"Rugăciunea este o iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă nu ştim unde se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră."

Sf Ioan Gura de Aur

Nu numai că n-o vindecă , dar o şi AGRAVEAZĂ ! Căci dacă cu un ochi mă rog şi cu celălat judec pe fratele meu nimic nu fac ! Dacă mă rog 5 minute, o zi şi o noapte şi nu reuşesc să scot din sufletul meu ura, dispreţul, aroganţa , mândria , boala se agravează mult mai rău. Văd vorbindu-se pe acest forum cu gura până la urechi de smerenie, bunătate, dragoste de Dumnezeu, văd dispute "teologice măreţe", văd vorbind mulţi fraţi de vămile văzduhului, de îngeri , de mântuire, de pocăinţă în general, dar văd atâta dispreţ faţă de aproape, văd atâtea antipatii personale, atâta ură ascunsă, încât mă întreb ce rost mai are rugăciunea în inimile acestora . Vin, urlă , se măresc cu a lor ştinţă , judecă, dau verdicte , pun la colţ , cataloghează , fug şi pleacă , ca apoi să revină ceva mai "smeriţi" mai "iertători" , cerându-şi iertare , cerând sfaturi , umblând în vicleşug şi ură de fraţi. Da, boala acestora va deveni cronică şi când îşi vor da seama va fi mult prea târziu ! Dumnzeu să ne apere de vicleşugul lor, căci cel viclean a pus stăpânire pe ei ! Să ne rugăm şi pentru aceştia şi pentru cei ce ne urăsc şi ne vrăjmăşesc pe noi, căci nu sunt puţini , şi asta lesne se vede chiar şi aici pe forum . Iartă-i şi iartă-ne Doamne !+

Dăruieşte Doamne iertare de păcate tuturor celor ce ne urăsc , ne smintesc şi folosesc numele Tău în deşertăciune . Luminează-le mintea şi sufletul lor întunecat de patimi , curăţeşte trupurile şi sufletele lor de povara păcatelor şi fărădelegilor neamului lor . Nu-i lăsa să piară , iartă-i , miluieşte-i după marea ta milostivire şi iubire de oameni !

Cel ce se roaga isi izbaveste sufletul de rautati
 

Multi cred ca rugaciunea inseamna doar a lua cartea de rugaciuni si a citi din ea un timp bine determinat , un anumit orar ca sa ma exprim astfel . Da , rugaciunea inseamna si citirea , rostirea din carti , dar ea trebuie sa fie pana la urma gandul nostru permanent la Dumnezeu . In timp ne vom obisnui ca facand oricare lucru , mergand pe strada , vorbind cu cineva , scriind ceva , etc. , sa avem un mic procent din gand , din mintea noastra , indreptat spre Dumnezeu . Acea particica a mintii noastre va fi obisnuita sa nu se mai desparta de rugaciune , si va garantez ca multe ispite , multe incercari , multe si rele vor fi indepartate , indreptate . Rugaciune inseamna si un simpu " Iarta-ma Doamne " , sau " Scapa-ma din ispita asta Doamne " , sau " Doamne arata-mi unde am gresit " . . . Cuvintele noastre sincere sunt de mult pret in fata lui Dumnezeu , un cuvant simplu , dar venit din inima noastra valoreaza cu mult mai mul decat zeci de rugaciuni citite unde mintea este de multe ori imprastiata spre grijile lumesti sau spre diferite ispite . Asta nu inseamna ca rugaciunea citita trebuie anulata , neglijata , ci dinpotriva , dar pe parcursul unei zilei intregi de munca , si nu numai , putem mentine rugaciunea in sufletul nostru , vorbirea cu Dumnezeu , prin cuvintele noastre , spuse simplu , dar cu toata sinceritatea . Rugaciunea astfel va fi prezenta permanent in sufletul si mintea noastra . Omul lui Dumnezeu trebuie sa fie Omul rugaciunii . Prin cuvintele noastre , prin gandurile curate , prin rugaciunea scrisa , ne vom izbavi sufletul de rautati , iar lasand gandul sa umble aiurea , sa umble necontrolat , vom face locas diavolilor si gandurilor desarte . Spunea cineva , nu-mi aduc aminte acum cine , ca cel ce se aseaza la rugaciune pune capat pacatului , iar cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui .

Dar din Dar...
 

Ai perfecta dreptate in tot ce spui- crestinul adevarat nu isi impune un timp de rugaciune si apoi face pauza- rugaciunea este permanenta si chiar cand nu te gandesti, Il simti pe Dumnezeu -El este prezent in tot ce faci,e o trezire permanenta a fiintei, involuntara.Se vede ca este o marturisire sincera.Aceasta constatare o fac si eu de multe ori.Multumim pentru marturisire!

