Da exista,parea mea.Si exista si liber arbitru,tot parerea mea.Cel putin sfintii sunt predestinati,alesi daca vrei.Steinhardt este de aceiasi parere,cu privire la sfinti.Omu era evreu,stia el ce spunea din perspectiva unui care a facut parte dintr-un popor ales.Sunt convins ca nu sunt in conflict,cele doua notiuni, dar nu stiu punctul de legatura.Si nici nu cred ca il stie nimeni.Bineinteles ca poti spune ca nu exista,este o imbarbatare pe care o inteleg din perspectiva naturii umane,slaba dar totusi determinata sa aiba totul sub control,desi des,ii scapa totul de sub control,datorita deciziilor ei si tot la EL se intorc sa repare situatia :)Hawking spunea ca raiul si iadul sunt doar temeri ale unora care se tem de intuneric.Din perspectiva unuia pus in carut o viata aproape ca ii inteleg indarjirea.

Pe oameni ii sperie nesiguranta,este o chestie psihologica in esenta.Vor sa aiba controlul,sa fie la fel ca si divinitatea,prin propriile eforturi,fie ele si ratate la final sau o simpla iluzie pe parcurs.Sau poate reale,nu resping ideea.Daca as spune aici ,,X,Y si Z sunteti predestinati la Rai"nu vor protesta.Daca spun ,,Din voi cei de aici doar unii sunt predestinati la Rai"atunci incepe revolta :) La final,indiferent de situatie,nu vom fi toti in rai,ceea ce echilibreaza balanta.Stii cum este cand ai o carte buna?Multi vor sa afle mai intai finalul,nimeni nu vrea mai intati sa citeasca cartea pentru ca tot acolo va ajunge,calatoria va fi insa diferita :) Ref la solicitea ta:nu ma pune sa rescriu toata ,,Institutes of the Christian Religion" te rog.Plictisesc suficient.

As fi curios>cei care cred in liber arbitru cum il definesc din perspectiva lui Dumnezeu si cum il aplica in viata lor.

Doar unii predestinati la Rai :) suna frumos... Desigur ca trebuie sa existe si pleaba nu?Oameni pe care sa ii calarim, de care sa ne folosim, pe care sa ii manipulam, fara nici o consecinta, facuti special pentru acest lucru.. Mda.. cam asta cred si eu despre mine :)).. parca mai tare ca tine totusi.. sau tie ti-e frica sa zici pe fata?exista oameni si vite.. alesi, privilegiati, speciali, favoriti, iubiti in toate si vite...

"Tata, daca voiesti, departeaza paharul acesta de la Mine! Totusi faca-se nu voia Mea, ci a Ta." Asa a spus Mantuitorul si un inger l-a intarit.Sa fie punctul de legatura,instinctul initial,uman,si apoi predarea salvatoare in fata voii Lui ?:) Ce frumos ar fi,acest gen de liber arbitru.Mai exista? :)

Pestisorul de Aur:mi-e greu sa comentez,sunt un burghez tipic,adica la mijloc intre ciocan si nicovala, calarit de sefi care la randul meu ii calaresc pe nefericitii de la imprimanta si IT,care la randul lor ii freaca pe cei de la aprovizionare si curierat care la randul lor.... :)

Subiectul asta "Predestinare" , poate pentru ca nu il inteleg, ma face sa reneg biblia, biserica si religia... nu sunt ateist.. sunt agnostic... religia mea e binele... nu pot sa accept predestinarea... am facut doua afirmatii in care m-am contrazis am zis ca exista si ca nu exista(predestinare)... de fapt 'nu stiu' ... as vrea sa nu existe...

salut,mtcrysty17
 

nu cred in predestinare iar voia(dorinta) lui dumnezeu este ca omul sa se intoarca la EL.doreste dumnezeu ca omul sa spuna minciuni,sa fure? omul stie ce este rau si totusi face rau.de ce?este voia lui dumnezeu sau hotararea omului?
omul fuge de raspundere si incearca absolut tot timpul sa gaseasca tapi ispasitori sau acari paun.

nu pot sa cred.... nu stiu de-a ce te joci.....

Stiu de un pastor,imi scapa acum numele,nu era calvinist,care a trecut printr-o criza profunda,dpdv religios.Simtea ca si-a pierdut credinta.Initial fusese un agnostic.I-a spus sotiei ca trebuie sa ia totul de la capat,sa vada daca poate sau nu sa creada.S-au dus intr-un sat din Elvetia,au inchiriat o cabana si au stat ceva vremea acolo.Omul se plimba pe toti muntii,cand ploua se plimba prin podul hambarului si dupa multa vreme de post,rugaciune si meditatie biblica s-a intors la sotie,care se ruga tot timpul pentru el,si i-a spus ca a trecut prin ceea mai dura perioada a vietii sale dar ca nu mai are dubii cu privire la ce trebuie sa faca.S-a intors in parohia lui si si-a pastorit turma de credinciosi pana la final.

Daca vrei putem amandoi decide sa nu existe,tu sa te apropii de credinta ortodoxa de exemplu,mai apropiata de dorinta ta,si sa-ti traiesti viata,acest miracol de clipa de clipa,iar la final sa fii sigur ca Dumnezeu nu va lasa pe unul din alesii sai :) sa piara.Ales in sensul de om cu o viata aleasa in traire.PS:daca pleci sa ma iei si pe mine in Elvetia.Fie si in podul hambarului,iubesc aceea tara.

Dumnezeu cu tine.

Nu o sa fiu niciodata pastor.

Intoarcerea la Dumnezeu(metanoia) e o transformare interioara dictata de liberul arbitru, o conversiune ce vizeaza recuplarea mintii omenesti la voia Tatalui.

Nu zic nu,suna chiar frumos,chiar sunt de acord dar in cazul Mantuitorului nu cred ca a putut fi vorba,in vreun moment,de o ,,decuplare"de la voia Tatalui mai ales in contextul afirmatiei: ,,Negresit, Fiul omului Se duce dupa cum este randuit"(Luca 22:22).In acel verset este chiar,cred eu,o antiteza intre hotararea divina(cu privire la Hristos) si decizia umana(din perspectiva decizie pe care urma sa o ia Iuda).

