Era vorba de manastiri, de drumul spre calugarie.
Ati ajuns la ingrijit morminte si alte lucruri.
Si promitea sa fie un subiect asa interesant.

Bine spus, Sophia.

Sa urmarim drumul spre calugarie al sfantului Ioan Iacob Hozevitul.

S-a născut la 23 iulie 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Ecaterina şi Maxim Iacob, fiind singurul copil la părinţi. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea "Iliuţă". La 6 luni de zile de la naştere, mama pruncului Ilie îşi dă sufletul. După doi ani, moare şi tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinţii. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinţei, învăţându-l de mic cu rugăciunea, postul, cercetarea bisericii şi respectarea rânduielilor creştineşti. În 1923 a decedat şi bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan şi lipsit de mângâierea părinţilor şi a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă şase copii.
Primii ani de şcoală îi face în satul natal, iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" la Lipcani-Hotin şi liceul "Dimitrie Cantemir" la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.
Dorul spre Împărăţia lui Dumnezeu şi al vieţii pustniceşti, după exemplul şi pilda Părinţilor care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viaţa monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac călugăr!" După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: "Mănăstirea!" Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde face ascultare, la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.



Sursa:



http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Iacob_Hozevitul

Graba este mare !
In ziua de astazi toata lumea fuge catre nicaieri . Chiar si cei care tot mai cunosc cuvintul lui Dumnezeu , in ultimul timp, se grabesc ca si ceilalti .
De ce asa ? Ca sa se vadeasca , desigur, cei drepti !
Nu sunt eu acela , caci si eu ma grabesc ca si voi , dar mereu imi atrage atentia graba generala a oamenilor .
Iar acum este o asemnea situatie !

Mersul la calugarie, care vad ca intereseaza mult probabil tot pe cei care nu vor sa faca asta, nu este ca bautul apei de dimineata !
Nu te scoli de dimineata si ii spui maicii ca la prinz pleci la minastire , dupa care te si duci pina ajungi la adinci batrinete !
Ce bine ar fi fost sa fie chiar asa de simplu !
Mersul la calugarie nu vine decit f. rare ori , pe un teren arid !
Cel mai frecvent , tinerii care imbraca haina de doliu pt. lumea aceasta sunt cei proveniti din familii cu o buna , sau o mare, inclinare spre Dumnezeu .
Sunt proveniti din familii care nu pun sapa pe umar duminica , care nu merg la biserica din ocosism, pt ca altfel ridea lumea de ei si spun ca sunt slabi !
Sunt provenitii din familii care au respectul si cultul mortilor f. viu stiind ca cei plecati din lumea aceasta nu sunt morti si rupti de noi .
Cautati si vedeti istoriile familiilor celor care mergind la calugarie au facut nevointa de renume .
De aceea spuneam ca sunt frumoase istorioarele despre oamenii mari ai neamului , calugari sau nu, si ca acestea trebuiesc invatate pe de rost si nu citite precum jurnalele mondene .
Daca nu citim cu luare aminte vietile acestor eroi ai credintei , apai toata curiozitatea si uimirea la aflarea povestii lor este fara folos .
De aceea ne grabim catre nicaieri , de aceea ne alegem viata usurica si bine-placuta , de aceea suntem din ce in ce mai superficiali, de acea vrem distractie si bine si nu jertfa , de aceea refuzam crucea pe umeri si jinduim la viata mondena, adica prezenta,crezind cu tarie ca Hristos are ca trasatura esentiala iubirea nejudecata si fara masura si ca indiferent ca facem ceva din poruncile lui ori ba , noi tot ne mintuim cit de cit !
Asta arata ca cu nimic nu raminem din lecturile facute . Doar curiozitate, mereu aceiasi curiozitate ispititoare ! Ca si atunci cind vrem sa stim, de exemplu, cum este drumul spre calugarie ... si atit .
Altceva nu ne intereseaza nimic , da sa stim repede asta !
Daca la scoala ai facut istoria neamului si geografia partiei si marematica si si altele asemnea doar ca sa le uiti si sa cada in indiferenta, asemenea lecturilor duhovnicesti,pai degeaba am trecut prin scoala, precum gisca prin apa.
Dialogul meu cu fratii pe lucruri serioase , chiar si numai despre lecturile duhovnicesti, nu le fac pt. a avea motiv sa critic , ci pt. a putea avea impreuna niste puncte de reper imuabile , nerelative si netagaduite , ale credintei si ale facatorilor de credinta.
Altminteri nu facem vorbire cu folos , ci doar vorbarie . Si decit vorbarie mai bine renuntam si ne apucam macar de batut metatnii pina cind , tot aplecindu-ne , ne fug ispitele si gindurile pagubase din minte .

Deci daca ne abatem pe subiecte conexe nu este nic un rau .
Cui nu-i place lucrul acesta poate ramine in stend-by sine die ca nu au ce pierde ci din contra pot cistiga un moment de infringere a grabei catre nicaieri.
Ca la drept vorbind , ce sa tot discutam despre mersul la calugarie in zeci si zeci de foi ?
Lucrurile mari nu sunt atit de complicate precum le-am crede . Sunt simple , dar trebuiesc puse in practica, facute si nu discutate, filosofate .
Ce este mai simplu decit ca atunci cind ti se spune sa asculti , trebuie sa asculti cu dragoste , sau sa te saracesti absolut de tot, tot cu dragoste, s.a.m.d. .
Ortodoxia este mai putin cu discutia , cu filosofia si mai mutl cu facutul , cu traitul, cu pututul.
Interesul si curiozitatea noastra trebuie sa fie la "putut" nu la speculatii si filosofeli .
De filosofeli se ocupa duhovnicii . Novicii trebuie sa-si puna toata increderea in ei , ca de aceea cauta monahismul, iar ei sa aibe grija de partea lor, pututul !
Nu va suparati surorilor de discutii conexe si fiti convinse ca atunci cind este de scos ceva folosiotor la iveala, din aceste discutii, acesta va aparea doar in masura in care se face precum zicea gheronul Cleopa : rabdare !
Dar cind ne pierdem rabdarea , ce sa mai facem ?
Rabdare , rabdare , rabdarica !


Asta este parerea mea si cu multa rabdare o asez aici !


NB: cit despre postat articole intregi prin tehnica copy-paste eu am avut mereu o rezerva , ca sa nu zic alfel. Posati cel mult linkul si invitati la lectura sau dati la interesati pe privat . Nu cred ca este potrivit sa rescriem carti .
Chiar strict la subiectul despre "drumul..." sunt proloage (pe care sunt convins ca un crestin sirguincios le citeste in fiecare zi, cel putin aici pe prima pagina a site-ului in forma restrinsa) sunt vieti de sfinti , sunt carti auto si biografice pe nume in parte .
Ma repet , nu cred ca este o idee inspirata (dar poate este si nu o vad eu din mare rautate !) sa retiparim, retranscriem , carti deja editate doar din dorinta de a umple pagini .

Of, mai Zaharia.
Tu spui niste lucruri si tot tu nu le aplici.

Nimic nu este simplu, precum incerci sa explici tu.
Gata, sunt dintr-o familie credincioasa si ma fac calugar. Sau oamenii care lucreaza duminica la camp, ca asa le place lor.

Macar in vacante si tot am mai fost pe la sat si am vazut ca animalele din curte mananca si duminica si isi fac nevoile, trebuie mulse si adapate si duminica.
Si gradinile trebuie udate vara si duminica.
Si de multe ori taranii sunt nevoiti sa termine niste lucrari din motive meteorologice, sau de siguranta. Ca recolta aia se face cu truda.
Eu cred ca unii ar prefera sa mearga la biserica...
Nu stiu, poate ma insel.

Si mantuitorul mai ajuta oamenii si facea minuni si sambata si cate probleme a avut pentru asta. Si mai stii cum explica lucrurile?

Sigur ca e de preferat sa mergem duminica la biserica, dar uite ca sunt si oameni care sunt nevoiti sa munceasca (in fabrici sau pe ogoare). La fel si in zilele de sarbatoare. Cineva trebuie sa faca grau, legume, branza, haine si alte cele care ne trebuie.

Pe urma de ce ne intereseaza drumul spre calugarie daca oricum nu-l vom bate (majoritatea dintre noi)?
In primul rand ca sa aflam cum au ajuns altii mai buni ca noi acolo si cum s-au format si cum au ajuns sa scrie si sa ne invete ceea ce au scris si ne-au invatat.

In al doilea rand sa stim ce inseamna manastire in ortodoxie. Ce viata este acolo, ce se face acolo, cum se traieste, de ce e nevoie de ea, de ce s-a inventat si de ce unii aleg acel drum, de ce unii raman pana la capat, iar altii nu. Ce isipite si greutati. Aflam din presa diverse intamplari dramatice si judecam, dar habar nu avem ce se intampla cu adevarat acolo si de ce.
Am mai spus ca ma deranjeaza ca am vazut multe lucrari in acest sens la catolici, dar la noi nu.

Si de unde stim noi, ca poate vreunul din noi va ajunge macar la batranete intr-un astfel de lacas, la picioarele lui Dumnezeu?

Multi se duc la manastire la duhovnici, sau cauta ajutor acolo. E bine, dar oare ce ii face pe oamenii aceia mai buni, mai tari? Si asta ar fi interesant de aflat.
Cum rezista ei acolo la viata si ascultare si izolare si sa fie si buni?

Uite cate intrebari fara raspuns inca.

Si poate mai sunt si tineri care citesc pe aici si se intreaba cum se ajunge la manastire. Ca in rest te duci la institutia cu pricina (facultate de teologie, sau medicina, sau inginerie etc.) si te informezi asupra conditiilor, examenelor, si alte cerinte.

Totul este interesant pe lumea asta si nimic intamplator. Si eu una nu pot sa merg pe un drum cu ochii inchisi si sa spun: "nu ma uit la aia/ala ca eu oricum nu am treaba cu ea/el, ca eu am alt tel." Ba ma uit, ca sa cunosc lumea macar din curiozitate si cultura generala, daca nu pentru a afla cum sa ma descurc in ea.

Noi generatiile mai vechi am avut un soc de la un moment dat. Eu asa l-am resimtit. Asa de prin anii 1995 incoace. Un soc informational. Au aparut brusc atatea noutati in acelasi timp si inca mai sunt. Si nu puteai/poti sa te descurci fara. Unul tanar le prinde din zbor si din fasa si pe rand si fara probleme.
Noi am dat cu capul de ele (si nici nu ni le-a explicat nimeni): PC, carduri de banca (pentru salarii si pensii), celulare, internet, aplicat la posturi (inclusiv concurenta), profesii noi, ale noastre mai vechi sunt depasite si etc.
Traiam bine si inainte fara multe din ele. Azi nu mai putem, trebuie sa le invatam si folosim. Chiar si batranii trebuie.

Vreau sa spun ca trebuie sa stii de toate pe lumea asta, ca sa nu ai suprize.
Chiar si in biserica trebuie sa inveti mereu. O vreme nu ne intereseaza coliva, inmormantari, facut/ingrijit mormintele, pomeniri, chiar nunti sau botezuri.
Ce treaba avem noi cu ele. Si pe urma vine vremea pe rand sa ne insuram, sa facem copii, sa fim nasi, sa ne ingrijim parintii si...sa moara ei, pe urma si noi.

