Subscriu cu multa bucurie la cele de mai sus, tocmai pentru ca vin din sufletul unui om si nu din memoria unui computer. Caci, dragii mei, nu va suparati pe mosu' da', uneori, am impresia ca vorbeste (sau scrie) computeru' si nu omu' care il butoneaza. Nu transpare nicio emotie, nicio urma de indoiala, nici o amprenta personala, totul pare rece, impersonal si clar ca o formula matematica sau ca o lumina de neon in locul luminii calde si vii a unei lumanari. Sa poate sa gresesc, nu zic nu, asa ca imi cer dinainte iertare.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Cezar, sunt in asentimentul tau si, in mare parte, sunt de acord cu ce ai scris. Probabil ca mesajul meu foarte scurt a fost derutant si imi cer iertare daca ai inteles ca suntem roboti. Ideea mea era ca e inutil sa tot aruncam cuvinte goale incolo si incoace, in loc sa "punem in aplicare", in sensul sa traim viata duhovniceasca - cu tot ce presupune ea si cu ce ai enumerat si tu - nu sa ne marginim la intrebari si raspunsuri. Iar teoria (activitatea contemplativa, rugaciunea, meditatia etc, tot ce tine de sfera interioara) trebuie sa se vada si in afara, sa fie materializata cumva. Spre exemplu, traim si petru altii, ne jertfim pentru familie si petru altii, ne facem datoria la locul de munca, fiecare dupa masura, nu stam numai in gaoacea noastra sa meditam, ca irosim talantii care zac in noi.

Insa recunosc ca eu vad lucrurile asa, pentru ca am primit / mostenit de acasa, de mic copil, niste valori, m-am nascuta inconjurata de credinta si de dragostea lui Dumnezeu, am crescut sub fusta bunicii, care mi-a transmis comori de jertfa, izvorate din experienta ei personala, caci ea s-a cladit in timp, in suferinte si incercari. Imi aduc aminte ca odata, o persoana i-a reprosat de ce ma invata atatea lucruri (ce sa fac, de ce sa ma feresc, cum sa procedez in anumite situatii), ca e bine ca fiecare sa isi gaseasca singur drumul lui in viata si sa invete singur ce e bine si rau. Bunica sustinea ca nu e asa, ca si ea ar fi preferat sa stie anumite lucruri dinainte, nu sa le invete pe propria piele.

Raman in continuare la ideea ca Dumnezeu il gaseste pe om si nu invers si ca, daca ai gasit o lumina, trebuie sa o faci cunoscuta si celorlalti.

Da, Ana Maria, asa cred si eu, iti multumesc pentru raspuns. Eu am prins din zbor un sens anume si am alergat sa exprim rezonanta lui in mine. Tu ai primit frumos cuvintele mele si ai imbogatit mesajul.
Iti multumesc, m-am temut ca poate am scris un text prea din topor. La nivelul meu de credinta in Dumnezeu Cel slavit in Treime si pe masura dezvoltarii mele umane sunt, adesea, brutal si necioplit.
Iata ca tu ai trecut elegant peste ce merita sa treci si ai scris cu buna, frumoasa masura.
Slava lui Dumnezeu, pentru toate!

O intrebare la care nu am gasit raspuns
 

In Biblie sint doua pasaje diferite care vorbesc de moartea celui care l-a vindut pe Mintuitorul.
Matei 27:5
Iuda a aruncat argintii in Templu si s-a dus de s-a spinzurat.
Faptele Apostolilor 1:16-18
16. “Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.
17. El era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
18. Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s-au vărsat toate măruntaiele.
Daca cineva dintre dumneavoastra a gasit o legatura intre cele doua versete va rog sa-mi explicati

In limbaj teologic (crestin ortodox) prooroc este o persoana care:
1. interpreteaza corect Sfanta Scriptura.
2. este mesagerul lui Dumnezeu pentru oameni.
3. vesteste viitorul pe care il vede intru Duhul Sfant.

Har si pace. Hristos a inviat!

Crestinii ortodocsi stiu si inteleg (iar daca nu au facut asta pana acum, macar acum sa ia aminte) ca acesta este pacat impotriva Duhului Sfant (impotriva Adevarului, impotriva lui Dumnezeu).

Nu prea inteleg ce v-a speriat, probabil e doar faptul ca s-ar putea sa nu fi inteles exact sensul a ceea ce spunea glykys. Ea spunea in primul rand de invatatura de credinta si exemplul personal al sfintilor, nu sa traim viata lor in loc de a noastra. Iar invatatura de credinta e cea revelata in Sfanta Scriptura, revelata de Duhul sfant, Duhul Adevarului. Iar sfintii nu au facut decat sa o evidentieze. De asemenea, sunt si un model pentru un crestin, fiind cei ce si prin fapta s-au apropiat si asemanat de Iisus. Cum dadeati un citat foarte frumos din Parintele Paisie Aghioritul, harul vine in urma curatirii de patimi. Cine poate avea mai mult har decat sfintii care capatasera si harisme, dovada prezentei harului.
Asadar presupun ca a fost aceasta neintelegere.

Daca nu a fost asa, ci o interpretare de alta natura, de genul bietii oameni sfinti in comparatie cu marele om Eu, am mai scris un mesaj despre ecumenism.

Da, mesajul pe care il contine textul lui glykys face posibile interpretari variate, am revazut si am reflectat la alternative. De fapt, Ana Maria a si intarit printr-o postare ulterioara sensul principal pe care a dorit sa il evidentieze.
Dar in momentul acela cand am raspuns, eu am mers pe linia unui inteles anume si l-am dezvoltat asa cum am crezut. Dialogul a curs frumos apoi si deocamdata cred ca povestea s-a lamurit.
Imi pare ca avem aceleasi fundamente ortodoxe, slava Domnului, si ca sunt momente cand accentuam fiecare din noi o dimensiune aparte. De aici temporara aparitie a unor neintelegeri.
Dar sunt, doar, preferinte subiective de a evidentia o anumita nuanta pe un fundal comun: al sfintei noastre Ortodoxii. Slava tatalui si Fiului si Sfantului Duh! Doamne, iti multumesc pentru toate!

O sa va spun si eu o opinie dar trebuie sa tineti cont de cateva aspecte.In primul rand este o opinie laica,critica,bazata pe analiza.Nu-i acordati o semnificatie mai mare decat are,cu siguranta nu contine adevarul absolut dar este interesanta ca abordare.O voi posta pe episoade pentru ca acopera mai multe aspecte si este suficient de lunga.Nu va contine referiri cu privire la predestinare intrucat,citind acest topic de cand a fost lansat, am constatat ca notiunea de predestinare este complet diferit inteleasa in ortodoxism si protestantismul calvinist.Prin urmare o pledoarie pe acesta tema ar solicita timp si resurse semnificative.Resurse pe acest subiect am dar nu am si luxul numit timp astfel incat ma voi rezuma la o analiza laica.

Sper sa va postez in acesta seara primul episod,sper sa fie interesanta analiza iar toti cei ce vor citi vor putea judeca singuri cu privire la validitatea ei.La final va fi indicata sursa/sursele si date despre autor/autori.Toate cele bune.

Ai spus frumos tot ceea ce ai spus, ca dealtfel şi Cezar.
Ar fi o singură mică precizare de făcut, în ceea ce priveşte ultima idee formulată.
Nu Dumnezeu îl găseşte pe om - Dumnezeu îl aşteaptă pe om ca acesta să Îl găsească. După ce omul face primul pas, unul cât de mic şi firav, Dumnezeu face şi El un pas, infinit mai mare spre om. Iar alăturarea acestor doi paşi atât de inegali ca mărime,reprezintă împreună lucrarea lui Dumnezeu şi a omului - Sinergia - care răzbate din toată spiritualitatea ortodoxă. Este lucrarea care ne face fii lui Dumnezeu, este dovada vie a celui mai mare dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu după ce ne-a creat: libertatea.

Ma bucura mesajul dvs. si asemanarea in intelegerea ortodoxa.

Cele doua morti ale lui Iuda
 

Prima parte

Moarte prin spanzurare sau moarte prin cadere si umflare? Intr-un mod cu totul si cu totul surprinzator Evangheliile nu dau un sfarsit coerent vietii lui Iuda.Acest fapt conduce catre ideea ca destinul unui tradator nu a reprezentat o preocupare majora pentru prima comunitate si ca,doar ulterior,atunci cand devenea urgent sa se afle o explicatie acceptabila pentru tot ceea ce se intimplase, interesul pentru moartea Iscarioteanului a crescut.Un soi de legenda s-a constituit atunci fondata pe etiologii.Trebuia ca tradatorul sa fi murit,lucru pentru care se dispunea de o serie de locuri cu nume unul mai sinistru decat celalalt, si care putea fi perfect folosite pentru a justifica acesta ipoteza.

Din pacate acesta dubla traditie se dovedeste total contradictorie.Se ridica in primul rand chestiunea tarinei:acesta a fost cumparata de catre preotii cei mai de seama dupa moartea lui Iuda sau a reprezentat achizitia discipolului insusi? Se ridica apoi sacaitoarea problema a mortii:s-a spanzurat sau a cazut? Nu mai punem la socoteala tentativele care vizeaza punerea de acord a celor doua texte.In ceea ce priveste chestiunea tarinei unii speculeaza pe marginea variantelor in greaca si noteaza astfel ca Matei foloseste ,,agorazo" (a cumpara)iar in Fapte apare ,,,,ktaomai"(a detine).Iuda ar fi putut astfel detine un ogor pe care preotii cei mari sa-l fi cumparat.In sec XVI Estius formuleaza ipoteza conform careia ar fi vorba,de fapt, despre un ogor devenit celebru mai tarziu,Matei scriind inainte de Luca.Solutia este ingenioasa, intr-adevar, dar prea putin convingatoare.

Cat despre moartea lui Iuda lucrurile sunt si inca si mai delicate dupa cum o demonstreaza Cornelius a Lapide.Majoritate afirma ca iuda a folosit o sfoara prea putin rezistenta si ca,intr-o prima faza, s-ar fi spanzurat.Dar,dupa aceea,coarda rupandu-se,el ar fi cazut si ar fi pleznit de la mijloc.Ieronim se foloseste de acesta interpretare armonica pentru a trduce texul Faptelor: ,,hic quidem possedit agrum de mercede inquitatis et suspensus crepuit medius et diffusa sunt omnia viscera eius".In traducere s-ar obtine: ,,el detinea un ogor cumparat cu pretul nelegiuirii si spanzurat, plesni de la mijloc si-si varsa toate maruntaiele"

Ecumenius,episcop de Trikka,in Thessalia,pe la 990,la fel ca Erasmus si Augustin,sunt de acord sa se traduca sintagma celebra cu ,,aruncandu-se":toti trei presupun ca,pentru a muri mai iute, Iuda s-a aruncat din copac cu capul inainte, dupa ce avusese totusi grija sa-si lege latul de gat:el moare asa dar si strangulat si cu capul sfaramat.Maldonat reia acesta ipoteza:Iuda si-ar fi calculat gresit sinuciderea,prevazand o sfoara prea lunga,dupa aceea s-ar fi strangulat aruncandu-se in gol si apoi strivindu-si capul de pamant.Ruptura maruntaielor nu apare decat in momentul urmator,caci toti cei care se spanzura se umfla,de obicei,cumplit.

