Naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi Sânzienele
 

Creştinii ortodocsi sărbătoresc Naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi Sânzienele

http://www.debanat.ro/wp-content/upl...6/nasterea.jpg

(Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, icoană deasupra intrării în biserica Mănăstirii Sihla din judeţul Neamţ.)

”Proorocule si Inaintemergatorule al venirii lui Hristos, dupa vrednicie a te lauda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; ca nerodirea celei ce te-a nascut si amutirea parintelui tau s-au dezlegat intru marita si cinstita nasterea ta, si intruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovaduieste”.
“Astăzi este ziua nașterii vestitorului pocăinței, Ioan, Înaintemergătorul Domnului. Este greu să chemăm pe cineva la pocăință; cu excepția propriei noastre chemări, cu mare precauție trebuie să dăm curs impulsurilor de a spune cuiva cum să-și trăiască viața. Pocăința este, în primul rând, un dar de la Tatăl Ceresc. Pentru că putem cere aproapelui, după mintea noastră, să schimbe un lucru mic în viața lui, să mute o pietricică dintr-o parte într-alta, dar dacă o facem fără înțelegere și dragoste, acel lucru mic poate de fapt ascunde în spatele lui munți de suferință și de deznădejde pe care noi nu-i putem nici muta, nici opri din căderea lor ce ne poate strivi și pe noi și pe ceilalți. Avem însă nădejde chiar și așa la mila Domnului.
Este extrem de greu să vezi pe cineva rănindu-se și să nu faci nici un gest, știind că dacă-l faci, îi vei agrava și multiplica toate căderile ulterioare. Orice chemare la schimbare a altuia fără Hristos este o chemare a orgoliului, și orice chemare la pocăință este o chemare a iubirii. Dar chiar și cu asta lucrează Domnul. Cineva spunea că principala activitate a lui Dumnezeu este să preschimbe consecințele fărădelegilor noastre în puținul de bine și de milă care ne este necesar pentru a fi mântuiți. Una dintre cele mai riscante (și mai subtile) forme de necredință este să credem că noi îl mântuim pe aproapele nostru. La polul opus stă nesimțirea completă în fața suferinței aproapelui și a pierderii lui. Scopul nu este să stăm neclintiți la mijloc între acești doi poli, ci – parafrazându-l generos pe Nicolae Steinhardt -, având harul Domnului și numai astfel, să ne plimbăm liberi între cei doi poli, rugandu-l pe Domnul să ne dea trezvie, dragoste, smerenie și dreaptă judecată. Scopul vieții creștinului nu este atât chemarea la pocăință a aproapelui său, cât rugăciunea și ascultarea Cuvântului. Harul și cuvântul Domnului lucrează mântuirea în inimi, nu – după cum prea adesea ni se pare – cuvintele noastre în urechile și mințile altora.(…)”
“Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui”, cu credinta si cu dragoste sa alergam toti cei impresurati de primejdii si de suparari, spre a dobandi mila si ajutorul lui Dumnezeu. Ca mult poate a ne ajuta, ca un dumnezeiesc inaintemergator si prieten de aproape al lui Hristos.

Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, cu ale cinstitului slăvitului Prooroc Înaintemergătorul si Botezătorul Ioan, a cărui sfântă nastere o prăznuim astăzi si pentru ale tuturor sfintilor, să ne miluiască, să ne mântuiască pe noi ca un bun si iubitor de oameni. Amin.



La Mulţi Ani de sânzâiene !

http://sfinxredivivus.files.wordpres...duso.jpg?w=470

Sânzienele sunt sărbătorite pe 24 iunie, ziua în care se face pomenirea naşterii Sfântului Ioan Botezatorul. În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută şi sub denumirea de “Cap de vară”, pentru că acum soarele ajunge la apogeu.
Legenda spune că Fecioara Maria a căutat ceva cu care să improvizeze un aşternut moale pentru pruncul său. Ieşind din iesle a văzut o plantă cu multe flori albe, pe care a decis să le culeagă. A făcut din ele un aşternut moale şi înmiresmat, iar în momentul în care pruncul Iisus a fost aşezat pe ele, florile s-au colorat din alb în galben, culoarea aurului. În prezent, în puţine locuri, la sat, se mai realizează aşternuturi şi perne din sânziene galbene.
Prin calitatea sa de a inflori in cea mai lunga zi a anului si cu insolatia cea mai puternica, sanziana a devenit reper calendaristic pentru aprecierea stadiului de dezvoltare al culturilor; daca infloreste inainte de ziua care ii este dedicata, 24 iunie, stadiul vegetal al plantelor este avansat si invers. In nordul Romaniei si in zonele de munte la infloritul sanzienii se incepea cositul pajistilor.
Pentru farmacopeea si cosmetica populara florile sunt culese, dupa un anumit ritual, in zorii zilei de Dragaica (Sanziana) iar tulpinile, semintele si radacinile toamna. Plantele de leac recoltate la Sanziene se legau buchete si, impreuna cu o funie de usturoi, se pastrau afara, sub grinda acareturilor pentru a fi folosite la nevoie. Planta sau anumite parti ale plantei au diverse intrebuintari: pusa in scalda intareste copiii debili, zeama obtinuta din zdrobirea frunzelor vindeca frigurile, plamadita in rachiu vindeca loviturile si vatamarile, cu roua cazuta in noaptea de Sanziene si recoltata in zorii acestei zile se tratau diferite boli de ochi si de piele, fetele si femeile tinere care se tavaleau in noaptea de Sanziene in roua cazuta pe iarba deveneau mai frumoase si mai dragastoase
Adesea “Dragaicele” sunt confundate cu “Sanzienele”. Dupa unii specialisti, sarbatoarea Sanzienelor isi are originea intr-un cult geto-dacic stravechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci inlantuite intr-o hora care se invarteste ametitor.
Hora Drăgaicelor
Noaptea Sânzienelor,
Între cer şi pământ…
Iubite de Lună şi vânt,
Plutesc peste plaiuri…
Alaiuri de zâne cântând.
Cunune-mpletesc…
… din razele Lunii,
Din florile-alese
Proaspăt culese…
Din roua de seară…
Cunune-mpletite.
Soarele şi Luna… de-or purta cununa…
Fi-vor numai Una.

