Doamne , iar esti indispus , stresat si mult prea rautacios ! Nu tac Ioane , si voi lucra cu blandete si iertare . Multe am de spus , Ioane , multe foarte multe si le voi spune pe rand , caci am timp cu ajutorul lui Dumneze ! Te rog sa -ti depasesti ura si rautatea asta ! Te rog !

Prea tarziu... Exista si prea tarziu chiar si pentru crestini....

Ar fi fost cuvenit sa tii cont de asta, cand abuzai de intelegerea si ingaduinta semenului (care nu sunt Bunul Dumnezeu, ci sunt doar un om limitat si nevoias si foarte impovarat cu multe incercari si ispite, CUM PREA BINE CUNOSTI) cand te labartai cu injuriile si loviturile...

Postarile tale nocturne sunt sub influenta nefasta a alcoolului , cu siguranta ! Nu vorbesti tu , ci altcineva !
Mergi in pace omule !

Orb si rau la inima, ignorant si posedat de duhul puterii vremelnice, bietule om nefericit si profund inselat in inima ta, cum se vede....

Băuturile alcoolice au fost folosite aproape în întreaga lume, încă din timpuri străvechi. Există consemnări ale folosirii acestora de către vechile civilizații încă din anul 6.000 î. de Hristos. Producerea vinului își are originea în Orientul Mijlociu, unde vița de vie dădea roade fără îngrijiri speciale. Vechiul Testament îi atribuie lui Noe plantarea primei culturi de vița de vie, considerându-l și prima persoană care s-a îmbătat. În orașul sumerian Nippur, berea și vinul erau folosite că băuturi tonice, în scop medical încă din anul 2.000 î. de Hristos. Manifestările religioase ale vechilor egipteni și ale asirienilor include petreceri care durau zile de-a rândul și la care se consumau băuturi alcoolice. Unul dintre cei mai populari zei egipteni, Osiris, era considerat a fi primul cultivator al viței de vie și cel ce produsese berea din cereale. Este de asemenea interesant de știut faptul că un faraon ce a trăit acum aproximativ 5.000 de ani a scris primul epitaf dedicat unui alcoolic.
În Grecia, beția nu era un fapt cunoscut înaintea apariției noului zeu Dionysos (zeul vinului și al petrecerilor). Prin secolul al VII-lea î. de Hristos, consumarea băuturilor alcoolice devenise o parte importantă a vieții de zi cu zi. Grecii au remarcat faptul că, deși vinul poate crea o stare plăcută, poate, de asemenea, să-l determine pe un individ să facă lucruri pe care în mod normal nu le-ar fi făcut sau chiar să-și iasă din minți. Filosofi greci, cum ar fi Socrate sau Platon recomandau cumpătarea și incriminau abuzul de alcool. Oricum, se știe că sfaturile lor au fost adesea ignorate, între cei care le-au ignorat aflându-se și Alexandru cel Mare, despre care se crede că ar fi murit în timpul unei petreceri, la vârsta de 33 de ani, după ce cucerise întreaga lume cunoscută. E posibil ca beția pe scară largă să fi dus la căderea Babilonului, în anul 539 î. de Hristos. Persii au atacat și distrus orașul în timpul unui festival când toți locuitorii erau beți. Romanii au fost familiarizați cu vinul de către greci și, cu toate că ei au cucerit Imperiul Grec, au fost de fapt cuceriți de cultura greacă, de zeii lor și de dragostea grecilor pentru consumul vinului.
Romanii au transformat sărbătorile bahice (Dionysos a devenit Bachus, în latina) în manifestări de o amploare necunoscută la acea vreme, caracterizate prin excese alimentare și de alcool, orgii sexuale, ceremonii religioase stranii, crime ritualice. Consumul băuturilor alcoolice era răspândit printre reprezentanții claselor superioare și printre conducătorii Imperiului Roman, vânzarea și folosirea acestora ajungând până în Spania, Franța, Germania și în Insulele Britanice. Pe măsură ce luxul, avariția și ambiția au condus spre declinul Romei, lăcomia și băutura i-au aruncat pe împărați în decadență și moarte. Creștinismul a ajutat la instaurarea unei poziții moderate fața de consumul de băuturi alcoolice. Astfel, băuturile alcoolice s-au extins de la o țară la alta, fiind transformate în funcție de tipul de fructe existent și de gusturile locuitorilor: vodka obținută din cartofi în Rusia, whisky, bere, gin, coniac în Europa, berea în Insulele Britanice, „saki” în Japonia, „soma” în China, „chica” și „pulque” în America de Sud, romul în Insulele Caraibe. În sfârșit, oricine are acces (și o anumită preferință) la băuturile alcoolice.

Mda, din tot felul de editii si variante de catehisme care le avem, ai gasit unul cu o hiba.
Care tine sa dovedeasca musai de ce niscai disciplina "scolastica" ar fi totusi nevoie atunci cand se tipareste o astfel de carte.

De ar trece printr-o comisie teologica macar, nu ne-am mai face de ras in fatza altora cu competentele teologice ale unora.

Avem se pare oameni tare talentati in a aduce teologia din condei (ca referinte, ioc), dar nitica raportare la Scriptura ioc.

Hai sa revenim la baze, mai exact la contextul unde se vorbeste despre "sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer".

Se pare ca a lipsit total curiozitatea studierii contextului.
Mai exact, e vorba de Matei cap. 22, unde se ridica o problema interesanta:
Deci e vorba de relatia de casatorie, DUPA inviere.
A cui va fi sotia? Legitim (conform canoanelor de atunci), a fost a fiecaruia dintre ei.

Raspunsul?


Deci, zic eu, limpede ca "buna ziua", institutia castoriei este desfiintata dupa Inviere, asa cum acea femeie nu va avea sapte barbati, nici o femeie nu va fi "casatorita" cu acel barbat (sau mai multi, daca a fost vaduva si s-a recasatorit).

Si totusi, noi ne permitem sa afirmam in ditamai catehismul, ca legatura casatoriei, continua si dupa.

