Acum va propun sa ascultam un filocalic putin cam ... ecumenist, nu-i asa?...:)))
Ia sa vedem, ce ziceti despre Parintele?
(Ca mie mi-a mers la inima, ca de obicei, cuvantul parintelui prin realismul sau, prin discernamant, prin marele bun simt slefuit si rodit de experienta sa duhovniceasca.)

http://www.youtube.com/watch?v=UKR49...eature=related


P.S. Am citit aseara urmatoarele cuvinte:
"A cunoaste si a respecta alteritatea religioasa constituie un semn de civilitate si de culturalitate."
"In nici un caz religia nu trebuie folosita ca un medicament, ca o supapa a pulsiunilor noastre, ca o instanta psihanalitica de rezolvare a problemelor personale." (Him!.... Bravos!)
"Exista persoane rebele care nu accepta atat de usor regulile impuse de instantele comune. Pentru acestea, precum si pentru ceilalti, reliefarea unor comandamente transcendente, ce au o alta autoritate valorica si care pretind un anumit comportament, poate constitui o cale operativa de reglementare a conduitei intr-o situatie data. Apare insa o chestiune de ordin deontologic: religia nu trebuie folosita, cum din pacate s-a intamplat atat de des in istorie, drept instrument in rezolvarea cu frica a unei probleme, fie ea si presanta dar, in cele din urma, circumstantiala. Religia nu trebuie sa fie propusa ca o sperietoare pentru firile dificile, ci continutul ei trebuie interiorizat sau incorporat natural, firesc, in modul nostru de a fi, de a gandi, voi si a face."

"Grupul confesional, poporul drept-credincios se va izola oare si va ataca un alt grup cu alte repere religioase? ... este cinstit cel care isi pastreaza identitatea si nu are aroganta de a o impune si altora."

ACUM PENTRU ANTIECUMENISTII FEROCE:
"Instructia si formarea noastra religioasa ne predispun si ne pregatesc intr-o masura mai mare pentru acceptarea si intelegerea aproapelui. Numai in masura in care suntem instruiti (si) religios si ne plasam bine in perimetrul propriei religii devenim mai generosi unii cu altii, nu mai suntem suspiciosi sinu mai vedem in ceilalti posibile pericole, mai mereu. [b]Numai cel ce se indoieste de credinta lui fuge de celalalt, se inchide in sine, se izoleaza, arunca anatema spre altul.[b] Dialogul inteconfesional se face intre persoane bine situate religios, suficient instruite, in cunostinta de cauza in ceea ce priveste religia proprie si alte religii si confesiuni."

Multumesc de raspunsuri.

In cele ce mi-ati scris inca nu ati demonstrat infailibilitatea dogmatico-filozofica a sfintilor ci ati vorbit tot de cele evanghelice: pocainta, ascultare de Dumnezeu etc.
Nu exista nici o diferenta intre tata si parinte, doar limba romana permite utilizarea cuvantului "parinte" in loc de tata, in toate celelalte limbi parintele este numit tata. Si chiar si la noi nu este decat tata avand in vedere ca nu sunt si femei preot pentru a fi parinte mama. Ca atare porunca Domnului este foarte clara si are si o explicatie data de El insusi pentru interdictia de a se numi parinti: "pentru ca voi sunteti frati". A aratat foarte clar ca trebuia sa ia sfarsit raportul pe verticala tata-fiu intre oameni pentru a fi inlocuit cu cel de frate, o relatie pe orizontala mult mai calduroasa si mai smerita, in timp ce raportul Tata-fiu ramanea cel al omului cu Dumnezeu.

Filozofia crestina ortodoxa a dezvoltat mult conceptul de indumnezeire si din citatele ce le-ati dat vad ca ideea pleaca de la desavarsirea ceruta de Domnul, insa acea desavarsire nu se refera intr-un nici un caz la infailibilitatea dogmatico-filozofica ci se refera la ceea ce a zis Domnul: sa iubim cu masura lui Dumnezeu care merge pana la iubirea vrajmasului. Aceasta este omeneste imposibil de multe ori dar devine posibila cu ajutorul Harului lui Dumnezeu si asta a facut si face si Maica Domnului: i-a iubit pe ucigasii Fiului ei si la fel ca Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii. Aceasta iubire desavarsita duce la o sfintenie desavarsita dar nu implica automat si o cunoastere dogmatico-filozofica, ci ceea ce i se cere omului este ceea ce a zis Domnul Iisus: a crede cele spuse de El, fiind singurul Adevar si singura Cale pe care o putem urma pentru a avea viata. Ori ceea ce a zis El se afla in Evanghelie. Restul adaosurilor filocalice vin din mintea omeneasca si sunt oamenii cei care vor sa creada ca desavarsirea in iubire ceruta de Domnul a dus la adaugiri din partea lui Dumnezeu in dogme si filozofii. Insa este doar o credinta umana asta fara nici o acoperire in Cuvantul Domnului. Si cele doua nu sunt deloc incompatibile.

Consider ca va aflati in totala ratacire, exceptind accentul foarte bine pus pe cerinta iubirii aproapelui (implicit a vrajmasilor). Pentru acest accent va felicit si va multumesc ca l-ati reamintit. Este un criteriu absolut decisiv pentru diagnoza starii noastre de vietuire crestina.

Intelegeti insa ca Ortodoxia, si mai ales miezul ei pretios reprezentat de Sfintii Parinti si de toti cei ce traiesc in duhul filocalic, nu consta in filosofie, in elaborare de dogme, ea nu inventeaza, nu improvizeaza. De unde aveti atatea prejudecati in legatura cu Ortodoxia?

O, cate rastalmaciri si cuvinte ratacite... Bateti campii cu gratie, vorbiti in necunostintatotala de cauza. Si cu cata siguranta! E oare ceva mai nesuferit deact ca un om sa nu aiba pic de indoiala, de prudenta si sa depene in mars fortat tampenii dupa tampenii? Intelegeti ca asta faceti de cate ori vorbiti (mai precis spus huliti si defaimati) despre Ortodoxie. Imi pare foarte rau ca va gasesc asa. Voi incerca insa, cu prea putina mea pricepere, sa va arat ceva cat de mic, de insuficient (intrucat asta imi e masura) in legatura cu dogmele.

Un mod extremde vulgar, cu totul inversat si intunecat de a intelege conceptul de dogma, este cel pe care dealtfel l-ati enuntat mai sus. Vedeti, ca multi altii, dogmele ca fiind niste formule abstracte inventate de minti omenesti, niste formulari tari care vor sa impuna, sa dirijeze comportamentul, gandirea, simtirea si vointa umana. Constructii arbitrare, elaborate istoric, din ratiuni probabil psihologice, sociale si politice, care troneaza in Biserica pentru a reglementa viata institutiei. Forme de control si reglaj. Instrumente de conducere, de reglementare a vietii oamenilor. Un fel de ideologie, cu nimic diferita in esenta ei de alte ideologii: cai de manipulare in conducerea masselor.
Asa le vedeti, nu-i asa?

Ei bine, nimic mai fals in legatura cu dogmele! V-o spun nu atat din studii teologice, deoarece nu ma pot lauda cu prea multe, nu din carti v-o spun ci, daca aveti vreo minima dispozitie sa ma credeti: din propria experienta personala, din cunoastere pur si simplu revelata prin harul lui Dumnezeu.
Nu e loc la mine de falsa modestie sau de smerenii cusute cu ata alba. Lumea ma stie bine ca sunt dintr-o bucata, chiar daca mai scriu si poezele cand inima mi-e plina de vreun sentiment si nu mai rabda si da pe-afara.
Cand va spun ca am avut in numeroase randuri revelatia unei dogme sau a alteia, nu ma joc cu vorbele: ci marturisesc ca un crestin ortodox credinta mea vie, traita.

Intelegeti asadar ca, pentru a prinde noima conceptului de dogma si a realitatii ontologice pe care o desemneaza acest cuvant, trebuie sa pasim peste anemicele definitii de dictionar, care numai cunoastere teologica nu sunt.

Alaturati, va sfatuiesc eu, langa conceptul de dogma, cel putin pe urmatoarele:
- cainta si pocainta
- despatimire (dezlegare de patimi, curatire)
- Spovedanie
- har
- taina (caracter tainic, de-o finete extrema care copleseste persoana in cauza)
- traire / vietuire duhovniceasca (atat cat e nivelul fiecaruia)
- uimire
- revelatie
- mod de a fi (omul traieste dogma, traieste in ea ca in satul lui, ca intr-o casa)
- frica de Dumnezeu
- nadejde in Dumnezeu
- dragoste de Dumnezeu.

Omul care isi duce viata in perimetrul acestor realitati ontologice precum si a altora din cuprinsul vietii Bisericii, omul acesta nu studiaza dogmele la dogmatica (decat pentru a conceptualiza, pentru a se desfata eventual cu nuante intelectuale pe marginea lecturii teologice): el le traieste asa cum orice om traieste ceva (de pilda un meci de fotbal). Si afla ca ceea ce traieste el se numeste dogma, pentru ca toate realitatile trebuie sa poarte un nume.

Asadar, dogma este in primul rand o experienta a sufletului ortodox, un act ontologic, impreuna cu respiratia si bataile inimii.

E drept ca, pornind de la aceste experiente reale de viata, traitorii dogmelor (adica a adevarurilor dumnezeiesti accesibile omului in viata sa concreta) au incercat sa formuleze, in chipuri inteligibile si impartasibile celorlalti oameni, cate ceva din continutul divino-uman al dogmelor.

