Din fericire pisica nu a patit nimic, a fost vazuta si e bine, doar ca nu mai vrea sa se intoarca acasa la ai mei. Eu insa banuiesc ca nu mi se va intampla asa ceva, vreun accident grav, moarte fulgeratoare, ci o imbolnavire lenta, progresiva, generatoare de suferinte fizice si psihice pentru urmatoarele 2-3 zeci de ani cate oi mai avea....

Ingerul pazitor

In cate dimineti de duminica
ingerul meu a plecat singur la liturhgie?
M-a privit de fiecare data mustrator,
si-apoi m-a parasit lasandu-ma doar
cu pacatele mele grele,nespovedite inca.
Poate s-a mai uitat odata lung in urma sa
si inainte de-a se inalta,
a mai varsat o lacrima tacut,de mila mea.
Si-apoi s-a dus in zbor,usor,
cu alti ingeri tristi si singurei,
sa cante liturghia cereasca, stiuta doar de ei.(de D.S)

Poezia mi-a fost inspirata de cele ce mi-au fost spuse de un student la teologie intr-o convorbire despre Ingerii pazitori.

Intrebare: initial, la inceputurile crestinismului, sfanta liturghie a fost randuit de catre sfaintii apostoli (?) sa se faca doar duminica (adica sa se stranga intr-un loc, toti credinciosii, si sa ia masa impreuna, intru pomenirea Domnului, asa cum El insusi a cerut-o la cina cea de taina) si abia apoi, cu timpul, a inceput sa se faca si in alte zile, cele de sarbatoare, in special (praznice, pomeniri ale sfintilor si ale unor evenimante marcante din viata Mantuitorului si ale lumii crestine), sau nu a existat o zi anume randuita in mod expres pt aceasta? Cum de a ajuns sa se faca sfanta liturghie, in zilele noastre, si in alte zile decat duminicile? Initial era aktfel? Adica daca era saptamana asta ziua Sfantului Ilie, ca azi, de ce nu il sarbatoream tot duminica, la sfanta liturghie? Si celelalte mari sarbatori, la fel, de ce nu le sarbatorim tot duminica, cum sarbatorim Pastele? Daca totusi asa e randuit, sa se tina sfanta liturghie doua zile la rand, cum a fost acum si de Sfintii Petru si Pavel, care au picat tot sambata, care din cele doua sarbatori (liturghii) e mai importanta, cea de sambata sau cea de duminica? In care zi e pacat mai mare sa nu participam si sa facem alte treburi necesare?

O conferință pe tema ”Liturghia dincolo de simbolisme şi misticisme”:

http://www.doxologia.ro/video/confer...cisme-partea-1
http://www.doxologia.ro/video/confer...cisme-partea-2
http://www.doxologia.ro/video/confer...rebari-partea3

Cristian, în cartea Părintelui Serafim Rose - "Sufletul după moarte" (Ediţia 2002, edit. Anastasia), am găsit câteva precizări care m-au surprins şi încântat totodată. Spicuiesc câteva pasaje din Capitolul 2 - Învăţătura ortodoxă despre îngeri., pag. 33-35


Cu prilejul criticii unor lucrări teologice consacrate în lumea romano-catolică din secolul XIX, Episcopul Ignatie Branceaninov "combate ideea modernă bazată pe concepţiile filosofului Descartes, conform căreia tot ce este în afara realităţii materiale ţine imediat de domeniul spiritului pur. Efectul direct al unei asemenea idei este că Îl plasează pe Dumnezeu, care este infinit, la acelaşi nivel cu nenumărate alte spirite finite (îngeri, demoni, suflete ale celor adormiţi)."
Abatele Bergier învaţă că îngerii, demonii şi sufletele celor morţi sunt fiinţe perfect spirituale; prin urmare, ele nu s-ar mai supune legilor timpului şi spaţiului, deci despre forma şi mişcarea lor nu putem vorbi decât metaforic şi au nevoie să primească un corp subtil ori de câte ori Dumnezeu le permite să acţioneze în trup.

Aceste concepţii, însă, spune Seraphim Rose, sunt rezultatul unei perspective minimaliste asupra realităţii spirituale, perspectivă apărută sub influenţa materialismului modern. Să ne dezvăţăm, zice autorul, de a mai minimaliza dihotomia modernă dintre materie şi spirit, întrucât lucrurile sunt în realitate mult mai complexe.

Episcopul Ignatie scrie: "Atunci când Dumnezeu îi deschide ochii duhovniceşti, omul este capabil să vadă duhurile în forma lor proprie."

Sfântul Vasile cel Mare, în cartea Despre Sfântul Duh, arată că puterile cereşti au limite în spaţiu (sic!) şi devin vizibile, arătîndu-se celor vrednici sub înfăţişarea propriilor lor trupuri (sic!).
În altă parte, Sfântul zice: "Noi credem că fiecare putere cerească se află într-un loc hotărât (de Dumnezeu - n.m.). Căci îngerul care a stat înaintea lui Corneliu nu l-a însoţit în acelaşi timp şi pe Filip (Fapt. 10, 3; 8, 26); iar îngerul care i-a vorbit în acelaşi timp lui Zaharia lângă altarul tămâierii (Lc 1,11) nu s-a aflat în acelaşi timp şi în locul său din ceruri."

Sfântul Ioan Damaschinul, concluzionînd în sec. VIII învăţătura Părinţilor anteriori lui, scrie: "Îngerii sunt circumscrişi, pentru că atunci când se află în cer ei nu se află şi pe pământ, iar atunci când Dumnezeu îi trimite pe pământ, ei nu rămân în acelaşi timp şi în cer."

Dar dacă vorbim despre "trupuri" de îngeri trebuie să fim atenţi să nu le atribuim caracteristicile vreunui material brut. Ei sunt nematerialnici, "eterici".

