Nimeni nu porcaieste nimic. Daca Biserica ortodoxa spune ca deosebirile de dogma sunt atat de mari incat nu ne poate uni decat daca renunta Biserica catolica la ereziile sale, asta nu inseamna ca cineva procaieste pe cineva. Asta este. Ati schimbat dogma si aceste deosebiri ne vor tine departe de unire. Asta nu inseamna ca dvs catolicii trebuie sa jigniti ortodocsii care nu va canta in struna. Mi se pare lipsa de educatie. Eu nu v-am jignit personal pe dvs cu nimic. Nu stiti dvs cum de am ajuns in Londra si nici nu puteti veni sa imi spuneti ca injur statul englez. Cand am facut asta? Amestecati voit lucrurile ca sa induceti in eroare. Am spus de omul din Apus ca e in apostazie asta nu inseamna ca statul englez e in apostazie. O dati inainte cu Bizantul si idolatria doar pentru ca spun ca in Occident , care a fost in mana catolicilor oamenii au ajuns unde au ajuns. Nu are legatura cu statul englez, francez sau romanesc si nici cu criza economica.
Eu zic sa va revizuiti atitudinea voi cei care jigniti oamenii pe aici, ca dupa ce ati primit de-a gata averi e usor sa vorbiti si sa criticati pe cel care nu are nimic si care incearca sa isi duca traiul oriunde ar fi fara sa pizmuiasca pe nimeni. Deci lasati in pace oamenii care au apucat-o pe cai straine pentru ca sunt prea saraci sa isi permita sa stea la caldurica in casute mostenite sau nemuncite. cei care nu nimic au fost nevoiti sa isi cumpere case pe credit , sa le plateasca si daca salariul romanesc nu le poate oferi posibilitatea sa isi plateasca casele au incercat acolo unde primesc un salar decent ca sa poata sa isi duca traiul. Dovediti rautate fara margini, jigniti oameni , deturnati adevarul, rastalmaciti cuvinte si mai cu seama jigniti si murdariti credinta ortodoxa.

Apropo, mie nu imi da de mancare nimeni, muncesc pentru mancarea ce o mananc, nimeni nu mi-a dat nimic pe gratis, ba mi-au furat cat au putut. Si nu m-am suparat pe nimeni pentru asta. Nu stau de pomana sa primesc din cer nimic, ca sa vii dumneata sa spui ca porcaiesc pe cel ce ma hraneste. Pe mine ma hraneste Bunul Dumnezeu ca a avut si are grija intotdeauna sa am unde muncii ca sa ma pot hrani.

Mai usor cu jignirile si catalogarile, vedeti-va de catolicismul dvs, mai degraba dvs nu stiti sa va purtati in ospetie.

Eu zic sa va ganditi mai bine cum catalogati si Muntele Athos, care este mai viu ca oricand, si al carei patroana este totusi Maica Domnului. Desi voi catolicii cinstiti pe Maica Domnului ca si cum ar fi Dumnezeu, de fapt o faceti inchipuit cu limba ca daca ati face-o cu inima, macar gradina Maicii Domnului ati respecta-o. Mie cel putin mi-ar fi rusine sa porcaiesc ceea ce insasi Maica Domnului iubeste. Asta ca sa ma exprim in ton cu exprimarea dvs de om educat.

Ca Papa e modest o dovedeste si inlocuirea unuia din jilturile papale cu un fotoliu mai simplu:
https://sphotos-a.xx.fbcdn.net/hphot...22774844_n.jpg

Am trait cativa ani buni langa Gradina Maicii Domnului, acest Sfant Munte m-a adus pe calea credintei si m-a indreptat, asa a lucrat Bunul Dumnezeu cu mine si Maica Domnului. Nu accept sub nici o forma sa vina nici un om, si cine, un catolic sa batjocoreasca Gradina Maicii Domnului si pe calugarii vietuitori din ea. Pana aici! Puteti sa ziceti de mine, ca sunt tampita, ca delirez, faceti-ma cum vreti dar stop cand e vorba de Maica Domnului si Dumnezeu. Idolatrizati cat vreti Vaticanul vostru si papa al vostru eretic dar lasati in pace pe Maica Domnului si Gradina ei.

Un exemplu (de umilinta) demn de urmat si pentru ierarhii ortodocsi.

cata naivitate, mai rar. deci modestia se masoara in dimensiunile jiltului.

in acest caz , ca sa credem, ca este un om cu adevarat modest trebuia sa ia o lavita din aceea cum au calugarii prin chilii. Era mai sugestiv pentru unii. Cu cat e mai saracacios fotoliul, si fotoliul devine scaun cu atat si papa devine mai modest. Interesant.

Da, modestia se masoara si asa. Dar daca refuzi evidentele si te ambitionezi sa comentezi pe langa, nu e decat problema ta.

PS: de fapt, diferenta dintre cele 2 fotolii nu este atat marimea, ci faptul ca primul este facut cu aur pentru mai multa opulenta.

De ce va exprimati in legatura cu ceva ce nu intelegeti, domnule Dragomir? Pacat, caci nu numai ca nu ati luat apararea in mod convingator, dar ati si dat glas unei "aiureli", ca sa va citez.

Nu te supara, Mirela, dar ortodocsilor le place profunzimea si nu se opresc doar la formalism.
Schimbarea scaunului are cu siguranta si o motivatie practica. Nu e treaba noastra a ortodocsilor sa judecam acest lucru.

Dl. Dragomir a inteles ideea destul de bine, multumesc pentru postare.