Si crezi ca fiind asa impovarat, merita sa-ti iei si povara celor ce se intampla aici, pe forum?

Asta, Aline, e deja o alta problema!...

Eu am raspuns, deocamdata, aici, acum, doar nesimtitului Suprem al acestui forum, Bossul fatarniciei si al rautatii forumistilor. Acest refuz de om cunoaste foarte bine cine sunt, cum traiesc, cu ce ma ocup si ce dificultati intampin. De aici imensa lui dovedita ticalosie infernala. Intrucat, ca orice canalie veritabila, acest individ mort sufleteste rasuceste cutitul in os, pe ici pe colo, de cate ori are ocazia... ceea ce mie imi provoaca o repulsie de nespus, dincolo de limitele compasiunii mele, indelung abuzate de bossul.
Ai vazut cum alterneaza nesimtitul citatele din sfinti cu otrava persecutarii semenilor? Ai vazut, oare, multe, nenumarate altele? Ai vazut ce reactii de nevropat are cand nu ii convine ceva? Nici handilaii din Obregia nu se comporta asa. Si stii de ce? Acei oameni sunt sub tratament! Pe cand bolnavul acesta e liber sa bantuie, ca un drac nelegat, pe tot forumul, petutindeni, mereu. Pana cand? Vesnic, se pare, din pacate... (Pesemne, Adminul nu a reusit sa isi dea seama, nefiind foarte atent si nefiind foarte implicat, cu ce fel de om are de fapt de-a face. Imi inchipui cum l-a lingusit, cum l-a periat, ca de-acum il cunoastem bine pe magarul cristiboss, cu totii, daca avem o bruma de onestitate.Ori, poate, sunt si alte pricini pe care doar Domnul le cunoaste, desigur.)

Poate cugeti, te rog, la oportunitatea interventiei tale..., te rog frumos, inainte de orice!

Desi, dupa cum ne stim noi doi, ma tem ca iarasi ne vom intelege prost... Personalitatea are trasaturi ferme, definitorii, dupa care ne tot recunoastem intre noi.
Iar eu ma pricep, vreau-nu-vreau, sa recunosc boli si bolnavi (in mine si in semeni). Nu e un merit personal, nicidecum, aceasta cunoastere. E doar o consecinta fireasca a vietii pe care am ales sa o duc, prin voia/pogoramantul Domnului.

Daca m-am inselat cumva, te rog sa ma ierti.

Cezar, l-am rugat pe Cristi să-ți mai dea o pauză... relax !!

Nu, e parte integranta din suita de discutii care am urmarit-o si m-a facut sa pun aceasta intrebare.

Exista smerenie, exista si o falsa smerenie, care se recunoaste ca falsa prin faptul ca nu e nelucratoare, nu da rezultatele asteptate.

Si eu care credeam ca sunt candidatul principal la acest titlu, imi vine greu sa cred ca altcineva mi-a luat-o inainte :)

A recunoaste boala nu e greu, toti ne pricepem la pus altora diagnostice (mai dure la altii, mai moi la noi sau doar estetic-dure), dar a gasi si a da vindecare e mult mai dificil.

Vezi Alin, precum spuneam: si tu, ca si bossul, ai impresia puerila ca te pricepi sa pui diagnostice...
Of, omule, cum de eu inca ma tem foarte tare sa fac asta, dupa 20 ani de neintrerupta munca si formare in diagnosticul psi?...
Treaba ta....
Treaba mea!
Hai s-o lasam balta, pentru totdeauna, pe tema asta. Nu vreau sa imi disput persoana cu tine si nici cu altcineva, afara de Hristos.

Pai corecteaza-ma daca am inteles gresit:
Tu sustii ca o forma de senzualitate (sa-i zicem direct, "sex"?), chipurile buna, consfintita (asa cum e in cadrul casatoriei) trebuie sa ramana si dupa Inviere si la fel, binenteles, si institutia casatoriei, ca altfel senzualitatea n-ar mai fi buna, da?

Ei, si uite asa ajungem in situatia enuntata in postarea mea precendenta in care aratam ca astfel de supozitii care ignora cuvintele clare ale Mantuitorului, duc la tot felul de situatii jenante ca in problema ridicata de saduchei (Matei 22:24-28).

Si uite asa, am lipit o eticheta, am rezolvat problema.

E de ajunsa sa citesti pasajul integrail si nu mai ai nevoie de presupuneri si "intelesuri antinomice".

Tin sa-ti aduc aminte ca pasajul nu are nimic "Westen" e vorba de timpurile VT, iar casatoria chiar si atunci era la fel de sacra si inviolabila ca si acum, cel putin din perspectiva lui Dumnezeu.

Uite ca am ajuns sa bagam si Euharistia intr-o chestiune atat de simpla, simpla citind pur si simplu pasajul nu facand tocanita cu el, doar ca sa complicam lucrurile si poate poate iese ce vrem noi sa iasa, nu ceea ce scrie alb pe negru.

Omule, ai obsesia diagnosticului, eu vorbam de vindecare, obsesia vindecarii e cea mantuitoare, cea a diagnosticului de unul singur, e pierzatoare.

Aceasta manifestare scrisa a ta, vorbeste de la sine.
Certitudinea ta in privinta "obsesiei" mele, e similara cu certitudinea bossului (la care l-as aduaga fara ezitare pe Catalin) privind alcoolismul meu.
Voi ilustrati foarte bine paradigma nebuniei paranoide: usurinta faradelegii, atasarea cu inocenta usurinta a etichetei simpliste pe chipul semenilor.

Necazul e ca voi sunteti intr-adevar "sinceri": credeti cu tarie, in perversitatea mintii voastre, in "adevarul" judecatii personale. Impartiti pe semeni in oi si capre, IN TOATA VREMEA, fara indoiala. Doar pe voi nu va ingrijiti sa va depuricati, sarmani suferinzi cu inima, cu mintea, cu fiinta intreaga... Domnul sa va tamaduiasca, spre Slava Lui, in veci!