Si poate vine vreun copil dintre rudele noastre si zice ca vrea sa se faca preot, calugar, astronaut, si etc. Cum, ce fel, ce e aia si etc.


Revenind la subiect.
Mi-a placut biografia postata de antoniap.
Si eu tindeam sa cred ca oameni ce provin din familii credincioase devin in general calugari sau preoti.
Uite ca nu este asa. Ioan Hozevitul este un exemplu: a avut singur aceasta chemare, caci era orfan (inclusiv de bunici) de mic copil.

Asa din cate am observat din biografii de monahi cunoscuti:
- provin din familii sarace si numeroase si credincioase (macar unul din parinti)
- la unii iau drumul calugariei si alti frati si/sau surori
Dar sunt si unii din familii mai instarite.
Altii fac alte studii inainte de a se calugari: medicina, arta, teatru (multi actori se duc spre teatru). Oare ce le schimba lor drumul, asa dintr-o data?
- poate se duc si din alte motive, (fara a neglija credinta), de ex. nu reusesc in lume, sau sunt singuri, nu se pot casatori, sau din motive de sanatate (mai ales psihica).
- cum citeam intr-un articol, pana si raufacatori, din puscarii aleg brusc acest drum. O transformare uluitoare.

Altii se duc la batranete. De ce oare? (mari academicieni, scriitori, etc.)

Si cum se adapteaza toti acestia la muncile fizice, post si nesomn acolo?
Cum rezista?
Ne-ar fi si noua util sa stim!

Si da, conditia fundamentala este credinta. Dar cati o constientizeaza in asa masura in tinerete, incat sa renunte la lume, la o familie, la copii, etc.?

Si ce ma mai uimeste. Unii nu au scoli. Cum ajung totusi si au si timpul si conditiile sa scrie carti?

Unii capata un anume har, anumite puteri de la Dumnezeu (nu stiu daca dintotdeauna, sau mai tarziu, in manastire): de duhovnicie, clarviziune (am inteles ca parintele Boca era asa), puteri vindecatoare etc.

Am citit de curand in Formula As despre un alt monah, eremit, care era invadat de oameni pentru spovedit si ajutor. Si era bland si bun (pentru mine asa trebuie sa fie un monah adevarat si incerc sa aflu de ce totusi alti sunt atat de duri cu oamenii). Il chema Paisie Olaru.

Deci lucruri interesante de aflat:

1. Conditii (lumesti) pentru a deveni monah - scoala, sanatate, aprobari, selectie
2. Credinta
3. Viata in manastire
4. Ispite si alungarea lor, neputinte, greutati
5. Cum fac femeile?
6. Cum renunti la lume (familie, copii, etc.)
7. La batranete
8. Biografii interesante
9. Haruri deosebite
10. Pustnicie

etc.

Am auzit in media de curand ca in unele tari a aparut un proiect interesant: manastire pentru scopuri terapeutice.
Se duc oameni si se retrag pentru o vreme acolo, timp in care se mai transforma, se vindeca.
Consider foarte interesanta si buna ideea. Ai nevoie de asa ceva: sa te retragi din lume si sa ai si un duhovnic adevarat cu care sa poti discuta mereu si sa te ajute sa-ti gasesti drumul bun, ca se te vindeci.
Bun pentru burn-out, depresii, dependente etc.
Daca tot am cazut de acord ca in loc de medic te poate trata si credinta, atunci este minunat.

Te rog sa ma ierti , in cazul in care asteptai un raspuns si de la mine , deoarece la ceea ce ai posta tu nu pot sa-ti raspund .
Felul tau de a fi , de a gindi , de a vedea lumea , viata, modul in care ai fost educata (ca ti s-a ingaduit sau ti s-a cultivat acest fel ), modul in care voiesti tu sa fi ... este absolut special .
Rareori am vazut asemenea fiinte cu atitea ambiguitati si controverse chiar pe lucrurile clare, fiinte care se zbat pur si simplu sa le fie bine , sa inteleaga ceva , sa puna ceva la punct, sa clarifice ceva , pt. ca imediat dupa ce au rezolvat/realizat acel ceva sa inceapa sa o ia de la inceput ca si cind pierde constiinta si experienta lucrurlui rezolvat .
O fiinta plina de intrebari, si anguasa lipsei aparente de raspuns, despre lucruri precum : de ce semnul exclamarii se face astfel, de ce ziua este lumina , de ce adevarul este adevarat, de ce sfintii se sfintesc, de ce smerenia te baga in Rai si de ce mindria te osindeste, de ce un viitor calugar care vrea sa isi inchine viata lui Hristos, in modul cel mai deplin, merge in minastire, de ce dece-ul este de ce si nu-ul nu, s.a.m.d. ?!?!
Pe mine , felul tau de a fi ma epuizeaza, ma consuma atit de repede si de detot , incit nici o noapte de lectura nu ma extenueaza asa.
Citindu-te pas cu pas ma imboldeste inima sa discut cu tine , sa iti spun cite ceva din ce stiu eu dar cind termin postul tau sunt pe nicaieri . Este ca si cind mi-as propune sa alerg catre nicaieri desi stiu ca mai este mult pina departe .
Nu iti imput tie nimic ci doar ma marturisesc si incerc sa te observ cit mai bine, poate-poate te voi intelege. Nici nu incerc sa iti imput vreun dialog sau vreo dorinta de comunicare .
Tot ce fac eu este din vointa si raspunderea mea .
Dar asemenea intimplari au fost extrem , extrem de rare in viata mea si pt. asta ma mir si deobicei stau deoparte pt. a nu-mi pierde "energia" .

In concluzie ai un dar nativ de a ma extenua in discutii , ceva de ...uimit .
Astfel , la ultimul tau post , nu pot raspunde .
Dar la atitea intrebari se va gasi cine sa te convinga cu folos .
De mai multe ori am incercat sa-ti reconstitui portretul , sa-i zic robot, si sa-mi imginez ce chip ai avea transpunind in trasaturi fizionomice particularitatile tale psihoemotionale .
Dar de fiecare data am renuntat, m-am lasat pagubas . Avalansa aspectelor, informatiilor, este atit de mare si de contradictorie incit cu greu pot eu sa fac acest portret.
Si o ultima marturisire : cred ca linga tine traieste fie un mucenic (de care nu stie nimeni) fie unul asemanator tie !

Iarta-ma ca mi-am permis sa ma destainui si nu-mi crede ca am facut-o cu vreun interes !

Frate Zaharia, poate ne pripim, putin... Fiecare incearca sa scrie cu sufletul, iar asta conteaza cel mai mult (apropo si de evitarea copy-paste-ului, unde bucatica noastra de suflet nu se mai regaseste). Cine stie cand, se vor aduna toate gandurile, si dintr-o ambiguitate aducatoare de dureri de cap, sa rasara cea mai lucida plasmuire a Cuvantului lui Dumnezeu... Niciodata nu stim ce ne ofera ziua de maine!...

Oare ce-ar mai fi de spus in acest sens? Fiecare dintre voi are dreptate in felul lui, iar asta inseamna ca adevarul este pe undeva pe la mijloc. Si eu sunt de parere ca omul, chiar daca intra pe-aici mai mult pentru flecareala, nu se poate sa nu-i fie de folos daca afla cum vietuiesc monahii si cat sunt ei de aproape de Dumnezeu.
Imi amintesc la noi in sat a aparut dintr-o data un "zvon pentru calugarie"... Multi feciori si fecioare au plecat atunci spre manastiri. Ideea ca cei ce aleg aceasta cale, provin intotdeauna din familii de oameni credinciosi, nu e tocmai reala. Si din Sinaxar aflam multe astfel de cazuri. Stiu ca atunci, parintii multor copii s-au scandalizat si au facut tot ce le-a stat in putere sa-i intoarca acasa. In putine cazuri au reusit, dar si atunci nu fiindca au fost convingatori, ci fiindca acei tineri nu erau facuti totusi pentru un trai atat de aspru.
Daca taranii aceia razvratiti, ar fi inteles ca nu exista implinire mai mare pentru un parinte in afara de aceea de a oferi un copil slujirii lui Dumnezeu, poate ca si-ar fi tocit genunchii pentru ca pruncul lor sa se intareasca in credinta si sa reziste, nicidecum sa alerge cu militia la manastire ca sa-l intoarca!
Niciodata nu stim cum lucreaza Dumnezeu. De multe ori ramanem surprinsi cand aflam ca "cutare" om, care obisnuia sa-si bata nevasta si s-o goneasca de-acasa, acum este la manastirea "Cutare", de nerecunoscut: are atata smerenie si blandete incat nici nu poti sa crezi ca e acelasi om. Sau despre actori pe care i-am vazut in filme in roluri nu tocmai ortodoxe, pe care ascultandu-i acum nu te mai saturi... Oare cati dintre cei de pe-aici nu cocheteaza cu acest gand, daca n-ar avea atatea obligatii? Cati de pe-aici nu privesc cu amaraciune ca si-au irosit viata, cand poate ar fi fost mult mai de folos sa aleaga demult, calea monahala?... Am un fost coleg de gimnaziu, care a intrat in manastire (undeva in Bucuresti) de prin anii "80. Ne vedem foarte rar, dar cand totusi se intampla, ma simt ca un ratat in comparatie cu el. Ca sa nu spun cat mi-e de drag!...
In noaptea de Anul Nou, am stat in biserica alaturi de un calugar bartan, la strana, care canta de-ti venea sa plangi. La sfarsitul slujbei, Parintele i-a multumit pentru prezenta si ne-a amintit ca el este tatal Angelei Gheorghiu, (intamplator din acelasi sat cu sotia mea), care s-a calugarit tarziu in viata...
Toate acestea nu pot trece pe langa noi fara sa lase urme adanci. E mare lucru sa faci din "talantul" tau, un izvor de lumina!... Ce facem noi pe-aici e amagire si pierdere de vreme... Si caderi... Caderi fara numar/ fara numar!... Pe cine indreapta vorbele noastre? Fiecare cauta altceva, fiecare are alte principii care "nu se pupa" nici cu ale lui X, nici cu ale lui Y, nici cu ale lui Z... Dimpotriva, aceasta diferenta de gandire, in loc sa ne inblanzeasca, mai rau ne inraieste si parca tot cautam, doar-doar gasim ceva in textul lui X, Y, Z, de care sa ne legam, omitand sa facem ceea ce suntem chemati sa facem: fapta buna!
Pe de alta parte, recunosc in ultimul timp, la cei care altadata erau (eram!!!) in razboi fatis, pace si bunavointa, ceea ce nu-i de colo. In schimb au aparut altii, plini de vigoare, care ne dau lectii de ortodoxie si ne explica cine este si cine nu merita sa fie sfant, chiar daca este praznuit de Biserica in fiecare an!... Si iar ne implicam, si iar cadem cand poate este cel mai simplu sa trecem mai departe si sa spunem o rugaciune, cat de mica ar fi ea!...
Maine este Sf Antonie cel Mare... Ce dovada mai clara despre dragoste si credinta, mai avem nevoie? Bietul de el se ostenea in pustie, iar cand a dorit sa vada masura ostenelilor lui, Dumnezeu l-a trimis in Alexandria, la un cizmar, ca sa inteleaga de ce ii este mai drag cizmarul? Eu sunt convins ca multi ostenitori ai manastirilor sunt cu mult sub bucuria duhovniceasca pe care o au unii mireni, prin cine stie ce catun uitat de lume... Pentru ca daca avem credinta, dar ne lipseste smerenia, ne asemanam... stim noi cui!...

off topic
 

Sophia: cred ca Zaharia nu s-a referit la cei care vor dar nu pot din diverse motive, ci la cei care desconsidera sau iau in deradere mersul la biserica, pentru care o frecventa mai deasa de patru ori pe an (aici referindu-ma la marile sarbatori) ar fi un semn al habotniciei.

