Iluziile sunt ceea ce ne fac mai bucurosi cateodata,adevarul nu il stie nimeni.
Inainte de venirea lui Iisus crestinismul avea alte legi,concepte si multi au murit crezand in ele.Unele s-au dovedit gresite,deci acei oameni au trait intr-o iluzie?Poate si acum noi credem intr-o iluzie si peste sute de ani se va dovedi ca am interpretat totul gresit.

Eu incerc sa va inteleg,stiu ca e greu sa tolerezi parerile altora(de exemplu:e greu sa tolerezi celalalte religii si sa crezi in acelasi timp cu adevarat in Dumnezeu).
Din perspectiva mea,nu mai incerc sa aflu daca religia spune adevarul sau nu,cine va fi mantuit mai bine,daca biblia este adevarata...ci incerc sa cred ca Dumnezeu ne-a lasat sa facem pamantul mai bun,sa ne bucuram si sa profitam de viata,nu sa cautam raspunsuri si sa spuberam mistere.
Cred ca anumite adevaruri o sa dainuie pentru totdeauna precum iubirea,increderea,mila si multe altele...acum daca cei din trecut sau poate si noi acum nu am urmat calea cea adevarata,dar ne-am chinuit sa fim cat mai buni si mai iubitori...o sa fim pedepsiti?
Suntem noi in stare sa judecam cine urmeaza si nu urmeaza calea cea buna?Cine va fi pedepsit sau nu pentru ca nu a respectat anumite principii?Lasati aceste lucruri...
Sa ma scuzati acum,poate am gresit si eu acum,pentru ca si eu judec oamenii dupa ceea ce cred eu ca este calea cea adevarata...si ii judec dupa ceea ce vad ca fac si ma feresc de cei care sunt rai,neascultatori,vorbesc urat,gandesc rau-sau incerc sa ii conving,daca nu reusesc sper ca experientele vietii ii vor aduce inapoi :)

Unii il stiu... Si nu se bazeaza pe idei religioase mostente de la unul si altul, ci pe experienta. Atunci cand ai experimentat ceva nu te mai indoiesti chiar daca ar veni sute de savanti sau iluminati sa-ti dovedeasca ca e altfel.

Treaba noastra nu este sa judecam, ci sa fim ceea ce pretindem ca suntem: o Evanghelie vie, un templu sfant. Dar partea noastra umana iese deseori la iveala, mai ales cand cineva ne ataca.
Pe de alta parte, nu poti sta cu mainile in san cand vezi ca altii se comporta copilareste. Ai fost si tu odata ca ei si ai vrea sa-i scutesti de suferinta prin care ai trecut tu pana sa schimbi acele idei. Se pare insa ca e o lupta inutila. Fiecare om trebuie sa-si experimenteze propria copilarie si sa ajunga singur la maturitate.

De fapt m-am referit la "adevarul absolut"...pentru ca daca luam cum spui tu fiecare crede intr-un adevar.Eu nu am nimic cu ei atata timp cat sunt fericiti cu acel adevar si buni cu ceilalti.

De ce in toata discutia, pui asa mult accentul pe mine sau ceea ce sunt eu? De aceea nu intelegi ca adevarul e in tine. As putea spune ca, intr-un fel, ai impresia ca eu as fi ori salvarea ori pierzania. Asta faceti, puneti accentul prea mult pe ceea ce sunt sau ce fac altii, si nu sunteti in stare sa vedeti propriul egoism. Eu transmit un mesaj, care se poate intelege la nivel subliminal. Eu nu am cum sa fiu nici salvarea nici distrugerea ta, salvarea esti doar tu si atat. Retine, mintea iti este exterioara tie. Emotiile sunt create de minte, deci tot ceva exterior, fals. Interiorul tau este Adevarul.


Nu raspund doar ce imi convine mie, raspund asa cum este necesar. Nu ai cum sa te lupti cu inconstientul prin vorbe, trebuie doar sa transmiti un mesaj, la nivel subliminal. Cine are "urechi sau auda si ochi sa vada" va intelege. Daca as raspunde asa cum crezi ca este "in mod normal", nu as face altceva decat sa dau hrana pentru minte, si hrana pentru corpul-durere (emotia). Unor oameni ce poseda un corp-durere greu, le este adesea imposibil sa faca pasul in afara interpretarii lor distorsionate, in afara "povestii" lor. De ce? Pentru ca "povestea" lor, detine o mare incarcatura emotionala. Cu cat este mai multa emotie intr-o poeste, cu atat devine ea mai grea si mai impenetrabila. Astfel povestea nu mai este privita ca atare (doar un simbol ce indica adevarul), ci este luata drept realitate.
Cand sunteti complet prinsi in miscarea gandirii si a emotiei ce o insoteste, nu mai este posibil sa faceti pasul in afara deoarece nici macar nu stiti ca exista un afara. Sunteti captivi filmului sau visului vostru, captivi in propriul rai/iad. Pentru voi aceasta este realitatea si nicio alta realitate nu este posibila. Iar in ceea ce va priveste, reactia pe care o aveti este singura posibila.

Daca nu raspunzi inconstientului asa cum isi doreste, nu reactionezi, nu confirmi realitatea povestii lui, nu-i hranesti mintea cu si mai multe ganduri, nici corpul-durere cu si mai multa emotie. Astfel ii permiti sa traiasca experienta momentului, oricare ar fi fost ea, si reusesti acest lucru prin lipsa de interferenta, lipsa actionarii. A fi prezent are intotdeauna un efect infinit mai puternic decat orice ar putea fi spus sau facut de cineva, desi uneori din prezenta se nasc unele cuvinte sau actiuni.
De aceea, cand transmiti doar mesajul, trezirea poate avea loc mai usor.
Mintea generatoare de ganduri nu poate intelege Prezenta si de aceea o va interpreta gresit. Va spune ca esti nepasator, distant, ca nu ai compasiune, ca nu esti in relatie. In realitate esti in relatie, dar la un nivel mult mai profund decat cel al gandirii si emotiei. De fapt, la acest nivel apropierea este autentica, comuniunea este adevarata si trece mult dincolo de relatie. In linistea Prezentei simtiti esenta fara de forma (si fara de forma mentala si emotionala) in voi si in celalalt ca si cum ati fi una. Numai cunoscand unitatea pe care o formati impreuna cu celalalt iubiti cu adevarat, va pasa cu adevarat, nutriti compasiune adevarata.

Dimpotriva, abia acum incep discutiile, pentru cine e dispus sa inteleaga cat e de falsa afirmatia "totul tine de vointa ta".
In fine, iti respect opinia si nu mai intervin pe aceasta tema.
Succes in cele bune!

Eu stiu ca adevarul este in mine, prin Hristos. Nu asta este miza discutiei.
Insa dvs lansati niste idei. Dvs sunteti produsul acestor idei. Spuneti ca vi s-au revelat. Eu spun ca in mare parte le-ati auzit de la altii mai carismatici si vi le-ati insusit, devenind produsul mintii lor "exterioare". Imi spuneti sa le experimentez; in mare parte cunosc aceste idei, cum am mai spus; si le-am experimentat. Insa eu vreau sa vad ce au facut aceste idei din dvs; rezultatul lor. Va asteptati ca oamenii sa va creada pe cuvant fara sa vada efectul celor spuse de dvs?
Iisus nu a transmis mesajul mantuirii din cer; a venit pe pamant si le-a dat oamenilor un exemplu practic de traire cu Dumnezeu. Le-a demonstrat practic ca Ii pasa de ei si va face orice ca sa-i mantuiasca. Nimeni nu poate pretinde sa fie ascultat atat timp cat nu este gata sa ofere mai mult decat vorbe.

Si acesta este subiectul pe care il tot ocoliti: rezultatul credintei dvs. La ce fel de fapte duce aceasta credinta? Cu ce ii va ajuta pe altii? Cu ce va ajuta pe dvs, afara de o traire mistica expansiva? Compasiunea de care vorbiti, cum se manifesta in exterior? Si chiar as vrea raspuns la aceste intrebari. Daca vreau niste idei citesc o carte. Dar am ales sa vorbesc cu o persoana...cred...