P.S. În "Vieţile" pe august am citit ieri minunata descriere a unor momente din viaţa Cuviosului Pimen, din Egipt. La un moment dat spune că un monah cu totul cucernic vine la Pimen şi începe să-i vorbească multe lucruri despre cele cereşti şi îngereşti, în chip desfătător, desigur. Dar Pimen nu-i răspunde, întoarce faţa.... Aflăm şi motivul: Pimen e un simplu om, el cunoaşte doar cele ale luptelor omului păcătos ce ţin de nevoinţe, de pocăinţă... La ce folos, zice Pimen, să vorbim despre lucruri atât de înalte?...
Ca urmare, mă reţin şi eu să mai dau pasaje din cartea în care sunt şi lămuriri despre îngeri (necesare acolo, zice Seraphim Rose, pentru a înţelege ce-i cu fiinţele de lumină care apar atât de des în viziunile modernilor, teribil de multe în ultimul veac...). Am intervenit doar pentru că am fost şi eu mirat de învăţătura ortodoxă despre locuri şi trupuri îngereşti...:) Poate vei fi şi tu mirat şi, deopotrivă, încântat de descoperirile nuanţelor din învăţătura Părinţilor.
Toate cele bune, frate!

http://carteromaneasca.files.wordpre...upa-moarte.pdf

În această ediţie, Cap. 2 - "Învăţătura ortodoxă despre îngeri" este la pag. 38.

Una din multele mele respingeri sceptice ale isteriei greceşti generalizate în jurul Părintelui Paisie Aghioritul se referă (alături de bazaconia cu locurile negre care apăreau în poze în locul Părintelui atunci când el nu voia să fie fotografiat) la omni/multiprezenţa sa:

adoratorii (fanii/suporterii) idolatri şi plini de imaginaţie lumească (mare e puterea inconştientului nevrotic!) îl mărturisesc pe Părintele ca apărînd simultan şi pe coama unui deal şi pe buza unei prăpăstii şi în Biserică şi în maternitate etc. Adică fix acolo unde sunt nevoile bieţilor creştini plini de imaginaţie, ca dintotdeauna în Elada. Sugestionabili tare, urmaşii de azi ai poetului Homer...

O astfel de perspectivă îmi aminteşte de alte basme: ninja, kung-fu etc. Orientalisme eline, struţocămila secolului vitezei... Puiuţul oriental al New-Age-ului şi al altor eclectisme...

Ortodox? Deloc.

Cu siguranță sunt încântat. Sper că-mi voi face timp să citesc și eu cărțile părintelui Serafim Rose. Am citit Ierarhia Îngerească a Sfântului Dionisie Areopagitul, dar se pare că aspectul acesta privind limitarea spațială nu l-am reținut. Înțelegeam circumscrierea nu ca pe ceva spațial, ci ca pe o limitare a lor ce ține de cunoaștere, de înțelegere sau de alte puteri ce le sunt date.
Însă relația lor cu spațiul și cu timpul rămâne o taină pentru mine.

Apariţiile unor făpturi cereşti (îngeri, demoni, sfinţi, Maica Domnului) în două sau mai multe locuri deodată/simultaneitate pare a fi o extrapolare exagerată a omniprezenţei şi omnipotenţei lui Dumnezeu.
Cei ce sar cu uşurătate peste delimitări, să-şi amintească vechiul pericol (la originea căruia ştim bine cine şade): de a pune în acelaşi plan pe Creator cu creatura.
Faptul că la Sfânta Liturghie, indiferent de lăcaşul unde se oficiază Slujba, este prezent şi lucrează Duhul Sfânt, respectiv Se jertfeşte Fiul lui Dumnezeu, nu implică deloc cu necesitate ca făpturile cereşti să fie şi ele prezente simultan în mai multe locuri. În schimb se poate gândi şi crede, de ce nu, în treceri extrem de rapide dintr-un loc în altul. Viteză uluitoare, da. "Iute ca gândul", desigur. Simultaneitate, însă, nu. Concomitenţă şi omniprezenţă, nu. Îngerii şi sfinţii nu sunt Dumnezeu.

Este, cred, o inerţie a gândirii omeneşti, o tendinţă de generalizare necritică/pripită/slobodă/nestrunită
aceea de a atribui făpturilor (fie ele şi cereşti) însuşirile Dumnezeirii - la omniprezenţă mă refer acum, în mod special.

Da, Duhul Sfânt, Mângâietorul se află peste tot: "Care pretutindenea eşti", spunem la rugăciune.
Da, Hristos poate fi prezent simultan oriunde voieşte.
Da, Dumnezeu este pretutindeni, în stânga şi în dreapta noastră, în sus şi în jos, în jurul nostru şi înlăuntrul nostru. Trăim în Dumnezeu, respirăm în Dumnezeu, călcăm în Dumnezeu, mâncăm în Dumnezeu, Domnul este pretutindeni. Dumnezeu este aici de faţă, acum. Duh este Domnul şi e veşnic Viu şi nu e loc unde El să nu fie de faţă. (Altminteri ar însemna că El S-a retras din creaţie, din istoria lumii şi stă orgolios în turnul de fildeş, depărtat în ceruri, cum cred unii...)
Că noi nu Îl vedem, nu Îl pipăim, nu Îl simţim şi nici măcar nu Îl cugetăm ca fiind peste tot, asta e altă treabă. Nu El poartă răspunderea acestei împietriri şi ne-simţiri a noastre, ci noi, puţin-credincioşii şi mult-păcătoşii.

Îngerii, însă, au locurile şi lăcaşurile lor. Sunt trimişi oriunde voieşte Dumnezeu - ne învaţă Biserica prin Părinţi. Pot trece şi prin ziduri şi prin foc şi prin banchize de gheaţă şi prin pământ şi prin soare.
Dar nu sunt în mai multe locuri deodată. Chiar de nouă ne-ar plăcea să fie.