Atit de rau imi pare ca nu putem vorbi fata catre fata ... !
Postarea ta poate fi talmacita si in alte masuri dar poate da nastere si la alte si alte lucruri folositoare de discutat .
Ce bine ar fi fost daca ar fi existat posibilitatea vederii la fata a noastra, a cit mai multora, si a discuta si a participa impreuna la Liturghia Bisericii !
Cred ca ar fi un lucru bun , desi neplipsit si de animozitati , caci satan nu doarme absolut deloc . Cred ca am elimina si mai bine ambiguitatile si banuielile efemere reciproce.
Desi de multe ori nu am privit cu ochi buni aceasta eventualitate (a dus la deconspirarea unor intimitati peronale aici pe forum prin marturisirile altora, a dus la tachinare ,la spargerea barierelor de politete si respect, la afronturi, etc) cred ca totusi ea opoate fi si folositoare iar cei care gresesc intentionat cu ceva asupra fratilor sai se autoelinina din confrerie in timp .
Dar asta este . Vorbim cum putem si cit putem , cit reusim de bine sa ne exprimam si sa ne facem intelesi si asta este destul in conditiile raspindirii noastre intro tara intreaga si cu tot felul de obligatii pe cap prin conditiile sociale in care existam.
Iarasi ma gindeam uneori ca posibilitatea de a face , macar citiva, pelerinaje impreuna ne-ar oferi posibilitatea (nu stiu daca pt. toti ar fi privita ca buna) de a ne cunoaste si a dialoga si mai bine pe tema cunoasterii lui Dumnezeu .
Alteori ma gindesc ca toate aceste idei nu sunt decit sorcovisme ale mintii mele prea entuziaste .
Si poate ca si acum idealizez si vorbesc cu voce tare nestiind prea bine ce fac !

Ginduri si ginduri aduse de bucuria frateasca, de bucuria de a imparti cu celalalt iubirea lui Dumnezeu .
Ginduri care uneori sunt alungate de mindria si supararea antifrateasca si inlocuite cu alte ... ginduri .

Asta este firea omului , slaba dar rivnitoare !

Iertati-ma fratilor ! Oricum nu facem decit ceea ce putem , sau ceea ce ne este ingaduit !

CLarviziunea nu exista in ortodoxie! Monahii nu au puteri, caci nu sunt magi. Credeam ca aceaste chestiuni se stiu. Apoi, tu iti faci singur destinul, nu ti-l face Domnul. O vorba veche spune: dupa fapta si rasplata.

Manastiri de recreere. Am auzit de asa ceva. Cele de care stiu sunt deobicei cu tenta orientala. Yoga, hindu si alte ciudatenii dastea.
Manastirea e manastire. Manastirea adevarata.

Literatura ortodoxa nu este buna?

De dimineata tot incerc - printre picaturi - sa termin de citit Viata Sfantului Antonie cel Mare... Si tot printre picaturi imi mai arunc cate o privire pe forum... Obisnuinta asta... nu pot scapa de ea usor...
Frate Zaharia, eu iti multumesc pentru gandurile tale bune si te rog sa nu te indoiesti de reciprocitatea lor. Bine-ar fi daca ne-am putea aduna macar o parte dintre noi, undeva, in drumurile noastre la lacasurile sfinte... Poate asa s-ar risipi multe rele, iar vrajmasul n-ar mai avea atata putere asupra noastra... Cine stie cum va orandui Dumnezeu? Eu cred ca, pe cei uniti in ganduri bune, ii aduna cum stie El mai bine!
Din toate astea, daca am castigat pacea sufleteasca intre doua sau mai multe persoane care pana nu demult nu prea s-au inteles, e deja un lucru bun! Trebuie sa avem incredere si sa intelegem ca, dincolo de orice, se afla tot un suflet de om, care are nevoie disperata de liniste... Chiar daca el insusi nu o respecta sau o tulbura, se bucura daca se poate ruga linistit sau poate adormi usor, fiindca a primit de la ceilalti multa caldura sufleteasca!...
Dumnezeu sa ne intareasca pe toti in credinta si sa ne dea rabdare sa trecem cu bine peste toate!

Magia nu e putere, e amagire.
Monahii(si cei ortodocsi) primesc puterea clarviziunii de la Domnul prin prorpia smerenie, putere pe care nu si-o "propovaduiesc" fiindca ar insemna preamarire si ar pierde si smerenia si puterea.

magia este amagire dar presupune si putere (puterea satanei)

monahii au Duhul Sfant, care presupune si putere...putere de la Dumnezeu, in functie de dar (al inainte-cunoasterii, al tamaduirilor).

1. Multumesc "Mosh-Neagu" - mesaje frumoase si sensibile

2. Laura19 - exista multe puteri la monahi. Poate nu stiu eu sa le numesc corect.
De ex. citeam ca parintele Boca si altii, aveau o putere de a vedea niste lucruri in om, de cum aparea in fata lui, chiar spunea(u) oamenilor ce au de facut si ce li se va intampla in viitor, cu o mare precizie.
Voi cum numiti asta?
Asta cu destinul omului este discutabil. Eu sunt convinsa ca Dumnezeu iti da un drum in viata si tu pe urma ti-l mai aranjezi cum vrei. Dar ceva vine de la El, este o voie a Sa. Chiar daca multi nu vor sa accepte asta.
Ba pot sa fie si manastiri care sa ajute oamenii si fara yoga si alte chestii orientale. Pur si simplu sa poti discuta cu monahi, sa te poti retrage din lume sa te rogi si sa ai liniste.
O fi chiar asa de rau si imposibil?
Chiar si acele ascultari pot face bine, mai ales tinerilor cu diverse probleme si rebelari.

Literatura ortodoxa? Cine a spus ca nu e buna? Am spus doar ca lipsesc niste lucruri, dar or fi si nu stiu eu (adica biografii de monahi, experiente din manastire).

Si n-a vorbit nimeni aici de magie, ci de haruri date de Dumnezeu.

3. Ioanna si Zaharia - mesajele lui Zaharia sunt o gramada de grau amestecat cu multa neghina si sau alte impuritati. Este greu de selectat. Eu am inteles ca el judeca si critica oamenii in general ca nu se duc la biserica si ca nu au credinta. Pentru Zaharia cam nimeni nu are destula credinta.

Tare bine ar fi fie sa avem mai multi preoti si teologi (poate profesii noi care sa se ocupe numai de duhovnicie, cateheza si intrebarile oamenilor, munca cu oameni, caci preotii nu au destul timp), sau mergem pe la manastiri macar in concedii, sau sabbatical (an liber de la serviciu) in care sa ne mai linistim si sa mai invatam de la monahi, sa ne mai rugam, sa ne mai retragem din lume.
Pe forumuri vad ca nu ne putem intelege.

Fragment din povestea lui Stavros despre marfurile din tirg si viata omului :

"Eu bat tirgul si iarmarocul nu ca sa-mi vind ale mele mai mult. Ca si asa este plina tara de neghina si impuritati incit adaugindu-le si pe ale mele ne-am putea stinge cu totii .
Caut insa si eu sa cumpar griu, griul bun , griul curat, griul bun de samanat , de la altii despre care se spune ca il au precum aurul in topitoare .
Aud un nume , ca are acestea, si ma duc si il caut , dar gasesc usa inchisa si aflu ca nu mai este .
Imi spun insa altii ca din griul dat de acela se mai gaseste la cutare si cutare in hambare . Si plec catre intr-acolo .
Uneori gasesc si ma indestulez si fiindu-mi bine asa spun si altora si ii indemn.
Alteori nici aici nu mai gasesc si gindul supararii ma cuprinde caci nu am auzit pina acum sa poata trai cineva altfel decit cu griul de aur, curat .

Insa , in timpul din urma am vazut ca pe linga cei care vindeau griul acesta au mai aparut si dintre cei care il vind cu neghina si impuritati .
Nedumerit am intrebat ; mi s-a raspuns : cei care vind griul de aur sunt lucratorii, nevoindu-se pt. tine ca sa traiesti .
Cei care il vind amestecat sunt negustorii, si ei vor sa te invete pe tine sa il alegi .
Cind dai peste primii te bucuri mult si imediat te folosesti .
Cind ii intilnesti pe cei din urma, desi esti necajit, mai intii te nevoiesti si abia apoi te folosesti .
Insa poti fi bucuros ca pe oricine vei intilni vei gasi hrana ta !
Caut-o ! "

O povestioara gasita pe o coperta de carte ... si luata de acolo !

Putine sunt mesajele fara neghina pe forumul nostru, draga mea... Extrem de putine. Iar ale mele nu se numara printre ele. Din pacate unele au atata neghina, ca aproape nu se mai desluseste graul, iar daca te straduiesti sa-l aduni, nu-ti ajunge sa saturi ... o furnicuta!...
Se intampla totusi un fenomen straniu; in ciuda faptului ca noi suntem incredintati ca semanam "grau curat", sa nu fi avut destula grija initial sa curatim desaga in care sa punem graul, iar acolo sa fie din vremuri de demult, neghina vrajmasului, care are atata rautate incat transforma si marea parte a graului nostru, in "balarii de soi"... Doar bunul Dumnezeu, prin mila lui cea mare, este in masura sa faca... "o magie" cu noi, care suntem adevarate neghine in ogorul Lui, si sa ne faca grau curat... Fara El... risipa si vant!


Poate in biserici, daca incercam mai des!...

Last edit: Acum am vazut si mesajul lui Zaharia... Foarte frumoasa povestioara! Daca ne-am folosi de toate cate ni le da Dumnezeu, si nu ne-am incrunta si am rastalmaci vorbele, mult folos am mai avea in viata asta trecatoare!

Pentru Sophia - carte despre viata parintelui Cleopa - deci o carte intreaga, nu pasaje : http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ntelui-cleopa/

Marturii despre sine ale par. Arsenie Papacioc - http://www.crestinortodox.ro/parinti...ine-69485.html

Parintele Paraian despre sine:
: Părinte, ne-aţi spus despre maica Teodosia, despre părintele Arsenie. E mult dacă vă cerem să ne spuneţi ceva despre dumneavoastră? Despre începuturile dumneavoastră? R: Apoi despre mine, n-am ceva deosebit de spus. Despre mine poate vor spune alţii, vor exagera alţii despre mine. Eu am început, m-am trezit în lumea aceasta, în sfera aceasta, a gândirii religioase. Însă v-am spus că am fost rău, aşa că deja aveţi nişte elemente, nu? Cum zicea buna: “Hoheriule şi mişelule!”. Sau aveam o vecină acolo, îi zicea nănaşă la mama, dar nu mama era nănaşa, ci soacra lui mama, mama lui tata. Şi făcea: “Nănaşe, acesta nu este botezat bine! Să-l duci la popa să-i mai citească ceva, că nu i le-a zis toate”. Acestea sunt începuturile mele. Ştiu că am fost lacom de bani. M-am dus odată, când ne-o dus părinţii mei la Maglavit - tata m-a dus, a stat cu mine vreo câteva zile - şi a zis tata că: “Hai să punem doi lei de la tine. Să punem că poate se primeşte”. Parcă şi-acum îmi pare rău după banii ăia. Aşa mi-a părut de rău. Nu ştiu de ce am fost aşa lacom, cu cine oi fi semănat, cu buna poate. Aveam o bunică, şi eu eram la un târg, la Ocna Sibiului - eram copil aşa de 8-9 ani. Ne-am dus la târg, la Ocna. Şi unul striga pe acolo: “Limonată! Limonată! Un leu paharul”. Eu am vrut limonată. No, mi-a cumpărat de un leu, am băut limonată. Şi după aceea a strigat tot acela: “Sirop de zmeură”. Şi-am vrut şi de-ăla. Şi vine buna: “Nu, c-ai mai băut de acela”, şi nu ştiu ce. Şi el strigă, de acolo - acela cu limonata, cu siropul -: “Uite la bătrâna cât e de zgârcită!”. Aşa c-oi fi semănat cu cineva. Buna, dacă zicea cineva de vreun nepot că seamănă cu ea zicea: “Numai de-ar semăna cu mine, că-i bine”.





