Trei Persoane purtatoare ale unei fiinte nemarginite si nerepetate, ca un unic Dumnezeu, modelul si tinta fapturilor create constiente


TREI PERSOANE PURTATOARE ALE UNEI FIINTE NEMARGINITE SI NEREPETATE, CA UN UNIC DUMNEZEU, MODELUL SI TINTA FAPTURILOR CREATE CONSTIENTE

Nici o fiinta constienta nu exista decat in ipostasuri sau persoane: Fiinta dumnezeiasca in trei Persoane, cea omeneasca, in multe persoane. Altfel nu-si implineste nici Dumnezeu si nici umanul destinul de existenta iubitoare si, prin aceasta, fericite.

Daca fiinta dumne zeiasca ar fi intr-o unica Persoana, n- ar fi buna sau iubitoare din eternitate, deci n- ar fi dumne zeiasca. Dar si daca ar fi intr-o multime de Persoane, valoarea lor, demna de iubire si capabila de iubirea infinita, s- ar relativiza, deci nici aceasta multime n- ar fi dumne zeiasca. Numai existand in trei Persoane, aceste trei Persoane sunt dumnezeiesti, pent ru ca au o valoare si o relatie intre ele care le face demne si capabile de iubirea absoluta. Si sunt asa, pentru ca sunt asa de prezente una in alta, incat in fiecare e vazut Dumnezeu intreg, nefiind deci trei Dumnezei. Fata de ideea ca Dumnezeu nu poate fi deci o unica Persoana, vom spune, intemeiati pe Sfintii Parinti, urmatoarele: Un dumnezeu monopersonal n-ar fi de aceea nici persoana, nici Dumnezeu. I-ar lipsi desavarsirea.

Atotputernicia lui n-ar fi unita cu bunatatea sau cu iubirea.  Si ar mai fi aceasta atotputernicie, o data ce ar fi un despot incapabil de o legatura iubitoare cu alte forme de existenta?

In acest caz ce l- ar mai indemna sa creeze o alta forma de existenta, pe cea din nimic, daca nu s- ar vedea in aceasta chiar o incapacitate de a o crea? Caci ce l- ar indemna sa voiasca o comuniune cu sine a unei existente create in timp? Un dumne zeu monoper sonal s- ar apropia de o esenta impersonala supusa unei legi a evolutiei sau a emanatiei, inexplicabila in privinta originii sau a ceea ce se petrece prin miscarea ei.

De aceea, Sfintii Parinti au combatut in mod hotarat ereziile: ariana si pnevmatomaha, care negau dumnezeirea Fiului si Sfantului Duh, si care, cu pretextul ca resping un politeism, declarau pe Fiul si pe Duhul Sfant creaturi, mai precis niste prime creaturi.

Sfantul Atanasie zice: "A spune de Fiul ca putea  sa nu fie e o indrazneala ce atinge fiinta Tatalui; caci putea sa nu fie ceea ce e propriu ei? Aceasta e asemenea cu a zice: Tatal putea sa nu fie bun. Dar precum Tatal e vesnic bun prin fire, asa e Nascator vesnic prin fire. Iar a zice: Tatal voieste pe Fiul si Cuvantul voieste pe Tatal nu arata o vointa antecedenta (nasterii), ci indica autenticitatea aceleiasi firi si calitatea si identitatea fiintei".

Nu fiinta neiposta ziata ca Tata naste pe Fiul, o face sa fie Tata, ci din eternitate fiinta suprema este ipostaziata in Tatal Nascator si in Fiul Nascut. Tine de ea sa fie astfel ipostaziata. Tine de bunatatea ei sa fie din eternitate ipostaziata ca Tata si ca Fiu. Nu se poate gandi in fiinta dumnezeiasca ca existenta nici o clipa anterioara ipostazierii ei in Tatal si in Fiul. Tine de bunatatea ei sa fie Tata din eternitate, ipostaziata in Tatal si in Fiul.

