citeste postarile anterioare.

Mă las păgubașă.

E vorba de jertfa euharistica, da ? Nu de altceva. Nu vorbim la modul general, ci strict despre Euharistie.

Cititi textul Liturghiei si sesizati diferentele dintre calitatea Darurilor de pana la epicleza si dupa epicleza. Prin ce sunt ele sfintite inainte de epicleza ??
Sau intrebati un preot.
Sau cititi un indrumar de credinta ortodoxa. In Romania se re-editeaza anual cartea "Credinta ortodoxa", un volum in care este explicat totul punctual. In editia din 2007 gasiti, la pag. 252-253-254-256-257, precizari clare si repetate ca sfintirea Darurilor se face pe Sf. Masa si ca Darurile urmeaza sa fie sfintite DUPA purtarea lor de la proscomidiar, prin biserica, la Sf. Masa a altarului.

Dupa ce le pune pe Sf. Masa, ce se spune ?
"Pentru cinstitele Daruri ce sunt puse inainte, Domnului sa ne rugam". Deci, nu pentru "sfintitele Daruri".
Nici o propozitie, nici un cuvant din randuiala Liturghiei nu indica in vreun fel ca ar fi vorba de "sfintitele Daruri" la vohodul mare sau in alt moment dinainte de Epicleza. Nu o spun eu, o spune cartea numita Liturghier. Aceea din care slujeste preotul Liturghia.

Sfintirea Darurilor are loc la epicleza, adica dupa ce se spune "Luati, mancati..." si "Beti dintru acesta toti", cand preotul se roaga cu mainile ridicate si invoca Sfantul Duh.

Pana in acel moment, logic, ele nu sunt nici sfintite, nici sfinte.
Iar dupa epicleza, ele sunt sfintite si sunt Sfintele Daruri.

De fapt aici este vorba despre anumite "obiceiuri",care tin cica de "dogme babesti"..cum ar fi ,dupa ce ai luat Sfanta Impartasanie(adica te-ai unit tainic cu Domnul)prin aceasta Sfanta si Mare Taina,sa incepi a da "pupicuri" in dreapta si in stanga sau mai stiu eu ce lucruri nedemne sa mai faci.Pai cum asa??in momentul cind tu te-ai unit cu Hristos,trebuie sa te porti cu multa cuviinta ,sa spui rugaciunile de multumire si mai ales sa fii smerit,pentru ca Duhul Sfintitor a Lui Iisus sa salasuiasca in trupul tau cit mai multa vreme. Sau ,inca ceva:sfintirea hainelor pentru cei chinuiti de boli cumplite.Cum sa fie asta ceva "babesc"???Chiar ,preotul mi-a cerut sa aduc o haina a celui bolnav ,inainte de a pleca spre spital cu respectivul.Iar , asezatul pe jos (am vazut si la noi in biserica acest lucru),de obicei a copiilor bolnaviori,peste care trec preotii cind se intorc in altar dupa ce au iesit cu Cinstitele Daruri.Deci in cartea "invatatura de credinta crestina ortodoxa"zice cam asa"nu fac rau cei ce "cad la Daruri",adica suferinzii,care se culca jos pentru a trece preotul cu cinstitele Daruri peste dansii ,la Vohod"

sfintite, cinstite, dar nu SFINTE.
acele daruri, din momentul la care ma refer, NU sunt trupul lui Hristos.

Dumitru 73, obiceiul acesta al oamenilor foarte bolnavi de a se aseza pe jos la Vohodul mare, sa treaca preotii peste ei, l-am prins si eu, tot acum mai bine de 15 ani, cand eram micuta. Dupa aceea a disparut, probabil ca din cajuza multor incidente de care ai mentionat si tu. Eu am citit candva la parintele Cleopa ca paractica aceasta ar avea la baza un anumit verset din NT, in care se spunea ca bolnavii se atingeau de hainele Apostolilor, pentru a lua vindecarea. Probabil e buna si referinta aceea cu femeia care s-a atins de haina Mantuitorului. Tot parintele Cleopa nu prea era de acord cu aceasta practica, pentru ca exista marele risc ca preotul sa se impiedice si sa verse cinstitele Taine si trebuie sa faca un canon greu pentru asta. Spunea ca in cazul in care i se intampla sa ii cada din potir Sfintele Taine la impartasanie (deci cand ele sunt prefacute deja in Trupul si Sangele Domnului), din punct de vedere canonic, nu mai poate sluji niciodata Sfanta Liturghie.

