Am scris si in mesajul anterior ca in protestantism (neoprotestantism probabil, am dat si citat din invaattura aceea) se considera ca Jertfa Mantuitorului are efect asupra tuturor oamenilor, la nastere. In ortodoxie are efect la Botez, cand indumnezeiesite firea omeneasca si se sterge urmarea pacatului stramosesc.

Indumnezeirea omului in teologia catolica si in teologia ortodoxa
 

Eu în aşa ceva nu mă regăsesc, ba dimpotrivă, după cum de mai multe ori am afirmat aici pe forum.

Diurpaneus chiar aveai nevoie sa-ti ia tie un protestant(pune ce sinonim iti place tie)apararea? :) Sau vorbim asa teoretic,dpdv al subiectivismului fiecaruia...nici eu nu fac exceptie si sincer,desi poate ai dreptate in ce spui,nu mi-a trecut prin cap sa-ti iau apararea.Oricum la mine este scuzabil dar nici restul confratilor tai confesionali nu s-au inghesuit si prin urmare ori avem toti o problema cu balanta dreptatii ori (nici) tu nu esti chiar Alba ca Zapada.Voi face totusi un pseudo-act de restaurare retroactiva:Theo ai fost un baiat foarte rau,la colt cu tine in genunchi pe coji de nuca si sa reciti toti psalmii in aramaica cu intonatie melodica pt pocainta :)

Decebal:

Dacă tot ai folosit definiţia lui Yannaras, ai citit şi eseul în care dezbate problema etnofiletismului? Răspunsul este evident nu, în primul rând pentru că doar definiţia o găseşti pe net, nu şi cartea, în al doilea rând dacă citeai cartea îţi pierea pofta de a folosi expresia "naţionalism creştin" pe post de altă pălărie pentru măria filetistă, fiindcă acolo sunt arătate clar graniţele care despart ortodoxia de erezie în "naţionalism", graniţe depăşite cu mult de matale în direcţia ereziei.

Aceeaşi cu a ta, Laura, ca de obicei. Comuniune în Duh, în Adevăr, aceasta cred că este Biserica. Viţa şi mlădiţele, convive organic, cum mărturiseşte şi învaţă Apostolul Ioan.

Mult succes la examene, Laura! Domnul să te ocrotească şi să te lumineze cu Harul Lui!

În primul rând, aici nu este un thread despre "erezia" ale cărei graniţe le-am depăşit cu mult, ci despre postul unora.

În al doilea rând, ca să vorbeşti despre un om că depăşeşte cu mult graniţele unei erezii trebuie să te asiguri mai întâi că acel om cunoaşte despre ce erezie este vorba, înţelege fenomenul şi de-abia după aceea îţi poţi permite să vorbeşti. În ceea ce mă priveşte ceea ce am citat în postarea anterioară sunt primele cuvinte din viaţa mea pe care le-am văzut despre filetism. Auzisem că a existat o astfel de erezie condamnată, nu ştiu dacă de un sinod ecumenic, prin secolul XIX, dar mai mult de atât nu ştiam. Poate că într-un viitor mai apropiat o să mă interesez să văd despre ce este cu adevărat vorba. Până atunci catalogările dumitale de mai sus sunt pur şi simplu paralele cu mine, ca şi cele cu "puseurile nevrotice", "sectari de interior".

Ok... nu uita să te interesezi cum stă treaba şi cu ortodoxia, fiindcă şi certificatele tale de dreaptă credinţă, pe care le acorzi şi le retragi cu nonşalanţă altora, pot fi la fel de paralele ca să nu zic nule din oficiu. Asta în caz că nu te lupţi cu catolicii doar ca să înlocuieşti infailibilitatea papei cu infailibilitatea ta personală, precum Luther.

Citesc si ma supun! :))

Sa-mi pastrezi si mie,te rog,un loc liber langa tine,dead or alive, pentru clipa cand voi obosi sa mai ma lupt cu Dumnezeu.Este singura sintagma care mi-a trecut prin cap intr-un moment de rara sinceritate,mie,un fiu ratacitor si risipitor.Vaya con Dios amigo :)

Atat de actual si adevarat . . . !
 

Din cuvintele tale vei fi osândit Câţi nu sunt între noi cei ale căror guri nu-s îngrădite cu nimic, ci vorbesc mereu, fără contenire, pălăvrăgind şi iar pălăvrăgind de dimineaţa până seara!
Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor care ascultă (Efeseni 4, 29). Sfântul Apostol Iacov dă mărturie: Dacă cineva socoate că e cucernic, dar nu îşi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică (Iacov l, 26).
Nu puţini sunt între noi cei care se cred evlavioşi, dar nu îşi înfrânează limba; nu puţini sunt cei care după ce se întorc de la biserică, unde au ascultat cuvintele lui Hristos şi chiar s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Lui, varsă cuvinte rele şi veninoase peste aproapele lor.
Dar câţi nu sunt între noi cei ale căror guri nu-s îngrădite cu nimic, ci vorbesc mereu, fără contenire, pălăvrăgind şi iar pălăvrăgind de dimineaţa până seara! Şi, se înţelege, în această pălăvrăgeală sunt o mulţime de vorbe deşarte, rele - în timp ce însuşi Domnul Iisus Hristos ne-a zis: Vă spun că pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în Ziua Judecăţii, căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit (Matei 12, 36-37).
Gurile lor flecare nu doar că flecăresc la nesfârşit, ci varsă otravă de aspidă, de viperă (Psalmul 139, 3): cuvinte otrăvite de osândire, clevetire şi defăimare, înjurături dezgustătoare. Iar Domnul Iisus Hristos a interzis cu asprime orice cuvânt de ocară, chiar şi cel mai puţin grosolan: Cine va zice fratelui său: „netrebnicule”, vrednic va fi de judecata sinedriului, iar cine îi va zice: „nebunule”, vrednic va fi de gheena focului (Matei 5, 22).

