Asa i se zice acum?

În ce temeiuri susţineţi acestea?

Şi eu care mai cred că asta e amor, iar nu iubire în Taina Cununiei...
Şi mai cred că e aici o ţâră de exaltare, ca să nu spun mai mult
şi mai cred că dragostea dintre soţi are atât de multe nuanţe, etape, ipostaze, anotimpuri - totuşi fără prea multe căderi de cer în cap
şi mai cred că Hristos şi Biserica nu promovează o astfel de iubire. E patimă, doamnă, patimă sortită unor mari necazuri şi păcate, patimă care duce (după revenirea cerului la locul lui) la atâtea mizerii în viaţa de familie, la divorţuri, la avorturi, la amanţi şi amante, la copii nenorociţi pe viaţă.
Vreau să fiu foarte clar: concepţia pe care constat că o aveţi despre iubire în căsnicie nu prea îmi pare că respiră Taina Nunţii. E, în schimb, foarte potrivită pentru furiile tinereţii, ce-i drept, precum şi pentru alte ipostaze ale îndrăgostelii.
Vă amintiţi că sute şi mii de ani părinţii alegeau soţul sau soţia copiilor lor?
Vă amintiţi cum era familia creştină tradiţională comparativ cu dezastrele de acum (unde la început cerul nu era la locul lui ci mereu căzut în capul unuia sau altuia)?
Vă amintiţi cum a procedat Părintele Arsenie Boca când un tânăr a cerut să îl ajute în alegerea soţiei?
Vă amintiţi ceva din taina Familiei Sfinte (Iosif şi Maria)?
Poate că aceste repere vă sugerează un alt orizont al cugetării,
toate cele bune!

Ideea ca parintii sa aleaga sotul/sotia pentru copii lor mi se pare absurda si evident gresita. Intradevar, asa se proceda cu zeci sau sute de ani in urma, in special in mediul rural. Din pacate atunci la alegerea sotului /sotiei contau niste lucruri (pamant, avere, etc) care nu ar trebui sa conteze absolut deloc in alegerea sotului/sotiei. Astfel se ajungea la dezastre de casnicii, cu violente in familie, sotii batute, etc (cititi romanul Ion care este emblematic pentru starea de lucruri din mediul rural romanesc- cel putin inainte de anii colectivizarii si practicarii unei agriculturi moderne).

Apoi, pe langa rolul de mantuire si nastere/cresterea copiilor, o casnicie are si rolul ca atat sotul cat si sotia sa fie fericiti, sa se simta impliniti impreuna si sa se bucure impreuna de viata.
Ori acest lucru un om nu-l poate realiza decat alaturi de alt om, pe care simte ca-l iubeste din toata inima, ca impartaseste acceleasi principii, valori, ca are anumite gusturi comune, ca are cu cine discuta orice probleme, ca i este alaturi si il sprijina in orice situatie (mai ales la greu), etc.
Si este evident ca aceste aspecte un om nu le poate simti fata de orice om, ci numai de cel/cea pentru care -atunci când o vede/il vede- asa cum a spus mai mai pe scurt colega noastra de forum - cerul cade pe el/ea.

Romanul "Ion" nu a fost scris de marele romancier ca să găsească tovarăşii şi tovarăşele argumente în sprijinul colectivizării. Rebreanu nu viza/nu sugera/avansa/preconiza colectivizarea ci, ca un bun cunoscător de oameni şi de Dumnezeu, propunea un text din care să mai luăm niţel avânt la meditaţia asupra patimilor şi a zvârcolirilor istoriei păcatelor omeneşti.
Făcurăţi din Rebreanu un activist de partid, tovarăşi? De ce nu şi din Dostoievski? Şi, în definitiv, de ce nu şi din Hristos?

*
Scrieţi cu o siguranţă suspectă câteva platitudini despre căsnicie. Mă iertaţi că vă întreb, ca şi pe colega mai înainte: în ce temeiuri? Pe ce baze? Câtă căsnicie, de pildă, aveţi la activ tovarăşe Florin?