Am sesizat, dacă nu cumva mă înşel foarte tare, o tendinţă insificient înfrânată în credincioşii care nu se îndoiesc de minuni: deşi ei au trecut de etapa negării minunilor (înţelegînd că Dumnezeu dispune de legile lumii şi că le suspendă oricînd voieşte), aceşti credincioşi plini de dorinţe vii (aşa încât ajung lesne, vai, la exaltare) pierd calea de mijloc, pierd calea împărătească şi sar la extrema cealaltă, la fel de ne-reală care constă în aceea că văd minuni cam prea des, cam prea peste tot, cam ca unica formă de purtare de grijă a Tatălui nostru.
Or, să spunem lucrurilor pe nume: Dumnezeu îşi respectă creaţia şi legile pe care El le-a pus în ea. Dumnezeu nu încalcă mereu, cu largheţă, ca un copil zburdalnic (ori ca un stăpân tiranic, ca un Baal), legile naturale, legile cosmosului. Deşi este Autorul şi Proniatorul lor, Dumnezeu le respectă şi foarte rar le încalcă - doar când socoteşte, cu Suprema Lui Înţelepciune Milostivă, că e necesar omului spre trezire, spre căinţă şi spre pocăinţă întru mântuire.

Adoratorii de meserie, exaltaţii cu minuni în păr, au impresia că lumea şi cosmosul nu se conduc, de fapt, după nici o lege stabilă sau, că faptul de a fi sub legile naturii e ceva neglijabil, deloc important pentru vieţuire şi mântuire. Doar minunea ar conta, chipurile, doar minunea e semnul credinţei certe, dacă Dumnezeu nu face minuni la tot pasul, atunci, ne sugerează ei fie şi involuntar, nu am mai avea dovezi în Atotprezenţa şi Atotputernicia lui Dumnezeu.
Nu spun că ei susţin explicit acestea, însă le întrevăd atitudinea. O respiră prin toate ale lor, o fac să transpire şi să fie detectabilă. O sugerează. Deşi, din păcate, majoritatea nici măcar nu-şi dau seama că aşa fac. Neagă ceea ce în mod evident le aparţine ca însuşire şi dispoziţie.

Popor care cere mereu semne şi minuni...
Popor care s-a îndepărtat cu inima (şi cu mintea) de la disciplina elementară a vieţuirii în Dumnezeu.
Popor care subzistă aşteptînd să răsară din fiecare clipă şi din fiecare piatră o minune. Sau un pui de drac - depinde pe care faţă, luminoasă ori întunecată, îşi face veacul exaltarea de fiece zi, exaltarea emoţională cosubstanţială cu toată rătăcirea.

Cum vom privi, creştini fiind, astfel de înclinaţii?
În ce mă priveşte le privesc cu teamă: astfel de duhuri sunt molipsitoare şi larg cuprinzătoare, germinatoare foarte de varii închipuiri. Smintesc cu uşurinţă o lume întreagă, de li s-ar da voie. Nu e uşor credinciosului, dată fiind precara condiţie a omului căzut, precum şi universalitatea prostiei omeneşti (rod deasemenea al căderii) - nu e uşor, aşadar, să se ţină deoparte de influenţe atât de perfide. Duhul întunericului are case vechi şi multe în lutul omenesc....
Le privesc şi cu silă. Ca pe tot ce miroase a şarpe, a minciună, a otravă mortală.
Le privesc şi cu milă, ori mai bine zis îi privesc cu milă pe oamenii înşelaţi de ele (şi pe mine însumi, când mă surprind păcălit de prostie, mândrie, pohte copilăreşti, gândirită nestăvilită), întrucât ce poate fi aici decât boală, boală şi moarte, înfrângere a omului de către duhurile înşelătoare ale răutăţii...

Lumea în care trăim azi fierbe în febra miracolului şi a exaltării. Cuminţenia simplă şi roditoare, cuminţenia liniştii gândului, cuminţenia păcii sufleteşti şi lumina gândului ei limpede tinde să devină tot mai mult un fel de, vai, doar "Numele trandafirului"......

Până să găsesc vreme pentru a citi cartea Părintelui Serafim Rose, uite un scurt citat care susține ce ai spus și contrazice ce am spus. Poate așa îl voi băga și eu mai bine la cap:
„Fiind spirite, ei sunt în locuri spirituale. Nu sunt circumscriși în felul celor corporale, natura lor nu are o formă trupească și nici nu au cele trei dimensiuni, ci sunt prezenți în chip spiritual și activează acolo unde li s-ar porunci; cu toate acestea ei nu pot să fie și să activeze simultan în două locuri deosebite”. (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica)

Îți mulțumesc, frate Cezar, pentru îndreptare.
Fallen, iartă-mă că te-am indus în eroare. Așadar, când mai întinzi rufe în timpul Liturghiei să știi că îngerul nu poate să aibă grijă și de tine să nu cazi de la fereastră, și să fie la biserică, în același timp.

Mulţumesc şi eu, frate drag, pentru completare şi ... pentru atitudine...:)
(Mult mă sprijină şi mă mângâie fratele meu, de câte ori prinde ocazia - mustrînd delicat ici-colo, susţinînd limpede câte un pas nimerit etc.)

Fie Domnul cu toţi care Îl iubesc!
Şi cu toţi ceilalţi.
Care nu L-au iubit ieri, să-L iubească azi. Iar care nu Îl iubesc nici azi, să-L iubească de mâine! AMIN+

..........:)
Touche!