Textul lui Luca nu ofera deci descrierea trupului inca viu al lui Iuda ci doar pe aceea a cadavrului sau.Dom Jean Leclercq citeza la randul sau cazul ultimul print de Conde,spnzurat de o cremona din castelul Saint-Leu,ale carui picioare atingeau pamantul si al carui cap atarna pe spate.Anumite descrieri din medicina legala se apropie extrem de mult de text:

,,Pielea este intinsa ca pe o toba.La nivelul gatului si al fetei,acesta umflatura caracteristica particulara confera cadavrului un aspect tipic.Buzele sunt enorme,ochii ascunsi de pleoapele edemizate:din nas si din gura se scurge puroi adevarat.Acesta distensiune gazoasa a tesuturilor ajunge la un atat de mare nivel de presiune incat peretii abdominali par sa plezneasca"(A.Lacassange, Precis de medicine legale).

In comentariul sau pe marginea Evangheliei lui Matei,Teofilact este inca si mai violent.El presupune ca arborele s-a aplecat intr-atat incat Iuda s-a aruncat in gol dupa Invierea lui Hristos: ,,Copacul inclinandu-se,el a supravietuit,Dumnezeu dorind sa-l supuna penitentei,fie suferintei si confuziei.Se zice despre dansul ca suferea de hidropizie,astfel ca nu a putut trece prin latul prin care ar fi trecut si-un car si a murit cazind si pleznind de la mijloc,adica sfasiat, asa cum zice Luca in Faptele Apostolilor".Acesta descriere corespunde unei alta,la fel de respingatoare, apartinand unui fragment din Papias din Hieropolis(sec II)citat ca intarire de catre episcopul din Achridia:

,,Iuda nu a murit de sfoara ci a continuat sa traiasca,de vreme ce a fost dat jos din spanzuratoare inainte ca el sa se sufoce.Faptele Apostolilor arata acesta foarte limpede.Dar Papias,discipolul lui Ioan,povesteste inca si mai clar atunci cand relateza, in cartea a 4 a Exegezelor sale,vorbele Domnului: Iuda a intrupat in acesta lume un mare model de nelegiuire.Carnea sa era intr-atat de umflata incat nu putea trece prin latul prin care ar fi trecut si un car dar intr-atat incat nici capul nu-i putea trece.Caci se povesteste ca pleoapele sale erau atat de umflate incat nu puteau vedea deloc lumina soarelui.Corpul parea mai dezgustator ca oricand si din el se scurgeau siroaie de puroi,cu viermi adunati din intreg trupul,odata cu excrementele.Dupa nenumarate chinuri si suferinti el a murit,dupa cum se zice,pe ogorul sau,ceea ce face ca,pana in ziua de azi,acesta proprietate este lasata in parasire si a ramas nelocuita din pricina duhorilor.Pina in ziua de azi nimeni nu poate trece pe acolo fara sa-si astupe nasul cu mana.Intr-atat de mare era putregaiul carnii sale,care a patruns adanc in pamint".

Cornelius prefera o varianta moderata: ,,Dupa ce a dat inapoi argintii si ca sa scape de nelinistile constiintei sale,Iuda s-a spanzurat pe ogorul sau si spanzurndu-se s-a sugrumat in asa fel incat,din cauza moliciunii trupului sau sau poate din cauza razbunarii divine,a plesnit de la mijloc astfel ca gatul prin care au iesit cuvintele tradarii sa-l omoare cu nodul de la sfoara,asa cum ne spune si Bede,dar sufletul nelegiuit sa iasa nu pe gura care i-a dat lui Isus sarutul ci prin maruntaie,la fel precum dupa muscatura unui animal sau al unei salbaticiuni".

Cele doua morti ale lui Iuda
 

Partea a doua

Dom Calmet reia toate aceste ipoteze si mai adauga alte cateva: ,,Avem destul de multe dificultati in a ne reprezenta felul in care a murit Iuda.Unii cred ca ,aruncat fiind la groapa de gunoi dupa ce a murit,el a crapat acolo,asa cum se intimpla cu cadavrele parasite,si si-ar fi varsat toate maruntaiele.Mai multi specialisti in Noul Testament cred insa ca textul in greaca al lui Matei poate insemna doar ca Iuda s-ar fi sufocat de durere de disperare sau chiar de crup(inflamatie a gatului,un fel de angina)si ca din cauza durerii cumplite ar fi cazut cu capul in jos,ar fi plesnit si si-ar fi dat duhul.Sau ca,dimpotriva,chinuit de disperare,s-ar fi aruncat el insusi cu capul in jos si ar fi plesnit".

Anumiti artisti au rezolvat acesta confuzie in alt mod,precum in miniatura dintr-o psaltire pastrata la Canterbury,unde Iuda poate fi vazut spanzurat,inarmat cu un cutit,deschizandu-si vintrele.Maruntaiele sale se imprastie pe jos.Intr-un vitraliu alsacian din 1520 maestrul l-a intruchipat pe Iuda spanzurat si taiat la mijloc.Maruntaiele sale se impastie in vreme ce un diavol vine sa-i ia sufletul,reprezentat de un nou-nascut,pe care-l scoate din vintrele cascate.

Exegetii cei mai recenti insa au renuntat sa incerce sa armonizeze diversele marturii.Incepand cu anul 1701 Jacob Perizonius scrie o dizertatie intreaga in legatura cu moartea lui Iuda.Reamintind pozitia traditionala el admite ca expresia din Faptele Apostolilor nu se poate aplica la cadavrul lui Iuda,pentru ca Petru nu pare sa vorbeasca despre un cadavru si,in orice caz,termenul nu poate fi inteles decat ca ,,a se arunca cu capul in jos".De asemenea nu se poate pretinde nici ca ar fi fost aruncat de altii ci doar ca s-a aruncat singur.Mai importanta asadar decat a cerceta povestirea factuala a mortii lui Iuda ar fi sa notam ca, oferind ambele versiuni radical diferite ale sfarsitului celui care a calauzit garzile in Gradina Ghetsimani, sunt avansate doua viziuni asupra faptei vinovatului.

Moartea din disperare-spanzurarea lui Iuda are mai ales un caracter christologic:ea vorbeste mai inainte de toate despre planul divin si despre mecanismul mantuirii.Omorandu-se,Iuda arata ca lucrarea tradarii il depaseste cu mult de vreme ce faptele i-au scapat de sub control,ceea ce face sa nu mai aiba alta iesire decat moartea,pentru a face sa incetez consecintele asupra lui.In plus,atat timp cat el este principalul agent al tradarii,moartea sa depune marturie,intr-un mod mai mult decat evident,asupra absolutei nevinovatii a victimei,cat si asupra nelinistitoarei vinovatii a acuzatorilor sai.Astfel poate fi pusa in lumina o lectura complexa a planului divin:desi este inocent Iisus se lasa condamnat(de unde dublul sens al verbului paradidomi, EL ,,se pune in mainile" si ,,se lasa prins")si dezvaluie prin ascultarea Sa nedreptatea celor care il condamna.

Moartea prin pleznire-moartea prin explozie interna,prin sfasierea intregii fiinte,care-si varsa maruntaiele pe tarina,capata un sens cu totul nou.Intradevar,cititorii vremii nu puteau sa nu priceapa o aluzie mascata la binecunoscutul motiv al mortii nedemne,ca rasplata a pacatelor unui individ.Tematica este straveche si sunt cunoscute numeroase cazuri de pedepse ale unor indivizi care au opus rezistenta zeilor si carora grecii le dadeau un nume specific(theomachoi):acestia erau trazniti,preschimbati in animale,facuti bucati bucatele.Tiranii erau cei care,deseori,cunosteau o moarte nedemna asemanatoarea cu cea a marelui preot Alkime,a Casandrei sau al lui Alexandru,falsul profet.Cazul cel mai cunoscut este cel al regelui Antiohus al IV-lea Epifanus, acel suveran selgiucid,din vremea macabeilor,a carui figura tragica este relatata de Diodor din Sicilia(Istorii), de Polybius precum si de prima si a doua carte a Macabeilor( I Macabei 6:1-13 si II Macabei 9:1-28)ca si de Flavius Josephus(Antichitati evreiesti).

Cazut de pe carul sau in plina batalie,trupul lui este tot numai o rana.Putrezeste si ramine prada viermilor,intr-atat,incat duhoarea ii impedica pe ofiterii sai sa se apropie de el.In acelasi sens se poate cita si moartea lui Irod cel Mare, despre care Flavius Josephus povesteste,in Antichitati Iudaice,ca suferea de o ulceratie de nevindecat a intestinelor, ca picioarele ii supurau si ca era cuprins de o irepresibila nevoie de a se scarpina pe tot corpul.

Tradatorii,la randul lor,mor de o moarte violenta care,astfel,nu ramine doar un privilegiu rezervat tiranilor.Se poate cita in acest sens o fascinanta legenda, a careia versiune straveche apare pe un papirus arameean,din sec V,gasit la Elefantina:aceea a lui Ahiqar, inteleptul sirian.Acesta l-a ales pe nepotul sau Nadan ca sa-i continue menirea si de aceea il invata tot ce trebuie sa stie.Cu toate acestea Nadan comploteaza impreuna cu regele ca sa-si omoare unchiul.Dupa nenumarate peripetii care sunt tot atatea prilejuri pentru Ahiqar ca sa-si demonstreze intelepciunea,Nadan este dat in vileag.Textul versiunii siriene,cel mai complet de altfel, ne infatiseaza un Ahiqar grozav de rabdator care,in plus,refuza sa-si condamne nepotul: ,,Eu nu-ti spun nimic.Dumnezeu te va rasplati dupa cum ti-au fost faptele".Pedeapsa divina nu se face mult asteptata:

,,Cand tanarul Nadan a auzit asemenea vorbe,trupul i s-a umflat deindata si s-a fcut asemenea une plosti prea pline, in vreme ce maruntaiele i-au iesit din vintre.Lucrarea sa cea rea l-a infierbantat, l-a parjolit, l-a uscat,l-a slabit l-a sortit pieirii si l-a omorat"

Sunteţi, cu adevărat, un om-enciclopedie !