Imaginea pueril-idilică asupra căsniciei pe care o condimentaţi şi cu ceapa putredă a ideologiei comuniste nu are nimic în comun cu viaţa din Taina Nunţii. Cum nu realizaţi asta, e doar taina (ori ciorba) dvs.....

P.S. Vă rog frumos, dacă se poate nu mai scrieţi enormităţi ca aceasta: "...pe langa rolul de mantuire si nastere/cresterea copiilor, o casnicie are si rolul ca atat sotul cat si sotia sa fie fericiti..." Îl mâhniţi şi pe Dumezeu şi pe unii dintre semenii dvs. dacă mai debitaţi bazaconii din astea. Fiţi bun şi dedaţi-vă la cugetare şi, dacă nu cer prea mult, la viaţă - viaţă de credinţă.

In privinta a ceea ce a insemnat colectivizarea agriculturii- cu rele la inceput si cu multe aspecte bune dupa 1961- nu este topicul potrivit sa discutam aici.

In privinta celorlalte aspecte mentionate de dumneavoastra

-Nu am nici o casatorie la activ, dar asa consider ca ar trebui sa fie o casnicie sanatoasa, in care atat sotul cat si sotia sa se simta fericiti si impliniti.

-Si ce este gresit in a-ti dori sa fii fericita/fericita intr-o casnicie ?! Nu am auzit pe nimeni care sa nu-si doreasca lucrul asta, intr-o casnicie!
Pana la urma fiecare om este unic in felul sau, are personalitatea, idealurile, aspiratiile sale, si atunci când se casatoreste trebuie sa simta ca se completeaza reciproc cu sotul/sotia.
Apoi trebuie sa existe si subiecte comune de discutie- nu poti sta in casa ca mutu.

Si mai important- sa simta ca iubesti persoana de langa tine, sa o apreciezi pentru tot ceea ce este ea/el ca om si ca femeie/barbat, sa-i fii alaturi in situatiile dificile.

Ori daca dumneavoastra imi spuneti ca puteti simti toate aceste lucruri fata de ORICE femeie si ca ORICE femeie ati putea-o privi ca pe o posibila sotie, atunci nu stiu ce sa mai zic!

Orice femeie este buna de nevasta, absolut oricare, daca barbatul trage la Dumnezeu? Doar in cazul celor casatoriti deja!
Da, este foarte buna orice nevasta ti-ai luat, oricum ar fi ea!

Pentru cei necasatoriti, saltul fara parasuta nu este indicat. Deloc! Asemenea colegului citat, "as putea oferi mii de argumente, dacă mi s-ar cere macar o suta". Sa nu fie! Repet, doar iubirea duhovniceasca si sfintenia accepta sa iubeasca pe oricine!

Vreau ca cei care citesc randurile noastre sa inteleaga ceva, pentru ca, desi nu suntem repere de urmat, amandoi avem bruma noastra de experienta, cateva lectii invatate din mers si ceva cunostinte extrase de prin carti. Si mai sper ca patimile din noi nu vor denatura mesajul pe care vrem sa-l transmitem altora.

In ce ma priveste, sunt pentru o abordare realista a situatiei, atunci cand vine vorba de alegerea partenerului. Nu este un moft ci o necesitate sa cauti o relatie bazata pe prietenie, preocupari comune, atractie trupeasca, respect, incredere... Daca acestea exista, se poate construi ceva solid, prin rugaciune si povatuirea duhovnicului, Taina Cununiei, viata in Biserica. Daca ele nu exista, doar sfintenia te poate face sa iubesti un astfel de partener. Dar pana la sfintenie, a nu asculta de indemnurile diavolului este vital.

Simpla unire dintre un barbat si o femeie, din iubire sincera si daruire de sine, tot implica pofta si placere. De aceea este necesara Taina Cununiei, sa sfinteasca unirea celor doi iar copiii rezultati vor fi sfinti.

