Eu încerc să trec de aspectul formal, textual, al Învăţăturii şi susţin chiar mai mult, că un text - oricare ar fi el - nu poate fi o învăţătură propriuzisă.
Învăţatura e o relaţie dintre învăţător şi învăţat. Mai exact, e rodul acestei relaţii. Nu este un conţinut al învăţătorului, în orice caz acest conţinut e mort câtă vreme nu vine la întâlnire un învăţăcel. Conţinutul prinde viaţă, prin activitatea ambilor termeni (învăţător şi învăţat), în interacţiunea lor. De aceea spuneam că Domnul ar fi avut, probabil, o altă Învăţătură dacă s-ar fi adresat pomilor. O adecva la mijloacele pomilor de a zămisli, prin împreună-lucrare sau sinergie, vreo învăţătură.

Dar hai să ne amintim împreună un lucru pe care tocmai îl dezbăteam cu colegul Penticostal.
E vorba despre Tradiţie. Implicit de Biserică, întrucât nu le putem separa - sper că eşti de acord.

Ei bine, Tradiţia şi Biserica au fost la început Domnul şi ucenicii. În relaţie directă cu ei, trăind printre ei şi nemijlocit cu ei, Domnul le-a adresat o serie de mesaje, a "ciocănit" la poarta inimii lor prin viu grai, prin propria Prezenţă, prin faptele Sale minunate.
Convieţuind cu Domnul, ucenicii au descoperit Cine este Domnul şi în ce constă Învăţătura Lui. Au trăit cu toată fiinţa lor Învăţătura.
Dacă nu ar fi convieţuit cu Domnul nu ar fi avut nici o Învăţătură. Ci doar un text (cum dealtfel moşteniseră, generaţii întregi, prin mijlocirea rabinilor), pe care îl înţelegea fiecare aşa cum putea.

Deci Învăţătura propriuzisă a Domnului este actul trăit efectiv în Biserică, prin Tradiţie şi la care participă în calitate de coautori creştinii. Căci fără a întoarce Domnului darul învăţătoresc, prin închiderea Cercului Iubirii între noi şi El, nu avem nici o învăţătură ci o polologhie fără nici o relevanţă. (La o adică poate fi complet înnebunitoare şi distructivă.)
Învăţătura Domnului se construieşte, deci, mereu, ca o înviere - este un rod permanent reînviat, prin participarea noastră la actele liturgice, mai întâi. Participare deplină, a întregii fiinţe omeneşti, cu recunoştinţă, cu bucurie, cu smerenie, sub mângâierea Duhului.
Această mare Sărbătoare în care noi răspundem lui Hristos este Învăţătura!
Acest fenomen unic în Cosmos, la care noi participăm în calitate de coautori, aceasta cred eu că este Învăţătura, mereu spiralată (în taina crescătoare a simţirilor noastre înţelegătoare) şi urcînd spre Cer.

Nu este adevărat!
Informaţia este rodul relaţiei dintre o sursă şi un receptor.
În cazul nostru Sursa este Domnul iar noi suntem receptorul.
Informaţia este rodul acestei întâlniri.

P.S. Observă că fructul întâlnirii dintre Scriptură, de exemplu, şi omul ateu este diferit de rodul la care participă omul credincios şi evlavios. Pur şi simplu, la întâlnirea cu acelaşi text scris, cu aceleaşi date, informaţiile din mintea şi inima ateului sunt diferite de informaţiile din mintea şi inima credinciosului.

Mesajul Domnului e un lucru foarte simplu ,pe intelesul copiilor.Nu e vorba de cunoasterea teoretica a revelatiei care e foarte simpla(si incheiata,nu mai exista noi adevaruri de revelat) ci de acceptarea reala in viata fiecaruia si prin lucrare/nelucrare omul descopera noi trepte de dulceata/amareala. Spre noile trepte de dulceata exista o singura cale:Mesajul Domnului,care e foarte simplu,dar unii nu il vad .Pentru ca nu vor.E o alegere.