Iata si pozitia oficiala a Bisericii - http://www.ziarullumina.ro/articole;...ramentala.html

aceste exemple sunt cazuri exceptionale.
cine erau cei ce faceau asta? bolnavii fara speranta.
dar in bisericile noastre a devenit o practica obijnuita.

Lumanarea in momentul mortii
 

Trebuie însa să fim atenţi să apucam înainte şi să aprindem în sufletul nostru cât suntem în viaţă lumina lui Hristos, care este învăţătura cu poruncile Sale. După moarte poţi să dai sufletului o mie de lumânări; dacă nu ai aprinsa făclia din suflet tot la întuneric mergi, că numai Domnul Hristos este Lumina lumii. Faptul că cineva a murit fără lumânare este, în ciuda credinţelor băbeşti, nesemnificativ. Cu deosebita semnificaţie şi de mare importanţă este pentru cineva să moară spovedit şi împărtăşit. Aceste două Sfinte Taine ajută mult sufletelor noastre atât în această viaţă, cât şi după moarte.

Domnule Dumitru,

In postarea dvs. in care relatati ce a patit diaconul la vohodul mare ati folosit expresia "sfintitele daruri", apoi in alta postare ati afirmat iarasi ca lumea credea ca au cazut pe jos sfintele daruri si ca de fapt acelea erau "doar" "sfintitele daruri".
Dar asa cum in momentele vohodului ele nu sunt Sfintele Daruri, tot asa ele NU sunt nicidecum "sfintitele daruri" inainte de epicleza, ci sunt doar "cinstitele daruri".
Eu asta am subliniat.

Daca preotul de la biserica frecventata de dvs. sustine ca Darurile se numesc "sfintitele daruri" inainte de epicleza, aceasta este o greseala. In care dvs. nu ar trebui sa persistati.

O invatatura de acest fel, care mi-a fost dat sa o aud, are legatura cu intrarea in viata monahala. Se spune ca pentru un om care imbraca haina monahala, Dumnezeu se milostiveste si mantuieste intreaga familie a acestuia sau chiar pana la cateva neamuri (generatii).

Ar fi minunat sa fie asa, insa noi nu cunoastem nici dreptatea si nici milostivirea dumnezeiasca. Nu cunoastem acest aspect nici in cazul celor care au atins sfintenia, daca, pentru rugaciunile lor, Dumnezeu le mantuieste rudele dupa trup.

Dupa cate stiu eu din invatatura de credinta, Dumnezeu nu mantuieste pe cineva pentru meritele vreunui membru al familiei sau al vreunui prieten, indiferent daca acela e calugar sau chiar episcop.
E sigur ca Dumnezeu aude toate rugaciunile noastre, dar nu se mantuieste X sau Y doar daca ne rugam noi pentru el, ci trebuie sa faca si el un efort.

Se admite in ortodoxie invatatura conform careia unele suflete aflatre la osanda pentru pacate neispasite complet vor fi scoase din iad la Judecata de apoi, dar e vorba de acele suflete pe care sfarsitul lumesc le-a gasit intr-o stare de trezire duhovniceasca, intr-o stare de inceput al pocaintei, dar care nu au mai avut vreme sa ajunga sa fie complet dezlegate de pacatele lor in aceasta viata.
E vorba de cei care au primit un canon de indreptare sufleteasca, dar nu au mai apucat sa-l faca. Dumnezeu mantuieste pe unii pentru rugaciunile altora, dar totusi conditionat, adica cei pentru care Biserica se roaga trebuie sa fi facut si ei un efort cat de mic pentru a se fi impacat cu Dumnezeu in timpul vietii pamantesti.

Daca un om rau este omorat de un altul, moartea lui tragica nu va avea nici o greutate la judecata lui Hristos daca el moare total despartit de Hristos, in nepasare si in refuzul de a crede si de a se indrepta.

Mantuirea presupune conlucrarea noastra cu harul dumnezeiesc. Asa cum bine ai subliniat, mantuirea nu se realizeaza printr-un imprumut de fapte bune, ca dovada in pilda celor zece fecioare, cele cinci fecioare intelepte nu au dat din untdelemnul lor. Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune clar- Dumnezeu vrea ca sa ne mantuim dar daca noi nu vrem mantuirea nu se infaptuieste.

Si totusi...
 