Ca sa poti intelege mai bine, trebuie sa vezi ca nu incerc sa introduc niciun fel de credinta. Nu incerc sa explic o noua credinta, sau sa aduc o noua religie, pentru ca nu trebuie sa ai nicio credinta cu privire la ceea ce esti, pentru ca deja esti ceea ce esti: fiinta. Este important sa iti ridici constiinta astfel incat sa constientizezi ceea ce esti. Toate, in afara de fiinta ta, sunt trecatoare, inclusiv orice credinta despre cine esti sau crezi ca esti. Masura reala a deplinatatii, a desavarsirii omului, este masura dumnezeirii lui. Ca sa poti ajunge la mantuire, intregire/implinire, trebuie sa fii constient de faptul ca destinatia, capatul drumului, finalitatea este existenta proprie dumnezeirii. Constiinta acestei masuri a desavarsirii echivalente cu masura Dumnezeirii te elibereaza.
Apoi, ca sa intelegi mai bine faptul ca nu e o traire mistica ci o stare normala a fiintei, trebuie sa te adancesti si mai mult in interior. Care este rezultatul? In acest fel, aceasta constiinta, te ajuta sa faci pace cu tine, lucru vital de necesar inainte de toate si inainte de toti. Nu poti face pace cu ceilalti daca nu exista pace in tine. Judecarea, condamnarea si negarea celorlalti (a aproapelui) vine de la faptul ca nu exista pace in tine. Nevoia de a detine "credinta mea" in opozitie cu "credinta celuilalt", vine de asemenea din nelinistea ta interioara. In tine nu s-a instalatat inca pacea. Ceea ce numesti "traire mistica expansiva", este efortul depus, munca mea pentru a-mi aduce pacea in interior. Odata ce ai realizat pacea cu tine, faci loc pentru Fiinta. Nimic nu este mai necesar decat pacea interioara. Apoi, actiunile exterioare vin de la sine, cu adevarat bune pentru ca intrand in contact cu Fiinta, impartasesti aceasi fiinta cu toti ceilalti si cu toate situatiile exterioare. De abia atunci ii puteti ajuta si pe altii cu adevarat, sa intre in contact cu ceea ce sunt - fiinta - si sa scape de identificarea cu mintea duala, care nu stie decat sa judece, si prin care nu poate exista pace. Ca sa poti ajuta cu adevarat pe ceilalti, este necesar ca mai intai sa muncesti cu tine insuti, sa aduci pacea in tine.
Cel care esti este intotdeauna o lectie mult mai importanta si cu o putere de transformare mult mai mare decat ceea ce spui, chiar mai importanta decat ceea ce faci.
Mai mult, recunoscand primatul Fiintei, si astfel lucrand la nivelul cauzei, compasiunea asupra celorlalti se va putea manifesta simultan la nivelul actiunii si al efectului, alinand cu adevarat suferinta ori de cate ori te intalnesti cu ea. Cand un om flamand, iti va cere o bucata de paine si ai una, ii vei da si lui. Dar in timp ce ii dai painea, chiar daca interactiunea este foarte scurta, ceea ce conteaza in realitate este impartasirea Fiintei, pentru care painea este doar un simbol. Prin ea are loc o vindecare profunda, in acest moment nu mai exista un om care da si unul care primeste, ei sunt una.
In acest fel iti dai seama ca toate relele sunt efectul inconstientei, nu a diavolului, si puteti reduce aceste efecte ale inconstientei, dar nu le puteti elimina daca nu eliminati cauza lor. Adevarata schimbare are loc in interior, nu in exterior. Daca vreti sa schimbati lumea, intr-o lume mai buna, incepeti inainte cu voi.
Daca doriti cu adevarat sa ajutati pe ceilalti, sau sa alinati suferinta lumii, acesta e un lucru foarte nobil, dar amintiti-va sa nu va concentrati numai asupra exteriorului; altfel veti avea parte de frustrare si disperare. Fara o profunda schimbare la nivelul constiintei, suferinta umana este un put fara fund. Nu lasati compasiunea sa devina unilaterala. Empatia cu durerea sau lipsa unei persoane si dorinta de a ajuta trebuie sa fie echilibrate de o constiinta profunda a naturii eterne a vietii si a naturii iluzorii a tuturor durerilor. Lasati pacea interioara sa invadeze tot ceea ce faceti si veti functiona simultan la nivelul efectului si al cauzei. Dupa ce ati adus pacea inauntrul vostru (si aceasta o veti face, dar nu prin gandire), veti putea trai o companie placuta chiar daca sunteti singuri, sau veti interactiona si cu ceilalti la fel de placut si uman. Nu numai ca nu va mai conta din ce religie face parte celalalt, dar veti putea accepta ca fiecare cult religios are partea lui de adevar, un adevar relativ la Adevarul absolut: Fiinta vie. Astfel vom reusi sa dam nastere unor relatii autentice intre toti oamenii, unei lumi mai bune.

Pe dvs v-a eliberat? Suteti un om mantuit de pacat [sau eliberat de karma, iluzie, etc]?

As putea spune 70% din mine este pace. Restul de 30% este responsabilitatea noasta a tuturor, sa facem pace in noi si cu celalalt. Altfel, intotdeauna va fi nevoie de un sacrificiu. Cu alte cuvinte, daca nu asternem pacea in noi insine si cu fiecare, vom avea nevoie de un nou Hristos sacrificat. Acel 30 % de pace il putem realiza doar impreuna cu toti. In felul asta "si mielul si lupul, si leul si caprioara vor sta drepti unul langa altul, si vor trai in armonie" pe noul pamant.

E frumos ca aveti pace. Insa eu nu asta v-am intrebat. Eu v-am intrebat daca sunteti mantuit. Mantuirea [iertarea pacatelor] inseamna eliberarea de sub consecinta negativa a faptelor noastre trecute, preznte si viitoare. E lucrul cel mai important care poate exista. Fara el, degeaba pace, degeaba iubire cosmica. Iar mantuirea nu se masoara in procente. Ea este sau nu este. Deci, au reusit invataturile acestea sa va duca la mantuire?

Poveşti, crini, logică şi indiferenţă
 

Pe tine, în schimb, te desparte de adevăr propria ta lipsă de logică. Adică eu nu înţeleg că pe mine mă leagă ceva de toţi, dar tu, marele iniţiat, ai înţeles lucrul ăsta. Cum aşa? Păi, nu e evident că doar pentru că aşa ai decretat tu? Pentru că nu e evident că ceea ce ai decretat tu a şi venit, deja, de Sus, de la Dumnezeu Însuşi?... — Dacă nu există deosebire, atunci între mine şi tine nu se poate face nici o diferenţă şi nu mai are rost să mă contrazici, dacă tu asta crezi, întrucât, din punctul tău indiferent de vedere, eu am tot atâta îndreptăţire în ceea ce spun ca şi tine.

Şi ai înţeles că nu există decât identitate, fără nici un fel de diferenţă, dar tocmai te-ai folosit de diferenţă ca să proclami lucrul ăsta. Ştii, diferenţa nu înseamnă ură şi nici izolare sau schizofrenie. Dar cum nu ai prea studiat nici filosofia ca să vezi întreaga omonimie a termenului (omonimia se bazează iarăşi pe diferenţă), după cum nu ai prea studiat nici logica, nu ai avea de unde să ştii atâta lucru. Poate vei lua lecţii, în schimb de la ceva păsări deprimate sau de la crinii câmpului despre care Hristos spunea că sunt mai bine îmbrăcaţi decât Solomon, cel în pielea căruia pari să vrei să intri. Dar nu încapi din cauza autosuficienţei.

Nirvana, mântuirea şi alegerea
 

Păi, dacă Sf. Pavel spune în Romani 2:14-16 că Neamurile au scrisă Legea în inimile lor şi că, deci, deşi n-au auzit de Hristos, ele vor răspunde la Judecată după normele inimii lor şi vor putea, în consecinţă, să se mântuiască doar prin atât (Romani 2:12 şi 2:13), atunci îţi întorc întrebarea: „La ce a mai venit Hristos la atâtea sute de mii de ani după primul om care a existat cu Legea în inimă şi se va fi putut mântui prin aceasta doar?”

Complicată logica asta, aşa-i? Dar hai să mergem mai departe. Să-i vedem pe evrei. Să-i vedem pe Avraam, pe Israel, pe Iosif, pe Moise, pe David, pe Solomon — ei erau într-o situaţie încă şi mai bună, ba chiar privilegiată de vreme ce legea lor a fost dată de Dumnezeu Însuşi. S-au mântuit ei toţi, aceştia sau nu? S-a mântuit Moise? Dar Avraam? Evident că da (Luca 16:19-31). Nu le era destul această lege pentru a se mântui? Se pare că nu. Se pare că Hristos trebuia să vină oricum. Dacă în Nirvana, după tine, nu e mântuire şi e nevoie de Hristos, iată că la evrei era mântuire — dar şi aici e nevoie de Hristos. Deci criteriul tău s-a năruit.