Desigur.
Revedeţi, totuşi, în ce sens am făcut afirmaţia...:)

Ce este aia Teologie negativa?Eu nu am auzit pana acum de asa ceva?Lamureste-ma ce este cu acest Topic gen struto camila pompoasa:"Teologie negativa de sorrginte budista"?...

Ai bagat budismul in toate .Un amestec frrumos ,placut vederii si sufletului tau.

Dar este util ptr viata,ptr Adevar? De ce strambi invatatura Florrine???...Adevarata credinta nu e ceva complicat ,e ceva relativ simplu, ca sa poata fi receptat de sufletele simple dar curate.

Teologia negativa, cunoscuta si ca teologia apofatica este o modalitate de a concepe dumnezeirea (urmata de cunoastere directa) prin negarea identitatii ei cu orice este manifestat, cu orice forma de existenta. (engleza, ro).

Efortul spiritual calificat are nevoie de aceasta abordare.

Simplitatea, fara elaborari mentale, nu poate fi atinsa fara angajarea cunoasterii apofatice.

Teologia negativa are o metodologie proprie. In budism, aceasta este sistematizata si armonizata cu cunoasterea pozitiva (Calea de Mijloc - Nagarjuna).


Cunoasterea negativa este de o frumusete aparte, este o arta.

Fara ea, omul nu poate transcende intiparirile pamantesti sau cele ceresti si sa realizeze simplitatea desavarsita.

Ortodoxia a validat apofatismul si l-a incorporat in fibra sa teologica. Din cate cunosc, cultele crestine protestante nu angajeaza o asemenea cunoastere a divinitatii. Perspectiva lor se limiteaza strict la textul biblic.

Florin, cunosc câţiva protestanţi care totuşi se roagă...:) Şi postesc şi toate celelalte... Şi care practică o înaltă comuniune în comunitatea lor.
Caz în care s-ar putea să îi găsim foarte cufundaţi în apofatism...:)

Florin, noi oamenii putem înţelege cu mintea noastră orice fel de conţinuturi abstracte (fără întipăriri de vreun fel, fără forme existente, fără impresii senzoriale).
Dar nu orice abstracţie de-a minţii noastre e tangentă cu Dumnezeu! Dimpotrivă, poate rămâne veşnic paralelă...

Îmi amintesc cum descria Cuviosul Sofronie (de la Essex) experienţele sale "budhiste". Acele extraordinare acte mintale care, pornind dintr-o inimă îndrăgostită de Domnul dar încă nenuntită, îl purtau până la revărsarea unei lumini extraordinare şi la transparenţa propriului corp...
I-a trebuit ceva vreme şi, mai ales, mângâierea adevărată a Harului, ca să descopere că toate acele experienţe extraordinare aveau sursa în propria minte, nu în Duhul.
Cunoaşterea apofatică vine ca dar al Duhului, peste un nevoitor hotărât şi priceput, iar nu din omenescul credinciosului.

Mintea noastră poate scorni realităţi uluitoare, pe care suntem înclinaţi să le numim cu titlul generic de teologie apofatică, însă ele nu au nimic comun cu experienţa luminătoare a Harului Care Se pogoară asupra rugătorului.
Citeşte pe Sofronie sau pe Gheron Iosif, pentru a înţelege diferenţa dintre cunoaşterea apofatică şi mimele involuntare ale ei...

Apofatismul nu e o metodă a noastră de cunoaştere a lui Dumnezeu, ci e o modalitate a Lui dăruită pentru a ne lumina pe noi...:)

Din cate am citit se vorbeste despre Cunoastere catafatica si apofatica dar cred ca nu e potrivit termenul folosit in titlul topicului.
Eu totdeauna ma gandesc la lucrarea unui anumit lucru.Concret cum se rezolva in Teologia asta de care spui urmatoarrele probleme:
1.Comuniunea -euharistia ?Cum, apartine de biserica ortodoxa sau cum?
2.Ascultarea de un duhovnic exista???...La un moment dat ti-am pus intrebarea asta si ai lasat-o in "coada de peste" .Adica pana la urma nu ai spus daca te-ai spovedit sau nu?
Adica poate exista un amestec omogen intre apa si ulei?Cred ca un duhovnic pe loc ar opri aceste tendinte budhiste.
3.Cum se rezolva problema patimilor aici in aceasta "Teologie negativa de sorginte budhista".
Doamne ajuta!