Sfantul Maxim Marturisitorul de pilda, in dialogul intre un batran si un frate, a raspuns la intrebarea cum Sfantul Apostol Pavel care avea atatea griji pentru a propovadui si pentru a ajuta Bisericile spune totusi "neincetat sa va rugati", cum se ruga el neincetat? Si Sfantul Maxim Marturisitorul, raspunzind la aceasta intrebare, nu spune ca Sfantul Apostol Pavel zicea mereu: "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ci spune altceva. Zice ca: "Rugaciunea neincetata este sa ai mintea pururea lipita de Dumnezeu cu multa dragoste si cu dor, sa atarni cu nadejdea de Dumnezeu si sa te increzi in El in orice ai face si ti s-ar intampla". Acesta este raspunsul Sfantului Maxim Marturisitorul din care intelegem ca de fapt rugaciunea nu e de fapt o simpla repetare a unei formule de rugaciune, ci este o atitudine de rugaciune, o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, sa simti ca esti lipit de Dumnezeu cu gandurile tale, sa simti ca atirni de El si sa ai nadejde in El si sa te increzi in Dumnezeu in orice ai face si ti s-ar intampla, si atunci aceasta stare sufleteasca ti se primeste de Dumnezeu ca o rugaciune.
O conceptie la fel cu aceasta a Sfantului Maxim Marturisitorul o avea si un pustnic despre care se spune in Pateric ca a fost vizitat de un oarecare strain care la plecare si-a cerut iertare de la parintele ca l-a retinut de la rugaciunea lui, de la programul lui. Si parintele respectiv a raspuns asa: "Rugaciunea mea, frate, este sa te primesc pe tine si sa te petrec cu drag". Cine Ii slujeste lui Dumnezeu prin ceea ce face si isi face datoria in viata aceasta, acela, daca da un sens religios vietii, prin tot ceea ce face Ii slujeste lui Dumnezeu. De altfel, Cuviosul Dorotei spune ca: "A te tine de o singura fapta buna inseamna a zidi un singur perete si nu o casa intreaga".
Rugaciunea neincetata nu trebuie inteleasa ca o simpla repetare continua a unei formule de rugaciune, ci mai degraba ca o stare de rugaciune; constiinta permanenta a prezentei lui Dumnezeu, constiinta din care izvoraste, in mod necesar, preamarirea lui Dumnezeu.
In Pateric se spune ca este necesar ca rugaciunea sa fie unita cu faptele, adica lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le urmarim si cu fapta. Adica, traim o viata de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu niste lucruri pe care le-am vrea, dar pe care, intr-un fel, am putea sa le castigam si noi insine?

(Pr. Teofil Paraian)

Exact, rugăciunea neâncetată, este însăşi starea noastră , unde , aşa cum am mai spus ceva mai sus, o fărâmă din mintea noastră să fie deconectată de la grijile lumeşti , iar această fărâmă să fie în permanenţă alipită de Dumnezeu, indiferent ce facem în acel moment ! Se dobândeşte în timp cu multă voinţă, răbdare şi mai ales dragoste . Mulţumim Ana Maria pentru frumoasa ta postare !

Rugaciunea si libertatea duhovniceasca
 

Rugaciunea cere experienta a unei libertati duhovnicesti pe care majoritatea oamenilor o ignora.

Primul semn de emancipare e renuntarea la a ne impune vointa asupra celorlalti.

Cel de-al doilea e o eliberare launtrica de sub puterea pe care ceilalti o au asupra noastra.

Infranarea dorintei de a domina e o etapa extrem de importanta, urmata indeaproape de neplacerea de a-l constrange pe fratele nostru.
Omul e facut dupa chipul lui Dumnezeu care e smerit si in acelasi timp liber. De aceea e firesc si normal ca el sa fie dupa asemanarea Creatorului sau – ca el sa se retina de la exercitarea vreunui control asupra celorlalti, fiind el insusi liber si independent in virtutea prezentei Duhului Sfant inauntrul sau.
Cei stapaniti de patima puterii intuneca chipul lui Dumnezeu in ei insisi. Lumina adevaratei vieti se indeparteaza, lasand un gol chinuitor, plictiseala sacaitoare. Viata e lipsita de semnificatie.

Atunci cand prin prezenta Sa blanda in sufletul nostru, Duhul Sfant ne face in stare sa ne stapanim patimile, ne dam seama ca faptul de a privi de sus in jos la ceilalti e potrivnic duhului iubirii.Si daca dragoste nu am, orice altceva - chiar si darul profetiei, al intelegerii tuturor tainelor sau al facerii de minuni – nu este de nici un folos.”
(Arhim.Sofronie Rugaciunea – experienta vietii vesnice ed.Deisis, 2007.)

Foarte folositor si bun articolul.Multumim.

Uitati niste citate frumoase:


Rugăciunea este o iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă nu ştim unde se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră.(Sf.Ioan Gura de Aur)

Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei.

(Sf.Augustin)


Rugăciunea este cheia dimineţii şi zăvorul serii.


Rugăciunea este, după fiinţa ei, apropierea şi unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, rugăciunea este puterea susţinătoare a lumii, împăcarea cu Dumnezeu.
(Sf.Ioan Scararul)

Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeres


(Sf.Grigorie Sinaitul)



Rugăciunea este cea mai puternică armă a creştinului. Rugăciunea este cea care ne face eficienţi, ne face fericiţi, rugăciunea ne dă toată forţa necesară pentru a duce la îndeplinire cele ce ne sunt cerute de Dumnezeu. Da, toată viaţa ta poate şi trebuie să fie o rugăciune!

(Sfantul Josemaria Escriva)

Darul tau - postarile pe care le faci , ne arata ca lucrurile se indreapta spre bine.Doamne ajuta!

Rugăciunea este respiraţia duhovnicească a omului, de aceea întrebarea dacă trebuie sau nu trebuie să ne rugăm "neîncetat" nu este binevenită. Acest "neîncetat", mai ales în cazul mirenilor, dar şi a multor monahi (inclusiv eu), nu trebuie înţeles în sensul de 24/24, ci în sensul unei căutări permanente (sau cât se poate de permanent) a lui Dumnezeu.
Ca să fie mai clar, rugăciunea nu tb înţeleasă ca un act formal: mă pun în genunchi, îmi fac semnul crucii etc., ci în sensul unui dialog cu Dumnezeu care poate avea loc chiar şi atunci când dormim, dacă inima noastră pentru Dumnezeu (cum spune Înţeleptul Solomon). Bineînţeles, această rugăciune existenţială nu exclude nicidecum "rugăciunea formală", în special cea de dimineaţă şi de seară. Este foarte important ca fiecare creştin să-şi facă aceste rugăciuni, dar şi mai important ca nici un creştin să nu rămână aici...
Deci fiecare trebuie să pornim de la simplu (şi nu avem dreptul să neglijăm asta), dar să căutăm o stare continuă de rugăciune. Observaţi: vorbesc de rugăciune ca stare, nu ca moment(e).
Sper că am fost suficient de clar.