Şi atunci ce înseamnă asta? Înseamnă că mântuire există oricum, în principiu, în orice cultură (sau, măcar, în marea majoritate). Dar, cu toate acestea, Hristos trebuie, totuşi, să vină. Cum aşa? De ce mai este El necesar? Simplu, pentru că El este condiţia de posibilitate a mântuirii prin orice cultură. Pentru că El aduce mântuirea nu aici pe pământ — altfel nu am mai muri, ci am trăi în Rai — ci în Cer. Fiecare cultură are Legea în ea însăşi sub o formă sau alta, căci Legea se dă în multe feluri (Legea în sine, aşa cum este ea cu adevărat, este în Cer, nu pe pământ; astfel că fiecare cultură întruchipează o înfăţişare din infinitele înfăţişări pe care Legea infinită le are). Însă Cel Care face eficientă Legea în Cer, factual şi obiectiv, pentru orice fel de cultură particulară şi istorică de aici de pe pământ, este Hristos. Abia atunci Legea fiecărei culturi îşi revelează universalitatea pe care o conţine (dacă şi atâta câtă o are) şi este, prin aceasta, făcută în această deplinătate părtaşă la mântuire.

Dacă ai fi un fel de creştin înainte de Hristos şi ai crede în Hristos înainte de venirea lui (aşa cum au cunoscut, în chip minunat, aceste lucruri David sau Moise sau Ilie sau dreptul Simeon), ai avea nevoie de venirea concretă, întrupată a lui Hristos sau nu? Evident că da. Prin urmare, nu e destul să crezi în El şi să ai Legea, e nevoie şi ca El să vină cu adevărat, concret. Atunci între a crede în venirea lui Hristos, în El şi în Legea pe care El o plineşte, pe de o parte, şi venirea Lui efectivă, pe de alta, este o anumită diferenţă. Datorită acestei diferenţe este posibil (şi nu doar posibil) ca şi alte culturi să se împărtăşească de Lege, adică de Cuvânt, fără să ştie, adică fără să cunoască în adevăr nemijlocit dogmatica şi Crezul, de pildă. După cum un om din afara creştinismului Îl poate purta în inimă pe Dumnezeu fără să fi auzit vreodată de Hristos sau de Sfânta Treime. („Dacă deci cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur?” Romani 2:26)

Să nu uităm că Dumnezeu îi poate scoate pe fiii lui Avraam şi din pietre, Casa Tatălui are multe locaşuri, iar Duhul suflă unde vrea. Dacă vei condamna tot ce se află în afara creştinismului „oficial”, adică vreo câteva miliarde bune de oameni care, datorită accidentelor biografice, pur şi simplu nu au apucat să audă de Hristos ori n-au înţeles cine e Hristos şi ce e creştinismul, atunci transformi această religie într-o sectă a câtorva „aleşi” (pe sprânceană...) care promovează nimic altceva decât fervoarea fanatică şi vindicativă a unor „mântuiţi la reţetă”. Dacă-ţi plac reţetele, însă, nu e nevoie să fii creştin. Poţi să te faci bucătar sau farmacist. Şi atunci poţi să-ţi prepari singur şi liniştit, vorba lui Moş Teacă, „tocana particuleră” sau îţi poţi înghiţi netulburat hapurile cu doftoriile pe care ţi le-ai mântuit ca să plezneşti de „sănătate”. Îţi poţi face un „restaurant” doctrinar sau o „farmacie” ideologică de unde să-ţi proferezi şi promovezi „marfa” atestată cu ştampila „ministerului igienei mântuirii" care-ţi va fi aprobat toate formele. Şi aşa ai să devii stăpân peste imperiul formal al diplomelor şi hârţogăriilor duhului. Adică un birocrat de duhuri care va putea să catalogheze orice idee după conformitate sau lipsă de conformitate, crezând că face cu fiecare catalogare câte o vorbă de duh (Vezi, Romani 2:27-29).

Într-o astfel de ipostază nu ştiu, zău, cine este „mai antihrist”. Cel care vrea să-i condamne pe toţi la iad pentru că el are "certitudini" sau cel care mai degrabă ar vrea să mântuiască pe cât mai mulţi pentru că ştie că adevărul se dă în istorie în mai multe feluri?

Se va ridica, apoi, poate întrebarea privitoare la rostul de a mai urma religia creştină dacă este mântuire şi în altă parte. Păi, e destul de simplu, dacă avem curajul să judecăm. Diferenţa şi asemănarea creştinismului cu celelalte tradiţii sunt precum diferenţa şi asemănarea dintre doi constructori de case: amândoi pricepuţi, dar unul fără şcoală şi care construieşte după intuiţie, după simţ; celălalt, care construieşte după ştiinţa arhitecturii şi toate regulile ei. Cel care merge după reguli greşeşte mai puţin, cheltuieşte mai puţin şi construieşte case mai mari, mai frumoase şi mai valoroase. Cel care construieşte după simţ, greşeşte mai mult, are cheltuieli şi tulburări mai multe, construieşte case mai mici, mai puţin frumoase şi mai ieftine.

Dacă vrem o casă, ideal este să apelăm la cel care are cunoştinţe de arhitectură. Dacă suntem, însă, mai săraci, ne mai mulţumim şi cu celălalt, care construieşte mai ieftin. Aşa că totul ţine de „averea moştenită” şi de „puterea de cumpărare” (adică de bogăţia sau sărăcia spirituală). Singura condiţie este ca şi cel mai ieftin să aibă case trainice, de încredere, chiar dacă mai mici şi mai urâte.

Însă, cel mai bogat trebuie să se îndure şi de cel mai sărac: săracul numai atâta poate, nu ştie să aleagă o cale mai înaltă, mai aproape de desăvârşire. Dar, dacă bogatul se uită cu dispreţ la sărac şi îl osândeşte chiar, atunci el însuşi se arată ca sărăcit şi trădător al averii pe care a primit-o, căci a primit-o ca să se bucure de ea împreună cu ceilalţi, iar nu ca să spună că toţi cei care s-au născut mai săraci (cu Duhul) vor merge la groapa de gunoi şi vor fi îngropaţi acolo.

Atunci singurii care vor muri săraci sunt cei cărora li s-a arătat că pot să se îmbogăţească şi chiar au avut şansa asta, dar au refuzat-o. Dar nici pentru ei nu e sigur dacă nu cumva există un fel de... „ajutor social” (Vezi Luca 16:1-12).

Aşa că eu nu m-aş grăbi să damnez pe cei care nu sunt creştini.

Magistral!

Şi alte consideraţii
 

Şi mai sunt nişte consideraţii.

Noi nu putem spune cine se mântuieşte şi cine nu pentru că nu suntem Dumnezeu, nu avem acces la toate faptele unui om şi nici la judecata absolută prin care să tranşăm oamenii până la esenţa ultimă a sufletului lor din fiecare gest. Or, un om se poate mântui, după ce a fost ticălos toată viaţa, chiar şi în ultima lui secundă de suflare dacă s-a pocăit.

Apoi, între ceea ce suntem fiecare dintre noi în calitate de persoană, adică de arhetip sau de principiu ce conţine toate posibilităţile de actualizare ale sufletului nostru, şi aceste actualizări concrete însele, există anumite raporturi. De pildă, eu pot fi mântuit în principiul meu de posibilitate, în arhetipul meu, chiar dacă ceea ce eu am actualizat din acest principiu a căzut sub pierzanie.

Arhetipul meu înseamnă persoana, adică acel model care ni s-a pregătit fiecăruia în Cer şi după care suntem noi în această viaţă ca oameni empirici (I Corinteni, 3:15).

Aţi putea să explicaţi mai pe înţeles? Se mântuieşte ceea ce aş fi putut eu fi dar n-am devenit? Credeam că mă mântuiesc în măsura în care actualizez prin viaţa pe care o trăiesc acest arhetip, această chemare a mea. Acum sunt confuz. Ajutaţi-mă!

Stâlpul şi Temelia Adevărului
 

Am ca referinţă cartea lui Pavel Florensky, Stâpul şi Temelia Adevărului (trad. Emil Iordache, pr. Iulian Friptu şi pr. Dimitrie Popescu, ed. Polirom, Iaşi, 1999), capitolul "Gheena" (pp. 135-167) unde este dezvoltată ideea mai mult intuitiv şi referenţial decât doctrinar şi speculativ. Dar sunt trimiteri, după mine, foarte preţioase.

În speţă: Platon, deja, făcea diferenţă între Nous (intelect contemplativ) şi dianoia (intelect discursiv). În filosofia transcendentală germană se face diferenţa dintre eul transcendental şi cel empiric (identificările acestea le-am făcut eu; nu apar la Florensky).

