![]() |
Citat:
Simultan cu toate cele șase trâmbițe (care între timp au murit), trâmbița și Domnul Pucios odată cu ele: “Domnul și sfânta Virginia au trâmbițat cuvinte din cer peste cetățile, locurile ce adună mai mulți creștini, dar și în chip restrâns, aducând la lumină întunericul în care ei s-au pierdut, și mereu chemându-i neobosit spre sfințenie.”(v. Prefața din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, Ediția 2006, pag. 314) Uneori mai erau și intruși, care trâmbițau și ei cum îi bătea capul: “... — Verginico, cine a trâmbițat din trâmbiță? — Doamne, eu am trâmbițat. — Cu ce trâmbiță ai trâmbițat? — Doamne, am trâmbițat cu trâmbița bărbatului acesta, că a venit la mine și mi-a dat să cânt. Eu n-am vrut să cânt,[...] și a vrut să cânte el cu ea, și trâmbița nu a cântat, și mi-a dat mie să cânt cu ea. Eu nu vreau să cânt, dar,[...]Doamne, dacă eu am greșit că am trâmbițat, să mă ierți și să nu mă pedepsești. — Verginico, să nu mai trâmbițezi, să nu le mai faci voia, căci ei vor să vadă semne și minuni prin tine" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25 decembrie 1964) Mare taină cu aceste trâmbițe, mare taină! Cine nu crede, o să vadă el! |
Citat:
|
Citat:
Normal ar fi ca toate zilele să fie femei, dacă admitem că au trup cu viață într-însul, ca să li de diferențieze sexul (bărbătesc sau femeiesc) prin pipăire, sau măcar prin simpla contemplare. Iar dacă n-au trup, n-au nici sex, și toată teoria asta care personifică zilele ca într-un basm de adormit copiii, nu e decât o minciună gogonată. Nu ar fi singura minciună și nici singura gogomănie a pucioșilor, de altfel. |
Citat:
Și ea, sfânta Duminică, se ține spre binecuvântare și odihnă și împăcare și pace cu Cerul, și după Chipul ei sunt și celelalte zile vii; deci se ține de sâmbătă seara de la apusul Soarelui până luni dimineața la răsăritul soarelui așa cum ne învață Domnul care grăiește peste pământ și se mărturisește și se pregătește întru venirea Sa și s-a și scris mai dinainte prin prooroci ca să se știe ce anume se va împlini la plinirea vremii așa cum este scris. Iar goglindomania gogomanilor, deci gogomănia este a acelora care vor crede pe alții și anume pe acela care tot așa precum proorocea sf. Verginica în patul său, va proorocii de la cel rău în contra acestei lucrări. „... Vai de omul care se face cârciumar! Vai de omul care în zilele de post vinde carne, care vinde băutură în zilele de post! Fiilor, va veni un om și va spune: „Această lucrare e mincinoasă“. Dar Eu vă spun să luăm aminte, că se va deschide pământul și îl va înghiți pe acest om și mulți dintre voi vor cădea, căci va veni și va vorbi la fel în patul său ca și vasul Meu, și va vorbi contra lucrului Meu și a lucrării Mele și va fi mare război. ” (CLD din 25.04.1973) Deci se amintește de slava Domnului care pe vremea lui Moise s-a arătat și i-a mistuit pe cei necredincioși și cârtitori și potrivnici care s-au revoltat împotriva lui Moise și au vrut să-l ucidă cu pietre și pe el și pe Aaron și pe Iosua și pe cei care mai erau cu ei... Dar Moise le-a luat apărarea și a trimis pe Aaron să tămâieze între ei ca să se oprească mânia Domnului căci se făcea moarte multă în popor și pământul deschizându-se a înghițit pe mulți atunci. Dar pentru rugăciunile lui Moise s-a oprit prăpădul în popor, slavă ce a sfințit prin această jertfă sfântă adunarea și a încet murmurul și nemulțumirile și neascultarea... căci nu mai vroiau să-l asculte pe Moise zicând că e un simplu om și că cu ce e el mai grozav ca ei? Iar Moise le-a luat apărarea înaintea Domnului de mii de ori, și doar așa, pentru Moise a primit Domnul să-i conducă El însuși la pământul făgăduinței... în care I-a dus și pe care li l-a dat lor... l-a dat fiilor, seminției lui Avraam, căci părinții lor s-au răzvrătit deși au văzut minunile Domnului făcute înaintea lui faraon și minunile cele mari și de aceea au murit cu toții în pustie, din pricina necredinței lor. |