Oamenii traiesc, o clipa sau mai multe, dogmele. Acest fel de vietuire ii infrumuseteaza pe traitori, mai mult decat orice bijuterie. De aceea, noi ortodocsii afirmam (impreuna, mi se pare, cu fratii catolici) ca sfintii nostri au stralucit de dogme. Viata lor dumnezeiasca a fost astfel luminoasa, ca si cum din ei si faptele lor ar fi iesit permanent raze de soare.
Alta metafora mai buna, pentru a sugera cat de cat specificul acestor experiente minunate de viata, nu cunosc in clipa asta. Stiu insa, cu certitudine ca nu ma insel, chiar de-ar fi formulari (si cred ca sunt) cu mult mai fericite.

Acceptiunea peiorativa (de care sunteti probabil influentata, fie si inconstient) a cuvantului dogma, de unde deriva "dogmatic" pentru omul incuiat, incapabil sa gandeasca, este un concept laic psihologic. Sau pagan. Nu are legatura cu Biserica.
Pe cat de inchis si morbid este nefericitul de dogmatic, pe cat de daunator si batjocoritor al vietii - opreliste perpetua a desfasurarii frumusetii vietii, pe atat de deschisi si flexibili si plini de pace si bucurie, de stenici si tamaduitori, mereu odihnitori ai sufletului obosit si bolnav, sunt traitorii dogmelor, adica sfintii. Iar cand spun sfinti nu ma refer la cei consacrati si trecuti in calendar, ci la tot crestinul autentic, a carui viata este constituita real dogmatic, prin insusi modul minunat in care el sau ea traieste. Mii si mii de sfinti sunt printre noi. O mica parte, insa, sunt canonizati de Sfanta Biserica, din ratiuni pe care eu nu le pot numi acum si nici nu-i treaba mea s-o fac.

Vedeti asdar, cat de mult rataciti cand spuneti vorbe stupide in legatura cu dogmele, cu Filocalia si cu Parintii. O, sunteti departe de realitate precum sunt eu de mantuire astazi... Departe, asdar, cutremurator, infricosator de departe. Luati deci aminte, va rog, macar o clipa. Mai bine incepti sa varsati cateva lacrimi pentru propria temnita la care va autocondamnati prin slava desarta. Nu mai batjocoriti Biserica atata vreme cat habar nu aveti cum e sa fii al Ei, in Ea. Vorbiti in desert. Opriti-va si alegeti viata, nu batjocura, va rog!

Nu am batjocorit pe absolut nimeni si nimic si nu am afirmat nici o clipa ca dogmele ar fi fost facute pentru control, ci dimpotriva, am zis ca sunt traite cu aceeasi pasiune cu care un filozof traieste filozofia simtind ca nu este nimic mai frumos pe lumea asta decat filozofia si asa cum in orice religie credinciosul sincer traieste trup si suflet filozofia religiei lui parandui-se ca nimic nu este mai frumos pe lumea asta decat ceea ce traieste el. Asta nu inseamna ca nu sunt constructii mintale care incanta inima si intreaga persoana a celui ce le traieste. Aceasta traire si emotie religioasa este si motivul pentru care in toate religiile credinciosii sinceri sunt convinsi ca religia lor este de la Dumnezeu, ei traiesc ceea ce ati descris si dvs. Ceea ce nu face sa fie neaparat adevarate aceste constructii mentale pe care ei le traiesc, dar face sa fie intretinute si transmise din generatie in generatie si imbogatite cu fiecare generatie. Iar daca dvs. veniti sa le spuneti ca Adevarul este doar cel revelat de Domnul si ca restul sunt idei omenesti, atunci conform modului in care m-ati judecat pe mine ar trebui sa va raspunda ca ii batjocoriti, ori departe un asemenea gand!

Adevarul este Domnul Iisus, ceea ce a zis El este adevarat, restul adaugirilor insa sunt pareri omenesti. A fost o vreme cand am crezut si eu ca aceste adaugiri ar fi fost revelatii dumnezeiesti date sfintilor prin Harul Duhului Sfant. Acelea insa erau prejudecati, in realitate sunt mult inspirate din filozofie si de aceea invatatura lor nu este superpozabila intru totul pe Evanghelie. Iar Evanghelia este infinit mai frumoasa in ceea ce ma priveste, si tocmai aceste discordante intre Evanghelie si acele scrieri mi-au atras atentia sa caut dincolo de aparente si de prejudecatile primite in Ortodoxie, asta dupa ce mi-am invins frica cu care am fost hranita ani de zile ca mi-as pierde mantuirea daca as face un astfel de demers. Si trebuie curaj nu gluma pentru a lupta impotriva acestei frici, atat de puternic este ea insamantata in inima credinciosului ortodox de rand.

Deci revenind, nu am zis o clipa ca n-ar fi vorba de traire autentica si sincera, am zis doar ca trairea nu este 100% evanghelica ci doar partial evanghelica si restul filozofica. De unde si aparenta ei bogatie si atractivitate mult inalta comparativ cu trairea evanghelica pura, fara adaosuri filozofice.

Multa pace!

Apropos de filozofii greci, ati vazut cata cinstire li se da in Biserica Ortodoxa? In ceea ce s-a publicat zilele trecute despre Logos scrie ca si filozofii greci ar fi fost inspirati partial de Logos, iar pe unele biserici ortodoxe sunt pictati filozofi, pe fatada externa a bisericii acolo unde se picteaza si marii patriarhi ai Vechiului Testament, toti considerati inspirati de Dumnezeu dar in afara bisericii pentru ca nu l-au cunoscut pe Hristos...

Si tot apropos de filozofi, nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca occidentalii considera civilizatia lor ca un fruct al civilizatiei si filozofiei elene. Iar o profesoara de filozofie de a lor a zis sa luam de exemplu republica imaginata de Platon si sa vedem cat de mult seamana cu cea de astazi. Nimic nu-i mai frumos si inaltator ca si filozofia pentru aceasta profesoara iar Domnul Iisus a fost un mare filozof si pedagog din aceasta optica...

Nu degeaba a zis Ap. Pavel sa stam departe de filozofi, dar se vede bine ca filozofia a atras mereu sufletul omului...

Va rog sa nu divagati.

Cine doreste sa discute alte subiecte adiacente topicului este invitat sa procedeze corespunzator (fie sa intieze alte topicuri fie sa le discute pe topicurile elocvente deja existente).

Aici dorim sa discutam antropologia ortodoxa. Dorim sublinierea concordantei cu antropologia iudaica (in acest sens Philon din Alexandria fiind reprezentativ) precum si evidentierea atat a asemanarilor cat si a deosebirilor cu antropologia filozofica greaca (socratica, platonica, neoplatonica).

Multumesc pentru intelegere tuturor participantilor la discutii si astept continuarea discutilor in aceasta directie.

Imi permit sa va intreb daca l-ati citit pe Socrate... daca raspunsul este negativ va indemn la studiu. Incepeti cu: "Apararea lui Socrate" (Platon) si cu "Despre suflet" (Platon).

Intreb retoric: Daca Socrate s-ar fi intalnit cu Sfantul Pavel oare nu s-ar fi botezat (asemenea lui Apollo)? Personal as paria afirmativ ;)

Din punct de vedere teologic ortodox
erorile antropologice ale filozofiei lui Socrate sunt:
a) credinta in reinviere in sens de reintruparea (in orice trup inclusiv animal) a sufletelor
b) credinta ca trupul este doar o temnita a sufletului
c) credinta ca sufletul omului este nemuritor prin sine
d) credinta in preexista sufletului anterior momentului intruparii
e) credinta ca sufletul poate exista prin sine (si fara trup)

afirmatiile comune cu antropologia ortodoxa ale filozofiei lui Socrate sunt:
a) mintea omului este "pacalita" de sistemul senzorial specific trupului si astfel cunoaste doar suprafata lucrurilor si nu esenta lor
b) trebuie sa existe un prototip al omului la care sa ne raportam
c) mintea omului poate cunoaste sensul lucrurilor prin cugetare
d) placerea si durerea nu sunt nici bune nici rele ci doar intrebuintarea lor este buna sau rea
e) moartea nu reprezinta sfarsitul existentei ci doar o trecere spre alta viata
f) omul exista datorita vointei si purtarii de grija a divinitatii
g) virtutie trebuie sa fie cultivate in mod natural caci doar acest mod de viata aduce linistea, pacea si bucuria psihicului (sufletului)
h) adevarata fizolofie existentiala este aceea in care omul nu este rob trupului (dorintelor) trupesti ci se ingrijeste de trup doar atat cat este necesar existentei biologice si se gandeste la moarte si la viata de dupa aceea.
i) orice exces de placere senzoriala sau durere senzoriala intareste legatura sufletului cu trupul in sensul ca omul devine lumnesc (senzorial) in detrimentul sufletului.
j) dupa trecerea din aceasta viata, omul virtuos are posibilitatea convieturii cu fiintele ingeresti.
k) filozoful, omul virtuos, nu are de ce sa se teama de moartea biologica caci pentru el este doar o trecere si o eliberare de necesitatile fiziologice care il ingradesc. Doar pentru patimasi moartea biologica este o imensa pierdere caci dupa aceea nu isi mai pot satisface placerile patimase.
...

Fiecare om (indiferent de epoca, credinta, religie, rasa etc) este dupa chipul Logos-ului, Hristos Iisus.
Oare chiar nu observati ca orice om (indiferent de epoca, credinta, religie, rasa etc) care traieste virtuos este linistit si are pace si fericire sufleteasca (dar nu poate avea sfintenia: iluminare, indumnezeire)? Iar oamenii patimasii sunt nelinistiti, tristi, neimpacati?

Ce om intreg la minte poate nega ca orice om care traieste virtuos este luminat intr-o oarecare masura de Logos (Fiul, Cuvantul Tatalui) deoarece omul este facut de Dumnezeu sa vietuiasca virutos, chipul (prototipul) fiind Logosul (intrupat, Iisus Hristos)?

Asadar sa luam aminte. Doamne ajuta.

