Multumesc, felicitas, pentru vorbele blande si ingaduitoare!

Daca nu ma insel, parintele Iustin Parvu spunea ca trebuie sa acceptam fiecare om dupa masura firii lui. Fiecaruia ne lasa Dumnezeu daruri diferite in masuri diferite. Asa ca am incercat si eu sa reconsider ceea ce percepeam inainte ca "insensibilitate". Omul atata poate, nu e cazul sa ii ceri mai mult sau sa il acuzi de rea vointa.

Deci, fara naivitate, trebuie sa luam oamenii asa cum sunt!

Gandeste'te la familiile ce nu pot avea copii, spre a'ti da seama de faptul ca nasterea nu e singurul scop al apropierii.

Ca duhovnic, ce le'ai spune ?!
Ceva de genul: "Nu va mai apropiati, ca nu mai are rost, din moment ce nu puteti face copii."
Sau unei sotii care are anumite organe extirpate, din pricina bolii.
I'ai spune: "Asta e, nu va mai apropiati si gata, singurul rost al apropierii a devenit imposibil."

Sotii se apropie si pentru a se impaca, si pentru a se bucura si mai mult unul de celalalt, si pentru a se uni tot mai mult.

Omul este in egala masura trup si suflet. Sufletul trebuie sa spiritualizeze trupul, insa aceasta nu inseamna a'l anula in cele caracteristice lui. Trupul este o forma de manifestare a sufletului. Cand are loc apropierea trupeasca (in cadrul Casatoriei, in zi binecuvantata) sufletul este cel care conduce si exprima sentimentele. Din moment ce nu poti saruta o fata oarecare (sau un baiat, dupa caz), ba chiar apar senzatii ciudata numai gandind, se vede cum sufletul este cel ce conduce trupul in actele lui firesti.

Unirea dintre soti se face sufleteste si trupeste, niciodata doar sufleteste, niciodata doar trupeste.
Daca din Casatorie scoatem trupul ca factor esential, alaturi de suflet, si ramanem doar cu sufletul... nu stiu ce sa zic.
Cred ca se ajunge la "casatorie alba", ori la ceva denaturat si ciudat, in nici un caz ortodox.

..
 

Felicitas, cred ca nu m-am facut inteles. Dumnezeu a randuit prin Biserica, ca sotii sa traiasca trupeste impreuna, in zilele randuite de Biserica . Cei care vor sa fie desavarsiti, si care sunt desavarsiti, traiesc impreuna doar pt nastere de prunci. Dar daca vor sa fie impreuna, pt ca isi doresc asta, ori din neputinta si aprinderea trupeasca, nu e pacat, pt ca Biserica a ingaduit asta, pt ca oamenii sunt neputinciosi si supusi greselii, numai sa fie in zilele randuite de Biserica, si ca oamenii sa-si asume responsabilitatea actului, adica sa nu foloseasca anticonceptionale, prezervativ, metoda calendarului, samd, pt a se feri de copii. Exista cazuri cand cei doi isi doresc sa fie impreuna in perioada calendarului, dar nu pentru ca vor sa se fereasca de copii, ci pt ca dorinta lor a coincis cu aceasta perioada, si in acest caz, nu e pacat. Sf Apostol Pavel spune : "decat sa arda, mai bine sa se casatoreasca".
Ce spuneai tu mai sus, e adevarat. Daca eu as fi casatorit si sotia mea si-ar dori f mult sa fim impreuna, in zilele randuite, as accepta, pt ca stiu ca nu e pacat (cu conditia sa nu folosim nicio metoda contraceptiva) si Doamne fereste, dintr-o ambitie a mea, sa nu cada ea in desfranare, pt ca trupul e neputincios. Daca mi-ar cere sa facem asta in zile neranduite, nu stiu daca as accepta, nu cred, dar as discuta cu duhovnicul nostru aceasta situatie sa ne invete el mai bine ce sa facem. Dar asta nu are legatura cu ce spuneam eu despre cei ce vor si sunt desavarsiti. Mi se pare ca s-a inteles ca daca sotii traiesc impreuna din alt motiv decat nasterea de prunci, este pacat. Doamne ajuta!

Da, " baietel ", tu vorbeste aici despre ce ai face cand te-ai insura, doar nu te doare gura, insa, de la vorbe la fapte sa stii ca este CALE LUUUUUNGA ! Poate ne mai auzim atunci .

:))))) Piriie Ory forumul de teoreticieni si scriitori de paragrafe enorme, ...mai incolo, insa, fii sigura ca grimasa de atotstiutori in ale impreunarii se va transforma intr-o mirare monumentala!

Auzi tu ce cuvinte de "oameni grei, de teologi inraiti" folosesc: "Decit sa arda mai bine sa se casatoreasca" :))))),...adevarati inaintevazatori apocaliptici, tata!
Tineti-va ca vin cu experientele de viata a ALTORA si ne vor da peste nas! :))))

Oricand si oricare dintre cei doi soti ar dori apropierea trupeasca, celalalt nu are voie sa puna "nu". Chiar si in Saptamana Mare, inainte de Denie, daca unul este cuprins de pofta si de slabiciune trupeasca, celalalt sot nu are voie sa puna intre ei evlavia si postul. Asta pentru ca nu toti au aceeasi masura de nevointa, nu toti au aceeasi putere, nu toti au acelasi numar de talanti... unul are 2 talanti, altul are 5 talanti. Iar daca un sot cade din cauza faptului ca celalalt l'a lipsit de cele datorate, sotul "evlavios" va da seama, iar nu cel neputincios, care nu a avut aceeasi putere de infranare.

