III. DARURILE BATRANULUI PORFIRIE

Din ascultare [se naste] smerenia;
Din smerenie, discernamantul;
Din discernamant, stravederea;
Iar din aceasta, inaintevederea.
(Ioan Sinaitul - "Scara", Cuvantul IV, "Despre ascultare").

Asa cum vom arata mai pe larg in continuare, Batranul Porfirie era un parinte duhovnicesc care slujea ca invatator experimentat si ca sfatuitor al familiei si, in general, al tinerilor. As indrazni sa spun fara rezerve ca, in esenta, a fost unul dintre ultimii parinti filocalici, un vlastar al miscarii de renastere a Bisericii Ortodoxe. Avea o personalitate desavarsita, impodobita de varietate insusiri morale si duhovnicesti, de nenumarate calitati si virtuti.

Dar cum a ajuns Batranul la o atat de inalta treapta duhovniceasca? La aceasta intrebare raspundea, zicand adesea: "Eu n-am stiut carte. Stand in pustie 13 ani, am invatat Psaltirea si Evanghelia. I-am ascultat intru totul pe Batranii mei si nu imi pasa de lume. Il iubeam mult pe Hristos".

a. Dragoste netarmurita

Principala harisma a Parintelui Porfirie era nesfarsita sa dragoste pentru Hristos, dar si pentru oameni. Conceptia si invatatura sa erau hristocentrice si theantropocentrice. Principalul tel catre care tindea Batranul Porfirie, era Dumnezeu. Nimic nu se interpunea intre ei si nimic nu intrerupea aceasta relatie. Il slavea pe Dumnezeu necontenit. Pastra in el o negraita si nesfarsita dragoste pentru Hristos. Traia doar pentru El. Nutrea o dragoste dumnezeiasca ce era rodul unor nevointe indelungate, al adancii sale smerenii, al ascultarii necontenite - "al ascultarii cu bucurie" - dupa cum sublinia el insusi.

Batranul Porfirie Il descoperise si Il intalnise pe Hristos, traind astfel doar pentru El, Care era singurul sau prieten. Asa cum spunea el insusi, "cand Il gasim pe Hristos, chiar daca ne-am afla intr-o pestera, ramanem acolo si ne temem a o parasi, ca sa nu Il pierdem pe Hristos". Pe de alta parte si Domnul, Care este izvorul vietii si al bucuriei, "Se salasluise in sufletul" Batranului, il ajutase cu Lumina cea adevarata sa-L poata recunoaste si sa-L poata simti in el, sa-I traiasca prezenta in suflet, sa-L socoteasca Prietenul sau, Unicul sau Prieten.

Cuviosul Parinte avea darul unei iubiri unice in lume, pe care l-au avut toti marii Parinti ai traditiei isihaste si filocalice ortodoxe. Acesti Parinti se deosebeau prin dragostea lor nesfarsita pentru dumnezeu si pentru semenii lor, o dragoste netarmurita si neconditionata, ce era mereu insotita de o deplina smerenie. Dragostea parintelui Duhovnicesc se manifesta de obicei ca rabdare, ca Bunavointa, ca bunatate si ca severitate binefacatoare. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu. "Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are" (Ioan 15, 13).

Intr-unul dintre cuvintele de invatatura ale Parintelui Porfirie se distinge limpede aceasta dragoste dumnezeiasca, profunda sa dispozitie iubitoare fata de persoana lui Iisus Hristos, dar si fata de semenii sai. In acel cuvant de invatatura ce s-a pastrat inregistrat pe caseta, printre altele parintele spune: "Astfel trebuie sa-L vedem pe Hristos. Ca pe un prieten si un frate al nostru, fiindca El este tot ce e mai bun si mai frumos. El este totul. Ne este prieten si o proclama: "Voi sunteti prietenii Mei. Nu intelegeti? Suntem frati. Eu nu tin iadul in mana si nu va inspaimant, ci va iubesc. Si voiesc sa va bucurati de viata impreuna cu Mine". Acesta este Hristos. Nu este nici mahnire, nici tristete, nici introvertire. Hristos este viata... este totul. El este bucuria, este Lumina cea adevarata care il face pe om sa se bucure, sa zboare, sa priceapa toate lucrurile, sa ii inteleaga pe toti oamenii, sa sufere pentru toti, sa vrea sa fie toti cu el si alaturi de el.