Adrianna, tocmai ai primit de la Eugen un sprijin concret pentru a intelege care este raportul dintre filosofii si Ortodoxie. (Dupa cum, daca ai putin ragaz si bunavointa, vezi ultimele 3 postari, cu totul exceptionale, ale Pelerinului pe topicul de Patrologie.)
Tot ce a scris Eugen pune foarte clar in lumina ca nu de filosofie este vorba in gandirea patristica ci tocmai de depasirea acesteia. Ca urmare, aflati in contact nemijlocit cu Adevarul, Parintii au putut sa evalueze gandirea filosofica pre-crestina (si in genere orice demers filosofic) aratind trei lucruri principale:
a) mugurii de cunoastere, intuitiile uneori de-a dreptul geniale ale ganditorilor necrestini
b) erorile si insuficientele sistemelor filosofice
c) deplinatatea Invataturii lui Iisus Hristos.

Anumite continuturi ale cunoasterii omului (caci vorbim de antropologie) au fost descoperite si de ganditorii necrestini. Insa cunoasterea lor nu a fost deplina. Eugen a enumerat, in timp ce a expus critic pozitia lui Socrate, cateva criterii de intelegere si rezultatele operarii cu ele.

Filosofia este mereu inchisa intre limite imposibil de trecut. orice tema filosofica porneste frumos, de la interogatii firesti, dezvolta un excurs oarecare, mai mult sau mai putin plauzibil, insa la un moment dat isi epuizeaza combustia si piere in lamentatii sterile, in marturisirea ignorantei, in intrebari fara raspuns sau de-a dreptul in "solutii" disperate, trase de par. Ca sa nu mai spun de concluzii de-a dreptul uluitoare, precum cea a lui Nietzsche "Dumnezeu a murit!" Asa stau lucrurile dintotdeauna, de cand omul se screme cu cunoasterea.

Cu totul altceva este, insa, descoperirea care i se da sfantului de catre Duhul.
Precum zicem la rugaciune "Care pe toate le plinesti", interventia Duhului lui Hristos - interventie reala, concreta, fara putinta de a fi confundata cu sclipirea mintii umane ci uneori tocmai in contrariul ei - trece pe om de pericolul fundaturii, al caderii in inchipuiri desarte. Duhul plineste cunoasterea, o face desavarsita. Dumnezeu con-vietuieste cu omul, con-cunoaste, ca sa spun asa, viaza in sufletele dreptilor...

Acum poate intelegi si care e "tehnica" sau "metoda" folosita de oameni pentru astfel de cunoastere: in nici un caz efortul ambitios de a studia tot ce-i sub soare, de a "gandi" totul cu propria minte (acestor rataciti Domnul le-a spus "Vai voua, carturarilor si fariseilor...!" iar Goethe ni l-a dat pe Faust, Dostoievski pe Ivan Karamazov si pe Raskolnikov, Blaga ne-a vorbit de cunoasterea luciferica etc.). Conditia omului este atat de complexa si fina incat nici un ganditor si nici o scoala de gandire filosofica, antropologica, psihologica etc. nu au reusit altceva decat sa intuiasca anumite "parti" din obiectul lor de studiu. Si in orice caz, au studiat omul in sine, rupt de Dumnezeu, adica ce a mai ramas din om dupa smulgerea din sanul dumnezeirii... O ciosvarta insangerata, fara de mangaiere, asta au studiat!
Ca urmare, Biserica, sub indrumarea Duhului, a descoperit si trait un mod de a fi compatibil cu porunca lui Dumnezeu cat si cu exigentele ambitioase ale cunoasterii. Acesta este: modul induhovnicit de a trai. Filocalia si filocalicii sunt raspunsul la intrebarea noastra chinuita, vesnica: cum sa traim, pentru a cunoaste pe Dumnezeu si pentru a fi astfel in comuniune cu El.
Este imposibil, am inteles cu totii, sper, sa patrunzi tainele cuvantului Evanghelic daca nu ai o inima evlavioasa, o minte capabila de smerita cugetare, un grad avansat de despatimire, o tinere hotarata la pocainta, la nevointe continui. Pentru acestea sunt randuite slujbele toate, cartile ziditoare, Tainele... Restul este, intr-adevar spasm al orgoliului suspendat intre limitele firii cazute, tributare pacatului protoparintilor.

P.S. S-a intamplat ca azinoapte, din pricina caldurii, copilasul meu Tudor sa nu poata dormi. Pe la 3 noaptea m-a rugat sa ies cu el afara, sa ii cumpar o inghetata... Am iesit, desi parea ca nu e tocmai cel mai firesc lucru - un copil de 6 ani, in pantaloni scurti de pijama, cu tricoul tatalui pe corp, cat o rochie de mireasa, tarsiind papucii din plastic printre blocuri in cautarea unui loc racoros si a unei inghetate. Insotit de un nebarbierit aproape despuiat, care il tinea de mana si ii tot facea pe plac cu tot felul de glume pe marginea unui vis urat pe care copilul se incapatina sa il decripteze cumva, ca sa scape de amprenta emotionala negativa ce se dovedea lipicioasa, pervaziva (il "muscase" un caine si i se parea ca il doare pulpa ranita in vis)...

Deoadata, in timp ce savura ultimele farame de inghetata, Tudor imi spune:
"Tata, nu-i asa ca Evanghelia este un ocean nesfarsit si cu neputinta de prins in cuvintele si gandurile noastre?
Nu-i asa ca Ea este in primul si in ultimul rand mare taina?"

Ba da, i-am spus eu, surprins brusc de preocuparile lui ascunse, precum si de justetea (imi parea) intrebarilor lui, intrabari care erau totodata si un punct de vedere, o pozitie de credinta indiscutabila.

"Atunci, tata, de ce oamenii se incapataneaza sa creada ca un mod al lor de a intelege ceva din Cuvantul Domnului este totodata si singurul corect? Oare nu e nebunie ca un om, cat ar fi el de intelept, sa isi inchipuie ca a priceput si ca a terminat tot ce Domnul a rostit? Si daca s-ar aduna mii de calugari si preoti, cei mai buni si mai cucernici, ei tot nu ar putea sa inteleaga pana la capat Cuvantul, pentru ca Dumnezeu este nelimitat.
Daca Dumnezeu e nesfarsit, daca e vesnic, daca e absolut, atunci cum poate cineva sa isi inchipuie ca vorba Lui are capat, ca vreun om poate sa cunoasca tot ce a rostit Domnul intr-un loc sau altul? Nu tata, nu e bine ce inteleg eu ca fac oamenii... Cuvantul Domnului ramane mereu tainic si are mii si mii si miliarde de nuante. Este exact ca la cursul de pictura de la gradi, ca ne-a spus Doamna de pictura, ca lumina nu e simpla cum ni se pare noua ci, de fapt, lumina contine mii si miliarde de nuante, dar noi nu le putem vedea pe toate, ci doar o parte, ca asa e ochiul nostru facut, cam grosolan, cam nepriceput..."

Apoi mi-a vorbit, emotionat, despre sfinti. Mi-a spus ca el stie, cu o certitudine absoluta, ca dintre oameni doar sfintii au un mod mai cuprinzator de intelegere deoarece nu ei cunosc, ci Duhul cunoaste in ei si prin ei. Si ca daca nu ar fi rugaciunea si postul, Duhul nu i-ar vizita iar sfintii nu ar fi buni de nimic ...

Credeti-ma, oameni buni, ca azi noapte, pentru a nu stiu cata oara in scurta lui viata, copilasul meu mi-a reamintit cateva din lucrurile elementare (si fundamentale) de care eu adeseori uit sa mai tin seama.
L-am privit pe Tudor, cateva clipe lungi, cu ochii impaienjeniti si inima zbatindu-mi-se in piept, de plans innabusit, cu un mare nod in gat... Si i-am multumit Domnului pentru acest cu adevarat "dar al lui Dumnezeu".
Domnul fie laudat!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Cezar, aproape că mă sperie înţelepciunea gândurilor lui Tudor, care nu par deloc ale unui copil de şase ani. Mă gândesc că probabil porţi multe discuţii cu el pe tema credinţei. Chiar şi aşa, felul în care se reflectă acestea în sufletul lui este uimitor. Avem atâtea de învăţat de la el!

Pe mine ma speria cand avea 3 ani... Intre timp m-am obisnuit...:))
Si crede-ma ca sunt ff atent cand imi tine el vreun mic curs sau cand imi arunca vreo privire anume, in vreun context specific, de pilda la slujbe. Am priceput de mult ca noi doi avem o relatie de schimb foarte bogata. Eu il apar si ii arat pe ale lumii, el imi arata, din fericire, altele...
Uneori insa imi e frica. Aseara, am uitat sa spun, inainte de bucurie mi-a fost frica... Un cutremur anume, fin, in corp. Da, ma sperie uneori. Dar mereu vine apoi pacea, eliberarea si o bucurie de nespus. Si lacrimi multe, de recunostinta.
Poate o fi harazit de Domnul cu vreo lucrare anume, stiu si eu... Desi am auzit ca multi copii sunt uimitori la o varsta frageda, apoi se iau cu altele, of si se pierd. Sa nu fie!

Ma intrebati daca l-am citit pe Socrate - o sa va raspund scurt: anul acesta am studiat Filozofia in cadrul Facultatii de Teologie Catolica (pe care o urmez in paralel cu cea Ortodoxa, ambele incepute anul acesta) si in cadrul acestui an de filozofie am inceput exact cu filozofii greci printre care si Socrate, iar in semestrul II am studiat "Stiinte cognitive si Antropologie Filozofica", care a reluat filozofii greci, urmand studiul pe parte filozofica si religioasa catolica apuseana pana in zilele noastre.

Iar concret la intrebarea legata de cartea "Despre suflet" o citesc pe cea scrisa de Aristotel, sunt aproape la jumatatea cartii, si v-am spus ca astept si raspunsul evreiesc la intrebarea legata de suflet, inca este in curs.

