Pentru înjurăturile astea, sincer, chiar cred că ai să fi banat... Nu că îmi doresc, dar aşa ar fi normal...

Îmi pare rău pentru tine, dar revii tu înapoi, dacă vrei.

Eu nu ma mai intorc prietene... sunt banat si cu asta basta ...

Scrie Cuviosul Sofronie (în "Vom vedea..." - pp.208-212):


Eram într-o sfâşiere: nefiind slobod de tirania patimilor, sufeream şi, în setea după bunul netrecător, tânjeam către Dumnezeu. Rugăciunea pocăinţei mă înghiţea pe de-a-ntregul. O putere subţire, nematerială, nevăzută, mă purta într-un tărâm al minţii, duhovnicesc.

*

... iarăşi se ştergea totul din amintire, rămânea numai conştiinţa păcatului nematerial dar cumplit, care năştea în mine durere, ruşine, respingere şi chiar ură faţă de mine însumi. Şi din nou totul se contopea în plânsul pocăinţei şi duhul meu ieşea în nemărginire de nenumit.

*

Mila lui Dumnezeu către mine s-a arătat prin faptul că mi-a dăruit un puternic avânt al suferinţei pocăinţei care mă trăgea către o rugăciune neostoită - una în care sufletul uita totul, nu-şi amintea de nimic, ci nealinat trăgea către Dumnezeu nevăzut, dar iubit, necunoscut dar înrudit, neajuns dar apropiat. Nu aflu cuvinte să descriu bogăţia pe care Domnul mi-a dăruit-o.

*

... fără sincera recunoaştere că suntem cu adevărat născătură a iadului în căderea noastră, nu vom putea niciodată ajunge la o deplină pocăinţă; printr-o deplină pocăinţă ne smulgem din îmbrăţişarea morţii "individuumului" egoist şi suntem duşi în contemplarea universalismului Dumnezeiesc al lui Hristos Care "ne-a iubit până în sfârşit" (Io. 13-1)
Când ne urâm pe noi înşine pentru răul care trăieşte în noi, atunci ni se deschid neţărmuritele zări ale iubirii ce s-a poruncit nouă: în afara lui Hristos, niciodată nu vom îmbrăţişa întreaga lume în flacăra de viaţă făcătoare a harului ce se pogoară de Sus...

Sfântului Chiril al Alexandriei:

"Dacă cineva separă în Unul Hristos ipostazele după unire, unindu-le doar printr-o demnitate sau autoritate sau putere şi nu o unire prin natură, să fie anatema.

Dacă cineva nu mărturiseşte că trupul Domnului este dătător de viaţă şi aparţine Cuvântului din Dumnezeu Tatăl, ci susţine că aparţine altcuiva, unit cu El în demnitate sau bucurându-se de o simplă locuinţă divină şi nu este dătător de viaţă, aşa cum am spus, devenind trupul Cuvântului care are puterea de a aduce toate lucrurile la viaţă, să fie anatema."

Unire prin natura si trup datator de viata, deci este evident ce a sustinut Biserica, patimire prin fire omeneasca cat si dumnezeiasca.

Ce este ilar in lupta lor împotriva nestorianismului, la un moment dat au mers pana la extrema. Au negat complet prezenta naturii umane în Iisus Hristos - Monofiziti :24:

Hopa! Unire prin natură....!!
Oare ce implică aceasta?

Implica "communicatio idiomatum".
Ma surprinde chiar tare ca acest extraordinar concept, produs al ortodoxiei Tomosului (deci gandire "latina", elaborata de un Papa sfant), dar si din alte documente dinainte de si dupa Calcedon, nu a fost amintit mai amnauntit si aprofundat pe acest topic.
Daca tu, Delia, Catalin sau Bogdan ati fi deschis topicul, era altceva. Asa, s-a pornit de la inceput la un nivel foarte jos, astfel incat sunteti, voi cei enumerati si altii, nevoiti sa tineti stacheta jos, si sa nu dati drumul la tot ce puteti da ca si cultura si exprimare teologica.
Ezio a avut mare dreptate sa posteze o parte cel putin din anatematismele Sf. Patriarh si Papa Chiril cel Mare.