PS:din perspectiva modului cum irosesc timpul la modul specific mie,adica superficial,am citit azi un sfat genial pe forum: ,,În momentul de față nu există creștini inocenți, oricât ar crede fiecare în propria mitologie confesională. Înainte de a înainta în negocierea de teorii metafizice, creștinii au nevoie de parcurgerea participativă a Canonului Sfântului Andrei Cretanul , însoțită, evident, de post aspru. După care Domnul va face restul, dacă e cazul.".La mine vor fi probleme cu aplicarea canonului mentionat dar voi face tot ce pot sa urmez ideea,Dumnezeu stie cum :) Este bine cand iti mai toarna unu,din cand in cand,o galeata de apa rece-n cap.Cu multumiri din partea mea :)

Intr-o carte se spunea asa:daca intreb un om: ,,Cine esti?" va raspunde:,,Ion Popescu".Raspuns: ,,Nu,asa te cheama.Cine esti?"Raspuns: ,,Sunt profesor de arhitectura".Replica: ,,Nu,asta va este profesia.Cine esti?"Raspuns: ,,Sunt roman". Replica ,,Nu,asta va este nationalitatea si eventual locul unde traiti.Cine esti?".Raspuns: ,,Sunt protestant/agnostic".Replica: ,,Nu,asta va este incadrarea confesionala/optica cu privire la divinitate si oricum daca va iau la bani marunti(cazul protestantului) s-ar putea nici acolo sa nu va incadrati decat teoretic sau formal".

Apostolul Pavel spunea,in a II-a Epistola catre Corinteni ca ,,Asa ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii".Nu trebuie sa fii pastor.Daca,cu ajutorul Celui de Sus, vei ajunge sa te incadrezi in acel ,,cine esti"din II Corinteni 5:14-17 totul va fi bine.O seara placuta,Dumnezeu sa-ti ajute.

Si eu care credeam ca metanoia incepe prin voia Domnului, ca e sprijinita, orientata prin har, in Biserica, in impreuna-lucrarea dintre Dumnezeu si om.
Ei, daca e dictata (pare un pic dur cuvantul nu prea lasa speranta pentru vreo cadere, ceva acolo, o abatere cat de mica...) de liberul arbitru, atunci m-am linistit.
Gata cu angoasele, cu subteranele obisnuintelor pacatoase inradacinate in oameni, cu ispitele si vicleniile vrajmasului.
Liberul arbitru a dictat, e simplu! Ma supun si gata. M-am mantuit (sau poate m-a mantuit liberul arbitru).
Mie imi suna a voluntarism extrem. Daca vedem in om doar vointa, cred ca avem o imagine foarte schematica asupra complexitatii uimitoare a sufletului omenesc. Uneori, vointa celor mai volitivi oameni nu face cat o ceapa degerata in fata unor situatii simple de viata. Si invers, anxiosii si fricosii s-au dovedit uneori eroi, pe temelia unui sentiment puternic, de pilda cel al datoriei sau al iubirii (parintesti, ca exemplu).

Oare asa sa inteleg ca reiese din afirmatia ta, Ioanna?
Sau, poate ai vrea sa nuantezi putin, te rog frumos! :)

P.S. Ceva timp in urma am citit o stire despre un pacient psihiatric (tulburare dependenta severa, nu putea iesi din casa neinsotit de sotie, avea simptome grave de agorafobie si atac de panica etc.) care a fost singurul, dintr-un grup de cativa zeci de oameni gura-casca, care a intrat intr-o cladire in flacari de unde a scos vie si nevatamata o fetita incuiata in casa de parintii plecati la serviciu. Nebun, nebun, fricos cum nu se poate, fara minima vointa de a desfasura vreo actiune de unul singur, dar uite ce a facut! Daca murea in flacari, ar fi fost cinstit si comemorat, nu-i asa?
Sau alt caz, de data asta al unui baietel german care a refuzat sa isi paraseasca bunica bolnava la pat, in timpul bombardamentelor aliatilor, si sa se refugieze in adapost, motivind ca Dumnezeu ii va salva pe amandoi, deoarece unde este iubire (iar nu neaparat vointa) este si ocrotirea Sfantului Acoperamant. Si au scapat cu viata, in chip minunat, doar camera lor ramanind intacta din tot blocul. Au fost zariti din strada, a doua zi, nemaifiind pereti laterali, cum stateau zgribuliti unul in bratele celuilalt in pat (povesteste parintele Rafail Noica - nu mai retin linkul).
Oare cum sa intelegem, totusi, crestineste vorbind, liberul arbitru?...

Ioane,nu pot sa dorm.Sunt cumplit de furios pe un tip Adam.Il cunosti? :)Sunt si mai furios,precum tauru-n arena,cand aud de liberul lui arbitru.Da-mi voie scurt sa-ti prezint spre analiza(la tine)si dat cu capu de pereti(la mine)problema mea.Adam a avut cel mai bun profesor.Pe Dumnezeu direct.Pe vremea aceea traia intr-un mediu paradisiac.Stapanea peste animale,nu era singur ci avea o femeie langa el care probabil era perfecta si il iubea intr-un mod peste perceptia noastra si mai mult,aici incep sa ma enervez, Dumnezeu(urmeaza o parafrazare)ii pusese la dispozitie un numar incalculabil(exagerare sau nu din disperare) de optiuni bune(Geneza 2:16)si una singura,repet,una singura varianta proasta(Geneza 2:17).Ca si cum ai zece drumuri care duc la sosea si unu care duce-n groapa.

Si Adam si Eva ce fac,cu liberul lor arbitru,avand tot ce isi puteau dori,fiind in mijlocul lumii ideale,fara sa aiba o constiinta corupta si pervertita,la prima lor incercare de a-si exersa libertatea deciziei?Aleg aceea unica,repet,unica varianta proasta raportat la care altele bune aveau.Primul exercitiu al liberului arbitru a fost un dezastru,si asta raportat la faptul ca pe atunci,satana,se tara pe burta prin praf sub forma de sarpe,nu ajunsese inca sa fie stapinitorul lumii asteia.Daca atunci,in acele conditii,au ales prost la 1 prost/x variante bune,acum,in lumea in care traim,nici nu vreau sa ma gandesc la statistica.

In cartea lui Osea se spune: ,,Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta.".Sa-i spuna cineva asta lu Adam,se pare ca nu a inteles bine notiunile elementare si am ramas toti repetenti.Biblia condamna ignoranta in credinta.De la Adam si pana in prezent prapastia creste.Avertismentul este dur: ,,Fiindca ai uitat Legea Dumnezeului tau, voi uita si Eu pe copiii tai!"(Osea 4:6).In acest caz,din perspectiva timpurilor in care traim,dezideratul cu elementele sale din I Timotei 1:5 este praf.