Exact , Damian ! Nu numai ca ai fost destul de clar , dar acest aspect l-am subliniat si eu ceva mai sus ! Doamne ajuta !:1:

"Adeseori, cand dorim sa ne rugam cu Rugaciunea lui Iisus, mintea e asaltata de tot felul de ganduri care ne abat atentia de la inima.

Rugaciunea noastra pare nerodnica pentru ca mintea nu participa la chemarea Numelui Domnului si doar buzele noastre continua sa repete mecanic cuvintele.

Dar exista un sens in acest aflux de ganduri necuvenite:rugaciunea noastra devine ca un fascicul de lumina aruncat in ungherele ascunse ale vietii noastre launtrice, descoperindu-ne patimile sau atasamentele ce ne stapanesc sufletul. Aflam de aici lucrurile impotriva carora trebuie sa luptam; vedem faradelegile care ne inghit. Si atunci chemam cu si mai multa osardie Numele Domnului si cainta noastra se intensifica."
(Arhim.Sofronie Rugaciunea – experienta vietii vesnice ed.Deisis, 2007.)

Rugaciunea de luni
 

Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi pacatele cele de voie si fara de voie, si-mi ajuta sa pun inceput bun si sa port mai multa grija de sufletul meu, pentru care ai rabdat atatea dureri la Sfanta Ta Rastignire!

O Doamne, astazi iti dau sufletul si trupul meu si vointa mea, rugandu-Te sa fie voia Ta cu mine, dupa buna placerea Ta. Pedepseste-ma Doamne, dupa indurarea Ta, in aceasta lume, iar nu in cealalta viata. Si iarta pe cei vii si pe cei raposati, pentru rugaciunile Sfintei Tale Biserici, si pe toti ne invredniceste de marirea Ta in rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfintii Tai ingeri, catre care zic: O, cerestilor ajutatori si pazitori ai oamenilor, voua ma inchin si va multumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o dati in toate zilele noua, nevrednicilor si pacatosilor. Scutiti-ma de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa nu mai pacatuiesc de acum inaintea Dumnezeului meu! Invredniciti-ma sa va vad la moartea mea, stand in jurul meu si sa duceti sufletul meu in cer, ca sa se inchine maririi Fetei lui Dumnezeu, iar voua sa va multumesc acolo, pentru purtarea de grija ce ati avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neincetat in veci. Amin.

Lumina candelei aprinse pe tot parcursul nopţii e cea care ne veghează , ne apără de negura gândurilor necurate , ne întăreşte şi ne dă somn liniştit, odihnitor . Ea, candela, lumina ei , prin tainica tăcere se roagă pentru noi , ne veghează. Vă spun sincer că somnul nopţii e mult mai odihnitor astfel. Atunci când tot felul de gânduri necurate te ispitesc , te uiţi la lumina sfântă ce arde pentru tine , şi toate nălucirile se risipesc. Ea, lumina candelei ce arde în miez de noapte, confirmă ruga noastră neâncetată către Dumnezeu. O noapte liniştită !+

Legea cea mai scurtă a rugăciunii este să nu-ţi închipui nimic când te rogi. Că imaginaţiile sunt de trei feluri: rele, bune şi sfinte. Să nu primeşti nici un fel de imaginaţie. Că dacă te opreşti la imaginaţie, nu poţi intra cu mintea în inimă în vremea rugăciunii. Iar aici la vama raţiunii, care-i la poarta inimii, întâmpină alte duhuri rele. Să vă dau aici o pildă ca să înţelegeţi.

La vama raţiunii o întâmpină pe mintea noastră teologii întunericului şi filosofii iadului şi-i dau minţii raţiuni duhovniceşti. Mintea noastră, după mărturia Sfântului Vasile, are însuşirea să izvorască veşnic gânduri, bune sau rele. Şi nu-i de vină ce izvorăşte. Că ce turnăm într-însa, moara macină. Noi suntem cei ce hotărâm dacă dăm drumul la gânduri.

Stai uneori la rugăciune, în genunchi sau în picioare sau stai pe-un scaun sau pe-o laiţă, că te poţi ruga şi culcat când eşti bolnav sau bătrân, cum zice Sfântul Grigore Sinaitul "Cel bătrân şi bolnav, poate sta culcat cu capul pe-o pernă, dacă nu poate sta în picioare, numai să se roage". Dumnezeu nu cere omului poziţia trupului, ci a minţii şi a inimii. În clipa rugăciunii, numai ce vezi că apar nu cuvinte rele, ci din Scriptură, cum a ispitit pe Mântuitorul în muntele Carantaniei. Nu l-a ispitit din Scriptură? Aruncă-Te jos, că scris este: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatra piciorul Tău.

Rugaciunea-marti
 

Doamne, Dumnezeul meu, osandit stau inaintea fetei Tale celei sfinte, si-mi marturisesc nevrednicia, neputinta si saracia mea cea mare. Pentru aceasta ma rog Tie: O, izvor dulce si noianul indurarii, deschide stavilele cerului si ploua asupra mea bunatatile indurarii Tale, pentru ca sa pot scoate lacrimi, sa plang, sa spal si sa curatesc sufletul meu de intinaciunea pacatelor, cu cainta tare si adevarata. Si ca sa-mi dai acest dar, Stapane, pun mijlocitor pe Inaintemergatorul Ioan, catre care zic: O, invatatorule al pocaintei si marite Proorocule, care esti mai mare decat toti proorocii, precum insusi Fiul lui Dumnezeu te-a numit in Sfanta Evanghelie, tu care ai aratat poporului pe Stapanul Hristos, tu care L-ai botezat in Iordan si ai vazut cerurile deschizandu-se, tu care ai auzit glasul Parintelui ceresc si ai vazut pe Duhul Sfant ca un porumbel pogorandu-se peste El. Rogu-te, ajuta-mi cu mijlocirea ta, tu care stai in cer inaintea Judecatorului vesnic, si fa-L sa se indure de mine, caci ai multa indrazneala la iubirea Lui.