Citat:
Dar sigur că trebuie să plinești și cele 10 porunci dacă ai căzut din Credință, dacă iar ești robit de firea trupească, și făcându-le vei fi viu în Domnul pe Cale, dar credincioșii nu au nici o robie ori datorie, ci ei, având Credința, se desăvârșesc prin Har ca femeia liberă a Ierusalimului Ceresc, Noul Ierusalim, dar dacă tu vrei să te desăvârșești atunci trebuie să te lepezi de tine însuți, să vinzi tot ce ai și să împarți săracilor, să-ți iei crucea ta și să-i urmezi lui Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, până unde va fi, până dincolo de mormânt, pe golgota, în iad, în Rai, oriunde, în veșnicie. Căci acolo unde va moșteni El vom primi și noi prin El făgăduința odihnei și fericirii, Viața Veșnică, ca fii ai binecuvântării și nu ai blestemului legii, căci blestemat este cel de sub lege și el se luptă și prigonește pe cel ce este în Credință, căci fiul lui Agar, deși și el fiu al lui Avraam nu a moștenit ca Isaac făgăduința Credinței ce s-a dat fiului născut din Sarra care este născut nu din fire bărbătească ci din făgăduința lui Dumnezeu. Deci de aia e mai mare Darul prin sf. Verginica decât Darul prin Moise căci prin Credința în Cuvântul lui Dumnezeu vine de sus biruința împotriva acestui veac viclean și desfrânat, rău și fățarnic, veac necredincios: „... Ce a fost cu Moise? Ce a fost cu Avraam? Ce a fost cu Ilie, ? Ce a fost cu Noe? Voi sunteți mai mult decât aceștia, măi tată. Sunteți cei de pe urmă, sunteți sfârșitul acestui veac. ... În curând se va da pe față că un singur Dumnezeu este și o singură lucrare și un singur plan este. ... Israele, Israele, copilașii Mei, pe cei care v-au dus pe voi în temniță, Eu i-am certat și i-am alungat și am luat cheile din mâna lor.”(CLD 15-04-1973) |
Citat:
|
Citat:
Mai termină cu aberațiile și cu jocurile de cuvinte, că aici pare a fi un Forum serios, nu e circ. Auzi, ziua Soarelui și a Lunii! Păi ziua Soarelui e SunDay, adică Duminica, iar Ziua Lunii e MoonDay, adică Luni, și ziua lui Marte e Marți, și ziua lui Mercur e Miercuri, și ziua lui Jupiter/Joe este Joi, și ziua lui Saturn este SaturDay adică Sabatul, deci Sabatul e ziua lui Saturn care își devoreză copiii. Auzi, cică ne iubim cu sfințenie,unii pe alții, noi pucioșii! Așa cum se iubeau Trâmbițele apocaliptice, văzuși mai sus? Cică (citez din memorie) "Veronica, e dușmană pe Verginica și poartă această dușmănie pentru profeție..." și (citez din nou) "Veronica singură se osândește, fiindcă urăște. În loc să se bucure că Dumnezeu hrănește poporul, ea urăște" Ia să te speli matale pe cap cu așa "trâmbițe", care trâmbițează porunca urei și a dușmăniei, și să nu ne mai bați la cap cu ele. Și vezi că vorbești cam mult și spui numai prostii. Vorba multă, sărăcia de duh a omului. |
Citat:
Și nu ne mai intoxica cu citate pucioase, please. Lasă propaganda pe altă dată, când o șă-ți cerem noi, ceilalți, dacă o să ne plictisim. |
Citat:
Dar sigur că trebuie să plinești și cele 10 porunci dacă ai căzut din Credință, dacă iar ești robit de firea trupească, și făcându-le vei fi viu în Domnul pe Cale, dar credincioșii nu au nici o robie ori datorie, ci ei, având Credința, se desăvârșesc prin Har ca femeia liberă a Ierusalimului Ceresc, Noul Ierusalim, dar dacă tu vrei să te desăvârșești atunci trebuie să te lepezi de tine însuți, să vinzi tot ce ai și să împarți săracilor, să-ți iei crucea ta și să-i urmezi lui Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, până unde va fi, până dincolo de mormânt, pe golgota, în iad, în Rai, oriunde, în veșnicie. Căci acolo unde va moșteni El vom primi și noi prin El făgăduința odihnei și fericirii, Viața Veșnică, ca fii ai binecuvântării și nu ai blestemului legii, căci blestemat este cel de sub lege născut din fire și el se luptă și prigonește pe cel ce este născut în Credință, căci fiul lui Agar, deși și el fiu al lui Avraam, născut după fire, nu a moștenit ca Isaac făgăduința Credinței ce s-a dat fiului născut din Sarra care este născut nu din fire bărbătească ca Ismael ci din făgăduința lui Dumnezeu care a făgăduit celei sterpe că va ridica ocara ei dintre oameni. Deci de aia e mai mare Darul prin sf. Verginica decât Darul prin Moise căci prin Credința în Cuvântul lui Dumnezeu vine de sus biruința împotriva acestui veac viclean și desfrânat, rău și fățarnic, veac necredincios: „... Ce a fost cu Moise? Ce a fost cu Avraam? Ce a fost cu Ilie, ? Ce a fost cu Noe? Voi sunteți mai mult decât aceștia, măi tată. Sunteți cei de pe urmă, sunteți sfârșitul acestui veac. ... În curând se va da pe față că un singur Dumnezeu este și o singură lucrare și un singur plan este. ... Israele, Israele, copilașii Mei, pe cei care v-au dus pe voi în temniță, Eu i-am certat și i-am alungat și am luat cheile din mâna lor.”(CLD 15-04-1973) Citat:
Și n-am căprițele mele, n-am decât căprițe negre așa de negre ca și neghinele, și se distrează prin inima mea și nu știu să le deosebesc de oițele albe ca să le scot afară pe căprițe din staul și să nu mă mai îndemne să împung pe nimeni... cu bucuriile mele sadice, sau cinice. Iar cu cercuirea în carne la învârtoșarea inimii? Nici cercuirea și nici necercuirea nu înseamnă ceva și ele sigur nu te mântuiesc că le ai sau nu le ai deci nu reprezintă absolut nimic sub soare, și nu ești mântuit într-un fel sau în altul dacă le arăți sau nu le arăți ci ambele sunt făcute și se fac sau nu se fac doar în omul cel nou care a înviat întru Hristos Iisus, în Cuvântul lui Dumnezeu. |
Citat:
8 Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt și I-a arătat toate împărățiile lumii și slava lor. 9 Și I-a zis Lui: Acestea toate Ți le voi da Ție, dacă vei cădea înaintea mea și Te vei închina mie. 10 Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini și Lui singur să-I slujești". |
Citat:
Dar dacă te bucuri de răul altuia, apăi atunci ești un pucios desăvârșit. Și ce-i cu Pătlăgica asta de la Tulcea, o fi vreun alt Nou Ierusalim cu iz de hidrogen sulfurat? |
Citat:
Deci ai văzut Edenul, ai văzut taină? Te-ai uitat din satelit la Rai? Ai văzut locul unde a intrat păcatul în gLume prin primii oameni? Vechiul Rai este la răsărit de Pucioasa, căci la Pucioasa Glodeni a fost plămădit omul din țărână și de acolo a fost dus și așezat în Raiul desfătării, la Pătlăgeanca, pe care păcătuind l-a pierdut. Dar bârna e mare pentru unii... și de ce căutați în altă parte Vechiul Eden pierdut? El era de mult sub ochii noștrii! Sau nu a fost cine să vadă, căci au crezut că a dispărut de pe pământ ori că a fost ceva imaginar... A fost și este real și tainc totodată, și din mijlocul Edenului ieșea un râu și de la Rai se împrțea în 4 brațe, și în mijlocul Raiului erau pomii Cunoștinței binelui și a răului dar și pomul Vieții. Deci Raiul nu e totuna cu Edenul, ci în Eden a sădit Dumnezeu un Rai. Amu, ce să pricepem de aici? Că cele patru brațe ale râului Edenului, la răsărit de Pucioasa, sunt Chilia, Sulina și Sfântul Gheorghe? Să nu se supere Sfântul pe noi, că l-am trecut ultimul, după Sulina. Adică, cei patru evangheliști erau