Si apropos de Socrate: tocmai pentru ca nu a lasat nimic scris, este greu de spus ce anume a scris cu adevarat. Am citit o carte de Istoria filozofiei grecesti in care autorii au demonstrat ca de fapt ar fi doi Socrate pe care ei ii numesc Socrate I si Socrate II si acesti autori iau punct cu punct filozofia lui pentru a arata cum Socrate I zice de multe ori opusul a ceea ce afirma Socrate II...

Daca cumva nu ati si citit-o deja o lucrare interesanta este ,,Comentariu alegoric al legilor sfinte dupa lucrarea de sase zile"(Philon din Alexandria)tradusa si in limba romana si ce poate fi gasita la edituri precum Herald.Notele pe comentariu lui Philo,care incep la pagina 197(in cadrul anexelor), sunt de un real folos in subiectul propus de dvs,unul foarte interesant dar si complex.Deasemenea si introducere,pentru cei care nu au avut un contact cu scrierile lui Philo pana acum,este deosebit de utila si ajuta mult in intelegerea abordarii sale,in contextul sau cultural si istoric.Numai bine,Doamne ajuta!+

Foarte bine! Continua sa studiezi, sa cugeti. Cred ca acesta e un lucru bineplacut lui Dumnezeu! Si sigur folositor tie, cata vreme te tii la smerita cugetare si transpiri din greu. Si cata vreme nu te pripesti cu prea mult foc cu concluziile (de parca tineretea asculta vreodata de asa indemn...:)). Rabdare, of, putintica rabdare mereu...
Dumnezeu sa te lumineze, sa te ocroteasca pururea si pretutindeni pe timpul studiilor tale! AMIN+

Vă mulţumim că ne-aţi împărtăşit şi nouă aceste gânduri! Sunt demne de luat în seamă...

Multumesc pentru recomandare.
Lucrarea aceasta este folosita in studiu (am recomandat-o in postarile anterioare).
Doamne ajuta!

Asa cum am afirmat in postarea de pe alt topic:

Socrate inainte de moartea la care a fost pe nedrept osandit a spus: "Daca se va gasi cineva care sa imi arate, sa imi explice, sa pot "vedea", cauza existentei universului si a omului, cu siguranta l-as urma".

Despre suflet Socrate afirma ca nu poate exista decat daca se impartaseste cumva de divinitate. El a gasit solutia aceasta afirmand ca sufletul este nemuritor datorita "substantei sale" care se impartasest de esenta "bine, frumos".

Nu intru in amanunte intrucat in studiile pe care le efectuati, profesorii va vor indruma.

Toutusi doresc sa atrag atentia cu acesta ocazie ca invatatura "purgatorului" specifica teologiei romano-catolice, se bazeaza tocmai pe filozofia antica greaca. Teologia ortodoxa este cu totul straina de invatatura purgatoriului (fiind imposibila o asemnea conceptie in teologia ortodoxa).

Sunt in asentimentul tau Annyta.

Antropologia iudaica si patristica, filocalica
 

De regula tu ai cerut niste explicatii punctuale .Adica tu veneai cu o problema,construita mental de tine,nimeni nu iti putea raspunde,si asta era un argument pt tine ca ortodoxia nu detine adevarul.
Si neintelegandu-te ,te mai si judecau,si asta iti dadea si mai multa indreptatire sa crezi ca nu in ortodoxie e adevarul.
De asemenea ai cautat si singura ,si ai vazut ca toata traditia ortodoxa e doar filozofie ,ca o constructie suprapusa peste adevar
Eu zic sa nu renunti asa usor ,si sa cauti acele carti si autori ortodoxi care ti se potrivesc ,si care te fac cu adevarat sa simti .De asemenea sa participi la slujbe ,si vei vedea o alta cale,mult mai directa,de a intra in contact cu adevarul.
Macar o clipa gandeste ca totul ar putea fi doar in mintea ta .Lasa-ti mintea libera ,si lasa sa patrunda bucuria acolo,si nu o mai chinui cu solutii prefabricate,indiferent ca vin din partea ortodoxa sau culturala.Incearca sa intelegi,dar fara sa excluzi.
Dumnezeu nu locuieste in temple facute de mana omului , ci doar in sufletele insetate de absolut
Rostul nostru pe pamant e sa fim fericiti .Nu ar trebui sa mai pierzi nici o zi !

Peter Atkins - Amprenta lui Galileo. Cele 10 mari idei ale stiintei, Ed. All, 2008.
http://www.cartifrumoase.ro/carte/am...iintei--i32006

Recenzii poate fi lecturate pe aceste link-uri:
http://www.bookblog.ro/recenzie/ampr...-ale-stiintei/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1325288/

In aceasta lucrare Peter Atkins afrima inechivoc in capitolul "Relativitatea einsteiniană - spaţiul-timp este curbat de materie;" ca spatiu-timpul sunt doar o cognite umana a perceptiei modului in care existam si nu conditii in care traim.
"Those of you who have heard that the key to remaining young is to travel very fast will have it all explained in the ninth chapter. Here Einstein's special theory of relativity is presented with the remarkable conclusion that time, the faithful metronome of modern civilization, is not always constant. If you can consider time as a fourth dimension perpendicular to the three dimensions of space, and that our perception of space and time is just that, a perception, “modes by which we think, and not conditions in which we live” (p. 275), you are starting to get the idea."
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1325288/

Astfel consider pertinent sa afirm ca determinismul mecanicist (bazat pe modul in care functioneaza universul), este limitat in cazul organisemelor doar la fiziologie si cognitia specifica bazata pe perceptia senzoriala, insa cognitia umana spre deosebire de cognitia altor specii intelegiente include si intetelectul (mintea).

Doresc sa subliniez componenta intelectuala (baza a sufletului uman atat in ceea ce priveste ratiunea cat si contemplati) in congnitia sensului existentei (atat umane cat si a universului). Sunt multe specii inteligente, exista inteligenta artificiala insa nu se poate vorbi de intelect (gandire) artificiala sau animala.

In general in mediile stiintifice (si nu numai), se sustine inechivoc ca diferenta intre existenta umana si alte existente este de natura cognitiva si nu de natura fiziologica. Deisgur creierul uman asigura congnitia insa desi se pote studia stiintific structura si functionarea acestuia totusi "intelegea functionarii" creierului este in prezent inca in faza incipienta.

In acest sens consider importante urmatoarele lucrari:
1. PENROSE Roger, Mintea noastră… cea de toate zilele, trad. Cornelia şi Mircea Rusu, Bucureşti: Tehnică, 2006.
2. PEASE Allan, Barbara Pease, De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă? De ce suntem diferiţi şi ce-ar fi de făcut, Bucuresti: Curtea Veche 2009.
"Singura diferenţă în raport cu celelalte animale este capacitatea noastră de a gîndi şi de a plănui. Celelalte animale nu pot decît să reacţioneze la diverse situaţii înfuncţie de moştenirea genetică a creierului lor şi printr-o repetare de comportament. Ele nu pot gîndi, ci doar reacţiona. " (pag 26)
"Tehnologia avansată permite acum urmărirea funcţionării creierului, dar înţelegerea lui nu depăşeşte încă faza incipientă." (pag 58) "

Astfel cu ajutorul stiintei putem intelege mult mai bine notiunea de suflet uman potrivit patristicii, filocaliei fara a cadea in ereziile filozofice si gnostice sau neognostie (care considera ca sufletul omului este nemuritor prin sine, iar persoana umana este doar sufletul singur fara trup).

Patristica afirma inechivoc, omul este trup si suflet (trupul singur nu poate fi numit om si nici sufletul singur nu poate fi numit om), si atat sufletul omului cat si trupul omului exista doar intrucat Dumnezeu binevoieste in dragostea Sa le mentina existenta. Nici chiar sufletul dupa adormire (moarte) nu poate exista prin el insusi in sensul ca ontologic nu poate fi distrus ci pentru ca Dumnezeu il mentine in existenta intr-un mod tainic, pana la invierea mortilor. Astfel Sfintii Lui Hristos vietuiesc intru Hristos Iisus si dupa adormire insa nu intr-un sens deplin asa cum va fi la invierea mortilor. Desigur ca sunt Sfinti precum: Sfantul Ilie, Sfantul Moise care sunt in cer cu trupul... alaturi de Maica Domnului.

Astfel raiul si iadul nu sunt locuri (precizate spatio-temporal) ci stari. Iadul este starea de moarte duhovniceasca definitiva, cand este imposibila orice conclucrare cu harul lui Dumnezeu (orbire totala) pe care omul singur a ales-o, asemnea ingerilor cazuti... iar Raiul este dimpotriva hristificare, indumnezeire... conlucrare cu harul lui Dumnezeu... "vedere duhovniceasca".

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiaca Domnul Iisus Hristos.

Reiau si pe acest topic o postare elocventa, datorita implicatiilor atropologice profunde:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...0&postcount=17

Sfantul Luca al Crimeei - Puterea inimii (Duh Suflet Trup)

Consider aceasta lucrare ca fiind de referinta in ceea ce priveste dialogul onest intre stiinta (inclusiv paradigma stiintifica actuala) si teologia ortodoxa dupa modelul patristic.
Sfantul Luca al Crimeei confera inechivoc paradigmei stiintifice actuale (teoria relativitatii, teoria Big Bang, mecanica cuantica, genetica, teoria evolutionista, psihologie, neurologie, fiziologie s.a.m.d.) un sens existenital hristocentric (din punct de vedere al cauzei si al scopului).