Foarte suparata, ca bisericile ortodoxe locale nu sarbatoresc azi Nasterea Sf.Ioan Botezatorul(una este greceasca,cealalta Americana).
Mi-am adus aminte ca anul trecut m-am dus la slujba si am dat de usa incuiata!

Fruntea sus crestine !:25:

Vocea profetica din pustiu: Ioan Botezatorul
 

Motto: ,,Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar pe calea stramta a infrangerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului si egocentrismului nostru ridicol care-si face ras de noi indemnandu-ne a crede ca suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii si ne da ghes a ne increde numai in noi insine, a ne inchide si incuia in carapacea bine ferecata a sinei noastre imperialiste.Noi retinem din viata si jertfa Sfantului Ioan Botezatorul altceva: capacitatea omeneasca de a iesi din sine, de a depasi stramtoarea fenomenalitatii, de a iubi pe un altul. Noi cutezam chiar a ne face o calauza (sau macar un temei de neincredere in afirmatii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina fraza de la Ioan 3, 30: "Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez."(Nicolae Steinhardt)

,,Sfântul Ioan a crescut sub îngrijirea şi educaţia părinţilor săi, până ce Dumnezeu L-a chemat la slujirea sa profetică. El s-a ridicat în aspră ucenicie şi totală izolare de valurile şi plăcerile uşoare ale lumii, trăind ca un pustnic, în sărăcie deplină şi abstinenţă totală, înfrăţindu-se cu cărţile sfinte moştenire de la tatăl său, sorbind literă cu literă şi înţelegând printr-o iluminare lăuntrică mai mult decât scrisul putea să-i arate. îşi făcuse din abnegaţie şi pocăinţă un crez de viaţă, înfrânându-şi trupul până la mortificare. Hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică, iar îmbrăcămintea aspră, din păr de cămilă. Avea carnea de pe trup străvezie şi uscată de post şi nevoinţă; avea însă spiritul din el viu şi neobosit. Avea faţa şi chipul aspru, însă plin de seninătate; ochii adânciţi în orbite, însă arzători de patimă sfântă; vocea aspră şi gravă, însă duioasă; mersul sigur şi plin de măreţie, ca un trimis al cerului. Era lipsit de falsele maniere ale lumii mari; însă cunoştea masca plină de ipocrizie, mocirla decadenţei morale şi putregaiul spiritual în care zăcea această lume copleşită de propria ei agonie.

Era aspru cu păcatul şi neîngăduitor faţă de fărădelegile veacului său. El nu învăţase la şcolile rabinice, cu marii dascăli a legii, care de multe ori răstălmăceau vechea învăţătură a lui Moise şi a vechilor profeţi după placul şi interesele lor – cunoştea însă legea şi profeţii mai bine ca toţi doctorii legii; îi întrecea în logica argumentelor şi-i lăsa mult în urmă în expunerea cu care îşi exprima convingerile.El a trăit în pustiu cu îngerii şi cu Dumnezeu, se înfrăţise cu lipsurile şi cu asprimea vieţii, îi crescuseră însă puterile spirituale ca unui adevărat trimis al lui Dumnezeu. Privea în extaz lumina zorilor şi urmărea ca pe o taină mersul stelelor, aşteptând ziua cea mare a mântuirii lui Israel.Acolo, pe malurile Iordanului, Sfântul loan pregătea lumea pentru împărăţia cea nouă a lui Dumnezeu şi nu avea prieteni decât pe aceia care se pregăteau pentru această împărăţie.Cuvântul lui era puternic şi răscolitor de suflet, iar icoana vieţii lui avea strălucirea de sfinţenie. Ioan pregătea poporul pentru ziua cea mare, când oamenii vor fi chemaţi să intre în împărăţia lui Dumnezeu, El era acela despre care proorocul Isaia vestise cu veacuri mai dinainte: „ Glasul celui ce strigă în pustie; pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi căile Lui” (Isaia XL, 3; Matei III, 3); iar un alt prooroc spunând: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei tale, care va pregăti calea Ta” (Maleahi III, 1; Marcu I, 2).

