Serafim de Sarov



http://upload.wikimedia.org/wikipedi...and_a_bear.jpg http://bits.wikimedia.org/static-1.2...gnify-clip.png
Sfântul Serafim hrăneşte un urs în drum spre Sarov (pictură din 1903)


http://upload.wikimedia.org/wikipedi...px-Serafim.jpg http://bits.wikimedia.org/static-1.2...gnify-clip.png
Icoană a Sfântului Serafim Sarovski


Sfântul Serafim Sarovski sau Serafim din Sarov (rusă Серафим Саровский) (n. Prohor Moșnin (rusă Прохор Мошнин) la 19 iulie 1759, d. 2 ianuarie 1833 este unul din cei mai cunoscuți monahi și mistici ai Bisericii Ortodoxe Ruse.
Viața

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut in 1759, în orașul Kursk, dintr-o familie de negustori. A început viata monahală în manastirea Sarovului, la vârsta de 19 ani. A fost tuns monah când avea 27 de ani și, curând dupa aceea, hirotonit diacon. La 34 de ani a fost hirotonit preot și a fost numit duhovnic al mănăstirii de maici Diveevo. În același timp, a primit și binnecuvântarea pentru a începe o viata de pustnic în padurea ce inconjoară Sarovul. Trăia într-o cabană mică, dăruindu-se în întregime rugăciunii, postului și citirii Scripturii și a scrierilor Sfinților Părinți. Sfântul Serafim obișnuia să meargă la mănăstire Duminicile pentru a primi Sfânta Împărtăsanie; apoi se intorcea în padure.
În 1825 s-a intors la chilia sa din pădure, unde primea mii de pelerini din întreaga Rusie. Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere și povețe. Sfantul Serafim a răposat la 2 ianuarie 1833, îngenuncheat fiind în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu.
Povețe

“Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieții creștine, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile și alte fapte bune făcute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobândirii Duhului Sfânt.”
“Dobandește harului Duhului Sfant și prin practicarea celorlalte virtuți, de dragul lui Hristos. Fă negoț duhovnicesc cu ele; fă negoț cu acelea care îți aduc profitul cel mai mare. Strânge capital din belșugul harului lui Dumnezeu, adună-l în banca cea veșnică a lui Dumnezeu, care iți va aduce dobânda nematerialnică, nu patru sau șase procente, ci sută la sută pentru o monedă duhovnicească și chiar nesfârșit mai mult decât atat. De pildă, dacă rugăciunea și privegherea iți dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te și priveghează; dacă postirea iți dă mult din duhul lui Dumnezeu, postește; dacă milostenia iți dă mai mult, fă pomeni. Masurați fiecare virtute facută din dragoste pentru Hristos în acest fel.”

Sursa:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Serafim_de_Sarov

A se vedea si:
http://serafimdesarov.trei.ro/?cat=3

SF.SERAFIM DE SAROV (MANASTIREA DIVEEVO-Rusia) - YouTube

Acatistul Sfantului Serafim de Sarov

Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti!
 

https://lh3.googleusercontent.com/-_...p-k/antipa.jpg

Crestin ortodocsii il praznuiesc astazi 10 ianuarie pe Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti, singurul calugar athonit roman care a fost trecut in randul sfintilor printr-o canonizare spontana, venita indata dupa trecerea sa la cele vesnice.

Sfantul Antipa, pe numele de mirean Alexandru, s-a nascut in anul 1816, in satul Calapodesti, din judetul Bacau, in familia dreptcredinciosilor Gheorghe si Ecaterina Luchian. Tatal sau era diacon, iar mama a ales, peste ani, viata calugareasca, primind numele Elisabeta.

Micul Alexandru ii uimea pe toti inca din anii de pruncie, luand in manute serpi veninosi care, spre mirarea tuturor, nu-i faceau nici un rau. Pe la 20 de ani, manat de gandul calugariei, a incercat sa intre in obstea de la Neamt, dar nu a fost primit. De aici a fost indrumat spre Manastirea Brazi, unde a stat doi ani ca pelerin, dormind in fan, in priveghere si post aspru. Aici a deprins rugaciunea mintii, de la ieroschimonahul Ghedeon, care l-a sfatuit sa mearga la Muntele Athos. A cerut binecuvantarea staretului Dimitrie, care l-a tuns anticipat in calugarie, dandu-i numele Antipa. La Sfantul Munte a fost primit in chilia moldovenilor Nifon si Nectarie, renumiti isihasti ai acelor vremuri, vietuind in rugaciune si ascultare. Acestia l-au indrumat apoi spre Manastirea Esfigmenu, una dintre cele mai vechi manastiri ale Sfantului Munte. Dupa patru ani, cei doi isihasti moldoveni Nifon si Nectarie l-au chemat la o lucrare aleasa. Doreau sa puna bazele schitului romanesc Prodromu, ce se zidea atunci prin grija si osardia lor, insa Cuviosul Antipa i-a rugat sa-l lase mai intai sa mearga in pustie pentru a se linisti. Nu i s-a dat nimic din cele necesare vietii pamantesti, asa ca s-a asezat intr-o chilie pe jumatate distrusa pe care a gasit-o. Aici, intr-un ungher, a aflat o mica icoana a Maicii Domnului afumata. A dus-o la renumitul zugrav Paisie si l-a rugat sa o curete, iar dupa putina vreme i-a fost inapoiata complet noua, zugravul incredintandu-l ca a devenit asa in mod miraculos, dupa o simpla curatare. Era icoana facatoare de minuni care a vindecat multi bolnavi, aflata azi la Manastirea Varlaam, de care Sfantul nu s-a despartit intreaga viata.

Dupa aproape doua decenii de la sosirea la Sfantul Munte Athos, Cuviosul Antipa a acceptat sa intre in obstea ce se infiripa la Prodromu, devenind, la cererea egumenilor, diacon, apoi preot. S-a invoit sa mearga in Moldova pentru a colecta ajutoarele ce se adunau la metocul Bucium de la Iasi, pentru finalizarea Manastirii Prodromu. De aici a plecat spre tinuturile Rusiei, colectand ajutoare. A poposit la Lavra Pecerska, apoi a pornit spre nord, iar anul 1865 l-a gasit la Manastirea Valaam. Vazand buna randuiala de aici a trimis ajutoarele la Sfantul Munte si a ramas la Varlaam vreme de 17 ani, cat a mai trait. Numele si faptele sale minunate s-au raspandit cu repeziciune in nordul Rusiei, iar multimi de credinciosi poposeau la Manastirea Varlaam, pentru a putea vorbi cu parintele Antipa, care avea multe calitati duhovnicesti, avand si darul profetiei si al vederii cu duhul.

Cuviosul Antipa a aflat ca i se apropie trecerea la Domnul atunci cand, in vremea rugaciunii, icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului s-a ridicat cu zgomot in aer si s-a asezat pe piept. In timp ce ucenicul sau ii citea Acatistul Maicii Domnului, Sfantul a trecut la cele vesnice la varsta de 66 de ani, la 10 ianuarie 1882, fiind inmormantat in gropnita Manastirii Varlaam.

Un ucenic de-al sau, ieromonahul Pimen, a scris in 1883 "Viata vrednica de pomenire a ieroschimonahului Antipa", iar in 1906, calugarii rusi de la Manastirea Sfantul Pantelimon sau Rusicon, din Sfantul Munte Athos, care-l cunoscusera, l-au trecut in Minei (Sinaxar), in randurile sfintilor. Biserica Ortodoxa Romana l-a canonizat pe Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti in anul 1992. IPS Vladimir Cantarean (al Chisinaului), a daruit in 2001 PF Teoctist o icoana cu o particica din moastele Sfantului, (pe care a IPS Vladimir a intentionat sa o daruiasca manastirii infiintate la Calapodesti), insa, din pronie divina, delegatia nu a putut urca dealul spre sfantul asezamant. Icoana a fost data in dar in 2002 de PF Teoctist Manastirii Christiana din Capitala, unde se amenaja asezamantul social. Sfantul le ajuta tuturor celor care se roaga aici cu credinta, fiind vindecator al bolilor care nu si-au gasit leac.