(El stă mereu cu noi, paznic credincios, o, atât de fidel..., de nespus, rugîndu-se fierbinte ca Duhul să ne dea gândul cel bun, să mergem adică la Liturghie şi să lăsăm grijile noastre, of, atât de multe şi de mari, pentru mai târziu... Fiind el încredinţat, de Însuşi Domnul, că toate celelalte ni se vor da, la vremea cuvenită, din preaplin...)

Şi pentru ce n-am merge la Sfânta Slujbă?
Mă bate gândul acum să fac o listă de bunătăţi, un şir de daruri primite, de-o vreme... Ce găsesc la Sfânta Liturghie? Îndrăznesc să fomulez cumva, stângaci şi deloc priceput:
- mai întâi chiar Casa Domnului. O casă, un adăpost, un cămin, o intimitate. Şi nu orice fel de casă, ci însăşi Casa lui Dumnezeu. Sunt chemat acolo, sunt aşteptat, sunt dorit. O casă şi totodată o barcă, o corabie, un pod plutitor peste ape adânci şi necunoscute, un Cârmaci de nădejde în care îmi pun toată nădejdea, o arcă. Ea începe aici şi ne duce departe... în pace...
- timp liturgic, timp fără ceas, timp dulce, timp amar, timp de cutremur, timp de nădejde, timp de înviere.
- fraţi şi surori, oameni ca şi mine, omenitate şi omenesc, susţinere mutuală şi explicită, pilde vii, mulţime care mă trece din solitudinea de visuri într-o ceremonie a comuniunii în inimă înfrântă şi smerită; puteri sporite, braţe întinse pentru firavul meu duh, pentru şandramaua mea încropită şi zdrenţuită foarte.
- preotul, dascălul, clopotarul; îndrumătorii şi veghetorii mei pământeşti, tocmiţi de dincolo, din tării cereşti.
- poarta spre morţii mei uitaţi şi nedreptăţiţi, din pricina răutăţii şi nebuniei mele; puindu-i pe pomelnic, suspinînd pentru ei, mai capăt un licăr de nădejde. Dorul meu şi căinţa pentru ei se mângâie cu rugăciunea, cu firul frumos vălurit al cântării, cu parfumul tămâiei, cu diamantul lacrimilor toate...
- poarta nădejdii mele spre cei vii; dramul meu de speranţă că mă vor ierta, pepenele dulce al iertării lor de către mine; mâna întinsă către vecinul meu pe care ieri l-am supărat şi care, iată, aici, acum, îmi întinde mâna, mai mult sau mai puţin împăcat, în numele Domnului. Mi-o întinde, într-un sfârşit, iar mie îmi cântă îngerii prin oase şi mă podideşte plânsul. Mare şi bun eşti, Doamne! Ce om bun e vecinul meu, iar eu, netotul, cum îl credeam de rău...
- chipuri, vorbe, fapte de sfinţi, aduceri aminte că omul e muritor şi iată, totodată, nemuritor şi triumfător, prin Domnul. Sfinţi de care copiii şi oamenii mari se miră, deopotrivă. Că sunt frumoşi şi au ochii larg deschişi, ori cu privirea aparte... şi degete prelungi, atât de fine că se fac lumină, mai departe subţiindu-se şi trecînd...
- predica, putere vie
- Jertfa şi Sfânta Împărtăşanie
- lumânările
- un dram de odihnă şi intimitate pentru îngerul meu dăruit de Hristos, înger mult necăjit de mine între timp...
- suspine, uneori tăceri întru totul, şoapte de dragoste, sfială şi încredere, certitudine.
Şi multe, multe altele, firimituri şi mari. Poate să le socotească cineva numărul? Ţine vreun muritor munţii şi cerurile de daruri care se coboară asupra omului la Liturghie din tării? E vreun iconom ori contabil pe pământ care să poată ţine o balanţă a darurilor acestora în contra vreunui alt taler de bunătăţi lumeşti şi omeneşti? E vreun bijutier să meşterească alte fire mai de preţ? Ştim vreun brutar mai dulce şi mai hrănitor decât Brutarul ceresc? Vreun stup mai dulce şi mai plin, găsim oare? Vreo doctorie mai meşteşugită? Vreo licoare mai tămăduitoare pentru trup şi suflet? Vreun castel mai de preţ - ne-o da vreun agent imobiliar? Vreo casă mai luminoasă şi mai încăpătoare, oare? Vreun pescar mai blând o mai fi? Vreun Păstor ca Acesta, găsim?...
De ce n-aş merge unde îmi e dorul, aşadar?
Am altceva mai scump de-agonisit?

De mai multe ori am discutat despre asta pe forum, in special cu catolicii, pentru ca sfintii lor au o minune numita bilocatia. Si de mai multe ori am dat mesajul meu de pe forumul catolic despre minunile din catolicism: http://www.forum-catolic.cnet.ro/vie...locatia#p57096
Am scris asa: "bilocatia inseamna prezenta unei persoane simultan in doua locuri distincte. Am citit ca la unii sfinti catolici apare acest fenomen. Acesta nu apare deloc la sfintii din primul mileniu (si ortodocsii de dupa schisma) si nici nu cred ca ar avea cum sa apara. L-am mai intalnit doar in paranormal, am citit despre o persoana din sec. XIX care era vazuta in doua locuri in acelasi timp.
In crestinism doar Dumnezeu este omniprezent celelalte creaturi au un singur trup (sau duh). Deci nu poate fi o persoana simultan in doua locuri diferite, doar daca una din aparitii este o viziune creata de ingerul cazut."
Vedem de aici ce fel de minuni au sfintii catolici. Si ca s-ar putea ca unele persoane sa aiba mai multe cunostinte, de aceea au o intelegere mai exacta.

Eu am idei puţine. Şi fixe.

Citeşte-le (citiţi-le) neapărat.
Excepţională este şi "ortodoxia şi religia viitorului".
De bază pentru înţelegerea lumii din punct de vedere ortodox este "Cartea facerii, crearea lumii si omul inceputurilor".

