Exista cineva care a inteles si poate explica si altora?

Treci la ortodoxie si o sa intelegi incetul cu incetul.

Topcat, tu esti f simpatic. Dar ceea ce stii tu, stie toata lumea, nimic spectaculos.
Despre ortodoxie se spune (nu mai stiu cine) ca este cel mai bine pazit secret al timpurilor noastre. Nu ca este tainuita invatatura ei (dimpotriva) ci pt ca mintea moderna este incapabila sa o priceapa.

Mintea ultraconservatoare nu poate sa priceapa nimic(Flat Earth FTW),dar apoi propria religie:D.

Defineste-ti termenii.. ce este aceea minte ultraconservatoare?

Pai uite, vezi, aici e deosebirea, pentru ca eu n-am vorbit nimic despre "a explica", ci despre "a intelege".

Nu toate adevarurile se inteleg prin gandire.

Vorbesti si tu sa te afli in treaba.

Citeste posturile lui Traditie1 si te vei lamuri.La viata mea,am mai cunoscut si eu oameni ce se considerau conservatori,dar anumiti utilizatori ai forumului depasesc orice limita a bunului simt.

Te-ai uitat de curiozitate in dex sa vezi ce inseamna a intelege?

Conservator este o persoana atasat de valorile trecutului, care considera ca a) daca un lucru este cu adevarat valoros, atunci aceasta valoare nu este conditionata/limitata de timp si loc; b) oamenii din trecut nu erau mai tampiti decat cei de azi.
Un conservator respinge noul de dragul noului, progresul de dragul progresului etc.
Opusul unui conservator ar fi un inovator, care considera ca.. el stie mai bine.

Din punctul meu de vedere, a fi conservator nu este un lucru rau. Mai ales astazi, cand toata lumea alearga dupa nou, ultimul.. a fi conservator inseamna ca omul s-a oprit din goana si a stat un moment sa reflecteze la ce inseamna valoare.

Cat despre Traditie.. are un topic in care iti poti expune parerea despre el, daca vrei neaparat. Cu "bun simt", desigur.

Nu am zis ca a fi conservator e rau,ci a fi ultraconservator,adica fanatic.

"Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe"

La asta te refereai? Ma intreb daca ai putea sa te uiti tu in dex inainte sa comentezi cu rautate. Unde contrazice definitia de mai sus ceea ce am spus eu?

In fine, de fapt nu conteaza, pentru ca frate Topcat, pe tine nu pare sa te intereseze ideea exprimata, ci forma ei. Daca forma nu se aseaza pe calapodul dupa care cugeti, atunci ea nu are valabilitate. Cu alte cuvinte, tu esti cel ce masoara lumea.

Nu am o problema cu asta, dar te rog nu ma baga si pe mine in acest joc absurd.

Vroiam numai sa stabilim ca nu putem intelege decit cu gindirea, cu mintea ;)

Mintea este mai saraca fara inima. Sunt lucruri pe care nu le intelegem cu mintea, depasesc mintea si de aceea trebuie sa le traim, sa le coboram in inima- spre exemplu dragostea.

pentru forin-ionut
 

[quote=Florin-Ionut;177834]Fratele meu,stii ce cred eu,ca tu in ultima vreme ai citit/citesti pe P.Dumitru Staniloae de il tot aduci mereu in discutie.Trebuie sa citesti mai multi sf parinti,de fapt tu sustii doar una din muncile iadului(sunt 9 munci),cea a singuratatii vesnice.

Sfîntul Vasile cel Mare recunoaşte viermele din iad ca o realitate, iar nu o ficţiune, o alegorie, o idee abstractă. Sfîntul Ioan Gură de Aur pune, de asemenea, viermele şi amarul muncilor iadului, ca simţual, zicînd: "De la sicriu şi de la vierme aruncă-ţi cugetarea ta la viermele ce nu moare şi la focul ce nu se stinge; la scrîşnirea dinţilor şi la întunericul cel mai dinafară, la suferinţa unei strîmtori veşnice". Sfîntul Dimitrie al Rostovului, zice: "În gheenă va fi un foc nestins, o iarnă friguroasă, un vierme ce nu moare, o putoare nesuferită, o întristare netîlcuită, o foame grozavă, o sete nepotolită şi o strîmtoare extremă" (Omilia a doua, despre intrarea Domnului în Ierusalim).

[quote=ghemis;178341]
Chinurile vesnice ale pacatosilor

Mesajde diaconul_Catalin pe 29 Mai 2008, 16:13
Invatatura Bisericii noastre bazata pe Revelatie este ca desi calitatea si cantitatea pedepselor iadului nu sunt aceleasi pentru toti pacatosii, ele fiind in functie de gradul de rautate a faptelor si intentiilor celor ce le-au facut, pedepsele iadului sunt vesnice (Matei 25, 46; Marcu 9, 44; Apoc. 14, 11; 20, 10; Mart. Ort. I, 60). Sfantul Chiril al Ierusalimului spune ca pacatosii la inviere primesc trupuri vesnice, spre a putea suferi astfel osanda pacatelor lor, ca sa nu se mistuie niciodata, arzind in focul cel vesnic, iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca orice pedeapsa din viata pamanteasca se sfirseste odata cu viata, pe cand ale vietii de dincolo sunt vesnice.
Vesnicia pedepselor iadului a fost uneori negata si in antichitate crestina si chiar si astazi, de unii teologi protestanti si de unele secte. Dar nu toti cei ce o contesta explica sfarsitul chinurilor vesnice in acelasi fel si nici nu invoca aceleasi motive atunci cand o contesta. Astfel, unii spun ca numai dreptii vor trai vesnic in fericire, in timp ce pacatosii vor fi nimiciti la judecata universala, iar fiind nimiciti, vor scapa astfel de pedepsele lor.
Altii cred insa ca pacatosii din iad vor suferi numai un timp oarecare - mai scurt sau mai lung - dupa gravitatea pacatelor lor. Prin suferintele pe care le indura in iad ei se curatesc, dupa care vor fi stabiliti in starea de fericire pe care o vor avea dreptii. La aceasta restabilire vor ajunge chiar si demonii, incat in cele din urma va fi o restabilire a tuturor ( ). Aceasta invatatura, numita apocatastaza a fost profesata de Origen, iar in timpurile mai noi, chiar de unii teologi rusi, ca: N. Bardiaev, S. Bulgakov, Vl. Soloviev si altii.