(Sfântul Luca al Crimeii, Predici, Ed. Sophia, București, 2010, pp. 109-110)

În ce sens vă luptaţi cu Dumnezeu?
Aşa, ca Iacov/ Israel?... Sau ca Iov?... Ca Toma?... Sau, poate, negociaţi cu El ca Avraam pentru locuitorii din Sodoma?
Chiar m-aş bucura să vă înţeleg această afirmaţie, fiindcă intuiesc că aţi dorit să exprimaţi un mesaj profund şi autentic creştin pe care - probabil fiindcă ne cunoaştem atât de puţin şi doar prin internet - îmi pare dificil să-l descifrez, să-l înţeleg. :)

[quote=cezar_ioan;522090]Aceeaşi cu a ta, Laura, ca de obicei. Comuniune în Duh, în Adevăr, aceasta cred că este Biserica. Viţa şi mlădiţele, convive organic, cum mărturiseşte şi învaţă Apostolul Ioan.

Mult succes la examene, Laura! Domnul să te ocrotească şi să te lumineze cu Harul Lui![/quote
Da, cred că, în încercarea de a înţelege esenţa Bisericii, cuvântul "comuniune" este mult mai potrivit decât "comunitate". "comuniune în Duh, în Adevăr", în Duhul lui Hristos, Care este Duhul iubirii, al libertăţii (II Cor3, 16), al bucuriei, al luminii şi, nu în ultimul rând, al Adevărului.
Vă mulţumesc mult pentru gândurile pe care mi le-aţi adresat!
Dumnezeu să fie cu dumneavoastră şi, bine înţeles, cu micuţul Tudor! :)

Nu sunt profund,credeti-ma pe cuvant,este o problema de aritmetica cumva.Nu vreau sa par reductionist sau legalist dar in NT sunt aprox(minim) 50 de cerinte pe care Hristos le are de la un credincios pentru ca acesta sa poata spune ca traieste o viata de credinta.Nici una nu este optionala si din moment ce le-a cerut inseamna ca pot fi indeplinite.Toate.Dupa ce te analizezi in lumina lor iti ramine fie si macar varianta sinceritatii,fie si de moment.Dupa cum am mai spus pe Dumnezeu nu-l pacaleste nimeni asa ca imi ramine varianta cojilor de nuca.

Am scris de cateva ori ca ideea ca Biserica nu e si institutie nu e din ortodoxie, e probabil din (neo)protestantismul liberal, ajunsa in ecumenism.
O sa dau si citate cu invatatura ortodoxa, se gasesc o multime numai la cautarea pe google.
Sfantul Iustin Popovici: http://www.crestinortodox.ro/editori...tre-88230.html
"Biserica este o institutie divino-umana, vesnicie intrupata inlauntrul hotarelor timpului si spatiului. Ea se afla aici, in aceasta lume, dar nu este din aceasta lume (Ioan 18, 36). Ea se afla in lume pentru a o inalta sus, la ceruri, acolo unde ea isi are originea, izvorul."
Mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza: http://newsletter.ulbsibiu.ro/primav...ului-1186.html
"Biserica este o instituţie divino-umană, deci legată direct de Întemeietorul ei, de Hristos."
Episcopia Severinului, Cateheza despre Sfanta Biserica: http://www.episcopiaseverinului.ro/s...a-biseric.html
" Biserica este o instituţie teandrică (divino-umană), care-i cuprinde pe toţi cei botezaţi, care mărturisesc credinţa cea una, uşa ei fiind deschisă pentru toţi oamenii, inclusiv pentru cei păcătoşi."

Biserica este şi instituţie, cum să nu fie. Dar când punem accent pe instituţie (cu riscul de a rezona lumeşte şi intelectualist, raţionalist la acest cuvânt) iar nu pe ce se întâmplă cu sufletele dinlăuntrul Bisericii, atunci denaturăm sensul instituţiei, căzînd în instituţionalism. Acesta este rece şi trans-personal. Or, ce poate fi dincolo de persoană, în Ortodoxie? Neantul, cred, neantul... Când accentuăm instituţia în detrimentul sufletelor, atunci eu cred că pledăm pentru des-fiinţare. Un fel, culmea, de budhism camuflat. Nihilism, praf şi pulbere, nisip rânjind sticlos la stele... Groaznic!
Aşadar, nu negăm, noi ortodocşii, noi creştinii, instituţia. Ci ponderăm duhul instituţionalismului, care e centrat pe reguli şi norme, iar nu pe mântuirea sufletelor vii şi suferinde. Sesizezi accentul? O instituţie poate fi rece, arogantă, dispreţuitoare sau dimpotrivă: sensibilă, caldă, slujitoare sufletelor ei, compătimitoare. Cum crezi că e de fapt Biserica?

Drept este că nu-i uşor pentru nimeni să penduleze, ori pur şi simplu să păşească pe muchie de spadă... Vrem nu vrem, drumul bun e între extreme. Dar asta cam doare, Cătăline, sper că eşti de acord. E dureros pentru fiecare dintre noi, o ştim bine. Lupta dintre legea duhului şi legea cărnii e confortabilă, poate, doar pentru gură-cască (deşi unii pot avea empatie!). Cine o poartă, cât de cât, se trezeşte dintr-odată în cumplită alegere: să-şi dea seama de sine, cu înfrângere şi groază pentru cine s-a descoperit că este SAU să se învelească în dispreţ pentru cei care nu o poartă cum trebe...
Poate tocmai din acest motiv ar trebui să fim mai înţelegători unii cu alţii, că suntem cu toţii în suferinţă, fiecare în felul lui.
Iar aceasta nu înseamnă a renunţa la credinţa noastră, căutînd căi mai uşurele, mai comode/facile. Ci doar de a o face lucrătoare prin aplecarea compătimitoare faţă de aproapele şi poate, uneori, chiar faţă de noi înşine - neputincioşii, greşiţii şi multmiluiţii Bunului Hristos.

Citatul din Sfantul Iustin Popovici avea si o continuare, am dat-o pe topicul despre ortodoxism, se referea la greseala filetismului.

