Nu ma pricep ,dar:
1.Cand sunt sigura de un adevar, inseamna ca trebuie sa-mi pun intrebari deoarece Adevarul Suprem, Divin e mai presus de puterea mea de intelegere. Dincolo de bine e un rau si invers.
2.Are cineva exemplu de existenta vreunei stiinte care nu se ocupa de cunoasterea Creatiei Divine (Universului?) Cum poate exista stiinta in afara lui Dumnezeu? Sau in paralel?
Trebuie sa fii limitat ca sa sustii ca STII cu ceritudine.

Se pare ca am prostul obicei de a intra in subiecte care ma depasesc, totusi o
sa spun cateva ganduri.
Cred ca intrebarea cheie aici e: ce lipseste ca stiinta si credinta sa convetuiasca
in armonie. Raspunsul meu: onestitatea si sinceritatea.
Cand omul de stiinta e onest si sincer, nu va face extrapolari ale rezultatelor sale
stiintifice la intreaga existenta, pentru ca nu are nici o cale de demonstratie sau
verificare. Se va limita sa afirme teoria sa doar la domeniul cunoscut. Daca insista
sa impuna teoria sa in afara acestui domeniu (atentie, oamenii de stiinta recunosc
ca in universul actual exista zone foarte indepartate, opuse galaxiei noastre, de la
care nici macar nu putem primi informatii, dupa parerea lor, pentru ca s-ar departa
de noi cu viteze foarte mari si lumina de la ei nu va ajunge la noi niciodata) atunci
nu sunt onesti si sinceri. La fel si credinciosii care neaga dreptul stiintei de a face
cunoscute legile si regulile dupa care se "misca" universul. Nu trebuie sa le impunem
noi credinta, pentru ca vor ajunge singuri la ea, eventual dupa ce vor strabate cu
mare efort muntele ratiunii si vor zari frumusetea peisajului de "dincolo"...

Nu exista nici o incompatibilitate intre stiinta si religie. Daca credeti ca Dumnezeu a facut lumea din neant, atunci stiinta, care incearca sa inteleaga cum functioneaza lumea, nu se intersecteaza cu nimic aflat deasupra creatiei. Oriunde s-ar uita oamenii de stiinta, ei nu se vor putea departa de planul nostru de existenta. Cum a spus cineva, unii oameni de stiinta se simt neputinciosi pe masura ce inteleg mai mult. E posibil ca descoperirile insasi sa fi facut pe multi si mai credinciosi decat erau, sau sa fi transformat atei gnostici in atei agnostici sau chiar teisti.

Singurii care se simt amenintati sunt creationistii ce interpreteaza strict Geneza. Acestor fundamentalisti stiinta le baga bete in roate, asa ca au toate motivele sa perceapa stiinta ca pe o amenintare. Cand in Geneza vezi o alegorie, atunci stiinta nu incurca cu nimic.

Daca crezi ca Dumnezeu a creat lumea, esti creationist si nu e nimic in neregula cu asta.
Daca crezi ca Dumnezeu a creat lumea acum 6000 de ani, esti un creationist lunatic.

Sesizati, va rog, diferenta.

Nu stiinta se cearta cu credinta, ci omul de stiinta nesincer cu omul
credincios nesincer. Cele doua n-au probleme sa se inteleaga, chiar
foarte bine, daca nu s-ar baga sustinatorii lor cu nesinceritatea si
neonestitatea, exagerand fiecare cu afirmatiile si justificarile.

In umila mea parere sustin ca "minunea" cea mai mare facuta de Iisus
nu a fost invierea lui Lazar, ci spalarea picioarelor apostolilor. A invia
pentru Cel ce da viata e un lucru "normal", dar a spala picioarele celor
ce se vor lepada de El sau chiar il va vinde, depaseste "normalul".
Daca omul de stiinta si credinciosul ar urma pilda sau "minunea" asta,
ramanand smeriti in cugetul lor, armonia s-ar instala de la sine.

