Aşadar, urmându-i pe Sfinţii Părinţi, susţinem toţi, în deplin acord , că [trebuie] să mărturisim pe unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru, Isus Hristos, [care este] acelaşi desăvârşit în dumnezeire şi acelaşi desăvârşit în umanitate , cu adevărat Dumnezeu şi cu adevărat om, acelaşi din suflet raţional şi din trup, consubstanţial cu Tatăl după dumnezeire şi acelaşi, consubstanţial cu noi după umanitate , în toate asemănător nouă, fără păcat, născut din Tatăl înainte de veci, după dumnezeire, şi acelaşi, în zilele din urmă pentru noi şi a noastră mântuire [născut] din Fecioara Maria, născătoare de Dumnezeu , după umanitate, pe unul şi acelaşi Hristos, Fiu, Domn, unul-născut , făcut cunoscut în două naturi , în chip neamestecat , neschimbat , indivizibil , inseparabil , deosebirea naturilor nefiind în niciun caz anulată de unirea lor, iar specificitatea fiecărei naturi fiind păstrată şi având împreună ca rezultat o singură persoană şi un singur ipostas , nu împărţit sau divizat în două persoane, ci unul şi acelaşi fiu, Dumnezeu unul-născut , Cuvânt, Domnul Isus Hristos, precum ne-au învăţat mai înainte profeţii cu privire la El şi [apoi] însuşi Isus Hristos, şi cum ne-a transmis nouă crezul părinţilor noştri. (Mărturisirea de credinţă de la Calcedon)

Total de acord insa subliniez :

Nu ai cum să fii de acord, fiindcă una este întruparea lui Dumnezeu şi alta îndumnezeirea. Dacă încerci să le combini, forţând limitele limbajului, ajungi la concluzia eronată că Hristos este îndumnezeit prin har, căzând astfel în erezia sintetizată de Nestorie.

Sa stricat banda e clar. Din moment ce sustin pe aici ca are fiinta lui Dumnezeu nu e clar ca harul nu intra in discutie.

Păi atunci nu mai gândi şi folosi conceptul de "îndumnezeire" care nu are nimic de-a face cu Întruparea şi Persoana Mântuitorului, ci cu procesul prin care omul participă la viaţa lui Dumnezeu prin har, asumând energetic nu fiinţial această viaţă mai presus de fire.

Din crez cititre: "Cel de o fiinta cu Tatal, prin Carele toate s-au facut;"

Daca este de o fiinta cu Tatal(dumnezeu) si este de o fiinta cu noi oamenii (prin fecioara Maria) atunci faceti voi socoteala ce are si ce nu. Ca se pare ca eu sunt ilogic ...

Nu cred că eşti ilogic, cât confuz în înţelegerea conceptelor hristologice. Urmând un citat decontextualizat din Ioannis Romanidis ai perceput ca diferite două concepte care în esenţa lor se referă la acelaşi lucru: fire şi fiinţă. Din câte am observat pentru tine fiinţa este asimilată mai degrabă persoanei decât firii, or aici se poate strecura eroarea: în Hristos sunt reale şi lucrătoare două naturi/firi diferite într-un singur ipostas/persoană, iar modul de fiinţare al celor două naturi într-un singur ipostas este descris antinomic de definiţia de la Calcedon prin faimoasa formulă: neamestecat, neschimbat, indivizibil, inseparabil.

Ar mai trebui făcute unele precizări:

1. Fecioara Maria nu şi-a pierdut fecioria prin Naşterea Domnului, fiindcă "Nevătămată şi curată a rămas Fecioara după naşterea lui Hristos, adică a rodului celui binecuvîntat. Prin ea a trecut Hristos precum raza soarelui trece prin sticlă sau prin cristal. Precum nu se sfarmă nici întinează raza care trece prin sticlă şi prin cristal, ci mai curat îl străluceşte, tot aşa şi Soarele dreptăţii, Hristos, n-a vătămat fecioria Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obişnuite femeilor n-a întinat uşa naşterii celei fireşti, cea cu curăţia pecetluită şi cu fecioria păzită, trecînd mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit curăţia ei, sfinţind-o prin trecerea Sa şi luminînd-o cu dumnezeiasca lumină a harului."

2. Mai trebuie să specific că deşi sufletul şi trupul Domnului au fost create simultan, doar Trupul Domnului a fost creat din sângiuirile Fecioarei Maria, nu şi sufletul Său.

@EzioAuditore

Nu mai fi aşa obraznic şi ai grijă cum vorbeşti despre cele două firi în Hristos, ca să nu ajungi şi tu pe urma monofiziţilor şi a lui Nestorie. După cum bine a sesizat şi Mihailc, problema ta este aceea că identifici fiinţa/firea cu ipostasul/persoana, aşa cum făcea şi Nestorie...

