Parintele Cleopa - Despre Iad


Vom vorbi cateva cuvinte despre iad. De-atatea ori auziti cuvantul iad in dumnezeiasca Evanghelie, in Sfanta Scriptura, in invataturile Sfintilor Parinti, si in traditia Bisericii Ortodoxe. Dar v-ati pus vreodata intrebarea ce este iadul?

Ce este iadul? Sa stiti ca iadul este imparatia mortii; iadul este locul acela unde se chinuiesc, dupa dreptatea lui Dumnezeu, dracii si toti care au maniat pe Dumnezeu si au facut voile lor in aceasta lume.

Cleopa IlieIadul este imparatia dracilor, a carui poarta este deznadejdea, curte sunt legaturile; ferestre, intunericul; masa, reaua imputiciune si putoare; mancare este foamea, bautura este setea, ceasornic este plansul, asternut este vapaia, oranduiala este tulburarea cea fara randuiala a prapastiei acelea groaznice.

Dar stiti dumneavoastra cate feluri de munci are iadul? Noua feluri de munci sunt in iad si toate sunt vesnice si foarte grele.

Prima munca este intunericul, cum arata marele prooroc Isaia. Dar nu intunericul acesta, pe care-l vedem noi pe pamant. Intuneric pipaibil. Ai vazut in Egipt, in pamantul Ghesem, ca unde erau evreii, era lumina si in tot Egiptul era intuneric?

Nimeni nu stia pe unde sa mearga. Dumnezeu ce nu poate? Toate-s la Dansul. Intuneric pe lumea asta, dar celalalt intuneric ii vesnic.

Acolo este intuneric asa de tare, incat il poti pipai cu mana. Aceasta o zice dumnezeiescul Iov: Ma voi cobori in pamantul intunericului celui vesnic, care nu are lumina, dar nici tamaduire in veac.

De intunericul acela a amintit si Mantuitorul nostru Iisus Hristos in Evanghelia Sa, cand zice: Legati-i mainile si picioarele si aruncati-l pe el intru intunericul cel mai dinafara, aratand prin aceasta, cum zice si dumnezeiescul parinte Efrem Sirul ca este un intuneric greu.


Deci, cea dintai munca ce stapaneste iadul este intunericul acela negrait si neinchipuit.
A doua munca, dupa intuneric, este plangerea si scrasnirea dintilor. Atatea lacrimi se varsa in iad intr-o singura zi, ca, daca s-ar aduna pe fata pamantului ar face un ocean mai mare ca Oceanul Pacific. Oceanul Pacific are 48.000 km lungime, de la Polul Nord pana la Polul Sud; are 18.500 km latime si, la Insulele Mariane, are 11 km adancime. Si numai in iad, intr-o singura zi, lacrimile care se varsa acolo, ar face un ocean mai mare ca Pacificul. Atata plangere este in iad.

A treia munca este putoarea cea rea. Daca s-ar aduna toate putorile de pe fata pamantului la un loc n-ar face nici un miligram fata de putoarea care este acolo. Ca sa va dati seama ce putoare este in iad, am sa va spun o istorioara.
Doi frati de la o mama s-au dus la manastire sa se faca calugari. Si unul s-a dus in manastire si a avut rabdare multa, smerenie multa, ascultare fara cartire si a ramas in manastire pana la moartea lui. Iar altul si-a pierdut rabdarea si a spus ca se duce in lume inapoi la tata si mama. Fratele cel care a ramas in manastire il sfatuia:
- Frate, nu te duce inapoi. Auzi ce spune Evanghelia: Nimeni, punand mana pe plug, sa nu mai priveasca inapoi. Deci, nu te duce, frate, in lume, pentru ca mare primejdie este sa lasi manastirea si sa te duci din nou in lume.
Iar el a zis:
- Nu, eu ma duc!
- Dar nu te temi de chinurile iadului?
- Nu cred, frate, ca sunt chiar atat de grele muncile iadului, cum spune Sfanta Scriptura sau cum spun oamenii. Asa s-a scris in carti ca sa ne sperie.

Si s-a dus acasa si s-a casatorit si si-a facut de cap. Dar n-a trait mult, decat trei ani, si a murit. Auzind calugarul ca fratele sau, care s-a intors in lume, a murit, a inceput sa se roage cu foc lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, arata-mi sa vad unde este fratele meu; in iad sau in rai!"

