Doamne ajuta

La 23 de ani, este inca timp sa alegi fara graba ce vrei sa faci cu viata ta.
Eu te-as sfatui sa discuti cu un parinte(preot), cu preotul duhovnic daca ai unul, daca nu, poate ai niste cunoscuti din biserica care sa iti recomande pe cineva
Sa te spovedesti cat mai des, sa ii spui de gandurile acestea parintelui pentru ca te va ajuta mai mult decat orice psiholog, oricat de bun.

un articol care l-am citit cand ma simteam si eu singur:
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...te-121031.html

Pentru un om care a trait experientele acelea, "de cateva ori" e prea putin. O psihoterapie serioasa dureaza luni sau ani.
Dar contractul terapeutic cum zicea? Ati convenit de la bun inceput sa abandonati terapia? Sau, mai degraba, ati parasit-o... Daca asa ati facut, nu e bine. Nu v-a ajutat.

P.S. Daca ati ajuns in momentul cand nu mai stiati ce sa ziceti, ei bine, tocmai atunci era momentul sa va concentrati pe terapie. Probabil ca va apropiaseti de o zona delicata, cu adevarat semnificativa pentru tulburarile de atunci. Tocmai aici e smecheria: e usor sa vorbim despre lucrurile de suprafata dar cand ne apropiem de "pata oarba" incepe sa fie greu. In fine... Imi pare rau ca ati intrerupt, v-ar fi fost probabil de folos. Tulburarile obsesive au ca terapie de electie tocmai sedintele cu terapeut "mut", adica de orientare psihodinamica. Desi nu e chiar mut, nu-i asa?...:)

Unele chestiuni se discuta cu psihologul, nu cu preotul. Si viceversa.
Dupa cum unele treburi le rezolvam cu bacanul, nu cu soferul.
Altfel spus, nu mai visati la omnipotenta preoteasca. Asa ceva nu exista decat in imaginatia unor necunoscatori.
Pe de alta parte, tot mai multi duhovnici recomanda azi tratament psihiatric si/sau psihologic pentru ca au invatat sa faca un diagnostic diferential. Nu abordam totul si toate cu aceeasi masura deoarece fenomenele nu sunt toate din acelasi palier/nivel al functionarii sufletesti.

*
Astazi multi oameni au nevoie si de duhovnic si de psiholog. O conlucrare intre acestia este folositoare pentru cel suferind. S-au adunat deja nenumarate marturii care sustin aceasta realitate. Cine are o experienta personala in acest sens stie ca asa stau lucrurile.

Exista si duhovnici slabi si psihologi inutili.

Si cum, nu discuta cu tine nimic?

chestia asta, de unde ai scos-o?

Parca nu-l stii..

Pai cam asta fac psihologii, practic platesti pe cineva ca sa asculte ce vorbesti, acelasi efect il poti avea pe gratis daca discuti cu o prietena sau cu un preot. Varsta ta o am si eu, dar ce nu inteleg este de ce sa te grabesti sa gasesti pe cineva? Nu te simti mai bine singura, mai curata, mai cu timp liber pentru tine? Foloseste timpul asta in interesul tau, ai timp sa te mariti.

Nu mai băgaţi în voi tot felul de idei ale necredinţei!
 

Nu de bărbaţi aveţi nevoie şi nici de psihologi sau psihiatri care bagă în voi tot felul de idei şi vă trimit înapoi în braţele lor permiţîndu-vă să ''socializaţi'' sexual fără probleme ci de Domnul Iisus Hristos avem nevoie.

El ne lecuieşte de toate ''nebuniile'' tinereţii şi bătrîneţii mai bine ca oricine.

De ce să dai atîţia bani şi să-ţi faci atîtea speranţe deşarte cînd El e singurul care vă dă în dar un bilet spre Rai, spre Adevărata fericire veşnică?

Crede numai şi smergi pe Cale.
E simplu, jugul e uşor şi bun şi ai atîţia sfinţi care să te îndrume.

Bun.Continuam.Ai avut pana acum senzatia ca esti unica , ca esti un om important,te-ai crezut vreodata o persoana extrem de importanta care are o misiune speciala fata de celalti ? Te-ai imaginat vreodata in astfel de situatii ?

Discutia cu preotul, daca nu e vorba despre Sfanta Spovedanie unde se petrece curatarea sufletului de pacate prin harul preotesc primit de la Hristos, are alte finalitati decat cele diagnostice si terapeutice. Preotul are menirea unica de a pastori pe crestin pe calea mantuirii. Dar alte atributii nu are - nu preia lucruri lumesti deoarece se dedica treburilor dumnezeiesti.
Apoi, preotii nu au pregatirea de specialitate pentru a se ocupa de anumite chestiuni psiho-comportamentale sau de alte activitati care tin de competenta psihologului. Sunt treburi distincte si se fac cu oameni pregatiti diferit.
Chiar daca un crestin a primit iertare de pacate prin Taina Spovedaniei si, prin asta, si-a asigurat poarta deschisa catre Cer, particularitatile functionarii lui psihice si comportamentale raman aceleasi daca nu a beneficiat de consiliere/psihoterapie/tratament medicamentos.
Am dat pe alt thread exemplul cunoscut al lui Gogol. Acolo se poate vedea ca un om credincios dar bolnav a avut parte de o suferinta si o moarte atroce in ciuda faptului ca era bine ingrijit de duhovnicul sau - se spovedea, isi facea canonul etc.
Deci iertarea pacatelor si indreptarea prin canon sunt o lucrare fundamentala dar distincta de o alta lucrare, importanta si ea, a consilierii si terapiei psihologice.

*
O prietena nu are nici competenta nici caderea sa investigheze particularitatile functionarii psihologice ale unui om cu tulburari psihice. Nici chiar daca e psiholog, deoarece terapeutica este mai intai relatia psihologica de suport si consiliere iar nu persoana terapeutului. Or, relatia de prietenie e ceva distinct/deosebit fata de relatia de consiliere. In relatia de prietenie nu esti doctor si pacient ci prieten si prieten. Sa nu le confundam ca iese prost!

*
Gandul ca sanatatea mintala este mai ieftina (o faci gratis) cu un prieten sau cu preotul este un gand urat. Este urat si meschin sa gandim asa, atat fata de prieten cat si (mai ales) fata de preot. Nu aspectul financiar da valoarea prieteniei sau a duhovniciei...
Pe de alta parte, sanatatea costa. Ar trebui bine inteles acest lucru.