"Dupa unirea ipostatica a celor doua firi, a existat o singura Persoana intr-un singur ipostas. Prin gandire filosofica, Nestorie a ajuns sa sustina categoric ca fiecare fire isi are persoana sa. El spunea ca, prin unirea celor doua firi, Hristos a luat doua persoane, adica Persoana dumnezeirii si cea a omenescului, si ca astfel, a rezultat o a treia persoana, pe care el a numit-o “persoana iconomiei” sau “persoana legii“." (IPS Vlachos)
Citeste aici dar cu atentie, nu ca pe poezie: http://corortodox.blogspot.ro/2013/1...-domnului.html

Pentru termenii teologici ai nevoie de un dicţionar de specialitate, nu de un DEX.
DEX-ul îţi poate fi de folos în literatură, nu prea are legătură cu teologia.

Acum trei ani am fost la Prislop si am vizitat manastirea. Coincidenta sau nu am intalnit o maicuta mai in varsta care mi-a zis ca l-a cunoscut pe Arsenie Boca, si m-a intrebat de unde vin. I-am zis Bucuresti si am auzit "va fi distrus de un cutremur mare" si mi-a captat atentia. Am discutat vreme de vreo 20 de minute in care mi-a spus mai multe profetii pe care nu o sa le divulg aici, si am vorbit si de pictura de la Draganescu, mai exact despre acea inviere diafana pictata de parintele Arsenie. Explicatia pe care mi-a dat-o a fost ca parintele i-a spus ca in omul Iisus se afla nu numai Fiul cat Tatal si Duhul Sfant. Iar invierea reprezinta slava Tatalui in care va veni. Ca a avut dreptate sau nu,m-a pus pe ganduri si de aceea am si intrat aici in discutie si am pus intrebari.

Meditand am realizat ca nu am nici un drept sa stau eu si sa disec diferite aspecte legate de mesia. Este Dumnezeu si Om si e de ajuns pentru mine ca informatie si revelatie. Este o tacere si daca se poate meditatie.

Va multumesc pentru explicatii, si daca am suparat sau deranjat pe cineva imi cer scuze.

Sunt un pic confuz dupa tot ce am citit pe acest topic.

Intrebare : Daca Hristos este o fiinta care are doua firi/naturi atunci care este explicatia teologica in care El este de o fiinta cu Tatal?

Dupa cum Iisus spune in evanghelia dupa Ioan 14

"7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui."

'Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui' - cum este explicat teologic acest pasaj in care Iisus marturiseste ca Tatal se afla in El?

Cele doua naturi (aflate, sa nu uitam, in uniune ipostatica) nu au legatura cu deofiintimea. Isus este de aceeasi natura cu Tatal nu ca om, ci ca Dumnezeu. El era de natura cu Tatal si inainte de Intrupare, dupa cum spunem in Simbolul Credintei. Imprejurarea ca El S-a incarnat nu a imputinat, nici modificat natura Sa dumnezeiasca, care e aceeasi cu a Tatalui.

Altfel, spus, faptul ca Unul din Treime S-a facut om nu inseamna ca, vreo clipa, a incetat a mai fi membru al Treimii.

Nu prea inteleg exact ce vrei: realitatea/faptul, citatul din scriptura, sau realitatea si citatul din scriptura care sa ateste?

Realitatea este asa:
1. Iisus Hristos este Fiu al lui Dumnezeu, deofiinta cu Tatal, dumnezeu prin fire.
2. Iisus Hristos s-a intrupat si a luat trup din Fecioara Maria.
3. Prin intrupare Hristos uneste cele 2 firi: dumnezeu si om.
Trupul uman aduce o cu totul alta realitatea asupra lumii, de asta umanitatea este o natura, este o "fire".
4. Omul este duh si trup. Noi oamenii suntem caracterizati prin ambele laturi, a duhului si a trupului.

Tatal se afla in Hristos deoarece Dumnezeu este TREIME.
In dumnezeire este o unitate de fiinta.
Dumnezeu este unul in 3 ipostasuri.
Intrebarea ta este de fapt explicarea notiunii de Dumnezeu, de Treime, de unitate in dumnezeire. Asta cauti tu, daca de fapt cauti o explicatie.
Asa cum la stejarul Mamvri, Avraam si Sarra au vazut pe Dumnezeu in chipul a 3 ingeri, desi este un singur Dumnezeu, la fel si noi vedem pe Dumnezeu in cele 3 persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfant.

Ce pot sa-ti spun este sa citesti niste explicatii teologice mai complexe scrise de Sfintii Bisericii, care au explicat notiunile de "Treime", "Unitate", "Ipostas", astfel incat toti sa le inteleaga.

TAAARE! oare asa ii zice mamei? FEMEIE- pune mancare! Femeie! Spala! Femeie! Strage ciorapii! Aport!:21:

Ti-ai raspuns paractic singur la intrebare. Hristos are doua firi, divina si umana. Firea divina (nedespartita de cea umana in Hristos) este de o Fiinta cu Tatal.

C0NSTANTIN

Femeia zdrobeste capul sarpelui, nu barbatul. Oricum, asta s-a intamplat deja.

Constantin, ai fost/esti dominat de femei de vorbsti asa, ca altfel nu imi explic?

Tu mamei tale ii zici "femeie, da-mi cutare lucru?" Te intreb si eu, ca doar o mama ai, iar daca asa vorbesti cu ea, e grav taica, e grav.

