Ajutorul Maicii Domnului intr-o poveste de dragoste

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a revenit. Nu s-au împăcat. A cunoscut in schimb alt băiat, care o respecta si cu care s-a şi căsătorit.
Au acum o căsnicie fericită, sănătoasă, merg împreună la biserică, mai au si greutăţi, tristeţi dar si bucurii...
După câţiva ani de la căsătorie, l-a întâlnit o dată, pe stradă, pe băiatul acela cu care vorbise ea in adolescentă. Era cu soţia lui. Nu a observat-o, in schimb ea s-a uitat cu atenţie la ei si a văzut că el era beat si soţia lui avea pe faţă câteva vânătăi!...

Să ne încredem mereu in purtarea de grija a lui Dumnezeu! Să nu cerem ce dorim noi, ci să se facă voia Domnului. Pentru asta avem nevoie de curaj. Dumnezeu ne vrea curajoşi.

Acatistul Maicii Domnului şi Paraclisul Maicii Domnului sunt printre cele mai puternice rugăciuni pentru vreme de întristare.


Ramona Pop



Acum am aflat ca exista patericul Maicii Domnului, http://egumenita.ro/home/385-patericul-maicii-domnului.

Extrase online gasiti aici - http://www.calauzaortodoxa.ro/maica-...ii-domnului-i/

Orice rugaciune catre Maica Domnului are frumusetea si puterea ei , important sa ne rugam cu incredere si multa cainta . Parca am mai scris si cu alta ocazie despre "Buchetul de Acatiste ale Maicii Domnului ", o carte extraordinar de folositoare si care nu trebuie sa lipseasca din casele noastre . Eu am editia din 2001, tiparita La Editura Biserica Ortodoxa Alexandria cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Galaction. Este cu adevarat o comoara aceasta colectie de Acatiste , iar de avem si o candeluta aprinsa seara si citim cate un acatst din aceasta colectie , efectele binefacatoare nu vor intarzia sa apara . Iata la intamplare un Acatist de mare folos din aceasta carte: " Acatistul Maicii Domnului << Grabnica Ascultatoare >>, care la fiecare sfarsit de Condac spune :"Bucura-te , atotbuna , grabnica ascultatoare , Ceea ce toate cererile noastre bine le implinesti ". Cu adevarat asa este , si sa avem incredere in Maicuta noastra Sfanta ca ne va da cu adevarat cele de folos noua , cu o conditie , sa lasam ura asta nesfarsita din noi , mandria asta fara margini , trufia, marirea de sine , minciuna , pizma , clevetirea , si alte cele asemenea ce ne indeparteaza de Sfantul ei Acoperamant . Ce forum este acesta , si mai ales ce Forum Ortodox , unde Preasfanta Fecioara este pomenita , amintita atat si atat de rar , dar in schimb politica si trambitarea de sine este pe primul loc , ura si judecata si alte asemenea sunt aici mai la tot pasul . :102:
Unii se mai mira ca n-au sanatate , sau o casnicie fericita , sau n-au copii , sau raman fara serviciu , sau viata este un sir lung de ghinioane de la un cap pana la altul , ca viata este nedreapta cu ei . . . , uitand ca toate acestea sunt rodul involutiei noastre spirituale si nu numai . Cu adevarat Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu este singura noastra salvare , caci ea nu inceteaza sa mijloceasca pentru noi in fata Fiului ei si Dumnezeului nostru , dar cu o singura conditie : sa n-o uitam , sa-i adresam cereri , sa ne spunem oful , si atunci cand este cu putinta , sa varsam cate o lacrima in fata icoanei ei .
Doamne ajuta !:1:

Asa este, Cristi. Mi se intampla sa nu ma pot concentra la rugaciune, dar sunt dati cand ma scutur si zic: ce minunat sa poti aduce o lauda Maicii Domnului si sfintilor, numai sa urmaresti cuvintele de lauda si simti ca ai pentru ce ii multumi Domnului, citindu-le! Nu te poti plictisi.
Iata ce spune par. Arsenie Papacioc, care se pomeneste astazi:

"Fiecare mana de ajutor pe care ne-o intinde, Maica Domnului ne repeta neincetat nemuritoarea ei chemare: “Oameni buni, faceti tot ce v-a zis El sa faceti!”. E ca si cum ar zice: fiti aproape de Dumnezeu, fiti aproape unii de altii! in aceasta se cuprinde toata Evanghelia. Alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista. O, Maica Prea Curata, ajuta-ne sa implinim cuvantul Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin!”


Care este masura rugaciunii noastre sau altfel spus, cand trebuie sa constientizam ca cerem prea mult de la Dumnezeu si Maica Domnului?

Nimic nu este prea mult atunci cand vine dintr-o inima smerita. Masura de curatire a inimii este masura de izbucnire a simtirii catre Dumnezeu. Nu va mai fi iubire de sine, adica mandrie, cand veti vedea cat de mare este mila lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii. De Maica Domnului ce sa mai vorbim, ea este stapana Cerului si a Pamantului.

Eu unul, daca indraznesc sa mai cer zile de trait de la Dumnezeu este numai ca sa pot slavi pe Maica Domnului. Cum sa spui ca ii ceri prea mult, trebuie sa-i cerem cu totii lucruri mari, pentru ca iubirea ei nu are margini. Am tot spus-o de multe ori, Maica Domnului este foarte suparata pe toti care nu-i cer nimic. Dumnezeu se arata nu atat celor care se ostenesc, cat celor simpli si smeriti. Oricarui ostenitor in Hristos si Maica Domnului ii putem spune: "Smereste-te, ca ai pentru ce!”.

Mult adevăr !

Bună povestea, dar mai degrabă era de postat acolo la "Suferința fetei nemăritate" sau la "Soțul ideal/ neideal" - poate se mai schimbă trend-ul. Că tot se plânge lumea de postări ne-spiritualizate pe ici, pe colo, prin punctele esențiale.

Alege . . .
 

ALEGE SĂ IUBEŞTI ŞI NU SĂ URĂŞTI...
ALEGE SĂ ZÂMBEŞTI ŞI NU SĂ TE ÎNCRUNŢI...
ALEGE SĂ ZIDEŞTI ŞI NU SĂ DĂRÂMI...
ALEGE SĂ PERSEVEREZI ŞI NU SĂ RENUNŢI...
ALEGE SĂ LAUZI ŞI NU SĂ BÂRFEŞTI...
ALEGE SĂ VINDECI ŞI NU SĂ RĂNEŞTI...
ALEGE SĂ OFERI ŞI NU SĂ IEI...
ALEGE SĂ ACŢIONEZI ŞI NU SĂ AMÂNI...
ALEGE SĂ IERŢI ŞI NU SĂ TE RĂZBUNI...
ALEGE SĂ TE ROGI ŞI NU SĂ DISPERI....http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...E-b1-p1556.htm

Icoana Maicii Domnului potoleste intristarile noastre
 

https://lh3.googleusercontent.com/-4...-noastre-6.jpg
Din darul lui Dumnezeu, această icoană a Maicii Domnului aflată la Moscova a săvârşit multe minuni în a doua parte a veacului al XVIII-lea, mai ales în vremea molimei din 1771. Icoana a fost adusă la Moscova de cazaci în anul 1640 în vremea ţarului Mihail (1613-1645) şi aşezată în biserica Sfântului Nicolae din cartierul Pupişevo al Moscovei.
In aceasta biserica se pastrau si o serie de insemnari despre multe dintre minunile petrecute inaintea acestei sfinte icoane, insa incendiul din anul 1771 va distruge intreaga arhiva a bisericii.
Dintre minunile din vechime ale acestei sfinte icoane se pastreaza doar amintirea unei minunate aratari a Maicii Domnului, intamplata in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Astfel, o doamna instarita, care locuia departe de Moscova, zacea de multa vreme la pat, fiind chinuita de o boala grea.
Deoarece medicii nu mai sperau ca boala sa fie tamaduita, femeia isi astepta tacuta sfarsitul. La un moment dat insa, noaptea, in somn, femeii i s-a aratat Maica Domnului, zicandu-i: "Porunceste sa te duca la Moscova. Acolo, in biserica Sfantului Nicolae, se afla icoana Maicii Domnului cu inscriptia: "Potoleste intristarile noastre". Roaga-te inaintea ei si vei primi vindecare."
Miscata profund de mila lui Dumnezeu si a Maicii Domnului, femeia a pornit la drum, in pofida greutatii nespus de mari pe care i-o provoca boala. Odata ajunsa in Moscova, dupa multe cautari, femeia a aflat biserica despre care i-a spus Maica Domnului. Cercetand insa biserica, ea n-a vazut icoana despre care i s-a spus in vis. Pentru aceasta, ea a inceput sa-i povesteasca preotului despre visul cel minunat.
Afland preotul cele despre icoana, a cerut unui baiat sa aduca din clopotnita toate icoanele cu Maica Domnului. Odata aduse icoanele cu pricina, intre ele s-a aflat si vechea icoana a Maicii Domnului, pe marginea careia statea scris: "Potoleste intristarile noastre." In acel moment, femeia cea bolnava, care pana atunci nu putea sa-si miste nici macar mana, spre mirarea tuturor, si-a facut semnul Sfintei Cruci, s-a sculat in picioare si, fara ajutorul nimanui, s-a apropiat de icoana si a sarutat-o.
Din acel moment, icoana Maicii Domnului a fost asezata la loc de mare cinste, in biserica moscovita inchinata Sfantului Nicolae. Mai apoi, in cinstea ei a fost amenajat chiar si un mic altar. Deoarece tamaduirea femeii celei bolnave a avut loc in ziua de 25 ianuarie 1760, slujitorii bisericii au randuit ca zi de praznuire a icoanei tocmai aceasta zi. Nu dupa mult timp, cu multa rugaciune, a fost alcatuit si Acatistul Maicii Domnului "Potoleste intristarile noastre".
Ca pe o stea de la Dumnezeu purcezătoare ne-ai arătat cinstită icoana ta, Stăpână a lumii, spre care căutând şi cu inima credincioasă rugându-ne Ţie Născătoare de Dumnezeu, grăim: Tu ne eşti scut nebiruit şi zid nestrăpuns nouă, celor ce strigăm Ţie: Aliluia!