P.S. Ascultarea terapeutica este un demers cu totul diferit de ascultarea nu stiu cui... Asa cum doctorul nu te priveste ci te observa, cum nu te pipaie ci te palpeaza etc., asa si psihologul nu doar te aude ci, ascultindu-te, iti intelege functionarea mintala/conflictele/temerile/distorsiunile/resursele/directiile sau tendintele apoi te ajuta sa elaborezi un plan de dezvoltare a abilitatilor de raportare la sine si la lume etc. etc. etc. Sunt treburi de meserie, daca nu le cunoasteti mai bine nu va dati cu parerea.

Ascultarea de duhovnic si Tainele nu pot fi inlocuite cu nimic. Nici un om, nici o profesie nu pot oferi ceea ce ofera Botezul, Spovedania etc.
Pe de alta parte, psihologii si psihiatrii vin si ei, la un alt nivel al functionarii omenesti, in sprijinul oamenilor.
Iar ideea aceasta ciudata ca un psi te indruma spre sex si spre alte "nebunii" e pur si simplu o aberatie, o scorneala. Nu e treaba psihologului sau a psihiatrului ce viata sexuala duci tu, decat in cazul in care manifesti o boala tocmai in plan sexual. Doar in acest caz specialistul va fi interesat de particularitatile sexualitatii tale, cu scopul de a te ajuta sa scapi de menghina maladiei care se manifesta la nivelul vietii sexuale.

Iarasi, nu e treaba psihologului carei religii apartii si cum iti duci viata de credinta, desi majoritatea psihologilor pe care ii cunosc lucreaza cu frica de Dumnezeu si ii indruma pe oameni sa mearga la biserica, sa se spovedeasca etc. Si se opresc aici psihologii deoarece, intrind pe poarta sfintelor lacasuri, indrumarea si leacurile apartin preotului si comunitatii euharistice.

Unul dintre lucrurile cele mai utile pe care le-am invatat la stagiile de ginecologie este ca nu se spune pacientei "desfaceti picioarele!", ci se spune "relaxati-va genunchii!". Este cu totul altceva. Rezultatul e acelasi, dar cat de diferite sunt conotatiile!

Conlucrarea preot-psihiatru-psiholog
 

Voi da un exemplu privind aceasta conlucrare. Voi incerca sa schitez si unele diferente intre cele trei abordari/servicii specifice (desi intr-un anumit sens si intre unele limite interventiile se suprapun, se contopesc iar diferentierea e mai mult didactica/artificiala).

*
Am avut in ultimii 3 ani doua experiente profesionale in camine de batrani. Aceste asezaminte au un specific al lor datorat neputintei marcate a pacientilor si a multiplelor tulburari fizice si psihice care se suprapun la unul si acelasi pacient...
In plan psihologic, varstnicii prezinta o serie de particularitati iar problemele cele mai mari sunt ridicate, fireste, de deteriorarea progresiva a functiilor cognitive si de comunicarea tot mai precara. Se adauga diferite tulburari din spectrul dementei precum si unele sechele ale unor tulburari psihice cronice, mai mult sau mai putin tratate in timpul vietii...

Un alt aspect foarte important al asezamintelor de batrani e tehnica de lucru cu acestia. Personalul medical si toti cei care lucreaza acolo (ingrijitoare, psiholog, preot) au nevoie de cunostinte specifice, specializate pentru aceasta etapa de varsta si de functionare a personalitatii. Aici e nevoie de cunostinte precise, in primul rand procedurale (sa stii cum sa faci, sa intervii corect/eficient in mod specific) - altminteri simpla bunavointa de a ajuta un varstnic (sanatos sau suferind) poate deveni contraproductiva.
Pe langa cunostinte mai e nevoie si de anumite insusiri ale celui care ofera ajutor, dintre care cele mai importante sunt: rabdarea, blandetea, bunavointa, empatia... A comunica cu un batran si a-i fi de real ajutor e o sarcina foarte dificila, deseori.

.......*........
In aceste asezaminte vine preotul in fiecare saptamana, uneori chiar mai des in functie de nevoile celor ingrijiti. Parintele face toate cele de trebuinta: spovedeste (pe cei care mai pot vorbi/comunica in vreun fel), impartaseste, incurajeaza, alina... Face eforturi mai ales in lupta cu deznadejdea, unii dintre batrani fiind in mod evident deznadajduiti, din pricina suferintelor... Uneori face Sfantul Maslu. Aduce carti crestine, dialogheaza cu credinciosii pe teme de credinta. Orienteaza si pe cei care alcatuiesc personalul in duhul dragostei crestine, raspunde la unele nelamuriri legate de viata de credinta, de ispitiri si caderi etc.

Psihiatrul are in vedere patologia specifica. Multi batrani prezinta simptome de depresie severa, altii au halucinatii, unii sunt dezorientati, tulburarile constiintei sunt dese, apar si tulburari ale gandirii, vorbirii, vointei etc. Toata viata psihica e uneori "in pioneze" iar "spectacolul" varstnicului e adeseori terifiant... Din fericire, medicatia psihotropa alina si scade severitatea degradarii psiho-comportamentale. Fara aceasta medicatie viata multor batrani ar fi un calvar sinistru. Cine a trecut pe acolo stie ce vreau sa spun...