Cuviosul Teodosie cel Mare!

https://lh3.googleusercontent.com/-E...areinPatra.jpg

Cuviosul Teodosie cel Mare, Începătorul vieţii de obşte, s-a născut în anul 423, în Mogarion, un sat din Capadocia (Asia Mică) din părinţii Proheresiu şi Evloghia care i-au oferit o educaţie aleasă. Cuviosul Teodosie s-a călugărit, iar în jurul anului 451 a plecat spre Ierusalim unde s-a închinat la locurile sfinte a căror grijă o avea atunci patriarhul Juvenalie (420-458). Mergând la Antiohia, Fericitul Teodosie a dorit să-l vadă pe Cuviosul Simeon, cel ce stătea pe stâlp, şi s-a învrednicit de binecuvântarea lui. O perioadă de timp Cuviosul Teodosie cel Mare a stat aproape de călugărul Longhin, apoi a slujit şi a povăţuit la Biserica de la locul „vechea şedere”, închinată Maicii Domnului, din Ţara Sfântă, adunând în jurul lui mulţi ucenici. În continuare Cuviosul Teodosie cel Mare s-a mutat într-o peşteră fiind aceea în care au poposit cei trei magi în drumul spre Betleem, iar aici s-au strâns şi mai mulţi ucenici în jurul său care îi ascultau sfaturile şi-i urmau viaţa.
Aici, timp de 30 de ani nu a gustat pâine, ci numai ierburi şi fructe de finic. Cuviosul Teodosie cel Mare, datorită numărului mare de fraţi, s-a gândit să întemeieze o mănăstire şi a construit-o unde i-a descoperit lui Domnul. Astfel, s-a înălţat Mănăstirea care este numită până astăzi „Mănăstirea Cuviosului Teodosie cel Mare”, în apropiere de peştera sa. Pentru aceasta i s-a dat numele de „chinoviarhul”, adică începătorul de obşte, nume cu care a fost trecut în rândul sfinţilor. Cu timpul în Mănăstire a zidit patru Biserici: una pentru monahii ce vorbeau greceşte, alta pentru armeni, arabi şi perşi, alta pentru bessi, adică pentru cei din părţile dinspre miazănoapte şi alta pentru cei din alte locuri. Tot aici a mai înălţat trei clădiri, o bolniţă pentru cei bolnavi, un azil pentru bătrâni şi neputincioşi şi alta pentru pustnici. În Mănăstirea lui trăiau în jur de 693 de părinţi şi fraţi, de care avea toată grija. Cuviosul Teodosie s-a mutat la Domnul în anul 529. A fost înmormântat în peştera lui de lângă Betleem.

RUGĂCIUNE CĂTRE CUVIOSUL TEODOSIE CEL MARE

https://lh5.googleusercontent.com/-l...lMare11ian.jpg

O, Cuvioase Părinte Teodosie, prin tine viaţa de obştea şi-a pus început pe temeliile smereniei şi ale dragostei, iar acum auzi cinstiri de laudă de la toţi monahii ce şi-au aflat mântuirea pe calea arătată cu înţelepciune de tine. Dă-ne şi nouă, celor ce vieţuim în lume, în mijlocul multor necazuri şi tulburări ale vrăjmaşilor nevăzuţi, să punem începutul cel binecuvântat al pocăinţei şi să aflăm răsplătire de la Hristos, Mântuitorul lumii, Cel Ce pe toţi cheamă pe cărările faptelor bune.
Cu înfrânarea ta ai uimit cetele îngerilor, iar cu rugăciunea neîncetată ca şi cu o flacără nestinsă ai ars pe demonii ce căutau să te abată de la nevoinţa mântuitoare. Pe mine, cel învechit în multă răutate, care cu lăcomia cea pământească mi-am stricat casa sufletului, încă fiind eu ţinut în legăturile leneviei, primeşte-mă Părinte, sub acoperământul rugăciunii tale. Dezleagă nerodirea inimii mele, picurându-mi gânduri smerite, ca unul ce neîncetat ţi-ai spălat faţa sufletului în Iordanul cel înţelegător al pocăinţei şi ai văzut strălucind în cămara inimii tale pe Treimea Ce-Şi zideşte lăcaş în inimile cele smerite şi curate de orice dorire pământească. Pe mine, cel ce rău am întinat Sfântul Botez, şi m-am făcut vas plin de toată răutatea şi mormânt ascunzător a toată stricăciunea patimilor, cu grabnica ta solire către Cuvântul mă înnoieşte prin dorirea apei celei curăţitoare a pocăinţei.
Maicii Domnului ai slujit cu evlavie şi smerenie şi nu te-ai lipsit de toată bogăţia duhovnicească. Înaintea Acesteia stând cu credinţă, cere-I să dobândească prin rugăciunea Ei şi pentru mine iertare şi reprimirea în cămara tainică a Mântuitorului Hristos.
Ca unul ce ţi-ai agonsit comoara vieţii celei nestricăcioase prin cugetarea adâncă la ceasul morţii, pe mine, cel ce petrec fără rânduială în marea cea plină de primejdii a acestei vieţi, mă înţelepţeşte ca prin stăruitoare cugetare la sfârşitul pământesc, să îmblânzesc pornirile cele pline de răutate ale patimilor mele.
Rugăciunea ai avut-o însoţitoare pe calea nevoinţelor şi plinind cuvântul Sfântului Simeon Stâlpnicul, ai aflat odihnă în peşteră smerită, unde ai slujit cu smerenie Celui Ascuns de ochii omeneşti. Peştera cea sărăcăcioasă a inimii mele o umple de tămâia rugăciunii tale şi ajută-mă Părinte, a ţese din gânduri curate veşmânt Pruncului Hristos, Celui Ce voieşte a petrece şi în peştera inimii mele, dar pe Care pururea Îl izgonesc cu tulburarea patimilor mele.
Soleşte-mi dumnezeiască iertare pentru alunecările cele neîncetate în păcate şi, la judecată, mie celui ruşinat de munţii fărădelegilor mele, să-mi mijloceşti cu îndrăzneala ta izbăvire din adâncurile iadului.
Ca unul ce eşti ostaş al tuturor mănăstirilor şi schiturilor în care monahii şi monahiile bine slujesc lui Dumnezeu întru vieţuirea de obşte, roagă-te ca toţi să dobândească pacea lui Hristos ca o făclie povăţuitoare prin întunericul acestei lumi pline de înşelăciune. Nu ne uita nici pe noi, cei din mijlocul lumii, ci întinde-ne, ca unor neputincioşi, scara rugăciunii tale, ca să ajungem măcar cu gândul a vedea bunătăţile cele făgăduite aleşilor lui Dumnezeu, cinstindu-te pe tine şi slăvind pe Treimea Cea de o fiinţă. Amin

17 Ianuarie - Sf. Antonie cel Mare
 

Astăzi 17 Ianuarie îl sărbătorim pe Sfântul Antonie cel Mare.

Din pateric, despre avva Antonie:

Sfântul avva Antonie, pe când şedea în pustie, a căzut în mare lehamite (akedia) şi în mare întunecare a gândului (logismos).
Şi i-a spus lui Dumnezeu:
Doamne, vreau să mă mântuiesc, şi nu mă slăbesc gândurile. Ce să fac în suferinţa mea? cum să mă mântui?
Şi ridicându-se puţin către cele din afară a văzut Antonie pe altul ca el, aşezat la lucru, ridicându-se de la lucru să se roage, şi aşezându-se apoi la împletit funie, şi iar ridicându-se la rugăciune. Or acesta era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea şi lămurirea lui Antonie. Şi l-a auzit pe înger spunând: aşa să faci şi te vei mântui.
Iar el, auzind acestea, se bucură şi prinse curaj, şi făcând aşa, se mântui.


L-a întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: ce să fac? Iar bătrânul îi spuse: nu te încrede în dreptatea ta, nu te frământa pentru cele trecute; stăpâneşte-ţi limba şi pântecele. (Ceea ce intră şi ceea ce iese.)