Acatistul Maicii Domnului "Potoleste intristarile noastre"
 

Minunata izbavire si aparare s-a daruit noua cinstitul Tau chip, Preacuvantata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, ca izbavindu-ne de rele prin aratarea lui si cautand spre el, multumiri aducem Tie, noi, robii Tai, Nascatoare de Dumnezeu: ci ca Ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam Tie: Bucura-te, Bucuria noastra, izbaveste-ne de tot raul si alina intristarile noastre!
http://www.crestinortodox.ro/comunit...p?group_id=830

Mie imi repugna aceste povesti"crestine" care par croite pe nefericirea altora!
Adica se face atata caz de rugaciune si credinta incat in mod misterios unii devin protejatii Lui Dumnezeu ca ai unui boss,in timp ce ceilalti care sunt zugraviti in antiteza sunt nenorocitii,ghinionistii in capul carora se sparg toate!
Cum sa nu-L iubesti pe Dumnezeu cand viata iti este una de huzur,de fericire,cu barbat bun,copiii frumosi? Toate sunt frumoase,il iubim pe Dumnezeu !
Vai ce milostiv a fost cu mine dar nu si cu altii!
Dar cine sunt altii? Nu sunt oameni ca si tine,colegi,prieteni,rude???

Scrie cineva povesti si despre cat de mult Il iubeste pe Dumnezeu pt ca nu are serviciu,nu are barbat bun,nu poate avea copiii,nu are unde locui sau are cancer??
Insa cum apare un miracolas in care ei sunt indreptatiti cu ceva iar altii palmuiti,sunt cei mai credinciosi din momentul acela!
Vai ce bine ca nu am fost eu,Doamne!

Observ de multa vreme fenomenul acesta printre oamenii"spiritualizati" si nu stiu cum sa-l manuies,ma depaseste.
Am fost cu o prietena la un voluntariat,am servit mancare saracilor. La sfarsit,ea mi-a spus ca a fost o activitate foarte placuta,deoarece vazandu-i pe altii cat sunt de saraci se simte mai bine,mai norocoasa,si-I multumea Domnului de zor!
M-a socat aceasta atitudine... Am intalnit-o si pe forum uneori... Ce se intampla?

Preotul rosteste aceasta scurta rugaciune la sf.Liturghie :
"Doamne ,mantuieste pe cei binecredinciosi"
Deci asa vad eu rasplata lui Dumnezeu pt. dorinta noastra de a ne face placuti Lui.
Sa dorim cu totii sa devenim protejatii Lui.
Desi El ii protejeaza si pe cei care nu vor sa stie de El ,mila lui este foarte mare.

Tot e bine să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru lucrurile bune care ni se întâmplă în viaţă. E într-adevăr greu să mulţumeşti pentru o boală sau un eşec sau ceva "rău". Eu pot totuşi să-I mulţumesc că m-a ajutat să mă întorc către El, acum mai mulţi ani, în urma unor întâmplări total nefericite de care m-am făcut vinovată prin viaţa mea de atunci. A fost foarte greu timp de 2-3 ani, dar apoi lucrurile au început să se aşeze. Şi acum ar mai fi ceva dorinţe pe listă, dar nădăjduiesc, cu răbdare, că se vor îndeplini, cu voia Sa.
Atunci când a fost greu, m-am rugat să-mi dea şansa să mă reabilitez. Nu ştiu dacă I-am mulţumit din suflet pentru dificultăţile respective, însă nici nu m-am gândit că ar fi ceva nedrept.

Referitor la atitudinea faţă de semenii noştri mai puţin "norocoşi" - nu ştiu ce să zic... Unii dintre ei este posibil să fie atât de înţelepţi încât să-şi accepte soarta cu mulţumire, având credinţă în Dumnezeu. Alţii, care se victimizează pe drept sau pe nedrept, cred că sunt încercaţi în credinţa lor... Mai e şi varianta cu păcatele care se moştenesc din neam... Până la urmă suntem chemaţi să ne rugăm pentru ei şi să îi ajutăm în măsura posibilităţilor. În fond ce putem face dacă o ducem mai bine decât ei?

Stiu,eu nu vorbesc despre atitudinea si resemnarea celor mai putini norocosi,ei poate ca se descurca sa iasa din incercari cu ajutorul Domnului;pe mine ma deranjeaza atitudinea"fericitilor" din traiul oamenilor loviti isi gasesc ei resursele de pozitivism in viata si din comparatiile cu altii care traiesc la marginea subzistentei.
Este bine sa-I multumim Lui Dumnezeu pt tot ceea ce a pus bun in viata noastra,pt calitatile noastre pe care le-am primit fara niciun merit: prosperitate in familie,sanatate,frumusete fizica,sa-i multumim dar fara sa nastem antiteze luandu-i pe cei sarmani drept etalon.

Iubirea pt Dumnezeu se face cu bune si rele ; orice crestin are si momente mai putin fericite,nu se stie niciodata ce aduce ziua de maine ,Il vom iubi pe Domnul si la necaz sau vom tipa isterici"De ce eu Doamne?"

Nota: din respect pt subiectul de fata care trateaza Rugaciunea catre Sf.Fecioara,am sa fac un topic separat pt aceasta problema!

Ai acest drept , si nu-l consider ratacire , si nici rea vointa !
Aceste intrebari ne framanta pe toti deopotriva , numai ca foarte putini avem curajul sa ne exprimam framantarile noastre . Iti multumesc pentru sinceritatea si "curajul " tau , si sa fi sigura ca Dumnezeu nu ne va urgisi pentru aceste framantari , ci dinpotriva ne va lumina intr un fel sau altul !
Doamne ajuta !:25:

"Portărita" http://img245.imageshack.us/img245/9...itled19jy0.jpg

In paraclisul de la poartă Manastirii Iviron pe Muntele Athos se află Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, numită "Portărita" care a venit pe mare de la Bizant.

O femeie credincioasa pe timpul prigoanei icoanelor a ascuns aceasta icoana in casa, dar soldatii au aflat , atunci aceasta le-a dat bani multi sa-i dea un ragaz pana a doua zi. Atunci noaptea pe ascuns femeia a scos icoana din casa si s-a dus cu ea la malul marii si i-a spus "Maica Domnului eu nu mai pot sa te apar.." si a pus-o pe apa. Iar icoana a venit dreapta pe apa pana la muntele Athos. Calugarii de la Iviron au vazut-o si au incercat sa o scoata din apa dar nu au reusit . Cel care a scos-o din mare a fost monahul Gavriil care era de fapt fiul femeii din Constantinopol.

Apoi nu puteau introduce icoana in biserica , nu au putut-o urni de la poarta manastirii si le era frica sa nu vina sa o ia cineva , atunci s-a auzit glas din icoana "Nu voi ma aparati pe mine, eu va apar pe voi!" apoi au putut-o muta.

S-a prorocit ca la sfarsitul lumii aceasta icoana va pleca pe mare asa cum a venit.

O alta minune la aceasta icoana : un tanar n-a primit paine de la bucatar , atunci Maica Domnului i-a dat un galben sa-l duca bucatarului - bucatarul si-a dat seama de unde era galbenul respectiv si s-a cait.

Uleiul de la candela acestei icoane este leac pentru otrava.

Pe vremea venirii Arabilor în Sf. M-te un soldat arab a lovit cu cutitul în chipul icoanei acesteia, si îndată a început a curge sânge.

Arabul văzând minunea, s-a înfricosat si căzând la pământ s-a pocăit, s-a botezat în legea crestinească si s-a îmbrăcat în haina monahicească, rămânând acolo până la moarte.

Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru duhovnicesc, ne povesteşte cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică din mănăstirea Sihăstria şi cum i-a vestit sfârşitul cu un an înainte.
În primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obşte. Acolo a fost lovit la un picior şi rana s-a cangrenat, încât suferea mult şi era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa.
Într-o noapte plângea de durere în patul său şi se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, miluieşte-mă şi-mi uşurează boala, că nu mai pot răbda durerea piciorului !“. După puţin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuviincioasă, în chipul unei doctoriţe din Târgu Neamţ şi îl întreabă:
- De ce plângi, părinte Ilarion?
- Doamnă doctoriţă, mi-am rupt piciorul şi mă doare greu. Simt că voi muri curând şi plâng că nu m-am pocăit.
După ce doctoriţa aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte:
- Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior şi vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni…
Apoi a plecat acea sfântă femeie şi bătrânul a adormit liniştit. Era Maica Domnului. Dimineaţă, bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la biserică şi a spus tuturor minunea Maicii Domnului. Mai trăind exact un an de zile, la „Duminica izgonirii lui Adam din Rai“, părintele Ilarion şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost petrecut de obştea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir [6; 31-32].

http://www.danionvasile.ro/capitol.php?cap=14

Minunate sunt povestirile Parintelui Cleopa , si parca au un farmec deosebit cand le ascultam in inregistrarile audio-video !
Post binecuvantat !

Nu cred ca se bucura nimeni de nefericirea altuia, iar ca crestin normal ca nu trebuie sa te mandresti cu cat ai fost tu norocos, cat te iubeste pe tine Dumnezeu si cat ai fost ajutat. ( Poti insa sa-L lauzi pe El si sa-I multumesti). Nu trebuie sa te mandresti nici cu bogatia nici cu saracia. Dar nu trebuie nici sa pui la indoiala dreptatea lui Dumnezeu. Ori omul a ajuns la ananghie pentru ca s-a departat de Dumnezeu, ori pentru ca asa a socotit El. Nu poti decat sa te rogi pentru el si daca esti capabil sa il ajuti cu un sfat, eventual. Dar n-am auzit pe nimeni sa nu se intristeze, dar sa nu iI multumeasca Domnului totodata, daca aude autobuzul pe care tocmai l-a pierdut s-a rasturnat. O situatie aparte e ste cand cei apropiati patesc ceva rau, si tu se intampla sa nu fii acolo, sau sa scapi nevatamat in timp ce ceilalti nu sunt asa norocosi. Multi se intreaba "de ce Doamne nu m-ai luat si m-ai lasat sa sufar". Dar nici atunci nu trebuie sa pui la indoiala judecata Lui. Ti-a dat o sansa pentru ca tu sa faci ceva cu ea. Nu neaparat sa faci ceva maret, sa cladesti o biserica sau sa te calugaresti, dar macar sa iti indrepti viata daca esti pe cai gresite, sau daca nu sa mergi pana la capat pe calea cea buna.

Cat despre cei saraci si in suferinta, sunt unii dintre ei care Ii sunt mai recunoscatori lui Dumnezeu decat altii care au de toate (" Mai lesne intra camila prin urechile acului decat bogatul in Imparatia Cerurilor"). Prietena ta face bine ca Ii multumeste, asta trebuie sa facem toti. Pe unii dintre noi, o suferinta sau neputinta ne-ar indeparta de Dumnezeu, pe cand pe altii ii apropie. Pentru toate trebuie sa Ii multumim. Daca ne punem toata nedejdea in El (sincer si dezinteresat - necesita mult antrenament) ne va da ce avem nevoie mai mult. Astea sunt aspecte pe care le-am descoperit frunzarind "Cararea Imparatiei" (sa-I Domnului multumim si pentru parintele Boca).