Matematic vorbind,ce sanse erau ca Adam sa aleaga singura variata proasta din mai multe bune,desi stia ca este proasta? Maxime :) PS: primu gest de dupa cadere a fost sa-si puna o frunza-n fata si apoi sa se ascunda printre copaci de Dumnezeu.Si cand il intreaba Dumnezeu unde este mai si spune ceva de tipu ,,Sunt aici,ma ascund".Eu zic ca este o dovada de orice dar mai putin de maturitate,ca sa fiu bland,doi copii prinsi cu mata/sarpele-n sac :) Lumineaza-ma tu,esi mai obiectiv :)

Update:Trei variante,de fapt patru.In cel putin doua Dumnezeu a stiut.Un Dumnezeu absent nu este never ever Dumnezeul biblic.

1.Prima varianta:Dumnezeu desi stia ce vor alege cei doi dar le-a permis alegerea in baza liberului lor arbitru,punand in practica un plan grandios,ulterior,de data asta,prin care omul sa fie adus iar in comuniune cu EL prin Fiu.Momentul deciziei ulterior/posterior este crucial,are o imensa importanta dar nimeni nu poate spune fara teama de a gresi.Nimeni nu stie cum ar fi evoluat omul daca Adam nu pica,sunt voci care spun ca a fost o cadere necesara,o maturizare dura din pradisul copilariei omenirii.Problema trista care apare este ca in acest caz,la prima coliziune dintre o lume ideala cu fiinte inocente si raul in forma embrionara(de taratoare)raul a castigat disputa,fie si aparent,fie si pentru moment.De ce a decis Dumnezeu acesta cale doar EL stie.

2.A doua varianta:Dumnezeu a hotarat totul dinainte.In acest caz suntem in ceea mai mare piesa din istoria lumii unde chiar istoria este decorul si noi actorii.Pana si eu am retineri,nefiind adeptul dublei predesinari,la asa ceva.

3.A treia varianta:Povestea biblica nu trebuie luata strict ci trebuie inteleasa drept o suma de simboluri si mituri dar in acest caz,desi am scapat de trauma intrebarilor existentiale din perspectiva adamica,am terminat si crestinismul.Pentru ca daca nu este reala atunci notiunea de ,,pacat" trebuie rescrisa iar tot ce stim despre crestinism se schimba. In acest unic caz prefer dubla predestinare.Sincer.

4.A patra varianta:Este altceva decat intelegem noi,sau mai mult decat intelegem si nu a venit inca momentul sa intelegem tot.Nu ma deranjeaza dar nici nu imi clarifica cu nimic intrebarile.As putea trai cu ea totusi.

Oricine are o alta explicatie,sunt numai ochi si urechi sa o aud dupa ce ma voi trezi din somn.PS>promit pe viitor sa nu mai beau cafea seara :)

Frate drag, aveam in liceu o profa de fizica pe care o numeam cu totii Vaca, din multe motive... Nu stiu cata fizica am invatat eu cu ajutorul doamnei dar am retinut la nu mai stiu ce lectie (parca despre legea atractiei universale?...) exemplul dat de ea. Am ras atunci, cum am ras acum din toata inima (cu oleaca de cutremur, totusi... deh!) citind textul tau.
Iata, zicea profa: pe un camp mare era un pom, un singur pom. Si nu stie nimeni cum si de ce, un individ cu o masina ARO (povestea e din anii 80) a facut accident nimerind tocmai in pomul ala!
Stiu si eu?... Ciudate lucruri se petrec in lume...

Dar daca pe camp mai erau si alte lucruri care totusi nu se vedeau, asa cum poate erau si alte lucruri in jurul lui Adam despre care nu se povesteste in textul biblic, pur si simplu?... S-ar putea ca lupta sa fie mai bogata decat obisnuim sa percepem.

De cand ma stiu m-a pus in mare incurcatura pacatul protoparintilor nostri. Si nu i-am dat de cap si iata, mie nu imi e somn mai mult decat tie...:)
Scrierile Parintilor m-au linistit intrucatva, de pilda omiliile Sfantului Ioan Gura de Aur, dar am intalnit crestini mai traitori, ravnitori si pregatiti teologic, nu ca mine, care mi-au spus ca nici ei nu pricep cum vine treaba si erau tare furiosi (de ce suntem mai mereu asa?) pe Adam, nu mai spun cum erau pe Eva... Iar unii se mirau ca Dumnezeu, Care este Bunul Parinte, si-a lasat copiii expusi unui test de maturitate peste puterile lor, tinind cont de calibrul adversarului...
In zadar am incercat sa le arat ca tocmai aici s-a manifestat adevarata dragoste parinteasca a Domnului, cu argumente cum ma duce mintea si inima, dar pana azi nu am convins pe nimeni.
Eu cred ca Adam si Eva erau atunci copii. Gestul lor este insasi metafora deplina a inocentei, cu toate ale ei. Si pacatul lor nu e pentru mine atat de ingrozitor precum se tot repeta, mai degraba ca discurs ideologic, stereotip. Erau copii, asta cred ca se tot uita. Iar pedeaspa data de Dumnezeu e mai degraba binecuvantare. Munca! Nasterea in dureri! Pai astea sunt binecuvantari, nu pedepse! Aduc un singur argument: cunosc cateva femei care, din fetite rasfatate si vai de pacatele lor au devenit femei virtuoase, frumoase, doar dupa ce au traversat nasterea fara anestezie si au luat zdravan Crucea greutatilor familiei.
Dar noua ne place, in hainele noastre moi, sa ne vaicarim la tot pasul. Asa am bagat de seama. Ca urmare, crestinismul pe care il cunosc eu in mod peceput direct, e unul al vaicarelii si melodramei. Nici eu nu fac prea des exceptie.
Cred ca scena caderii copiilor Adam si Eva in pacat ar putea fi abordata si in alta cheie decat in cea pe care o tot lasam sa rugineasca in lacrimile noastre de crocodili.