trei: Luca și Matei. Și noi, care credeam că raiul pe pământ e la Pucioasa! Când colo, iată! E la Pătlăgeanca! Probabil că acolo s-au cultivat primele pătlăgele de pe pământ. Să ne spună Vsovi, care le știe pe toate, dacă s-au găsit ceva urme arheologicie de pătlăgele fosilizate, ca să credem și noi basmul ăsta cu Raiul de la Pătlăgeanca. Mare e grădina lui Dumnezeu! În ea sunt mulți pucioși care sădesc pătlăgele, pe care le sapă și le udă cu patru brațe, dar cele patru brațe sunt trei: brațul stâng, și brațul drept. Pe grădinarul-șef îl cheamă Vsovivi. El culege pătlăgelele și le mănâncă, plescăie din buze și apoi ne suipă nouă sâmburii în ochi. De aia ne dor ochii, când stăm mult timp holbați pe ecranul computerului. Facerea, cap. 2: 10 Și din Eden ieșea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărțea în patru brațe. 11 Numele unuia era Fison. Acesta înconjură toată țara Havila, în care se află aur. 12 Aurul din țara aceea este bun; tot acolo se găsește bdeliu și piatra de onix. 13 Numele râului al doilea este Gihon. Acesta înconjură toată țara Cuș. 14 Numele râului al treilea este Tigru. Acesta curge prin fata Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul. |
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
Păi cum să se aprindă? Păi sfinții (zilele cele vii) care suferă dureri de la cei ce nu postesc nu sunt adulterini și nici nu cad în ispită ca să curvească, ci doar oamenii cad, oamenii păcătoși care se ispitesc și poftesc femeia străină din lăcomie la toate. Citat:
Am dat și eu un mic citat și m-ai și trimis să mă evacuez, dar l-am dat să vezi că nu vorbesc de la mine ci după scripturi, după prooroci... deci după Domnul. Iar propagandă negativă pe aici face Maria Margareta că eu mi-am mărturisit doar Credința deci nu fac nici o propagandă că n-am absolut nici un minteres ci am mărturisit din pură fericire de a afla și a cunoaște Adevărul sperând că e și în folosul celor ce doresc să afle că și totuși Dumnezeu este Unul, și nu e Acela care este și nu un mort sau unul pe care-l vor oamenii fie să fie fie sp nu fie... |
Citat:
Si eu care credeam ca imparatia lui Dumnezeu este inauntrul nostru, nu localizata intr-un mic punctulet de pe suprafata pamantului...si ca sotia Mielului este acest pamant invesmantat in lumina lui Dumnezeu... Credeam...visam... Vise desarte oare, aceasta Imparatie a lui Dumnezeu pe pamant? |
Citat:
„... Iar propagandă negativă pe aici face Maria Margareta că eu mi-am mărturisit doar Credința deci nu avocățesc și nici nu mă cert cu ea și nici cu tine și nu fac nici o propagandă că n-am absolut nici un minteres ci am mărturisit din pură fericire de a afla și alții și a cunoaște Adevărul sperând că e și în folosul celor ce doresc să afle că, și totuși, Dumnezeu este Unul, și Acela este Cerele este și nu un mort sau unul sau altul pe care-i vor oamenii fie să fie după cum vor ei fie să nu fie... după cum vor ei. ” Deci nu dau vina pe MM și sigur că Îpărăția Cerurilor este înăuntrul nostru, dar Raiul Desfătării ca localizare este la Pătșăgeanca, și aia a mai rămas din el pe pământ odată cu părăsirea de către om a Împărăției Cerurilor din noi. |
Citat:
interesant ce ai zis aici, totusi: "și totuși, Dumnezeu este Unul, și Acela este Cerele este și nu un mort sau unul sau altul pe care-i vor oamenii fie să fie după cum vor ei fie să nu fie... după cum vor ei. ” Poti explica? care este adevarul, vsovivi? |
Citat:
Păi draga mea AngelicaKroner, nu se poate să iei în seamă ce vrei tu și să neglijezi ce vrei tu ca să iasă ce vrei tu; Unde ai uitat pe brațul Tătaru? Adică Tigrul cum ar veni? Raiul de la Pucioasa e un nou Rai sădit în Eden dar cel vechi e la Pătlăgeanca și se vede ce s-a ales de el căci s-a despărțit de Cer. |