În creştinism (dar cu urme în cam toate culturile vechi, arată Florensky) se face diferenţă nu doar între suflet şi trup, dar şi între suflet (ca entitate pătimitoare şi simţitoare unde avem nevoile, pulsiunile, emoţiile) şi duh sau spirit (care este oglinda Divinităţii în noi). În I Corinteni 3:15 se face o referire misterioasă la o finală încercare "prin foc" a lucrării fiecăruia care va adeveri dacă lucrarea aceasta e trainică sau nu, dar că, dacă lucrarea va pieri, acela, totuşi, se va mântui "dar aşa ca prin foc"(!). Dar acela, simultan, "va pierde răsplata".

Vorbim, atunci, cred, despre faptul că în Cer noi suntem daţi de Intelectul etern divin în integralitatea noastră ca Idee despre noi a Intelectului. Este, aşadar, modelul fiecăruia pe care eul nostru individual trebuie să-l satisfacă, nu în sensul că Ideea ar avea vreo privaţie, vreo lipsă, ci în sensul că alteritatea creaturală hotărâtă din Eternitate a fost făcută pentru a se uni cu această Idee, deci, în speţă, cu Dumnezeu Însuşi.

Acum, eu cred că Eul nostru transcendental este reflecţia de la nivelul creaturii a acestei Idei transcendente, iar Ideea transcendentă este temelia Eului transcendental (I Corinteni 3:11). (N.B. — Transcendent = increat, deci strict Dumnezeu; transcendental = suprasensibil, deci neempiric, dar creat: deci Sofia (Fecioara), Îngerii, Edenul, sufletul. Unde, creat = scos din Neant, de la inexistenţă determinată, la existenţă determinată.)

Ce înseamnă asta? Înseamnă că Ideea are în Sine întreaga făptură, în toată perfecţiunea ei, din Eternitate. Dar făptura concretă diferă de Idee pentru că ea nu este din Eternitate — altfel am fi dumnezei după fiinţă. Deci, pentru a apărea făptura, e nevoie de o "suprimare" a lui Dumnezeu, un fel de retragere prin care Dumnezeu (care ocupă întregul "spaţiu ontologic") să "lase loc" la ceva care să nu fie El Însuşi din Eternitate. Când El "se trage la o parte", pentru că e Fiinţa absolută, nu mai rămâne decât Neantul, dar un Neant determinat, nu absolut, căci Neantul absolut e totuna cu Dumnezeu, deci s-ar fi revenit la El.

Acum, creatura e făcută, la început, perfectă, dar nu sfântă. Pentru că e perfectă, în ea nu există nici o lipsă, dar există posibilitatea lipsei, nu există păcat, dar există posibilitatea păcatului. Pentru a face voia lui Dumnezeu, creatura trebuie să accepte pe Dumnezeu, adică Adevărul — Hegel spunea că Adevărul este Întregul: adică unitatea identităţii cu diferenţa. Dar, pentru ca unitatea să fie reală, e nevoie ca şi identitatea şi diferenţa să fie reale. Prin urmare, realitatea creaturii ţine de acceptarea Unităţii divine şi a diferenţei ontologice care o instituie pe ea, în calitate de creatură. Păcatul e atunci intenţia de a şterge diferenţa ontologică — vizibilă la Lucifer, bunăoară, care a ajuns să se creadă Dumnezeu — fapt care calcă implicit în picioare şi Unitatea divină.

La om, păcatul înseamnă tot ştergerea diferenţei ontologice (asta e "călcarea Legii") prin aceea că prezenţa Nedeterminatului (a lui Dumnezeu) în determinare (creatură), prezenţă simbolizată prin copacii cunoaşterii Binelui şi Răului şi a celui al Vieţii, este "consumată" de către creatură ca şi cum ar fi o prezenţă determinată.

N.B. — Unele exegeze au sugerat că expresia "cunoaşterea Binelui şi a Răului" este o expresie merismatică: o figură de stil care se foloseşte de perechi de elemente opuse pentru a da înţelesul de tot sau orice. Exemplu: "cu o falcă-n cer şi una-n pământ", "vrute şi nevrute". De altfel, în alte variante ale textului, se pare, expresia este "copacul cunoştinţei", în sensul de "copac al conştiinţei". Aşadar, acest copac este cel care dă acces la cunoaşterea a orice, deci a Totului. Or, Totalitatea nu e alta decât Dumnezeu Însuşi. Cum, însă, în Dumnezeu Fiinţa şi Nefiinţa coincid, iar cunoaşterea originară pe care o oferea Edenul şi copacul în cauză era una în care subiectul cunoscător şi obiectul cunoscut ajungeau să coincidă nemijlocit prin cunoaşterea însăşi, rezultă că această mâncare a fructului interzis poate fi foarte bine interpretată ca o interdicţie de a încerca o cunoaştere a Totalităţii (a lui Dumnezeu), deci o unire cu Ea, cu de la sine putere de către o entitate determinată; însă, întrucât o astfel de entitate este încă pe dinafara Spiritului, nu poate experimenta din Unitatea absolută a Fiinţei şi a Neantului decât exterioritatea: deci Neantul, adică moartea. Căci, care alt ţel sau fruct mai preţios, mai gustos decât Dumnezeu există?! ("Gustaţi şi vedeţi că Domnul este bun.") Şi atunci înţelegem pentru ce spunea Sf. Maxim Mărturisitorul că Întruparea trebuia, după planurile "fericite" ale Divinităţii, să aibă loc deja în Rai, iar nu în istoria empirică. Adică, dacă Adam şi Eva rezistau ispitei de a încălca diferenţa ontologică prin încercarea de a se uni arbitrar cu Dumnezeu, ar fi urmat, se pare, Întruparea şi unirea Divino-umană; abia apoi ar (am) fi putut să mănânce (mâncăm) din cei doi copaci (al Cunoaşterii şi al Vieţii) fără pedeapsă sau interdicţie: unirea ar fi fost desăvârşită pe dinăuntru, nu săvârşită pe dinafară şi am fi experiat Fiinţa divină, nu Neantul divin. Deci viaţa veşnică, iar nu istoria.

Dar aici mai sunt câteva consideraţii. Anume faptul că, dacă garanţia Absolutului e Unitatea, iar garanţia Unităţii e realitatea alterităţii, a diferenţei, atunci creatura a trebuit făcută în aşa fel încât să nu fie posibilă decrearea ei, adică suprimarea diferenţei ontologice dintre ea şi Dumnezeu şi resorbţia în Unitatea de dinainte de Creaţie. Asta înseamnă că, pe lângă faptul că este determinată, creatura mai are un atribut fundamental: e indestructibilă prin ea însăşi, prin chiar diferenţa ontologică ce îi stă la bază şi o defineşte, e nemuritoare în esenţa ei, adică nu poate fi redusă la altceva, nu poate fi descompusă în altceva. Pentru că nu e alcătuită din altceva decompozabil: ea însăşi este esenţa acestui altceva.

Ei, această indestructibilitate a creaturii înseamnă transcendentalitatea: primatul întregului asupra părţii, a formei asupra materiei şi unitatea lor ireductibilă. În urma păcatului, această unitate originară a fost dislocată: forma nu mai coincide cu materia, Eul transcendental nu mai coincide cu cel empiric. Până la urmă, această dislocare, această separare între cele două vizează o fază "terminală", în care separaţia să fie totală, fără rest — unde restul este tocmai urma instituirii indestructibile a creaturii. Când separaţia aceasta nu va mai avea rest, deci când indestructibilitatea însăşi a esenţei creaturii va fi atacată, pusă în chestiune, atunci se va viza însăşi Limita ontologică ce stă ca bază a ei — deci, implicit, va fi vizat Dumnezeu. Atunci va fi momentul apocalipsis-ului, adică al descoperirii Limitei, al revelaţiei Limitei: oamenii, prin păcatul lor, vor duce separaţia până la Limită de care se vor lovi, descoperind-o (deja îi dau târcoale).

Acum, ceea ce va fi testat prin foc, este materia: adică modalitatea prin care ne-am "informat" materia empirică pentru a o face să coincidă formei transcendentale. Dacă se va descoperi că nu coincide, va fi distrusă, căci, lipsită de unitatea transcendentală, îi va lipsi tocmai esenţa creaturii: indestructibilitatea. Ce se va mântui, însă? Se va putea mântui Eul transcendental, forma noastră din Cer care va putea fi confirmat ca formă a indestructibilităţii de Ideea divină a creaţiei: adică dacă se va găsi în Eul transcendental păstrarea, păzirea Limitei ontologice.