Maica Domnului - parintele Arsenie Boca!
https://lh5.googleusercontent.com/-M...senie-Boca.jpg

Iubirea de mama intoarce asprimea dreptatii lui Dumnezeu din nou in iubire.
Moise se ruga stramtorand pe Dumnezeu (Iesirea, cap. 32):
-Inceteaza ,Doamne, urgia Ta si potoleste -Ti mania si socoteste cu blandete gresalele poporului Tau. Adu-Ti aminte de robii Tai: Avraam, Isaac, si Iacov!
-Nu! a raspuns Dumnezeu. Lasa-ma sa-i zdrobesc caci cu urgie M-am maniat asupra lor si vreau sa-i prapadesc!
-Daca nu-i ierti, sterge-ma si pe mine din cartea Vietii!
Si a incetat urgia lui Dumnezeu si pentru rugaciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise, si cine-i Maica Domnului?
Cand te-a lepadat Dumnezeu si nici Sfintii nu se mai roaga pentru tine, a mai ramas cineva care nu te-a parasit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultata.

https://lh6.googleusercontent.com/-Z...u-pruncul1.jpg

Stapana de Dumnezeu Nascatoare, imparateasa cerului si a pamantului, cinstea si slava crestinilor, ceea ce esti mai inalta decat cerurile si mai curata decat soarele, Fecioara prealaudata, nadejdea celor pacatosi si linistea celor loviti de valurile vietii, cauta asupra poporului tau, vezi mostenirea ta, nu ne lasa pe noi, pacatosii, ci ne pazeste si ne scapa de viclesugurile diavolului, ca ne-au impresurat intristarile, nevoile si rautatile. Da-ne mana de ajutor, Fecioara, ca pierim. Indura-te de noi, ca pe tine te avem ajutatoare si la tine nadajduim sa-L imblanzesti pe Fiul tau cu rugaciunile tale preaputernice si nebiruite, ca sa-Si intoarca spre noi mila Sa cea bogata. Si pe toti sa ne invredniceasca a ne pastra viata cinstita si fara de prihana, pentru ca noi cu o gura si cu o inima pe El pururea sa-L marim, iar tie sa-ti zicem: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har,
Domnul este cu tine!“.AMIN!

E bine sa o chemam pe Maica Domnului in ajutor in orice clipa, nu doar in necazuri grele si in nenorociri. O sa povestesc si eu o mica intamplare de ieri care poate parea pentru unii foarte banala sau o coincidenta, dar in care am simtit ajutorul Maicii Domnului. Trebuia sa fac o coliva seara, dar ma simteam obosita. Mi-am zis: dorm o ora, pun telefon sa sune si cand ma scol, fac coliva. Am setat telefonul, dar ce mi-a venit mie, inainte sa ma asez in pat? Desi stiam bine ca alarma nu are de ce sa nu sune, m-am rugat Maicii Domnului sa ma ajute sa ma trezesc la timp, sa pot face coliva. Eu cand dorm, dorm bustean, daca nu e prea cald. Rar se intampla sa ma trezesc in timpul noptii, si atunci o fac daca aud vreun zgomot mai puternic. Noaptea trecuta insa m-am trezit brusc dupa miezul noptii. Am luat telefonul sa vad cat e ceasul si mi-am dat seama ca ora la care setasem alarma trecuse de mult. Ce se intamplase, de fapt? In loc sa tastez 23.30 scrisesem 11.30. M-a ajutat Maica Domnului sa ma trezesc, ca altfel sunt sigura ca dormeam pana dimineata si pierdeam si coliva si liturghie! :107:
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!

O minune a Maicii Domnului relatata de monahul Pimen
 

Această minune preaslăvită a Maicii Dom-nului s-a întâmplat în luna decembrie 2004. Pen-tru prima dată am auzit-o de la un călugăr grec, pe care l-am luat cu maşina, iar după câteva zile mi-a dat-o cineva scrisă, după cum o primise de la Ierusalim, de la Mănăstirea Păstorilor „Slavă întru cei de sus” din Bethleem.
Un tânăr din Arabia Saudită era căsătorit cu o tânără de origine musulmană, bogată, dar care nu putea avea copii. Cu toate că aveau foarte mulţi bani şi au fost pe la diferiţi medici, nu au reuşit nimic. Părinţii lui îl sfătuiau să-şi ia a doua soţie şi să o păstreze şi pe prima, căci legea lor le permite să aibă până la patru femei. El, însă, obosit şi mâhnit, şi-a luat soţia şi a plecat să facă o călătorie în Siria.
Acolo a închiriat o limuzină cu tot cu şofer, să-i ducă pe la toate locurile frumoase din Siria. Şoferul o observat o întristare şi o durere pe chi-purile lor. După ce s-au cunoscut mai bine, a intrat în vorbă cu ei, a prins curaj şi i-a întrebat de ce nu sunt mulţumiţi. Avea impresia că este vinovat cu ceva sau nu le place maşina. Atunci soţii i-au explicat pricina întristării lor: că nu pot să aibă copii.
Auzind acestea, şoferul le-a zis că aici, în Siria, creştinii ortodocşi au o mănăstire a Maicii Domnului numită Sidonoghia – care în arabă în-seamnă Stăpână, Doamnă – unde multe familii fără copii şi-au aflat mângâierea la icoana ei fă-cătoare de minuni.
Entuziasmaţi, i-au cerut şoferului să-i ducă şi pe ei la Sidonoghia, la Stăpâna creştinilor, şi s-au înţeles că, dacă vor dobândi un copil, vor reveni şi vor plăti şoferului 20.000 de dolari, iar mănăstirii 80.000. Şoferul le-a mai spus că acolo la mănăstire le vor da să mănânce o bucăţică de fitil de la candela icoanei şi atunci Maria creşti-nilor le va împlini cererea lor.
S-au dus la mănăstire, au făcut ce trebuia şi s-au întors în ţara lor. Femeia a rămas însărcina-tă, iar la timpul cuvenit a născut un băiat sănătos şi frumos.
Văzând această minune a Maicii Domnului, musulmanul s-a hotărât imediat să-şi împlinească făgăduinţa pe care o făcuse. A dat telefon şoferu-lui care-i plimbase să vină să-l ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul, fiind îndemnat de cel viclean, a mai luat cu el alte două persoane cu scopul de a-l ucide ca să-i ia toţi banii. Luându-l de la aeroport, musulmanul, de bucurie, a dat câte 10.000 de dolari şi la prietenii şoferului.
Plecând înspre mănăstire şi ajungând într-o zonă mai pustie, au oprit maşina şi l-au omorât pe tânăr, tăindu-i capul, mâinile şi picioarele. După ce l-au prădat de bani, l-au pus în portbagaj cu scopul de a-l arunca într-un loc prăpăstios.
Ajungând într-o zonă centrală, li s-a oprit maşina, nemaiputând să o pornească. În momen-tul acela, cineva a trecut cu maşina pe acolo şi, oprind, s-a oferit să-i ajute. Ei au spus că nu au nevoie, dar cel care trecea a văzut că picura sânge din portbagajul maşinii. Acesta plecând a anunţat poliţia, care, ajungând la faţa locului, le-a porun-cit să deschidă portbagajul, şi, mare minune: mu-sulmanul s-a ridicat viu, fiind plin de sânge şi a zis că tocmai atunci Maica Domnului i-a terminat de cusut gâtul la loc, fiind chiar la ultima împun-sătură. Cei trei, când l-au văzut viu, au înlemnit pe loc şi au început să strige: „Noi, noi te-am tăiat bucăţi, tu cum eşti viu? Nu se poate, nu putem să credem că eşti întreg!”.
Poliţia, luându-i pe cei trei, i-a dus la închi-soare, iar musulmanul a fost dus la cei mai buni medici pentru încredinţare şi confirmare. Medicii au constatat că într-adevăr este proaspăt cusut, iar poliţiştii depunând mărturie, au recunoscut cu toţii că este o mare minune a Maicii Domnului.
Musulmanul şi-a sunat soţia să vină împreu-nă cu copilul în Siria, apoi au mers cu toţii la Mănăstirea Maicii Domnului Sidonoghia şi în loc de 80.000 de dolari promişi, a dăruit 800.000 de dolari şi s-a botezat împreună cu toată familia sa.
Această minune i-a pus mult pe gânduri pe musulmani, deoarece a fost difuzată în presă, la radio, la televiziune şi pe internet. Maica Dom-nului să-i lumineze şi să-i aducă la adevărata credinţă.

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...1125481426.jpg


'Maica Domnului este mai presus de orice măsură a laudei', mărturiseşte cel mai mare imnograf al Bisericii Răsăritului, Sfântul Ioan Damaschinul, la începutul predicii sale rostite la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. 'Nu există nici un om care să poată lăuda cum se cuvine viaţa dumnezeiască a Fecioarei Maria', adaugă acelaşi autor, mărturisindu-şi cumva chiar propria neputinţă de a zugrăvi lucrarea Născătoarei de Dumnezeu în istoria omenirii. Doar limbajul poetic al cântării liturgice poate cuprinde deplin măreţia Fecioarei.

Prin adormirea sa, nu a plecat, părăsind lumea, ci 's-a mutat la cele mai bune' pentru a ajuta pe toţi cei care se roagă ei.

Sfântul Ioan Damaschinul: 'Pentru tine, Maică, începutul, mijlocul şi sfârşitul tuturor bunătăţilor, adevărata încredinţare şi certitudine s-au făcut zămislirea cea fără de sămânţă bărbătească, dumnezeiasca sălăşluire şi naşterea în feciorie'.
Tot Sfântul Ioan Damaschinul :'nu moartea te-a fericit, ci tu însăţi ai dat strălucire morţii, dezlegând întristarea acesteia şi moartea arătând-o bucurie. De aceea, nu putem numi moarte sfânta ta mutare, ci este mai propriu să o numim adormire sau plecare sau mutare la viaţă'.

Cu adevarat Maica Domnului a fost mijlocitoarea pocaintei mele, mai cu seama astazi.
In postul acesta am lasat spovedania pe ultima suta de metri. De saptamana trecuta si pana ieri parintele la care ma spovedesc eu nu era de gasit. Probabil ca era plecat in concediu. Deja de duminica intrasem in panica. Nici sa raman nespovedita, dar nici sa ma duc la altul nu imi era. Ieri am fost destul de tulburata din cauza aceasta, cand am vazut iarasi ca nu venise, asa ca am rugat-o aseara pe Maica Domnului sa ma ajute, sa nu ma lase cu pacatele pe suflet, sa vina parintele... De dimineata se impartasise bunicul si imi spusese ca nu este dansul acolo. In fine, ma hotarasem sa merg astazi la spovedit, in timpul programului, si sa fie ce o fi. Cum intru in biserica, ce credeti? Parintele era acolo, tocmai incepuse sa citeasca molitva catorva oameni. Cand m-a vazut, mi-a facut semn sa ma apropii si eu acolo. Tare mult m-am bucurat. M-a ajutat Maica Domnului, in ciuda nevredniciei mele, sa ma pot spovedi si sa ma intaresc cu credinta.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!