Amorul, exaltarea, patima sunt altceva iar dvs. nu ati inteles nimic din tot ce am spus pana acum. Nici n-as fi scris ceva, daca nu ati fi facut o asa gafa - ca cea de la care a pornit discutia noastra.

Păi, dacă aşa vedeţi situaţia, de ce v-aţi mai obosit să comentaţi?
Totuşi, eu am înţeles că vreţi să fentaţi învăţătura sfântă în baza unor criterii relativiste care numai de la Învăţătorul nostru Dumnezeu nu vin.
Gândiţi-vă, vă rog, că atunci când tragem la Evangelie priorităţile în viaţa de familie sunt altele decât acelea pe care le-aţi ridicat în văzduh!
Aici speram să vă opriţi, iar nu la impresia că nu am înţeles nimic...
Pe de altă parte, câtă vreme am drept cadru Evanghelia şi învăţătura Bisericii, se poate întâmpla cu adevărat să nu înţeleg nimic din învăţăturile lumeşti pe care le propuneţi ca reper. Dar nu mă ruşinez cu asta ci mă laud în Hristos! De-mi este mie îngăduită aşa trăire...
Unde aţi găsit în Biserică şi în Scriptură repere pentru afirmaţiile dvs. lumeşti? Unde e scris de vreun om al lui Dumnnezeu, de pildă, că bărbatului tre să-i cadă cerul în cap când îşi vede femeia?
Doamnă, sentimentul de iubire, spre deosebire de emoţia primară (violentă, acaparatoare, captivatoare a conştiinţei) este blând / statornic / profund / discret. Şi mai ales bine "împănat" cu ingredientele unei gândiri altoite de Predanie.
Iubirea jertfelnică dintre soţi este, iertaţi-mă că vă spun eu asta, un ocean iar nu un pârâiaş zglobiu care se fâsâie cel mult în băltoaca unor întâmplări ordinare.

Îmi pare rău că aţi insistat pe o direcţie atât de diferită de ceea ce ne învaţă Duhul Bisericii. Dar nu-i nimic, poate discutăm altă dată mai lejer, mai puţin tensionat....:)
Toate cele bune şi post binecuvântat!

Cred că nu-i nimic greşit, frate. Numai că modul în care aţi scris pe marginea fericirii şi a iubirii dintre soţi mie mi se pare străin atât de ceea ce cunosc eu (din experienţă) cât şi de ceea ce înţeleg că învaţă Biserica. Hristos şi Apostolii şi toţi cei care trăiesc în Duhul Predaniei mie îmi pare că învaţă altceva decât aţi susţinut, să mă iertaţi....
Aici speram să fiţi un pic mai reflexiv, dacă se poate.
Toate cele bune şi mă iertaţi că v-am contrazis filosofia personală în cestiunea iubirii maritale.
Post binecuvântat, Florin!

Poate că nu strică fiecăruia dintre noi, mai ales în contextul tot mai tulbure al evenimentelor pe care le trăieşte astăzi lumea,
să recitim Evanghelia, în special Epistolele pauline,
precum şi (pentru că veni vorba despre fericire)..."Jurnalul fericirii" al multpătimitorului Nicu Steinhardt.

Nu-i nici o suparare- pana la urma putem aveea opinii diferite, atata timp cat ne respectam reciproc si nu facem atacuri la persoana.
Numai bine si post binecuvantat si dumneavoastra va doresc.

Mi-ati captat toata atentia! Incep sa intrevad din randurile dvs., scrise in duh de pocainta adanca si traire autentica, nasterea unui nou Apostol!

Dar sa revenim la subiect. Concret, ce-ati face daca ati avea din nou 20 de ani, cum ati proceda?
Si daca nu va solicit prea mult imaginatia (ce pacat ca nu mai puteti dovedi si in fapt!), spuneti-ne cum vedeti viata unui barbat langa orice femeie? Dar a unei femei langa oricare barbat? Asta, in stransa legatura cu afirmatia dvs. la care eu una nu ader si de la care va tot abateti.

Bologa, cumva?