La Multi Ani Cezar si tuturor forumistilor!

Orice elaborare conceptuala este o intiparire indiferent ca are sau nu corespondent in lumea sensibila. Orice abstractiune este tot un apel la resursa catafatica de intelegere a existentei. Orice inteles este intiparire. Insusi conceptul "Apofatic" este o intiparire, este un catafatic mental.

Apofaticul transcende orice inteles. Este un salt evolutiv in transcendentul inexprimabil, dincolo de orice forma de elaborare fie in raport cu sensibilul (ex: lumina/intuneric) fie in raport cu pure abstractiuni.


Luminarea, mangaierea, transparenta, pogorarea, extazul, uluitorul...nu sunt aspecte ale experientei apofatice.

Orice invatatura care ne apropie de Dumnezeu este de la Dumnezeu, indiferent cat de simpla sau sofisticata pare. In esenta, nimic nu este de la om. Am spune ca "alegerea" insa si aceasta este un fenomen conditionat.

Experienta individuala a unui om nu reprezinta o referinta absoluta cu privire la validitatea unui invataturi. Din orice experienta invatam.

Titlul topicului se refera la teologia negativa, un concept consacrat.

Teologia este LOGOS despre THEOS pentru a cunoaste THEOS.

Negare (forma negativa a verbului) sau apohemi sunt echivalente.

Depinde ce sonoritate preferi, o derivatie din limba greaca sau o terminologie in limba romana. Forma de expresie este transparenta. Important este sa patrunzi sensul.

Prin supra-cunoasterea naturii Lui Dumnezeu si a sufletului. Catafaticul delimiteaza prin discriminare/afirmarea unor fenomene. Catafaticul individualizeaza. Este un instrument de segregare. Apofaticul uneste prin transcenderea categoriilor.

Daca promotorii teologiei negative, Ioan Damaschinul, Maxim Marturisitorul sunt considerati sfinti si lucrarile lor validate de Biserica Ortodoxa putem afirma ca aceasta "apartine de Biserica Ortodoxa".

"Dogmatica" se studiaza la teologie.

Acesti autori nu au fost anatemizati pentru ca au inserat invataturi neo-platonice in cartile lor. Principiile au fost inglobate in corpul dogmatic ortodox.


Este o problema personala. Nu doresc sa dezvolt.

Depinde de duhovnic. Am intalnit preoti care nici nu au auzit de apofatism. Iar dintre cei care au auzit, ma intreb cati ii inteleg sensul. In aceste conditii, evident ca ar opri "aceste tendinte budhiste". Delimitarea in apa si ulei are nevoie de cunoastere. De multe ori este facuta si din ignoranta.

Taind radacina patimilor care este parerea de sine. Catafaticul nu are aceasta capabilitate.

Cred ca ar fi bine sa exemplifici exact prima data concret cu exemple de cunoastere apofatica si catafatica.Aveam un profesor dur de felul lui, avea o materie imposibila in facultate,Socialism stintific(era chiar inainte de Revolutie cu vrreun an doi), care culmea a facut-o ca ceva frumos,, ptr ca el avea niste exemple si studentul intelegea din acele exemplificari, exact ce vroia sa spuna omul.
Exemplifica concret apofatic catafatic.
Eu personal nu mai zic nimic, pana nu ma uit intr-un curs de dogmatica.Aici unde sunt acum nu am asa ceva.Nu sunt foate incantat de sursele de pe Net.

Jonnyw2013 a scris:...2.Ascultarea de un duhovnic exista???...La un moment dat ti-am pus intrebarea asta si ai lasat-o in "coada de peste" .Adica pana la urma nu ai spus daca te-ai spovedit sau nu?
Adica poate exista un amestec omogen intre apa si ulei?Cred ca un duhovnic, pe loc ar opri aceste tendinte budhiste.
Fiind o problema importanta a Bisericii orrtodoxe si culmea acum vad ca si protestantii au niste consilieri cu care vorbesc(o treaba buna!), isi spun pacatele,de aceea ar fi bine sa o faci si daca nu o dezvolti.
Cum poti sti ca esti dezorientat daca nu ai un reper orientativ?