Doamne ajută!
Încerc să mai răspund măcar la câteva dintre muultele mesaje care mi-au fost adresate...
Am observat de mai mult timp faptul că atât pentru dvs, cât şi pentru alţi ortodocşi, argumentul suprem într-o discuţie te teme religioase îl reprezintă... citatele (mai mult sau mai puţin autentice, mai mult sau mai puţin scoase din context, citate ale unor autori Sfinţi, dar şi de preluate fără simţ critic de pe internet).
În logică, aceasta este o eroare de argumentare (sofism) numită "argumentul autorităţii". Exemplu: ecumenismul este o erezie, pentru că aşa a spus părintele... sau pentru că aşa a hotărât sinodul... etc. Înţelegeţi la ce mă refer?
Cu alte cuvinte, este încercarea de a argumenta o idee nu prin logică (sau, în cazul nostru, prin argumente teologice, filosofice etc), ci invocând, pur şi simplu, afirmaţia unei persoane cu autoritate în domeniu.
Gândiţi-vă cum aţi reacţiona, dacă ar veni un "ecumenist" şi ar aduce drept argument al poziţiei adoptate celebrele cuvinte ale părintelui Nicolae Steinhardt din "Jurnalul fericirii", scrise în contextul relatării Botezului său din închisoare: "Voi rosti Crezul în faţa preoţilor catolici. Toţi trei îmi cer să mă socotesc botezat în numele ecumenicităţii şi să făgăduiesc a lupta - dacă-mi va fi dat să ies din închisoare - pentru cauza ecumenismului mereu, ceea ce făgăduiesc din toată inima".
Dacă ecumenistul un ecumenist ar aduce acest citat drept rgument, dvs i-aţi putea replica, pe bună dreptate, că acesta este argumentul autorităţii (autoritatea duhovnicească a părintelui Nicolae Steinhardt este incontestabilă, dar părintele Steinhardt poate greşi în anumite privinţe, nefiind infailibil), astfel încât este necesar să fie aduse argumente logice şi/ sau teologice în favoarea opiniei susţinute (în acest caz, ecumenismul).
Exact la fel este şi-n cazul practicii de a se da citate împotriva ecumenismului. Orice afirmaţie (adevărată sau falsă) poate fi demonstrate cu argumente RAŢIONALE, fiindcă raţiunea este de la Dumnezeu, de la Hristos, Care este Logos, este Izvorul suprem al raţiunii, al inteligenţei fiind, evident, în sens apofatic, chiar mai presus decât aceasta.
Părinţii cei duhovniceşti din toate timpurile - dacă ar fi să recurg şi eu la argumentul autorităţii - şi-au însoţit totdeauna ideile de argumente, nelimitându-se la citarea altor Părinţi prestigioşi din generaţiile precedente. Părinţii noştri dragi au avut, de asemenea, de multe ori, inclusiv opinii diferite între ei. Exemple? Sfinţii Petru şi Pavel (cf. Gal2), Sfântul Ciprian al Cartaginei şi episcopul Ştefan al Romei (amândoi martirizaţi în urma Edictului împotriva creştinilor dat de împăratul Valerian în anul 257) şi exemplele pot continua... Îmi făcusem într-o zi, în gând, o listă cu astfel de polemici constructive între Sfinţi ai Bisericii şi părinţi duhovniceşti importanţi, doar că acum, de oboseală, efectiv nu-mi mai trece prin minte nici un exemplu. Cum îmi voi reaminti, voi scrie.
Evident, polemicile lor nu aveau ca obiect adevărurile revelate ale credinţei, ceea ce este esenţial în credinţă, ci aceste opinii diferite şi complementare reflectă diverse moduri de înţelegere şi trăire a aceleiaşi credinţe în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Unicul Dumnezeu la Care fiecare persoană umană unică se raportează într-un mod unic. Nu putem impune celorlalţi propriul mod de trăire a relaţiei cu Tatăl ceresc, ci putem învăţa doar unii de la alţii, ne putem mira de taina inimilor celorlalţi (pe care, evident, taină fiind, n-o putem înţelege, aşa cum atât de puţin ne cunoaştem şi înţelegem şi pe noi înşine, câtă teologie, filosofie şi psihologie am şti în mod teoretic). Putem să ne bucurăm de experienţele duhovniceşti ale celorlalţi, chiar dacă sunt diferite de ale noastre, să înţelegem că îngerii din ceruri Îi cântă lui Dumnezeu în cor... pe mai multe voci. :)
Cât de monotonă ar fi viaţa, dacă toţi am gândi la fel, în tipare şi şabloane fixe, dacă "am încremeni în proiect" în definiţii şi formule, fără a trăi, în mod autentic, liber şi dinamic, comuniunea cu Cel Care "ieri şi azi şi în veci Acelaşi este" (Evr13, 8)! Cât de frumos ştiau Sfinţii să comunice între ei, să se îmbogăţească, să sporească neîncetat împărtăşindu-şi unii altora noi şi noi experienţe şi idei, polemizând uneori, dar totul în iubire, înţelegere şi bucurie! Ei priveau şi mărturiseau aceeaşi realitate spirituală, dar din perspective diferite, exprimându-se în mod diferit (în funcţie de personalitatea fiecăruia, de epoca şi societatea în care le-a fost rânduit să-şi ducă viaţa etc): adevărul că Dumnezeu este iubire.
Sfântul Policarp a călătorit de la Smirna la Roma pentru a-l convinge pe Papa Anicet să adopte pascalia din Răsărit, considerând că acest mod de calculare a Paştilor este de origine apostolică, deci mai corectă decât pascalia romană. Vă daţi seama ce însemna, în vremea aceea, o călătorie de la Smirna la Roma? Atât de mult şi-ar fi dorit Sf. Policarp să-l înduplece pe episcopul Anicet.