Muncă şi rugăciune. Cu evlavie, cu iubire jertfelnică.
De aici toată fericirea în Hristos Domnul.

Asa domnule, asociaza-te cu personaje pe care le intelegi, nu te mai confunda cu cel care a zis "M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine.", doar ca sa faci literatura neavenita pe marginea Bibliei.

10. Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui.
11. Şi văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?
12. Şi auzind El, a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.
13. Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.

Domniţă, oare aveţi vreun înţeles în privinţa expresiei "a te lăuda în Domnul?"
*
Cine v-a şoptit că mă confund cu Apostolul? Vreun duh, nu?
Pe de altă parte, cine nu vă învaţă că oamenii creştini se laudă în Hristos? Aţi voi, poate, să se laude în Obama?

*
Termenul laudă are, ca şi expresia corelativă a se lăuda, un înţeles pe care un creştin ar trebui să-l cunoască.
Haideţi, în vreme ce croşetaţi ciorăpei şi mânecuţe, puneţi-vă mintea la lucru şi lăudaţi-vă puţin în Domnul, zău aşa, că uitaţi, doamnă, Postul se laudă în noi! Sau, mă rog, ar voi să o facă dacă l-am lăsa....

Nu stiu pe cine credeati ca impresionati pe aici, doar va cunoastem! In forma de acum, sunteti acelasi dintotdeauna. Putin mai lipseste sa cedati iar nervos. Hai, luati-va o pauza de la falsa evlavie si incepeti cu fapte iar nu cu vorbe.

Asteptam cu interes sa scoateti din inima cele bune, nu doar sa recitati texte!

.........:))))

Ai grijă, Negruţa,
Că-ţi forţezi gheruţa!
Obrăznicătura
Urâţeşte gura...

Nu-i mai bună o croşetă
Ca să lucri o manşetă?
Cu drag şi cu rugăciune
Ca să scăchi de urâciune,
În tăcere umilită
Să fii, mări, fericită!

La anu şi la mulţi ani!

Buei creștinelor și creștinilor...
N-aveți mă voie să vă certați!

:)
 

"Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!"

P.S. Va multumesc c-ati lepadat atat de repede haina inselatoare! "Lupul isi schimba blana, dar naravul ba!", aviz necunoscatorilor!

Gata şefu. Se reţine!
(da io nu mă certam, doar scriam epigrame de post - alelalte e mai piperate - despre croşetat şi alte lucruri folositoare femeilor evlavioase de pre la noi. Ce, asta-i ceartă? Nu-i mai degrabă binecuvântare?)

:) Si eu sunt cuminte! (da` nici io nu ma certam, doar i-am predat colegului o lectie duhovniceasca - ca vorbeste despre lucruri prea mari pentru el, pe care nici macar in mediu` online nu le poate respecta. Adicatelea, el - care lucreaza cu sarg virtutea in familie si care cate nu ar face, daca ar avea din nou douj`de ani (il asigur ca ar comite aceleasi greseli sau chiar mai grave) si care mai ca ar tine orice femeie - ca toate sunt bune foarte!! - iata ca n-a rezistat nici doua pagini virtuale ca sa nu reverse din dispretul pe care il simte pentru femei. Nici vorba de virtute, de rabdari si rabdurori si alte bazaconii pe care le debiteaza. Doar vorbe!)

mioare la loc comanda! a luat o pauza el ciobandante.

..............:))))))))

......:)))) hi-hi-hi!!!....:)))
Dispreţ pentru ţoape, pentru snobinete, pentru avortoare, madame!
Pentru ucigaşele neamului românesc şi creştin, madame!
În schimb, pentru femeile curate, frumoase şi inteligente: toată admiraţia şi toată slujirea!
Fapt dovedit, deja, cu prisosinţă. Ho-ho-ho!!!!........:)))

Re:
 

@crinrin:

Stiti, personajul acesta (nu stiam cum sa ii spun altfel, ca "domn" sau "doamna" nu se potriveste rautatii pe care o emana pe acest forum) ofera sfaturi si idei valoroase. Cred ca merita un ban cinstit de sarbatori.
Incepeti dumneavoastra partea dreapta a mansetei? Eu ma ocup de cea stanga. Mai greu va fi sa ii gasim un loc la izolare, ca bumbacul 100% are nevoie de conditii speciale de pastrare. E si cerere mare.