Împărăţia pe care o pregătea Înaintemergătorul era o împărăţie spirituală, cu o lume nouă şi un conducător nou. Pentru primirea acestui nou conducător, trebuiau pregătite căile spirituale ale poporului şi credinţele lui. El a propovăduit botezul pocăinţei, adică lepădarea de tot ceea ce este vechi şi putregăit în fiinţa omenească. Pocăinţa Sfântului Ioan cerea o schimbare structurală a fiinţei umane, o transfigurare a sufletului, scuturând de pe dânsul orice umbră de păcate şi spălând prin pocăinţă mocirla oricărei fărădelegi morale şi sociale.La întrebările ce i se puneau de cei ce veneau să-1 asculte la amvonul lui de predicare de pe malurile Iordanului, el le răspundea la toţi cu o limpezime ce numai trimişii lui Dumnezeu pot să aibă. Aşa spunea poporului: „Cel ce are două haine să dea una celui ce nu are nici una, şi cel ce are ce mânca asemenea să facă “ (Luca III, 11).Când vameşii îl întrebau: „Invăţătorule, noi ce trebuie să facem?” Profetul le răspundea: „Nimic mai mult decât vă este rânduit să faceţi”; iar când veneau şi ostaşii şi-l întrebau ei ce să facă, înaintemergătorul îi învăţa şi pe aceştia: „Nu asupriţi pe nimeni, nu năpăstuiţi pe nimeni şi fiţi mulţumiţi cu solda voastră” (Luca III, 12-14).Cuvintele sale erau ca nişte axiome morale, învăţătura sa era scurtă şi lapidară ca o poruncă, puternică şi răscolitoare de suflete ca o trâmbiţă ce vesteşte răsăritul unei lumi noi, deschizând inimile oamenilor dornici de alte orizonturi.

Profet şi învăţător neînfricat pentru adevăr, el se ridică cu putere de tunet contra claselor stăpânitoare din Israel. Condamnă fără de cruţare nedreptăţile sociale şi cruda ticăloşie ce se cuibărise chiar în casa regelui Irod, care, cu sfidarea totală a celor mai elementare reguli de morală, luase de soţie pe femeia fratelui său, Irodiada. Sfântul Ioan demască falsa religiozitate de la templu, unde adevărata învăţătură a Vechiului Testament era de multe ori răstălmăcită după interesele personale ale unor farisei şi cărturari.Din cauza îndărătniciei acestor farisei, care nu voiau să vadă în persoana Mântuitorului Hristos pe adevăratul Mesia, cel vestit de profeţi, Sfântul Ioan le adresează cea mai aspră şi crudă mustrare:

„Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi doar roade vrednice de pocăinţă, şi să nu vi se pară că puteţi zice în sine: Părinte avem pe Avraam. Căci iată şi securea la rădăcina pomilor zace; deci, tot pomul care nu face roadă bună se taie şi-n foc se aruncă” (Matei III, 7-10). Cu alte cuvinte, nu este de ajuns ca cineva să se creadă că, dacă este fiul lui Avraam – părintele poporului iudeu, dacă cunoaşte toată legea şi proorocii, poate să se mântuiască. Puterea lui Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam şi din pietrele pustiului.Pentru primirea lui Mesia trebuie să se facă adevărate fapte de pocăinţă, căci tot pomul care nu face roade bune se taie şi în foc se aruncă.„Eu vă botez pe voi cu apă, spre pocăinţă, iar cel ce vine după mine mai tare decât mine este, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintelor. Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. A cărui lopată este în mâna lui şi va curaţi aria sa şi va aduna grâul în jitniţa sa, iar pleava o va arde în foc nestins “ (Matei III, 11-12).

Botezătorul Domnului Hristos, prin predica sa, a pregătit astfel căile morale ale mulţimilor pentru primirea adevăratului învăţător, care vine după el şi căruia – din smerenie – el a spus că nu este vrednic să-I dezlege nici cureaua de la încălţăminte.El a strălucit ca o făclie luminoasă, la sfârşitul Vechiului Testament şi la începutul Noului Testament, fiind numit chiar de Domnul Hristos ca cel mai mare născut din femeie. Viaţa, învăţătura, faptele şi sfârşitul său pentru triumful adevărului, pentru condamnarea ticăloşiei şi a nedreptăţii îl face pe bună dreptate ca să fie una dintre cele mai luminoase figuri din catapeteasma sfinţilor Bisericii creştine." Sursa: prosanthropos.wordpress.com

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...k1ect1ljta.jpg

Biserica Ortodoxă il cinsteşte astazi 7 ianuarie 2014 pe Sf. Proroc Ioan Botezătorul, deoarece prin acesta s-a făcut arătarea Sfintei Treimi la momentul Botezului Domnului de la Iordan. Misiunea pe care a avut-o Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia şi de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau. 'Mijlocitor al legii' şi 'propovăduitor al pocăinţei', 'sfeşnic şi înger', Sfântul Ioan Botezătorul este proorocul care închide cartea Vechiului Testament şi o deschide pe cea a Noului Testament. Cel mai mare născut din femeie, simbolul martirilor şi al misionarilor, rămâne în tradiţia Bisericii ca Mergătorul-înainte al lui Hristos, cel care Îl prezintă lumii pe Mielul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul păcatelor omenirii. Sfântul Prooroc Ioan s-a născut în familia preotului Zaharia, după cele mai multe izvoare de atestare, la Ein-Karem, la aproximativ 10 kilometri de Ierusalim. Naşterea minunată a Sfântului Ioan a fost profeţită de Îngerul Gavriil într-o arătare în timpul slujbei oficiate la templu de tatăl Sfântului Ioan. Mama sa, Elisabeta, înaintată în vârstă şi fără copii, deoarece nu putea să aibă urmaşi, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Zaharia, tatăl său, nu a crezut în cuvântul îngerului şi, drept pedeapsă, a rămas mut.