N-a reuşit, Anicet susţinând, contrar opiniei episcopului Smirnei, faptul că în Biserica Romei s-a păstrat practica apostolică.
Ce credeţi că au făcut?
Credeţi că s-au excomunicat reciproc, s-au acuzat unul pe altul de erezie şi gata?
Nicidecum!
Deşi nu au ajuns la un acord, au ştiut să se accepte unul pe celălalt cu modul propriu de gândire şi înţelegere. Până una alta, amândoi credeau că Hristos a înviat; ce importanţă avea data la care prăznuiau acest eveniment esenţial al istoriei mântuirii?
Înainte de a pleca la Smirna, Sfântul Policarp a slujit Sfânta Liturghie împreună cu episcopul Anicet, iar acesta, în semn de preţuire, i-a încredinţat episcopului Smirnei conducerea slujbei, calitatea de proistos al acelei Liturghii euharistice.
Ce s-ar întâmpla, oare, dacă Sfinţii, părinţii cei duhovniceşti, filosofii, oamenii de ştiinţă, poeţii sau artiştii n-ar mai căuta, nu s-ar mai aventura în a găsi noi şi noi interpretări şi modalităţi de înţelegere a realităţii, de teamă ca nu cumva să-i contrazică pe înaintaşii lor?... Cum ar fi fost, oare, dacă Sfinţii Părinţi s-ar fi limitat la a reproduce, mecanic şi cu fobia de a nu cădea în erezii, citate şi definiţii standardizate ale Părinţilor dinainte de ei, ce-ar fi fost, dacă ar fi răspuns unor probleme noi în modalităţi anacronice, fără a-şi adapta limbajul la înţelegerea interlocutorilor şi fră a lua în considerare cunoştinţele ştiinţifice şi filosofice din vremea lor?
Cred că ştiu ce s-ar fi întâmplat: întreaga Sfântă Liturghie ar fi cuprins doar câteva rugăciuni şi, poate, citiri din Vechiul Testament, fiindcă Sfinţii Apostoli n-ar fi compus nici un fel de scriere, de frică să nu adauge ceva la Scripturile vechi, cele revelate de Dumnezeu lui Moise.
Ce imnografie liturgică? Ce lucrări teologico-filosofice şi icoane? Toate acestea nu ar fi existat, fiindcă ar fi fost considerate drept "inovaţii eretice".
Creativitatea şi libertatea exprimării, a trăirii credinţei îi caracterizează atât de bine pe Sfinţii Părinţi. De asemenea, îi caracterizează, după înţelegerea mea (dacă nu cumva sunt în înşelare), repulsia faţă de orice formalism, faţă de orice fel de rigiditate în păstrarea unor forme şi a unui limbaj de lemn, faţă de orice încercare de ideologizare a credinţei şi transformare a dogmelor sfinte în sloganuri propagandistice.
Şi, revenind la temă, da, Biserica este organizată instituţional, dar noi toţi formăm Biserica. Biserica lui Hristos este formată nu doar din instituţia denumită oficial "Biserica Ortodoxă Română", "Biserica Ortodoxă Sârbă", "Patriarhia Ecumenică" etc etc, ci Biserica suntem noi, noi în comuniune cu Hristos, de fapt El şi noi, El Capul, împreună cu noi toţi, ucenicii şi copilaşii Lui mult iubiţi.
Părintele Al. Schmemann scria atât de frumos (fiindcă tot am criticat argumentul autorităţii...), în lucrarea sa "Euharistia - Taina Împărăţiei", că noi nu mergem la Biserică pentru a obţine ceva de la ea (mângâiere, iertare etc), ci mergem pentru a alcătui, împreună cu toţi ceilalţi credincioşi, Biserica.
Cred că este esenţial să avem această conştiinţă a apartenenţei noastre la trupul eclesial, fiind mădulare unii altora, preoţi ai preoţiei speciale şi noi, preoţii preoţiei universale. Tot Părintele Schmemann spunea că Biserica nu a fost instituită, ci constituită... Sesizaţi nuanţa?...
"Şi dacă toţi ar fi un singur mădular, unde ar mai fi trupul?" - se întreba retoric, inspirat fiind de Duhul Sfânt, Apostolul neamurilor.
Îndrăznesc o încercare de interpretare, raportându-mă la discuţia noastră de aici: dacă toţi am gândi la fel, dacă toţi am înţelege la fel credinţa, dacă ne-am uniformiza şi înregimenta într-o ideologie, unde ar mai fi trupul, unde ar mai fi unicitatea persoanei fiecărui mădular?
Este uşor să-i tolerezi pe cei care te aprobă, dar toleranţa (mod de manifestare practică a iubirii) se exersează în polemici, în întâlnirea cu cei diferiţi de noi, cu gândirea celorlalţi care, de multe ori, ne pare ciudată sau chiar greşită, fiindcă ori n-o înţelegem, ori nici măcar n-o analizăm, convinşi fiind că avem dreptate şi uitând că Adevărul absolut nu este o idee, nici o doctrină, ci o Persoană: Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, Cel binecuvântat în vecii vecilor!
Ştiu, am scris un mesaj luung, am fost destul de nesistematizată în idei (ca de obicei, de vrme ce am timp de internet mai mult noaptea, când sunt după o zi întreagă de învăţat)... dar, în final, vă propun să medităm împreună la o idee deosebit de interesantă şi profundă a părintelui Stăniloae, exprimată în "Mica dogmatică vorbită". Voi reda din memorie, nu reţin citatul exact: pe măsură ce progresăm în viaţa duhovnicească, devenim mai originali, mai imprevizibili... :)