Intinde mana aceea cu care L-ai botezat si strica cugetele mele cele rele si ma intareste sa-mi petrec viata pe calea cea buna a lui Dumnezeu. O, Proorocule, lumineaza-mi mintea cu poruncile Domnului, ca sa le tin minte si sa le pazesc pana la sfarsitul vietii mele. Si sa stai langa mine in ora mortii mele, sa ma duci pocait inaintea Stapanului meu, Dumnezeu. Roaga-te inca si pentru toata lumea, ca Dumnezeu sa dea ajutor crestinilor, si celor vii si celor adormiti, sa-i odihneasca in necazurile cele multe, sa le dea toate cele de trebuinta si sa-i invredniceasca Imparatiei Sale. Amin.

Plansul de marti seara - Sfantul Efrem Sirul

Vai mie, in ce fel de osanda stau, in ce fel de rusine zac? Nu este omul meu cel ascuns precum cel vazut. Pentru nepatimire vorbind eu, cugetarea rusinoaselor patimi intru mine este ziua si noaptea. Pentru curatenie graind si scotand cuvinte, pentru inversunare gandesc.

Vai mie, ce fel de cercare imi este mie gatita! Cu adevarat, cu chipul bunei-credinte sunt imbracat, iar nu cu puterea. Cu ce fata ma voi apropia la Domnul Dumnezeu, Cel ce cunoaste cele ascunse ale inimii mele?

Atator rautati vinovat fiind, ma tem, stand la rugaciune, sa nu se pogoare foc din Cer si sa ma arda pe mine, precum oarecand pe cei ce au adus foc strain in pustie, iesind foc de la Domnul, i-a ars pe dansii.

Dar eu ce voi astepta, cel ce cu multa nemasurata greutate de pacate sunt infasurat? S-a infocat inima mea, s-a schimbat gandul meu cel bine-credincios, s-a intunecat gandirea mea. Pururea ma intorc ca un caine la a sa varsatura.

Nu este intru mine indrazneala catre Cel ce cearca inimile si rarunchii; nu este intru mine cugetare curata; nu este intru mine lacrima intru rugaciune. Chiar daca voi suspina, doar imi racoresc fata cea intru rusine cufundata. Imi voi bate pieptul, lacasul patimilor, pravalia gmdurilor celor rele.

Slava Tie, unule indelung-rabdatorule, slava Tie, unule bunule, Slava Tie, facatorule de bine al sufletelor si al trupurilor noastre. Mari si multe sunt indurarile Tale peste noi, pacatosii, Doamne!

Sa nu ma lepezi pe mine cu cei ce zic Tie «Doamne, Doamne» si nu fac voia Ta, pentru solirile Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu, pentru solirile tuturor celor ce bine au placut inaintea Ta.

Ca Tu cunosti, Doamne, patimile cele ascunse intru mine; Tu stii ranile sufletului meu. Vindeca-ma, Doamne, si ma voi vindeca. Ca de nu vei zidi Tu, Doamne, casa sufletului, in zadar s-au ostenit ziditorii. Caci ma gatesc catre impotrivirea patimilor cand ma socotesc cu dansele, dar reaua mestesugire a balaurului imi slabanogeste taria sufletului meu prin dulceata; si, nefiind cineva care sa ma sileasca, ca un robit ma trag de dansele.

Ma sarguiesc sa ma smucesc din vapaia care ma arde, si mireasma focului, inca tanar fiind, ma trage pe mine catre foc. Iarasi ma pornesc sa mantuiesc pe cel ce se cufunda, si din neiscusinta impreuna cu dansul ma cufund. Cert pe cel bolnav, orb fiind eu. Doctor al patimilor voiesc sa ma fac eu, ticalosul, insumi eu fiind robit de dansele.

Lumineaza-mi, Doamne, ochii inimii mele, ca sa cunosc multimea patimilor mele. Darul Tau sa umbreasca peste mine, Stapane, si sa lumineze gandirea mea cea intunecata si, pentru necunostinta mea, cunostinta Dumnezeiasca sa salasluiasca intru mine; ca la Tine nici un cuvant nu este cu neputinta.

Tu, Doamne, marea cea neumblata ai facut-o bine calatorita norodului Tau oarecand. Tu din piatra vartoasa apa ai scos norodului Tau celui insetat. Tu singur pe cel cazut intre talhari l-ai mantuit cu bunatatea Ta.

Milostiveste-Te, Doamne, pentru multa bunatatea Ta, spre mine, cel cazut intre talhari si legat cu legatura de reaua cugetare. Nimeni nu este care poate sa vindece durerea sufletului meu, fara numai Tu, Doamne, Cel ce stii adancurile inimii mele.

De cate ori am pus, ticalosul, intru sine-mi hotar si ziduri am zidit intre mine si pacatul meu cel fara de lege si intre cei impotrivnici care asupra-mi navalesc cu razboi; si gandirea mea hotarele le-a trecut si zidurile le-a surpat, pentru ca hotarele nu au intarire frica Celui mai bun si zidirile nu sunt intemeiate pe pocainta cea curata.

Cine nu va plange pentru mine, ca pentru o mica dulceata focul cel fara de sfarsit l-am dispretuit si imparatia cea vesnica nu m-am silit sa o dobandesc? Am robit patimilor eu, ticalosul, cu vrednicia sufletului meu. M-am facut dobitocesc si nu pot sa caut catre Domnul cel milosard.

Am fost impodobit oarecand cu darurile cele de bogatie facatoare, iar acum saracia patimilor am iubit-o. Strain m-am facut de faptele bune, in tara departata a rautatii ducandu-ma. Pe jumatate sunt mort, prea scurta ramasita de viata avand.