Vindecarea Ioane, vindecarea..

Mai mult nu scriu ca iarasi..

Multumim, Cristian, pentru un raspuns atat de documentat. Se pare ca noi nu prea cunoastem adevarul legat de fiinta omeneasca si de aceea ne permitem sa formulam pareri dupa bunul nostru plac, ceea ce e gresit, evident.

Nu are nimeni motiv sa se supare la aflarea adevarului, caci nu noi suntem Creatorul; noi doar ne-am nascut, primind viata in dar, si trebuie sa o traim dupa cum cu dragoste ne invata Dumnezeu, spre binele nostru si al urmasilor nostri. Stie El ca suntem pacatosi, dar macar sa constientizam si noi; nu numai ca suntem, dar si din ce motiv suntem pacatosi. Nici unul dintre noi nu poate fi fara de pacate, din cauza trupului de carne, care ne trage in jos; dar cu totii putem sa scoatem la lumina pacatele, spovedindu-le, si prin mila Domnului, mantuidu-ne.

Dar daca facem pacate si totodata le aprobam, e de rau; lucru usor de facut, daca nu ne-am instruit in acest sens. Din pacate nu ajunge propria constiinta, nici increderea in noi insine, ca sa ne tinem departe de pacate, ci trebuie sa ne inspiram de la cei, care s-au sfintit si indumnezeit, ajungand sa il vada pe Dumnezeu si vorbind astfel din stiute, adica sfintii.

Este totusi ciudat, ca unii, care in rest pastreaza o oarecare distanta, se trezesc fix in momentul in care sunt aduse ca marturie si spre invatatura textele scrise de Sfintii Parinti. Acestea ii tulbura tare. Oare de ce, avand in vedere ca textele respective sunt luate chiar de pe acest site? Indiferent de aceste reactii ciudate, avem totusi dreptul sa discutam intre noi in termenii dreptei credinte. Ca inca nu a venit vremea cand acest lucru ni se va interzice. Sau a venit?!?

Nu cred ca e corect, ca discutiile sa devina atat de personale, ca doar nu ne conoastem. Suntem in virtual si doar imaginatia nu ajunge sa ne conoastem cu adevarat.
Sa luam distanta de la mesajele, care ne jignesc, in mod inutil, evident.
Nu avem de unde sa stim, daca cineva este alcoolic sau nu; dar nici noi sa nu dam ocazia, ca ceilalti sa vada in noi, datorita afirmatiilor, un alcoolic.
Cred ca toata lumea s-ar simti mai bine fara aceste caracterizari, care sunt lipsite de un sambure de adevar, fiind doar produsul imaginatiei noastre.
Putin respect domnilor si doamnelor! Va rog!

Cununia este in stransa legatura cu Euharistia, asta o zic toti teologii.
Pana spre sfarsitul primului mileniu nici nu exista ritualul actual de casaorie, era o binecuvantare incununata de impartasania comuna. In impartasania comuna cu Hristos se realizaza deplin unirea sotilor.

Este pana la urma o mare taina cum se vor petrece lucrurile dupa inviere.
Eu nu am spus ca va continua o legatura sexuala, ci ca va exista probabil (este doar o presupunere) ceva care sa corespunda acestei uniri si dupa inviere. Cum anume, nu se stie, asa cum nu se stie nici cum vor fi trupurile inviate.

Ce anume se intampla cand cineva a fost casatorit de mai multe ori, cu binecuvantarea Bisericii (sau, in VT).. nu stiu. (Aminteste-ti si de ce spune sf. Pavel ca cel care se uneste cu o prostituata devine un singur trup cu ea.. deci si aceste uniri pasagere au o urmare, poate vesnica)
Depaseste intelegerea noastra. Se poate sa ramanem in mod special uniti cu cei / cea cu care am fost uniti cel mai deplin in Hristos in lumea asta. Este tot o presupunere.
In acelasi timp, despre Imparatia lui Dumnezeu se spune ca vom trai in comuniune deplina (dupa modelul Sfintei Treimi) cu toti oamenii. Deci sigur, este greu de imaginat o comuniune mai stransa cu o anume persoana. Cred din nou ca lucrurile nu pot fi exprimate decat antinomic. In acelasi timp vom fi in comuniune cu toti, in Dumnezeu, si vor exista comuniuni 'speciale' intre soti; si altele poate de alt fel intre rude , prieteni,... Este o speculatie, evident. De cand este interzisa gandirea teologica cu titlul de pura speculatie in ortodoxie?

Casatoria crestina este in mod ideal unica, din aceasta cauza, nu din alta: pentru ca reflecta simbolic unirea lui Hristos cu Biserica, iar aceasta unire este unica; iar acest simbol viu mi se pare logic duhovniceste sa fie pastrat si dupa inviere, intr-o forma misterioasa. Ce stie samanta cum va fi floarea?

Cred ca Parintele Teofil Paraian, Dumnezeu sa il odihneasca cu dreptii
 

...spunea, intr-un interviu, ceva de genul "nu imi place expresia "jumatatea mea". Se unesc in fata Sf. Altar, doi intregi, nu doua jumatati". Ma rog, parafrazez, nu citez exact. Insa ideea e splendida. Daca ma iertati, as adauga, daca se poate, si faptul ca in afara Tainei, suntem doar jumatati de oameni, masculi si femele, atunci cand interactionam (sub)animaliceste.
Ca sa parafrezez pe inca cineva, un personaj drag mie, "jumatatile de oameni viermuind in intunericul labirintic al poftelor, si oamenii splendid intregiti prin insasi situarea lor in Biserica, unindu-se in fata lui Dumnezeu, sunt doua lucruri complet diferite".
Si cum dupa Inviere vom fi oameni completi, in toate privintele, nu mai avem nevoie de completari aduse de finta altuia, caci...cei care vor fi mantuiti vor fi una cu Creatorul, asa ca ce nevoie vor mai avea de paleativul din "acest veac" al unirii trupesti?!
De ce sa te unesti trupeste-emotional-hortmonal cu sotia, cand te unesti mistic cu Facatorul!? Suntem mai toti adulti, si folosim computere. Mai folositi careva din domniile voastre abacul?