Download HTML: http://www.archive.org/details/Sfant...pputereaInimii
Download PDF: http://www.archive.org/details/Sfant...ereaInimii_487

​​CUPRINS
Cuvânt înainte la ediţia românească
1. Ce concluzii putem trage asupra progresului actual al științei
2. Inima în calitate de organ al cunoașterii supreme
3. Creierul si duhul. Duhul în natură.
4. Duhul plantelor și al animalelor
5. Sufletul animalelor și al omului
6. Duhul nu este legat necondiționat de suflet și trup
7. Capacitățile duhovnicești transcedentale
8. Despre omul lăuntric (omul interior)
9. Nemurirea
POZE ȘI IMAGINI


Link directe pentru fisier in format HTML:
http://ia700801.us.archive.org/18/it...reaInimii.html

Link directe pentru fisier in format PDF:
http://ia600805.us.archive.org/21/it...ereaInimii.pdf

Spor la studiu celor interesati.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Sufletul duhovnicesc al omului - Constiinta umana
 

Sfantul Luca al Crimeei - Puterea inimii (Duh Suflet Trup)

Link directe pentru fisier in format HTML:
http://ia700801.us.archive.org/18/it...reaInimii.html

Link directe pentru fisier in format PDF:
http://ia600805.us.archive.org/21/it...ereaInimii.pdf

" [...]Permanenta încordare a voinţei pe parcursul vieţii, orientată spre atingerea planurilor şi a scopurilor principale. O iubire liniştită şi nepătimaşă. O bucurie estetică adâncă, liniştită. Patimi înverşunate, mânie, frică. Credincioşie faţă de Dumnezeu, Care călăuzeşte întreaga viaţă. Acestea sunt acţiuni ale conştiinţei şi sunt determinate de către: 1) percepţiile organelor de simţ, 2) senzaţiile organice ale corpului nostru, 3) percepţiile fiinţei noastre transcendentale, 4) percepţii din lumea duhovnicească superioară, 5) acţiunile duhului nostru.

Actele conştiinţei noastre nu sunt izolate. Gândul este însoţit mereu de trăire [simţire]; trăirea şi voinţa - de către gând; iar trăirea - de acţiuni volitive, actele voinţei fiind întotdeauna legate de trăire şi de gânduri, complexul acestor acte desfăşurate concomitent determinând starea conştiinţei. Aceste stări ale conştiinţei se schimbă în permanenţă, căci actele conştiinţei sunt în continuă mişcare.

Prin bogăţia, diversitatea şi profunzimea actelor şi a stărilor conştiinţei se conturează volumul conştiinţei care, de asemenea, se modifică în permanenţă, de obicei în sensul sporirii sale. La actele şi la stările conştiinţei participă permanent duhul nostru, determinându-le şi orientându-le. La rândul său, duhul sporeşte şi se modifică în funcţie de activitatea conştiinţei noastre, de actele şi de stările ei în parte.

Aceasta este înţelegerea noastră despre plinătatea activităţii psihice a omului. Însă nu doar omul are suflet, ci şi animalele. „Sufletul animalului este în sângele lui” şi animalul, ca şi omul, este alcătuit din duh, suflet şi trup.

Ce este sufletul? În reprezentarea cea mai simplă, la animale este un complex de percepţii organice şi senzoriale, gânduri şi trăiri, urme de amintiri sau doar un complex de senzaţii organice (la animalele inferior organizate), ​consolidate de conştiinţa de sine (de către minte la animalele superior organizate). Duhul primitiv al animalelor constituie doar suflarea vieţii (la cele inferioare). Pe măsura avansării pe scara complexităţii, sporeşte şi duhovnicescul (partea duhovnicească) lor şi la suflarea vieţii se adaugă mugurii minţii, voinţei şi simţirii.

La om, sufletul este mult mai înalt în esenţa lui, căci duhul care participă la lucrarea sa este de necomparat cu duhul animalelor. El se poate învrednici de darurile cele mai înalte ale Duhului Sfânt, pe care Sfântul Prooroc Isaia (11, 2-3) le numeşte duhul temerii de Dumnezeu, duhul cunoştinţei, duhul sfatului şi al tăriei, duhul luminării, duhul înţelegerii, duhul înţelepciunii, Duhul Domnului sau darul bunei-credinţe şi al desăvârşitei luminări.

Duhul şi sufletul omului sunt unite în chip nedespărţit, în timpul vieţii, într-o singură alcătuire; însă la oameni pot fi văzute felurite măsuri [trepte] de înduhovnicire. Sunt oameni „duhovniceşti”, după cuvântul Apostolului Pavel (1 Corinteni 2, 13-15). Așa cum am citat pe Sfântului Antonie cel Mare mai sus, sunt oameni-dobitoace, oameni-iarbă şi oameni-îngeri. Cei dintâi nu se deosebesc prea mult de dobitoace, căci înduhovnicirea lor este extrem de scăzută, iar cei din urmă se aseamănă duhurilor celor fără de trup, care nu au nici suflet, nici trup.

Aşadar, sufletul poate fi definit ca o totalitate de percepţii organice şi senzitive, urme de amintiri, gânduri, trăiri şi acte volitive, dar fără participarea obligatorie în acest complex a manifestărilor superioare ale duhului, care nu sunt proprii animalelor şi unor oameni [în sensul că manifestările superioare ale duhului nu sunt caracteristice, nu sunt specifice unor oameni tocmai din propria lor voinţă, lucrare şi închidere în cugetul trupesc şi stricăcios, căci altfel fiecare om are potenţial deplin pentru a atinge desăvârşirea]. Despre aceştia vorbeşte Apostolul Iuda, spunând că sunt „oameni fireşti, care nu au Duhul” (Iuda 1, 19). [„Domnul Dumnezeu a zis: «Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup»” (Facerea 6, 3)]

În timpul vieţii, în conştiinţa de sine, viaţa duhului se întrepătrunde strâns cu acele acte psihice care sunt comune oamenilor şi animalelor, adică cu senzaţiile organice şi percepţiile senzitive; acestea din urmă, la rândul lor, sunt indisolubil legate de viaţa trupului - în special a creierului - şi dispar odată cu moartea trupului. De aceea, sufletul primitiv al animalelor este muritor, cum muritoare sunt şi acele elemente ale conştiinţei omului care izvorăsc din trupul mort (percepţiile organice şi senzoriale).

Sunt nemuritoare acele elemente ale conştiinţei care sunt legate de viaţa duhului. Nemuritor este duhul, care, după cum vom arăta în continuare, poate exista fără legătura cu sufletul şi cu trupul. Materialiştii neagă nemurirea sufletului tocmai pentru că nu vor nicidecum să cunoască ceva despre duh. Iar ​despre nemurirea conştiinţei, înţeleasă strict fiziologic, noi nici nu vorbim."
LUCA AL CRIMEEI, Sfântul, Puterea inimii, trad. Savga Evdochia, Bucuresti: Sophia, 2010., pag 80-84.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Sfantul Luca al Crimeei - Puterea inimii (Duh Suflet Trup)

Link direct pentru fisier in format HTML:
http://ia700801.us.archive.org/18/it...reaInimii.html

Link direct pentru fisier in format PDF:
http://ia600805.us.archive.org/21/it...ereaInimii.pdf

"Ce vom spune despre duhul animalelor?

Acestea, asemenea oamenilor, prin fire sunt purtătoare ale unui anume duh. Animale de aceeaşi specie pot fi curajoase ori temătoare, răutăcioase sau posomorâte, blânde şi vesele. Lor nu le sunt proprii formele superioare de înduhovnicire ca religiozitatea, simţul moral, cugetarea filozofică şi ştiinţifică sau percepţia rafinată artistică şi muzicală. Însă, dragostea şi muguri ai altruismului (generozitatea) şi, de asemenea, un simţ estetic le sunt caracteristice şi animalelor.

Lor nu le este proprie forma cea mai înaltă a dragostei, cea dumnezeiască, ci doar iubirea familială; însă, întru această dragoste, lebedele şi guguștiucii probabil că îi întrec şi pe oameni. Sunt cunoscute la perechile de lebede cazuri de suicid atunci când unul dintre parteneri a murit; lebăda rămasă în viaţă se înalţă sus de tot, îşi adună aripile şi cade la pământ, ca un bolovan.

Nivelul duhovnicescului (adică treapta măsurii de părtăşie la duh) este cu atât mai scăzut cu cât animalele sunt situate pe o treaptă mai de jos a scării desăvârşirii (relativ la ierarhia regnului). Excepţie de la aceasta face dragostea la păsări. Ca o paralelă, putem pomeni faptul că formele cele mai înalte de dragoste ​şi religiozitate sunt dezvăluite adeseori la oamenii simpli, neinstruiţi. Animalele superioare, fie ele şi numai purtătoare ale unei înduhovniciri limitate, trebuie să posede conştiinţă de sine într-o formă primitivă. Oare câinele nu ar putea spune: „Îmi este frig, sunt bolnav, stăpânul se poartă urât cu mine”? La animale, măsura conştiinţei de sine este determinată de dezvoltarea minţii şi de treapta de înduhovnicire accesibilă lor."
LUCA AL CRIMEEI, Sfântul, Puterea inimii, trad. Savga Evdochia, Bucuresti: Sophia, 2010., pag 94.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Bine ca nu avem 100 de topice pe tema asta. Raspunsul pe al treilea topic: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...d=1#post470259

Informația genetică
 

Sfantul Luca al Crimeei - Puterea inimii (Duh Suflet Trup)

Link direct pentru fisier in format HTML:
http://ia700801.us.archive.org/18/it...reaInimii.html

Link direct pentru fisier in format PDF:
http://ia600805.us.archive.org/21/it...ereaInimii.pdf

"Plantele, cu întreaga lor făptură, percep cu aviditate (pasiune, lăcomie) lumina, aerul, umiditatea, de care depinde întreaga lor viaţă. Ele se bucură de vânt, de lumină, de rouă, de ploaie, deci simt izvoarele lor de viaţă. De ce dar să nu admitem că ele percep şi simt viu aceste izvoare ale vieţii şi ale bucuriei lor - foarte probabil, în mod absolut diferit decât omul sau animalele, care nu au nevoie necondiţionată de lumină ca plantele? Plantele, poate mult mai intens decât animalele, simt caracteristicile cele mai fine ale solului, în care atât de bogat sunt ramificate rădăcinile lor, de care, la fel ca şi de lumină și de aer, depinde viaţa lor. Ştim noi oare cât de selectiv îşi aleg din sol diferite plante substanţele hrănitoare necesare anume lor şi nu altor plante? Oare nu este neîndoielnic că, pentru aceasta, plantele trebuie să fie înzestrate cu o sensibilitate aparte, care le lipseşte animalelor şi oamenilor? (Fechner. Gustav Theodor Fechner a trăit între anii 1801-1887 şi a fost un psiholog german. El este fondatorul psihofizicii).


