Nu-mi dau seama cum s-ar putea mantui un om, caruia i se potrivesc cele de mai sus. In ce baza?
Mantuirea nu este obligatorie. Si apoi Hristos a vorbit de cei, pe care Tatal i I-a dat Lui.
Sunt oameni, care nu sunt gasiti trecuti in Cartea Vietii. Ii vezi mantuiti si pe acestia? Daca da, in ce fel? Dar cei, in care Hristos nu-Si va regasi chipul?
Viata aceasta este o scoala a mantuirii. Unii trec problele, altii nu.
Sfintii Parinti ne spun ca e f greu de obtinut mantuirea. Oare o spun doar ca sa ne sperie? Au fost sfinti, care au fost dusi in iad, iar la intoarcere s-a zavorat, neiesind din incaperea lor toata viata: Sf. Teofan Zavoratul.

Dar ne place ideea, ca traind bine in viata aceasta, dupa

cati de pe acest sait sunt mantuiti sau se mantuiesc sigur?cine decide mantuirea sau nu si pe ce criterii?putem vorbi mult pe subiect dar un lucru nu trebuie uitat ca mantuirea o da dumnezeu si masura ei este tot la el.ipotetic toti au un pic dreptate dar avem un dreptar dupa care ne orientam iar la final este doar un judecator care decide ce si cine este biruitor

Speranţa pentru cineva este justificată:
-în timpul vieţii în trup a aceluia, fiindcă se poate converti până la sfârşit
-după moartea aceluia, fiindcă noi nu avem decât o cunoştinţă exterioară şi nu ştim exact starea sufletului lui

Dar, pentru cei care mor în stare de ruptură faţă de Dumnezeu, nu există asemenea speranţă. Damnarea este perpetuă. Lăsaţi orice speranţă, voi ce intraţi aici...
Problema este că neştiind noi starea în care mor oamenii, nu facem nici un păcat sperând. De aceea putem spera în mântuirea chiar şi a câte unui Ceauşescu sau Stalin. Despre aceasta am scris un articolaş aici: http://sfantacruce.ro/myblog/mihnead...-sa-nu-judeci/

Omul înţelept se spovedeşte cât mai repede dacă a căzut şi se împărtăşeşte des ca să nu mai păcătuiască. Cele întâmplate cu tâlharul penitent ne arată că te poţi mântui in articulo mortis. Dar cele întâmplate cu tâlharul impenitent ne arată că nu tuturor le dă Dumnezeu şansa unei morţi bune. Cât de greu ne este şi nouă, care avem oarece exerciţiu al vieţii de credinţă să facem o căinţă perfectă (din iubire de Domnul şi din părere de rău că L-am făcut să sufere) ! Dar celor neobişnuiţi cu examenul de conştiinţă cum trebuie să le fie ? Pe urmă, în pragul morţii tentaţiile se înmulţesc. Nimeni nu ştie mai bine decât diavolul importanţa celui din urmă ceas al nostru. Dacă în acela ne ţine departe de Salvatorul nostru, înseamnă că a pus gheara pe noi şi ai lui vom fi veci de veci. Dacă o viaţă trăim în păcat şi nu rezistăm nici măcar ispitelor "de fond", cum credem că, având voinţa slăbită de boală şi tulburaţi în cugetul nostru, vom rezista unor ispite intensificate ? De aceea spun: nu trebuie amânată spovada în ultima zi a vieţii, nici nu trebuie să ne bazăm pe extrema contriţie, ci e cel mai bine:
-mai întâi să nu păcătuim, caz în care nu avem nevoie nici de spovadă, iar de extrema contriţie şi mai puţin
-de vom cădea totuşi în păcat din pricina slăbiciunii, să ne înfăţişăm la doctorul de suflete cât mai repede.

Nu prea este logic, fiindcă nu poţi simula cu Dumnezeu. Nici dacă faci o spovadă aparent în regulă, cu preot şi formulă de dezlegare, spovada aceea nu este validă de ai simulat căinţa, fiind ca şi când nu te-ai fi spovedit. Dacă se întâmplă asta, reiei spovada menţionând şi miştoul făcut cu cele sfinte prin simularea căinţei la spovada anterioară, urmată probabil de împărtăşire sacrilegă.
Prin urmare, aşa cum nu există simulare a spovezii, nu există nici a extremei contriţii.



Tâlharul din dreapa vedem că are iubire de Domnul. El este mişcat în simţul său de dreptate de suferinţa fără vină a Domnului nostru.

Pai draga Anca, unde am spus eu ca ar fi un muinus al ortodoxiei?? Dimportriva, este un plus!! Faptulm de a nu defini exact ceea ce nu stim, ceea ce ne depaseste, adica.