Au venit odată bătrâni la avva Antonie de la Sketis, şi avva Iosif cu ei. Şi vrând bătrânul să-i încerce, le puse înainte cuvânt din Scriptură şi începu, de la cel mai mic, să-i întrebe ce voia să spună cuvântul. Şi fiecare răspundea după puterile sale; dar el le răspundea: n-ai ghicit. Şi la urmă îi spuse avvei Iosif: tu ce spui că înseamnă acest cuvânt? – Nu ştiu. Şi le zise avva Antonie: cu adevărat avva Iosif a găsit calea, căci a spus „nu ştiu“.


http://t0.gstatic.com/images?q=tbn:A...2F-YjubskxKYPQ

PS: M-am bucurat mult că s-a scris despre Sf. Antonie și pe alte thread-uri, e ca și cum ar fi prezent aici cu noi. :)

Sfantul Antonie este unul dintre sfintii tare dragi mie. L-am cunoscut pe cand eram in liceu si m-am rugat lui in multele incercari pe care le-am avut in acea perioada. Mari bucurii duhovnicesti am avut de la acest sfant si lucrurile bune care mi s-au intamplat astazi le pun pe seama mijlocirii acestui rugator neobosit.

http://www.basilica.ro/_upload/img/3...j142c1hb0a.jpg

Biserica Ortodoxă îl pomenește sâmbătă, 19 ianuarie 2013, pe Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul. Sfântul va fi cinstit în mod deosebit de românii ortodocşi din Europa de Nord. Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie va oficia cu acest prilej Sfânta Liturghie la Paraclisul Centrul eparhial din Stockholm. Cuviosul Macarie, unul dintre marii părinţi întemeietori ai monahismului, a trăit în secolul al IV-lea.

„Sfântul Cuvios Macarie, încă din fragedă copilărie, s-a dăruit Domnului pentru viaţa pustnicească. În tinereţe când părinţii săi au stăruit să se căsătorească, Macarie s-a retras în pustie şi s-a rugat Mântuitorului Hristos ca să îl călăuzească pe calea cea bineplăcută Lui. În această perioadă de post şi rugăciune a avut o vedenie. Un heruvim înaripat l-a luat de mână şi l-a urcat pe vârful unui munte arătându-i întreaga pustie de la Răsărit la Apus şi zicându-i: <i> Dumnezeu ţi-a dat ţie şi fiilor tăi drept moştenire această pustie</i>.

Sfântul Cuvios Macarie şi-a petrecut în deşertul Skitiei 60 de ani din viaţă.

„Sfântul Cuvios Macarie după moartea neaşteptată a logodnicei sale fecioare s-a făcut monah devenind ucenicul Sfântului Antonie cel Mare de la care a moştenit toiagul acestuia şi a povăţuit cetele de călugări din pustie după trecerea la cele veşnice a povăţuitorului său, cete care s-au adunat în jurul său, iar în anul 360 a înfiinţat mănăstirea care îi poartă numele fiind una dintre puţinele mănăstiri din deşertul Nitriei cu viaţă monahală neîntreruptă, din secolul al IV-lea până astăzi”, a declarat PS Părinte Macarie,Episcopul ortodox român al Europei de Nord pentru TRINITAS TV.

Cele mai vechi icoane îl înfăţişează pe Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul alături de heruvimul înaripat care l-a îndemnat să aleagă calea pustiei.

Moaştele Cuviosului Macarie Egipteanul se află în mănăstirea care îi poartă numele, situată în apropierea oraşului Cairo.

Sfântul Eftimie cel Mare
 

https://lh3.googleusercontent.com/-s...laneamakri.jpg

Acest Preacuvios, Parintele nostru, marele Eftimie, a trait in vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare (379- 395), ajungand pana in zilele lui Leon imparatul (457-474). Si era de neam din Melitina, mitropolia Armeniei, din parinti binecredinciosi, Pavel si Dionisia, nascut din fagaduinta, ca marele Ioan Botezatorul, purtand nume de veselie, ca Eftimie veselie inseamna.
Pe acesta, dupa moartea tatalui sau, mama sa l-a incredintat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la casa episcopului Armeniei, care l-a crescut cu dragoste si cu dascali de seama, randuindu-l de copil printre slujitorii bisericii, dupa puterile sale. Si, deprinzand bine Sfintele Scripturi, viata curata si toata invatatura credintei poruncita crestinilor de Mantuitorul Hristos, la vreme potrivita, a fost facut preot, iar episcopul i-a dat in seama grija manastirilor si a schiturilor din toata mitropolia Armeniei.
Deci, fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim si, inchinandu-se la Sfintele Locuri, s-a salasluit acolo, aproape de Ierusalim, intr-o manastire numita Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, pritenul sau de viata si de gand, fiind unul cu altul ca un singur suflet in doua trupuri. Si intelegand ei ca nu pot fi izvor de har pentru altii, decat sfintindu-se mai intai pe ei insisi, au alergat impreuna la adancul insigurarii de lume, cautand sa se faca, ei mai intai placuti si de-aproape lui Dumnezeu.
Drept aceea, dupa cinci ani au iesit din Fara si au mers de s-au salasluit intr-o pestera din rapa unui munte din pustie, catre Iordan. Si au locuit acolo multi ani, in viata aspra de sihastri, necurmat trudindu-si trupul si dorind in linste a vorbi cu Dumnezeu prin rugaciune, aducand astfel in sufletul lor hrana cea duhovniceasca intru rabdare, in bunatate si in gandul cel smerit al inimii. Si, din petrecerea aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu darul Sfantului Duh, darul facerii de minuni si al proorociei.
Deci, cand a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiti de niste ciobani. Si au inceput a veni la ei multi care se lepadau de lume. Si au intemeiat manastire de obste si lavra de sihastri, ca multi auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau sa se indeparteze de locul unde era el. Si multi il slaveau si il impresurau, iar bolnavii asteptau tamaduire printr-insul. Si el aprig dorea puterile lui Dumnezeu, prin linistea rugaciunii in pustie.
Drept aceea, luand pe ucenicul sau Dometian, a iesit din chilia sa si a venit in muntii dinspre Marea Moarta. Si, gasind un put cu apa, a ridicat chilii si a ramas o vreme acolo. Dar si acolo, vazmdu-se impresurat de multime, s-a intors la chilia sa, la ava Teoctist. Si petrecea in pustie toata saptamana, iar sambata si Duminica se intalnea cu cei care-l cautau, si multe fapte si semne minunate a lucrat Dumnezeu printr-insul, cum arata pe larg viata lui.
Si era cunoscut si cinstit Eftimie de cei trei mari indrumatori ai vietii pustnicesti din Tara Sfanta, in vremea lui: Sfantul Simeon Stalpnicul, fericitul Sava cel Sfintit si Sfantul Teodosie; si toti patru aparau dreapta credinta impotriva ratacirilor din vremea aceea. Iar fericitul Eftimie a intors la dreapta credinta, pana si pe imparateasa Evdochia, care cazuse in ratacirea lui Eutihie. Si s-a sfarsit acest sfant Parinte, proorocind ca doi din ucenicii lui Elie si Macarie, vor fi patriarhii Ierusalimului, lucru care s-a intamplat intocmai. Si n-a cautat niciodata vreo marire omeneasca, ci, toata viata, a ramas un simplu iubitor de straini si un indrumator de sihastri.
Deci, acest fericit, ajungand la 97 de ani, a raposat intru Domnul in zilele imparatului Leon cel Mare.

https://lh6.googleusercontent.com/-N...BEuthymios.jpg

Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru celui minunat întru fapte vrednice de fericire, cântări de laudă să-i împletim noi, fiii săi,. Luminătorul pustiei şi povăţuitorul călugărilor cu fapta şi cu cuvântul, ca celui ce are îndrăzneală către Domnul să-i strigăm: Bucură-te sfinte Preacuvioase Părinte Efitimie.

O, Prea Cuvioase Părinte, primind de la noi fiii tăi această puţină cântare de laudă ca pe o alcătuire de prunci mici, însă din dragoste fierbinte adusă, mijloceşte la Prea Sfânta Treime pentru noi, să ne învrednicim bucuriei celei veşnice, măcar de suntem şi nevrednici, şi să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia.

Sfântul cuvios părinte maxim mărturisitorul
 

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...-21-maxim2.jpg


Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.



• “Folosirea greşită a gândurilor duce la întrebuinţarea greşită a lucrurilor.”

• “Duhul Sfânt nu e absent din nici o făptură şi, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de raţiune.”

• “Rugăciunea este singura ce ne poate înalţa la cunoşterea lui Dumnezeu.”

• “Omul are două aripi: harul şi libertatea.”

• “Precum ochiul este atras de frumuseţea celor văzute, la fel şi mintea curată este atrasă de cunoaşterea celor nevăzute.”

• “Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sănătos, aşa şi cunoştinţa lui Dumnezeu atrage spre sine în chip firesc mintea curăţită prin dragoste.”