[quote=ghemis;178345]In alta parte a acestui capitol am vazut mai amanuntit faptul ca sufletele oamenilor, dupa ce parasesc trupul, fie sunt primite de ingeri si merg in sanul lui Avraam, fie sunt primite de demoni si merg in iad.

Oricum, nici cei drepti si nici cei pacatosi nu dobandesc in chip desavarsit raiul sau iadul, ci doar pregusta din bucuria celor drepti si, respectiv, chinurile celor pacatosi. Sf. Marcu Evghenicul spune ca fericirea si bucuria sfintilor, fie ca o numim vederea lui Dumnezeu, partasia sau comuniunea cu Dumnezeu sau Imparatia lui Dumnezeu, chiar daca este traita in momentul despartirii trupului de suflet, "e nedeplina fara de reintregirea nadajduita". E nedeplina fiindca sufletele asteapta sa se intregeasca cu trupurile lor la a Doua Venire a lui Hristos, asa incat sa poata fi slavite impreuna.

Dupa ce paraseste trupul, sufletul asteapta venirea lui Hristos si judecata viitoare, atunci cand va avea loc invierea trupurilor, insa traieste inca de pe acum starea care i se cuvine potrivit faptelor lui, aflandu-se in locuri aparte, care trebuie intelese ca feluri aparte de viata. Sf. Marcu Evghenicul spune ca cei drepti si cei pacatosi "se afla in locuri potrivite lor". Cei drepti duc o viata libera si fara griji in rai, impreuna cu ingerii si cu Dumnezeu, in raiul din care a cazut Adam, in vreme ce pacatosii sunt in iad si traiesc in chin si in durere nemangaiata, ca osanditii care asteapta hotararea judecatorului. Nici dreptii, nici pacatosii nu dobandesc in intregime Imparatia lui Dumnezeu sau iadul. Astfel, observam ca exista o deosebire intre rai si Imparatia lui Dumnezeu, si intre iad si gheena vesnica. Cei drepti intra in rai dupa ce mor, si asteapta intrarea in Imparatia lui Dumnezeu, dupa invierea trupurilor lor. Iar cei pacatosi intra in iad dupa moarte, si vor intra in gheena vesnica dupa invierea trupurilor lor si Judecata de Apoi.

Asa cum am mai spus, dupa despartirea de trup, sufletele pacatosilor care nu se pocaiesc pentru faptele lor se afla in iad, care este deosebit de gheena vesnica. Iadul reprezinta pregatirea pentru chinurile vesnice. L-am putea numi anticamera unde sufletele raman ca niste osanditi care asteapta judecata. Sf. Grigorie de Nyssa ne spune ca nu trebuie sa ne gandim ca iadul este un loc anume, ci o stare a sufletului, nevazuta si netrupeasca. Cand vorbim despre iad nu ne referim la nimic altceva decat la "stramutarea sufletului in nevazut". Sf. Nichita Stithatul foloseste cuvantul iad cu acest inteles - de loc obscur si intunecos - pentru a caracteriza o inchisoare si o temnita. Daca sufletul nu a fost vindecat pe cand era inca unit cu trupul, dupa despartirea de acesta el sufera si este chinuit de patimi, nu simte alinare si mangaiere, nu se impartaseste de Lumina si Dumnezeire, iar aceasta reprezinta o experienta neagra, chinuitoare, un chin. Aceasta se numeste iad.

Prin contrast, dupa ce parasesc aceasta viata, cei drepti traiesc in rai in sanul lui Avraam. Cu alte cuvinte, ei participa intru luminare si dumnezeire. Sf. Nichita Stithatul spune ca sufletele sfintilor, care sunt curate si bineinmiresmate, cu dumnezeiasca asemanare si plini de slava lui Dumnezeu si de lumina cea mai curata, atunci cand ies din trup stralucesc ca soarele de faptele lor bune, de intelepciune si curatie. Aceste suflete sunt purtate "de catre ingeri prietenosi catre lumina cea dintai". Prima Lumina e Dumnezeul Treimic, Dumnezeirea Persoanelor Sfintei Treimi, lumini de rangul al doilea sunt ingerii si cei drepti ce se impartasesc de Prima Lumina.

Aici am mai gasit ceva din care reiese ca omul dupa moarte nu primeste osanda vesnica,aceasta se va intampla la judecata de apoi,ci fiecare va merge in anticamera(raiul sau iadul)potrivit starii sufletesti in care se afla,abia dupa judecata particula omul isi va primi rasplata vesnica respectiv Imparatia Cerurilor sau ghena focului vesnic.Ceea ce intareste dogmatica bisericii ortodoxe precum ca unele suflete pot fi scoase din iad datorita rugaciunilor si a slujbelor parastaselor bisericii.Dar asta se poate cat mai exista biserica pe pamant,dupa judecata finala nimeni ni va mai putea fi scos din chinurile vesnice ale iadului.