Iar Sfantul Vasile cel Mare conditioneaza relatia de Tata si Fiu a lui Dumnezeu de bunatatea si de puterea Lui. "Binele (bunatate) este pururea in Dumnezeu Cel mai presus de toate ; dar e un bine (o bunatate) ca sa fie Tata al unui astfel de Fiu; deci niciodata nu lipseste binele (bunatatea) din El, nici nu vrea sa fie Tatal fara Fiul; iar voind, nu e fara putere; iar voind si putand, e firesc sa aiba vesnic pe Fiul, pentru ca vesnic voieste sa fie binele (bunatatea)". 

Dumnezeu n-ar fi bun si autentic, daca n-ar fi in El o Persoana care sa- si arate bunatatea fata de alta Persoana si n- ar avea puterea sa faca aceasta. In acest caz n- ar fi mai presus de toate, prin libertatea de a- si arata bunatatea din veci si neincetat. Caci, in acest caz, ar fi supus unor legi. Cel mai mult si mai permanent isi arata o Persoana bunatatea fata de alta cand una e Tata si alta, Fiu din veci si pana in veci.

Iar fata de afirmatiile acelorasi eretici, sau ale altora, ca, admitandu-se trei Persoane in Dumnezeu, se admit trei dumne zei despartiti, asa cum s- ar intampla si daca s- ar admite o multime de persoane, precum se cunosc trei oameni, sau mai multi intre ei, Sfantul Grigorie de Nazianz spune: "Dar aici (la oameni) comunul infatiseaza numai o unitate care este cunoscuta numai prin gandire. Indivizii sunt foarte despartiti prin timp, prin cele suferite si prin putere". Iar afirmand unitatea lui Dumnezeu fata de multii zei ai elinilor, Sfantul Grigorie spune: Dar "pentru noi nu este decat un unic Dumnezeu, pent ru ca una este dumne zeierea. Si cei ce sunt din ea raman in ea, desi credem ca sunt Trei. Caci nu este Unul mai mult Dumnezeu, iar Altul mai putin Dumnezeu. Nici Unul mai inainte, iar Altul mai tarziu. Nici nu se scindeaza in vointa, nici nu Se impar te in putere. Nimic din ceea ce este in cele impartite nu se afla aici (in fiinta cea Una), ci dumne zeierea e neimpartita in Cei ce Se disting, daca trebuie sa vorbim pe scurt. E ca o unica lumina in trei sori ce se penet reaza reciproc, fara sa se contopeasca. Cand privim la dumne zei re, la cauza prima si la principiul unic (la monarhie), apare in cugetarea noastra unitatea ei. Iar cand privim la Cei in care este dumnezeirea, Cei ce ies din cauza prima in mod netemporal, fiind din ea si de aceeasi slava, Cei inchinati sunt Trei".

La fel spune Sfantul Ioan Damaschin: "Cei trei sori care se compenet rea za sunt o singura lumina". Iar un tropar din slujba inmormantarii spune: "O Dumnezeire in trei straluciri". La oameni, firea cea comuna e posedata de multe persoane prin repetitia ei in acele persoane, deci nedeplin unita in persoanele lor. In Persoanele dumnezeiesti firea nu  se repeta, ci e posedata in modul comun total. Sfantul Vasile cel Mare spune ca la oameni fiinta este dispersata, sau in ipostasuri vedem aceeasi fiinta repetata, nedeplin unita si identic in aceste repetitii. De aceea, persoanele isi comunica numai in parte si cand voiesc ceea ce au comun prin aceeasi fire, aratand ca firea lor este aceeasi. Intre persoanele umane de aceeasi fire se afla un spatiu sau alte obiecte, care fac firea sa se repete si sa nu fie intr-o totala comuniune. La aceasta contribuie si faptul ca firea umana e constituita din suflet si trup si, daca sufletele pot comunica mai usor, trupurile le impiedica de la o deplina comunicare.