Dl. Dragomir a spus asa: "Dar, s-a raspandit intre ortodocsi si aceasta aiureala: ca laicul ar trebui sa aiba "manastire in inima". Ce inseamna asta ? O aiureala. O cale sigura spre nefericire, daca nu chiar spre ratacire."

Tu ca si crestin ortodox trebuie sa cunosti ca noi toti, indiferent ca suntem mireni sau calugari suntem chemati la desavarsire si indumnezeire. Acesta este scopul nostru sa devenim dumnezei dupa har. daca un catolic nu poate intelege aceasta noi ortodocsii avem invatatura ca sa putem intelege aceasta.
ce inseamna indumnezeirea? inseamna schimbarea inimii , curatirea sufletului , asta inseamna. inseamna ca inima noastra plina de pacate trebuie sa se schimbe, sa se curete , sa se goleasca de toate cele rele sa faca loc lui Hristos. Aceasta inseamna manastirea din inima, adica curatie si comuniune cu Hristos.
Stiu ca umanismul acesta arata bine insa mare pacat sa ne lasam inselati de frumusetea exterioara. un catolic niciodata nu va putea sa inteleaga cu adevarat ce inseamna manastirea din inima pentru ca ei nu au invatatura aceasta insuflata de Duhul Sfant asa cum o avem noi ortodocsii predanisita de catre sfintii nostri, fie ei calugari sau mireni.
Nu se poate ca tu o ortodoxa, sa arunci la gunoi predania sfintilor nostri despre indumnezeire doar de dragul unor interese meschine si mizere de pe un forum. Pentru ca domnul catolic te-a laudat ca i-ai cantat in struna ai ajuns sa arunci la gunoi invatatura noastra ortodoxa despre indumnezeire.
eu zic sa lasi mandria deoparte, aceea care a fost atat de ranita de alti mandrii de pe aici, cum sunt si eu, si sa incerci sa nu te mai lepezi de invatatura Bisericii noastre doar de dragul de a intepa frati intru credinta din prea multa iubire umanitara cu cei de alte credinte. Socotesc ca iti dai seama ca orice putem accepta insa nu lepadarea invataturii ortodoxe fie ea si pentru scopuri umanitare.

Sa ajunga un catolic sa spuna despre indumnezeire ca este ratacire! iar noi ortodocsii sa aprobam? sa ajunga un catolic sa spuna ca un mirean nu poate sa se indumnezeiasca si noi sa acceptam? nesocotind tocmai invataturile duhovnicilor nostri?
Da, duhovnicul meu, cand am spus ca sunt mirean si nu traiesc in manastire mi-a spus: faceti manastire in sufletul dvs. Si am ajuns sa inteleg ce am de facut. Ca a reusi aceasta e mai greu, insa Slava lui Dumnezeu , ca prin umilinta si certare din partea voastra reusesc si eu sa imi vad greselile.

"Putem săvârşi multe lucruri bune şi frumoase, să studiem, să avem o profesiune, o familie, să agonisim o avere, să facem fapte de filantropie. Atunci când înţelegem şi întrebuinţăm lumea în chip euharistic, ca pe un dar al lui Dumnezeu, atunci totul se uneşte cu El şi devine o cale de unire cu Dumnezeu. În aceeaşi măsură, dacă nu ne unim cu Dumnezeu, atunci am dat greş. Totul este în zadar.
Oamenii dau de obicei greş deoarece sânt purtaţi pe căi greşite de aceste ţeluri secundare ale vieţii. Ei nu socotesc îndumnezeirea ca fiind scopul cel dintâi şi de căpătâi. Nu sânt absorbiţi de cele veşnice. Se dăruiesc din toată inima scopurilor de mai mică însemnătate şi uită că: „un [singur] lucru trebuieşte”
Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Grigorie – Muntele Athos

Dobrin draga, iar incepi sa aberezi. Am spus ceea ce am spus despre dl. Mihnea Dragomir nu pentru ca m-a laudat - ca nici n-a facut-o, ci pentru ca are dreptate in ceea ce spune. A urma cu ardoare in viata de mirean niste reguli manastiresti nu este decat o struto-camila, iar ca asta aduce si nefericire, nu ramane decat de incercat fiecare pe pielea lui, dupa cum ii da mana. Dar ceea ce nu inteleg la tine, daca asta este ceea ce urmaresti prin postare, este de ce insisti sa imi dai mie hrana tare, cand stii ca am dinti de lapte. :))

off topic
 

Articolul cu pricina este preluat de pe site-ul crestinortodox - daca va deranjeaza luati legatura cu admin-ul ca sa il stearga.

Nu numai ca Mihaela are dreptate in ceea ce afirma, dar ma intreb daca ai si acei dinti de lapte, de vreme ce ti-a disparut "ortodox" din profil. Sper ca este doar o scapare, nu o moda, care a inceput sa apara la tot mai multi useri.

Fiecare cu masura puterilor lui; de acord, Mirela. Dar nu ai voie sa numesti aberatie stradania mai mare a altuia. Nici nu suntem si nici nu putem fi toti egali; cu exceptia mortii, in fata careia toti suntem egali.

Unde dai si unde crapa!
Postarea mea nu se referea la postarea ta ci la anumite cuvinte din postarea lui celestial. Insa daca te-ai simtit inseamna ca constiinta ta ti-a dat un semnal de alarma! Glasul Domnului!

Sa-ti ajute Dumnezeu sa treci cu bine peste ranirea ce ai primit-o in legatura cu hrana.

