http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...-nicolae-2.jpg
Alta minune a Sfantului Nicolae, care a izbavit o corabie de inecare, pe cand era inca in viata
Oarecand, niste corabieri din Egipt calatoreau spre tara Ciliciei. Deci, cand li s-a intamplat lor sa strabata noianul marii lui Adrian, atunci a cazut peste ei o furtuna mare si niste valuri cumplite, cat si panzele li s-au rupt si toata corabia, de sila valurilor mari, s-a zdruncinat si acum toti desnadajduiau de a lor mantuire. Iar de vreme ce se instiintasera ei de slava marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, ca este grabnic ajutator, mai presus de nadejde, toti s-au intors la rugaciune catre dansul. Si in furtuna fiind, pe acela il chemau si numai de la dansul asteptau scapare. Iar Sfantul deloc zabovind, indata a venit in corabie si l-au vazut aceia cu ochii lor si le-a zis: "Iata, m-ati chemat si am venit voua in ajulor". Si asa le-a poruncit lor sa indrazneasca si, luand carma, se arata ca indrepteaza corabia. Iar, dupa aceea, a certat marea si a potolit primejdia cumplitelor valuri si era ca Insusi Domnul, Care a zis; "Cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu" (Ioan 14, 12). Deci, dupa aceea, purtati de vant lin, au sosit la liman. Si toti, din corabie iesind, indata s-au dus ca sa afle pe acela ce i-a mantuit pe ei din primejdie. Si instiintandu-se ca el a intrat in biserica, au mers dupa dansul

Iar Sfantul se ferea de dansii si sta printre altii. Insa ei, dupa ce l-au vazut pe el, macar ca niciodata nu-l cunoscusera mai inainte, ci numai de la aratarea cea de pe mare, il stiau, alergand, au cazut la picioarele lui. Si isi pornira limba lor spre cuvinte de lauda si multumire pentru izbavirea din rele ce patimisera.

Dar minunatul Nicolae ii izbavi pe ei nu numai de primejdiile trupesti, ci se arata cu vrednicie si duhovniceasca ingrijire fata de dansii. De vreme ce, prooroc fiind cu dar duhovnicesc, si stiind ca ei cazusera in spurcaciunea desfranarii, care instraineaza pe oameni departe de Dumnezeu si de poruncile Lui, a zis catre dansii: "Cunoasteti-va pe voi, o fiilor, rogu-ma voua, cunoasteti-va si inimile voastre, si miscarile si ganduriie mintii voastre si indreptati-le spre buna placere a lui Dumnezeu, ca chiar daca ne vom tainui fata de oameni si vom parea ca suntem buni de Dumnezeu nicidecum nu pot sa se ascunda faptele noastre. Pentru aceasta, sarguiti-va cu toata osardia sa va paziti sfintenia sufleteasca si curatia trupeasca, biserica sunteti a lui Dumnezeu, precum zice Pavel, dumnezeiescul Apostol: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care suteti voi" (I Corinteni 3,16-17). Deci, asa invatandu-i Sfantul pe oamenii aceia, prin cuvinte folositoare de suflet, i-a slobozit pe ei la casele lor, cu pace; pentru ca era in obiceiul fericitului sa dojeneasca, asa ca un tata iubitor de fii. Iar vederea chipului sau era ca a unui inger al lui Dumnezeu, stralucind cu darul dumnezeiesc. Ca ieseau din chipul lui oarecare raze prea luminoase si mai mult decat fata lui Moise stralucea fata lui. Si din vederea lui, daca cineva ar fi fost ingreunat de vreo patima sau necaz sufletesc, unul ca acesta, numai cautand la dansul, isi afla din destul mangaiere in necazul sau. Ori, daca cineva vorbea cu dansul, multa sporire spre bine indata aceluia i se facea. Pana si din cei necredinciosi, de se intampla cuiva sa auda un cuvant din izbavitoarea lui gura, apoi si unii ca acestia se hraneau cu dulceata cuvintelor lui si, lepadand ratacirea ce din tinerete crescuse intru dansii, primeau in inima cuvantul cel adevarat si drept.

sper că nu s-a mai postat...
 

Aceasta poveste te va încălzi mai mult decât o cafea într-o zi rece de iarnă!

