Rabdarea este o minte care intelege ca orice bucurie poarta cu ea germenii suferintei, si ca in orice suferinta sunt ascunse semintele bucuriei.

Cei ce au rabdare gasesc bucuriile din adancul suferintei. Ei se aseamana cu cei ce gasesc apa in desert, sau cu cei ce gasesc aur acolo unde nimeni nu-l vede.

Frica, dezgust si manie

Pacatele trebuie privite cu frica, pentru ca au puterea sa ne traga in iad,
cu dezgust, pentru ca murdaresc si uratesc sufletul,
cu manie, pentru a nu coabita cu ele.

Vanzare de suflet

Cel ce vrea sa se mantuiasca
trebuie sa-si vanda sufletul Lui Dumnezeu.

Cel ce se vinde pe sine nu mai are putere asupra sa,
caci aceasta o da altuia.

Este simplu,
se semneaza un pact cu Dumnezeu,
cedandu-se dreptul de proprietate asupra sufletului.

Ce mai ai de pierdut
atunci cand ti-ai vandut sufletul?

Polaritatea psihologiei religioase

Spiritualitatea este o cognitie coordonata, coerenta, fundamentata pe doua axe: una cumulativa si alta substractiva.

Psihologia cumulativa - misca mintea spre "mai mult" sprijinandu-se pe forme - reprezentari mentale simple sau elaborate - (cumulare de virtuti -perceptii virtuoase-: pace, fericire, frumusete, salvare "Doamne ajuta-ma pe mine" - sinele se afirma ) cu rezultanta stari extatice din ce in ce mai pure.

Psihologia substractiva - misca mintea spre "mai putin" cu rezultanta identificarea "adevarului" - esentei ultime a realitatii (formal "saracie", "lasarea lumii", "simplificare", "ajuta-i pe ceilalti, Doamne" - sinele, in principiu, "se sustrage")

Este important sa stim sa le combinam armonios,
sa stim pe ce coordonata ne aflam la un moment dat.

Lucrarea este aceasta: a sti sa umpli mintea si a sti sa o golesti.

Aceasta presupune doua aspecte: "cat" si "cum", adica cat umpli si cat golesti, cum umpli si cum golesti.

Cand plinul devine gol si golul devine plin este atinsa desavarsirea.
Cand nimicul este preaplin si preaplinul nimic, lectia cognitiei este perfect invatata.

“Iarta-I ca nu stiu ce fac”

Indiferent de pacat, fie uciderea Lui Dumnezeu, uciderea unui simplu om sau cel mai fin pacat al parerii de sine…toate acestea au la baza “necunoasterea”.

Desi se spune ca mandria este pacatul radacina,
vadit este ca samburele mandriei “necunoasterea” este.

Nici cand ucidem, nici cand ne mandrim, “nu stim ce facem”.

Daca Lucifer L-ar fi cunoscut pe Dumnezeu pe deplin,
si s-ar fi cunoscut pe sine pe deplin,
instinctul mandriei nu ar fi avut nicio baza de manifestare,
nu putea sa apara la lumina evidentei.

Mandria este una din fiicele intunericului (mintii).

Omul se mandreste cand nu se cunoaste pe sine,
si nu-i cunoaste pe ceilalti.

Sacrificiul in budism

Budismul mahayana nu este centrat pe venerarea lui Budha.
Este centrat pe actiunile care au la baza dragostea pentru toata faptura. Budha este venerat pentru ca reprezinta iubirea universala care imbratiseaza toate fiintele fara exceptie. Prin admiratie contemplativa propriul continuu mental este aprins de aceasta iubire extraordinara – seva mahayanei.

Budismul mahayana si sacrificiul sunt doua expresii sinonime.
Nu este cazul budismului hinayana.

Mahayana, in esenta, nu este un sistem religios ci este un tip de minte. Este o minte "mare" - "maha" luminata de iubirea pentru toata faptura, capabila sa lucreze neincentat pentru binele fiecarei fiinte. Fiecare actiune este "sacrificata" pentru bunastarea celorlalti, pana la salvarea tuturora de orice forma de suferinta. Cineva poate sa spuna ca este mahayanist, dar daca nu are aceasta dragoste arzanda, se afla de fapt tot in hinayana - are o minte "mica" ("hina") care cauta sa se salveze in primul rand pe sine.

Sacrificarea propriului trup pentru binele altora este explicata in cadrul primei paramita -generozitatea - (paramita = perfectiune - pentru ca motivatia actiunii de “a da” este dragostea neconditionata – bodhicitta ). Circumstantele in care propriul trup poate fi sacrificat pentru binele altora au fost expuse de Shantideva (budist indian / Universitatea din Nalanda – sec. 8 e.n.).

Expresia liturgica a propriului sacrificiu pentru binele tuturor fiintelor, fie angelice, umane sau demonice se regaseste aproape in fiecare sadhana (rugaciuni similare acatistelor care insa contin actiuni proprii dupa versetele de veneratie) specifica budismului Vajrayana, o particularitate a budismului Mahayana.

Sacrificiul liturgic se regaseste in ofrandele interioare fie sub forma nectarului (similar “apei vietii”) fie sub aspectul unui univers in miniatura (mandala) care exprima toate existentele.

Masura iubirii este masura smereniei.

Trebuie sa intelegem ca avem un Dumnezeu smerit.
Adancimea smereniei Lui este de o frumusete covarsitoare, mai presus de orice alta frumusete.

Ce inseamna sa-L iubim pe Dumnezeu?

Inseamna, in primul rand, sa ne gandim tot timpul la El.

Cand ne gandim cu placere la cineva?
Atunci cand sesizam calitatile acelei persoane.

Deci cunoasterea Lui Dumnezeu incepe cu adancirea mintii in calitatile Lui.

Aceasta "legare" puternica de Dumnezeu, nascuta din fascinatie, este eliberatoare.

Calitatile Lui Dumnezeu sunt nesfarsite.

O parte din cele inteligibile, deduse din experienta mundana:

Este curatenie desavarsita,
bucurie inepuizabila, fara sfarsit,
usurime a mintii si inimii,
frumusete rapitoare,
unica sursa din care vin toate puterile,
gingasie, delicatete,
lumina si claritate,
smerenia cea mai adanca,
singura aripa sub care ne putem gasi un refugiu sigur,
mult iertator,
zambitor,
simplu, unitar,
ingaduitor cu cei ce privesc catre El,
a toate iubitor,
generos fara limite,
dulce ca mierea,
mai parfumat ca trandafirii,
de o adancime nesfarsita,
tacere intelegatoare,
atotputernic,
purificator a toate,
atotprezent,
mangaietor,
imbratiseaza cu dragoste totul,
invatator - aprinde cu focul cunostintei fiintele,
sensibil.

De ce se roaga budistii pentru toate fiintele?

Pentru ca fericirea unui numar infinit de fiinte este mult mai importanta decat o singura fericire, fericirea proprie.