Baba Aglaia , datorita modului de viata simplu si curat, are acces la cunostiinta cea de viata datatoare, ce re revarsa omului in mod direct in suflet.
daca am fi atenti la constiinta , aceasta ar fi un prim pas spre cunostiinta.

si crezi ca nestiinta asta ii mantuieste?
In cine cred? in ce cred? cum e Dumnezeul lor?
Nu poti sa iubesti ceva ce nu cunosti.
Necunostinta e primul pas spre pierzare, sunt sigura.

Frate baba Aglaia sau nana Maria il pe preotul din parohia lor care trebuie sa le explice fundamentele credintei lor astfel incat ele sa inteleaga, nu sa mearga preotul in parohie cu preconceptia ca ce o sti baba aglaia de chenoza, el trebuie sa le faca sa inteleaga..

Si tu Lore si Culianu bine ati observat si ati spus: nu poti sa iubesti pe cineva pe care nu cunosti.

Dar cunoasterea aceasta poate fi una indirecta, rationala sa-i zic - din Sfanta Scriptura, dogme, din invatatura bisericii, din ce spun slujbele, rugaciunile (acatiste, paraclise, rugaciunile randuielii obisnuite - de dimineata, de seara, la masa, etc), sfintii, preotii despre Dumnezeu, fara ca omul sa-l fi cunoscut la nivel personal pe Dumnezeu ci acumuland informatii despre Dumnezeu.
Astfel omul afla, invata ce doreste Dumnezeu de la oameni. Chiar numai mergand la slujbe cu regularitate, un om care nu stie sa citeasca (deci nu poate citi Biblia el singur), la fiecare Liturghie va auzi Evanghelia, Apostolul si explicarea lor in predica preotului, Crezul si toate rugaciunile care alcatuiesc Sf Liturghie (care ele insele sint nu numai rugaciuni dar si invatatura, cateheza - de fapt in trecut cand existau catehumeni inca nebotezati - ei participau la prima parte a Liturghiei pina la "cei chemati iesiti" tocmai cu rol de cateheza).
Prin Sfintele Taine si participarea la viata bisericii (slujbe, rugaciuni etc), cumva omul primeste informatiile si la nivel personal (discutiile cu duhovnicul prin taina spovedaniei, etc) si la nivel general normativ. Indiferent cat de analfabet este.
Numai sa il caute pe Dumnezeu si sa vrea.

Apoi daca omul se straduie sa implineasca faptic cuvantul (poruncile) Lui Dumnezeu, la modul real si concret in viata lui, cu cat mai mult si mai sincer se straduie sa le implineasca pt Dumnezeu, cu atat mai mult il ajuta Dumnezeu si se face cunoscut acelui om intr-o maniera personala. Incepind chiar cu taina Sfintei Euharistii.

Spre aceasta cunoastere personala a Lui Dumnezeu ar trebui sa tindem. Sfintii au fost (sint) oameni care s-au straduit si au implinit cuvantul, poruncile Lui Dumnezeu atat de mult si atat de intens si curat, incat le-au implinit "la masura sfintilor" (ca sa zic asa), incat Insusi Dumnezeu s-a facut cunoscut lor, iar cunoasterea lor nu a mai fost una rational-teoretica "despre Dumnezeu", ci una a trairii personale "cu Dumnezeu".

Ceea ce poate sa faca omul este sa se straduie, cu sinceritate fata de el insusi si fata de Dumnezeu, sa implineasca cuvantul/poruncile Lui Dumnezeu. Ca are grija Dumnezeu de omul care-L cauta si se straduie sa faca ce a spus Dumnezeu.

Eu am vazut pe IPS Kallistos Ware,zicand intr-o predica despre mantuire cam asa:
http://www.youtube.com/watch?v=IjHGt...eature=related
"...Salvation is not to be easly explained,it is a mystery...".
Mantuirea nu e ceva care sa poata fi explicat cu usurinta,e o taina.

Depinde la ce se refera IPS, sunt sigur ca nu al ce discutam noi. E o taina pentru ca nu stie nimeni dinainte ca va fi mantuit, poate doar unii sfinti. Nu putem spune ca am bifat asta si asta si acum sigur trebuie sa ne mantuim.
Sau spune ca nu stim ce simt cei ce se mantuiesc, ce bucurie au. Ca daca am stii probabil toti ne-am agita mai mult in sensul mantuirii.

Dar sa vedem ca nu e vorba doar de dogma, e una din cele trei. Cele trei trebuie facute toate, niciuna fara alta. Ceea ce scrii e legat de fapte, care sunt si rugaciunile, impartasania, dragostea, etc. Mai e si harul, toate trei sunt necesare.
Desigur, daca ajungem la sfintenie putem primi direct prin har adevarul, dar pana atunci trebuie sa ne straduim noi sa aflam. De aceea Dumnezeu ne-a revelat adevarul, pentru ca noi am pierdut legatura cu Dumnezeu. Primii oameni vedem ca vorbeau direct cu Dumnezeu, nu aveau nevoie de ceva scris.

Nu stiu daca dogmele, in sine, sunt obligatorii pentru mantuire, cat trairea lor, marturisirea acestora prin cuvant si fapta. Si aici vorbim, intr-un anume sens, de "totul sau nimic". Ori imi asum toate dogmele Bisericii, ori nu-mi asum niciuna. Nu merg jumatatile de masura.

Dogma este o realitate paradoxala, care da viata, si careia trebuie sa i se dea viata. Este datatoare de viata pentru ca ea insasi este o esenta a vietii Duhului Sfant in Biserica, si i se da viata atunci cand este traita de noi, conform naturii sale reale, ca adevar revelat, nu doar memorata ca simpla informatie intelectuala.

Multi am ajuns sa "dormim" cu manualul de dogmatica sub perna, pentru a ne "visa" peste noapte intr-un coltisor de Rai. E un vis "placut", dar care s-ar putea prelungi in vesnicie sub chipul unui adevarat cosmar. Oricand se pune problema dogmelor, se cere de la noi sa priveghem.

The death of dogma is the birth of morality. Immanuel Kant

Ba se refera exact la acest subiect.
A nu se aborda problema mantuirii scolastic.