Am intrat într-o cafenea mică impreuna cu un prieten de-al meu și am asteptat sa dam comanda. În timp ce ne apropiam de masa noastră, doi oameni vin și se duc la tejghea:
Cinci cafele, te rog. Doua pentru noi și trei " in asteptare ".
Ei si-au platit comanda, si-au luat cele doua cafele si au iesit. Eu il intreb pe prietenul meu:
Ce sunt alea cafele " in asteptare " ?
Aștepta și vei vedea, mi-a raspuns.
Au intrat mai multe persoane ulterior. Doua fete au cerut cate o cafea, au platit si au plecat. Urmatoarea comanda a fost de șapte cafele și a fost făcut de trei avocati - trei pentru ei și patru "in asteptare". Eu încă mai întreb care e treaba cu aceste cafele "in asteptare". Dintr-o data un om îmbrăcat în haine ponosite care arată ca un cerșetor vine prin ușa și intreaba :
Aveti o cafea " in asteptare " ?

Atunci am inteles. Oamenii plăteasc în avans pentru o cafea pentru cineva care nu își poate permite o băutură caldă. Tradiția cu cafele " in asteptare " a început în Napoli, dar s-a răspândit peste tot în lume și, în unele locuri poți comanda nu doar o cafea suspendata, ci, de asemenea, un sandwich sau o masă întreagă.

Este un mod interesant de a face un bine unor oameni necajiti, fara sa incurajezi un comportament antisocial.

Vă voi relata una dintre nenumăratele minuni pe care le înfăptuiește Sfântul Spiridon.
După ce am fost într-o excursie în insula Corfu, la întoarcere, șoferul, fiind foarte obosit, a adormit la volan și mașina, având viteză mare pentru că a condus foarte grăbit, a izbit un stâlp de înaltă tensiune în Bulgaria. Eu dormeam, și impactul a fost atât de puternic, încât am simțit o izbitură mare și un suflu care mă împingea necontrolat. Nu am reușit să mă apuc de nimic. Am strigat: „Doamne!”
Imediat am simțit două mâini puternice, scăldate în lumină, care mă susțin și care îmi creează o stare de bine și liniște. M-am trezit în iarbă, afară din autocar. Am auzit țipete din autocarul care era acum la o oarecare distanță de mine. Am văzut că-mi curge sânge și am simțit că am urechea tăiată. Am putut să mă ridic, pentru că nu aveam nimic, am mers și i-am liniștit pe cei cu care călătoream. Am fost dusă la spital ca să mi se curețe rănile. Am mai avut două tăieturi profunde pe fesă. Am refuzat să fiu cusută la ureche și la fesă. Mă simțeam deja bine.
Între timp, cei care au făcut măsurătorile au constatat că am zburat din autocar zece metri. Nu am suferit nimic grav, ceea ce este o adevărată minune, datorită mâinilor puternice ale Sfântului Spiridon, care m-a sprijinit și m-a scăpat de moarte sau de fracturi grave ale coloanei sau ale altor oase. După ce am ajuns acasă din insula Corfu, am constatat că, deși necusută, urechea se lipise și începea să se vindece. Nu am avut nevoie de nici o intervenție medicală.
Cinstit să fie Sfântul Spiridon! Slavă lui Dumnezeu întru sfinții Lui!


(Sfântul Atanasie din Paros – Judecata cerului, Noile minuni ale Sfântului Spiridon, Editura Areopag, București, 2012, pp. 8-9)

Deși nu m-am născut în Corfu, Sfântul Spiridon a fost dintotdeauna sfântul meu favorit și, după ce m-am căsătorit cu soțul meu, care se trăgea din aceste locuri, ne-am întors să trăim aici. Când s-a născut primul meu băiat, am urmat obiceiul grecesc de a-i pune numele după tatăl soțului meu. În al doilea copil, însă, mi-am pus nădejdile de a-mi împlini cea mai mare dorință – să am un băiat pe care să-l închin Sfântului Spiridon!
Dar n-am izbutit să rămân însărcinată în cei șase ani care au urmat și atunci când, în cele din urmă, am izbutit, am pierdut copilul după două luni de sarcină... Zăceam deznădăjduită pe patul de spital, plângând până adormeam și spunându-i necontenit Sfântului Spiridon: „De ce, de ce mi-a luat Dumnezeu copilul? Știai că urma să fie al tău!” În acea noapte, zăcând în spital, am avut un vis. Sfântul mi s-a arătat și m-a binecuvântat. Am știut că-mi spune că totul va fi bine și, plină de recunoștință, i-am sărutat mâna. Am părăsit spitalul și douăzeci de zile mai târziu, am rămas însărcinată cu fiul meu Spiridon, care are acum patru ani. La trei luni după nașterea lui Spiridon am rămas iar însărcinată, de data aceasta cu o fetiță, Olga, căreia i-am dat numele după soacra mea, care mi-a spus: „Să nu-ți faci griji în privința sarcinii! Cel dintâi fiu a fost datoria ta, cel de-al doilea făgăduința pe care ai făcut-o sfântului, iar acest copil este darul tău de la Dumnezeu.