Frumoase citate. Al cui e ultimul?
As avea numai un comentariu: adevarata dragoste nu este o fiica a nevoii. Dragostea este o fiica a libertatii, a gratuitatii.
Dumnezue nu ne-a creat din nevoie, ci din dragoste pur 'gratuita'.
Deci, nu vom avea nevoie sa fim impreuna cu altul, ci vom putea fi, in deplina libertate, impreuna cu el.
De altfel, cred ca este valabil si pentru comuniunea dintre toti oamenii. Acum avem si nevoie unii de altii, atunci nu. Dar vom fi in deplina comuniune din dragoste 'gratuita' (caci dumnezeiasca).

Intotdeauna am admirat obiectivitatea lui Alin si felul in care vede detasat unele lucruri si raspunsurile de cele mai multe ori transante pe care le da. Cred ca ar fi fost un bun duhovnic, dupa parerea mea.
Insa nu pot sa nu-i dau perfecta dreptate si lui Cezar. La noi in tara mai ales sunt total desconsiderati toti profesionistii si toata lumea se pricepe la orice. Si eu ma confrunt cu aceeasi problema : cu cat studiezi mai aprofundat, cu atat esti mai departe de un diagnostic real si precis si exact. "Cata luciditate, atata suferinta. (Ex : "circulatia proasta", " insuficienta cardiaca sau hepatica" e ca si cum ai zice "bad mojo" - astea nu sunt diagnostice, astea sunt doar simptome sau cel mult sindroame). Si mie imi sare mustarul (poate fiindca suntem si aceeasi zodie) cand cineva, chiar bine intentionat, chiar apropiat, chiar mama, chiar duhovnicul, inceraca sa ma "invete" cum sa imi fac meseria, cum sa pun un diagnostic sau cum sa tratez o problema. Insa in profesiile noastre (medicina, psihologie) cum de altfel sunt sigura ca e valabil si intr-a lui Alin, nu poate exista vindecare fara un diagnostic cat mai precis si exact ("o fi placa de baza? hai s-o schimbam, daca nu merge inseamna ca e altceva"). Oricat ar fi de greu, trebuie sa ajungem acolo. It's a must. Altfel suntem pe langa. Ati vazut ce patim cand se strica calculatorul sau masina.... daramite cand e vorba de mintea si de trupul nostru!

(am uitat sa precizez ; fosta mea profesie de care m-am lasat; de ce oare -poate pentru ca sunt un las; dar se pare ca nu vrea sa ma lase e ape mine, cata vreme inca mi se mai cere sa pun diagnostice, si inca si mai si, asa pe nevazute...dar macar acum am o scuza )

Poate ar fi bine sa vedem ceea ce ne leaga nu ceea ce ne dezbina. Pana la urma cu totii vrem acelasi lucru : sa facem bine.

Una spui , alta gandesti si alta scri in realitate !
Tu spui :

"Cred cu tarie cu nu am nici un motiv sa dialoghez in numele lui Hristos cu oameni precum userii CristiBoss, Catalin, AlinB si alte persoane pe care personal le consider pacienti psihiatrici (CARACTEROPATI) care se sustrag de la tratament, spre nenorocirea lor si a semenilor"

O sa te amuzi, dar e o parafrazare a mea dupa Asimov. Prin gura personajului Sarton Bander, un solarian autoinginerat genetic ca hermafrodit cu autofecundare, ca toti solarienii de altfel, el zice"jumatatile de oameni viermuind in musuroaie subterane, si noi traind in subteran intr-o splendida izolare, sunt doua lucruri complet dfierite". Ei bine, am avut o strafulgerare, si m-am gandit ca citatul poate fi adapta/parafrazat duhovniceste. ;) :))
Hermafrodit...ma fascineaza ideea de hermafrodit autosuficient sexual si afectiv. Autarhie totala...nu ti se pare ca e o intoarcere la mitul androginului? Pe de alta parte, chiar ca uniunea masculilor si femeleler e plina de probleme....doar ritualizarea sub si intru Taina sfinteste aceasta...goana dupa Paradisul pierdut...si crezut a fi de gasit in trupul si emotiile altcuiva. Saracul Sartre: "Celalalt e iadul"...N-as zice ca batea campii cu totul...mesajul meu e cumva incoerent...mi-e cam somn...dar sper ca s-a inteles ideea...:)

Interesanta parafrazare (am citit si eu seria Fundatiei de curand).
Mie dimpotriva, ideea unor hermafroditi care isi ajung lor insile, sunt autonom, imi aduce mai degraba aminte de iad. Mi s-a parut detestabila cultura solariana iar ideea comuniunii cosmice de tip Gaia mi s-a parut ca se apropie oarecum, in plan uman, de comuniunea Imparatiei.
Omul a fost creat ca fiinta de comuniune. El nu devine cu adevarat el insusi decat depasindu-se pe sine intr-o relatie de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii.
Este unul dintre motivele pentru care Dumnezeu l-a creat barbat si femeie. Pentru a-i da posibilitatea de a atinge in unirea cu celalalt alteritatea. Pentru ca omul sa aiba o posibilitate de unire si in ea sa intrezareasca o 'unire mai inalta'.
Mitul hermafroditului originar nu cred ca se refera la autonomia fiintie umane ci la comuniunea de fire intre barbat si femeie.

E ciudat poate, psihologic vorbind, dar mie imi plac Gaia si Solaria, in aceeasi masura. On-topic: cred ca abstinenta este o chestiune, din moment ce e vorba de dragostea traita doar intru Taina, de o osmoza perfecta intre dragostea de "fiinta iubita" si dragostea de Stapan. Trup si suflet; efemer si vesnic; (in) jos si (in) sus. Sau, sa revin la analogiile si citarile off-topic: Solaria si Gaia. :)
P. S. Ma gandesc ca Solarienii (ma rog, androginii inchipuiti de Asimov cu numele lor) nu sufera din dragoste. Si nici nu iau decizii aiurea. Mutatis mutandis, ma gandesc, asa cum am invatat la cursurile de Qi Gong, acum multi ani, ca daca mentalizam ca suntem completi si suficienti (in sensul bun, adica nu avem cu adevarat nevoie de "cele ale lumii") nu mai avem nevoie de "celalalt", ci doar de Dumnezeu. Si, POATE, iata raspunsul la problema ridicata in topic.