Urmasi ai lui Adam si ai Evei, raufacatorii aceia alungati din Rai, au fost si bunul Abel si dreptul Iov si Noe si Avraam si Iacov si Isaac si Isaia etc. Si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, laudata fie in veci! Si Sfantul Ioan Botezatorul si Petru si Pavel si Ioan Ucenicul Multiubit. Si Sfantul Isaac Sirul si Sfantul Nectarie si Sfantul Maxim Marturisitorul si Sfantul Nicodim de la Tismana si Sfanta Parascheva. Si Fericitul Augustin.
Uite ce "pedeapsa" le-a ramas lor de pe urma pacatului monstruos (spune crocodilul printre lacrimi): pedeapsa fericitei lor vieti, pline de barbatie lucida prin Duhul Sfant!
Si as mai cita un sir de nume de fericiti si binecuvantati, ca am pe masa cateva volume din Vietile Sfintilor, precum si cartile cu Parintii Aghioriti.
Acum nu mai pot sa spun decat Doamne, Multmilostive, Care pe Fiul L-ai dat la moarte pe Cruce pentru viata si mantuirea noastra, Bun esti, Doamne! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Daca la calvini sau alti eterodocsi e de inteles sa creada in invatatura cultului lor, inclusiv predestinare, la ortodocsi este foarte greu de inteles, mai ales ca noi avem si nenumarate surse de unde sa ne informam. Eu nu am dat citatele din Sf. Ioan Gura de Aur sa le citesc tot eu, trebuie sa ne hotaram, credem ca Biserica si sfintii s-au inselat sau cel ce crede in predestinare. In cazul in care concluzia e prima afirmatie, ca Biserica s-a inselat cred ca ne putem gandi ce e smerenia.
Raspunsurile in aceasta "dilema" cu predestinarea le putem gasi in prima carte sau articol ortodox care ne cade in mana, pentru ca nimeni nu afirma altceva.
Nici nu e nevoie nici de acestea, avem un raspuns clar chiar in Sfanta Scriptura, Fapte, cap.10 ". Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu."

Mai era un exemplu in viata Sf. Mina (altul decat cel mai cunoscut): http://paginiortodoxe.tripod.com/vsd...si_evgraf.html
"Ermoghen era de neam tot atenian, născut şi crescut tot în păgînătatea idolească, dar cu obiceiul bun şi milostiv, deşi nu cunoştea pe Hristos, adevăratul Dumnezeu; însă cu faptele era ca un creştin, căci neavînd lege, din fire făcea ale legii. Mergînd Ermoghen împreună cu ostaşii spre Egipt, într-o noapte a văzut în vis trei bărbaţi prea străluciţi, zicînd către dînsul: "Să ştii, Ermoghene, că cel mai mic lucru bun nu este trecut cu vederea de Dumnezeu. De aceea şi lucrurile tale, deşi nu sînt desăvîrşit bune, însă Dumnezeu le primeşte şi calea ta, care era să fie spre pierderea multora, o va face ţie pricinuitoare slavei şi cinstei celei fără de moarte."

Vedem cum datorita faptelor lor bune acestia primesc indurare de la Dumnezeu.
Invatatura protestanta gresita porneste de la o alta eroare. Calvin (nu stiu daca si Luther) credea ca omul a cazut total dupa Adam, dreapta credinta spune ca omul a pierdut asemanarea cu Dumnezeu, dar nu a pierdut chipul lui Dumnezeu, adica si vointa si liberul arbitru.
Ca ortodoxia spune adevarul putem vedea oriunde, chiar si un ateu poate face fapte bune, e vorba de legea firii de care se aminteste des.
Predestinarea este o grava eroare pentru ca ar presupune ca Dumnezeu face si raul, predestinand si faptele bune si cele rele. Ori Dumnezeu nu face raul, doar il ingaduie, oamenii si ingerii cazuti fac raul, din cauza liberului arbitru si indepartarii de Dumnezeu.
In schimb se spune ca exista o randuiala, ca efectele acestor actiuni sa se rasfranga nu la intamplare. Asadar ceea ce facem noi este din libertatea noastra, ceea ce se intampla in exterior este ingaduinta Domnului.

Da, Ioanna, sunt cu totul de acord cu tot ce ai scris aici.
Iti multumesc pentru completare!

Cu totul in acord si iti multumesc pentru bunatatea de a aduce cateva argumente/trimiteri suplimentare, care ma lamuresc si ma intaresc in credinta noastra ortodoxa. Da frate, iti multumesc! :)

Doar cu ultima propozitie as ramane putin pe ganduri...
Ma indoiesc foarte tare de validitatea afirmatiei... Lucrurile nu pot fi transate atat de categoric... repet, cum spuneam si in raspunsul catre Ioanna, riscam sa avem o imagine nerealista, pacatuind prin schematism, ignorind complexitatea sufletului omenesc.
Imi vine acum in minte primul exemplu: cliseele de gandire si actiune, automatismele, schemele mintale si actionale pe care oamenii le manifesta DAR CARE NU SUNT ALE LOR CI SUNT PUR SI SIMPLU ACTE INVATATE, PRELUATE SAU IMPUSE CU FORTA in surogatul numit de obicei educatie.
Ai petrecut oare macar cateva ore observind pur si simplu, constatind, sesizind ce si cum fac copiii? Priveste-le desfasurararea in parc...
Dar conduita de turma a adolescentilor? Lipsa lor de originalitate, lipsa semnaturii personale in gandire, gesturi, vorbe, imbracaminte, gusturi muzicale etc. Toate arata preluare necritica, abandonarea completa a elementului personal.
Sa mai amintesc de dezastrul numit media? De influenta zdrobitoare a masinariei de sugestii si stergeri ale creierului, de produsele de serie care se vand pe orice post de televiziune si radio, in reviste si ziare de tot felul...
Hai sa privim lucrurile asa cum sunt, iar nu cum dorim, desigur, cei care mai avem o scanteie, macar, de inclinatie spre bunatate si frumusete...

Asadar ceea ce facem noi nu este nicidecum din libertatea noastra, asa vad peste tot in lume. O iluzie mai mare decat ca suntem liberi, nu cred sa existe.
Om avea, ici-colo, in puncte nodale, momente de dilema reala, de trezire din somn, dar masinaria colosala a fortelor care zdrobesc libertatea (in orice caz, nu o cultiva!) este evidenta.