• “Nu mâncărurile sunt rele, ci lăcomia pântecelui; nici facerea de prunci, ci curvia; nici banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava deşartă. Iar dacă-i aşa, nimic nu e rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare.”

• “Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc.”

• “Un om se consideră cu adevărat liber atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu.”

• “Cine posedă egoismul, posedă toate patimile.”

• “Omul trebuie să colaboreze în mod continuu şi liber cu harul dumnezeiesc.”

• “Mulţi sunt prietenii, dar la vreme bună. În vremea încercărilor însă abia de vei afla vreunul.”

• “Dumnezeu a creat lumea pentru oameni şi o conduce spre comuniunea cu El prin dialogul continuu cu omul, pentru că numai omul poate fi partener la dialog. În acest sens, lumea are un caracter antropocentric, pentru că numai prin om îşi împlineşte lumea scopul, destinul, realizându-se şi împlinindu-se prin el; în rest, lumea are un caracter teocentric.”

• “Trei sunt lucrurile în jurul cărora se învârteşte tot ce-i lumesc: mâncarea, avuţia şi slava.”

• “Nu ni se va deschide poarta împăraţiei cerurilor dacă n-am bătut la poarta virtuţilor.”

SF. MAXIM MĂRTURISITORUL

Sfânta Xenia din Sankt Petersburg, nebună întru Hristos (24 Ianuarie)
 

https://lh5.googleusercontent.com/-C...sburg24ian.jpg

Xenia Grigorievna s-a născut pe la 1730 într-o familie bună, probabil din mica boierime. S-a măritat pe la vârsta de douăzeci de ani. Ea şi soţul ei, un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat se câţiva ani de căsnicie laolaltă, trăind îndestulat şi fericiţi, având o viaţă lipsită de griji în oraşul-capitală al Rusiei, Sankt Petersburg.
Apoi, într-o noapte, la o beţie, soţul Xeniei, tânăr şi deplin sănătos, a murit pe neaşteptate. întreaga ei lume s-a prăbuşit. Nu numai că fusese lipsită aşa de neaşteptat de iubitul ei soţ, dar exista primejdia ca el să fi murit fără a se căi de păcatele lui. Căci tânăra pereche fusese mai curând lumeaţă, neîngrijindu-se în chip deosebit de viaţa bisericească, iar el murise fără a fi avut parte de sfintele taine ale Mărturisirii şi Împărtăşaniei.
Spre uimirea prietenilor şi rudelor, Xenia a început a-şi da toate bunurile. Banii şi lucrurile personale le-a dat săracilor, casa a lăsat-o unei prietene apropiate, Paraschiva Antonova.
Rudele au hotărât că, desigur, şi-a ieşit din minţi din pricina şocului pierderii soţului. Ei s-au adresat epitropilor în grija cărora fusese lăsată, spre a cerceta dacă Xenia era în stare să dispună de averea ei în mod conştient. Epitropii au chemat-o şi au aflat-o cu totul întreagă la minte, având tot dreptul să facă ce voia cu averea ei.
Apoi Viaţa ei spune: "Dându-şi seama că nu poate fi adevărată fericire pe pământ şi că averile lumeşti sunt doar piedici în calea dobândirii adevăratei fericiri în Dumnezeu, scăpând de acele piedici, Xenia a dispărut dintr-o dată din Petersburg vreme de opt ani. Se spune că în aceşti ani a trăit la o sihăstrie, într-o obşte de sfinte nevoitoare, învăţând despre rugăciune şi viaţa duhovnicească de la un stareţ".
Apoi s-a întors la Petersburg, spre a-şi începe lungul pelerinaj spre împărăţia cerurilor, umblând pe străzile din partea săracă a oraşului, cartierul Storona, şi dormind pe câmp, sub cerul liber. Se îmbrăca într-una dintre vechile uniforme ale soţului ei, şi de atunci înainte şi-a luat numele Iui, Andrei Teodorovici, refuzând să mai răspundă la numele de Xenia. "Era ca şi cum, prin adânca dăruire faţă de soţul ei, ar fi nădăjduit să ia cumva asupra ei povara păcatelor lui nepocăite şi a nefericitei sale morţi fără Sfintele Taine". Astfel, în acea vreme, ea a fost chemată la neobişnuitul rol de nebună întru Hristos - una dintre cele mai grele nevoinţe duhovniceşti, destinată doar celor înaintaţi duhovniceşte şi care au o chemare aparte.
A trăit astfel treizeci şi şapte de ani. Viaţa ei spune: "Fericita era oricând gata să ajute pe orişicine în orice chip cu putinţă. În timpul zilei rătăcea pe străzi, chipul ei răsfrângând, prin strălucirea caldă şi prietenoasă, duhul său lăuntric de blândeţe, smerenie şi bunătate. Noaptea, în orice anotimp, se ducea pe câmp şi începea a vorbi cu Însuşi Dumnezeu!". Cinstindu-i deplina dăruire către El, Dumnezeu i-a dat darul înainte-vederii, cu care ajuta pe mulţi dintre locuitorii din Storona. Şi era cu adevărat o minune felul cum a supravieţuit atîtea ierni, trăind în acest chip sub cerul liber.
Îi plăcea în chip deosebit Cimitirul Smolensk, lucru ce se vede din următoarea întâmplare. "Cândva, în 1794, spre sfârşitul vieţii Xeniei, se zidea o nouă biserică în Cimitirul Smolensk. Lucrătorii au început a observa că în timpul nopţii cineva căra grămezi de cărămidă în vârful clădirii, acolo unde era nevoie de ele. Lucrătorii au fost uimiţii de aceasta şi au hotărât să afle cine putea fi acest neobosit muncitor. Punând un om de veghe, au putut afla că era roaba lui Dumnezeu, Xenia".
În sfârşit, această deosebită pelerină a lui Dumnezeu pe pământ a plecat spre sălaşul ceresc prin anul 1800. Smerenia şi neabătuta credincioşie faţă de soţul ei se văd din înscrisul de pe piatra mormântului său din cimitirul Smolensk: "În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Aici zace trupul roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, soţia capelmaistrului imperial Col. Andrei Teodorovici Petrov. Văduvă la vârsta de 26 de ani, pelerină 45 de ani, ea a trăit cu totul 71 de ani. Era cunoscută sub numele de Andrei Teodorovici. Oricine m-a cunoscut, să se roage pentru sufletul meu, ca şi al său să se mântuiască. Amin".


https://lh5.googleusercontent.com/-K.../1LKaz-11B.jpg

O, Sfântă maică Xenia, care în viaţa ta ai purtat - pentru dragostea Mântuitorului tău - o cruce atât de grea. Primeşte de la noi, păcătoşii, această rugăciune adusă ţie. Îngrădeşte-ne cu rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului şi ale tuturor care cugetă rele asupra noastră. Roagă pe Atotînduratul Dumnezeu să ne dăruiască putere şi virtute, ca fiecare din noi luându-şi crucea şi urmând lui Hristos să-I cânte în vecii nesfârşiţi împreună cu tine: Aliluia !

Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulceşti de ospăţul cel veşnic; cu nebunia cea părută ai ruşinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Fericită Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăinţă de tot răul.
Mărimu-te, pe tine, Sfântă şi Fericită maică a noastră Xenia, şi cinstim sfântă pomenirea ta, că tu Îl rogi pentru noi pe Hristos Dumnezeul nostru.

:68::13:

Cristi, dar sunt doua Sfinte Xenia care se sarbatoresc azi 24 ianuarie?
Pe pagina principala scrie despre o alta sfanta Xenia, de la Roma. Si imi place foarte mult articolul.

http://www.crestinortodox.ro/calenda...nia-98893.html

Te rog sa verifici si sa corectezi.

Da, sarbatorim 2 Sfinte Xenia astazi 24 Ianuarie.

Cristi a postat foarte corect despre Sf. Xenia de Sankt Petersburg. Multumiri! :)

M-am uitat si in alte calendare si scrie numai de Sf.Xenia de la Roma.
Poate ca in calendarul B.O.Ruse se sarbatoreste tot astazi cealalta Sf.Xenia.
M-am uitat acum si la rusi. Nu au nici o Sf. Xenia azi.
Iar la noi este numai una singura.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/...ianuarie24.htm

E derutant totusi.

Poate pentru ca sunt pe calendarul vechi - și la ei încă nu este 24 Ianuarie. Zic și eu. :)

Eu primesc zilnic Daily Bible Readings de la noi de la Biserică și este trecută astăzi Sf. Xenia de Sankt Petersburg.