Uitati aici frati ortodocsi, iata exemplu clar despre invatatura ce o primim si noi mirenii chiar daca a fost adresata monahilor.
Nu faceti ca mine, cum am facut eu cu Mirela spunandu-i de hrana tare si moale ca am fost pricina de sminteala si ea acum greu se vindeca sufleteste de cuvintele spuse de mine. Ma caiesc acum . Insa asa suntem noi pacatosii, trebuie sa gresim ca sa invatam sau cum spune Sf. Dimitrie al Rostovului, cine pacatuieste , cunoaste pacatul si stie cum sa se freasca de el.

"Dar nimeni nu-si va cunoaste neputinta sa inainte sa fie stapanit si rapus de catre felurite ingaduiri ale ispitei: si pana nu va cerca asupra sa toate aceste ispite, pan atunci nu poate ajunge intru cunoasterea desavarsita de sine si a neputintei sale si sa fie smerit. de acea Dumnezeu, in chip obisnuit mai intai, ii incearca pe robii sai cu felurite ispite, ca acestia cunoscandu-si neputinta pururi sa petreaca smeriti."

Iar ai uitat ca ma cheama Mihaela. nu-i nimic, iti amintesc de mai multe ori, ca am rabdare.

"Episcopul ortodox Kallistos Ware s-a nascut in 1934, din parinti anglicani practicanti. A studiat la Oxford limbile clasice si teologia, iar in anul 1958 s-a convertit la ortodoxie. Asa cum insusi marturiseste, la frumusetea Ortodoxiei a ajuns nu prin lecturi sau prin studiu, ci prin Liturgia ortodoxa, care a avut un impact deosebit asupra sensibilitatii sale duhovnicesti. In prezent P.S. Kallistos este episcop de Diokleia si profesor la Universitatea Oxford, fiind cunoscut in mediile teologice ca un marturisitor, prin credinta si viata, al invataturilor credintei ortodoxe.

Din activitatea teologica a P.S. Kallistos amintim in primul rind traducerea (colectiva) in engleza a Filocaliei, ajunsa deja la al patrulea volum, precum si monumentala traducere a Triodului, o carte esentiala din cultul ortodox; de asemenea, Episcopul Kallistos Ware este autorul a numeroase studii de spiritualitate ortodoxa, precum si autor al mai multor volume de prezentare generala a Ortodoxiei (The Power of the Name, The Orthodox Church, The Orthodox Way etc.).

Studiul pe care il traducem in continuare, The Monk and The Married Christian: Some Comparisons in Early Monastic Sources, pune in discutie, din perspectiva literaturii ascetice vechi, raportul dintre slujirea calugareasca si cea in familie, respectiv ca monah sau mirean cununat, in vederea mintuirii.

Detasindu-se de unele opinii exagerate care circula in unele medii monastice mai noi, potrivit carora se pot mintui si pot ajunge pe inalte trepte duhovnicesti doar monahii si dintre acestia doar o elita (vezi, de exemplu, Teoclit Dionisiatul, in Dialoguri in Athos, vol.I, Deisis, 1994, pp. 91, 192-194), P.S. Kallistos subliniaza, valorificind in special izvoare duhovnicesti precum Patericul, Limonariul s.a., posibilitatea mintuirii in egala masura atit a pustnicului retras din lume, cit si a mireanului care si-a intemeiat o familie si care traieste in lume. Viziunea episcopului de Diokleia este aceea a unui echilibru, absolut necesar Bisericii, intre vocatia monahala si cea familiala, care nu presupune mai putina jertfelnicie:

“Casatoria si viata monastica se completeaza si se echilibreaza cam in felul in care se completeaza si se echilibreaza in teologie calea catafatica si calea apofatica (...) Ambele sint taine ale iubirii... Amindoua caile sint expresii reale ale preotiei imparatesti, universale, a celui care a primit botezul (...) Ambii (monahul si mireanul in familie) renega pacatul si afirma lumea. Diferenta dintre ei ramine numai in conditiile exterioare ale luptei lor ascetice”. (K. Ware, Imparatia launtrica, Christiana, 1996).

Porunca desavirsirii in iubire este aceeasi pentru toti, insa modurile plinirii ei pot fi diferite, potrivit vocatiei si lucrarii fiecaruia.

"Eu nu am ajuns la aceasta virtute"

In cele mai multe dintre acestea, mireanul ramine anonim. Sa incepem totusi cu o intimplare - cu siguranta una din cele mai remarcabile - in care mireanului i se spune numele, iar calugarului nu. Se spune ca un calugar traia de patruzeci de ani in pustiul Iordanului. In tot acest timp el nu a intilnit alt om, ci a trait gol, alaturi de fiarele salbatice, ca pastor. Intr-o zi, intreaba pe Dumnezeu: “Arata-mi pe unul asemenea mie” si mare ii este mirarea, caci i se raspunde: “Pe imparatul Teodosie”. Auzind acestea, batrinul isi spune trist: “Mi-am petrecut toti acesti ani in pustiu, ars de fierbinteala zilei, gol in frigul noptii, fara sa vad chip omenesc. De patruzeci de ani nu am mincat piine, ci am flaminzit si am insetat, petrecindu-mi noptile sub cerul liber. Iar dupa atitea lipsuri si nevointe sunt pus deopotriva cu cineva care traieste in lume, are femeie si petrece in lux”.