Dar ce poate face psihologul? Asta cu ce se mai ocupa, domle? Nu e mai bine sa vorbesti cu un prieten sau cu un preot? Ce se mai baga si asta?...:)
Ei bine, in caminele de batrani psihologul are foarte mult de lucru. Nu intamplator, poate, in unele tari activitatea din camine e realizata cu 5-7 psihologi impreuna cu un psihiatru si un preot. Mai sunt si asistentii sociali...
Asadar, ce face psihologul?
1) Mai intai face munca zilnica de observatie a starii fiecarui varstnic. Deoarece regresia poate fi galopanta, decompensarile pot antrena efecte distructive majore, e nevoie, deci, de monitorizarea permanenta. Cateva zile de neglijare a unui varstnic sunt suficiente pentru a-l face sa se simta abandonat iar acest lucru, de obicei, aduce pierderi majore in functionarea lui si agravarea semnificativa a disfunctiilor, uneori urmata de deces. Tot ce "recolteaza" psihologul e preluat de medici si se realizeaza interventia potrivita.
2) Comunica, scoate pe batran din inchidere (ei au tendinta sa se izoleze, adeseori in universuri fantasmagorice, ca urmare a suferintei intense si neincetate - isi fac un zid de protectie impotriva suferintei) prin tehnici adecvate de dialog si printr-o serie de stimulari specifice. Batranii au nevoie sa fie ascultati, uneori indelung, pentru a se simti inconjurati de atentie, de grija, de ocrotire. Uneori cer ajutor prin interediul povestilor lor, asteapta un cuvant de iertare sau de lauda, vor sa afle in mod repetat (tehninca asigurarii si reasigurarii) ca viata lor a fost totusi ok si ca exista un sens etc.....
3) Motiveaza, sustine pe varstnic in lupta lui cu suferinta. Mai ales in programele de recuperare, dupa un accident vascular de pilda soldat cu afectiuni motorii, e nevoie de multa sustinere si de mobilizarea vointei pacientului.
4) Incurajeaza pe varstnic sa accepte cu demnitate si chiar noblete deteriorarile progresive. Pentru aceasta trebuie sa poti sublinia mereu importanta resurselor, facind balanta avantajelor care vor fi mereu valorizate superior fata de pierderi...
5) Stimuleaza cognitiv prin tot felul de activitati. In primul rand a pune o intrebare sau a adresa un "simplu" salut e o scoatere a varstnicului din inactivitate si disfunctionalitate. Dar sunt si tehnici specializate prin care se urmareste stimularea analizatorilor, a functiilor perceptive, a gandirii si memoriei etc. Se folosesc tot felul de probe nu doar pentru diagnostic ci pentru implicarea in sarcini cognitive si practice care antreneaza si travaliul emotional si functiile vointei. Altminteri, mosul ori baba devin cu adevarat "legume".
6) Ajuta la desfasurarea unor activitati, inclusiv de socializare. Se desfasoara activitati in diade (majoritatea isi fac un prieten sau o prietena, unii chiar se indragostesc...:)), in grupuri mici organizate pe unele trasaturi comune (de pilda o patologie asemanatoare sau pasiuni comune ori experienta profesionala comuna).
7) Intervine in conflicte, al caror efect emotional poate fi devastator. Poate ca nicaieri conflictologia nu are mai multe aplicatii decat in lucrul cu varstnicii... Nu doar pentru ca un conflict prost traversat poate antrena tulburari somatice si agravarea unor disfunctii cronice ale corpului dar si pentru ca varstnicii au tendinta spre intransigenta, rigiditate, sunt iritabili si capriciosi etc. Pierderile lor in planul relational sunt mai dificil de purtat decat la tineri si adulti. Multi intra in conflict cu apartinatorii, cu medicii, cu infirmierele sau cu ceilalti varstnici - din te miri ce...

Si multe altele mai trebe sa faca un psi, pe care nu le pot face nici preotul nici psihiatrul deoarece dansii au alte prioritati, alte resurse de timp, precum si anumite limite firesti care tin de o alta specializare...

Conlucrarea preot-psihiatru-psiholog
 

Aşa băieţi... conlucraţi. :31::38:

Mă întreb cum ar putea conlucra căpuşele, viruşii şi cu omizile ca să facă bine un păcătos bolnav de păduchi şi de ploşniţe şi pe care îl mîncă ţînţarii pe dinafară iar pe dinăuntru curiozitatea de a ştii cum e?

Credeţi numai....... numai pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvîntul lui Dumnezeu. Amin. :1:

In fond, e pe undeva normal ca vsovivi, un nebun netratat sau tratat prost, sa aiba resentimente fata de psihiatrii sau psihologi....

Credem frate, cum sa nu credem.
Doctorii si altii apropiati de ei tocmai asta fac: urmeaza Cuvantul, aratind iubire pentru aproapele care sufera.
A crede pe Domnul consta si in fapte de intr-ajutorare, nu doar in citirea unor versete.
A ajuta concret, la nivelul faptei, pe un pacient sa isi recapete sanatatea (cazul doctorului Dragomir, impreuna cu toti ceilalti medici) este o aplicatie practica a invataturii de credinta. La fel, a ajuta un om sa isi recapete vorbirea sau alte resurse ale functionarii lui psihofizice este o aplicatie practica a invataturii de credinta.

Intrebarea este: s-a invrednicit medicul (sau terapeutul psi) sa dobandeasca acele cunostinte teoretice si practice care sunt absolut necesare pentru a ajuta eficient pe un om suferind? Pe scurt: stie el meserie?
Daca da, atunci iata cum lucreaza Dumnezeu si prin oameni. Daca nu... mai bine ne abtinem.

Deci credem in Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos si facem ceva, atat cat putem, in acest sens al prelungirii credintei cu fapta. Dupa puteri si cu ajutorul lui Dumnezeu.
Totul concret, foarte concret, observabil si masurabil. Ca sa nu ramanem doar la nivelul declaratiilor de buna intentie...

Dar stomatologul cum zice, oare?.....!?

.................................................. ..............

Poate ca psihologia e o stiinta rece. Dar cata caldura aduce uneori!...
De la trairea unui insight la depasirea unei stari conflictuale, de la achizitia unei noi scheme mintale sau motorii cum ar fi, de pilda, pronuntarea unui cuvant (stiati ca uneori acest cuvant poate fi "mama" sau "Doamne" sau "te iubesc?") pana la rezolvarea unei probleme si crearea unor nebanuite lucruri.... ce bucurie uneori! Ce descatusare, ce liniste, ce usurare... Ce implinire, ce triumf!
Frate Iorest, si acestea sunt lucruri omenesti. Si uneori sunt foarte semnificative pentru viata noastra.
Cand psihologia nu va mai fi criticata din afara de catre cei care ar face mai bine sa o cunoasca decat s-o respinga din printip, atunci va fi practicata mai des si mai bine, iar rautatea si prostia vor avea mai putina trecere la lume decat are azi.
Dar nu e interes, deocamdata, ca psihologia sa aiba trecere. Nici comunistii nu aveau acest interes - de ce ar fi priceput oamenii ce li se intampla, de fapt? Pentru cei care tin cu dintii de putere, psihologia e buna doar cand ii serveste pe ei pentru atingerea scopurilor lor de lacomie nemasurata. Pentru cei care se dedica iubirii, insa, psihologia poate fi un instrument ajutator de considerabila eficienta.