(Sfântul Atanasie din Paros – Judecata cerului, Noile minuni ale Sfântului Spiridon, Editura Areopag, București, 2012, pp. 22-23)

Sfântul Spiridon m-a salvat de la sinucidere
 

Sfântul Spiridon m-a ajutat și pe mine de câte ori m-am rugat lui (la catedrala "Sf. Spiridon-Nou", la bisericuța cunoscută ca "Sf. Spiridon-Vechi" unde se află și o icoană făcătoare de minuni a Sfântului, dar și părticele din sfintele sale moaște. Prin 2007/8, nu-mi mai amintesc exact data, dar era cam pe la sfârșitul iernii și începutul primăverii, în timp ce mergeam pe stradă, prin zona Piața Unirii 1, București, mă apucaseră "ca din senin", brusc, niște stări oribile inexplicabile de neliniște/agitație, tulburare, deznădejde și gânduri suicidale, să cobor în stație și să mă arunc pe linia de metrou. Nu mai puteam gândi normal, parcă nu mai eram eu în acele momente. Apoi la un moment dat am zărit biserica "Sf. Spiridon-Nou", printre blocuri și parca cineva nevăzut mi-a îndreptat pașii spre ea, să intru și să mă rog puțin. De cum am ajuns acolo și mi-am pus fruntea pe racla Sfântului Spiridon (pe acea particică unde sunt moaștele), am simțit o forță malefică, așa ca un fel de "gheară" invizibilă care-mi strângea cu putere creierul ca într-un fel de chingi și nu vroia să mă elibereze. Atunci am strigat cu disperare în gândul meu la Sfântul: "Sfinte Spiridoane, te rog ajută-mă, nu mă lasa, fă ceva, scapă-mă!" și imediat m-am simțit eliberată de acel duh necurat care fusese trimis prin vrăji ca să mă chinuie și să mă împingă la mare păcat. Sfântul Spiridon mă ajutase încă o data, scăpându-mă de acel duh necurat și dându-mi în loc stări de pace, calm, liniște, împăcare, fericire, bucurie, seninatate, încredere, speranță (într-un viitor mai bun), cum nu mai avusesem de multă vreme, iar în plus, mi-a dispărut pe loc și toată oboseala (de parca mi-ar fi luat-o cu mâna) ce se acumulase în urma unor nopți nedormite și bântuite de insomnii chinuitoare. Mă simțeam atunci de parcă tocmai aș fi renăscut sufletește, fapt pentru care îi sunt recunoscătoare Sfântului Spiridon, dar și pentru tot ajutorul primit și în alte imprejurări. Nu voi putea vreodată să mulțumesc îndeajuns acestui Sfânt, cât mai ales lui Dumnezeu, Maicii Domnului și multor altor Sfinți și Sfinte (Nectarie, Nicolae, Vasile Cel Mare, Cuv. Parascheva, Mina, Pantelimon, Cuv. Dimitrie, Efrem Cel Nou, Ecaterina, Gheorghe, Ioan Rusul, Antonie Cel Mare, Calinic si Gheorghe de la Cernica s.a.), cărora m-am rugat și care m-au ajutat (neîntârziat, de multe ori). Apoi când m-am îndreptat spre stația de metrou din zonă, dar fără acele gânduri suicidale de mai devreme (de care mă scăpase Sfântul Spiridon), în timp ce coboram scările, doi brancardieri transportau un cadavru într-un sac și am simțit un impuls de a-i întreba ce se intamplase, iar ei mi-au raspuns în treacat, din mers, că un aurolac se aruncase ori fusese împins de un altul pe linia de metrou și murise, iar ei îl duceau de acolo. Am simțit milă și părere de rău pentru sărmanul aurolac, dar în același timp mulțumeam în gând lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Spiridon că pe mine mă salvaseră de la un asemenea gest necugetat și de neiertat.


Mărturie trimisă redacției Doxologia de Teodora-Ecaterina

Frumos obicei! Mulţumesc pentru postare, Mirela...

Recunosc aroganta,infatuarea si lipsa de rabdare a oricarui American in relatie cu serviciile,in general.
Oricum imi place talcul povestii :)

Cu placere ! :)

Americanii pe care-i cunosc eu nu sunt deloc impacientati.
Mai degraba recunosc aici niste trasaturi balcanice. :) ma bucur ca ti-a placut!