La cum te-ai exprimat, am impresia ca tu ai impresia ca barbtii fac Pamantul sa se invarteasca (e o metafora, n-o lua ad literam); Afla ca barbatul si femeia se completeaza, nu se mananca intre ei. Cu toata miscarea asta feminista, tot nu pot face barbatii totul, si tot nu pot face femeile totul. Dumnezeu a creat barbatul si femeia si le-a dat fiecare anumite puncte tari si puncte slabe, ca o relatie intre ei sa poata fi echilibrata.

Încă o dată, trebuie să repet că, în termeni teologici, fiinţa şi persoana/ipostasul nu se pot confunda între ele. Terminologia din literatură, sociologie, biologie etc... nu este aceeaşi cu terminologia din teologie.

Hristos este una dintre cele trei persoane/ipostasuri divine şi Singura dintre Ele, în care s-au unit pentru totdeauna cele două firi/naturi - firea divină cu firea umană. După dumnezeire (firea/natura divină) este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar după omenitate (firea/natura umană) este de o fiinţă cu noi oamenii.

Deci teologul Ioannis Romanidis are dreptate când spune că: ""In Traditia Patristica exista doua indumnezeiri. O indumnezeire este fireasca, adica este a fiintei lui Dumnezeu. Aici este vorba de posesia fiintei lui Dumnezeu. La aceasta participa doar Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pentru ca fiinta Treimii este cunoscuta numai Sfintei Treimi.

Singura dintre cele create care participa la aceasta indumnezeire este firea omeneasca a lui Hristos[/b]. Astfel ca Hristos ca Dumnezeu, dar si ca Om, are fiinta lui Dumnezeu ca indumnezeire. De aceea unirea in Hristos a celor doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, este si "dupa fiinta" si "dupa ipostas" si "dupa fire". Oricine poate gasi aceasta terminologie la Parintii Bisericii." (Teologia Patristică / Ioannis Romanides - Bucureşti: Ed. Metafraze, 2012, pag. 283)

Din ceea ce am citit o să încerc să dau o explicaţie cu referire la cuvintele Mântuitorului.
Mântuitorul nu spune că El (Fiul) este acelaşi cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt după ipostas/persoană fiindcă asta ar însemna sabelianism, ci spune că "Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut" sau "Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl" şi apoi îl întreabă pe Filip: "Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine?"

Mântuitorul spune acestea fiindcă El, după natura/firea divină are aceeaşi fiinţă (substanţă) şi aceeaşi slavă (energie) cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt fiind de o fiinţă, de o slavă, de o putere şi nimeni nu este mai mare decât celălalt, adică Fiul şi Duhul Sfant nu sunt de o mai mică importanţă decât Tatăl.

Prin întrebarea adresată lui Filip: "Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine?", Mântuitorul se referă la perihoreza/întrepătrunderea celor Trei Persoane/Ipoostasuri ale Sfintei Treimi. Adică cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi se întrepătrund, însă rămân distincte, fără a se confunda una cu alta. Adică se referă la faptul că Persoanele Sfintei Treimi locuiesc una într-alta, rămânând distincte.

Acum, teologic vorbind, cunoaşterea sau vederea lui Dumnezeu este posibilă doar prin energiile necreate - harul, slava, lumina necreate prin care omul are posibilitatea să-L cunoască şi să-L vadă pe Dumnezeu fiindcă El este Unul şi Acelaşi, după fiinţă incognoscibil, însă după lucrări sau energii cognoscibil! De aceea îi spune Mântuitorul Hristos lui Filip că: "Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl", fiindcă Hristos după natura/firea Sa divină are aceeaşi slavă (energie) cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt fiind de o fiinţă, de o slavă, de o putere cu Ei.

Deci am ajuns deja la învăţătura Sfântului Grigorie Palama, şi anume la distincţia dintre fiinţa şi energiile necreate ale lui Dumnezeu, fără să ajungem la diteism.

Se poate vorbi despre o nuanţare între termeni ca "fiinţa" divină necreată şi "energiile" divine necreate sau subiectul ar putea fi dezvoltat printr-o discuţie despre natura/firea energiilor necreate, care după cum am spus, sunt distincte de fiinţa lui Dumnezeu.
Aceste nuanţe sunt foarte importante!

Sa nu ne complicam , bineinteles ca Dumnezeu e din veac inainte de a exista orice creatie , dar fiindca Maica Domnului a nascut pe Iisus care este Dumnezeu si om intr-o fiinta nedespartita se numeste ca atare Nascatoare de Dumnezeu.

Mie imi place analogia Sf. Patrick cu trifoiul.

P.s.: De venii vorba de biologie, ar putea fii considerata uniunea persoanelor hristice ca un fel de simbioza spirituala?

Trebuie să stabilim de la început termenii cu care lucrăm.
Fiinţa este in mai multe persoane/ipostasuri (utilizatori ai lucrării/energiei firii), care au aceeaşi fiinţă/fire/natură. Fiecare persoană/ipostas utilizează energia/lucrarea(enérgeia) firii în mod diferit, şi de cele mai multe ori, nu aşa cum ar trebui... Aici mă refer la unele persoane umane, şi firea de asemenea, bineînţeles!