In "Pravila de la Govora" se vorbeste despre o sotie foarte "evlavioasa", care uita de familie de focul poruncilor. Ceea ce s'a dovedit a fi rau folosit. Cand sotul a vrut sa se apropie de ea, ea a spus "nu". Sotul s'a dus la o vecina si a cazut in pacat. La biserica, dupa slujba, cand sotul si sotia au vrut sa iasa din biserica, o gramada de ciori negre s'au napustit asupra lor. Au intrat inapoi, in biserica, si apoi au iesit pe rand. Cand a iesit sotul, ciorile l'au lasat in pace, insa cand a iesit si sotia, toate au tabarat pe ea si au omorat'o. (Pare cam fantezie, insa nu cred ca "Pravila de la Govora" ar minti cu asa ceva.)

Aceste cuvinte sunt rostite de Sfantul Pavel celor care ar dori sa stea singuri, necasatoriti, insa nu au aceasta putere. Le zice ca in loc sa se chinuie neincetat si sa arda de pofte si ganduri si lupte, mai bine sa se casatoreasca, caci si aceasta este lucru binecuvantat de Dumnezeu. Pentru a vietui de unul singur, fara femeie sau barbat, este nevoie de un dar al lui Dumnezeu, caci "nu toti pot duce aceasta".

Dar daca sotia ta ar cadea in ispita cum zici mai sus pt ca o refuzi in zilele (f numeroase) de post? Aici te contrazici cu sf. Ioan Gura de Aur care nu face aceasta distinctie.
:20:
De fiecare data cand citesc conceptia asta straina ortodoxiei despre dragostea dintre soti aproape ca ma apuca plansul... Parca ni s-ar cere sa fim niste automate de facut copii. Se face din relatia trupeasca un lucru mecanic, animalic (numai animalele se 'impreuneaza' strict in scopul de a face pui)

Mai voi chiar credeti ca asa usor se cade in ispita, nu vrea sotul cu mine astazi si eu ma duc la altul instantaneu? Si cand ziceti de ispita aceea la ce va referiti? Bineinteles ca as face botic, si asta nu din cauza neimplinirii fizice, ci din orgoliu: cum adica sa nu ma vrea? Si poate m-as simti datoare sa ma razbun si sa ii demonstrez ca daca el nu ma vrea, ma vor altii, na.

Dar daca ii explici omului motivele pentru care o faci, si anume ca nu din cauza ca nu mai simti atractia si nu din cauza ca nu mai iubesti, si il rogi sa te inteleaga macar un pic, macar azi sau macar saptamana asta ca e prima din post sau macar ultima ca saptamana patimilor, eu cred ca ar intelege. Numai sa folosim cuvinte si sa explicam despre ce-i vorba, ca daca-i spui omului "e post, eject", evident ca se enerveaza, nu intelege si ii vine sa o lase in amar de Biserica si de post si de militie-n sutana care vine si-i face lui legea in viata de familie :)

Nu stiu, fiecare cuplu trebuie sa vada lucrurile astea foarte delicate in doi.
Ispita nu inseamna numai adulter, inseamna si nemultumiri si frustrari adunate care se transforma in certuri si neintelegeri, lipsa de pace in casa.
Sfantul Ioan Gura de Aur desi era calugar si despre asta vorbeste in explicatia lui la spusele sfantului Pavel despre postul conjugal (sa-l mai postez)?

Da, si pe mine ma intristeaza mult asemenea ganduri neortodoxe.
Dea Domnul insa sa priveasca la ravna lor, iar nu la dreptatea faptelor, spre a se folosi.
E nevoie insa de preoti si duhovnici cu buna intelegere a lucrurilor, si mai ales ale celor din familie.
Iar pentru asta e nevoie de multa citire din Sfintii Parinti si de multa rugaciune.

Nu am spus ca tu sau eu, ori altcineva dintre cei care stau prin bancile lor ar face asta. Insa este un risc ce nu trebuie trecut cu vederea. Mai rar sa fuga sotiile, in astfel de cazuri. De obicei, sotii sunt cei care cad mai usor in afara, cu atat mai mult cu cat nu ar fi nici prea credinciosi si ar mai avea si o sotie putin "cam evlavioasa".

Nici tu, nici eu, si nici un altul... sa nu ne mandrim, cum ca nu am cadea. Tare mi'e frica sa spun asta, desi o gandesc.
Dea Domnul ca asa sa vietuim si asa sa murim, in picioare.

Sfantul Iacob Postitorul - 4 martie

Acest sfant lacob a trait in veacul al saselea. El a fost atit de desavirsit in viaţa cea dumnezeiasca, incit Dumnezeu i-a daruit darul de a vindeca bolile grave ale oamenilor numai cu rugaciunea.

Dar uritorul oamenilor diavol l-a invaluit pe acest placut al lui Dumnezeu cu multe si mari ispite. Odata niste oameni ticalosi si destrabalaţi au trimis la el o desfrinata. Ea s-a dus sub prefacatoria lacrimilor la el, dar cu scopul de a-l ademeni la pacat. Vazind ca inima lui incepe sa slabeasca, Sfintul lacob si-a ridicat mina dreapta si a bagat-o in flacara focului, ţinind-o acolo pina cind a ars cu totul. Vazind aceasta femeia s-a umplut de groaza, s-a pocait si si-a schimbat viaţa.

Dar alta data Sfintul Iacob nu a mai fugit cu aceeasi tarie de ispita, si a cazut astfel: niste parinţi au adus la el pe fiica lor care era indracita, au lasat-o la usa chiliei lui si au plecat. Sfintul cu adevarat a vindecat-o, dar mai apoi a pacatuit cu ea, apoi ucis-o si a aruncat cadavrul intr-un riu, ca sa-si ascunda fapta. Caci stiut este ca de la adulter si pina la crima nu este decit un pas.

Lucru de mirare si cutremurator este insa ca acest Sfint lacob nu si-a pus capat zilelor de deznadejde, ci mai curind a vrut sa se pocaiasca de aceste cumplite crime, lucru pe care 1-a facut astfel: timp de zece ani dupa aceea el a intrat intr-un mormint deschis, nemaivrind sa iasa de acolo niciodata, in acei ani s-a intimplat o cumplita seceta prin acele locuri, din care mureau si oamenii si animalele. Cind a vazut ca rugindu-se fierbinte, Dumnezeu trimite ploaie, a cunoscut ca Dumnezeu l-a iertat.

Vedem cum Dumnezeu uneori ingaduie unor astfel de uriasi ai sfinţeniei sa cada, ca mai apoi, prin pocainţa adevarata, cu inima cu adevarat umilita si zdrobita, ei sa cunoasca si mai adinc ce este marea milostivire si iertare a lui Dumnezeu, Care puternic este sa ierte orice pacat atunci cind vede zdrobirea inimii celui care a pacatuit, si ca se pedepseste si se osindeste mai intii el insusi.

Ma bucur ca ai clarificat acest aspect...Doamne, toti nu inteleg decat ca trebuie sa ne retragem in monahism, si ca Taina Nuntii e doar pentru cei care " ard"..ceea ce mi se pare ceva ingrozitor, sa poti macar sa gandesti asa si sa dezbraci viata de familie, aceasta Sfanta Taina de tot ceea ce presupune si inseamna ea, si sa o reduci la...atat.

As ma avea o nelamurire, "nu toti pot face asta"...suna ca si cum toti ar si vrea, dar nu pot...dar cine a spus ca monahismul a fost vreodata o optiune pentru toti? E ca si cum...s-ar spune " nu toti pot fi macelari" ca si cum toti ar vrea, dar nu fac fata, si tanjesc dupa...ori ideea e ca pentru unii acest aspect nu a fost luat in calcul niciodata, si nici ideea de familie nu a fost privita, Doamne fereste! ca o dezlegare la desfranare, exact ca si cum te casatoresti ca sa cazi, si sa pacatuiesti in voie, pe cand aceasta este o cale spre mantuire...simplu ca buna ziua!

Of of of...

:2:............

Ce bine imi pare ca suntem de acord. Si ca cineva cu multa evlavie cum pari tu (ca eu cred ca sunt mereu prea ratiolanista, prea vreau sa conving si imi lipseste smerenia, recunosc) scrie pe aici lucrul asta.

Chiar in indreptarul de spovedanie al parintelui Cleopa care este foarte aspru (si are si tot felul de lucruri care dupa parerea mea contrazic conceptia ortodoxa despre cununie si sexualitate) se spune ca pacat 'm-am infranat fara acordul sotuli sau sotiei, ispitindu-l astfel spre desfranare'.

Interesant, acest sfant este un fel de Marc Dutroux al vremurilor vechi, violeaza o fata si o omoara.. Asta ne arata ca exista pocainta pentru oricine, chiar si pentru astfel de pacate abjecte. Mare este Dumnezeu.

Epistola I catre Corinteni 7, 4-9

"Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea,
şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.

Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.
Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi.
Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.
Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine.
Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească.
Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă."

Daca nu intelegi din aceasta, ma voi stradui sa spun cu alte cuvinte.

Ce bine zice parintele. Nu am cam vrut sa aud de el pana ce nu am ajuns la Chilia lui, de la Manastirea Sihastria. Acum a devenit unul dintre cei mai dragi parinti romani din inima mea. Sa nu fii prea grabita asupra cuvintelor lui. Mergi pe la Sihastria si stai vreo doua zile pe acolo. Si citeste doar atat: "Mancav'ar raiul" - volumele 1 si 2. Nici mai mult, nici mai putin. Si nici un cuvant de'al lui nu ti se va mai parea... ciudatel.

..
 

Cred ca nu m-am facut inteles cum trebuie, sau m-ati inteles gresit. Daca zic ca m-ati inteles gresit, cad in mandrie, daca zic ca nu m-am facut inteles, cad in falsa smerenie. :)
Parintele Arsenie Papacioc, spune ca scopul casatoriei este mantuirea. Nasterea de prunci este doar o consecinta a casatoriei. Doamne ajuta!

Inteles...inteles...

Andrei25, esti prea meticulos, si iei lucrurile prea in serios, greseala pe care si eu recunosc ca o faceam din plin cand eram mai tanara si mai am si acum din cand in cand mici ''momente'' de luat lucrurile prea in serios. Culmea paradoxului, tocmai atunci cand nu vroiam sa gresesc.... ei... exact atunci o dam cel mai tare cu bata in balta.... asculta aici pe mine, adica pe stan patitul, incearca sa traiesti pur si simplu cu tot cu caderi ca tocmai din alea ne maturizam, crestem duhovniceste, mergem pe calea Crucii, aia e Calea Crucii, drumul ala plin de greutati in fiecare zi, si de caderi, drumul ala care nu ne place. Din caderile alea vad cine sunt eu, cat de departe sunt de cum as dori sa fiu, deci greseste asta nu o zic cu sensul de a-ti spune sa pacatuiesti dar daca stai asa ..... o sa cazi mai rau, crede-ma e lucru verificat nu numai de mine ci de toti. Ai intentii bune, asta e foarte bine, dar intentiile bune sunt primii pasi pe drumul mantuirii, o sa te lamuresti la ce ma refer cand o sa treci prin anumite experiente. Sper ca mesajul meu sa te ajute pentru ca in acest scop l-am scris, si nu cu sensul de observatie, am vrut pur si simplu sa te ajut, viata trebuie traita, exact asa cum e, cartile ortodoxe sunt doar niste ghiduri pentru noi, crede-ma ca am trecut prin mai multe experiente si aventuri, si nu vorbesc din buzunar. Cand te intalnesti cu moartea vezi foarte clar cum stau lucrurile, cine este Dumnezeu, cine esti tu si cat de mult exagereaza unii preoti dand prea mare importanta anumitor detalii, care pentru Dumnezeu nu au atata importanta, un lucru mi s-a descoperit foarte clar ca vrea Dumnezeu de la noi toti oamenii, si anume sa avem cat mai multa mila in fiecare zi fata de toti cei pe care ii intalnim, dupa acest criteriu vom fi judecati... stiu ca majoritatea stiti acest lucru, dar eu vreau sa intaresc inca o data acest aspect al milei de orice natura ar fi ea, pentru ca atunci cand era sa mor, mi s-a descoperit acest lucru de la Dumnezeu si m-am gandit ca va va fi si voua de folos

Post usor si frumos si duuulceeee tuturor!!!!!!!!

Mai rar asa persoana, care adat ochii cu moartea si a scapat. Oricum esti o persoana mai bogata decat noi in asemenea experiente. Te rog, daca poti, sa ne mai spui cate ceva pe aceasta tema.
Un Post binecuvantat si tie, felicitas.
P.S. Din cate stiam eu, acum, in timpul vietii, suntem apreciati dupa cat ne dedicam lui Dumnezeu; iar dupa moarte vom fi judecati dupa modul in care ne-am tratat aproapele.

Si eu:20:...tot din motivul spus de tine.

De ce e păcat metoda calendarului? Am înţeles de ce sunt prezervativul şi anticoncepţionalele, dar metoda asta nu am înţeles de ce e păcat.

Pai cred ca e pacat tot din motivul utilizarii lui si anume ferirea de prunci...

Deci până la urmă sexul trebuie utilizat numai pentru creearea de prunci?

DA, NU STIAI ? Doar esti pe un forum ortodox, ce te astepti sa afli ?
Scuza-ma !, am glumit, am glumit si te-am luat asa tare, tocmai pentru ca s-a discutat indelung acest subiect si, crede-ma, nu mai are rost, risti sa te impotmolesti in teorii din ce in ce mai bizare si departajate de orice realitate viabile. Nu-si mai au rost astfel de intrebari, nici macar framantarile, fiindca fiecare si le stie pe-ale lui, Dumnezeu stie pe-a fiecaruia, si, pana la urma intimitatea este intimitate si nu trebuie afisata aici...
ARATA-MI MIE PE LUMEA ASTA UN CUPLU DE OAMENI CASATORITI CARE S-AU IMPREUNAT DOAR PENTRU A PROCREA...IMPOSIBIL !
Deci, de ce am mai vorbi bazaconii de tot felul, ca sa ne aflam in treaba ?
Spunea Fani pe undeva pe-aici, oamenii nu se impreuneaza doar pentru procreere, fiindca nu sunt animale, caci zona erogena a omului este creierul...de aceia privim si sexualitatea cu simtire si rationament, nu doar instinctiv ca dobitoacele.

Bine zice parintele, urmand Sfintilor Parinti.

Si acum si dincolo vom da raspuns la o singura intrebare: M'ai iubit pe Mine si pe oameni ?

"Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat:
Care poruncă este întâia dintre toate?
Iisus i-a răspuns că întâia este: "Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn".
Şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta".
Aceasta este cea dintâi poruncă.
Iar a doua e aceasta: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi."
Mai mare decât acestea nu este altă poruncă." (Marcu 12, 28-31)

Vezi tu cum sta treaba... nu prea stim ce e cu "metoda calendarului".
Biserica Ortodoxa nu s'a pronuntat foarte clar asupra acestei metode.
Sunt doar unii teologi care vad in aceasta un del de "perioada de pogoramant", data de Dumnezeu omului.
Insa parerea lor ramane personala, iar nu oficiala.

Noi una stim: cand omul ajunge sa urmareasca numai implinirea poftei sexuale, oricand ar avea loc apropierea, e pacat.
Daca omul iubeste cu adevarat pe sot/sotie si se apropie de el/ea cu mult drag, atunci apare binecuvantarea si pacea.
Apropierea nu este numai pentru nastere de prunci, ci si pentru unitatea familiei.

Trec uneori 3-4 luni si nu apara nici un copilas. Apoi apare. Oare nu Dumnezeu randuieste acestea ?!

Deci se poate vietui normal, fara "protejari" si tinand doar zilele de post si sarbatori, iar Domnul vazand dragostea curata a celor doi soti, cat si nevointa de a pastra postul si sarbatorile, nu va ingadui la a se naste mai multi copii decat hotaraste El, intru intelpciunea Lui. Cand omul calculeaza si zice "fac 2 copii", el nu ia in calcul ca unul poate sa se imbolnaveasca, iar un altul sa ii moara in accident. Este mai bine sa il lasam pe Dumnezeu sa hotarasca aceasta, in locul nostru.

Noi doar sa ne pazim pe calea cea dreapta, sa iubim curat si sa ne apropiem de sot/sotie oricand e vreme binecuvantata.

Tu spui foarte frumos.
Asta este cazul ideal. Daca putem, sa-l lasam pe Dumnezeu sa hotrasca. Daca nu vrei sa ai preamulti copii, rugaciunea la Dumnezeu este cel mai bun anticonceptional, poate :-)

Dar .. nu e intotdeauna asa de usor. Exista cazuri in care femeia este bolnava, in pericol de moarte daca naste, sotul este bolnav, face chemioterapie etc. Si Dumnezeu ne-a mai dat si minte si prudenta sa le folosim.
'Metoda calendarului' nu este o metoda atat de sigura. Adica, pastrand un numar de zile de abstinenta cam de 10 zile pe luna, tot mai poti concepe copi, pentru ca nu suntem masini, si ovulatia nu se produce chiar dupa ceas, nici fecundarea. Deci, folosind aceasta 'metoda' cand nu mai vrem sa avem copii, tot mai putem avea.
S-a discutat si rasdicutat despre asta, stiu.. Pana la urma fiecare cuplu face cum i se pare mai bine.

Frumos spus, Fani.
Rugaciune si incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Stim prea bine ca, in majoritatea cazurilor, aceste probleme nu sunt prezente.
Acestea sunt exceptii, iar acolo stie Dumnezeu si duhovnicul cum sa masoare.
Sunt prea grele pentru mine spre a'mi da cu parerea.

Noi vorbim aici de majoritatea dintre noi, cei cat de cat normali si cat de cat sanatosi, care nu avem problemele mai sus amintite.
Sa nu ne ascundem si noi dupa neputintele altora. :)

Cat despre "mintea si prudenta" date de Dumnezeu... da, sa le folosim, insa drept si curat, spre placul lui Dumnezeu !
Noi nu putem face "un fir de par din capul nostru alb sau negru"... oare am putea face un copil fara voia lui Dumnezeu ?!

Avem nevoie de curaj, de nadejde si de nebunie curata !

Widorin, statistica nu functioneaza in viata. Iti doresc sa nu ti se intample, dar sa stii ca lucruri din astea care suna a roman se pot intampla oricui.
Sigur, un cuplu poate cere sfatul duhovnicului.
Nu se pot face reguli generale, asta vreau eu sa zic. Trebuie sa pastram in minte principiile, si sa vedem cum sa le aplicam.

Adevarat, insa cei sanatosi raman oricum cu mult mai multi decat cei cu probleme de sanatate. Asta gandeam.
Oricum, a avea nadejde in Dumnezeu nu este lucru usor... dupa cum ziceam, este chiar o nebunie curata. :)

Daca acest subiect s-a dezbatut atat de mult, eu m-am gandit sa pun si niste povestioare despre foste desfranate.

În arborele genealogic al Mântuitorului, vedem că una din strămoaşele Sale a fost Rahav desfrânata. Însă ea s-a lăsat de desfrânare când s-a căsătorit cu un israelit. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur comenta că Dumnezeu a îngăduit să aibă o strămoaşă desfrânată tocmai pentru a arată oamenilor că El îi primeşte pe cei care îşi îndreaptă viaţa.

Mai mult, tot Sfântul Ioan Gură de Aur compară neamul omenesc cu o desfrânată de care se îndrăgosteşte un prinţ. Şi din desfrânată o face fecioară.

Prin jertfa Sa, Mântuitorul a adus firea omenească la o înălţime duhovnicească fără precedent: de la starea de păcătoşenie în care zăcea a adus-o la stare de sfinţenie, în Biserică şi prin Sfintele Taine.
Nimeni nu are dreptul să deznădăjduiască. Toţi avem păcate, mai mari sau mai mici, şi nu avem dreptul să ne judecăm unii pe alţii. Pe mine, care am făcut Teologia, Dumnezeu mă va judeca mult mai aspru decât pe un om care a trăit în comunism şi nu a cunoscut nimic. Deci, să alergăm toţi către Mântuitorul, având în faţă pilda fiului risipitor, să cădem în genunchi şi să strigăm: “Am greşit, Părinte!”, având nădejde că Dumnezeu ne ascultă rugăciunile, de vreme ce a venit să mântuiască lumea, să o sfinţească, să o transfigureze, să o aducă de la starea de desfrânată la starea de fecioară!

sursa http://florina.megablog.ro/2010/02/0...-o-desfranata/

Sfanta Pelaghia
 

Aceasta sfânta a fost în zilele împaratului Numerian; ea era din cetatea Antiohiei si umbla pe la jocuri si prin teatre, si facând desfrâu a strâns avere mare din acea rea agonisire. Apoi luând învatatura de la oarecare om sfânt anume Non episcopul, pocaindu-se cu caldura si botezându-se, îsi lepada toata averea, ca si cum ar fi fost niste gunoaie, si îmbracându-se cu haine de par, schimbându-se în chip barbatesc si tainuindu-se, s-a dus în muntele Maslinilor. Aici s-a închis într-o chilie si si-a petrecut viata ce i-a mai ramas cu placere dumnezeiasca si a raposat cu pace.

Tot în aceasta zi, Sfânta Pelaghia fecioara.

Aceasta a fost de la Antiohia Siriei de neam mare; si aflând conducatorul tarii aceleia ca este crestina, a trimis ostasi sa o prinda. Deci ei mergând acolo i-au înconjurat casa, vrând sa o rapeasca; iar sfânta prinzând de veste i-a rugat sa-i îngaduie putin si ei au ascultat-o; deci stând ea catre rasarit, la locul unde-si facea rugaciunea, ridicându-si mâinile în sus si înaltându-si ochii la cer, s-a rugat multa vreme lui Dumnezeu ca sa nu o lase sa cada în mâinile ostasilor, ci sa ridice catre Dânsul curata si sfintita jertfa fara prihana; apoi suindu-se deasupra casei, s-a aruncat pe sine în prapastie si si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Pe aceasta Sfântul Ioan Gura de Aur cu laude a cinstit-o pentru curatia fecioriei ei si pentru multa ei nevointa.

sursa http://www.calendar-ortodox.ro/luna/...ctombrie08.htm

Sfanta Taisia
 

Sfanta Taisia a trait in Egipt in secolul al V-lea. Ramasa orfana dupa moartea parintilor ei instariti, ea a dus o viata evlavioasa, impartindu-si averea la saraci si oferind salas in casa ei pelerinilor straini. Taisia s-a hotarat sa-si dedice viata lui Hristos si sa nu se marite niciodata.

Dupa ce si-a cheltuit toata mostenirea, Taisia a fost tentata sa faca rost de mai multi bani prin orice mijloace, incepand sa duca o viata pacatoasa. Parintii din Sketis de langa Alexandria auzind de caderea ei, l-au rugat pe Sf. Ioan Piticul (Ioan Colovul, praznuit in 9 noiembrie) sa mearga la Taisia si sa o convinga sa se pocaiasca de cele rele. "Ea a fost buna cu noi si acum ar trebui s-o ajutam", spusera ei. Tu, parinte, esti intelept. Du-te si incearca sa-i salvezi sufletul iar noi ne vom ruga la Dumnezeu sa te ajute".

Parintele s-a dus la casa Taisei dar servitorul n-a vrut sa-l lase sa intre. Atunci Sf. Ioan i-a spus servitorului sa-i transmita stapanei lui ca i-a adus ceva de pret. Taisia, stiind ca de multe ori calugarii gasesc perle pe malul marii , i-a spus servitorului sa-l lase pe Ioan inauntru. Sfantul s-a asezat, a privit-o in ochi si a inceput sa planga. Taisia l-a intrebat de ce plange si Sf. Ioan i-a raspuns: "Cum sa nu plang cand ai uitat de Mirele Tau, Domnul nostru Iisus Hristos si faci voia satanei cu faptele tale?"

Cuvintele sfantului i-au strapuns sufletul Taisiei ca o sageata de foc dandu-si seama ce viata pacatoasa ducea. Cu frica, ea l-a intrebat pe sfant daca Dumnezeu ar accepta pocainta unei pacatoase ca ea. Sf. Ioan i-a raspuns ca Mantuitorul asteapta pocainta ei. De aceea a venit EL pe pamant, sa caute si sa mantuiasca pe pacatosi. "EL te va primi cu dragoste" mai adauga sfantul "si ingerii se vor bucura impreuna cu tine". Dupa cum Insusi Mantuitorul a spus, "mare bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15:7).

Sentimentul de pocainta a pus stapanire pe ea si vazand in cuvintele sfantului o chemare de la Dumnezeu de a se intoarce la EL, Taisia cauta cat mai repede o cale de a-si salva sufletul. S-a ridicat si a plecat din casa fara nici un cuvant si fara sa lase dispozitii despre ce se va intampla cu proprietatea sa, astfel incat s-a mirat si Sf. Ioan de reactia ei. Urmandu-l pe Sf. Ioan in pustie, ea s-a grabit sa se intoarca la Dumnezeu prin penitenta si rugaciune. La caderea noptii, parintele i-a pregatit Taisiei un culcus si o perna din nisip pe care sa se odihneasca si el a mers putin mai departe pentru a-si face rugaciunile de seara dupa care s-a pus si el la odihna.

Dar la miezul noptii sfantul a fost trezit de o lumina ce venea din cer si o invaluia pe Taisia, in locul unde aceasta dormea. In lumina minunata el vazu ingerii din cer cum duceau cu ei sufletul Taisiei. Apropiindu-se de ea, sfantul isi dadu seama ca Taisia murise.

Sf. Ioan I-a cerut in rugaciune lui Dumnezeu sa-i arate daca Taisia s-a mantuit sau nu. Atunci un inger al Domnului a venit la el si i-a raspuns:, "Avva Ioan, o ora de pocainta din partea ei a facut cat o multime de ani pentru ca s-a pocait din tot sufletul si cu toata zdrobirea de inima. "

Dupa ce a ingropat trupul sfintei, Sf. Ioan s-a intors la Sketis si le-a spus calugarilor ce s-a intamplat. Toti au dat slava lui Dumnezeu pentru ca s-a milostivit de Taisia, care s-a pocait ca si talharul de pe cruce, intr-o singura clipa

Maria Magdalena
 

Maria Magdalena, sarbatorita la 22 iulie, era din semintia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat situat intre orasele Capernaum si Tiberiada.

Maria Magdalena o desfranata?

In Evanghelii nu se face nicio mentiune cu privire la cel fel de demoni o posedasera. Unul din temeiurile pentru identificarea ei cu o desfranata, a fost acela ca Maria Magdalena preia imaginea Israelului infidel, descrisa de profeti ca o prostituata in privinta relatiilor sale cu Dumnezeu.

Alt motiv pentru sustinerea afirmatiei ca Maria Magdalena a fost o desfranata, sunt cateva fragmente gnostice, in care este privita ca fiind amanta lui Hristos. In Evanghelia lui Filip, de exemplu, ea este descrisa ca insotitoarea cea mai intima a lui Iisus:

"Insotitoarea Mantuitorului e Maria Magdalena. Hristos a iubit-o mai mult decat pe toti ucenicii Sai si obisnuia adesea sa o sarute pe gura".

Din diverse texte apocrife reiese ca ea a fost logodita cu Sfantul Ioan Evanghelistul, insa pentru ca acesta a lasat-o pentru a-L urma pe Hristos, Maria Magdalena a devenit prostituata:

"Fugind de aici la Ierusalim, fara sa-i pese de nasterea ei si uitand de legea lui Dumnezeu, s-a facut o prostituata vulgara si dupa ce de bunavoie a facut un bordel al destrabalarii, s-a facut pe drept cuvant un templu al demonilor, fiindca sapte diavoli au intrat deodata in ea si o chinuiau neincetat cu dorinte spurcate".

Maria Magdalena in Evanghelii

In Sfintele Evanghelii (Luca 8,2 si Marcu 16,9), Maria Magdalena este prezentata ca fiind "o femeie din care s-au scos sapte draci", dar si cea dintai care a adus vestea invierii lui Iisus apostolilor (Ioan 19, 25; 20, 1-19).

Maria Magdalena confundata cu alte femei

A fost confundata cu cele trei femei care au uns cu mir pe Mantuitorul. Doua sunt numite pacatoase, cea de la evanghelistii Luca si Marcu, pe cand cea de la evanghelistul Ioan este Maria, sora lui Lazar.

Evanghelistul Luca vorbeste de o femeie pacatoasa care "a inceput sa ude cu lacrimi picioarele Lui, cu parul capului ei le stergea si ungea cu mir picioarele Lui" (Luca 7, 36-50). Marcu vorbeste si el de o femeie pacatoasa, dar care toarna mir de mare pret doar pe capul lui Iisus si nu pe picioarele Acestuia (Mc. 14,3), in vreme ce Evanghelistul Ioan vorbeste de o femeie care unge numai picioarele Domnului, cu sase zile inainte de Pasti (Ioan 12, 13).

Nu avem nici un motiv sa vedem in femeia pacatoasa (desfranata) pe Maria Magdalena, tinand seama ca in Traditia bisericeasca, in imnologia cultica sau in scrierile Sfintilor Evanghelisti, nu se vorbeste de Maria decat ca a fost izbavita de sapte demoni.

Cea de-a treia femeie a fost vazuta ca fiind Maria din Betania, sora Martei, identificata fara temei scripturistic cu Maria din Magdala.

Maria Magdalena prezenta la rastignirea Mantuitorului

Maria Magdalena este prezenta la procesul lui Hrisos, pe drumul Crucii si in momentul rastignirii Mantuitorului. Potrivit relatarii Sfantului Evanghelist Matei, ea a fost prezenta si la punerea Domnului in mormant. Dupa ce mormantul a fost pecetluit, femeile mironosite s-au intors in cetate, insa numai Maria Magdalena si Fecioara Maria au ramas langa mormant pana seara tarziu. Au fost nevoite sa plece pentru ca era vineri si Legea mozaica poruncea ca in ziua sambetei sa se odihneasca.

Maria Magdalena, „apostol al Apostolilor”

Din Evanghelii aflam ca in prima zi a saptamanii, duminica, femeile mironosite au venit cu miresme la mormantul lui Hristos, cu care aveau de gand sa unga, dupa obicei, trupul lui Iisus. Se pare ca Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormant si uimita de vederea pietrei ridicate si a mormantului gol, nu le mai asteapta pe celelalte femei si alearga sa le vesteasca apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede ingerul, care le intampina pe celelalte femei si nici nu-i asculta mesajul - ca Hristos a inviat.

La mormant ajung si Ioan si Petru. Maria Magdalena, care ii urmase pe cei doi ucenici, nu pleaca de la mormant, ramane aici sa planga. Gandul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat. Pe cand plangea, potrivit Scripturii, i se arata doi ingeri. Dupa putin timp, i se arata si Hristos, pe care Il aseamana pentru inceput cu un gradinar, caruia ii cere sa-i vesteasca unde a fost pus Hristos. Dupa ce are loc recunoasterea lui Hristos, primeste misiunea sa merga si sa vesteasca ucenicilor: "Mergi la fratii Mei si le spune: Ma voi sui la Tatal Meu si Tatal vostru".

Maria Magdalena propovaduieste in Biserica primara

Potrivit Traditiei, Maria Magdalena va fi prezenta in Fenicia, Egipt, Siria si Roma, pentru a propovadui invatatura lui Hristos. Se vorbeste si de faptul ca l-a tamaduit pe imparatul Tiberiu (14-37 d.Hr.), care avea un ochi bolnav.
A fost inmormantata intr-o pestera din Efes, loc ce va deveni locas de tamaduire pentru multe neputinte. In anul 899, imparatul Leon al VI-lea Filosoful a poruncit ca moastele Sfintei Maria Magdalena sa fie mutate la Constantinopol, pentru a fi asezate in Manastirea „Sfantul Lazar“. Racla cu mana stanga a Sfintei Maria Magdalena este prezenta la Manastirea „Simonos Petra“ din Sfantul Munte Athos.

sursa http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ena-96381.html

Interesant din povestiri ca toate fostele desfranate nu au ales sa se casatoreasca, ci si-au dedicat toata viata Domnului Iisus Hristos si Lui Dumnezeu Tatal, mare credinta au avut.
Daca mai stiti povestioare va rog sa puneti.

Mda, decat sa cautam prin neamul Mantuitorului desfranate ca sa incercam sa deslusim voia lui Dumnezeu( ne mai aducand in discutie deloc, bag seama exemplele de stramosi virtuosi, si nu inteleg de ce?)...cred ca am putea sa ne gandim in primul rand la genul de femeie din care s-a intrupat Mantuitorul...si anume-Fecioara Maria.

Desfranarea
 

Materialismul societăţii de azi şi depărtarea de dreapta credinţă au născut multe şi grave probleme. Una din ele şi încă una foarte complicată, din mai multe motive, este desfrâul.
Desfrânarea este una din patimi care îmbată cumplit mintea şi toată fiinţa, suflet şi trup, cu vinul plăcerii ticăloase, iar urmările sunt cumplite, însă meşteşugit ascunse, ceea ce o face şi mai periculoasă.
Dragostea atinsă de păcat va fi una stricată, trupească, pătimaşă. Aceasta este desfrânarea.
Patima desfrânării este împletită cu multe patimi: ură, ceartă, nestatornicie, iuţime, aroganţă, gelozie, viclenie, iubire de arginţi şi de desfătări… Mai mult, cel desfrânat e în stare de mult rău pentru a-şi împlini patima în chip voit sau nu, chiar şi faţă de persoana iubită
Apoi desfrânatul e prefăcut, mincinos, aprins, e ca un ieşit din minţi din pricina patimii. Acestea arată limpede că desfrânarea nu este decât o pornire dobitocească spurcată, pe care am numit-o instinct primar, animalic. Dar, fiind cuvântători, desfrânarea ia chipul vicleniei, al linguşelii, al amabilităţii prefăcute şi toată viaţa omului aproape numai din asta se alcătuieşte, pentru că patima îndobitoceşte mai întâi mintea şi inima, apoi trupul.
Desfrânarea, însă, fiind o patimă, e foarte încurcată şi împâclită. Ea nu există la copii, care nu au răutate şi nici trupul suficient dezvoltat. Apare pe la vârsta pubertăţii şi mai cu putere la cei ce nu au parte de dragoste adevărată, curată. Curvia se cuibăreşte cu precădere în sufletele obraznice, răzvrătite, mânate de curiozitate rea, iar asupra celor cuminţi, aşezaţi, are putere mică. Condiţiile favorabile desfrânării sunt create de viaţa trupească: de îmbuibare, de lux, comoditate, lăcomie, iubire de stăpânire, viclenie, necredinţă… Răutatea, păcatele răvăşesc sufletul, care devine aprins, înfocat, nestăpânit. Un astfel de suflet nu-şi poate stăpâni aţâţările trupului, mai ales ale trupului dezmierdat, ci chiar se hrăneşte cu ele. Zăpăceala, ameţeala patimii „hrăneşte” mintea turbată de păcat. Desfrânaţii fie nu cunosc suferinţa, necazurile, durerea şi au un suflet împietrit, fie vor să uite de amarul lor.

Duhul de desfrânare este unul drăcesc, voluptos. El poate învălui mintea şi perverteşte gândirea. Acest duh stăpâneşte foarte mult societatea de azi în toate laturile ei: reclame, mâncăruri, haine, muzică, relaţii inter-umane… Dar cele mai grave sunt formele avansate ale desfrânării, dobitoceşti: aventuri amoroase, orgii, homosexualitate, gomorie, pedofilie. Acestea dovedesc cu prisosinţă caracterul demenţial şi bolnav al desfrânării, chiar dacă cei cuprinşi de patimă au ajuns la nesimţire (neobrăzare) totală.

Cel mai mult învederează caracterul întunecat al desfrânării stăpânirile drăceşti, demonizările. Cei atinşi de desfrânare intră sub influenţa diavolilor şi greu pot scăpa pentru că păcatul cu pâcla lui sălăşluieşte în propriul trup, nu în afară, şi e greu de suportat. Cei ce vor să se dezbare de curvie trebuie să facă faţă deznădejduirii pricinuită de gândurile necurate ce nu pleacă degrabă, ci trebuie răbdate până se topesc, cu multă smerenie, fără consimţire, cu nevoinţă duhovnicească. Dar fără ajutorul harului nimeni nu izbuteşte nimic.

Pentru că este foarte molipsitoare, ca orice patimă, cei sensibili la ea trebuie să fugă de orice prilej, de vederi ispititoare pentru a nu intra în foc. Dar trebuie să fugă nu de femei (bărbaţi), ci să-şi păzească propria privire şi minte, căci răul nu stă în ceilalţi, chiar dacă vine prin ei, ci în sine. Lucrul e dovedit de cei ce şi-au curăţit inima şi nu se primejduiesc de vederile provocatoare, ci rămân netulburaţi, pe când alţii se aprind şi fără pricină exterioară.

Din cele spuse cred că este mai mult decât evident că desfrânarea e o patimă urâtă lui Dumnezeu, cumplită pentru oameni, care n-are nimic comun cu dragostea, ci e silnică şi tiranică şi înşelătoare. Dragostea dintre tineri nu are nimic de-a face cu desfrânarea (numai să fie dragoste), însă curvia îi luptă foarte puternic şi, de nu păzesc poruncile lui Dumnezeu, desfrânarea intervine pe nesimţite în ei şi le aduce blestemul ei cumplit, de care fie să ne păzească Dumnezeu pe noi toţi.

Nu noi am cautat desfrante in neamul cel "dupa trup" al Mantuitorului, ci Evanghelistul Matei este cel care a mentionat doua dintre ele, iar Sfantul Ioan Gura de Aur este cel care talcuieste invataturile duhovnicesti ce reies din aceasta. Noi doar am preluat cuvintele sfantului.

Puterea de pocainta biruieste tot, facand din negru alb si din cel mai mare pacatos un foarte mare sfant.
Miercurea asta vom auzi cu totii Viata Sfintei Maria Egipteanca.

Eu am vrut sa pun povestiri despre desfranate pentru a da putere celor care au fost desfranati sau sunt desfranati, si eu sunt o desfranata pe cale de indreptare.
Nu am uitat de Fecioara Maria,de fecioria,sfintenia,puritatea,vrednicia ei si ea e alaturi de desfranatii care doresc sa se indrepte.

Si totusi, persoanele negative dintr-un neam...nu sunt edificatorii decat daca ajung sa fie majoritare( insa ele sunt date ca exceptii, ca oi negre) realitatea fiind ca cei care sunt modele de crestini pot de fapt sa ridice un neam...si drept dovada ca Mantuitorul nu s-a intrupat dintr-o oarecare persoana din neam, ci tocmai din Fecioara Maria care nu mai avea nicio legatura cu acele persoane prin stilul de viata, atat al ei cat si al parintilor.

Nici Mantuitorul, nici Fecioara Maria, si nici Sfantul Ioan Botezatorul nu s-au nascut din oameni de orice fel, ci dimpotriva foarte evlaviosi amandoi (eu asa stiu)....deci eu nu vad nicaieri asocierea asta in ceea ce priveste Taina Nuntii( la modul ideal)...intre un om de un anumit fel si...altul in altul...dar poate ca nu am eu ochi si nu stiu toate datele de fapt, dar asa vad lucrurile...acum.

Oricum... mi-a ramas in minte o anumita intrebare adresata pe acest thread: Oare cu cine s-ar fi casatorit Mantuitorul, cu o femeie desfranata...sau cu una cuminte ( facand referire la o usera de pe forum, care avea pretentia normala de a afla un baiat cuminte, fara anumite atitudini si experiente incompatibile cu ea si cu stilul ei de viata in acest moment)?:22:...si m-a frapat faptul ca parca in directia aia...se uitase de Fecioara Maria ca un indiciu foarte clar...practic ne mai fiind nevoie de alte comentarii si ipoteze pe langa aceasta evidenta.