Doamne ajută!

Hristos în mijlocul nostru, fraţi creştini!

Ai scris un mesaj luuuuung, slavă Domnului, Laura! ...:)

Cu discursul ăsta îi prevăd un viitor frumos Laurei Stifter pe undeva pe acolo pe la Adriana Tartaruga la "Turma Bunului Păstor" sau poate cine ştie undeva pe la Oastea Domnului, sau Ostaşi cum li se mai spune, slăvit să fie Domnul, sau poate cine ştie pe undeva pe la ASCOR cu nişte consore cu batic pe cap. Ce să îi faci, mulţi nu se pot dezvăţa de a îşi crea ei idolii şi dumnezeii lor mentali, în loc ca să se înalţe ei la Dumnezeu. Stau pe canapele, buchisesc la cărţi, dar vin să le dea lecţii Sfinţilor Părinţi. Ei care nu l-au văzut niciodată pe Dumnezeu vin să le ţină predici văzătorilor şi iniţiaţilor. Ei care nu au scurs o lacrimă, ei care nu au suportat o prigoană pentru Sfânta Ortodoxie vin să ne ţină predici despre căzătura ecumenismului.

Unitate adevărată nu a existat, nu există şi nu va exista decât într-o singură Biserică, nu într-un conglomerat sau într-o federaţie de "biserici". Iar această unitate este dată de lucrarea Duhului Sfânt şi de conlucrarea oamenilor cu El. Restul, unităţile astea făcute la comandă, propagandistice, efecte ale proceselor de re-educare ecumenistă sunt nişte false unităţi, în afara Bisericii lui Hristos dar în interiorul "bisericilor de dânşii inventate".

sursa şi mai multe la:

Joachim Wertz, On the Serbian Orthodox New Martyrs of the Second World War. A Brief Historical Background
http://orthodoxinfo.com/ecumenism/se...ewmartyrs.aspx

Astea sunt roadele ecumenismului?
 

Totuşi rămân mari semne de întrebare cu privire la cauzele pentru care astfel de evenimente au loc, iar după atâţia zeci de ani ortodocşii, români sau alţii, ştiu foarte puţine sau marea majoritate nimic despre cele întâmplate în Croaţia celui de-al doilea război mondial, foarte mulţi autori fiind de acord că catolicismul are partea lui de responsabilitate în ceea ce unii numesc chiar fenomen de genocid la adresa sârbilor ortodocşi, sute de mii (după unii, în special croaţi, doar zeci de mii) de sârbi ortodocşi ucişi pentru că erau sârbi şi ortodocşi, la care se adaugă distrugerile şi furturile de biserici şi darea lor în proprietatea papistaşilor, torturile, convertirile forţate la catolicism (în 1944 Stepinac îi comunica lui Pius XII un nivel de aprox. 240.000 [două sute şi patruzeci de mii] de ortodocşi convertiţi la papistăşie), deportările. În România se ştiu foarte puţine despre aceste evenimente la care catolicismul a dovedit încă o dată, dar de această dată în cel mai criminal, atroce şi cinic mod, care este adevărata lor poziţie faţă de Biserica Ortodoxă, "al doilea plămân al creştinătăţii europene", "biserica soră".

Cum este posibil, deci, ca la atâţia zeci de ani, şi în contextul în care există români şi ortodocşi şi din structurile clericale care ştiu aceste lucruri, populaţia română ortodoxă să nu cunoască aproape absolut nimic despre aceste fapte (eu însumi mărturisesc că am aflat absolut întâmplător navigând la întâmplare şi căutând altceva pe net, când am dat de aceste informaţii), doar puţini români cunoscând câte ceva despre evenimente?

Cum este posibil ca ortodocşii români, dar nu numai români, ci la nivelul chiar al Ortodoxiei, să nu se ocupe de aflarea şi răspândirea adevărului cu privire la aceste crime (pe care unii istorici le numesc genocid, ba mai mult în ceea ce îi priveşte pe sârbii ortodocşi, chiar unul motivat nu doar etnic, ci şi religios, şi faţă de care în esenţă şi la urma urmei catolicismul nu doar că nu s-a opus, dar a mai şi profitat şi înşfăcat prăzile de pe urma lui, şi pe care nu-l recunoaşte) şi cum este posibil să nu existe comemorare la nivelul întregii ortodoxii faţă de aceşti fraţi ortodocşi care au murit în esenţă nevinovaţi, mulţi dintre ei omorâţi fără nicio vină, cu o cruzime inimaginabilă, chiar de către clerici papistaşi, mulţi dintre ei făcând parte din ordinul franciscanilor? Cum este posibil ca ortodocşii români, şi nu numai, să nu caute după adevăr, în condiţiile în care vedem clar tăcerea absolut criminală a mass-mediei mainstream cu privire la acest subiect, singurele informaţii putând fi achiziţionate prin achiziţii de cărţi în limbi străine (nouă) şi de pe internet, şi cum este posibil să nu existe nimic făcut pentru memoria lor şi pentru a înţelege cu cine avem de fapt de a face atunci când avem de a face cu catolicismul?

Ludmilla Perepiolkina, "Ucigaşi în numele lui Dumnezeu"

Herman Ivanov-Treenadszaty
http://www.catacombeleortodoxiei.ro

Frumos îmi scrieţi de fiecare dată, domnule profesor, frumos şi încurajator! :)
Am scris un mesaj lung şi plin de greşeli de scriere (nu mai stau să le corectez acum), sper măcar ca aceste câteva gânduri pe care le-am scris să fie, cât de puţin, folositoare cuiva.
Să aveţi o noapte liniştită şi Domnul să vă ocrotească!

Pr Theodoros Zisis- Manastirea Adamclisi (jud. Constanta), 30 mai 2013, partea 1 din 3
http://www.youtube.com/watch?v=U545hOyKbIE
Pr Theodoros Zisis- Manastirea Adamclisi (jud. Constanta), 30 mai 2013, partea 2 din 3
http://www.youtube.com/watch?v=bJ7YqvlxiBQ
Pr Theodoros Zisis- Manastirea Adamclisi (jud. Constanta), 30 mai 2013, partea 3 din 3
http://www.youtube.com/watch?v=5YtTLhpokNs

Da, sunt în aceeaşi situaţie... Mă alătur dvs pe cojile de nucă. :(
Dumnezeu să ne ierte şi să ne îndrume pe toţi, să ne ajute să sporim din ce în ce mai mult în dragostea faţă de El şi unii faţă de alţii!

Ecumenismul este tocmai acea putere şi ideologie care alungă Duhul Sfânt de la Biserică. Ecumenismul este împotriva Sfintei Tradiţii, este o trădare şi falsificare a credinţei Ortodoxe. Ecumenismul este luptă împotriva Duhului Sfânt, şi prin urmare împotriva Sfintei Tradiţii. Ecumenismul este hulă şi blasfemie împotriva Duhului Sfânt. Ecumenismul strică judecata sănătoasă şi alterează darul duhovnicesc al discernământului. Ecumenismul luptă împotriva Revelaţiei dumnezeieşti în scopul de a pune în locul ei falsa cunoaştere a oamenilor, în special a antihriştilor, a hulitorilor potrivnici lui Dumnezeu, a celor inspiraţi de duhul întunecat al Satanei. Ecumenismul nu are nici în clin şi nici în mânecă cu duhul Sfintei Tradiţii a Bisericii; el este erezie, apostazie a credinţei, falsificare şi mistificare a adevărului, tentativă de îngropare a adevărului sub puterea nedreptăţii, a minciunii şi a înşelării satanice oculte. Ecumenismul promovează o falsă pace şi o falsă iubire, pentru ca să îndepărteze pe oameni de la Pacea şi Iubirea lui Hristos, pace şi iubire care nu sunt de la lume şi nici din lume, ci din dumnezeirea şi din umanitatea îndumnezeită a Mântuitorului Iisus Hristos.