"Potrivit vechii tradiţii teologice a Bisericii ortodoxe răsăritene, omenirea este o singură fiinţă în multe ipostase, aşa cum Dumnezeu este o singură Fiinţă în Trei Persoane." (Cuv. Sofronie Saharov)

În limbaj dogmatic: fiinţa = firea = natura.

Tot ca sinonime pentru "fiinţă", însă mai rar, se mai folosesc si termeni ca "substanţă" sau "esenţă"...

De ce a trebuit sa fie Iisus Hristos o persoana in doua firi? Corect este să se spună că Maica Domnului a nascut pe Iisus Hristos, Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit intr-o Persoană, nu într-o fiinţă, fiindcă unirea celor doua firi a avut loc in Persoana Cuvantului, altfel riscăm să ajungem pe aceeaşi poziţie cu monofiziţii care spuneau ca, prin unirea celor doua firi ale lui Hristos, s-a format o singura fire, pe care ei au numit-o "fire compusa". Punctul de vedere monofizit denatureaza insa caracterul "neschimbat" al unirii celor doua firi. Vezi aici

Sf. Ioan Damaschin referindu-se la monofiziti, spune: "de vreme ce firea compusa este ceva diferit de cele initiale, ea nu este de o fiinta nici cu firea dumnezeiasca, nici cu cea omeneasca".

Iată ce spune ÎPS Ierotheos Vlachos:
"Nu se poate vorbi despre prioritatea firii asupra persoanei, nici despre prioritatea persoanei asupra firii." "Nici o fiinta constienta nu exista decat in ipostasuri sau persoane: Fiinta dumnezeiasca in trei Persoane, cea omeneasca, in multe persoane. Altfel nu-si implineste nici Dumnezeu si nici umanul destinul de existenta iubitoare si, prin aceasta, fericite."
.................................................. ............
"La oameni, firea cea comuna e posedata de multe persoane prin repetitia ei in acele persoane, deci nedeplin unita in persoanele lor. In Persoanele dumnezeiesti firea nu se repeta, ci e posedata in modul comun total. Sfantul Vasile cel Mare spune ca la oameni fiinta este dispersata, sau in ipostasuri vedem aceeasi fiinta repetata, nedeplin unita si identic in aceste repetitii." (more...)

Sf. Ioan Damaschin spune: "Tot ceea ce este comun şi se observă în mulţi, fără ca să fie în unul mai mult, iar în altul mai puţin, se numeşte fiinţă. Prin urmare, pentru acest motiv, se zice o singură fire a oamenilor, pentru că orice om este compus din suflet şi corp. Despre ipostasa Domnului însa, nu putem spune o singură fire, căci fiecare din firi păstrează, şi după unire, însuşirea firească şi nu este cu putinţă să găsim o specie Hristos. N-a fost un alt Hristos, din Dumnezeire şi omenire, acelaşi şi Dumnezeu şi om." (Vezi aici)

Formularea "este Acela care in zilele de pe urma a devenit o fiinta umana" este iarasi impotriva invataturii Sinodului IV Ecumenic, pentru ca ipostasul Fiului nu "a devenit o fiinta umana" ci "si-a impropriat firea umana". In Simbolul Niceo Constantinopolitan se spune ca Fiul "S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om" " termenul grecesc "enanthropisanta", care s-ar traduce mai exact cu "S-a inomenit" adica "a luat firea umana". (Vezi aici)

"Hristos este consubstanţial (de o fiinţă) cu Tatăl şi cu Duhul după natura Sa divină şi consubstanţial (de o fiinţă) cu noi oamenii după natura Sa umană." (Vezi aici)

Aici e vrajeala cu mijlocitori mai multi , sa se abata atentia de la singurul Mijlocitor adica Iisus Hristos.

Cred că un exemplu de mijlocire apare în dialogul dintre Preasfânta Născătoare şi Domnul Hristos cu prilejul primei minuni - la nunta din Cana Galileii.
(Ar mai fi şi altele, atât în Evanghelie cât şi în alte cărţi ale N.T., dar acesta cred că e un moment destul de edificator privind relaţia de mijlocire.)

Cine citeste mai multe despre Maica Domnului, si din carti cu Parintele Cleopa sau Parintele Arsenie Boca, poate sa inteleaga ca Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu are cea mai multa indrazneala de cat toti Sfintii in mijlocirea rugaciunilor catre Dumnezeu.

Profeţie despre pururea fecioria Născătoarei de Dumnezeu. Sfânta Fecioară Maria Îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, continuând să rămână fecioară:

Şi mi-a zis Domnul: „Uşa aceasta va fi încuiată; ea nu se va deschide şi nimeni nu va trece prin ea; căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, va intra printr'însa, şi ea va fi încuiată. (Iezechiel 44, 2-3)

Nu se poate spune ca aceea este o profetie. Orice poate fi luat ca o profetie daca este luat din context.