*
Tratatele nu se ocupa cu puterea exorcizarii, frate, ci cu descrierea si explicarea mecanismelor mintale, ale legilor functionarii sufletesti asa cum se manifesta ele la omul de pretutindeni.
Iar spovedania nu poate fi explicata de vreun tratat psihologic; ea poate fi descrisa superficial, doar, eventual in privinta unor motive ale realizarii ei sau la nivelul rezultatelor concrete asa cum au fost ele resimtite de om. Intrucat spovedania e o taina inaccesibila stiintei omenesti. Psihologii nu se ocupa cu inexplicabilul, ci doar cu ceea ce este dat omului sa stapaneasca prin puterile (fragile dar minunate ale) mintii. Spovedania este Taina, nu fenomen lumesc.

In privinta rolului psihologiei si a religiei, sunt total de acord cu colegul de forum Ioan67!

Cred ca fiecare din acestea doua, are rolul sau in a ajuta un om, aflat intr-o situatie de tulburare sufleteasca sau psihica!

Ca sa facem o analogie, daca cineva vrea sa-si faca o instalatie electrica la o casa, nu cheama un zidar, ci cheama un electrician!

Ce vechime are in istorie psihologia ca stiinta asa cum se studiaza ea acum in universitati ?

Psihologia se preda dupa modelul din Occident care priveste din unghiul ateist pentru a fi asazis echidistanta, plus ca acolo stiinta psihologica ajunge sa fie folosita in final impotriva pacientilor, atfel cum s-au perfectionat tehnicile agresive de marketing daca nu cu ajutorul psihologilor care au predat statisticile unor studii facute pe proprii pacienti ?

Nu m-a tratat niciun psihiatru sau psiholog aşa că nu faţă de ei am resentimente ci faţă de teoriile şi minciunile lor cu care păcălesc şi desfrînează o întreagă gLume... pînă şi ortodocşii au lepădat pe Hristos şi cred în noile mode aduse de pe la snobi. Iată şi tu eşti un exemplu elocvent din moment ce minţi şi mă faci nebun fără pic de ruşine şi fără nicio jenă... în condiţiile în care eu chiar ştiu ce spun şi ce scriu spre deosebire de voi... masele de ignoranţi ce vă distraţi de... ADEVĂR!

Cîndva vei constata că nebunii au fost alţii... ei înşişi şi cei care i-au crezut pe ei se vor dumiri că tratamentele lor nu ajută deloc, sunt bune de nimic!

Şi defapt cu ce vă încântă pe voi psihologii şi psihiatrii? Vreţi să vă spună şi ei dacă sunteţi sau nu sunteţi normali la cap sau la suflet?

Păi e scris în scripturi că ''dacă cineva zice fratelui său prostule sau nebunule este vrednic de judecată sau de foocul gheenei'' deci înseamnă că voi ca şi creştini nu faceţi altceva decît că îi ispitiţi să vă pună diagnosticool... sau poate de frică vă daţi mari şi exclusivişti, v-aţi bucurat că v-a zis că sunteţi perfect normali... vai ce cacialma, e ţeapă!

Orice păcat duce la boală şi vă păcăleşte să credeţi în egipsihologi şi psiciolatrii.

Adică să ne luăm după geniticieni şi să facem o combinaţie între purici şi lubeniţe aşa cum vor oltenii. Tai pepenele şi imediat sar toţi sîmburii afară. Nu?

Şi toţi îl ajută pe fraierul pacient să stea în ''pace'' şi ''netulburare'' cu păcatul din el că aşa stă toată glumea. Dioar că la final se trage linie... şi să vezi atunci tulburare pe voi toţi care l-aţi sfătuit pe fraierul pacient să nu se tulbure de la atîta păcătuire în inima lui. Veţi răspunde voi oare înaintea lui Dumnezeu spunînd: ''Doamne îmi asum eu acuma iadul lui... sau al lor, al celor 3 miliarde care ne-au crezut pe noi şi nu pe tine!''... oare o să vă asumaţi ceea ce aţi făcut voi ortodoxiei?

:39: Eu aş chema un preot cu Har. Practic e vorba de Lumină şi pînă la urmă nu e unul care să nu se ''curenteze'' umblînd el la fire!

Cine te pune pe tine oare să umblii la curentul ce vine de sus? Oare n-ai văzut ce păţesc cei loviţi de fulger?

Nu m-am crezut unica, dar aveam pofta de viata, vedeam altfel viata. Ca pot sa dau mai mult, sa fac mai mult. Dumnezeu ne spune sa fim smeriti si sa iertam daca vrem sa fim iertati. Gandindu-ma la Dumnezeu nu ma pot considera unica. Doar un om de care are grija Dumnezeu.
Obisnuiam sa multumesc lui Dumnezeu pentru ce imi oferea. Dupa ce mi-am luat examenul de bacalaureat am fost profund recunoscatoare, pentru ca m-am rugat mult si Dumnezeu ma ajutat. Stiti cum se spune, te rogi sa te ajute trebuie sa ii si multumesti tot prin rugaciuni. Daca ceri ceva si primesti trebuie sa si multumesti. M-am rugat si dupa ce mi-am luat bacul in semn de multumire si am incercat sa ma rog mai mult decat ma rugam inainte. Apoi dintr-o data nu m-am mai simtit bine. Si de atunci sunt tot asa o perioada ma simt bine, apoi iar am cosmaruri.

Pastrind, desigur, proportiile si semnificatiile cu totul aparte/distincte: ce "vechime" avea in istorie Evanghelia prin secolul II, sa zicem? Ce vechime avea Cuvantul la Cincizecime, de s-au facut acolo minunea Bisericii?
Toate sunt din Plan Dumnezeiesc, dincolo de inceputul lumii. Problema ramane cum ne raportam, mereu, la ce este - nou sau vechi. Vechimeea nu e un argument suficient, uneori.
Ce vechime are stiinta termodinamicii?
Dar cibernetica? Sau informatica?
Cu toate astea, iata cat de repede suntem implicati cu totii in universul informatiei si al comunicarii prin tehnologia de acces...
Ce vechime are CT-ul? Si ce te faci azi fara el, in nenumarate patologii...
Ce vechime are un ... copil? Si cata lumina si frumusete aduce el in lume!....:)
Dar mereu ramane de vazut ce facem noi, cei "vechi", cu toate cele "noi"...

