor din Cluj, gla*sul doctorului Ioan Boilă răsună grav. Apasă pe fie*care cuvânt, ca şi cum, preţ de două fraze, s-ar afla - nu într-o cli*nică, ci sus, în amvonul în care fra*tele său, binecunoscutul preot şi lup*tător ţără*nist Matei Boilă, le-a vorbit de atâtea şi atâtea ori cluje*nilor despre credinţa în Dumnezeu, îndrumându-i să-şi iu*bească şi să-şi ajute semenii. Nepot al lui Iuliu Ma*niu, născut într-o fami*lie de mar*tiri întru credinţă şi drep*tate, cu peste 20 de deţinuţi politici în rân*du*rile ei, doctorul Ioan Boilă a avut de suferit aproape două decenii până să poată depune şi el, pre*cum colegii săi cu care intrase, tâ*năr şi entuziast, la Facultatea de Medicină, Jurământul lui Hippocrate. A fost exmatricu*lat pentru că protestase împo*tri*va arestării profesorului său de Anatomie, celebrul Victor Papilian. După 8 ani de temni*ţă grea şi după ce a fost perse*cu*tat, alături de fratele său, Matei Boilă, Ioan Boilă şi-a reluat studiile universitare în Me*dicină, la 42 de ani! Şi-a în*ceput, la propriu, meseria de doctor la o vârstă când alţii se gândesc deja la anii de pensie şi, chiar dacă a terminat Facul*ta*tea de Medicină cu cea mai mare medie pe ţară, a fost constrâns, de acelaşi re**gim comunist, la o carieră de medic în spitale şi ca*bi**nete modeste. Dar asta nu l-a descumpănit pe doc*to*rul Boilă, căci, înainte de a de*pune Jurământul lui Hippocrate, el depusese deja jură*mântul faţă de Dum*ne*zeu. Jurământul de a-şi practica meseria cu tot dra*gul şi cu toată grija faţă de pacient, faţă de omul necă*jit care-i calcă pragul cabinetului. Ju*rământul de a-l ajuta pe om, şi sufleteşte, nu doar me*dical. Şi, mai pre*sus de orice, jurământul de a nu face niciodată din me*seria sa, pe care atât de greu a ajuns să o poată practi*ca, un prilej de jecmănire a pa*cienţilor săi. Iar prilejul n-a întârziat să apară. Imediat după '90, în entuziasmul activităţilor de caritate de atunci, şi când tocmai deve*nise "tânăr pensionar", s-a hotărât să găsească un loc în care cei sărmani să fie tra*taţi omeneşte, în mod gra*tuit. A strâns în jurul său alţi vreo zece medici cu suflet mare, iar ideea a început să prindă contur: o Policli*ni*că fără plată, în care toţi medicii să lucreze ca vo*luntari!

"Vreau să existe!"
Şi-a existat...

Când s-au apucat de treabă (tămăduitori fără de arginţi, ca-n poveştile "Sfintei Scripturi"), toată lumea le-a spus că sunt nebuni! Erau doar o mână de medici, majoritatea pensionari, şi nu aveau nimic altceva de*cât un apartament de patru camere, în cartierul clu*jean Mănăştur, pe care doctorul Ioan Boilă îl pusese la dis*poziţie drept sediu al "Policlinicii". L-au găsit ei înşişi dezolant de gol, când s-au întâlnit acolo, dar trebuia să înceapă de undeva! "Era o îndrăzneală cu totul ie*şită din comun să poţi face ceva fără bani, fără instru*mente, fără birouri, fără mese, fără scaune, cu puţini medici... Însă noi am crezut tare în raţiunea de a fi a unei astfel de clinici fără plată: într-o ţară cât de cât evo*luată, cu instituţii şi cu legi care protejează catego*riile defavorizate, o ast*fel de policlinică nu prea şi-ar fi avut rostul, pen*tru că organismele care se ocupă de asistenţa so*cială sunt foarte solide. La noi, însă, după 1989, aceste instituţii şi legi nu au reuşit să schimbe cu nimic în bine viaţa oamenilor nevoiaşi. Acest lucru e o realitate, e dincolo de politică. Numai în Bucu*reşti avem mii de oameni care nu sunt nici măcar înscrişi la medicul de familie. Tuturor acestor orfani, familii cu mulţi copii, persoane cu handicap, clinica noastră urma să le ofere un mini*mum minimorum de asistenţă medicală", îşi aminteşte doctorul Boilă despre începuturile acelei "aventuri" pornite în martie 1994.