Cap. 44 Iezechiel
1. Apoi m-a dus barbatul acela inapoi la poarta cea din afara templului, spre rasarit, si aceea era inchisa.
2. Si mi-a zis Domnul: <<Poarta aceasta va fi inchisa, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi inchisa.
3. Cat priveste pe rege, el se va aseza acolo ca sa manance paine inaintea Domnului; pe calea portii va intra si pe aceeasi cale va iesi>>.
4. Dupa aceea m-a dus pe calea portii de la miazanoapte, in fata templului, si am privit si, iata, slava Domnului, si am cazut cu fata la pamant.

Deci este clar ca aici se vorbeste despre aranjarea intrarilor si iesirilor din templu, iar "poarta" descrisa poate fi motivul pentru care toate bisericile au o usa la altar, prin care intra numai preotul, sau chiar usile imparatesti din biserica. Este clar descris un fel de ritual de impartasanie.
Nici vorba de "poarta" unei femei :))

Scriptura este scrisă în litera şi in Duh, însă cei care nu sunt luminaţi înţeleg doar litera. De aceea Sf. Ap. Pavel spune: Dumnezeu "ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu." (II Corinteni 3, 6).

O a doua făgăduinţă este cea făcută de însuşi Dumnezeu prin prooroci, că va alege o Fecioară spre a-i fi şi Mamă. Ea este cea 'care mai înainte de veci a fost rânduită a fi Maică şi în anii cei mai de pe urmă s-a arătat Născătoare de Dumnezeu'. Astfel, la Vecernia înainte prăznuirii se citesc texte din Vechiul Testament care fac referire la Maica Domnului, aleasă mai înainte de veci spre a fi rânduită ca templu viu al prezenţei lui Dumnezeu. Fiecare paremie se încheie cu aceeaşi minunată constatare: 'slava lui Dumnezeu a umplut casa Domnului Dumnezeu Atotputernic'. În aceste texte, Maria este închipuită de slava Domnului ce umple ca un nor cortul mărturiei, în care Moise însuşi nu mai putea intra; este chivotul legii pe care preoţii îl duc în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor, şi care face să se umple altarul de norul slavei Domnului, încât preoţii nu mai puteau rămâne nici ei să slujească. În sfârşit, Maria este simbolizată de 'uşa dinspre răsărit', care încuiată va fi, prin care nu va trece decât Domnul Dumnezeul lui Israel, şi încuiată va rămâne, pururea fecioară fiind. Căci, mărturiseşte şi o cântare la litie, 'că astăzi ceea ce este mai înainte de naştere Fecioară, şi după naştere a rămas fecioară, în Biserica cea sfântă se aduce'.

În al treilea rând, Maria, rod al făgăduinţei omeneşti, se dăruieşte ea însăşi Domnului, devenind Mireasă 'nenuntită' sau 'pururea fecioară'. (Vezi aici)

Gândirea minunată a Părintelui Dumitru Stăniloae despre Maica Domnului
 

În Maica Domnului avem în cer o inimă de mama, inima care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei şi a bătut şi bate ea însăşi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiţie, ci de iubire între Dumnezeu şi oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte şi culminantă, concentrându-se într-o inimă de mamă şi manifestându-se prin ea. Dumnezeu cel întrupat ţine seama de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maică Lui.

Ea e darul cel mai de preţ făcut lui Dumnezeu de către umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne răsplăteşte cu nenumăratele Sale daruri. “Ce-Ţi vom aduce Ţie, Hristoase...? Cerul Îţi aduce pe îngeri, pământul Îţi aduce darurile lui. Dar noi, oamenii, Îţi aducem pe Maica Fecioara “, cânta Biserica la Naşterea Domnului.

„Maica Domnului premerge umanităţii şi toţi îi urmează”. Premerge în iubire, în curăţie, în apropierea de Dumnezeu. Ea trece cea dintâi prin moartea pe care Fiul ei a făcut-o neputincioasă şi de aceea, în rugăciunea ce i se adresează la Adormire, toţi îi cer ocrotire. “Întru adormire, Născătoare de Dumnezeu, lumea nu o ai părăsit.” Înălţarea ei închide porţile morţii, pecetea ei e pusă pe neant. E pusă de sus de Dumnezeu-Omul şi de jos, de prima “făptură nouă”, înviată şi îndumnezeită.

De aceea Maicii Domnului îi cerem incomparabil mai des decât tuturor sfinţilor să se roage pentru noi şi pentru toţi ai noştri. Totdeauna, după două tropare adresate lui Dumnezeu, al treilea este adresat ei. Dacă fiecărui sfânt i se dedica o zi principală în anul bisericesc pentru cinstire şi laudă, Maica Domnului este lăudată în fiecare zi, deşi are şi câteva sărbători la fel de mari dedicate ei în mod deosebit. Apoi, ei nu i se cere numai să se roage lui Hristos pentru noi, ci i se cer şi ei însăşi multe lucruri. Ei ne adresăm cu cereri că acestea:

“Tu mântuieşte pe robii tăi de toate nevoile”; “Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi”; “Aleargă, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, şi ne izbăveşte pre noi de primejdii”; „Numai la tine nădăjduiesc şi alerg sub acoperământul tău”; “Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieţii mele nu mă lăsa pe mine, ajutorului omenesc nu mă încredinţa, şi tu însăţi mă apăra şi mă mântuieşte”.

