Asta este partea cea mai interesanta si adevarata. Sunt surpinsa totusi ca insusi parintele Cleopa a observat si afirmat asta. Este greseala cea mai mare, facuta in numele lui Iisus si culmea este ca monahii au tendinta la ea.
In scrierile sale tocmai aceste lucruri m-au socat.

Atentie, asadar! Sa pastram masura!

Foarte just!
In istoria ecleziastica, monahii au fost varful de lance deopotriva al puritatii credintei, dar si al fanatismului religios, stimata doamna, aveti dreptate.

Intamplator ai dat despre cele redate mai sus , dar sa sti draga Sophia , ca multi dintre Sfintii Parinti ai Bisericii noastre Ortodoxe au lasat invataturi in acest sens . Unul dintre Sfintii mei dragi , de care am vorbit pe acest Topic pe un thread aparte , este Sfantul Ioan Casian
Iata cateva din lucrurile absolut esentiale pe care cred ca ni le transmite Sfantul Ioan Casian despre dreapta socoteala

• constientizarea insemnatatii centrale pentru viata crestinului a dreptei-socoteli, a formarii discernamantului;
• accentuarea si exemplificarea necesitatii de a tine calea de mijloc, departe de ispitele de-a stanga, trupesti si lumesti, cat si de cele de-a dreapta, care tin de rigiditatile, de excesele sau de inselarile in trairile si in nevointa duhovniceasca;
• focalizarea sensibilitatii si a trezviei noastre asupra unor idei, clisee pioase, prejudecati cu aparenta buna, binecuvantata, de virtute

• denuntarea a numeroase “brese”/”erezii” (nu atat dogmatice, cat privind Viata Duhului) in gandirea noastra, ajungand la descoperirea unei legi duhovnicesti foarte putin cunoscuta si cu totul neluata in seama astazi: ca tocmai de la lucrurile aparent mici si insesizabile, adesea inconstiente, de la ispite ale mintii pe care obisnuim sa le trecem cu vederea, de la conceptii gresite pe care le avem intr-un chip foarte subtil si acoperit incep si marile caderi, marile curse si chiar marile dezastre duhovnicesti in care noi sau cei de langa noi cadem de multe ori… si nici nu mai stim de cand, de unde si de la ce a inceput totul…

Si o recomandare de carte : http://www.librariasophia.ro/images/zitem1.png

http://www.librariasophia.ro/img/poz...a_ortodoxa.jpg
«Zeul tolerantei» si descrestinarea crestinismului. O perspectiva ortodoxa . . . Editura: Christiana Clasificare: Religie /
416 pagini

Autorul acestei carti, care intre timp a imbracat haina monahala, doreste sa-si pastreze anonimatul.
Autorul demonteaza cu calm si fermitate toate acuzatiile marsave la adresa crestinismului adevarat, indeosebi la adresa Bisericii Ortodoxe.

Totodata, avem de-a face cu o carte marturisitoare, la a carei marturisire nu poti sa nu aderi, daca-ti asumi apartenenta la Biserica Ortodoxa. (Costion Nicolescu)

In ziua de azi este f.greu sa alegi calea justa.
Este tot mai neclar in credinta si tot mai putini sunt cei care te pot indruma si ajuta.
Te simti ca un elefant intr-un magazin de portelanuri. Cum te invarti spargi ceva, faci ceva rau, te simti rau, esti aratat cu degetul.

Discutii fara de sfarsit inclusiv pe acest forum.

Se discuta aprins pe tema imbracamintii undeva pe alt topic. Pare ca restul problemelor sunt rezolvate si este totul simplu si clar si lumea a ramas acum numai la fusta si batic.
Sunt oamenii (tot mai multi) care isi iau viata de suferinte si deznadejde. La aceia nu se uita nimeni.

In realitate problemele sunt grave si sunt tot mai multi oameni care nu stiu incotro s-o apuce si mai ales nu au cu cine se sfatui.
Preotii nu stau sa ceara batic sau fusta, sau sa faca observatii pentru asta.
Sunt vremuri mult mai grele.

Chiar sunt oameni care cauta la biserica altceva, care au nevoie de Om, precum cel de la Vitezda si cauta o Biserica si un Preot si se intorc acasa cu sufletul sfasiat.

Oamenii au griji si probleme mai mari. Macar sa se duca la biserica, asa cu ce au ei de imbracat si sa poate gasi alinare si rezolvare.

Important este sa te duci la biserica si sa-ti aduca preotul si credinta Pe Dumnezeu aproape, sa te ajute si sa te vindece asa cum facea El cu cei bolnavi.

Mi-e teama ca ne aflam la o raspantie cu credinta.
Asa cum este acum nu e bine. Pierdem drumul...
Nu fusta si batic ne trebuie noua, ci preoti priceputi.
Oameni puternici (inclusiv moral), care sa stie sa organizeze biserica asa cum trebuie si sa nu sminteasca oamenii.

Eu sincer sunt surprinsa de puterea de decizie a celora care isi schimba credinta si stiu sigur: asta vreau, asta este bine. Indiferent de unde vin si unde se duc.
Macar sa stie sa explice de ce fac pasul si ce vor sa schimbe.

Mi se pare destul de greu sa reusesti sa stii in general sa-ti tii un drum in credinta.

Din nou spun: nu este totul sa vrem si sa tipam sa/ca ramanem ortodocsi pana la capat, ci mai ales cum si in ce fel de biserica, si cu ce fel de preoti si pe care drum.
Eu cred ca noi, in marea majoritate (inlcusiv preoti) nu stim nici ce vrem, ce cautam de fapt in ortodoxie.

Da, asa am fost botezati. Si mai departe?

Unul ca parintele Mihail Jar (parca asa il cheama pe cel din Ucraina, cu orfanii), sau parintele Galeriu, au stiut ce cauta, si-au gasit drumul si menirea. Dar restul?

Daca ai nadejde in Dumnezeu , de restu se ocupa El , daca nu ,e alegerea fiecaruia in parte !

Parintele Eferm
 

Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei

Hai mai Cristi!

Uita-te putin in jurul tau. Vezi realitatea.

Trebuie sa avem nadejde in Dumnezeu, dar sa si facem ceva, concret. Si mai ales toti.

Haideti sa vedem unde e minciuna si adevarul. Spre deosebire de datile trecute o sa dau si documentul, adica Legea cultelor valabila pana la adoptarea noii legi in 2007.
Decretul nr. 177, art. 37
"Daca cel putin 10% din numarul credinciosilor comunitatii locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locala religioasa a cultului parasit, pierde de drept o parte din patrimoniul sau, proportionala cu numarul credinciosilor care au parasit-o si aceasta parte proportionala se stramuta tot de drept in patrimoniul comunitatii locale a cultului adoptat de noii credinciosi. Daca cei care parasesc comunitatea locala alcatuiesc majoritatea, biserica (locasul de inchinaciune, casa de rugaciuni), cum si edificiile anexe, apartin de drept comunitatii locale a cultului nou adoptat, cealalta avere cuvenindu-se celor doua comunitati locale in proportia aratata la alineatul precedent. Daca cei trecuti de la un cult la altul reprezinta cel putin 75% din numarul credinciosilor comunitatii locale a cultului parasit, intreaga avere se stramuta de drept in patrimoniul comunitatii locale a cultului adoptat, cu drept de despagubire pentru comunitatea locala parasita, proportional cu numarul celor ramasi fara a se socoti biserica (locasul de inchinaciune, casa de rugaciuni) si edificiile anexe; aceasta despagubire va fi platita in termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevazute in acest articol vor fi constatate si solutionate de judecatoria populara a locului. "

Acesta lege nu aducea nimic nou, exact la fel s-a facut dintotdeauna in istorie, fara neaparat o lege scrisa. La fel a facut Buckow si altii, nici macar nu i-a trecut cuiva vreodata prin cap altcumva, ar fi facut o nedreptate. Acesta lege era chiar mai exacta, stabilea exact procentele ca sa nu fie certuri inutile.
In legatura cu Statulul BOR, am spus si data trecuta, acele dispozitii se referea la desfiintarea unei parohii, nu in cazul convertirii, pentru ca in acest caz era legea respectiva. Asadar daca o parohie se desfiinta din diverse cauze (de exemplu intr-o comuna sunt doua parohii, locuitorii pleaca majoritatea la munca in strainatate, se face o singura parohie si una se desfiinteaza), sau in cazurile din strainatate cand membrii poate migreaza si trebuie desfiintata parohia, biserica si patrimoniul normal ca nu va fi data altui cult care nu are nicio treaba. In cazul convertirii este un caz special, exceptional si exista acea lege.
Acum se vede unde era adevarul si ca se aduceau acuze doar din cauza infierbantarii sangelui si resentimentelor. BOR a avut bunavointa, a dialogat, toate localitatile unde erau 51% greco-catolici si-au luat bisericile inapoi. Ce lege se aplica atunci cand se judecau parohiile unde erau cu mult mai putin de 50% greco-catolici pana in 2007? Cum am si spus, pe adevaruri doar pe jumatate, era parohia dar se omitea sa se mentioneze faptul ca membrii majoritari erau cei convertiti care detineau biserica.
Teoria greco-catolica se bazeaza pe omiterea unei parti din adevar. Nu se mentioneaza ca fosti membrii nu s-au evaporat, nu au fost macelariti toti de comunisti si nici nu si-au facut seppuku, ci au devenit ortodocsi. Tot ei au mers in fiecare duminica in aceeasi biserica, nu s-a dat biserica altora. Si teoria de genul asta e si ilogica, cer bisericile acuzand ca de ce au fost luate de BOR in loc sa fie demolate de comunisti. Bisericile nu au fost luate de rusi, ci tot de credinciosii fost greco-catolici, care devenisera ortodocsi.
Pentru ca pana la urma comunistii au actionat cel putin aparent legal. Sinodul tinut a votat trecerea la ortodoxie, aproape toate protopopiatele greco-catolice semnand convertirea. S-au impotrivit episcopii si cativa preoti si credinciosi, dar in rest toti s-au dus la ortodoxie. Acum de ce sunt doua masuri, in 1700 toti ortodocsii au vrut sa treaca la catolcism, de unde stim ca nimeni n-a vrut sa treaca la ortodoxie in 1948? In timp ce in 1700 avem dovada ca au fost multe impotriviri si jertfe, si pana la urma doar o cincime au ales sa fie greco-catolici la recensamantul lui Buckow, in cazul 1948, dupa 1990 mai putin de o zecime au ales sa ramana greco-catolici. Nu ar fi trecut toti inapoi impreuna cu urmasii daca 40 de ani au fost constransi impotriva vointei?

Asadar din toate punctele de vedere greco-catolicii nu au dreptate si au prezentat distorsionat situatia ca apoi SUA (unde cel mai mare procent de credinciosi sunt catolici) sa se tot inflameze in aceasta privinta.
In primul rand din punct de vedere istoric, in toate epocile ca cineva sa ia toate bisericile era considerata o mare nedreptate. Buckow daca dadea toate bisericile ortodocsilor nu era bine, daca le dadea pe toate greco-catolicilor era si mai amre nedreptatea. A facut ce faceau toti si cum a fost dintotdeauna, in functie de procentul celor convertiti/ramasi (cu un plus partizan pentru greco-catolici, bineinteles).
Dar nici din punct de vedere legal am aratat ca nu aveau dreptate, legea spunea exact ce am scris.
Unii spun ca de fapt intentia BRU ar fi de reconvertire prin presiune a fostilor greco-catolici, actuali ortodocsi. Daca nu au vrut de bunavoie sa revina la BRU, atunci prin luarea bisericilor sa fie obligati sa mearga la slujba la greco-catolici, in cazul in care nu au alt lacas. La fel ca in 1700, cand s-au facut tot felul de abuzuri, ca pana la urma romanii paraseau satele si fugeau in Tarile Romane ca sa nu se converteasca la greco-catolicism (am dat documentul in alte mesaje).
Cred ca e totul clar, inclusiv pt Theodor.