Eul transcendental este totalitatea faptelor empirice concrete şi posibile ale eului empiric; adică toate înfăţişările pe care acesta le poate lua în istorie, indiferent pe care le ia, le actualizează, şi pe care le ţine neactualizate.

Viclenia este că, fără o formă transcendentală prezentă nemijlocit în el, eul empiric poate să vizeze încălcarea Limitei, adică îşi poate contrazice modelul, forma din Cer. Asta e ceea ce înţelegem prin liber arbitru, deci prin posibilitatea alegerii răului. Astfel că, de pildă, eul empiric al lui Stalin nu va intra în împărăţie, dar forma transcendentală din care s-a individuat şi desprins individul Stalin este mântuibilă.

Întreaga înţelepciune este de a şti dacă anumite activităţi ale eului empiric ar putea chiar să vizeze propria sa formă transcendentală şi s-o anuleze în celelalte posibilităţi de actualizare: adică există păcate care să fie făptuite prin Eul transcendental însuşi? Eu zic că e discutabil. Adam, când a păcătuit, era în forma sa transcendentală, dar forma sa transcendentală nu era pe deplin conştientă de sine, motiv pentru care a rămas o fiinţă mântuibilă după păcat. Lucifer, se pare, a păcătuit în varianta sa transcendentală având conştiinţa deplină a actului său, de aceea varianta receptă este că îngerii căzuţi nu ar mai putea fi salvaţi.

Un om damnat definitiv ar fi cel care ar fi în situaţia lui Lucifer.

Stâlpul şi Temelia Adevărului (continuare)
 

Ei, aici este încă o înţelepciune şi mai adâncă, deoarece unii sfinţi precum Sfântul Grigorie de Nyssa, sprijină ideea că, totuşi, tainic, misterios până şi entităţile cu păcate transcendentale vor fi, într-un fel sau altul, mântuite. Mă gândesc că soluţia ar fi: dacă Eul transcendental este salvarea individului care şi-a pierdut eul empiric, atunci, ştiu şi eu?, pentru individul care şi-a pierdut chiar Eul transcendental am putea concepe că salvarea este, în mod misterios, Ideea lui din Intelectul divin.

Să nu cumva să se înţeleagă că o astfel de mântuire ar putea să lase Eul neschimbat sau neatins. Dimpotrivă, o astfel de cernere şi reinstituire a creaturii este cruntă şi absolut traumatică. (Vz. Matei 24:51 sau Luca 12:46.)

În ce mă priveşte, aici eu îmi suspend judecata şi îmi pun credinţa în Dumnezeu. Dacă e vreo cale posibilă pentru apocatastază (vezi I Corinteni 15:25-29), atunci să fie. Mie, unuia, ştiu că nu mi-ar părea rău.

Mesajul lui Horatiu este gresit, din cauza lipsei unor informatii, e doar un exercitiu filozofic. Tu (dvs.) ii ceri sa te invete, e ca un fel de orbul conduce pe orb (scuze de comparatie, nu e ceva ironic).

Împăratul şi ţara orbilor
 

Păi, dacă vrei şi poţi, fii tu chiorul nostru şi arată-ne calea. Fă tu ceva mai mult decât un "exerciţiu filosofic". Arată-ne adevărul şi completează-ne informaţiile lipsă. Altfel, vei rămâne un prestidigitator autoiluzionat care va crede că toţi ceilalţi sunt orbi pentru că se prefac că nu observă cum scoţi cărţile pe mânecă. Sau o dai pe mânecă...

În ce mă priveşte, poţi spune că sunt orb, dar vreau să văd. Însă când afirmi că Horaţiu e orb pe ce te bazezi? Eu i-am cerut cu sinceritate să îmi explice pentru că a demonstrat că înţelege mult mai multe decât mine. Cu lumina raţiunii, pe care şi-a cultivat-o foarte bine. Nu e de dispreţuit. E dar dumnezeiesc. Şi mi-a făcut impresia unuia care ştie foarte bine ce spune.
Dacă îl critici, de ce nu o faci punctual? Arată unde a greşit în raţionamentul de mai sus.
Pe de altă parte, nu m-aş supăra deloc ca cel care mă luminează să fii tu.

Horatiu, nu ai scris in prezentare daca esti ortodox, sau de alta confesiune. Ai facut o constructie filozofica, bazata mai mult pe ceea ce ai inteles tu si mai putin pe ceea ce sustine crestinismul/ ortodoxia.
Dar e bine si asa, fiecare intelge cat are nevoie, nu e necesar pentru mantuire.
Asadar, nu pot analiza toate mesajele, pentru ca ar lua mult timp. M-am uitat acum (dupa ce am spus ca ai un diascurs filozofic) si am vazut ca esti pasionat si de filozofie (si de evolutionism sau n-am inteles eu bine?).
Multi filozofie moderni aveau conceptii diferite de crestinism, unii din ei fiind influentati de panteism, prezent in religiile orientale.
Asadar, nimeni nu s-a putut mantui inainte de venirea Mantuitorului (de aceea Il si numim asa pe Iisus). Asa sustin si ortodocsii si catolicii. Si cine are credinta si faptele dreptului Iov si ale altor sfinti din Vechiul Testament? Cum scrie in Biblie, dreptii erau trecuti in cartea vietii. Iisus, dupa ce a fost rastignit, S-a dus in Iad si a luat de acolo pe toti dreptii.

Prin lucrarea si jertfa Lui a venit harul in lume, har prezent in Sfintele Taine. Inceputul prezentei harului in om este Botezul.
In Biblie scrie ca cei ce nu au cunoscut Legea (sa nu ucizi, etc.), pot face din fire cele ale Legii, fara sa o cunoasca. Nu trebuie sa cunoasca Legea ca sa nu fie ucigasi, au o constiinta, omul nu a cazut de tot la Adam.
Dar Legea nu a adus mantuire nici pentru evrei, ci doar dupa venirea Mantuitorului si venirea harului in lume. Si in Iad si in rai sunt mai multe incaperi. Pot exista probabil si exceptii, sf. Tecla si Sf. Grigorie s-au rugat pentru niste pagani decedati si Domnul i-a mutat in Rai. Dar I-a spus sf. Grigorie sa nu se mai roage pentru paganii nebotezati care au murit.
Nu stim toate judecatile lui Dumnezeu, dar ce ni s-a relevat stim.

Scuze, n-am vrut sa arate chiar dur, doar ca zicala asta mi-a venit in minte. Eu cred ca e suficient cat stie fiecare daca e ortodox, daca dorim sa aflam mai mult e bine sa aflam de la preoti, sfinti, articole ortodoxe, etc. Adica din mai multe surse. Am dat si expicatia mea mai sus.

Cândva mă temeam ca nu cumva, citind filosofie neconformă cu învăţătura Bisericii, să-mi zdruncin convingerile. Am înţeles apoi că nu trebuie să ţin la convingeri ca la un adevăr câştigat şi care poate fi furat. Am înţeles că adevărul nu are cum să-mi fie duşman. Vreau ca eu să cunosc şi să slujesc Adevărului, nu adevărul să-mi slujească mie. Am abandonat orice teamă. Cunoaşterea mă transcende; nu trebuie decât să ajung la ea. Dogmele le văd ca pe reflexii ale adevărului în conştiinţele Sfinţilor Părinţi şi ale noastre.
Nu poţi rătăci decât depărtându-te de adevăr.
Da, poţi fi înşelat, dacă nu ai nişte repere clare. Dar dacă eşti în Biserică, dacă ai Evanghelia şi învăţători luminaţi (Sfinţii Părinţi şi marii teologi ai vremurilor noastre) care să-ţi deschidă mintea, de ce te mai poţi teme?
Poţi spune că trebuie să cunoşti doar lucrurile necesare pentru mântuire. Însă mintea omului, cum spunea parcă Calist Catafygiotul, e într-o necontenită căutare şi nu-şi poate astâmpăra setea decât în Dumnezeu cel nesfârşit, după al Cărui chip e zidită. Prin urmare, nu te poţi opri. Spre Dumnezeu e o cale nesfârşită. În acest sens cred că dogmele nu sunt nişte adevăruri închise în ele însele, ci nişte porţi deschise spre Dumnezeire, care îndeamnă la mai multă înţelegere, la o tot mai largă cuprindere.

Dumnezeu judeca oamenii dupa 4 legi. In functie de asta unii se mantuie si altii nu.
Intelegand bine aceste legi ti se deschide clar in fata si modul cum indianul din tribul x se poate mantui, evreul din vremea lui Moise , sau maurul din Noua Zeelanda.