"Era elanul acela de după Revoluţie... A fost ceva extraordinar!


În apartamentul acela din Mănăştur, în câteva zile, s-au înscris ca voluntari peste 100 de medici. De peste tot veneau camioane cu mobilier, cu instrumentar, cu aparatură medicală... «Înseamnă că aici e şi mâna lui Dumnezeu!», ne-am zis. Am făcut clinica gândind că s-ar putea foarte bine să nu dureze mai mult de două luni, şi uite că a durat 20 de ani!".
Când îmi povesteşte toate astea, doctorul Boilă are lacrimi în ochi. Stă cuminte, încotoşmănat ca un pen*sio*nar care-şi ştie de grijă, pe un scaun mic, în biroul său de director din sediul cel nou al Policlinicii fără plată, lângă un reşou care amăgeşte atmosfera cu un pic de aer cald. Un birou simplu, o masă, trei scaune, un cuier... Câteva iconiţe răsfirate ici-colo, pe pereţi, încălzesc o cameră care, sub viscolul lui ianuarie, adu*ce ca simplitate şi ca frusteţe cu o chilie. Privindu-mă în ochi, ca un doctor de suflete ce se află, Ioan Boilă îmi citeşte parcă gândurile şi, chiar înainte să-l întreb, îmi răspunde, cu tonul său simplu şi sever, la între*bările încă nerostite. "Cum am putut rezista 20 de ani fără bani? Cine şi cum ne-a susţinut atâta vreme? Oricum o iei, pare un miracol. Nu doar că am existat, dar, de la improvizaţia aceea din apartamentul de patru camere, am făcut această clădire extraordinară, în care lucrăm acum. Răspunsul este unul singur, iar Dumnezeu ne-ar pedepsi dacă nu am spune adevărul. Adevărul e că El ne-a ajutat într-o formă miraculoasă. Putem să spunem - şi să ne ferească Cel de Sus să ne mândrim că noi am făcut ceva! - că El a vrut ca aceas*tă policlinică fără plată să existe. S-a uitat la în*drăzneala noastră, s-a uitat la credinţa noastră, şi a spus: «Vreau să existe!». Şi există de 20 de ani".


Maicile din uşa casei


Când vorbeşte despre îndrăzneală şi credinţă, Ioan Boilă vorbeşte mai ales despre primii ani ai Policlinicii fără plată. Despre anii din Mănăştur. Des*pre improvizaţiile ne*bu*neşti făcute în apartamentul său de pa*tru camere. Bu*cătăria au transformat-o în farmacie, iar în uşa bucătăriei au tăiat o fereastră, pe unde se preluau co*men*zile de medica*men*te! Într-o cameră au pus birourile, iar în celelalte trei se fă*ceau consulta*ţiile. "Într-o cameră era şi masa de gi*ne*colo*gie, şi ecograful! Era îmbulzeală mare, tot Clujul aflase ce fa*cem noi şi venea la consultaţii... În hol, pacienţii stăteau umăr la umăr. Aşa ma*re nevoie era de ceea ce făceam noi!", se înseni*nea*ză doc*torul Boilă, la aminti*rea entu*ziasmului acelor vremuri. Şi se înseni*nea*ză şi la gândul că Dumnezeu a avut ochi pentru îndrăzneala lor.
Într-o bună zi, la vreo 2 ani de când "cli*nica" funcţiona târâş-grăpiş în Mă*năş*tur, la uşa apartamentului de patru camere au apărut nişte călugăriţe din Con**gregaţia Surorilor Doctrinei Creş*tine din Nancy, venite tocmai din Franţa. Căutau un apar*tament de închiriat în Cluj. "Auziseră că ar fi liber la noi. Or, noi eram deja instalaţi acolo de o grămadă de vreme! Le-am găsit în hol: erau trei surori. Au intrat şi au început în franţu*zeşte: «Qu'est ce qu'il y a ici? Qu'est ce qu'il y a ici?». («Ce e aici? Ce e aici?») Le-am spus că e o poli*clinică fără plată. Nu le venea să creadă că există aşa ceva pe lume, nu auziseră pe nicăieri de un pro*iect similar, în care me*dici de renume să lucreze gra*tuit într-o policlinică. Să ştiţi un lucru: ceea ce a lipsit pentru foarte multe pro*iecte puse în faţa occiden*ta*lilor care au venit după Revoluţie dispuşi să ne ajute a fost încrederea în noi. Justificat, nejustificat, mulţi nu au avut încredere în noi nici să investească, nici să ajute caritabil. Or, noi am reuşit să le câştigăm chiar atunci, pe loc, încre*de*rea acestor surori de caritate din Franţa. Poate că a fost o chestiune de inspiraţie a lor... Nu ştiu, dar au avut aşa o încredere încât ne tri*miteau bani cash prin cineva, fără chitanţă, fără ni*mic. Aveau şi au până azi această încredere, pentru că ne-a ajutat Dumnezeu să nu le dezamăgim. Venirea lor la Cluj şi ajutorul pe care ni l-au acordat a însem*nat primul mare miracol din viaţa Policlinicii noastre", spune Ioan Boilă.