Sau poate ca Adam, fiind copil spiritual si prea departe de cele inalte, o zis sa-i faca o jucarie, pana mai creste.. :)

Acum, revenind la cele serioase, nu am observat nevoia de femeie la cea mai larga categorie din cei care in mod universal ii recunoastem ca sfinti - ascetii.
De asemeni, nici Maica Domnului nu s-a vazut a avea nevoie de barbat pentru atingerea unui anumit nivel duhovnicesc prin care a devenit ceea ce este.

Cred ca facem prea mare caz de ceva care, desi binecuvantata, este in definitiv o vremelinica utilitate, lasata dupa cum zicea Sf. Ap. Pavel, pentru neputintele noastre.

Din pacate este si boala in care ne pierdem in diagnostice fara sfarsit, justificari si spectacol, pentru ca vindecarea este nitel peste darea de mana a firii vechi.
Obiceiurile vechi, mor greu - cum se zice, si cateodata avem si noi o mila asa, si tare nu le-am mai lasa sa moara.

"O zic toti teologii" nu tine loc de argument, chiar daca sunt mentiuni de acest gen, e f. posibil sa le fi inteles tu gresit.

Si oricum, parerile celor care in mod conventional ii numim "teologi" nu tin loc de dogma.

Forma (ritualul) si esenta (comuniunea) sunt lucruri diferite.
Daca ai fost atenta la pasajul din Matei 22, ai observat poate cum casatoria era o legatura binecuvantata de Dumnezeu, inca inainte de Hristos, avand aceeasi tarie de fier ca si in viata crestina.

Actul uniunii, ca despre asta discutam, este indepedent de aceasta si chiar si asa nu vad relevanta acestei mentiuni.

In unele privinte da, dar nu si aceasta, Scriptura este clara "nu se vor mai casatori"

(Matei 22:30)

Nota Bene si partea cu "Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei 22:29)
In cazul asta, ratacirea e mai grava, pentru ca pasajele ti-au fost puse sub nas, dar le ignori sistematic.

De ce, ti-e atat de greu sa renunti la idea de sex?
E un fenomen tipic pentru proaspeti casatoriti, lasa, cu timpul, nu va mai fi asa greu, ai incredere... :)
Ai sa visezi la viitorul ingeresc, fara sex. :))

Pardon, nu vrei sa stii, Hristos e f. clar in aceasta privinta si nu e loc de nici o ambiguitate (inca o data, a 4a oara, Matei 22:30)

Nu mai exista soti, inca o data Matei 22:30

De cand se face pe ignorarea crasa a Sf. Scripturi.

Wishful thinking.

E o situatie grava cand inclinam in favoarea unor speculatii si in defavoarea textului sacru.

Asemanarea se face doar din anumite perspective, pe care tu le extinzi in mod nefericit.
De ex. mantuirea in Biserica nu e posibila fara Capul ei.
Sa nu-mi zici acum ca si mantuirea femeii nu e posibila fara barbatul ei.
Capul e perfect - sa nu-mi zici ca toti barbatii, fiind casatoriti, sunt perfecti prin prisma asemanarii respective.
Mai incercam?

Cu adevarat, spunea Domnul:Din prisosul inimii graieste gura.
Of, Doamne , Of....
Frate Ioane, inchei cu cuvintele Mantuitorului caci ale mele devin de prisos: Doctore, vindeca-te mai intai pe tine insuti!

http://www.veengle.com/s/leacuri@@@.html
La pagina 5, exista leacuri duhovnicesti pentru desfranare, pentru manie etc. Nu tot ce scrie in acest link este ortodox.

Nu am inteles prea bine prima parte a mesajului tau, poti sa mai explici?
Pare interesant ce vrei sa spui dar nu reusesc sa prin sensul exact.

Mie nu mi se pare asa o mare calitate ca solarienii lui Asimov nu sufera din dragoste. Ei nici nu se bucura din dragoste. Isi ajung lor insile si in societate. Ei nu se vad, se vizioneza. Nu iubesc pe nimeni. Nu se ocupa de copii, lasandu-i in grija robotilor. Este chiar 'obscen' pentru ei gandul de a te ocupa de proprii copii. Este o societate atomizanta, un fel de 'l'enfer, c'est les autres'.
Totusi, caracteristica pentru Imparatia lui Dumnezeu este comuniunea in dragoste, cu pastrarea persoanei intregi, desigur, nu autonomia despartitoare.

As vrea sa stiu, tu de pe ce pozitie vorbesti? Esti casatorit de vreo 40 de ani buni?
Imi vine sa te plang cand vad cu cata raceala si dispret, aproape, vorbesti dspre aceste lucruri.
Eu nu am vorbit de nevoia de femeie (sau de barbat). Am sus chiar ca dragostea este 'fiica a libertatii'.
Casatoria nu este obligatorie in calea spre mantuire, ci este una din caile spre mantuire. In casatorie, poti trai alteritatea celuilalt in comuniune cu tine. Este un lucru pe care monahii il traiesc altfel. De altfel, sunt si sfinti casatoriti, care s-au sfintit prin viata in familie. Aminteste-ti de cizmarul care i se descopera sfantului Antonie, si care prin smerenia lui il depasea pe acesta. Tu stii cat de mult ajuta viata de om casatorit pentru smerenie? In fiecare moment esti pus in fata propriilor neputinte si pacate, pentru ca fata de celalalt nu te poti ascunde. Apropierea din casatorie dezvaluie si scoate la iveala tot ece ste in noi. Si ne da o sansa extraordinara de a ne smeri si de a evolua in Hristos, daca vrem si Il lasam sa ne ajute.