Cand Simeon Stalpnicul le arata oamenilor o cale noua, sau dus la el parintii sa-l ispiteasca daca este de la Dumnezeu ce face el, si l-au ispitit daca accepta ascultarea.Lor le placea ,ce facea el, dar nu erau in clar daca e sau nu de la Dumnezeu.Si l-au oprit sa faca ce face :
"...Aşa vieţuind sfântul, auziră de el părinţii din pustie şi s-au minunat de străina lui nevoinţă, că până atunci nimeni nu-şi aflase o viaţă ca aceea, adică să stea pe stâlp. Deci, vrând ei să ispitească duhul ce era într-însul, au trimis un sol, zicând: "Pentru ce nu mergi pe calea Părinţilor, ci altă cale nouă ai aflat? Pogoară-te de pe stâlp şi urmează viaţa Părinţilor pustnici de demult!" Au mai învăţat Părinţii pustnici pe trimişi că, de s-ar arăta nesupus, şi de nu ar voi să se pogoare, apoi cu sila să-l tragă jos de pe stâlp. Iar de ar asculta şi de ar voi să se pogoare, să-l lase să stea aşa precum a început. Pentru că din aceasta, ziceau ei, se va cunoaşte că viaţa cea nouă începută de el este de la Dumnezeu, dacă se va arăta ascultător, precum s-a şi făcut.

Deci, ajungând trimişii şi spunându-i cele hotărâte de soborul sfinţilor părinţi pustnici, cuviosul îndată a păşit cu piciorul pe scară, vrând să se pogoare. Atunci trimişii îi strigară: "Nu te pogorî, sfinte părinte, ci te nevoieşte precum ai început..."

Deci el a ramas in comuniune .S-a straduit sa ramana in comuniune,era mai importanta ascultarea.
Fragment de la:http://www.doxologia.ro/viata-sfant/...eon-stalpnicul

Da spune-ne sensul a ceea ce ai spus mai sus,ce este cu bold.

Citat:

Cred ca ar fi bine sa exemplifici exact prima data concret cu exemple de cunoastere apofatica si catafatica.

Este dificil de explicat in cateva cuvinte un aspect atat de sensibil cu implicatii majore in economia spirituala. Insa voi incerca sa sintetizez ceea ce am inteles in urma studiului individual. Explicatiile urmatoare se regasesc in tratatele budiste, insa cu uzitarea altei terminologii. Personal, nu le-am gasit in scrierile patristice ortodoxe.

Cunoasterea catafatica sau prin afirmare reprezinta cunoasterea care individualizeaza fenomene, le afirma, le atribuie identitate si proprietati. Cunoasterea catafatica decupeaza panza realitatii si confera fragmentelor o identitate. Cunoasterea catafatica scoate in evidenta. De exemplu: un ansamblu de copaci poate fi desemnat ca „padure”, un ansamblu de flori ca „gradina” sau un ansamblu de forme de relief si persoane ca „tara”. Fenomenele „padure”, „gradina”, „tara” – generate prin imputare mentala - sunt percepute subsecvent avand o identitate proprie, o existenta determinata autonoma si tratate in consecinta. Cunoasterea catafatica pozitiveaza, afirma fenomene.

Dumnezeu cunoscut printr-un fenomen sensibil, un trup uman, este o cunoastere catafatica. Dumnezeu apare, devine vizibil, pipaibil, definibil. Trupul uman, un fragment de realitate, in acest caz, are asociata identitatea „Dumnezeu”. Catafaticul constientizeaza ceea ce „este”. Dumnezeu poate fi cunoscut catafatic si sub forma painii/vinului sau sub orice forma sensibila, pur si simplu printr-un proces de imputare. Insa, Dumnezeu poate fi constientizat catafatic si fara sa ne raportam la un trup, ci la un Dumnezeu abstract care nu poate fi descris ca fenomen sensibil (de exemplu „Tatal” – care nu s-a intrupat). O identitate abstracta prezenta in procesul de constientizare este tot un proces catafatic. Prezenta abstractiunii este un pozitiv mental.