Asa ca isi imbraca rasa si pleaca in Constantinopol. Teodosie il primi cu bunatate si cu respect pentru ca “era un mare prieten al calugarilor”. Batrinul il intreba pe imparat cu vietuieste. La inceput Teodosie este sovaielnic, marturisind ca este un om lumesc si un pacatos, fara sa se poata compara in vreun fel cu marii nevoitori Antonie, Macarie sau Pahomie. In cele din urma, Teodosie ii marturiseste: “Am imparatit treizeci si noua de ani si de treizeci de ani port o camasa de par sub purpura imperiala”. “Asta nu inseamna nimic”, spuse batrinul. “De treizeci si doi de ani”, continua imparatul, “nu m-am culcat alaturi de sotia mea, ci am trait in curatie”. “Asta nu-i nimic”, spuse iarasi batrinul. Apoi imparatul ii spuse cum posteste si nu se spala degraba. “Asta nu inseamna nimic”, zise din nou batrinul.

Dupa ce i-a dezvaluit tainele nevointelor sale, Teodosie ii arata cum face milostenie, cum ii ajuta pe cei nedreptatiti si ocroteste vaduvele si orfanii, cum cerceteaza in fiecare noapte strazile si inchisorile si da bani celor aflati in nevoi; cum spala ranile bolnavilor si madularele uscate ale slabanogilor cu miinile lui. “Toate acestea sunt bune si demne de admiratie”, spuse batrinul, “dar ele nu inseamna nimic in comparatie cu nevointele noastre”.

In sfirsit, imparatul ii arata cum in timpul curselor de pe hipodrom sta in loja sa imperiala, incoronat si invesmintat in purpura, copiind manuscrise fara sa dea atentie la cele ce se intimpla in jurul sau. Cind multimile il aclama si ii cinta laude, el nu ingaduie inimii sa se umple de mindrie, ci continua sa scrie fara sa-si ridice macar ochii. Batrinul este impresionat. “Fii binecuvintat, fiul meu!”, striga el. “Eu nu am ajuns la aceasta virtute. Dar roaga-te lui Dumnezeu pentru mine”. Teodosie cere si el binecuvintarea calugarului si pleaca.

Aratind marea cinstire a memoriei lui Teodosie in cercurile monahale, aceasta fascinanta relatare este neobisnuita in sens pozitiv, prin aprecierea sfinteniei monahale. In pofida implicarii lui in problemele lumesti si a splendorii ulterioare, un imparat crestin poate depasi viata pustniceasca in strasnica singuratate si saracie. Se arata ca asceza fizica poate fi practicata in taina de un mirean si cum unul ca acesta casatorit fiind, poate sa duca o viata de abstinenta sexuala; dar este important ca nici unul dintre aceste motive nu apare evidentiat in mod special. Povestirea arata, de asemenea si felul in care un mirean poate sluji lui Dumnezeu prin milostenie; dar nici acesta nu este motivul pentru care Teodosie este atit de generos laudat. El este preamarit nu pentru lepadarea de sine ori pentru slujirea celor saraci si slabi, ci pentru nepatimirea si smerenia lui. In mijlocul capcanelor slavei desarte, el a reusit sa-si pastreze launtric simplitatea inimii. Aceasta este cea mai importanta. Nu exista nici o sugestie in povestire ca Teodosie ar fi dobindit o sfintenie mai mare daca ar fi intrat in viata monahala.

Nu se spune nicaieri ca imparatul se roaga in vreme ce copiaza manuscrise in loja imperiala. Insa nu suntem departe de idealul mireanului care pastreaza amintirea neincetata a lui Dumnezeu, in timp ce este inconjurat de probleme lumesti. Pe hipodrom, Teodosie se aseamana “sfintilor lui Dumnezeu” la teatru, despre care omiliile macariene spuneau: “Se intimpla uneori ca Sfintii lui Dumnezeu sa stea la teatru si sa priveasca la viclenia lumii; dar omul dinlauntrul lor vorbeste cu Dumnezeu, chiar daca omul de dinafara pare celorlalti ca priveste la cele ce se petrec in lume”."

http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti...lug-mirean.htm

Poate am mai deslusit cumva ce inseamna manastirea din inima pentru mireni.

Despre care articol e vorba? Nu am gasit nici un link.

Nu m-am referit la nicio postare a mea (??!) ci la link-ul final din postarea lui Celestial_pottery.

Pt. Anca : pai doar stii ca eu sunt cu moda, deh, fiecare cu ce-l doare. :) eu sunt pentru stilul minimalist.

Vezi ca esti total off topic, ar fi cazul sa te opresti, sau daca nu, sa deschizi un nou topic, pe subiect.

este deosebit de important sa intelegem toate acestea, noi mirenii. de foarte mult timp ma gandesc la nevointa mireanului si cum trebuie ea facuta. Si de asemenea ma gandesc la inima mireanului si cum trebuie ea transformata in manastire, cum trebuie ea sa ajunga atat de puternica incat sa nu mai fie atinsa de laude sau ocari. Cum poate inima noastra cea mireneasca sa nu mai reactioneze la slava lumii si la mandria de sine.
Cu adevarat ca tinta este tocmai asta. a putea sta ca stanca in fata laudei si a ingenunchia mandria.

Toate celelalte, milostenia, faptele de iubire pot fi doar mijloacele dobandirii Duhului dupa cum spunea si Sf. Serafim de Sarov.
Si cred ca este de asemenea un lucru extraordinar de greu ca noi mirenii sa ne vindecam de slava si mandrie. insa este posibil, daca vesnic avem in minte pe Domnul si daca mereu stam de vorba cu El. dar si asa este cadere. ca uneori uitam de Domnul si uitam sa il intrebam cum sa facem, increzandu-ne in noi insine.