Mă scuzaţi.

Nu exista bilocatia in ortodoxie, este confundata cateodata (mai ales de catolici, ca sa argumenteze existenta acestei minuni si in primul mileniu) cu alte minuni: translatia (parcurgerea intr-un timp foarte scurt a unei distante), disparitia (sfantul nu mai poate fi vazut de cei prezenti, desi este acolo) sau inainte vederea.
In cazul Parintelui Paisie Aghioritul e vorba de inainte vedere, la fel ca in cazul altor sfinti sau parinti. De exemplu parintele Porfirie: http://www.crestinortodox.ro/carti-o...rie-79458.html
Citez: "Povestirea unor intamplari in care este vadita lucrarea acestui dar al parintelui, de a fi in mai multe locuri, ne va ajuta sa intelegem mai bine aceste minunate imprejurari..."
Ce este de fapt acest dar? Nu prezenta fizica in doua locuri (sau mai multe), ca in cazul catolicilor, ci inainte vederea.
Chiar parintele explica acest lucru in link: " Asa cum povestea chiar el, toate acestea i se perindau inaintea ochilor ca pe un ecran cinematografic."
" Poate vorbi la telefon cu cineva din Africa de Sud sau din Oceanul Indian, Spunandu-i cate se intampla in casa aceluia, ce ii fac rudele si familia, desi se afla aici". Acest lucru minunat i se intampla si Parintelui Porfirie; desi era cu trupul aici, in acelasi timp se afla duhovniceste la sute si mii de kilometri departare, unde vedea persoane si situatii pe care mai apoi le descria. "

De exemplu, o astfel de intamplare (minune). " Aproape de Novi Sad se afla vestita manastire de maici de la Jazak (episcopia Srem). In iarna anului 1983 aceasta sfanta manastire a trecut printr-o mare primejdie. Regimul ateu, la putere in acea vreme, a incercat sa desfiinteze manastirea, aruncand otrava in reteaua de alimentare cu apa a manastirii. Atunci Parintele Porfirie i-a dat telefon imediat maicii starete a acelei manastiri. I-a spus toate amanuntele despre planul ucigas ce incepuse a fi aplicat si a sfatuit-o sa caute in alta regiune apa pentru nevoile manastirii. Ba chiar i-a spus unde se afla un izvor, intr-o padure din apropiere. De atunci manastirea ia apa doar din acel loc."

Dar bune :)

Mulțumesc pentru recomandări. Voi ține cont.

offtopic
 

:)
Mi-a placut tare mult ultima ta postare, nu atat ca e poetica, dar ca descrie cu dragoste ce se intampla la Liturghie.
Mi-au placut si ultimele doua fraze din acest quote. Stii ca ai facut o adaptare la refrenul din poezia "Pervigilium Veneris" - priveghere la sarbatoarea primaverii dedicata zeitei Venus, zeita dragostei: "Cras amet qui numquam amavit quique amavit cras amet" - Maine sa iubeasca acela care nu a iubit niciodata si acela care a iubit sa iubeasca maine.

Altfel, nici eu nu prea inteleg de ce un crestin ar prefera sa faca altceva in timpul Sfintei Liturghii - fireste, nu discut situatiile in care trebuie sa mergi la serviciu, esti bolnav sau alte situatii asemanatoare. Iar in ceea ce priveste spalatul rufelor sau alte treburi casnice ... cred ca nu trebuie vazuta ca pe o interdictie religioasa, doar ca atunci cand experimentezi ce a descris mai jos Cezar si e sarbatoare si in inima ta, nu doar in biserica, nu mai ai dispozitia necesara sa speli rufe sau sa dai cu aspiratorul.

...:)
Nu ştiam, mulţumesc frumos!

Parcă în mod asemănător îşi încheie Fowles romanul "Magicianul"... (L-am citit în adolescenţă...)
Dar e mai frumos poemul închinat zeiţei, mai deplin: că îndeamnă şi la menţinerea/continuitatea iubirii deja prezente în inima omului.
"Şi acela care a iubit să iubească mâine." AMIN!

Pai Fowles din Pervigilium Veneris se inspira la sfarsit - romanul postmodern are multe elemente de intertextualitate. Uite, daca vrei sa citesti tot poemul, care e la fel de misterios, dar atragator, precum Magicianul, il gasesti in engleza aici - http://www.forumromanum.org/literatu...vigiliume.html

Oooh, pe Venus! Prefer latina!!!....:))

Normal ca nu o ai, insa cateodata chiar trebuie...

Poate doar daca se intampla sa te prinda duminica pe munte sau pe mare, in padure sau in pustie, intr-un loc totusi minunat creat de Dumnezeu...zic eu ca poate nu e gresit sa Il slavesti acolo unde esti si sa ii multumesti ca te-a invrednicit sa o faci si sa ajungi sa-I descoperi minunata creatie...

PS: sambata trecuta de Inaltarea Sfintei Cruci a trebuit din nou sa intind rufe (pusese el masina de dimineata, nu a astiut ca e sarbatoare, si oricum era absolut necesar) si apoi a trebuit sa plece, asa ca... Eu m-am grabit sa le intind ca sa mai apuc poate ceva din slujba, am pus o camasa de-a lui pe umeras si am uitat sa o securizez mai bine, mai ales ca batea vantul tare. Dupa-amiaza i-a o de unde nu-i....am coborat jos sa recuperez macar umerasul si am gasit-o pe cutiile postale,o pusese cineva, impreuna cu cosul meu de carlige, care zburase si acel luat de vant, fara ca eu sa bag de seama. Una peste alta, m-am cam suparat ca nu ma pot invrednici sa fiu o sotie si o gospodina mai buna, si ca aceste atributii intra mereu in "conflict de interese" cu practicile religioase.