Plangeti-ma, Cuviosilor si Dreptilor, pe mine, care in patimi si in pacate sunt cuprins; plangeti-ma, lucratorii infranarii, pe mine, care sunt indracit cu pantecele si iubitor de dezmierdari; plangeti-ma, cei miluiti si cunoscatori cu dreapta socoteala, pe mine, care am fost miluit si am intaratat pe Cel ce m-a miluit.

Plangeti-ma, cei ce ati iubit cele bune si ati urat cele rele, pe mine, care am iubit cele rele si am urat cele bune; plangeti-ma, cei ce v-ati agonisit viata imbunatatita, pe mine, cel ce cu chipul sunt imbunatatit, iar cu lucrurile patimas si nebagator de seama; plangeti-ma, cei ce bine ati placut lui Dumnezeu, pe mine, care am placut oamenilor.

Plangeti-ma, cei ce dragostea cea desavarsita catre Dumnezeu si catre aproapele aveti, pe mine, care cu cuvintele iubesc, iar cu lucrurile departe de dragoste stau; plangeti-ma, cei ce v-ati agonisit rabdare si sunteti purtatori de roada, pe mine, cel nerabdator si neroditor; plangeti-ma, cei ce fara de rusine va rugati lui Dumnezeu, pe mine, cel ce ma rusinez a cauta la inaltimea Cerului.

Plangeti-ma, cei ce v-ati agonisit blandete, pe mine, cel ce sunt strain de aceasta; plangeti-ma, cei miluiti, pe mine, cel nemiluit; plangeti-ma, cei smerit-cugetatori, pe mine, cel inalt-cugetator si mandru.

Plangeti-ma, cei ce neagoniseala Apostolilor v-ati agonisit, pe mine, cel impatimit de materie si insarcinat; plangeti-ma, cei credinciosi si intariti cu inima catre Domnul, pe mine, cel indoit la suflet, si putred, si netrebnic; plangeti-ma, cei ce plansul l-ati iubit si rasul l-ati urat, pe mine, cel ce am iubit rasul si am urat plansul.

Plangeti-ma, cei ce aveti in minte Judecata cea de dupa moarte, pe mine - cel ce marturisesc ca o pomenesc, si cele impotrivnice le lucrez; plangeti-ma, mostenitorii imparatiei Cerurilor, pe mine, cel vrednic de gheena focului.

Rugati-va, Sfinti ai lui Dumnezeu, pentru sufletul cel inviforat; intru acelea care puteti, Sfinti ai lui Dumnezeu, ajutati-mi. Caci stiu ca, daca veti ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu, toate se vor ierta noua pentru noianul bunatatii Sale.

Si, precum Dumnezeu este iubitor de oameni, asa si voi, cei vrednici, sa nu treceti cu vederea rugaciunea mea, a pacatosului, ca nu am indrazneala, pentru multe pacatele mele. Lucru al vostru este, o, Sfinti ai lui Dumnezeu, a soli pentru cei pacatosi, iar lucrul lui Dumnezeu este a-i milui pe cei deznadajduiti.

Sfintilor ai lui Dumnezeu, rugati-va imparatului pentru cel robit; rugati-va Pastorului pentru oaie; rugati-va Vietii pentru cel mort, ca sa trimita darul Sau si sa-mi intareasca lesne-alunecarea smeritului meu suflet.

Cad la indurarile bunatatii Tale, Stapane al tuturor. Primeste rugaciunea pacatosului; indulceste sufletul amarat de pacat; impartaseste celui insetat din izvorul vietii si ma povatuieste pe mine la calea vietii; baga-ma pe mine pe usa cea imparateasca, ca un stapan pe robul sau, ca sa ma slobozesc de robia patimilor celor necinstite, caci se tine legata inima mea ca intr-un lant de fier. Sa ma intampine pe mine indurarile Tale, Doamne, pentru rugaciunile Sfintilor Tai, mai inainte de a ma trage cu cei ce lucreaza faradelegea. Acolo se vor descoperi cele intru intuneric si cele intru lumina lucrate de mine.

Vai mie, ce fel de rusine ma va cuprinde cand ma vor vedea pe mine osandit cei ce ma socotesc acum ca sunt fara de prihana! Lucrarea cea duhovniceasca am parasit-o eu, ticalosul, si patimilor m-am supus!

Vai mie, suflete! Cum se innegreste soarele cu negura patimilor mele! Cum se strica viata de moarte! Cum nu se pierde negura cu venirea de fata a razei! Cum alegem stricaciunea in locul nestricaciunii! Cum ne-am framantat, suflete, in pamant cu patimile! Haina cea de Dumnezeu tesuta am netrebnicit-o si nevrednica de nunta cea imparateasca am facut-o. De buna voie ne-am vandut pacatelor. Vrajmasului vietii noastre robi ne-am facut.

Ce vei zice Judecatorului in ziua aceea infricosata si groaznica? Am flamanzit pentru Tine, sau am insetat, sau gol m-am facut, sau m-am smerit? Sau Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu?

Cu indrazneala totdeauna striga Dascalul: Primeste, cel ce esti intru stapanire, fraul; cel intru robie, cinstea cea intocmai; saracule, bogatia cea nejefuita. Pentru ce nu vrei slobozenia, ci stramtorarea? Pentru ce astepti vreme, iar nu gand? Pentru ce esti prieten celui viclean, si nu ai dor de mantuire? Pentru ce nu ajutam firii, avand vreme?

Pana inca esti domn al gandurilor tale; pana nu se osteneste trupul si cugetarea; pana nu intru puterea altora zace binele tau; pana aratat iti este tie darul, iar nu cu indoiala, si de adancul inimii tale darul se apuca; pana cand lacrimile tale sunt vestiri pentru iesirea ta: intampina, stai vitejeste impotriva patimilor impreuna cu ajutorul lui Dumnezeu la razboi; fa vitejie asupra lui Goliat, sa nu apuce mai inainte talharul, sa nu te rapeasca mai-nainte ucigasul, ca nu cineva din silitorii si din rapitorii imparatiei sa te incuie pe tine afara.