Deci nu a fost o scapare... Fiecare cum isi asterne, asa doarme.

Dobrin, de ce insisti sa fii off topic?? Daca n-ai nimic de zis despre noul Papa mai bine te abtii sa mai postezi pe acest topic. E chestie de bun simt. Asta nu se invata la manastire ?

Pai ce sa fac si eu, vai pacatele mele, daca dl catolic Mihnea avea treaba cu manastirea din inima ortodocsilor taman pe acest topic. Iaca i-am raspuns si eu mai ales ca am vazut ca o ortodoxa cum esti tu aprobai prostia spusa de dansul.

Nu stiu draga mea, ca eu nu sunt la manastire.
Acum daca ne vrem iubitori de aproapele il acceptam asa cum e. daca nu, nu. il punem la punct cu un sut in fund. Nu-i bai. important este ca din tot ceea ce traim sa stim sa luam doar ce este bun.

Ah. Am uitat. Mirela poti sa imi spui Mihaela. Sau nu poti?

Papa Francisc vrea să "intensifice dialogul cu islamul" şi persoanele care nu cred şi să "construiască punţi cu Dumnezeu și între oameni”, transmite AFP.

Primul papă latino-american a subinlit însemnănatea cuvântului „pontif” și a misiunii sale ca și conducător al Bisericii Catolice.

"Este importantă intesificarea dialogului între diferite religii (şi) mă gândesc mai ales la dialogul cu islamul", dar şi la "intensificarea întâlnirii cu cei care nu cred", a declarat Papa Francisc.

Afirmația a fost făcută în cadrul primului discurs pe care îl susține în fața reprezentanților a aproximativ 180 de țări acreditate la Sfântul Scaun.
http://www.b1.ro/stiri/externe/papa-...red-52498.html

Dialogul cu ateii il inteleg, dar la ce se refera acest dialog cu islamul?

Cand citesti tot ce se scrie, daca mai ai o fărâmă de suflet, sau de inimă sau de ceva-altceva care sa te faca mai simtitor, mai sensibil, mai omenos, mai uman…. Te intrebi: cat de crestini mai sunt crestinii?? Dar si un om care are macar cateva principii de viata este putin mai: corect, intelegator, conciliant si mai putin hotarat sa arunce cu pietre.

Am gasit intr-un mesaj al unei doamne/domn care scrie pe forum, urmatoarele:
<<Marea plată a creştinului este de a plăcea lui Hristos şi cea mai mare recompensă este să sufere pentru El, chiar şi fără plată." (Sf. Ioan Hrisostom)>>

<<...nici scăparea de iad, nici bucuria cerescului lăcaş, nimic nu poate copleşi bucuria care le depăşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos!>> (Sf. Ioan Hrisostom

Si tot citind ce s-a scris pe acest topic, cu dusmanie, vrajmasie, tendentios si cu ceva adevar si de ce nu, putina intelegere crestina, m-am gandit cum ati aplica dvs. cele spuse/ scrise de Sfantul Ioan Gura de Aur?
[Nu mă intreb si pe mine deocamdata pentru ca inca nu ma simt capabila sa spun, clar si din adâncul fiintei mele(sau sufletului meu), DA, asa cred si eu cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur.]

<<Marea plată a creştinului este de a plăcea lui Hristos şi cea mai mare recompensă este să sufere pentru El, chiar şi fără plată." (Sf. Ioan Hrisostom)>>

1. Daca sunteti crestini, cum reusiti sa va faceti placuti Mantuitorului Iisus Hristos? Practic, fara vorbe mari. Fara referiri la Sfintele Sinoade, Dogmatica, Diferente dintre... Asemanari intre.... Schisme, stilisti, eretici, erezii, anateme, blesteme...
2. Cum suferiti pentru Mantuitorul Iisus Hristos? Ce suferiti pentru Mantuitorul Hristos?
3. Ce inseamna sa suferi pentru Mantuitorul Iisus Hristos? Ce inseamna sa suferi pentru Mantuitorul Iisus Hristos “fara plata”?

<<...nici scăparea de iad, nici bucuria cerescului lăcaş, nimic nu poate copleşi bucuria care le depăşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos!>> (Sf. Ioan Hrisostom)


1. Cum este crestinul „iubitor de Hristos”? Ce facel EL – crestinul – ca sa fie numit „iubitor de Hristos”? Dar ca sa fie iubit de Hristos?
2. Sa nu fie interesat crestinul de scaparea de Iad sau de bucuria „cerescului lacas”?


Sunt foarte frumoase vorbele Sfantului Ioan Gura de Aur! Dar in viata noastra, a crestinilor(ortodocsi) au ele vreun efect? Ne schimba in bine? Le indeplinim?

Nu e un test; si cu siguranta n-as avea indrazneala sa va rog sa raspundeti pe un forum, fie el si crestin-ortodox, la asemenea intrebari profund intime; care tin de sufletul nostru crestin(ortodox, catolic etc.)

Dar fiind in Postul Mare, poate reusim in dialogul nostru cu Dumnezeu sa-I spunem/sa ne spunem, sa ne intrebam/sa-L intrebam:

Doamne, cum se poate sa fiu asa cum vrei Tu?