Eu când eram copil nici nu ştiam cum se numeşte ceea ce sunt eu, că sunt ortodox. Nu ştiam. Că şi pe bunicii mei dacă îi întreba cineva de ce credinţă sunt, nu ar fi putut spune că sunt de credinţă ortodoxă. Ar fi zis că‑s de credinţa românilor, a oamenilor din satul nostru. Eram copil şi m‑a întrebat cineva: ”Măi, tu ai drăguţă?”. Şi i‑am zis: “Nu ştiu, stai să mă duc să o întreb pe mama”. Cam aşa era şi cu oamenii, pe care dacă i‑ai fi întrebat dacă sunt ortodocşi, ar fi zis: “Stai să mă duc să întreb pe cineva pentru că nu ştiu”. Nu aveau cu ce să se confrunte cu altceva ca să spună că sunt ortodocşi. Când m‑am dus la şcoală la Cluj, eram copil de vreo şase ani jumate‑şapte, şi m‑au întrebat colegii: “Tu ce eşti? Ce credinţă ai?”. Şi eu n‑am ştiut. Şi m‑au întrebat cum zic eu când îmi fac cruce. Şi am spus că zic: “În numele Tatălui şi‑al Fiului şi‑al Sfântului Duh”. Mi‑au zis atunci că sunt ortodox. Aşa am aflat că sunt ortodox.






Sunt multe marturisiri inserate.

Este minunata si utila, pentru vremurile coplesite de superficialte, vremuri pe care le traim.
Am totusi o veste buna. Dumnezeu nu e nici complex, nici sofisticat, ci Un mare iubitor de simplitate: ce este "da!" sa fie "da!" si ce este "nu!" sa fie "nu!" .

Noi insa, nu putem fi asa. Suntem afectati de viclenie, iar simplitatea si claritatea pare ca ne-ar insulta inteligenta. Ne putem la incercare unii pe altii, ne ispitim, ne tachinam, vorbim cu subintelesuri, batem "apropouri", iar cei care nu tin pasul cu viclenia noastra sunt prostuti. Si atunci, este nevoie de astfel de istorisiri care sa abata interesul viclesugului din inima fiecaruia, sa ne abata de la intuneric spre lumina.

Nu deznadajdui!
Orice om care-si pune nadejdea in dogma religiei sale, ajunge sa discute mereu despre felul in care e impodobita racla cuviosului Cutare; caci a trudi sa imite viata acelui cuvios... dogma nu il obliga.

Multi si-au descoperit chemarea spre viata monahala dupa multe cautari si incercari ale vietii. Au optat in deplina cunostinta de cauza spre aceasta cale de mantuire si au sfintit ei insisi locul, nu au cautat sa gaseasca sfintenia doar la altii. Exemplu:

http://www.fericiticeiprigoniti.net/...gului-romanesc

Sunt foarte multe astfel de exemple si ele incep imediat dupa Edictul de la Milan, iar Patericul Egiptean este o veche marturire in acest sens. Diferenta dintre sfintii patericului si ierarhii contemporani ai Imperiului Bizantin (sau ce a mai ramas din el), consta in felul de a pune problema. Iata un exemplu antagonic de abordare a problemei mantuirii:

sec IV -> "Toti se vor mantui, eu singur voi pieri."
Sec XX-XXI -> "Toti ceilalti vor pieri, doar noi ne vom mantui."

Da, da, bine zis !
Dar vedeti, atunci oamenii se nevoiau, si se nevoiau cu devarat si cu indestulul . Nu degeaba spuneau , sau altfel spus , nu o ziceau metafioric, ca atunci cind adorm merg la odihna .
Noi, cei ai zilelor acestea suntem satui de odihna .
Adica nevointa aceasta a noastra nu este nevointa.

Imi aduc aminte de bunicii ardeleni (desi nu sunt ai secolului IV) ca se sculau la 04.30 dimineata, se spalau si pt. 15-20 de minute se puneau in genunchi la rugaciune .
La ora 05.00 isi trezeau copii (chiar daca la ora 02.00 se intorsesera de la hora , de la joc ; bunica chiar spunea : cine-i om noaptea , trebuie sa fie si ziua !) iar cit acestia se spalau si se trezeau putin ei injugau boii sau caii , pregateau uneltele agricole , puneau merinde in cos si pe la 05.30 porneau la locul pe care trebuia lucrat.
In timpul lucrului faceau pauze si mese iar sera la ora 19.00 plecau de la cimp spre casa .
Ajungeau , rinduiau animalele, se spalau, mincau si fiecare pina pe la 21.30-22.00 faceu cite ceva , dupa care se culcau .
Asa era vara si si iarna , cu munci specifice .
Sigur , se tinea cont de copii mai mari si mai mici, de faptul daca erau in timpul scolii sau nu , de ziua de facut pine , de ziua de facut curatenie generala saptaminala si in functie de toate acestea mai ramineau pe acasa cite cineva .
Multa vreme nu mi-am vazut bunicii decit dimineata ca se rugau (miscarea din casa, desi discreta, ma mai trezea) dar cind m-am facut mai marisor (cred ca eram in clasa a IX sau a X-a) mi-am surprins buna in toiul noptii in genunchi plingind la icoana si rugindu-se .
Cind am terminat liceul am indrasnit si am intrebat cind si cum se rugau ei .
Mi-a spus .
De atunci mi-am vazut buna cu alti ochi , cu total alti ochi .
Eu credeam ca daca nu o vad sau daca nu pomeneste cu voce tare in tot ceasul de Dumnezeu , nu se roaga .
Lucrurile erau total altfel decit le credeam eu !

Acum , in zilele de astazi imi intreb verii care cum se ocupa cu mintuirea .
Totul este chiar simbolic .
Pt. ca noi suntem fiinte ocupate , f. mult ocupate, iar treaba preotuilor este sa se roage pt. lumea intreaga .
M-am si mirat de unde gindesc ei astfel cind cu totii am germinat in aceiasi pepiniera.

De aceea iti dau dreptate in ceea ce afirmi !

Greseala der postare !!

Eu n-as generaliza. Cand spun asta, ma refer la cei sfintii veacurilor din urma, la sfantul Nectarie, la Sfantul Siluan Athonitul, la Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, la Sfintii Inchisorilor. Duhul Sfant e acelasi. Acum ca si atunci, Duhul Sfant Duhul Sfant coboara doar in inimile smerite. Iar mesajul transmis Sfantului Siluan Athonitul ne incredinteaza inca o data ca Acela Care S-a nascut intr-o pestera saraca ne vrea smeriti si acum:

,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!"

http://www.scribd.com/doc/51782409/S...adul-Smereniei

Mandria a fost si este dusmanul mantuirii noastre, asa cum reiese si din aceasta minunata carte.

Eu cred ca Zaharia a venit in completarea celor spuse de Leonte, intr-un mod extrem de convingator. Nici macar de o generalizare nu e vorba, fiindca daca privim si statistic si stiintific si teoretic si indiferent cum, lumea de astazi s-a indepartat de credinta. Adica parerea lumii ar fi ca este pe metereze, dar citind cu atentie mesajul fratelui Zaharia, vom intelege ca ne scaldam cu totii intr-o comoditate extrem de nociva pentru suflet, si n-am renunta la tabieturile noastre nici in ruptul capului. Cine se mai scoala cu noaptea-n cap, ca sa aiba timp sa ofere o jumatate de ora rugaciunilor de dimineata? Cine le mai pune pe toate de peste zi, in grija lui Dumnezeu, ostenindu-se dupa puteri, fara sminteala in suflet? (Astazi fiecare viseaza sa-I dea Dumnezeu - in mod gratuit, desigur - palate, putere asupra celorlalti si cat mai multe averi, chiar daca initial a plecat de la o rugaminte mica, mica, mica!!!). Cine isi mai face rugaciunile de seara, asa cum le faceau strabunii nostri, renuntand la filmul atat de profund si sensibil, care ne-a stors un lighean de lacrimi?... Iar daca mai spun si de sculatul in miez de noapte pentru rugaciune, o sa ziceti ca m-am scrintit d-abinelea... Si totusi multi dintre parintii si strabunii nostri o faceau, fara sa-i fi numit cineva scrintiti, fanatici sau habotnici!
Citesc de ieri, la recomandarea cuiva de pe forum, o carte in fisier pdf scrisa de Ion Agarbiceanu: "Pustnicul si ucenicul sau". Bine a zis fratele Leonte (mi se pare), ca este hipnotizanta! Aceasta este beletristica pe care mi-ar fi placut tare mult s-o citesc in tinerete... In mod ciudat, multe lucruri mi s-au luminat, desi astfel de amanunte gaseam cam peste tot in vietile sfintilor, dar aici este pusa problema in asa fel incat sa modifice structural imaginea omului despre viata. Atat de mult mi-a placut (mai am cateva pagini) incat am imprimat-o sa le-o dau si baietilor mei s-o citeasca. Nu pentru a le starni interesul pentru pustnicie, ci pentru a intelege mai bine cea dintai lege a omului: munca! Si cea de-a doua: smerenia.
Daca incercam sa vorbim doar de vietile sfintilor, ne descoperim dintr-o data in afara gardului. Unii si-au dorit o astfel de viata, altii le-a dat-o Dumnezeu (prin inchisori). Daca stam stramb si judecam drept, intelegem si noi ca necazurile ne pot intelepti si sfinti, pe cand bogatia mult prea rar face casa buna cu smerenia. Iar cand spun bogatie, nu ma refer neaparat la averi, ci la acea bogatie care se numeste comoditate, cand stam cocotati in varful patului la o "telenovea", cu cafeluta si tigarica in mana, in timp ce masina de spalat isi face treaba, aragazul este "la foc mic", n-are nevoie de lemne sparte, congelatorul e ticsit de carne, facuta sa reziste, sa reziste, sa reziste, geamuri termopan sa nu ne deranjeze zgomotul si etc si etc... Dar nici nu observam ca in pat alaturi de noi se lafaie si "altcineva" care... ne-a dat de lucru, pentru tot restul vietii, astfel incat sa-L uitam pe Dumnezeu.
De ce doar pustnicii si monahii si cei de prin inchisori, au timp sa se roage? Ce ne preseaza pe noi atat de mult incat sa nu facem cele de folos, pentru a ajunge dincolo de gard, in staulul oilor, nu al caprelor?...
In schimb filozofam, filozofam, filozofam, cum ca numai noi, ortodocsii, ne vom mantui... Iar daca, la "strigare", Mantuitorul ne va gasi pe "Trinitas-tv", ne-am scos!!!