Naşterea lui Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Sfinţii Părinţii socotesc naşterea Înaintemergătorului ca 'minunea ce merge înaintea Minunii' şi o privesc ca treaptă pe care se urcă înţelegerea celor ce vor vedea naşterea cea peste fire, din cea bătrână şi stearpă din neamul lui Aaron, pentru a se sui apoi la vederea cea preaminunată a naşterii celui mai presus de fire din Fecioara Maria. Pe când era încă nenăscut, la salutarea Mariei, Maica Domnului, Scriptura Noului Testament consemnează că pruncul (Ioan) a săltat în pântecele mamei sale. Iată cum se adevereşte că Ioan apare ca prooroc şi prieten al Mirelui, iar ca Înger al întrupării el depăşeşte timpul. Ioan este mesager, el este trimisul care vine din pustie şi arată lumii pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Însăşi venirea Sfântului Ioan Botezătorul este însoţită de semne, 'căci mâna Domnului era cu el', şi Ioan devine această mână, degetul lui Dumnezeu care arată şi vorbeşte oamenilor despre Hristos, Lumina lumii. Sfântul Ioan îşi începe propovăduirea în pustiu, acolo îşi botează ucenicii şi 'glasul lui strigă în pustiu' (Is. 40, 3). Ducea o viaţă de renunţare, era îmbrăcat cu haine din păr de cămilă, mânca miere de albine şi lăcuste şi se ruga mereu.



A fost un exemplu pentru primii asceţi ai creştinismului şi pentru monahism. Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului, cel care a pregătit calea şi mulţimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Mesajul principal pe care îl transmitea Ioan era „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!“. Cei care renunţau la păcate erau botezaţi în Iordan. Botezul acesta are şi o semnificaţie eshatologică, prevestind, aşa cum însuşi proorocul spunea, botezul cu „foc şi Duh Sfânt“, pe care îl aducea Cel Care va veni după el, Hristos-Domnul. În predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soţie a fratelui său vitreg, Filip. Aceasta i-a atras întemniţarea. La o petrecere cu mulţi oaspeţi, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în faţa tatălui său vitreg, iar Irod Antipa i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a solicitat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susţinătorii săi în oraşul Samaria. Confrom tradiţiei, Ioan a fost înmormântat în Samaria. Istoricii Rufinus şi Teodoret arată că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în 362, o parte dintre moaşte fiind arse.



Cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria, unde, la 27 mai 395, a fost aşezată în biserica ce îi poartă numele. Despre capul Sfântului, Nichifor şi Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost îngropat separat, în fortăreaţa Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului se află la Roma. Fragmente din moaşte se găsesc şi în Biserica Coptă, la mănăstirile dintre Cairo şi Alexandria. Sfântul Ioan Botezătorul reprezintă modelul de priveghere, de rugăciune, de pocăinţă şi de trezvie duhovnicească, de trezire a sufletului din moartea păcatului şi de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu. Haina din păr de cămilă purtată de Ioan vorbeşte despre pocăinţa necesară pentru dobândirea mântuirii. Totodată, veşmântul purtat de Sfântul Ioan mărturiseşte asprimea vieţii dusă de acest prooroc.



Sărbătoarea este una dintre cele trei sărbători cu cruce roşie închinate Sfântului Proroc Ioan Botezătorul pe lângă Naşterea Sfântului sărbătorită la 24 iunie şi Tăierea Capului la 29 august.

Semnificația numelui IOAN
 

Ion, Ioana - din ebraică: Dumnezeu a avut milă, numele acesta fiind printre cele mai frecvente la popoarele creştine, amintindu-ne dragostea şi mila cele fără de sfârşit ale Domnului pentru noi, oamenii.
Derivate: Ioan, Ionuţ, Oana, Ionica, Ioanichie, Ionel, Ionela, Nelu, Nela, Ianoş, Janina, Gianina şi multe altele.
Biserica Ortodoxă cinsteşte mai mulţi sfinţi care s-au numit Ioan sau Ioana.
Mai întâi trebuie amintit Sfântul Ioan Botezătorul, cel care propovăduia venirea Mântuitorului şi care L-a botezat pe Domnul nostru, Iisus Hristos în râul Iordan. Fără a se teme de autorităţile vremii aceleia, Sfântul Ioan a spus mereu adevărul, în cele din urmă fiind întemniţat, apoi tăindu-i-se capul. Este unul dintre cei mai importanţi sfinţi în cultul creştin, simbol al adevărului, al lucrării neîntrerupte şi al smereniei, deoarece sfântul trăia modest, sărac pe dinafară, dar atât de bogat în inima sa.
Sărbătorile Sfântului Ioan Botezătorul sunt: 7 ianuarie, 24 iunie, 29 august ş.a.
Un alt sfânt cu numele Ioan este Sfântul Ioan Hrisostom (Ioan Gură de Aur) numit astfel pentru predicile sale deosebit de frumoase. Toţi cei ce-l ascultau pe Sfântul Ioan erau pătrunşi de cuvintele sale deosebite, pline de credinţă. Acest sfânt este un simbol al învăţăturii pe care creştinul trebuie să o propovăduiască şi celorlalţi, al dăruirii pentru Hristos, al lucrării neobosite, deoarece Sfântul Ioan, în întreaga sa viaţă, nu a făcut altceva decât să îi ajute pe fraţii săi creştini, nu doar cu învăţătura sa, ci cu tot ce putea. Sub îndrumarea sa aveau loc acţiuni de binefacere, el fiind înainte de toate un exemplu viu de milă şi dragoste, un model de bun creştin. Ziua Sfântului Ioan Gură de Aur - 13 noiembrie.
Alţi Sfinţi Ioan prăznuiţi de Biserica Ortodoxă: Sfântul Ioan Evanghelistul, cel mai tânăr dintre cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului; Sfântul Ioan Damaschin; Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.
Sursa:

(Leon Magdan, Numele meu - mic dicționar ortodox, Editura Corint Turism, București, 2004, pp. 21-22)

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...3t1b41hbpa.jpg

Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Fiul Elisabetei şi al preotului Zaharia este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului. Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament şi, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron.

Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului, cel care a pregătit calea şi mulţimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!“. Cei care renunţau la păcate erau botezaţi în Iordan. Misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia şi de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau. Evanghelia după Matei arată că mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor“. Spre deosebire de Sfântul Matei, ceilalţi doi evanghelişti sinoptici Luca şi Marcu folosesc termenii „Împărăţia lui Dumnezeu“. Momentul în care Mântuitorul Iisus a venit la Ioan spre a Se boteza a fost vârful misiunii profetului de pe malul Iordanului. El a deschis inimile şi minţile evreilor, spre a-L primi pe Hristos şi cuvântul Acestuia. Sămânţa aruncată de el va rodi: primii ucenici ai Domnului vor fi aleşi dintre cei ai Sfântului Ioan. Întrucât în predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soţie a fratelui său vitreg Filip, a fost întemniţat. La o petrecere cu mulţi oaspeţi, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în faţa tatălui său vitreg. Acesta a cedat farmecelor tinerei dansatoare şi i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a solicitat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susţinătorii săi în oraşul Samaria, unde a fost îngropat.

Conform tradiţiei, Sfântul Ioan a fost înmormântat în Samaria. Istoricii Rufinus şi Teodoret arată că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în 362, o parte dintre moaşte fiind arse. Restul au fost duse în Ierusalim, apoi în Alexandria, unde, la 27 mai 395, au fost aşezate în biserica ce îi poartă numele. Despre capul Sfântului, Nichifor şi Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost îngropat separat, în fortăreaţa Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului se află la Roma. Fragmente din moaşte se găsesc şi în mănăstiri din Biserica Coptă.
Sfântul Ioan este ocrotitorul insulei Puerto Rico şi al oraşului capitală San Juan. În 1521, insula a primit numele „San Juan Bautista de Puerto Rico“ , pornind de la numele original pe care Cristofor Columb l-a dat insulei. Mulţi ani, insula şi oraşul erau numite atât „San Juan Bautista“ cât şi „Puerto Rico“. Abia din 1746, insula se numeşte „Puerto Rico“ iar oraşul capitală se numeşte „San Juan“. Mottoul oficial al insulei este „Joannes Est Nomen Eius“ adică „Ioan este numele lui“. Sfântul Ioan ocroteşte şi Canada cu oraşele St. John Newfoundland şi St John New Brunswick. Pe 24 iunie, în Quebec este „Fete nationale“ sau „La Fete St. Jean Baptiste“. În noaptea dintre 23 şi 24 iunie, Sfântul Ioan este cinstit în Porto, Portugalia. În Marea Britanie, Sfântul Ioan ocroteşte oraşele Penzance şi Cornwall, iar oraşele Lian, Metro Manila, San Juan din Philippines, ca şi întregul stat Carolina de Sud îl ca au ca patron.

Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul şase sărbători: zămislirea - 23 septembrie; naşterea - 24 iunie; soborul - 7 ianuarie; tăierea capului - 29 august; prima şi a doua aflare a capului - 24 februarie; a treia aflare a capului - 25 mai.

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul
 

Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul
 

Astazi pe 29 August sarbatorim Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul.
Iata un articol bun in acest sens:

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ul-121005.html

Multumim! Doamne ajuta! O zi frumoasa!

Pe 7 ianuarie, în fiecare an, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan.
Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca „nu-L stia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Aceasta marturisire a lui Ioan este adevarata, caci el nu putea cunoaste din proprie experienta ca Cel purtat in pantecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae, comentand acest episod, spune ca Ioan „a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie. Sunt cunostinte care apar in noi in chip tainic, fara niciun efort al nostru de a le castiga”.
Raspunsul la intrebarea „Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?”, il gasim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care reda marturia Botezatorului: „Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu” (In 1, 33-34). Parintele Dumitru Staniloae, talcuieste acest eveniment astfel: „Dumnezeu il poate face pe om sa auda in forma omeneasca ceea ce vrea El sa-i spuna, si sa vada in forma in care vad ochii omenesti vointa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut „vorbi” sau face pe Ioan sa-L auda vorbind. Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu”.