Ecumenismul este întru adevăr o nediscernere a Duhului Sfânt, o nediscernere a esenţei de aparenţe, a miezului de coajă, un amestec haotic, dar programatic (că "băieţii deştepţi" îl fac cu program, cu agendă) între duhul adevărului şi duhul înşelării aşa încât să se ajungă la a spune minciunii adevăr şi adevărului minciună, răului bine şi binelui rău, întunericului lumină şi luminii întuneric. Ecumenismul este promovarea inversiunii valorilor, este lupta pentru instaurarea falselor valori în Lăcaşul cel Sfânt, în locul adevăratelor valori a căror prezenţă şi lucrare se discerne prin darul Duhului Sfânt. Ecumenismul este lipsă de Cruce şi de Înviere, este discurs sforăitor, fără pic de evlavie şi de înfrângere a inimii, un discurs triumfalist şi gol pe dinăuntru, plin de viermii stricăciunii, ai ereziei şi ai apostaziei, un discurs care flutură demagogic formule de credinţă dar dincolo de care Satana fluieră a pustiu. După comunism a venit ecumenismul, iar "după ecumenism vine satanismul".

Diversitatea este valabilă în sânul uneia şi aceleiaşi Biserici, pentru că Duhul Sfânt este acela care lucrează multitudinea darurilor în Biserică, dar această diversitate este una de natură să nu afecteze, să nu ciuntească, să nu ştirbească, să nu altereze unitatea, pentru că Acelaşi Duh Sfânt este Duhul unităţii. Evident că noi acceptăm alteritatea; din nefericire, alteritatea este cea care nu ne suportă pe noi; toate crimele catolicismului şi toate uneltirile şi loviturile protestantismului împotriva Ortodoxiei arată foarte clar acest lucru; sunt câteva exemple inclusiv date aici pe forum care arată foarte clar care este poziţia Sectanţilor faţă de alteritate, fiind de asemenea şi un barometru de măsurat reaua credinţă a celor care ascund sau se fac că nu văd adevărul în nelegiuirea lor. Cu alte cuvinte, din punct de vedere istoric, dar se pare că don Cezar a cam absentat la Istorie, cei care au avut şi au cu adevărat probleme cu alteritatea sunt în principal Sectanţii (şi Eretici dealtfel) catolici şi protestanţi.

Ce este deci ecumenismul? A călca în picioare adevărul în numele falsei iubiri, a falsei comuniuni, a falsei înţelegeri! A săvârşi adulter spiritual faţă de adevăratul Dumnezeu în numele slujirii unui fals dumnezeu, unui demon al închipuirii înfrăţiţilor, fără criterii, dintre popoare. A blasfemia Duhul adevărului şi lucrarea Acestuia în numele unei false unităţi în diversitate!

Ortodoxia nu este intoleranţă şi lipsă de înţelegere la modul general; intoleranţa Ortodoxiei Creştine se manifestă în planul dogmelor, al adevărului, în general al lucrurilor care nu pot fi negociate, şi care nu se vor negocia (decât de către iude, ignoranţi sau trădători). Ortodoxia nu este bisericuţă bântuită de spaimele unor năluciri subiective şi nu are o perspectivă îngustă, de închistat, iar ignoranţa îi este străină. Ortodoxia este universală prin excelenţă, deschisă faţă de ceilalţi dar selectivă, prin Duhul Sfânt, când vine vorba de a primi de la ceilalţi. Dimpotrivă cei care sunt bântuiţi de spaimele propriului lor provincialism şi propriilor lor limite sunt Sectanţii, adică "catolicii", "pocăiţii" şi ecumeniştii.

Ecumenismul pretinde a fi un fel de mişcare care să aducă pace şi înţelegere între religii şi între "confesiunile" creştine, care să lupte împotriva intoleranţei religioase, împotriva războaielor religioase, dorindu-se o platformă pentru adunarea laolaltă a tuturor religiilor şi "confesiunilor" creştine, sub falsul pretext şi sub falsa pretenţie că Dumnezeu ar fi acelaşi pentru toţi, sau mai exact că, într-un fel sau altul, toţi religioşii, în special monoteiştii, ne închinăm aceluiaşi Zeu Părinte, adică într-o interpretare ortodoxă, că toţi ne-am închina aceluiaşi Idol Simbolic. Aceasta este doctrina francmasonică anume că sub "icoana" aceluiaşi Idol Simbolic putem să ne adunăm, eventual poate chiar să avem o "părtăşie" (o "euharistie" sau "sinaxă" simbolică), în numele a ceea ce chipurile ne-ar uni, fără să mai ţinem cont de diferenţe, şi în "icoana" aceluiaşi Idol Simbolic fiecare "confesiune" şi fiecare religie îl poate vedea pe Dumnezeul sau Zeul la care se închină. Practic, ca înţeleagă lumea, se adună "fraţii" la lojă, şi în acea "icoană" cu triunghiul cu ochi a Idolului Simbolic, fiecare "frate" îl poate vedea pe "Zeul" din religia lui particulară, fără ca niciunul dintre ei, chipurile, să pretindă că el ar fi deţinătorul unic al adevărului, sau să pretindă că Zeul la care se închină este Adevăratul Dumnezeu iar nu altul. Altfel spus, ca să înţeleagă lumea, ecumenismul este tentativa de construire, sau de zidire, cum le place unora să spună, a unei religii unice pe plan mondial, care într-un fel sau altul să le anihileze pe toate celelalte, în numele promovării toleranţei religioase, a neconflictualismului religios, o tentativă de substituire a tuturor zeilor cu un singur Zeu Simbolic sau Idol Simbolic, denumit neconjunctural Marele Arhitect al Universului (MAaU). Evident această "sinaxă" ecumenică va implica nu doar renunţarea atât din partea ortodocşilor cât şi din partea ereticilor la ceea ce îi caracterizează specific din punct de vedere dogmatic şi doctrinar, ci şi renunţarea la o viaţă corespunzătoare cu preceptele autentice ale Religiei de origine, toate în numele "Zeului Toleranţei", în numele falsului dumnezeu care duce război nu doar împotriva Bisericii lui Hristos şi a noii ordini creştine ci chiar şi împotriva Mielului şi împotriva Sfintei Treimi. Acest ecumenism este cea mai mare răscoală sau revoluţie care vrea să răstoarne cu totul lumea din Planul adevăratului Dumnezeu, Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul, în planul "Zeului toleranţei", care pare că ar avea corniţe de miel dar prin gură vorbeşte ca o Fiară.