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/

În calendarul de aici, la 24 Ianuarie ai să o găsești și pe Sf. Xenia de Sankt Petersburg.
Este o sfântă mai nouă și lăsată mai la urmă...

PS: Și în calendarul dat de tine scrie asta: Tot în această zi, pomenirea sfintei Xenia de la Saint-Petersburg, nebună întru Hristos.

ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI IERARH IOAN GURĂ DE AUR

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...nopl--1325.jpg


Astăzi Biserica se împodobeşte cu veşmânt de sărbătoare, şi îşi deschide braţele, ca să primească comoara cea sfinţită a evlaviei, vasul cel de aur al înţelepciunii, vioara teologiei Treimii, izvorul minunilor dumnezeieşti, trâmbiţa cea frumos viersuitoare, vulturul înălţimilor ascunse gândului omenesc, pe cel ce frumos străluceşte în ceata serafimilor, fiind aprins cu focul dumnezeieştii iubirii, pe cel ce cu mireasma cuvintelor sale a alungat toată stricăciunea eresurilor, pe prea lăudat Ioan Gură de Aur. Pe acesta să-l lăudăm şi noi, întinzând glas smerit al inimii: ,,Bucură-te, Sfinte Părinte Ioane, lauda monahilor şi călăuzitorul tuturor pe calea mântuirii, roagă-te neîncetat lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca să ne răsară mare milă, împodobind grădina inimii noastre cu florile cuvintelor tale, adăpându-le spre rodire cu ploaia Dumnezeiescului Duh, ca să ne izbăvim de spinii patimilor şi să aducem glas de mulţumire lui Hristos împreună cu roadele faptelor bune ! ”.

SFÂNTUL IERARH IOAN GURĂ DE AUR, cel ce cu strălucirea cuvintelor sale dumnezeieşti a luminat icoana Cuvântului aşezată în taina inimii credincioşilor, să odihnească şi în inimile noastre întunecate de păcat raza înţelepciunii celei călăuzitoare spre limanul tainelor Cuvântului.

O, Sfinte Ioane, gura cea de aur a Adevărului, cel ce cu râurile cuvintelor tale ai udat pământul inimilor şi l-ai arătat roditor de faptele virtuţii, cu ploaia rugăciunii tale arată şi inima mea izvor de cuvinte dumnezeieşti.

Sf Efrem Sirul-28 ianuarie
 

Viata Sf Efrem Sirul http://www.doxologia.ro/viata-sfant/...os-efrem-sirul
“Eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, cum voi putea sa spun cele mai presus de puterea mea ? Dar de vreme ce Mantuitorul plin de a Sa milostivire, pe cei neintelepti i-a invatat intelepciunea si prin ei pe credinciosii de pretutindeni i-a Luminat; si pe a noastra limba cu indestulare o va lamuri spre folosul si zidirea mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor, si voi grai intru durere si voi spune intru suspinuri pentru sfarsitul lumii acesteia de acum, si pentru cel fara de rusine si cumplit balaur (adica Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, si sa bage teama si spaima si cumplita necredinta in inimile oamenilor… Va face aratari, semne si infricosari, incat, de ar putea sa amageasca si pe cei alesi. Si se va sargui ca pe toti sa-i insele cu mincinoasele semne, cu naluciri de aratari vrajitoresti si cu fermecatoriile care se vor face de el…

Caci cu ingaduinta lui Dumnezeu va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-au inmultit paganatatile oamenilor, si pretutindeni se lucreaza tot felul de lucruri cumplite… Pentru aceasta Dumnezeu va slobozi a fi ispitita lumea cu duhul inselaciunii, pentru paganatatea oamenilor. De vreme ce asa au voit oamenii a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul. Mare nevointa va fi fratilor in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cel cu multe stapaniri; cand se va arata ca un Dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii ca ingerii inaltandu-se inaintea tiranului. Si va striga cu tarie schimbandu-si chipul si infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci fratilor, oare cine se va afla ingradit si neclintit petrecand? Avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu, adica sfanta Lui venire."
Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...cele-din-urma/ )

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, tâlcuită de Pr Petroniu Tănase [urlhttp://www.doxologia.ro/viata-bisericii/convorbiri-duhovnicesti/rugaciunea-sfantului-efrem-sirul-talcuita-de-avva-petroniu[/url].

Tot maine, se praznuieste un alt mare sfant al isihasmului, Sf Isaac Sirul: http://www.doxologia.ro/filocalia/ca...hovnicesc-tine
http://www.doxologia.ro/filocalia/de...r-de-tulburare , http://www.doxologia.ro/filocalia/nu...ine-libertatea , http://www.doxologia.ro/filocalia/de...-fugi-de-acolo , http://www.doxologia.ro/filocalia/ca...mte-necazurile , http://www.doxologia.ro/filocalia/ni...-cer-cu-rasfat ,
http://www.crestinortodox.ro/editori...rul-70130.html . Filocalia 10 se poate descarca de aici: http://www.sfantul-panteleimon.org/bco/Filocaliile.htm
Mult folos duhovnicesc tuturor!
http://www.doxologia.ro/sites/defaul...frem-sirul.jpg

Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/3...ld1gvtd6ca.jpg


Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 31 ianuarie pe Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan. Aceştia au învăţat medicina în Alexandria şi, pentru că tămăduiau mulţimea 'fără onorariu', li se spunea 'doctori tămăduitori fără arginţi'. Ca nişte buni creştini, ei arătau bolnavilor că de multe ori boala este pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele săvârşite. Mulţi dintre cei vindecaţi primeau sfânta învăţătură a Mântuitorului Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre.

În timpul împăratului Diocleţian (284-305), Sfântul Chir a fugit în Arabia şi s-a călugărit acolo. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul săvârşirii minunilor, tămăduind bolile numai prin puterea cuvântului. Sfântul Ioan era din oraşul Edesa (Mesopotamia) creştin şi ofiţer în armata romană. Auzind de minunile săvârşite de Sfântul Chir, l-a căutat în Arabia şi a rămas cu el. Când Sfânta Muceniţă Atanasia împreună cu cele trei fiice ale ei au fost prinse, Sfinţii Chir şi Ioan au părăsit Arabia, au venit în oraşul Canope (lângă Alexandria) şi le-au încurajat în pătimire. Deşi Teoctista nu avea decât 15 ani, Teodotia 13 şi Eudoxia numai 11 ani, au primit cu bărbăţie cununa muceniciei. În acelaşi fel au primit moarte mucenicească şi Sfinţii Chir şi Ioan, plătind pentru faptul că le-au încurajat în pătimire pe Sfânta Muceniţă Atanasia şi fiicele ei. Creştinii, luând trupurile lor, le-au îngropat cu cinste în Biserica 'Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu'.

După mai mulţi ani, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (408-450), Sfântul Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), primind poruncă dumnezeiască, a luat moaştele Sfinţilor Chir şi Ioan şi le-a dus în satul Menuthis de lângă Canope, aşezat chiar pe malul mării. Acolo se afla un templu în care era cinstită zeiţa Isis-Manuthis, considerată de păgâni ca tămăduitoare, ca şi zeul Esrapis din Canope al cărui templu fusese dărâmat în anul 391, în vremea patriarhului Teofil. Pentru a stopa înflorirea templului păgân, Teofil zidise chiar lângă el o biserică închinată Sfinţilor Evanghelişti. Patriarhul Chiril a pus în această biserică moaştele Sfinţilor Mucenici 'doctori fără de arginţi' Chir şi Ioan. Astfel, cei care se închinau la idolul zeiţei Isis-Menuthis au părăsit cu timpul templul păgân care s-a ruinat şi au primit noua credinţă în Iisus Hristos, primind şi Sfântul Botez

Sfântul Mucenic Trifon
 

https://lh3.googleusercontent.com/-s...hon_martyr.jpg

Sfantul Trifon a trait in secolul al III-lea, in vremea imparatilor Gordian si Deciu, si a primit moarte muceniceasca in anul 250, prin taierea capului, rabdand mai inainte multe alte chinuri. Sfantul Mucenic Trifon este praznuit in ziua de 1 februarie, fiind socotit de crestini drept ocrotitor al gradinilor, al livezilor si al pasarilor, ca unul care indeparteaza insectele daunatoare si pazeste locurile de seceta si grindina.
Sfantul Trifon este cinstit si ca alungator al duhurilor necurate si tamaduitor al bolilor. Se crede ca vindeca nebunia. In unele icoane, sfantul este reprezentat tinand in mana o cutiuta asemanatoare cu cele ale sfintilor doctori "fara de arginti".
In icoanele de provenienta ruseasca, Sfantul Trifon apare zugravit cu un soim pe brat sau calare pe un cal alb, el fiind socotit ocrotitorul pasarilor. In traditia locala se spune ca, odata, pe cand tarul Ivan cel Groaznic era la vanatoare, unul dintre slujitorii sai i-a pierdut soimul preferat. Slujitorul, care se numea Trifon Patrikeiev, era condamnat la moarte, daca pasarea nu era gasita in trei zile.
Dupa multe cautari, in a treia zi, pe cand se afla in padurea Marinaya, slujitorul s-a rugat Sfantului Trifon, care era si ocrotitorul sau. Fiind obosit, omul a adormit, iar in vis a vazut un barbat calare pe un cal alb, cu soimul pe brat, zicandu-i: "Ia pasarea pierduta, du-o tarului si nu te mai necaji." Cand s-a trezit, pasarea se afla langa el. Scapand astfel de la moarte, omul a zidit o capela inchinata Sfantului Trifon, in padurea amintita, si o biserica, in Moscova.

Rugaciune rostita de Sfantul Trifon, inaintea mortii

https://lh6.googleusercontent.com/-F...8fb958bf79.jpg

"O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor si Imparate al imparatilor, cel mai sfant decat toti sfintii, multumescu-Ti ca m-ai invrednicit a-mi implini fara sovaiala ostenelile nevointei. Iar acum ma rog Tie ca mana nevazutului diavol sa nu se atinga de mine si sa ma traga in adancul pieirii, ci mai vartos trimite-i pe sfintii Tai ingeri sa ma calauzeasca in salasul Tau preaminunat si sa ma faca mostenitor Imparatiei Tale celei preadorite. Primeste sufletul meu si auzi rugaciunile tuturor celor ce Iti vor aduce Tie jertfe, intru pomenirea mea! Cauta spre dansii, din locasul Tau cel sfant, si daruieste-le lor darurile Tale cele bogate si nestricacioase, caci Tu esti Unul bun, milostiv si datator de bine, in vecii vecilor. Amin!"
"Pe tine, cela ce ai indrazneala catre Domnul, mijlocitor si rugator pentru sufletele noastre te avem, noi smeritii. Iar acum, in ziua praznicului tau, rugamu-te, cere noua de la Dumnezeu iertare de pacate si izbavire din primejdii, ca sa cantam tie: Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!"
"O, prealaudate mucenice Trifon, asculta smerita noastra rugaciune, pe care ti-o aducem din toata inima, si ne izbaveste pe noi din boli si din primejdii, pe noi, cei ce cinstim pomenirea ta si marturisim minunile savarsite de tine cu darul Sfantului Duh. Indrepteaza pasii nostri spre lumina Invierii lui Hristos si ne poarta de grija din inalt, sa nu ne aflam coplesiti de valurile lumii, ci, cu privirea atintita spre Hristos, sa ajungem la tarmul vesniciei si al iubirii descoperite a Sfintei Treimi, cantand din liturghisitoare inimi: Aliluia!"

Cristi, 'icoana' aceea cu Sf. Trifon nu este decat un tablou religios. A fost mai demult pe forum un topic pe tema asta si ni s-a spus de ce nu este ok sa apara pasari in icoane (colegul Mihailc, care e mai documentat decat noi, majoritatea).

Asa ca iti propun icoana aceasta ptr Sf. Trifon, sarbatorit azi 1 Februarie.

http://str2.crestin-ortodox.ro/foto/...1_SAINTSss.jpg

Mulţumesc pentru atenţionare ! N-am ştiut , iar Mihail cu siguranţă este mult mai informat ca noi. Rămâne icoana postată de tine !:25:

Poti sa dai un link la discutia despre de ce nu este ok sa apara pasari in icoane?

In bisericile din primele secole crestine, pasarea Phoenix era un simbol crestin (viata vestnica, unii zic ca era simbol al invierii) ce inca mai dainuie des intalnit pe mozaicuri - iata de ex, pe mozaicul altarului bisericii Sf Cosma si Damian din Roma:

http://www.crestinortodox.ro/biseric...ian-67674.html

In poza cu altarul se vede cum Hristos tine in mana stanga Sfanta Evanghelie, iar cu mana dreapta arata spre o pasare Phoenix ce la vremea respectiva era simbol crestin (a se observa ca biserica Sf Cosma si Damian a fost prima biserica crestina din forumul imperial roman).

De asemenea, simbolul pasarii Phoenix a fost folosit de primii crestini si in catacombe:

http://www.catacombe.roma.it/en/simbologia.php

Aici este link-ul : http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=8310

Topicul se numea chiar "Sf. Trifon pictat cu un soim pe brat".

De la MihailC citire :

Sfanta Mucenita Doroteea - 6 februarie
 

Doroteea era o fecioara foarte frumoasa si de neam bogat din Cezareea Capadociei. Saprichie, guvernatorul provinciei, a dat-o pe Doroteea in grija a doua surori, pagane cu credinta, Christina si Kallista, care s-o convinga sa renunte la credinta ei in Hristos. Insa mai curand contrarul acestui lucru s-a intamplat. Doroteea a reusit sa le converteasca pe cele doua surori la Hristos.

Plin de furie, Saprichie a poruncit ca cele doua surori sa fie legate spate la spate si aruncate intr-o baie de pacura la care sa se puna foc. Apoi el o osandi pe Doroteea la moarte. Ea a primit sentinta cu bucurie si a strigat: „Iti multumesc Tie, o, iubitorule de suflete Hristoase, Cel Care ma duci pe mine la locasurile Tale ceresti”.

Teofil, un oarecare aristocrat acolo de fata, a ras la aceste cuvinte si i-a strigat Doroteei: „Asculta, o, mireaso a lui Hristos, sa-mi trimiti si mie mere si flori din pomii Raiului Mirelui tau!”. „Cu adevarat iti voi trimite”, i-a raspuns mucenita.

Cand Doroteea s-a aflat la locul executiei, dintr-o data a aparut in fata ei un tanar preafrumos, avand in maini trei mere si trei flori rosii din pomii Gradinii Raiului. Acela era ingerul lui Dumnezeu, iar anotimpul era iarna. Doroteea i-a cerut ingerului sa duca merele si florile lui Teofil si sa-i spuna: „Iata, ia ce ai cerut!”.

Cand Teofil a primit cuvantul trimis si a vazut darul, s-a cutremurat, iar viata lui s-a rasturnat, caci Teofil paganul cel convins s-a facut crestin. Atunci si el a fost schingiuit si omorat pentru Hristos, iar sufletul lui a intrat in Raiul Stapanului Iisus, curand dupa Sfanta Doroteea. (Sfantul Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida)

SFÂNTUL PARTENIE DIN LAMPSAKOS – SFÂNT DIN VECHIME, MARE FĂCĂTOR DE MINUNI ŞI AZI



http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...i-partenie.jpg


Sfântul Partenie, Episcopul Lampsakului, este un Mare Sfânt Făcător de minuni al Bisericii Ortodoxe, care a trăit în Grecia secolului al IV-lea d.Hr., în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Acest Mare Sfânt din vechime – Sfantul Partenie – a săvârşit multe şi mari minuni în timpul vieţii sale pe pământ (a înviat trei morţi, a izgonit demonii, a vindecat cancerul şi toate bolile, ş.a. – pentru detalii, vizitaţi pagina), dar a rămas în mare parte necunoscut şi ascuns timp de secole.
Însă astăzi revine şi intră năvalnic în viaţa noastră, deoarece Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie cu daruri depline, care se potrivesc întru totul nevoilor omului nefericit al zilelor noastre. Preamilostivul Sfânt Partenie săvârşeşte iar zilnic minuni uimitoare, ca odinioară, copleşindu-i cu binefacerile sale pe cei care se apropie de el cu credinţă şi-l cheamă într-ajutor.
Aşa cum am enunţat mai sus, Preabunul Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie din Lampsakos – încă din timpul vieţii sale, dar mai ales în zilele noastre – cu TREI DARURI DEOSEBITE, întru totul potrivite şi binefăcătoare omului nefericit al zilelor noastre:

1. vindecarea completă a cancerului – de orice fel şi în orice stadiu – şi a tuturor bolilor trupeşti şi sufleteşti;
2. scoaterea demonilor şi desfacerea vrăjilor şi a farmecelor;
3. salvarea din primejdii, capcane, pericole şi rezolvarea minunată a situaţiilor încurcate.