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!”.
Ioan Botezatorul model al smereniei
In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: „Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: „Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: „Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El”, marturiseste: „Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.” Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.
Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.
Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Boteazatorul
Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.
Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.
Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, semnifica chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.
Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.
Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.
Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul
Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

“Ioan Botezătorul ne este îndeobşte cunoscut pentru marea sfinţenie a vieţii sale. I se spune înger în trup sau om îngeresc, de cât de aspră i-a fost viaţa în pustie şi de cât de intransigentă asceza. (…)
Ne putem întreba acum ce semnifică pentru noi Ioan Botezătorul, prin care însuşiri ale lui ni se arată admirabil , adică vrednic de mirare şi veneraţie, prin care ne poate fi călăuzitor şi model? Prin smerenia sa absolută , desigur. Prin iubirea sa totală faţă de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine şi a înlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezătorul se trece în umbră, se şterge, parcă s-ar dori invizibil.
El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneşte Iisus în versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfântului Ioan , prietenul care se bucură de bucuria Mirelui, care stă şi-L ascultă cu dragoste şi supunere, care nu-şi doreşte nimic altceva decât să-L slujească. Iată ce este Ioan Botezătorul: este minunata pildă de „eu” care iese din sine şi – cu smerenie şi neţărmurit devotament – dobândeşte putinţa de a-şi iubi semenul mai mult decât pe sine însuşi.
Ioan Botezătorul ne poate fi tuturor
îndreptar pe calea strâmtă a înfrângerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului şi egocentrismului nostru ridicol care-şi face râs de noi îndemnându-ne a crede că suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii şi ne dă ghes a ne încrede numai în noi înşine, a ne închide şi încuia în carapacea bine ferecată a sinei noastre imperialiste. Ioan ne poate fi pildă sigură de dragoste pentru Mire, adică pentru Hristos şi de slujire neprecupeţită a Sa. (…)
Noi reţinem din viaţa şi jertfa Sfântului Ioan Botezătorul (…) capacitatea omenească de a ieşi din sine, de a depăşi strâmtoarea fenomenalităţii, de a iubi pe un altul. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză (sau măcar un temei de neîncredere în afirmaţii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina frază de la Ioan 3, 30: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez “.
(Nicolae Steinhardt , Daruind vei dobandi,
Editura Manastirii Rohia, 2006
)

“Pe meleagurile noastre se întâmplă ce se întâmpla cu evreii din Vechiul Legământ. Conştientizaţi de descoperirea dumnezeiască că ei sunt poporul ales, bineînţeles că păcatul şi-a tras spuza pe turta lui şi atuncea au început să se mândrească. Care este primul cuvânt de propovăduire al glasului Cuvântului lui Dumnezeu, adică Ioan Botezătorul? – Troparul zice că e glasul Cuvântului, glasul cel din pustie –
“şi să nu vă ziceţi vouă că sunteţi sămânţa lui Avraam că zic vouă că din pietrele acestea Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam “ .
[…]
Toate sunt la îndemână, dar o luăm de bună, şi fiindcă o luăm de bună o pierdem, fiindcă păcatul îşi trage spuza pe turta lui, păcatul fiind indiferenţa, păcatul fiind nepăsarea , păcatul fiind
mândria că noi suntem popor aşa şi pe dincolo, poporul lui Dumnezeu . Vă spun că din popoarele pe care le-am cunoscut nu este nici un popor care să nu fie buricul pământului. Sunt zeci de burice dintre care, bineînţeles, sunt eu şi poporul meu . Ăsta este păcatul şi spuza care şi-o trage, pentru asta poporul lui Dumnezeu pe Dumnezeu l-au răstignit şi pe Dumnezeul lor şi tradiţia lor au pierdut-o”.
“Sfantul Ioan Botezatorul avea destula dragoste si destula sfintenie ca sa-i trateze pe cei din poporul lui ca “pui de naparca” .. . Eu n-am nici dragostea, nici sfintenia lui si n-as indrazni sa zic asa ceva, dar vreau sa zic ca… gandul meu este, esential, cam pe aceleasi linii… Noi nu trebuie sa ne falim cu ce avem, ci sa ne socotim cu ce nu avem, ca sa nu cadem de la Pronia noastra. Cu ajutorul lui Dumnezeu, daca ne vedem pacatul, intunericul neamului nostru, importanta este nu uraciunea pacatului pe care-o vedem, ci important este ca… o vedem! Si asta vreau sa v-o spun ca sa ajut sa se trezeasca o insuflare in neamul nostru.
Imnului acesta, “Desteapta-te, române”
as putea sa-i fac o parafraza minunata, duhovniceasca, ca sa iesim din ieftinismul acestei eroistici patriotarde, inspre ceva duhovnicesc … Poate ca a venit vremea ca sa ne desteptam, fie si ca o Cenusareasa, oarecum prea tarziu. Domnul sa miluiasca, asa cum stie El!”.
(Parintele Rafail Noica)

Creștinii sărbătoresc în fiecare an pe 7 ianuarie Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, ziua în care este cinstit şi sărbătorit cel care l-a botezat pe Isus Hristos în apa Iordanului. Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul are loc a doua zi după Boboteaza care se sărbătoreşte pe 6 ianuarie. Ziua de 7 ianuarie marchează obiceiul potrivit căruia, după marile praznice împărăteşti, sunt cinstite şi persoanele care au luat parte la eveniment.

Potrivit Noului Testament, Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în satul Ein-Kerem lângă Ierusalim, fiind fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, mama sa fiind descendentă din neamul lui Aaron. Ioan s-a născut cu şase lui înaintea lui Hristos, naşterea sa fiind vestită lui Zaharia de către îngerul Gavril. Scriptura spune că Zaharia a fost pedepsit să rămână mut până la naşterea lui Ioan, deoarece nu a dat crezare îngerului Gavril.

Iisus şi Ioan Botezătorul s-au cunoscut în copilărie. Potrivit unor traducători ai cărţilor sfinte, este posibil ca Ioan să-l fi cunoscut pe Iisus înainte de botez, la Qumran, unde ar fi primit împreună o educaţie eseniană. Ioan Botezătorul a început să predice în timpul domniei Cezarului Tiberiu. Menirea lui a fost să pregătească poporul pentru venirea lui Mesia şi să facă cunoscut mesajul lui Mesia în Israel.