Argumentum ad hominem.

Eu cred ca sunteti pe un drum bun,este incurajator sa vezi o tanara,in aceste timpuri,cu calitati certe dar mai ales cu bucuria trairii credintei,este un lucru mai rar.Poate dupa ce terminati examenele vom avea timp sa vorbim mai mult pe sectiunea patristica,poate si folosindu-ne de ,,Biblia patristica".Va doresc sa sporiti talantul,sa aveti o viata de credinta cat mai profunda si in masura in care veti avea si un rol didactic sa le transmiteti si copiilor dragostea dvs pt credinta ortodoxa si aplecarea spre studiu.Domnul va va calauzi.

Vă mulţumesc mult pentru aprecieri!
Accept cu bucurie propunerea de a discuta pe secţiunea de Patristică, atunci când timpul va avea mai multă răbdare cu mine... adică în vacanţă. :)
Domnul să vă călăuzească şi pe dvs neîncetat!

Cu sofisme şi pretenţii de genul ăsta s-ar putea să îţi meargă la băbuţele şi la fetele impresionabile de la ascor.

Sau tu poate chiar îţi faci impresia că dacă ai citit ceva la facultatea de teologie, tu chiar ai înţeles ceva din Ortodoxie. Aşa crezi? Chiar îţi faci iluzii sau crezi că noi cumpărăm toate braşoavele care ni se pun înainte la vânzare?

Decebal, cred că am înţeles cu toţii punctul tău de vedere. Crezi că poţi s-o laşi mai moale?

Ma bucur ca ai acceptat invitatia Laura,sper sa participe in viitor cat mai multi din cei de pe acest forum,care nu duce lipsa deloc de oameni care au ceva de spus.Pana atunci m-am gandit sa-ti las in dar o lista bibliografica romaneasca de studii biblice care sper sa te ajute poate in viitor,am gasit-o recomandata de un foarte tanar si promitator absolvent al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Cluj Napoca.Ca nu cumva demersul meu sa fie inteles intr-un cadru de ,,doar Scriptura" voi pune recomandarea mea sub patronajul si in contextul spuselor Sfantului Ignatie Teoforul,din ,,Epistola catre Filadelfieni": ,,Caci i-am auzit pe unii spunand: ,,Daca nu voi gasi evanghelia in arhive nu voi crede".Unora ca acestia le spun: Pentru mine arhivele sunt Iisus Hristos!A nu-L asculta este o ruina evidenta.O arhiva de neatins sunt pentru mine crucea,moartea si invierea Lui si credinta cu privire la acestea;in care vreau sa fiu si indreptatit prin rugaciunea voastra". Sa ne auzim cu bine!

Daca vei dori si vei avea disponibilitatea sa iei in considerare observatiile mele voi explica neintelegerile, nu din intelepciunea mea, ci din invatatura Bisericii si sfintilor.
Cum precizam in pasajul anterior, toti ortodocsii se bazeaza pe invatatura revelata, in niciun caz pe rationamentul lor. Rationamentul omenesc poate naste doar o filozofie, tocmai de aceea a fost data revelatia, pentru ca omenii nu mai aveau cum sa afle adevarul doar cu gandirea lor. Ajunsesera sa nu mai stie nici ce e bine si ce e rau, de aceea omorul nu era considerat ceva rau. Logica si rationamentul oamenilor i-a facut sa se inchine la idoli iar mai tarziu sa fie atei. Iar pe altii sa afirme erezii. Propria interpretare a invataturii revelate este la neoprotestanti, duce doar la invataturi gresite, erezii.
Toti teologii, sau cei ce se numesc asa, nu incearca sa reinventeze invatatura revelata, ci sa o explice sau sa explice anumite lucruri. Toti sfintii au afirmat invatatura revelata, nu au imaginat ei invatatura proprie.
Sfintele Sinoade si clarificarea invataturii a aparut doar pentru ca au aparut erezii, care contestau invatatura revelata, intr-un aspect sau altul. Nu o faceau in joaca si nu considerau ereziile simple divergente de opinii, ci hule impotriva lui Dumnezeu.
Acum o sa iau pe rand. In divergenta intre Sfantul Ciprian si Sfantul Stefan, sfantul Stefan e sfant pentru ca a fost martirizat, nu pentru ca sustinea o invatatura adevarata. Atunci chiar s-a tinut un sinod local, al Cartagina, iar apoi toate sinoadele ecumenice au reintarit hotararile de la sinodul Cartagina (sau sinoadele, ca nu a fost doar unul). Asadar invatatura corecta a fost clarificata ca fiind de la acel sinod, si nu cea spusa de Sfantul Stefan.
Nu e deloc monotana aceeasi invatatura, toti repetam monoton, in fiecare dumnica, invatatura rezumata prin Crez, pentru ca toti, dar absolut toti credinciosii ortodocsi trebuie sa afirme aceeasi invatatura, daca vor sa spuna ca sunt ortodocsi, macar cu credinta, daca nu cu faptele. O alta invatatura, chiar si doar intr-un singur aspect, nu este doar o divergenta, ci o erezie, daca difera de invatatura revelata. Cum ar putea cineva sa il contrazica pe Dumnezeu si sa spuna ca e mai intelept el si logica lui mai buna? Nu e intelept, e doar mandru.
De aceea intotdeauna in cazul invataturii dam citate si nu spunem invatatura inventata de noi, prin asta aratam si smerenie si ascultarea de Dumnezeu (de invatatura revelata de El).
Altul este cazul cu canoanele sau cu calendarul. Stabilirea datei Sfintelor Pasti nu tinea neaparat de invatatura revelata, ci de o intelegere ulterioara. Trebuie sa intelegem care e invatatura revelata si alte reguli stabilite de Biserica. De exemplu schimbarea calendarului nu a produs o despartire (afara de stilisti), unele tari tin calendarul vechi, altele noi.