Partial ai dreptate, dar nici noi nu facem prea multe, asteptam pe altii sa faca. Un peot care vine des la biserica und emerg eu e preot intr-un oras din imprejurimi. Ultima data a spus ca el a pastorit nu doar in biserica, ci si pe al casele oamenilor. Mergea pe al ei, cand se intalneau pe strada discuta cu ei ce mai fac, stia de toti din parohia lui ce fac si cum le este. Preotul acesta de obicei cand spune predica plange dupa cateva fraze. Si ca el sunt multi.

Toti parintii si sfintii spun asa, nu doar Parintele Cleopa. Monahii au alte nevointe si alta viata, mai aspra, noi nu putem fi ca ei decat daca ne facem si noi calugari/calugarite. Uite ce scrie un parinte roman de la muntele Athos despre cum trebuei sa se roage mirenii, nu pot face tot ce fac monahii pentru ca sunt in lume: http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...t-obligatorii/
In legatura cu greselile trebuie sa atraga atentia, dar cu blandete si totusi ferm. Si parintele Cleopa era foarte bland, dar ferm, iar sf. Iustin Popovici era foarte dur cu credinta gresita, dar foarte bland cu oamenii, plangea in timpul predicii. Iata ce spunea: “La celalalt sa te duci cu pasi de porumbel. Asadar, sa te apropii de el in mod delicat si cu blandete, pentru ca semenul tau are si el fricile si supararile sale. Are si asa destula greutate pe suflet, ca sa-i mai adaugi si tu“
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...utarea-in-cer/

Omiteţi să spuneţi trei chestiuni:
1. Că disp. art. 37 din Decretul 177 erau, de drept, aplicabile în situaţia în care dreptul de proprietate al cultului respectiv ar fi fost dobândit în mod legitim, ceea ce nu era cazul cu dreptul de proprietate al BOR asupra lăcaşurior de cult furate de le greco-catolici; acest aşa zis drept de proprietate a fost dobândit în aplicarea unor acte normative recunoscute în 1990 drept samavolnice şi desfiinţate ca atare;

2. Că Decretul 177 nu mai este în vigoare de la adoptarea noii legi a cultelor (care, nota bene, nu mai conţine dispoziţii în sensul vechiului art. 37), iar atitudinea BOR nu s-a schimbat ca urmare a acestui fapt.

Începând din 2007, legislaţia în vigoare nu mai prevede vreo formă de trecere, ope legis, a bunurilor imobile din patrimoniul unui cult în patrimoniul altui cult, raportat la numărul de credincioşi; BOR continuă însă să se agaţe de acest argument, ca şi cum ar mai avea vreo greutate juridică.

3. Că art. 37, departe de a fi "normal", aşa cum insinuaţi dumneavoastră, a fost introdus în lege cu dedicatie speciala pentru greco catolici. Ştiau ei ce ştiau, în 1948 : că urmează să se întâmple, foarte curând, o convertire miraculoasă a tuturor greco-catolicilor la ortodoxie......

În vederea acestui eveniment, s-au pregătit din timp: legislaţia care să justifice trecerea patrimoniului la BOR, celulele pentru episcopi, etc.
1. Acum nu "mai este" legea respectivă, şi, chiar şi când "era", era în flagrantă contradicţie cu art. 170 din Statutul BOR, care prevedea că bunurile sacre (unde se includ şi lăcaşurile de cult) sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.

2. Interpretarea dumneavoastră asupra situaţiilor de fapt şi de drept care ar putea fi circumscrise art. 172 din statut rămâne doar atât, o interpretare personală, şi pe deasupra şi greşită şi aflată în flagrantă încălcare a celor mai elementare norme de interpretare legislativă: ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Desfiinţarea unei parohii, în orice situaţie şi pentru orice motiv, inclusiv trecerea credincioşilor la alt cult, are ca efect trecerea bisericii în proprietatea eparhei, şi nicidecum nu va rămâne credincioşilor.
Dacă înainte de abrogarea Decretului 177 mai putea exista vreo urmă de îndoială, începând cu 2007 aceasta este concluzia la care ar putea ajunge şi un student de anul I la Drept.

Nu mai există acea lege, am explicat mai sus.

Se aplica Codul Civil, care spune în ce situaţii un subiect de drept poate fi deposedat de proprietatea sa: una singură, se numeşte expropriere.


Cât adevăr aţi spus aici.
Spuneţi-mi, ce valoare canonică are un sinod fără niciun episcop, în BOR ?


Mergeţi să spuneţi asta şi instanţelor de judecată care, încet încet, încep să aplice legea şi să constate cine este proprietarul de drept al bisericilor greco-catolice.

La loc comanda!

S-a deviat mult de la subiect!

Acest thread se numeste: sa ramanem ortodocsi pana la capat.

Va invit sa reveniti la subiect, iar cei care au ceva impotriva dorintei noastre de a ramane in aceasta credinta, ii invitam politicos dar ferm, cu toata bunavointa, sa-si vada de si sa ramana in a lor :53:.

Da, aveţi dreptate. Îl rog pe domnul Cătălin să mute discuţia pe unul dintre threadurile despre Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Cuvantul IPS Bartolomeu:http://www.crestinortodox.ro/predici...doxia-660.html

Va invit sa-l ascultati.

Rusaliile - Ziua Bisericii
 

 http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2228828634.jpg


Biserica Ortodoxă se va afla mâine, 3 iunie 2012, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, sau a Rusaliilor. Faptele Apostolilor (2, 1-4) mărturisesc despre acest eveniment foarte important din viaţa Bisericii, când Sfântul Duh s-a pogorât în chipul limbilor de foc peste Apostoli. Sărbătoarea cade totdeauna la 10 zile după înălţare sau Ia 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit. Ε totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, căci în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte 2,41), nucleul Bisericii de mai târziu.

După cum aflăm din Liturgica Generală a Părintelui Prof. Dr. Ene Braniște, sărbătoarea Rusaliilor este cea mai veche sărbătoare creștină împreună cu cea a Paștilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinților Apostoli. Despre ea amintesc și Sfântul Apostol Pavel (1 Cor. 16, 8) și Sfântul Luca (Fapte 20, 16). Este numărată și în Constituțiile Apostolice, printre sărbătorile în care sclavii se cuvine să fie eliberați de muncile obișnuite. Despre ea mai amintesc: Sf. Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira, Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic (care oprește îngenuncherea în ziua Rusaliilor), ș.a. Până către sfârșitul sec. IV și începutul sec. V, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălțării Domnului și a Pogorârii Sfântului Duh, așa cum o descrie, de altfel, încă din prima jumătate a sec. IV, Eusebiu al Cezareei. După aceea, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost fixată în ziua a 40-a după Paști, Cincizecimea rămânând numai ca sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Într-un articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică“, intitulat Cincizecimea - „metropolă a sărbătorilor“, aflăm că ziua Cincizecimii reprezintă pentru umanitate un veritabil început, iar ceea ce începe să se împlinească în istoria omenirii este tocmai ceea ce a fost prezis de prooroci: ”În zilele din urmă voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri, şi fiicele voastre vor prooroci…”. Duhul S-a pogorât peste oameni şi transformă lumea, dacă este primit prin credinţă.

<< continuare >>
 

Cincizecimea sau Pogorârea Duhului Sfânt este bucuria împlinirii făgăduinţei pe care Domnul Hristos le-a împărtăşit-o Apostolilor: ”Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte” (In.14,16-17).

Înălţarea lui Hristos - temeiul teologic şi duhovnicesc al Pogorârii Duhului Sfânt

Apostolii, după Înălţarea Domnului, cu trupul Său îndumnezeit, plin de slavă, pnevmatizat şi în stare de jertfă, se statorniceau în adevărul făgăduinţei că Duhul Sfânt va veni peste ei 'nu mult după aceste zile' (Fap. 1, 5). Despărţirea de Hristos nu a provocat în sufletele lor întristare, ci 'bucurie mare' (Lc. 24, 52). În acest punct identificăm un paradox. De obicei, orice despărţire implică o stare de tristeţe, de răvăşire, că ceva lipseşte din ecuaţia vieţii tale. Rămâne un gol în tine, am spune într-o exprimare mai concisă şi lapidară.

De ce Apostolii nu trăiesc aceeaşi stare de tristeţe la despărţirea de Dascălul lor cel iubit? Răspunsul îl căpătăm dacă facem un recurs la un alt eveniment biblic: arătarea lui Hristos celor doi ucenici care se îndreptau spre Emaus. Pe tot parcursul acestei drumeţii unice, Hristos rămâne, pentru Luca şi Cleopa, un străin, un absent de la toate faptele petrecute în Ierusalim. După truda unei zile pustiite de orice nădejde, Luca şi Cleopa Îl recunosc pe Domnul doar atunci când frânge pâinea şi Se face nevăzut. Ce taină uimitoare ne învaţă Hristos prin această experienţă a celor doi ucenici: când este nevăzut, poate fi cunoscut. E ca şi cum ai spune că doar nevăzutul îţi procură adevărata şi autentica cunoaştere ca prezenţă.

Aceeaşi experienţă au trăit-o şi Apostolii pe Muntele Măslinilor atunci când Hristos, Dumnezeu-Omul S-a înălţat la ceruri: Hristos cel nevăzut a devenit 'văzut' în inimile lor, fapt care le-a pricinuit o bucurie nemărginită.

Înălţarea lui Hristos la ceruri este temeiul teologic şi duhovnicesc al Pogorârii Duhului Sfânt: 'Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc Eu. Că dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi' (In. 16, 7). Sfântul Ioan Gură de Aur descrie foarte plastic şi sugestiv raportul dintre Înălţare şi Rusalii: 'Hristos a luat pârga firii noastre şi ne-a dat în schimb harul Domnului. Şi după cum când se termină lupta şi se face pace, după un răgaz îndelungat, vrăjmaşii de mai înainte dau unii altora garanţii şi zăloage, tot aşa s-a întâmplat şi între Dumnezeu şi firea omenească. Hristos a trimis lui Dumnezeu garanţie şi zălog pârga pe care a adus-o în cer, iar El ne-a trimis în schimb nouă garanţie şi zălog pe Duhul cel Sfânt. Că avem garanţii şi zăloage se vede de acolo că garanţiile şi zăloagele trebuie să fie de neam împărătesc. De aceea ne-a şi fost trimis Duhul Sfânt, pentru că este de fiinţa cea mai împărătească, la fel şi Cel ce-a fost urcat de la noi era de neam împărătesc, căci era din sămânţa lui David'.

Astfel, într-un anume fel, Înălţarea poate fi considerată preambulul tainic şi virtual al sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt.

Foişorul Apostolilor - ”colimvitră a Duhului”

La cincizeci de zile după Paşti, ne relatează cartea Faptele Apostolilor, ucenicii lui Hristos erau adunaţi 'toţi în acelaşi loc'. Nu este un amănunt lipsit de importanţă faptul că Evanghelistul Luca ţine să precizeze comuniunea Apostolilor. Duhul Sfânt vine doar acolo unde este unitate, comuniune şi aşezare lăuntrică. În această ambianţă de isihie, Apostolii devin martorii unei experienţe, care le va transfigura radical existenţa: Duhul Sfânt

S-a sălăşluit în ei.

Această sălăşluire, pogorâre a Duhului Sfânt a fost precedată de un vuiet din cer, care s-a făcut auzit ca o 'suflare de vânt ce vine repede' (Fap. 2, 2). În vorbirea curentă avem încetăţenită sintagma 'vuieşte peste tot'. Vuietul este un simbol al ubicuităţii şi poate fi perceput cu simţul auzului. Mai mult, are un rol catalizator, aşa cum reiese din relatarea Sfântului Evanghelist Luca: 'Iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea' (Fap. 2, 6). Am putea spune, fără a face asocieri prea îndrăzneţe, că acel 'Carele pretutindeni eşti', din rugăciunea 'Împărate ceresc', se propteşte pe simbolul vuietului, care are calitatea ubicuităţii şi de a fi catalizator.