Citat:
Păi voi ar trebui să cunoașteți cine e marmota, și care e staniolul, dar voi nu vă uitați și în inima voastră și nu căutați la Dumnezeu ci vă luați după fața de lux a omului și așa vedeți mereu viceversa... fiindcă ascultați de nenia cu pisikaa în lesă și de tanti grijania pentru că ea vă face cafea neagră și bună, bună de tot și aburitoare și apoi la o șezătoare vă ghicește în zaț ce nebunie de pe urmă o să căpătați voi în viitor așa ca o mare realizare împreună cu ceilalți farisei și cărturari... și voi credeți și ascultați de ea și râvniți acel vis foarte frumos și bun, bun de tot. Dar degeaba vorbim că voi persiflați și vă jucați la marginile iadului... și acolo n-ai ce să faci decât să-ți furgăsești cu ironia, pălăria, și apoi marmota te ajută și ea și înveșește în staniol tot ce a rodit pisikaa și împreună, amândouă le acoperă, roadele cu nisisip... ca să dispară potoareaoarea... ce iese de la puteroareoare. Asta e. Iar acolo am zis că nu este pentru cine se pregătește ci pentru cine se nimerește, căci mulți chemați și puțini aleși, adică este pentru cine ia aminte. |
Citat:
dar cei alesi, la ce iau aminte ? Cine ia aminte, la ce? cine "se nimereste" inseamna "cine ia aminte", sau este ceva la voia intamplarii? Sa nu iei numele Domnului in desert, te rog. |
Citat:
Deci Domnul a replicat satanei că nu este suficient să te închini Tatălui în timp ce slujești poftelor celor rele ci trebuie să și asculți de Dumnezeu adică să-i fi credincios, căci în Duh și în Adevăr sunt închinătorii care sunt pe placul Tatălui, adică în Iubire și Smerenie și nu în trufia și fala vremelnică a „vieții” de sub soare. Deci nu este vorba de mândrie căci am spus că mărimea lor mai mult decât Moise și Ilie și Noe și Avraam vine din Darul mult mai mare dat celor din urmă de către Dumnezeu, căci ei sunt mai mici și sunt cei din urmă și de aceea sunt ei printre cei dintâi, căci mulți dintre cei din urmă vor fi cei dintâi și mulți dintre cei dintâi vor fi cei de pe urmă. |
Citat:
Cum o fac? In Duh si in Adevar, dar cum? Ce inseamna in Duh si in Adevar? Poftele cele rele care sunt? Cine ( cum sunt cei care) se inchina la mamona? Este mindrie pentru ca daca sunt cei alesi, nu ei insisi se ridica in slava, ci slava le-o da Dumnezeu si slava lui Dumnezeu ei aduc, nu se slavesc pe ei insisi. |
Citat:
Deci Domnul a replicat satanei că nu este suficient să te închini Tatălui în timp ce slujești poftelor celor rele ci trebuie să și asculți de Dumnezeu adică să-i fi credincios, căci în Duh și în Adevăr sunt închinătorii care sunt pe placul Tatălui, adică în Iubire și Smerenie și nu în trufia și fala vremelnică a „vieții” de sub soare. Deci nu este vorba de mândrie căci am spus că mărimea lor mai mult decât Moise și Ilie și Noe și Avraam vine din Darul mult mai mare dat celor din urmă de către Dumnezeu, căci ei sunt mai mici și sunt cei din urmă și de aceea sunt ei printre cei dintâi, căci mulți dintre cei din urmă vor fi cei dintâi și mulți dintre cei dintâi vor fi cei de pe urmă. Citat:
Pui atâtea întrebări contrazicătoare că nu știu ce să-ți răspund, și nu ți-am spus să nu te miri... Simplu. (așa fac voia lui Dumnezeu) Iar cei ce slujesc lui mamona sunt cei ce se închină la satana. Citat:
Deci vezi ți-ai știut răspunde fără să vrei, deci nu trebuie să mă întrebi pe mine căci nu știu eu prea bine Adevărul ci Cuvântul lui Dumnezeu. |
Citat:
Si te rog, nu atribui vorbele spuse de mine Angelicai! În prealabil postat de AngelicaKroner Fac cei alesi voia lui Dumnezeu? Cum o fac? Cine ( cum sunt cei care) se inchina la mamona? iarta-ma pentru tonul vorbelor mele, nu vreau sa-ti ranesc sufletul, ca mi-e drag. |