Iubiti-l pe Hristos si sa nu vreti nimic in locul iubirii Sale"

b. Desavarsita smerenie, ascultare si asceza necontenita

Smerenia desavarsita era principala virtute a batranului Porfirie. Asceza necontenita, smerenia si ascultarea iau deschis drumul spre negresita cunoastere de sine, spre aprecierea si spre perceperea corecta a propriei sale persoane. Cuviosul Batran utiliza criterii foarte severe atunci cand isi aprecia propria evolutie duhovniceasca. Reusea astfel, asa cum reusesc indeobste toti sfintii, sa-si indeparteze "eul" de orice cugetare mandra, intrebuintand metoda pedagogica a defaimarii de sine, urmarind totodata indepartarea slavei desarte. Desi era dumnezeieste inteleptit, cuviosul Parinte Porfirie obisnuia sa spuna: "Voi stiti multe, ca doar aveti diplome, pe cand eu nu sunt stiutor de carte". Redam in continuare un pasaj graitor din "testamentul sau duhovnicesc", cuprins intr-o scrisoare adresata fiilor sai duhovnicesti: "De mic copil am facut multe pacate care pana astazi s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a socotit bun, iar acum toti spun ca sunt sfant. Eu insa, simt ca sunt cel mai pacatos om din lume. Acum ca ma indrept spre cer, cred ca Dumnezeu ma va intreba: "Ce cauti tu aici?". Iar eu ii voi spune: "Nu sunt vrednic, Doamne, de acest loc, ci, ceea ce iubirea Ta va voi, sa mi se faca mie".

Asadar, virtutea smereniei constituie temelia moralei pedagogice a parintelui duhovnicesc. Este vorba de un dar ce impodobeste personalitatea tuturor invatatorilor Bisericii noastre, a celor mari, dar si a celor mai simpli. Un exemplu de smerenie este marele invatator al discernamantului, Sfantul Nectarie din Pentapolis.

Aceluiasi spatiu al marilor invatatori ai Bisericii ii apartine si Batranului Porfirie, care a fost un adevarat pedagog, inzestrat cu smerita cugetare si cu discernamant.

c. Priveghere si rugaciune neincetata

In afara darului iubirii si al smereniei mai trebuie sa pomenim si alte daruri, deopotriva de insemnate, ce il impodobeau pe Parintele Porfirie. Virtutea ingaduintei si, mai ales, darul privegherii si al rugaciunii neincetate, erau elementele definitorii ale personalitatii sale, dar si mijloacele cele mai importante pe care le folosea in lucrarea sa pastorala.

Intotdeauna se ruga pentru toti, pentru personalitatile cunoscute din lumea duhovniceasca, dar si din lumea politica, pentru oamenii simpli si neinsemnati, pentru greci si pentru straini, si chiar si pentru cei de alta credinta. Astfel, trecea in alta lume. Cu puterea iubirii si indeosebi prin lucrarea dumnezeiescului Har, calatorea in toata lumea, in univers, in spatiu, pe oceane, in pustie, in tari rasculate, pe corabii in primejdie de a fi distruse de furia furtunilor. Traia moartea, focul, razboaiele, rascoalele, salbatacia oamenilor, compatimindu-i, suferind impreuna cu ei. Asa cum povestea chiar el, toate acestea i se perindau inaintea ochilor ca pe un ecran cinematografic. Vedea totul si traia totul foarte intens si, din aceasta cauza, adesea i se subrezea sanatatea.