Cunoasterea apofatica sau prin negare reprezinta constientizarea modului in care exista fenomenele – realizarea existentei lor fara o existenta in sine. De exemplu, fenomenele „padure”, „gradina”, „tara” sunt pur conceptuale fara sa posede o existenta in sine. Constientizarea absentei unei esente existentiale este un proces apofatic. Perceptia absentei este cheia procesului apofatic. Absenta se constientizeaza numai in urma negarii rationale a existentei pe care fenomenul pare sa o posede in sine. Perceptia absentei este un negativ mental, este un vacuum.

Omului obisnuit ii lipseste constientizarea vacuumului proceselor si fenomenelor in experienta curenta. „Padurea”, „gradina” sau „tara” nu pot fi identificate la modul esential. Sunt relativitati, pure conventii. Orice am indica sau am atinge sunt fenomene care nu sunt „padure”, „gradina” sau „tara”. Negasind esenta fenomenului respectiv, experimentam cognitiv vacuumul asociat acestuia. Subsecvent, prin efort intelectual si vigilenta, cand constientizam din nou „padurea”, „gradina” sau „tara”, in fluxul experientei curente, vom percepe si negativul mental asociat catafaticului care le afirma.

Cum este cunoscut apofatic fenomenul „Dumnezeu”? Prin sesizarea absentei Sale atat in sensibil cand si in abstract. O absenta in orice catafatic, o absenta in orice pozitiv existential sensibil sau abstract. Dumnezeu este experimentat ca absenta nu ca prezenta, ca vacuum nu ca entitate. In acest fel este eludata orice categorie si exprimare. De aceea, in Dogmatica scrisa de Sf.Ioan Damaschin aflam ca „Dumnezeu nu face parte din existente.” Aceasta bineinteles nu inseamna ca Dumnezeu nu exista, ci indica un mod prin care poate fi cunoscut Dumnezeu – apofatic.
Vacuumul experimentat pentru doua fenomene diferite are aceeasi calitate, acelasi gust – este dincolo de orice expresie. Fara nicio conceptualizare sau demarcatie. Aceasta forma de cunoastere poate fi extinsa la toate procesele cognitive sensibile si abstracte simultan. Aceste procese ne definesc existenta instantiala, clipa de clipa, avand ca nucleu catafatic sinele, eul posesor.

Evident, este necesar ca inclusiv eul posesor sa fie cunoscut apofatic. In crestinism, procesul apofatic nu este conceptualizat sub aceasta forma dar este angajat prin atitudini si actiuni mentale care tin de fibra actului religios. Vacuumul eului posesor este cunoscut fie ca actiune absolut necesara „lepadare de sine” prin inchinare/ascultare/rabdare/ spovedire/lasare in Voia Sa, fie ca stare „smerenia - fara parere de sine”.

..........:)))
Delicios!
Aproape grandios!
Florin, m-ai uns pe inimă, frate, de mult n-am mai râs cu atâta poftă!

P.S. Nu te supăra, dacă se poate, nu te supăra că am mărturisit reacţia mea... Chiar am râs cu poftă văzînd cât de uluitor ai amestecat o groază de lucruri, care au cu totul alte înţelesuri, semnificaţii etc.
Bre, încep să te bănuiesc că eşti un răstălmăcitor de geniu!....:))) Numai copiii mici şi curaţi la inimă pot înlocui în aşa hal semnificaţiile lucrurilor.

Cezar, ma intreb daca ai realizat concomitent si apofaticul efuziunii tale.

Atunci inseamna ca ai inteles in profunzime continutul postarii.

Florin, acuma nu ştiu cât de bine am realizat dedesubturile catafaticului din veselia mea, că nu am avut vreme de cugetat la râs - eu doar râdeam...:) E şi râsul o formă de cunoaştere, Florin...:)

Ca şi tine, voi scrie pe scurt câteva caracteristici definitorii ale acestor concepte/realităţi şi apoi punem cap la cap şi vedem ce-o ieşi mai departe. Spre că lumina înţelegerii tale nu se va supăra pe umbra adiacentă a precizărilor mele.
Toate cele bune!