Sfânta Muceniţă Anisia, lângă cei nevoiaşi şi lângă mucenici
 

Imediat după moartea părinţilor ei cuvioasa a luat în primire averea lor uriaşă. Tuturor celor aflaţi în slujba părinţilor ei, bărbaţi şi femei le-a dăruit libertatea, dăruindu-le din belşug şi cele trebuitoare traiului. Toate moşiile, câmpurile neşfârşite, casele luxoase, animalele, toate lucrurile pe care le deţinea le-a vândut foarte ieftin celor care le voiau, arătându-se pe sine negustor de prima mânâ al împărăţiei cereşti, în locul tuturor celor trecătoare aflând "mărgăritarul de mult preţ".
Şi acum întâmpinăm o problemă - cum să vorbeşti într-un mod pe înţeles demn de cuminţenia ei şi de lucrul cel greu pe care a început să îl întreprindă!
Din moment ce şi-a luat rămas bun de la hainele de preţ şi de la celelalte lucruri părmânteşti, ea însăşi stând departe de acestea înainte de ultimele evenimente din viaţa ei, s-a îmbrăcat cu un "trivonio" (o haină de purtat pe deasupra, aşa cum obişnuiau să poarte spartanii. De la aceştia s-au inspirit filozofii şi mai pe urmă monahii) simplu de stofă ieftină, pentru a se înfăţisa decent şi în acelaşi timp pentru a-şi acoperi în mod potrivit înfăţişarea-i tinerească preafrumoasă, care putea să fie aducătoare de primejdii.
Cu o astfel de înfăţişare mergea prin diferite locuri din oraş, făcând numai bine în jurul ei, fiind întâiul salvator al celor fără niciun ajutor. Îi vizita pe bolnavi, le proteja pe văduve, îi îmbrăca pe cei goi, îi hrănea pe cei flămânzi şi în general pe cei aflaţi în orice fel de nevoi. Venea ca o pasăre zburătoare din cer, fiind ajutor imediat şi apărătoare dumnezeiască întru salvarea tuturor.
Însă, înainte de toate, grija ei se îndrepta spre preafrumoşii mucenici ai lui Hristos, spre cei care după chinuri fără sfârşit şi de nesuportat pe care le-au încercat, ajungeau în închisori unde continuau să sufere de foame şi de sete, fiind maltrataţi ani de-a rândul. Anisia se legase de aceştia cu legătura dragostei, cerând să participe la patimile acestora şi la nevoinţele lor pentru Hristos. Pentru aceasta îşi cumpărase cu bani libertatea de a putea comunica cu ei în închisori. Intra în închisori şi zelul cu care se mişca acolo, ceea ce făcea şi ce spunea acolo arătau mărinimia de nedescris a sufletului ei!
Jos, la picioarele sfinţite ale lor, le acoperea, le ştergea cu buretele, le săruta rănile; ochii, mâinile şi toate membrele sale erau ca şi unse de lichidul sfinţit ce curgea din rănile acestora. Îi fericea pentru că s-au învrednicit să sufere de dragul lui Hristos, pentru zelul de care dădeau dovadă şi pentru rezistenţa lor psihică. Surprinsă de felul supraomenesc al răbdării lor, le aducea cuvinte de îmbărbatare pentru nevoinţa lor în continuare. După aceea îi ruga stăruitor cu multe cuvinte amestecate cu lacrimile dorinţei dumnezeieşti care îi curgeau continuu pe obraji din cauza dorului ce o copleşea, să o ia şi pe ea părtaşă nevoinţelor lor şi în moarte".
După acestea spăla cu evlavie mâinile şi picioarele lor, uşurându-le din marile chinuri şi aducându-le toate cele de trebuinţă. După aceea pleca de acolo, adică paşii o purtau în afara închisorii, plecându-se legilor celor fizice. Sufletului însă îi plăcea să rămână cu cei închişi, fiind legat de dorul de neclintit către Dumnezeu.
Astfel de rezultate are dragostea cea după Dumnezeu când stăpâneşte un suflet curajos! Nu numai că îl duce cu uşurinţă dincolo de cele pământeşti, dar şi pe el însuşi îl duce în afară de sine, adică în afară de trup, după cum spune şi vocea cea dumnezeiască "dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie."
(Viaţa şi minunile Sfintei Irina Hrisovalantou, care a primit mere din rai. Viaţa Sfintei Cuvioase Muceniţe Anisia din Tesalonic, Editura Egumeniţa,pp. 81-84)