Initial,ala mic si negru,de respira greu,cu copita despicata si fan Batman :) m-a impuns cu furca sa zic ,cu falsa modestie,ca fac si eu ce pot.Tipu din dreapta,cu aripioare, mi-a ars una peste ceafa si mi-am revenit:singura enciclopedie este biblioteca de care dispun.Eu sunt doar scribul.

:)
"Cine stropeste se unda"... intelegeti ce vreau sa spun.

Apreciem informatiile oferite. Doamne ajuta.

Cele doua morti ale lui Iuda
 

Am notat si am retinut :) Ma bucur daca gasiti ceva interesant in cele postate.O sa postez ultimele doua episoade.

Penultima parte

Ultimul exemplu de moarte nedemna se gaseste in textele de la Qumran:moartea ,,preotului nelegiuit" care a intraznit sa se proclame mare preot cand,de fapt,nu avea nici o descendenta sacerdotala si care a fost condamnat definitiv de catre comunitatea eseniana.Acest preot ar putea fi Ionatan Macabeul care a murit de sabia ptolemaidenilor,executat la Trifon,in 142 i.Hr,o moarte nedemna care a devenit simbolul groazei de nelegiuire.In comentariul lui Habaquq moartea nedemna este legata,ca si in cazul lui Iuda,de setea de bani.Acesta s-ar fi legat cu juramant de credinta la inceputul evolutiei sale religioase dar apoi,dupa ce a pus mana pe Israel, inima i s-a umflat de trufie, l-a parasit pe Dumnezeu,s-a lepadat de Lege din dragoste de bani, a furat si a adunat bogatie alaturi de cei fara de lege care,pana la urma,s-au ridicat contra lui.Boli urate si razbunari teribile s-au abatut asupra trupului sau de carne.In cazul sau, ca si in cel al lui Iuda,pedeapsa este aceea a unei morti dureroase si umilitoare, un soi de lege a talionului:moarte pentru moarte,durere pentru nelegiuire.

Revenind la moartea lui Iuda s-ar putea spune ca Teofilact i-a inteles si el sensul la fel,adaugand desigur sub impulsul lecturii lui Grigore de Nazianz: ,,asa cum maruntaiele lui Iuda s-au topit la fel si cele ale ereticului Arius".Grigore din Nazianz facuse comparatia intre mortea lui Iuda cea a lui Arius care pentru ,,execesele"sale de limbaj a fost pedepsit cu moartea ce l-a ajuns in locurile de usurare:,,a cunoscut aceiasi pedeapsa ca si Iuda pentru aceiasi tradare"(Grigore de Nazianz ,,Discours"). Acesta abordare face o limpede trimitere la Atanasie si ,,Scrisoarea catre Serapion" si Sozomene si ,,Poveste ecleziastica": ereziarc,simtindu-se rau,el s-ar fi retras in zona latrinelor,unde,de altfel,a si fost gasit mort.

Ultimul episod legat de Iuda nu se regaseste in Evanghelia lui Luca ci in cartea despre care exegetii au spus ca ar fi scrisa de aceiasi mana:Faptele Apostolilor.Tinand,in mod evident de o straveche traditie,poate midrahica,acest text se dovedeste atat de complex incat este greu sa-i precizezei originea exacta.Dupa Inaltarea lui Iisus Apostolul Petru tine un discurs (Faptele Apotolilor 1:15-26):

,, In zilele acelea, Petru s-a sculat in mijlocul fratilor - numarul celor adunati laolalta era de aproape o suta douazeci - si a zis: "Fratilor, trebuia sa se implineasca Scriptura spusa de Duhul Sfant mai inainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost calauza celor ce au prins pe Isus.El era din numarul nostru si era partas al aceleiasi slujbe.Omul acesta a dobandit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a cazut cu capul in jos, a plesnit in doua prin mijloc si i s-au varsat toate maruntaiele." Lucrul acesta a ajuns asa de cunoscut de toti locuitorii din Ierusalim, incat ogorul acela a fost numit in limba lor: "Acheldama", adica: "Ogorul sangelui." In adevar, in cartea Psalmilor este scris: "Locuinta lui sa ramana pustie, si nimeni sa nu locuiasca in ea!" si: "Slujba lui s-o ia altul!" Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au insotit in toata vremea in care a trait Domnul Isus intre noi, cu incepere de la botezul lui Ioan pana in ziua cand S-a inaltat El de la noi, sa fie randuit unul care sa ne insoteasca drept martor al invierii Lui. Ei au pus inainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis si Iust, si pe Matia. Apoi au facut urmatoarea rugaciune: "Doamne, Tu care cunosti inimile tuturor oamenilor, arata-ne pe care din acesti doi l-ai ales ca sa ia loc in slujba si apostolia aceasta, din care a cazut Iuda ca sa mearga la locul lui." Au tras la sorti, si sortul a cazut pe Matia, care a fost numarat impreuna cu cei unsprezece apostoli."

Discursul lui Petru are un scop precis:inlocuirea lui Iuda,astfel incat grupul Apostolilor sa fie mentinut la doisprezece. Dupa o tragere la sorti intre Iosif Barsaba si Matia,foarte putin cunoscuti si unul si celalalt,in cele din urma grupul il alege pe Matia ca Apostol. Acesta inlocuire are un sens simbolic de vreme ce operatiunea nu se va mai repeta niciodata:dupa moartea lui Iacov cel tanar, de plida,nimeni nu-si mai bate capul sa aleaga pe cineva in locul lui.Autorul Evangheliei lui Luca si al Faptelor Apostolilor intelege insa sa insiste asupra faptului ca ne situam intr-un timp al desavirsirii,acela care precede Rusaliile,timp al constituirii unui nou popor,atata timp cat in fundalul figurii celor 12 apostoli sunt reunite,de fapt,cele 12 triburi ale lui Israel.

Cei care asculta sunt in numar de 120 ceea ce reprezinta atat poporul in intregul sau(de zece ori cele douasprezece triburi)cat si cvorumul necesar pentru a fi numit un nou Sanhedrin.Cei 12 alcatuiesc asadar o ,,mica reprezentare"intrupand cele 12 triburi ale lui Israel,mentinerea totalitatii lor fiind un fel de eveniment prealabil coborarii Duhului Sfant de Rusalii iar comunitatea devenind astfel, intr-o anumita msura,un nou Templu.Cand acesta mica comunitate va fi angajata in istorie ea nu va mai avea nevoie si de idealitatea numarului.Acest modus operandi al desemnarii exprima caracterul divin al micii reprezentari.Matia nu obtine demnitatea de a deveni apostol datorita naturii sale sau prosapsia-ei sale(lungii sale ascendente)ci dar gratie alegerii divine,imagine a alegerii primilor discipoli.Metoda acesta se regaseste si in alte capitole ale Bibliei(Levitic 16:8, Iosua 14:1-2)ceea ce asimileaza acest fragment cu un exemplu clasic de naratiune a unei mosteniri.

Inainte de a trece la alegere,Petru povesteste mai intai sfarsitul discipolului care s-a ratacit,ca si cum intinerariul lui Iuda ar fi servit drept contra-exemplu pentru ceea ce urma sa aiba loc.Prin intemediul necesitatii conservarii numarului comunitatea reflecteaza asupra ei insesi si contempla destinul celui care a plecat ca un exemplu ce nu trebuie urmat cu nici un chip,un avertisment.Cei care ramin au o misiune:sa ramina martori.Astfel miezul textului nu este reprezentat de povestea tradarii,redusa la o fraza mai degraba aluziva,Iuda fiind calauza celor ce au prins pe Iisus.Acest fapt este remarcat si de Sfantul Ioan Gura de Aur care se mira de retinerea lui Petru:

,,Privti cata intelepciune la acest om.Petru nu se infurie,nu profereaza insulte,numindu-l pe Iuda patat de sange sau infam,el doar expune simplu ceea ce s-a intimplat.Nu-l numeste nici macar tradator ci se straduieste sa arunce pe umerii altora responsabilitatea faptei.Dar el nu-i ataca nici macar pe acestia cu violenta,iar despre cel dintai spune decat ca a fost calauza celor care au prins pe Iisus"(Sf.Ioan Gura de Aur,Homélies III)

Cele doua morti ale lui Iuda
 

Ultima parte

Redescoperit de Tieck si de romanticii germani,acest tablou este probabil unul dintre cele mai renumite din lume:Madona Sixtina a lui Rafael.Ca la teatru,o cortina grea,din catifea verde,se deschide asupra unor nourasi de putti.Fecioara,in picioare,in echilibru pe un nor pufos,il prezinta pe Pruncul Isus spectatorului.Cei doi sfinti care-L incadreza sunt cei doi protectori ai familiei Papei Iulius al II-lea,ce-si propunea sa aseze acesta pictura in propriul mormant:sfantul Sixtus, in genunchi, cu ochii atintiti spre Maria tinteste spectatorul cu aratatorul, ca si cum i-ar arata Pruncului pe cine trebuie sa binecuvanteze;sfanta Barbe,la dreapta,este intoarsa pe jumatate si priveste in jos plina de mister.Privirea celor doi ingerasi nu este nici catre Fecioara si nici catre Isus,ci catre cortina desfacuta.Scena este simbolica,dovedind o profunda cunostere a textului biblic.In Vechiul Testament, Dumnezeu nu se arata niciodata,nimeni nu-l putea vedea fara sa fi murit deja,ceea ce face ca Iahve sa-l previna pe Moise:"Fata nu vei putea sa Mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca!"(Exod 33:20)

In sanctuar,in fata Chivotului Legii,un val era tras astfel incat israelitii sa nu riste cumva sa se intersecteze cu privirea divina.Langa Chivot erau postati doi heruvimi,in acelasi timp gardieni ai locului-aripile lor deschise formau ca un adapost pentru Chivot si sediul al Dumnezeirii-caci Iahve este ,,cel ce sade pe heruvimi".Ori iata ca prin Isus,Dumnezeu se face om:el se intrupeaza si se lasa vazut.Valul se da deoparte, ca o cortina de teatru,sarcina heruvimilor luand astfel sfarsit.La ce se gandesc oare ingerasii lui Rafael,melancolici desi,dimpotriva,ar fi trebuit sa fie umpluti de veselia nasterii Pruncului? Cu luciditatea creaturilor ceresti intrevad oare sfarsitul? Caci daca Dumnezeu cel nesfarsit si etern se poate naste atunci inseamna ca EL poate sa si moara.Iar daca EL trebuie sa moara,cu siguranta nu o va face linistit sau pasnic,ci aruncat prada oamenilor.Melancolia heruvimilor este o marturisire a deznadejdii:cine a putut astfel invita mortea sa intre in lumea divina? Cine a ingaduit ca Hristos sa fie,ca orice om,dat pe mana mortii? Prin suspinul celor doi copii Rafael traduce tragica intrupare care se imprima cu tradarea lui Iuda.Aproape ca poti auzi glasul lor copilaresc:,,Povestea asta sigur nu o sa se sfarseasca cu bine".