Da, suntem liberi in fata lui Dumnezeu, liberi sa credem sau nu Evanghelia, sa postim sau nu, sa ne rugam sau nu, sa nazuim si uneori sa reusim, prin harul lui Dumnezeu, fapte bune, sa mergem la slujbe, sa cerem Sfintele Taine, sa ne spovedim. Daca te referi la aceasta libertate, atunci da, categoric suntem liberi si vom fi judecati pentru modul cum am gestionat noi aceasta libertate.
Dar in teatrul relatiilor sociale, in viata noastra din aceasta lume, eu cred ca libertatea e o iluzie uriasa. Nu dobandeste nimeni libertate in lume decat cu pretul nebuniei sau al gravelor forme de eliminare din randul lumii (eterni vagabonzi etc.). Includ si sfintenia tot in aceasta categorie. Si stiu ca nu ma abat deloc de la cuvintele Apostolului Pavel, de pilda.

Ramane sa imi explici, daca ai bunavointa, care sunt mai exact, dincolo de automatisme mintale si presiuni interne (care au fost in copilarie si adolescenta presiuni externe, ale lumii, asupra sufletului "de plastilina" al copilului), care sunt acele acte de libertate ale omului contemporan. Te rog sa nu imi spui ce ar putea omul sa faca liber, ci mai degraba ce reusim noi oamenii sa facem asa incat sa se afirme ca am facut liberi. Ce reusim, iar nu ce dorim!

In final, permite-mi te rog sa adaug ceva la afirmatia ta: ceea ce facem noi este, in mod cu totul exceptional si prin marea mila a Domnului, din libertatea noastra. Restul e conduita imitativa si monstruos repetitiva. Mecanica. Rutina.
Eu asa vad in lume si la mine insumi.
Te rog sa ma ierti daca te-am suparat! Am scris din amaraciunea si dilemele mele, iar nu din reavointa sau glumind deplasat. Iarta-ma!

Pentru un om cu suflet frumos,dovada faptului ca acel Chip al Lui inca exista-n noi
 

Ioane,multumesc pentru frumoasele tale cuvinte rasaritene,calde si in esenta lor,primite cu bucurie in nordul sever :) Pe vremuri oamenii aprindeau focuri pe dealuri pentru a vesti ceva anume,acum focul poate fi transmis si pe cale virtuala,dar el mereu incalzeste cand este trimis din inima.

Dupa ce Adam a fost izgonit Dumnezeu la rasaritul gradinii Edenului a pus niste heruvimi, care sa invarteasca o sabie invapaiata, ca sa pazeasca drumul care duce la pomul vietii.Imi place sa cred ca termenul de ,,a pazi"nu inseamna a inchide,ci doar este o asteptare pana cand drumul se va redeschide iar.Asa este cum spui,ne vaicarim,suntem melodramatici dar care om,mai ales ca noi doi stim asta nemaifiind chiar tineri,nu regreta copilria,paradisul pierdut?Exista in toti regretul lui Adam cand a plecat.Mi-as dori,cateodata,sa fim un fel de Benjamin Button.Realitatea insa,prieten drag si bun,este ca omul,cu tot cu liberul lui arbitru,este la un pas sa distruga creatia.Suna a nebunie?Nu este,eu am mai spus,prea multa libertate ucide.In revista New Scient s-a publicat acum ceva vreme un studiu care analiza starea celor 9 sisteme planetare de sprijinire a vietii.Erau inclusiv laureati ai Premiului Nobel implicati in acel studiu si s-a subliniat faptul ca din totalul de 9 sisteme 6 sunt aproape distruse.3 sisteme(schimbarile climatice,biodiversitatea si nivelul de azot)sunt la un pas de pragul critic,fiind cu mult depasite iar 3(utilizarea apei dulci,exploatarea pamintului si acidifierea oceanelor)deja sunt la pragul de ireversibil.

Acesta este liberul nostru arbitru Ioane,sa putem inclusiv sa distrugem creatia?Da,cred ca exista,Dumnezeu nu ar fi putut decide asta,doar noi.Pana si Calvin,un sceptic cu privire la natura umana,vazind asta si-ar fi retractat furios propriile afirmatii din ,,Institutio Christianae Religionis "conform carora:,,Ramasitele chipului lui Dumnezeu inca stralucesc in oameni.Trebuie sa vedem intotdeauna in oameni chipul lui Dumnezeu caruia ii datoram toata cinstea si dragostea.Exista o anumita samanta de religie in oameni,ei au ceva ramasita a primei lor creatii,se poate vedea chiar si in cel ma rau,cel mai cazut,ca mai exista o imprimare a chipului lui Dumnezeu".

Sa fie cum spui tu Ioane,nimeni nu este suficient de nebun,sper, pentru a asasina speranta de dragul unei idei.Nimeni nu isi doreste sa fie un fle de ,,Un uomo finito"precum in cartea lui Papini.Oamenii mereu au dorit sa creada intr-o idee dar mereu speranta este tovarasul de drum,altfel ideea se plimba singura,trista,in zdrente.Sa inchei offtopic,multumindu-ti nu numai pentru acest raspuns ci si pentru cele din trecut,le citesc cu mare atentie si bucurie.

In filmul ,,Ultimul Samurai"la un anumit moment samuraiul statea de vorba cu Algren si ii spunea cat de mult il admira pe Custer,in opinia mea un dobitoc dpdv militar.Insa samuraiul era indrgostit de ideea unui atac final,in inferioritate,dement chiar,dar cu o moarte demna in opinia lui si conform mentalitatii lui.Era speranta lui de final,incununarea unei vieti de razboinic,credea in ideea asta.Cand insa Algren i-a spus de batalia de la Thermophile samuraiul a devenit atent.Cand a auzit cati persi erau in aceea armata a ramas inmarmurit,ei nu avea armate atat de mari.A intrebat stupefiat: ,,Si grecii cati erau?" Algren i-a raspuns ca 300.Samuraiul a fost socat,intreaga lui lume se prabusea,cineva reusise mai mult decat putea el,putea gasi o implinire in moarte mai mare ca a lui,poate chiar invinsese,ce cosmar pentru el.Nu a mai zis nimic,cred ca ideea l-a macinat teribil.La final,inainte de atacul decisiv,fiind langa Algren,nu a mai rezistat si l-a intrebat: ,,Ce s-a intimplat cu cei de la Thermphile?"Algren i-a raspuns zambind ,,Morti pana la ultimul".Samuraiul s-a luminat,acum putea sa moara linistit,fusese unul la fel de nebun ca el dar nu reusise mai mult ca el,calea lor era comuna prin salile timpului,erau la fel,isi gasise confirmarea peste timp,nu se putea mai mult,acesta era tot ce putea obtine.A atacat eliberat si a murit si el.Oamenii trebuie sa creada in ceva Ioane,altfel nu mai sunt oameni,fie si in fata mortii.