Uimite de această policlinică fără plată, de numărul impresionant al oamenilor trataţi, dar şi de profesio*nalismul corpului medical, surorile din Nancy au dus în Franţa, la conducerea Congregaţiei, dar şi la cunoş*tinţa oamenilor cu stare şi cu credinţă, vestea extraor*dinarei poveşti a medicilor din Cluj. Şi tot ele au fost cele care au avut iniţiativa construirii unui sediu nou, modern, pentru Policlinica fără plată. "De unde atâta amar de bani?", le-a întrebat medicul Boilă, preşe*dintele fundaţiei caritabile "Familia Sfântă", cea care coordonează activitatea policlinicii. "Ne ocupăm noi de tot. E prea frumoasă ideea aceasta ca să nu merite o investiţie pe măsură! Dăm noi banii pentru cli*nică!", au spus călugăriţele, care au în spate o congre*gaţie cu resurse financiare importante. Ioan Boilă a aflat atunci despre un teren al bisericii greco-catolice din centrul Clujului, iar surorile de la Nancy s-au dus la Episcopul de Cluj-Gherla de pe atunci, regretatul George Guţiu, şi au obţinut concesionarea acestuia pen*tru 45 de ani. Congregaţia de la Nancy a plătit ridi*carea noului sediu al Policlinicii fără plată, care a cos*tat, la vremea ei, 7 miliarde de lei!

Camionul cu medicamente

Paralel cu ajutorul financiar al surorilor, a mai picat din cer un alt ajutor. Într-o zi, medicii de la Policlinică s-au trezit cu un ditai camionul în faţa porţii. Pe ban*cheta de lângă şofer stătea directorul unei asociaţii din Nancy care se ocupa cu colectarea de medicamente din Franţa, pentru a le aduce ca ajutoare în România. Omul auzise depre Policlinica fără plată şi despre fap*tul că la Cluj era o astfel de instituţie medicală care oferea gratuit consultaţii şi medicamente bolnavilor. "A început să ne aducă medicamente, dar nu două fla*coane, ci tone! Le colectau din farmacii, de la bolnavii vindecaţi... Totul a ţinut până acum 3 ani, când s-a dat o lege în Franţa care interzice colectarea de medi*ca*mente. Am rămas de atunci fără acest ajutor şi sun*tem azi obligaţi ca din puţinele donaţii în bani să cum*părăm, strict, pentru bolnavii care nu au", spune Ioan Boilă.