De fiecare data cand vad ca s-a mai scris ceva pe acest fir tot mai sper ca este in fine ceva la subiect. Dar nu.
Si mereu imi propun sa nu mai intru pe acest forum, dar tot mai sper sa gasesc lucruri interesante. Tot nu.

Eu nu reusesc in ruptul capului sa inteleg de ce unii se lauda ca citesc aia si aia si aia, carti minunate si ziditoare si cat credinta si au duhovnici buni si se mantuiesc si totusi vin scriu si pe forum asa cum scriu si batjocoresc oamenii.

La ce va foloseste ceea ce cititi, ca este Agarbiceanu, sau parintele Cleopa sau sfanta scriptura?

Cand vad mesajele lui Zaharia si acum si ultimul mesaj al lui Mosh-Neagu (chiar da cu bata in balta aici, ca in general scrie mai mai cu minte si suflet, sau il confund eu cu altcineva mereu (mai este cineva ca scrie in mod asemanator).

Pun toata lumea in aceeasi oala, ca sunt legume, sau nasturi, sau pantofi. La ei toti sunt la fel, buni de facut ciorba.

Bunicii sunt grozavi ca se roaga inainte sa mearga la camp si seara si etc.
Lucreaza pana in seara dar nu se spune daca merg si la biserica. Nu conteaza.
Se da cu paru in restul lumii, inclusiv in rude, ca nu fac la fel.

Ca de ce se uita lumea la televizor, de ce are mancare si termopane si sot/sotie si de ce monahii si altii au timp sa se roage.

Si socul mare - preotii nu trebuie sa se roage pentru lumea intreaga
(din nou spun ca eu ma descurc sa diferentiez in anumite mesaje unde este ironia si unde este realitatea).
Ca cerem de la dumnezeu averi si putere peste altii si cate si mai cate.

Oameni buni, pentru ce judecati si batjocoriti lumea? Pentru ce ii puneti pe toti in aceeasi oala? Dupa ce criterii judecati voi? De unde ii stiti voi pe toti?

Si as vrea numai sa spun punctual asa:

1. Ce faceau bunicii de la tara e treaba lor. La ce ora se sculau, la ce ora se rugau si la ce ora munceau. Sef nu aveau (doar daca munceau la stapan), poate mai aveau si ei si ore de odihna. In fine, nu stiu eu.

Cert este ca exista si la tara si la oras oameni de toate felurile. Punct.

2. Da, trebuie sa ne rugam si sa mergem la biserica. Nu scrie insa nicaieri nici la ce ora, nici cat sa dureze. Important este sa fie facut cu suflet, cu buna voie. Exista timp peste zi si pentru rugaciune, exista slujbe si seara si dimineata la biserica si duminica si in timpul saptamanii.

3. Cred ca toti au scris cel putin o data pe acest forum: nu mai judecati pe altii, nu mai dati cu bata. Asta este un pacat si cu toate rugaciunile si tot mersul la biserica nu va veti mantui daca tot faceti asa.
Mai bine ati spune duhovnicului de ispita asta permanenta.

4. Ce faceau bunii si strabunii nostri? Eu una nu stiu. Stiu numai ca noi astazi vrem sau nu vrem avem sau trebuie sa avem serviciu ca sa putem trai si avem sefi care ne dau afara daca nu ne ducem.
Si nu putem lasa grija numai pe Dumnezeu si nici sa ne ostenim numai cat putem. E drept, asa ar trebui, dar nu este posibil nici macar la manastire.
Si nici bunii si strabunii nu puteau sa faca altfel: animalele cereau, campul si gradina trebuiau lucrate ca sa nu se strice.

5. Indiferent cat ne rugam noi si ce facem, preotii de aia s-au facut preoti ca se roage pentru si impreuna cu lumea. Altceva ce sa faca?
Medicul trateaza, avocatul apara sau condamna in procese.

6. De ce au monahii si altii timp sa se roage si altii nu? Depinde de programul si activitatile fiecaruia.
In manastire te duci ca sa te rogi. Exista un program de multe rugaciuni in zi si in noapte. Se mai face si ascultare. Servicu nu au, copii nu au, sot/sotie nu au. O.K.?

In lume oamenii au serviciu. Unii lucreaza si sambata si duminca si in sarbatori. Dupa profesie si cerintele angajatorului. Fiecare insa se poate organiza sa aibe timpul pentru rugaciune si mers la biserica. Si te poti ruga si "din mers", sau intr-o pauza, sau mai stiu eu. Sigur ca cel mai bine este sa ai linistea si starea si singurateatea ca sa o faci mai bine.

7. Mantuire se face si in manastire, si in familie (cu sot/sotie, copii sau fara copii) si in singuratate (necasatorit dar in lume).
Ca mananci sau nu, ca te mai si relaxezi, ca te culturalizezi sau nu, ca ai rude, prieteni etc. Nu conteaza. Important este sa nu uiti de Dumnezeu si sa fi smerit.

Si in final: nu este suficient sa te rogi, sau sa mergi la biserica, sau sa nu mananci. Ortodox inseamna si sa fii mereu smerit si bun. Este valabil si pentru buni si strabuni.

Va rog sa reveniti totusi la subiect.

Şi, ca să vezi, e valabil chiar şi pentru tine!

Sofia ,ar fi fost bine sa te regasesti si tu prin cei mentionati de Mos-Neagu.;Eu ma regasesc desi nu prea ma uit la televizor
Monahii vremurilor de pe urma nu se vor asemana cu cei de la inceputurile crestinismului ,a spus sf.Pahomie ,de fapt a primit instiintare de la Dumnezeu.Dar Dumnezeu l-a incredintat ca si dintre acestia de acum vor fi care vor manui
Nici crestinii din aceste vremuri nu ajung la nivelul nevointelor celor dinaintea lor
Un monah din timpurile noastre a spus ca in timpurile pe care le traim patima cea mai mare este mandria
Si ca Dumnezeu ne trimite necazuri si incercari ca prin acestea sa ne mantuim si noi .Dar sa le ducem cu bucurie
E bine sa nu te tulburi cand ai un necaz ,o ispita ,poti spune ca esti pe drumul cel bun
Doamne ajuta !

Ma ierti ca revin ,tot ce ai spus tu este o conditie necesara pentru a te transforma in bine
De aici si bunatatea si smerenia .E adevarat ai uitat sa spui ceva foarte important :spovedania la un duhovnic bun care te poate ajuta sa sporesti.

Mai Sophia, tu nu ai un suflet rau, dar tare te mai superi daca cineva, cumva, undeva... face o aluzie care ti se pare ca te cuprinde si pe tine!... De ce obligi tu, prin modul tau de a pune in pagina gandurile, sa-i dam dreptate fratelui Zaharia care face incercari... dramatice, sa gaseasca un pic de coerenta in credinta ta? Eu tot incerc sa nu privesc la zbuciumul tau interior, ci la suflet. Fiindca am vazut de atatea ori ca mult suflet pui atunci cand scrii un mesaj, chiar daca "circuitele" sunt conectate la "Inalta tensiune"... Din punctul meu de vedere, cred ca cel care pune suflet, va intelege intr-un final cum se "asambleaza" boii la caruta si va reusi astfel sa miste caruta din loc cu intregul ei "bagaj de cunostinte"!
Nu, Sophia, eu chiar nu fac bascalie, ci vreau sa te determin intr-un fel sau altul sa intelegi ca aici, in mod macar ipotetic, nimeni nu are nimic cu nimeni.
Tu (si cand spun tu, vreau sa intelegi prin asta un exces de personalitate unde smerenia este acoperita de balariile mandriei), esti mereu razvratita si insisti sa cauti altceva si nu te multumesti cu ce gasesti, nu pentru ca n-ar avea nimic ziditor, ci fiindca esti asa de pornita incat nici nu vrei sa fie ceva ziditor in mesajul cuiva, daca nu cade absolut perfect pe "amalgamul" tau. Dealtfel, recunosti ca te complaci in acest amalgam (altfel nu ai cauta cu atata frenezie, milioane de raspunsuri, cand ele se afla intotdeauna sub nasul tau), dar nu ai "smerenia ascultarii". Cine "cauta", gaseste raspunsuri si in zborul unei pasari, Sophia!
Acum sa nu ma intelegi gresit. Eu nu vreau, prin mesajele mele, sa intru in gratiile cuiva, ca despre laude... sper sa ma fereasca Dumnezeu. Dar si sa ne luam de om doar asa, cum o faci tu, fiindca NU VREI sa intelegi, nu fiindca nu ai putea, mie mi se pare putin a "Gigi Contra". Daca ai un gand bun si curat, fara frustari si ofuscari, pur si simplu, o reflectie chiar daca nu-ti apartine in intregime, dar poate ajuta in indreptarea altora, vino cu pace in suflet, si spune-ne-o si noua. Daca vii mereu cu sagetile pregatite ca pentru razboi, ma tem ca vom pierde cu totii!
Poate tu NU gasesti legatura dintre mesaje, fiindca iti spuneam, nu prea esti "conectata" pe frecventa care trebuie si automat te umpli de paraziti care-ti electrizeaza parul bucalat!... Cauta frecventa, iar linistea te va cuprinde si pe tine ca si pe ceilalti.

Revenind la subiect, spunea Leonte mai sus:
sec IV -> "Toti se vor mantui, eu singur voi pieri."
Sec XX-XXI -> "Toti ceilalti vor pieri, doar noi ne vom mantui."
Apoi Zaharia a completat in mod extraordinar ideea lui Leonte.
Ce-am facut eu nu a fost decat sa arat un adevar crud: noi, ortodocsii, sustinem ca ne mantuim numai noi, iar ceilalti care nu sunt ortodocsi, nu. Cand de fapt nu facem nimic cu adevarat ca sa ne mantuim, desi conditii de rugaciune ne-am facut, fiindca lucreaza masinile pentru noi. Dar in timp ce masinile lucreaza, noi ne inchinam idolilor, nu lui Dumnezeu. De aici si trimiterea la cartea lui Agarbiceanu, care mi s-a parut extrem de elocventa in acest sens. Tu nu gasesti conectiuni pentru ca nu vrei sa le accepti, nu fiindca n-ar exista! Nimeni nu judeca pe nimeni, ci doar privim cu mare tristete cum ne risipim in cele patru vanturi. Cine spune ca X, Y, sau Z, care acum este ratacit, nu va incepe de maine o viata care ii va aduce cu siguranta mantuirea? Eu unul, daca privesti in urma, chiar asta-i spuneam lui Zaharia despre tine sau despre oricare dintre noi! N-o lua la modul personal; fie ca vrem, fie ca nu vrem, toti suntem in aceiasi oala, Sofia, chiar daca parerea noastra despre noi este alta!...

"Oameni buni, pentru ce judecati si batjocoriti lumea? Pentru ce ii puneti pe toti in aceeasi oala? Dupa ce criterii judecati voi? De unde ii stiti voi pe toti?"