Sa ne temem si sa ne pazim cu toata strajuirea, ca sa nu ne aratam mincinosi ai marturisirii noastre. Caci daca marturiile cele catre oameni le intareste Dumnezeu cand in vazul tuturor s-au luat, cata va fi primejdia fagaduintelor acelora ale carora noi ne vom afla calcatori, si nu numai ai celorlalte pacate, ci si cand pentru insasi minciuna vinovati vom fi adevarului, si mai ales cand nu va mai fi a doua nastere din nou, nici plasmuirea din nou, nici asezare la starea cea dintai.

Cumplit lucru este dupa ce a trecut targul, atunci a cauta negutatoria. Cumplit lucru este sfatuirea de pe urma si atunci a simti paguba, ca nu este dezlegare a pagubei dupa ducerea cea de aici si dupa amara incuiere si pecetluire a celor lucrate de fiecare.

Ca vamesul suspin, ca si desfranata lacrimez, ca talharul slobod glas, ca fiul cel curvar strig catre Tine, iubitorule de oameni, Hristoase, Mantuitorul lumii, Lumina cea adevarata: intareste sufletul meu cel slabit care s-a slabanogit cu betia dezmierdarilor. Tamaduieste bubele acestuia si abaterile mintii mele. Spala-l pe acesta, care s-a innegrit cu putreziciunea pacatului, cu cinstitul Tau Sange.

Acum este vreme bine primita, acum zi de mantuire. Cu multimea milei Tale intoarce-ma, Unule indelung-rabdatorule, si ma izbaveste de toata desfatarea cea dezmierdatoare. Sa nu ma arda desavarsit cuptorul patimilor, ci cu roua milei Tale stinge-l pe dansul.

Vai mie, ca mi-ai daruit mie, Doamne, luminarea cunostintei si eu o lepad pe aceasta! Vai mie, ca totdeauna m-am bolnavit si ma slabanogesc, si neincetat ma cerceteaza pe mine darul Tau si ma vindeca pe mine, si in tot ceasul am lepadat si lepad daruirea tamaduirilor lui!

De cate daruiri, Stapane, m-ai umplut pe mine, pacatosul, si de-a pururea imi daruiesti, si eu, netrebnicul, sunt nemultumitor si nerecunoscator cu voirea! Totdeauna ma indulcesc de darul Tau, totdeauna ma luminez, adeseori ma intaresc, si totdeauna il lepad si intru amaraciunea mea iarasi ma schimb.

Imi aduci aminte, Preabunule, de moarte, de muncile cele vesnice si ma tragi pe mine totdeauna catre viata, ca sa ma mantuiesc, iar eu intru indaratnicia mea raman de-a pururea. Pentru aceasta nu voi avea nici un raspuns acolo.

Bat ca sa mi se deschida usa milei Tale, Doamne. Starui rugandu-ma, ca sa imi dobandesc cererea. Ca un fara-de-rusine, caut sa ma miluiesc. Fii indelung rabdator asupra mea, razvratitului. Izbaveste-ma de pacatele cele ce m-au inconjurat, sanatos facandu-ma sa ma scol din patul pacatului celui de stricaciune facator.

Slobozeste-ma pe mine de tot lucrul rau, mai inainte de a ma apuca sfarsitul; ca sa gasesc dar inaintea Ta in ceasul mortii si al despartirii; caci in iad, cine se va marturisi Tie? Albeste-mi vesmantul cel intinat mai inainte de a-mi veni porunca cea infricosata si a ma lua pe mine ne-gata si rusinat.

Izbaveste sufletul necajit din gura leului si mantuieste-l pe dansul cu darul, cu indurarile si cu solirile Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu, si ale tuturor Sfintilor, ca bine esti cuvantat in vecii vecilor. Amin!

Esti uimitor cristi ! Cand sa iti spuna cineva o eticheta,te arati a fi opus ei !
Frumoasele cuvintele tale. Uite ,aceasta ma invata sa nu mai judec oamenii,caci nimeni nu stie sufletul celuilalt cu adevarat .
Noapte buna ,si rugaciune precum candela, nestinsa !

importanta rugaciunii
 

Dacă te vei ruga pentru toţi, toţi se vor ruga pentru tine. (Fer. Augustin)

Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele. (...) Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi, în acelaşi timp, cel mai dificil. (Sf. Ioan de Kronstadt)


Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura. Rugăciunea asigură libertatea (...). (pr. Dumitru Stăniloae)

Rugacuinea de miercuri
 

Doamne Atotputernice si Atotindurate! Imi aduc aminte ca Te-ai nascut Om din Sfanta Fecioara in pestera si ai fost vandut cu treizeci de arginti de ucenicul cel viclean, ca sa ne rascumperi pe noi, pacatosii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, indura-Te de mine, pacatosul!

Primeste, Doamne, aceasta mica a mea rugaciune, si umilita a mea vointa, ca ma intristez pentru ca Te-am intristat, si ma amarasc pentru ca Te-am suparat fara de numar. La Tine, Prea Bunule Mantuitor, am toata speranta, si cred ca Tu, care din iubire de oameni ai primit sa fii vandut pentru noi, Te vei indura si de mine acum, ca sa ma mantuiesti de chinurile cele de veci, si sa ma invrednicesti Imparatiei Tale.

Nu Te departa de la mine Doamne, si ajuta-mi, ca in toate sa fac voia Ta, si sa nu Te mai rastignesc in toate zilele cu faptele mele cele pacatoase, nici sa Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum faceau iudeii cei necredinciosi in timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea pacatoasa sa-Ti spal picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca sa ma invrednicesc a auzi si eu din Gura Ta cea dulce: Iertate sa-ti fie pacatele... Amin.