Cabinetul cu somităţi


La 85 de ani, Ioan Boilă e mai determinat ca ori*când să ducă mai departe proiectul Policlinicii fără pla*tă. Măicuţele de la Nancy s-au văzut nevoite să re*tra*gă, la începutul acestui an, sprijinul acordat institu*ţiei de caritate clujene, pentru a-şi putea concentra banii de asistenţă în ţări din lumea a treia, unde nevoi*le sunt mai mari decât în România. Acum e momentul ca şi clujenii să-şi arate solidaritatea cu cei mai bătrâni şi mai neajutoraţi membri ai comunităţii lor. Deja, banii pentru încă o lună de funcţionare s-au strâns, iar medicul Boilă e optimist. A văzut în 20 de ani atâtea miracole...
Dar cel mai mare miracol îl reprezintă chiar me*dicii care au lucrat gratuit pentru pacienţii lor, în toţi aceşti ani. "Nu au fost un medic, doi, nici zece, nici 30 câţi sunt acum, au fost chiar şi 120 de me*dici, printre care foarte multe so*mităţi ale Clujului. Un voluntariat făcut la cel mai înalt nivel de expe*rienţă şi de calitate. Am avut în rân*durile noastre 15 mari profe*sori universitari şi şefi de clinici medicale din Cluj! Dau numai două nume foarte cunoscute, pro*fesorul Coman şi profesorul Lu*can, ambii urologi vestiţi, profe*sorul Duncea şi alţi şi alţi mari pro*fesori. Ce au făcut ei este o ma*re mândrie pentru corpul medical clujean. E o onoare pe care nu am auzit ca cei din Colegiul Medicilor să o fi premiat cândva, dar medicii care s-au perindat pe la noi în 20 de ani chiar fac cinste acestei me*serii! Sunt medici pensionari care vin de două-trei ori pe săptămână. Alţii vin o dată pe săptămână. Fie*care îşi oferă disponibilitatea după cum poate. Avem toate speciali*tă*ţile medicale, în afară de radiolo*gie şi stomatologie, care costă foar*te mult. Aveam, înainte, patru-cinci medici pe specializare, care aco*pereau bine de tot o săptămâ*nă. Au fost ani în care unii medici, care nu puteau ajunge la noi la clinică din pricina programului, ne rugau să le trimitem, cu prio*ritate, pacienţi la cabinetele lor. Noi îi făceam trimitere pacientu*lui, iar el mergea la cele mai bune clinici din Cluj, fără să plătească! Să vă dau şi exemplul fostului şef de secţie şi chirurg oftalmolog, doctorul colonel Ioan Horge, de la Spitalul Militar din Cluj. Când ne-am înfiinţat, în 1994, a apărut la mine în cabinet. «Domnule co*lo*nel, noi nu avem nici un aparat de oftalmologie aici...». «Nu-i ni*mic, fixaţi-mi o zi!». Şi i-am fixat o zi sau două pe săptămână. Incre*dibil, venea cu două geamantane în care avea tot instrumentarul, îl des*făcea, îl monta şi făcea consul*taţii de oftalmologie pentru cei săraci! Apoi urca geamantanele în maşină şi pleca înapoi la muncă, la el, la Spitalul Militar".

Picături într-un ocean de indiferenţă


La orele amiezii, ho*lul Policlinicii de pe Ca*lea Moţilor e mereu plin. Oamenii, pensio*nari cei mai mulţi dintre ei, fac coadă la fi*şier. Doamna Maria, care tocmai iese din ca*binetul doctorului Boilă, îmi spune şoptit că vine aici de ani de zile. S-a obişnuit cu me*dicii, cu atmosfera caldă a locului. "Se vede, domnule, că medicii de aici vin pentru om, că vin cu drag, că nu te fuşeresc numai ca să mai încaseze un plic până se face ora de plecare. Te iau cu frumosul, iar asta con*tează foarte mult". Mai încolo, la avizier, un domn trecut de 80 de ani stă sprijinit într-o cârjă. E îmbrăcat ca de gală. Un sacou în carouri, vechi de decenii, se vede de sub paltonul gros. Mirosul de naftalină e mascat de cel de after-shave. Are o pensie bunicică, îmi spune, dar o dă mai toată pe nişte datorii făcute de câţiva ani, când a avut nişte necazuri. Fără ajutorul celor de la Policlinică nu ştie cum s-ar fi descurcat...
Ca cei doi sunt mii. Mii de oameni nevoiaşi trataţi, vreme de 20 de ani, de me*dicii fără de arginţi. Doctorul Boilă mă ia de braţ şi mă duce în sala cu fişele pacien*ţilor. Aprinde becul, trage sertare după sertare, apoi face un pas în spate, lângă mine, ca să le poată admira în între*gul lor. "Avem 45.000 de fişe personale ale pacienţilor noş*tri. Atâţia bolnavi au fost înscrişi la noi de la început. Avem pacienţi ale căror fişe sunt groase cât o enciclopedie! Sunt oameni care vin de 20 de ani la noi, de când eram în Mănăştur! Sunt dependenţi de noi. Sunt mulţi aşa, oameni pe care îi îngrijim de o viaţă. Mulţi sunt legaţi şi afectiv de noi. Am vrut ca policlinica asta să fie o oază de pace, de bună înţelegere, de ajutor, de dragoste în acest de*şert de ură, de egoism, de neînţelegere şi de indife*renţă faţă de suferinţele celorlalţi, care este lumea de azi. Când oamenii intrau aici, simţeau că e altceva... Iar asta tot doctorilor li se datorează. Nimeni nu zice ca un mare profesionist în medicină, un om care a învăţat şi a muncit o viaţă ca să ajungă la cel mai înalt nivel, să nu câştige bani din munca pe care o face. Dar oricât de ocupat ai fi, poţi o oră pe săptămână să o sacrifici pentru cei săraci... Poţi să-l mulţumeşti şi pe Hippocrate, dar să-l cinsteşti şi pe Dumnezeu, cu o faptă bună".