Alin, ma deranjeaza tonul atotstiutor cu care scrii. Eu am incercat doar sa dezvolt anumite ganduri si sa fac anumite presupuneri si nu pretind ca am apucat adevarul de coada. Poti spune, ca Eugen, ca nu poti fi de acord, dar as prefera sa o faci pe acelasi plan cu mine, nu de pe muntele Everest.

Tu de pe ce pozitie scrii, te intreb din nou, pentru ca faci aluzie la experienta mea de viata? Esti casatorit de mult timp ca sa stii? Sau ai fost? Sau nu? Ar fi cinstit sa spui asta, fiindca discutia devine atat de personala.

De unde stii cum se traieste unirea dintre soti dupa mai multi ani decat 6 (de cand sunt eu aproximativ casatorita)? Scria Mihailc ca relatia dintre soti se poate imbunatati ca vinul la batranete. Tu tot timpul revii cu 'sexul'. Daca ai fi casatorit, ai sti ca pentru un cuplu care se iubeste cu adevarat nu este vorba de simplu 'sex'. Este mai mult decat atat apropierea dintre soti. Si sigur, nu are nevoie neaparat de unire trupeasca aceasta apropiere, mai ales in cazul batranetii si al bolii, dar poate pastra un element fizic pe care un om casatorit nu are cum sa i-l explice unuia necasatorit cum banuiesc ca esti tu. Nu uta ca am un sot care era sa moara de cancer, deci 6 ani sunt foarte lungi pentru noi si nu tocmai o vale a zburdalniciei tineresti lipsite de griji.

Din punctul nostru de vedere, al celor care traim in timp, a existat casatorie inainte de Hristos, si dupa. Dar din punctul LUi de vedere poate ca nu. Invierea are efect retroactiv; si oricum toti ne intalnim in eternitatea Imparatiei. Deci si cuplurile din vechime pot poate sa-si traiasca unirea in mod 'euharistic' in Imaparatie. Ca cununia este o taina strans legata de Impartasanie, iti pot spune nu doar teologii universitari, ci si traitorii (n-ar trebui sa existe aceasta distinctie dar din pacate adesea exista).

In ceea ce priveste pasajul pe care il citezi, iti pot spune ca nu se interpreteaza Scriptura in acest fel, rupt de context. Daca faci asa, risti sa ajungi la multe contrasensuri. Afirmatiile se complecteaza intre ele si uneori se exagereaza un lucru ca sa se sublinieze un contrast. De ex. Hristos spune (traducere textuala din ebraica): 'Cine nu isi va uri mama, tatal etc, si nu ma va iubi pe mine, nu este vrednic de Imparatie' (se traduce de obicei prin 'nu va iubi mai mult', dar intalnesti si traducerea asta in bibliile mai vechi). Limbajul semitic folosea astfel de contraste: a uri nu inseamna aici chiar a uri, ci a 'iubi mai putin', a pune pe planul doi.
Tot asa, Hristos raspunde acolo saducheilor care aveau o imagine materialista, puerila despre ce ar fi putut fi invierea (in care nu credeau) (si care mie imi aminteste de argumentul pueril ateu 'cosmonautii au fost in cer si nu L-au intanit pe Dumnezeu'), si Hristos scutura, distruge prin contrast aceasta conceptie materialista spunandu-le ca nu este de loc asa Imparatia si Invierea.
Este un subiect foarte spiritual, iar gandirea ta eu o vad ca reductoare. Calurarii induhovniciti si sfintii au stiut sa vada in Taina casatoriei radacinile pe care ea le are in Imparatie, si nu numai pentru lumea asta. Nu se spune nimic concret despre starea de dupa Inviere (cel putin eu nu gasesc acum), dar daca citesti cateva scrieri despre asta ai sa vezi ca sunt departe de viziunea ta pragmatica, 'casatoria este data pentru neputinte'.
Cum anume vom fi acolo? Ce inseamna exact 'ca ingerii din ceruri?' Sigur nu inseamna ca vom fi ca acum, asta zice Hristos saducheilor. Dar nu inseamna nici ca nu vom mai avea cu nimic de-a face cu sotul sau sotia, mai mult decat cu altii. Aici Hristos nu vrea sa vorbeasca despre taina cununiei si ce reprezinta ea pentru Imparatie, nu asta este in discutie.
Cel putin, asa vad eu lucrurile.

Bun, sa clarific opinia mea fata de BC si ce este acest ''respect". Da, exista un respect al meu fata de BC, pentru unele situatii si scandaluri prin care trebuie sa treaca azi, care de care sincer, nu este vinovata , sau cel putin nu ea cea prezenta, ci greseli vechi de secole carora li se cam sparg in cap. La fel, din alte motive, am respect fata de Gandhi, ateismul nemilitant, si Dalai Lama de acum, printre altele. Asta nu ma face ecumenist, asa cum nu sunt nici ateu sau budist(vezi cazurile de mai sus).
As fii ecumenist filocatolic daca as provoma teoria celor 2 plamani ai Bisericii, sau m-as adresa colegilor catolici cu ''frate''(cu sensul de frate duhovnicesc). Dar nu fac asta.

Asta vezi tu, eu am vazut altfel. Si nu, nu fiindca eu complotam cu ''inamicul'', mi s-a parut ca atacai p-aiurea si pe langa subiect.

Tu ai vazut altfel pentru ca, la fel ca si aici, ai intevenit fara sa stii despre ce e vorba. Ai citit si acolo doar ultimul mesaj si imediat ti-ai format o parere superficiala, fara sa stii ce s-a discutat si care era evolutia relatiei. Eu nu doream sa discut cu el, dar el ma ironiza in continuare, dovada ca dupa scurt timp a si fost banat pentru ca trecuse si la alti useri ortodocsi.
Conflictul de acum de pe forum a inceput tot de la acel user catolic, tu de fapt acum aprobi si incurajezi acel user sa fie si mai agresiv, eu am mai mentionat ca asta e una din cauzele atmosferei de pe forum, unii useri eterodocsi se simt aprobati sa atace pe userii ortodocsi cand acestia scriu ceva critic despre cultul lor. Acel user ma ataca doar pentru ca scriam despre catolicism.
Te rog ca pe viitor sa te axezi mai mult pe comentarea mesajelor. Nu doresc sa continui dialogul pe tema asta.