Aceea nu se numeste intelegere. Traire, poate.

Pentru teologie cunoasterea inseamna vedere si presupune trairea sau viata duhovniceasca, daca nu, cunosterea este abstracta si nedeplina.

Nu stand in afara trairii ajungi la adevarata intelegere, ci prin traire. Daca pleci la drumul cunoasterii lui Dumnezeu doar cu ratiunea, exista riscul sa ratacesti. Cand pleci spre aceasta cunoastere cu mintea coborata in inima, nu mai ratacesti. A nu se uita, cunoasterea in Ortodoxie nu are sensul de dobandirea unor cunostinte, ci de unire cu Dumnezeu.

Revenind la tema topicului, chinurile iadului, se tot vorbeste despre prezenta unui foc. Patriarhul Alexandriei afirma ca focul este un chin al constiintei. Focul acesta nu arde ca focul corporal, nici nu lumineaza. Este un foc special, care nu este cu exclusivitate nici corporal, nici spiritual, ci in amandoua felurile.

Ce inima inima nu e decat un organ de carne care misca sangele in trup si e miscata de suflet prin intermediul creierului.(inima zic unii Sfinti Parinti la sentimente,puterile sentimentale ale mintii dar si acestea sunt rationale ca animalele nu au sentimente ci numai instinct).
Spiritul uman (mintea) prin care omul e asemenea cu ingerii are puteri rationale in care se includ si sentimentele.
De la spirit e cunoasterea altor persoane,exista si trairi biologice dar acestea nu trebuie confundate cu cele mentale,spirituale.
Cunosti pe altcineva comunicand cu el nu iesindu-ti din minti.

Ca doar a scris parintele Staniloae articolul acela despre falsul misticism.
Asa ca exista duhuri de inselare care reduc rationalitatea oamenilor si ii imping spre irationalism (a se vedea de calugarul rus inselat si posedat de duhuri rele care apoi uitase sa vorbeasca).

Si normal comuniunea cu Dumnezeu nu indeparteaza pe om de ceilalti oameni ci dimpotriva il apropie de ceilalti oameni,il face intelegator,tolerant etc.
Iar curentul pietist care considera mintea rea (care e erezie,semanatura draceasca) uita ce a zis Sfantul Apostol Pavel:
"Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi." si ce a zis Dumnezeu Iisus Hristos:"fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii." (nevinovati adica fara rautate,in traducerea lui IPS Anania e scris "blanzi".)
Rau este pacatul,rau este sa judeci pe altii cu superficialitate si sa zici asta e asa ala e altfel si altele ca acestea.Mintea e cea mai de cinste putere a sufletului uman.
Este bine sa inveti dar nu este bine sa ti se para ca esti mare invatat.
De exemplu parintele Rafail Noica stie sase limbi straine.
Revenind la minte zice Sfantul Ioan Damaschinul la Dogmatica ca "miscarea" spiritului e gandul.
Daca e scris la Filocalia "tot gandul e diavolul" adica tot gandul pacatos care indeparteaza pe om de Dumnezeu si de fratii sai,nicidecum nu s-a zis la Filocalia sa procedam precum procedeaza unii inselati de duhuri rele,hindusii,de isi mortifica mintea.
Normal ca exista si ganduri de la Dumnezeu si cei din Imparatia cerurilor,ganduri de la noi si ganduri pe care ni le inspira dracii precum ne invata parintele Cleopa.
Daca crestinii saruta Sfintele Icoane asta semnifica ca se inchina rational la ele (sa zicem asa ca le iubeste cu mintea).
Ca gura precum arata Sfantul Maxim Marturisitorul este semn al rationalitatii omului ca prin gura vorbim.


Iar pe Dumnezeu nu poti sa il "traiesti" asta zice curentul pietist.
Niciunde nu s-a scris de "simtirea" lui Dumnezeu in Sfanta Scriptura nici la Sfintii Parinti doar unii inselati de duhuri rele au scris asa cand au tradus acum mai nou.Simti caldura,simti raceala a simti se foloseste pentru simtul pipaitului.

Sentimentele "se gandesc" fiind de la minte si nu trebuie confundate cu trairile biologice adica cu simtul pipaitului care e cel mai primar simt.Si acest simt impiedica viata duhovniceasca si precum arata Sfintii Parinti trebuie ca acestui simt sa ii fie dat ceva neplacut pentru a nu impiedica viata duhului.
De exemplu nu mananci,sau stai in picioare,sau te imbraci cu ceva aspru,sau stai in genunchi sau toate acestea,a se citi ce zice Sfantul Grigorie Palama la Filocalia.De aceea in Biserica Ortodoxa se sta in picioare de obicei la Sfanta Liturghie,afara de batrani si cei bolnavi care stau jos.
Sentimentele sunt cum "vede" mintea anumite persoanele,lucrurile etc.
Exista alte expresii precum "iti dai seama" "ai cunoscut" "ti-ai amintit" "stii" etc.

Cum se vede in Sfanta Scriptura a zis Dumnezeu Iisus Hristos de cunoasterea lui Dumnezeu.
"Aceasta este viata vesnica sa te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe care l-ai trimis".
Pentru a nu te rataci ai nevoie sau de povatuirea Duhului Sfant sau a unui Sfant (da se poate sa te povatuiasca sufletul unui Sfant) sau daca nu de povatuirea unui duhovnic.

Ce te face sa crezi ca acest tip de cunoastere, teologic, este valid?