Apreciez postarile dvs. din care am invatat multe lucruri.Din pacate nu sunteti inteeles intotdeauna asa cum ar trebui si asta duce inevitabil la conflicte.Referitor la discutia de fata as vrea sa vin cu o mica observatie: nu cred ca e femeie care sa nu isi doreasca sa fie "curata", "frmoasa", "inteligenta", "devreme acasa" etc.Adica sa aiba toate acele calitati care privesc feminitatea.Cred ca asta ar fi o discutie care ar merita un pic dezvoltata, poate fi ajutatoare pentru careva.
Gradul de feminitate al unei fete/femei reflecta functionalitatea relatiei dintre ea si tatal ei.Sau dintre ea si modelul masculin intetiorizat in absenta fizica sau emotionala a parintelui de drept.Cazurile de femei agresive, femei-"barbati bine" , disfunctionale intr-un fel sau altul,, nu sunt decat de compatimit.Bine, asta nu e o scuza la maturitate , cand fiecare constientizeaza lipsurile pe care le are si se complace in situatia asta.

Ai vazut? Pai cum ramane cu afirmatia pe care ai facut-o cu cateva pagini in urma?
Concluzia? Propovaduiesti altora despre sarcini cu anevoie de purtat, pe care tu nici cu gandul nu vrei sa le duci.

Legat de patologia bolii tale, tu fiind un barbat slab si dispretuind toate femeile, permite-mi sa-ti dau un sfat. Ai grija de fetita ta, sa nu fi tu primul care s-o murdareasca cu limbajul, tinuta si perceptiile deformate! Daca nu cumva ai facut-o deja ... Si nu cred ca ti-ar strica un control amanuntit la psihiatru.

Of crincrin, nu mai bine pastrati chestiile personale in privat ?:)
Rufele spalate in public tot murdar ies, oricat ai insista.

...) Aţi învăţat pe dracu.
Mai bine luaţi aminte la snobinete şi snobi, la psihopaţi şi la nenumărate alte specii de nebuni, azi etichetaţi ca normali, că aveţi multe de învăţat.
Veacul acesta e al curviei şi al omorului, al trădării şi al urâtului, al prostiei cu fumuri şi al căderii lustruite. Nicidecum al omeniei şi cu atât mai puţin al Hristosului - nu vă e limpede, încă?
Numai de bine, dealtfel, spre viaţă şi Viaţă,
Doamne ajută!

Oare nu am contribuit cu totii la starea asta de lucruri?De ce ne mai vaitam, doar m fost avertizati demult de ce ne va astepta?Lucrurile sunt clare: cine vrea, vrea, cine nu, nu...Pe snobineti si pe toti ceilalri nu trebuie sa ii judecam noi, pentru ca e vorba de boala.Nu cred ca e om care sa fie sanatos in lumea asta, iar bolnavul nu trebuie judecat, ci tratat cu compasiune si dragoste fata de aproapele.In rest...ce va fi va fi, nu suntem singurii care trecem prin vremuri tulburi.Avem atatea exemple.Cum au trecut altii vom trece si noi.Important e sa facem ceva cu ragazul pe care inca il mai avem.Daca stam doar si ne vaicarim si judecam pe altii ce rezolvam?Ma intreb daca suntem mai buni decat ei.