Toata aceasta filozofie elucubranta ce am citit-o aici nu are nimic in comun cu drumul frumos si simplu pe care omul il are de facut pentru mantuirea sa.
Acesta este rugaciune si iubire de Dumnezeu si pazirea poruncilor sale. Fara abatare de la calea cea stramta , fara rataciri.

Si acum cele 4 legi expuse extrem de frumos de Parintele Cleopa:
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/12patrulegi.htm

Daca practicam rugaciunea neincetata cu siguranta nu ne va mai sta gandul la demonstratii filozofice ci doar la Iisus Hristos si la pacatele noastre si deci in consecinta la mantuirea noastra.

Până la Logos, e nevoie, totuşi, de logică
 

Nu am specificat care e credinţa mea pentru că nu cred că e relevant. Dacă tu crezi că asta e ceea ce contează într-o argumentare, atunci rătăceşti. Dumnezeu nu se uită la faţa omului, ci la inima lui. Dacă tu ţii mai mult la etichete, atunci, v-am mai spus, fă-te reţetar. Fă-te ce vrei, doar nu mai clama că ai criterii creştine. Pseudo-argumentul tău e un paralogism numit "ad hominem" - valabil şi în atacul tău la adresa filosofilor. Dacă un argument e valid, e valid pentru că apelează la o legitate obiectivă, transcendentă particularităţilor subiective ale unuia sau altuia. Dar, dacă nu suntem capabili să recunoaştem această obiectivitate (care, a propos, e baza credinţei autentice), de ce să ne mai mirăm că nu suntem capabili să îi privim cum trebuie pe ceilalţi?

În fine, din postările pe care le-am pus pe acest forum de vreo doi ani încoace, cine e curios şi chiar vrea să vadă care sunt vederile mele, e pregătit să le citească până la capăt, iar nu să-l eticheteze pe cutare sau cutare după lecturi în diagonală. Şi va putea să vadă care este credinţa mea - dacă e onest, atent şi are o minimă inteligenţă. (Da, n-ai înţeles bine, nu sunt pasionat de evoluţionism; sunt pasionat de ştiinţă, în genere, şi sunt anti-evoluţionist. Dar, ce să-i faci?, aşa se întâmplă când citeşti în diagonală...)

Apoi, după ce-mi recunoşti că nu mi-ai citit cu adevărat replicile îmi spui că am făcut o dezvoltare filosofică proprie, şi nu sprijinită pe credinţa ortodoxă. Asta îmi spune multe. Îmi spune, de pildă, că habar n-ai de filosofie, dar o judeci; apoi, că nu prea pari să ai habar cu adevărat nici de dogmatică şi de consecinţele ei (filosofice sau nu).

Drept dovadă faptul că n-ai înţeles nici care a fost argumentarea mea în privinţa mântuirii. Pentru că, n'aşa?, e mai uşor să citim în diagonală decât să ne batem cu adevărat capul să vedem ce a vrut preopinentul nostru să spună. Pentru că "ar lua mult timp".

Şi mie îmi ia mult timp să dau răspunsuri unor oameni care nici nu se sinchisesc să le citească şi să le înţeleagă, dar mă acuză.

Uite cum. Dacă vrei discuţii serioase, vreau să văd bunăvoinţă şi onestitate. Până atunci am să te las cu etichetele dumitale. Prin asta o să-ţi fac un serviciu, căci vei fi într-o netulburată comoditate.

Oi rătăcite la păscut
 

Dacă ai probleme cu "filosofia aceasta elucubrantă", prietene, există o grămadă de alte thread-uri pe forum şi o grămadă de alte replici la thread-ul ăsta. Nu e cazul să vii să arăţi cât de elucubrant eşti dacă n-o înţelegi. N-ai dinţi pentru mâncarea asta, ia înapoi sticla cu lapte şi nu mă mai plictisi prin comentarii frustrate.

Lasa viata sa te invinga; preda-te in interior in fata vietii si vei avea sansa sa traiesti pacea. Vei ajunge sa ii multumesti vietii ca ti-a oferit sansa sa mori inainte de a muri. Dupa ce te-ai abandonat interior in fata vietii, din tine nu mai ramane nimic altceva decat Viul. Caci vine o vreme cand filozoful isi doreste sa fie asemenea unui copil. Filozofia reprezinta fantoma chipului lui Dumnezeu in om. Aceasta trebuie sa moara in tine. Copilul reprezinta bucuria Vietii. Mintea este capcana timpului, de aceea ea are nevoie sa isi acorde timp. Cat mai mult timp. Iluzia mintii si mecanica filozofiei. Mintea nu se bucura doar judeca, intoarce pe toate partile, accepta, neaga, proiecteaza in trecut si in viitor, Mintea minte.
Atemporalul "Eu Sunt" la care facea referire Hristos este Viul din noi toti.
Dupa abandonare in tine nu mai ramane decat bucuria sincera(asemenea unui copil) ca esti viu, insufletit, atemporal. Si esti mantuit.

Iisus Hristos nu ne indeamna sa fim "elucubranti". El ne indeamna sa fim simpli si iubitori de Dumnezeu. Iisus Hristos ne invata sa fim smeriti, si ne invata prin insasi smerenia Sa pe care a avut-o cat a stat pe pamant. Iisus Hristos nu ne-a predat filozofie, si nici nu a filozofat cu noi.
Asadar a filozofa doar ca sa aratam ca suntem superiori altora, in inchipuirea voastra, nu face decat sa va afunde in inselare mai mare. Si asta cu ajutorul mainii lungi a necuratului care se numeste mandria de sine.

"Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia cerurilor.

Fericiti cei ce plang ca aceia se vor mangaia.

Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul.

Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate ca aceia se vor satura.

Fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui.

Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiti facatoriii de pace ca aceia fii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate ca a lor este Imparatia cerurilor.

Fericiti veti fi voi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind, din pricina Mea.
Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi."

Ti-am reamintit cum ne indeamna Iisus Hristos sa fim . Nu vad un cuvant rau aici, nu vad nici filozofie, nu vad decat sfaturi intelepte, tu vezi altfel?

Dumnezeu sa iti ajute!

Of Doamne cata lume are creierii incalciti de neghinita.
Te rog Doamne ai mila de ei.

Deci nu sunteti mantuit. Calea pe care mergeti nu v-a dat mantuirea, insa ceva va impinge sa ne promiteti o mantuire pe care nu o aveti nici dvs. Multumesc, deja am gasit o mantuire mai mare, reala si palpabila, data de un Dumnezeu care nu minte, nu paraseste si cand promite ceva face.

Nu va riscati sufletul pentru niste idei care nu au mers niciodata, domnule Tagun. Chiar, ati observat ca aceste idei nu au mantuit niciodata pe nimeni? Sunt vreo cativa care se lauda ca au primit eliberarea, dar sa ii credem? Faptele lor nu o dovedesc. Si chiar daca ar fi adevarat, ei sunt un procent aproape inexistent din omenire.

Inca mai este o sansa si pentru dvs sa va mantuiti, domnule tagun. Lasati aburelile ezoterice, reveniti-va in fire si alegeti Adevarul. Nu va e frica sa recunoasteti ceea ce sunteti; Dumnezeu va asteapta asa cum sunteti, numai sa fiti sincer cu El si sa va recunoasteti mizeria in care va scaldati. Daca veti fugi intr-o lume imaginara, amagirea aceasta va va da o oarecare fericire cativa ani, insa, pe masura ce timpul trece, trezirea risca sa fie tot mai cruda. Hristos va poate da mult mai mult decat bucurie cosmica; va poate da Viata.

Dumnezeu sa va ajute!

Simplitate şi simplism
 

Dumnezeu nu are nevoie să filosofeze pentru că El Însuşi este Obiectul veritabil al filosofiei. Când Însuşi Adevărul Se dă pe Sine în mod nemijlocit, evident că nu mai e nevoie de filosofie. Căci Dumnezeu e Scopul filosofiei, iar filosofia e calea; când Scopul e atins, calea nu-şi mai află rostul. Dar, decât dacă nu cumva tu deja L-ai găsit pe Dumnezeu şi stai de vorbă cu El Faţă către faţă, atunci mă tem că până atunci va trebui să suporţi existenţa filosofiei.

Asta-i una.