:21::21: Doamne, Topcat, citesc postarile tale si ma pufneste rasul! Forumistii construiesc teorii argumentate si bine sustinute si vii tu cu intrebari care, crezi tu, ar putea zdruncina cumva rationamentul lor. Esti Gica Contra, numai sa ii contrezi tu pe toti, bine, rau, cum o fi, hai sa ii contrazic! :78:

Acesta e modul de cunoastere valid, ne-o spun cei care au ajuns la dumnezeire, dar tu nu poti pricepe daca nu faci un minim efort de a te detasa macar putin de maimutzica aia a ta! :68:

[quote=ghemis;178341]Viermele neadormit este intr-adevar o realitate: este constiinta care va roade vesnic omul care a ales departarea de Dumnezeu, trecand de partea raului. Si focul cel nestins este o realitate, fiind refuzul iubirii, imposibilitatea de a raspunde la dragostea divina. Si intunericul este real, pentru ca locuitorii imparatiei raului vor fi separati unii de altii, existand intr-o stare de nestiinta, de necunoastere, dupa cum scrie in NT: Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi... Daca damnatii nu vor avea dragostea, atunci ce le va ramane? Intunericul cel mai dinafara, vesnicia la marginea existentei, eternitatea disperata in starea in care au murit moartea cea vesnica! Cu sufletul mai intai, iar mai apoi si cu trupul.

Te distrezi, ai? :)
V-am mai rugat sa imi dati 1 exemplu macar de cunoastere prin revelatie a unui fapt ce poate fi verificat si validat stiintific si nu putea fi obtinut pe caile cunoasterii stiintifice. Pina atunci, sint vorbe goale, poezie, spune-i cum doresti si am tot dreptul sa fiu gicacontra.
In legatura cu teoriile argumentate si sustinute de forumisti eu asa avea mai multe rezerve, dupa cum se vede multe din ele se bat cap in cap, singura lor legatura fiind ca sint la fel de fanteziste.

Tocat, Dumnezeu este mai presus de orice lucru din creatie. E firesc sa crezi ca e fantezie Dumnezeu, de vreme ce nu-L vezi. Dar e nefiresc sa ramai in starea in care te afli, pentru ca El poate fi vazut.

In ce stare ma aflu?

Din scrierile ascetice retinem ca inima nu este organul biologic, ci centrul persoanei, partea tainica a persoanei. Nu cred ca atunci cand se vorbeste despre rugaciunea inimii, se face referire la organul biologic. Marcu Ascetul facea analogie cu partile bisericii (altar, naos) si spunea ca asa cum in biserica exista o arte sfanta si tainica, asa exista si in om o parte tanica- inima- centru al persoanei.

Sincer, intrebarea nu-si are rostul. vorbim despre o cunoastere existentiala nu una abstracta sau teoretica. Intrebarea este ceva de genul "ce te face sa crezi ca lumina de care te impartasesti este lumina si nu intuneric?" sincer, asa suna intrebarea pentru mine.

Daca ne luam dupa definitia cunoasterii, adica Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător, ai sa vezi ca intrebarea mea are sens. Intr-adevar, nu are sens conceptul de cunoastere teologica, aici pot sa iti dau dreptate. Iar eu nu vorbesc deloc de o cunoastere abstracta si teoretica, stiinta porneste de la si se valideaza cu experienta.

Observ ca ne reprosezi intr-un mod indirect ca sensurile folosite in anumite postari nu sunt cele din Dex, dar constat ca repeti aceleasi greseli- ORTODXISM NU ESTE SINONIM CU ORTODOXIE, sau limitezi dialogul doar la sesurile din DEX.
Pentru dialog te rog sa mai consulti si dictionare de specialitate, teologic poate ca este greu, dar unul filozofic poate ca iti este la indemana. Cauta pentru cunoastere si contemplare sensurile si vei observa ca nu mai sunt cele din DEX.

A ramas vreo varianta pe dinafara?

Da, varianta topcat din pacate a ramas pe dinafara.Dar timp inca mai este topcat,bunavointa mai multa din partea ta ,mai multa dorinta de a cunoaste si partea sufletului din om.

Asta nu inseamna ca nu exista ;)
Poti cunoaste sufletul si altfel decit punind pe picior de egalitate poezia cu teoria stiintifica

Iti voi urma sfatul si voi intreba multi preoti si duhovnici. Am inceput aseara cand am sunat la Duhovnicul de la miezul noptii, intrebandu-l pe părintele Vasile Gavrilă ce inseamna viermele neadormit si focul gheenei.

Bineinteles ca mi-a confirmat ceea ce tot iti repet: viermele este constiinta care mustra si focul este iubirea Lui Dumnezeu.

Voi reveni in curand si cu raspunsurile celorlalti. Si crede-ma ca n-o sa intreb preoti de la sate care au terminat seminarul cu nota de trecere, ci profesori la Facultatea de Teologie, doctoranzi, preoti-calugari cu experienta la Athos, doctori in Teologie.

Acum sa vedem ce spune un preot-calugar, doctorand in Teologie la Atena: "prin vierme si foc pot intelege mustrarea constiintei si patimile care nu-si mai pot afla satisfacerea in iad. Sub nici o forma nu trebuie sa intelegem in litera ceea ce scrie acolo. Daca au existat voci in trecut care sustin interpretarea in litera este din cauza mentalitatii acelor vremuri."

Voi reveni.