Dupa o vreme destul de indelungata, intr-o noapte o umbra neagra a intrat in chilia lui. Si cand s-a uitat el bine la lumina lumanarii, l-a cunoscut. Umbra i-a zis, plangand si suspinand:
- Ma cunosti? Eu sunt fratele tau.
Era negru ca un carbune. Doar dupa glas l-a cunoscut. Si atunci acesta, vazandu-l intr-o stare jalnica ca aceea, l-a intrebat:
- Frate, de unde vii?
- Din iad, ca am lasat manastirea si m-am dus in lume si mi-am facut de cap; am murit in pacate si m-am dus pentru pacatele mele in muncile iadului.
Si atunci acesta a inceput sa intrebe:
- Mai, frate, stii ce-mi spuneai tu mie, ca muncile iadului nu-s asa de grele, ci s-au scris asa numai sa sperie lumea si sa inficoseze pe oameni. Chiar asa este de greu in iad?
- De mii de ori sunt mai cumplite chinurile iadului decat cum sunt scrise; si de ar avea tot codrul limba si toata iarba pamantului de ar vorbi, n-ar putea spune cat de greu este in iad!
Dar fratele se facea ca nu-l intelege.
- Frate, oare voi putea sa le incerc si eu putin, ca sa ma incredintez de adevar?
- Nu poti auzi racnetele si tipetele si vaietele din iad, ca tot atunci mori.
- Dar, n-as putea macar sa pipai iadul?
- Nu poti, ca acolo este foc care arde de miliarde de ori mai tare ca acesta si tot atunci te-ai topi, fiind in trup material.
- Nu pot nici sa vad?
- Nu poti, ca mori de frica, vazand privelistea aceea groaznica si urgia maniei lui Dumnezeu din iad!
- Dar cum as putea eu sa incerc macar cat de putin muncile iadului?
- Frate, tine minte. Ai putea mirosi oleaca din putoarea iadului!

Cum era imbracat cu haina, a scuturat maneca hainei putin si s-a facut nevazut. Si cand a scuturat maneca, atata putoare a iesit din maneca hainei lui, incat acela a cazut mort jos si trei zile nu a putut sa iasa din chilie.

Greu de tot a deschis usa si s-a tarat afara din chilie si a iesit acea putoare din chilia lui, incat s-a imprastiat in toata manastirea.

Calugarii au parasit manastirea trei luni de zile din cauza putorii nesuferite, care a iesit din chilia de unde a scuturat cel din iad maneca hainei lui.

Dupa trei luni, acel miros greu a disparut. Calugarii cand s-au intors inapoi l-au gasit pe acela din chilia caruia iesise acea putoare si l-au intrebat:
- Ce a fost, frate, putoarea aceasta? De unde a venit?
Iar el a raspuns:
- Stiti, parintilor, eu am avut un frate bun in manastire, care s-a dus in lume si a murit dupa trei ani casatorit. Eu m-am rugat Domnului sa-mi arate unde este fratele meu.

Dupa multa rugaciune, intr-o noapte a venit la mine si l-am intrebat unde este. Afland ca este in iad, curios, l-am intrebat cat de greu este in iad, deoarece il stiam nepasator, zicand ca nu crede ca muncile iadului sunt chiar asa de grele, cum scrie in carti.

Atunci el m-a incredintat ca nici nu poate spune limba de tarana cat de greu este in iad si ceea ce scrie in carti este foarte putin spus.

Ca sa vezi muncile iadului, a spus el, este imposibil, ca tot atunci mori; nici nu poti auzi ce este in iad ca mori, nici nu poti pipai; si mi-a dat sa miros oleaca din putoarea care este in iad.

Atunci si-a scuturat maneca la haina si iata sunt trei luni de zile de cand putoarea aceasta stapaneste manastirea noastra si ati fugit; si de-abia acum se poate veni, inapoi.

Si a incredintat tot soborul manastirii cat de mare putoare este in iad. Aceasta este a treia pedeapsa a iadului.

A patra munca in iad este foamea si setea. Ati auzit ce spune proorocul Isaia: Vor flamanzi precum cainii si vor urla si se vor jeli, si nimeni nu va potoli foamea lor. Si Mantuitorul ne arata in Sfanta Evanghelie, in pilda cu bogatul si Lazar: Parinte Avraame, trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului sau in apa, sa vie sa-mi racoreasca limba, ca rau ma chinuiesc in vapaia aceasta.

Ai auzit ce-i acolo? Un deget inmuiat in apa, cat de mare pret are! Si noua aici nu ne place apa, vrem vin, rachiu, dresuri si cutare. Vai de noi ca nu cugetam deloc ce ne asteapta. foamea si setea sunt a patra munca.