Mi-a dat Dumnezeu sansa sa-l cunosc demult pe un mare actor roman.Profitand de ocazie mi-am permis sa-l intreb:,,Maestre,luati viata in serios?"S-a uitat la mine lung si mi-a spus :,,Desigur dragul meu,prima mea reactie cand m-am nascut si am vazut lumea a fost sa plang".Inchei si eu,cu o doza de umor specifica nebunilor care considera incendierea Romei drept un foc de artificii si iti las o melodie:)

Ioane,Dumnezeu cu tine,sa-ti lumineze calea si bucuria trairii in credinta.

Sublima imi pare, ca tot ai pomenit de filme, scena finala din "Kaghemusha"... Cersetorul care, din ironia unei asemanari fizice, ajunge sa se identifice cu cel inlocuit, este marele erou.
Iar aici vad o apropiere mare de conditia crestinului! Cersetorul acela sunt si eu, pornit la identificare treptata (prin chenoza, cum spunea Ioanna) cu Modelul meu terestru, din trecut... Nu, insa, pentru o lupta pierduta ci, dimpotriva, pentru cununa unei victorii fara asemanare, dupa modelul Lui.
In Kaghemusha nu izbandeste propria lui conditie, ci lumina maestrului il ridica la masura sublimului. Kaghemusha e un elev bun, isi egaleaza maestrul si, pana la proba contrarie, il depaseste prin jertfa asumata.
Aici detractorii isteti, savantii si marii psihologi vor spune ca, nu-i asa, mizeria mizeriilor, oricum Kaghemusha nu mai avea pentru ce trai, ca se acomodase (rigid) la rolul lui care, de acolo de sus, exercita o fascinatie atat de mare incat il absoarbe pe om si il devoreaza indemnindu-l, satanic, la un gest de-a dreptul sinucigas. Inflatie de rol, vor zice, in termeni tehnici. Script de invins, vor spune altii. Orori dupa orori, scantei reci din inimi de piatra seaca.

Oh, cum aruncam noroiul nostru peste perdeaua fina de Lumina a lumii!

Da, kaghemusha nu mai avea pentru ce trai pe acolo.
Da, deoarece fusese eliberat, prin asimilarea conditiei maestrului, de lanturile mizeriei lumesti. Viata lui se inaltase la masura credintei, a dragostei, a iubirii jertfelnice. Nu el traia, ci maestrul lui traia in el. Asemenea, la noi, lui Pavel, laudat fie in veci asemenea, pururea, Domnului nostru Iisus Hristos!

Iar despre Thomas Becket, ce sa mai spun? ...

Cat despre sirul nostru de sfinti si mucenici... +++

Sa fie, prin harul Domnului, duhul nostru umilit, frate Scotland. Asta Ii cer Domnului, sa ne ajute pe toti cu niscaiva vreascuri, macar, la focul umilintei personale.
Ca de o fi niscaiva umilinta, acolo, s-or zidi si peretii sufletului nostru celui nou, intru Hristos Domnul! AMIN+

Chiar citeam de curand un articol pe acest site unde se spunea ceva interesant si adevarat: cu adevarat liber este cel ce si-a pus vointa in rezonanta cu voia Domnului. Scria ca liber este cel ce nu mai trebuie sa aleaga, cel ce poate savarsi doar binele si pacatul ii e aproape imposibil. Asa sunt ingerii si sfintii, acestia sunt cu adevarat liberi.
Libertatea noastra e limitata pentru ca intelegerea noastra e limitata din cauza pacatelor. Dar si a conditionarilor anterioare, gen educatia primita. Parerea mea e ca de aceea a fost si potopul, toti faceau rau si copiii invatau de la parinti aceleasi lucruri.
Dar indeplinirea poruncilor (inclusiv rugaciune, spovedanie, impartasanie) duce la cresterea harului care inseamna si liberate si dragoste mai mare.

Sfantul Ioan Damaschin despre prestiinta si predestinare: http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti...-predestinare/

"Trebuie sa se stie ca Dumnezeu stie totul dinainte, dar nu le predestineaza pe toate. Cunoaste mai dinainte pe cele ce sunt in puterea noastra, dar nu le predestineaza. El nu voieste sa se faca raul si nici nu forteaza virtutea. Prin urmare predestinarea este opera poruncii prestiutoare a lui Dumnezeu. Predestineaza pe cele ce nu sunt in puterea noastra, potrivit prestiintei Lui. Caci de pe acum chiar, prin prestiinta Lui, a judecat mai dinainte totul, potrivit bunatatii si dreptatii Lui."

Ei da, insa ce ma fac eu, nu stiu daca nu cumva si fratia ta, ca sunt silit sa aleg, inca...
Citesc mereu si imi face mult bine cand citesc "Si va fi ca un pom rasadit langa izvoarele apelor...", fericit barbatul care fiecare poate fi, practic fiecare dintre noi, cu un strop de umilinta si prin harul lui Dumnezeu +

As pune accentul mai degraba pe eliberare, decat pe libertate.
Imi spunea o cucoana (da, chiar asa, sarmana): "He, he - behaia isteata, ridicind capul sus, dindu-l pe spate hlizita - cum adica ce au vrut Adam si Eva?... Libertate, asta au vrut! hehe..."
Ma spovedesc acum, aici in public, ca regret ca aproape am urlat la ea, stiindu-i si viata si copiii si multe...: "Sa va fie rusine, doamna!" ... Imi pare rau ca nu am ales (intru eliberare...) mai degraba sa plang si sa ii cer iertare in numele celor care au "ajutat-o" sa ajunga la asa ratacire... Dar vezi, draga Catalin, am ales, eu crestinul, sa o cert aspru, de parca acesta e rolul meu, sarmanul biped pacatos cum nu se poate spune...

Asadar, libertatea de care tot vorbim si pe care o punem rapid in legatura cu Voia Domnului, e mai degraba ispititoare, in sensul cel nedorit... rascolind in noi mai repede rebeliunea si dispozitia tiranica, falsa barbatie, decat blanda si matura asezare.

E limpede ca nu poate exista libertate decat in duhul umilit si indragostit de Bunul nostru Domn Iisus Hristos. Dar suntem atat de amestecati in noi insine, vai!...