„Nu trebuie să considerăm nervii drept un substrat indispensabil vieţii duhovniceşti. Corzile sunt Ťnerviiť viorii şi ai pianului. Însă şi fără să aibă strune, instrumentele de suflat produc o muzică minunată. Plantele nu au un sistem nervos vegetativ - fără de care la om şi la animalele superioare este imposibilă desfăşurarea proceselor de digestie, respiraţie, metabolice - şi totuşi, aceste procese au loc şi la plante” (Fechner).

Dacă întoarcem o frunză de viţă de vie cu partea inferioară către lumină, atunci ea se va răsuci cu îndârjire ca să expună la lumină partea sa superioară.

Instinctele de mişcare sunt uimitoare la plantele căţărătoare. La început, planta creşte în înălţime, apoi îşi îndoaie [îndreaptă] tulpina pe orizontală şi descrie un cerc, căutând sprijin. Cu cât mai lungă creşte tulpina, cu atât mai larg este cercul pe care îl descrie, iar dacă planta nu îşi află sprijin, înaintează mai departe. În cele din urmă, tulpina nu mai rezistă propriei sale greutăţi, cade pe pământ şi începe să se târască, în căutarea unui nou suport pentru căţărare. Însă şi în acest caz se conduce după principiul selectivităţii, căci planta nu se va înfăşură în jurul suporturilor anorganice sau organice moarte, ci întotdeauna în jurul plantelor vii, de care se încolăceşte cu aviditate (lăcomie), căci rădăcinile sale aflate în pământ vor muri repede şi ea se va lipsi de hrană, pe care mai târziu o va absorbi prin papile din planta pe care se caţără.

Sunt cunoscute manifestările de somn ale plantelor, când frunzele se îndoaie sau se pliază, florile îşi pleacă [înclină] corola şi se închid. Minunat sunt coordonate mişcările pistilului unor flori pentru fecundarea cu polen.
[...]
De la clasa protozoarelor se ramifică două lumi grandioase de fiinţe vii: ale plantelor şi ale animalelor. Complexitatea lumii vegetale a ajuns până la forme uimitoare, ca florile minunat mirositoare, palmierii şi chiparoşii eleganţi, măreţii cedri de Liban, stejarii puternici şi arborii sequoia, care trăiesc până la trei mii de ani. Comparativ cu acestea, par cu totul neînsemnate forme primitive ca polipii, holoturiile (castraveţii de mare), stelele de mare şi viermii, şi ar fi ciudat să recunoaştem însufleţirea acestor forme inferioare de viaţă animală, dar cu toate acestea să nu recunoaştem însufleţirea formelor vegetale superioare sau chiar grandios organizate.

Este cu totul neîndoielnic că întreaga lume vegetală şi animală e înzestrată cu darul primordial al Duhului Sfânt - duhul vieţii.

Pentru majoritatea naturaliştilor, sunt absurde şi sinistre învăţăturile vitaliştilor şi ale neovitaliştilor despre noua putere de viaţă. [vitalismul este un curent idealist în biologie conform căruia în organisme sunt forţe supranaturale care dirijează procesele biologice]"


http://ro.wikipedia.org/wiki/Informa..._genetic.C4.83

Informația genetică

Prin informație genetică se înțelege informația codificată în materialul genetic cu care este înzestrat orice organism viu, (unicelular sau pluricelular) de pe planeta noastră. Totalitatea informației genetice dintr-un organism se numește genotip.

Informația genetică este stocată în structura macromoleculară complexă a acidului dezoxiribonucleic (ADN), care este prezent atât în nucleul fiecărei celule (ADN nuclear care are rolul principal în stocarea informației genetice) dar și în afara acestuia (ADN extranuclear). [4]

Întreaga cantitate de material genetic dintr-un organism se numește genom. Există un genom nuclear și un genom celular. Genomul nuclear este reprezentat de una (la procariote) sau mai multe (la eucariote) macromolecule de ADN bicatenar denumite cromozomi. Numărul acestora este o caracteristică de specie, fiind același pentru toți indivizii unei specii și pentru toate celulele somatice ale unui organism.

ADN-ul reprezintă moștenirea biologică a unui organism și controlează dezvoltarea, reproducerea și auto-repararea acestuia. Pentru realizarea acestor procese este necesară transmiterea informației genetice ce se realizează prin copierea ADN-lui în proteine și alte produse. Copierea se face în două etape, transcripție și translație (la eucariote există o etapă intermediară de eliminare a intronilor):

transcripția constă în preluarea informației genetice a unor porțiuni din ADN de către o moleculă a așa numitului ARN mesager - ARNm;
translația constă în traducerea pe baza unui cod, numit cod genetic, a secvenței de baze azotate (ce reprezintă informația genetică preluată prin transcripție) într-o secvență de aminoacizi ( molecula de ARNm este „citită” de către niște organite celulare numite ribozomi, alcătuite din ARN ribozomal – ARNr - și alte biomolecule, și, pe baza informației conținute, este sintetizată din aminoacizi individuali catene polipeptidice ce includ și proteinele);

Codul genetic este universal, fiind același pentru toate organismele vii, în sensul că el face ca fiecărei secvențe de trei baze azotate (denumite codon) să-i corespundă un anumit aminoacid. Ultimele cercetări au pus totuși în evidență câteva excepții de la universalitatea codului genetic.

Pe macromolecula de ADN, care conține un număr extrem de mare de nucleotide, există între câteva mii și câteva sute de mii de secvențe polinucleotidice, numite segmente, care codifică sinteza unor proteine sau a altor biomolecule. Aceste segmente (ce sunt subdiviziuni ale cromozomilor) se numesc gene structurale. În afară de acestea mai există și alte tipuri de gene (gene operatoare, gene reglatoare, promotor) cu rol de reglare a activității genelor structurale (reglaj genetic).

Absența unui mecanism care să poată inversa direcția acestui proces de la proteine către ADN stă la baza faptului că experiența pe care un organism o câștigă în timpul vieții nu poate fi moștenită de ființele biologice.

Alterările apărute în transmiterea informației genetice între generații duc la mutații genetice și acestea la selecția naturală. [5]

Ansamblul însușirilor morfologice, fiziologice și biochimice ale unui individ, rezultate din interacțiunea genotipului cu mediul se numește fenotip. Diferitele caractere individuale sunt rezultatul interacțiunii informației genetice din moleculele de ADN nuclear și extranuclear cu condițiile de mediu. Cercetările recente au scos în evidență faptul că aceste interacțiuni nu sunt suficiente pentru a explica toate caracterele individuale, deci mai trebuie să existe undeva un stoc de informație. Unii cercetători încearcă să identifice noi structuri informaționale biomoleculare, în timp ce alții sunt de părere că această informație ar putea avea un suport de o altă natură (de natură spirituală). Deocamdată nici una din aceste versiuni nu a fost demonstrată, dar cercetările continuă.


Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Reiau mesajul de pe celalalt topic:


Eugen, ma bucur ca incepi sa-ti dai si tu seama cat de absurda este teoria evolutionista, postezi chiar tu dovezile, nu mai trebuie sa o fac eu.
Conform frazei de mai sus si teoriei evolutioniste oamenii si animalele complexe au parut din alterarea unor amibe (a informatiei lor genetice).
Informatia de mai sus ne spune de fapt ce scrie si in Sfanta Scriptura, ca fiecare specie are aceeasi informatie data la crearea lor de catre Dumnezeu, care se reproduce constant fara sa tina seama de ce face un individ. Poate doar sa se degradeze.

Sfantul Vasile cel Mare, in cartea sa Exaimeron ( facerea lumii in cele sase zile ) , spune ca zidirea s-a facut " ingrecata " ca o femeie insarcinata in a noua luna, cu toate zidirile din ea, gata sa le dea viata. Iar Duhul lui Dumnezeu incalzea adancul, " se odihnea deasupra apelor " , ca sa dea viata apelor si zidirilor.

Deci pamantul avea viata de cand Duhul Sfant incalzea adancul, dar nu avea si suflare de viata. Sfanta Scriptura la Facere ( cap. 1,1-2 ) , spune ca " pamantul era netocmit si gol " , dar nimeni nu stie de cand era, ca cele cu ochi inca nu se creasera, nu primisera suflare de viata. Ziua intai a creatiei a fost Duminica, caci atunci a zis Dumnezeu " sa fie lumina " ( Facerea l, 3 ) . De aceea El a inviat tot duminica, caci prin inviere a innoit lumina cea dintai. Lumina cea dintai a fost creata, iar nu necreata. Ea nu izvora din energiile necreate ale Duhului Sfant. Era o lumina cereasca a carei origine omul nu poate sa o stie. De asemenea, nici despre primele trei zile ale creatiei nimeni nu stie lungimea lor, ca inca nu era soare care sa rasara si sa apuna.