Personajele negative,in aceiasi masura ca cele pozitive,detin aceisi forta de a defini o epoca,doar ca o fac din perspectiva contrara:spune-mi pe cine urasti ca sa-ti spun cine esti.Marele barbat,sfantul,eroul,sunt reprezentati cu totii asemenea unor modele,unor fiinte care transced umanitatea.Toate hagiografiile,laice sau religioase,construiesc figuri eroice inegalabile.Aceste lucruri sunt cu atat mai adevarate in crestinism,unde Isus se defineste de la bun inceput ca o fiinta aparte.Om adevarat, el este si Dumnezeu adevarat.Cine, fara sa fie nebun, ar putea pretinde sa fie ca EL? Imitatio Christi va ramine o dorinta pioasa, o frumoasa metafora,o fericita formula,dar aproape niciodata o realitate.Dimpotriva,imitatio Judas ramine mereu o posbilitate.Caci dintotdeauna au existat tradatori si ticalosi,iar Iuda reprezinta aceea parte blestemata a umanitatii,care denunta si inseala,care vinde si dezamgeste.El exercita o mare putere de fascinatie,dar si ingretoseaza pe masura,caci face trimitere la ceea ce suntem noi insine si la ceea ce refuzam sa ne asumam.

De ce doua povestiri diferite despre sfarsitul lui Iuda? Se poate presupune ca acesta contradictie este voita.Caci ea atinge doua niveluri extrem de distincte:cel al planului divin si cel al comunitatii.Din punct de vedere al lui Hristos faptul tradarii nu are nici o importanta,EL merge singur catre moarte.Din punct de vedere al comunitatii insa,vanzatorul se transforma in tradator.El s-a numarat printre Apostoli,fapt mereu reamintit,si totusi a tradat.Ca atare,singura solutie consta in a-l condamna definitiv,punand intreaga fiinta in legatura cu Satan si supunandu-l mortii nedemne al celor ce se opun lui Dumnezeu.Astfel condamnat,el va salva de la pangarire comunitatea careia i s-a crezut mult timp ca-i apartine: radical diferit de acesta prin reaua sa natura, el nu mai are nimic in comun cu dansa,ceea ce echivaleaza cu negarea definitiva a statutului sau de Apostol.

Una dintre primele reprezentari ale lui Iuda si una dintre primele aparitii figurative ale lui Isus pot fi regasite pe un mic cufar din fildes, afla la British Museum,datand din anii 420-430 si provenind din Italia.intr-un spatiu redus,doua scene au fost gravate una langa cealalta: rastignirea lui Isus si spanzurarea lui Iuda. Isus poseda deja atributele pe care I-le aplicase epoca:seamana cu un fel de atlet, cu ochi larg deschisi, brate larg desfacute, un soi de panza in jurul salelor-celebrul perizonium.Titulus (pancarta) purtand inscriptia Rex Iud,in inaltul Crucii.La picioarele acesteia, o femeie si un barbat in toga, fara indoiala o femeie sfanta si Ioan.In partea cealalta, un centurion imbracat dupa ,,moda galica",cu pantaloni, tunica, pelerina, capul descoperit, ridica mana catre trupul lui Isus,agitand o lance inexistenta:Longinus,centurionul,este pe cale sa-l rapuna pe Hristos.La stanga iata-l pe Iuda,in tunica si pelerina.Este spanzurat de un copac iar picioarele i-se balanganesc in aer.Punga cu bani zace la pamint intredeschisa iar banii cad din ea.La o prima vedere nimic altceva decat elementele traditionale.

Si totusi ce ciudata idee de a pune astfel unul langa celalalt tradatorul si tradatul, unul cu bratele pe cruce, celalalt cu bratele pe langa trup,unul cu ochii deschisi celalalt cu ei inchisi,dar amandoi atarnati pe o bucata de lemn,unul pe Cruce,celalalt printr-o sfoara de un copac.Mai mult,daca privesti mai atent, realizezi ca cele doua bucati de lemn chiar se ating: sub greutatea lui Iuda,creanga se apleaca si vine sa mangaie barna transversala a Crucii.Copacul este locuit: pierdut in frunzis,un cuib adaposteste doi pui de pasare,pe care mama vine sa-i hraneasca pe aceiasi creanga.Doua veti care incep in timp ce doua veti se sfarsesc.Gestul lui Iuda,care-l da pe Domnul pe mana edililor Ierusalimului raspunde gestului simetric al lui Dumnezeu care-si da Fiul pe mana oamenilor.

Sunt cele doua aspecte ale aceluiasi plan.Lemnul copacului spanzuratului si lemnul Crucii se ating in acelasi proces si acolo unde moartea pare sa triumfe, moartea lui Isus, ca si moartea lui Iuda, savirsite in tristetea discipolilor,in violenta gestului centurionului,acolo,in realitate viata lucreaza.Impercetibila,simbolica,dar lucreaza in acele trei mici fiinte pierdute in ramurile frunzisului.Pentru ca oameni sa fie salvati,pentru ca ei sa se bucure de viata,asa cum a fost profetit,Dumnezeu trebuia sa moara.

Nota: acest articol reprezinta un extras din mai multe capitole din cartea ,,Judas, l'Évangile de la trahison" scrisa de Regis Burnet,istoric francez specializat in istoria crestinismului,conferentiar la Universitatea Paris si la Ecole Pratique de Hautes Etudes.

[quote=Scotland The Brave;357224]Ultima parte

Una dintre primele reprezentari ale lui Iuda si una dintre primele aparitii figurative ale lui Isus pot fi regasite pe un mic cufar din fildes, afla la British Museum,datand din anii 420-430 si provenind din Italia.intr-un spatiu redus,doua scene au fost gravate una langa cealalta: rastignirea lui Isus si spanzurarea lui Iuda. Isus poseda deja atributele pe care I-le aplicase epoca:seamana cu un fel de atlet, cu ochi larg deschisi, brate larg desfacute, un soi de panza in jurul salelor-celebrul perizonium.Titulus (pancarta) purtand inscriptia Rex Iud,in inaltul Crucii.La picioarele acesteia, o femeie si un barbat in toga, fara indoiala o femeie sfanta si Ioan.In partea cealalta, un centurion imbracat dupa ,,moda galica",cu pantaloni, tunica, pelerina, capul descoperit, ridica mana catre trupul lui Isus,agitand o lance inexistenta:Longinus,centurionul,este pe cale sa-l rapuna pe Hristos.La stanga iata-l pe Iuda,in tunica si pelerina.Este spanzurat de un copac iar picioarele i-se balanganesc in aer.Punga cu bani zace la pamint intredeschisa iar banii cad din ea.La o prima vedere nimic altceva decat elementele traditionale.

Si totusi ce ciudata idee de a pune astfel unul langa celalalt tradatorul si tradatul, unul cu bratele pe cruce, celalalt cu bratele pe langa trup,unul cu ochii deschisi celalalt cu ei inchisi,dar amandoi atarnati pe o bucata de lemn,unul pe Cruce,celalalt printr-o sfoara de un copac.Mai mult,daca privesti mai atent, realizezi ca cele doua bucati de lemn chiar se ating: sub greutatea lui Iuda,creanga se apleaca si vine sa mangaie barna transversala a Crucii.Copacul este locuit: pierdut in frunzis,un cuib adaposteste doi pui de pasare,pe care mama vine sa-i hraneasca pe aceiasi creanga.Doua veti care incep in timp ce doua veti se sfarsesc.Gestul lui Iuda,care-l da pe Domnul pe mana edililor Ierusalimului raspunde gestului simetric al lui Dumnezeu care-si da Fiul pe mana oamenilor.

Sunt cele doua aspecte ale aceluiasi plan.Lemnul copacului spanzuratului si lemnul Crucii se ating in acelasi proces si acolo unde moartea pare sa triumfe, moartea lui Isus, ca si moartea lui Iuda, savirsite in tristetea discipolilor,in violenta gestului centurionului,acolo,in realitate viata lucreaza.Impercetibila,simbolica,dar lucreaza in acele trei mici fiinte pierdute in ramurile frunzisului.Pentru ca oameni sa fie salvati,pentru ca ei sa se bucure de viata,asa cum a fost profetit,Dumnezeu trebuia sa moara.QUOTE]




Hristos a inviat!
Si eu aveam nedumeriri in legatura cu moartea lui Iuda, so, special thanks Scot pentru postarile tale super documentate.

Intrucat personajul Iuda si destinul lui au inspirat de-a lungul vremii multe speculatii nu doar teologice dar si literare ori artistice – asa cum ai amintit de basorelieful in fildes de la British Museum – se pare ca tema pomului adamic, a copacului iscarioteanului si a lemnului crucii lui Hristos a inspirat destui artisti si destule pagini de literatura, paralelisme, simetrii si imagini in oglinzi paralele.
Ultimele randuri ale postarii tale (underlined) m-au dus cu gandul la o povestire a lui Vasile Voiculescu ce se cheama chiar „Copacul lui Iuda”.
Nu stiu de unde s-a inspirat dar...lectura placuta!


„Era in noaptea de groaza cand ceata de ostasi si slujitori prinsesera pe dulcele Mantuitor si-l purtau, legat, de la Ana la Caiafa si inapoi. Judecata aspra se urma, grabita, in intuneric si Fiul Omului indura tacut toata batjocura, scuipari si loviri peste obraz. Toti il parasisera, Petre se lepada a doua oara, sfintele femei plangeau incuiate in casa, iar bietii ucenici, inspaimantati, se risipisera ca un stol de cocori pribegi apucati de furtuna si ramasi fara de carmaciu.

In acest timp un om, cumplit la vedere, ratacea, orbecaind prin paraginele gradinei Getsemani. Parea o iasma scapata din iadul cel mai afund cum se izbea de trunchiuri, purtand incolacita pe brat o funie noua si imprastiind in preajma-i o spaima fara de nume. El umbla plecandu-si genunchii tremuratori in fata fiecarui copac – si erau acolo mii – rugandu-se de fiecare sa aiba mila de el.

- „ Indura-te, tu macar si lasa-ma sa ma spanzur de cea mai oropsita din cracile tale”.

Dar copacul, zguduit de friguri, isi inalta ca intr-un vartej bratele noduroase in sus, sa nu-l poata atinge si pangari omul blestemat ce-i plangea la radacina… Si de la copac la copac, odata cu omul, alerga vijelia, spaima si nebunia.