Eu cred ca intentia nu a fost sa ii judece pe toti ca fiind rai ci sa faca o comparatie intre "toti" care traiau pe vremea bunicilor si "toti" care traiesc in ziua de azi.

Si nu stiu daca e neaparat rau sau bine, dar niste schimbari sunt evidente in ziua de azi.

Ceea ce era o gluma intr-un videoclip muzical unde intr-o comunitate americana de habotnici revistele playboy aveau ca poze niste femei care isi dezgoleau gleznele, intr-un fel pe vremea bunicilor era adevarat.

La ei nu era la moda sa vezi femei dezbracate ca sa o alegi pe cea care arata mai bine sau sa alegi dintr-o gama diversa de produse pe cele care te elibereaza de stres, durere, sau iti ofera senzatii care mai de care mai deosbite.

La ei totul se obtinea prin munca; daca voiau prajituri, si le preparau, nu mergeau imediat la cofetarie ca sa ia ei, inaintea urmatorului client, prajitura care pare mai apetisanta.

Pentru asta aveau nevoie de sanatate si putere de munca si cum nu exista o gama de nutritionisti, medicamente etc, se bazau mai mult pe ajutorul lui Dumnezeu.

Pentru vremea care le infleunta recolta, pentru copiii primiti pe care nu si-i "planificau familail"..erau mai legati de Dumnezeu si probabil de asta erau mai dedicati rugaciunii.

Astazi, cu toate progresele tehnologiei, tehnicii, stiintei etc, oamenii au ajuns mai "independenti"...au ajuns sa se conduca mai mult dupa ei insisi, si sa-L considere mai mult pe Dumnezeu un fel de optiune sau un specialist in probleme de credinta sau spiritualitate la care apeleaza cand au nevoie si cand nu exista alt specialist pentru asa ceva.

Si acum e doar o parere intuitiva a mea..Au aparut tot felul de carti de rugaciuni si acatiste pe piata disponibile tuturor credinciosilor, si e un lucru bun dar...dupa parerea mea probabil incorecta si mandra, observ tot felul de oameni prin biserici citind rugaciuni complicate si acatiste parca asteptand ca prin asta sfantul respectiv sa nu-i refuze...mai inainte de a fi stabilit un canal de comunicare intre ei si Dumnezeu sau sfantul respectiv, inainte de a fi invatat bazele rugaciunii prin practicarea ei.(adica senzatia ca Dumnezeu te-a auzit, si asculta ce ii spui, nu e doar un monolog etc)

Ori bunicii nu aveau solutii "de-a gata", nu cumparau de la biserica produse care sa le "aranjeze" relatia cu Dumnezeu, munceau in felul lor pentru asta.

Nu zic ca toti oamenii de azi sunt la fel, dar exista o tendinta a vremurilor.Noi din ziua de azi avem mai mult impresia ca ne putem descurca si fara Dumnezeu.

Minunata observatie si mult prea greu de patruns pentru marea majoritate dintre noi. Spuneam mai devreme ca ne consideram "pe metereze" in credinta noastra... Alergam unde vedem cu ochii pe la locuri sfinte si... ne calcam in picoare cu ... cea mai mare evlavie, pe la sfinte moaste, astfel incat dam "apa la moara" tuturor carcotasilor, care nici macar cat noi nu se roaga... Dar oare ce ganduri ne anima in rastimpuri? Nu cumva prezenta Sfantului in viata noastra, este strict legata de un interes? Nu cumva il "convocam" si "ii trasam sarcini", ca si cum ar fi dator sa ne ajute, desi in mod normal, viata noastra se iroseste printre slabiciuni de toate soiurile? M-am nimerit odata intamplator langa o pereche de oameni instariti care au lasat o suma frumusica la Parintele, ramas "paralizat" pentru cateva clipe, la care barbatul ii spuse: "Rugati-va pentru prosperitate in afaceri, parinte!"...
Fara rugaciune curata si indelungata, nu ajungem la smerenie. Iar fara smerenie, duhul sfant e hutuchit in fundul sufletului ca si cum ar fi sechestrat si infometat! Pe cine hranim noi in fiecare zi, oare?

Tocmai ca nu mi se pare corect sau potrivit sa facem astfel de comparatii nici macar intre generatii.

Eu nu stiu ce si cum faceau oamenii pe vremuri. Nici macar de bunicii sau strabunici mei nu stiu. Nu toti au bucuria sa traiasca cu mai multe generatii.
Stiu numai putin si ceea ce stiu este ca munceau.
Asa cum spuneai si tu. Pentru toate celea munceau.
Si respectau oamenii. Si au trecut prin necazuri, razboaie si suferinte.
La tara sunt alte probleme si activitati si respect mult oamenii de acolo care muncesc, la fel ca si pe cei care muncesc la oras.

Nu sunt in masura (eu) sa judec credinta omului si mai ales dupa programul lui zilnic, dupa fire, sau dupa avere.

Asta ma deranjeaza in mesajele colegilor.

Eu nu ma vad in ceea ce scria Mosh_Neagu si m-a deranjat mesajul lui nu numei pentru mine ci si pentru altii nevinovati pe care ii baga in oala.

Nu ma vad in gramada aceea, mai intai pentru ca eu nu cred in gramezi, ci cred ca fiecare este altfel, o individualitate si pentru ca eu de ex. sunt altfel.

El scria acolo de femei care stau tolanite si fumeaza privind telenovele si sotul sta si el si se lafaie in pat.

Dar nu suntem tot asa. Si nici partenerii nostri de viata.
Nu e cazul sa ne laudam aici, dar nici sa fim batjocoriti.
Nu fumam toti si nu stam toti tolaniti si nici nu vrem toti averi si puteri.
asta vroiam sa spun ca ma deranjeaza.

Ca nu e nimeni sfant este drept si normal.

Si da sunt diferente intre generatii si este si asta normal.
Nici cei de la tara nu sunt la fel cu cei de la oras. Tot normal.

Si nu stiu eu ce credinta avea sau are unul si altul.
Este ceva atat de personal si delicat.

Tot sunt criticata eu si mesajele mele.
Mesajele nu stiu de ce nu sunt inteles.
Scriu cu suflet, cu blandete (nu-mi permit sa jignesc pe cineva) si clar, in limba romana.
Da, pun mult suflet si am multa experienta de viata din care vreau sa transmit.
E rau?
Eu dau citate. E drept. Scriu totul prin prisma mea. Forumul nu este cerc elitist.

Si da, nu sunt perfecta in credinta, am multe rataciri si probleme.
Imi trebuie nu carti si teorie, ci indrumare practica, catehism, raspunsuri la intrebari si nelamuriri.
Am anumite limite in intelegere si simtire. O fi si vina mea si a altora.

Si consider ca toti suntem asa. Nimeni nu este perfect in credinta, toti au limite si probleme, orice ar spune ei aici si si-ar da cu pumnul in piept.

De fapt nici nu stiu ce cereti de la mine, sau de la altii. Si ce ar trebui sa fac.

Nu, pentru manastire nu sunt precis. Si cu asta am cam spus totul, pentru ca am impresia ca asta se cere (aici) si se critica: sa devenim monahi si sfinti.

Suntem oameni aici care ne zbatem la zero si cu viata si cu credinta.
Nu este adevarat ca ma razvratesc, sau nu asa pe oricine si pe orice, ci pe cei care nu inteleg ca nu putem fi toti la fel (nu in credinta).

Si chiar unii dintre noi (eu una nu pot vorbi in numele altora) chiar suntem pe metereze in credinta si chiar ne zbuciumam.
Pentru ca ne straduim, facem ceva, asa cum putem si stim si ne chinuim sa imbinam viata lumeasca cu cea duhovniceasca, sa muncim, sa ne vedem de familie, de cei din jur, sa nu uitam de Dumnezeu in nici om clipa.

Si stam cu frica in suflet: vai, o fi pacat ce fac. Ni se insufla permanent ca totul este pacat pe lumea asta.
Si ne straduim sa facem cat mai bine. Si stam cu frica.
Fiindca este multa frica in credinta, frica aceea de necunoscut, de a nu face pacatul in mod voit, de a nu stii cum e mai bine sa faci si etc.
Si este presiune, sunt cerinte. Cine nu are de la natura niste capacitati simte frica si presiune si obligatie. Altii simt numai placere si usor.
O fi asa.

Si ce este mai rau, este spre deosebire de alte domenii unde avem profesori si sfatuitori, in credinta nu avem cu cine vorbi. Preotul si cine are un duhovnic bun. Si nu au timp. Si cand sa intrebi.
La predica asculti si taci. Te duci la biserica si te intorci in camaruta ta.
Si ramai tot tu singur cu Dumnezeu si cu rugaciunea.

Citim de unul si altul, dar este totusi de necomparat. Fiecare avem viata noastra. Unul s-a zbatut in pustie, altul in puscarie, altul se zbate in manastire, iar noi laicii ne zbatem in lume cu multe. Zau ca da, nu stam cu tigara in gura tolanit.

Uneori te gandesti ca este mai bine la manastire. Nu ai atatea griji si lupte, nu sta nimeni cu ochii si gura pe tine. Si totusi nu se pot compara.
Exista si acolo greutati si in lume altfel de greutati.

Nu la toti ne este data manastirea, sau preotia. Ci ne este data viata in lume si lupta.

E zbucium mult in credinta si Dumnezeu ne vede si cei ai Lui din cer pe fiecare cat ne straduim si ce face.
Nu-i chiar asa usor pe cat spuneti si credeti voi.

"Tocmai ca nu mi se pare corect sau potrivit sa facem astfel de comparatii nici macar intre generatii."

Hm..eu am incercat sa observ diferente, n-am ajuns la concluzia ca ei se vor mantui si noi nu, ca ei au fost mai buni si ei nu, totul depinde si de vremuri,ispite si Dumnezeu intelege si vede greutatile cu care ne confruntam.

Iar daca judecam, si prin asta incercam sa ne clarificam noua cine e bune si cine e rau, si gresim, nu inseamna ca suntem Dumnezeu si avem puterea de a trimite pe cineva in iad sau in rai. E o simpla iluzie, greseala vine poate din faptul ca pe unii ii putem descuraja sau sa ii facem sa se simta degeaba condamnati.Dar nici nu ii putem privi pe toti la fel, altfel maine as fi de acord cu toate marsurile pt gay etc. Si sf Pavel spune clar: "Nu va inselati, nici desfranatii (...) nu vor iintra in imparatie cerurilor".

Doua remarci mai importante vreau sa fac in legatura cu mesajul.
1.Nu e bine sa te superi cand esti jignit,poate doar atunci cand ti se face o nedreptate concreta si suferi ca nu s-a respectat adevarul, dar si atunci Dumnezeu vede. Am citit de sfintii parinti ca din mandrie si slava desarta tinem minte ca cineva ne-a spus un cuvant rau, in loc sa-i multumim ca prin el ne vedem greselile.Totusi daca cine te numeste de exemplu "femeie usoara" si nu numai ca face asta dar ii convinge pe ceilalti ca faptele tale sunt asa, atunci nu mai e doar jignire e nedreptate. Si daca numindu-te asa, te convinge si pe tine ca esti desi nu esti, si devii...atunci e sminteala. Si asta se plateste grav inaintea lui Dumnezeu.
Oricum, pentru un cuvant rau nu ai de ce sa te superi daca esti convins ca nu e adevarat.