Citat:
Păi sensul este că ei sunt și vor fi mai mult decât aceia căci este Cuvântul lui Dumnezeu cu ei mai mult ca și cu aceia, deci în Ceruri sunt ei mai mult și nu pe pământ, și nu fiindcă au râvnit ei la bogățiile și împărățiile de sub soare, căci n-au râvnit ci le-au dăruit săracilor averile lor, deci ei nu se închină diavolului și nu slujesc lui mamona, ca să se ispitească pentru deșertăciuni din duhul minciunii măririi de sine, căci au lepădat poftele și „fericirile” cele din gLume. Deci Domnul a replicat satanei că nu este suficient să te închini Tatălui în timp ce slujești poftelor celor rele ci trebuie să și asculți de Dumnezeu adică să-i fi credincios, căci în Duh și în Adevăr sunt închinătorii care sunt pe placul Tatălui, adică în Iubire și Smerenie și nu în trufia și fala vremelnică a „vieții” de sub soare. Deci nu este vorba de mândrie căci am spus că mărimea lor mai mult decât Moise și Ilie și Noe și Avraam vine din Darul mult mai mare dat celor din urmă de către Dumnezeu, căci ei sunt mai mici și sunt cei din urmă și de aceea sunt ei printre cei dintâi, căci mulți dintre cei din urmă vor fi cei dintâi și mulți dintre cei dintâi vor fi cei de pe urmă. Citat:
Simplu. (așa fac cei aleși voia lui Dumnezeu) Iar cei ce slujesc lui mamona sunt cei ce se închină la satana. Păi tocmai asta e, dragă Maria Luisa, cine nu ia în deșert numele Domnului aceia se smeresc și iau aminte știind că Adevărul nu este la voia întâmplării. Vezi ți-a știut ea răspunde și și-a răspuns și ei, deci ți s-a răspuns dragă AngelicaKroner, de sus fără să te forțezi cu mii de întrebări deci nu trebuie să mă întrebi pe mine căci nu știu eu prea bine Adevărul ci Cuvântul lui Dumnezeu este, și iată că e foarte simplu de aflat răspunsul. Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Dar totuși care e întrebarea și nu întrebările... că doar era vorba despre sfânta Duminică și după chipul ei, sfântul Luni, sfântul Miercuri și sfânta Vineri care suferă ei de la atâtea răni câte le fac lor oamenii uituci și apoi nemulțumiți |
Citat:
Dar asta nu poate să-ți dea dreptul ca să judeci pe proorocii și trimișii lui Dumnezeu, ci mai degrabă ar trebui să-i primești și să-i cinstești exact așa ca și cum L-ai primi pe Dumnezeu... că defapt chiar pe El Îl primești și nu pe altcineva căci este scris despre ei : „cine vă primește pe voi pe Mine mă primește și cine mă primește pe Mine Îl primește pe Cel Carele M-a trimis pe Mine” |
Citat:
Poate ca Dumnezeu a dat fiecaruia dintre noi cate un raspuns azi . Multumesc! :) |
Citat:
6 Mă mir că așa degrabă treceți de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, 7 Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură și voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. 8 Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! 9 Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit – să fie anatema! |
Citat:
Păi draga mea, n-ai bolduit corespunzător ci din plăcerea de a da anateme voi, sectanților sau ereticilor, sau ce știu eu cui, iată că inclusiv sfinților și proorocilor vă apucă să dați dacă nu chiar lui Dumnezeu, deci n-ai bolduit corespunzător cu sensul textului și dacă citeai cu luare aminte, dacă aveai decența de a citi cele două capitole înainte de a cita de acolo, atunci ai fi înțeles că sf.Ap. Pavel se referea prin acea altă Evanghelie tocmai la Evanghelia propovăduită de el însuși pe care creștinii o socoteau o altă Evanghelie și a pus-o în contrast ca să scoată până la urmă ce înseamnă defapt altă Evanghelie, și prin acest discurs înțelept el întărește Galatenilor