Umbla astfel de ceasuri intregi, cand ajunse langa un cedru batran, care la apropierea lui statu neclintit. Era un urias cedru milenar, sub care David isi cantase psalmii, la umbra caruia judecase Solomon si proorocise Isaia. Iuda ingenunchie pentru a mia oara la poala batranului copac si se ruga iarasi:

- „ Indura-te, tu cel putin da-mi alinare! Apa, cand vreau sa ma arunc in ea, fuge de mine; fierul ascutit sare cat colo cand se atinge de el pieptul meu si cu nici un chip nu ma pot ucide… Indura-te tu si ingaduie sa-mi spanzur trupul blestemat de una din crengile tale !...

Si iata ca cedrul patriarhilor, cunoscator al tainei, intinse si isi pleca milostiv unul din bratele-i puternice si omul acela putu sa-si potoleasca setea de moarte. Si, cat ai clipi, de una din ramurile uriasului se legana domol ucenicul cel viclean prin care se implinise scriptura si se deschisesera portile zavorate pe unde navalea spre lume vremea cea noua.

Atunci o noua vijelie, si mai nebuna, se dezlantui in bezna gradinei, izvorata din mania celorlalti copaci care, framantandu-si frunzisul, strigau pana la nori impotriva cedrului:

- „ De ce ne pangaresti neamul şi gradina noastra, pe veci? „

- „ Voi nu cunoasteti taina Mielului dat spre junghiere pentru spalarea pacatelor lumii cu sangele lui… Dar ati vazut ca sub mine s-a rugat Mantuitorul inainte de a fi prins de catre ostasi si cel din urma cuvant al lui a fost "iertare pentru Iuda"; cea din urmă porunca ce mi-a dat a fost sa am grija de chinuitul sau ucenic si sa-l scap de povara unei vieti mai rea decat iadul! „ ( la fraza asta a cedrului lui Voiculescu nu subscriu deloc )

Si furtuna nu se potoli multa vreme inca.

A doua zi, cand s-a hotarat moartea lui Iisus si s-au inceput pregatirile de osanda, trebuia o cruce pe care sa-l spanzure si să-l tintuiasca. Cativa slujitori intrara in gradina Getsemani sa taie un lemn din care sa alcatuiasca unealta de supliciu.
Dar nici un copac nu primea sa ajute la osanda si uciderea Domnului si sa slujeasca astfel celor rai. Topoarele isi stricau taisul in trunchiurile invartosate ca piatra, fierastraiele isi rupeau panzele zimtuite; si asa, din copac in copac, incercand, caznind si ocarand, slujitorii ajunsera la cedrul cel falnic, podoaba gradinii.
Copacul verde, plin de vanj si viata, astepta linistit, cu o craca uscata, groasa, smulsa parca de un fulger si daramata jos la tulpina... Intr-o doara, amarate, slugile lovira si in el. Dar minune, topoarele se infipsera cu putere in trunchiul din care sareau, in toate partile, aschii, ca intr-un lemn moale de salcie...
Curand o cruce grosolana de lemn nestrunjit era gata incarcata pe umerii robilor si pornita spre palatul lui Pilat, de unde pleca alaiul osandei. Dar pe cand se clatina zguduit de loviturile topoarelor, cedrul spunea celorlalti copaci ce-l blestemau ca tocmai el s-a gasit sa primeasca rastignirea Mantuitorului:

- „ Taceti si domoliti-va ca voi nu pricepeti adancul tainelor. Blestemul lumii nu se poate indica altfel: trebuia ca cel mai vinovat cu cel mai fara de pata sa se intalneasca odata; ca mila cea mai desavarsita sa se reverse peste vina cea mai fara de iertare si sa o copleseasca; omul cel mai josnic si Dumnezeu sa sufere aceleasi chinuri la un loc... Eu am fost cel sortit de proorocii acestei intalniri binecuvantate si randuit ca trupurile amandurora sa spanzure de mine. Uitati-va, eu duc acum Mantuitorului cainta lui Iuda!”


E doar o lucrare literara fara pretentia ca expune adevaruri evanghelice; nu intentionez sa o analizez, deoarece exista in ea o contradictie dpdv ortodox. Se pare ca autorul vede o taina abisala care il uneste pe tradator cu cel tradat, pe cel mai vinovat dintre oameni cu cel mai fara de prihana, prin aceea ca tocmai din creanga de care s-a spanzurat Iuda trebuia facuta crucea rastignirii si prin asta, cainta lui Iuda ar fi ajuns la Dumnezeu. Viziunea asta apocatastatico-metafizica, cum ca orice tradare, blasfemie sau faradelege primeste pana la urma iertarea indiferent de starea omului care a comis-o nu e ortodoxa.

Adevarat a Inviat! Vasile Voiculescu cred ca nu s-a intalnit cu Burnet :) desi as spune ca cel doua povesti par spuse la o cafea intre cei doi in Montmartre.Iuda a tradat,se poate specula de ce,dar a tradat.Curentul reabilitarii lui Iuda nu este nou dar are lipsuri,fie si biblice.Si inca mari.Multumesc pentru poveste,intrucat nu am retineri confesionale o sa vad eu despre ce contradictie este vorba mai in amanunt.Poate ca fiecare ticalos din fiecare dintre noi,acel mic Iuda care ne ranjeste acum,si-ar dori o reconciliere dar in felul lui.Si asta ii face damnarea eterna.

Hannah Arendt spunea ca raul este o inspaimantatoare banalitate si creste in cele mai marunte lucruri; avem impresia ca el se pravale asupra noastra ca o fatalitate,cand,de fapt,noi suntem cei care-l producem.Iuda este o productie a intregii umanitati,asa cred in nemernicia mea de caine turbat :)

Btw, ai cumva prin vasta ta biblioteca de enciclopedist lucrarea Glafire a lui Cristian Badilita? Citisem pe undeva ca are acolo un studiu subtil si incitant despre Iuda si as vrea o parere avizata sau o recenzie inainte de a o cumpara.

Trebuie sa caut,nu stiu sigur,am inceput sa imbatranesc :) Ma retrag pe post de soarece de biblioteca sa caut prin culoarele intunecate,din sinistrul meu palat,pe o culme singuratica,noaptea,in furtuna.... :) Iti dau un info ASAP de cum am un raspuns.

Cristian Badilita nu este teolog, doar filolog. Conceptiile sale teologice cred ca sunt valoroase doar din perspectiva literara.

Subscriu. Este un foarte bun filolog si eseist, om de carte. Eu una as avea incredere in argumentatiile sale filologice specializate, dar conceptiile sale sunt pur eseistice. Se spune ca in facultate promitea sa fie un al doilea Culianu. Poate ca mai are timp.

Adevarat a inviat! - draga delia si bine ai revenit pe forum!
Imi place aceasta povestire a lui V. Voiculescu chiar daca nu exprima corect pozitia ortodoxa. De altfel, tradarea lui Iuda nu e atat fata de Domnul Hristos, caci mai toti Il tradam in diverse momente, chiar si Petru L-a tradat cand cu lepadarea de trei ori, cat fata de sine si de mantuirea sa. El s-a tradat pe sine inainte de a-L trada pe Hristos. Iar Domnul Hristos nici nu a fost surprins de tradarea sa caci o stia mai dinainte si stia si ca trebuie sa fie tradat si sa se jertfeasca pentru pacatele noastre. L-a durut, insa, tradarea lui Iuda fata de el insusi si de mantuirea sa. Aici, da, ar fi vrut sa-l salveze, daca si Iuda ar fi facut un pas cat de mic. Dar Iuda nu a ales sa faca acel minuscul pas. Mai adu din tolba ta si alte asemenea talcuiri, caci au farmecul lor si au o caldura aparte.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Aseara,cand ai remarcat acest aspect,ma tot gandeam unde vazusem clar acesta tema.Ca si motivul ,,Potopului"care se poate regasi in culturi diferite, din epoci diferite si tema copacului,a sarpelui,a razboiului final dintre bine si rau exista in memoria colectiva ancestrala.Ca si cum toti ar fi stiut cumva de aceste idei din aceiasi sursa si fiecare le-a descris adaptat conform specificului sau etnic,folcloric,mitologic.O sa dau un exemplu.

Inainte ca Evanghelia sa ajunga in inghetatele tinuturi nordice,temutii si sangerosii vikingi aveau o legenda.O sa remarcati anumite elemente.O iarna de trei ani,rece si intunecoasa urma sa acopere Pamintul.Era semnul apropierii unui moment numit Ragnarok.Adica ultima batalie dintre bine si rau.Oamenii erau decimati de razboaie si foame iar Pamintul a inceput sa se cutremure.Copacii au fost smulsi din radacini iar muntii s-au naruit.Sarpele Midgard a iesit la suprafata napustind valuri uriase peste uscat.Loki si Fenrir,copii raului,au rupt lanturile si impreuna cu uriasii raului au pornit sa ia cu asalt cetatea zeilor,Asgard.Zeii s-au pregatit de lupta,raspindind in cele noua colturi ale lumii chemarea la lupta finala.Sufletele razboinicilor viteji,inclusiv temutii berserkeri, au fost aduse inapoi pentru a participa si ei la lupta.Batalia a durat trei zile si Pamintul a fost complet pustiit.O noua lume s-a nascut din flacari.Doi omeni,Lir si Lifthrasir,ascunsi in ramurile lui Yggdrasil,au facut sa renasca lumea.

Universul mitologic scandinav avea doua lumi suprapuse legate de arborele lumii,Yggdrasil.Sub radacini se afla tinutul subpamintean al lui Hel.Deasupra era lumea oamenilor, idealul tarim Midgard,care era inconjurata de un ocean si de un zid de aparare construit de zei contra raului.La fiecare radacina a copacului se gaseau izvorele vietii, intelepciunii dar tot acolo se mai gasea un sarpe Ndhogg,care rodea cu rautate radacinile copacului.

Bineinteles ca spre diferenta de temele biblice corepondent mai existau si teme specifice,precum lumea elfilor,sau Nornele,cele trei paznice care trebuiau sa repare ce strica sarpele Ndhogg la radacina copacului.My point is:exista multe teme comune in cultura universala.La fel exista si diferite incercari de a se justifica raul,sau cel putin actiunea sa.Se pare ca anumite lucruri nu se schimba niciodata :)

Scuze pentru lunga si obositoarea mea digresiune.