Necontenit se repetă refrenul: “Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pre noi!” Niciodată nu i se spune însă: “Miluieşte-ne pre noi!” Prin această expresie, adresată numai lui Dumnezeu, se afirmă credinţa că noi depindem întru totul de mila lui Dumnezeu. “Mântuieşte-ne” adresat Maicii Domnului nu are sensul de mântuire, ca opera înfăptuită de Hristos, ci de “scăpare” sau “izbăvire” din diferite greutăţi, necazuri, primejdii, ispite, care însă au şi ele o legătură cu mântuirea. (...)

De foarte multe ori se spune că ea ne ajută, pentru că mijloceşte la Fiul ei cu deosebită eficiență.

“Ocrotitoare creştinilor, neînfruntată, mijlocitoare către Făcătorul neclintită, nu trece cu vederea glasurile rugăciunilor celor păcătoşi, ci aleargă ca o bună în ajutorul nostru, al celor ce strigăm cu credinţă către tine, grăbeşte spre mijlocire, aleargă spre rugăciune, cea care ocroteşti pururea, Născătoare de Dumnezeu, pe robii tăi”.

Ajutorul ei este atât de necesar, fiindcă un motiv pentru care Hristos miluieşte pe cei ce aleargă la El este acela că o cinstesc pe Maica Lui. Căci cei ce nu o recunosc pe ea ca Născătoare a lui Dumnezeu întru feciorie şi din puterea Duhului Sfânt, nu-L recunosc pe El însuşi că Dumnezeu.

tot-laurentiu

Am zis eu ca ne cam complicam.
O fiinta poate contine mai multe firi.Tot ce este unit in ea apartine fiintei respective.Asa cele trei persoane ale Sfintei Treimi sunt nedespartite deci o fiinta.Omul are si el , si asta e asemnarea cu Treimea creatoare , o fire spirituala sufletul, una materiala - trupul si duhul deci trei firi intr-o fiinta individuala nicidecum nu suntem tot Adamul o fiinta.
Revenind la subiect marturisind pe Maica Domnului Nascatoare de Dumnezeu marturisim pe Hristos ca avand fire omeneasca dar si Dumnezeu intr-o sigura fiinta si de fapt aceasta e miza , targetul scopul si puterea numelui ei aceasta marturisire te face crestin si orotodox e un Adevar suprem cel mai inalt asa ca miza e foarte mare si folosul la fel sa profitam din plin ca sf. Parinti numai lucruri bune si adevarate ne invata.

Stimabile, nu ne este permis să filozofăm în chestiuni dogmatice, având în vedere că nu suntem pe aria de biologie, filozofie sau sociologie. Terminologia din dogmatică nu are acelaşi înţeles cu terminiologia din acele domenii. Aici nu discutăm dpdv biologic sau sociologic. Sufletul şi trupul, fiind create simultan, nu sunt două firi diferite, ci o singură fire!

Firea omenească = trup însufleţit de suflet raţional şi înţelegător/raţional şi mintal.

"Hristos a luat intreaga fire omeneasca adica trupul, sufletul, mintea si toate celelealte elemente componente ale naturii umane, pentru ca altfel, nu ar putea sa le vindece."(ÎPS Hierotheos Vlachos) Vezi aici

"Toţi oamenii de pe pământ formează un singur om, un singur Atotom, vârsta căruia este de mii de ani şi care populează întreaga planetă. Istoria, atât cea veche, cât şi cea contemporană, este istoria Atotomului." (Sf. Nicolae Velimirovici)

"Atunci când stăm în faţa lui Dumnezeu într-o tăcere fără formă, străfundurile naturii noastre se deschid chiar şi pentru noi... Atunci ni se dă să vedem că fiinţa întregii omeniri, la baza sa şi în conformitate cu natura sa, este una singură, un singur om." (Cuv. Sofronie Saharov)

Sf. Vasile cel Mare învăţa că fiinţa umană primordială era unică. Conform interpretării Sfântului Grigorie de Nyssa, Adam este neamul omenesc, în care este imprimat chipul lui Dumnezeu: "Toată plinătatea omenirii va fi cuprinsă într-un singur trup... Toată firea umană de la primii şi până la ultimii sunt unicul, generalul chip al Celui ce este..."

Sfinţii Grigorie Teologul şi Ambrozie al Mediolanului presupuneau că "Adam cel întreg" conţine în sine toată omenirea."

"Nu în zadar Cuvioşii Macarie cel Mare şi Sf. Siluan Athonitul ne cheamă să ne rugăm pentru "toate neamurile pământului - Adam cel Întreg", fiindcă "oamenii au o singură fiinţă". (Enigmele eredităţii / Konstantin V. Zorin, pag. 33 şi 34)

Cei dintai Parinti apuseni, care au dat un raspuns acestei intrebari, au fost Sf. Ambrosie si Fer. Augustin. Amandoi afirma ca noi suntem vinovati pentru pacatul lui Adam, datorita faptului ca in Adam care pacatuia eram noi toti. Conform acestui raspuns, traduc ei si expresia lui Pavel din Epistola catre Romani (V, 12): "intru care (in Adam) toti au pacatuit", in loc de "intrucat toti au pacatuit". Vezi aici