Lumea oamenilor a fost nedreapta dintotdeauna.Scopul a scuzat mijloacele.Banii si interesul au condus popoarele si familiile.Cei care au detinut puterea si cunoasterea au lovit si inainte-ca si in ziua de azi- in semenii lor mai slabi, in functie de interesele pilitice, sociale si personale.Veacul omorului, curviei, tradarii, uratului, prostiei cu fumuri si al caderii lustruite?Dar asa a fost de la inceput.Doar ca pana nu demult, toate acestea se intamplau mai pe ascuns(uneori) sau din lipsa puterii ramaneau la nivel de gandire sau verbal( si oare pacatul doar gandit sau vorbit e mai mic?) si prostia umana imbracata in poleiala stiinteinu avea atata putere, data de tehnologia si informatia din ziu de azi.Roadele celor de dinaintea noastra se vad, asa cum si ale noastre se vor vedea.Semeni vant, culegi furtuna.Oamenii au iubit dintotdeauna mai mult forma decat continutul, contand mai mult aparenta decat esenta.Iubirea autentica a aproapelui a fost putina mereu.Nu s-a schimbat nimic."Cultul mortii"-cum bine spunea cineva- a existat dintotdeauna si a deformat tot ce a fost mai bun si mai curat in credinta oamenilor.Cei care au vrut insa sa fie altfel decat tendinta generala sinucigasa, au fost oricum, in orice conditii.

Ba tocmai in astfel de vremuri se vor cerne cei ce iubesc cu adevarat.In timpuri caldicele e usorsa facem parada de virtuti inchipuite si sa dam peste nas celor din jur cu credinta noastra falsa.Autenticitatea sentimentelor din orice fel de relatie este verificata in momentele de cumpana.Cand curge numai lapte si miere e usor sa iubim sau sa fim prieteni.

Pai asa a fost intotdeauna.Vezi vietile sfintiilor.

:24::24::24:

Prostii. Enormităţi firoscoase.
Suflete, n-aţi prefera să trăiţi, în loc să filosofaţi cam aşa, în duh de masturbaţie ontologică?
Pe bune! (dacă puteţi găsi ceva bun în reacţiile mele)

Fiecare om are felul lui de a fi si de a intelege lucrurile.E usor sa fim sarcastici si sa ne situam deaspra celorlalti.Imi amintiti de Giovani Papinni, nu se poate sa nu il fi citit, printre multele carti care v-au trecut prin mana.I-a folosit la ceva toata eruditia si toata slava desarta primita de la oameni?Pustiu si-a simtit sufletul din copilarie, pustiu a ramas pana la sfarsit.Nu, multumesc, nu imi trebuie asa stiinta, care sa ma iizoleze de cei din jurul meu si care sa ma umple de ura.Prefer sa raman asa cum sunt: semidocta,, naiva(uneori), pentru unii chiar "nulitate" etc.Nu sunt deloc atotstiutoare si nu scriu prostii firoscoase(a trebuit sa caut cuvantul in DEX, ca nu stiam ce inseamna).Poate prostii uneori, dar nu firoscoase.

Referitor la "delirul" ontologic, ca sa ma exprim asa, dat fiind faptul ca suntem pe un forum religios: da, este timpul sa traiesc mai mult, si sa las vorbaraia deoparte.Dar nu stiu daca in sensul la care poate va ganditi dvs.

Gasesc multe, multe lucruri bune in ceea ce spuneti.Cei din jurul dvs. sunt norocosi ca va au, desi din pacatae poate uneori nu sunteti perceput la adevarata dvs. valoare.

Mulţumesc, mulţumesc dar sunt departe....
*
Aş mai vrea să vă spun doar atât: realitatea omului este cumplită. Aşa cunosc şi cred eu.

Asa cred si eu.Tocmai de aceea o lume fara Dumnezeu e iadul pe pamant.Asa cum zicea un filozof, ca iadul e reprezentat de ceilalti.Si mai ales de cei care se folosesc de valorile credintei, denaturandu-i intelesul si semnificati.Probabil pe aici toti am trecut uneori, mai mult sau mai putin.

Barbatul care avorteaza - Teodor Danalache - http://www.crestinortodox.ro/morala/...za-125154.html

Barbatul pare sa nu aiba nici o legatura cu crima avortului, asociata de cele mai multe ori numai cu femeia. Adesea, lucrurile sunt vazute in modul urmator: daca femeia este cea care ramane insarcinata, tot ea trebuie sa fie si cea care avorteaza; daca femeia savarseste pacatul, tot ea trebuie sa fie si cea care primeste canon. Dar, oare, femeia ramane insarcinata de una singura ?!