Asertiunea este pertinenta, insa consider asa cum am precizat anterior ca eros-ul ca manifestare a dragostei intre soti nu va mai fi dupa invierea cu trupurile pnevmatizate, intrucat nu va mai fi nastere de prunci, ca rod firesc al acestei manifestari a dragoste intre soti (si nu ca un scop al casatoriei. Deci cine considera ca scopul prinicipal tainei casatoriei este nasterea de prunci este in inselare, intrucat scopul casatoriei este mantuirea si mai apoi ca scop secundar care nu periciliteaza mantuirea sotilor, este nasterea de pruci. Adica daca intr-o familie sotii nu pot avea copii din motive biologice nu inseamna ca au ratat scopul casatoriei care este mantuirea; si din nefericire sunt familii care au o "droaie" de copii si care nu ating scopul casatoriei: mantuirea familiei... caci fie amandoi soti, fie doar unul din ei, fie un copil sau mai multi... nu se mantuie, datorita faptului ca ei insisi refuza mantuirea... si in situatii tragice o "pericliteaza" - prin patimi, pacate, dracovenii - si pe a celorlati membri ai familiei).

Asadar intrucat nu mai mancam (hrana fizica, spre nutritie) dupa inviere pentru ca nu mai este nevoie intrucat avem hrana vesnica: Iisus Hristos si harul lui Dumnezeu, asa este si cu activitatea sexuala... nu va mai fi, pentru ca nu va mai fi nevoie (si nicidecum pentru ca placerea fireasca asociata: mancarii, bautului apei si al vinului-insa nicidecum spre "imbatare", sexului; este rea in sine).

Consider ca dupa inviere, asa cum nu vom gusta hrana fizica doar pentru palacerea gustului asa nici sotii nu se vor mai impreuna doar pentru a "gusta" placerea asociata firescului activitatii sexuale.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.

Draga Lore86, doctorul care s-a vindecat cu ajutorul harului lui Dumnezeu (caci fara Hristos Iisus nu putem face nimic) s-a ajutat mai intati pe el insusi si mai apoi ajuta intru Hristos Iisus si pe ceilalti... insa diavolul, ce ce uraste Adevarul si pe cei ce indeamna la Adevar si ajuta oamenii sa "vada", sa consitientizeze Adevarul loveste necrutator... "sub centura".

Sfanta Maria Egipteanca a fost o curva... dar a ajus mare sfanta intru Hristos Iisus, Sfantul Ciprian fostul vrajutor este mare sfant facator de minuni... asadar nu conteaza ce am fost, conteaza ceea ce SUNTEM intru Hristos Iisus.

Sfantul Pavel a fost prigonitor al Adevarului... Sfantul Petru a fost un las... insa dragostea lor de Adevar a ajutat si ajuta pe multi sa iasa din aceste cumplite patimi cu ajutorul Domului Iisus Hristos.

Doamne ajuta.

Draga frate intru Hristos Iisus.
Te rog sa nu uiti aceste cuvinte duhovnicesti... si sa lupti in continuare (intru Hristos Iisus) lupta cea buna cu patimile, pacatele, duhurile necurate
"Mântuiţi pe cel sărman şi pe cel sărac; din mina păcătosului, izbăviţi-i.
...
6. Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt".
7. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi. "

Este trist sa vad ca te-ai retras...
(oare nu cumva ai avut asteptari prea mari de la un forum? oare ai considerat ca duhurile dracesti nu actioneaza si pe Internet?)

"Singurul lucru necesar ca raul sa triumfe este ca cei buni sa nu faca nimic" (Edmund Burke)

Doamne ajuta.

"Ne oprim aici cu aceste exemple, care completeaza un tablou caricatural, grotesc referitor la cum inteleg unii sa abordeze relatiile lor cu "strainii", cu noile cunostinte, dar si mai trist - cu fratii, carora nu numai ca le-au sterpelit prezumtia de nevinovatie - un drept universal al omului, de altfel, dar le-au suspectat aproape demonic si buna lor credinta, sinceritatea si disponibilitatea lor de a interfera cu ei pe subiecte comune sau teme generale de interes, aratandu-i cu degetul ca pe niste ciumati sau ca pe niste lupi care dau tarcoale la stana cu oi, iar ei facand aceasta cu "nevinovata sinceritate" a lupului moralist.

Ipostaza de lupi moralisti, de mielo-lupi in care se afla acestia, mai devreme sau mai tarziu se va developa, caci nu ingaduie Dumnezeu atata fatarnicie si viclenie care sa reclame la altii o furie, tot asa de aprinsa si iute ca si judecata lor, desi se prezinta public foarte degajati si blajini.

Dincolo de aceste scenarii previzibile si imediate se ascund si alte realitati "absconse" care incarca notiunile de pace si razboi cu noi si alte sensuri...

Dar de "sabia Duhului" (Efeseni 6,17) a auzit cineva, ar putea sa strige vindicativ un bibliofil, ca tot din Scriptura este expresia si "ipostaza"!?..

Un asa zis "razboinic", in acceptiunea larga a cuvantului, poate avea in mana o bata, o sabie, o pusca si cu aceste arme sa ameninte justitiar, sa taie, sa loveasca in "moalele capului" ca un delicvent, daca atata cultura are si asa de primitiv intelege sa-si faca dreptate.

Altminteri, putem cugeta și la un alt gen de "razboinic", ce poate avea in dotarea lui spirituala - "sabia duhului" si cu aceasta sa decapiteze "balaurii", sa alunge duhurile, sa calce "peste scorpii", sa combata ideile eronate ale altora - "daimonii" (demonii) personali, sa taie din radacina pacatele lui sau sa extirpe un rau, atunci cand poate sa o faca, din "corpul social", ce-i drept, uneori si "fara anestezie".