Impins asadar de o arzatoare dragoste pentru Hristos si pentru semenii sai, "rugandu-se neincetat" (I Tesaloniceni 5, 17), era luminat de Harul dumnezeiesc si "calatorea" pana la capatul lumii, prin univers. Astfel sfantul Batran se afla intotdeauna impreuna cu Hristos. Asa cum obisnuia sa spuna: "Cu Hristos (fiind) peste tot, nicaieri nu ma tem de nimic". Prin urmare, prezenta lui Hristos era aceea care il ajuta sa traiasca stari supralumesti, sa treaca adesea dincolo de lumea sensibila, sa depaseasca limitele simplei cunoasteri empirice. Si aceasta se intampla tocmai fiindca Dumnezeu lucreaza prin prezenta Sa in asa fel, incat nu sunt valabile legile firii, anulandu-se limita dintre zidit si nezidit. Asadar, prin Harul dumnezeiesc si prin credinta (Matei 17, 20), si sfintii se pot duce in lumea "suprafirescului" si a "suprarationalului", unde timpul si distantele se anuleaza. Acest lucru minunat i se intampla si Parintelui Porfirie, care traia mereu langa Hristos, despre Care Sfantul Meletie Marturisitorul spunea urmatoarele:

Iisus umple zidirea,

precum sufletul [umple] trupul,

si hraneste si mangaie,

precum sufletul, trupul.

Din cele de mai sus reiese limpede ca Hristos, Cel ce este viata noua, Care este Lumina cea adevarata, il ajuta pe cuviosul parinte "sa se bucure, sa zboare, sa vada toate lucrurile, sa ii inteleaga pe toti oamenii, sa sufere pentru toti, sa vrea sa fie toti cu el, sa fie toti langa Hristos". "Hristos este cu totul altceva", spunea Batranul. "Cand vine Hristos la noi si ni se salasluieste in suflet, acesta se schimba. Vietuieste liber peste tot, in stele, dar si in lumea duhovniceasca si in tot universul. Poate vorbi la telefon cu cineva din Africa de Sud sau din Oceanul Indian, Spunandu-i cate se intampla in casa aceluia, ce ii fac rudele si familia, desi se afla aici". Acest lucru minunat i se intampla si Parintelui Porfirie; desi era cu trupul aici, in acelasi timp se afla duhovniceste la sute si mii de kilometri departare, unde vedea persoane si situatii pe care mai apoi le descria. Ne-am putea intreba cum e cu putinta sa se intample un asemenea lucru si anume sa se afle simultan in doua locuri aflate la mare departare. Raspunsul il da cuviosul parinte: "Atunci cand vine Hristos si se salasluieste in noi, ne aflam pretutindeni, impreuna cu Hristos".

Sfantul Batran a trait astfel de stari supralumesti si in fiecare zi avea noi experiente de acest fel. Astfel, prin cele de mai sus incerca sa ne indrume si pe noi, fiii sai duhovnicesti, pentru a putea fi si noi partasi - desigur pe cat ne ingaduia nivelul nostru duhovnicesc - ai acestor minunate stari, care sunt o chemare si o lumina in lupta noastra duhovniceasca, dar si un sprijin sufletesc, impotriva ispitelor, pricinuite de putina credinta.

Povestirea unor intamplari in care este vadita lucrarea acestui dar al parintelui, de a fi in mai multe locuri, ne va ajuta sa intelegem mai bine aceste minunate imprejurari, dar si sa ne formam o imagine cat mai deplina a personalitatii sale.