El a fost cel care a anunţat venirea lui Iisus: “Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apa, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt”. Sfântul Ioan Botezătorul a îndemnat la pocăinţă şi botez pentru ispăşirea păcatelor. Potrivit sfintei scripturi, mesajul principal al predicilor lui Ioan Botezătorul a fost ”Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”. Predicatorul ascet a activat numai în preajma râului Iordan, acolo unde l-a botezat şi pe Iisus. După botezul Domnului în Iordan, cuvintele lui Ioan Botezătorul au fost: “Am văzut Duhul coborându-se din cer ca un porumbel şi a rămas peste el”.

Potrivit celor scrise în Evanghelia după Marcu, Ioan Botezătorul umbla îmbrăcat în haina din păr de cămila, încins cu o curea de piele şi se hrănea numai cu lăcuste şi miere sălbatica. Albinele si lăcustele erau considerate a fi curate după Vechiul Testament, asta însemnând că predicatorul se hrănea doar cu cele agreate de divinitate.

Ioan Botezătorul l-a criticat dur în predicile sale pe împăratul Irod Antipa pentru faptul că trăia în păcat cu Irodiada, fosta soţie a fratelui său vitreg. Criticile i-au atras furia lui Irod care l-a aruncat în închisoare. Se spune că moartea lui Ioan Botezătorul ar fi fost cerută de amanta lui Irod Antipa. La o petrecere. Salomeea , fiica Irodiadei ar fi dansat în faţa tatălui ei vitreg şi i-ar fi cerut acestuia, în numele mamei sale, capul lui Ioan Botezătorul, care era întemniţat. Potrivit cărţilor sfinte, Ioan Botezătorul ar fi fost ucis prin decapitare la decizia lui Irod. Capul său a fost dus Salomeei pe o tavă.

Trupul sfântului a fost îngropat de adepţii lui în Israel. O altă ipoteză susţine că rămăşiţele lui Ioan Botezătorul ar fi fost arse, iar cenuşa împrăştiată. Nearse ar fi rămas, de fapt, doar un braţ şi un deget. Rămăşiţele au fost îngropate în Samaria. Mormântul a fost profanat şi o parte din moaşte au fost arse, iar ceea ce a rămas din Sfântul Ioan Botezătorul a fost dus la Ierusalim. Despre capul Sfântului Ioan se spune că a fost pierdut de trei ori şi găsit tot de atâtea ori, calendarul creştin marcând trei sărbători dedicate aflării capului. Astăzi, capul sfântului se află la Roma. În Noul Testament, activitatea de predicator şi profet a lui Iisus, începe după moartea lui Ioan Botezătorul.

Şase sărbători creştine se leagă de numele Sfântului Ioan Botezătorul. Naşterea acestuia se marchează pe 24 iunie. Sărbătoarea este o excepţie , deoarece în majoritatea cazurilor sfinţilor, ziua naşterii se serbează de fapt în data morţii, considerată adevărata naştere în Împărăţia Cerurilor. Zamislirea lui Ioan Botezătorul este sărbătorită pe 23 septembrie, , soborul pe 7 ianuarie, tăierea capului pe 29 august, prima si a doua aflare a capului lui pe 24 februarie şi a treia aflare a capului sau pe 25 mai.

Invitație la lectură :)
 

《Una dintre cele mai grele incercari la care poate fi supusa persoana umana este sa-si recunoasca micimea, atunci cand se afla in fata unei persoane cu viata morala inalta. Iti trebuie o mare doza de smerenie ca sa accepti, de pilda, sa te retragi din fata unui luminator care urca la zenit, sa te impaci cu gandul ca tot ce a fost in trecut se va schimba sub actiunea unor noi forte.

Era un om cu o natura puternica, putea sa “intre in competitie” cu Hristos, sa atraga de partea sa multimile usor de convins si sa apara ca intemeietor al unei noi invataturi, ca “sef” al unei noi “scoli”. Dar o asemenea intentie era departe de Ioan Botezatorul. Cautand sa atraga atentia de la persoana sa, va arata cu evlavie spre Hristos, “Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica pacatul lumii“. Considerandu-se doar un prevestitor al Mantuitorului, s-a multumit doar sa-I proclame aparitia, ascunzandu-se apoi din calea Sa, asemenea luceafarului care dispare la aparitia soarelui. A inteles indata maretia venirii Mantuitorului si, in acea clipa, tot ce tinea de propria sa persoana a disparut. Asemenea unui cedru magnific, rapus de trasnet, a cazut la picioarele lui Hristos, zicand: “Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez”.

Sa invatam de la Inaintemergatorul deplina smerenie, pentru ca in orice pozitie publica ne-am afla, sa putem ajunge a ne uita pe sine si a fi gata sa cedam locul altuia. Sa avem in vedere in primul rand scopul pe care suntem chemati sa-l slujim, catre care tindem, sa nu ne impedicam de amanunte, care, de cele mai multe ori se transforma in mari piedici.

Ce bine ar fi Sfantul-Ioan-Botezatorul--detaliusi ce mare folos ar rezulta pentru munca obsteasca daca in aceasta chestiune n-ar interveni calcule personale, porniri meschine, din pricina carora poate fi ratata adesea o cauza importanta!