credința că Evanghelia lui Iisus Hristos propovăduită neamurilor de el și care a fost primită de el de la Iisus Hristos în chip minunat este aceiași cu a Apostolilor, și le și explică și le arată ce înseamnă defapt o altă evanghelie. Și deci o altă evanghelie nu însemnă altceva decât „evanghelia” slujirii păcatului și a fățărniciei, căci iată ei, degrabă începeau să asculte de un om sau de un alt om sau să se lase seduși și introduși în oastea lui Apgar de frica iudeilor, și astfel începeau să țină zile, luni, anotimpuri și ani pământești adică incepeau să slujească lumii și poftelor trupești și fățărniciei, deci foarte repede au ajuns ca să slujească păcatului atrăgându-l în fățărnicie până și pe Barnaba: „6. Mă mir că așa degrabă treceți de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, 7. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură și voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. 8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! 9. Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit – să fie anatema!” și în cap 2 ajunge la a înfrunta până și pe Chefa pentru Hristos: ”11. Dar cand Chefa a venit in Antiohia, eu pe fata i-am stat impotriva, caci vrednic era de infruntare. 12. Fiindca inainte de a fi venit unii de la Iacob, el manca impreuna cu paganii; dar cand au venit aceia, el se ferea si se tinea deoparte, temandu-se de cei din taierea'mprejur. 13. Si'mpreuna cu el s'au fatarnicit si ceilalti iudei, incat pana si Barnaba a fost atras in fatarnicia lor. 14. Dar cand eu am vazut ca ei nu calca drept, dupa adevarul Evangheliei, i-am zis lui Chefa, in fata tuturor: Daca tu, care esti iudeu, traiesti ca paganii si nu ca Iudeii, de ce-i silesti pe pagani sa traiasca precum Iudeii? 15. Noi suntem din fire iudei, iar nu pacatosi dintre pagani; 16. stiind insa ca omul nu se indreptateste din faptele legii, ci numai prin credinta in Iisus Hristos, am crezut si noi in Hristos Iisus, pentru ca din credinta in Hristos sa ne indreptatim, iar nu din faptele legii; caci din faptele legii nimeni nu se va indreptati. 17. Dar daca'n cautarea noastra de a ne indreptati in Hristos ne-am gasit si pe noi insine pacatosi, este oare Hristos slujitor al pacatului? Fereasca Dumnezeu! ” Astfel Evanghelia dăruită Apostolilor pentru cei tăiați împrejur și pentru iudei precum și cea dăruită în chip minunat prin sf. Ap. Pavel pentru neamuri, este defapt una și aceiași și este pentru toată făptura, căci una sunt în Hristos atât cel tăiat împrejur cât și cel netăiat împrejur și nimeni nu se îndreptățește prin faptele legii ci numai prin Credința în Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Deci vezi ce înseamnă altă evanghelie? Fățărnicia și frica de iudeii ce se îndreptățesc din faptele legii respectiv „evanghelia” slujirii păcatului! Defapt sunt unii ce aduc tulburare căci voiesc astfel să facă schimbări de Evanghelie în sensul fățărniciei sau al păcatului și lor le-a dat sf. Pavel ANATEMĂ! Și acest lucru, că slujește fățărniciei, mândriei sau păcatului, nici într-un caz nu poți afirma despre Cuvântul lui Dumnezeu, ca să zici altă Evanghelie ca și cum prin Cuvântul lui Dumnezeu se slujește păcatul sau fățărnicia sau mândria sau vrea cineva să placă oamenilor sau gLumii. Deci nu este alta decât numai una: Mântuirea și plinirea Apocalipsei de la Dumnezeu. |
"Deci vezi ce înseamnă altă evanghelie? Fățărnicia și frica de iudeii ce se îndreptățesc din faptele legii respectiv „evanghelia” slujirii păcatului! Defapt sunt unii ce aduc tulburare căci voiesc astfel să facă schimbări de Evanghelie în sensul fățărniciei sau al păcatului și lor le-a dat sf. Pavel ANATEMĂ!"