In primavara anului 1995 Eleni Konstandoulaki, din Hania (insula Creta), absolventa a Facultatii de Teologie a Universitatii din Belgrad, mi-a povestit urmatoarea intamplare pe care mi-a confirmat-o si a completat-o in anul urmator Dragana Simic din Serbia, studenta la Facultatea de Filozofie a Universitatii din Atena. Aproape de Novi Sad se afla vestita manastire de maici de la Jazak (episcopia Srem). In iarna anului 1983 aceasta sfanta manastire a trecut printr-o mare primejdie. Regimul ateu, la putere in acea vreme, a incercat sa desfiinteze manastirea, aruncand otrava in reteaua de alimentare cu apa a manastirii. Atunci Parintele Porfirie i-a dat telefon imediat maicii starete a acelei manastiri. I-a spus toate amanuntele despre planul ucigas ce incepuse a fi aplicat si a sfatuit-o sa caute in alta regiune apa pentru nevoile manastirii. Ba chiar i-a spus unde se afla un izvor, intr-o padure din apropiere. De atunci manastirea ia apa doar din acel loc.

Trebuie spus ca Parintele Porfirie nu a fost niciodata in Serbia. Totusi, in acele momente, cu dumnezeiescul Har, s-a aflat chiar in acel loc. Desi se afla la Oporos, de unde telefona, a calatorit cu duhul sute de kilometri, pana in regiunea Srem, chiar in inima Serbiei. Acolo a vazut totul atat de limpede, incat cunostea si descria amanuntit regiunea respectiva. Si aceasta tocmai fiindca Batranul Porfirie, ca parinte duhovnicesc, iubea mult si respecta manastirile si, in special, pe cele de maici. Se ruga necontenit, zi si noapte, pentru obstile monahale si patimea impreuna cu ele, cand se aflau in primejdie sau la necaz.

Dupa aceasta minunata intamplare, cuviosul parinte a continua sa vorbeasca la telefon cu Manastirea Jazak. Maicile si stareta il indrageau si aveau pentru sfintia sa o evlavie netarmurita. In ce il privea, deja le cunostea bine pe maici, le stia sufletul si vorbea cu stareta despre fiecare in parte. Fusese foarte impresionat de personalitatea unei maici care era arheolog si care avea o memorie foarte buna. Batranul care, asa cum vom vedea mai departe, avea darul stravederii, ii indicase acelei maici un loc langa podul cel mare aflat la intrarea in Belgrad unde, in adancul pamantului, se aflau obiecte de mare valoare, ce datau din epoca preistorica.

Scrisoarea urmatoare cuprinde o alta descriere amanuntita a acestui minunat mod de comunicare al Parintelui Porfirie cu fiii sai duhovnicesti si cu oamenii pe care ii iubea, ii ajuta si ii apara cu rugaciunile sale. Este o scrisoare datata 18.02.1993, pe care ne-a trimis-o maica Theodosia, stareta Sfintei Manastiri a Sfintilor Theodori din Kalavryta. Stareta Theodosia povesteste:

"In primavara anului 1985, aflandu-ma in Manastirea Sfintilor Theodori din Kalavryta, intr-o noapte cam pe la ora doua si jumatate, am auzit pe cineva sapand putin mai departe de geamul chiliei mele, in curtea manastirii. Ca sa vad mai bine ce se intampla, am stins lumina in chilie, m-am uitat pe fereastra in curte, unde am vazut o lanterna ce se stingea si se aprindea intruna. Atunci m-am rugat Sfintilor nostri facatori de minuni sa ne apere. Am verificat ferestrele si portile subrede ce dadeau in curtea manastirii naruite, ca nu cumva sa intre cineva inauntru si, dupa ce m-am incredintat ca domnea linistea, m-am intors in chilie.

Dimineata aveam Sfanta Liturghie. Chiar cand ma pregateam sa ma duc la biserica, pe la ora sase dimineata, suna telefonul. M-am gandit ca era vreun suflet necajit care avea vreo problema - lucru care de altminteri se intampla destul de des - si am ridicat receptorul. Spre marea mea uimire am auzit aceste cuvinte:

- Asculta, fiica mea, sunt Parintele Porfirie. Sa nu iesi afara daca auzi pe cineva sapand, caci ai putea fi atacata. Baga de seama ca niste oameni indraciti dau tarcoale manastirii.