In Persoanele Sfintei Treimi insa "se vede o continua si infinita comunitate" , adica o comuniune neintrerupta de vreo discontinui tate si infinita in continutul ce si- L comunica cele trei Persoane. "Cugetarea nu vede (in Dumnezeu) nici o intrerupere, care sa fie ca un spatiu intre Tatal si Fiul si Duhul Sfant. Nu e nimic care sa se intercaleze intre Ei; nici vreun alt lucru subzistent ( ) afara de firea dumne zeiasca, incat sa o poata imparti prin inserarea a ceva strain, nici golul vreunei existente fara subzistenta neipostaziata, care sa produca o fisura in intregul fiintei divine, intrerupand continuitatea prin intercalarea golului". Cand cugetam pe Tatal ca necuprins, ca necreat, Ii cugetam si pe Fiul si pe Duhul Sfant la fel, pentru ca Fiul si Duhul Sfant nu pot fi in afara acestei infinitati atotcuprinzatoare si in afara singurei existente necreate si in afara slavei, intelepciunii si atotputerniciei ei, "ci se contempla in fiecare comunul neintrerupt si neimpartit". La fel nu se va putea cugeta Tatal in afara Fiului sau a Duhului Sfant, intelesi in infinitatea lor atotcuprinzatoare. "Caci nu se va putea in nici un fel inventa vreo taiere sau impartire incat sa se poata cugeta Fiul fara Tatal, sau Duhul despartit de Fiul, ci se vede si in Acestia o negraita si neinteleasa comuni tate si distinctie, nici deosebirea ipostasurilor taind comunicarea firii, nici comunicarea firii confundand particularitatile semnelor (ipostatice), adica cele proprii fiecarui ipostas". Sfantul Atanasie spune si el: "Dar daca zicem ca Fiul este, vietuieste si subzista deosebit, asemenea Tatalui, prin aceasta nu- L despartim de Tatal, cugetand unele spatii si distante prin care ar fi desspar tit trupeste. Caci credem ca ei sunt uniti in chip nemijlocit si sunt nedespartiti intre ei.

Intreg Tatal Il are pe Fiul intreg in sanul Sau si intreg Fiul e impreuna cunoscut cu Tatal si se odihneste neincetat in sanurile parintesti". Astfel, Dumnezeu nu poate fi nici o singura Persoana, pentru ca ar fi lipsit de comuniunea iubirii, nici o multime de persoane. Caci, in acest caz, aceste persoane ar fi marginite si nu s- ar putea cuprinde toate in fiecare persoana. Deci, nu putem vorbi decat de un singur Dumnezeu, dar intreit in Persoane, pent ru ca acesta de fapt este un unic Dumnezeu prin unitatea de fiinta si de iubire nemarginita ce- I este proprie prin relatia de Tata si Fiu uniti in Duhul Sfant. Deci, aceasta calitate de unic Dumnezeu in trei Persoane nu o are pentru faptul ca este simplu in trei Persoane cu totul la fel. In acest caz s- ar socoti si trei persoane umane un singur om. Si ce ne- ar impiedica sa socotim pe toti oamenii un singur om,  sau sa socotim si pe cele trei Persoane divine trei dumnezei?

E un singur Dumnezeu numai pentru ca cele trei Persoane dumnezeiesti sunt intr-o relatie in care fiecare le cuprinde pe celelalte doua prin locul deosebit ce-l are in relatie cu acelea. Intre oameni toti sunt, sau pot fi, si tati, si fii. Nici nu e unit numai unul cu altul in calitatea exclusiva de tata si de fiu.

In Dumnezeu, Unul singur este Tatal, deci reprezinta toata parintimea si numai parintimea in relatie cu un unic Fiu, si Unul singur reprezinta toata fiimea si numai fiimea in raport cu Tatal si Duhul Sfant reprezinta o relatie speciala cu amandoi. De aceea, cand se cugeta si se numeste Tatal, El e inteles ca Tata exclusiv si avand in relatie cu El in mod total si pe Fiul; si cand e cugetat si numit Fiul, e inteles in relatie exclusiva si totala cu El si Tatal. Si in mod asemanator intelegem si pe Duhul Sfant. Si relatia aceasta, desi este atat de intima prin desavarsirea iubirii datorita nemarginirii fiecaruia si iubirii infinite a fiecaruia fata de ceilalti, ca o unire deplina, nu inseamna o confundare intre Ei.

Nu pot gandi si zice Tatal, fara sa gandesc si sa vad in El pe Fiul. De aceea, nu- I pot zice Tatalui sau Fiului Dumnezeu, fara sa vad in El pe Fiul, sau Duhul ca acelasi Dumnezeu.