Despre cele ascunse de la facerea lumii
 

Tema arborelui cosmic e intr-adevar foarte generoasa si prolifica. Daca e un simbol plin intelesuri si in alte culturi, ca in mitologia scandinava precrestina prin acel copac Yggdrasil de care amintesti, ori inca mai e la necrestini
(copacul sugereaza ciclul mortii si regenerarii, legatura dintre pamant si cer etc.), cu atat mai mult, in crestinism, tema asta e imbogatita printr-o interpretare mistica ce se dezvaluie mai mult launtric.

Insusi termenul de “pom” sugereaza ideea de viata in continua crestere, in ascensiune spre cer. Eliade distinge mai multe interepretari simbolice ale “pomului vietii”care oscileaza in jurul ideii de cosmos viu, in vesnica regenerare si inaltare spre cele de sus.

In interpretarile ortodoxe asupra celor doi pomi din rai – pomul Vietii si pomul cunostintei binelui si raului – se face un paralelism antitetic intre pomul neascultarii lui Adam si pomul ascultarii care e Crucea lui Hristos.

Odata cu Hristos, arborele cosmic al vietii si nemuririi nu e altul decat arborele Crucii sadit pe Golgota, care uneste cele de jos cu cele de sus si al carui unic fruct se da ca mancare pentru viata lumii.
„Daca in Rai, pomul cunostintei binelui si raului dadea puterea de a cunoaste propria fire, in schimb, pomul vietii dadea viata vesnica". (Sf. Ioan Damaschinul).

" In acest context, spune sfantul, porunca lui Dumnezeu de a manca din toti pomii raiului in afara de cel al cunostintei binelui si raului, s-ar traduce astfel: "suie-te prin toate fapturile la mine, Facatorul, si culege din toate un singur fruct, pe mine, viata cea adevarata. Toate sa-ti rodeasca viata, iar comuniunea cu mine fa-o intarirea existentei tale! In chipul acesta vei fi nemuritor caci e cu neputinta sa ramana nestricacios (nemuritor) cel care se impartaseste cu mancarea sensibila".

Daca vechiul Adam a esuat modul paradisiac al vietii si al hranirii spirituale propus de Dumnezeu, preferand mancarea celor ce cad sub simturi, acest mod al hranirii propus de Dumnezeu a fost restabilit euharistic de Adam cel Nou. Crucea e pomul Vietii iar singurul fruct datator de Viata e Insusi Trupul lui Hristos.

Yep,citatul subliniat ma trimite la plimbare.Adica la cautat mai multe informatii cu privire la semnificatia(sau semnificatiile lui complete).Sfantul Ioan Damaschinul..mi-a mai vorbit cineva de el azi.Fac ce fac si ma intalnesc virtual cu acest sfant.Solutie: pus scara :) pe biblioteca,rafturile cu placuta ,,Ortodoxism",sigur am Dogmatica si inca ceva.Pix,foi,cafea si research in progress :) Thx Delia, inca o noapte alba la orizont.Dar merita :)

Multumesc MariS,
Intru totul de acord cu ideea ca fiecare din noi il tradam pe Hristos prin pacatele noastre. Si fara contributia lui Iuda, Hristos ar fi fost prins tocmai pentru ca El insusi S-a lasat prins si omorat de vreme ce pentru asta, S-a coborat din cer.

In sensul asta, mi-a placut un cuvant din Miercurea Mare al Sf. Teofan Zavoratul care ne indeamna sa ne mutam gandul de la pacatul lui Iuda la serpii cuibariti in noi insine.

"Pe ziua de astazi – iata, printre altele, ce amintire amara: mai-marii iudeilor
s-au adunat in casa lui Caiafa si chibzuiau cum sa-L prinda prin viclenie pe Domnul Iisus si sa-L dea mortii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul din cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, si a zis: “Ce voiti sa imi dati, si eu Il voi da pe El voua?” Ei i-au dat treizeci de arginti.

Cand am citit locul acesta din Scriptura, sufletul meu s-a umplut de nemultumire – si asupra mai-marilor iudei, si asupra lui Iuda.
Ce aveau in vedere acesti mai-mari, de au atras asupra lor si a poporului vina si pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut sa se hotarasca la asa o fapta Iuda, care intotdeauna era asa de apropiat de Domnul si asa limpede vazuse intiparita in El plinatatea Dumnezeirii?

Dupa aceea, gandul meu s-a mutat la caracterul tradarii lui Iuda; si in timp ce cugetam la lucrul acesta, din constiinta au inceput sa rasara una dupa alta propriile mele fapte, foarte asemanatoare cu fapta lui Iuda.

Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat semanau mai tare. Atunci, in locul nemultumirii impotriva lui Iuda, a inceput sa renasca temerea pentru mine insumi, si glasul launtric mi-a grait: “Lasa-l tu pe Iuda, intoarce-ti mai degraba luarea-aminte asupra ta si ingrijeste-te sa scapi de soarta lui amara”.

Cu acest indemn, fratilor, ma infatisez si eu voua. Aveam de gand sa va infatisez cat de neagra este tradarea lui Iuda. Acum, insa, zic: sa-l lasam pe Iuda. Sa cercetam mai bine faptele noastre, ca sa curatim din viata noastra tot ce poarta vreo trasatura a caracterului lui Iuda – si prin aceasta sa scapam de pedeapsa cereasca ce a cazut asupra lui.

Lucrul cel mai izbitor la Iuda este faptul ca in vremea petrecerii lui alaturi de Domnul el era, in ce priveste viata sa, intocmai cu toti Apostolii.
Impreuna cu ei mancase, bause, umblase, petrecuse noptile, impreuna cu ei ascultase invataturile si vazuse minunile Domnului, impreuna cu ei rabdase toate nevoile, chiar si umblase propovaduind Evanghelia, si poate ca facuse minuni cu numele Domnului; nici Apostolii, nici ceilalti nu vazusera in el ceva aparte.
Si totusi, la sfarsit vedeti ce a iesit? De unde aceasta roada? Fireste, dinlauntru, din suflet.
Si iata, vedeti, inauntrul sufletului se parguise ceea ce in toata vremea dinainte nu se vadise afara prin niciun semn. Oare stia insusi Iuda ca in inima sa incalzea un asemenea sarpe, care in cele din urma avea sa-l piarda?

Dupa obiceiul pe care-l are vrasmasul nostru de a ascunde legaturile in care il incurca pe pacatos, el tainuieste de constiinta patima de capetenie prin felurite lucruri frumoase de mana a doua, si numai atunci cand se bizuie pe pierzania neindoielnica a omului da drumul nenorocirii asupra lui cu toata incrancenarea lui neinfranata.

Se poate, judecand dupa toate faptele, ca Iuda sa nu fi vazut uratenia patimii sale si sa nu se fi crezut cu nimic mai rau decat ceilalti Apostoli.
Si a cazut, cumva de parca nu ar fi prevazut lucrul acesta.

Avand aceasta in gand, fratilor, sa ne intoarcem luarea-aminte la noi insine si sa cercetam cu asprime cele mai tainice miscari ale inimii noastre, fara a ne opri la infatisarea cuviincioasa dinafara.
Pe dinafara, ia uitati-va, cu ce suntem rai? Si totusi, poate ca in jurul inimii noastre se incolaceste un sarpe care e gata sa ne dea pierzarii – si ne va da indata ce se va ivi prilejul.

Va amintesc cugetarea Sfantului Macarie Egipteanul, care graieste:
“Nu te lauda cu niciun fel de fapte si cu niciun fel de nevointa. Dar daca te-ai pogorat chiar pana in adancul inimii tale si ai ucis sarpele cuibarit acolo, ce otraveste cu veninul sau toate cele prin care se vadeste viata ta, atunci sa dai multumita Domnului”.

Prin aceasta el avea in vedere fie pacatul care traieste in noi, fie patima de capetenie a fiecaruia, in care se preschimba acel pacat. Si iata asupra carui lucru sa va intoarceti mai cu seama luarea-aminte atunci cand va cercetati pe voi insiva. Cautati patima voastra de capetenie. Pe ea s-o dati in vileag, pe ea s-o aruncati afara.

Domnul vrea ca noi sa dam in vileag in noi insine si sa fagaduim a birui mai ales patima care ne biruie mai mult, si sa stralucim mai ales in virtutea potrivnica patimii ce ne biruie.
Daca vei face asta, toate celelalte virtuti vor veni in randuiala de lupta si cu putere, iar patimile vor slabi, fiindca ele se tin de obicei in jurul patimii noastre de capetenie.

Dar sa ne intoarcem la Iuda. Asa purta el ghimpele in inima lui. S-a ivit prilejul, patima a dat in clocot. Vrajmasul l-a apucat pe el, sarmanul, de aceasta patima, a incetosat mintea si constiinta lui si l-a dus ca pe un orb sau ca pe un rob legat – la inceput la faradelege, apoi si la pierzania deznadajduirii.

Si acest lucru nu s-ar fi intamplat, daca si-ar fi descoperit inaintea Domnului patima sa. Doctorul sufletelor ar fi tamaduit indata boala sufletului sau- si Iuda ar fi fost mantuit.
Acelasi lucru se va intampla si cu noi daca nu vom descoperi parintelui duhovnicesc patima noastra. Acum ea sta potolita; dar, mai apoi, numai sa se iveasca prilejul si indata va urma caderea.

Iar daca ne vom descoperi patima, ne vom strapunge, vom lua hotararea de a nu ne lasa infranti si vom cere ajutor de la Domnul, fara indoiala ca o sa rezistam: fiindca mai mare este Cel ce este intru voi decat cel ce este in lume (I In 4,4).

Prin harul Sau, Domnul va ucide in clipa dezlegarii patima si va pune samanta virtutii potrivnice ei. Atunci n-ai decat sa adaugi o mica osteneala si, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu te vei mai tavali in patimile de ocara si vei incepe sa privesti cu fata descoperita si catre Domnul, si catre Sfinti, si catre toti crestinii.

Inca putina vreme si Domnul va veni la voi, si va face la voi cina impreuna cu voi. Pregatiti-va! Aruncati din inima tot ce este potrivnic Domnului, stergeti tot praful prin suspinari din inima, spalati orice pata prin lacrimile strapungerii, asa incat Domnul, intrand in voi, sa afle casa sufletului vostru dereticata, asternuta, curata.
Sa nu fie intre voi vreunii asemenea lui Iuda. Si Iuda, ca si ceilalti Apostoli, deopotriva auzise: “Dupa doua zile Pastile vor fi”. Apostolii s-au apropiat de Domnul si au zis: “Unde voiesti sa-Ti pregatim sa mananci Pastile?” Iuda, insa, ce a facut? A mers si L-a vandut pe Domnul. Iar la cina tot a mers, alaturi de ceilalti.
Nu cumva si intre voi se vor afla maine unii ca acestia? O, sa nu fie! Inca mai este vreme. Mergeti; si fiecare, dupa masura puterilor sale, sa sarguiasca a se arata vrednic a-L primi pe Domnul prin Sfintele Sale Taine.