Intr-adevar, comunicarea insusirilor. Am amintit doar voalat de asta si am vrut la un moment dat sa pomenesc formula papei Leon. Asta ar fi rezolvat definitiv discutia.
Marele papa Leon.

Pai nu ai rezolvat nimic! Pentru ca asta a dus la monofizism ... tu nu ai citit msj meu mai sus?

Si Maxim vine si o desfiinteaza, cand argumenteaza in stilul caracteristic pasajul in care Mesia spune: " facă-se nu voia Mea, ci a Ta"

Să fiu iertat fraţilor, dar cred că începem să nedreptăţim cam tare pe Capy. Dincolo de o insistenţă supărătoare prin repetarea şi sublinierea aceloraşi formulări şi de refuzul de a lărgi cadrul discuţiei (spre mai buna înţelegere a problemei, iar nu spre diluarea ori ratarea ei), eu unul nu cred că i se pot aduce acuze pe linia monofizitismului etc. Pur şi simplu tindem, îmi pare, să comentăm mereu altceva decât afirmă unul sau altul dintre partenerii de dialog. Poate că picăm pradă interpretărilor subiective şi suspiciunii, uneori, precum şi unui spirit balcanic de băşcău trivial. Nu merită, însă, nici subiectul foarte generos, nici sufletul nostru, să procedăm aşa.
Vă rog să luăm topicul acesta frumos ca pe o şansă, iar nu ca pe un obiect de gâlceavă fadă; zic şi eu, mă iertaţi că am îndrăznit....

Doamne ajută!

In inteles dogmatic, se poate vorbi de 3 tipuri de unire. (inventariate astfel de Sf. Ioan Damaschin)

1.unirea in fiinta sau dupa fiinta – henosis kat’ousian
2. unirea in ipostas sau dupa ipostas sau a celor doua firi ale lui Hristos - henosis kath' hypostasin
3. unirea in har sau dupa energii – henosis kat’energeian


luate putin in extenso

1. Unirea in fiinta - se refera exclusiv la modul de fiintare si intrepatrundere a Persoanelor Sf. Treimi, una in Fiinta intreit in Persoane (ipostasuri). Tatal este in Fiul si Sf. Duh, Fiul in Tatal si Sf. Duh si Duhul Sfant in Tatal si in Fiul.

Ca sa se exprime simultan si unitatea de fiinta dar si Treimea de Persoane, se foloseste termenul perihoreza. Termenul e grecesc ; peri inseamna in jurul iar chorein, a se da la o parte, a face loc, a contine.

Ideea sugerata semantic e aceea ca prin iubire desavarsita reciproca, fiecare din cele Trei Persoane se goleste pe Sine pt. a face loc Celorlalte si astfel fiecare o contine pe fiecare, intr-o intrepatrundere absoluta.

Modul de existenta a fiecarei Persoane a Treimii e sa traiasca iubind in alta Persoana ( apropos de ce inseamna persoana). Iubirea transfera fiinta persoanei care iubeste in fiintele iubite.
Termenul perihoreza se aplica si in terminologia hristologica, pt. a arata unirea celor doua firi, fara confuzie.

2. Unirea in ipostas sau dupa ipostas sau unirea naturilor (firilor) - se mai numeste unire ipostatica si se refera la unirea prin intrupare a firii divine cu firea umana in unicul Ipostas al Logosului.

Aici se vorbeste despre comunicarea insusirilor divine si umane, lat.communicatio idiomatum sau gr.koinonia idiomaton, amintind obligatoriu de cele 4 adverbe celebre de la Calcedon, repetate de nu-stiu-cate-ori pe acest topic (fără schimbare, fără amestecare, fără împărţire şi fără despărţire).

3. Unirea in har sau dupa energii – se refera la unirea, comuniunea dintre om si Dumnezeu, care nu e in fiinta, ci prin har. Despre asta stiu mai bine cei ce iubesc isihia.