Ma tot intreb, sa fie oare o pura conincidenta intre prima zi a creatiei- cand Dumnezeu a creat lumina si teoria exploziei de lumina, sau intre ziua a V a(cand a creat pasarile zburatoare si animalele din ape) si inrudirea dintre inotatoare si zburatoare despre care vorbeste evolutionismului?

Teologie si stiinta
 

Motto: ,,Evoluţia raportului teologie-ştiinţă a urmat evoluţiei istoriei raţiunii umane şi a filosofiei în acelaşi timp: de la conflict la deschidere reciprocă şi dialog, de la antagonism la convergenţă, de la intoleranţă reciprocă, la respect şi chiar la colaborare pe baza unor principii actuale clar stabilite. Teologia şi ştiinţa aparţin sferei cunoaşterii unitare, nu se exclud una pe alta, ci sunt complementare în procesul cunoaşterii lumii şi a vieţii, având în acesaşi timp o finalitate comună: ajungerea la esenţa cunoaşterii, la descoperirea adevărurilor date omului de Dumnezeu."


http://www.crestinortodox.ro/sanatat...tie-72658.html
http://www.crestinortodox.ro/intervi...nta-98813.html
http://www.crestinortodox.ro/credint...nta-96167.html
http://www.crestinortodox.ro/editori...ica-70143.html
http://www.crestinortodox.ro/sanatat...nta-72638.html
http://www.crestinortodox.ro/stiri/c...nta-75270.html

Cred ca aceste articole merita citite.

În definitiv, când este vorba de adevărurile ultime ale științei, acestea nu contrazic credința în Dumnezeu ci o confirmă. Știința are ca obiect de studiu creația, pe când religia ne ghidează pașii spre Creator. Unde este contradicția? (Nu vă întreb pe dvs., era o întrebare retorică).

Pt dl.ICalin
 

Cu scuzele de rigoare>profit de ocazie>va rog sa va verificati casuta de private message.V-am raspuns la mail.Nu am gasit alta metoda sa va transmit asta pt ca am mail-ul ,,picat".Scuze pt off-topic.Ref la subiect>va mai las un link.Lectura placuta http://revistacultura.ro/nou/2010/02...-pierre-duhem/
Un scurt citat(din linkul de mai ^^) spre analiza(cine este interesat)>,,Un exemplu contemporan ar fi teoria Big Bang-ului.Teoria in sine nu este decât un sir de concepte matematice reprezentând niste fenomene ce se presupe ca ar fi avut loc si care ofera informatii despre starea actuala a universului. In aceasta ipostaza teoria nu face predictii, ci postdictii, principiul de aranjare a informatiei fiind acelasi, doar orientarea in timp fiind diferita. Doar propriul nostru cod de interpretare, influentat de dorintele si asteptarile noastre, poate integra o teorie intr-o viziune crestina a lumii sau intr-o viziune strict materialista."