Stiti, fara indoiala, povestioara aceea de la parintele Cleopa cu calugarul care avea o suferinta foarte grea si se intreba, cu dreptate, de ce patimeste asa cumplit, cand se stia nevinovat, si vine ingerul si ii spune ca pentru osteneala lui se vor scoate din iad sufletele rudelor lui, iar apoi ii spune sa aleaga inca un an de suferinta pe pamant sau 3 ore in iad - http://www.crestinortodox.ro/credint...iad-69805.html.

Acuma, fireste, ca nu se face nimeni calugar avand intentia de a-si scoate rudele din iad si nu trebuie sa ne punem nadejdea ca daca avem in familie un calugar, gata, ne mantuim. Nu, nu zic asta, desi stiti ca in tot Evul Mediu, cel putin occidental, exista aceasta credinta, iar oamenii din toate categoriile sociale isi dadeau un copil la manastire - numit oblat - pentru a li se ierta pacatele intregului neam.

Babism despre post..
 

Cine moare in post (in cele 4 de peste an), merge direct in Rai.

Pe la mine se spune ca cine moare intre Pasti si Rusalii merge in Rai. Ca atunci cerul e deschis.

Hmm... nu prea sunt deacord cu teoriile astea,cum ca daca mori intr-o anumita perioada din an te mantuiesti garantat. Ar fi nedrept.

Pai sunt babisme Raoul..

Ha, eu auzisem exact invers, ca nu e bine sa mori in zi de post, mai cu seama in saptamana Patimilor. Babisme si astea.

Iata o lista de superstitii babesti inlaturate cu privire la morti:
http://www.parohiamacin4.org/inmorma...na_greseli.htm

Pff... m-am mai linistit. Sunt prostii,in fiecare secunda in lume mor sute,mii de oameni. Deci oricum n-ar fi avut logica.

Dragii mei cine merge si unde merge exact, o stie numai Tatal Nostru.....

Totuşi sunt şi băbisme în concordanţă cu canoanele :))
Dar dacă dorim credinţa ortodoxă, mergem pe canoane, nu pe băbisme.

Iata principale, datini, obiceiuri, traditii si superstiti ale zilei de Bunavestire:

- Este ziua in care se spune ca va canta pentru prima data cucul, cel care vesteste lucruri importante in viata omului, el fiind perceput ca o pasara cu stramos mitic, cu puternic substrat erotic si ce care anunta venirea primaverii

- Se spune ca cel care aude cantecul cucului, daca numara de cate ori canta, va sti cati ani mai are de trait.

- Fetele si baietii necasatoriti, pot intreba cucul in cat timp se vor casatorii. “Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?” Daca acesta tace, inseamna ca va fi repede, dar daca incepe sa cante, trebuie sa numeri de cate ori canta ca sa vezi in cati ani te casatoresti

- Este bine sa ia in aceasta zi bani in buzunar, sa fii imbracat in haine curate, pentru a te gasi asa cantatul cucului, caci daca te prinde cantatul altfel, nu vei beneficia de aceste lucruri tot anul.

- Nu este bine ca sa te prinda cantatul cucului cu stomacul gol si nici nu este bine sa auzi cantecul venind din spate sau din partea ta stanga, caci inseamna ca aduce vesti proaste.

- nu ai voie sa te certi ca este mare pacat, iar cine se cearta in aceasta zi, va avea necazuri tot anul

- pentru ca roadele sa fie bogate in livezi, pomii se ameninta cu toporul si se stropesc cu tuica

- nu se pun ouă sub closca fiindca puii vor iesi cu cate doua capete si patru picioare

- oule ouate in ziua de Bunavestire se spune ca nu sunt bune de mancat

- este bine sa se puna sare si paine pe pragul usi, pentru a aduce liniste in casa si a da hrana ingerilor

- se face foc in livada ca sa se dezmorteasca pomii

- se fac focuri mari cu toate lucrurile de prisos adunate de prin case, si focurile dureaza pana in zori.

- casele si lucrurile sa afuma pentru a alunga blestemele si gandurile negre.

- se topeste zapada si cu apa obtinuta se spala pe cap, caci se spune ca vei fi aparat de toate racelile iar durerile o sa-ti treaca ca si luate cu mana

- daca ziua de Bunavestire este o zi cu ceata, primavara va fi calduroasa.

- se spune ca asa cum este ziua de Bunavestire, asa va fi si in ziua de Pasti.

- este bine sa mananci peste ca sa fii sanatos si vioi ca pestele in apa.

- pescarii nu trebuie sa arunce in aceasta zi mamaliga la pesti, caci vor murii pestii.