Bine spus, Mihnea, în orice caz şi eu văd la fel ca tine (probabil ca şi Mirela) problema modelelor.
Acum mă duce gândul cam aşa:
a) ne face bine foarte să citim, să cugetăm, să ne lăsăm cuprinşi de marea dragoste pentru Hristos a sfinţilor călugări. Chiar dacă noi suntem mireni, găsim cu totul de folos pildele vieţilor sfinte ale unora ca Sfântul Antonie, ori Sfântul Ilarion ucenicul lui Antonie, ori Sfânta Maria Egipteanca etc. Pentru ce? Pentru curăţia vieţii lor, pentru virtutea lor înaltă, pentru înflăcărarea noastră la pocăinţă. Desigur că ascultarea noastră diferă de a lor, însă năzuinţa la virtute rămâne, chiar dacă se lucrează în contexte şi, poate, pe căi oarecum diferite. După cum şi ispitele sunt altele, cel puţin în formă. De nu cumva sunt totuşi aceleaşi în miezul lor (mândria, slava deşartă, duhul trândăviei, mânia etc.)...

b) a avea mănăstire în inimă, să mă ierţi, nu e aiureală - decât dacă cineva chiar o ia la propriu, visînd nostalgic (fantasmă, reverie etc.) la o viaţă de mănăstire, când de fapt e chemat să lucreze vârtos ca mirean. Ce e aşadar cu mănăstirea asta din pieptul mireanului? Ce să fie, îmi pare, decât năzuinţa noastră la curăţie sufletească, la nevoinţă potrivită celui care trăieşte în lume, la iubirea de aproapele, la despătimire şi sfinţire. Năzuinţă şi lucrare, asta-i mănăstirea noastră, a mirenilor! Cu totul posibil, cu totul de râvnit, cu totul în acord cu poruncile Domnului - nu e oare aşa? Şi nu cred că aduce nefericire şi rătăcire ci, înţeleasă şi practicată aşa, cred că aduce pur şi simplu bucuriile credinţei.

Eu cum vad scris asa citesc. :) in plus, Dobrin e mai simpatic decat Mihaela. Dar se pare ca tie nu-ti mai place pseudonimul pe care ti l-ai luat pe forum. In cazul asta, schimbati-l. Stiu ca se poate, va ajuta admin.

A fost ales noul papă.
Si am vazut multime de oameni; oameni care se rugau, care se bucurau.
Cine ne da noua dreptul sa le stricam/sa le analizam/sa le disecam/sa le criticam bucuria?

Oare, in ograda noastra, a crestinilor celor buni(ortodocsi) totul merge ca pe roate?

Oare, daca doamnele si domnii care fac coversatie pe forum si care privesc de sus la tot ce miscă altfel decat in conformitate cu dogmele/ traditia/ sinoadele etc. (ortodoxe) ce ar fi facut daca s-ar fi nascut in Italia, sau Spania, sau Argentina (ca e la moda acum)?

Daca omul s-a nascut catolic (sau baptist, sau adventist sau musulman, sau hindus etc.) de ce ar da navala sa se faca ortodox? Ne comportam noi mai crestineste decat catolicii sau alti crestini sau suntem noi mai buni si mai iubitori de Dumnezeu decat cei de alte religii/credinte? Daca DA, cum se manifesta aceasta bunatate?

Eu vad in tara noastra (ortodoxa 80 si mult%): crime, avorturi, ura, dusmanie, incest, violuri, hotie, prostitutie, extremism, nationalism, intoleranta, saracie/bogatie, oameni fara adapost, case vandute la licitatie, copii abandonati, batrani abandonati, femei abuzate, copii abuzati....


Exista si frumusete si intelegere si omenie si bunatate...dar nu reusesc sa le umbreasca pe cele rele care sunt mai multe si mai adanc inradacinate.

Oare, duminica la predica de dupa Sfanta Liturghie, preotul slujitor nu v-a spus niciodata ca fiecare dintre noi are datoria de a liturghisi? Cum sa sa le spunem noi altora ce e bine si ce e rau, cand noi insine nu stim pe ce lume traim? Sau... nu traim dupa principiile crestine.

Pai cred ca daca s-ar intensifica dialogul cu islamul si s-ar ajunge la relatii cat mai cordiale, nu ar mai fi atatia martiri crestini in tarile islamice. Zic si eu.

Citind ce s-a tot scris despre Papa Francisc (pe forum si prin ziare) n-am avut nici o clipa de mirare.

Mie mi-a murit mirarea cand am vazut ce s-a putut spune si scrie despre Parintele Arsenie Boca. Daca un om ca Parintele Arsenie Boca a putut sa fie innoroit si bășcălit de crestinii de ocazie... Daca un om ca Parintele Teofil Pârâian, greu incercat de viata dar cu Har de la Dumnezeu, a putut sa fie batut cu pietre(dupa ce a trecut la cele vesnice)? Cum sa ma mai mir de ceva?


Nu stiu mare lucru despre Hunta (Junta) militara din Argentina. Doar ce s-a mai scris/sau ce a mai aparut dupa Revolutia din Decembrie 1989.

Dar am trait in dictatura comunista a lui Gheorghe Gheorghiu- Dej si a lui Nicolae Ceausescu. Aproape doua treimi din viata mea de pana acum s-au scurs in timpul celor doua dictaturi. Deci, am experienta.

Eram copil cand a murit Stalin. Abia implinisem 5 ani. Eram pe strada cu mama. Niste militieni ne-au obligat sa stam in genunchi. Toata lumea a ingenunchiat in strada. S-au oprit tramvaiele. Sunau sirenele si cred ca bateau si clopotele. Dar nu mai stiu sigur.