Calitatea de Tata al unui singur Fiu, si numai de Tata, Il prezinta pe Tatal ca nevazutul exclusiv, ca iubirea de Tata fata de Fiul. Tatal nu e ca Persoana decat Cel ce iubeste pe Fiul ca Tata, deci nu pot sa- I spun Dumnezeu fara sa vad unit cu El ca Dumnezeu i pe Fiul. Iar Fiul s este numai Fiu si singur Fiu iubitor al Tatalui si de aceea nu pot sa cuget pe Fiul si sa numesc pe Fiul, ca Dumnezeu, fara sa- L vad in El si pe Tatal ca Dumnezeu.

Un om este tata al unui fiu, sau al mai multora, dar e si fiu al unui tata. Iubirea unui fiu omenesc nu- l uneste in mod total si exclusiv cu cel ce- i este tata, sau cu cel ce- i este fiu. Ci e unit cu fiecare din cei doi, sau cu mai multi fii pe care ii are. Nu vad in nici un om numai un fiu, ci si altceva, nici in tatal numai un tata, ca sa nu mai spun de mosii lui, de nepotii lui, de fratii lui. Deci cu nici unul din acestia nu este voit in mod exclusiv si total.

In Dumnezeu o Persoana n- are decat afectiunea de Tata din veci si pana in veci fata de un unic Fiu, iar o Alta numai afectiunea de Fiu in veci si pana in veci fata de un unic Tata, fiind Persoane coeterne si aflate in viata plenara comuna. Dar se arata si asa cunoasterea lumii, pe care a hotarat sa o creeze. Tatal nu poate sa nu se gandeasca si sa nu aiba in El exclusiv simtirea iubitoare fata de Fiul Sau ca unit cu El, ca unit in slava de Dumnezeu cu El. Pe cat este  El de Dumnezeu, pe atat este si Fiul, si viceversa. Nu vrea ca eu sa spun: "Tu esti Dumnezeu, iar El nu este Dumnezeu". El vrea sa spun: "Tu esti Dumnezeu impreuna cu El. Amandoi aveti aceeasi slava, a Aceluiasi Dumnezeu. Daca n- ai fi Tata al Fiului Dumnezeu, n- ai fi Dumnezeu. Esti Dumnezeu pentru ca Fiul tau este Dumnezeu. Sunteti impreuna Dumnezeu".   Fiind numai Tata si Tatal unui unic Fiu, nu voieste sa nu gandeasca unit cu Sine pe Fiul; nu voieste sa nu aiba in Sine, nedespartit de Sine, in toata gandirea si simtirea, deci in toata existenta, pe Fiul. Nu voieste sa nu se simta una in toate cele dumne zeiesti cu Fiul, desi pe de alta parte tocmai aceasta Il mentine vesnic in calitatea Sa de Tata, deosebit de Fiul, pent ru ca are singur pe Fiul si numai pe un unic Fiu. Unitatea Tatalui cu Fiul trebuie cugetata mergand mai departe: Tatal nu voieste sa nu traiasca si simtirea iubitoare a Fiului fata de Sine, deci uneste simtirea Sa de Tatal fata de Fiul cu trairea simtirii iubitoare a Fiului fata de Sine, fara sa se confunde prin aceasta cu Fiul. Tatal traieste ca Subiect simtirea Fiului fata de Sine, fara sa se confunde cu Fiul. Dar si in aceasta se vede unitatea neconfundata a Tatalui cu Fiul. Si cine nu simte in sine si simtirea de catre Tatal a simtirii Fiului?

Avem experienta acestui fapt si in relatiile dintre noi, oamenii. Deci cum n-ar fi ea nesfarsit mai intensa in relatiile dintre Persoanele dumne zeiesti? Si cum nu ne-ar obliga aceasta sa socotim pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfant un unic Dumnezeu, si, numind pe Tatal Dumnezeu, sa intelegem in El ca Dumnezeu, fara sa- I socotim trei Dumnezei, dar si fara sa- I confundam ca Persoane. Fiecare Persoana e purtatoare a intregii fiinte dumnezeiesti nerepetate, deci fiecare e Dumnezeul intreg, fara sa se desparta, dar si fara sa se confunde intre ele.