Se spune ca vrajitoarele au putere mare in ziua de Bunavestire. Ele pot sa faca o mamaliga cu porumb rasnit proaspat iar cu aceasta mamaliga pot ucide pestii din lacuri, pot opri rodul pomilor si lua laptele vacilor.
Pentru a preintampina toate aceste necazuri, trebuie sa afumati toata casa cu tamaie de la pastele trecut sau de la o sarbatoare mare.
Un alt efect in combaterea vrajilor il are si lenjeria purtata in aceasta zi pe dos sau o ceapa aruncata pe fereastra in timp ce se spune: ,, Na, uite, ia de aici de pomana sufletului vrajitoarelor’’.

Sunt nelamurit, eu luam adliteram citatul asta 1 : Corinteni 11:14 Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung. Eu acum am parul lung.

Care ar fi talcuirea citatului ?

"La staretul Zosima, al carui prototip este Cuviosul Ambrozie de la Optina, a venit o femeie. Inima ii era indurerata de moartea fiului ei de trei ani.

„Uite ce e, maicuta, rosti staretul. A fost oda*ta, in vechime, un mare sfant, si sfantul asta a vazut intr-o zi in biserica o femeie ce-si jelea ca si tine pruncul – avusese si ea un singur odor si Dumnezeu, tot asa, il chemase la Dansul. «Au nu stii tu, oare, a dojenit-o sfantul, cat de cutezatori sunt pruncii care se infatiseaza la scaunul Atotputernicului? Nimeni in toata imparatia Cerurilor nu se incumeta ca ei:Tu, Doamne, graiesc ei, ne-ai daruit viata si nici n-am apucat bine sa deschidem ochii, ca ne-ai si luat-o inapoi. Si atata se roaga si cuteaza sa ceara fara sfiala, ca Dumnezeu le da numaidecat harul ingeresc. Asa ca, zice sfantul, bucura-te, femeie, nu mai plange in zadar, caci fatul tau se afla acum in gradina lui Dumnezeu, printre ingerii din cer».”

Dupa parerea staretului Paisie Aghioritul, copiii mici sunt asemenea sfintilor ingeri. Daca mor, ei ajung direct in rai si se roaga pentru rude si apropiati.

„Parintii primesc o rasplata duhovniceasca pentru acesti ingerasi si, invers, daca, dupa ce creste copilul alege o cale gresita, atunci si parintii patimesc.”"

Evident, nu este vorba ca devin ingeri, asemenea ingerilor pazitori etc. Insa primesc harul ingeresc. Poate si de aici se afrima ce ai spus tu.

Tu asculta de ce zic duhovnicii si Sfintii Parinti, nu de ce zic unii si altii. Mirenii nu poarta parul lung. Este o deosebire intre calugari si mireni. Calugarii nu mai traiesc in lume, se leapada de chestiunile lumesti, de ingrijirea sistematica a trupului.

Sărut mâna încă odată părinte! Am adresat o întrebare mai sus legată cu Epistola Apostolului Pavel despre purtarea părului lung la bărbați și mai ales la calugări! Și pentru ca să primesc un răspuns complet m-ați rugat să v-a spun pasajul din BIBLIE! (1 Corinteni 11,14!)