Pai fratele meu,eu nu stiu cum au ajuns teologii zilelor noastre la asemenea interpretari,dar cuvintele mantuitorului mi se par clare,iar sf.parinti care au fost mai aproape de epoca Mantuitorului mi se par mai de crezare decat cei de azi,si stii de ce?pentru ca harul Duhului Sfant era ca la El acasa,acum in vremurile noastre apostatice unde mitropolitul se impartaseste cu catolicii,unde episcopul sfinteste aghiazma cu catolicii(cred ca stii despre cine vorbesc)unde crucea este pusa pe podea la intrarea in biserica incadrata intre semnul iudaic si intre semnul musulmanilor(o biserica in cartierul titan)putem spune ca harul Duhului Sfant doar adie din cand in cand.Si aici inchei postarile pe acest topic,nu vreau polemizare ci am vrut sa aduc in discutie pe sf.parinti care vad iadul cu gheena focului ca o realitate si nu metafora.Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa intelegem Adevarul in plinatetea Lui.

Traim o Ortodoxie jenanta... departe de sfanta scriptura si de Sf.Traditie... de invatatura Sf.Parinti... am ajuns niste formalisti... ne inseala dracu din toate punctele de vedere... iad nu exista decat ceva spiritual... chinurile sunt ceva simbolic... vamile vazduhului nu exista... CE ESTE ASTA FRATII MEI??? este oare Hristos sau sf.Evanghelie invechita si neactuala???? suntem noi mai mari si mai intelepti decat sf.Parinti care au fost insuflati de Duhul Sfant si carora li s-au descoperit N aratari ale Iadului si venim noi nemernicii si contrazicem Patericul si Dogma ortodoxa de sute de ani?????? asta ne este mandria si scoala... asa TRAIM CREDINTA...

si tot mai mult ii dau dreptate pr.Arsenie papacioc cand zice ca "din teologie iesi mai necredincios decat ai intrat"!!!

Simplu si Trait: Despre Iad - Pr.Cleopa Ilie
 

Ce este iadul? Sa stiti ca iadul este imparatia mortii; iadul este locul acela unde se chinuiesc, dupa dreptatea lui Dumnezeu, dracii si toti care au maniat pe Dumnezeu si au facut voile lor in aceasta lume.

Iadul este imparatia dracilor, a carui poarta este deznadejdea, curte sunt legaturile; ferestre, intunericul; masa, reaua imputiciune si putoare; mancare este foamea, bautura este setea, ceasornic este plansul, asternut este vapaia, oranduiala este tulburarea cea fara randuiala a prapastiei acelea groaznice.

Dar stiti dumneavoastra cate feluri de munci are iadul? Noua feluri de munci sunt in iad si toate sunt vesnice si foarte grele.

Prima munca este intunericul, cum arata marele prooroc Isaia. Dar nu intunericul acesta, pe care-l vedem noi pe pamant. Intuneric pipaibil. Ai vazut in Egipt, in pamantul Ghesem, ca unde erau evreii, era lumina si in tot Egiptul era intuneric?

Nimeni nu stia pe unde sa mearga. Dumnezeu ce nu poate? Toate-s la Dansul. Intuneric pe lumea asta, dar celalalt intuneric ii vesnic.

Acolo este intuneric asa de tare, incat il poti pipai cu mana. Aceasta o zice dumnezeiescul Iov: Ma voi cobori in pamantul intunericului celui vesnic, care nu are lumina, dar nici tamaduire in veac.

De intunericul acela a amintit si Mantuitorul nostru Iisus Hristos in Evanghelia Sa, cand zice: Legati-i mainile si picioarele si aruncati-l pe el intru intunericul cel mai dinafara, aratand prin aceasta, cum zice si dumnezeiescul parinte Efrem Sirul ca este un intuneric greu.
Deci, cea dintai munca ce stapaneste iadul este intunericul acela negrait si neinchipuit.
A doua munca, dupa intuneric, este plangerea si scrasnirea dintilor. Atatea lacrimi se varsa in iad intr-o singura zi, ca, daca s-ar aduna pe fata pamantului ar face un ocean mai mare ca Oceanul Pacific. Oceanul Pacific are 48.000 km lungime, de la Polul Nord pana la Polul Sud; are 18.500 km latime si, la Insulele Mariane, are 11 km adancime. Si numai in iad, intr-o singura zi, lacrimile care se varsa acolo, ar face un ocean mai mare ca Pacificul. Atata plangere este in iad.

A treia munca este putoarea cea rea. Daca s-ar aduna toate putorile de pe fata pamantului la un loc n-ar face nici un miligram fata de putoarea care este acolo. Ca sa va dati seama ce putoare este in iad, am sa va spun o istorioara.
Doi frati de la o mama s-au dus la manastire sa se faca calugari. Si unul s-a dus in manastire si a avut rabdare multa, smerenie multa, ascultare fara cartire si a ramas in manastire pana la moartea lui. Iar altul si-a pierdut rabdarea si a spus ca se duce in lume inapoi la tata si mama. Fratele cel care a ramas in manastire il sfatuia:
- Frate, nu te duce inapoi. Auzi ce spune Evanghelia: Nimeni, punand mana pe plug, sa nu mai priveasca inapoi. Deci, nu te duce, frate, in lume, pentru ca mare primejdie este sa lasi manastirea si sa te duci din nou in lume.
Iar el a zis:
- Nu, eu ma duc!
- Dar nu te temi de chinurile iadului?
- Nu cred, frate, ca sunt chiar atat de grele muncile iadului, cum spune Sfanta Scriptura sau cum spun oamenii. Asa s-a scris in carti ca sa ne sperie.

Si s-a dus acasa si s-a casatorit si si-a facut de cap. Dar n-a trait mult, decat trei ani, si a murit. Auzind calugarul ca fratele sau, care s-a intors in lume, a murit, a inceput sa se roage cu foc lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, arata-mi sa vad unde este fratele meu; in iad sau in rai!"