Dati-va seama de ce sunteti vinovati, plangeti si spuneti: “Nu vom mai face, Doamne! Ajuta-ne sa tinem piept de acum inainte”. Acesta este cel mai insemnat lucru pe care il doreste Domnul – iar nepasatori sa nu se afle intre voi.
Sa nu fie nici vreunii dintre cei care, fara a se lepada de patima lor, nu numai ca nu au hotararea sa se infraneze de la lucrurile ei, ci nici nu sunt straini de indulcirea cu ele si aplecarea spre ele. Unul ca aceasta e intocmai ca Iuda: cu trupul la Cina, iar cu inima in uneltiri tradatoare. Si unuia ca acesta, cand dupa impartasirea cu Tainele lui Hristos va saruta potirul, oare Domnul nu-I va grai in constiinta lui: “Cu sarutare vinzi pe Fiul Omului?”
Domnul si Mantuitorul nostru, Preacurata Maica a Domnului si Sfintii toti sa ne ajute a ne impartasi spre iertarea pacatelor si viata vesnica! Amin!"

Stiam ca-ti plac interpretarile apofatice ortodoxe, de aceea uite inca una foarte subtila la Sf. Grigore de Nyssa in legatura cu cei doi pomi saditi in mijlocul raiului
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...lui-68947.html

Unul dintre pomi se pare ca e virtual, deoarece nu pot fi doi pomi in acelasi mijloc. Viata vesnica se dobandeste mancand fructul (pe Hristos) din Pomul Vietii iar moartea prin renuntare la Pomul Vietii.

Sau la Sf. Maxim Marturisitorul – Cei doi pomi reprezinta doua cai diferite ale dezvoltarii umane, care amandoua sunt destinate omului.
Dumnezeu, interzicand omului sa manance din pomul cunoasterii, i-a amanat cunoasterea lumii create si vazute si a pus inaintea omului o prioritate: cunoasterea lui Dumnezeu - Cauza omului - prin reflectie intelectuala si practica asupra lui insusi ( ca purtator al chipului lui Dumnezeu), cale care duce la nepatimire si neschimbabilitate, intarita in nemurire prin har si inspre indumnezeire.
Numai atunci, omul unit cu Dumnezeu ar fi fost pregatit sa contemple lumea vazuta.
Dar omul a schimbat prioritatile, nu a ascultat porunca si a cazut in labirintul simturilor. Pomul vietii, care trebuia sa ocroteasca nemurirea omului prin har, a fost respins in favoarea pomului cunoasterii prin simturi, care a devenit atunci pom datator de bine si de rau.

Iar Hristos a restabilit iar prioritatile: cautati-L intai pe Dumnezeu iar restul se va adauga voua.

Păcatul Ancestral a fost adesea văzut ca o anti-liturghie. O "împărtăşire" în cadrul unei Liturghii Negre, ca să zic aşa. Toate sunt aici, in nuce: Evanghelie (întoarsă), Punerea Înainte (Anafora), comuniunea.

P.S: Hai înapoi la topic !

Pentru domnul doctor Dragomir.
 

Multumesc pt info,mi-am notat multe aspecte interesante in acesta seara.La sugestia dvs,revenirea la topic,va las opinia mea de final.Fiind o opinie a unui individ,trebuie tratata in acest mod.Nu altfel.O sa folosesc in mare parte tot materialul pe care l-am folosit in aceste postari.

Exista profetie in VT cu privire la tradare?Exista.Stia Mantuitorul ca va fi vandut?Stia.Stia de cine?Stia.Trebuia sa se implineasca Scripturile?Trebuia.Pana aici pare un plan implacabil dar exista si elemente care spun o alta fata a acelor momente dramatice.

Scena de la Templu pune in lumina oroarea situatiei lui Iuda.Iuda da impresia ca nu intelege in ce incurcatura si-a aruncat Invatatorul.El inceraca sa-si repare cumva fapta prin admiterea faptului ca a vandut un nevinovat: ,,"Am pacatuit, caci am vandut sange nevinovat."(Matei 27:4).Isus este desemnat prin sange nevinovat,o expresie biblica ce face trimitere directa la Deuteronom,lucru pe care Iuda il stia:,,"Blestemat sa fie cel ce va primi un dar ca sa verse sangele celui nevinovat!"(Deut 27:25).Zbuciumul sau sufletesc este explicabil.

Sangele lui Isus este asociat astfel cu sangele dreptilor din VT iar condamnarea calailor fusese anuntata chiar de catre Hristos: ,,Pe unii din ei ii veti omori si rastigni, pe altii ii veti bate in sinagogile voastre si-i veti prigoni din cetate in cetate; ca sa vina asupra voastra tot sangele nevinovat care a fost varsat pe pamant, de la sangele neprihanitului Abel pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-ati omorat intre Templu si altar."(Matei 23:34-35).Pacatul este cu atat mai grav cu cat sangele a fost varsat spre multumirea unor straini: ,,Si au inceput sa-L parasca si sa zica: "Pe Omul acesta L-am gasit atatand neamul nostru la rascoala, oprind a plati bir cezarului si zicand ca El este Hristosul, Imparatul."(Luca 23:2) act monstruos cu precadere.

Cinismul preotilor tasneste la lumina zilei:ei nu ezita sa arunce intreaga vina a tradarii pe umerii lui Iuda: ,,"Ce ne pasa noua?", i-au raspuns ei. "Treaba ta." (Matei 27:4).In antiteza,un strain,cel care le impunea o lege straina,Pilat,reactioneaza diferit: ,,"Eu sunt nevinovat de sangele Neprihanitului acestuia. Treaba voastra!"(Matei 27:24).De fapt marii preoti sunt cei care,cel putin in aceiasi masura,daca nu cumva mai mare,au mainile patate de sangele lui Isus.

Ei ar fi trebuit,conform Legii,sa-l ucida pe Iuda,dupa marturisire acestuia.Raspunsul lor insa este dovada nedreptatii si falimentului lor spiritual.Daca cumva Iuda s-a gandit ca isi va rascumpara,prin inapoierea banilor si admiterea evidentelor,pacatul,ei bine,a esuat complet:sangele nu a fost rascumparat: ,,Preotii cei mai de seama au strans argintii si au zis: "Nu este ingaduit sa-i punem in vistieria Templului, fiindca sunt pret de sange." (Matei 27:6)

Banii cad la picioarele preotilor cei mai de seama iar Iuda se grabeste sa se spanzure,preotii esuand la randul lor in a pedepsi un vinovat.Moarte pentru moarte,in cazul lui Iuda,dupa modelul lui Ahitofel,sfetnicul Regelui David,care isi tradeaza stapinul pentru a se pune in slujba lui Absalom.Dupa care,la fel,se spanzura (2 Samuel 17:23).Discipolul Fiului lui David isi va vinde si el Invatatorul si se va spanzura si el.

Iuda nu a fost singurul in lista infama ce a inceput inca din Vechiul Testament.Iuda nu a fost singurul ticalos in acele momente.Poate unii au fost mai ticalosi ca el.Iuda s-a cait:,,Atunci Iuda, vanzatorul, cand a vazut ca Isus a fost osandit la moarte, s-a cait, a dus inapoi cei treizeci de arginti, i-a dat preotilor celor mai de seama si batranilor"(Matei 27:3).Iuda a recunoscut ca a vandut sange nevinovat.

Insa nimic nu l-a mai putut salva.Asa cum i-a spus si Mantuitorul: ,,Isus i-a zis: "Prietene, ce ai venit sa faci, fa!"(Matei 26:50).Iuda exact asta a facut desi,conform textului,abia la un anumit moment a inteles exact ce a facut.Era insa prea tarziu si,ca sa folosesc o expresie des intalnita,soarta sa era pecetluita.

Iuda a fost predestinat sa-L vanda pe Hristos?