Prin rugaciune vedem implinindu-se minuni in propria noastra viata , iar una dintre acestea , si cea mai apasatoare , este ca putem pune capat multor pacate ce ne tiranizeaza viata , existenta noastra !

Toti marii oameni ai Bibliei s-au rugat in diverse imprejurai dar, nici unul nu a rostit o rugaciune standard, spusa de altii. Fiecare s-a rugat cu cuvintele lui, cu simtirea lui catre Dumnezeu care poate totul. De ce se incearca ingradirea rugaciunii, a vorbirii cu Dumnezeu in niste tipare, acatiste sau carti de rugaciuni? A vorbi cu Dumnezeu trebuie sa se faca liber, dupa constiinta fiecrauia , dupa nevoile personale.
Am ingradit mult relatia cu Dumnezeu: prin icoane, prin sfinti, prin Fecioara Maria, prin rugaciuni standard, prin spovedanie si iertare. Am pus toate acestea intre noi si Dumnezeu, in loc sa comunicam "direct" asa cum au facut sfintii din vechime. Ei nu s-au pus inaintea icoanei, n-au rostit acatiste si n-au citi carti de rugaciuni. ai vorbit direct cu Dumnezeu. De aceea erau binecuvantati si sfintiti. de aceea aveau pace in inima lor.
Ar trebui sa-l lasam pe Dumnezeu sa intervina direct in viata noastra. EL nu are nevoie de "avocati". Orice astefl de avocat ne slabeste credinta adevarata.
Asa spune Sfanta Scriptrua. Iisus fiind Singurul Mijlocitor intre noi si Dumnezeu.

În sfârşit , îţi dai încet , încet, arama pe faţă !
 

Eşti complet în afara Credinţei ORTODOXE , şi Dumnezeu îţi dă vicleşugul în vileag ! Îţi mulţumesc din suflet pentru postarea ta lămuritoare asupra adevăratei tale credinţe ! Sf. Maria şi Sfinţii noştri consideraţi nişte simpli avocaţi ? ? ? ? ? ? ? ? Să te ierte Dumnezeu, omule ! ! !

Rugăciunea nu numai că îl apropie pe om de Dumnezeu, ci îl lipeşte de Dumnezeu şi îl face un duh cu El. Este ceea ce spune marele Apostol Pavel: Cela ce se lipeşte de desfrânată, un trup este cu ea... şi cel ce se lipeşte de Domnul, un duh este cu El. Sudura aceasta duhovnicească de a se uni omul cu Dumnezeu, se face pe calea rugăciunii.

Dar când auzim noi de rugăciune, să nu credem că toată rugăciunea noastră este rugăciune. Dacă eu zic cu limba rugăciunea, sau cu gura, iar mintea este pe dealuri, eu mă înşel pe mine când mă rog. Că Dumnezeu, în vremea rugăciunii, nu caută numai buzele şi limba, ci caută mintea şi inima.

Sa punem neancetat mijlocitori pe Sfintii bine placuti Lui , si in primul rand pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria , izbavitoarea noastra din necazuri , nevoi si ispite !

Rugăciunea care o facem noi cu gura şi cu buzele şi ea este bună într-o măsură, căci şi ea are temei în Sfânta Scriptură. Când auzi pe Apostolul Pavel că spune aşa: Aduceţi Domnului roada buzelor voastre, arată rugăciunea gurii pe care o zicem; sau când auzi în Sfânta Scriptură că zice: Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat, se referă la rugăciunea limbii şi a glasului. Când auzi pe proorocul că zice: Şi L-am înălţat pe El cu limba mea, iarăşi de rugăciunea gurii vorbeşte; sau: Doamne, auzi rugăciunea mea şi strigarea mea la tine să vină, tot de rugăciunea buzelor vorbeşte. Sau: Auzi, Dumnezeule, rugăciunea mea şi nu trece cu vederea ruga mea, iarăşi de rugăciunea gurii vorbeşte şi aici Sfânta Scriptură.

Dar să ştiţi că rugăciunea gurii, după învăţătura dumnezeiescului părinte Grigore de Nissa, marele filosof şi fratele marelui Vasile, este graniţa cea mai depărtată a rugăciunii, sau mai bine zis, ca să înţelegeţi mai bine, ea este cuiul (treapta) cel mai de jos din scara rugăciunii. Ştii că atunci când te urci pe scară, pui piciorul pe cel dintâi cui. Dar, cât ai de suit!

Sectarii gandesc astfel ! Sa ne ferim de aceste ciuperci otravitoare ! ! !

Dar să ştiţi că rugăciunea gurii, după învăţătura dumnezeiescului părinte Grigore de Nissa, marele filosof şi fratele marelui Vasile, este graniţa cea mai depărtată a rugăciunii, sau mai bine zis, ca să înţelegeţi mai bine, ea este cuiul (treapta) cel mai de jos din scara rugăciunii. Ştii că atunci când te urci pe scară, pui piciorul pe cel dintâi cui. Dar, cât ai de suit!

Or, scara rugăciunii în urcuşul ei nu are sfârşit. Rugăciunea, în creşterea ei, nu are margine, pentru că ea se uneşte cu Dumnezeu. Şi precum Dumnezeu, fiind nemărginit în sfinţenie prin înălţimea însuşirilor Sale, nu are sfârşit în bunătate şi în sfinţenie, aşa şi rugăciunea, în creşterea ei duhovnicească, se înalţă şi margine nu are!

Şi nu numai rugăciunea este nemărginită, ci şi toate virtuţile care se nasc din Dumnezeu sunt nemărginite; tocmai de aceea, că se nasc din Dumnezeul nemărginit. Ori credinţa, ori nădejdea, ori dragostea, ori mila, toate sunt nemărginite, pentru că ele se nasc dintr-un Dumnezeu care nu are margine în bunătate.