Iar altul care flutura nonsalant steagul pacii, sa aiba “in portofoliul” personal un bagaj consistent de compromisuri si gainarii facute cu gasca de prieteni si tot atatea amicitii culpabile si complicitati, cate a produs in anii indelungati de oportunism si de pasnica vietuire.

Ne putem pune firesc intrebarea: daca judecata Domnului va fi dupa dreptatea Lui si "nemitarnica", cei care alearga doar la mila Domnului in aceasta viata, pentru a fi iertati de multe lor nedreptati, “lasand adevarul, dreptatea si judecata” pe seama altora sau punandu-le doar la mila Domnului, ce va fi cu ei "in ziua cea infricosatoare , de apoi"?

"Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie..." (Matei 10,34)."
http://www.crestinortodox.ro/editori...ce-136635.html

Doamne ajuta.

"Iar, "Cuvantul lui Dumnezeu este ... viu si lucrator, mai taietor decit orice sabie cu doua taisuri: patrunde ..., judeca simtirile si gindurile inimii". (Evrei 4,12)...

"Inima oamenilor nu e decat un camp de batalie in care se lupta Dumnezeu cu diavolul" (Feodor Dostoievski).

Sunt mai multe intelesuri si talcuiri in textele biblice pentru cuvintele "sabie" si "razboi", uneori par a fi justificate, alteori nu...

"Adevarul nu face atata bine cat rau fac aparentele lui" (François de la Rochefoucauld).

Deci, trebuie mare atentie la interpretari !

Adevarul, ca si Dreptatea pot fi, uneori, in ofensiva, atunci cand risipesc confuzia, minciuna, nedreptatea, neoranduiala, pacatul, necredinta, neomenia.

De exemplu, in scrierile polemice sau apologetice ale Sf. Parinti, in lupta, rezistenta, si marturisirile disidentilor ca opozanti intelectuali fata de regimurile totalitare, a popoarelor fata de dictatori sau a Sinoadelor ecumenice in fata ereziilor, a Bisericii fata de pacate, a Sf. Mucenici in fata persecutorilor idolatri...

Si cate capete de mucenici si eroi ai neamului n-au cazut rapuse de sabie, cati martiri ai inchisorilor comuniste nu si-au gasit sfarsitul pentru ca n-au vrut “sa taca”; iar ei atata arma aveau - "sabia Duhului", adica puterea cuvantului, a Adevarului care-l marturiseau... si n-au pus-o "in teaca"...

Alteori, Adevarul, ca si Dreptatea, insotite de iertare si dragoste pot fi defensive, inofensive, chiar, "mangaietoare", senine si pasnice, conciliante "Fericiti facatorii de pace, fericiti cei prigoniti pentru dreptate..." (Cele 9 Fericiri) sau (I Corinteni cap 13)... "iubirea nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar " - De preferat!

Exista si varianta "folclorica": "Mai buna e o pace stramba, decat un razboi drept" ori "Sa te faci frate cu d... pana ce treci puntea"; desi exista riscul sa se ajunga la o "amicitie" de genul:

"Cu dansul, mai presus de toate,
Traiesc, ce-i drept, in buna pace:
Eu paine-i dau pe saturate,
El sta de-o parte si mi-o... coace". (epigrama de Dimitrie Jega)

Mai "...Apoi" este si versiunea "apocaliptica", cand omul pacatos perverteste si relativizeaza atat de mult "notiunile" incat ajunge "sa spuna raului bine si binelui rau", cand duce razboi cu virtutea, cu Biserica si cu Dumnezeu si face pace cu pacatul, cu lumea si cu vrajmasul...

Depinde de fiecare ce < Status quo > prefera, cui slujeste, cat de onest este cu sine si cu ceilalti si ce interese are...

Aflam insa, de la M. Eminescu, ca: “Martirul, eroul si inteleptul sunt 3 forme ale aceleasi substante: Adevarul” si ca: „Adevarul, dreptatea si virtutea – toate trei sunt asa de gemene, incat ai crede ca-s una ”...

De fapt, una sunt si in Dumnezeu si de aceea este Sfant.

E drept ca adevarul deranjeaza pe unii...mai ales pe cei care traiesc in minciuna, mint si se mint si pe cei de azi, care nu vor sa fie treziti din "somn" sau din "betia patimilor" si care prefera o viata "caldicica" sau sa stea la "umbra inselarii" sau chiar "la intuneric", caci "la lumina se vadesc faptele lor cele rele"...

Prin urmare, nu se poate pune capat tuturor conflictelor, asa cum e clar ca, nici Dumnezeu nu este impotriva tuturor razboaielor...

"Cand ai pace cu Dumnezeu ai razboi cu demonii, cand ai pace cu demonii ai razboi cu Dumnezeu", iar cand inceteaza aceste 2 razboaie...incepe, uneori, din pacate, razboiul cu oamenii sau intre oameni...si mai este...razboiul cu tine insuti sau cu dusmanii imaginari (patologic).

Deci, exista si un razboi sfant, vazut si/sau nevazut, cu cele 2 posibilitati: cand lupti impotriva Raului (…) si cand lupti pentru dobandirea Binelui (…) - de preferat!

Cei care nu lupta sunt in zona de neutralitate a "tertului exclus" - sunt "cei care au depus armele", dezertorii, apostatii, "caldiceii - pe care ii va varsa Domnul din gura Sa".

De aceea s-a zis: "Cand te-ai hotarat sa spui adevarul, pregateste-te de suferinta" (Ion Bratescu-Voinesti) sau "Dati un cal celui care spune adevarul, ca el sa poata fugi dupa ce l-a spus" (proverb armean)."
http://www.crestinortodox.ro/editori...ce-136635.html

Asadar sa luam aminte.
Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasc Domnul Iisus Hristos. AMIN.