Eu mi-am pierdut rabdarea doar pentru ca am vazut ca toata munca mea de a-i raspunde amplu timp de ani de zile nu a dat nici un rezultat.
Tu cu ce ocazie ti-ai pierdut rabdarea? Mesajele tale nu depasesc o fraza sau doua. Si alea scurte. Simple atacuri la persoana. Sesizezi diferenta?!?

Ai pierdut-o sau nu o aveai? Parcă spuneai că nu ai cum să pierzi ceva ce nu ai? Sesizezi ipocrizia?

M-am bătut în piept că aş avea această calitate?

Îţi repet, nu cantitatea face calitatea.

Că tu te ataci şi nu îţi accepţi greşelile, nu ţine de mine.
Mătăluţă dai directive userilor şi îi caracterizezi după propriile-ţi impresii. Sesizezi?
Nu are sens să caut câte caracterizări mi-ai făcut (să nu mai vorbim de alţi useri)...

ovidiu b, daca nu ai ce spune, mai bine lasa-te pagubas. Doar un sfat prietenesc pe care ti-l adresez!

Ca de obicei când nu mai ai ce spune, dai directive. Așa se întâmplă când ești ipocrită și toate teoriile se aplică doar celorlalți, tu fiind scutită. Ia-l tot ca pe un sfat prietenesc.

Vad dai cu oistea in gard, iubitule (ca sa il citez pe Sf. Ap. Pavel)! :103:
P.S. De acum inainte lasa asemenea sfaturi prietenesti, caci nu stii sa dai sfaturi; cat despre prietenie... halal prietenie! Sa nu fie nici la dusmani!
Nu te-am trecut la ignor, dar de acum te voi ignora, iubitule (ca sa il citez pe Sf. Apostol Pavel), caci tu nu ai nimic de spus. Esti doar samanta de scandal si asta ma face sa ma distantez de unul ca tine.

Ovidiu vaneaza micile greseli (de multe ori inchipuite de el) si da sfaturi pe care nu le urmeaza si el. Vede paiele cele mai mici si nu-si vede barnele din ochi. Isi justifica apoi agresivitatea si lipsa de bun simt prin faptul ca asa e normal si ceilalti se plang prea mult sau nu vad ca el da sfaturi. In schimb nu de putine ori am vazut ca este deranjat si de o critica mica.
Cred ca cel mai bine e ca astfel de useri (mai sunt si altii) sa fie ignorati.

Coniță, mătăluță ai dat cu oștea-n gard când ai spus că ”unii nu pot pierde ceva ce nu au” și tocmai ai dovedit-o.

Doar tu poți da sfaturi prietenești? Te întreb pentru tine acel citat din Sf Apostol Pavel nu e valabil? Din nou dovadă de ipocrizie.

Să fii sănătoasă.