Puterea Sfintei Liturghii
 

O intamplare minunata care ne arata puterea Sfintei Liturghii"

"Un ostaş, frate cu un preot, fiind în vremea războiului rănit, zăcea printre trupurile celorlalţi răniţi şi, venindu-şi în fire, şi-a legat singur rănile, iar când a vrut să se întoarcă acasă, a fost prins de duşmani.
Iar preotul, fratele lui, îl căuta printre trupuri ca să-l îngroape. Şi a aflat pe altul, asemănător cu fratele său, şi l-a îngropat cu cinste şi i-a făcut pomenire, slujind pentru el Sfânta Liturghie. Şi a arătat Domnul Dumnezeu o minune, că fratele acela, ostaşul, fiind în robie, ca să nu fugă, a fost legat şi pus în fiare, dar toate legăturile şi fiarele acelea au căzut de pe el. Şi l-a întrebat stăpânul său ce înseamnă toate acestea şi cu ce farmece umblă. Iar ostaşul a răspuns: „Mi se pare că fratele meu, fiind preot şi socotind că sunt mort, face pentru mine Sfânta Liturghie şi, de-aş fi fost eu acum în lumea cealaltă, aş fi fost eliberat de chinuri”. Deci l-a vândut stăpânul său în alt oraş, dar şi acolo, orice legătură şi fiare se puneau pe el, toate se dezlegau şi cădeau. Şi acel al doilea stăpân, văzând că nici cu o legătură nu poate fi legat, l-a eliberat acasă, în ţara lui, ca să-i trimită de acolo preţul de răscumpărare pentru sine, precum i-a şi trimis, spunându-i fratelui său, preotul, toată întâmplarea. "

Deci, mult pot pomenirile şi Sfintele Liturghii şi milostenia să ajute celor răposaţi, că nu numai sufletul, ci şi trupul pot să-l mântuiască. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi,
sursa:http://www.doxologia.ro/cuvinte-duho...ntei-liturghii

Va rog mult sa ma ajutati, ca nu mai tin minte cum am facut data trecuta。
Sambata se dau pomelnice pt morti, nu? se scrie pomelnic si se insira, fara sectanti, fara necununati, etc。
Duminica la Sfanta Liturghie cum scriu?scriu tot pomelnic sau scriu "Sfanta Liturghie" si pun intai mortii apoi vii?

Avem asa:

1.Sambata.
De obicei ziua de Sambata este rezervata celor adormiti.Asta inseamna
ca in aceasta zi facem pomenire la morti.Aducem la Altar polmenicul
cu cei adormiti , un dar, cu o lumanare aprinsa si o prescura.

2.Duminica
La Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie trecem pe polmelnic pe cei adormiti
dar si pe cei vii.
Insa atentie mare pe cine treci la cei vii.Cine este trecut la cei vii trebuie
sa fie vrednic de impartasanie.Asta inseamna ca tu trebuie sa-i stii pe cei
vii pe care-i treci daca sunt impartasiti.Si asta pt ca cei vii se vor impartasii
in chip tainic cu Sfanta Impartasanie, in timpul Liturghiei.
Daca cei pe care-i treci nu sunt vrednici de Impartasanie s-ar putea in mod
neintentionat sa nu le faci bine.S-ar impartasi in chip tainic cu nevrednicie.
Deci mare grija pe cine treci pe lista celor vii la Sfanta Liturghie.

Daca pe pomelnic ai si vii si adormiti, sa treci pe adormiti in dreapta pomelnicului si pe vii in stanga.
Sa nu scrii pe pomelnic "Morti" in loc de adormiti.In Crestinism nimeni
nu este mort.Toti sunt vii, numai ca unii sunt pe cealalta lume(adica adormiti).Cine scrie "morti" pe pomelnic, fara sa vrea neaga Invierea si pe Hristos.
Regula de baza(de aur):la cei vii nu se trec pe cei care au pacate opritoare la Sfanta Impartasanie sau sunt
chinuiti de patimi.

"Pe pomelnic nu se pot trece niciodată sectarii, căci ei s-au rupt definitiv de Biserica lui Hristos. pe acestia în veac nu-i poti trece în pomelnic. Al doilea sunt sinucigasii, care si-au făcut seama singuri; ori s-au înecat, ori s-au spânzurat, ori au murit de bestie, au băut si au murit besti, ori au murit în duel, tot sinucigasi se socotesc.
Pe urmă nu se pun la slujbe pe cei ce trăiesc necununati. În veacul veacului nu-i posti pune părticică în Sfântul Potir celui ce trăieste în preacurvie. Niciodată. Pentru preacurvie se dă 15 ani oprire de la împărtăsanie, că trăieste necununat. Cum să-i pui părticică lui, să se împărtăsească cu Trupul si Sângele Domnului? De asemenea, nu se trec pe pomelnic cei care refuză Sfintele Taine si care nu se mai spovedesc. Pe acestia ni-i mai pui. S-au despărstit de Biserică pentru vesnicie"

Şi, mă rog, pe cei vii de ce nu i-ai trece?

Adică, cei care se împărtăşesc, se împărtăşesc cu vrednicie?

Adică se trec numai copiii până la şapte ani, gravidele (pentru că se împărtăşesc în folosul pruncului - conform topicului recent inflamat), preoţii şi sfinţii.
Apropos, tu te treci pe pomelnic? (desigur, la categoria gravide - că în celelalte nu te văd!)

:)))) am ras prea mult astazi !
Aveti mila !