Pentru putina linistire, te rog sa imi permiti sa postez un citat din iubitul nostru Sfantul Ioan Gura de Aur, caruia sa ii strigam "Bucura-te, vas ales al Domnului!"...

Despre soarta si providenta
 

De multă frământare e plină viaţa noastră! Plin de tulburări e veacul acesta! Dar nu ar fi aceasta greutate, iubiţii mei fraţi, că aceste tulburări şi aceste frământări, deşi putem să le facem mai blânde sau, dacă rămân aşa cum sunt, să le-ndurăm fără întristare, totuşi noi nu facem nici una, nici alta, ci stăm morocănoşi toată viaţa noastră. Unul se plânge că-i sărac, altul că-i bolnav; unul, de povara grijilor, altul, de întreţinerea casei; unul, de creşterea copiilor, altul, de lipsa de copii. Şi uită-te cât de mare e nesocotinţa! Nu ne plângem toţi de aceleaşi lucruri, ci de lucruri potrivnice. Dacă lucrurile prin ele însele ar fi pricina plânsetelor noastre, ar trebui negreşit să nu ne plângem de lucruri potrivnice: dacă sărăcia e un rău de neîndurat, ar trebui ca bogatul să nu fie niciodată trist; dacă lipsa de copii e un rău, ar trebui ca cel cu mulţi copii pururea să se bucure; iarăşi, dacă e o fericire să stai în fruntea treburilor statului, dacă e o fericire să fii înconjurat de cinste şi să ai mulţi oameni sub stăpânirea ta, ar trebui ca cel care duce o viaţă modestă şi smerită să fie urât şi ocolit de toţi. Dar aşa, când vedem că se plâng deopotrivă şi bogaţii, şi săracii, iar de multe ori bogatul se plânge mai mult decât săracul, când vedem că se bucură şi marii dregători, şi supuşii lor, şi tatăl cu mulţi copii, şi cel care n-are niciunul, să nu învinuim lucrurile de neorânduiala din lume, ci pe oamenii care nu se pot sluji de lucruri cum trebuie, ca să poată scăpa de tristeţe. Nu întâmplările neprevăzute pricinuiesc frământare şi tulburare, ci noi şi sufletul nostru. Când sufletul nostru e în bună rânduială, stăm liniştiţi ca într-un port, chiar de s-ar ridica de pretutindeni cu miile furtunile; dar când (sufletul) nu-i în bună rânduială, de ne-ar bate de pretutindeni vânt prielnic, nu stăm mai bine decât în mijlocul furtunii. Ceea ce se poate vedea şi în privinţa trupurilor. Un trup plin de vigoare nu suferă niciun rău, de s-ar lupta cu el de mii de ori asprimea vremii; dimpotrivă, dobândeşte spor de putere prin deprinderea cu viforul şi prin statul în viforniţă; dar dacă trupu-i slab şi bolnav, de-ar avea parte de cea mai bună climă, nu va avea niciun folos de pe urma acestei bune sorţi, pentru că slăbiciunea trupului este vătămată tocmai de această bună împărţire a vremii.
.................
Aşa şi noi, iubiţilor, când vedem neorânduiala lucrurilor din lume, să nu învinuim pe Dumnezeu! Prin aceasta nu găsim leac rănii, ci adăugăm rană lângă rană. Să nu socotim apoi că în seama demonilor e dată cârmuirea lumii; să nu socotim că cele de aici sunt lipsite de un ochi ce le poartă de grijă; să nu îngrădim pronia lui Dumnezeu cu tirania providenţei şi sorţii. Toate aceste gânduri sunt pline de hulă; adevărata tulburare şi neorânduială nu stă în curgerea lucrurilor, ci în gândirea noastră, în stare să vadă în lume tulburare şi neorânduială. Dacă nu îndepărtăm neorânduiala şi tulburarea din cugetul nostru, nu vom avea niciun câştig de buna rânduială din lucruri, chiar de ne-ar merge toate din plin. Întocmai ca ochiul: dacă îţi este ochiul bolnav, vei vedea noapte şi în miezul zilei, vei vedea lucrurile pe dos şi nu-ţi va fi de niciun folos raza de soare; dar dacă îţi este ochiul sănătos şi bun, poţi merge fără primejdie şi noaptea. Tot aşa şi cu ochiul sufletului nostru: atâta vreme cât e sănătos, va vedea bine chiar lucrurile ce par a fi fără rânduială; dar dacă e bolnav, va vedea neorânduială şi tulburare, chiar de 1-ai sui în cer.

Că lucrurile aşa stau, am să ţi-o dovedesc cu pilde şi din vechime, şi din vremea noastră. Câţi oameni nu îndură cu uşurinţă sărăcia şi nu încetează de-a mulţumi lui Dumnezeu pentru aceasta? Câţi oameni bogaţi, care trăiesc în desfătări, nu hulesc pe Dumnezeu în loc să-I mulţumească? Câţi oameni care n-au niciun necaz nu învinuiesc purtarea de grijă a lui Dumnezeu de lume? Câţi oameni, care au stat în închisoare toată viaţa lor, nu şi-au dus viaţa lor plină de chin mai cu recunoştinţă decât cei care trăiesc liberi şi-n deplină siguranţă? Vezi dar că starea sufletului nostru, gândirea noastră proprie este pricina şi a uneia, şi a alteia, şi nu însăşi firea lucrurilor. Prin urmare, dacă purtăm grijă de sufletul nostru, n-avem să vedem în lume nici tulburare, nici neorânduială, n-avem să vedem niciun necaz, chiar dacă întâmplările din viaţa noastră ne-ar frământa mai grozav ca vâltoarea.

Spune-mi, rogu-te, pentru ce mulţumea Pavel? El este unul dintre cei care au avut viaţă desăvârşită, unul dintre cei care au trăit în virtute întreaga viaţă, dintre cei care au îndurat cele mai cumplite rele. Nimeni din oamenii din lume n-a fost mai drept decât acela şi nimeni n-a suferit, de când sunt oamenii, mai groaznic ca acela. Deşi vedea pe mulţi trăind în răutate, deşi vedea pe mulţi fericiţi şi desfătându-se cu averile de aici, totuşi el mulţumea lui Dumnezeu şi îndemna şi pe alţii să facă asemenea. Uitaţi-vă la Pavel! Şi tu, când vezi pe cel rău fericit, când vezi că e plin de fală, când vezi că biruie pe duşmani, când vezi că se răzbună pe cei ce-1 supără, că n-are nicio pagubă, că-i curg în valuri de pretutindeni banii, când vezi că-1 cinstesc toţi şi toţi îl linguşesc, tu, năpăstuit şi viclenit, să nu te socoţi unul dintre cei doborâţi, ci văzând că Pavel a fost ca şi tine, înaltă-ţi sufletul, întăreşte-ţi gândurile, ca tristeţea să nu te doboare.