A cincea munca a iadului este tartarul, gheata. Tartarul este un iezer fara fund, plin de gheata si foarte rece. Aceasta este "scrasnirea dintilor", de care vorbeste dumnezeiasca Scriptura, adica gerul acela nesuferit de care nu-si poate inchipui nimeni.

A sasea munca este viermele cel neadormit. Acolo sunt viermi de foc care mananca trupurile oamenilor si sufletele lor in vecii vecilor, si niciodata oamenii nu mor. Acolo sunt balauri de foc si serpi de foc care inoata prin vapaile iadului, cum inoata pestii prin apa la noi si nu se vatama. Si ii prind pe cei pacatosi si-i sug si-i inteapa si-i mananca in vecii vecilor, impreuna cu viermii cei neadormiti. Asta este munca a sasea.

A saptea munca este gheena, adica focul cel nestins, care este cea mai grea dintre toate. Focul cel negru care arde in vecii vecilor cu intuneric.

De acela se tem si dracii. Ca ei se rugau Mantuitorului, cand facea minuni pe malul Marii Galileii, cand a scos demonii din cei doi indraciti: Te stim pe Tine cine esti, Fiul Celui Preainalt; Te rugam nu ne trimite pe noi in gheena! Acolo ii trimitea, ca El avea putere. Si dracii se tem de gheena, de care spune Mantuitorul in Evanghelie: Unde focul lor nu se stinge.

Dar nu este foc de acesta ca al nostru, care se face ca sa dea lumina; focul acesta, chiar de ar arde pe cineva, dar da lumina; acela, insa, este foc negru ca pacura si de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta. Asa spune fericitul Ieronim.

Cat de mare este focul unde se topeste otelul, totusi este neinchipuit de slab fata de focul iadului, ca si cum ar fi zugravit pe pereti. Ai vedea un foc zugravit pe perete cu vopsea si nu te frigi.

Asa este de slab focul acesta fata de focul iadului. Focul nestins nu mai are acolo nevoie de materie, cum zice Sf. Efrem: "Ca nu sunt oarecare care-l aprind cu materie din lumea aceasta". Acolo este foc nestins, nu este foc cu lemne aprinse, ci arde cu urgia maniei lui Dumnezeu negraita, catre cei pacatosi.

Acest iezer de foc de care spune la Apocalipsa, care nu are fund in veacul veacului, arede si pe toate duhurile cele rele si le chinuieste in vecii vecilor.

De aceea spune dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur: "Nimenea din oamenii care isi aduc aminte de gheena, nu vor ajunge in gheena". Ca cine cugeta la iad scapa de iad. Cine isi aduce aminte de gheena, scapa. Ca nu exista om care-si aduce aminte de gheena, care este atata de groaznica munca, sa ajunga in gheena.

Fiindca indata ce isi aduce aminte de gheena el se fereste de pacat si incepe a lucra fapta buna, se marturiseste, pune inceput bun, isi face canonul si isi indreapta viata sa. Este ca acela de care se spune in Biblie: "Ca nu mai este fapta ta ca ieri si ca alaltaieri; poate sa fie omul pana azi un drac si maine se face inger luminat". Numai sa-si aduca aminte de iad si de gheena; ca daca uita iadul ajunge in iad, iar daca nu uita iadul nu ajunge acolo.

Iata, am sa va spun despre gheena si despre vesnicia iadului printr-o minune care se gaseste scrisa intr-o carte veche.

In Sfantul Munte al Atonului traia un calugar cu numele Andrei. Si acesta ducea o viata sfanta, in feciorie, asceza, post, rugaciune si priveghere; in meditatii sfinte si in cugetarea Sfintelor Scripturi. Dar s-a imbolnavit cand era aproape de treizeci de ani si a zacut unsprezece ani si nu mai murea.

Atunci, dupa dreptate, acest calugar cu numele Andrei si-a pus intrebarea: "De ce sufar eu?" Pentru ca nu se stia cu pacate asa de grele, ca sa sufere pe pamant atat de groaznica boala. Si a inceput saracul, ca tot omul care nu mai poate rabda, sa se roage asa la Dumnezeu:
"Doamne, cer de la Tine un singur lucru si anume: sau sa mor sau sa ma fac sanatos, ca nu mai pot rabda! Mi-au ramas numai oasele si pielea!"

Rugandu-se el asa, intr-una din nopti, a stralucit o lumina uimitoare in chilia lui. El s-a temut sa nu fie de la draci, caci si diavolul se face in chipul lui Hristos, in chip de inger, in chip de sfint ce straluceste ca soarele si poate sa te insele.

Este ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: Nu-i de mirare ca insusi satana se preface in chip de inger de lumina si slujitor al dreptatii. Adica, dracii se prefac in chip de slujitori ai dreptatii.