In legatura cu citatele, nu stiu altii ce spun, eu nu am dat citate scoase din context, trunchiate, sau cu alt inteles. Daca am facut te rog sa imi arati unde am facut asta intre mesajele mele. Nu au cum sa fie neadevarate, pentru ca sunt zeci care afirma acelasi lucru, aceasta e invatatura ortodoxa. Invatatura ecumensita nu are cum sa existe in invatatura ortodoxa pentru ca e aparuta doar acum 100 de ani. Si va disparea la fel cum au disparut si alte invataturi gresite, doar daca nu vine pana atunci Mantuitorul.
Legat de Parintele Nicolae Steinhardt, am mai raspuns la acest lucru, cred ca si tie. Parintele abia se convertise la crestinism, de unde putea avea in cateva zile toata intelegerea? Si eu cand am inceput sa devin credincios credeam in reincarnare, apoi ca toate cultele sunt la fel. Ce importanta are ce credeam noi cum 5 ani, important e ce credem acum, dar mai ales atunci cand murim. Au fost unii pagani toata viata si abia cu putin timp inainte sa moara au devenit crestini si au ajuns si sfinti.
Pe de alta parte noi ne ghidam dupa invatatura revelata, invatatura Bisericii, la fel si duhovnicii, sfintii si toti credinciosii. Au fost si sfinti care au spus greseli, dar din nestiinta. Parintele Teofil daca a spus ceva gresit nu inseamna ca trebuie mai putin respectat. Toti sunt oameni, si sfintii, si daca fac o greseala din nestiinta nu e asa grava. Arie nu a fost condamnat pentru ca a spus ceva gresit, ci pentru ca nu a vrut nicicum sa o lepede si dupa ce toti i-au spus ca greseste, mai mult, a inceput sa o raspandeasca.
Toleranta e fata de oameni, nu fata de neadevar, si mai ales fata de erezie, care e mult mai mult decat un neadevar obisnuit. Erezia este moarte duhovniceasca, rupere de Dumnezeu.
Eu sper ca nu am fost greu de inteles. Nu trebuie sa confundam creativitatea cu creativitatea in privinta invataturii revelate, care nu e creativitate, ci ratacire.

Aş vrea să îl întreb pe domnul Mihailc dacă monumentul Catedrala "Mântuirii Neamului" este sau nu o erezie filetistă.

Sau spre exemplu: "Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos - Ziua Eroilor, drept sărbătoare naţională a poporului român. În această zi, sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român."

Păi expresia "Catedrala Mântuirii Neamului", precum şi proiectul iniţial al unui asemenea lăcaş de cult aparţin patriarhului Miron Cristea, suspectat (ca să nu spun acuzat, discreditat) în cercurile ortodoxist-fanteziste că ar fi fost mare mason.

Dacă introducem datele de mai sus, strict tehnic, într-un silogism simplu obţinem următorul raţionament:

Patriarhul Miron Cristea a fost naţionalist declarat.
Patriarhul Miron Cristea a fost mason
Naţionaliştii au fost/sunt masoni (şi viceversa).

Sau ai uitat că revoluţia de la paşopt, sec XIX, care a furmizat bazele ideologice ale statelor naţionale şi a propulsat naţionalismul ca ideal politic, a fost (sau cel puţin aşa susţine o mare parte a istoriografiei) opera masoneriei?

Ooooo, nu cumva filetismele de astăzi sunt copii din flori ai adulterelor masonice din secolul XIX?

De când are BOR o problemă cu confratele Luther şi cu confraţii lutherani?

Doar suntem toţi copiii aceluiaşi unic Părinte.

Nu suntem noi toţi copiii lui Dumnezeu?

În atâtea sute de ani de vecinătate cu lutheranii, cel puţin la noi în Rumânia, a încercat vreodată BOR să convertească "biserica" lutherană sau pe lutherani la Ortodoxie? Sau BOR consideră că nu este nicio problemă din punctul ăsta de vedere? Sau cine ştie, poate o fi filetismul din BOR la mijloc? Sau poate pur şi simplu pentru mulţi inşi din BOR Ortodoxia nu este credinţa cea adevărată, nu este o chestiune de necesitate, se poate negocia în materie de credinţă şi biserică mai ales dacă mai e şi ceva gheşeft, după cum aprig ne-au demonstrat-o protopopii de la începutul secolului XVIII din Ardeal, în frunte cu capul lor vizibil, patronul de cârciumă Atanasie Anghel, şpăgar la stăpânii calvini maghiari de la vremea respectivă pentru a ajunge mitropolit. Sau poate BOR pur şi simplu nu vrea să le umple capul de superstiţii ortodoxe mai luminaţilor confraţi lutherani. Sau poate BOR pur şi simplu nu are argumente şi nu poate convinge pe altcineva decât pe cei care s-au convertit la Ortodoxie în stare de inconştienţă. Unde dacă mai pui şi confrăţiile ecumeniste şi confrăţiile oculte ce-i leagă pe confraţii ortodocşi şi lutherani ...

Vă mulţumesc foarte mult pentru lista bibliografică şi pentru că mi-aţi reamintit aceste cuvinte minunate ale Sfântului Ignatie!
Dumnezeu să vă fie totdeauna într-ajutor!

Desigur că doresc să iau în considerare opiniile dumneavoastră.
Acum, fiindcă observ că am lăsat mai multe mesaje fără răspuns şi am atât de puţin timp la dispoziţie, am reţinut punctul dvs de vedere şi vă propun să continuăm discuţia peste aprox. 10 zile, când voi voi intra în vacanţă. :)
Nu uit să vă răspund!
Doamne ajută!