Nu judeca pe prietenul sau pe duşmanul lui Dumnezeu după fericirea sau nefericirea lui de aici, de pe pământ! De vezi un om că trăieşte cu dreptate, că e fără păcate şi-şi vede de dreapta credinţă, fericeşte-1 şi-1 socoteşte de invidiat, chiar de-ar fi legat cu mii şi mii de lanţuri, de-ar sta mereu la închisoare, de-ar robi unor nevrednici, de-ar fi sărac, de-ar munci în ocne, de-ar suferi orice alt necaz. Da, acesta-i fericit, chiar de i s-ar scoate ochii, de-ar fi dat focului, de i s-ar topi pe încetul trupul. De vezi pe un altul că trăieşte în desfrâu şi răutate şi-n cele mai mari păcate, şi că totdeauna se bucură de multă cinste, că este urcat chiar pe tronul împărătesc, cu coroană pe cap şi îmbrăcat în purpură, că stăpâneşte toată lumea, plânge-1 pe unul ca acesta şi tocmai din această pricină nefericeşte-l! Nu este suflet mai ticălos decât sufletul unui astfel de om, chiar dacă are la picioare lumea toată!
Ce folos de bogăţia de bani, când în virtute e mai sărac decât toţi? Care e câştigul că stăpâneşte atâtea şi atâtea, când nu se poate stăpâni pe el şi patimile lui?
..............
Nu-i deci oare un lucru de sminteală să plângem pe omul bolnav de boală trupească, oricât de bogat ar fi, iar pe omul cu sufletul bolnav, faţă de care nu avem nimic mai de preţ, nici deopotrivă cu el, să-1 fericim pentru bruma de avuţie sau pentru slava trecătoare sau pentru alte lucruri ce rămân aici şi pier o dată cu viata de aici, dar, mai bine spus, de multe ori ne părăsesc înainte de a ne sfârşi viaţa? Nu, vă rog să nu facem aşa! Aceasta-i pricina frământării şi tulburării noastre! De asta mulţi învinuiesc pe Dumnezeu; de aceea mulţi socotesc lumea lipsită de pronia dumnezeiască. Dacă oamenii ar fi încredinţaţi că singurul bun în viaţa aceasta nu-i altul decât virtutea, nu bogăţia, nici banii, nici sănătatea, nici puterea, nici altceva de acest fel; dacă oamenii ar fi încredinţaţi că singurul rău în viaţa aceasta nu-i altul decât păcatul, răutatea şi stricăciunea sufletească, nu sărăcia şi boala, nici necazurile, nici hula şi celelalte ce sunt socotite rele, oamenii niciodată n-ar mai grăi aşa cum grăiesc acum, niciodată n-ar mai fi posomorâţi la faţă, niciodată n-ar mai ferici pe cei ce-ar trebui nefericiţi, niciodată n-ar mai neferici pe cei ce-ar trebui fericiţi, niciodată n-ar mai judeca aşa pe oameni.
....
Dumnezeu nu ne-a întocmit trupul la fel cu cel al animalelor, ci cu cuviinţă, ca unul ce avea să slujească sufletului cuvântător şi nemuritor. Pentru ce-a făcut Dumnezeu ca ochii tuturor animalelor să caute în jos, iar ţie ţi i-a pus sus, în cap, ca într-o acropolă? Nu oare pentru că animalele nu ţintesc cerul şi pentru că ţie dintru început lege ţi s-a pus de Dumnezeu şi de natură, ca să priveşti mai ales la cele de sus? De ce-a făcut Dumnezeu drept trupul tău, iar pe cel al animalelor aplecat spre pământ? Nu tot oare pentru aceeaşi pricină, ca să te înveţe, din însăşi întocmirea ta, să nu te apleci spre pământ, nici să te lipeşti de lucrurile cele de aici? Să nu ne trădăm dar nobleţea, nici să alunecăm la josnicia dobitoacelor, ca să nu se spună şi despre noi: Omul, în cinste fiind, n-a priceput! Oamenii care caută să definească fericirea prin desfătare, bogăţie, slavă şi prin bunuri din lumea aceasta, nu sunt oameni care cugetă la virtutea lor, ci oameni care au ajuns cai şi asini. Dar să nu se-ntâmple ca vreunul de acest fel să se afle aici, în acest loc sfânt şi teatru duhovnicesc şi în această adunare cinstitoare de Dumnezeu! Da, de aceea vă predicăm în fiecare zi, pentru ca tăind cu cuvântul, ca şi cu o seceră, patimile sălbatice ale sufletului, să ajungem pomi roditori, să facem fructe coapte care să fie puse în jitniţa cea împărătească, să aducă slavă Stăpânului obştesc şi Plugarului sufletelor noastre, iar nouă, viată veşnică; pe care facă Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh, slavă, putere şi cinste în vecii vecilor! Amin.

Toti suntem pusi in postura de a alege tot timpul, doar ca noi (pentru ca sfinti sunt putini) de multe ori facem alegerile gresite din cauza lipsei de intelepciune. Dar avem posibilitatea spovedirii, iar harul primit apoi prin Sfanta Impartasanie ne ajuta sa vedem mai bine, ne mai adauga un strop de intelepciune in alegeri.
In acel citat Sfantul Ioan Gura de Aur vorbeste despre pronia lui Dumnezeu. Avem si in catehism aceasta invatatura: http://www.crestinortodox.ro/carti-o...sca-80553.html
La sfarsit e dat un citat din marturisirea lui Dosoftei, sfantul nostru Mitropolit, care a sintetizat in cateva cuvinte ce nu au reusit sa inteleaga cei din vest:
"Cele rele le stie mai dinainte si le ingaduie Dumnezeu, dar Ei nu se ingrijesc de ele, pentru ca nici nu le-a facut. Dar odata intamplate, ele sunt indreptate spre ceva folositor de catre nesfarsita bunatate, care fara sa le fi facut, le imboldeste spre mai bine cat este in puterea acestora".