Nu, ai uitat varianta "vrednicilor" dintre care, bineînţeles, cel dântâi sunt eu. :)

Lăsând gluma la o parte, pe undeva, copăcel are dreptate, nu poţi trece pe oricine pe pomelnic. Dar aşa cum pune el problema l-aş înreba şi eu: se împărăşeşc toţi cei care rămân în biserică pâna la sfârşitul Liturghiei? Când preotul spune "Cei chemaţi ieşiţi..." cei opriţi de la împărtăşanie ies afara din biserică? Nu!
Noi trecem printr-o perioada de pogorământ şi nicidecum acele vremuri de creştinism autentic.

Păi da, aşa am primit învăţătură în Biserică.
Dar de "regula de aur" nu auzisem până azi şi, cugetînd la ea, mă tem să nu fie doar suflată (poleită)... Caz în care s-ar putea să aibă ceva trecere la piaţă - dar nu în Biserică!

P.S. Pot eu să ştiu sigur, de nu sunt duhovnicul cuiva, dacă acela e sau nu chinuit de vreo patimă? Şi chiar duhovnic de-i sunt, uneori pot să nu cunosc anumite lucruri... Tocmai de aceea, Apostolul nu zice în epistolă "preoţilor, cercetaţi-i bine pe credincioşi, luaţi-i zdravăn la puricat să nu se împărtăşească vreunul cu nevrednicie că-i foc mare" (eventual cereţi şi raportul babelor bârfitoare şi al tuturor codoşilor, că ăştia ştiu totul despre oricine!), ci îndeamnă "să se cerceteze fiecare...".

Eu as avea de comentat/intrebat altceva legat de Sf. Liturghie.

Ma duc mereu la slujba si adeseori se face Sf. Liturghie in sarbatoarea unui sfant sau a unei sfinte (important(a)).

Dar mi se pare ca acea slujba nu prea are legatura cu sfantul sau sfant, decat poate prin predica. Atunci se vorbeste putin despre asta.
Mai citim la strana cateva cuvinte dintr-o carte, cuvinte care se incheie cu "astazi sarbatorim pe Sf....".
Recent a fost introdus un mic tropar inchinat sarbatorii.

Mi se pare ciudat ca pericopa din Sf. Evanghelie nu are nimic de a face cu sarbatoarea zilei (in astfel de cazuri).

Mie imi placeau vecerniile la care se citea acatistul sfantului sau a sfintei din ziua aceea si mi se pareau ca aveau sens, ca ne ocupam intr-adevar de sarbatoarea respectiva, cu respect.

Acum ma intreb:

1. De ce nu se mai face asa (vecernie cu acatist)?
2. De ce se face Sf. Liturghie daca in slujba nu exista o parte dedicata sarbatorii respective?
3. De ce nu se citeste la Apostol sau la Sf. Evanghelie ceva legat de faptele sfantului sau ale sfintei respective.

Miercuri a fost Sf. Paraschiva si s-a citit o pericopa despre Maria Magdalena si mirul care nu trebuia vandut.

Păi de unde-n Scriptură în general sau în Evanghelie în particular, ceva despre Sfânta Vineri? :39:

În general asta se face la Vecernie, aşa cum bine ai zis.
Iar de ce nu se mai face, ar trebui să întrebi preotul de acolo de unde "ne se mai face". Nu?

Dv confundati Sfanta Liturghie cu Vecernia. Sfanta Liturghie este realizata de Isus Cristos. Este actualizare a jertfei Sale si jertfa reala. Domnul Isus este cel care se jertfeste si care realizeaza jertfa, adica este Miel si Preot in acelasi timp. Adresantul Sfintei Liturghii este Dumnezeu Tatal.

Vecernia este o slujba care face parte dintre Ore (Ceasuri). Nu are caracter sacrificial, ci este, in esenta, o rugaciune in care crestinii se roaga direct si prin sfintii pomeniti. Adresantul ei este Sfanta Treime.

Vecernia (ca si celelalte ore din Orologhion/Ceaslov) este obligatorie numai la manastiri. Totusi, si bisericile parohiale ar fi de dorit sa faca vecernia dinaintea Duminicilor si a celorlalte sarbatori de obligatie care cad peste saptamana. In aceste cazuri se face o vecernie mai extinsa, numita "vecernia mare". Dar, in practica, numai in putine parohii se face.

Dupa cum ati vazut singura, exista o mica parte dedicata sfantului sau sfintilor din ziua respectiva. Este troparul si condacul.

Deoarece la Apostol se citeste Apostolul, iar la Evanghelie se citeste Evanghelia. Ambele sunt carti scrise inainte ca sfantul respectiv sa fi trait in trup (in majoritatea cazurilor), de aceea, in ele, nu se face referire despre sfantul respectiv. Spre exemplu, Sfantul Simion Stalpnicul a trait pe la anul 900. Cum sa vorbeasca despre el Evanghelia ? Cum sa vorbeasca despre el Sfintii Apostoli ?

Cercetati daca Sf Paraschiva a trait in vremea misiunii publice a Domnului nostru, vreme si misiune despre care vorbeste Evanghelia. Daca a trait dupa aceea, aveti explicatia.

Nu fac eu confuzia asta intre Sf. Liturghie si vecernie!
Dar exista obiceiul sa se faca liturghie in ziua sarbatorii unui sfant mai mare.
De aici confuzia.
Pentru ca se intelege ca se face tocmai in cinstea acelei sarbatori, a acelui sfant. Si apoi nu spui nimic despre el?
Ideea mea era tocmai sa se faca o diferenta.
Da, stiu ca nu au de unde sa fie in Apostol si in Evanghelie date despre unii sfinti.

Dar intrebarea mea tocmai asta era: de ce se mai face atunci Sf. Liturghie in sarbatorile sfintilor?
Atunci poate ca e mai normal sa facem slujba speciala pentru ei si nu Sf. Liturghie.
Ne rugam lui Dumnezeu, sau sfintului din ziua respectiva? Cam asa s-ar putea pune intrebarea.