Îmi aduc aminte că mai înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:
- Măi, Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală, și care trăiesc împreună cu bunica lor. Însă toți trăiesc o dramă, căci băiatul, care este de vârsta ta, de mulți ani a căzut pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că mama și femeia lui mi-au spus că este în cele mai de pe urmă ale lui și se stinge.
- Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla rufele mele și să merg să-l ajut pe altul?
- Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!
Am făcut ascultare și a doua zi, cu rugăciunile mamei mele și cu binecuvântarea duhovnicului meu, după ce am făcut o scurtă rugăciune, am spus: „Maica Domnului, eu voi merge, dar tu înainte și eu după tine”. Când am ajuns și am întrat în casa lor, m-a întâmpinat mama lui, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și m-a tras într-un colț, ca să-mi spună despre Golgota ei, dar și despre greaua Cruce pe care o ridica întreaga lor familie de mai mulți ani. Îmi aduc aminte că, în timp ce-mi vorbea și descria drama familie sale, de multe ori își ștergea lacrimile cu șorțul. În toți acești ani mult s-a chinuit și a fost umilită, sărmana, alergând peste tot să caute bani împrumut, ca să plătească toate datoriile băiatului ei.
Cu adevărat, mare era durerea acestei mame! Ce Golgotă! Ce dramă trăiesc unele familii! Nu am putut suporta atâta durere. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o și eu și i-am spus să aibă nădejde și credință în Hristos.
Când am mers în cealaltă cameră și l-am văzut pe băiatul ei întins pe pat, adevărul este că m-am pierdut pentru puțin, căci am fost șocat. I-am întins mâna, dar el nu mi-a putut-o strânge pe-a mea, pentru că degetele lui se strâmbaseră; de aceea l-am prins de încheietura mâinii. Am încercat să-i vorbesc, dar când se pierdea, când articula câteva cuvinte. Însă cu puțină răbdare, am putut discuta puțin.
- Fratele meu, eu sunt vecinul tău, i-am spus. Desigur nu mă cunoști, și nici eu nu te cunosc, dar fiindcă ne-am cunoscut, ce spui, ne putem ajuta unul pe altul?
- Cum, măi Atanasie?, m-a întrebat el cu o voce stinsă. Eu sunt în ultimul stadiu și pentru mine nu există întoarcere, nici medicii nu pot face ceva.
- Omenește, da, sunt de acord. Dar nu uita că există și Harul lui Dumnezeu, care spune că: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27).
- Eu cred în Dumnezeu, Atanasie, dar am căzut în groapa cu șerpi. De multe ori am încercat să fac dezintoxicare. Și aceasta ani la rândul, însă toate au fost zadarnice. Știu că o mâhnesc mult pe mama mea, pe femeia mea și mai ales pe fetițele mele, dar ce să fac, nu sunt eu de vină, ci lipsa heroinei.
- Bine, de vreme ce crezi că ești într-o groapă cu șerpi și bine crezi, întinde-ți mâna și cere ajutor de la Hristos, pentru că El este singurul Care te poate scoate din această înfundătură.
- Cum? Ce trebuie să fac?