Dupa o vreme destul de indelungata, intr-o noapte o umbra neagra a intrat in chilia lui. Si cand s-a uitat el bine la lumina lumanarii, l-a cunoscut. Umbra i-a zis, plangand si suspinand:
- Ma cunosti? Eu sunt fratele tau.
Era negru ca un carbune. Doar dupa glas l-a cunoscut. Si atunci acesta, vazandu-l intr-o stare jalnica ca aceea, l-a intrebat:
- Frate, de unde vii?
- Din iad, ca am lasat manastirea si m-am dus in lume si mi-am facut de cap; am murit in pacate si m-am dus pentru pacatele mele in muncile iadului.
Si atunci acesta a inceput sa intrebe:
- Mai, frate, stii ce-mi spuneai tu mie, ca muncile iadului nu-s asa de grele, ci s-au scris asa numai sa sperie lumea si sa inficoseze pe oameni. Chiar asa este de greu in iad?
- De mii de ori sunt mai cumplite chinurile iadului decat cum sunt scrise; si de ar avea tot codrul limba si toata iarba pamantului de ar vorbi, n-ar putea spune cat de greu este in iad!
Dar fratele se facea ca nu-l intelege.
- Frate, oare voi putea sa le incerc si eu putin, ca sa ma incredintez de adevar?
- Nu poti auzi racnetele si tipetele si vaietele din iad, ca tot atunci mori.
- Dar, n-as putea macar sa pipai iadul?
- Nu poti, ca acolo este foc care arde de miliarde de ori mai tare ca acesta si tot atunci te-ai topi, fiind in trup material.
- Nu pot nici sa vad?
- Nu poti, ca mori de frica, vazand privelistea aceea groaznica si urgia maniei lui Dumnezeu din iad!
- Dar cum as putea eu sa incerc macar cat de putin muncile iadului?
- Frate, tine minte. Ai putea mirosi oleaca din putoarea iadului!

Cum era imbracat cu haina, a scuturat maneca hainei putin si s-a facut nevazut. Si cand a scuturat maneca, atata putoare a iesit din maneca hainei lui, incat acela a cazut mort jos si trei zile nu a putut sa iasa din chilie.

Greu de tot a deschis usa si s-a tarat afara din chilie si a iesit acea putoare din chilia lui, incat s-a imprastiat in toata manastirea.

Calugarii au parasit manastirea trei luni de zile din cauza putorii nesuferite, care a iesit din chilia de unde a scuturat cel din iad maneca hainei lui.

Dupa trei luni, acel miros greu a disparut. Calugarii cand s-au intors inapoi l-au gasit pe acela din chilia caruia iesise acea putoare si l-au intrebat:
- Ce a fost, frate, putoarea aceasta? De unde a venit?
Iar el a raspuns:
- Stiti, parintilor, eu am avut un frate bun in manastire, care s-a dus in lume si a murit dupa trei ani casatorit. Eu m-am rugat Domnului sa-mi arate unde este fratele meu.

Dupa multa rugaciune, intr-o noapte a venit la mine si l-am intrebat unde este. Afland ca este in iad, curios, l-am intrebat cat de greu este in iad, deoarece il stiam nepasator, zicand ca nu crede ca muncile iadului sunt chiar asa de grele, cum scrie in carti.

Atunci el m-a incredintat ca nici nu poate spune limba de tarana cat de greu este in iad si ceea ce scrie in carti este foarte putin spus.

Ca sa vezi muncile iadului, a spus el, este imposibil, ca tot atunci mori; nici nu poti auzi ce este in iad ca mori, nici nu poti pipai; si mi-a dat sa miros oleaca din putoarea care este in iad.

Atunci si-a scuturat maneca la haina si iata sunt trei luni de zile de cand putoarea aceasta stapaneste manastirea noastra si ati fugit; si de-abia acum se poate veni, inapoi.

Si a incredintat tot soborul manastirii cat de mare putoare este in iad. Aceasta este a treia pedeapsa a iadului.

A patra munca in iad este foamea si setea. Ati auzit ce spune proorocul Isaia: Vor flamanzi precum cainii si vor urla si se vor jeli, si nimeni nu va potoli foamea lor. Si Mantuitorul ne arata in Sfanta Evanghelie, in pilda cu bogatul si Lazar: Parinte Avraame, trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului sau in apa, sa vie sa-mi racoreasca limba, ca rau ma chinuiesc in vapaia aceasta.

Ai auzit ce-i acolo? Un deget inmuiat in apa, cat de mare pret are! Si noua aici nu ne place apa, vrem vin, rachiu, dresuri si cutare. Vai de noi ca nu cugetam deloc ce ne asteapta. foamea si setea sunt a patra munca.

A cincea munca a iadului este tartarul, gheata. Tartarul este un iezer fara fund, plin de gheata si foarte rece. Aceasta este "scrasnirea dintilor", de care vorbeste dumnezeiasca Scriptura, adica gerul acela nesuferit de care nu-si poate inchipui nimeni.

A sasea munca este viermele cel neadormit. Acolo sunt viermi de foc care mananca trupurile oamenilor si sufletele lor in vecii vecilor, si niciodata oamenii nu mor. Acolo sunt balauri de foc si serpi de foc care inoata prin vapaile iadului, cum inoata pestii prin apa la noi si nu se vatama. Si ii prind pe cei pacatosi si-i sug si-i inteapa si-i mananca in vecii vecilor, impreuna cu viermii cei neadormiti. Asta este munca a sasea.

A saptea munca este gheena, adica focul cel nestins, care este cea mai grea dintre toate. Focul cel negru care arde in vecii vecilor cu intuneric.