Taina Cununiei, in totalitate, este o slujba care-i uneste pe cei doi miri, pe barbat si pe femeie, "intr-un trup", precum Dumnezeu a hotarat inca dintru inceput: "Si a zis Adam: Iata aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup" (Facere 2, 23-24).

Atata timp deci cat barbatul si femeia formeaza un singur trup, iar nasterea de prunci este, in egala masura, lucrarea amandurora, pacatul trupesc al avortului nu poate fi socotit decat tot al amandurora, daca nu chiar mai mult al barbatului.

Barbatul si femeia avorteaza, iar nu numai femeia

Precum copilul se zamisleste prin conlucrarea a doi parinti, barbat si femeie, tot asa, el se afla si in responsabilitatea si purtarea de grija a amandurora dintre ei, iar nu numai a unuia, adica a mamei. Pentru aceasta, avortul se arata a fi o crima savarsita de ambii parinti, iar nu numai de unul dintre ei. Avortul este deci o crima savarsita de mama si de tata (calitati atat de nepotrivite pentru acest caz), iar nu numai de mama.

Fiind incredintat unei familii si asezat aproape de inima mamei lui, pruncul este adesea vazut ca o piedica in calea fericirii pamantesti si a comoditatii egoiste a parintilor sai, motiv pentru care avortul apare ca o solutie foarte la indemana. Avortul este o crima mai odioasa chiar decat cea a uciderii unui om nascut deja, caci pruncul, aflat inca in pantece, este complet lipsit de aparare si de libertate.

Barbatul se face vinovat de crima, trebuind a fi supus canoanelor potrivite avortului, nu numai datorita intelegerii atitudinii lui ca nepasare, indiferenta, incuviintare sau chiar fortare a femeii, ci si datorita participarii lui directe la luarea deciziei de "viata sau moarte" asupra copilului sau.

Barbatul este mai vinovat de avort decat femeia

Sfantul Ioan Gura de Aur il face responsabil de avort mai ales pe barbat, care de multe ori urmareste numai desfranare, iar nu unirea curata cu sotia lui, si precum desfranarii i se pun in cale, ca un frau, sarcinile si nasterea de prunci, aceasta se razbuna pe copii, pierzandu-i.

"De ce semeni acolo unde tarina incearca a strica rodul, unde sunt multe doctorii de starpire si unde de multe ori copilul este omorat mai inainte de nastere? Nu am cuvinte indeajuns pentru a numi asemenea fapta criminala, de vreme ce nu numai ca pe copilul nascut il omoara, ci il impiedica chiar de a se naste.

Deci de ce iti baţi joc de darul lui Dumnezeu si te lupti impotriva legilor Lui, iar ceea ce este binecuvantare tu alungi ca pe un blestem? De ce, apoi, prefaci camara nasterii in loc de omor, iar pe femeie, care este data spre facerea de prunci, tu o pregatesti pentru ucidere? Fiindcă pentru a fi placuta si dorita de tine, si pentru a atrage la sine mai mult aur (bunastare materiala), femeia nu se fereste de a face si aceasta (avort), gramadind prin asemenea fapt un foc mare asupra capului tau; caci daca indrazneala este a ei, in acelaşi timp insa si tu esti cauza principala a indraznelii ei.

Cu toate acestea, dupa o asemenea purtare necuviincioasa (desfranare, avort), totusi lucrul acesta pare indiferent multora, ba chiar si multor barbati care isi au femeile lor, de unde apoi si rezulta cele mai mari rele. Caci de multe ori se pun in miscare fel de fel de doctorii pentru starpire, doctorii pregatite nu pentru pantecele unei desfranate straine, ci pentru al femeii nedreptatite; si aici se intind fel de fel de curse" (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia 24 la "Epistola catre Romani").