Frumoasa marturia ta !
Preasfanta Fecioara mi-a fost de multe ori de ajutor la Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie si sper din tot sufletul sa-mi fie de folos si de acum incolo , caci am mare nevoie de ea , de puterea si rugaciunile ei in fata Bunului Dumnezeu . Este cu adevarat o mijlocitoare de neanlocuit , fara de asemanare !

Bucurie pentru toti credinciosii
 

Icoana făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu – Pantanassa în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2395217996.jpg Puteti citi mai multe informatii si cateva din minunile savarsite de aceasta icoana , aici :
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...d=1#post467943

Din minunile si vindecarile Maicii Domnului ( 1 )
 

Cum a vindecat Maica Domnului pe monahul Ilarion
Arhimandritul Cleopa Ilie, ne povesteşte cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică din mănăstirea Sihăstria şi cum i-a vestit sfârşitul cu un an înainte.
În primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obşte. Acolo a fost lovit la un picior şi rana s-a cangrenat, încât suferea mult şi era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa.
Într-o noapte plângea de durere în patul său şi se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, miluieşte-mă şi-mi uşurează boala, că nu mai pot răbda durerea piciorului !“. După puţin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuviincioasă, în chipul unei doctoriţe din Târgu Neamţ şi îl întreabă:
- De ce plângi, părinte Ilarion?
- Doamnă doctoriţă, mi-am rupt piciorul şi mă doare greu. Simt că voi muri curând şi plâng că nu m-am pocăit.
După ce doctoriţa aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte:
- Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior şi vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni…
Apoi a plecat acea sfântă femeie şi bătrânul a adormit liniştit. Era Maica Domnului. Dimineaţă, bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la biserică şi a spus tuturor minunea Maicii Domnului. Mai trăind exact un an de zile, la „Duminica izgonirii lui Adam din Rai“, părintele Ilarion şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost petrecut de obştea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir .



Minunea s-a petrecut la aducerea sfintei icoane a Maicii Domnului Portăriţa, aşa cum a povestit prea cucernicul părinte Gheorghios Mamangakis, cel ce păstoreşte comunitatea ortodoxă greacă Sfinţii Constantin şi Elena din Orange, statul New York. Pruncul de şapte luni Miltiadis Stathis, fiul domnului Miltiadis Stathis şi al soţiei sale din Orange a fost adus în stare foarte gravă la spital, unde părea că-şi trăieşte ultimele clipe. Medicii specialişti nu-i dădeau nici o speranţă. Deşi fusese dus la reanimare, dădea din ce în ce mai puţine semne de viaţă şi toţi îi aşteptau din clipă în clipă sfârşitul. La rugămintea tatălui, prea cucernicul părinte Mamangakis împreună cu prea cucernicul părinte Hristos Kontoleon au adus la spital icoana cea sfântă a Maicii Domnului Portăriţa, care lăcrimează, şi au aşezat-o lângă patul micuţului. Acolo au cântat împreună Paraclisul Maicii Domnului. În timp ce cântau, pruncul îşi revenea încet-încet, sângele care-i curgea din tubul digestiv şi care-i ieşea pe gură se oprise, iar pruncul începuse să se mişte şi, curând după aceea, a putut fi hrănit. Medicii care mai înainte îşi văzuseră zădărnicite toate eforturile disperate de a-l salva, acum, împreună cu toţi cei care erau de faţă, mărturiseau că minunea o săvârşise icoana care lăcrima a Preacuratei – Portăriţa. Minunea a confirmat-o şi unul din medicii de serviciu, domnul doctor Gheorghios Hristidis, care întocmise fişa cu simptomele bolii şi care constatase înrăutăţirea treptată a stării copilului precum şi faptul că nu mai era nici o speranţă să fie salvat. Dânsul a recunoscut că, în timp ce i se citea Paraclisul, pruncul şi-a revenit complet şi că însănătoşirea lui miraculoasă se datorează sfintei icoane care plânge a Maicii Domnului



Nu trecuse nici un an de la căsătoria Erminei, când s-a îmbolnăvit foarte grav. Ea însăşi medic, licenţiată şi cu carieră, ştia foarte bine ce înseamnă cancerul.
Durerea, mică la început, creştea cu timpul, până când a doborât-o.
Eric, soţul ei, în loc să o consoleze, o dojenea mereu:
- Să te ia naiba! Rău că m-ai găsit!
- Ai răbdare şi speranţă, fiul meu, îl sfătuia bunica Erminei. Dumnezeu este mare.
- Dacă este mare, de ce găseşte de cuviinţă să se măsoare cu noi, cei mici, protesta acela.
Boala se întindea pe o perioadă lungă de timp. Eric nu suporta să o vadă pe soţia lui în acea stare, dar nici nu o încuraja.
Ermina era foarte palidă. Singurul ei sprijin era bunica ei. Datorită acesteia devenise şi Ermina cuviincioasă, serioasă şi smerită.
- Bunico, te oboseşti aşa de mult acum când, de fapt, eu ar trebui să te ajut!
- Nu te necăji, fetiţa mea! Prea Sfânta noastră Fecioară face minuni. Seara şi dimineaţa o rog cu lacrimi să-ţi dea sănătate. Roag-o şi tu!
La spitalul unde a fost internată, starea ei s-a înrăutăţit.
- În starea în care se află, boala nu ne dă prea multe speranţe, erau de părere medicii şi plecau tăcuţi de la patul bolnavei.
- Bunico, a rugat-o într-o zi Ermina. Mergi la preotul spitalului şi spune-i să se roage pentru mine. După aceea vreau să vină să mă spovedească şi să-mi dea Sfânta Împărtăşanie.
Bunica i-a îndeplinit dorinţa. I-a adus şi o icoană a Celei Milostive şi i-a spus:
- Întoarce-te, fata mea, să o priveşti, să-i vorbeşti şi să prinzi curaj.
Într-o seară, bunica mergea pe holul spitalului.
Deodată îi apare înainte o femeie plăcută, îmbrăcată cu o uniformă albă, de asistentă şefă.
I s-a părut ciudat. Nu era dintre cele pe care le cunoştea deja.
- Vă văd pentru prima dată, doamnă asistentă, a spus bătrâna.
- Eu sunt Maica Domnului, i-a răspuns necunoscuta. V-am auzit rugăciunile şi am sosit să vă ajut. Mâine dimineaţă Ermina se va face bine. Numai să slujească mai mult Fiului şi Dumnezeului meu.
Astea a spus şi s-a făcut nevăzută.
Femeia vârstnică a rămas înmărmurită. Toate se roteau în jurul ei. A plecat la nepoata ei, pe care a găsit-o foarte bucuroasă şi căreia i-a povestit ceea ce i se întâmplase.
- Da, bunico. Şi pe mine m-a vizitat Maica Domnului. M-a mângâiat pe creştet şi mi-a dat curaj. Nu mă mai doare nimic. Mă simt uşoară.
La ultima lor vizită, medicii au fost surprinşi: bolnava stătea pe scaun, îmbrăcată. Îndată ce i-a văzut, s-a ridicat bucuroasă să-i întâmpine.
- Ciudat!, vorbeau între ei. Cu siguranţă este vorba de vindecare prin autosugestie. Se pare că s-a activat energia psihologică şi parapsihologică.
- Dragi colegi, a spus atunci Ermina, vă aduc la cunoştinţă că nu s-a întâmplat nimic din cele ce afirmaţi. Vindecarea mea o datorez în întregime Maicii Domnului.
Eric află şi el vestea. Avea însă unele îndoieli.
- Cu siguranţă este vorba de o îmbunătăţire trecătoare, a spus. Bolile de acest gen revin. Nu am încredere.
- Dar aici nu s-a întâmplat ceva obişnuit: a fost o minune!, i-a explicat cea vindecată.
- Eu nu cred în minuni!
- Şi atunci ce se va întâmpla?
- Asumă-ţi singură responsabilitatea pentru viaţa ta! Aşa a spus, şi a plecat.
Pe Ermina a luat-o însă ameţeala. Era ceva fără răspuns. Însă imediat şi-a amintit de recomandarea Maicii Domnului: să se pună în slujba Fiului şi Dumnezeului ei!
- A, Doamne, Prea Sfântă Fecioară!, a strigat. Numai dragostea Ta este statornică. De asta am nevoie. Acest fel de dragoste îmi va umple sufletul.
A plecat departe de Patra, la o mănăstire cunoscută, şi acolo călugărindu-se sub numele Ermiona, s-a dăruit, şi cu tot sufletul s-a pus în slujba lui Hristos [24; 87-89].
În oraşul Vaslui mai este încă în viaţă profesorul Dumitru Cotoran. Prin anul 1939-1940 era profesor de filosofie la liceul din Vaslui. Şi, după cum singur mărturiseşte, era un ateu convins. Soţia era însă credincioasă. Dar nu avea copii.
Iată, însă, că soţia i se îmbolnăveşte grav şi este internată pentru operaţie la un spital din Bucureşti. După operaţie, ajunsese aproape în stare de inconştienţă.
„- Domnule doctor, mai este vreo speranţă cu soţia mea?”, întrebă profesorul Cotoran.
„- Numai Dumnezeu, dacă mai face vreo minune! Altfel...”
Cum a auzit cuvintele acestea, a ieşit foarte zdrobit la inimă din spital, şi, fără să ştie unde merge, căută o biserică deschisă în cale. De unde nu intrase în biserică din copilărie, iată acum întâlneşte prima biserică a Sfinţilor Ioachim şi Ana, pe strada Traian. Intră repede înăuntru şi, căzând în genunchi la icoana Maicii Domnului, a rostit cu lacrimi această rugăciune disperată:
„- Maica Domnului, dacă exişti, salvează-mi soţia!”
Apoi s-a întors la spital, unde soţia lui se zbătea între viaţă şi moarte. Parcă dormea. Se aşeză lângă patul ei. Se rugă în gând pentru ea Maicii Domnului.
Deodată femeia deschise ochii şi întrebă:
„- Dumitre, tu eşti?”
„- Da, eu sunt, vrei ceva?”
„- Ajută-mă să mă ridic puţin... Acum o jumătate de ceas a venit la mine o femeie în haine albe, foarte frumoasă, şi mi-a spus: ŤIată, aici, în prăpastia asta era să cazi. Dar pentru rugăciunea soţului tău, te scot deasupra...ť. Apoi m-a apucat de mână şi m-a urcat pe un loc ridicat şi luminat.”
Din clipa aceea a dispărut acea fecioară, iar muribunda a început a se întări.
„- Vrei să te plimbi cu mine pe coridor?”, o întrebă soţul.
„Vreau, că nu mă mai doare nimic!”
Când l-au văzut doctorii că se plimbă cu soţia, după o operaţie aşa de grea, s-au mâniat pe profesor şi i-au zis:
„- Ce faci, domnule, ai înnebunit?”
„- Nu, domnule doctor, abia acum m-am trezit!”
În câteva zile, soţia s-a făcut complet sănătoasă şi s-au reîntors la Vaslui. Aici, profesorul Dumitru Cotoran şi-a schimbat cu totul viaţa, devenind un bun creştin. Era nelipsit de la biserică, unde în fiecare sărbătoare citea câte un capitol din Noul Testament, şi se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi .

Din minunile si vindecarile Maicii Domnului ( 2 )
 

Pe vremea când Britania era dreptcredincioasă, se afla în chinovie un preacuvios monah care avea multă evlavie către Preasfânta Fecioară. Aşa de mult o cinstea el, că dacă s-ar fi întâmplat să audă de numele ei cel prealăudat, adică dacă ar fi zis cineva „Maria”, ori „Născătoare de Dumnezeu”, sau chiar el singur citind undeva asemenea cuvinte, îşi pleca genunchii şi făcea închinăciune până la pământ. Aşa a făcut şi făcea acel credincios şi îmbunătăţit monah, prieten al Preasfintei Fecioare, Maicii lui Dumnezeu, în toată viaţa lui.
Ajungând la adânci bătrâneţe, s-a îmbolnăvit. El slăbise aşa de mult că nu putea să se mai ridice din aşternutul său. Egumenul, văzându-l aşa, i-a dat de ascultare un ucenic, ca să-i gătească cele spre trebuinţă. Odată s-a întâmplat că ucenicul nu era acasă; iar bătrânul avea nevoie să se scoale din pat. Deci făcându-şi obişnuita lui rugăciune, a încercat de mai multe ori să se ridice, dar n-a putut. Atunci, îndreptându-şi ochii către icoana Preasfintei, a lăcrămat şi a zis către dânsa cu credinţă: „Preadulcea mea Stăpână, ajută-mi mie!” Şi îndată (o, grabnică auzire!) s-a aflat în faţa lui Împărăteasa a toate, care i-a zis: „Pentru multa ta evlavie şi pentru dragostea pe care o ai către mine, iată, îţi adaog încă treizeci de ani de viaţă în această lume şi-ţi dăruiesc să ai putere ca pe timpul când erai tânăr, de treizeci de ani. Aceasta o fac pentru că-mi place vieţuirea ta şi pentru că cinsteşti aşa de mult numele meu”.
Acestea zicând Preasfânta, s-a înălţat la ceruri. Din acel ceas, monahul s-a făcut sănătos şi puternic cu trupul. Toţi fraţii văzându-l mergând cu veselie şi auzind de minunea făcută cu dânsul, s-au spăimântat şi au prins multă evlavie către el. Iar el, monahul cel smerit şi înţelept, aducându-şi totdeauna aminte de Făcătoarea lui de bine, o lăuda necontenit şi o slăvea cu posturi, rugăciuni, privegheri şi alte faceri de bine, până când s-a odihnit întru Iisus Hristos, Domnul nostru, căruia i Se cuvine slava în veci. Amin.



În anul 510 după Naşterea lui Hristos, a fost o mare boală de ciumă, lingoare (tifos), în Roma. Din această cauză mureau în fiecare zi câte două mii de oameni. În acea vreme, fiind papă al Romei marele Grigorie Dialogul, a poruncit să se scoată prin oraş icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, cea zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, să se facă Litanie şi rugăciune către Domnul ca să înceteze moartea.
Deci, după ce s-a dus arhiereul însoţit de popor cu sfânta icoană, rugându-se Maicii Multmilostive şi preaîndurate ca să îmblânzească pe Stăpânul să înceteze urgia şi dreapta Lui mânie, priveau toţi că pe unde trecea, pierea mirosul greu al văzduhului şi se pierdea ca un nor liniştit, curat şi strălucitor.
După ce au înconjurat toată cetatea şi au săvârşit rugăciunile, Sfântul Grigorie a văzut pe un Înger stând sus pe turnul care se zice al lui Adrian şi al lui Crischentie că ştergea o sabie însângerată, după care a pus-o în teacă. Deci au înţeles că pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a încetat mânia Stăpânului şi urgia .



Într-o mănăstire din ţinutul Haliţului, din ţara rusească, s-a ivit o ciumă mare, foarte groaznică, de care au murit foarte mulţi călugări. În acea vreme, ieromonahul Filaret, care mai pe urmă a fost egumen în mănăstire, a văzut pe Maica Precista în ajunul praznicului Naşterii lui Hristos îmbrăcată într-un veşmânt preţios şi a mers la biserica ce avea hramul Buneivestiri. Maica Preacurată, luând înfăţişarea egumenului, a zis către Filaret: „De acum înainte nu va mai fi ciumă între voi. Numai socotiţi bine aceasta; să vă îndreptaţi viaţa călugărească”. Aceste cuvinte grăind Maica Precista, s-a dus prin Uşile Împărăteşti.
Ieromonahul Filaret a spus despre ceea ce a văzut. Ciuma a contenit atunci îndată. În mănăstire n-a mai fost boala ciumei după aceea, căci a dispărut cu totul .



Odinioară, în zilele domniei lui Iustinian - împăratul grecesc, a fost în Ţarigrad o mare molimă de ciumă. În primele trei luni mureau câte 6000, după aceea ajungând chiar la 10 000 de oameni pe zi. În acea vreme au murit oameni de toate stările: parte bărbătească şi femeiască, bătrâni şi tineri, precum şi bogaţi şi de cinste, cât şi scăpătaţi şi săraci. Moartea nu a cruţat şi nu a ocolit pe nimeni. Şi atât de numeroşi erau morţii, încât nu aveau nici cine să-i îngroape. În acea vreme s-a descoperit de la Dumnezeu unui om evlavios ca să ţină de acum înainte praznicul „Adormirii Maicii Domnului” şi vor scăpa de ciumă. Făcând ei după porunca aceasta, a contenit boala ciumei .



Cuviosul Lavrentie, închizându-se de bună voie, se nevoia astfel monahiceşte. El avea mare sârguinţă pentru mântuirea sa, tinzând în toate zilele spre mai mari osteneli, omorându-şi patimile cu înfrânarea şi tăindu-le cu sabia duhovnicească, adică prin rugăciune. Apoi toate săgeţile vicleanului cele aprinse, stingându-le cu apa lacrimilor, cu darul lui Dumnezeu, nu numai că era străin de rănirea diavolească, ci a luat dar de la El a tămădui cu minune felurite răni şi neputinţe între oameni, cum şi a izgoni diavolii.
Odată, între alţii, a fost adus din Kiev pentru tămăduire un om cuprins de un diavol foarte cumplit, care era purtat de zece oameni. Iar fericitul, dorind să fie proslăvită patria sa cea duhovnicească, adică sfânta mănăstire Pecerska, a poruncit ca să ducă pe acel om acolo. Atunci, îndrăcitul a început a striga: „La cine mă trimiţi? Căci eu nici nu îndrăznesc a mă apropia de peşteră pentru sfinţii ce sunt într-însa; iar în mănăstire sunt treizeci de monahi vieţuitori de care mă tem, şi cu ceilalţi am război”. Acestea mărturisindu-le cel îndrăcit pentru darul pe care îl avea sfânta mănăstire Pecerska, a poruncit iarăşi fericitul ca să-l ducă acolo cu sila, încredinţându-se şi mai mult de cele grăite de însuşi diavolul prin cel îndrăcit. Cei ce-l duceau pe el, ştiind că îndrăcitul nu fusese niciodată în mănăstire şi că nu cunoştea pe nimeni din cei ce vieţuiau aici, îl întrebară: „Care sunt aceia de care tu te temi?” În vremea aceea vieţuiau în mănăstirea Pecerska 118 fraţi, iar îndrăcitul numărând pe nume treizeci dintre ei a zis: „Aceştia toţi, numai cu un singur cuvânt pot să mă izgonească”. Şi iarăşi i-au zis cei ce-l duceau: „Noi voim ca în peşteră să te închidem”. Iar el le-a răspuns: „Ce folos îmi este mie ca să mă lupt cu morţii? Pentru că aceia acum au multă îndrăzneală către Dumnezeu a se ruga pentru monahii lor şi pentru cei ce merg la dânşii. Dar de voiţi să vedeţi războiul meu, duceţi-mă în mănăstire; căci afară de cei treizeci, precum v-am spus, cu toţi ceilalţi pot să mă lupt”. Şi a început a-şi arăta puterea sa grăind evreieşte, după aceea latineşte şi apoi greceşte, şi cu un cuvânt, în toate limbile pe care niciodată nu le auzise omul acela, încât se temeau foarte mult cei ce-l duceau pe el, mirându-se de schimbarea limbii şi de felul vorbei lui. Apoi, mai înainte de a intra în mănăstire, a fugit duhul cel necurat din om şi a început cel tămăduit a avea înţelegere. Cei ce erau cu el s-au bucurat foarte mult, şi intrând în biserica cea făcătoare de minuni a Pecerskăi, au dat slavă lui Dumnezeu. Înştiinţându-se de acest lucru şi egumenul, s-a adunat cu toţi fraţii în biserică. Cel tămăduit nu îl ştia pe egumen, nici pe cei treizeci de părinţi care îi numise. Atunci egumenul l-a întrebat: „Cine te-a tămăduit?” Iar el, arătând spre icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a zis: „Cu aceasta ne-au întâmpinat cei treizeci de sfinţi părinţi şi astfel m-am tămăduit”. Numele tuturor acelora el le pomenea, deşi în persoană nu cunoştea pe nici unul. Atunci toţi au dat slavă lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui, şi astfel s-a preamărit acel loc sfânt prin iconomia lui Dumnezeu cea vestită prin fericitul Lavrentie, cel ce s-a închis de bunăvoie pentru Dumnezeu .