Si te contrazic: pana acum cativa ani (cam 15) de cand am plecat din tara, se facea vineri Vecernia Mare si in sarbatori se citea acatistul sfantului respectiv.
Acum nu se mai face asta nicaieri. Eu caut asta cand ma duc in tara, pentru ca imi place mult si imi lipseste. Si nu gasesc nicaieri. Pacat...

Acum se fac numai slujbe de Maslu in fiecare vineri. Sigur ca este bine si mare nevoie. Dar sa nu uitam altele...

Mai este ceva: in tara se fac asa sarbatoriri mari ale sfintilor prin orase: cu procesiuni, preoti multi, moaste si alte cele. O adevarata sarbatoare si mult respect si evlavie.
Nici nu stiu ce fel de slujbe se fac acolo pentru sfantul respectiv.
Sf. Liturghie? Sau altceva?

In alte parti abia daca se face slujba.
Sigur, tinem sarbatorile privat si ne rugam acasa la sfintii indragiti.

...pentru ca e cea mai importanta slujba care poate fi facuta?...Ce ti-ar spune un sfant daca l-ai intreba ce slujba sa se faca in ziua praznicului sau?

Lui Dumnezeu, bineinteles, caci Lui I s-a rugat si sfantul si i-a inchinat viata si pe El L-a facut cunoscut. Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai, spune un psalm.
Pe de alta parte, la liturghia din ziua pomenirii sfantului se canta condacul (sau troparul, nu stiu exact) sfantului respectiv.

Mai intai va multumesc pentru raspunsuri, chiar daca nu ma bucura.

@flying - oare daca l-am intreba pe Dumnezeu ce slujba isi doreste de la noi, ce ne-ar raspunde? Si-ar dori vreuna anume, sau mai degraba sa-i ascultam invataturile in purtarea dintre noi?

CristianR:
Inteleg ca nu trebuie decat Sf. Liturghie generala? (pentru Dumnezeu)

Si acatistele? Mai trebuie?
Si revin: de ce in tara se fac asa sarbatoriri mari, cu procesiuni si alte cele si nu doar Sf. Liturghie?

Si mai intreb atunci: exista pentru fiecare sfant mai important un tropar?
Si cine il canta la slujba, preotul sau strana?

Eu am sa continui sa ma rog si acasa...

Ti-ar raspunde sa faci mai putine pacate si sa-ti vezi de propria mantuire si
nu de analiza slujbelor

De ce mama vrei sa faci reforma ?
Pt ca in tzara a mai ramas cat-de-cat filonul ortodox.

Cine doreste sa vb cu sfantul si sa-i multumeasca pt jertfa adusa credintei
Pai da, dupa Liturghie, Acastis, Sf Maslu, rugaciunea de acasa este importanta.

Iarasi ati inventat o opozitie acolo unde nu exista. De data aceasta intre slujba si ascultarea invataturilor.

De multe ori Dumnezeu ne-a indemnat atat sa-i aducem slujba, cat si sa-i ascultam invatatura. Inca din Geneza vedem ca felul in care ii jertfeste Abel ii place, iar felul in care ii jertfeste Cain nu ii place. In Exod Domnul da indicatii in cele mai mici detalii cum trebuie sa fie Tabernacolul Sau. In "Regi" vedem cum il instruieste, pas cu pas, pe Solomon asupra templului Sau si serviciilor de acolo. Printre ultimele cuvinte ale lui Isus, inainte de Patimi, au fost despre Sfanta Liturghie. "Sa faceti aceasta (Liturghia) in amintirea Mea", a spus El. De atunci si pana azi, Domnul a aratat Bisericii, uneori prin inspiratie, alte ori prin viziune mistica cum doreste El sa se faca Sfanta Liturghie precum si alte slujbe, devotiuni si rugaciuni.

Nu exista "Sf Liturghie generala", nici alte Sfinte Liturghii care ar fi speciale. Exista (in cadrul unui rit) tipicuri speciale. Spre exemplu, Liturghie Arhiereasca. Dar toate Liturghiile sunt facute de Poporul lui Dumnezeu, care este Biserica, adunata cu membrii ei vizibili si invizibili (ingeri si sfinti) la masa euharistica. Participarea la aceasta masa Duminica si de sarbatori este obligatorie (de aceea se numesc "zile de obligatie" si sunt, sau ar trebui sa fie zile libere in societatile crestine). Dimpotriva, participarea la vecernii, masluri, procesiuni, pomeniri ori sfestanii nu este obligatorie (ceea ce nu inseamna ca nu e apreciata de Dumnezeu). De aceea, spunem ca Sfanta Liturghie are rolul si locul central in viata Bisericii. Toate vin de acolo si toate trimit acolo.

Nu sunt obligatorii (pentru mireni).

Cand spuneti "in tara" poate ca va referiti la parohii mari, bogate, ori chiar catedrale episcopale. La bisericile obisnuite, de la tara, ori chiar la cele mai mici, din orase, la "biserici de cartier" de dupa blocuri nu se fac chiar asa sarbatoriri mari, ci preotul ar fi foarte fericit sa vina oamenii macar Duminica la biserica si sa stea de la "Amin" la "Amin", nu "sa vina sa aprinda o lumanare". Pe urma, procesiuni se fac cand se aduc sfinte moaste sau se merge la un loc cu semnificatie speciala in legatura cu sfantul respectiv. Nu sunt actiuni de rutina, ca sa zic asa, ci prilejuri.

Afirmativ.
Strana, daca exista.

Cand nu exista, le face preotul pe toate. E si diacon, e si tarcovnic, e si strana. El isi zice, el isi raspunde, el isi citeste Apostolul. E dezolant ca o echipa de fotbal din care a ramas pe teren capitanul singur, care centreaza si se muta repede ca sa dea cu capul.

Asta e un lucru mult apreciat de Dumnezeu si de sfintii Sai.