P.S. Până la sorgintea budistă a teologiei negative, mai întâi să ne lămurim o ţâră asupra catafaticului şi apofaticului, asta sper. Să fim orientaţi, cât de cât - întrucât mi se pare că e foarte riscant să ne lansăm prea departe în cugetări dacă nu avem oarece temei limpede şi oarece acord în accepţiuni.

M-ar bucura sa participi la acest efort de clarificare.

Este in beneficiul tuturor cititorilor.

Pentru început, ca încălzire, aşa, să tragem la oleacă de ordine cu ajutorul unui cunoscător al cestiunii - Părintele Dumitru Stăniloae, care ne face aici un dar foarte frumos:
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...aur-68835.html

Cezar, sper sa contribui cu opinii izvorate din propria ta intelegere.

Linkurile, dupa parerea mea, ar trebui sa sustina ideile pe care le prezentam, sa confirme date, sa mentioneze surse de informatii.

Indemnul la citit tratate / ideile altora este cel mai facil mod prin care ne putem apara un punct de vedere. Dam impresia ca adevarul este ipso facto, ca nu mai este necesar sa fie exprimat.

Oricum, am respectat modul tau de a face "incalzirea" citind materialul propus - Cunoasterea lui Dumnezeu la Sfantul Ioan Gura de Aur.

Imi pare rau sa spun, dar afirmatiile Sf Ioan Gura de Aur nu au nicio legatura cu subiectul in cauza.

Apofaticul nu trateaza categorii.

Sf Ioan Gura de Aur ramane "captiv" intr-o argumentatie a dihotomiilor de genul: devenire-nedevenire, purcedere-nepurcedere, vecie-temporalitate, finitate-infinitate, cuprins-necuprins...

Acestea sunt in domeniul conceptualului catafatic - in care functioneaza mecanismul de potentare a contrariilor prin intelesul opus.

Din punct de vedere apofatic, Dumnezeu nu este nici finit nici infinit, nici cuprins, nici necuprins, nici vesnic, nici temporal...

Apofaticul nu face apel la nicio expresie. Catafaticul creaza diferente de potential, discriminari, polarizari ale realitatii.

Nu, aceea e invatarea, eu asta incerc sa-ti spun. Invatatura este ceea ce preda profesorul, pentru ca profesorii nu sunt doar filozofi si alcatuiesc ei o invatatrua bazata pe rationamentele lor (pentru ca omul are aceasta capacitate). Profesorul preda o invatatura, care exista independent de elevul respectiv. Acea invatatura profesorul a invatat-o, la randul lui, ca sa o poata preda. Urmeaza procesul de predare a invataturii respective, adica ceea ce spui tu, cu relatia profesor-elev, iar elevul isi insuseste acea invatatura prin memorare.
De exemplu, ce contributie ai avut tu la Crez, care este o parte din invatatrua de credinta? Cum l-ai aflat si cum il stii? Un adevar de credinta este Sfanta Treime, faptul ca Fiul e Nascut din veci, iar Duhul Sfant purcede de la Tatal. Niciun om nu a avut vreo contributie la acest adevar si nu depinde de niciun om. E un adevar absolut, diferit de adevarul relativ, care depinde de perceptia cuiva. Domnul ne-a revelat aceste adevaruri, care raman adevaruri chiar daca nu mai exista niciun credincios.
Asta e si problema pe care am mentionat-o in mesajele anterioare. In ceea ce spui tu nu exista deosebire intre invatatura si traire, de fapt dizolvi invatatura in traire, ramanand doar traire. Dar aceasta e chiar pietismul de care am spus anterior. Crezi ca alternativa la ceea ce sustii, opusul, este o invatatura fara traire. De fapt aceasta a fost controversa in sanul protestantismului, dogmatism versus pietism. Ortodoxia este straina de aceasta problema si controversa. In ortodoxie este intotdeauna impreuna invatatura cu trairea, una fara alta nu are sens in ortodoxie.
Dau un citat: "Viata crestina, asa cum o propovaduieste Biserica, presupune existenta celor doua aripi, care-l ajuta pe credincios sa se ridice la inaltimile spiritualitatii autentice: invatatura dreapta si evlavia echilibrata. Evlavia lipsita de lumina doctrinei duce la pietism."
Daca si tu sustii aceasta inseamna ca de fapt spunem aceleasi lucruri. Asadar, dogma impreuna cu trairea, nu doar una sau doar cealalta.
Iar adevarata traire se obtine primind harul din Sfintele Taine si inmultindu-l prin faptele credintei.