Din minunile si vindecarile Maicii Domnului ( 3 )
 

În anul 1684, în satul Cameniţa, ce aparţinea localităţii Aliches, şi care se afla aproape de Ahaia, vechea Episcopie de odinioară, se afla un tânăr bolnav, cu numele Ioanichie. Aceluia, zăcând în boală trei ani, i s-a îmbolnăvit un picior, care rănindu-se câte puţin s-a cangrenat şi a putrezit. El a încercat să se trateze cu tot felul de buruieni vindecătoare, dar nu s-a folosit cu nimic. Şi la atâta stricăciune a ajuns, încât i-a căzut piciorul de la genunchi cu tot cu os. În tot timpul acesta, el nu a încetat a chema în ajutor numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, însă ea nu l-a ajutat îndată, ci i-a pus la încercare răbdarea. Însă el nu s-a împuţinat sufleteşte şi nici nu s-a deznădăjduit precum fac unii dintre cei de astăzi, care atunci când sunt în necazuri şi nu sunt ascultaţi îndată de Dumnezeu şi de Sfinţi, unii aleargă la diavolul prin descântece şi vrăji, iar alţii cârtesc şi hulesc împotriva lui Dumnezeu, că s-au rugat şi n-au fost ascultaţi. Deci tânărul acesta nu a alergat la descântători, ci răbda lămurindu-se ca aurul în topitoare. Şi cu toate că piciorul era căzut din genunchi, el nu înceta a chema în ajutor pe Preamilostiva Doamnă Născătoare de Dumnezeu. În această stare aflându-se, cu vremea şi-a adus aminte de sfânta icoană a Preacuratei ce se afla la Peştera cea mare şi de minunile ei cele mari, şi suspinând cu umilinţă, a strigat: „O, preasfântă icoană! De ce m-ai lăsat şi nu mă miluieşti? Te rog, grăbeşte şi mă mântuieşte!” Zicând aceste cuvinte, vede cu ochii cum a început a creşte piciorul, puţin câte puţin, până s-a făcut întreg şi desăvârşit. De când a început a creşte, rudele lui au făcut un picior de argint pe care l-au dus la sfânta icoană spre pomenirea minunii. După ce s-a făcut sănătos, tânărul a venit şi s-a închinat cu mare dragoste la acea sfântă icoană, şi drept recunoştinţă a rămas pentru totdeauna în această mănăstire, făcându-se monah. Părinţii din acea mănăstire au scris pe acel picior de argint minunea ce s-a făcut, pentru a se cunoaşte şi de generaţiile viitoare .

Atunci când lăcustele invadaseră satul Gomati din Peninsula Halkidiki, preot paroh era părintele Hristodul. Într-o zi i s-a făcut rău în vie şi a paralizat, astfel că rudele l-au dus în casă pe braţe. Când l-a văzut preoteasa în starea aceea de plâns, s-a repezit până la părintele duhovnic, venit de la Dochiariu să aducă Sfânta Cruce şi o icoană pictată după icoana Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea şi să stârpească cu ele lăcustele. Preoteasa i-a povestit ce păţise. Duhovnicul a luat Sfânta Cruce şi icoana ce o adusese cu dânsul de la mănăstire şi a alergat la casa preotului. Şi numai ce i-a citit rugăciunile de dezlegare şi Paraclisul Maicii Domnului şi doar după ce bolnavul a sărutat cu credinţă sfânta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare, acesta s-a ridicat din pat ca şi cum s-ar fi sculat din somn, teafăr şi sănătos. I-a mulţumit părintele Hristodul Fecioarei şi i-a preamărit minunile. Drept mulţumire pentru grabnica sa vindecare i-a dăruit icoanei de la Dochiariu un florin .


Printre numeroasele şi feluritele minuni care evidenţiază nemărginita bunătate a Maicii Domnului, trebuie menţionată şi vindecarea sorei Veronica din mănăstirea Sfântului Ioan Teologul, din suburbia Papagos.
Veronica suferea de cancer. Fusese internată de multe ori la spitalul din Vula. În cele din urmă, s-a întors la mănăstire ca să moară acolo, mâinile şi picioarele fiindu-i paralizate.
Călugăriţele au hotărât ca pe 8 martie 1970 să o tundă în monahism, ca să „plece” călugăriţă. Medicii nu-i dăduseră multe şanse de supravieţuire, de aceea călugăriţele au hotărât să o tundă în monahism înaintea zilei hotărâte, adică pe 5 martie, în timpul vecerniei.
O vor aduce în biserică pe braţe, în fotoliu. O doamnă i-a pregătit veşmântul de călugăriţă şi i-a adus un pacheţel care conţinea şi bumbac înmuiat în sfântul mir din Malevi.
Joi, vineri şi sâmbătă bolnava nu a mai putut vorbi. Sâmbătă a suferit întreaga zi din cauza durerilor îngrozitoare. După-amiază a reuşit să ceară să i se facă o injecţie pentru calmarea durerilor, care să-i producă şi somn. În timp ce dormea, aude o bătaie discretă în uşă.
- Cine este? a şoptit cu o uşoară tristeţe. Cine nu mă lasă să mă odihnesc?
Şi atunci vede cum se deschide uşa şi cum intră în chilie trei persoane. O femeie frumoasă şi maiestuoasă, un episcop şi încă o persoană, care purta o tunică lungă.
Pe când bolnava îi privea surprinsă, Doamna i-a spus:
- Te întrebi, desigur, cine suntem şi de unde venim la această oră. Eu sunt de la mănăstirea din Malevi şi de acolo vin. Înalt Prea Sfinţitul de aici locuieşte în Eghina (posibil să fi fost Sfântul Nectarie). Aici este îndrăgitul apostol al Domnului nostru, care este protectorul vostru şi locuieşte aici (posibil să fi fost Sfântul Ioan Teologul).
Aveam de gând să sosesc să te vizitez peste câteva zile. M-am gândit însă că ar fi mai bine să sosesc în seara asta, deoarece mâine vei deveni călugăriţă, să te ajut să te ridici, să te fac bine, încât să-ţi poţi îndeplini toate sarcinile.
- Eu, Doamna mea, a răspuns Veronica, nu pot sta pe picioarele mele, nu mă pot mişca. Vin două-trei surori ca să mă ridice şi nu mă pot vindeca.
- Crezi în puterea Domnului?, a întrebat-o Doamna.
- Cred.
După aceea a luat o icoană care se afla în chilie (icoana Maicii Domnului din Malevi), i-a dat-o ucenicei şi i-a spus:
- Ia această icoană, ca să înţelegi cine sunt.
Atunci bolnava şi-a dat seama şi a strigat:
- Prea Sfânta mea Fecioară, tu eşti?
Maica Domnului, după ce i-a zâmbit, a dispărut împreună cu cei care o însoţeau, lăsând-o pe călugăriţă vindecată.
Prima care a văzut minunea a fost călugăriţa Nectaria, care o îngrijea pe bolnavă şi care a alergat să anunţe în biserică, deoarece era ora vecerniei. Bucuria i-a cuprins pe toţi.
Au urmat sunetele continue ale clopotelor, lacrimi de bucurie, cântările bisericeşti în cinstea Maicii Domnului, binecuvântarea şi împărţirea anaforei.
A doua zi după-amiază, printre mulţimea de lume şi manifestări emoţionante, s-a făcut şi tunderea ucenicei. Numai că Veronica, al cărei nume a fost schimbat în Magdalena, nu stătea paralizată în scaun, ci dreaptă şi sănătoasă .

Despre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu si nu numai !
 

Despre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu s-ar putea scrie foarte multe, la acest locaș se păstrează doua caiete mari, celelalte arzând la incendiul din 2003. "În august 2004, aparent spontan, am facut icter. Investigată la Craiova, am fost trimisă la Bucuresti unde s-a stabilit că aveam o tumoră care trebuia operată. Dupa operație, ajunsă acasă, stăteam toata ziua în pat, nu puteam mânca. (...) Privind la televizor, am vazut un reportaj despre mănăstirea Hadâmbu. Când soțul meu s-a întors acasă de la serviciu, i-am povestit și fără a sta pe gânduri a spus că trebuie să mergem, deși sunt 600 de kilometri de la Drăgășani până aici și nu se știa de voi rezista drumului. A doua zi dupa slujbă mi-a revenit pofta de mâncare și vitalitatea. Rugăciunile la cele patru icoane făcătoare de minuni au avut un rezultat evident", a lăsat scris Maria D., din Vâlcea, în urmă cu trei ani.
N. Elena Roxana, o copilă credincioasă scria într-una din cărțile mănăstirii: “Afirm că acesta este cu siguranță cel mai frumos loc de pe pământ“, frumusețea lui venind de la harul luminos care se revarsă peste locuri și peste oameni, izvorând din altarul sfânt al Hadâmbului.
De asemenea, o studentă numită A. Greta, în anul I la Facultatea de Litere scrie în Cartea de onoare a Mănăstirii în 24 08 2006: “Sunt studentă la spaniolă-germană. Vreau să vă scriu că în urmă cu zece ani – 1996 – am chelit de 13 ori. Am făcut tratament la Vaslui, Iași și București și nu m-am vindecat. Vara purtam o șepcuță, iar iarna o căciuliță pentru ca nimeni să nu-și dea seama de boala pe care o sufeream. O treime din cap era fără pic de păr. Întreaga familie a trăit această suferință ani de zile, făcând drumuri de la Iași la București, fără nici un rezultat. Auzind de Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, am venit aici cu speranța că mă voi vindeca. Mama mea l-a rugat pe părintele stareț să se roage pentru mine, iar părintele m-a miruit de mai multe ori și a făcut o slujbă specială pentru mine, în care mi-a pomenit numele. Măicuța Domnului a făcut o minune mare și m-a vindecat. Îi mulțumesc din suflet că m-a ajutat. Părintele stareț m-a ajutat foarte mult. Cât de mult vaorează într-adevăr pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să îi spui câteva cuvinte. Îți mulțimesc Sfântă Fecioară pentru tot ce ai făcut pentru mine, și vă mulțumesc și sfinției voastre, Părinte Stareț“.
Mănăstirile, învăluite de aura credinței, se arată celor în nevoie dar nu numai, ca oaze de lumină tămăduitoare. Mănăstirile Moldovei, aceste ținuturi ale tăcerii și ale Cuvântului divin, emană o bogăție spirituală pe care și orbilor le este ușor să o descopere. Drumurile către mănăstiri formează pelerinaje cunoscute doar celor porniți în căutarea luminii și vindecarii divine și sunt mereu bătătorite de oameni care duc poveri groaznice. Pelerinajele la mănăstirile Moldovei sau din ținutul Iașilor se prezintă asemenea unei alte lumi, care, izvorâtă din durere, curge spre vindecare. În toate acestea este un mister greu de străbătut cu rațiunea. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște din suflul divin. La Mănăstirea Hadâmbu, din comuna Mironeasa, s-a creat de ani buni un veritabil pelerinaj la icoana făcătoare de minuni ce o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus ținut in brate. "Despre minunile care s-au întâmplat aici ar fi mai potrivit să vedeți ce spun oamenii. Dumnezeu vindecă, tămăduiește. Depinde foarte mult de credința omului. Dacă te duci în orice mănăstire, la orice icoană și ai credință, vei fi vindecat", a spus părintele Iorest de la Mănăstirea Hadambu. Dar și alte mănăstiri din ținutul Iașilor sunt repere pentru credincioși, mănăstirile Dobrovăț, Cetățuia, Lacuri, Golia, Bucium, Bârnova ori Schitul Lupărie din Cotnari sau Schitul Băiceni din Cucuteni.