.................................................. ..............

Ziceti bine, subscriu, iar asta cu gandul la etica.
Pe de alta parte, ingaduiti sa reamintesc un lucru evident: toate stiintele se perfectioneaza cu si pe oameni!...:) Bunaoara, medicina!...:) Aici e loc chiar de ceva extrem, aproape ca mi-e nu stiu cum sa reamintesc - Auschwitz etc. Ne place sau nu, au adus mult folos medicinei de care ne folosim azi... Desigur, un astfel de mod de a progresa e inacceptabil. Dar daca tot ati pomenit de progres si experimentare...:)
In fine, argumentul cel mai tare (cel pe care il prefer si il folosesc) este ca psihologia are ca metoda principala observatia, nu experimentul! Stiati asta?...:) Mai sunt multe alte metode folosite in cunoasterea psihologica - de exemplu experimentul participativ, adica eu ma strecuram printre "copiii strazii", cand eram student, invatam repede sa ma port ca ei si, pur si simplu, faceam pe urma o comunicare stiintifica in baza celor observate (si resimtite pe propria piele). Nu glumesc!
O alta metoda valoroasa in psihologie este metoda biografica. Se utilizeaza mai ales in studiile de caz. Citesti jurnalul omului, culegi date de la familie, cunoscuti etc. si poti alcatui un profil psihologic, uneori cu foarte interesante note particulare, unice si originale...:)
Insa cea mai folosita este metoda convorbirii. Prin dialog (uneori colocviu, cand e vorba de grup) psihologul poate recolta multime de date despre personalitatea subiectilor/clientilor si poate interveni in scop terapeutic sau pentru optimizarea unor functii si abilitati psiho-comportamentale.
In fine, de dragul argumentului si sa nu o luati in nume de rau (pentru ca v scriu ca unui frate, cu toata bunavointa): oare Biserica nu este un urias "experiment" desfasurat pe oameni? La modul cel mai serios vorbesc. Si ce putem reprosa acestui experiment? Nimic, daca suntem onesti si avem bunavointa data de iubirea lui Dumnezeu.

De acord, ma gandesc si eu adeseori la asta... Si ma ajuta mult cuvantul Parintelui Rafail (Noica), atunci cand zice ca psihologii ni s-au dat prin pogoramant...
Iertati-ma, asta e o ipoteza care trebuie serios verificata. Pare plauzibil, insa ar trebui sa tinem cont, de suntem prietenii adevarului, ca un psihanalist freudian (atat cat mai exista azi asa ceva, intrucat neopsihanaliza s-a departat mult de originile ei) este interesat de mecanismele mintii clientului/pacientului, de conflictele lui inconstiente etc. - iar nu de pacate si alte fenomene duhovnicesti. Aici nu are nici o treaba si, da, greseste daca intervine. Astfel de lucruri sunt deja treaba duhovnicului.
Cu toate acestea un psihanalist (si un psiholog, chiar si psihiatrul) pot fi de folos atunci cand credinta este a unui om cu tulburari mintale de la "simpla" nevroza la delirul mistic etc. Sunt multe forme de patologie severa care mimeaza bine evlavia si celelalte dar care se dovedesc, de fapt, nebunie curata. Aici, da, ajutorul unui psi poate fi nepretuit. Insa treaba duhovniceasca nu o poate face decat duhovnicul si comunitatea euharistica (in care includ si Biserica Triumfatoare, din Ceruri, Care nu e straina de viata credinciosului).

Sunt cu totul de acord.

Prostioare, ma iertati...:) Nu exista nici un standard. Uneori e suficienta o intalnire, alteori sute sau mii... Depinde de foarte multi factori.

Pentru unele chestiuni, preotul poate apela la serviciile unui psi. Nu e competenta preotului, de exemplu, sa trateze balbismul sau enurezisul nocturn. Nici insusirea unei metode eficiente de studiu (pentru studentul interesat de performantica).

Posibil... Traim intr-o tara saraca, desi multi oameni de pe la noi sunt bogati, neverosimil de bogati...:(

Foarte frumos!...:) Multumesc, imi e si mie de folos.
Din pacate uneori ne comportam ca niste copii nazurosi, capriciosi, pe scurt rasfatati: inhatam bombonica si uitam sa multumim...:)
Daca imi permiteti o opinie: treaba asta trebuie discutata foarte serios atat cu un psi (fie si medic) cat si cu un duhovnic.
Uneori se suprapun doua (sau mai multe) probleme dar noi resimtim situatia global, nediferentiat, ca fiind proasta.
Cosmarurile, de pilda, pot avea foarte multe cauze. Ele pot semnaliza (si "trata", deoarece visul e o supapa de eliberare a tensiunilor precum si un proces cu efect reparator in inconstient) o tulburare psihica, vreun conflict intrapsihic sau pot exprima o problema organica (a vreunui organ, a sistemului endocrin, a creierului) sau pot avea o etiologie duhovniceasca. Si, repet, uneori se pot suprapune toate acestea!
Dupa cunostintele mele, imi permit sa va recomand urmatorii pasi: incepeti cu un consult medical (medicul de familie etc.), continuati cu un psi si apoi concentrati-va serios pe lucrarea duhovniceasca. Cam asta ar fi ordinea desi, mai intai, pentru toate aceste "preumblari" ar fi foarte bine sa luati binecuvantare, din capul locului, de la duhovnic.
De ce am propus aceasta ordine?
Evident, cu gandul la putina smerenie...
Daca e vorba de o problema organica, aceasta se trateaza la medic. Nu e de folos psihologul (decat ca adjuvant, pentru suport) si nu se rezolva prin Spovedanie si Sfantul Maslu in mod direct, decat daca e vorba despre o minune (sau maladia este in mod clar de sorginte duhovniceasca). Si stim ca nu e lucru crestinesc sa ne bazam pe minuni... Desi ele pot fi facute de Bunul Dumnezeu, cand El voieste. Dar nu Ii fortam Mana ci ne smerim, facind ce face orice om care sufera de vreo maladie: cerem ajutor medicului. Acesta este un act de smerenie, mai intai!
Daca nu e o problema organica evidenta, putem face pasul urmator: discutam cu un psi. Uneori tulburarile sufletesti se exprima in corp. De exemplu: depresia cronica (cu dureri ale muschilor, articulatiilor etc.), anxietatea (cu stari de rau generalizat, cu tahicardie, variatii ale presiunii arteriale, vertij, senzatii de sufocare, transpiratii abundente etc.), tulburarile histrionice (conversii, pana la nivelul paraliziei...). Si multe altele se pot petrece... Desigur, chiar si cosmaruri... Iar dupa un tratament corect simptomele dispar. E lucru dovedit, nu are rost sa ne mai indoim.
In fine, lucrarea duhovniceasca e deja treaba tainica. Aici e rolul de neinlocuit al sfintitului preot al Domnului. Nu imi permit asadar sa dau sfaturi, mentionez doar ca lucrarea rugaciunii fara povatuitor si fara ascultare de duhovnic poate fi foarte primejdioasa.