La greci și romani nu era obiceiul ca bărbații să-și lase părul lung. De aceea, conform acestui obicei toți bărbații trebuia să-și tundă părul capului. Cu toate acestea se mai găseau unii care încălcau această regulă. Unora ca acestora apostolul Pavel le interzice să-și lase părul lung. Dar pe ce se bazează acestă interdicție? Nu din Sf. Scriptură și nici din poruncile Domnului vine aceasta căci nu întâlnim ceva referitor la aceasta în Biblie dar din arătarea la "fire" I Corinteni 11;14 la obiceiul Greco-roman. Este de la sine înțeles că dacă cineva și-ar fi crescut părul împotriva poruncii apostolului el n-ar fi făcut bine arătându-se ca un ucenic neascultător față de învățătorul său dar să observăm că pe astfel de oameni Pavel nu-i numește păcătoși în fața Domnului, nu-i amenință cu anatema ca pe cei ce încercă să predice altă evanghelie Galateni 1; 8-9. El doar le scrie că nu vrea să discute în contradicție cu ei ICorinteni 11;16. Deci creșterea părului se referă la blagocestie, la felul de a te purta iar nu la esența învățăturii de credință.
În textul din I Corinteni 11; 13-15 nu se vorbeste despre preoți, călugări ci despre mireni, credincioșii de rând. Cât privește pe cei dintâi în baza Sf. Scripturi și Sf. Predanii li se permite să poarte părul lung. Aceasta se bazează pe faptul că preoții ca barbați aleși sânt rânduiți afierisiți spre slujba Domnului amintind de nazireii Vechiului Testament (Numeri 6;5). Nazirei vremelnici dar erau și nazirei pe toată viața (Judecatori 13;5; 16;19-20). Cât privește călugării, ei de asemenea duc un mod de viață de consacrare, pentru toată viața făgăduind să slujiască lui Dumnezeu prin sfințenia vieții, depunând solemn și trei jurăminte: a fecioriei - a trăi în curăție, a ascultării și a sărăciei de bună voie. Modul lor de viață urmează pe cel al Sf. Ioan Botezătorul și el nazireu (Luca1;15) și pentru comparație Numeri 6;5 sau Judecători 13;5. Potrivit Sf. Tradiții, el este pictat pe icoane având părul lung.
Preoții noștri însă nu-și tund părul și pentru motivul de a se asemăna și urma Domnului nostru Iisus Hristos, Care a fost și El Nazireu-Nazarinean Fapte 22:8; Apocalipsa 1:14. "Părul Lui alb ca lâna "lâna este păr lung. Tradiția Bisericii mărturisește că Hristos avea părul lung. Vezi Sf. Icoane. De observat un lucru. De obicei, sectanții afară de martorii lui Iehova de multe ori folosesc textul din ICorinteni 11;13-15, ca replică împotriva preoților ortodocși că calcă cuvântul Bibliei, dar interesant este că în bibliile și broșurile lor, ei îl reprezintă pe Hristos ca având părul lung).
Deci Ap. Pavel care cunoștea bine Legea Vechiului Testament nu putea scrie că purtarea părului lung e o rușine pentru toți bărbații. El sa referit aici numai la credincioșii de rând bărbații căsătoriți, iar nu și la bărbații aleși, preoții care după făgăduință, purtau părul lung.
Oare părul lung a lui Samson (Judecatori 13;5 sau 16;19-20 dar și Fapte 18;18), era o necinste pentru ei?
Deci daca Hristos purta părul lung atunci și preoții se poarta astfel asemănându-se cu Arhipastorul lor Cel Mare și apostolilor Lui (ICorinteni 11;1): "Fiți următori mie precum și eu lui Hristos".





Sper ca ti-a fost de folos.

pai asta nu ar fi o superstitie, ci o practica agricola folositoare pomilor.

Iti fac o recomandare : nu te baga unde nu cunosti !
Spre nesansa ta , ai inceput cu cel mai dificil ,,babism" care defapt nu este babism ci este lucru canonic si derivat din dogmatica .
Nu pleca asa pe o ureche deoarece vei ajunge sa iti combati proprii parinti , socotindu-i BABATII.
Cel mai potrivit lucru este sa te informezi f. mult si f. bine mai inainte de a te apuca sa combati .
Este adevarat ca traditiile locale romanesti , de cele mai multe ori de natura precrestina, ori ortodoxe dar exagerate atit de mult incit ajung de-a dreptul chiar impotriva lui Dumnezeu , fara a prinde chiar de veste , ajung adevarati idoli ai timpurilor prezente, sunt pazite cu strasnicie (mergind pina la alungarea din sat a preotului care cauta sa le inlature) de ,,credinciosii" satelor romanesti, si de multe ori , cica pt. instaurarea linistei dintre credinciosii sateni , tolerate sau chiar aprobate de ierarhi.

Ca sa intelegi de ce nu se mai saruta icoanele din biserica dupa sfinta impartasanie, chiar daca ai baut aghiasma , ai mincat anafora si ai baut vin imediat dupa impartasanie , sau mina preotului sau chiar si altceva orice , este musai sa cunoasti putina dogmatica sau mai direct sa sti care sunt nivelurile (gradele) de respect si iubire acordate puterilor ceresti si lucrurilor pamintesti sfintite .
Cind te vei pune la punct cu asa ceva , vei putea chiar invata si pe preotii care au terminat facultatea cu media sub nota 8,50, desi se vor supara f. tare daca vei indrasni asa ceva !

Cineva a spus ca sunt 14 legi (sau ceva aproximativ) care trebuiesc respectate dupa cuminecare , si probabil ca asa si este , ele vizind mult mai multe aspecte : varsatura, transpiratul intentionat, singerarea , taierea unghiilor si a pielitelor periunghiale, alergatul, somnul intentionat, manevre chirurgicale cu inlaturarea de parti ale corpului cit de mici si singerare, s.a.m.d.