http://str2.crestin-ortodox.ro/foto/...uda05_w180.jpg Mareste imaginea.
Iuda apare in mintea unor oameni ca cel care a contribuit la mantuirea neamului omenesc. Acest mod de gandire ii face sa afirme ca daca nu ar fi fost Iuda, nu ar fi fost nici rastignirea lui Hristos si astfel, firea omeneasca ar fi ramas si astazi in moarte. Mare ratacire.
Daca Mantuitorul ar fi avut nevoie de pierzania lui Iuda ca sa mantuiasca omenirea, apoi nu El, ci Iuda ar fi fost cu adevarat jertfa izbavitoare.
Iuda nu este o persoana predestinata de Dumnezeu ca sa-L vanda pe Hristos. Este adevarat ca tradarea lui Hristos a fost prezisa in Vechiul Testament, dar prorocia nu a fost un lucru care cerea implinirea. Este de ajuns sa ne amintim de faptul ca Dumnezeu vesteste ca va distruge cetatea Ninive, insa pentru pocainta ninivitenilor, El renunta sa implineasca aceasta profetie.
Pe de alta parte, sa nu uitam ca prinderea Mantuitorului fusese hotarata de sinderiu inainte ca Iuda sa-L vanda pe Hristos. In acest caz, Iuda nu face decat sa grabeasca arestarea Domnului, care se putea face si fara el.
Tradarea nu este necesara mantuirii. Asa ca nu este important sa ne intrebam: daca nu ar fi fost Iuda, atunci cine i-ar fi luat locul?
In cantarile din Saptamana Patimilor se spune ca "Iuda nu a voit sa inteleaga". Din aceste cuvinte reiese ca ceea ce avea sa faca Iuda nu era conform cu voia dumnezeiasca si ca Iuda avea in sine posibilitatea indreptarii. Nu intamplator, Biserica face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului in Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri, ziua in care Mantuitorul a fost vandut. Pocainta acestei femei ar fi trebuit sa o aiba si Iuda si Dumnezeu ar fi tamaduit indata boala sufletului sau.
Iuda Il vinde pe Hristos nu doar din cauza pierderii credintei, ci si pentru iubirea de arginti. Primeste de la sinderiu suma de treizeci de arginti, pentru ca sinedriul credea ca prin acest act implineste porunca lui Moise, care spunea ca cel care va ucide fara voie un sclav apartinand unui iudeu, sa-si rascumpere greseala achitand stapanului pagubit prin fapta sa treizeci de arginti (Exod XXI, 32).
Vinderea lui Hristos are loc miercuri spre seara, cand Iuda paraseste casa lui Simon Leprosul, in care se afla Mantuitorul cu ceilalti ucenici si vine in casa arhiereului Caiafa spunand: "Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua? Iar ei i-au dat treizeci de arginti. Si de atunci (Iuda) cauta prilej sa-L predea" (Matei XXVI, 15-16).
Mantuitorul stia cine il va vinde. Acest lucru reiese din cuvintele Evanghelistului Matei: "Adevar graiesc voua: Unul din voi Ma va vinde" (Matei 26, 20-21). Nu-i spune numele, ca prin aceasta tainuire sa-i ofere un nou prilej de pocainta. Hristos alege sa-i infricoseze pe toti, ca sa-l mantuiasa pe Iuda: "Iar ei intristandu-se foarte, au inceput a-L intreba fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El raspunzand a zis: Cel ce a intins cu Mine mana in blid, acela va sa Ma vanda. Ci Fiul Omului va merge, precum este scris pentru EI, dar vai aceluia prin care Fiul Omului se vinde. Atunci Iuda, cel ce L-a vandut pe El, a intrebat: Nu cumva sunt eu, Invatatorule? Zis-a lui: Tu ai zis!" (Matei XXVI, 20-25; Marcu XIV, 17-21).
Faptul ca El stia, nu inseamna ca Iuda era predestinat sa-L vanda. El vesteste aceste lucruri pentru a-l indrepta pe Iuda. Dar pentru ca acesta ramane nesimtitor la dragostea Sa, Mantuitorul va incerca sa-l indrepte prin frica, caci spune: "Cu adevarat Fiul Omului va pieri dupa cum este scris, dar vai celui prin care se face acest lucru. Mai bine era sa nu se fi nascut". Si pentru ca si in urma acestor cuvinte Iuda ramane impietrit, ii spune: "Ceea ce ai sa faci, fa mai degraba" (Ioan XIII, 21). Prin aceste cuvinte Hristos nu-i ofera lui Iuda o binecuvantare, ci o dezlegare, dupa cum spune Parintele Rafael Noica. Daca Domnul nu ar fi dat dezlegarea, Iuda nu ar fi putut face nimic. Tot ce se petrece in aceasta lume este cu ingaduinta lui Dumnezeu.
In concluzie, putem afirma fara retineri ca Iuda nu L-a vandut pe Domnul ca sa implineasca Scriptura, ci din cauza rautatii lui. Nu vanzarea lui Iuda ne-a adus mantuirea, ci intelepciunea lui Hristos, care s-a slujit de rautatile altora pentru folosul nostru. Iar ca sa nu ramana in noi credinta ca Iuda a lucrat pentru mantuirea noastra, voi reda cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: "Daca nu L-ar fi vandut Iuda, nu L-ar fi vandut oare, un altul? Departe de noi un astfel de gand. Atotinteleptul Dumnezeu stia cum sa ne mantuiasca daca s-ar fi intamplat sa nu fie nici un vanzator. Intelepciunea Lui e fara margini si mai presus de mintea omeneasca. Tocmai de aceea Hristos il vaita pe Iuda, ca sa nu socotesti ca el a slujit la mantuirea noastra".
Adrian Cocosila

back on topic -Nadan, Iuda, Brutus si alti tradatori

Tocmai ai precizat si de Ahitofel.
Dupa detaliatele tale postari, o mica nuanta la subiectul despre moartea lui Iuda, pe care am retinut-o ca idee a unui preot catolic si care explica oarecum divergenta ireconciliabila intre cele doua versiuni distincte despre moartea lui.
Singurul evanghelist care vorbeste despre asta e Matei. Iar varianta lui e sinuciderea. In timp ce Faptele Apostolilor vorbesc ca a fost vorba de un accident: Iuda ar fi cazut si trupul sau s-a lovit de pamant.

In Vechiul Testament exista un gen literar special, numit “relatari despre morti infamante”, folosit pentru a povesti moartea pacatosilor, dusmani ai lui Dumnezeu, care in timpul vietii lor se opuneau proiectelor divine.

Se stie ca Matei si-a scris evanghelia pentru evrei. Si incearca sa-i convinga ca Iisus este Mesia cel asteptat de-a lungul secolelor. Insa evreii visau un Mesia descendent din regele David. Unul care sa aiba aceleasi trasaturi si caracteristici. Unul care sa fie un nou David.
Cel putin, asa il vestisera profetii. Si Matei, pentru a le spune ca Iisus este noul David, de fiecare data cand poate, in cartea sa, il descrie cu trasaturile tipice ale acestui rege.
Exegetii au descoperit foarte multe aluzii la David, facute de catre evanghelist, din copilaria lui Iisus pana la moarte.
Despre David, stim ca avea un prieten intim, numit Ahitofel, unul dintre colaboratorii sai cei mai apropiati, caruia ii descoperea toate secretele regatului.
Intr-o zi, dusmanii au facut o conspiratie impotriva lui David, pentru a-l ucide. Si Ahitofel, prietenul sau intim, l-a tradat si s-a alaturat dusmanilor sai. Care a fost sfarsitul lui Ahitofel? Scriptura spune ca, vazand esuate planurile sale, “a plecat si s-a dus la casa sa… si s-a spanzurat” (2Sam 17,23).

Moartea lui Iuda, conform versiunii lui Matei, este in mod straniu asemanatoare cu aceea a lui Ahitofel. De fapt, Iuda era colaborator apropiat al lui Iisus; Iisus ii incredinta lui toate secretele imparatiei cerurilor (Mt 13,11); si el l-a trădat pe prietenul sau intim; iar Iuda, caindu-se, s-a spanzurat.
Iuda si Ahitofel sunt unicele persoane, in toată Biblia, a căror sinucidere se relateaza. Amandoi mor spanzurati.
Matei relateaza despre spanzurarea lui Iuda si, folosindu-se de marturia lui Ahitofel, nu pretinde sa ofere o informatie detaliata despre sfarsitul apostolului. Ar fi avut putină importanta pentru cititorii sai evrei. Prefera sa recreeze din nou, in Iisus si Iuda, istoria lui David si Ahitofel si sa lase evreilor un mesaj mult mai profund: Iisus era noul David, Mesia salvator pe care il astepta poporul.

Corect.Nu Iuda este subiectul principal sau sordida lui tradare.Desi venise ora intunericului ,,Dar acesta este ceasul vostru si puterea intunericului." (Luca 22:53) Lumina,prin sacrificiu, urma sa invinga intunericul prin propria suferinta.Iuda este un element secundar,marginal,al tabloului si nicidecum cel principal.Pe evreii comunitatii mateine nu soarta lui Iuda ii interesa ci Mesia.Ne concentram prea mult pe Iuda iar Iscarioteanul este,in general,un subiect de speculatie.Hristos nu.

Da. Asta am inteles. Mi se pare ca thread-ul asta ii face un fel de proces neoficial lui Iuda si mi s-a parut ca cei care incearca sa-l "inteleaga" ii gasesc tot felul de scuze(constrans de imprejurari, slaba credinta, e in dilema: nu stie daca Iisus face minuni din cauza ca e Dumnezeu sau le face impreuna cu dracul, a cazut momeala preotilor, n-a stiut ca soldatii urmau sa-L omoare etc.). Deci, cand spun inocent, ma refer in termen juridic; verdictul meu e ca Iuda este vinovat(daca as fi fost in locul lui Iuda, si eu m-as fi sinucis). Asa cum ti-ai spus tu parerea si ai incercat sa faci o psihologie a lui Iuda, asa am hotarat(instinctiv, recunosc) si eu ca Iuda e un ticalos caruia nu merita sa i se gaseasca scuze.

Mai sus am numit scuzele pe care tu i le gasesti lui Iuda dar am uitat s-o mentionez pe cea mai cea(aia propusa in thread) anume: predestinarea, imposibilitatea de a alege in fata unui destin implacabil.

Adevarat a inviat! :)

@Heurtebise
 

Incercand sa descopar un profil psihologic al lui Iuda, nu-i gaseam scuze. De aceea te intrebasem daca atat ai inteles. Repet: conturam un profil psihologic fara intentia de a-l scuza. Ma interesa ce tip uman ascunde in el un Iuda, atat. Iar Ioan Cezar a completat foarte bine nelamuririle mele.
Ai intrat intr-un dialog cu mine fara sa-i intelegi premisa. Insasi ideea de dialog presupune exprimarea unei opinii personale fara a o darama pe a altuia inainte de a fi inteles bine pe ce pozitie se afla.

Doamne, miluieste!

Este prototipul (ba chiar "antitipul" am putea spune) multor oameni politici din zilele noastre. Să ne amintim de episodul în care femeia bogată îi unge lui Isus picioarele cu nard de preţ. Iuda este cel care reclamă risipa şi ne spune că s-ar fi putut lua 100 de euro pe acel parfum, dacă s-ar fi vândut. Banii ar trebui împărţiţi săracilor, mai adaugă. Dar evanghelistul observă că el avea grijă de punga comună şi sugerează că ardea de nerăbdare să-şi bage mâinile. Cât de des vedem asta în zilele noastre ! Grija de cei săraci îi chinuie tare pe cei care au, şi acum, punga comună în paza lor ! Şi cât de des Iudele timpului nostru îi reproşează Bisericii că prea cheltuie parfumuri de preţ în dumnezeiescul cult. Cu aurul Sfintelor Odoare, cu banii cu care se înalţă catedrale Domnului nostru, ar putea fi îngrijiţi atâţia săraci ! Ori de câte ori aud asemenea lucruri, îmi amintesc de episodul evanghelic cu Iuda care vrea să lichideze tămâia în favoarea sărmanilor.
Ce splendidă carieră politică ar fi avut Iuda în zilele noastre, nefăcând altceva decât a făcut: să îl vândă pe Domnul nostru şi să spună că e prea scump cultul pe care cei care sunt cuceriţi de El i-L aduc ! Cum ar fi ajuns el şeful unui grup civic care să facă tămbălău pentru a se da jos icoanele din şcoli, doar din grija de a nu jigni pe cei de altă credinţă ! Cum ar fi spus el că e prea scumpă Catedrala Neamului, când cu banii aceia s-ar putea face 10 policlinici pentru săraci şi un părculeţ pentru copii ! Cum ar fi dus el argintul sfintelor relicvarii la topit, primind de la topitorie 30 de arginţi ! Ce-ar mai fi cerut el ca fraţii lui preoţi să nu mai primească salarii !
Iscarioteanule, te-ai născut prea devreme ! Abia astăzi este, cu adevărat, timpul tău !

Cred ca s-a ajuns cam departe cu aceasta discutie. Ar trebui inchisa, daca tot nu se poate lamuri. Caci va ramane un mister totul, pentru noi.
Si acum trantim vorbe cu manie, judecam si etichetam, taiem si spanzuram. Noi suntem buni si restul sunt "Iuda". Cum ramane cu aruncatul pietrei? Cine e primul?