Dacă eu mă iau la bătaie cu un cetăţean, iar acela ajunge în stare gravă la spital, nu înseamnă că el va moşteni acest păcat al meu, că se face vinovat pentru acest păcat al meu, însă urmările păcatului meu le-a moştenit într-o oarecare măsură chiar şi fără să vrea. Ceva asemănător se petrece şi cu urmările păcatului lui Adam sau urmările păcatelor părinţilor, bunicilor, străbunicilor etc asupra noastră chiar dacă faptele păcătoase diferă întrucâtva. Orice păcat aduce lucrarea morţi în lume "pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru." (Romani 6:23)

Nu este vorba, deci, despre moştenirea păcatului în sine sau a vinovăţiei lui Adam, ci despre urmările păcatului care au apărut în firea omenească după căderea lui Adam, însă firea omenească a fost răscumpărată apoi, de către Mântuitorul Iisus Hristos.

"Primul Adam trebuia ca, prin stradania sa personala si prin harul lui Dumnezeu, sa surmonteze divizarile lasate de Dumnezeu. Ceea ce nu a reusit sa faca primul Adam, a reusit Hristos, Care este noul Adam. Astfel, s-a dat posibilitatea ca fiecare om sa depaseasca toate aceste impartiri prin unirea cu Hristos."(ÎPS Hierotheos Vlachos) Vezi aici

Mai multe componente distincte in cuprinsul firii omenesti , suflet , trup, duh .
E un mod de a numi omenirea Adamul dar fiecare om e o faptura, fiinta, persoana, distincta si unica.

Frate de câte ori trebuie să-ţi repet? ceea ce este distinct se numeşte persoană, nu fiinţă (ousia).
Fiinţa umană este aceeaşi la toate persoanele umane când ne referim la firea umană, iar fiinţa divină este aceeaşi la toate persoanele divine când ne referim la firea divină.

A spune că mai multe persoane sunt de aceeşi fiinţă/deofiinţă (omooúsios) înseamnă a spune că sunt de aceeaşi substanţă/consubstanţial, de aceeaşi esenţă...

Deci, distincţia dintre persoane nu o dă fiinţa/esenţa, care este aceeaşi pentru toate persoanele, ci o dau însuşirile ipostatice/personale care sunt diferite la fiecare persoană.

"...trebuie să atragem atenţia că, potrivit teologiei Bisericii noastre, nu există ipostas fără esenţă, nici esenţă fără ipostas, ci ipostasul-persoana se defineşte ca esenţă având însuşiri (idiómata)."(ÎPS Ierotheos Vlachos)

"...nu ignorăm faptul că definim ipostasul ca esenţă caracterizată de anumite însuşiri, prin urmare nu se poate vorbi despre prioritatea firii asupra persoanei, nici despre prioritatea persoanei asupra firii." (ÎPS Ierotheos Vlachos)

Domnia ta pui problema dpdv biologic într-un topic cu discuţii despre dogmatică.

Conform epxlicatiilor de mai sus:
Mantuitorul este o persoana deofiinta cu Dumnezeu Tatal si cu noi oamenii avand ambele esente divina si umana unite in persoana lui , din acest motiv cea care l-a nascut se numeste Nascatoare de Dumnezeu.

Postez mai jos cele 12 anatemisme ale lui Chiril formulate la Sinodul local din Alexandria din 430 şi parafate la Sinodul ecumenic din Efes (431) ca să-ţi cureţi gândirea de monofizitism hristologic şi platonism antropologic:

I: Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că pentru aceasta Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupeşte pre Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup; să fie anatema.

II: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl S-a unit cu trupul în chip ipostatic şi că unul este Hristos, dimpreună cu trupul Său, acelaşi Adică Dumnezeu şi om laolaltă: să fie anatema.

III: Dacă cineva, în Hristos care este Unul, împarte ipostasurile după unire, legându-le între ele numai cu legătura cea după merit, adică după autoritate şi putere şi nu cu găsirea laolaltă printr-o unire naturală: să fie anatema.

IV: Dacă cineva atribuie la două persoane, sau ipostase, expresiile din Evanghelii şi scrierile apostolice, fie cele rostite de sfinţi asupra lui Hristos, fie cele rostite de El Însuşi cu privire la Sine şi pe unele le leagă în chip deosebit de omul care se înţelege alături de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, iar pe altele ca unele ce sunt vrednice de Dumnezeu, numai de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl: să fie anatema.

V: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Hristos este un om purtător de Dumnezeu şi nu că este Dumnezeu cu adevărat, ca Fiu Unul şi prin natură, întrucât Cuvântul S-a făcut trup şi a fost părtaş la fel cu noi sângelui şi trupului: să fie anatema.

VI: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl este Dumnezeul şi Stăpânul lui Hristos şi nu mărturiseşte că El este Dumnezeu şi om laolaltă, întrucât Cuvântul S-a făcut trup, după Scripturi: să fie anatema.

VII: Dacă cineva zice că Iisus este pus în mişcare întocmai ca un om de Cuvântul lui Dumnezeu, şi că bunăvoirea Unuia Născut I-a fost adăugată ca unui altuia, care a existat lângă El: să fie anatema.