Am trait in anii aceia cand te temeai sa spui ceva; cand parintilor le era teama sa vorbeasca in fata copiilor; cand vecini (sau rude) erau ridicati in plina noapte si nu mai stiai de ei cu anii. Unii s-au intors acasa de prin puscarii sau de la Canal; altii nu.

Cred ca prin 1952?? preotul nostru din cartier (Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze cu Dreptii) a fost arestat. L-au luat din casa in toiul noptii impreuna cu fiul său si cu nora sa. Nu s-a stiut nimic despre parintele cred vreo 3 – 4 ani. N-a primit niciun pachet, nicio scrisoare. Dumnezeu l-a ajutat a iesit din inchisoare si a continuat sa ne iubeasca si sa ne certe pe toti din cartier. Ne-a iubit si ne-a sfatuit pe toti, chiar daca unii l-au vorbit, l-au defaimat sau chiar s-au bucurat de necazul care se abatuse asupra sa. A fost un om bun si un preot bun; a fost un adevarat slujitor al lui Hristos si al oamenilor.


Despre vrednicul de pomenire Parinte Patriarh Iustinian s-au spus atatea ca ne-ar trebui ani buni sa le scriem pe toate.
Dar toti aceia care au mers prin tara ca turisti/ ca pelerini au vazut ca aproape toate manastirile, toate bisericile au fost refacute/reconstruite/restaurate in timpul Patriarhului Iustinian.
Oamenii au uitat ce a facut bine parintele Patriarh dar nu uita sa aminteasca clevetirile si uraciunile.


N-au scapat de uraciunea si nemernicia oamenilor nici Sfintii Parinti – care au trecut acum la cele vesnice (Dumnezeu sa-i ierte si sa-i aseze cu Dreptii): parintele Patriarh Teoctist, parintele Bartolomeu Anania, parintele Ilie Cleopa, parintele Arsenie Boca, parintele Teofil Pârâian, parintele Ilarion Argatu, parintele Constantin Galeriu, parintele Antonie Plamadeala etc.

Cine n-a trait in comunism nu stie ce inseamna asta. Cine n-a trait intr-o dictatura spune cu usurinta:
“Nimeni n-a facut nimic. Nimeni nu s-a opus. Nimeni n-a luat atitudine. Nimeni NU...Toata lumea a acceptat, toata lumea a fost de acord cu..”

Poate ar trebui sa fim cinstiti cu noi insine si sa vedem daca fiecare dintre noi poate sa fie martir; poate sa indure sa fie batut, schingiut, batjocorit...

Ca sa nu faci compromisuri, trebuie mai intai sa ai principii. Cati dintre noi au principii? Si care ar fi acelea?!

Credeti ca multi oameni ar putea sau ar fi putut sa aiba atata iubire de Hristos ca domnitorul Constantin Brancoveanu, prin voia lui Dumnezeu Sfant impreuna cu fiii sai?

Uite că ne putem şi înţelege, Mihaela!
Uite ce lucruri frumoase ai scris. Frumoase, bune, adevărate.
Doamne ajută, pe mai departe!

Da. Iata un aspect la care nu m-am gandit. Multumesc, Mirela. Sa vedem ce roade va aduce dialogul.

O postare vrednică de toată atenţia!
Cu mulţumiri,
Domnul să vă binecuvinteze acum şi pururea!

Dialogul cu islamicii este esential. A fost practicat in mod stralucit de Sf Francisc de Assisi, care s-a dus si a stat de vorba cu sultanul (si l-a mai si convertit, spun legendele pioase). Islamul este o mare religie. La fel, in zilele noastre, a ajuns sa fie si ateismul, cu toate ca are trasaturi care il fac deosebit fata de religiile de pana acum.

Intre islamici, ca si intre atei, se afla oameni de buna credinta. Islamic nu am fost, dar scurte perioade din viata in care cochetam cu ateismul am avut. Ce mult m-ar fi putut ajuta, atunci, un chimist iezuit din Argentina, daca ar fi fost langa mine sa imi raspunda la ceea ce imi pareau a fi fundaturi ale religiei crestine!

Fiindca noi nu putem crede ca toti islamicii, sau toti ateii sunt rebeli fata de Domnul, ci multi sunt victime ale necredintei altora, ajungand sa spuna ceea ce aud: ca religia catolica ar fi politeista ori ca Dumnezeu nu exista fiindca nu a fost masurat cu niciun aparat. Asa cum multi ortodocsi, nu din pornirea de a fi contra lui Cristos sunt absolut convinsi ca Sfintii Parinti au predicat ca Spiritul Sfant purcede numai de la Tatal, ori ca episcopul Romei ar fi unul printre altii, fara vreo misiune speciala, in exact aceeasi situatie se afla, fara indoiala, multi islamici si multi atei.

Apostolii au primit misiunea de a predica Evanghelia. Iar in epoca noastra, aceasta porunca se implineste inclusiv prin dialogul cu islamicii si cu ateii.

Nu stiu daca e adevarat ce se scrie prin ziare si pe forumuri despre Sanctitatea Sa Papa Francisc. Dar imi doresc sa fie un om al lui Dumnezeu.

Nu stiu daca e adevarat ce se scrie despre Papa Francisc; dar stiu ca despre orice om din lumea asta se poate vorbi de bine sau de rau. Dar mai ales de rau. Si nimeni nu scapa.