Mie mi se pare un lucru bun ca preotii incep sa combata aceste babisme si sa ii povatuiasca pe oameni sa se instruiască, sa apeleze la cuvantul scris, nu la "intelepciunea populara". Spre exemplu, ieri am auzit la o predica aceea ca unele persoane in varsta nu spela in nicio zi din Saptamana Mare si nici din cea Luminata, iar preotul concluziona, putin amuzat ca, in ritmul acesta, in curand, o sa ii ajunga la urechi ca nu este voie la spalat in tot Postul Mare. :40:

"...Nu voi spune nimanui taina ta, nici SARUTARE nu-ti voi da ca Iuda..."

Nu pot sa ma pronunt in legatura cu pupatul rudelor, dar icoanele nu ai voie sa le saruti dupa ce iei Sfanta Impartasanie, asta simbolic.

Ai gustat din Trupul si Sangele lui Mesia prin care te-ai mantuit, nu-l vei saruta asemenea lui Iuda, dupa ce primisesi Impartasania.

Atentie! Faci o confuzie aici. Sarutarea lui Iuda este altceva. Se refera la tradarea lui Iisus. Atunci cand a primit punga cu bani, lui Iuda i s-a cerut sa-l deconspire pe Iisus celor care il cautau. Si aceasta tradare s-a facut astfel: Iuda le-a spus lor ca acela pe care el il va saruta este Iisus.

Sarutatul icoanelor dupa impartasanie nu inseamna tradarea lui Iisus. Eu regula asta nu o stiu /nu am inteles bine semnificatia. Se spune ca nu e bine sa scuipi, sau sa saruti persoane straine, dupa ce ai luat Impartasanie.
Probabil in ideea ca esti sfintit, ca ai in tine din sangele si trupul Lui.
Nu am inteles bine daca este vorba ca lezam cumva aceasta "sfintenie", sau pe El sarutand copiii, sotul/sotia, parintii sau pe alta persoana.
Icoanele insa se afla in biserica si sunt sfintite.

Exista parerea eronata ca daca ai facut pomana ,in acea zi nu ai voie sa speli ,dai apa murdara mortilor
Am vorbit cu parintele si mi-a spus ca mortilor le place curatenia

Nu este absolut nicio confuzie. Aceasta este dogma. Iuda a luat Impartasania, iar apoi a sarutat pe Fiul Omului, a tradat pe Fiul Omului. Cuvintele de la Sfanta Liturghie ( Nu voi spune vrajmasilor taina Ta, nici sarutare nu iti voi da ca Iuda, ci ca talharul marturisindu-ma-ti zic Tie...) spun acest lucru. Defapt nu este voie sa saruti niciodata fetele Sfintilor, este un mare pacat. Nimeni nu va saruta icoanele dupa Impartasanie in amintirea tradarii lui Iuda, care dupa ce luase Trupul si Sangele a tradat pe Fiul Omului printr-o sarutare.

sau zice să nu te speli pe cap, tot aşa şi duminica. "sa nu speli mirul" mi s-a răspuns.
ideea este că nu am găsit în nici o carte astfel de reglementări.

dar tu nu stii ca baie se face doar sambata???

in fiecare sambata? cam des, risipa

In functie de latitudinea (geografica) cat si de altitudine, probabil, sezonul de facut baie se incheie in general dupa Sfanta Marie mare (sau Sf. Dumitru?) pana anul urmator de Sf. Gheorghe.

Sf. Maria Mare=15 august(Sf. Maria Mică=08 sept.)
Sf. Dumitru =26 octombrie
Sf. Gheorghe =23 aprilie

Deci, bănuiesc că ”ștrandul” se deschide de Sf. Gheorghe și se închide de Sf. Dumitru.

Crezi? Cine se duce azi (20.09) la ştrand?

Am precizat ca in functie de zona geografica/altitudine. La noi la munte, de exemplu, nu te mai scalzi de la sf. Pantelimon sau Schimbarea la Fata, chiar, ca vine cerbul si ... stiti povestea.

Practicile necanonice – deformări voite ale rânduielilor liturgice și „reţete băbeşti”

În Ortodoxie, toate rânduielile liturgice, fiind actualizări ale momentelor principale din istoria mântuirii noastre, sunt creatoare de smerenie şi de comuniune între oameni căci aduc credincioşilor conştienţi harul Duhului Sfânt, harul Duhului Iubirii dumnezeieşti, în toate rânduielile de cult lucrează însuşi Mântuitorul Hristos – izvorul harului – printr-un dialog iubitor şi raţional cu noi, şi ne angajează şi pe noi la iubire unii pentru alţii.