Nu am apucat să-i spun ceva, că iarăși s-a pierdut și a trebuit să aștept câteva minute ca să-și revină. În acest timp mort, îmi aduc aminte că am făcut rugăciune și am spus: „Hristoase al meu, oare mă aude ce-i spun? Înțelege? Își aduce aminte? De aceea, numai Tu, Doamne, ne poți ajuta pe amândoi și mai ales pe mine, mai întâi pe mine”. Peste puțin și-a revenit, a deschis ochii, și am mai discutat câteva lucruri, cât a fost cu putință. La sfârșit i-am spus:
- Fratele meu, acum plec, dar data viitoare când voi veni, vrei să vin cu un preot ca să-ți citească o rugăciune? Să știi că numai bine îți face.
- Da, Atanasie, te aștept. Adu-mi și un preot, că nu mă deranjează.
Când am ieșit din cameră, pe hol am întâlnit-o pentru prima dată pe femeia sa și pe copii, două fetițe binecuvântate, cu ochii umflați și roșii care, de îndată ce m-au văzut, și-au plecat capetele lor, poate de rușine. Nu știu cum, dar m-a durut mult pentru aceste copile și le-am iubit din prima clipă de când le-am văzut. Am discutat mult cu femeia lui și tot timpul plângea. Am plecat de la ei ca o zdreanță.
A doua zi am mers cu un preot și i-a citit câteva rugăciuni ale Sfântului Vasile. Nu voi uita cum îl țineam de umăr ca să nu cadă. La sfârșit i-am spus că următorul pas este să meargă să se spovedească cu pocăință sinceră, ca să se poată împărtăși. Și astfel să-L primească pe Hristos și să se întărească. Slavă lui Dumnezeu, că a primit cu bucurie nu numai el, ci întreaga familie, chiar și fetițele, care au mers și s-au spovedit la Părintele Trandafir. Câtă bucurie simțeam pentru ei că au început o nouă viață! După ce s-a sfârșit spovedania, Părintele m-a luat deosebi și mi-a spus:
- Atanasie, să-l ajuți pe băiatul acesta cât poți mai mult, căci s-a încurcat urât și nu este bine. Este păcat de el să moară pentru că are familie. Eu i-am dat binecuvântare să se împărtășească oricând va putea.
- Părinte, este în cele mai de pe urmă ale lui, dar cu Harul lui Dumnezeu am un gând.
- Ce gând? Spune-mi!
- În Duminica care vine mă gândeam să mergem la Mănăstirea Sfântului Nicodim la Gumenița. Eu cu Glicheria și băiatul cu femeia lui, dar vreau să-l iau cu noi și pe prietenul meu Sava, paraliticul, numai ca să facă rugăciune. Iar Luni, cu binecuvântarea Sfinției Voastre, vom merge toți trei câteva zile în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatopedi, ca să ne închinăm la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Voi lua eu legătura cu Părinții.
- Bine. Dar o să reușești?
- Singur, nu, dar cu Harul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Sfinției Voastre, da.
- Fă, orice te luminează Dumnezeu. Eu îți dau binecuvântare cu amândouă mâinile.
Când i-am spus gândurile mele tânărului și femeii sale, ca să văd dacă sunt de acord, au primit cu bucurie propunerea mea și mai ales femeia lui. Îmi aduc aminte că pentru prima dată plângea de bucurie, poate că din pricină că înlăuntrul ei s-a întraripat bucuria nădejdii. Apoi lui i-am spus cu puțină asprime:
- Frate, te rog, te implor, ca până Duminică când vom merge la Mănăstire, să te împărtășești, iar în zilele când vom fi în Sfântul Munte, nici prin gând să nu-ți treacă să iei heroină.
.