O credincioasă din comuna Mogoșești, aflată chiar la poalele Dealului Mare, a cumpărat de la mănăstire, acum doi ani, o iconiță a primei Icoane Făcătoare de Minuni, care avea formatul unei cărți poștale, fiind plastifiată și având pe verso mențiunea “Sfințită“. Femeia s-a întors acasă, dar – din neglijență – a rătăcit reproducerea icoanei într-un vraf de hârtii nefolositoare, pe care le-a aruncat in foc. Spre stupoarea ei, la numai câteva clipe după ce focul din sobă a fost aprins, cele trei inele de fonta ale godinului au sărit și, sub privirile sale uluite, reproducerea sfințită a Icoanei Făcătoare de Minuni a țâșnit drept în mijlocul camerei, pe covor, fără nici o urmă de arsură!!!
Un preot paroh din Brașov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Înainte de a-si face toate analizele medicale, el a trimis-o pe soția sa la Schitul Hadâmbului cu straiele sale preoțești, rugând-o să le atingă de icoanele ce plânseseră cu lacrimi de mir. Întoarsă acasă, preoteasa și-a găsit bărbatul foarte abătut, căci primise între timp confirmarea necruțătorului diagnostic. Amintindu-și de vorbele Mântuitorului: “Rugați-vă ca și când ați primit deja ceea ce cereți și vi se va da vouă după credință“, Sfinția Sa ne-a povestit că a îmbrăcat straiele preoțesti atinse de Icoanele Făcătoare de Minuni, cu mare încredere în milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. După o săptămâna, preotul brașovean era complet vindecat și sosea la Mănăstirea Schitul Hadâmbului, unde îngenunchea în fața Sfintelor Icoane, plângand cu lacrimi fierbinți de recunostință.
Astă-primavara, , o credincioasă din Suceava a venit la Schitul din Dealul Mare pentru că suferea de o gravă leziune a coloanei vertebrale, ce o condamna la o operație chirurgicală extrem de periculoasă și fără sorți prea mari de izbândă. Femeia a rămas două zile la mănăstire, rugându-se neîncetat la toate cele patru Icoane, cu gândul la cei doi copii pe care îi avea de crescut. Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, disperata mamă a rămas în genunchi în fața uneia dintre icoane, chiar și după ce biserica se golise de lume. Privind în ochii Prea Sfintei Fecioare Maria, i s-a părut ca ochii Maicii clipesc, după care a simțit o atingere ușoară pe spate, ca un curent de aer. S-a întors să vadă dacă mai era cineva lângă ea, dar a descoperit că rămăsese absolut singură în biserică. Odată ajunsă acasă, femeia s-a internat la Spitalul Municipal din Suceava. Examenele medicale premergatoare operației i-au facut pe medicii chirurgi să descopere uluiți că leziunile coloanei vertebrale dispăruseră în chip de-a dreptul miraculos. Femeia ne-a povestit că doctorii care au venit în rezerva spitalului să-i comunice vestea incredibilei vindecări nu înțelegeau de ce pacienta lor plânge în hohote, închinându-se, în loc să râdă!
Cităm din cuvintele ei: "Am ajuns la această mănăstire și m-am așezat în genunchi la prima icoană. Am plâns cu lacrimi amare, căci știam că nu am altă scăpare afară de Maica Domnului. Am stat la dezlegările de noapte și a doua zi, la Sfânta Liturghie, am venit din nou la icoana și mă rugam să facă ce o vrea cu mine, dar mai bine să mor decât să sufăr atâta durere. Deodată, am simțit ceva că ma apasă pe spate, am dat cu mâna crezând că este cineva, dar nu era nimeni. Era Maica Domnului. M-a ridicat din patul spitalului, m-a vindecat. De atunci, vin la 40 de zile de la Suceava sa-i mulțumesc Maicii Domnului", a lăsat mărturie Doinița G., din Suceava, pe una din cărțile scăpate de incendiu de la Mănăstirea Hadambu.
De atunci, credincioasa din Suceava, ca și preotul de la Brașov, vin aproape în fiecare lună la Mănăstirea Schitul Hadâmbului pentru a da slavă Numelui lui Dumnezeu și pentru a mulțumi Prea Sfintei Fecioare Maria, care îi privește cu blândețe, iubire și milostivire, din rama Icoanelor Făcătoare de Minuni. Aidoma lor, mii de credincioși vizitează în fiecare zi acest veritabil “Athos românesc“ din inima bătrânei Moldove, cu speranța salvării sufletelor sau cu nădejdea unor vindecari pe care nu le mai pot aștepta de la doctori. Toți creștinii sunt impresionați de urmele vizibile pe care le-au lăsat lacrimile de mir pe uleiul pictat al icoanelor. Dar mai mult decât orice, pelerinii inspiră cu nesaț aerul binecuvântat din biserică, parfumat cu miresme uluitor de frumoase, ce adie de pe lumea cealaltă.
Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer. Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.
A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză. Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis: “Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“. După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“. Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă. O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.
Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni.

Cuvantul Sfantului Ioan Damaschin la Nasterea Maicii Domnului
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...lui-71687.html

”Doamne, scoate-mă de aici şi toată viaţa o pun la picioarele Tale!”


Mărturisitori - Pr. Mihai Lungeanu Autor: Pr. Mihai Lungeanu


Am ajuns la Târgu-Ocna în primăvara anului 1950, printr-o minune a Maicii Domnului.
În 1947, când am fost arestat, eram student în anul 5 la Facultatea de Medicină din Iaşi. Am fost arestat pentru legătura cu grupul de studenţi legionari de la Medicină. În toamna lui 1949 am ajuns la Piteşti, unde am intrat în focurile reeducării. În prima zi bătaia a durat de la şapte şi jumătate dimineaţa până la amiază. Au urmat apoi altele. Mă rugam permanent lui Dumnezeu. O singură noapte nu m-am rugat şi îmi reproşez asta toată viaţa; dacă nu mă rugam mai mult mă prăbuşeam total. Şi în bătăi, tot timpul mă rugam ”Doamne, scoate-mă de aici şi toată viaţa o pun la picioarele Tale!”. Şi m-a scăpat.
După o săptămână-două, eu şi alţii am fost duşi la Văcăreşti. Încă de la Iaşi eram bolnav de rinichi. Cum urinam cu sânge, au crezut că am TBC renal, dar era altceva. Sanitarul de la Piteşti ştia că sunt bolnav şi m-a trimis şi pe mine la Văcăreşti.
Cât am stat la Văcăreşti au venit vreo trei serii de la Piteşti şi, după controlul pulmonar, îi trimitea pe cei bolnavi la Târgu-Ocna iar pe ceilalţi înapoi la Piteşti. Pe mine, care nu aveam TBC, nu ştiu de ce, m-au ţinut pe loc. Mă rugam ”Doamne, nu mă trimite înapoi!”. M-am rugat mult la Maica Domnului şi m-a ajutat.
După ce am stat o vreme la Văcăreşti şi nu m-au trimis nici colo, nici colo, într-o noapte am avut un vis. Am visat-o pe Maica Domnului care mi-a spus ceva, nu mai ţin minte ce, şi mă simţeam foarte vinovat. În continuarea visului, mă aflam în curtea de plimbare de la Văcăreşti, scos cu alţi colegi. În curticica aceea era şi un cireş înflorit, pe care erau puse nişte haine la uscat. Curticica avea formă de triunghi, la vârf era prepeleacul cu santinela care ne păzea, iar pe partea cealaltă, la baza triunghiului, era uşa pe care intram noi. Se deschide uşa şi intră un gardian:
- Care eşti Lungeanu?
- Eu.
- Fă-ţi bagajele şi pleci!
M-am trezit. Măi, mă tot întrebam, oare ce o fi cu visul acesta?
Dimineaţa am fost scoşi la plimbare. În curte, ca în vis, santinela din prepeleac şi cireşul cu hainele agăţate de el. Se deschide uşa şi intră gardianul:
- Care eşti Lungeanu?
- Eu.
- Fă-ţi bagajele şi pleci!
Exact ca în vis. În ziua aceea m-au pus pe cursă şi am ajuns laTârgu-Ocna, unde am stat trei ani şi jumătate. Printr-o minune m-a scos Maica Domnului şi în loc să mă trimită la Piteşti, m-a adus la Târgu-Ocna.
(Pr. Mihai Lungeanu - Sfântul închisorilor, de Pr. Moise Iorgovan, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pag. 157-158)


De pe http://www.fericiticeiprigoniti.net/...icioarele-tale

„Cuvant la Acoperamantul Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfantului Andrei si a lui Epifanie”!

https://lh5.googleusercontent.com/-O...amantul-md.jpg

Praznicul de astazi, al Acoperamantului, a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta:
In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: “Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?” Iar el a zis: “O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele.”
Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: “Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste”.
Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.” (Proloage)

https://lh3.googleusercontent.com/-V...tulMD1a250.jpg

http://www.crestinortodox.ro/comunit.../631/90600.jpg http://www.crestinortodox.ro/comunit...ages/trans.gifSa ne rugam cu totii:

Preasfanta Fecioara, Acoperitoarea noastra, alunga sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau. Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin !

Icoana „Sporirea Minţii” („Sporirea Înţelepciunii”)
 

https://lh3.googleusercontent.com/-T...rea_mintii.jpg

Icoana „Sporirea Minţii” („Sporirea Înţelepciunii”) este o Icoană rusă mai rară, prin reprezentarea deosebită a Maicii Domnului, cu Pruncul Sfânt, înfăşuraţi până la umeri într-o îmbrăcăminte în formă de clopot.
Sporirea Minţii este o icoană a Maicii Domnului, mult iubită de cei râvnitori de învăţătură, însă neputincioşi în a înţelege şi reţine cele studiate. Întotdeauna Dumnezeu, prin rugăciunile mijlocitoare ale Maicii Domnului şi ale tuturor Sfinţilor Săi, întăreşte pe cele slabe şi plineşte pe cele neputincioase. Cunoaştem cuvântul Scripturii, care zice: “Ceea ce la om este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă.”
Icoana Maicii Domnului Sporirea Mintii a fost descoperită în Rusia, în Catedrala Schimbarea la Faţă – Spaso Preobrajensk – din oraşul Ribinsk, gubernia Iaroslavului. Apariţia acestei icoane se datorează credinţei ortodocşilor în darul Maicii Domnului de a fi mijlocitoare în faţa Fiului ei şi Dumnezeu, pentru a dărui oamenilor binefaceri duhovniceşti şi trupeşti, printre care luminarea minţii şi a inimii cu adevărul dumnezeiesc.
După predanie originea icoanei ţine de un eveniment aparţinând secolului al XVII-lea, legat de un iconograf. Acesta era un om foarte evlavios, dar când s-a petrecut revizuirea cărţilor de cult şi a practicilor religioase din Rusia, în timpul patriarhului Nikon (între 1652-1658), el s-a tulburat, neştiind cum este bine să creadă mai departe. Este vorba de tulburarea care s-a produs în întreaga Rusie, datorată apariţiei rascolnicilor, ce s-au opus oricărei asemenea revizuiri, deşi aceasta se făcea în concordanţă cu practicile Bisericilor din Constantinopol, Ierusalim şi Alexandria, fiind deci în spiritul unei Tradiţii dinamice a Bisericii.
Acest iconograf a ajuns aproape de a-şi pierde minţile, moment în care s-a rugat cu putere Maicii Domnului, să-l ajute. Aceasta i s-a arătat şi i-a indicat să picteze Icoana sa, „Sporirea înţelepciunii”, după ce l-a vindecat şi l-a luminat în privinţa adevărului. Zugravul de Icoane a înfăţişat-o aşa cum i se arătase, rezultând Icoana făcătoare de minuni „Sporirea minţii”, cea care dăruieşte înţelepciune.
Icoane „Sporirea minţii” (şi a Înţelepciunii) se află în satul Pisochin (lângă Harkov), în oraşul Tutaev, în Rybinsk, în Moscova etc. Icoana este considerată ajutătoare a copiilor, dătătoare a harului înţelepciunii, vindecătoare a slăbiciunii minţii.
Oamenii obişnuiesc să se roage la aceasta icoană pentru luminarea minţii la scoală, pentru reuşita şi spor la învăţătură şi la examene. Părinţii care descoperă la copiii lor o slăbiciune a minţii în deprinderea ştiinţei de carte şi a învăţăturii începătoare a credinţei aleargă la această icoana, pentru a se ruga Preasfintei Născătoare şi dumnezeiescul său Fiu, Iisus Hristos, pentru înţelepţirea, dreaptă socotinţă şi sporirea minţii copiilor lor.

https://lh4.googleusercontent.com/-a...ea_mintii3.jpg

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în Icoana “Sporirea Mintii”, (Sporirea Înţelepciunii) este înconjurată de sfinţi îngeri, în spatele său aflându-se poarta Raiului, iar în partea de jos a Icoanei, imaginea Ierusalimului ceresc. Îngerii ţin în mâini lumânări aprinse, simbolul Luminii Adevărului, al lui Hristos. În acest fel, Icoana înfăţişează faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, născut din Fecioară, este Calea spre Rai.
Maica Domnului şi Pruncul Iisus sunt zugrăviţi în picioare, având trupurile în întregime înfăşurate sub aceeaşi mantie, pe fundalul unui cer de noapte înstelat. Capetele lor, acoperite cu coroane de aur, ies din partea de sus a unui trunchi de con, reprezentând mantia care-i înfăşoară laolaltă. Aceasta este decorată cu diverse ornamente, sub formă de cruce, de floare; pe ea pot fi cusute broderii şi aplicate pietre preţioase şi perle. Pruncul Iisus face gestul binecuvântării cu mâna dreaptă.
Pe părţile laterale sunt zugrăviţi câte doi îngeri stând în picioare sau îngenunchiaţi pe nori, care ţin în mâini câte o lumânare aprinsă. Deasupra capetelor Maicii Domnului şi a Pruncului Iisus sunt zugrăviţi trei heruvimi, iar sub picioarele lor, adică sub partea de jos a mantiei, un heruvim cu aripile larg deschise.
Datorită faptului că nu sunt cunoscute date certe legate de sărbătorirea acestei Icoane a Maicii Domnului din vechime, pomenirea ei se face la 15 (28) august, de Adormirea Maicii Domnului, împreună cu multe alte Icoane făcătoare de minuni. Şi în România a fost popularizată Icoana „Sporirea Minţii” (Sporirea Înţelepciunii), în special prin litografii sfinţite.

Link permanent catre articolul complet:http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...1-b1-p1761.htm

https://lh4.googleusercontent.com/-9...umilenia29.jpg

Icoana a fost păstrată de Cuviosul Serafim de Sarov în chilia sa. Cu uleiul din candela ce ardea în faţa icoanei, Cuviosul Serafim îi ungea pe cei bolnavi şi aceştia se vindecau.
Rugaciunea Sfantului Serafim – dictate staretului Sampson in vis ,anul 1928
Atotmilostiva
Imparateasa mea
Preasfanta Doamna
Preacurata/Fecioara
Nascatoare de Dumnezeu
Marie
Maica lui Dumnezeu
Singura si neindoielnica mea Nadejde
Nu te scarbi de mine
Nu ma departa
nu ma parasi
Apara-ma mijloceste
auzi-ma
vezi-ma
Stapana
ajuta-ma iarta-ma, iarta-ma
Preacurata .

Cu adevarat Maica Domnului este ajutorul nostru nemijlocit pe drumul pocaintei! :) Mare bucurie si nadejde ne-a daruit Hristos, incredintand-o si noua pe Maicuta Sa!

Si sunt convins ca toate icoanele cu Preasfanta Fecioara sunt facatoare de minuni , prin insasi imaginea ei cu Pruncul in brate , doar sa avem credinta si convingerea ca ea ne ajuta neancetat , si asa este !:1:

Vedenia cu Maica Domnului ce-i hrănea pe călugării nevoitori
 

sursa: johnsanidopoulos.com



Acea minunată fecioară, care era Maica Domnului, ținea în mâini o lingură de aur, și frații mergând pe rând înainte, îngerul ștergea fața fiecăruia cu pânza iar după ce se închinau Maicii Fecioare, ea lua lingura și le dădea din mana cerească.
În vremea Sfântului Sava (sec. V), în mănăstirea sa trăiau foarte mulți călugări care îi slujeau lui Dumnezeu. Printre ei, un conducător puternic și bogat a lepădat cele lumești și a mers acolo să ducă o viață ascetică. Sfântul l-a primit cu bucurie.
Pentru că nu era obișnuit cu truda, Sfântul Sava avea grijă de el și nu îl lăsa să meargă cu ceilalți la munca câmpului. Cei ce mergeau la câmp, munceau până la ceasul al nouălea, apoi veneau și citeau rânduiala Ceasului iar după Vecernie se bucurau de singura masă pentru acea zi.
Pentru că nu putea face toate aceste lucruri, întrucât încă era novice, i s-a poruncit să se nevoiască în mânăstire pe cât va putea și să postească până la întoarcerea fraților, așa încât să mănânce împreună.
Cu toate acestea, nici măcar asta nu era în stare să facă, ci mânca în chilia sa, diferitele mâncăruri aduse de rudele sale. Sfântul știa asta, dar ținând seama că acel călugăr era încă novice, nu l-a mustrat pentru a nu-l întrista, ci se ruga doar la Dumnezeu să-l povățuiască.
Apoi, a venit și ziua de 15 August, ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului și, în dimineața ajunului Sărbătorii, când toți frații se pregăteau să plece la muncă, Sfântul le-a spus să se întoarcă mai devreme decât de obicei ca să cânte Prohodul. Apoi i-a spus novicelui să meargă în biserică, la vremea Vecerniei și să-l anunțe când s-au adunat toții frații iar novicele a făcut întocmai.
Când s-au adunat toți frații, novicele, a văzut o minunată vedenie, nu în vis, ci treaz fiind. A văzut o fecioară nespus de frumoasă, între doi îngeri, care străluceau mai tare decât razele soarelui. Unul ținea un bol plin cu mană cerească și celălalt un mic acoperământ de pânză. Acea minunată fecioară, care era Maica Domnului, ținea în mâini o lingură de aur, și frații mergând pe rând înainte, îngerul ștergea fața fiecăruia cu pânza iar după ce se închinau Maicii Fecioare, ea lua lingura și le dădea din mana cerească.
Văzând aceasta, novicele a rămas mut de uimire, și apropiindu-se și el să primească darul, a fost rușinat. Nici îngerul nu i-a șters fața și nici Născătoarea de Dumnezeu nu l-a împărtășit cu mană cerească, ci i-a spus: „Această hrană este de la Fiul Meu, și le este dată celor ce postesc până la această oră și se curățesc de păcate, iar tu nu postești. Cum, vrei, așadar, să te împărtășești cu această Pâine?”
El a răspuns: „Îngăduie măcar îngerului să-mi șteargă fața cu pânza sfințită.”
Dar Fecioara i-a spus: „Dacă vrei ca fața să-ți fie ștearsă, atunci trebuie să mergi să muncești cu ceilalți frați, întrucât ei sunt șterși cu aceasta de sudoarea nevoințelor, tu de ce sudoare vrei să fii șters?”
Auzind acestea și spăimântându-se a fugit la stareț, spunând: „Ai văzut cumva viziunea pe care am văzut-o eu, nevrednicul?” Și Sfântul i-a răspuns: „Ceea ce ai văzut a fost pentru îndreptarea ta. Ceilalți frați știu că Născătoarea de Dumnezeu îi sfințește așa încât să fie vrednici la fiecare sărbătoare să primească Sfintele Taine.”
Prin urmare, de atunci înainte, novicele s-a nevoit mai mult și a mâncat mai puțin și trăind așa cu binecuvântarea ascultării, a fost făcut vrednic de binecuvântările cerești.

Sa nu fie zi , fara sa ne rugam Maicii Domnului :
Stapana de Dumnezeu Nascatoare, Imparateasa cerului si al pamantului, cinstea si slava crestinilor, ceea ce esti mai inalta decat cerurile si mai curata decat soarele, Fecioara prealaudata, nadejdea celor fara de nadejde si linistea celor batuti de valurile pacatelor, cauta spre norodul Tau, vezi mostenirea Ta , nu ne lasa pe noi, pacatosii, ci ne pazeste si ne mantuieste de viclesugurile diavolului, ca ne-au impresurat scarbele, nevoile, rautatile si necazurile. Da-ne mana de ajutor, Fecioara, ca pierim. Indura-te de noi, ca pe Tine te avem ajutatoare si la tine nadajduim, ca prin rugaciunile Tale cele preaputernice si nebiruite sa-L imblanzesti pe Fiul Tau asupra noastra, sa-si intoarca mila Sa cea bogata spre noi si sa ne invredniceasca pe toti de a petrece viata cinstita, curata si fara prihana, ca intr-un glas si cu o inima pe Dansul de-a pururea sa-L marim, iar Tie sa-ti zicem: Bucura-te, ceea ce esti plina de dar, Domnul este cu Tine. Amin