Bine, nu stiu daca o sa se inteleaga ce am vrut sa spun...normal e pacat sa jignesti, spune Mantuitorul ca cine spune "prostule" sau "nebunule" e vrednic de gheena.

Dar nu e asta cazul aici...Nici nu cred ca Mosh_Neagu a spus ca toti ne uitam la telenovele...si chiar daca ar fi spus, nu vad unde e problema?

In ce are categoric dreptate, desi pare fals, e ca toti suntem in aceeasi oala. Pentru ca toti mostenim pacatul stramosesc, si toti, chiar de am trai o zi nu suntem fara de pacat.

Evident, fiecare e judecat individual.

2. Daca problema in presupusa generalizare ca toti ne uitam la telenvoele tolaniti si fumand exista, atunci e vorba de o nesiguranta proprie;

Nu stiu cu ce va poate afecta afirmatia...

Mai spune Dumnezeu...nu va razbunati singuri, ca judecata/razbunarea este a lui Dumnezeu.

Ar trebui sa aveti incredere in dvs ca daca constiinta va spune ca nu faceti un lucru pe care il deazprobati (de ex fumatul) atunci e ok.
----

Cred ca e frumos ca Mosh_Neagu a facut generalizarea pentru ca a sugerat ca suntem uniti intr-o problema..Nu a zis, unii sunt pacatosi notorii si se uita la etelenovele...iar noi suntem niste sfinti care nu facem asa ceva.

Aici intervine mandria de care ziceam si nevoia de a spune.."eu nu ma uit!"...pai poate nu te uiti dar ai alte pacate de care nu stii...Spune sf.Pavel.."cine arde in iad si eu sa nu ard?" ..

------------
Si alta problema pe care ati punctat-o fff bine...e cea cu instructiunile care in cazul credintei nu exista.

Exact asta i-am spus si eu profei de filosofie in cls 12 cand m-a ascultat intr-o zi.Ca pentru citit exista alfabetul..la matematica, istorie etc exista manuale..Dar pentru viata si pentru a fi bun nu exista nicio carte care sa te invete ce decizii sa iei, reteta pentru a ajunge la Dumnezeu etc.

Totusi dupa atatia ani de atunci cred ca nu suntem chiar lasati de izbeliste.Dupa cls 12 am avut timp sa cercetez ce exista scris despre Dumnezeu (eu nici nu stiam ce sunt sfintii cu adevarat, credeam ca sunt doar niste oameni care au facut fapte bune, n-au avut pacate si s-au rugat, n-am stiut ca il pot intalnit pe Dumnezeu din viata asta) si am descoperit scrierile sfintilor parinti in care sunt o gramada de instructiuni pentru cele mai variate cazuri.

Iar preotii intr-adevar n-au timp pt ca n-au chef, nu stiu sau unii chiar lucreaza si in alte locuri decat la biserica (in domeniul juridic, in presa etc). Dar eu personal am vorbit si cate o ora cu un preot, de mai multe ori..si stiu biserici din Bucuresti unde spovedaniile tin si dupa 12 noaptea tocmai pentru a avea timp sa se ocupe de credinciosi.

Deci daca vreti sa cautati, veti gasi un astfel de preot.

"Si stam cu frica in suflet: vai, o fi pacat ce fac. Ni se insufla permanent ca totul este pacat pe lumea asta.
Si ne straduim sa facem cat mai bine. Si stam cu frica.
Fiindca este multa frica in credinta, frica aceea de necunoscut, de a nu face pacatul in mod voit, de a nu stii cum e mai bine sa faci si etc.
Si este presiune, sunt cerinte. Cine nu are de la natura niste capacitati simte frica si presiune si obligatie. Altii simt numai placere si usor.
O fi asa. "

:)) Cine simte numai placere si usor sigur nu e pe drumul cel bun. Chiar si maica domnului, cea pururea fericita cum se spune, cred ca a avut inima stransa de durere cand l-a vazut pe Iisus pe cruce si nu i-a fost usor sa vada cum chiar Dumnezeu e scuipat si batut in cuie .

Sa nu mai zic de Iisus, care Dumnezeu fiind a fost cum spune Isaia "om al durerilor si care cunoaste suferinta"...

Imi spunea parintele duhovnic din copilarie ca frica este de la diavol. Frica si grijile sunt de la diavol.

Alt sfant parinte spunea ca "daca voia lui Dumnezeu este sa ma duc in iad, atunci in iad sa ma duc".

Nu aveti de ce sa va faceti griji, Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. Cred ca singura situatie grava, pe care am trait-o si eu , am lasat-o in trecut si totusi nu deznadajduiesc...este aceea in care pe deplin liber fiind, ai in fata pacatul , stii ca e pacat, si il alegi din placere.

In rest, cred ca sunteti pe un drum bun, pt ca "frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii". Si nu, normal ca un totul este pacat...dupa parerea mea nici macar uitatul la telenovele tolanit intr-un pat, desi nu e nici semn de sfintenie.

A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Frumoasa semnatura, Sophia. Pacat ca ai dat doar copy&paste si n-ai cautat sa te supui unei astfel de formule!
N-o sa te mai tulbur cu alte lucruri fiindca se pare ca e tare greu. Doar cateva aspecte sa le lamurim, totusi:
- Cel la care faceam aluzie ca se lafaie alaturi in pat (nu stiu de unde ai scos ca ar fi vorba de femeie sau barbat), este cel ce jubileaza pentru urzelile in care cadem. Faptul ca citesti "experesia" si nu "cuvantul" ma ingrijoreaza intr-o oarecare masura.
- Tu nu crezi ca te incluzi in "gramada" aceea, (eu chiar sunt sigur ca ma includ, chiar daca evit televizorul, nu fumez si nici nu stau cocotat in mijlocul patului, macar rontaind seminte), in schimb te crezi "pe metereze", ceea ce contrazice flagrant semnatura la care tii atat de mult!
- Spunem ca "nu avem cu cine vorbi", dar cand ni se vorbeste, scoatem artileria grea, in loc sa ascultam ca de fapt chiar noua ni se adreseaza acele povete, in modul cel mai pasnic cu putinta. Mandria - bat-o s-o bata - ne pune sufletul pe jar, si sarim la atac in loc sa ascultam ceea ce Dumnezeu ne trimite, pentru rugaciunile noastre. Ochi avem, dar suntem orbi, urechi avem, dar suntem mai surzi decat surzii!... Mergem la biserica, ascultam predica (de fapt noi am dori sa avem un dialog cu parintele, pentru framantarile noastre) si ne intoarcem acasa tot nelamuriti, cand de fapt acolo ne-a vorbit pe limba noastra Insusi Dumnezeu... Citim de unul si de altul, care din pustie, care din puscarii, dar noi nu intelegem nimic, ca si cum degeaba ni le trimite Dumnezeu ca noi tot nu avem decriptarea mesajelor Lui... Si ne dam de ceasul mortii, cum ca viata noastra personala este atat de sofisticata in comparatie cu a altora, nu avem solutii, nu avem raspunsuri, nimic nu se "pliaza"... "zau" asa!...

Dumnezeu sa aiba mila de tine, Sophia, si sa ne dea tuturor rabdare si intelepciune, sa gasim intotdeauna o vorba ca un balsam pentru suflet!

Cand investighezi o tendinta sociala este obligatoriu sa descoperi si cauza acelei tendinte, pentru a sti de unde se alimenteaza. De cele mai multe ori, este vorba despre un grup de interese care se imbogateste de pe urma acelei tendinte.

Sa fie si aici vorba despre asa ceva? Peste poate!
BOR n-a incurajat niciodata si nici nu am auzit c-ar practica iubirea de arginti. O fi vreun complot masonic in spatele acatistelor citite cu frenezie. O fi vreo loja a babelor, creata special pentru a-i sminti pe pravoslavnicii credinciosi.

Asteptam cu interes noi dezvaluiri in acest sens...

:) bine..dezvaluiesc mai departe.

La ce tendinta va referiti ? Doar la cea a acatistelor? (Aici nu era o tendinta, aici era un fapt care s-a petrecut) In rest, normal ca se imbogateste cineva de pe urma industriei alimentare, cand oamenii nu mai gatesc ci cumpara de-a gata produse mai scumpe, cand se uita la tv si creste ratingul unei emisiuni de pe otv, cadn cumpara ziarul Libertatea spre deosebire de Adevarul pt ca acolo sunt picanterii si multe,multe poze cu femei goale cel putin de la brau in sus.

Si sincer, nu legat de acatiste, nu vreau sa fiu rea cu iubirea de arginit a bisericii (de fapt aveti dreptate nu BOR face asta dar ar putea sa impuna ceva in sensul asta) dar o sa spun public desi n-ar trebui niste chestii care nu mi se par normale: stiu despre preoti care au refuzat sa inmormanteze credinciosi care n-aveau bani dar nu stiu numele personal, stiu un caz personal de maslu in care bunica a strans o suma considerabila, se spunea ca trebuie cu bani primiti...ok,a cerut....si a intrebat preotul, nu i-a dat pur si simplu.."e suficient?" ..el a zis.."mai pune.."..si l-a intrebat iar.."e suficient?"..si el a zis "mai pune.."..; ce sens avea chestia asta? Sau faptul ca cunoscuti de-ai mei se rusineaza sau considera necesar sa dea niste sume bunicele atunci cand vine preotul cu botezul de Boboteaza sau cand dau un acatist. Ok, e normal sa fie platiti si preotii si biserica, "dati lui Dzeu ce e al lui Dzeu"..
Dar initial se vorbea de "in dar ati primit, in dar sa dati"...ok..totusi poate exagerez...pt botez, slujbe, acatiste , spovedanie sunt de acord.

Legat de acatiste...nu am zis ca ar fi vorba de bani...Si in cazul icoanelor am vazut la fel ca se comercializeaza peste tot, de toate..
Nu am argumente stiintifice sau foarte logice..in cazul icoanelor: pe vremea Maicii Domnului nici nu existau icoane sau carti de rugaciuni afara de Scripturi; a impiedicat-o asta sa fie sfanta?..pe mine sincer ma deranjeaza cand chipul lui Dumnezeu devine raspandit peste tot ca o simpla fotografie...mi se pare ca s-a pierdut valoarea sacrului.

S-a inmultit populatia Romaniei atat de mult incat sa fie nevoie de toate icoanele de pe piata? Se zice ca o icoana, asemenea unui duhovnic sau unui suflet cu care creezi o relatie..devine "facatoare de minuni" sau personalizata as zice..in masura in care te rogi la ea....ori daca ne cumparam vreo 10 icoane ne rugam zilnic la fiecare dintre ele? Ar fi foarte frumos daca s-ar intampla asa. Cu restul ce se intampla? Casa noastra nu e biserica, nu a fost sfintita de un episcop, nu are altar, deci nu putem afirma ca automat prin prezenta icoanelor, sfintii sunt prezenti cu noi. Asta ar insemna ca-i putem cumpara??Cumperi o icoana, te vegheaza sfantul.Poate nu e vb de bani, dar e o iluzie ca si cu vanzarea indulgentelor.

E ca si cum ti-ai pune peste tot fotografii prin casa cu persoana iubita. Inseamna ca o iubesti mai mult? Sau ca ea doar pt asta ar trebui sa te iubeasca?