Experienţa auditivă a Duhului Sfânt de către Apostoli a fost acompaniată şi de una vizuală: 'Li s-au arătat împărţite limbi ca de foc şi au văzut pe fiecare dintre ei' (Faptele Apostolilor 2, 3).

Observăm cum evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt pune în valoare cele mai importante simţuri ale omului: auzul şi văzul.

Sfinţii Părinţi s-au întrebat de ce Duhul Sfânt S-a revelat la Cincizecime în chip de limbi ca de foc, şi nu într-o altă manieră. Sfântul Grigorie Palama lămureşte în chip minunat această dilemă: ”Tocmai ca să se arate că este de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu-Cuvântul, căci nimic nu este mai înrudit cu cuvântul decât limba. Dar în acelaşi timp şi pentru a arăta harul învăţăturii; şi, în sfârşit, pentru că învăţătorul care Îl urmează pe Hristos are nevoie de o limbă plină de har. Dar pentru ce limbi ca de foc? Nu numai pentru a arăta deofiinţimea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt (căci foc este Dumnezeul nostru şi foc care arde viclenia), ci şi pentru îndoita lucrare a propovăduirii apostolice: căci în acelaşi timp are puterea facerii de bine, dar, şi de a osândi, şi aşa cum stă în firea focului a lumina şi a arde la fel cuvântul învăţăturii lui Hristos îi luminează pe cei care Îl ascultă şi i se supun, iar pe cei necredincioşi până la sfârşit îi dă focului şi osândei veşnice”.

Biserica - Cincizecimea perpetuă prin Sfintele Taine

Odată cu Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli, viaţa acestora capătă o altă consistenţă, virează înspre o altă direcţie: devin martorii experienţei sălăşluirii lui Hristos cel înviat în interiorul sufletelor lor. Duhul Sfânt este cel care îl face actual pe Hristos în inimile lor. Hristos cel înviat, trupul Său cel îndumnezeit şi plin de slavă, constituie temelia Bisericii sau este însăşi Biserica. 'Biserica, ne spune părintele Stăniloae, este Hristos extins cu trupul Lui îndumnezeit în umanitate sau umanitatea aceasta unită cu Hristos şi având imprimat în ea pe Hristos cu trupul Lui îndumnezeit.'

Actualizarea lui Hristos cel înviat în şi prin Duhul Sfânt constituie naşterea Bisericii văzute. Predica Sfântului Apostol Petru are drept ax central credinţa în Hristos cel înviat. Revărsarea de trăire în Duhul Sfânt a lui Hristos cel înviat este cea care i-a determinat pe cei prezenţi la Cincizecimea iudeilor să primească botezul în numele lui Iisus. De aceea, Biserica este prin excelenţă 'laboratorul Învierii'.

Prin urmare, orice membru al Bisericii are imprimat în chip inerent vocaţia înspre pascalitate. Botezul în Duhul Sfânt este cel care ni-L aşază în chip tainic, dar real pe Hristos cel înviat şi înălţat cu trupul plin de slavă, pnevmatizat la ceruri.

Omul capătă identitatea de fiinţă eclesială, mădular viu şi activ al Trupului cel înviat al lui Hristos, prin Sfintele Taine, care formează dimensiunea harică a Bisericii. Îndumnezeirea ca act de hristomorfizare şi pnevmatizare a creştinului devine posibilă numai prin înfruptarea covârşitoare din Sfintele Taine. Viaţa Bisericii se hrăneşte din darurile Sfântului Duh, actualizate în Taine. În acest sens, Biserica este comunitatea de îndumnezeire a oamenilor.

Sfântul Nicolae Cabasila surprinde, cu asupră de măsură, dimensiunea misteriologică a Bisericii ca topos de manifestare perpetuu al Cincizecimii: 'Sfintele Taine sunt Trupul şi Sângele Domnului, dar totodată hrana şi băutura cea adevărată a Bisericii lui Hristos; iar prin împărtăşire, nu Biserica le preface pe ele în trup omenesc ca pe orice hrană, ci Biserica se preface în ele, deoarece cele mai tari biruiesc, precum şi fierul vârât în foc se preface şi el în foc, nu focul în fier, şi după cum fierul înroşit în foc ni se arată aievea ca foc, iar nu ca fier, deoarece însuşirile fierului sunt absorbite cu totul de cele ale focului, tot aşa şi cu Biserica lui Hristos: dacă ar putea cineva să o cuprindă cu privirea, n-ar vedea decât însuşi Trupul Domnului, prin aceea că e unită cu El şi că se împărtăşeşte din Trupul Lui'.

Fără Duhul nu este cunoaştere a adevărului

Sfântul este, prin excelenţă, lăcaş al energiilor divine dumnezeieşti şi îndumnezeitoare. Este paradigma omului care a depăşit tensiunile şi fărâmiţările lăuntrice, marile rupturi ale fiinţei. Duhul Sfânt este cel care ne dezvăluie adevărul despre noi înşine. Este unica şi autentica epifanie a fiinţei umane. Numai în Duhul îţi poţi scana propriul egoism, propriile inconsecvenţe, propriul hău al păcatelor: 'Vino, lumină adevărată. Vino, viaţă veşnică. Vino, taină ascunsă. Vino, comoară fără nume. Vino, fericire nesfârşită. Vino, lumină neînserată. Vino, alinare a tuturor celor ce aşteaptă mântuirea. Vino, Tu, pe care l-a dorit şi îl doreşte sufletu-mi întinat. Vino, Tu, Cela ce Însuţi ai devenit dorire întru mine, care m-ai făcut să Te doresc pe Tine, Cel cu totul neajuns. Vino, suflarea mea şi viaţa mea. Vino, mângâiere a amărâtului meu suflet. Vino, bucuria mea, slava mea, desfătarea mea cea fără de sfârşit'. (Sfântul Simeon Noul Teolog)
* Sursa :
Liturgica Generală a Părintelui Prof. Dr. Ene Braniște

„Lumina de Duminică“, intitulat Cincizecimea - „metropolă a sărbătorilor“,

De micuta mi-a placut urmatoarea cantare din biserica (poate si pentru ca era mai la final:1:):

"Am vazut lumina cea adevarata, am primit duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne, ca Aceasta ne-a mantuit pe noi."

Lucrurile sunt asa de simple, numai noi le complicam prin putina noastra credinta si nestatornicie.

Am raspuns aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...103#post450103

" Ramaneti ORTODOCSI pe viata si pe moarte ! " Parintele Arsenie Papacioc
 

Citat:
În prealabil postat de Adriana Cluj http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif
Pentru ca am citit diverse postari despre migrarea ortodocsilor .......
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=112

Nu l-am intalnit pe parintele, dar pentru ca am promis ca revin cu amanunte cand le aflu, postez mai jos cateva cuvinte ale unei colege de forum care mi-a scris pe mp si care il cunoaste pe parintele David:

""E vorba de Father David Hudson, fost misionar evanghelic convertit la ortodoxie, in prezent preot ortodox in Atlanta, Georgia.

Cand pastorul baptist, misionarul convertit de dinaintea lui, l-a intampinat, i-a spus ceva de genul: „tu ai venit in Romania crezand ca o sa faci ceva pentru Dumnezeu. Eu cred ca ai venit in Romania pentru ca Dumnezeu vrea sa faca ceva pentru tine”. Si asa a si fost, pt. ca a marturisit ulterior ca intalnirea cu ortodoxia l-a marcat ca o „tornada de Kansas”.

Cam in aceeasi perioada cand Father David Hudson a venit ca misionar protestant in Cluj, un alt protestant american, Craig Goodwin, cu familia sa, a venit sa le propovaduiasca ortodocsilor evanghelia, intrucat in mediul lor protestant care arata doar partea urata de la suprafata, romanii ortodocsi erau considerati necrestini, un fel de pagani superstitiosi.

Numai ca, la intalnirea cu ortodoxia si cu ortodocsii adevarati, smeriti si necunoscuti, despre care nu vorbeste nimeni niciodata, a fost realmente coplesit de simtirea harului si a simtit ca in Biserica Ortodoxa isi poate gasi omul firescul, drept care s-a convertit, generand intre cunoscutii si rudele lui o serie de convertiri in lant.

Dupa convertire, au mai ramas inca multi ani in Cluj si foarte apropiati ai mitropolitului Bartolomeu si ai PS Vasile Somesanul, dar de data asta ca misionari ai OCMC (Orthodox Christian Mission Center, Florida), implicandu-se in activitatile social-filantropice din Mitropolia Clujului (Prison Fellowship, Policlinica fara plata Sf. Pantelimon, Scoala Christiana, un Centru pt. tineri din Bistrita, Centrul pt. bebelusi abandonati, aflat in cartierul Iris, Centrul Sf. Dimitrie pentru recuperarea alcoolicilor condus de un specialist american in dezalcolizare, Frantz Floyd, convertit si el si stabilit in Romania etc.)""

Restul amanuntelor pe care mi le-a dat, avand caracter personal nu le postez.

sursa:
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...re/#more-43740 :


Mult ni s-a dat, mult ni se cere

""Intr-un moment al secularizarii acaparatoare, agresive si insidioase a vietii noastre “spirituale”, pana acolo unde pacatele, obiceiurile, modele, conceptiile si mentalitatile lumesti cele mai “incarcate” de mustul desertaciunii devin normalitate si moneda curenta si pentru noi, “crestinii evlaviosi“, ortodocsii “practicanti” si poate chiar “misionari”, “marturisitori” (in inchipuirea noastra), poate ca este nevoie sa ne scuturam putin de valul dulce al uitarii mortale a sensului nostru, de inertia caldicica si de mreaja inselatoare a duhului lumesc in care ne complacem si cu care ne compromitem zi de zi - minimalizand si relativizand pacatele noastre, intotdeauna prea mici, scuzabile si neinsemnate, cocolosindu-ne, justificandu-ne si tratandu-ne cu maxima indulgenta propriile patimi, dar osandind necrutator paiul compromisului din ochii altora…
Este nevoie deci sa ne amintim de urgenta, cat inca mai avem in noi suflare si putere lucratoare… ce si cat de mult ni s-a dat, la ce am fost chemati si sa ne observam... cat traim sau cat murim cu sufletul, mai degraba, zi de zi si ceas de ceas, intr-o nepasare si o inconstienta mai infricosatoare decat moartea insasi...""