Soarele este numit de Sfantul Vasile cel Mare " caruta luminii " , spunand ca Dumnezeu a pus in soare numai putin din lumina creata in ziua cea dintai si a randuit ca soarele sa lumineze pamantul " ca o lampa " , adica muntii, codrii, campiile, raurile si marile, care implinesc porunca cea dintai, mereu curg si se aduna la un loc. Toate legile puse de Dumnezeu in univers, dupa care se conduce intreaga creatie, se numesc de Sfintii Parinti " temeliile lumii " si cine cugeta la ele se intareste in credinta si lauda cu mai multa tarie pe Ziditorul a toate, implinind cuvantul proorocului David care zice : " Cine va vorbi despre puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui " ( Psalm 105, 2 ) . Legile universului nu se schimba niciodata pentru ca sunt " temelii " ale intregii zidiri. Iar cand auzim pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, zicand : " Tatal Meu lucreaza si Eu lucrez " , sa intelegem ca Tatal lucreaza prin legile creatiei si ale vietii; iar Fiul lucreaza prin pronie, adica prin pazirea legilor universului, care formeaza temeliile lumii vazute.
Frumusetea zidirilor create de Dumnezeu este asa de minunata, incat si ingerii din cer se uimesc de armonia lor, dupa cum spune Iov : " cand s-au creat stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei " ( Iov 38, 7 ) . Armonia si frumusetea zidirilor au uimit pe sfinti, pe filosofii, pe intelepti, pe poeti, pe artisti, pe crestini si chiar pe pagani, inaltandu-i cu mintea la Creatorul a toate, Dumnezeu.Sfintii Parinti accentueaza ca prin cugetarea la zidiri multi au cunoscut pe Dumnezeu, au sporit in rugaciune, au inaltat imne de lauda Ziditorului si au ajuns chiar la rugaciunea cea mai inalta a mintii si a inimii. De aceea, spun Sfintii Parinti, ne este de mare folos sa cugetam la zidirile lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaste si iubi mai mult pe Dumnezeu.

http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/Facerea.html

http://www.crestinortodox.ro/credint...rea-69863.html

http://ro.scribd.com/doc/51024455/CA...m-Serafim-Rose

Recomandare de carte :

http://www.librariasophia.ro/images/zitem1.png


http://www.librariasophia.ro/img/poz...despre_rai.jpg

Multe ar fi de discutat... incepand cu genotip si fenotip... continuand cu Sistemul imunitar nespecific (înnăscut, mostenit) si Sistemul imunitar specific (dobândit)... apoi vorbind despre cognitie, afectivitate, inteligenta, intelect (rational si contemplativ)...

In aceea ce priveste filogeneza si antropogeneza, noi sustinem pertienta cosmologica a paradigmei stiintifice actuale ceea ce implica antorpologia conform creationismului evolutionist teist.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.

Dialoguri despre facerea lumii
 

Dialoguri despre facerea lumii

Autor: Părintele Platon Popovici
Nota editorului
Facerea lumii, fiind lucrarea lui Dumnezeu, este o lucrare spirituală, supranaturală. De aceea, ea nu poate fi prinsă în teorii sau teoreme, decât dacă acestea sunt şi teologice (aşa cum sugerează rădăcina lor lingvistică: teo). Or omul care trăieşte departe de Dumnezeu (de Teo), omul cu multă ştiinţă, dar fără credinţă, nu are cum să înţeleagă minunea biblică a facerii lumii şi a omului, ci va spune ca filozofii greci (când au auzit de la Pavel despre învierea morţilor): „Te vom asculta despre aceasta altădată”. (F. Ap. XVII, 31 -32).
Noi vă îndemnăm să citiţi această carte acum, nu altădată, şi, chiar dacă vă veţi găsi în postura filozofilor greci, veţi recunoaşte totuşi că lumea aceasta este mai mult decât materie, iar cunoaşterea ei cere mai mult decât ştiinţă, cere revelaţie. Pentru aceasta, Dumnezeu trebuie luat ca o ipoteză (speranţă), care apoi devine credinţă, iar mai târziu revelaţie (adevăr). Fericitul Augustin spunea: „Crede, ca să înţelegi".
Cuvânt înainte
De multe ori cele socotite simple şi clare se arată a fi confuze şi cu anevoie de înţeles. Aşa stau lucrurile şi cu învăţătura bisericească privitoare la Facerea lumii, cuprinsă în Scriptură şi tâlcuită de către Sfinţii Părinţi de-a lungul veacurilor.Peste aceste comori ale adevărului revelat s-au aşternut în ultima vreme straturi de mâl al erorii şi înşelării venite din partea „ştiinţei” omeneşti cu nume mincinos: astronomia, astrofizica, istoria, biologia, etc. care au încercat – şi au reuşit într-o nefiresc de mare măsură! – să înăbuşe acea sfântă învăţătură mântuitoare.
Datori sunt păstorii Bisericii ca fiecare la locul şi puterile sale să lumineze turma cuvântătoare scoţând-o din întunericul rătăcirii pierzătoare de suflete şi să o scoată la limanul adevărului.În trecut s-au răspândit o serie de concepţii înalte filosofice sub forma unor dialoguri fictive, aşa cum au fost vestitele dialoguri platonice. Ni s-a părut că această formă este lesnicioasă şi de mare folos pentru cele propuse, şi am recurs la ea cu unele adaptări. Astfel, aici se îmbină dialoguri fictive ale unor personaje imaginare cu o serie de comentarii preluate de pe internet, de pe bloguri şi forumuri, unde s-au dezbătut acele subiecte.
Ştiut este pentru obişnuiţii internetului că marea majoritate a participanţilor se folosesc de aşa numite „nick-uri” sau „useri”, pseudonime cu care se identifică în acele comentarii. Desigur, e un fel de a spune „identifică”, deoarece cea mai mare majoritate se ascunde îndărătul acestor „nickuri” rămânând astfel practic anonimi. De aceea ne-am şi permis folosirea şi citarea lor aproape integrală, modificând acele „nick-uri” şi plasându-le unde a fost nimerit, şi anume la „întâlnirea” lărgită, care, ca şi dialogurile anterioare, este tot o ficţiune literară, formă ce sperăm din suflet, va fi mult mai uşor „digerabilă” decât savante tratate teologice pe care nu le pot urmări decât puţini şi înţelege încă şi mai puţini.
Lectură de folos!
Părintele Platon Popovici - Dialoguri despre facerea lumii
- Legătura spirituală dintre Pământ, univers, şi om -
Editura Agaton, Făgăraş - 2009
Cuprins

• Cuvânt înainte
• Prima zi a Facerii lumii (cerul şi pământul; lumina şi întunericul)
• A doua şi a treia zi a Facerii lumii (apele, uscatul, verdeaţa/viaţa)
• A patra zi a Facerii lumii (luminătorii)
• Conflict între revelaţia naturală şi revelaţia supranaturală
• Locul şi rostul Pământului în univers. Omul - cununa creaţiei

Procuraţi această carte de aici !

Of...
Biologia cuprinde o specialitate aparte numita Etologie, care studiaza in mod comparativ comportamentul animal si uman. In facultate, profa. ne-a expus cateva documentare cu totul surprinzatoare pentru noi pe atunci: era vorba despre ...invatarea, destul de complexa, la unele specii de animale - inclusiv despre invatarea afectiva (cu actiuni succesive de expunere a modelului comportamental de catre "pedagog", apoi initierea puilor in exercitii de la simplu la complex, apoi corectura - feedback privind miscarile gresite incluzind si pedepse intelept ponderate...:), uneori cu mult mai intelept decat vedem in familiile si scolile noastre..., apoi exercitii de "sinteza", recapitulari, sporirea gradului de complexitate a antrenamentelor etc.).
Nu spun cum e sa vezi puii de cimpanzeu, ca sa dau un exemplu, invatind sa ...spele cartofii la rau, inainte de a-i manca. Sau cum coopereaza, in echipe cu roluri bine / inteligent alese (dupa "aptitudini" sau..."talanti") delfinii, ori rechinii, ori tigrii, ori lupii in capturarea prazii (atacuri cu evidente valente de strategie militara si solutii tactice).
Sau cum are loc fenomenul atat de omenesc al "insightului", al descoperirii solutiei in probleme pe care oamenii uneori nu le pot rezolva inteligent (ci izbesc cu pumnul, cu ciocanul, cu spada, cu tunul, cu bomba nucleara): e vorba despre ceea ce in psihologia inteligentei numim atingerea scopului in mod indirect, prin construirea/creatia de mijloace adecvate obstacolului intampinat si situatiei problematice.

Si multe alte dovezi ale indiscutabilei organizari inteligente a psihicului animalelor.

Pe de alta parte, noi oamenii avem atat de multe conduite pur animale: agresivitatea (si corelatele ei biologice, fiziologice, dar si de mimica si gestica - exact ca la majoritatea speciilor de mamifere), conduita imperecherii (inclusiv conduitele de flirt...:), luptele pentru putere, momentele de "loisir"...:) etc.

Insa textul citat omite cateva lucruri indiscutabile printre care:
a) dezvoltarea mai lenta a omului comparativ cu puii de cimpanzei (care ne dau clasa la inteligenta in primul an de viata, comparativ cu puiul de om, inclusiv invata unele cuvinte omenesti denumind corect litere, cifre, silabe, cuvinte intregi, ceea ce copilul sugar nu izbuteste decat uneori / la care sa adaugam capacitatea de categorizare/sortare pe clase de obiecte precum si unele sesizari ale relatiilor cauzale!) PANA LA APARITIA FUNCTIEI SEMIOTICE A LIMBAJULUI, apoi, dupa dobandirea mecanismelor semiotice, inversarea totala a progresului conduitei inteligente, in favoarea indiscutabila a omului (unii copii avind la 5-6 ani capacitati de rationament superioare adultului mediu dezvoltat IQ si cunoscind bine cateva limbi straine, printre care germana, greaca si latina pentru un copil roman de pilda);

b) extrem de omeneasca functie de autoreglaj verbal care este VOINTA, in ipostaza ei NU de sustinere a actiunii prin efort voluntar (bovin) CI PRIN ABTINERE, PRIN AMANAREA GRATIFICARII/RECOMPENSEI, PRIN TOLERANTA LA FRUSTRARE. Printre altele, aceasta capacitate nu doar ajuta si stimuleaza la dezvoltarea gandirii si inteligentei creatoare, insa e implicata cu rol-cheie in insusi miezul credintei crestin-ortodoxe! (vorbim despre nevointa precum si despre nadejde, trecind astfel prin incercari si ispite...)