Sa urmam exemplul Inaintemergatorului, sa fim mereu gata sa trecem in umbra, sa ne bucuram de succesul altuia, sa nu ne stea gandul la propria noastra marire. Sa nu ne lasam sa ne patrunda in inima duhul cel rau al zavistiei, sa ne rugam Domnului sa trimita asupra noastra darul renuntarii de sine si al uitarii de sine. Sa ne aducem mereu aminte ca preocuparea de capetenie a lui Ioan era sa arate catre Hristos, iar cea mai de seama marturie pe care a facut-o despre El a fost: “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridica pacatul lumii“ (Ioan 1, 29).

El arata catre Hristos, ii trimite pe oameni la Hristos, se bucura pentru Hristos, vestind solemn: “Tatal Il iubeste pe Fiul si pe toate acestea le-a dat in mana Lui” (Ioan 3, 35). Fie ca si inima noastra sa marturiseasca aceasta! Sa-L preaslavim pe Hristos cu buzele noastre si cu viata noastra, pentru ca “sa fie El Cel dintai intru toate” (Coloseni 1, 18), si pentru ca noi sa ne micsoram, iar El sa creasca.》

(din:“Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)

Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul si mesajul pentru noi: DUHUL UCIGAS AL PLACERILOR LUMESTI SI AL SENZUALITATII PROVOCATOARE

Pentru marele si durerosul praznic de astazi am ales spre citire Omilia Sf. Ioan Gura de Aur la Taierea cinstitului Cap al Sf. Ioan Botezatorul. Predica sa este o analiza a dezlantuirii unui lant de patimi care a condus la aceasta crima oribila – o ucidere multipla in plan duhovnicesc, precum se va vedea – urmata de un alt sacrilegiu nemaiauzit (capul Sfantului a fost aruncat intr-un loc de rusine).

Sfantul Ioan Gura de Aur arata cum impatimirea data de desfranare, de lux, de iubirea de dansuri si de petreceri, dar si de slabiciunea in fata raului, pe de o parte si cum rautatea oarba, pe de alta parte sunt “ingredientele” unui amestec letal pentru suflet, ce devine orb si capabil de cele mai mari faradelegi.

Irod, desi tiran si calcator de lege si prin inchiderea Sf. Ioan Botezatorul, avea un oarecare respect fata de acesta (asemanator cu teama amestecata cu respect pe care o avea Ahab pentru Sf. Ilie). Slabiciunea lui Irod, ca si a lui Ahab, fata de femeia sa, precum si nebunia dezmatului petrecerii, au dus insa la transformarea lui Irod din tiran calcator de lege in ucigas de prooroc.

Rautatea si veninul Irodiadei precum altadata rautatea si veninul Izabelei (sotia lui Ahab), pregatesc sfarsitul Sfantului, caci, dupa cum spune Sf. Ioan Gura de Aur (care a fost prigonit tot datorita rautatii unei femei, si ea tot imparateasa, Eudoxia!), femeia desfranata este “mai indrazneata si mai cruda decat orice om”. Si nu se refera aici la femeia care este muncita de ispitele trupesti si care se lupta cu ele, ci la cea care, prin hainele si gatelile mestesugite si prin miscarile sale provocatoare si lascive isi gaseste o delectare perversa in a atata si a provoca, cea care isi foloseste farmecul femeiesc si isi cultiva senzualitatea pentru a-si atinge scopurile, starnind pofte, stricand suflete si dand nastere la alte si alte pacate si faradalegi…

Sa luam aminte, caci noua ne vorbeste Sfantul Ioan Gura de Aur, asa cum precizeaza explicit la sfarsitul predicii sale.

Noua, pentru a intelege ca nu este nicio diferenta de duh intre chefurile facute cu diferite “ocazii” (pretexte) si dezmatul satanic ce a dus la uciderea Sf. Ioan.

Noua, ca sa intelegem ca iubirea fata de placeri, de imbuibare si de lux (ce este un chef, daca nu o ocara si batjocura fata de cei ce nu au ce pune pe masa?) duce la nesimtirea sufletului, la rautate, si face ca uciderea sa se petreaca pe “nestiute”.

Noua, pentru a intelege cat de multe si mari rele poate face senzualitatea si patima trupeasca, pentru a intelege ca trebuie sa starpim din noi “duhul desfranarii” ascuns poate si in cele mai negandite cotloane din sufletele si trupurile noastre. Ca acest duh al desfranarii, transformat azi in moda, este unul ucigas de oameni si stricator de case!

Si chiar daca nu sunt omorate sau ranite trupuri, omoram si ne omoram sufletele si ne taiem noua insine “capul”, adica pe Hristos de la carma mintii noastre!

“Ascultati toti citi faceti mai mult decit trebuie gustul femeilor! Ascultati toti citi faceti juraminte pe nestiute, citi faceti pe altii stapini pe gindurile si vointa voastra spre pierderea voastra si va sapati voi insiva groapa!”

Sa ascultam pe Sfantul Ioan si sa intelegem si noi, sa ne cutremuram si sa ne venim in fire. Pentru a fi partasi prin duhul nostru Sfantului Ioan Botezatorul si a scoate de la noi duhul lui Irod, al Irodiadei si al Salomeei…

Totodata Sf. Ioan Gura de Aur mai pune in evidenta si ceea ce este cel mai definitoriu pentru profilul duhovnicesc al Sfantului Ioan Botezatorul: FRICA DE A TACEA, DE A NU SPUNE ADEVARUL, adica gandul/voia lui Dumnezeu (NOTA BENE: nu minciuna “adevarului” vazut prin prisma patimilor si a mandriei mele).