""Sfantul Macarie Egipteanul:
“Dumnezeu pune la incercare sufletele in multe si variate feluri si asteapta sa vada cum lucreaza libertatea vointei fiecaruia. Sunt unii care primesc harul dumnezeiesc foarte usor si repede, si indata ce devin credinciosi se roaga. Ei traiesc in lume fara osteneala prea mare. Intelepciunea lui Dumnezeu cea tainica doreste sa vada daca acestia se bucura si lucreaza pentru El cu ajutorul harului pe care l-au primit fara multa truda. Mult li s-a dat, mult li se cere. Repede li s-a dat, repede li se cere dovada recunostintei. Altii insa sunt lasati sa se oboseasca mult in fel de fel de nevointe, in asteptare indelungata, in lacrimi neincetate de cerere a Duhului Sfant, si foarte greu le raspunde Dumnezeu. Nu pentru ca nu-i iubeste – poate chiar pe acestia ii iubeste mai mult, – ci pentru ca vrea sa le vada straduinta, rabdarea, increderea.
In tainica lui intelepciune, Dumnezeu toate le face dupa un plan. Acei ce nu primesc harul cu repeziciune se aprind si mai tare de dorul lui si, dezlipiti de lume, lepadati de toate, ei nu deznadajduiesc in acest pustiu de asteptare. Tocmai acest dor fierbinte vrea Domnul sa-l incerce – daca vor rezista la toate ispitele si la toate luptele sau vor cadea in indiferenta si plictiseala de atata asteptare. Asa se dovedeste credinta in Cel ce nu este un inselator si care va darui cu siguranta ceea ce a fagaduit celor ce-L roaga cu rabdare pana la sfarsit.
Pentru cei credinciosi, credincios este Domnul! Acestia neincetat se cerceteaza si se judeca sa vada cu ce L-au suparat pe Domnul de-i lasa atat de mult timp sa astepte venirea Duhului Sfant peste ei. Si neincetat isi descopera greseli, neinsemnate in fond, dar care in ochii lor par mari. Se caiesc amarnic si se considera cu adevarat nevrednici de venirea Duhului peste ei. Pe acestia ii iubeste Dumnezeu in ascuns si ii ajuta si ii apara de rautatile vicleanului.
Masura dragostei fiecaruia este foarte variata si Domnul cantareste lacrimile fiecaruia si drepte sunt judecatile Sale. El nu se uita la fata omului, ci la gandurile sale ascunse. Nu evlavia aparenta si nu practica religioasa exterioara le pretuieste Dumnezeu mai mult, ci inima curata, infranta, duhul smerit; pe acestea le doreste El.
Fiecare va da socoteala de ceea ce a primit sau de ceea ce i s-a oferit si n-a primit, de ocaziile ce i s-au dat sa afle, sa caute, sa invete si pe care nu le-a luat in serios, de sfaturile si indemnurile Domnului venite prin gura oamenilor alesi, care insa n-au fost primite, ci au fost dispretuite.Cel cu adevarat credincios nu va fi niciodata sigur de sine insusi. Chiar de va fi obtinut harul ceresc, el tot va crede ca nu-l are si nimanui nu va spune lucrul acesta. Toata munca si tot zelul lui i se vor parea nimic si vesnic va fi flamand si insetat de Dumnezeu.[
Cel care se compara cu altul si se crede mai luminat si mai inaltat spre desavarsire, acesta – vai! – a si cazut din smerenie in mandrie, si toate ostenelile lui sunt zadarnice. Judecarea altora este intotdeauna dovada trufiei din inima celui ce judeca. Numai cel care ii iarta pe toti, ii apara, abia acela a ajuns la smerenie. Cel care dezvaluie pacatele altora este, de asemenea, plin de mandrie si toata evlavia lui este o prefacatorie. Si nu este suficient ca limba sa taca, sa nu mai cleveteasca, ci trebuie ca mintea insasi sa-ajunga sa nu mai gandeasca niciodata rau despre nimeni. Caci pacatul trufiei in minte nu este numai pe limba. Abia atunci cand in ganduri si in vorbe se face un gol total despre lume si oameni si Domnul este singura preocupare a mintii, a limbii, a urechii si a ochiului, abia atunci sufletul a ajuns la acea fericire a saraciei duhului pe care Iisus o pune in fruntea celor noua fericiri predicate de El.
Un crestin adevarat nu este niciodata sigur de ziua de maine si permanent se gandeste la sfarsitul sau, iar nu la cel al fratelui sau. El este atent numai la el insusi, la tot ceea ce se petrece in mintea lui, are mult de lucru cu propriile lui ganduri rele, pe care neincetat se lupta sa le alunge, si niciodata nu are timp sa observe ce face aproapele lui. El nu urmareste decat linistea sufletului sau, alungarea poftelor din el, fara sa se lase in seama vreunui har special sau sa se justifice in vreun fel anume.""

minunea Sfantului Cosma Protosul !
 

Va semnalez o minune cutremuratoare petrecuta acum nu multi ani in Grecia. Unei romance evlavioase de acolo i se arata in vis de trei ori Sf. Cosma, Protosul Sfântului Munte Athos, cel ce in timpul imparatului bizantin Mihail VII si al Patriarhului Constantinopolului Ioan Vekkos (ambii unionisti), pentru ca nu era de acord cu unirea pe care o pusesera ei la cale cu Romano-Catolicismul in urma Sinodului de la Lyon din 1274 si ii cere sa-i faca icoana si sa-i duca o parte din moaste in Romania pentru a-i face cunoscuta si viata si invatatura ortodoxa intrucat, spune el, in Romania trebuie sa ne opunem unirii cu romano-catolicismul. Minunea este consemnata in cartea „Minuni contemporane” care va fi lansata, cu ajutorul lui Dumnezeu, miercurea aceasta (astazi, 09 nov 2011), ora 18, la Libraria Sophia. Mi se pare cuntemurator faptul ca sfintii au ajuns sa ceara romanilor de peste granite sa se intoarca in Romania si sa se lupte cu mentalitatea uniata, filo-catolica, existenta la noi si sa faca cunoscuta lupta martirica dusa de Sf. Parinti contra acestui duh filo-catolic!

Minunea aratarii inteleg ca a avut loc in preajma Adunarii Generale a Conferintei Bisericilor Europene de la Lyon din 2009, tot Lyonul unde se apostaziase in 1274 si din cauza caruia moare sfantul! Sa nu uitam ca, in 1993, BOR a semnat Acordul eretic de la Balamand prin care catolicismul este recunoscut ca Biserica sora, cu taine, preotie si har lucratoare, acord ne condamnat inca oficial de BOR. Sa ne luptam, deci, din interiorul Bisericii, asa cum a facut Sf. Cosma si asa cum ne cere (am citit intr-o sursa ca a refuzat comuniunea cu Patriarhul Ioan Vekkos, care se unise cu Papa, iar asta a dus la martirizarea sa!)! Faptul ca sfantul s-a aratat inseamna ca exista o problema, dar ca ea, cu ajutorul lui Dumnezeu si prin lupta credinciosilor si clericilor bine-credinciosi, poate fi vindecata, evitata! Sfantul nu spune sa parasim Biserica, ci se ne luptam! Sa fim si noi parte a minunii sale si a iconomiei divine randuite prin el! Tot in aceasta minune Sfantul spune ca nu va veni chiar acum sfarsitul (desigur, aceasta este la latitudinea iconomiei nestiute a lui Dumnezeu, iar acest chiar „acum” se refera, evident, la anii imediat urmatori!) si prevesteste si situatia in care a ajuns Grecia chiar in aceste zile (nu vor mai exista bani pentru salarii)! Atentie, femeia nu stia nici de existenta sfantului, nici viata lui, si ignora la inceput aratarile in vis. De abia dupa a treia aratare, in care Sfantul ii povesteste si viata si ii da toate aceste detalii, ea merge la duhovnic, iar acesta la duhovnicul sau din Sf. Munte si toti confirma datele si minunea, ajutandu-o sa faca cele poruncite ei de Sfant. A carui porunca o ducem si noi, cu nevrednicie, spre indeplinire si va rugam si pe voi sa dati mai departe mailul si minunea sfantului si sa o publicati pe site-urile dumnevoastra sau sa le postati la commenturi pentru ca lumea sa cunoasca Adevarul. Moastele frumos mirositare ale Sfantului Cosma Protosul se gasesc la intrarea in biserica Protaton (vis-a-vis de sediul Sfintei Chinotite, cea care a scris si protestele din 1993 si din 1999 la adresa Acordului de la Balamand si a declaratiilor SS Bartholomeu) din capitala Sf. Munte, Kareia, gasite in 1981. Acolo arde in permanenta o candela. Vedeti mai jos:

minunea Sfanului Cosma Protosul ! continuare
 

D. V.: – Spuneţi câteva cuvinte despre Sfântul Cosma Protosul…
Mihai M.: ‑ Sfântul Cosma a venit ca o mân­gâ­ie­re pentru noi, ca creştini. Dar a venit într‑un moment is­toric. Acum doi ani, când a fost la Lyon întâlnirea or­to­docşilor cu catolicii, a fost întrunirea de la Lyon şi, îna­inte de a se face întrunirea asta, sfântul i‑a apărut în vis Lilianei.
Maria-Liliana M.: ‑ Primul vis n‑a fost cine ştie ce. A apărut în vis şi cerea să‑i facă o icoană. Aşa, mai dur, a apărut. Ne‑a spus atunci ceva, că ne aşteaptă cli­pe grele şi că trebuie să‑i fac o icoană. Spunea „Eu sunt Sfântul Cos­ma Protosul” – asta în primul vis. Şi am zis: „Doam­ne, ce sfânt e acesta?” Chiar m‑am trezit şi mi‑am făcut cru­ce, am crezut că visul e de la cel rău. Şi n‑a durat mult, chiar în aceeaşi săptămână, dacă nu mă înşel, şi sfântul mi-a apărut ia­răşi în vis. Noi ne‑am spovedit, atunci, mi se pare. Şi am fost şi pe la Mănăstirea Sfântului Nicodim, dacă nu mă înşel, în pe­ri­oa­da aia.
Mihai M.: ‑ Da, am fost la Sfântul Nico­dim. Este o mă­năstire de călugări care aparţine de Sfântul Munte, la Igumeniţa. Sunt peste douăzeci de călugări acolo.
Maria-Liliana M.: ‑ Da…
Mihai M.: ‑ În vis, Sfântul Cosma i‑a spus: „Să îmi faci icoana!” Noi nici la al doilea vis nu am luat în seamă cuvintele sfântului. Că mi‑a spus dimineaţa visul. Şi sfântul i s‑a arătat în vis a treia oară. A visat că mergeam către o mă­năs­tire cu o maşină, în care eram eu şi cu fiică‑mea şi cu Liliana. Vin două maici îmbrăcate în alb, deschid portiera la maşină: „Voi staţi aici!”, îmi spun mie şi fiică‑mii, „iar tu, Maria, mergi cu noi!” O duc către o poartă mare, fantastic de ma­re, cu ostaşi în stil roman, cum era în perioada Dom­nului, când a trăit pe pământ, nişte ostaşi în stil ro­man, puternici, se deschide o poartă mare şi, când intră cu ea, fe­­meile astea două o iau… te‑au lăsat acolo, te‑a luat altcineva?
Maria-Liliana M.: ‑ Nu. Eram îmbrăcată într‑o că­ma­şă albă. Şi am mers acolo, în mănăstire. Dar erau os­taşii ăştia. Şi erau nişte cântece îngereşti, nu poţi să ex­plici ce‑am auzit eu acolo. Am intrat în mănăstire, şi părinţii ăia din părţi erau îmbrăcaţi în veşminte…
Mihai M.: ‑ Şi‑n mijloc era o ceată de mucenici, îm­bră­caţi în negru…
Maria-Liliana M.: ‑ Şi aveau crucea la gât. Şi a venit Sfântul Cosma şi mi‑a spus: „Maria, să faci as­cul­tare: să faci icoana mea şi să mă duci în România! Să mă faci cunoscut!” Că a zis că o să fie nişte clipe, să se u­nească ceva, nu ştiu, n‑am înţeles eu bine cum e cu unirea asta cu catolicii. Şi nu‑i bună! Nu‑i bună! Şi mi‑a spus sfântul cum a fost chinuit de catolici, cum şi‑a dat sufletul pen­tru Ortodoxie, cum l‑au omorât!
D. V.: – V‑a povestit viaţa lui?
Maria-Liliana M.: ‑ Da, aşa, un pic…
Mihai M.: ‑ „Că şi eu am luptat pentru Ortodoxie, şi m‑au spânzurat pentru Ortodoxie! Să mă duci în ţara ta!”, i-a spus.
Maria-Liliana M.: ‑ Şi eu i‑am spus: „Eu sunt străină aici! De ce nu mergeţi la altă femeie, la o grecoaică? Eu sunt străină!” Şi a zis: „Nu, Maria, nu eşti străină! Toţi suntem fraţi în Hristos. Nu eşti străină! Să faci as­cul­tare, cum îţi spun eu!” Şi am zis: „Nici nu vă cu­nosc… Unde să mă duc eu?” Şi a zis: „Du‑te, că am să‑ţi scot oamenii potriviţi, şi pentru sfintele moaşte, şi pentru icoană, şi pentru slujbă, şi pentru tot! Pentru tot ce‑o să fie, am să‑ţi scot eu oamenii potriviţi în cale!” Şi aşa a fost. Ne‑a scos oamenii potriviţi în cale. A doua zi, gata, a început. A venit un părinte în ca­să la noi, care a dormit la noi. I‑am spus visele, am spus: „Părinte, o să spuneţi că sunt nebună, dar eu de câ­teva zile tot visez un sfânt, nu ştiu ce‑i cu asta!” Şi a zis: „Ce sfânt? Cum?” Şi i‑am povestit eu că a zis că e Sfân­tul Cosma Protosul. Părintele mi-a spus că el n‑a auzit ni­cio­dată de sfântul ăsta.
Mihai M.: ‑ Am întrebat şi alţi duhovnici, alţi părinţi, am vorbit, şi au zis: „Nu cred că poate fi de la cel rău, din moment ce s‑a înfăţişat… nu poate fi de la diavol visul”.
Maria-Liliana M.: ‑ L‑am pus pe gânduri un pic, a ră­­mas el în suspans, aşa, cam curios, părintele acela. Dar a mers la duhov­nicul lui înMuntele Athos, a discutat cu dân­sul – el avea o bisericuţă de pictat, ceva, un paraclis mi­cuţ.
D. V.: – Părintele?
Maria-Liliana M.: ‑ Da, părintele, e pictor. Şi zice: „Doam­na Maria, am fost la duhovnicul meu şi a spus să las tot şi să ascult ce mi‑a spus doamna aceea, că există sfântul ăsta, şi hai să căutăm!” Şi a început şi el cu lucrarea lui de acolo, şi noi pe partea astalaltă.
Mihai M.: ‑ A găsit lemnul pentru icoană imediat, cum ne trebuia. Că ne‑a întrebat: „Cât de mare vreţi s‑o facem?” I-am zis: „Dacă o facem, să facem o icoană de un metru”. Şi a găsit un lemn, exact de 95 de centimetri, pe interior scobit, cum este. A găsit şi s‑a apucat de lucru.
Maria-Liliana M.: ‑ După aia, m‑a întrebat cum arată. I‑am spus eu, i‑am explicat cum l‑am văzut, în vis, cum aşa, şi a făcut icoana asta. Dar sfântul a spus să fim aproape de Domnul, că o să avem încercări foar­te grele. Cred că începând cu criza asta, cum a fost, şi în­colo…
Mihai M.: ‑ A fost înainte de criză, nu apăruse criza atunci.