Continuare...
- Ascultă, Atanasie, îți spun sincer că acum când m-am spovedit, mă simt cumva mai bine. Îți dau cuvântul meu, aici în fața femeii mele, că nu voi lua heroină, ci voi lua numai niște înlocuitori ca să pot sta în picioare. Pentru că de nu le voi lua, îmi vor trosni oasele, mi se vor sparge tâmplele și voi urla pe drum de durere, pentru că sunt în ultimul stadiu.
- Ce sunt acești înlocuitori?
- Sunt niște hapuri ca să pot sta pe picioare.
Atunci femeia lui mi-a spus:
- Domnule Atanasie, nu vă supărați, dar zilele acestea voi avea foarte multă grijă de el, voi fi mereu cu ochii pe el. Vă făgăduiesc.
Și într-adevăr, Duminică dis-de-dimineață, am pornit amândouă perechile și cu Sava, pe care l-am așezat în față și i-am cerut să facă multă rugăciune. Tânărul însă în spate transpira mereu și a trebuit să oprim de vreo două ori. De asemenea, și din biserică a trebuit să iasă afară de câteva ori, însă eu eram mereu alături de el și-l mângâiam. La un moment dat s-a auzit glasul preotului: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă”, iar eu, ținându-l de braț, înaintam spre Sfântul Altar. Am rămas ultimii. În timp ce înaintam, am văzut icoana Maicii Domnului și am început să mă rog în sinea mea: „Maica Domnului, te rog, ajută-ne să ne împărtășim! Ajută-ne să mergem mâine în Grădina ta!”. Se vede că a fost auzită rugăciunea și toate au mers bine. Egumenul, care și-a dat seama de toată situația și a aflat că a doua zi aveam să mergem în Sfântul Munte, s-a întors emoționat spre tânăr și i-a spus cu glas tare:
- Îngerii să vă însoțească!
Femeia lui nu a contenit toată ziua să-și șteargă lacrimile.
A doua zi, dimineață, am luat un taxi și am mers până la autogară. La-m urcat pe tânăr mai întâi și l-am așezat pe un scaun, apoi l-am luat pe Sava în spate și l-am așezat lângă el. Lui Sava îi spusesem să facă mereu rugăciune. În autobuz și apoi în corabie am discutat despre diferite subiecte frumoase. Tânărul asculta cu atenție, dar adevărul este că curseseră de pe el lighene întregi de transpirație. Mereu se ștergea și cu mare osteneală se ținea pe picioare.
Când, cu Harul lui Dumnezeu, am ajuns la Mănăstire, microbuzul ne-a lăsat în afara mănăstirii și era cine să ne ajute. Era foarte greu ca să împingi căruciorul pe caldarâm. Îmi aduc aminte că cu o mână îl țineam pe cel bolnav, iar cu cealaltă împingeam căruciorul. Nu mă rușinez să vă spun că-mi curgeau lacrimile și o rugam pe Maica Domnului, spunându-i: „Maica Domnului, mai întâi pe mine să mă ajuți și după aceea pe frați, pentru că eu sunt cel mai bolnav”. Când am intrat în Mănăstire, era după-amiază și toți se retrăseseră la chilii.
Acolo ne așteptau o mulțime de scări, pe care trebuia să urcăm. L-am urcat mai întâi pe tânăr, apoi l-am urcat pe Sava în spate, pentru că nu exista altă soluție și, la urmă, căruciorul. Când a venit arhondarul, ne-a primit cu multă dragoste, pentru că deja îi înștiințasem pe părinți de toată situația. De altfel, eu și cu Sava, mai fuseserăm la Vatopedi. După ce ne-am aranjat într-o cameră, a venit un alt monah și mi-a spus:
- Atanasie, te cheamă egumenul.
Am mers imediat, i-am pus metanie, după care am discutat mai multă vreme despre situația tânărului. Egumenul emoționat a cerut să ne scriem numele, făgăduindu-ne că ne va face 40 de Liturghii, după care ne-a spus ca după Vecernie să mergem și să ne închinăm la Sfintele Moaște și la Cinstitul Brâu. Și într-adevăr, când am mers în biserică să ne închinăm, părintele i-a spus tânărului să îngenuncheze ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap și să-i citească niște rugăciuni. Erau cele mai frumoase clipe pe care le trăiserăm. Apoi s-a plecat Sava ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap, după care părintele a luat racla și se îndrepta spre Sfântul Altar. Atunci eu l-am strigat:
- Părinte, te rog, nu mă lipsi de această binecuvântare, pentru că eu sunt mai bolnav decât frații mei. Se poate să fiu sănătos cu trupul, însă sufletul îmi este paralizat.
Părintele s-a întors imediat, m-a privit nedumerit și m-a întrebat:
- Pe tine cum te cheamă?
- Atanasie.
- Pleacă-te, Atanasie, și să ai toată binecuvântarea Maicii Domnului.
Când am îngenunchiat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.
Am plecat atât de folosiți din Sfântul Munte, încât, atunci când am ajuns în Tesalonic, am alergat îndată la Părintele Trandafir să-i spun cum am petrecut. Îmi aduc aminte cum îmi spusese: „Atanasie, nu te mâhni, Maica Domnului își va săvârși minunea ei”. Tânărul și el a fost entuziasmat și acum continuă să se spovedească împreună cu toată familia lui.
Cât despre tânărul care a mers cu mine, despre care sunt sigur că vreți să aflați cum este, el este bine, chiar foarte bine. Cel care nu-mi putuse prinde mâna atunci când l-am salutat,, care nu se putea ține pe picioarele sale dacă nu-l sprijineai, acum s-a întors la munca sa cea grea pe care o avusese mai înainte, și mai lucrează și peste program. A întors zâmbetul în familia sa, dar mai mult la fetițele lui care, de acum nu se mai rușinează la școală pentru tatăl lor. Dar cel mai important este că s-a întors la Hristos, datorită binecuvântării Maicii Domnului, a rugăciunilor Părinților și a rugăciunilor lui Sava paraliticul.
Sursa: Atanasie Katigas, Lacrimile pocăinței, Tesalonic 2013, p. 111-118