„Separarea celor doua domenii presupune imposibilitatea oricarei critici venita dinspre stiinta spre teologie, dar si lipsa de sens a oricarei apologii pozitive.”
E ceea ce afirmam și eu când spuneam că știința vorbește despre creație, iar religia noastră despre Creator. Distincția kantiană lucru în sine – fenomen (sau într-o altă terminologie: distincția transcendent - imanent) poate fi utilizată în explicarea existenței. De fapt, până și acest termen de existență este foarte vag. Ce desemnează el? Tot ceea ce există? Este inclus și Dumnezeul nostru aici? Eu cred că Dumnezeu este dincolo chiar de existență și inexistență! El nu i-a spus lui Moise că există, i-a spus doar că „Eu sunt Cel Ce sunt”, sper că îmi amintesc bine. Termenii pe care-i folosim noi sunt și ei limitați pentru a descrie infinitatea ființială a lui Dumnezeu. Și chiar nu putem, de aici și păcatul mândriei ca păcatul fundamental, Adam a crezut că mărul îi va deschide poarta cunoașterii; i-a deschis-o, da, dar în ce sens?, în sensul existenței limitate circumscrise finitudinii umane (știința, filosofia, arta și toate ale lor).
Să revin la ideea de lucru în sine (transcendența) explică pe Dumnezeul nostru? Nu cred.
Am folosit undeva un exemplu în care o ființă bidimensională încearcă să explice o ființă tridimensională. Cele două se află în universuri distincte cea cu două dimensiuni poate percepe existența celei tridimensionale? Poate cel mult să o admită prin credință, fiindcă ea transcede spațiul ființial specific „planului”.
Calea potrivită spre înțelegerea lui Dumnezeu este una „negativă”, adică putem spune despre Dumnezeu ceea ce NU este și nu ceea ce este. E drept, Dumnezeu ne-a vorbit despre sine ca fiind IUBIRE, BUNĂTATE, DREPTATE ABSOLUTĂ, dar percepția noastră este limitată și față de aceste noțiuni fiindcă le trecem tot timpul prin filtrul logicii noastre, încăpățânându-se să le judecăm din perspectiva noastră. Putem admite noi în mod logic că iubirea și dreptatea pot sta tot timpul împreună? Dacă ești drept cu un criminal care ți-a ucis pe cineva drag, cum poți să-l iubești și să admiți, totodată, că este rău? Noi nu, dar Dumnezeu, în infinita Sa IUBIRE, BUNĂTATE, DREPTATE ABSOLUTĂ poate!

Dar problema noastră e alta, a mea cel puțin. Până o să admitem că ADEVĂRUL este un CINE (Iisus Hristos) și nu un CE, mai este cale lungă! Nu ne lasă păcătoasa logică deschisă nouă prin păcatul lui Adam, care a vrut să fie și el, datorită Vicleanului, asemănător lui Dumnezeu. Și mă tem că aceasta e cea mai gravă consecință a păcatului strămoșesc. Și de aceea, muritorii de rând, care nu-și pun atâtea probleme, au mai „multă trecere” pe calea mântuirii.

Pt ICalin
 

Sunt adeptul celor spuse de Petre Tutea: ,,Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.Adevărul este relevat şi nu determinat.Când mă gândesc la omul liber şi la omul înlănţuit, îmi vin în minte vorbele lui Faust: iubesc pe acela care doreşte imposibilul.Sunt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilităţii: termodinamica şi istoria.Fără să gândesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selecţiunea naturală a valorilor. Democraţii gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democraţie.Revoluţia franceză n-a fost o revoluţie, nici revoluţia rusă n-a fost o revoluţie. Nu există revoluţii, ci doar tehnici insurecţionale în bătălia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacă e o "restructurare" a omului, aceasta s-a întâmplat o singură dată în timp, la apariţia lui Hristos.Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.Cu sau fără doctrină, viaţa se vrea descătuşată.Prin forţa eliberatoare a misterului, omul iese din istorie, eternitatea lui fiind fixată tomist în triunghiul: Dumnezeu este, cele două lumi sunt, omul este.Fără nemurire şi mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi mântuirii, nu e liber."

Eu cred ca stiinta se incadreaza intre aceste 2 coordonate: ,,Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul" si ,,Fără nemurire şi mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi mântuirii, nu e liber"

Cred ca stiinta,ingeniozitatea umana,genialitatea si inventivitatea,simtul artistic,literar si progresul stiintific sunt mari daruri facute omenirii de Cel de Sus pt ca noi sa intelegem maretia si frumusetea creatiei Sale,acest extraordinar echilibru universal.Acesta este opinia mea si este prin urmare imperfecta.Nu trebuie sa se enerveze nimeni.Fiecare individ trece prin filtrul propriei ratiuni anumite aspecte.Cateodata ratiunea nu este suficienta.Mantuitorul este mai presus de ratiune sau analiza.Doar noi,in nebunia noastra,putem crede ca-L vom intelege pe Hristos cu ajutorul stiintei.Pe Mantuitorul il intelegi doar in modalitatile aratate de EL.


Poate mai discutam pe acesta tema.Te salut cu respect.Cel de Sus sa fie alaturi de noi toti.