Iisus Hristos spune aceste lucruri in multe feluri, mai ales in Evanghelia dupa Sfantul Ioan. De pilda, raspunzand la intrebarea lui Filip: "Arata- ne noua pe Tatal ", El zice: "Cel ce M- a vazut pe Mine a vazut pe Tatal... Nu crezi tu ca Eu sunt intru Tatal si Tatal este intru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatal-Care ramane intru Mine-face lucrarile Lui. Credeti Mie ca Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine" (Ioan 14, 9- 11).

Fenomenul acesta il tratam in parte si noi, desi suntem fapturi create, marginite, dependente, aratand insa ca nu ne putem impaca cu nemarginirea. Cand vorbeste copilul, el simte ca prin el vorbeste si mama. Si nu numai el simte aceasta. Ci si cei ce cunosc si copilul si mama. Cei apropiati sufleteste nu vorbesc in mod izolat. Dar si faptele lor se afla intr-o anumita comuniune. Tatal vede in fapta vrednica a fiului si fapta sa. Dar tatal omenesc, fiind tata al mai multor fii, vede in fiecare fiu alt aspect de sine, nu se vede pe sine intreg intr-un singur fiu; el, chiar fiind in realitate tata al unui singur fiu, are putinta sa fie tata si al altor fii. De aceea nu se vede intreg intr-un fiu al sau. Vom adanci ideea unui singur Dumnezeu in trei Persoane si in modul urmator: O persoana trebuie sa aiba ca eu un tu , ca sa comunice intreolalta, si un el care sa- i uneasca din nou, in interesul pentru al treilea. O persoana trebuie sa vorbeasca cu o alta si in modul cel mai interesat si unificator de un al treilea, pentru a se simti fiecare fericita. La Dumnezeu, fiecare din aceste trei Persoane, cuprinzand intreaga fiinta nemarginita, nu e necesar sa fie o multime de persoane pentru a- si comunica mai mult fiinta.

Dar cea mai iubitoare relatie intre un Eu si un Tu are loc atunci cand una e Tatal celeilalte si numai Tata si al uneia singure. Daca Acest Tata ar fi si Tatal real sau posibil al altor fii si daca ar avea pe langa calitatea de Tata si pe aceea de fiu al vreunui alt tata, sau daca Fiul ar fi si el tata al unor alti fii, si ar fi nu numai fiu al unui tata, ci si al unei mame, iubirea intre ei n- ar mai avea toata fiinta si toata intensitatea iubirii de Tata exclusiv si de Fiu exclusiv. Dar daca acestia doi n- ar avea pe un al treilea tot atat de nemarginit si de exclusiv, pe care sa- L iubeasca impreuna, ar lipsi ceva care ii uneste si in alta forma pe cei doi. Dar acest al treilea nu poate fi impreuna Nascator cu Tatal al Fiului, nici impreuna Nascut al Fiului cu Tatal. El nu  poate fi un alt Fiu al Tatalui, sau un alt Tata al Fiului. Ci este Cineva care reprezinta atentia sau iubirea Tatalui fata de Fiul si raspunsul iubirii Fiului, ca Fiu, fata de Tatal. El ii  uneste pe amandoi prin atentia reciproca ce sporeste iubirea intre Ei, care- I intareste in calitatea lor de Tata si de Fiu. El  porneste de la Tatal, ca Tata, spre Fiul, ca afectiune de Tata si, ajuns in Fiul, se intoarce ca afectiune sporita a Fiului fata de Tatal.

Aceasta ii uneste in mod desavarsit in fiinta si in iubire, facand pe fiecare Dumnezeu deplin, dar nu trei Dumnezei, nefiind despartiti in nici un fel in fiinta si in iubire. Vom da o ultima si cuprinzatoare intarire a invataturii ca Dumnezeu este Unul, desi este in trei Persoane si fiecare e Dumnezeu deplin, fara a fi mai multi dumne zei, cu niste texte din Sfantul Grigorie de Nazianz. Adresandu-se celor ce afirmau , daca ar fi trei Persoane de fire a a dumnezeiasca, ar fi trei dumne zei, Sfantul Grigorie spune: "Dar care este lupta si argumentul nost ru impot riva celor doua partide impreuna (din care una afirma o confundare intr-un unic Dumnezeu a celor trei Persoane, alta le despar te in trei Dumnezei, n.n )? Pentru noi nu este decat un unic Dumnezeu, pentru ca una este Dumnezeirea. Si Cei ce sunt din ea raman in ea, desi credem ca sunt Trei. Caci nu este Unul mai mult Dumnezeu, iar altul mai putin Dumnezeu. Nici Unul mai inainte, iar altul mai putin. Nici nu se scindeaza in vointa si nu se imparte in putere.... ci Dumnezeirea este neimpartita in Cei ce se disting, daca trebuie sa vorbim pe scurt. E ca o unica lumina in trei sori ce se penet reaza in mod reciproc, fara sa se contopeasca. Cand privim la Dumnezeire, la cauza prima si la principiul unic (la monarhie), apare in cugetarea noastra unitatea ei. Iar cand privim la Cei Care ies din cauza prima in mod netemporal, fiind din ea si de aceeasi slava, cei inchinati sunt Trei".