Dumnezeu sa va poarte pasii!

As dori sa mai fac cateva precizari legate de raportul dintre viata de credinta si Psihologie. Nu le fac in virtutea celor invatate in scoala, la Universitate (acolo aveam o profa care fusese prea multi ani profa la "Stefan Gheorghiu" ca sa ne invete si altceva decat magarii/porcarii comuniste despre raportul dintre psihologie si religie... Pentru babeta, religia era in mod evident o chestie irationala, invechita si deloc demna de statutul unui psiholog.).
Ci in baza propriei experiente de viata si a studiului unor carti scrise mai ales de preoti si monahi care au si studii/experienta in psihologie.

Mai intai, as voi sa repet un amanunt foarte des uitat: psihologia nu este stiinta bolilor si bolnavilor mintal! Asta e Psihiatria si Psihopatologia - cu totul alta stiinta. Psihologia este cu mult mai generala, fiind pur si simplu stiinta care studiaza psihicul si comportamentul omului (mai nou si al animalelor, desi etologia e deocamdata incadrata formal in Biologie). Psihologia clinica si psihoterapia sunt doar subramuri ale Psihologiei, iar la noi acestea sunt slab reprezentate - un procent foarte mic dintre absolventii de Psihologie practica in Romania psihoterapie si psihologie clinica. Majoritatea lucreaza in invatamant (de la gradinite la scoli postdoctorale), in afaceri (resurse umane, reclame, probleme organizationale etc.), in sport, in domeniul militar etc.
Pentru un psiholog cuvintele cheie nu tin de vocabularul patologiei ci mai degraba de: dezvoltare (a personalitatii, a abilitatilor), comunicare, invatare, creativitate.
Asadar, a pune in opozitie pe preot cu un psiholog, in sensul ca doar unul vindeca pe oameni de necazuri si alte probleme - este o naivitate si un nonsens. Psihologii nu sunt in competitie cu preotii! Sau, ma rog, nu ar trebui sa fie, in nici un caz. Mai degraba pot coopera pentru imbunatatirea vietii oamenilor dar in nici un caz nu se suprapun in vreo privinta.

In al doilea rand, exista nemultumirea ca mersul la psiholog costa, pe cand mersul la preot e gratis. Lasind la o parte vulgaritatea unei astfel de cugetari, as reaminti doar ca si preotul si psihologul traiesc de pe urma activitatii lor. Amandoi au nevoie de schimbul firesc care se face in societate intre oameni, si care uneori consta in bani si in diverse produse si servicii interumane. Ca doara acesti oameni, preotul si psihologul nu sunt fiinte angelice, nepamantene, care se hranesc, se imbraca si umbla exclusiv cu mijloace ingeresti...
Legat de asta, se pare ca e un fenomen foarte romanesc acesta care glasuieste ca sanatatea trebe sa fie gratis. Cine zice? In realitate, sanatatea dar si invatarea si multe altele de pe lumea asta: costa! Trebuie sa dai ceva la schimb, asa e firesc si frumos - altminteri e vorba de o relatie dezechilibrata in care s-a intalnit hotzu cu prostu... Sa fim intelesi: una e sa faci un cadou sau sa oferi un dar cuiva, alta e sa muncesti zi de zi, sa iti daruiesti cunostintele si timpul pentru a face un serviciu si sa nu primesti decat multumiri.
Probabil asteptarea asta a romanilor de a primi totul mocca e de pe vremea comunistilor cand toate erau asigurate de "tataucu", adica de la stat. "Ce ne mai da?", "ce s-a mai bagat?" sunt expresii care aratau in ce hal de slugarnicie si dezumanizare ajunsese romanul. Si ne laudam, nu-i asa, cu anomalia ca serviciile sociale erau gratuite. Dar ce era normal in asta? De unde sa fie gratuite serviciile cand toate demersurile si resursele (materiale, umane) presupun costuri?
Dar romanul are, mereu, tendinta infantila spre magia perpetuumului mobile de speta I. Si crede ca, din pricina acestei nerozii, e ...credincios nevoie mare. Ce credinciiosie, nene? Asa ii spune mai nou la ipocrizie, puturosenie si prostie?

In fine, e treaba de pe la noi sa asteptam pica para malaiata in gura lui natafleata. Adica, pe scurt, nu voim sa facem nimic dar voim rezultate si bunastare pe toate planurile vietii noastre. De ce nu se omoara lumea cu canonul de pocainta? Ca tre sa-l faci, d'aia! De ce venim doar din an in Pasti la biserica? Ca trebe sa ne silim constant la un pic de efort, d'aia. Putem vedea Liturghia si la televizor, nu?... Ne spovedim si pe net, nu?....
Cred ca romanului ii e lene si sa moara!... Norocul lui ca dupa ce isi da rasuflarea il iau ingerii si il duc pe sus, ca altfel ar mai muri odata de epuizare/efort.
In concluzie, nu vine lumea la psihologi pentru ca astia te pun la treaba! Acolo nu merge cu nepasarea de sine, cu dormitul in bocanci, cu minciunelele firoscoase si alte balcanisme dulcici, cu neutilizarea resurselor personale ori cu pastilutele pe care le pui in pahar si gata treaba! Acolo castigi pe masura a cat lucrezi! Te implici in dificila si uneori inspaimantatoarea munca cu sine? - foarte bine, ai castigat ceva, cat de cat... Nu te implici si astepti minuni? - ai pierdut si timpul si banii.
Cam asta am vrut sa spun, cu oarece obida...