Barbatul trebuie supus (cel putin) acelorasi canoane privind avortul

Cercetand seria de canoane apostolice, sinodale si patristice, referitoare la avort, am fost intristat vazand ca nu exista nici un canon care sa pedepseasca, in aceeasi masura, pe barbat, ca si pe femeie, pentru aceasta crima cu premeditare.

Dintre toate canoanele referitoare la avort, care au in principal datoria de a arata gravitatea acestei fapte, mentionez aici numai Canonul 21, dat la Sinodul local de la Ancira (314), care precizeaza: "Pe femeile care sunt desfranate si isi omoara fatul si se indeletnicesc cu pregatirea mijloacelor de avort, hotararea de mai inainte (pana la acest sinod) le-a oprit (de la Impartasanie) pana la iesirea din viata si aceasta hotarare se tine indeobste, dar, gasind ceva spre a le trata mai bland, am hotarat ca vreme de 10 ani sa implineasca in penitenta, potrivit treptelor hotarate."

Nici un canon privitor la avort, din cele parcurse de mine, nu face referire la barbat (la sot), ca la un copartas la crima savarsita de femeie (de sotie). Putem considera ca face referire la barbat, ca vrednic de pedeapsa, numai Canonul 2 al Sfantului Vasile cel Mare, care zice: "Cei care dau medicamente avortive sunt ucigasi. Si ei si cele care primesc otravuri ucigatoare de embrioni." Printre "cei care dau medicamente avortive" il numar si pe barbat, ca unul care o indeamna sau o ajuta pe femeie la savarsirea avortului.

Inteleg ca femeia este elementul cheie intr-un avort, ea putand sa gaseasca in ea hotararea si puterea de a renunta la toate pentru viata sadita in pantecele ei, inclusiv la insasi viata ei, daca barbatul ar ameninta-o cu moartea, in cazul hotararii ei de a nu-l omora pe prunc, dar asta nu il scuteste pe barbat de pedeapsa (canonul) hotarat criminalului.

Urmand mustrarilor adresate de Sfantul Ioan Gura de Aur barbatului, indraznesc sa spun ca mai mult barbatul, decat femeia, ar trebui sa fie pedepsit pentru avort, ca unul care este cap al familiei si deci inzestrat cu puterea de a-si conduce familia pe calea cea stramta care duce in Imparatia lui Hristos.

Barbatul este vazut de Sfintii Parinti intotdeauna ca fiind mai intarit decat femeia, care este numita "vas slab". Inca dintru inceput, femeia a fost asezata sub autoritatea barbatului ei, caruia i s-a incredintat datoria suprema de a ii purta de grija si a o iubi in adevar. "Atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani" (Facere 3, 16). Motiv pentru care, in timp, s-a ajuns la ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: "Femeia care s-a maritat poarta de grija de cele ale lumii, cum sa placa barbatului" (I Corinteni 7, 34).

Barbatul are deci imputernicirea divina si puterea de a o opri pe femeia lui de a savarsi crima avortului. Din pacate insa, de cele mai multe ori, chiar barbatul este acela care o obliga pe femeie sa-l omoare pe pruncul inca nenascut, precum spune si Sfantul Ioan Gura de Aur: "Caci daca indrazneala este a ei, in acelasi timp insa, si tu esti cauza principala a indraznelii ei." Nu este deci mai vrednic de pedeapsa barbatul, decat femeia?!

Cred ca, in multe cazuri, sangele varsat al unor prunci nenascuti (avortati), se va cere din mana preotilor duhovnici care nu au avut curajul de a propovadui pe fata faptul ca avortul este o crima ce manjeste intreaga familie, adica atat pe sotie, cat si pe sot, amandoi trebuind sa se pocaiasca cu o pocainta pe masura crimei savarsite.

Deoarece barbatul nu constientizeaza faptul ca avortul este o crima familiala, savarsita de el insusi, in comun acord cu sotia, la Spovedanie, el ar trebui sa fie intrebat de preotul duhovnic: "Avorturi ai facut?"