Vsovivi, ai vreo problema cu evreii cumva? Ti se pare legea lasata de Dumnezeu "o evanghelie a pacatului"? |
Citat:
Deci nu am scris că VT sau Legea și Proorocii este o evanghelie a păcatului, așa că nu știu cum ți-a venit ideea asta, ci prin ea, prin toată Evanghelia (VT,NT+Ap și CLD), s-a închis tot păcatul în sfintele scripturi, și astfel s-a pus sub blestem tot cel ce se bagă în oastea fiilor lui Apgar ca prigonind pe fiii lui Sarra să se îndreptățească ei din faptele legii căci nu e altceva decât slujirea firii trupești decăzute, slujirea lăcomiei, adică nemulțumirea ce vine din mila de sine ce se crede vrednică pentru că slujește nu lui Iisus Hristos Carele este Legea și Proorocii, ci iată slujește idolului îndreptățirii faptelor legii. Dar Legea este Iisus Hristos Carele a lucrat prin Lege lucrare pentru necredincioși, pentru trup prin Duh de rugăciune și apoi prin Credință dăruind Har. Deci Legea și Proorocii au fost date ca să călăuzească și să pregătească poborul spre Iisus Hristos, spre Cuvântul lui Dumnezeu, pe cei păcătoși, necredincioși, răi și nemulțumiți ca prin călăuzirea legii ei să ajungă la Credință respingând și alungând pe toți fii lui Apgar, mama lui Ismamonil. :44::57:......:64: |
Citat:
|
Citat:
Deci noi suntem Israelul cel nou, adevăratul Israel cel din creștini, din români, căci tot creștinul e român dacă e creștin. Căci Israel înseamnă răbdare îngerească în ispite și încercări și dureri și prigoane și robii, răbdare ca dar de sus, de la Domnul... așa încât să nu păcătuiești, să nu te mândrești și să plinești toată ascultarea... neispitind pe Dumnezeu, adică urmând lui Iisus Hristos fără ca să hulești pe nimeni, ci să-i iubești pe toți supunându-te lui Dumnezeu ca să-I slujești Lui și numai Lui să i te închini. |
Citat:
|
Citat:
Noi nu suntem datornici nimănui, și nu Israel cel vechi ne-a iertat nouă datoria ci ei n-au primit iertarea lui Dumnezeu, dăruită prin Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, căci se pare că au iubit mai mult blestemul legii și slujirea faptelor legii decât binecuvântarea Credinței. Deci nu este alt Israel decît cel din români, cel din creștini... restul e istorie. Dar oricine poate să fie și să facă parte din Israelul cel Nou, doar să vrea, dar nu vor decât să acuze și să mintă... pentru ce oareoare? Pentru potoare sau puteroare? Pentru mila de sine confundată cu smerenia, dar mila de sine nu e altceva decât nemulțumirea adică răzvrătirea, căci e o milă de sine fățarnică... mila de sine pentru fiii lui Apgar care se nasc din firea păcătoasă a omului păcătos... căci mila lui Dumnezeu le dă și lor, tuturor celor necredincioși, o Cale spre Iisus Hristos... dar ei nu fac altceva decât prigonesc din fire căci sunt din fire robi și nu cunosc darul făgăduit și au lepădat Harul, slujind mândriei. |
Citat:
Poate ca ne iubeste si pe noi, daca ne schimbam atitudinea si gandurile egoiste. :) Ii suntem datornici, hai sa nu-L suparam pe Dumnezeu, ca uraste minciuna. Poate ca ar trebui sa ne oferim unul altuia mai multa consideratie si ar fi mai bine pentru toata lumea. Legea lui Dumnezeu este a lui Dumnezeu si nimeni n-o poate schimba. |
Citat:
Dumnezeu i-ar iubi și pe ei, pe boborul răzvrătit dacă L-ar asculta și L-ar primi, dar ei nu primesc Adevărul căci nu le place Calea cea strâmtă ci se îndreptățesc din faptele legii care sunt închinare la idoli. Pe noi cu siguranță ne iubește cu condiția să nu ne smintim întru El, întru Sine. Dar nu suntem gata mântuiți ci nădăjduim că o să ne mîntuim dacă ne smerim ca să nu mai păcătuim după ce ne spovedim și apoi să iubim. Păi sigur că legea și proorocii nu este degeaba... dar uite că unii spun mereu că ei nu au nevoie de prooroci. Deci ce poți să înțelegi din această atitudine? |
Citat:
El isi paste turma printre crini." Iata ce spune cuvantul lui Dumnezeu. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 11:00:59. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.