.................................................. ..............

Cu hipnoza nu comentez... Prea multe mituri pe aici ca sa mai zic io, iar si iar, cum e cu hipnoza. Fie, asa e precum zici. (Si totusi, vrajitorie, bre? Adica io eram vrajitor cand faceam relaxare cu sugestia levitatiei bratului?... Ptiu drace, n-am stiut!)

Cat priveste treaba cu pacatul, sunt de acord. La Psihologie nu inveti despre pacate. E un termen care nu face parte din vocabularul psihologilor, dupa cum nu face parte nici din vocabularul: medicilor, biologilor, matematicienilor, fizicienilor, chimistilor, istoricilor, geografilor etc. In general in stiinta nu operam cu termenul de pacat. Decat asa, ca eufemism...

Si totusi, daca e sa vorbim despre un psiholog serios (nu neaparat unul crestin, iar acesta cu atat mai mult, poate) sa stii ca acesta nu se va uita cu indiferenta la viata ta sexuala inainte de casatorie (sau chiar si din timpul casatoriei, uneori...). Si nici nu o va incuraja, asa, ca de la sine... Pentru ca in psihologie se acorda mare atentie pulsiunilor si nevoilor imperioase si, in general, invatatura este de a le controla si conduce. Niciodata invers!
Insusi Freud, pe care il pomeneai mai sus, avea ca scop al psihanalizei lui umanizarea (pe care insa el o intelegea un pic cam rationalist, poate si sub influenta teologiei locului sau a mostenirii lui evreiesti...), adica scoaterea omului de sub tirania impulsurilor si a fortelor inconstiente. Ce credeti ca e o cura psihanalitica daca nu eliberarea persoanei de sub presiunea deformanta a conflictelor care mocnesc in inconstient?
Ironie mare ca tocmai el, care ajuta pe pacienti sa devina stapani pe corpul si dorintele lor si sa se elibereze de tirania unor forte ascunse, a ajuns sa fie prezentat de detractori ca un fanatic al sexualitatii. Dar asta-i istoria lumii! Lucrurile incep bine si sfarsesc, iremediabil, prost.
Cu mici exceptii, totusi!....:)

P.S. Aveti aici un link catre o lucrare de posibil folos. https://jurnalulsportivului.files.wo...t-word-971.pdf
Cititi nitel, de pe la pagina 8-9 mai departe si poate rasfoiti si pp.40-45 (mai putin ultima fraza care e o prostioara ex burticus, zisa asa pentru a gadila orgoliul auditoriului format de obicei din tinere snobinete si din prosti care vor diploma de psiholog, deh! De fapt autorul ei a mai emis si diverse alte "gaze" cu prilejul numeroaselor, prea numeroaselor sale tiparituri amatoriste.)

P.P.S. Dintre capodoperele cu profund caracter psihologic, v-as reaminti: "Padurea spanzuratilor", "Ciuleandra", "Rascoala", "Crima si pedeapsa", "Idiotul", "Amintiri din casa mortilor". Cititi-le deocamdata pe acestea, fiind atent la ce si cum e psihologia (desigur, nu cea academica, insa cea adevarata - scrisa de marii scriitori, care sunt cei mai buni psihologi), apoi cred ca vom avea o baza de dialog mult mai zdravana si mai plina de promisiuni...:)

Ioan 67 nu am apucat sa raspund in weekendul asta am avut musafiri.
Ce nu inteleg.Dupa mesajul asta ai scris astea nu sunt sfaturi.Mesajul se refera si la mesajul meu sau nu?
Stii cati ani am umblat pe te miri ce coclauri, sa ma spovedesc, si in timpul asta luam de multe ori si pe altii cu mine.Cati am luat cu mine, cate situatii de viata am vazut?Cate stradanii implica un asemenea mesaj? Cate am intampinat in viata?

De ce i-am dat sfatul asta lui Ramona?Uneori Dumnezeu ne scoate omul in fata si nu stim sa il apeciem. Sau nu ni-l da tocmai ptr ca stie ca nu l-am aprecia din inima.Ca nu l-am iubi din tot sufletul.Cum am mers eu pe calea asta a casniciei?

Am cunoscut-o pe sotia mea si ne-am luat in timp scurt.In satul unde am petecut o marre parte din timp era un popa ,l-am denumit in batjocura "Popa Somn Usor", popa asta spunea "Nu-i pacat ce bagi in gura ii pacat ce scoti din gura!" Cand era la nunti sau botezuri venea cu "papornita" si le mai si spuneaa cateodata sa ii puna supa cu taitei nu numai supa goala.Avea o nevasta cam lenesa si cred ca deaia facea ce facea.Soacramea care ptr mine care am venit de la ateism si "Biblia Hazlie", era un etalon de crestin(toat duminica era la Biserrica si ajutor cand era nevoie) spunea la fel ce a auzit de la asta.Astia de prin sat cu care am avut tangenta la fel.Mi-au trebuit niste ani pana am ajuns sa ma spovedesc si sa pot implementa postul asta in viata mea asa cum as fi vrut.Dar era bine sa o iau de la inceputul casatoriei cu postul.
Printre ultimii duhovnici unul mi-a spus treci la 3 zile de post pe saptamana daca e putin doua zile sau chiar mai mult 4 sau 5 zile.Citeste din vietile sfintilor sau alte carti religioase cand poftele cresc mai mult decat trebuie.

Am dus la un moment dat niste parinti carea aveau o "fata "(pun in parranteza ca respectiva avea vreo 35 si ceva de ani)care se incurcase cu unul si ei necajiti.Ma rog le-a spus parintele ce le-a spus,dar oamenii rrespectivi sau despartit pana la urma.
Unde vreau sa ajung, daca mergi cu "actiuni pompieristice" cand e vorba de trup nu ajungi nicaieri , stiu o gramada de familii despartite ,sau traind cu faptul ca stiu de viata paralela a celuilalt isi amarasc viata.