De aceea, să se înțeleagă că nu aprinsul mecanic a 9 lumânări sau acatistele date la 7 biserici simultan sau împlinirea strictă a pravilei de post şi rugăciune cu gura sau intrarea în vreo grupare de „elită duhovnicească” ne ajută automat la mântuire, ci păzirea poruncilor lui Hristos în Duhul întregii Biserici. Mulţi evită pe cât pot Taina Spovedaniei, canonul de pocăinţă şi virtuţile creştineşti absolut necesare mântuirii şi se îndreaptă spre „reţete sigure” de genul „9 Masluri”, „rugăciuni de 9 zile consecutive”, descântece şi tratamente pe la tot felul de ţigănci, prooroci, paranormali etc. Cu durere, sesizăm astăzi în Biserică o adevărată invazie a păgânismului prin mentalitatea magică, prezentă la tot mai mulţi credincioşi.

Evitând intenţionat sau nu catehizarea credincioşilor în direcţia creşterii lor morale şi duhovniceşti, unii păstori sufleteşti acreditează şi întreţin o serie de practici necanonice, practici care, pe de o parte, le duc faima de mari „făcători de minuni”, iar pe de altă parte ţin oamenii într-o stare de confuzie spirituală, ce degenerează treptat într-o mentalitate magic-fetişistă. „Prin practici de felul acesta nu se mai serveşte opera de educare şi spiritualizare a sufletelor prin religie, ci sub forme creştine se serveşte opera de scufundare a lor în imoralitate şi în întunericul şi robia unor puteri obscure, care se dezlănţuie prin practici de sugestie şi de magie.” (Preot prof. Dumitru Stăniloae)

Poate unora dintre practicile enunţate mai jos nu li se poate nega un oarecare folos de moment (e mai mult o autosugestie), totuşi ele nu pot fi acceptate ca autentic bune, întrucât sunt fie riscante, fie deviante de la sensul lor real, fie chiar profanatoare ale Tradiţiei autentice. Unele dintre aceste practici sunt întreţinute de către unii preoţi sau călugări, altele de creştini mireni, bineînţeles promotorii lor încadrându-se în tipologia expusă mai înainte.

Unele sunt inovaţii şi improvizaţii liturgice, sau deformări voite ale rânduielilor liturgice consacrate în Tradiţia Bisericii Ortodoxe, altele sunt de-a dreptul „reţete băbeşti”, cu origini în vrăjitoria populară.

Iată o enumerare a câtorva dintre cele dintâi:

– deschiderea cărţii (sau a Pravilei sau a Psaltirii sau a Sfintei Evanghelii, uneori la sfârşitul Sfântului Maslu) pentru a iscodi viitorul54, urmată de tâlcuirea fragmentului de text ce cade mai întâi sub ochii „credinciosului”, care eventual a ţinut trei zile de post negru;

– împărţirea de părticele (miride) luate de pe Sfântul Disc şi date „credinciosului” cu menţiunea că „ele sunt mai mari în sfinţenie decât aghiazma şi anafura şi se iau după o zi de post total” (de unde invenţia asta?);

– oficierea unor „rugăciuni şi slujbe speciale” pentru cei care s-au sinucis, pentru cei morţi în erezie, pentru pruncii avortaţi, lucru neadmis de Biserică;

– omiterea exorcismelor de la Botez;

– rebotezarea celor bolnavi de epilepsie sau a copiilor „pentru a se alunga răul din om şi casă” sau scoaterea copilului din casă printr-un geam spart, dându-i un alt nume;

– „botezul” morţilor sau al unor păpuşi sau cârpe pe 7 ianuarie în locul copiilor avortaţi care-şi „primesc” un nume fictiv de Ion-Ioana (această invenţie este opera „babelor” care descântă şi ghicesc pe la ţară, invenţie preluată şi de unii „popi mincinoşi” care câştigă bine de pe urma ei); cei ce fac un lucru ca acesta sunt aspru mustraţi de către Biserică, prin Canonul 47 al Sfinţilor Apostoli, „ca unii ce-şi bat joc de crucea şi moartea Domnului” (practica aceasta este un adevărat sacrilegiu adus Tainei Botezului);

– săvârşirea Spovedaniei în grup la adulţi, uneori rostindu-se doar dezlegarea cea mare, urmată chiar de Sfânta împărtăşanie, fără nici un canon dat cuiva, deşi unii dintre ei nu s-au spovedit niciodată în viaţă;