A doua: toţi marii Sfinţi Părinţi ştiau filosofie pe de rost - Sf. Dionisie Areopagitul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Augustin, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschinul, Sf. Anselm de Canterbury, Sf. Grigorie Palamas, Sf. Toma d'Aquino etc. etc.. Cine ar fi putut să îşi bată capul să elaboreze întreaga doctrină privitoare la Trinitate, la diofizismul lui Hristos, la energiile necreate etc. dacă nu ar fi avut aparatul conceptual al filosofiei neoplatonice şi aristotelice? A propos, ştiai că termeni precum cei de substanţă, esenţă, prosopon, ipostas, homoousia, energeia etc. sunt luaţi din Aristotel şi că Sfinţii Părinţi s-au bazat pe semnificaţia filosofică a acestor cuvinte pe care le-au preluat şi, apoi, modificat, în anumite privinţe, pentru a formula enunţurile dogmatice?

Nu cred că ştiai. E mai comod să rămâi la "simplitate".

A treia: ce e aia simplitate, pentru tine? Simplitatea divină? Păi, prietene, trebuie să te avertizez că Simplitatea Dumnezeiască nu e totuna cu simplitatea noastră. La Dumnezeu a fi simplu înseamnă identitatea absolută dintre opuşi, dintre termenii contradictorii - ia să vedem ce fel de simplitate este asta pentru mintea noastră? Nu e nici o simplitate, ci, din punctul de vedere al raţiunii finite, omeneşti sau formale, dacă vrei, e nebunie pură; îţi rupe mintea-n două, te face praf, îţi crapă capul. Ia gândeşte-te: Dumnezeu e Unu şi Trei în acelaşi timp şi sub acelaşi raport! Ai auzit de principiile identităţii şi al non-contradicţiei? Da, alea care se studiază la început, în clasa a IX-a, la logică? Şi pe baza cărora funcţionează gândirea noastră? Ei bine, află, prietene că dogma trinitară spulberă aceste principii, adică ne răstigneşte mintea noastră cea finită care nu poate accepta identitatea opuşilor.

Ei, când o să atingi tu nivelul de contemplaţie în care Identitatea opuşilor o să ţi se pară firească, deci când ai să depăşeşti complet raţiunea univocă umană, atunci să-ţi permiţi să vorbeşti despre "simplitate". Până atunci nu faci decât să confunzi Simplitatea cu naivitatea, adică Adevărul absolut cu o sumă de reducţionisme infantile. Până atunci, lipsit total de accesul la semnificaţiile reale şi abisale ale Revelaţiei (care nu sunt deloc simpliste, ci sunt totale, deci simplitatea lor e înspăimântătoare nu o sumă de culcuşuri căldicele pentru mintea precupeţelor şi subretelor ca să le iasă bârfa când îşi pun zacusca pe iarnă), ai să tot crezi că filosofii nu fac altceva decât să-şi etaleze mândria de sine arătându-şi în închipuirea lor cât de "superiori" ar fi ei altora.

Vorbeşti de smerenie. Crezi că Totalitatea, adică Dumnezeu, ar putea fi temeiul tuturor celor ce sunt fără ea? Nu. Tocmai de aceea, şi acela care într-adevăr vrea să cunoscă Adevărul cu adevărat nu îşi poate permite să se infatueze în propriile sale fantasme. E o chestiune de luciditate şi onestitate aici. Ca să ai cunoaşterea obiectivă a Adevărului, trebuie să devii obiectiv ca Adevărul, adică trebuie să încetezi să mai fii subiectiv, adică trebuie să încetezi să mai ai fantasme, narcisisme şi infatuări. Ca să cunoşti Totalitatea, trebuie să te dăruieşti Totalităţii, să te livrezi Ei şi să uiţi complet de tine însuţi. Aceasta e cunoaşterea filosofică.

Atunci câtă smerenie se află în sufletul celui care crede că nu are nevoie să cunoască, a celui care crede că ceea ce ştie deja îi este suficient? Cât de suficient se poate crede un astfel de om? Scopul final al filosofiei este acela de a contempla Adevărul, iar pentru aceasta filosofia trebuie să procedeze la numeroase proceduri şi prevenţii pentru a nu se înşela pe sine, ceea ce constituie întregul proces al cunoaşterii. Cei care nu vor să cunoască şi care cred că dacă-şi flutură pe sub nas edificările simpliste ale impresiilor lor au atins absolutul, în mod evident, nu au nevoie de filosofie. După cum e foarte clar că nu mai au nevoie de nimic. Ceea ce îşi închipuie ei că ating în propria lor infatuare le e destul ca să se creadă compleţi şi edificaţi, lipsiţi de tribulaţii şi având "garanţia" accesului "simplu", nu-i aşa?, la o Scriptură sfătoasă şi plină de cimilituri şi snoave plăcute a fi citite seara la gura sobei.

Eu zic că astfel de oameni pot fi lăsaţi în seama lor înşile căci preţul adevărului lor e ieftin ca braga şi religia nu trebuie să-şi bată prea mult capul cu ei ca să-i mulţumească.

Depinde de tine dacă vrei să devii un astfel de om. Sau dacă ai intuiţia că Adevărul trebuie să fie ceva mai preţios, totuşi, şi că merită mai mult efort decât eşti dispus să-I cheltuieşti. Depinde de tine dacă ai simţul acela ascuţit care îţi şopteşte la fiecare edificare ieftină că, dacă Adevărul Îl căutai, apoi ceea ce tocmai ţi-a căzut pleaşcă-n mână e totuşi ceva câştigat prea uşor ca să nu te înşele. Ceva prea ieftin ca să fie Însuşi Adevărul.

Adică depinde de tine dacă vrei să fii creştin cu adevărat şi să nu-ţi mai laşi purtat cugetul de aparenţe, să ştii să deosebeşti între aparenţă şi adevăr şi să ai curajul să cauţi adevărul. Nu să te opreşti nemijlocit la primul lucru pe care-ţi pică gustul şi retina.

Dumnezeu să-ţi ajute şi ţie să ai discernământ.

De ce te simt ca un fel de bruta, sau atat de rigida? Ori as putea spune ca esti atat de negativa incat ai tendinta de a proiecta negativism si peste mine, sau sa atragi si pe altii in negativismul tau. Crede-ma, iti spun din toata inima ca nu te poti mantui pana ce nu te-ai eliberat complet de negativism. Nu poti avea acces la Viata cand exista negativism in tine. Ori mantuirea inseamna Viata in plinatatea ei. Spui ca eu (sau altii) nu ma mantuiesc pentru ca fac ce? sau ca nu fac ce? Nu tot Hristos e exemplul viu al vietii mele? Nu tot El este Cel ce mi-a deschis calea? Nu tot Dumnezeu este tatal meu? Daca eu urmez si invataturile lui Hristos, iau in seama si invataturile altor maestrii care desigur ca sunt bune de luat in seama pentru ca tot dreptatea te invata, atunci nu poti spune ca doar tu te mantuiesti decat daca esti plina de negativism. Lasati oamenii sa se apropie de Dumneze in felul lor pentru ca fiecare o face cel mai bine atat timp cat este o relatie autentica. Apropierea de Dumnezeu se face asa cum stie fiecare cel mai bine, in adanc launtric, si atunci este o relatie autentica, profunda. Crezi ca ai sa poti avea acces la viata vesnica daca in tine sunt pete de negativism? Nu. Mantuirea este viata in deplinatatea si bucuria ei. E de ajuns sa privesc cerul senin noaptea, si vad maretia, profunzimea si iubirea lui Dumnezeu, si a lui Hristos, si atunci imi dau seama ca tot ceea ce spui e un univers limitat al tau acoperit de negativism. Nu fii inchisa in carapacea mintii, deschide-te ca o floare sub cer, accepta-i pe toti in interior, si ai mai multe sanse la Viata.

Eu nu stau de vorba fata in fata cu Dumnezeu dar incerc sa invat de la Sfintii Parinti. iar ei ne spun: fiti simpli si lucrati poruncile Domnului.
Dar de unde stii ce inseamna a fi simplu la Dumnezeu? Ti-a spus chiar Bunul Dumnezeu ca simplitatea este identitatea absoluta dintre opusi, dintre termenii contradictorii?

Am incercat si eu vreo 20 ani sa filozofez si sa resping multe ca de, eram mare filozoaza, dar acum nu imi doresc decat iertarea Domnului pentru pacatele mele.