Deci s-a temut calugarul si a inceput sa faca cruce. Si inadata a vazut ca intra pe usa lui un tanar foarte frumos la chip, foarte luminat, cu un toiag de aur in mana, cu o cununa de aur pe cap si o cruce de aur pe frunte si i-a zis:
- Nu te teme, parinte, nu-s diavol. eu sunt ingerul pazitor al vietii tale si m-a trimis Dumnezeu sa-ti spun un lucru. Eu totdeauna sunt cu tine; toate suspinele tale, toate lacrimile, toate oftarile, toate durerile, toate necazurile tale eu le stiu. Ca tu dormi, eu nu dorm niciodata; tu mananci, eu nu mananc; tu bei, eu nu beau.

Adu-ti aminte ce spune psalmistul: Tabari-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de dansul si-l va izbavi pe el; si .nici sa dormiteze cel ce te pazeste.

Deci, parinte, eu stiu necazurile tale. Dar iata, tu ai inceput sa te rogi lui Dumnezeu asa de la o vreme: "Doamne, sau sa mor, sau sa ma fac sanatos, ca nu mai pot rabda!" Si Dumnezeu m-a trimis sa-ti spun tie doua lucruri:
- Care?
- Iata ce spune Dumnezeu prin mine: "Vrei sa mai rabzi boala un an pe pamant sau sa stai trei ceasuri in iad?"
Dar el cand a auzit, a zis:
- Doamne, ingerul Domnului, tu care stii necazurile mele, sa mai zac eu un an pe pamant? Nu stii ca o noapte imi pare un an si ca toate bolile mai cu seama noaptea sunt grele? Deci cum am sa mai rabd eu un an aceasta groaznica boala? Si pentru ce rabd eu? Ca eu stiu ca om, ca m-am silit, de cand am venit aici in Sfantul Munte, sa fac voia lui Dumnezeu.
Si a zis ingerul Domnului:
- Tu nu suferi pentru tine. Tu suferi pentru neamurile tale, care sunt in iad si Dumnezeu te-a gasit pe tine si voieste prin osteneala si suferinta ta sa scoata din neamul tau, pana la al noualea neam din iad". Ca asa se intampla daca un calugar bun isi face datoria, multi din neamul lui se mantuiesc prin el.

Nu ai auzit ce zice proorocul Ieremia? Dumnezeu rasplateste pacatele parintilor asupra copiilor pana la al patrulea neam.

Deci, tu suferi pentru stramosii tai. Dar daca vrei sa iesi si tu din iad si ei, sa mai zaci un an pe pamant sau trei ceasuri in iad. dar ia seama ce spui, i-a spus ingerul, ca in clipa aceasta ti-am si luat sufletul!

A stat el si s-a gandit.
- Gandeste-te bine! i-a spus ingerul.
- Trei ceasuri in iad!
Cind a zis aceste cuvinte, i-a si luat sufletul. Si unde l-a dus? L-a dus in gheena, de care v-am amintit inainte, cel mai greu loc din iad, de care se tem si dracii.

Si cand l-a dus acolo si l-a bagat in focul cel negru si de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta, a fost cuprins de intunericul ce domnea pretutindeni si a inceput a racni si a geme de durere, caci balaurii de foc au inceput sa-l muste si sa-l chinuiasca; el, cand s-a vazut acolo si a vazut atata deznadejde si atata strigat si atata durere si atata spaima si atata foc, a inceput sa strige cat putea: "Doamne, miluieste-ma! Doamne, iarta-ma!"

Dupa trei minute, o lumina a despicat intunericul si a aparut ingerul Domnului. Cand l-a vazut, a inceput a bate din palme si a striga asa:
- Vai mie! Vai mie! Vai mie! Toate le-am crezut, dar una ca asta n-am crezut!
- Ce n-ai crezut, parinte Andrei?
- N-am crezut ca un inger al Domnului poate sa minta!
- Cum se poate una ca asta, ca sa spun eu minciuni? Eu nu sunt om pacatos, eu nu sunt duh rau, diavol. Eu nu pot face pacat, eu nu pot minti. Cum pot eu sa mint, daca sunt raza de dumnezeire, sunt lumina a doua din lumina cea dintai? Cum as putea eu sa spun minciuni?
- Dar cum ne-a fost vorba in chilie la mine?
- Cum? - N-a fost vorba ca ma vei scoate de aici dupa trei ceasuri? Iata, au trecut mai mult de trei sutr de ani de cand ma chinuiesc aici!
Ingerul i-a spus:
Adevarul este Hristos. De-abia a trecut o ora si mai ai doua ore de stat.
- Doua ore? a strigat monahul cu groaza. Este oare cu putinta sa fi trecut numai o ora pana acum?
- Eu am venit sa vad daca poti rabda.
Atunci a zis calugarul Andrei:
- Doamne, daca acesta este adevarul, ca de-abia a trecut un ceas de cand ma chinuiesc aici in iad, du-ma inapoi in trupul meu cel ranit si bolnav si sa sufar acolo, nu un an, ci sute de ani, ba chiar pana la ziua venirii lui Hristos, numai sa nu mai stau o clipa aici in focul cel nestins!
Si indata, cu iuteala gandului, l-a luat ingerul si l-a dus inapoi in trup.
Cine a stiut ca a fost mort un ceas? Cand a inviat a inceput a striga:
- Miluiti-ma! Miluiti-ma!
Si a venit calugarul care il ingrijea si a intrebat:
- Ce este, parinte? De ce strigi?
- Sa se adune tot soborul manastirii.