- De ce sapa? Au gasit ceva, parinte? Am intrebat eu.

- Nu, copila mea, fiindca le-au luat altii mai inainte, zise parintele.

- Parinte, ati fost vreodata aici la noi, la manastire? l-am intrebat.

- Nu, fiica mea, dar acum sunt acolo. Intreaba-ma ce vrei.

Asadar, folosindu-ma de aceasta ocazie, l-am intrebat despre o pestera de mare insemnatate istorica, aflata langa manastirea noastra.

Chiar langa manastire se afla o pestera, unde vietuisera primii calugari, inainte de a se ridica manastirea, in secolul al XI-lea. Istoria mentioneaza chiar minuni ce s-au savarsit in acest loc. Asadar, i-am rugat pe ciobanii din satul invecinat sa nu-si mai adaposteasca animalele acolo, asa cum obisnuiau sa faca inainte sa mergem noi in acel loc, in vremea cand manastirea era pustie. Chiar le-am propus sa le dam materiale ca sa-si ridice un sopron putin mai incolo, unde sa-si adaposteasca animalele. Taranii insa nu au vrut, spunand ca animalele lor s-au obisnuit acolo si de aceea nu voiau sa schimbe locul.

Asadar, fiindca exista aceasta pestera l-am intrebat pe Parintele Porfirie:

- Parinte, ne sfatuiti sa facem din pestera o bisericuta?

- De care pestera zici, ca aveti doua? De cea in care au vietuit primii calugari? M-a intrebat parintele.

- Da, parinte.

- E bine sa o faci bisericuta, fiica mea, caci pestera este sfintita. Dar te-or lasa satenii? Nu se vor impotrivi?

Am ramas incremenita de uimire cu telefonul in mana, auzind ce-mi spunea.

Trebuie sa mai spun ca, intr-adevar, exista doua pesteri, dar noi nu o vazusem pe cea de-a doua, desi ne instalasem in manastire de mai bine de un an. Ciobanii din regiune au fost aceia care ne-au spus ca mai exista inca o pestera.

In timp ce eu ramasesem incremenita de uimire, il aud pe Parintele Porfirie zicandu-mi:

- Pesti, maica stareta, pesti!

- Ce pesti, parinte? il intreb eu.

- Fiica mea, nu cumva apa de izvor e buna pentru pesti? Da asadar oamenilor sa manance peste. Vor veni vremuri grele!

Si, intr-adevar, cand ne instalasem la manastire, dusesem apa pentru analize la laboratorul de chimie din Patra. Aceasta apa curge din belsug din cele doua izvoare din curtea manastirii si voiam sa aflu daca e buna de baut si indeajuns pentru nevoile manastirii si ale vizitatorilor ce ar fi venit aici sa se inchine. Intr-adevar, apa s-a dovedit curata si potrivita si pentru pescarie. Totusi, n-am putut sa facem pastravaria dorita inainte de a le adaposti pe maici, din pricina cheltuielilor mari de renovare a manastirii surpate si arse, care timp de unsprezece ani fusese transformata in stana de oi, cheltuieli pe care a trebuit sa le facem cand, in anul 1984, Episcopul locului, ne-a chemat sa deschidem manastirea. De altminteri ne aveam nici cel mai mic ajutor material si nici sprijin moral. Insa sfintii facatori de minuni si rugaciunile sfantului Parinte Porfirie, ne-au ajutat sa facem in cele din urma doua bazine pentru pastravi si somon. Astfel au fost hraniti si multi dintre suferinzii gazduiti la manastire.

Simteam intens prezenta Parintelui Porfirie, fiindca de cate ori aveam o nedumerire, vorbeam cu sfintia sa, care ne dadea cea mai buna solutie. Odata, cand am vorbit cu sfintia sa la telefon, mi-a spus:

- Fiica mea, ai de dat o lupta, dar nu te teme. In fiecare seara ma rog impreuna cu tine.

Trebuie sa mai spun ca nu ma intalnisem niciodata cu Parintele Porfirie si nici nu-l vazusem vreodata, ci doar ce auzisem de la altii ca avea darul stravederii. Niciodata nu mai vorbisem cu sfintia sa la telefon pana atunci, asa ca m-am mirat cum de ne stia asa de bine pe noi si problemele noastre. De unde gasise numarul nostru de telefon?

De aceea am sunat-o pe stareta altei manastiri, care il cunostea pe Parintele Porfirie si am intrebat-o:

- Nu cumva, maica stareta, i-ati dat Parintelui Porfirie numarul nostru de telefon?

- E oare nevoie sa i-l dau? Doar mintea Parintelui Porfirie este ca un televizor, mi-a spus maica stareta.

Odata ma aflam impreuna cu cateva maici in vizita la o alta manastire. Fiindca avea sa-mi spuna ceva important si urgent, Parintele a sunat acolo, a cerut sa-mi vorbeasca si mi-a spus:

- Sa-i lasi sa vina la tribunal pe cei cinci oameni care vor sa depuna marturie in legatura cu hotarele manastirii voastre. Adevarul trebuie spus, iar tu trebuie sa aperi cele ce apartin manastirii, fiindca vin vremuri grele, iar lumea va trebui sa capete ajutor de la manastiri.

Intr-adevar erau cinci oameni batrani care, recunoscatori manastirii, imi cereau staruitor sa ii chem sa spuna adevarul in privinta unei nedreptati ce se facuse manastirii. Asa am si facut, iar manastirii i s-a facut dreptate.

La putin timp dupa aceea, internata fiind intr-un spital din Atena unde medicii hotarasera sa ma opereze, am cerut sa ies putin si m-am dus la Parintele Porfirie, pe care atunci l-am cunoscut prima oara personal. Statea cu ochii inchisi, fiindca era foarte bolnav. Cand am intrat toti vizitatorii in camera lui, mi-a facut semn cu mana, desi avea ochii inchisi. Nu putea nici sa vorbeasca. Am ingenuncheat langa patul sau, iar sfintia sa mi-a facut de trei ori semnul crucii deasupra capului, apasandu-ma cu putere. Apoi mi-a dat doua cruciulite de la Muntele Athos. Dupa ce m-a binecuvantat, am plecat, dar parintele nici atunci nu si-a deschis ochii. Cand m-am intors la spital, s-a constatat ca nu mai trebuia sa ma operez.

Cateva zile mai tarziu mi-a spus la telefon:

- Inainte sa mor, as vrea sa vin la manastirea ta, dar nu stiu daca poate trece o masina mica.

- Stiti pe unde trebuie sa veniti, parinte? l-am intrebat.

- Ma intrebi daca stiu, sarmana de tine. Ci fiindca drumul e plin de gropi, iar masina mica, de aceea te intreb daca poate trece masina, imi raspunse parintele.

Cred ca si la Manastirea Maici Domnului din Varnakova (Dorida), unde ne aflam acum, tot parintele ne-a indrumat, la rugamintile mele, fiindca nimeni nu auzise pe atunci de aceasta manastire. Parintele Porfirie insa o cunostea bine si chiar o vizitase.

Nutrim asadar mare recunostinta pentru Parintele Porfirie. Fie asadar ca rugaciunile si apararea sa sa ne insoteasca mereu pe noi toti, asa cum ne-a promis cu doua zile inainte de a se muta la ceruri, din Kafsokalivia. Sa ne invredniceasca Harul si Mila Preabunului nostru dumnezeu ca, atunci cand va veni si pentru noi sfarsitul acestei vieti pamantesti, sa ne intalnim, fie si de departe, in Patria noastra cereasca."