S-o lăsăm baltă.
Toate cele bune!

Atat timp cat ai sa vezi "apofaticul" dupa cliseeele tale de mic "iluminat" budhist..

Da' "apofaticul" tau la ce face apel?

La ceva de genul "fa abstractie de un sistem moral riguros sau credinta in Hristos, doar goleste-ti mintea si acolo o sa apara deodata Dumnezeu"?

Eu cred ca dimpotriva, o sa apara cu totul altceva.

Tu refuzi sa intelegi ca o crestere spirituala reala nu se poate realiza prin nici o filosofie in sine sau "tehnica mentala".

Ti-ai ales budhismul?
Nu avem nici o problema cu asta, nu inteleg in schimb de ce incerci sa deformezi barbar crestinismul ca sa se incadreze in limitele inguste si aberante pe alocuri cum ti-am mai demonstrat, a filosofiei budhiste.

Se pare ca nu esti pregatit sa renunti total la Sf. Botez?
E un strigat de ajutor?

Nu si atat timp cat refuza Una Biserica. Macar de ar fi din ignoranta.

Budha nici macar n-a operat cu acest concept de "Dumnezeu".
L-a considerat irelevant.

Adica ceva gen "Dumnezeule, da' n-avem nevoie de tine sa fim "eliberati", o putem face si singuri cu o disciplina mentala potrivita".

Ceea ce, desigur, indirect inseamna ca fiecare individ ar fi si el un mic dumnezeu sau ceva de genul, ceea ce desigur, este aberant chiar si din perspectiva filosofiei neo-budhiste.


Budhismul l-a dezvoltat mai tarziu pentru a supravietui, pentru ca o religie a-teista (fara un Dumnezeu) e mai presus de intelesull maselor si fara suportul maselor, orice religie scornita de oameni nu poate fi decat condamnata la moarte.

Insa daca ai fi stat sa analizezi esenta celei spuse, poti cred sa confirmi ca "dumnezeul" budhist este impersonal.

Nu doar impersonal ci separat de lumea tangibila printr-o bariera filosofica de netrecut, prin insasi definitia care incerci sa i-o dai, prin opozitia care incerci sa i-o faci fata de lumea "fenomenelor".

Ti-am mai ridicat problema asta de cateva ori, dar ai refuzat sa o examinezi in detaliu.

Cunoaşterea catafatică sau apofatică a lui Dumnezeu nu atârnă de apartenenţa la o confesiune sau alta dintre cele creştine, nici măcar de vreo religie anume.
Aceste două modalităţi de cunoaştere sunt practicate de când lumea, în grade diferite.
Faptul că Ortodoxia deţine cea mai înaltă şi bogată cunoaştere nu înseamnă că a pus exclusivitate pe aceste demersuri.
Toate culturile, toate religiile cunosc pe Dumnezeu, în grade diferite. Atât catafatic cât şi apofatic.
Mai răsfoieşte şi tu o carte, un ziar, o fiţuică, ceva....

O fitzuica ortodoxa sau..? :)
Poti sa-mi recomanzi vreo una care face apologetica cunoasterei lui Dumnezeu bine mersi si fara ortodoxie? :)

E multă ortodoxie şi în afara Ortodoxiei, după cum e multă erezie şi ţicneală printre aşazişii ortodocşi, în biserici.
Dreapta credinţă se poate înţelege şi practica foarte strâmb, precum bine se ştie.
După cum, strâmbii au adeseori multă dreaptă credinţă şi dreaptă vieţuire şi avem foarte, foarte mult de învăţat de la ei.
Dacă nu suntem cucoane proaste şi fudule, desigur.