Sfantul Apostol Pavel spune :" Ma port aspru cu trupul meu si-l tin in frau, ca nu cumva , dupa ce am propovaduit altora , eu insumi sa fiu lepadat " ( I Cor 9,27 ) Sa fim totdeauna cu ochii spre tarm , dar sa fim totdeauna cu teama si de primejdii . Sa avem totdeauna frica si mare grija de locurile alunecoase.

Convingerea mea este ca nu sunt suficiente pentru mântuire doar anumite fapte ci trebuie ca însusi modul de a fi al omului sa fie schimbat, sa fie caracterizat de permanenta renuntare la voia proprie, la slujirea jertfelnica a lui Dumnezeu.


Mântuirea nu e ceva ce tine doar de alegerea lui Dumnezeu ci si de alegerea omului. Cel care s-a straduit sa-si sadeasca în sine dragostea pentru Dumnezeu, va avea dorinta de a fi cu El si de a-L sluji si în vesnicie, va avea o miscare ascendenta de permanenta apropiere de Dumnezeu.


Cel care si-a trait viata în mod egoist va fi caracterizat si în vesnicie de miscarea centrifuga de îndepartare de Dumnezeu.


Mântuirea nu este o existenta oarecare ci împartasirea de Fiinta lui Dumnezeu de Care se vor bucura cei ce Îl iubesc.


A ne astepta ca în vesnicie Dumnezeu sa fie sluga noastra, hranind poftele noastre egoiste e o prejudecata omeneasca. Suntem liberi sa ne apropiem sau sa ne departam de El prin felul cum alegem sa-I fim placuti sau dimpotriva, sa ne satisfacem propriile placeri.

Si eu sunt de aceeasi parere. Schimbatul fiintei si a inimii este un proces indelung.

Singurul mod in care tilharul de pe cruce putea fi mintuit pe loc este daca se afla acolo dintr-o conjuntura neprielnica( se afla la locul NEPOTRIVIT la timpul nepotrivit..cu niste tilhari in mijlocul unei tilharii) insa inima lui era curata si fiinta inaintata, evoluata.

..deci CEI care imping aceasta "posibilitate" mai degraba o fac pentru a "maximaliza vinzarile" si publicitatea la "vinzarile de CD-uri" sau asa cum se practica in politica...cind atintesti catre toate categoriile de oameni( gay, lesbience, handicapati, emigranti) pentru a cistiga in alegeri...haideeeti la mintuire, este pentru TOTI in orice situatie de incremenire ati fi........nuuuuuu conteaza ca esti in ultimul hal :)))

Lucrul cu oamenii si psihologia ne arata CLAR si BINE DOCUMENTAT ca aceasta schimbare instantanee este ABSOLUT IMPOSIBILA!

Cum vezi? Daca avea iubire de Dumnezeu nu ar fi tilharit oameni cu cutitul.

Doar daca era acuzat pe nedrept, atunci da, ceea ce spui are o logica.
Multi tineri de buna credinta se afla de multe ori fara sa-si dea seama in conjuncturi periculoase

Dar eu nu am spus ca este imposibil. Am spus doar ca este probabil foarte greu sa faci pocainta adevarata in ultima clipa.

Si ce vrei sa spui, ca au bagat niste reclamagii, politicieni demagogi avant la lettre pasajul cu tarharul in evanghelii?
Este un exemplu care ne arata ca pocainta adevarata poate aparea oricand.

Inca un exemplu este cel al lucratorilor care vin pana in al 12-lea ceas.

'Ce este imposibil la oameni, este posibil la Dumnezeu'.

De fapt, in imparatia Tatalui sunt multe camari. Exista mantuire si mantuire. Unii se mantuie dar mai au un drum lung de facut dupa moarte, altii ajung de la inceput mai sus. (Urcusul continua pentru toti, si nu are sfarsit).

Adica lui Dumnezeu ii poate pune stavila niste situatii indiferente de vointa omului? Ca de exemplu, sa moara intr-o tara anticrestina?
Cineva care moare intr-o inchisoare stalinista fara preot, sau in Siberia, este exclus dupa tine de la mantuire pt ca 'mantuirea nu este obligatorie'?
Nu cred ca asta ai vrea sa spui, totusi.

Dar au fost si sfinti care s-au pocait mai tarziu in viata.
Si a fost si cei ca tarharul de pe cruce..
Parabola celor care vin sa lucreze in vie pana in ultimul ceas si primesc acelasi salariu ce crezi ca vrea sa spuna?
Caile lui Dumnezeu sunt tainice. Pe de o parte ne cere daruire totala, pe de alta este bun si milostiv si nu putem sa stim ce este in stare sa mai faca sa mantuie si ultimul pacatos, daca in el exista macar o farama de dorinta catre Dumnezeu. Ce stim noi?

Nu stiu cui ii place, mie nu, si banuiesc ca nici tie.
Nu mi se pare un mod bun de argumentare folosirea pluralului cand de fapt vrei sa spui 'unii' sau 'tu 'sau 'celialti, nu eu'.