Era cu vreo douazeci si ceva de ani in urma ,m-am casatorit,oamenii astia la care am intrat in casa imi pareau ca sunt niste sfinti comparativ cu ce avusesem in familie,scandaluri,betii etc.In capul meu traiam cu senzatia ca am ajuns in Rai.
Stii un lucru ciudat cand sotia mea era plecata in strainatate cate doua trei luni ,poate nu ma crezi ca ceea mai mare nevoie care am resimtit-o a fost de a o imbratisa, de a comunica cu ea.Deci empatia nu neaparat sexualitatea. Poate ti se pare ciudat dar asa este.
Daca vreodata nu iti va place un mesaj de-al meu te rog fa referire exacta:"Jonny colegule, te rog nu sunt de acord!" e mai bine asa decat sa pui un mesaj dupa mine:"Astea nu sunt sfaturi!"

Te intreb Ioan67 de cate ori primim daruri de sus si nu stim sa le apreciem????Sau le apreciem dupa ce nu le mai avem?
Sperr sa ma fi facut inteles!!!

Sincer, n-am inteles nimic...:)
I-am scris colegei un mesaj scurt si clar. Nu se vede?
De unde impresia ca v-am scris dvs.?...

In pshilogie exista multe abordari, e ca si cand ai spune "medicina" si prin asta vrei sa incluzi tot, de la medicina moderna la samanism, iar cineva un crestin care e obsedat sub acest aspect si nu doar de aspectele reprobabile din samanism zice "medicina e o porcarie".

Binenteles ca nu medicina e problema ci ignoranta lui.

Cred ca ar trebui sa existe un curs de psihologie pentru preoti, inclusiv despre bolile psihice pentru ca nu toate prolblemele se trateaza asa usor cum credem noi, doua sfaturi generice si trei rugaciuni.

Nu pentru ca rugaciunea nu functioneaza, dar daca structura sufleteasca a omului este profund viciata e mai greu sa ajunga la o forma lucratoare a rugaciunii.
Contrar a ceea ce cred multi poate, rugaciunea nu e un sir de cuvinte magice care functioneaza indepedent de atitudinea cu care sunt rostite.

Si ca exemplu, cu o oarece trimitere la ce a spus Johny, ceea ce nu rezolva mult post aspru si rugaciune, se poate rezolva cu o inima buna, care poate oferi un zambet, stie sa comunice, sa acorde importanta celuilalt, etc.
Schimbarea mediului social, a unor anumite relatii, la fel pot aduce rapid beneficii majore.

E valabil si opusul: multi au ajuns unde au ajuns nu din placere, cum pare sau cum fac unii rezumate neinspirate ci pentru ca au fost privati de lucrurile cu care este in natura umana sa se hraneasca.
Si fara ele, firea omului nu creste neaparat mai puternica, ci de cele mai multe ori capata forme hidoase.

S-au trezit unii sa dea tot felul de explicatii paranormale la aspecte de genul: "de ce se lasa oamenii de patimi cand ajung la sectari".

Pai de ce, poate pentru ca pentru prima data in viata omul respectiv a inceput sa se simta importanta respectat, sa i se ofere un dram de demnitate, ceea ce in mediul lui social, chiar in familia lui, chiar si poate aparent foarte "ortodoxa" in obiceiuri, nu primea, ci mai degraba ghionturi sa se lase de 'ticaloasele patimi" sau era privit ca o ciudatenie a naturii.

Ca poate lucrurile astea bune la sectari sunt de sunt de suprafata, ca de la sentimentul de a fi apreciat omul ajunge repede la fudulie neghioaba care e o alta patima, e partea a doua.

Sunt tot felul de traume, multe pornite din copilarie, mediul familial, social, pe care preotul nu incearca sa le investigheze, din lipsa de timp, din lipsa de pricepre, dar incearca chipurile sa trateze cauzele - ceea ce de multe ori e un proces lung si dificil si nu de putine ori constatam ca sunt oameni cu duhovnici si ani buni, decenii de "imbisericire" si care raman ancorati intr-un fel de a fi care nu prea sugereaza sfinteia, fara a mai vorbi si de cazurile nefericite in care duhovnici transmit ucenicilor propriile patimi si apucaturi sau ii ranesc cu propriile slabiciuni.

Poate unora le e greu sa accepte, dar nu pagubesc sufleteste dracii omul cat il pagubesc semenii sai, incepand cu proprii parinti, si nu prin zestrea generica sau cine stie ce zestre sufleteasca transmisa inainte de nastere, ci prin lipsurile sufletesti care le au (si probabil mostenit la randul lor) transmise in timpul petrecut (sau chiar nepetrecut) cu ei.
Si pe fondul acestor vulnerabilitati dobandite in familise, se pot adauga cele induse de mediul social care mai tarziu genereaza alegeri personale neinspirate care le pot amplifica si mai mult si etc.

Si dn pacate de multe ori nu reusim sa intelegem ca religia ar trebui sa nu fie o suma de gesturi si tipare ci o suma de mijloace, poate nu toate "biblice" prin care fiecare sa caute cel putin sa-si recupereze umanitatea (in sensul planului original a lui Dumnezeu cand L-a creat pe om) si in plus sa le-o ofere celor din jur.

Are un stil mai neconventional de exprimare, poate unele idei sunt discutabile dar daca citesti cu atentie gasesti destule perle in continut, in sensul chiar autentic al cuvantului, ceea ce nu se poate spune la multi din cei care posteaza aici.

Mda... Ce sa zic, perla cu "empatie, nu sexualitate!", m-a naucit...:) Nu ma gandisem niciodata ca empatia poate fi pusa in contrarietate cu... sexualitatea! Curat neconventional, monser!

Poate n-am inteles eu ce vrei sa spui, sau poate n-ai inteles tu ce vreau sa spun.

Dar ca psiholog probabil ar trebui sa stii ca oricare "componente" ale naturii umane pot ajunge in conflict la un moment dat.

Si poate daca te-ai raporta la partea din postarea lui Jonny la care faceam indirect referire, si poate l-ai mai fi citit si in trecut, ai intelege.

Da, plauzibil. Neplacut, nedorit, dar frecvent, se pare...
Ei, ce sa mai zicem... Domnul sa ne miluiasca pe toti! Ca avem fiecare nevoie, asta-i clar.