VIII: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că omul luat de Cuvântul lui Dumnezeu trebuie dimpreună adorat cu Dumnezeu Cuvântul şi dimpreună preamărit şi că el este dimpreună Dumnezeu, ca ceva deosebit faţă de altceva deosebit (căci cuvântul “dimpreună” adăugat continuu ne sileşte să înţelegem aceasta) şi nu cinsteşte pe Emanuel cu o singură închinare şi nici nu-I înalţă o singură preamărire, întrucât Cuvântul S-a făcut trup: să fie anatema.

IX: Dacă cineva zice că unul Domn Iisus Hristos a fost preamărit de Duhul, folosindu-Se de puterea Lui ca de o putere străină şi că de la El a luat puterea de a lucra împotriva duhurilor celor necurate şi de a săvârşi minuni între oameni şi nu zice dimpotrivă că şi Duhul prin Care a lucrat minunile este propriu Lui: să fie anatema.

X: Sfânta Scriptură spune că Hristos S-a născut arhiereu şi apostol al mărturisirii noastre şi că S-a adus pre Sine pentru noi întru miros de bună mireasmă lui Dumnezeu şi Tatălui. Deci dacă cineva zice că arhiereu şi apostol al nostru nu S-a născut Însuşi Cuvântul cel din Dumnezeu, atunci când S-a făcut trup şi om la fel ca noi, ci un altul, în afară de El şi mai ales un om născut din femeie, sau dacă cineva zice că El a adus jertfă şi pentru Sine Însuşi, iar nu numai pentru noi, căci nu a avut nevoie de jertfă Cel ce nu cunoştea păcatul: să fie anatema.

XI: Dacă cineva nu mărturiseşte că trupul Domnului este făcător de viaţă şi că El este propriu Cuvântului celui din Dumnezeu Tatăl, ci zice ca este al altcuiva de El alături, unit la un loc cu El după merit, adică având numai o locuinţă dumnezeiască şi nu că este făcător de viaţă, după cum am zis, întrucât el a fost propriu Cuvântului care are putere de a face vii toate: să fie anatema.

XII: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul lui Dumnezeu a pătimit în trup şi că a fost răstignit în trup, şi că a gustat în trup moartea, fiind Cel Întâi Născut din morţi, întrucât Dumnezeu este viaţă, şi de viaţă făcător: să fie anatema.

@Mihailc
Pentru a înţelege corect textul de mai sus cred că ar trebui să studieze despre disputele ereziologice de la acea vreme.

@Teodosie
Ambele esenţe, atât cea divină cât şi cea umană, sunt unite pentru totdeauna în Persoana Cuvântului (persoană divină) fără schimbare, fără amestecare, fără despartire (adică nedespreunate), fără împărţire.
Hristos este consubstanţial (de o fiinţă) cu Tatăl şi cu Duhul după natura Sa divină şi consubstanţial (de o fiinţă) cu noi oamenii după natura Sa umană.

"... zămislirea în pântecele Născătoarei de Dumnezeu nu s-a făcut prin sămânţă ci prin creaţie, adică prin puterea creatoare a Duhului Sfânt. Sf. Ioan Damaschin spune că, după "Fie" al Preasfintei Fecioare, Duhul Sfânt a venit la ea, a curăţit-o şi i-a dat puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului şi puterea de a naşte..." (Predici la marile sărbători / ÎPS Hierotheos Vlachos: Ed. Egumenita, pag.310 -312)

Momentul unirii celor două firi în Persoana Cuvântului este acelaşi cu momentul întrupării lui Dumnezeu Cuvântul şi zămislirii în pântecele Născătoarei de Dumnezeu.

Fiul născut din Tatăl nu înseamnă creat!

Naşterea Fiului din Tatăl nu trebuie înţeleasă la fel ca naşterea Sa din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria.

Recomand o lecturare suplimentară despre esenţialism şi personalism, plus alte explicaţii folositoare în aceste articole:

Parintele Sofronie de la Essex: În catolicism principiul impersonal striveşte persoana

Ultima replică a ÎPS Ierotheos Vlachos în controversa cu Mitropolitul Pergamului, Ioannis Zizioulas!

Iată şi o explicaţie a Vlădicăi Ierótheos despre cum trebuie înţeleasă unirea celor două firi în Hristos:
"cele doua firi ale lui Hristos se intrepatrund fara sa isi piarda caracateristicile. Trebuie insa precizat faptul ca intrepatrunderea se face numai de catre firea dumnezeiasca, pentru ca fiind nezidita, aceasta trece prin toate si nimic nu poate sa treaca prin ea. Asadar, intruparea a insemnat unirea si infasurarea celor doua firi, dar numai de catre firea dumnezeiasca, in acelasi fel in care soarele transmite energiile sale catre noi, dar ramane in afara energiilor noastre." Vezi aici

Trebuie precizat totuşi faptul că, nu poate exista nici un fel de analogie, asemănare sau comparaţie între persoanele umane şi Persoanele Divine; cum, de altfel, nu există termeni de comparaţie între creat şi Necreat!