De acela se tem si dracii. Ca ei se rugau Mantuitorului, cand facea minuni pe malul Marii Galileii, cand a scos demonii din cei doi indraciti: Te stim pe Tine cine esti, Fiul Celui Preainalt; Te rugam nu ne trimite pe noi in gheena! Acolo ii trimitea, ca El avea putere. Si dracii se tem de gheena, de care spune Mantuitorul in Evanghelie: Unde focul lor nu se stinge.

Dar nu este foc de acesta ca al nostru, care se face ca sa dea lumina; focul acesta, chiar de ar arde pe cineva, dar da lumina; acela, insa, este foc negru ca pacura si de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta. Asa spune fericitul Ieronim.

Cat de mare este focul unde se topeste otelul, totusi este neinchipuit de slab fata de focul iadului, ca si cum ar fi zugravit pe pereti. Ai vedea un foc zugravit pe perete cu vopsea si nu te frigi.

Asa este de slab focul acesta fata de focul iadului. Focul nestins nu mai are acolo nevoie de materie, cum zice Sf. Efrem: "Ca nu sunt oarecare care-l aprind cu materie din lumea aceasta". Acolo este foc nestins, nu este foc cu lemne aprinse, ci arde cu urgia maniei lui Dumnezeu negraita, catre cei pacatosi.

Acest iezer de foc de care spune la Apocalipsa, care nu are fund in veacul veacului, arede si pe toate duhurile cele rele si le chinuieste in vecii vecilor.

De aceea spune dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur: "Nimenea din oamenii care isi aduc aminte de gheena, nu vor ajunge in gheena". Ca cine cugeta la iad scapa de iad. Cine isi aduce aminte de gheena, scapa. Ca nu exista om care-si aduce aminte de gheena, care este atata de groaznica munca, sa ajunga in gheena.

Fiindca indata ce isi aduce aminte de gheena el se fereste de pacat si incepe a lucra fapta buna, se marturiseste, pune inceput bun, isi face canonul si isi indreapta viata sa. Este ca acela de care se spune in Biblie: "Ca nu mai este fapta ta ca ieri si ca alaltaieri; poate sa fie omul pana azi un drac si maine se face inger luminat". Numai sa-si aduca aminte de iad si de gheena; ca daca uita iadul ajunge in iad, iar daca nu uita iadul nu ajunge acolo.

Iata, am sa va spun despre gheena si despre vesnicia iadului printr-o minune care se gaseste scrisa intr-o carte veche.

In Sfantul Munte al Atonului traia un calugar cu numele Andrei. Si acesta ducea o viata sfanta, in feciorie, asceza, post, rugaciune si priveghere; in meditatii sfinte si in cugetarea Sfintelor Scripturi. Dar s-a imbolnavit cand era aproape de treizeci de ani si a zacut unsprezece ani si nu mai murea.

Atunci, dupa dreptate, acest calugar cu numele Andrei si-a pus intrebarea: "De ce sufar eu?" Pentru ca nu se stia cu pacate asa de grele, ca sa sufere pe pamant atat de groaznica boala. Si a inceput saracul, ca tot omul care nu mai poate rabda, sa se roage asa la Dumnezeu:
"Doamne, cer de la Tine un singur lucru si anume: sau sa mor sau sa ma fac sanatos, ca nu mai pot rabda! Mi-au ramas numai oasele si pielea!"

Rugandu-se el asa, intr-una din nopti, a stralucit o lumina uimitoare in chilia lui. El s-a temut sa nu fie de la draci, caci si diavolul se face in chipul lui Hristos, in chip de inger, in chip de sfint ce straluceste ca soarele si poate sa te insele.

Este ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: Nu-i de mirare ca insusi satana se preface in chip de inger de lumina si slujitor al dreptatii. Adica, dracii se prefac in chip de slujitori ai dreptatii.

Deci s-a temut calugarul si a inceput sa faca cruce. Si inadata a vazut ca intra pe usa lui un tanar foarte frumos la chip, foarte luminat, cu un toiag de aur in mana, cu o cununa de aur pe cap si o cruce de aur pe frunte si i-a zis:
- Nu te teme, parinte, nu-s diavol. eu sunt ingerul pazitor al vietii tale si m-a trimis Dumnezeu sa-ti spun un lucru. Eu totdeauna sunt cu tine; toate suspinele tale, toate lacrimile, toate oftarile, toate durerile, toate necazurile tale eu le stiu. Ca tu dormi, eu nu dorm niciodata; tu mananci, eu nu mananc; tu bei, eu nu beau.

Adu-ti aminte ce spune psalmistul: Tabari-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de dansul si-l va izbavi pe el; si ...nici sa dormiteze cel ce te pazeste.

Deci, parinte, eu stiu necazurile tale. Dar iata, tu ai inceput sa te rogi lui Dumnezeu asa de la o vreme: "Doamne, sau sa mor, sau sa ma fac sanatos, ca nu mai pot rabda!" Si Dumnezeu m-a trimis sa-ti spun tie doua lucruri:
- Care?
- Iata ce spune Dumnezeu prin mine: "Vrei sa mai rabzi boala un an pe pamant sau sa stai trei ceasuri in iad?"
Dar el cand a auzit, a zis:
- Doamne, ingerul Domnului, tu care stii necazurile mele, sa mai zac eu un an pe pamant? Nu stii ca o noapte imi pare un an si ca toate bolile mai cu seama noaptea sunt grele? Deci cum am sa mai rabd eu un an aceasta groaznica boala? Si pentru ce rabd eu? Ca eu stiu ca om, ca m-am silit, de cand am venit aici in Sfantul Munte, sa fac voia lui Dumnezeu.
Si a zis ingerul Domnului:
- Tu nu suferi pentru tine. Tu suferi pentru neamurile tale, care sunt in iad si Dumnezeu te-a gasit pe tine si voieste prin osteneala si suferinta ta sa scoata din neamul tau, pana la al noualea neam din iad". Ca asa se intampla daca un calugar bun isi face datoria, multi din neamul lui se mantuiesc prin el.