Erau trei sute de calugari acolo. Si l-au pus intr-un cerdac inalt si le-a spus la toti minunea care s-a petrecut cu el; ca el a stat un ceas in iad si i s-au parut mai mult de trei sute de ani. Atata de greu a trecut timpul.

Sa ne fereasca mila si indurarea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului pe toti din cati sunt aici sa nu ingaduie Dumnezeu vreunul sa incerce durerile si chinurile iadului in vreun fel. Si toti, cu darul Mantuitorului si cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfantului Ioan Botezatorul si a tuturor sfintilor sa ne mantuim, sa ne usuram inainte de a ne duce din lumea aceasta si sa ne intalnim cu totii in veacul viitor la bucuria cea vesnica.

Munca a opta din iad este deznadejdea. Acolo toata lumea este deznadajduita de mila lui Dumnezeu, aducandu-si aminte de cuvantul Evangheliei, ca s-a inchis usa si ca pocainta in iad nu mai este.

Munca a noua din iad este vesnicia, care stapaneste atatea miliarde si miliarde de suflete. Nu mai exista acolo o limita, ca adica o sa rabde omul o mie de ani sau o suta de mii de ani, ci in vecii vecilor.

Dar ca sa le descrie cineva cate una singura, nimeni nu poate spune, numai una cat ii de grea, ca este imposibil a descrie limba de tarana.

Cine poate spune macar una din munci cata suferinta aduce firii omenesti. Ca dreptii dupa sfarsit primesc cele patru insusiri ale trupului si pacatosii primesc si ei una: insusirea nemuririi.

Primesc trupuri nemuritoare, ca sa arda in vecii vecilor si sa nu se mistuie; sa se chinuiasca in vecii vecilor si sa nu scape; sa inseteze in vecii vecilor si sa nu aiba apa; sa le fie foame in vecii vecilor si sa nu aiba mancare.

Nemurirea o au de la judecata inainte, cum spune Hristos, spre a se chinui in vecii vecilor. Amin.

Parintele CLEOPA

 

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 12698

Voteaza:

Parintele Cleopa - Despre Iad 5.00 / 5 din 2 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Elena ElysaPostat la 2010-08-08 07:06

    Intr-adevar nebanuite si minunate sunt Caile Domnului.Acest articol este total opusul(ma refer la valoarea semnificativa a TIMPULUI) celui in care un Calugar-om cu viata inalta ca si acesta despre care se vorbeste si aici-a dorit sa afle insemnatatea stihului"o mie de ani inaintea Ta Doamne,sunt ca ziua de ieri care a trecut"si Dumnezeu in mare mila si indurarea lui i-a aratat.Vedeti ce semnificatie are timpul in aceste doua istorioare?Cat de repede a trecut timpul-acei 355 de ani-pt acel calugar care asculta cu o uimire inimaginabila cantarea ingerului Domnului,care se aratase in chipul vulturului?Si cat de greu a trecut doar o singura ora de stat in iad pentru acel calugar care a avut de ales intre a suferi boala aici pe pamant mai mult si a sta o ora in iad.E greu de imaginat cata valoare are pt noi oamenii TIMPUL acesta.Toate sunt trecatoare,de aceea in scurta noastra viata pe pamant,Dumnezeu ne deschide mintea si sufletul prin aceste istorioare demne de citit pt a ne da seama de calea ce o avem de urmat in viata.Timpul acetei vieti trecatoare este foarte scurt si de noi depinde ce drum vom urma"dincolo"de aceasta viata.Domnul sa fie cu noi toti si mereu sa ne lumineze mintea pt a fi cat mai constienti de faptele noastre.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE