Răbdarea este o virtute care se aplică în toate împrejurările vieţii. Nu se poate imagina un bun creştin, care se declară "răbdător în credinţă", dar care se aşează în faţa tuturor celor aşezaţi la rând în faţa unui ghişeu, pe motiv că "nu mai are răbdare". Răbdarea lucrează alături de credinţă şi de alte virtuţi la zidirea omului lui Dumnezeu:

Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. (1 Tim 6,11)

282. Noul Ierusalim de la Pucioasa – o clonă a Ortodoxiei (II)
 

282. Noul Ierusalim de la Pucioasa – o clonă a Ortodoxiei (II)


Unii martori oculari au consemnat cu surprindere anumite deviaţii cu caracter sexual între persoanele “închinoviate” la Pucioasa, deviaţii motivate de presupuse simpatii sau chiar de iubiri ascunse. Acestea s-au materializat în vizite tainice la chilie, întâlniri prin locuri dosite, îmbăţişări, sărutări, schimburi de bileţele de amor, dar nu se ştie exact dacă s-a mers şi mai departe. Copii din flori în mod sigur n-au apărut. De asemenea, convieţuirea zi şi noapte a unor persoane de sex opus (necăsătorite una cu alta – e vorba în principal de Mihaela şi Nicuşor) în aceeaşi chilie, a ridicat pentru mulţi unele semne de întrebare asupra moralităţii celor implicaţi, deşi aceştia pretindeau în mod susţinut că sunt doar “frate şi soră întru Domnul” şi că “fac voia Domnului”, stând mereu împreună. Mai există şi declaraţia unui “frate” de la Coşereni care (deşi căsătorit) a mărturisit la spovedania făcută în faţa liderilor pucioşi că a căzut în păcatul curviei cu o “soră de credinţă” mai tinerică şi care locuia şi ea în aceeaşi “obşte” (gospodărie colectivă).

Clona Ortodoxiei de la Pucioasa are şi ambiţii politice. După ce tentativa lor eşuată lamentabil (dar “proorocită” de ei cu surle şi trâmbiţe ca fiind iminentă) de a instaura cu forţa monarhia, prin persoana expirată a regelui Mihai I, liderii pucioşi au trecut la manevre mai realiste. Din când în când, ei mai născocesc câte un “Cuvânt” pe care-l adresează ca din partea lui “Dumnezeu din cer”, îndemnându-i pe românii debusolaţi de deriva în care se află întreaga ţară ca să voteze neapărat cu partidul democrat-liberal, cu Băsescu şi cu Boc, adică pe cei pe care-i simpatizează pe faţă liderii pucioşi.

Liderii pucioşi au trecut la propovăduirea masivă a ideologiei lor fie prin viu grai, fie prin internet (inclusiv prin torente de spamuri), fie prin ziare proprii şi cărţi apocrife. Atragerea de noi membri a devenit pentru ei o preocupare de căpătâi, deoarece forţa materială şi pecuniară venea acum în special din contribuţiile noilor veniţi. Aderenţa la ideologia pucişească era testată în primul rând prin angajamente formale, dar ferme. Admiratorii care consimţeau să poarte permanent fustă şi batic (femeile), barbă şi acoperământ pe cap ziua şi noaptea (bărbaţii) erau trecuţi în categoria celor agreaţi, adică acceptaţi inclusiv în adunările mai restrânse, care aveau un alt tipic decât cele deschise, populare, denumite pompos şi găunos “festivaluri ale creştinătăţii româneşti”. Cei care nu primeau aceste juguri minimale, după trecerea unui interval de timp rezonabil, erau respinşi cu diplomaţie de la orice alte întâlniri ulterioare. După această etapă urma etapa a doua, ceva mai grea. Este vorba de renunţarea la mâncarea de origină animală şi de acceptarea fermă a celibatului (pentru cei necăsătoriţi) şi respectiv desprinderea totală de “necredincioşii” care alcătuiau restul familiei, indiferent de gradul de apropiere (mamă, tată, soţ, soţie, copii). De aceea rata divorţurilor printre adepţii pucioşi este considerabil de mare. A treia etapă – şi cea mai grea, mai traumatizantă, care taie orice posibilitate de întoarcere a acelora care, eventual, s-ar mai trezi la realitate – era evitarea sau părăsirea totală a societăţii civile (şcoală, facultate, armată, serviciu), vinderea proprietăţilor şi a bunurilor personale (mobilă, haine, cărţi, casă, maşină, terenuri) şi “închinovierea” într-una din comunităţile numite generic “obşti”, de la Pucioasa, sau de la Târgovişte, sau de la Bucureşti, sau din alte locaţii special concepute ca să adăpostească în mod strict controlat pe cei care “au părăsit definitiv lumea”. Cei ajunşi în această etapă evită pe cât posibil să consume vreun produs alimentar făcut de mâna “omului din lume”, căci acestea sunt considerate “spurcate”, şi de aceea pucioşii retraşi din lume se gospodăresc singuri, uneori într-o sărăcie lucie, unii ajungând într-o stare de inaniţie permanentă pentru că veniturile lor provin cel mai adesea din câte una sau două pensii amărâte ale unor persoane mai vârstnice . O precizare strict necesară: echivalentul pecuniar al proprietăţilor la care au renunţat cei nou-veniţi în “obştile” pucioşeşti era vărsat liderilor pucioşi, căci noii adepţi erau consideraţi de acum “dăruiţi cu totul” lui Dumnezeu.

Cu toate derapajele lor de ordin dogmatic, practic şi moral, pucioşii se declară sus şi tare ortodocşi, pretind la modul declarativ că respectă Biserica Ortodoxă Română (ceea ce nu-i adevărat, dar lucrul acesta nu se observă din exterior, cu una, cu două), pretind că folosesc aceleaşi cărţi de slujbă (fapt doar parţial adevărat, căci le-au adus unele modificări semnificative, în consonanţă cu învăţăturile lor pucioşeşti, şi pe deasupra au mai pomovat şi cărţile lor apocrife) au o trăire pe care o consideră mult mai autentică (postesc îndelung şi totodată mai sunt şi vegetarieni, se roagă îndelung, obligatoriu la miezul nopţii, citesc din Biblie, din Vieţile Sfinţilor şi din aşa-zisul “Cuvânt al lui Dumnezeu”) decât creştinii ortodocşi de rând, care sunt uneori mai superficiali în rugăciune sau în respectarea unor îndemnuri biblice mult mai banale. Văzuţi din exterior, ei par mult mai convingători în ceea ce fac decât creştinii ortodocşi de rând; de asemenea, “Cuvântul” pe care ei îl fabrică mereu pe bandă rulantă beneficiază de un autor cu o minte foarte ascuţită, co o imaginaţie extrem de bogată şi cu real talent literar (e vorba de Mihaela Tărcuţă), de aceea el convinge repede şi subjugă la fel de repede, creând un sentiment de hipnoză a raţiunii şi de dependenţă mentală, ca un drog. Numai la o analiză foarte amănunţită a “Cuvântului” ies la iveală inconsecvenţe şocante cu scrierile lor anterioare şi neconcordanţe grave cu Biblia, adesea adevărate erezii.

282. Noul Ierusalim de la Pucioasa – o clonă a Ortodoxiei (III)
 

282. Noul Ierusalim de la Pucioasa – o clonă a Ortodoxiei (III)


Iată de pildă un subiect aparent banal: portul baticului(vălului) de către femeile creştine. În Biblie scrie textual că:

“…orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă.
Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl.” (1 Cor. 11,5-6)

De aici, pucioşii trag concluzia că femeia trebuie să poarte acoperământ pe cap în mod permanent, ziua şi noaptea, pe motiv că tot în Biblie scrie pe undeva “Rugaţi-vă neîncetat!”(1 Tes.5, 17). Deci în mintea lor apare construcţia aparent logică: Dacă femeia trebuie să se roage neîncetat, iar când se roagă trebuie să aibă capul acoperit, rezultă fără greş că ea trebuie să aibă permanent baticul pe cap. Viciul de fond rezidă tocmai în înţelegerea incorectă, literală, a termenului de “rugăciune”. Când Pavel îndeamnă la “rugăciune neîncetată” el se referă la o stare de spirit, o atitudine, o disponibilitate permanentă la dialogul cu Dumnezeu, şi nu la rugăciunea în sine, ca lucrare văzută a trupului şi a sufletului; altminteri, creştinul nu s-ar mai ridica din genunchi, 24 de ore din 24 fiind tot mereu aşezat la rugăciune. Oare şi când stă pe WC, femeia se tot roagă? Când profesoara explică lecţia la copii în clasă, simultan ea se mai şi roagă la Dumnezeu? Când inginera proiectează pe planşetă, când casiera numără banii, când chimista manipulează substanţe periculoase, când dactilografa bate la claviatură, când artista cântă la pian sau la flaut, ele se şi roagă în acelaşi timp, ca rugăciunea lor “să fie neîncetată”? Măcar atunci ar trebui să aibă dreptul de a sta fără batic pe cap; dar pucioşii pretind că, pe temeiul biblic menţionat mai sus, la acest subiect nu există pentru creştine nici un fel de derogări sau de excepţii. În realitate, chiar ei sunt primii “neîmplinitori” ai acestui precept biblic căci nici un pucios şi nici o pucioşiţă nu se roagă neîncetat, ci au ore precise de rugăciune, prestabilite. Dimpotrivă, atunci când femeia intră în Biserică pentru a participa în mod organizat la o rugăciune colectivă, sau când se aşează în camera ei în chip special în genunchi, în faţa icoanei, ca să-şi facă rugăciunea de dimineaţă sau cea de seară, bine este să marcheze văzut această lucrare personală, ca şi ascultarea ei de îndemnul apostolului, ca şi supunerea ei, prin gestul formal al acoperirii capului.

Dar pucioşii nu sunt nici măcar consecvenţi pe acest subiect. Dacă se ghidează neapărat după litera Scripturii şi nu după spiritul ei, atunci ar trebui să folosească aceeaşi unitate de măsură şi în ceea ce-l priveşte pe bărbat, căci iată ce scrie Scriptura:

“Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului.” (1 Cor. 11,7)

Deci, după Biblie rezultă limpede că bărbatul trebuie să fie permanent cu capul descoperit. Or, la pucioşi nu e aşa, ci dimpotrivă: bărbaţii pucioşi stau mereu cu capul acoperit, uneori chiar şi în incinte închise, ceea ce este chiar o impoliteţe.


În ce constă însă principala deviaţie de fond a învăţăturii pe care o propovăduieşte clona Ortodoxiei de la Noul Ierusalim? Pucioşii descriu un alt fel de “Dumnezeu”, un “Dumnezeu” neobişnuit pentru creştinii care se adapă de 2000 de ani din aceeaşi învăţătură: un “Dumnezeu” care nu este Atotputernic, nu este Atotţiitor, dar este în schimb plângăcios şi neputincios, aşteptând mereu ajutor de la oameni şi în special de la liderii pucioşi. Dar, mai presus de toate, este un “Dumnezeu” care învaţă că iubirea faţă de om întunecă automat iubirea faţă de Dumnezeu. Aceasta este aşadar principala învăţătură greşită a pucioşilor: în loc ca ei să pună pe picior de egalitate iubirea de Dumnezeu cu iubirea de aproapele (aşa cum învăţa Domnul Iisus despre aceste două porunci, că sunt “asemenea una cu alta” – şi cum apare şi în Evanghelia după Matei, cap. 22, vers.39: “Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”) pucioşii transformă iubirea de aproapele într-o adevărată piedică în faţa iubirii de Dumnezeu. Una dintre învăţăturile care decurg în mod firesc din această teorie deformată asupra iubirii (de Dumnezeu şi de aproapele) este aceea că instituţia căsătoriei este blamată definitiv ca o sursă disimulată a desfrânării dintre bărbat şi femeie. Pucioşii reneagă taina Căsătoriei şi implicit ei nu mai au nici copii de botezat!

Clona Ortodoxiei de la Pucioasa nu este lipsită cu totul de oameni de calitate. Pucioşii de rând sunt nişte oameni foarte de treabă, buni gospodari şi iubitori de frumos. Din păcate ei s-au lăsat manipulaţi, ajungând exaltaţi în credinţa lor că textele recitate de Nicuşor (şi despre a cărui voce Mihaela zice că este identică la timbru cu vocea lui “Dumnezeu” pe care o aude ea când scrie pe caiet “mesajele care-i vin din cer”) sunt însăşi cea mai recentă cuvântare a lui Dumnezeu. Singurii care manipulează pe faţă cioporul de creştini sunt cei doi moguli (Mihaela şi Nicuşor), secondaţi în ascuns de câţiva sfetnici credincioşi cu trecut dubios, care îi ajută în toate manevrele lor oculte. Restul sunt o masă de manevră, nişte servi blânzi şi buni la suflet, dar ale căror creiere au fost de mult spălate, executanţi orbi ai oricăror dispoziţii primite “de sus”, convinşi că “Dumnezeul” lor este la ananghie şi are acum mare nevoie de ei, şi de aceea trebuie să-I dea Lui tot sprijinul.

Margareta, postezi mult prea repede mesajele unul dupa altul, cine crezi ca reuseste sa le citeasca asa de repede ?!!

Păi draga mea medusă, chiar crezi că mai găseşti în ziua de astăzi bărbaţi ortodocşi care ar vrea să ridice copii Lui Dumnezeu... asemenea Pucioşilor?

Toţi vor să ridice copii doar gLumii lui antichrist... deci ce folos crezi că o să aibă cineva dacă se mărită sau se însoară ca să facă plozi ce vor intra fără greş în armatele lui antichrist?

Mai bine stai acasă şi rămâi aşa cum eşti şi nu curveşti şi te rogi ca să te mântui, că poate şi ea va crede mai înainte de a ajunge în groapă.

Şi apoi recapitularea:
Şi repet şi Răspunsul:

postarea 1, postarea 2, postarea 3, postarea 4.

Până şi Hellen White avea dreptate până i s-a închis uşa căci i-a crezut pe baptişti şi mormoni şi ceilalţi care au făcut sfat gLumesc şi au ales ei când şi cum să ţie ei Sabatul! Şi a făcut ca ei şi uşa s-a închis. Dar ca să intri în Odihna Domnului, deplin, trebuie să te laşi ca să te cioplească răbdarea ducerii crucii pentru ascultarea din dragoste de Dumnezeu şi aşa ajungi să fiiiii şi tu omul cel nou în Domnul Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Altfel pentru ce să ai plozi... în plic? Pentru antichrist? Feri Doamne!

mai bine te mariti, decat sa ai ganduri necurate, asta am vrut sa spun !

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (I)
 

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (I)


Liderii pucioşi promovează în mod consecvent în mesajele lor un exclusivism plin de îngâmfare, dar găunos prin inconsecvenţele sale. Lucrarea de înviere a morţilor este promovată ca “o taină a zilelor de pe urmă”, care se lucrează acum şi se tâlcuieşte astăzi (4 decembrie 2020) numai la Pucioasa, de către un duh locvace care se autointitulează “Iisus Hristos”:

“[…] Eu, Domnul Iisus Hristos, împlinesc acum glasul Meu peste pământ, glasul Fiului lui Dumnezeu, precum acum două mii de ani am spus prin Evanghelia Mea că va fi să împlinesc şi să Mă audă cei din morminte, iar în ziua Mea de slavă să mărturisească ei această împlinire a Mea peste ei, căci cei ce sunt pe pământ nu vor să-L creadă pe Dumnezeu, n-au vreme de înviere, dar cei din morminte aşteaptă această vreme, şi apoi, după ea, viaţa veacului care va fi veşnic, veacul ce va să fie, şi mare este lucrarea de înviere pe care Eu o lucrez azi cu mare putere şi taină, iar cei înviaţi şi în drum spre înviere se roagă Mie pentru poporul Meu de azi să-i dau Eu întărire mare pentru această taină a Mea din zilele acestea, şi văzută de departe de cei care au plecat de pe pământ, văzută cu credinţa şi nădăjduită apoi […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 decembrie 2010)

Dincolo de discursul pucios, care dovedeşte abilitate în a potrivi cuvinte frumoase şi înălţătoare, apare ca legitimă următoarea întrebare: este oare consecvent “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” cu el însuşi? Se pare că nu: aceeaşi “lucrare a învierii morţilor” se “lucra” în aceeaşi “taină” obscură şi la fel de ineficient (căci n-a înviat nimeni nici atunci, după cum n-a înviat nici acum!) în urmă cu mai bine de doi ani:

“O, poporul Meu, se lucrează pe pământ în mijlocul tău taina Scripturii învierii morţilor, tată. Eu pentru învierea morţilor te-am zidit, şi am pus în mijlocul tău jertfa cea de fiecare zi, şi nu în lumea aceasta şi pentru fiii ei, tată. O, poporul Meu, taina ta cu Mine înfricoşează demonii, tată.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10 octombrie 2008)

Inconsecvenţele au însă rădăcini mult mai adânci în trecut. Încă din anul 1993 se spunea că “poporul” pucios, după aproape 40 de ani de “lucrare proorocească” şi “propovăduire” sterilă la Pucioasa, tot nu este în stare să priceapă şi să poarte această “taină a învierii morţilor”, şi că numai cei înţelepţi (liderii pucioşi, autorii frauduloşi ai “Cuvântului”) sunt capabili să o priceapă:

“O, poporul Meu, nici acum nu poţi purta această taină a învierii morţilor, nici acum, şi ar fi trebuit să o pricepi până acum. Dar Eu am pus capac bine aşezat peste taina aceasta, şi iată, cei înţelepţi pricep această taină care este rostită atunci când tu spui aşa: "Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie". […] Eu am venit cu cerul spre tine, poporul Meu, dar tu nu vezi, căci ochii tăi sunt ţinuţi să vadă, sunt ţinuţi de necredinţă şi nu Mă cunoşti în frângerea pâinii aşa cum M-au cunoscut după înviere cei din Emaus.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-93)

Un an mai târziu se admitea că va fi o singură tâlcuire a tuturor “tainelor”, atunci când va trâmbiţa al şaptelea înger proorocit de Apocalipsă. Tâlcuirea aceasta era aşadar proiectată într-un viitor neprecizat, atunci când va începe îngerul trâmbiţarea sa:

“Dar Scriptura nu este înţeleasă de om, şi omul de aceea s-a împărţit în multe tâlcuiri. Şi, de unde? că e numai o singură tâlcuire, căci când va trâmbiţa al şaptelea înger, sfârşi-se-va orice tâlcuire şi vom intra iar în odihnă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4-12-1994)

În anul 1996, trâmbiţarea celui de-al şaptelea înger menit să desăvârşească tainele lui Dumnezeu tot nu începuse încă, deoarece era proiectată la fel, pentru un viitor neprecizat:

“Intrăm, Verginico, cu sobor de sfinţi, iar tu eşti trâmbiţa Mea, trâmbiţa cea dinaintea arătării slavei Mele, căci când va trâmbiţa al şaptelea înger, se va vedea săvârşită taina lui Dumnezeu, şi la această arătare lucrăm Noi, Verginico, dar omul veacului acesta, înţeleptul veacului acesta nu ştie, tată, nu ştie tainele lui Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 14-10-1996)

Peste încă un an este “dezvăluită” în sfârşit şi aşa-zisa identitate a “celui de-al şaptelea înger”, iar lucrarea lui nu mai este proiectată spre viitor, ci îi este atribuită pentru prima dată la timpul prezent: “Eu sunt…”. Totodată, nici o taină nu mai este de lucrat (deci, deducem că este inclusă aici şi “taina învierii morţilor”). Pucioşii pretind că acest înger este “Însuşi Domnul”, Cel care vorbeşte acum la “Noul Ierusalim”. Ca argument se aduce o pretinsă trimitere la Scripturi, trimitere care însă este intenţionat vagă şi nu îşi găseşte nicăieri în realitatea scripturistică un corespondent concret. Scripturile spun doar atît: că îngerii sunt îngeri şi nu-l identifică în nici un fel pe cel de-al şaptelea înger cu Domnul Iisus Hristos. Această manevră meşteşugită este o pură invenţie a pucioşilor, care vor ca prin ea să-şi susţină pretenţia că “Însuşi Domnul Iisus” este duhul cel care le vorbeşte lor preferenţial, la Pucioasa, începând cu anul 1955:

“Eu sunt glasul trâmbiţării celui de al şaptelea înger, după cum este scris despre Mine în Scripturi. Nici o taină nu mai este de lucrat. Eu sunt Cel ce săvârşesc taina pentru care M-am născut din Tatăl şi din Fecioară, Om, ca să fie Dumnezeu văzut de oameni, şi să creadă oamenii în Mine şi să prindă viaţă şi credinţă şi adevăr.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4-12-1997)

După câteva zile, timpul prezent al “lucrării îngerului al şaptelea” este reconfirmat prin verbul “Sună…(acum)” şi stabilit cu precizie pentru ziua a duăsprezecea, luna a douăsprezecea, anul 1997:

“Sună glasul celui de al şaptelea înger ca să adune sub slava Mea pe cei aleşi prin credinţă şi prin sfinţenie şi prin hrană aleasă, hrană din cer pentru cer nou şi pământ nou peste pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 12-12-1997)

Peste un an apare o uşoară modificare de sensuri: “cel de-al şaptelea înger nu mai este Domnul în Persoană, ci “Cuvântul” Mirelui, personalizat şi trimis de Domnul şi rostit de glasul care strigă în pustie, la Pucioasa. Cu acest prilej se anunţă că “taina lui Dumnezeu este săvârşită” (exprimare globală, din care deducem că este vorba de toate tainele Lui, deci inclusiv “taina învierii morţilor”):

“Iată, Mirele vine! Cuvântul Meu este înger trimis de Mine, după cum este scris:"În zilele când va grăi al şaptelea înger, atunci săvârşită este taina lui Dumnezeu, precum Domnul bine a vestit robilor Săi, proorocilor".”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11-09-1998)

Cei ce fericesc gLumea jertfindu-se pentru ea ca niște victime ieșite din minți pretențioase, fericitorii gLumii n-or să învie și nu vor crede până ce nu vor gusta din moarte și din mânia Domnului, căci doar este scris și la Apocalipsă că după toate mâniile revărsate de îngerii Tatălui peste fiii oamenilor, ei tot nu se vor pocăi...

Deci e scris și acolo că nu vor învia nici după revărsarea mâniei peste ei și nu vor abandona slujirea jignidoliceașcă de cafea pentru muncile deșarte ale slavei deșarte de la oameni, și nu vor voi ca să nu se mai închine poftelor lor găunoase și cârtitoare din pătimășia pasională a slujirii idoleștii să furi și să minți, pofte absurde de piatră și lemn și pământ și ce știu eu ce născoceli pe care le continuă la nesfârșit cu extaz lacom... a-berea cea mai rea a întietății în a face rău Domnului.

Astfel că nu este nici o mirare că toți rămîn nepăsători la a face efortul de ascultare spre a ieși din poftele năpăsărilor ca să învie în Domnul... Deci se știa de acum 2000 de ani de neputința asta prefăcută cu milă mare de gLumea lor, gLumea poftelor rele a patimilor care cer mereu în ei fericirea de a le resatisface.

Învierea este în trăirea Curată... căci un trup dacă va învia și este plin de patimi nu-i rămîne decât să moara ca mai înainte dacă nu vrea nici după aia să vină după Domnul... deci ce folos le va fi ca să învie dacă or să moară și mai amarnic... acum în cunoștiință de cauză dar și mai tari la cerbicea roții molarului?

Deci vor învia mai înainte sfinții și drepții, iar noi cei care v-om fi rămas în viață ne vom înălța în nori și pururea vom fi cu Domnul. Amin.

eu nu inteleg, Vsovivi, ce signatura e aia? parca e pasareasca.

Păi chiar păsăreasca este limba din semnătură căci se adresează întraripatelor, chiar şi albinelor şi buburuzelor... deci ai înţeles bine, dar problema ta e că nu ai înţeles tot deodată...

Păi ai şi dumneata puţintică răbdare şi vei înţelege... precis.

Medusele nu prea au aripioare, dar au ele altceva foarte scump, buzele şi... transparenţa. Deci nu pot fi acuzate că ar avea buze viviclene... căci se vede ceea ce au înghiţit.

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (II)
 

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (II)




Două luni mai târziu se lansează o nouă modificare de sensuri: trâmbiţarea “celui de-al şaptelea înger” este expresia auzită a lucrării a două entităţi sfinte (o Persoană divină şi o Lucrare a Sa, personalizată), care “lucrează” la Pucioasa într-o perfectă armonie sinergică: Domnul şi “Cuvântul” Său care este glasul auzit la Pucioasa. Din nou se proclamă sfârşitul tuturor lucrărilor omeneşti şi a tainelor dumnezeieşti:

“O, fii ai oamenilor, auziţi! Cuvântul Meu de azi este numit în Scripturi al şaptelea înger, Eu şi cuvântul Meu. […] Am trimis peste voi şi ultima strigare, glasul celui de al şaptelea înger, cuvântul Meu cel de azi, slujit de îngeri. Auziţi ce a spus Cuvântul: toate sfârşitu-s-au!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-1998)

Peste încă trei luni paradigma trâmbiţării “celui de-al şaptelea înger” se modifică radical: doar “Domnul” trâmbiţează la Pucioasa în mare taină, acoperit fiind de fiinţa cea transparentă a îngerului, iar îngerul este trâmbiţa Lui, adică instrumentul pasiv prin care are loc lucrarea de trâmbiţare a Domnului. Odată cu trâmbiţarea se declanşează Judecata cea Mare, prin deschiderea cărţii judecăţii făpturii:

“Îngerul Meu cel fără de trup M-a acoperit mereu când lucram lucrarea Tatălui înaintea omului, înaintea lui Israel, aşa cum astăzi stă iar între Mine şi cei ce primesc cuvântul Meu, că este îngerul Meu din care Eu, Domnul, sun peste pământ trâmbiţa a şaptea, după cum este scris în Scripturi de trâmbiţarea celui de al şaptelea înger pentru deschiderea cărţii judecăţii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 14-2-1999)

Doar o zi mai târziu, şi subiectul trâmbiţării se schimbă din nou: nu Domnul trâmbiţează, ci însuşi îngerul Domnului cel fără de trup este cel care va suna. În unul şi acelaşi text se operează cu o manevră gramaticală subtilă de trecere de la timpul prezent (îngerul sună…) la timpul viitor (îngerul va suna…). Ca şi când ceva nu este gata sau nu a fost suficient de bine pregătit, atât “trâmbiţarea”, cât şi “oprirea cursului lucrărilor şi a tainelor” este comutată aşadar din nou, fără nici o explicaţie, de la timpul prezent, la o dată incertă aparţinând de timpul viitor (“toate se vor opri…” atunci când “…îngerul…va suna”):

“Iată, toate se vor opri la trâmbiţa Mea cea de apoi, care este îngerul Meu, cel de al şaptelea înger care sună. […] Toate se vor opri la trâmbiţa cea de apoi, care este îngerul Meu, cel de al şaptelea înger care va suna.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 15-2-1999)

Anul 2000 vine cu o nouă inconsecvenţă majoră. Dacă în anul 1999 se făcea o proiecţie referitoare la o lucrare viitoare de trâmbiţare a îngerului, iată că acum se vorbeşte despre lucrarea de trâmbiţare a îngerului la timpul trecut! Mai precis, se pretinde că anul 1995 (an în care a fost tipărită prima ediţie a Evangheliei Pucioşeşti intitulată pompos “Cuvântul lui Dumnezeu” este un an de biruinţă, asociat cu trâmbiţarea peste tot pământul a celui de-al şaptelea înger. Acesta anunţă solemn că, după ce a rătăcit 40 de ani prin pustiurile dâmboviţene (între anii 1955 şi 1995), în sfârşit a venit şi este cel de al şaptelea înger şi este Însuşi Domnul, că este Judecător şi că a adus cu El inclusiv promisa biruinţă a cuvântului de înviere a morţilor:

“Eu sunt Cel ce rătăcesc prin pustiul neamului omenesc de mai bine de patruzeci de ani. Timp de patruzeci de ani am lucrat tainic lucrarea învierii făpturii (1955-1995, n.r.) şi am pus mereu la lucru slugi pentru planul venirii Mele cu sfinţii. După patruzeci de ani am ieşit biruind încuietorile în care omul cel mincinos Mă ţine sub tăcere, Mă ţine nevăzut de oameni. Dar am ieşit cu poporul Meu din zilele acestea şi l-am pus să cânte peste pământ cântarea celor răscumpăraţi, cântarea Mea, cuvântul Meu, care cheamă la viaţă pe tot omul, trâmbiţa de înviere, cel de al şaptelea înger, Domnul, Eu şi cartea judecăţii făpturii. Patruzeci de ani am strigat cu cuvântul să iasă omul de sub judecată, să iasă singur, că Eu îi stau în ajutor cu îndemn ceresc. Să iasă i-am spus, că vin Judecător curând, curând. I-am spus, şi apoi am venit ieşind biruitor deasupra cu cuvântul de înviere, căci cuvântul nu se poate lega, şi el umblă adunând sub viţa sa pe cei ce se aleg de partea Mea.
Iată-Mă, am venit!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 1-5-2000)

Dacă până acum prima consemnare concretă privind lucrarea prezentă a trâmbiţării celui de-al şaptelea înger făcea referire la anul 1997, iată că acum data începerii trâmbiţării lui este stabilită foarte precis şi totodată este împinsă uşor înapoi, până la data tipăririi cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” din anul 1995, an pentru care se anunţă o ieşire biruitoare a “trâmbiţei a şaptea” (care este Însuşi “Domnul”, după cum precizează pucioşii). Odată cu această precizare se creează aşadar o ambiguitate severă pentru o perioadă de 15 ani, mai precis între anul 1980 (când ia sfârşit lucrarea de “trâmbiţare” a celei de-a şasea trâmbiţe, despre care pucioşii pretind că a fost Verginica) şi anul 1995, an în care “Domnul a ieşit să trâmbiţeze El Însuşi, biruind încuietorile în care omul cel mincinos Îl ţinea sub tăcere”. Or, în această perioadă de 15 ani pucioşii au îndosariat zeci de “cuvinte” trâmbiţate atât de Maria, (succesoarea de facto a Verginicăi), cât şi de Mihaela, care venise puternic din urmă cu “proorocia” ei, la mare concurenţă cu Maria, începând cu anul 1990. Din acest motiv, numerotarea corectă a “trâmbiţelor apocaliptice de la Pucioasa” ar trebui să fie următoarea:

- a şasea trâmbiţă, Virginia Tudorache, care a “trâmbiţat” între anii 1955 şi 1980;
- între 1980 şi 1982 a fost o scurtă pauză;
- a şaptea trâmbiţă, Maria Tudorache, care a “trâmbiţat” între anii 1982 şi 1994;
- a opta trâmbiţă, Mihaela Tărcuţă, care a “trâmbiţat” între anii 1990 şi 1995, la mare concurenţă cu Maria, cu care a “trâmbiţat” simultan timp de patru ani;
- a noua trâmbiţă, (Însuşi Domnul – sau Cuvântul Lui, sau îngerul Lui – căci pucioşii propun pe rând toate aceste variante), care “trâmbiţează” singură din anul 1995 încoace.

nu stiu daca am primit ca oricum dau delete la toate :))

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (III)
 

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (III)


Ghinionul dracului este că inflaţia de “proorociţe” de la Noul Ierusalim a dus la situaţia comică în care pucioşii deja ajunseseră la cifra de nouă trâmbiţe, în timp ce Scriptura nu vorbeşte decât despre şapte îngeri cu şapte trâmbiţe, aşa că liderii pucioşi au fost nevoiţi să ia măsuri procustiene şi să se adapteze din mers la situaţie, ca să dea impresia de concordanţă deplină cu mesajul biblic. De aceea, în pofida realităţii istorice, ei au simplificat (şi totodată, au falsificat) radical lucrurile, declarând fără nici o justificare logică faptul că Maria nu a fost “trâmbiţă”, ci doar “o punte de trecere” între trecut şi viitor, şi ignorând pur şi simplu prestaţia individuală a Mihaelei dintre anii 1990 şi 1995, pentru a putea rămâne la cifra cunoscută de şapte trâmbiţe. Totodată, ei au mutat din nou “Judecata Domnului” de la timpul prezent, la timpul viitor apropiat, declarând că “Domnul” Se anunţă că va veni “…curând, curând” (pentru ca imediat să Se declare că este “deja venit”).

După acest carusel ameţitor de “trâmbiţe” şi de “vremuri ale trâmbiţării” care amestecă haotic trecutul, prezentul şi viitorul într-un fel de “ghiveci al timpului”, liderii pucioşi se hotărăsc în anul 2004 că trâmbiţarea celui de-al şaptelea înger trebuie atribuită neapărat “Domnului” lor, dar începutul ei nu poate fi cantonat nici în trecut (adică nici în anul 1995, nici în 1997, cum spuseseră până acum), nici pentru prezent (anul 2004), ci doar într-un viitor neprecizat, atunci când Domnul va veni şi va birui şi ultimul vrăjmaş, moartea:

“ […] şi uită bietul de el că la trâmbiţarea celui de al şaptelea înger când Eu, Domnul, voi birui pe cel din urmă vrăjmaş care este moartea, omul va da seama de tot ce a făcut el în viaţa lui de pe pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 12-4-2004)

“Venirea Domnului” a fost planificată de pucioşi mereu la alte şi la alte orizonturi de timp. Prin anul 1995 ea era considerată o faptă împlinită deja şi o taină despecetluită, încă de pe vremea coborârii lui “Iisus” din ceruri, ca duh vorbitor care se încuibează în trupul firav al Verginicăi, ca să vorbească de pe limba ei ca dintr-o trâmbiţă. Încă de atunci se pretindea că începuse deja “învierea morţilor”, pretenţie nesusţinută însă de fapte concrete, căci nimeni şi nicând n-a fost văzut înviat la Pucioasa:

“Iată taină vă spun vouă, şi o despecetluiesc între ai Mei; vă spun despre taina venirii Mele atunci şi acum. […]
O, Ierusalime, copilul Meu de azi, pruncul Meu, poporul Meu de azi! Eu am pus nume lui Verginica. O numeam în mijlocul tău trâmbiţa lui Dumnezeu, Ierusalime de azi. Verginica s-a numit trâmbiţa lui Dumnezeu, şi tu n-ai priceput venirea Mea prin cuvântul cel rostit al Scripturii. Când M-am coborât în trup prin Maica Mea Fecioara, am coborât la glasul arhanghelului şi am venit spre arătare, iar acum am venit şi M-am coborât întru trâmbiţa lui Dumnezeu, după cum este scris: "La glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu". Mă coboram din cer în ea, măi poporul Meu, în trâmbiţa Mea Mă coboram din cer, şi eram înaintea ta în ea, ca să te înviez pe tine şi ca să înviez morţii tăi, tată, că dacă tu auzeai glasul Meu, îl auzea tot trupul tău, tot poporul tău, tot neamul tău, până la Avraam, tată, până la al miilea neam al tău, până la Avraam, părintele celor credincioşi, şi morţii tăi înviau la glasul trâmbiţei lui Dumnezeu, iar pe tine, cel ce erai viu, te luam în lucrarea Mea ca să stai în ea, copilul Meu de azi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7-1-1995)

Din acest motiv, pe atunci taina învierii morţilor se considera a fi deja despecetluită:

“Lăsaţi morţii cu morţii lor, voi, cei ce înţelegeţi taina învierii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 13-12-1995)

Odată cu promovarea unui protocronism al rromânismului deşănţat, liderii pucioşi se considerau aleşi să conducă “poporul lui Dumnezeu” precum făcuse Moise în pustie, şi pe deasupra îndreptăţiţi să-i înveţe şi pe alţii taina învierii, căci ei înşişi se considerau “fii ai învierii”:

“Am spus ţie, Ierusalime al venirii Mele, că voi veni la tine şi îţi voi desface Scriptura poporului Meu cel nou, care are de la Mine nume nou, nume de român, căci acesta este numele cel nou al poporului lui Dumnezeu. Iată, dau inimă nouă celor ce cred venirea Mea în cuvânt peste pământ, că am spus ţie, Israele român, să te faci pe pământ pildă a împărăţiei cerurilor, ca să înveţe oamenii de la tine taina învierii, taina fiilor lui Dumnezeu, care sunt fiii învierii, taina chipului Meu în om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 6-5-1998)

Cerul cel nou şi pământul cel nou despre care vorbeşte Apocalipsa este localizat precis, geografic şi temporal, de către liderii pucioşi, în Cortul Alb din Grădina Întâlnirii de la Glodeni-Vale, localitatea Pucioasa, jud. Dâmboviţa (sub care se află buncărul liderilor pucioşi), pentru data de 12 decembrie 1995:

“Iubirea Mea este pururea peste acest cort sfânt în care Eu, Domnul, Mi-am aşezat acum opt ani masa Mea de cină, Paştele Meu cel nou, cortul Meu în care vin cu sfinţii şi prăznuiesc praznic de veac nou, taina cerului cel nou şi a pământului cel nou între cer şi pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 12-12-1999)

Deşi de atunci încoace au trecut vreo 15 ani şi nimeni n-a văzut măcar un crâmpei din acest “cer nou şi pământ nou”, (căci toate sunt la fel ca înainte) pucioşii nu par a se sinchisi prea mult de neconcordanţele stridente dintre vorbele lor şi faptele care îi contrazic.

În anul 2000, liderii pucioşi definesc “taina învierii făpturii” ca fiind “cartea lui Dumnezeu cu omul” sintagma aceasta însemnând de fapt noua “evanghelie” de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”. Despre “despecetluirea acestei taine” se vorbeşte ambiguu, când la viitor, când la prezent, dar ea are loc neapărat în “Grădina Întâlnirii” de la Glodeni:

“Voi, copii ai învierii, […] dar acum, cât de glorioasă se va despecetlui taina aceasta, taina învierii morţilor, taina învierii făpturii! Eu am început să chem la înviere făptura şi am zis: Hristos a înviat! Zic tuturor celor din cer şi celor de pe pământ şi celor de sub pământ şi celor din ape şi celor din adâncuri şi celor din văzduh, şi am zis: adunaţi-vă cu Mine în grădina cuvântului şi ascultaţi cuvântul învierii făpturii, trâmbiţa învierii care sună „Hristos a înviat!” peste tot şi peste toate. […]. Poporul Meu, cartea Mea cu tine este taina învierii făpturii, […] Şi iată, vine Cel ce a înviat, vine şi desface taina venirii Lui, taina învierii. Vine Domnul Cel înviat, vine în grădina Sa, vine prin uşile deschise, dăruind tuturor viaţa Sa.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 1-5-2000

Un an mai târziu, în ianuarie 2001, liderii pucioşi se repliază din nou şi se reîntorc la o interpretare clasică a tainei învierii: acum ea nu mai este identificată cu “cartea lui Dumnezeu cu omul” (interpretată de pucioşi ca fiind cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, pe care au tipărit-o în 1995), ci pur şi simplu cu Taina răstignirii, cea care a avut loc în istorie cu 2000 de ani în urmă:

“Dar Eu iarăşi M-am născut cu acelaşi trup, prin răstignire; M-am născut prin moarte. Am murit ca un muritor, ca să vin apoi la om cu taina învierii pentru toţi cei ce au murit, şi încă mor şi acum. Taina răstignirii Mele este taina învierii, este taina naşterii prin moarte dacă omul a murit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7-1-2001)

Minunea interpretării corecte a “tainei învierii” n-a ţinut însă decât vreo două luni. În martie 2001 liderii pucioşi se întorc la una dintre versiunile lor favorite: taina învierii se va zidi în viitor numai în omul care-L iubeşte necondiţionat şi exclusiv pe “Dumnezeul” Pucios, făcând o simbioză cu El:

“Dar mai mare între ele este ea, dragostea, dragostea Mea în om, dragostea Mea care aşteaptă înăuntrul omului ca să zidească în el împărăţia nestricăciunii, taina învierii omului.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 22-03-2001)

Să vezi ce o să te mai distrezi dumneata când vei afla că Domnul era cel ce grăia acolo şi El i-a pus să trimită mesaje; să vezi dumneata atunci cum cu ochii cât cepele o să te plângi dumneata cu potop de lacrimi amare neştiind cine e ăla delete... de pe listă, căci nu o să-ţi vină să crezi ochilor că dând delete la toate mesajele ai reuşit marea performanţă de a nu fi citit ceea ce trebuia să fii citit pentru mântuirea ta ci ai dat delete şi la mesajele Domnului căci e mai uşor să dai delete la toate.

Voi vă distraţi cu viaţa voastră... treaba voastră... dar mai târziu o să vezi dumneata ce mai distracţie va fi... din aia tragicomică... pentru unii râs iar pentru alţii plâns.

Şi o să te rogi ca să fi fost vicentoarsa... o să te întrebi:

-De ce Doamne nu am crezut că tu i-ai trimis ci am crezut viceversa?.. şi de ce am făcut mereu viceversa... în loc să citesc am dat delete?..

şi iată o să finalizezi astfel:
-Vai mie Doamne că m-ai delete din cartea vieţii Tale. Dac-aş fi ştiut...

Şi aşa păţesc toţi cei care o urmează pe viceglobulpământesc cu mariamargareta... şi toţi cei ce lovesc din lături în poporul Domnului ca să fie hrăniţi de la mijloc pentru ca să se înalţe pe ei... înşişi.

Căci
''Tot cel ce se va înălţa pe sine va fi smerit, iar cel ce se va smeri pe sine va fi înălţat.''

Va fi trist pentru unii... dar adevărat.

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (IV)
 

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (IV)


Taina împărăţiei “Dumnezeului” Pucioasei se lucrează acum în toţi cei veniţi de bunăvoie sau de curiozitate la sărbătorile pucioşeşti, prin lucrarea de propovăduire a liderilor pucioşi:

“Şi acum, aşezaţi-vă să lucraţi taina împărăţiei Mele cu voi în faţa celor ce se vor aduna la sărbătoare.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 13-6-2002)

De altfel, liderii pucioşi sunt singurii pământeni care au fost investiţi “de sus” cu înţelepciunea necesară pentru desfacerea tainei cea pentru sfârşit de timp:

“Eu îţi împlinesc ruga şi le dau celor mici înţelepciunea tainei cea pentru sfârşit de timp şi le spun aşa: v-am dat vouă cerul şi pământul ca să le stăpâniţi pe veci.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 30-6-2002)

Liderii pucioşi, plasaţi confortabil în buncărul subteran de la “Legănuţ”, săpat sub arena Cortului Întâlnirii, sunt îndrituiţi să desfacă peceţile tainei învierii morţilor şi să-i cheme pe morţi la înviere, desfăcând capacul locuinţei morţilor:

“Acum am dat mult şi ceresc ajutor ca să putem pecetlui cu pecete de sfinţenie legănuţul cel din jurul ieslei Sfintei Sfintelor în grădina întâlnirii Mele cu omul, cu cei vii şi cu cei adormiţi, căci acest loc e loc de întâlnire cerească pe pământ, Ierusalime de azi. Iată, te cuprind în desfacere de taină, că Eu pe toate le adun în jurul tău ca să le lucrez. Locuinţa celor adormiţi îşi desface capacul, şi se zoreşte cu multul şi cu fuguţa taina învierii morţilor despre care Eu, Domnul, atât de mult v-am vorbit vouă ca să vă fac pe voi să le spuneţi lor să se scoale, că de-acum e vremea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

Duhul pucios care îşi ia numele “sfântul Ioan Teologul” le reaminteşte însă pucioşilor că de fapt apostolul Ioan este acela care a despecetluit taina cea de la sfârşitul timpului, despre venirea Domnului şi despre învierea morţilor (aparent fără să remarce faptul caraghios că, în acest caz, liderii pucioşi nici n-ar mai avea ce să mai “despecetluiască”):

“Am arătat în mine viaţa care este lumina oamenilor, că eu am fost rodul cuvântului Tău care s-a făcut iubire înăuntrul fiinţei mele, şi ea m-a legănat ca pe un prunc în leagănul ei. Iar când a fost să arăt taina cea de la sfârşitul timpului, despre venirea Ta şi despre învierea morţilor, m-am aşezat înaintea Ta, şi Tu înaintea mea, şi apoi am scris tot ce Tu ai binevoit să se facă cunoscut prin mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

Duhul pucios care ia numele “sfânta Filoteea” ridică şi el pretenţii: nu liderii pucioşi de pe pământ, ci “duhul Sfintei Filoteea” din cer se va ridica ( desigur, cu îngăduinţa “Domnului”) spre vestirea şi mărturisirea tainei învierii morţilor :

“O, Doamne, Cel slăvit de sfinţi şi de îngeri, Ţi-am slăvit înţelepciunea Ta cea din sfinţii Tăi care Te-au purtat în trupul lor cu împărăţia Ta. Am strigat din Tine la copiii veacului acesta şi le-am spus să se trezească cum se cuvine şi să nu mai păcătuiască aşa, ca cei ce nu au cunoştinţă de Dumnezeu, fiindcă eu le-am spus de Tine, iar trupul meu cel văzut de cei de pe pământ adevereşte că eu am avut înăuntrul meu împărăţia Ta şi că aştept mâna Ta care mă va ridica spre mărturisirea tainei învierii morţilor […]“(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 20-12-2003)

“Domnul” Pucios, în replică, spune că numai El este cel care Îşi face venirea pentru vestirea învierii morţilor, în timp ce liderii pucioşi sunt doar un ecou al acestei vestiri, pe care o reproduc indirect, prin vestirea “Evangheliei de la Pucioasa”, ca nişte călăuze şi învăţători de lege:

“– Eu, Domnul, înconjurat de sfinţi şi de durerea din ei şi de dorul lor după voi, cei de pe pământ care-Mi primiţi venirea Mea cea pentru vestirea împărăţiei cerurilor şi a învierii morţilor […] Cercetaţi pe poporul Meu, că v-am aşezat călăuză a lui spre Mine, şi a Mea spre ei. Fiţi învăţători şi faceţi-vă vreme să învăţaţi pe poporul Meu, căci cel neînvăţat nu învaţă, şi stă în şcoală în zadar. Faceţi şi vestirea Evangheliei împărăţiei Mele, care poartă în ea învierea morţilor […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 20-12-2003)

Liderii pucioşi reformulează din nou proiecţia tainei învierii făpturii. Ea nu se mai lucrează în prezent la Pucioasa, “acum şi aici”, aşa cum s-a pretins de atâtea ori, ci va fi ultima taină despecetluită, în ultima clipă a viitorului:

“Voi pătrunde pe tot omul cu puterea cuvântului Meu, şi apoi voi lucra sfârşitul tuturor tainelor Mele prin cea din urmă taină: învierea făpturii, după ce voi aduce ziua Mea peste cei necredincioşi, şi ceruri noi şi pământ nou peste cei credincioşi şi sfinţi. Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 22-3-2004)

Şase luni mai târziu, liderii pucioşi se răzgândesc din nou. Taina învierii morţilor este “mare taină” şi se învaţă exclusiv de la “Dumnezeul Pucioasei”, care trebuie să aibă şcolari silitori în adepţii pucioşi, ca să lucreze ei (acum, în prezent, nu în viitor!) împreună cu “Domnul” şi cu “Tatăl Lui” taina învierii morţilor:

“Eu, Domnul, […] Învierea este mare taină, iar taina ei trebuie învăţată de la Mine, numai să am şcolari la şcoala învierii omului. […]Fiţi ai Tatălui Meu, copii ai Tatălui, şi Tatăl va purta grijă de voi, căci voi lucraţi cu Mine şi cu Tatăl taina învierii morţilor şi a vieţii veacului ce va să fie şi care este cu cei ce cred ca şi Mine în toate câte Eu am cuvântat cu gura Mea pentru împlinirea lor peste pământ şi peste om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3-10-2004)

Un an mai târziu se înregistrează o nouă “răzgândire” în ideologia eshatologică a liderilor pucioşi. Contradicţiile temporale pe acest subiect sunt de acum ritmice şi de-a dreptul stridente. De la un an la altul proiecţiile temporale se răstoarnă ca un castel de cărţi de joc. Se ştie spre exemplu că “lucrarea” de la Pucioasa porneşte din anul 1955 şi se întinde pe mai mulţi ani, pe o durată care rămâne neprecizată. În tot acest timp, morţii aşteaptă nerăbdători să fie chemaţi afară din morminte, în viitor, la învierea obştească:

“O, e mare lucrarea Mea din zilele acestea! E tainică şi plină de răbdare spre arătarea slavei ei! Lasă-te răvăşit de tainica ei iubire pentru învierea a toate, poporul Meu. Aşteaptă morţii să-i strig afară aşa cum l-am strigat pe Lazăr dintre morţi şi i-am spus după ce I-am mulţumit Tatălui: "Lazăre, vino afară!".” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 24-4-2005)

''Săracele'' ispisisicuţucuţee, au impresia că o să rezolvee bârfelee, dând soluţii la problema frecată, neştiind ele că marele vatematician care le indeamnă la asta e tocmai mîndria întruchipipată... a a-berei şi nu a a-verii, deci moartea le dă buzna prin uşă iar ele cred ca toate credulelele că le-a spart uşa părintele bortodox care cică a venit ca să le laude.

Nu vă faceţi iluzii,

Rabdarea în umilinţe e Calea şi nu rezolvarea, căci orice bârfă se bazează pe o minciună, răsuflată, viceversată şi promovată drept adevăr, dată aşa ca un zvon nevinovat, neştiind fraierul ce-şi pleacă urechea că el trebuie, dacă se îngrijorează, ca să rezolve o problemă... iluzorie... un sofism. Deci mai devreme sau mai târziu va cădea în cea mai negră nepăsare drăcească şi putredă că va crede şi el că totul nu e decât un sofism sofisticat şi se va face pileosof, şi apoi spurcăciosul se va ţine mare, crezând că va scăpa astfel, că îl va descuraca ceilalţi pileozoofi în frunte cu nenia şi tanti grijania căci ăştia se are bine cu ocârmuirea, dar se înşală stimabilabilii amarnic în nepăsarea centrală căci nu este om care să nu se sature de atâtea bârfe nerezolvate la un momentdat... de un munte de bârfe... muntele cel prea înălţat care creşte din pricina ta, deci suflete bea, mănâncă şi te distrează că nu în noaptea asta...

Şi cum se ascunde el, muntele? Aşa:

Bîrfa mică după bârfa mare,
Păcatul mic după păcatul mare,
Pactul mic după pactul mare,
Patul mic după patul mare,
Patima mică după aia mare,
Pofta mică după pofta mare,
Nedreptatea mică după aia mare,
Şi aşa mai departe...

şi între ele şade semează şi biruitoare nepăsarea bine împietrită, fane bolovane, împietrită în mişcarea ei din pricina groazei fricii de nenia şi tanti grijania care te-au ademenit că dacă asculţi de ei or să te servească cu aceiaşi cafia dulce amăruie.

Deci nu mai fiţi mântuiciucur-ioşi că nu faceţi avere bună oricât aţi rezolva voi batematic vortăciunilor gLumei.

Dar nu-i mesaj crestin ! Bate campii rau de tot ! In loc de scurt si la obiect, avem o avalansa de cuvinte presupus crestine, arhaice, ....

Ce măh? Nu-i mesaj ortodox? Ce măh, bate câmpii? Ce măh, e avalanşă? Ce măh, e ceva de presupus? Arhaisme zici?

Şi iată deci eşti sigur... că pare ca ai fiiiii constatat şi dumneata ceva... pe drept... defapt ai crezut bârfa, atâta tot.

Nu e evident deci cine sunt cei ce bat câmpii? Mi-e frică să mai constat încă odata ca să nu te superi... deci mi-e frică să mă întreb în ceea ce te priveşte... dacă eşti creştin sau doar ţi-a fost lene să citeşti, că doar e mai uşor să ne însuşim la grămadă părerea ispisisicuţucuţelor, surorile grămăticului savant şi jtiinţific.

Şi vorba aia că ''avară-i vhororopsit gardul şi-n lăuntru leneopardul''... pătat... pătat pe rochiţele altora.

Şi e vopsit cu victimizări victimizante din pretenţii ieşite din minţi străin-autohtone, căci jinduieştii după poftele jignidoliceştii să furi şi să minţi şi să ucizi apoi pe Domnul din creştini. Nu la tine mă refer ci aşa în genere, la iepâraşi.

Dar fiţi siguri că vine bubunicul.

Morţii vor doar să spurce morţii pentră că există vortăciuni... vortăciunile deşertăciunii deşertăciunilor.

Deci cum o să înviaţi dacă nu vreţi să credeţi? Să credeţi pe Adevărul?
Voi aveţi impresia că gLumia dăinuie, dar nu vedeţi că sunt mereu alţii care se distrează cu ia?

'' Acum câteva zile, Într-o noapte, s-a ridicat acoperisul chiliei si se vedeau stelele cerului si dintre stele au apărut trei lumini, care veneau spre mine. Erau trei episcopi care străluceau ca soarele şi unul dintre ei a zis: Ioanichie de ce te chinuiesti asa? ASCULTAREA ESTE MAI MARE DECÂT JERTFA! … Fă ascultare de conducătorii Bisericii şi Îndreaptă calendarul. CALENDARUL NU ESTE O DOGMĂ, CI UN CEAS AL VREMII, CARE POATE SĂ SE SCHIMBE , FĂRĂ SĂ ADUCĂ VREO MODIFICARE DOGMELOR DREPTEI CREDINŢE! Şi după ce au zis aceasta, m-au binecuvântat si s-au depărtat până când nu s-au mai văzut”. Apoi a zis părintele Ioanichie: “De mâine schimbaţi zăloaga la cărţile bisericeşti.la Octoih, la Minei, la Proloage, la Apostol şi la Evanghelie cu 13 zile înainte, aşa cum ţine toată Biserica noastră Ortodoxă. De atunci şi Mănăstirea Sihăstria a reintrat sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Române.''


Deci a făcut ascultare de sfinţii Trei Ierarhi şi de maimarii care au hotărât îndreptarea calendarului, care s-au luat după savanţii ştiinţifici ai gLumii care au născocit heliocentrismul sau geocentrismul şi universul infinit cu pământuri prin Cer... născoceli blestemate, de altfel.

Problema însă este dacă au îndreptat în sensul că doar data s-a schimbat, ceasurile, dar a rămas săptămâna la fel, sau altfel, adică de exemplu au îndreptat în zi de 1 a lunii, Duminica, la care au adăugat 13 zile schimbându-se doar ca dată, ziua devenind Duminică 14 sau au mers înainte pe calendar şi ziua de Duminică a devenit Sâmbătă?

Cred că Duminica a rămas Duminică şi doar au dat spre înainte ca dată calendaristică, nu ştiu exact.

Dar Adevărul ni-L spune Dumnezeu şi era corect mai înainte de a se ''îndrepta'' calendarul, că doar e simplu, se numărau zilele, săptămânile, lunile şi anii... după noua rânduială Cerească instaurata de Domnul nostru Iisus Hristos de la 12 noaptea de înviere din ziua Sabatului care ţinea de la 12 ziua spre seară, când se întâlnea poarta Ierusalimului cu umbra, deci când te întâlneai cu umbra, adică soarele era la zenit până a doua zi la aceiaşi oră,... deci ţine săptămâna Luminată pînă după 8 zile adică până se sfârşeşte Duminica Tomii, luni în răsăritul soarelui.

Dar Săptă,âma Luminată şi noul Sabat l-a plinit doar Iisus, căci noi n-am intrat ci putem să intrăm şi noi aşa cum vor intra pucioşii, copiii Lui Dumnezeu, dar pentru asta trebe musai să ne naştem de sus a doua oară. Nu merge fără naştere pe bune de sus, adică să devi fiul sau fica Domnului.

Deci corect este aşa cum a rânduit Domnul Iisus Hristos Vechea săptămână mântuită prin El căci a înviat în mijloc de Sabat şi cum a rânduit noua săptămână cereasă, în care intră cine poate, cine ascultă de Cuvântul Lui Dumnezeu...

...iar vina pentru degringoladă este a celor prin care a venit şi vine ispita... de nu au crezut în Dumnezeul celor 7 zile mântuite şi cele 7 zile proorocite, în total 14 zile sfinte şi veşnice prin Iisus Hristos. Noi n-am intrat în ele ci ne învârtim ba prin alea vechi ba pe afară din timp prin iluzii...

Dar să nu facem din ţinerea zilelor şi anotimpurilor şi lunilor un idol pentru care să poftim ca să călcăm pe cirte şi iote, pe copiii Domnului.

Astăzi am impresia că ar trebui să fie joi 3 decembrie după numărătoarea corectă... sau vineri 3 decembrie, nu ştiu.

Problema este deci ascultarea dar şi jertfa, căci fără jertfă nu avem ascultare şi fără ascultare nu avem jertfă, dar ca mărime, iată ascultarea e mai mare ca jertfa... dar nu ca şi Adevărul, căci mai mare ca toate este Adevărul, căci o astfel de jertfă iubeşte Dumnezeu, în Duh şi în Adevăr, căci acolo se odihneşte Dragostea curată şi smerită şi supusă.

Ferice de cel ce Îl va cunoaşte pe Adevărul.
Cine este deci Adevărul?
Voi credeţi în proorocul mincinos, deci degeabă îmi răcesc gura de pomană, căci avem numai babe surde şi care cu nepăsare se fac că nu există Dumnezeu şi că n-a venit şi că nu lucreză...

la ce dai delete ?

Medusa dragă, cei ce bat câmpii sunt profesorii gLumii, uite de exemplu a apărut pe site ''explicaţiuniunile'' de unde se trage cuvântul LER, de prof. Ion Ionescu.

Şi el dă tot felul de explicaţii ştiinţifice şi absurde ale mai marilor cercetători care au legat semnificaţia de cupidon sau de ceva zeităţi celtice sau de tot felul de nimereli, deci se vede că bârna zace la loc de cinste în ochişorii lor... ce ar fi trebuit să fie drepţi.

Uite m-am rugat doar o clipă, şi am primit de sus semnificaţia cea Adevărată a cuvântului Ler.

Cuvântul Ler vine de la numele VaLERiu, Valer, Valeria şi iată cine este acest Valeriu şi care este semnificaţia, găsită pe net:

''Despre numele Valeriu
Se trage din latina, de la cuvantul valere (a fi puternic)
Numele de baiat Valeriu are semnificatia de a fi puternic. Numele de Valeriu deriva din latinescul valere. Nume asociat cu sentimentele de afectiune si cu iubirea sincera, Valentin avea, la origine, alt sens. Forma sa latina se inrudeste cu verbul valens, insemnand a fi puternic si sanatos. (......) Forma masculina a numelui Valeria - la originea acestor doua prenume se afla numele gentilic Valeria, care a fost baza de pornire a numelui de Valerius. Sufixul "-ius" indica aici apartenenta la o ginta anume - "ginta Valeria". Cei mai multi specialisti apropie numele de verbele latine "valeo" si "valere", care au intelesul de "a fi puternic", "a fi sanatos". In epoca imperiala romana, Valeriu avea si alte derivate, terminate cu sufixele "-inus" si "-anus", respectiv Valerinus si Valerianus. Acestea erau initial nume purtate in randul ostasilor instruiti, din randul carora provin cei mai multi martiri cu acest nume. In onomastica romaneasca istoria acestor prenume este destul de veche, si se bucura de o multime de forme populare, arhaice: Valerian, Volerom, Velerim, Valerie, Valerin, Veler sau Ler (care se regaseste in colinde specifice sarbatorii Craciunului). Ca nume de familie intalnim: Valerio, Valesu, Valecu, Vale, Valean, Valea, Valeanu, Vales, Valesoae, Valaru, Valineasa si altele. Sf. Valeriu a trait in secolul al III-lea si a fost ucenic al Sf. Apostol Petru. El a savarsit multe minuni, iar biserica il celebreaza pe data de 29 ianuarie. Sf. Mc. Valeria este pomenita pe data de 6 iunie''

Înţelegi deci dumneata căror mesaje ar fi trebuit să dea el delete?

Vă întrebaţi poate cum a venit şi cum am primit şi priceput de unde vine cuvântul LER?
Păi este ca unda care vine, apoi o loveşti de Piatră şi dacă stă în picioare adevărul ei ănseamnă că e de la Dumnezeu:

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (V)
 

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (V)



Pretenţiile pucioşilor de “a descoperi America Ortodoxiei” în ceea ce priveşte o viitoare “despecetluire a tainei învierii făpturii” sunt de-a dreptul ridicole. Se ştie clar din Biblie că nepătrunsa taină a învierii morţilor a fost despecetluită cu peste 2000 de ani în urmă, fiind arătată odată cu Învierea Domnului Iisus, după moartea Sa pe cruce. Culmea este că din când în când pucioşii mărturisesc ei înşişi acest adevăr, contrazicându-se astfel de la un mesaj la altul:

“Pe Mine, Cel tainic, Cel nepătruns, M-a pătruns acest ucenic, şi cu dor a dorit să-i facă pe toţi ucenicii Mei să creadă cu pătrundere şi să mărturisească ei cu toată puterea lor taina cea pentru care Eu M-am coborât de la Tatăl pe pământ şi M-am întrupat ca să Mă las cu trupul pe cruce răstignit şi să pot arăta nepătrunsa taină a învierii morţilor prin însuşi trupul Meu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8-5-2005)

Tot în ultimul “Cuvânt” pucioşii se lansează (ca de obicei) în adânci reflecţii filozofice, realizând încă odată performanţa de a cădea în ridicol, şi, ceeace este mai grav, de-a dreptul în erezie. Perorând minute în şir despre dragoste şi efectele ei, ajung să formuleze şi următoarea “maximă” pucioşească:

“Dragostea nu se probează decât prin credinţă şi prin mărturisire, iar altfel nu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 decembrie 2010)

Radicalismul acestei afirmaţii cu conotaţii negative (“altfel nu”) merită puţină atenţie. Este evident că dragostea este o virtute asupra cărei valenţe benefice nu mai este cazul să comentăm. Dar este oare corectă teorema pucioşilor referitoare la confirmarea ei?

Două şi numai două sunt reperele propuse de pucioşi ca să legitimeze dragostea: credinţa şi mărturisirea. Simpla lor enumerare clarifică şi destinaţia particulară a sentimentului pus în discuţie: nu este vorba de o dragoste oarecare, între doi soţi sau doi adolescenţi, ci este vorba de dragostea către Dumnezeu, căci lui Dumnezeu i se cuvine credinţă şi mărturisire. Sunt ele însă definitorii pentru dragostea de Dumnezeu?
Despre credinţă Biblia aminteşte că este o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru a fi un bun creştin. Oare nu au şi dracii credinţă? Ba ei au mai multă decât omul, căci ei sunt siguri că Dumnezeu există şi este Atotputernic:

“Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.” (Iacov 2,19)

Despre mărturisire se poate spune acelaşi lucru. Cei mai mari mărturisitori ai lui Hristos au fost demonii, care nu se sfiau să-I arate pe faţă dumnezeirea:

“Şi era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare, zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.” (Mc 1,24)

Aşadar, duhurile rele au avut şi credinţă, au avut şi mărturisire, dar tot n-au avut dragoste. Definiţia pucioşilor şchioapătă îngrozitor, pentru că ei nu citesc Scripturile, ci compun texte filozofice din capul lor. Dacă ar fi citit în Biblie ar fi văzut că Însuşi Domnul este cel care defineşte dragostea celor care-L iubesc pe El cu adevărat. Aceştia sunt cei care ascultă de cerinţa formulată de Hristos şi nu de teorii omeneşti. Iar Hristos a cerut aşa:
“Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.” (Matei 9,13) , făcând trimitere directă la cuvântul proorocesc:

“Că milă voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.” (Osea, 6,6)

O altă teorie năstruşnică din ultimul “Cuvânt” al pucioşilor este aceea că Dumnezeu este autorul bolii şi a suferinţei:

“Se duce omul la doctor şi-i dă doctorii doctorul, dar nici un doctor nu gândeşte şi nu ştie să spună de unde vine boala la om, şi nu-i dă omului doctorii după boala lui, ca să se vindece de boala de la care vine suferinţa. O, nu ştie omul că trupul plin de durere e doctorie pentru el. Altfel de doctor este Dumnezeu, Care trimite omului suferinţă pentru vindecare dacă omul nu ia ca doctorie umilinţa cea pentru păcate şi pocăinţa apoi şi iubirea apoi pentru Domnul vindecătorul.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 decembrie 2010)

Puţin mai lipseşte să spună că El este şi autorul morţii, şi acest pas funest chiar îl fac pucioşii, atunci când pretind că Dumnezeu a fost autorul morţii lui Simion (copilul Zidarilor) ca să-l scutească pe acesta de tulburări venite de la rudele lui, şi să-i “elibereze” pe părinţi de “povara” creşterii fiului lor, disponibilizându-i pentru grija exclusivă de obştea pucioşească. Poate că într-adevăr, Dumnezeul” lor, “Dumnezeul” Pucios, a fost autorul faptei oribile pe care singur o mărturiseşte cu cuvinte mieroase şi adormitoare:

“O, copilaşi iubiţi de Dumnezeu, Eu sunt iubirea cea fără de margini. Copilaşii Mei, Marian şi Victoria, am lucrat cu mare iubire pentru voi, […]şi am trimis pe îngerul Meu să-l aducă la Mine pe cel mic al vostru ca să nu se piardă de Mine şi de voi şi de poporul Meu, tată, căci Eu sunt iubirea cea fără de margini, că Mă uit înapoi şi văd lupta celor din afara poporului Meu cât s-au luptat să-l scoată pe acest copil din mănăstirea Mea, şi ziceau să înveţe carte şi să nu stea închis între ziduri. Câtă răutate se pornise înspre voi şi de la părinţii voştri cei după trup şi de la naşi şi de la arhierei şi de la preoţi şi de la oamenii luminaţi ai lumii, şi v-am spus să strângeţi toată mărturia despre această necredinţă care venea din cei necredincioşi ca să lovească în voi. Şi l-aţi luat din mănăstire ca să liniştiţi pe cei ce se răzvrăteau împotriva lucrării cuvântului Meu care vine pe pământ pentru voi. L-aţi luat ca să liniştiţi războiul şi l-aţi dat la şcoală, şi copilul e copil şi alunecă uşor şi dă să se despartă de Dumnezeu. Dar Eu am avut iubire pentru voi şi pentru el şi nu l-am lăsat să apuce să Mă părăsească sau să se răzvrătească cu cei răzvrătiţi, că duhul lumii dădea să-i păteze inima şi mintea, şi el era mic şi nu cunoştea puterea răului.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11/24 august 1997)

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (VI)
 

284. Comentariu la „Cuvântul” pucios din 8-12-2010 (I)
 

284. Comentariu la „Cuvântul” pucios din 8-12-2010 (I)

În intenţia de a-şi legitima propriile predici ca fiind creaţia autentică a lui Dumnezeu, liderii pucioşi confundă voit lucrarea cu Lucrătorul ei şi numele cu Cel numit, apoi atribuie cu nonşalanţă titlul de „Cuvântul lui Dumnezeu” acestor producţii teologico-literare şi reclamă necesitatea includerii lor în canonul Sfintei Scripturi. Ei pleacă de la premisa că lui Iisus I s-a atribuit prin Scripturi (mai precis, este vorba de cartea Apocalipsei, cap.19,v.13), numele de „Cuvântul lui Dumnezeu”, dar numai la sfârşit, atunci când va avea loc venirea lui Hristos în trup şi Judecata cea Mare:

“Este scris în Scripturi că la venirea Mea iarăşi pentru vii şi pentru morţi cu judecata, numele Meu va fi Cuvântul lui Dumnezeu” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Or, Biblia vorbeşte limpede de un nume pe care Hristos Îl poartă din veac (întru dimensiunea interioară, nemărginită şi supratemporală a lui Dumnezeu), deci nu numai la sfârşit, iar acest nume este Cuvântul:

“ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” (Ioan, 1, 1-3)

Aşadar, Cuvântul participă nemijlocit la naşterea timpului prin actul creaţiei, dar El era şi rămâne anterior acestui act. Raporturile Cuvântului cu oamenii se conturează în istorie abia la Întruparea lui Iisus-Hristos-Cuvântul:

“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan, 1, 14)

Întruparea din trup de Fecioară, această calitate excepţională dobândită de Hristos prin naştere mai presus de fire, este indestructibilă. Nici moartea n-a avut putere asupra ei, deşi a încercat şi ea aceasta, timp de două zile. Întruparea este esenţială ca suport viu al comunicării lui Hristos cu oamenii: numai aşa ei L-au văzut, şi I-au văzut totodată şi slava Lui, şi au constatat că slava Lui este aidoma cu slava Tatălui ceresc, şi au înţeles şi au mărturisit că El este plin de har şi de adevăr.

Folosirea numelui “Cuvântul lui Dumnezeu” la Apocalipsa 19,13 este cerută şi motivată doar de momentul recunoaşterii acestei calităţi a lui Hristos (Cuvântul care S-a făcut trup din Fecioară) de către toată făptura, şi nicidecum un moment istoric precis al “emanaţiei Cuvântului” sau de auto-legitimare a unei lucrări omeneşti născută din mândrie diavolească pe meleagurile dâmboviţene şi care a uzurpat cu îndrăzneală acest nume consacrat al lui Hristos cel viu.

Or, pucioşii promovează de 55 de ani încoace o lucrare bizară, care propune un “Hristos” destrupat, care Îşi identifică lucrarea Sa (“Cuvântul” Pucios) cu lucrătorul care o plăsmuieşte iar lucrătorul este – spun ei – duhul locvace de la Pucioasa. Mulţi s-au edificat însă deplin asupra falsului grosolan atunci când au observat că scamatoria de la Pucioasa avea nevoie şi de un trup, prin care duhul să vorbească, şi aşa au apărut, salvatoare şi providenţiale, “proorociţele” Verginica şi Maria, care vorbeau în somn “de la Domnul” lor, în stare de catalepsie adâncă. Succesoarea celor două “proorociţe” a fost Mihaela Tărcuţă, care a sesizat imediat că înşelătoria este cusută cu aţă albă, şi de aceea mai devreme sau mai târziu s-ar putea să fie demascată cu mare scandal. De aceea ea “a schimbat placa”, stabilind că de acum încolo, odată cu intrarea ei la “jugul proorociei”, “lucrarea” de la Pucioasa va avea un cu totul alt curs: “Domnul” Pucioasei nu va mai vorbi prin trup adormit, ci îi va şopti ei la ureche “Cuvântul”, trează fiind. Zis şi făcut. Îndată, ea lansează şi întreţine confuzia majoră între lucrător, despre care pretinde că este “Cuvântul”, şi lucrarea lui, care este … tot “Cuvântul”. De aici se dezvoltă alte confuzii, la fel de năstruşnice: lucrarea nu este numai colecţia de predici pucioşeşti, ci şi “cartea sfântă” care le înmănunchează într-o nouă Evanghelie, “Evanghelia de la Pucioasa”. Dar lucrarea mai este şi zidirea unei noi “Biserici”, care o reneagă pe cea tradiţională, din care ea a ieşit. În fine, “Cuvântul” nu este numai lucrătorul, ci şi venirea lui cea nevăzută de om pe pământ. Cei care au cercetat dedesubturile acestor şmecherii ieftine au identificat însă lucrătorul în însăşi persoana “proorociţei” de serviciu de la Pucioasa, Mihaela Tărcuţă, cea care le-a şi pritocit.

Această diversiune pucioşească, prin care se limitează doar pentru “sfârşit” folosirea numelui de “Cuvântul lui Dumnezeu”, urmăreşte un scop precis: acela de a putea identifica “sfârşitul” cu cei 55 de ani de când are loc “lucrarea Cuvântului” de la Pucioasa, iar lucrarea “Cuvântului” să poată fi asimilată cu zidirea unei noi “Biserici ortodoxe” româneşti, eretică şi schismatică, “Biserica Noul Ierusalim”, care nu-şi mai are rădăcinile în lucrarea de temelie a Cincizecimii, ci în anonimatul anului 1955:

“[…] găsesc veghe pentru venirea Mea cuvânt în cartea Mea cea de azi, pe care Eu Însumi o înfiinţez prin grăirea Mea cea de azi, că Eu vin pe pământ cuvânt pe vatra neamului român, şi de peste cincizeci de ani grăiesc peste un popor, care a ascultat din gura Mea grăirea Mea din zilele acestea, şi iată, am mlădiţe binecuvântate de Dumnezeu ca să audă glasul Meu şi să-l facă pe pământ carte, aşa cum în toate vremile a lucrat Dumnezeu prin slugile Sale şi S-a făcut carte pe pământ şi S-a dat oamenilor cuvânt. Dar ce face cuvântul Meu şi de ce se varsă el din gura Mea pe pământ? El zideşte biserica Mea […]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Liderii pucioşi jonglează mai departe cu confuziile, identificând a doua venire întru slavă a Domnului cu promisiunea lui Iisus că El va fi, prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt, cu cei care cred în El, în toate zilele şi în tot veacul: “…şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. “ (Matei 28,20).

Astfel, pucioşii promovează un “Iisus” care deşi vine a doua oară pe pământ, nu vine nici în trup, nu vine nici văzut întru slavă, ci vine în umilinţă şi semerenie, ca la naşterea lui Iisus Prunc în Betleem. Zadarnic îl aşteaptă încă unii dintre creştinii pucioşi, să vină întru slavă aşa cum le promite Biblia, căci la liderii lor se infiltrează insistent, în miez de noapte, doar un duh cu numele de “Iisus”, care vine (nu în toate zilele, dar în aproape toate nopţile) ca să-i mustre pe ceilalţi oameni că nu se pregătesc îndeajuns pentru venirea cu slavă a lui Iisus în trup:

“O, tot aşa de smerit, tot ca acum două mii de ani lucrez şi azi, şi lucrez prin cuvânt, Eu şi sfinţii Mei, Eu şi îngerii Mei. Zadarnic Mă aşteaptă altfel cei ce măcar nici nu se pregătesc pentru ziua slavei Mele […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

numai putem noi de fratii nostri sau...de pielea noastra
 

Biserica universala s-a scindat in anul 1054(marea schisma) (aici nu mai crestin sa fi fost...) si a rezultat mai fratioare de acum 2 "biserici" Catolica si Ortodoxa(in graca se spune Catolichi)
Iar de aici 10.000 de secte in lume. In romania am inteles ca sunt peste 350 de secte.
Bun deci iata cat de mult tine omul la fratele sau de vrea sa il duca pe calea adevarului...
Precum dumneavoastra Maria Margareta, care dupa cum spuneti, tineti asa de mult la noi ca vreti sa ne "paziti" de acesti sectanti, nu? Dar de ce nu vorbiti si de alte secte ca sunt o gramada in Romania, de ce ati ramas fixata pe una singura. Si nici nu prea sunt cunoscuti in Romania, nici nu au putere de influenta precum au alte secte din Romania, bine cunoscute.
Eu am citit asa din mesajele lor, si sincer sa fiu nu mi se par chiar asa de periculoase dupa cum marturisiti dumneavoastra, chiar au metafore, cuvinte cu subinteles, "nu tot ce zboara se mananca"... mai pentru cine are intelepciune, ca sa nu spun ca de fapt prostia la noi in tara este la loc de cinste...
Bun, deci sa presupunem ca aveti dreptate, si practic ati desconspirat niste rataciti de la adevar, precum alte 350 de secte din tara asta. Pot sa spun excelent, ne-ati luminat pe toti in legatura cu adevarul.
Dar daca printr-o posibila eroare de "calcul" sa fi gresit si sa va inselati, -ati ajuns sa judecati Cuvantul Lui Dumnezeu?. Tot ce e posibil, ca doar nu suntem perfecti, si mai gresim si noi, de aceea zic ca judecata nu ne cam apartine.
Nemai vorbind de faptul ca sunt o gramada de profetii despre Romania, ca de exemplu: Vanga Dimitrovna, Sundar Singh, Arsenie Boca, Petrache Lupu, Sf Calinic de la Cernica, si se cam "pupa" cu ce spun cei de la Pucioasa.
...dar binenteles ce mai conteaza,nu? noi suntem ortodoxi, avem madria noastra, noi credem doar ce spune biserica, toti ceilalti sunt in erezie, noi stim adevarul , doar la noi exista mantuire...nu? asa gandim...si s-ar putea sa avem o supriza asa cum si evreii au avut...
si Papa Ioan Paul al II-lea a spus cand a venit in Romania ca: "Romania este gradina Maicii Domnului". Si nu cred ca isi permite Papa sa faca astfel de afirmatii, in contextul in care cam toata lumea il asculta. Si de aici spun profitand de ce a spus Papa, important este ca Romania este Gradina Maicii Domnului, implicit Noul Ierusalim Tara aleasa de Dumnezeu avand mire pe Iisus Hristos!

Baba Vanga?! ma faci sa rad ...
dar ce te faci daca Mahomed este adevaratul cuvant a lui Dumnezeu? pe unde scoti camasa?

Pai a cam prezis al treilea razboi moandial , in noiembrie si cam asa a fost : Bombardarea Coreei de Sud de catre Coreea de nord. Si la ora actuala este o situatie cam jalnica acolo, mocneste a mare razboi...
Iar daca e Mahomed vom vedea cine se va arata in slava Iisus sau Mahomed...
vom vedea si la fel vom da si raspuns nu?

Plus ca Iisus nu mai vine singur cum a venit prima data, ci cu intreaga obste, si deci vor fii multi care il vor recunoaste, nu va mai fi singur...

cu 5 bombe nu se face al 3-lea razboi mondial.
in legatura cu Mahomed, nu e riscul cam mare?
si daca nu e Mahomed, poate e Budha, Zeus, Zamolxes sau Zouroastru ;)

...
 

Da... nu se face dar, a spus ca va dura pana in octombrie 2014 asa ca e timp ca sa vedem si atomice si chimice, si daca vrei mai baga si unele noi cu neutroni,etc

Nu riscul cel mai mare e cu Iisus, si de ce spun asta pentru ca este singurul care vorbeste de judecata, de ghena ...

Dacă dumitale nu ţi se par periculoase, înseamnă că am toate motivele ca să perseverez. Am ales să vorbim despre această sectă deoarece ea este cea mai periculoasă dintre toate, întrucât îl promovează deschis pe Antihrist (locţiitorul lui Hrisots) ca fiind venit deja pe pământ, la Pucioasa. Celelalte secte au targeturi mult mai modeste, deci pot fi neglijate fără nici o teamă.

Nu pe toţi, îndată ce mai sunt susţinători înfocaţi pe acest Forum. Mai e de tras, nu glumă.

A greşi este omenesc. Vor veni păzitori ai adevărului ca frăţia ta şi vor pune degetul pe greşeală şi aşa se vor putea corecta toate cele greşite.

Nu se prea văd "pupăturile din piaţa endependenţi". Poate vii cu vreun exemplu mai concret, să înţelegem şi noi cum se pupă Lupu cu oile pucioşeşti.

Mândria nu are ce căuta aici. Fiecare îşi exprimă un punct de vedere care poate fi contestat liber - de preferinţă şi cu ceva argumente.

Ghinionul dracului este că şi despre Muntele Athos s-a tot spus, de zeci de ani încoace, că este tot "Grădina Maicii Domnului". Asta aşa, ca să stârnească dumnealui zâzanie între noi, neştiind acum pe care s-o alegem mai întâi (Grădina, sau Maica Domnului?), că iată, acum sunt câte două de fiecare. Două Grădini şi două Maici.

si Nostradamus a profetit cate ceva si mayasii si si si ...
dar eu stiam ca un crestin se ia dupa profetiile din Biblie nu dupa babe si si alti "profeti".

cum ai zis?! riscul e cu Iisus?! hmmm ...ce bine ca am ales sa nu risc cu vreunul din ei ;)

Da pentru ca Iisus este adevaratul Dumnezeu, Viul viilor, Dumnezeul Dumnezeilor, Si are putere sa bage pe orcine vrea in ghena...dupa cum crede el ca Dumnezeu de cuviinta, asa ca de Cuvantul lui Dumnezeu sa ne fie frica...

...
 

In tara asta dupa ce se va termina razboiul mondial ... adica dupa octombrie 2014 vor fi doua tabere. Si se vor certa prin cuvant, dar va fii de 100000000000 de ori mai periculos decat cel cu arme conventionale. Iar dupa 7 ani o tabara se va bucura cum se bucura omul cand secera iar cealalta tabara va cauta sa se ascunda prin crapaturile pamantului si va spune muntilor sa cada peste ei si sa ii fereasca de furia Mielului...

284. Comentariu la „Cuvântul” pucios din 8-12-2010 (II)
 

284. Comentariu la „Cuvântul” pucios din 8-12-2010 (II)


Când şi când, pucioşii mai sunt somaţi de câte un vizitator mai îndrăzneţ ca să demonstreze că la ei vine Însuşi Hristos cel înviat în trup, şi nu vreun duh viclean şi înşelător (aşa cum Hristos Însuşi S-a arătat lui Toma, dovedindu-Se pe Sine că este Cel înviat), dar atunci pucioşii îi arată cartea lor de predici intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu” şi-l îndeamnă să “creadă” că această carte este “Hristos” şi să se alăture Bisericii lor de “Nou Ierusalim” şi să primească şi el duhul de la Pucioasa ca să se încuibeze în el, ca să-şi facă duhul încă un locaş măturat şi dereticat pe pământ:

“ […] am fii credincioşi, şi iată-i, Mi-am făcut casă la ei şi cinez cu ei şi Mă las cuvânt pe masa lor şi Mă arăt lor, iar ei Mă arată oamenilor cuvânt, iar cei ce cred în Mine prin ei, se fac şi ei asemenea lor, a celor ce Mă împart cuvânt de facere a omului, ca să creadă omul şi ca să se facă biserică a Mea cel ce Mă primeşte să-l fac al Meu, locaş al Meu pe pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

O altă confuzie abil întreţinută de liderii pucioşi, ca să-i facă Bisericii majoritare o atmosferă defavorabilă, este legată de învierea morţilor. Ei pretind că aşteptarea sterilă din Biserica Tradiţională privind învierea morţilor este împlinită deja, deplin şi spectaculos, prin “Cuvântul” care lucrează în “Biserica Noul Ierusalim”, pe care mai marii Bisericii (BOR) se fac că nu-l aud. Pentru a contracara o eventuală nedumerire a celor care ar putea cu îndeptăţire să reclame că ei n-au văzut nici un mort înviat la Pucioasa, liderii pucioşi “o scaldă” imediat, anunţând că, de fapt, învierea morţilor încă n-a avut loc, dar e pe vine, iar morţii “se pregătesc de înviere”, adică îşi fac bocceluţele căci aud “Cuvântul” de la Pucioasa cum le sună în urechi şi cum le gâdilă în mod plăcut, cu promisiuni deşarte, timpanele duhovniceşti:

“Iată, când pot să le spun, le spun, numai că se fac ei că nu aud, dar Eu sunt Cel ce vin acum şi judec viii şi morţii prin acest cuvânt şi le spun lor că ei spun mereu în biserica lor că aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, iar Eu vin cu ceea ce zic ei că aşteaptă, şi vin cuvânt pe pământ pentru vii şi pentru morţi, căci Tatăl Mă trimite să împlinesc tot ce este scris în Scripturi să împlinesc, şi se pregătesc cei adormiţi de înviere la glasul Meu, pe care ei îl aud […] “ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Duhul care îşi ia numele “sfânta Ecaterina” îi îmbărbătează “în cuvânt” pe liderii pucioşi cei mici la suflet şi la trup şi-i îndeamnă să fie mari şi curajoşi, căci ei sunt cheia de boltă a Ortodoxiei, mădularele care împlinesc “Biserica de Nou Ierusalim”, ei sunt “proorocii” care vin cu duhul proorociei care lipseşte de aproape 2000 de ani în celelalte Biserici de pe tot pământul, iar această lipsă intolerabilă le ştirbeşte pe ele şi le descalifică definitiv:

“ […] fiţi curajoşi, voi, cei mai mici între cei ce au lucrat până acum rând pe rând Domnului pe pământ, şi fiţi credincioşi cu putere, că nu mai e pe nicăieri între oameni biserică cu mădularele toate în ea, aşa cum a făcut Domnul să fie cu voi, cei credincioşi Lui! “ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Duhul mai adaugă că înţelepţii lumii nu pricep nimic din “Cuvântul de la Pucioasa” şi de aceea ei sunt nimic, căci nu pricep cum să creadă în Dumnezeul de la Pucioasa:

“Iată, înţelepţii lumii nu sunt nimic faţă în faţă cu cuvântul lui Dumnezeu, care este cu voi mereu, şi care în taină zideşte şi împlineşte, împotriva celor ce nu ştiu să creadă în Dumnezeu aşa cum se cuvine pentru toată lucrarea Lui între oameni.“ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Duhul dezvăluie apoi taina de la Pucioasa: liderii pucioşi par să fie cei mai mici, dar în realitate ei sunt cei mai mari de pe tot pământul:

“O, mare este pe pământ cel ce mărturiseşte pe Domnul! Aşa mărire a aşezat El peste voi, şi sunteţi cei mai mici, dar şi cei mai mari, căci aţi ştiut şi ştiţi să staţi mici, ca să poată Domnul cu voi, o, fii ai cuvântului Său de azi, căci cei mari, care nu ştiu să se facă mici şi să rămână aşa înaintea Domnului, nu rămân aceia, şi nu ştiu să-L mărturisească pe Domnul cei mari, căci nu ştiu ei înţelepciunea cea de la Domnul pentru cei mici, a cărora este împărăţia lui Dumnezeu, precum este scris.“ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Îndată, duhul care îşi ia numele “sfânta Ecaterina” vine şi cu o altă dezvăluire şocantă, care răstoarnă o paradigmă îndelung pritocită şi cocoloşită de liderii pucioşi: “Cetatea Noul Ierusalim”, despre care Apocalipsa spune că se va pogorî din cer, nu mai este Templul zidit de pucioşi în anul 1991, ci abia acum se lucrează la ea, în mare taină:

“ […] iar Scriptura grăieşte la sfârşit scrierea ei despre cetatea cea sfântă, Noul Ierusalim, la care Tu, Doamne, atât de tainic lucrezi acum […]“ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Duhul care îşi ia numele “sfântul Mercurie” îşi dă arama pe faţă, întărâtându-L la mânie şi la răzbunare pe “Dumnezeul” Pucios, împotriva celor care nu vor să creadă în El şi în “Cuvântul” Lui de la Pucioasa:

“ Şi acum Te rog şi eu, varsă mânia Ta peste muntele de necredinţă a oamenilor şi dă-le lor prilejul să Te primească prin acest cuvânt de facere a omului la sfârşit de timp!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Se vede bine că frăţia ta pe toate le ştii, ca un om mare. Poate ne spui şi în ce tabără vei ajunge, ca să te fericim de pe acum, sau nu.

Ajunge rautatea zilei de 24 dec, lasa si pentru maine...

Vanga, 7 ani, tabara, munti care cad...
inca un apocaliptic...
tie nu ti-a zis nimeni ca a venit Craciunul?

285. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XLIX)
 

285. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XLIX)

Liderii pucioşi sunt numiţi “Poarta cerului” prin care intră şi iese “Domnul” lor. Răstălmăcind Scriptura, care spune că prin această poartă a cerului vor intra drepţii lui Dumnezeu (Apoc.22:14-15), liderii pucioşi pretind că Scriptura prooroceşte că prin această poartă va intra Însuşi “Dumnezeu”, (deci nu drepţii Lui!). Dar a şi intrat, căci se vorbeşte deja la timpul trecut despre “venirea Domnului la ei”, ca fiind “cea mai mare minune din toate veacurile”:

“E sărbătoare mare de îngeri, e zi mare, fiilor. Cerul grăieşte peste pământ, iar voi sunteţi poarta cerului, şi Eu intru în ea cu dreptatea, căci scris este în Scripturi: "Intrând în porţile dreptăţii voi lăuda pe Domnul, că aceasta este poarta Domnului, şi drepţii vor intra în ea". Amin. Am plecat cerul până pe pământ şi am venit la voi ca să vă fac ai Mei. N-a fost de când e veacul minune mai mare ca aceasta.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Liderii pucioşi, despre care se spunea până acum că sunt firavi şi slabi, plăpânzi şi lipsiţi de ajutor, sunt prezentaţi dintr-odată ca fiind puternicii care Îi întăresc venirea “Domnului” lor şi puterea venirii Lui, căci ei se fac hrană hrănitoare pentru“Dumnezeul”lor:

“O, Eu Mă întăresc în voi cu venirea Mea şi Mă hrănesc cu voi ca de un rod nou, fiilor. Îmi întăresc venirea şi puterea venirii Mele la voi, şi îmi sunteţi hrană de întărire Mie. Când vine primăvara şi apar cele dintâi roade ale pământului, se înviorează omul hrănindu-se cu ele şi prinde putere şi prospeţime în toate neputinţele lui. Aşa şi Eu, Mă hrănesc cu voi şi Mă bucur de voi ca de un rod nou şi îmi întăresc venirea hrănindu-Mă cu voi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

O mărturie importantă: “Cuvântul” de la Pucioasa, în loc să aducă pace, aduce tulburare adâncă nu numai pe pământ, ci şi în lumea îngerilor. Venirea “Domnului” Pucios nu mai este legată indisolubil de fiinţa Lui, ci Îi este exterioară, ca o lucrare la cazul instrumental, şi aşa este adusă această “lucrare a venirii Domnului” de către îngeri pe pământ, ca un instrument şi ca un stindard al unei noi ideologii şi credinţe care clonează Ortodoxia:

“O, copii deşteptători peste pământ, cuvântul Meu de peste voi răvăşeşte lumea îngerilor, şi vin îngerii cu venirea Mea la voi şi văd cu voi tronul cuvântului Meu, cartea judecăţii făpturii, şi din care iau cei vii şi cei morţi, fiecare după faptele lor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

În noiembrie 2000 la Pucioasa se decreta fără ocolişuri că “judecata de apoi a venit” pe pământ, iar cerul şi pământul se clătina sub paşii greoi ai “Dumnezeului” de la “Noul Ierusalim”. Probabil că se mai clatină şi astăzi, căci venirea s-a tot prelungit peste ani şi ani, iar judecata promisă întârzie, deşi îngerul venirii “Domnului” suflă în trompetă de peste 10 ani neobosit, anunţând venirea care stă să vină. Liderii pucioşi văd (cu ochii duhurilor care se dau drept îngerii lor, sau cu ochii minţii lor, sau cu ochii minţirii adepţilor) tronul judecăţii Domnului aşezat taman în grădinile lor de la Pucioasa:

“O, fiilor, sună îngerul Domnului, sună din trâmbiţa venirii Mele peste cei vii şi peste cei morţi. Îngerul Meu, dimpreună cu toată oastea îngerească, vede la voi tronul cuvântului Meu, cartea judecăţii făpturii, calea venirii Mele pentru judecată. Se clatină cerul şi pământul sub paşii venirii Mele, că a venit judecata de apoi. [...] Daţi morţilor veacul cel nou, cuvântul Meu care este cu voi, că iată, sună îngerul Meu din trâmbiţa venirii Mele, sună îngerul Domnului peste vii şi peste morţi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

La 21 noiembrie anul de graţie 2000, la Pucioasa se anunţa un eveniment istoric: porţile iadului erau date larg la o parte, iar morţii erau strigaţi afară cu glas mare, aidoma cu glasul lui Hristos de acum 2000 de ani care striga “Lazăre, vino afară!” (Ioan, 11,43)

“Eu, fiilor credincioşi venirii Mele după două mii de ani, Eu şi cu voi şi cu îngerul Meu deschidem porţile iadului şi ale morţii şi strigăm afară pe morţi, aşa cum l-am strigat pe Lazăr din mormânt pentru credinţa surorilor lui, cărora Eu le-am spus: "Dacă veţi crede, veţi vedea slava lui Dumnezeu, căci oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată".” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

N-a ieşit nimeni. Ori n-au auzit morţii, fiind cam tari de ureche ( de bătrâneţe, nu de altceva), ori le-a fost frică să iasă, zicându-şi că tot mai bine e înăuntru.

Îndată (văzând probabil că nu iese nimeni), liderii pucioşi schimbă datele problemei: dacă morţii nu vor să iasă de bunăvoie, vor fi luaţi pe sus, cu forţa. De aceea, ziua învierii şi respectiv ieşirea din locuinţa morţilor se amână, pentru o dată care se vrea a fi precisă, dar este vag definită de expresia “vin curând să-i iau”:
“Am spus că vin la voi cu sărbătoarea îngerilor, şi voi lua din mânuţele voastre jertfa cea pentru cei din locuinţa morţilor şi Mă voi duce cu ea la ei, şi le voi vesti că vin curând să-i iau şi să le dau ziua învierii, şi îi voi mângâia şi îi voi uşura şi le voi da din învierea lor şi le voi da grai să vorbească unii cu alţii despre venirea Mea şi despre voi, cei ce lucraţi cu Mine pentru ziua venirii Mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Da si vrajitorii profetesc si se implinesc deoarece diavolul detine o parte din viitor. Un preot de la Trinitas TV zicea: Asa cum o oglinda ar fii viitorul, diavolul o sparge si culege cateva cioburi pe care le arata slujitorilor sai.