Cred ca daca faci fapte astfel incat sa te iubeasca Dumnezeum automat te vor iubi TOTI sfintii si chiar si ingerii.Daca vrei sa creezi o relatie personala cu unul dintre ei, ok...dar totusi ei sunt sfinti, te vad din cer, le spune Dumnezeu de tine in cel mai rau caz..asta inseamna credinta..tu ai nevoie sa ii vezi pe toti peretii pentru a crede mai mult in ei? Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut.

Revenind la acatiste...iarasi nu vorbeam de bani.
Am si zis ca e un lucru bun ca s-au pus la dispozitia credinciosilor.

Apropo de babe, imi amintesc cum ma feream in tramvai in liceu de cate o batrana ciudata care statea pe scaun , nu mai vedea nimic in jur si citea cu voce tare dar incet din carti cu rugaciuni. Totusi nu observam la ea virtuti pe care le observam la alti oameni care n use rugau. De exemplu pun pariu ca in ruptul capului nu mi-ar fi oferit scaunul pe care statea, ca sa glumesc.Ea se ruga, ce treaba mai avea cu mine?

Ziceam doar ca oamenii cumpara pur si simplu cartile..ok, putea fi vorba si de Biblie, de psalmii din Biblie. Doar ca oamenii de care vorbesc, pe care i-am vazut, nu citeau psalmi ci acatiste.

Si aici, apropo de ce spunea Mosh_Neagu, judec urat dar cred ca de exemplu oamenii citeau acatistul sf.Nectarie pt ca el e vindecator de boli sau al sf.Ciprian pt ca dezleaga farmece. De ce nu citeau acatistul lui Dumnezeu (pe care ca sa vezi, l-am cumparat si eu..:p) ?

Sau revenind la problema mea principala..acatistele sunt rugaciuni ajutatoare..rugaciunea de baza, o rugaciune simpla e Tatal Nostru, mai exista Imparate ceresc, Cuvine-se cu adevarat..acatistele sunt rugaciuni lungi..dar oamenii le spun de parca ar fi fost scrise cu mana lui Dumnezeu. Adica fiecare se roaga cum il taie capul. N-ar putea in biserica, unde vine toata lumea, sa se roage cu ce au pe suflet si cu o rugaciune mai scurta, si sa lase povestile mai lungi pt camera lor, unde surpriza...Dumnezeu si sfintii ii vad si ii apreciaza?

Poate cei care se roaga cred in ele..dar ma duc cu gandul la "Ei, care secatuiesc casele vaduvelor si de ochii lumii se roaga indelung, isi vor lua mai multa osanda. "

Daca ar crede asa de mult in folosul lor (al acatistelor), de ce nu insarcineaza o singura persoana, cum de altfel...iarasi supriza...este preotul, care in fiecare biserica inchinata unui sfant citeste, cu slujba!, el om sfintit deci cu autorizatie, acatistul sfantului chiar de mai multe ori pe saptamana...sa se roage pt mai multi.

Eu ii vad pe fiecare cu carticica lui in mana, fiecare rugandu-se pt el..macar de ar spune Tatal nostru...dar in acatiste, desi sunt si rugaciuni comune gen Imparate ceresc ...sunt formulari de genul :

"Cel ce versi mir de mult pret la toata lumea si mie celui nevrednic si mai mult decat toti pacatos, daruieste-mi ca sa-ti aduc tie cantare, Parinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai indraznire catre Dumnezeu, slobozeste-ma din toate necazurile ca sa cant tie : bucura-te, Sfante Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!"

Dupa parerea mea, oamenii fara discernamant care citesc asa..in biserica, de ochii lumii...pt ca vrei nu vrei iti atrag atentia..sunt penibili. I'm sorry ca vorbesc asa.

Cat despre masoni...din cate am inteles, nu poti fi si mason si ortodox pt ca masoneria are ceva cu vrajmasul. Am citit pe net, si m-am pus pe ganduri ca parintele meu duhovnic , parintele Visarion de la Plumbuita (dar nu-ti face griji daca nu sunt o fiica duhovnicesaca vrednica de el, de multe ori actionez de capul meu, si oricum eu raspund pt faptele mele) ar fi mason. Dar m-am gandit ca daca ar fi fost adevarat, n-ar mai fi fost acolo unde e in ziua de azi. Poate ma lamuresti si pe mine ce inseamna mason ?

In rest, in biserica nu am avut niciodata probleme cu babele.Din pacate, am observat chiar ca nu prea mai exista prin biserici.

Sper ca m-am facut inteleasa, acum plec acasa, ca sunt inca! la serviciu...Bye!

[quote ]Ce trebuie să ştie credincioşii este că nu contează dacă citeşti acatistul de zece ori, de zece ori câte zece sau de o mie de ori; esenţiale sunt dramul de credinţă şi rugăciunea rostită din inimă, care vă apropie de Dumnezeu şi vă ajută pentru orice vă rugaţi”, mai spune părintele Justinian Ciubotaru. [/quote]

Deci daca nu ti-ai creat relatia de rugaciune cu Dumnezeu degeaba sporovaiesti acatiste; si le "exersezi" in biserica, inducandu-i si pe altii in eroare.

Si cum ziceam, macar daca s-ar ruga si pt mine, asa cum pot, atunci cand zc acatistul :p sau pt cei de langa mine.

Nu inseamna neaparat ca o iubesti mai mult, dar daca nu ai in casa nici o fotografie cu persoana care zici ca ti-e iubita, sau ai doar o singura fotografie la care te uiti cand iti mai aduci aminte ca "trebuie" sa faci asta, atunci SIGUR nu iubesti persoana respectiva!



Cine te-a pus pe tine judecator peste ei??? Tu cu osanda (si rasplata) ta, ei cu a lor. Nu tu imparti osinda, nici rasplata. Ci Dumnezeu. Iar daca imparti tu osinda in locul Lui, tu cunocand poruncile... mai gandeste-te daca e bine ce faci!...

Asta e chiar amuzanta! Ai vreo cunostiinta bolnava? Imagineaza-ti ca ai avea si i-ai zice: daca crezi ca medicamentele recomandate de medic ajuta, de ce nu desemnezi pe o singura (alta) persoana care sa ia medicamentele respective de mai multe ori pe saptamana pentru toti bolnavii (si pt cunoscutul tau bolnav si pt altii)!
Crezi ca s-ar insanatosi acel cunoscut al tau daca altul (desemnat) ar lua medicamentele in locul lui? Crezi ca persoanei desemnate sa ia medicamentele altora s-ar folosi de pe urma lor?


Sintem datori sa ne rugam si pentru noi (pentru ca NIMIC nu putem face fara Dumnezeu! Iar sfintii prin rugaciunile lor mijlocesc pentru noi in fata Lui Dumnezeu) si sintem datori sa ne rugam si pentru semeni.

Cand vei constientiza ca AI NEVOIE de Dumnezeu pentru ca NIMIC nu poti face fara El, atunci vei incepe sa te rogi si pentru tine.

Iar acatistele sint o (ocazie de) cateheza absolut minunata! Nu toti citesc Filocaliile sau scrierile Sfintii Parinti. Insa dintr-un acatist poate invata si intelege orice crestin.
Iata, ce cateheza minunata, din acatistul Sf Grigorie Decapolitul:

Cati dintre noi cei ce sintem foarte preocupati de ce fac (dar mai ales ce nu fac! sau ce gresesc) ceilalti, care vestnic comentam si carcotim despre ce fac ceilalti, CATI dintre noi ne straduim in permanenta sa ne curatam prin rugaciune permanenta personala (referitoare la noi) spinii patimilor proprii?
Cati dintre cei preocupati de ce fac semenii, de ce fac sau nu fac preotii, oare cati dintre ei se nevoiesc spre infrinare, ca sa isi are pamantul sufletului propriu, precum ne invata acatistul Sfantului Grigorie? (macar de l-ar citii acestia ce strimba din nas la notiunea de acatist, mult s-ar folosi!)

Ei sint marturisitori ai Lui Dumnezeu in felul lor pentru ca nu se rusineaza de El. Ei nu se rusineaza si nu se simt penibili sa stea de vorba cu El si o fac oricand si oriunde si, bineinteles, cu atat mai mult in casa Lui (biserica). Tu insa te rusinezi de El (de vorbirea cu El - pentru ca rugaciune inseamna vorbirea cu Dumnezeu) si consideri ca e penibil ca cineva sa vorbeasca Lui Dumnezeu in casa Lui.
Oare ti-ai pus vreodata problema cum crezi tu ca v-ar percepe Dumnezeu pe voi (pe aceia si pe tine) vazand diferenta de raportare la El? (nu mie sa imi raspunzi la aceasta intrebare, ci tie sa iti raspunzi in sinea ta)

Imi place articolul de astazi de pe prima pagina:

http://www.crestinortodox.ro/diverse...ea-127067.html

Exact asta prezinta: daca un crestin (ortodox) trebuie sa ignore lumea (si deci sa aibe grija numai de el, credinta lui, relatia lui cu Dumnezeu, manatuirea lui), sau dimpotriva (vezi pilda samariteanului).

Si iata:
"Credinta este ca un mers pe sarma, iar sub noi este o prapastie gata sa ne inghita la fiecare pas gresit. Putem cadea pe o parte facand din dezinteresul fata de lume dezinteres fata de semeni. Dar putem cadea pe partea cealalta facand din intereseul fata de lume ideologie. Ambele ipostaze sunt din pacate, bogat reprezentate astazi."

"Exista crestini pentru care lumea nu mai exista. Conteaza doar ei, persoana lor particulara si Dumnezeu. Toata munca lor asupra lor insisi, posturi, privegheri, rugaciuni sunt o afacere privata, cu care nimeni din afara n-are nimic de-a face. Astfel de oameni ar trece (si trec adesea, de fapt) pe langa cel cazut intre talhari (parabola samarineanului milostiv este spusa de Matuitorul la Luca 10, 30-36) cu cea mai mare indiferenta. Treaba asta, cu oblojitul ranilor si alte ingrijiri paleative, nu e pentru ei. Oricum, acela, daca "si-a furat-o", a meritat-o el pe undeva, caci cine poate fi fara de pacat pe lumea asta? Cu siguranta i-a provocat el cumva pe agresori. De ce s-ar baga crestinul nostru meritoriu intr-o treaba tenebroasa, in care pierde timpul si cine stie ce incurcaturi se mai ivesc, care nu-l priveste in niciun fel, n-are niciun iz duhovnicesc si nu-i serveste la nimic?"

"Este nu doar in datoria mea de crestin ci si in legea iubirii sa ma preocup de soarta aproapelui, e firesc sa sufar si eu pentru neputintele lui si sa incerc sa fac ceva ca sa le alin."

Ei aici, in aceasta discutie sta esenta credintei. Aici esueaza multi si tot aici sunt multi care se farama nestiind in ce parte s-o ia.

Si tot aici este cheia pentru drumul pe care il alegi: manastire sau lume.

Si fiecare poate mai bine altceva. Diferenta intre oameni, si aici pe forum si care duce la atatea discutii.

Unii sunt buni a sta singuri cu cartile de teologie, rugaciuni si filozofii. Altii se duc si se dedica oamenilor si ajutatului lor (vezi Maica Teresa).
Si unii si altii o fac pentru Dumnezeu, dar in alt fel.

P.S. In semnatura mea am scris ideea mea, nu am copiat de la nimeni. Asta este credinta mea si de asta nu pot intelege anumite lucruri si oameni.