minunea Sfantului Cosma Protosul! final
 

Maria-Liliana M.: ‑ A zis sfântul că o să avem încercări şi să fim aproape de Domnul. Dar a zis că n‑o să fie acum sfârşitul lu­mii; că eu îl întrebam, în vis, dacă o să fie sfârşitul lu­mii. Şi a spus că n‑o să fie acum, dar o să fie chinuri foarte mari. O să ajungem cum spunea şi Sfântul Paisie, că spu­nea că o să ajungem la cipuri, că o să ajungem să se strân­gă banii… A zis că o să se strângă ba­nii, că o să muncim şi n‑o să fim plătiţi.
D. V.: – V‑a zis că o să se renunţe la bani? Sau în ce sens v-a zis că o să se strângă banii?
Maria-Liliana M.: ‑ Adică, n‑o să mai fim plătiţi. Nu ştiu la ce s‑a referit.
D. V.: – Ştiţi ce poate însemna că se strâng banii? Mai-marii lumii vor acuma să se renunţe la bani, să nu mai fie bani, ci doar „bani” electronici. Să nu mai plăteşti cu bani, cum plăteşti la piaţă, ci să plăteşti tot cu cipul, cu cardul cu cip.
Maria-Liliana M.: ‑ Da, a zis că „n‑o să vă mai plă­teas­că cu bani”. Ce pot să înţeleg eu din asta? Şi cu un card, cu ceva, o să se întâmple ceva.
D. V.: ‑ Cu un card?
Maria-Liliana M.: ‑ Da. Şi a mai spus să facem cunoscut faptul că nu trebuie să ne unim cu catolicii.
Mihai M.: ‑ Da, de unirea cu catolicii, de asta a ţinut cont şi atunci, dimineaţa, …
Maria-Liliana M.: ‑ Mai spunea sfântul ceva de Vekkos, ţi‑am spus eu ţie atunci.
D. V.: ‑ Patriarhul Ioan Vekkos e patriarhul care a vrut unirea cu catolicii în secolul al XIII‑lea. Da­torită lui au venit catolicii în Muntele Athos şi l‑au omorât pe Sfântul Cosma.
Maria-Liliana M.: ‑ Da, şi Sfântul Cosma a fost împotriva patriarhului Vekkos.
D. V.: – Despre patriarhul Vekkos vă aduceţi aminte ce v‑a zis sfântul?
Maria-Liliana M.: ‑ I‑am spus eu atunci lui Mihai.
Mihai M.: ‑ Am aflat şi eu, pe urmă, cum a fost cu patriarhul Vekkos. Asta este cel mai important din ce i‑a zis Sfântul Cosma: „Să mă duci şi să mă faci cunoscut, ca să opuneţi rezis­tenţă în România!” Să îl fa­cem cunoscut în România, ca să opunem rezistenţă în lup­ta cu catolicii. Nu trebuie să admitem în credinţă lu­­crurile care vin din altă parte, de la catolici… Tre­bu­ie rezistenţă… Ştie Dumnezeu că nu putem decât până a­colo, dar să avem rezistenţă. Şi să nu admitem cu­vin­te­le greşite, indiferent de la cine vin, de la ce scaune. „Nu, domnule, eu spun adevărul chiar dacă îmi iei rasa de pe mi­ne… O spun, şi ţi‑o spun în plen, ca să ştii că şi tu tre­buie să fii ruşinat, aşa cum şi tu ruşinezi cu cu­vin­te­le tale, care nu‑s din canoanele Sfinţilor Părinţi. Şi eu nu te ling cu nimic, dimpotrivă”. Câte a păţit şi Sfântul Nec­tarie, care ne‑a ajutat atât de mult. S‑a mâhnit, a ştiut că e pe nedrept dus din Cairo, din Alexandria, şi i‑a întrebat pe toţi: „De ce sunt prigonit?”, dar toţi au ple­cat capul. Deşi lumea îl iubea… Dar Domnul a fă­cut din el un sfânt care ne dă posibilitatea să Îl slăvim pe Dumnezeu. Ca o dovadă că nici noi nu îi uităm pe stră­moşii noştri care au fost martiri, pentru adevărul pe care astăzi îl avem pe limba noastră…
D. V.: – Ce altceva a mai spus Sfântul Cosma Protosul?
Mihai M.: ‑ El i‑a spus că trebuie să opunem re­zis­ten­ţă în România. Fiindcă atunci catolicii pentru cre­din­ţă l‑au omorât! Da, l‑au omorât. Dar să ne ducem, să opunem rezistenţă de acolo, că „au să vină vremuri grele. N‑o să vă plătească, o să fie vai şi amar de voi…”
Maria-Liliana M.: ‑ Pe noi, creştinii, au să ne lupte foar­te mult!
Mihai M.: ‑ Da, pe creştini. Şi trebuie să opunem re­zis­tenţă.
D. V.: – Dar v‑a spus şi că o să fie unire cu ca­to­li­cii, sau v‑a spus doar să vă opuneţi?
Mihai M.: ‑ N‑a spus că o să fie, ci a spus să ne o­pu­nem. Atât a spus. A spus să ne opunem, să opunem re­zis­tenţă în România.
Maria-Liliana M.: ‑ În al patrulea vis, când mi s‑a în­fă­ţişat, a spus că a fost mulţumit de ce i-am făcut acolo, de ce i‑am dus, cum am făcut…
Mihai M.: ‑ Că noi am făcut icoana, pe urmă am fă­cut iconostasul. Ne‑a trimis şi am găsit sfinte moaşte, şi la Sfântul Munte, şi la mănăstire, aici; în două locuri am găsit. Am făcut multe iconiţe şi am dat aşa… Îl facem şi noi cunoscut. Părintele a pus materiale cu sfântul pe site-ul parohiei Hreaţca, acolo, ca să fie cunoscut şi pe in­ter­net. Dar trebuie să opunem şi practic rezistenţă. Şi a­cu­ma a apărut iar, după atâta timp, i-a apărut în vis şi i‑a spus…
Maria-Liliana M.: ‑ Da, cu părintele de acolo, să găsesc un copilaş să‑l botez în România, cu numele lui, să‑i dau numele lui.
Mihai M.: ‑ Şi ţi‑a spus…
Maria-Liliana M.: ‑ Da, că‑i mulţumit de ce‑am făcut a­colo. Adică, tot ce mi‑a spus el, eu am făcut. M‑a ajutat Dum­nezeu.
Mihai M.: ‑ Aşa, deci e mulţumit de ce‑am făcut a­co­lo, lângă Fălticeni, cu moaş­tele, cu ce‑am mai putut şi noi să facem, aşa, dar să mai botezăm un copil, să împlinim adică lucrarea noas­tră – e mulţumit de ce‑am făcut acolo, dar să îm­pli­nim lucrarea noastră.
Maria-Liliana M.: ‑ Acum, din muntele Athos tre­bu­ie să mai luăm paraclisul lui sau un acatist, ca să‑l aibă părintele acolo, să‑l facă. L‑a pus în biserică la loc de cinste: lângă icoana Sfântului Nicolae a pus-o pe cea cu Sfântul Cosma.
Mihai M.: ‑ Şi‑l pomeneşte ca ocrotitor, acolo, al bi­se­ricii… Cum e Sfântul Nicolae, hramul bisericii.
Maria-Liliana M.: ‑ Noi avem slujba tradusă, pe care a fă­cut‑o părintele Atanasie. Slujba toată…
Mihai M.: ‑ Sfântul cere să fie cunoscut.
Maria-Liliana M.: ‑ Acuma nu ştiu dacă noi, cu trea­ba asta, n‑o să facem rău la persoanele astea care vor să se unească cu catolicii…
Mihai M.: ‑ Nu ne interesează asta. Noi facem ceea ce ne spune sfântul şi nu ne interesează cu ce logică se vrea unirea sau cine vrea… eu înţeleg, ca om, că tre­buie să‑l ajutăm pe fratele nostru, să dăm un ajutor, să cedăm în faţa lui, dar până acolo unde ajunge să lo­veas­că în dogmă, în ceea ce au lăsat cele şapte sinoade şi nimic altceva! Înţeleg! În aşezare, în mişcare, sun­tem largi la inimă să‑l îmbrăţişăm pe fratele nostru, dar a­colo unde cele şapte sinoade ne‑au lăsat, prin Duhul Sfânt, canoanele după care trebuie să ne conducem, nu poa­te interveni nici cel mai mare om de pe pământ. Aşa că nu noi trebuie să facem mutarea asta. Îi îm­bră­ţi­şăm, le cerem să vină lângă noi, luptăm pentru adevăr, dar cei cărora nu le place adevărul trebuie să cedeze. Dacă eu sunt în ne­a­devăr, sigur că o să cedez, acolo unde am greşelile me­le, dacă le văd. Dar, atâta timp cât sunt cu cele şapte Sinoade Ecumenice, cred că, cât de cât, mă străduiesc să fiu cât mai aproape de Domnul, cu ceea ce am învăţat, cu ceea ce ştiu…
D. V.: – Trebuie ca oamenii să caute cu jert­fel­ni­cie adevărul…
Maria-Liliana M.: – Eu cred că şi cato­licii, şi toţi, dacă ar cere adevărul de la Dumnezeu, fiecăruia per­so­nal i se va descoperi. Cum şi astăzi vin mulţi catolici la Sfântul Munte şi se botează şi intră în mare şi‑i bo­tea­ză… Şi în Tinos vin turci care se botează zilnic. Vin a­colo turci…
D. V.: – În insula Tinos, la icoana Maicii Domnului, nu?
Mihai M.: ‑ Da. Acolo vin. Dumnezeu ne aşteaptă pe fie­care, personal. Să venim către Dom­nul şi de acolo, dacă Dumnezeu va orândui, va fi; dacă nu, avem o mie de ani când s‑au rupt… Dacă face pogorământ episcopul cutare: „Hai să ne unim cu ăştia”, nu poate fi bine. Intrăm în contradicţie cu cele şapte Sinoade, atunci. Nu putem să facem asta. Po­go­ră­mânt… acuma nu se poate vorbi de aşa ceva. Catolicii tre­bu­ie să cedeze, să vadă adevărul. Dacă ei recunosc că Sfânta noastră Împărtăşanie este adevăr, este taină, şi dacă ne recunosc taina noastră, de ce nu ne recunosc şi pe noi ca şi creştini? Ne recunoaşteţi taina şi pe noi, ca fiind creştini adevăraţi, nu ne recunoaşteţi? De ce‑mi recunoşti taina, atunci? Cum a fost, că ne recunosc Tai­nele? Şi pe noi, ca şi creştini, nu… Ce vreţi? Din mo­ment ce ne recunoaşteţi Taina, recunoaşteţi‑ne ca şi creş­tini, şi veniţi către noi, că asta este Biserica mamă, care vine de la Sfinţii Apostoli. Voi aţi plecat şi v‑aţi fă­râmiţat într‑atâtea grupări, în perioada de la 1050 în­coace. Oare noi trebuie să venim la voi? Într‑adevăr, sunteţi fraţii noştri, vă îmbrăţişăm, dar ru­ga­ţi‑vă la Dumnezeu să vedeţi adevărul, fraţilor! Şi veniţi şi voi la adevăr! Încet‑încet, eu văd că mulţi ca­to­lici vin la Ortodoxie, nu ortodocşii se duc la catolici. Mulţi musulmani vin la Ortodoxie şi se botează în Grecia, cum văd eu, şi nu ortodocşii se duc să se facă mu­sul­mani! Există o curgere către creştinism şi nu in­vers!