DE CE SE VORBEŞTE ABIA ACUM, DUPĂ ATÂTEA SECOLE DE TĂCERE, DESPRE ACEST MARE SFÂNT DIN VECHIME, SFÂNTUL PARTENIE DIN LAMPSAKOS?

Dumnezeu a ales în mod special epoca noastră, pentru a reda activitatea de odinioară a Marelui Său Sfânt Partenie din Lampsakos şi pentru a-l slăvi, înzestrându-l cu daruri şi mai puternice, din următoarele motive:

1. Darurile depline cu care a fost înzestrat Sfântul Partenie încă din timpul vieţii sale (scoaterea demonilor şi vindecarea cancerului şi a tuturor bolilor – virtuti pe care Dumnezeu i le-a amplificat în zilele noastre) se potrivesc perfect nevoilor omului de azi: necredinţă, eresuri, boli incurabile, acţiuni demonice, tot felul de primejdii şi nenorociri.

2. Epoca noastră se aseamănă mult cu:

- oraşul păgân Lampsakos din secolul IV d.Hr. – pe al cărui popor, după ce a primit credinţa creştină, l-a păstorit Sfântul Partenie
- primele secole de după Hristos – când creştinismul a trebuit să lupte împotriva idolatriei dezlănţuite, deoarece în zilele noastre păcatul a devenit modă, teoriile materialiste despre lume sunt acceptate de majoritatea oamenilor, iar diavolul atacă fără ruşine prin variate erezii şi culte satanice. La începuturile secolului al IV-lea, când a trăit Sfântul Partenie, credinţa creştină a triumfat şi primul împărat creştin, cel întocmai cu Apostolii, Sfântul Constantin cel Mare, a luat în mâinile sale frâiele statului roman şi a mutat capitala în est, zidind noua Romă, Constantinopolul. Totuşi, în armata lui – pe care a format-o din regiunile cele mai creştine din Asia Mică – creştinii nu depăşeau 18%. Astfel, idolatria se opunea încă cu putere şi existau vetre păgâne care îi izolau în vicleşugurile lor pe oamenii cu bune intenţii, împiedicându-i să îmbrăţişeze dreapta credinţă. Chiar într-o astfel de vatră păgână a trimis Dumnezeu pe Episcopul cel făcător de minuni – Partenie, care, prin viaţa sa cea dreaptă şi prin minunile uimitoare pe care le-a săvârşit în numele Domnului Iisus Hristos, a reuşit să-i facă pe lampsakienii idolatri să urască minciuna şi să se boteze în numele Preasfintei Treimi, prăbuşind astfel fortăreţele necuratului vrăjmaş al neamului omenesc.

Întrucât epoca noatră are nevoie intensă de reevanghelizare, Sfinţii înzestraţi cu daruri de Sus şi experienţă în lucrarea misionară – cum este Marele Episcop al Lampsakienilor, Partenie – sunt pe deplin potriviţi zilelor noatre, deoarece ei se pot apropia de noi şi ne pot ajuta.

Astfel, steaua luminătoare, care se numeşte Partenie, îşi face din nou apariţia în zilele noastre, luminând toată omenirea cu dragostea imensă şi grija părintească care-l caracterizează.

UNDE SE GĂSESC SFINTELE MOAȘTE ALE SFÂNTULUI PARTENIE DIN LAMPSAKOS ?

Părţi din Sfintele Moaşte ale Sfântului Partenie din Lampsakos se păstrează în urmatoarele 2 mănăstiri din Grecia:

1. la Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului “Makrimallis” de langa localitatea Psachna din Insula Evvia (Euboea) – Grecia, se află cea mai mare parte a Capului Sfântului Partenie;

2. la Sfânta Mănăstire a Sfântului Mucenic Nicolae din Insula Andros – Grecia, se află o parte din mâna dreaptă a Sfântului Partenie.



RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL PARTENIE DIN LAMPSAKOS

Ierarhe al lui Hristos, Partenie, purtătorule de Dumnezeu, care ai primit dar îmbelşugat, lucrează cu folos, ca prin mijlocirile tale să ne aperi pe toţi de mulţimea primejdiilor şi a durerilor, şi de mânia demonilor păzeşte-ne, Părinte, pe noi toţi, tu care eşti mijlocitorul nostru înaintea lui Hristos Dumnezeu.

Sf. Mc. Haralambie
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/3...q1k9j17kna.jpg


Biserica Ortodoxă cinsteşte la 10 februarie pe Sfântul Mucenic Haralambie. Sfântul a trăit în secolul al II-lea şi este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuţi de Biserică. A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică şi şi-a închinat viaţa lui Hristos şi îndrumării credincioşilor. Pentru că prin fapta şi cuvântul său a adus mulţi păgâni la creştinism, şi-a atras mânia prigonitorilor. În ciuda vârstei înaintate, de 113 ani, i-au jupuit pielea de pe tot corpul şi i-au rupt carnea cu cârlige de fier. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi care îl păzeau şi-au mărturisit şi ei credinţa în Dumnezeul lui Haralambie, fiind şi omorâţi pe loc pentru aceasta. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile L-au lăudat pe Hristos şi au fost şi ele imediat martirizate. Se spune că Luchie, comandantul armatei, cuprins de mânie, a apucat el însuşi instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfânt, când, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate. Atunci, l-a scuipat în faţă pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat şi i s-a întors la ceafă. Luchie, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el. Sfântul Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Luchie, care s-a vindecat pe loc. Împăratul Septimiu Sever, când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie şi a trimis pentru a-l aresta pe Haralambie şi a-l aduce în faţa lui. Ajuns în Antiohia, mucenicul a fost supus altor chinuri, însă s-a vindecat în chip miraculos. În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia. După execuţie, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creştinism, a îngropat trupul martirului cu multă evlavie.

Izbăvitor de ciumă şi de foamete

Credinţa şi minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conştiinţa creştinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase situaţii în care oamenii i-au cerut ajutorul în situaţii grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, sfântul este 'izbăvitor de ciumă şi de foamete'. În 1813, În Ţara Românească s-a abătut o mare epidemie de ciumă, încât mureau zilnic 300 de bucureşteni. Numită 'ciuma lui Caragea', pentru că s-a petrecut în vremea acestui domnitor, aceasta a secerat 90.000 de morţi. În această situaţie, nădejdea oamenilor a fost pusă în Sfântul Mucenic Haralambie ca singurul care putea să-i izbăvească de boală. Într-adevăr, după multe rugăciuni şi cereri adresate lui, ciuma a dispărut.

Tot către Sfântul Haralambie şi-au îndreptat oamenii nădejdea şi cu câţiva ani înainte, în 1995, în timpul cumplitei foamete din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi.

Locuri unde se află fragmente din moaştele sale

Imediat după martiriul Sfântului Haralambie, creştinii au început să cinstească moaştele sale cu multă credinţă şi evlavie. Părţi din cinstitele sale moaşte se află în momentul de faţă în biserici din mai multe ţări, inclusiv la noi în ţară. Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea 'Sfântul Ştefan' din Meteora, unde se săvârşesc nenumărate minuni. Din hrisoavele existente la mănăstire aflăm că, în 1398, domnul ungrovlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment din lemnul Sfintei Cruci, părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi a închinat terenuri din Ţara Românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaş capul Sfântului Mucenic Haralambie.

Sf. Mc. Haralambie sărbătorit în numeroase lăcaşuri de cult din Patriarhia Română
 

Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie este ocrotitorul a numeroase lăcaşuri de cult din ţară. Pentru evlavia credincioşilor faţă de acest sfinţit mucenic, în mai multe biserici se păstrează fragmente din cinstitele sale moaşte. Vindecător al ciumei, Sfântul Haralambie este prăznuit şi la biserica spitalului leprozeriei din Tichileşti, Tulcea.