Despre Sfintii nostri parinti (despre cei mai multi dintre ei) s-au spus toate vorbele rele nascocite de mintile bolnave si marsave ale oamenilor: ca au fost legionari sau ca au fost vanduti comunistilor; ca au fost colaboratori ai securitatii sau ca au fost masoni; ca au fost antisemiti; ca au fost eretici/sau ecumensiti; ca au vorbit frumos despre Mahatma Gandhi; ca au fost de acord cu calendarul gregorian sau ca nu s-au luptat pentru calendarul iulian; ca au participat la intalnirile ecumenice; ca au spus ca Tainele la romano-catolici sunt valide; ca sunt de acord cu citirea Molitvelor Sf. Vasile de cate ori vor enoriasii; ca nu sunt de acord cu citirea Molitvelor Sf. Vasile...; ca sunt pentru deasa impartasanie; ca sunt „cerberii Sfantului potir”.....

Daca-i cereti lui Google: Ratacirile parintelui.... aflati tot ce vreti si tot ce nu vreti sa stiti sau sa auziti.

Sper sa nu va suparati prea rau si sa cititi un fragment din Predica Parintelui Constantin Galeriu la Duminica a XIX-a dupa Rusalii, Predica de pe munte, Iubirea de vrajmasi

<<Intre cele doua razboaie mondiale s-au petrecut atatea revolutii, precum stiti: incepand din Rusia, apoi in Italia, in Portugalia, in Germania, in Spania, si la noi, si in Turcia…

Dar dintre cei care au condus revolutiile, unul singur L-a descoperit pe Mantuitorul; si nu era din Europa crestina, ci din Asia – Gandhi. El singur, cand a citit aceste cuvinte ale Mantuitorului: “Iubiti pe vrajmasii vostri!”, s-a simtit iluminat. Iluminat! El, care era sufletul luminat al poporului indian (pe atunci colonie, sub stapanire straina).

Si, cand l-a intrebat cineva cum, cu ce argumente a condus el eliberarea poporului sau, revolutia, cu vreo invatatura calauzitoare din cartile lor vedice? Nu, a raspuns el. “Cand am citit cuvintele lui Iisus: Iubiti pe vrajmasii vostri!, deodata mi-am spus: Asta imi trebuie. Trebuie sa dovedesc vrajmasilor mei, si tuturor, ca-i iubim”.

Si toata revolutia lui a dus-o cu Noul Testament in san, si cand ajungea in mijlocul celor care-l ascultau, din tren cobora putin pe scara vagonului, multimile ii sorbeau vorbele de pe buze, si el scotea Noul Testament si le citea Predica de pe Munte a Mantuitorului, apasand mai ales asupra acestor cuvinte: “Iubiti pe vrajmasii vostri!”.

Atunci mi-am zis: Doamne, acesti conducatori de revolutii din Europa, acesti dictatori erau botezati, erau crestini; si au facut sa curga atata sange, au ucis atatia semeni ai lor! Iar indianul Gandhi, cand a intalnit cuvantul Tau, cu ce flacara a luminii Tale si a iubirii lui a trait! El insusi, in final, asa s-a si savarsit din viata – martir. Caci a fost martirizat (noi, cei batrani, stim), in 1948.

Fratilor, iubirea aceasta – ea e salvatoarea lumii! Dar te intrebi cum o poti dobandi; si cum o poti trai. Tu vrei s-o traiesti pentru salvarea semenilor tai, a poporului, in numele lui Iisus. Trebuie sa te transfigurezi in aceasta iubire divina dupa chipul Mantuitorului, al Fiului lui Dumnezeu. Dar cum?>>

Parintele Constantin Galeriu, Predica la Duminica a XIX-a dupa Rusalii

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...lor-96932.html

Nastya, nimeni nu are nimic cu bucuria altuia. Insa bucuria altuia nu e bucuria fiecaruia. deci nu ma poate obliga nimeni sa am aceleasi bucurii cu ale altuia. Bucura-se.
Fiecare se bucura de ce vrea. Insa eu stiu ca adevarata bucurie este cea de la Domnul. Bucuria omeneasca este schimbatoare, si desertaciune. Asadar nu noi stricam bucuria altora ci acestia strica pacea noastra suparati ca nu vrem sa ne bucuram de bucuriile lor. Daca un om se bucura ca a dat o spargere, de dragul aproapelui, sa ma bucur si eu de bucuria lui?

problema este alta. Omul nascut catolic nu da navala sa se faca ortodox ci face altceva. da navala peste ortodox sa il faca catolic. Aici e problema. ce ar fi sa nu mai dea navala deloc daca este cu adevarat crestin? eu de pilda nu dau navala peste catolici sa ii fac ortodocsi.

Acum nu stiu daca tu stii pe ce lume traiesti, insa eu stiu cu siguranta pe ce lume traiesc. despre tine, nu imi permit sa ma aventurez sa afirm nimic.

Pacatele oamenilor. asta suntem . pacatosi. cu totii. Se lauda cineva cu altceva?

Vezi tu eu inteleg asa: in primul rand si cel mai de capatai lucru este sa nu isi lepede credinta ortodoxa pentru nici o plata. Indiferent care ar fi ea. Apoi atat de mult sa iubeasca pe Hristos incat nici o alta iubire sa nu o intreaca. Dupa aceea, vine iubirea de seaman, cu toate ale sale. insa cand seamanul doreste sa fie el pus in locul lui Hristos, asta nu, ca nu vreau sa fiu idolatra.
deci iarta-ma seamanule al meu ca nu te pot iubi mai mult decat pe Hristos.

Ha ha, cata fatarnicie!! Oare daca nu esti in stare sa te bucuri impreuna cu acesti vrajmasi ai tai, care sunt catolicii, de ce ai mai intrat pe topic, doar ca sa le strici bucuria?!!