Cititi si:
Pomenirea mucenicilor din Athos, carora li s-a dat foc caci s-au opus ticalosiei imparatului bizantin ce la conciliul de la Lyon din 1274 a semnat unirea cu catolicii
DOCUMENTUL (ACORDUL) DE LA BALAMAND – 1993

sursa: Sfantul Cosma Protosul

Marturisitorii romani in fata silniciei “uniate”
 

Marturisitorii romani din Transilvania in fata silniciei “uniate” – pilde vii ce pot deveni oricand actuale

Am ramas datori cu marcarea praznuirii unui adevarat sobor de sfinti romani marturisitori ai dreptei credinte, cu un mesaj foarte actual si util si noua astazi. Este vorba despre Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion si Sofronie, de Sfantul Mucenic Oprea si de Sfintii preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

Marturia acestor vieti sfinte este cu atat mai importanta pentru noi cu cat ea s-a petrecut la ceea ce istoricii numesc „inceputul istoriei moderne”, apropiata de noi. Dar mult mai important este ca astazi avem marturia unor romani ortodocsi care au ales mucenicia in fata unor imprejurari deosebit de vitrege si de vrajmasesti fata de Biserica Ortodoxa. In veacul al XVIII-lea, Transilvania era sub stapanire straina, aflata in cadrul Imperiului Habsburgic. Catolicismul era in plina ofensiva, incercand, prin Contra-reforma, sa recastige terenul pierdut in fata protestantismului si, prin alte strategii, sa castige in defavoarea a ceea ce era numit „ritul grecesc de rasarit”, adica a Ortodoxiei. Ca de obicei, aceasta ofensiva era pur exterioara, dusa cu armele politicii sau ale diplomatiei si/sau cu arme pur si simplu, adica cu forta armata. Metodele silnice, bazate pe forta bruta, au fost folosite insa asupra popoarelor „proaste”, lipsite de aparare, aflate cumva dincolo de lege si de protectia oferita de aceasta – anume, popoarele ortodoxe, care erau inca de pe atunci caracterizate drept inapoiate

Metoda folosita de catolicism in ofensiva sa in aceste teritorii lipsite de organizare politica proprie, aflate sub dominatia unor elite care aveau alte credinte si erau de alta etnie decat poporul de jos a fost numita „uniatism”. Alegand sa nu forteze o infruntare directa cu credinciosii ortodocsi, catolicii au imaginat o modalitate mai “diplomatica” de a determina lepadarea de dreapta credinta si primirea ereziilor catolice. Prin uniatie, li se promitea celor aflati sub stapanire habsburgica faptul ca isi vor pastra „ritul” lor de rasarit, adica forma slujbelor, a portului bisericesc etc., fiind adaugat „doar” o recunoastere a dogmelor catolice – rolul Papei, erezia filioque si altele. Cu alte cuvinte, forma se pastra, insa era anulata, golita de substanta, prin cedarile esentiale la nivel dogmatic si jurisdictional.

Aceasta metoda isi pastra avantajul ca putea da celor slabi impresia ca raul facut „nu e asa mare”, si ca, avand in vedere ca se pastrau randuielile (exterioare!) de fapt nu era decat o adaptare inteligenta la exigentele si vitregiile vremurilor. Pentru cei pentru care ortodoxia insemna numai o randuiala exterioara, un simplu obicei mostenit, desigur ca acest „aranjament” gandit de iezuiti a fost cel mai sigur mijloc de catolicizare, adica de… lepadare a dreptei credinte.

Trebuie precizat ca punctul de vedere al Romei nu a evoluat semnificativ de atunci. Conform controversatului document doctrinar recent, prin care Vaticanul afirma ca doar catolicismul este Biserica Ortodoxia este caracterizata drept “biserica particulara”, avand, cu alte cuvinte, un fel de partasie cu Sfintele Taine, insa si o “lipsa ecleziologica” ce decurge din nerecunoasterea primatului papal. Bisericile ortodoxe sunt privite ca o organizatie ce refuza intaietatea “capului”.

Din pacate, si in acest moment se fabrica si se perpetua o istorie falsa, in care uniatismul este prezentat drept altceva decat a fost – anume o incercare silnica si ilegala de convertire la catolicism a populatiei ortodoxe. In aceasta istorie falsa, punctul de referinta este asa-zisul Conciliu de la Ferrara-Florenta, unde s-a obtinut – prin metode la fel de silnice, dar si prin cedarile laşe ale ierarhilor ortodocsi, cu exceptia sfanta si singulara a Sfantului Ierarh Marcu al Efesului - o falsa unire intre catolicism si ortodoxie. Luand drept reper “punctele florentine“, administratia catolica va construi asadar o alta strategie prin care, beneficiind de faptul ca Imperiul Habsbrugic stapanea pe largi teritorii ortodoxe, sa forteze de aceasta data nu numai cedarile de la varful ierarhic, ci o convertire in masa la catolicism. Ce nu inteleg cei care scriu aceasta istorie falsa este ca Ortodoxia nu sta intr-un ierarh si nici nu este o proprietate… particulara a cuiva. Este Biserica Domnului nostru Hristos, pusa pe temeia dreptei credinte, asupra careia nici un om nu are putere de stapanire.

De altfel, principalele etape ale realizarii greco-catolicismului s-au realizat tot prin cedari si tradari ale unor ierarhi ortodocsi. Mitropolitul Atanasie – care fusese hirotonit cu pompa in Bucuresti, in prezenta Sfantului Constantin Brancoveanu si a Patriarhului Ierusalimului, Dositei, care il si incurajase pe noul mitropolit in misiunea sa de “rezistenta” – este cel care realizeaza, practic si oficial, unirea cu Roma… tradand juramintele de credinta si atragandu-si o anatemizare din partea celor care l-au hirotonit.

Lucru deloc neinsemnat, strategia uniata se baza pe numeroase avantaje de ordin material, social si politic. Elitele, nobilimea care mai era ortodoxa, prin uniatie isi pastra privilegiile si capata in plus multe altele. Deveneau practic cetateni de prim rang ai Imperiului si se bucurau de toate privilegiile “civilizatiei”, spre deosebire de taranii romani ortodocsi, de pilda, care erau un fel de cetateni “second hand“, asupra carora legea se aplica arbitrar sau deloc, si care nu aveau nici un fel de acces la drepturile si bunurile politice sau sociale ale timpului. Ierarhia uniata era, de asemenea, recunoscuta, avea asigurate stagii de invatatura la Roma, isi putea organiza scoli. Preotii greco-catolici erau respectati si bine rasplatiti de Imperiu, pe cand cei ortodocsi erau tratati ca simpli tarani, platind aceleasi dari, ducand practic aceeasi viata de robi. Iar oamenii simpli care cedau erau scutiti de prigoana, ce nu a intarziat sa se manifeste; o prigoana dusa si la un nivel subtil si implicit cat si manifest, cum se vede din vietile Sfintilor de azi. Prigoana implicita era de fapt insasi aceasta strategie a uniatismului – popoarele ortodoxe erau amenintate cu marginalizarea aproape completa, cu pastrarea unui rol de popor de rand, care se afla mai jos de legea Imperiului si cu totul exclus de la „binele public“. In plus, era o greutate pur si simplu in a putea fi ortodox, avand in vedere putinatatea preotilor ortodocsi si a manastirilor, care si ele au cazut prada ofensivei catolice.

Marturisitorii romani in fata silniciei “uniate” (continuare)
 

In fata acestor subtile (pentru nivelul acelui veac) metode duse de catolici pentru determinarea unor lepadari de masa masive, nu au lipsit marturiile de mucenicie. Fie ca ele au apartinut unor calugari care nu au putut rabda lipsurile fratilor de aceeasi credinta si si-au pus sufletul pentru aproapele lor, alegand sa mearga si sa intareasca credinta ortodoxa in tinuturile Transilvaniei (Cuviosii marturisitori Visarion si Sofronie), fie ca au apartinut unor preoti curajosi care au vrut sa faca tot ce se putea face pentru a proteja de abuzuri si silnicii turma lor (preotii marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel), fie ca au apartinut unor oameni simpli, tarani care si-au lasat familie si tarini ca sa mearga sa putrezeasca in inchisorile „luminatului, modernului si dezvoltatului” Imperiu Habsburgic (Sfantul Mucenic Oprea).

Nu putem sa nu remarcam ca, si pe acest “front” al strategiilor de determinare a apostaziei colective, “nu e nimic nou sub soare” si ca astazi se duc campanii intregi pentru ca ortodocsii sa se simta complexati, stanjeniti, rusinati de identitatea lor si, simultan, pentru a nu fi marginalizati, sunt presati sa adere la curentele ideologice trans-religioase si sa adopte masuri de “aggiornamento”, de “modernizare”, pentru a fi cat mai “in pas” cu “evolutia” (citeste “cu caderea”) lumii si a arunca la gunoi tot ceea ce este “incorect politic“. Nu in ultimul rand, se recurge si astazi la tentarea ortodocsilor cu avantaje materiale si cu sansa unor cariere academice, pentru a-i face, treptat si pe nesimtite cat mai “permeabili” ideilor si duhului apusean (catolic, protestant sau… supra-confesional). Intr-un studiu mai vechi (“Uniatismul din Transilvania, opera unei intreite silnicii“), parintele Dumitru Staniloae observa deja, in germene, aceste tendinte de astazi:

“Sub masca ecumenismului ofera burse numeroase tinerilor ortodocsi si tot felul de ajutoare si alte avantaje unor fruntasi ortodocsi, mai ales din unele Biserici mai strâmtorate financiar, deprinzîndu-i, în schimb, cu un vocabular ecumenist relativist, pentru a-i dezarma în fata fortelor de intercomuniune, în fata teoriei ca, cu toate diferentele existente, cele doua Biserici au devenit, de la ridicarea anatemelor una, dar una sub primatul papei, la care conducerea Bisericii Catolice nu renunta cu nici un pret. Bursele în scolile de teologie catolica se ofereau si odinioara cu efectele pagubitoare, pe care le cunoastem, pentru Ortodoxie, dar argumentul ca diferentele între ortodocsi si catolici sunt fara însemnatate era folosit de propaganda catolica ca mijloc de adormire a constiintelor ortodoxe si în epoca de creare a uniatismului. În privinta aceasta, catolicismul nu a schimbat în esenta nimic, dar nici în folosirea acestor metode ca momeli pentru acceptarea primatului papal de catre ortodocsi. Ceea ce e nou e numai metoda de a camufla mai abil aceste metode sub masca generoasa si nobila a ecumenismului“.

sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...icand-actuale/

IPS Nicolae de Mesoghia, chemare patrunzatoare la pocainta: L-AM PARASIT PE DUMNEZEU SI ACUM NE TRAIM PROPRIA PIERZANIE



Romfea.gr: Mitropolitul Messoghiei, Nikolaos: “Este momentul sa ne trezim”

“Viziunea europeana s-a transformat in cosmar. Promisiunile politice au devenit minciuni prostesti, experimente de neinteles si alegeri fara sens“, spune printre altele intr-o scrisoare IPS Mitropolit al Messoghiei, Nikolaos.