La intrebarea adversarilor: "Oare nu e o unica dumnezeire si la Elini... Si la noi nu este tot neamul omenesc o unica umanitate? Dar totusi nu sunt multi zei si nu unul, ca si multi oameni?", Sfantul Grigorie Teologul raspunde: "Dar comunul uman poseda o unitate care este cunoscuta numai prin gandire. Indivizii sunt foarte despartiti prin timp, prin cele patimite si prin putere. Noi traim nu numai o compozitie (avand trupuri deosebite), ci si o opozitie intre noi si in noi insine. Nu ramanem nici intr-o singura zi curat aceia , cu atat mai putin toata viata, ci in trupurile si sufletele noast re este un flux continuu si o schimbare  neincetata. Nu stiu daca nu sunt asa nici ingerii si toata firea de sus si de dupa Treime, desi sunt simpli si mai intariti in bine prin apropierea de Binele suprem".

Dar cele trei Persoane dumnezeiesti sunt un unic Dumnezeu, pent ru ca fiecare reprezinta in alt mod fiinta dumnezeiasca cea unica si prin aceasta se intregesc altfel decat cele omenesti. Nu sunt Persoane mai mult sau mai putin uniforme, ca cele omenesti, si de aceea mai putin intregitoare. De fapt si la oameni e nevoie de un eu-tu si de un al treilea pent ru intregire. Dar la Dumnezeu e mai mare deosebirea si de aceea nu se repeta in ele fiinta, ci fiecare reprezinta toata fiinta, dar altfel, si de aceea Persoanele se intregesc mai deplin, fiind o intregire a celor trei roluri ale aceleiasi fiinte nerepetate.

Aceasta le face pe cele trei Persoane sa aiba deplin fiecare in Sine si pe celelalte doua. Fiinta, fiind nemarginita, nu se poate repeta, dar cele trei Persoane ale Ei nu se confunda, folosind fiecare in alt fel toata puterea fiintei intr-o comunicare reciproca. La oameni exista o comunicare intre persoanele apropiate corporal si spiritual, care poarta aceeasi fire, dar in mod repetat, ca intre niste noduri intre care sunt intinse niste fire. Uneori firele comunicative intre doua persoane sunt asa de multe, ca firea unica e traita de firea celeilalte aproape ca identica cu a sa. Dar nu poate trai fiecare persoana umana cu toate celelalte aceasta unitate, dat fiind distan a dintre ele. In a t viata viitoare, unde cunoasterea tuturor de catre fiecare in Hristos va avea o maxima dezvoltare, se vor apropia si persoanele umane de unitatea care este intre Persoanele Treimice, fiind unite si ele toate in Fiul cu Tatal prin Duhul Sfant, dar nu printr-o relatie asemenea celei dintre Persoanele divine.

In viata pamanteasca o persoana nu este legata prin fire mai multe sau mai putine numai cu firea repetata din alta persoana, ca un nod iradiant cu altul, ci cu mai multe astfel de noduri, cu unele prin mai multe fire, cu altele prin mai putine. Si pe masura ce o persoana e mai putin legata prin astfel de fire cu fiinta repetata in alte persoane, e mai moarta spiritual, fara ca aceasta sa faca sa inceteze subzistenta sa in firea proprie.

Modul unitatii Sfintei Treimi este astfel originea si ajutorul vesnic al unitatii intre fapturile constiente.