Prin multe se distinge omul de animale, prin multe se aseamana, in multe suntem la concurenta.

Eu imi pastrez in continuare atitudinea de prudenta fata de orice generalizare pripita. Sunt atat de multe nuante fine.... Cei care au studiat biologia comparata si psihologia comparata stiu la ce ma refer... Ceilalti, bine ar face sa studieze! Vor avea surprize mari iar lumea va parea cu mult mai frumoasa... Si vom exclama cu si mai multa mirare "Doamne, minunat e lucrul mainilor Tale!"

Multumesc pentru mesaj si pentru indemnul la studiu frate Ioan Cezar.

Patristica afirma inechivoc ca "omul este animal indumnezeit".
Referinte:
NELLAS Panayotis, Omul - animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, trad. diac. Ioan I. Ica jr. Sibiu: Deisis, 2002.
IOAN DAMASCHIN, Sfântul, Dogmatica, trad. Pr.Prof. Dumitru Fecioru, București: IBMBOR, 2005.

Din cate am inteles pana in prezent, omul este trup si suflet spiritual aflate intr-o legatura indisolubila ontogenetica, psihosomatica (astfel antropologia patristica ortodoxa este departe de cele doua mari extreme: maniheismul si materialismul; ce le ragasim chiar si in literatura ortodoxa crestina si nu doar in literatura altor culte crestine)

Astfel, gandirea care este ontolgic specific umana implica mintea (constiinta, liberul arbitru...) si deci intelectul, care este un complex rational-afectiv. Astfel doar in cazul omului putem vorbi de minte induhovnicita, care implica atat intelectul induhovnicit (cu cele doua ramuri mari: ratiune si contemplatie) cat si afectivitate induhovnicita. Intrucat in om legatura suflet spiritual si trup este psihosomatica, evident ca si trupul este indumnezeit (prin har) si asfel se distruce orice extremism fie maniheist fie materialist.

Deisgur ca si animalele rationeaza, desigur ca si ele au afectivitate, insa in cazul lor din punct de vedere ontologic, nu putem vorbi de constiinta duhovniceasca, nu putem vorbi de intelect contemplativ... ci doar de o cognitie bazata exclusiv pe ratiune, inteligenta "condusa" de o vointa libera afectiv-inteligenta ce nu are posibilitatea ontologica de cognitie duhovnicesca.
De aceea "educarea" animalelor este exclusiv in ceea ce priveste cognitia lor specifica vointei inteligent-afective.
Consider o mare taina "saltul" ontologic duhovnicesc. Omul ori inviaza (intai suflet spiritual inca din aceasta viata, in Sfant Biserica, prin Sfintele Taine... si apoi trupul) intru Hristos... ori alege o vietuire animalica care se va sfarsi in nefiresc si moarte duhovniceasca definitiva.

Sper sa fi inteles corect. Te rog frate Ioan Cezar sa ma corectezi (dupa cum am precizat in alte randuri "ma pricep" la teologie si stiinta cosmologica, insa la stiinta psihologica intelegerea mea este la nivel de baza).

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Da, putem discuta despre multe lucruri, dar despre dovezi ale evolutionismului observi si tu ca nu putem discuta, nu avem despre ce.
Nu stiu care "noi", parca spui de o secta (presupun ca e vorba de Kalomiros si adeptii sai).

Cei care afrima inechivoc ca "omul este ANIMAL indumnezeit" nu se "tem" de teoria evolutionista (care sustine o antropologie exclusiv materialista), ci pentru o eshausitivitate antropologica si filogenetica sustin pertinent creationismul evolutionist teist.

Dupa cum am precizat in numeroase randuri, in contemporaneitate Sfantul Luca al Crimeei confera un sens existential ortodox paradigmei stiintifice actuale (inclusiv genetica ce implica arborele filogenetic si evident teoria evolutionista). Desigur antropologia nu se poate limita doar la fiziologie, latura duhovniceasca fiind exprimata inechvoc in expresia filocalica: "omul este animal indumnezeit".

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Omul - chip al lui Dumnezeu si chip al animalului
 

Omul - chip al lui Dumnezeu si chip al animalului
Ce il deosebeste pe om de animale?
Exista o multime de incercari de a-l defini pe om. Pentru Aristotel, omul era un animal social. Pentru Bergson si Blaga, un animal care fabrica unelte. Pentru Feuerbach, omul este ceea ce mananca. In sfarsit, pentru Darwin si adeptii lui, omul nu este decat o prelungire a maimutei, iar Thomas Hobbes face o afirmatie care pare sa curme orice aspiratie la noblete a omului. Pentru el, omul este lup omului.
Unii, precum Nietzsche, pun la baza fiintei umane vointa de putere, iar Freud vede in om un ghem de instincte peste care domneste sexualitatea, care determina orice activitate a omului (libido). Omul mai este vazut de unii si drept un animal care iubeste frumosul. Desigur, aceasta afirmatie, precum si cea a lui Pascal, care pune in fata rationalitatea si constiinta mortii, par sa nu excluda din alcatuirea fiintei umane si un oarecare fior metafizic.
In ce ne priveste, credem ca toate aceste afirmatii se potrivesc omului, insa nici una din ele nu poate fi luata drept adevar cuprinzator. Da, omul este un animal - dar un animal indumnezeit!
Citeste aici :
http://www.crestinortodox.ro/editori...lui-70283.html

Frumos imi pare cum ai dezvoltat, frate Eugen! Multumesc...:)
Ciudat insa, si spun asta cu mirare fata de mine intrucat ma surprinde reactia mea emotionala, ciudat asadar imi pare sa gasim in patristica expresia "animal..." pentru om. Pur si simplu ma surprinde, nu ma asteptam. Iar asta e foarte bine, imi da putin de furca. E provocator...:), ma ciupeste de bratul amortit al unor rutine poate prea des folosite si amenintate cu rugina.
Chiar asa zice? "animal indumnezeit"? .... daca ai sti cate bate am incasat pentru aceasta idee, si cata vinovatie am resimtit mai apoi... Acum insa, iata, aflu ca Parintii folosesc ei insisi aceasta expresie. Sunt iarasi bulversat... Nu mai pricep nimic...:)

Stim cu totii ca omul este un univers deschis, limitele acestui univers fiind aceleasi dintotdeauna: abisurile tenebroase ale caderii, ale pacatului si ale patimilor si inaltimile sau piscurile senine ale virtutilor. Pacatele, patimile, ca fiind isbucnirile cele mai violente si grosiere ale energiilor si resurselor umane, si virtutile, care constituie adevarata vocatie si lucrare a omului, au fost aceleasi de la inceput, desi au fost numite diferit. Ceea ce s-a schimbat nu este atat modul lor de desfasurare, cat mai ales intensitatea si generalizarea lor – sustine Parintele Ioan Cristinel Tesu, in lucrarea sa „ Omul – Taina Teologica „ - aparuta la Editura ,, Christiana „ din Bucuresti.

N-ai motive Ioane să te bulversezi chiar aşa la acest titlu care nu este altceva decât o parafrază-replică-corecţie la celebrul adagiu antic, anthropos zoon politikon (omul animal social) a lui Aristotel. Extensia semnatică a lui zoon bate şi spre creatură/făptură-vietate, întrucât este rudă apropiată cu zoi (viaţă)

Aha! Frumos...
Multumesc, Mihail!
Asemenea, Cristian!

E vorba de cadere si indumnezeirea omului in Biserica. Eugen a punctat oarecum corect in primul mesaj, dar in al doilea s-a dus tot la ce il pasioneaza, evolutionismul. Am gasit cartea respectiva integral aici (are putin peste 100 de pagini): http://www.scribd.com/doc/2514477/Pa...al-indumnezeit
Dupa caderea lui Adam omul a pierdut asemanarea cu Dumnezeu si s-a facut mai mult asemanator animalelor. Abia prin indumnezeirea prin har omul devine om intreg, asa cum a fost creat de Dumnezeu. Fara legatura cu divinitatea e superior animalelor doar prin chipul estompat pastrat la cadere.
Eugen priveste multe lucruri prin prisma evolutionismului teist, preluand de la cei ce l-au sustinut. Kalomiros si cei ce i-au adoptat ideile folosesc citate scoase din context si interpretate gresit ca sa sustina evolutionismul teist.
Daca nu ai timp sa citesti gasesti un mic rezumat al acestor idei aici: http://www.intratext.com/IXT/MOL0002/_P1.HTM
P.S. Pe coperta primei carti, care face parte din colectia Dogmatica, gasim un scurt pasaj in care nu se explica de ce e importanta dogma pentru credincios ( e chiar prima pagina). Merita citat: "In viziunea ortodoxa Biserica nu este altceva decat Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu intrupat ca Revelatie deplina in continuitatea eficientei Lui mantuitoare in istorie prin Duhul Sfant.
Dogmele concentreaza in formule sintetice si paradoxale miezul revelatiei umnezeiesti si indumnezeitoare propovaduite, explicate si actualizate de Biserica." Si in final se da un citat din Par. Staniloae: "...Renuntarea la delimitarile lor (dogmelor) ar transforma adancimea fara fund a misterului intr-o balta fara semnificatie in care e posibil orice, dar nimic cu adevarat nou si profund."

Acum am vazut ca e acelasi articol cu cel din al doilea link dat de mine.