A doua afirmatie este incontestabila iar prima discutabila, depinde in primul rand cum definesti ortodoxia.
Daca o definesti ca deplinatate a harului, valoarea ei de adevar devine foarte indoielnica.

De acord.
Numai că, revenind acuma la topic şi la afirmaţia mea comentată de tine - cunoaşterea apofatică şi catafatică a lui Dumnezeu nu sunt atributul exclusiv al Ortodoxiei. Deşi Ortodoxia este mediul unde aceste cunoaşteri s-au împletit şi au rodit cel mai bine.
Asta spuneam,
salutare!

P.S. Zice Părintele Stăniloae o serie de lucruri în linkul acela, care ar putea fi de mare folos. Păcat că nu dăm puţină atenţie textului...

Depinde cum le definesti pana la urma.
"Catafatic" orice religie are o "cunostinta" mai mult sau mai putin precisa a lui Dumnezeu.

"Apofatic", ceea ce nu intelege amicu' Florin dar poate tu intelegi - este o cunoastere care se realizeaza exclusiv prin Har.
Nimic din intelectualismul neoprotestant cu pretentii academice, cu atat mai putin parerea de sine (sunt mantuit, am faptele credintei, etc.), ce sa mai vorbim de religiile necrestine, nu poate inlocui asta.

Si cum am stabilit deja ca deplinatatea harului se gaseste doar in Una Biserica..

Alin, eu cred ca nimic nu se realizeaza EXCLUSIV prin Har, ci si cu participarea omului. Este impreuna lucrare.

De ce sfintii parinti au simtit ca este necesara o clarificare a acestei forme de teologie daca ea se produce spontan, EXCLUSIV prin Har?

Ce rost mai au invataturile lor?

Dumnezeu sa te lumineze!

Fara cunoastere apofatica, Dumnezeul la care ne inchinam este doar o nalucire.

Aşa cred şi eu.
Împreună cu aceşti copii frumoşi, să fiu iertat de alăturare, aici:
https://www.youtube.com/watch?v=dQsjAbZDx-4

Ce zici, şmechere, defineşti împreună cu ea?
https://www.youtube.com/watch?v=qEuV82GqQnE
Te întreb ca unul care am condus-o, cândva, la o cafea....:)))
Ha-ha! Exact aşa cum vezi!
Ha-ha! Ha-ha-ha!......:)))))))))))))))))

Apofatism deplin!
 

Uite aici Florine, apofatismu încarnat!
https://www.youtube.com/watch?v=sH9j4mHGGkQ

Las-o mai moale cu koan -urile astea hilare.

Pentru ca dumnezeul care il predici tu oricum este o nalucire.

Daca ar avea vreo legatura cu lumea "fenomenelor" ar fi fenomen deci n-ar mai fi dumnezeul ala "apofatic" :)

Esti bine, Cezare?

Daca tot vorbesti de erori logice poate ai auzit de "omul de paie".
Adica atunci cand pui in gura celuilalt lucruri care nu le-a afirmat.

Sau ma rog, poate n-ai priceput.

"exclusiv prin har" nu inseamna "spontan".
Inseamna ca FARA har nu e posibil.

Adica cum incerci tu, printr-o filosofie oarecare, facand abstracti de Hristos, care incerci sa-l transformi intr-un filosof oarecare cum a fost Budha.

Teologia crestina nu este "apofatica" sau "morala" ci este, in primul rand, Hristocentrica.
Daca nu poti intelege lucrul asta, restul chiar nu mai are importanta.

"Exclusiv prin har" nu inseamna doar ca fara har nu este posibil, inseamna ca este exclus orice alt factor.

Una este exclusivul, alta necesarul, Alin.

"Exclusiv prin har" inseamna ca omul nu are nicio participare, nicio contributie in procesul de cunoastere. Este exclusa "energia omului" ca factor al cunoasterii.

Daca o astfel de cunoastere nu are nicio cauza in efortul personal (este exclus omul) si totusi ea se produce la un moment dat - nu poate aparea decat "spontan", fara vreo cauza observabila.

Sau poate "energia omului" este si ea harica, dar atunci nu are sens sa afirmam "exclusiv prin har".

Dumnezeu sa-ti lumineze mintea.