Iata acum o intamplare simpla despre cum judeca Dumnezeu in toate nu doar in simplitate.
``unui bătrân cu viaţă sfântă ce a stat mult timp în pustie şi se ruga lui Dumnezeu să-i descopere judecăţile Sale, i se arată un înger care îl întreabă: "Ce doreşti?" "Vreau să ştiu judecăţile lui Dumnezeu", zice sfântul. Îngerul îi răspunde: "Nu este om care să ştie aceasta, dar pentru că m-ai rugat îţi voi da nişte exemple". Şi îngerul l-a luat pe pustnic şi după o zi de mers au ajuns la o gazdă. Au dormit noaptea, iar gazda i-a servit cu ce avea mai frumos, cu o tavă de argint. Au servit cele de pe tavă, iar la sfârşit, îngerul ia tava şi o aruncă într-o prăpastie. Şi au pornit mai departe. Au ajuns la o grădină foarte frumoasă. Au poposit lângă un izvor şi stând la un loc mai ferit, văd un om bătrân care se aşază şi el. Apoi apare un călăreţ care începe să-i ceară banii. Bătrânul nu întelege despre ce bani era vorba. Călăreţul se înfurie şi îl bate până îl omoară. Sfântul şi îngerul au plecat mai departe. Au ajuns în cele din urmă la o casă părăsită, din care mai rămăsese un singur perete în picioare. S-au asezat să doarmă, iar îngerul, în loc să doarmă, a dărâmat complet zidul şi l-a refăcut. Dimineată, părintele foarte neliniştit îl întreabă: "Eşti înger sau eşti demon? Ce înseamnă toate cele ce le-am văzut?" Îngerul răspunde: "Creştinii la care am înnoptat sunt evlavioşi şi au făcut multe fapte bune. Tava de argint era însă câştigată prin nedreptate. Şi pentru ca să nu-şi piardă plata faptelor bune şi mântuirea, am luat tava de la ei. Bătrânul mort, în tinereţe a omorât pe cineva. Călăreţul era stăpânul locului unde am poposit şi urmărea hoţul care tocmai îi furase banii. Astfel, bătrânul a plătit cu viaţa sa uciderea făcută de el mai demult, ca să i se ierte din păcate. Iar în locul zidului părăsit a fost o casă foarte mare. Şi ultimul din casa aceea a îngropat o comoară în zid, care era cât pe-aci să se surpe. Stăpânul de acum ar fi găsit comoara şi ar fi trăit în nedreptate şi răutate. Zidul făcut acum va dura până se va naşte cineva care, găsind banii, îi va folosi într-un scop bun. Deci", i-a zis îngerul, văzând mirarea sfântului, "nu mai cerceta judecăţile lui Dumnezeu, ci îngrijeşte-te de păcatele tale".
Parintele Ieroschimonah Stefan, Schitul Lacu Muntele Athos

Sa restabilim realitatea crestin ortodoxa , pe acest forum crestin ortodox.

``Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu trebuind să ajungă până la asemănarea cu Dumnezeu, să fie asemenea cu Dumnezeu. I-a dat Domnul și putere să facă acest lucru, dar omul n-a înțeles de la început care era menirea lui, pentru că a venit vrăjmașul cu înșelăciunile lui și l-a îndepărtat de la calea cea dreaptă. Și atunci a trimis Dumnezeu pe Fiul Său pe pământ să arate oamenilor cum să ajungă asemenea cu Dumnezeu. Cum spune sfântul Ioan Evanghelistul că „cel care crede în Dumnezeu să facă cele ale lui Dumnezeu”. Și atunci a venit Iisus spunând: „Eu sunt Calea Adevărul și Viața”! Nu există altă cale sau învățătură! și nu compari învățătura lui Dumnezeu cu vreo învățătură omenească; acesta este sfântă, desăvârșită, este deplină, n-are nevoie de completare, nu-i lipsește ceva, n-are nevoie de schimbări sau adăugiri și trebuie crezută așa cum a lăsat-o Dumnezeu. Nu există alte adevăruri! Deci Dumnezeu, făcătorul cerului și al pământului, a iubit așa de mult lumea încât a venit pe pământ ca să scoată din nevrednicie și necaz pe om. Și atuncea învățătura Lui trebuie să aibă toată încrederea noastră și de aceea trebuie să ne-o împropriem și s-o cunoaștem cât mai bine.
Există bineînțeles diferite secte zise creștinești, care s-au îndepărtat de la învățătura cea adevărată a lui Dumnezeu, întunecați fiind de uneltirile vrăjmașului. Spun Sfinții Părinți, părinții mari ai Bisericii, că „dacă omul se abate de la viața cea bună, face greșeli, face păcate, atunci el de fapt deschide larg ușa diavolului. Și primul lucru pe care-l face diavolul când intră în om este să-i întunece mintea. Dumnezeu a dat omului minte și învățătură pe care dacă o păstrează va ști să deosebească binele de rău. Altfel diavolul îi întunecă mintea și omul nu mai înțelege ce e bine și ce e rău și după aceea vrăjmașul îi sugerează toate păcate posibile și toate răutățile. El nu mai poate săvârși binele fiind întărit în păcat și vrea să-l facă pe om cât mai vinovat în fața lui Dumnezeu, ca să se asigure că-l va dobândi pentru iadul său. De aceea lumea înțelege altfel lucrurile, sau chiar nu le înțelege defel.
Atâția ani de păcat fac ca răul să se încuibe în om, iar el devine rob al păcatului și își schimbă felul de a cugeta, de a vedea, de a înțelege. Așezarea minții lui făcută de Dumnezeu se strică și se modifică după formele păcatelor pe care le face. Omul pe dinafară rămâne om, fiindcă pe dinăuntru este chip al păcatelor pe care le săvârșește. Toate gândurile și cugetările lui sunt strâmbate după contururile păcatelor făptuite.
„Dușmanul omului, casnicii săi”! El este de pe acum rob și face ceea ce îi poruncește stăpânul său, moare de acum din viața aceasta, fiind arvunit nefericirii veșnice.``
Parintele Stefan Schitul Lacu

Iata cum Parintele Stefan ni-l dezvaluie pe Dumnezeu, pe Iisus Hristos si Duhul Sfant. Trinitatea minunata pentru care eu nu trebuie nici sa imi crap capul si nici sa ma fac praf ca sa o inteleg pentru ca o simt.

Imi pare rau pentru tine, dar de atata filozofie, ai devenit rob al mintii tale, minunandu-te mereu cat de bine gandesti cele adanci ale intelepciunii.
Eu nu vreau de cat sa fiu robul lui Dumnezeu si atat.
Dumnezeu sa te ajute sa cugeti, sa vezi si sa intelegi corect.

Dobrin:
Povestirea aceea teologică nu aduce nimic als welcher,e doar o ipoteza karmică.
Ne este inimaginabil cum îl judecă Dumnezeu pe om,dacă ţine seama de tentaţie,de slăbiciune or de un ţel,or după ce spune omul .Uită-te la noi,dă citatele la o parte.Un om este otravă pentru celalalt.Puterea freudiană de a judeca în categorii indivizii este departe.

Horaţiu:
Tu şi un cu Dobrin,ca să ma exprim tradiţionalist...parcă tu i-ai arunca mingea iar el în loc sa o arunce înapoi o bagă în sacoşă şi aruncă un avion.Câtă vreme acesta va crede că creştinismul reprezintă adevărul atunci prin simplitatea sa de a-l percepe va crede că orice filozofie or ştiinţă ,abordare a ta despre el este falsă.Cauza e pierdută deja,nu încerca să îi mai „faci faţă”.

Aş fi renunţat de mult dacă nu aş avea aceeaşi convingere cu dobrin7m: Creştinismul cunoaşte Adevărul. Numai că, spre deosebire de dobrin7m, eu încerc să privesc toate consecinţele ce rezultă de aici. Nu doar pe cele care mi-ar fi comod să le observ. Cum ar fi, de pildă, faptul că Adevărul S-a dat în forme mai puţin clare, rectilinii şi pure şi în alte culturi unde trebuie, mai degrabă, să ajungi la el prin ghicire, prin interpretare. În nici una dintre ele nu este transparent, nemijlocit, răspicat şi atât de dinamic formulat precum în dogmatica creştină, începând cu 325 şi sfârşind cu 787.

Mie, unuia, asta mi se pare una din cele mai frumoase mărturii de credinţă ortodoxă.

Sa fie oare din aceasta cauza?
http://www.crestinortodox.ro/istoria...787-70574.html

Nu ai cunoscut niciodata un om care sa fie odihna si pace pentru celalalt?
Imi pare rau pentru tine. Eu am cunoscut. Era un crestin ortodox adevarat care se ruga zi si noapte in chilia lui, si pentru mine, si pentru toti oamenii de pe pamant. Chiar si pentru tine cel ratacit prin casa diavolului care se numeste Nirvana.

Dacă convingerea e aceeaşi,da ai dreptate,cum spunea Landsberg,filozoful probabil uneori gaseste mai multa iarba pe campia mediocritatii decat pe muntii goi ai inteligentei deci succes cu Dobrin7m!