Nu ai auzit ce zice proorocul Ieremia? Dumnezeu rasplateste pacatele parintilor asupra copiilor pana la al patrulea neam.

Deci, tu suferi pentru stramosii tai. Dar daca vrei sa iesi si tu din iad si ei, sa mai zaci un an pe pamant sau trei ceasuri in iad. dar ia seama ce spui, i-a spus ingerul, ca in clipa aceasta ti-am si luat sufletul!

A stat el si s-a gandit.
- Gandeste-te bine! i-a spus ingerul.
- Trei ceasuri in iad!
Cind a zis aceste cuvinte, i-a si luat sufletul. Si unde l-a dus? L-a dus in gheena, de care v-am amintit inainte, cel mai greu loc din iad, de care se tem si dracii.

Si cand l-a dus acolo si l-a bagat in focul cel negru si de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta, a fost cuprins de intunericul ce domnea pretutindeni si a inceput a racni si a geme de durere, caci balaurii de foc au inceput sa-l muste si sa-l chinuiasca; el, cand s-a vazut acolo si a vazut atata deznadejde si atata strigat si atata durere si atata spaima si atata foc, a inceput sa strige cat putea: "Doamne, miluieste-ma! Doamne, iarta-ma!"

Dupa trei minute, o lumina a despicat intunericul si a aparut ingerul Domnului. Cand l-a vazut, a inceput a bate din palme si a striga asa:
- Vai mie! Vai mie! Vai mie! Toate le-am crezut, dar una ca asta n-am crezut!
- Ce n-ai crezut, parinte Andrei?
- N-am crezut ca un inger al Domnului poate sa minta!
- Cum se poate una ca asta, ca sa spun eu minciuni? Eu nu sunt om pacatos, eu nu sunt duh rau, diavol. Eu nu pot face pacat, eu nu pot minti. Cum pot eu sa mint, daca sunt raza de dumnezeire, sunt lumina a doua din lumina cea dintai? Cum as putea eu sa spun minciuni?
- Dar cum ne-a fost vorba in chilie la mine?
- Cum? - N-a fost vorba ca ma vei scoate de aici dupa trei ceasuri? Iata, au trecut mai mult de trei sutr de ani de cand ma chinuiesc aici!
Ingerul i-a spus:
Adevarul este Hristos. De-abia a trecut o ora si mai ai doua ore de stat.
- Doua ore? a strigat monahul cu groaza. Este oare cu putinta sa fi trecut numai o ora pana acum?
- Eu am venit sa vad daca poti rabda.
Atunci a zis calugarul Andrei:
- Doamne, daca acesta este adevarul, ca de-abia a trecut un ceas de cand ma chinuiesc aici in iad, du-ma inapoi in trupul meu cel ranit si bolnav si sa sufar acolo, nu un an, ci sute de ani, ba chiar pana la ziua venirii lui Hristos, numai sa nu mai stau o clipa aici in focul cel nestins!
Si indata, cu iuteala gandului, l-a luat ingerul si l-a dus inapoi in trup.
Cine a stiut ca a fost mort un ceas? Cand a inviat a inceput a striga:
- Miluiti-ma! Miluiti-ma!
Si a venit calugarul care il ingrijea si a intrebat:
- Ce este, parinte? De ce strigi?
- Sa se adune tot soborul manastirii.

Erau trei sute de calugari acolo. Si l-au pus intr-un cerdac inalt si le-a spus la toti minunea care s-a petrecut cu el; ca el a stat un ceas in iad si i s-au parut mai mult de trei sute de ani. Atata de greu a trecut timpul.

Sa ne fereasca mila si indurarea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului pe toti din cati sunt aici sa nu ingaduie Dumnezeu vreunul sa incerce durerile si chinurile iadului in vreun fel. Si toti, cu darul Mantuitorului si cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfantului Ioan Botezatorul si a tuturor sfintilor sa ne mantuim, sa ne usuram inainte de a ne duce din lumea aceasta si sa ne intalnim cu totii in veacul viitor la bucuria cea vesnica.

Munca a opta din iad este deznadejdea. Acolo toata lumea este deznadajduita de mila lui Dumnezeu, aducandu-si aminte de cuvantul Evangheliei, ca s-a inchis usa si ca pocainta in iad nu mai este.

Munca a noua din iad este vesnicia, care stapaneste atatea miliarde si miliarde de suflete. Nu mai exista acolo o limita, ca adica o sa rabde omul o mie de ani sau o suta de mii de ani, ci in vecii vecilor.

Dar ca sa le descrie cineva cate una singura, nimeni nu poate spune, numai una cat ii de grea, ca este imposibil a descrie limba de tarana.

Cine poate spune macar una din munci cata suferinta aduce firii omenesti. Ca dreptii dupa sfarsit primesc cele patru insusiri ale trupului si pacatosii primesc si ei una: insusirea nemuririi.

Primesc trupuri nemuritoare, ca sa arda in vecii vecilor si sa nu se mistuie; sa se chinuiasca in vecii vecilor si sa nu scape; sa inseteze in vecii vecilor si sa nu aiba apa; sa le fie foame in vecii vecilor si sa nu aiba mancare.

Nemurirea o au de la judecata inainte, cum spune Hristos, spre a se chinui in vecii vecilor. Amin.

Parintele CLEOPA