Kir Nikolaos trimite inca odata un mesaj catre toate directiile, subliniind: “Am facut greseala de a ne pune speranta unde nu trebuia. Am facut efortul de a-i vota pe cei ce nu o merita. Facem crima de a nu invata din propriile greseli. Pana la urma nu avem nici guvernare, nici conducatori adevarati si nici nu se intrevad solutii“.

Mai jos puteti citi scrisoarea Mitropolitului:

A trecut perioada mareata a Triodului, am sarbatorit Pastele si Inaltarea Domnului si s-a incheiat si Cincizecimea. Sarbatori pline de sens, inundate de bucurie si speranta, insemnate cu adevar si libertate spirituala.
Adevaruri precum pipairea lui Dumnezeu de catre Toma, vederea Celui Inviat de catre mironosite, intalnirea Sa cu ucenicii, convorbirea si descoperirea Sa catre cei doi pe drumul catre Emaus, pogorarea Duhului Sfant pe care am sarbatorit-o azi, ni se releva nu ca sa le primim ca pe niste descrieri ale unor fapte istorice, nici pentru a le accepta ca pe niste ideologii teologice, ci ca sa le credem si sa ne umplem de ele fiecare detaliu al vietii noastre.

Aceasta este lumea lui Dumnezeu pe care ne-o propune Biserica fiecaruia dintre noi separat si tuturor impreuna, ca societate si comuniune.
Fata de aceasta propunere de viata si morala, vedem dureroasa experienta a realitatii lumesti, asa cum o traim in zilele noastre. O situatie lipsita de viziune, fara speranta, fara lumina.
Esecul uman in toata amploarea acestuia. Sistemul economic in colaps. Viziunea europeana s-a transformat in cosmar.

Promisiunile politice au devenit minciuni prostesti, experimente de neinteles si alegeri fara sens. O lume lipsita de indrazneala si eroism, fara intelepciune si originalitate, fara valoare si credibilitate, fara duh si viata.

Idolul democratiei si al drepturilor individuale a degenerat in dreptul de a alege intre diverse scenarii catastrofale si intre administratori incapabili ai realitatii noastre de zi cu zi. Slava trecutului nostru istoric a fost distrusa de injosirile la nivel global si de amenintarile continue. Singurele lucru care iau nastere astazi in tara noastra sunt blocajele si umilintele, neintelegerile si anarhia.

Salariile si pensiile au fost taiate, ajutoarele sociale retrase, datoriile au crescut, casele noastre au fost impozitate, centrele sociale s-au umplut, saracia si neajunsurile au prisosit, somerii ii concureaza ca numar pe cei angajati, tinerii emigreaza, rasuflarile noastre s-au imputinat, sperantele noastre au secat, viziunile au murit.

„Căci neamurile şi împărații care nu vor sluji Ţie vor pieri” (Isaia 60, 12) şi „seminția celor fărădelege se va pustii” (Înțelepciunea lui Sirah 16, 4). Asta am patit. L-am parasit pe Dumnezeu si acum ne traim propria distrugere si pierzanie.


Educatia noastra fara blandete, istoria fara slava, Biserica noastra fara frumusete, viata fara adevar, traiectoria noastra fara valori. Acestea sunt cauzele halului in care ne gasim astazi. Si inca nu am inteles. Daramarea temeliilor noastre duhovnicesti continua neintrerupt. Am facut greseala sa speram de acolo de unde nu trebuia. Am facut efortul sa votam pe cei care nu merita. Am facut crima de a nu invata din propriile greseli. Pana la urma nu avem nici guvernare, nici conducatori adevarati si nici nu se intrevad solutii. Dupa cum scrie undeva sfantul Grigore Teologul : “corabia navigheaza noaptea, niciun far, Hristos se odihneste”, traiectoria noastra este in intuneric, lumina de nicaieri si Hristos doarme…

Totusi nu, dragii mei frati, Hristos nu doarme. Noi ne-am scufundat in uitare sintr-un som adanc. Noi dormim. De aceea “este ceasul sa va treziti in sfarsit din somn” (Romani 13:11).

Este ceasul sa ne trezim. Ziua nu va veni de la sine. Aceasta zi o vom aduce noi, si nu atat cu lucrarea corecta si cu alegerile drepte, cat mai ales cu credinta si rugaciunile noastre.

Alegerile politice lumesti asteapta “sa se insenineze noaptea”; ele nu pot sa ne scoata din noapte, au speranta in “stelute”. Noi asteptam ziua cu soare, cu Soarele dreptatii. Noi nu asteptam un dumnezeu care sa ne rezolve toate problemele lumesti pe care sa-L uitam repede mai apoi; nici pentru a ne amnistia greselile, pentru a le repeta mai apoi. Credem in Hristos, in adevaratul Dumnezeu, care sa ne primeasca pocainta si credinta, ca se ni le hraneasca cu harul Sau si asa sa ne descopere prezenta Sa.

Da! Este posibil in situatia actuala sa avem parte de slava si binecuvantare, deoarece “Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui“ (Psalmul 32:12); fericit si binecuvantat este poporul care Il are pe Domnul ca Dumnezeu al sau. Acesta este un adevar vesnic care nu poate fi explicat pe cale rationala dar este verificat istoric si are o explicatie duhovniceasca. Drumul catre Dumnezeu ramane mereu deschis.
A sosit ora in care trebuie sa ne trezim. Sa incepem prin indelungate rugaciuni si privegheri. Nu pentru a scapa din dezastru, nu pentru a fi usurati de memorandumuri. Nu ca sa ni se stearga datoriile. Nu pentru scaderea somajului.Nu ca sa evitam falimentul. Pe astea le stie Dumnezeu daca si cand si cum le va rezolva.

Este necesar ca cei cu adevarat credinciosi sa ne pocaim. Sa ne pocaim deoarece L-am uitat, deoarece L-am parasit, L-am dispretuit, L-am razboit, am refuzat drumul si poruncile Sale. Chiar si cei care Il marturisim, din pacate, am ales sa traim fara puterea Lui. Suntem chemati sa-L slavim, dar nu pentru bucuriile noastre pamantesti. Nu mai exista acestea acum. Sa-L slavim pentru persoana si adevarul Sau, pentru milostivirea si dragostea Sa, pentru indelunga Sa rabdare. Suntem chemati sa-l marturisim astazi caci “Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru.”(Psalmul 19:8) Nadejdea noastra si sprijinul nostru este singur numele Domnului.

Acesta ne este viitorul si perspectiva.

continuare
 

Si, in final, suntem chemati sa ne rugam ca Domnul sa ridice conducatori capabili sa isi assume responsabilitatile tarii noastre, apararea istoriei noastre, respectul pentru credinta si pentru traditie; conducatori cu frica de Dumnezeu, cu mintea la Hristos, patrioti altruisti, cu intentii clare, cu intelepciune politica si vointa eroica, deoarece de asfel de oameni avem nevoie, numai astfel de oameni putem vota si numai pe acestia ii merita ceea ce numim identitatea elena si constiinta Ortodoxa.

In acelasi timp, generatia noastra, care pare a fi incapabila sa duca mai departe Jertfa stramosilor nostri, trebuie sa faca o noua jertfa. Astazi, cand ne este foame, astazi sa ridicam altarul Jertfei noastre.

Asa cum Albania ortodoxa in centrul Tiranei, in aceste zile, inaugureaza Centrul Duhovnicesc al credintei sale, asa cum sarbii in Belgrad, romanii in Bucuresti si rusii in Moscova, recent, din saracia lor, au construit altare Mantuitorului si Sfintilor lor, cu atat mai mult noi trebuie sa indeplinim vechea si noua noastra Jertfa. Aceasta valoreaza mai mult chiar si decat rugaciunile noastre. Deoarece le insoteste de lucrare. Astazi trebuie sa aratam ca mai mult decat sa ne conservam trupul avem nevoie sa ne reinviem sufletele.

Ceea ce ne lipseste nu este hrana materiala, ci relatia noastra cu persoana lui Hristos. Incercarea noastra nu este data de saracie si foame, ci de instrainarea de Dumnezeu si privarea de Acesta.Va chem pe toti, asadar, fratii mei iubiti, toti care intelegeti aceasta nevoie, toti care mai pastram in noi stropi de credinta, sa ne punem nadejdea in Domnul, priveghind si rugandu-ne.

Sa marturisim cu inima zdrobita departarea noastra de voia Domnului si dorinta noastra de intoarcere la credinta nemincinoasa in El; in camerele noastre singuri cu ochii inlacrimati, in biserici toti in rugaciune si privegheri de toata noaptea, pe strazi si in piete, cu lumanari si torte.

Acestea nu sunt noi in istoria noastra, sunt drumuri batute in viata neamului si Bisericii noastre. Speranta noastra, fratii mei, nu se gaseste in alegerile din 17 iunie, acolo se gaseste poate doar o parte din responsabilitatea noastra. Toate sperantele noastre se gasesc in sarbatoarea de azi a Cincizecimii. Deoarece la auzul urechilor noastre a ajuns indemnul proorocului David: “Nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire“ ( Psalm 145:3). Deoarece nu credem in politicieni care isi schimba promisiunile, ci in Sfantul Duh care ii face de ras pe cei invatati si “pe pescari ii arata preaintelepti”.

Nu in acestia care din cauza neintelegerilor nu pot sa faca un guvern, ci in Acela care “pe toate le cheama la unitate”. Nu in schimbatorul Babel de azi, ci in curatenia voii lui Dumnezeu. Nu in incercarile fara rod al conducatorilor acestei lumi, ci in plenitudinea roadelor Sfantului Duh, “Fraților, stați tari în credință, îmbărbătați-vă, întăriţi-vă!” (Corinteni I, 16:13)

“Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră!”

Serios? Cine te-a pacalit?

Si hotaraste-te, ori la semnat ori trebuie sa-l condamne?
Ca daca l-ar fi semnat nu cred ca te poti astepta sa-l condamne, nu?

Da, chiar Laura, poate încerci şi tu să citeşti ce faci copy&paste. Şi să înţelegi.
E bine că încerci să ne informezi, dar măcar fă-o cu lucruri consistente.