– săvârşirea mărturisirii păcatelor în faţa icoanei Mântuitorului, fără preot, acesta citind doar dezlegarea finală;

– folosirea doar a epitrahilului la Proscomidie, la Botez sau la Spovedanie de către preotul duhovnic (lucru contrar rânduielii din Aghiazmatar, care specifică limpede ca fiind obligatorie îmbrăcarea felonului, ca la orice Sfântă Taină);

– împărtăşirea cu Sfintele Taine a celor ce sunt în comă sau în agonie sau tocmai au murit (un adevărat sacrilegiu împotriva Sfântului Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos);

– atingerea şi păstrarea (40 de zile) pe sub Sfânta Masă a unor fotografii, acte, haine şi obiecte ca „să se sfinţească”;

– păşirea cu Cinstitele Daruri peste oameni şi haine (lucru riscant pentru slujitor şi generator de dezordine între credincioşi);

– atingerea capetelor credincioşilor cu Sfântul Potir de către preotul slujitor (din nou riscul e foarte mare) pentru „a li se ierta păcatele”;

– abuzul de pomeniri la Vohodul mare;

– călcarea oamenilor cu picioarele pentru „a scoate diavolii din ei”;

– citirea mai deasă (chiar de câteva ori pe zi) a Molitvelor Sfântului Vasile cel Mare şi a unor exorcisme apocrife (suspect este că în acestea se pomeneşte mai des numele vrăjmaşului decât al Mântuitorului, iar unii credincioşi evită Taina Spovedaniei);

– miruirea fotografiilor pentru „a le merge bine” celor din fotografii;

– împărţirea de tămâie sau cenuşă din cădelniţă pentru a fi consumate de credincioşi prin mâncare, câteva zile consecutive (riscul intoxicării este evident);

– oficierea unor „slujbe speciale” de „dezlegat cununiile şi vrăjile”;

– înmormântarea seacă (fără mort);

– condensarea pentru aceeaşi persoană a 2 sau 3 slujbe de pomenire a morţilor într-un singur parastas;

– deschiderea bisericii dimineaţa de către unii tineri şi tinere pentru grăbirea căsătoriei;

– punerea busuiocului sub perna fetei, ca să i se descopere ursitul în vis;

– acceptarea şi încurajarea unor dialoguri cu duhuri, a unor vedenii şi vise profetice şi chiar recomandarea pelerinajelor în locuri „speciale”;

– acreditarea în biserică a grupărilor de elită religioasă;

– acceptarea şi încurajarea doctrinelor sincretiste şi practicilor de vrăjitorie, radiestezie, bioenergie, yoga, parapsihologic, masonerie, astrologie, zodiace, ghicit;

– promovarea unor învăţături şi practici noi legate de isihasm străine de tradiţia filocalică şi chiar profanatoare a ei; aceste noi „proceduri” de isihasm fac casă bună cu păgânismele orientale;

Aşa cum precizam, alteori practicile necanonice reproduc reţete de-a dreptul băbeşti:

– folosirea şi purtarea cărticelelor apocrife ca Visul Maicii Domnului, Epistolia şi Talismanul Domnului, Evanghelia după Toma ş.a.;

– punerea de bani în cristelniţă (chipurile ca să aibă noul-născut spor la bani);

– ţinerea în mână a mai multor lumânări la Sfânta împărtăşanie (chipurile pentru cei morţi neîmpărtăşiţi);

– dăruirea unui cocoş preotului slujitor în noaptea de înviere (chipurile pentru cei morţi „nespovediţi, neîmpărtăşiţi, fără lumânare”);

– aprinderea a 7, 9, 12, 33 de lumânări în formă de cruce şi lăsate să ardă în 4 reprize (câte un sfert de lumânare de fiecare dată), separate prin câte 10 mătănii, ultima repriză, obligatorie, fiind la ora 12 noaptea, chipurile pentru îndeplinirea dorinţelor (de parcă Dumnezeu ar fi obligat să-ţi îndeplinească dorinţa în urma acestui ritual fixist);

– săvârşirea unor „rugăciuni de blestem” (nu de îmblânzire) a duşmanilor, uneori ţinând o lumânare cu flacăra în jos;

– darea în aceeaşi dimineaţă, personal, a 9 pomelnice la 9 biserici, în timpul Sfintei Liturghii;

– folosirea unor obiecte bisericeşti sau a unor părţi din ele în practicile vrăjitoreşti ş.a.