Aşadar, când ne rugăm cu gura, să ştiţi că facem bine, căci cu aceasta începe a se învăţa omul a se ruga. Cu gura începem să învăţăm întâi rugăciunile începătoare: "Împărate ceresc", "Sfinte Dumnezeule", "Preasfânta Treime", "Tatăl nostru", "Crezul", "Psalmul 50"...;şi-i bine să le învăţăm pe de rost din cărţi de rugăciune, din Ceaslov şi Psaltire.

Incerci sa dregi busuiocul , caci mai sus ai indemnat la altceva ! le balmajesti omule !

Când ne rugăm cu limba, cu gura şi cu buzele, suntem în treapta cea mai de jos a rugăciunii. Trebuie să trecem cu rugăciunea noastră de la limbă şi de la gură, la minte, pentru că sufletul nostru are două părţi domnitoare, cum arată Sfântul Ioan Damaschin în "Dogmatica": mintea şi inima.

Mintea izvorăşte permanent gânduri. Creierul este unealta raţiunii, iar inima este unealta sentimentelor, a simţirilor celor duhovniceşti. Că unde simţi întâi bucuria, scârba, frica? Nu în inimă? Vezi că simţirea sufletului se află în inimă?

Deci, vreau să vă spun un lucru. Când ne rugăm cu gura, ne aflăm la începutul rugăciunii. Iar, dacă eu zic o rugăciune cu gura: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul", sau "Tatăl nostru", sau "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară...!" sau oricare şi, dacă o înţeleg şi cu mintea, ea atunci nu se mai cheamă rugăciunea gurii, ci trece în altă treaptă, şi anume la rugăciunea minţii.

Iar, dacă această rugăciune, care o zic cu gura şi o înţeleg cu mintea, o duc până la simţirea inimii - ea a devenit atunci rugăciunea inimii, altă treaptă mai înaltă. Deci, auzi ce spune Sfântul Apostol Pavel: Vreau mai bine să zici cinci cuvinte cu mintea în biserică, decât zece mii de cuvinte cu limba. Aţi auzit cu cât este mai înaltă rugăciunea minţii decât a limbii? Că preferă apostolul mai degrabă să zică cinci cuvinte cu mintea în biserică, decât zece mii de cuvinte cu limba; fiindcă, a te ruga cu mintea, este rugăciune mult mai înaltă decât a limbii.

Dar rugăciunea minţii este desăvârşită? Nu! Nici a minţii nu-i desăvârşită. Rugăciunea minţii de-abia o numesc dumnezeieştii Părinţi, jumătate de rugăciune, sau pasăre cu o aripă, sau rugăciune cu-n picior, că nici rugăciunea minţii nu-i desăvârşită. Îi mai trebuie ceva. Trebuie să ducem această rugăciune de la înţelegerea minţii la simţirea inimii.

Când noi zicem o rugăciune cu limba şi o înţelegem cu mintea şi o simţim cu inima, ea devine sferică, rotundă, în mişcarea sufletului nostru. Această rugăciune este mult mai desăvârşită şi se numeşte rugăciunea inimii.

Sti ce admir la tine : ca incerci sa ne copiezi , dar o dai in bara cand scri cu cuvintele tale ! Ai scris o singura data cu ale tale cuvinte si ti-ai aratata "invatatura " . Viclesugul asta , l-am mai intalnit la sectari , ce foloseau invataturi Ortodoxe pentru a atrage auditoriul , apoi inserau "pilde si invataturi ' de -le lor . Stilul asta nu are sorti de izbanda pentru cei ce au urechi de auzit si ochii mintii trezie !

Prima este rugăciunea numită De sine mişcătoare. De ce se cheamă aşa? Când s-a întărit rugăciunea în inimă, adică "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!", de la o vreme inima se roagă fără să zică limba cuvinte. Este ceea ce spune la "Cântarea Cântărilor", în Biblie: Eu dorm şi inima mea veghează. Ştii cum este atunci rugăciunea noastră? Aşa cum ai întoarce un ceas şi apoi el merge singur.

Apostolii nimic n-au învăţat mai presus de puterea noastră. Când a zis Apostolul Pavel: Neîncetat vă rugaţi, cel ce ajunge la "rugăciunea de sine mişcătoare", împlineşte cuvântul lui. El dacă mănâncă, inima lui se roagă, când vorbeşte cu oamenii, are în taină altă gură: gura cea de foc a Duhului Sfânt din inima lui. Cu aceea vorbeşte cu Dumnezeu. Este "gura Duhului", cum o numeşte Vasile cel Mare. Un asemenea om, care a câştigat "rugăciunea de sine mişcătoare", orice-ar face el, inima lui se roagă. Aceasta este a patra treaptă a rugăciunii.

Da , dar de n-ar fi Sintii , Preasfanta Fecioara , riscam sa ramana ceasul in urma si mult mai rau :sa se rupa arcul !:76:

Fraţilor, n-au ce căuta astea în vremea rugăciunii! Sfântul Ioan Gura de Aur spune: "Tu, când te rogi, nu teologhisi, că eşti batjocorit de demoni!" Când te rogi trebuie să ai mintea înfrântă şi smerită, durerea inimii pentru păcate şi smerenie. Taina asta este a lui Dumnezeu, Izvorul minţilor raţionale din cer şi de pe pământ.

Deci, nu este voie, în vremea rugăciunii, nici să teologhiseşti. Pentru că a sta de vorbă cu nişte raţiuni duhovniceşti în vremea rugăciunii, chiar de-ar fi din Sfânta Scriptură, nu ne rugăm, ci teologhisim. Adică înseamnă să cugetăm ceva la cuvintele Scripturii. Fiindcă această vamă a raţiunii este la poarta inimii, n-ai voie să vorbeşti în vremea rugăciunii nici un cuvânt din Scriptură. Ci, te coboară în inimă cu rugăciunea de-un singur gând. Adică gândind numai la numele Domnului nostru Iisus Hristos.