Din ce am inteles BOR este singura BO (Sinod) care a semnat acel acord, unele BO l-au respins categoric. Dar este si un dar, lucrurile se exagereaza putin.
In primul rand intrunirea de la Balamand a avut ca scop discutia despre uniatie. Pentru a obtine unele concesii de la catolici s-a adoptat un limbaj mai protocolar, pentru a nu-i supara prea tare. De fapt e vorba mai mult de un limbajul acesta, nu e in discutie ca acei teologi ar fi acceptat BC si Tainele din BC.
In al doilea rand BOR a semnat acel acord dintr-un motiv evident, pentru ca se confrunta direct cu uniatia. Grecia si alte tari nu aveau aceste probleme. Interesant e ca BRU a refuzat sa semneze acel acord, desi ar fi trebuit sa asculte de BC.
P.S. Si ca sa fie clar ca BOR are dreapta credinta, chiar pe site-ul Patriarhiei scrie ca Filioque este o erezie. Iar in ziarul "Lumina" articolul despre Filioque expune pozitia cea mai transanta existenta in ortodoxie: http://www.ziarullumina.ro/articole;...esiologie.html

Frate Cristi nu te mai supara fratia ta atat de des pe bietii sectari.Sa stiti ca dansii,fara sa isi dea seama(deh,judecatile lui Dumnezeu)fac un mare bine credintei ortodoxe pt ca dansii,in marea lor majoritate,sunt complet deficitari in predicare(chiar si in raport de alti inaintasi ai lor sectari,cu toti antemergatori ai satanei)iar copii Sfintei Biserici Ortodoxe au prilejul sa le vada limitele in raport de invatatura Sfintilor Parinti.

In plus,invariabil, dansii nu se pot abtine si sub masca mincinoasa si perfida a unei iubiri in hula isi arata adevaratele intentii si lovesc,mai devreme sau mai tarziu, in credinta ortodoxa.Este normal pt ca dreapta credinta are acest efect,de a starni intunericul ce isi vede amenintata expansiunea.In acest mod ortodocsii mai tineri au prilejul sa le vada adevarata fata si adevaratele intentii si vor stii de cine sa se fereasca.Daca nu ar fi venit multi i-ar fi crezut si i-ar fi urmat dar asa,prin grija lui Dumnezeu,dreptcredinciosii au posibilitatea de a vedea cat adevar este in Sfanta Scriptura cand Iosif a spus: ,,Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine"(Facerea 50,20).

Doamne ajuta!+

Eu cred ca n-ai inteles bine.
Mai sapa putin. :)

Maine praznuim Duminica TUROR SFINTILOR !
 

Slava lui Dumnezeu!
Prilej minunat sa mai citim, chiar astazi, din Vietile lor!

Cuvant ORTODOX :
 

Fratele nostru , CelMandru , a postat pe un alt thread cateva cuvinte pe care le-am considerat extrem de folositoare si ziditoare pentru suflet . Merita sa le citim , sa le intelegem , si sa ne bucuram inca odata ca exista cu adevarat ortodocsi vorbitori , dar mai ales traitori , precum fratele nostru Mihai :


<< Unul câte unul, una câte una, pe fiecare dintre voi frățiorilor și surioarelor care ați plecat urechea la cuvintele mele în care vă ceream ajutorul, vă îmbrățișez cu dragoste frățească și mă plec în fața voastră. Osteneala cu care v-ați nevoit la rugăciune, și căldura izvorâtă din inimile voastre cu care ați mângâiat un frate căzut, vă înalță, fraților, vă aduce mai aproape de Dumnezeu, căci ați reușit, împreună, să-l ridicați de jos. Slavă Domnului! Am simțit în tot acest timp o mână de care am putut să mă sprijin, un umăr pe care să plec capul obosit de griji. Slavă Maicii Domnului! Sunt prea mic pentru minunăția aceasta la care am luat parte. Vă rog, să mă credeți că ați făcut un lucru bineplăcut lui Dumnezeu. Eu așa cred, pentru că simt măreția lucrului făcut cu inima sinceră, înmuiată de milă, aprinsă de dragoste. Măreția aceasta depășește firea omului, dar Dumnezeu ne iubește și ne-a lăsat cale liberă să o căutăm prin iubire, prin rugăciune. Multe am învățat din cele ce Dumnezeu a rânduit pentru mine, iar strădania voastră a fost cu adevărat un exemplu ce aș vrea să mi-l înfig în inimă și să-l pecetluiesc acolo pe vecie.

Minuni există. Trebuie doar să existe ochi care să le vadă. O minune este că eu mă simt mult mai bine, și încă nădăjduiesc la mila Domnului. Dați, fraților, slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit de așa mare dar ca sfânta rugăciune și ne-a înzestrat cu o minte și-o inimă prin care ne putem încălzi unul pe altul în vremurile înfrigurate ale căderilor în păcate!

Vă mulțumesc din inimă! Să mă iertați, frații mei, că nu am cuvinte potrivite și îndestulate pentru a arăta starea de profundă recunoștiință pe care o am față de voi! Mi-ați deschis ochii încleiați de greutatea deznădejdii!

Pace să aveți în inimi, frații mei, și să pășiți cu credință în Hristos Dumnezeu pe calea îngustă a viețuirii creștinești, căci în dârzenia ortodoxiei sălășluiște adevărul prin care ne vom mântui cu toții!

Doamne ajută!>>

Un articol pe acest site : " PASTRAREA DREPTEI CREDINTE CONDITIE PENTRU MANTUIRE " !
 

Sfantul Ignatie Briancianinov este extrem de clar,in sustinerea celor aratate mai sus. ,,Sfantul Ignatie nu prezinta criterii de apreciere a adevarului; el nu vine sa marturiseasca un adevar straniu sau un adevar care a fost ascuns vreme indelungata. El marturiseste invatatura Sfintilor Parinti. Pentru el, Adevarul poate fi gasit numai in Sfanta Traditie, si orice invatatura potrivnica Sfintei Traditii este gresita.

Chiar daca exista si eretici care isi justifica ratacirea folosindu-se de citate din Sfintii Parinti, demersul lor este supus esecului: mai devreme sau mai tarziu ei vor fi nevoiti sa se confrunte cu invatatura soborniceasca a Bisericii, cu adevarul propovaduit de Hristos. Si o asemenea confruntare le vadeste inselarea.

A saptea porunca bisericeasca spune raspicat: "Sa nu citim carti eretice". Putem intelege ca aceasta porunca poate fi extinsa asupra oricarui mod de propaganda a invataturilor ratacite.Omul de astazi sufera de boala curiozitatii: vrea sa stie cat mai multe lucruri despre tot ceea ce se petrece in lume. Si atunci cand scormoneste dupa stiri despre paranormal are impresia ca face un lucru deosebit. Dar de fapt, incercand sa isi satisfaca patima curiozitatii, isi deschide sufletul inselarii.Manifestarile puterilor dracesti sunt acoperite cu un strat de gros de noroi: oricine vrea sa afle despre ele se murdareste. Nu poti ramane curat dupa ce ai citit ceea ce scriu slujitorii intunericului. Ajungi la efectul contrar citirii cartilor duhovnicesti; in loc sa se lumineze mintea, se intuneca."

Se poate observa deja o crancena impotrivire din partea sectelor impotriva invataturii Sfintilor Parinti,a Bisericii,o incercarea asidua de relativizare,de aruncare in derizoriu a invataturii,pt ca orice oglinda care iti arata in ce inselare esti trebuie fisurata cumva,pt ca o oglinda sparta nu mai arata imaginea cum este ea ci una deformata,ce poate insela cu usurinta.Orice dreptcredincios trebuie sa stie ca Sfintii Bisericii s-au luptat mereu,pe viata si pe moarte,fara sa dea un pas in spate, cu inselarea si intunericul iar ceea ce au spus ei nu sunt pareri din auzite ci din experienta lor duhovnicesca,cu mult peste ce putem noi.Orice om intreg la minte nu pune in balanta invatatura unui sfant al Bisericii cu invatatura unui inselat decat daca adevarul aratat de sfinti il deranjeaza profund.

In intreaga istorie a luptei Sfintei Biserici Ortodoxe veti gasi,ca un fir rosu,sangele martirilor care au platit cu viata pentru acesta credinta.Ei nu au spus niciodata ca Biserica nu este buna sau ca nu le-a dat ce vroiau ei.Au mers la moarte pt Biserica si Credinta,fara sa negocieze cu nimeni ceea ce primisera de la inceputuri.Nu au plecat in adunari sectare sau nu au plecat sa-si infiinteze adunari sectare,pe fiecare cum l-a taiat capul.Nu au crezut ca orice ratacit graieste si in Adevar.Au crezut ca exista o singura Biserica a lui Hristos.Nu au cerut dragoste pentru ei ci au dat jertfa.Nu au spus cat de smeriti sunt ei ci au lasat ca Dumnezeu sa arate asta si Dumnezeu a aratat cine au fost Sfintii Sai.Cum se spunea undeva:

,,Vechile bisericute istorice isi vad de pravila zilnica, de rostul pentru care au fost ridicate. Isi vad de Liturghie si rugaciune, de sarbatori si Sfinte Masluri, asteptand cu sfiala vremuri mai bune. Timide, mici si firave, bisericutele stau la o margine de drum. Stau ca parintii pustiei in crapaturi si scorburi, in intersectii si strazi de mult desfiintate. In pofida sutelor de ani pe care ii poarta pe umeri, zidurile acestor biserici sunt inca vii. Respira, tresar, se roaga si nu raman vreodata singure, cu atat mai putin in momentul liturgic cel mai tainuit - momentul epiclezei. Momentul jertfei fara de sange. Momentul in care, spunea candva batranul parinte Sarbu: "Firea incremeneste de uimire, ingerii coboara cu totii din cer, iar Sfintii se alatura cuminte langa credinciosi, lasand pe pereti doar vopseaua si conturul infatisarii lor omenesti".

Acest lucru doar in Adevar exista,nicaieri altundeva si fiecare dreptcredincios este chemat sa-si apere credinta,prin marturisire si prin traire iar oamenii sunt chemati la Adevar,asa cum a fost el transmis de la inceputuri,fara amestec doctrinar cu sectele.Exista si o pilda in acest sens,din Pateric,pentru cei ce vad paiul din ochiul altora dar nu vad barna din intunecimea lor:

,,Se povesteste despre Avva Agaton ca odata au venit la el niste frati, cu gandul de a-l ispiti si incerca in smerenia lui.
Fratii i-au spus:,,Parinte, multi vorbesc despre tine ca esti clevetitor si ca neincetat osandesti pe semeni."A cugetat batranul in sinea sa la acestea si zise in gandul sau:,,Oare, nu am osandit niciodata, macar in gand, pe fratii mei?"Si le-a raspuns:,,Adevarat este ca sunt clevetitor si osandesc!"Fratii insa au continuat:,,Mai mult decat acestea, esti si desfranat !".Sfantul Agaton si-a amintit atunci de cuvintele Domnului: "Ca oricine se uita la femeie, poftind-o a si savarsit adulter cu ea in inima lui" (Matei 5, 28) si a recunoscut smerit:,,Adevarat este, sunt desfranat!"

Astfel, fratii au insirat multe pacate, invinuindu-l pe Sfantul Agaton cum ca le-ar fi savarsit, si de care acesta se recunostea deplin vinovat. In cele din urma, fratii i-au spus sfantului:,,Nu vom ascunde de tine nici aceasta, ca multi socotesc ca esti eretic!"Auzind insa aceasta, batranul s-a aprins de ravna dumnezeiasca si le-a zis:,,Nu ! Viu este Dumnezeu ! Martor imi este ca nu sunt eretic !" Mirandu-se fratii de acest raspuns hotarat al parintelui, l-au rugat pe acesta sa-i lamureasca de ce a incredintat la toate invinuirile dintai, iar pe ultima a respins-o atat de hotarat.Atunci, Sfantul Agaton le-a spus:

,,Pacatele cele dintai de care m-ati invinuit le-am primit ca sa dobandesc smerenie si pentru ca voi sa nu aveti o parere inalta despre mine. Pe cel din urma insa, l-am respins pentru ca erezia este indepartare de Dumnezeu, iar eu pazesc credinta sfanta, ca sa nu pier impreuna cu ereticii!"

Sa-i ajute Dumnezeu pe toti cei cu inima si cuget curat sa vina si sa traiasca-n Adevar si toti impreuna,dar doar in Adevar,sa luptam impreuna ca fratii,dar doar in Adevar,pentru mantuirea noastra.

sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!