Apărătorul săracilor de la Flămânda

În Bucureşti, una dintre bisericile cu hramul Sfântul Haralambie este situată pe Strada Olimpului, şi mai este cunoscută sub numele de Flămânda. Aceasta a fost ridicată în perioada fanariotă, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la bariera sudică a Bucureştilor din acea vreme. Mahalaua Flămânda era atât de săracă pe atunci, încât nu a putut face faţă cheltuielilor ridicării bisericii decât cu ajutorul celor 100 de taleri acordaţi din fondul Vistieriei de către domnitorul Alexandru Constantin Moruzi (1793-1796). Aşa s-a înfiinţat aici, la marginea oraşului, un mic schit de lemn, după cum stă scris în pisania veche, preluată de actuala biserică de zid. Schitul a funcţionat doar scurtă vreme, deoarece în 1782 s-a început construcţia din zid a bisericii actuale, ctitorie a fraţilor Istrate Vel-Vornic şi Constantin Creţulescu. La începutul secolului al XIX-lea, starea materială a Bisericii 'Sfântul Haralambie - Flămânda' s-a îmbunătăţit, întrucât breasla croitorilor, care începuse să ia avânt aici, a ajutat la împodobirea cu odoare preţioase a lăcaşului. Una este Biserica 'Bălăneanu - Iancu Nou', ctitorită în 1827 de boierul Bălăneanu, cu dublu hram: 'Sfântul Nicolae' şi 'Sfântul Haralambie'.

O altă biserică din Capitală cu acest hram este 'Sfântul Dumitru' (Poştă), care a primit acest hram recent, pentru că în sfântul lăcaş se află părticele din cinstitele sale moaşte, iar al treilea sfânt lăcaş al Mucenicului Haralambie este Biserica 'Sfinţii Arhangheli' (Oţetari).

Evlavia credincioşilor români faţă de Sfântul Mucenic Haralambie se vede din mulţimea lăcaşurilor de cult care păstrează părticele din cinstitele sale moaşte, precum: mănăstirile Stavropoleos, Căldăruşani, Ţigăneşti-Ilfov; Turnu, Ghighiu, Schitul 'Sfânta Maria Cricov' - Jercălăi, Mănăstirea 'Sfânta Treime' - Prahova; Neamţ, Sihăstria, Văratec, Secu - Neamţ; Bogdana - Bacău; Ciolanu, Răteşti - Buzău; Cârcea - Dolj; Brâncoveni - Olt; Lupşa - Alba; Horezu - Vâlcea; Slănic - Argeş; Schitul 'Sfântul Ioan Rusul', com. Slobozia, jud. Giurgiu; sau bisericile: 'Sfinţii Arhangheli' din Fotăcheşti, Videle - Teleorman; Biserica Vechii Catedrale a Episcopiei din Slobozia, Biserica Memorială Mihai Viteazul 'Sfântul Siluan Atonitul' din Alba Iulia şi Biserica 'Buna Vestire-Grecească' din Tulcea.

Sărbătoarea Sfântului Haralambie la Piteşti

Biserica Mavrodolu din municipiul Piteşti îşi va cinsti ocrotitorul duminică, 10 februarie 2013. Cu această ocazie Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica Mavrodolu din Piteşti este monument istoric, fiind ridicată la începutul secolului al XIX-lea. Pe lângă Sfântul Haralambie, biserica mai are şi hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Spiridon”.

Legenda unei ctitorii din Iaşi

Ieşenii sunt aşteptaţi sâmbătă, 9 februarie, şi duminică, 10 februarie 2013, la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Haralambie“, aflat lângă Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi. În această seară, de la ora 17:00, se vor oficia Vecernia unită cu Litia şi Acatistul Sfântului Haralambie. Mâine-dimineaţă se vor sluji Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi, după cum aflăm din Ziarul Lumina.

Biserica aflată pe strada Octav Botez a fost ridicată între anii 1799 şi 1804. Circulă două legende ale Bisericii 'Sfântul Haralambie' din Iaşi. Principalul motiv al construirii se spune că ar fi fost cel al epidemiei de ciumă care a cuprins oraşul moldav la 1799. A doua legendă spune că ar fi ctitoria lui Gheorghe Leondari din Ianina, care ar fi avut un frate cu numele Haralambie. Ambii erau militari. Haralambie a devenit haiduc, iar Gheorghe a fost trimis să-l captureze şi, în felul acesta, Gheorghe şi-a omorât fratele. Pentru a-i ierta Dumnezeu păcatul, el a zidit această biserică, dorind să fie închinată Sfântului Haralambie.

Fragmente din moaştele sfântului se află şi la Mănăstirea Miclăuşeni din judeţul Iaşi, dar şi la Mănăstirea Râşca şi în Catedrala episcopală din Galaţi.

Mâine vor îmbrăca straie de sărbătoare Biserica cu hramurile „Sf. M. Mc. Pantelimon“ şi „Sfântul Haralambie“ din cartierul ieşean Tg. Cucu, parohia „Sf. Haralambie“ din Tg. Neamţ, parohia Şoimăreşti, Protopopiatul Tg. Neamţ, şi Biserica „Sfântul Haralambie“ a Spitalului de Psihiatrie Burdujeni din Suceava.

În Episcopia Huşilor îşi cinsteşte ocrotitorul parohia Laza, Protopopiatul Vaslui, şi Biserica cu hramurile „Sfântul Gheorghe“ şi „Sfântul Haralambie“ din Huşi. Programul liturgic al parohiei Laza va cuprinde săvârşirea Utreniei, a Sfintei Liturghii şi a pomenirii pentru cei adormiţi. După cum ne-a relatat pr. paroh Corneliu Halapciug, la acest moment de sărbătoare vor participa preoţii şi credincioşii de la mai multe parohii din apropierea satului Laza. „De mai mulţi ani este tradiţia ca la slujba hramului să vină rude ale enoriaşilor parohiei noastre. Pentru cei veniţi din alte localităţi a fost pregătită o agapă frăţească. Sărbătoarea Sfântului Haralambie se bucură de o cinstire mare din partea credincioşilor“, a spus pr. paroh Corneliu Halapciug. Cu prilejul hramului din acest an, două familii nevoiaşe vor primi câte o maşină de spălat. „Prima familie la care ne-am gândit anul acesta să o sprijinim are trei copii, iar cea de-a doua are patru prunci. Copiii acestor familii participă aproape în fiecare duminică la sfintele slujbe, se spovedesc şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos de mai multe ori pe an“, a adăugat pr. paroh Corneliu Halapciug.

Al doilea hram al bisericii Harşu din Craiova

Biserica „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ - Harşu din Craiova va primi mâine vizita IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram, „Sfântul Mucenic Haralambie“.

Sărbătoarea va fi împlinită de sfinţirea ansamblului parohial, proaspăt construit, alcătuit din: capelă, bibliotecă şi cancelarie parohială, după cum aflăm de pe site-ul mitropoliaolteniei.ro

Sf. Haralambie cinstit la Constanţa

Moaștele Sfântului Serafim de Sarov, ale Sfântului Longhin și ale Sfântului Haralambie vor ajunge, mâine seară, 9 februarie2013, la Constanța, după cum aflăm de la Radio TRINITAS. Credincioșii le vor putea cinsti la biserica Sfântul Haralambie, chiar în ziua de prăznuire a ocrotitorului lăcașului, la Sfânta Liturghie.

Sfintele moaște vor fi aduse din Ucraina de Episcopul vicar de Bănceni, Preasfințitul Longhin și vor rămâne până luni.

Hram în localitatea Greci

Biserica cu hramul "Sfântul Mucenic Haralambie" din localitatea Greci, prot. Niculiţel îşi va cinsti duminică, 10 februarie 2013, ocrotitorul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. De asemenea, potrivit episcopiatulcii.ro, va fi adusă de la biserica Buna Vestire din Tulcea racla cu un fragment din Sfintele Moaşte ale Sfântului Mucenic Haralambie.

Bolnavii din pustia Dobrogei se roagă către apărătorul lor

Micuţa comunitate ortodoxă adunată în jurul bisericii spitalului-cătun, fostă leprozerie, din localitatea tulceană Tichileşti, îşi prăznuieşte ocrotitorul. Din 1938, de când există bătrânul lăcaş de cult, Sfântul Haralambie s-a dovedit grabnic ajutător al oamenilor suferinzi de lepră, care continuă să îşi ducă viaţa în această parte a Dobrogei.

Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea şi este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuţi de Biserică. A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică şi şi-a închinat viaţa lui Hristos şi îndrumării credincioşilor.

Sfinții Acvila și Priscila
 

Colaboratori apropiați ai Sfântului Pavel
Acvila era de neam evreu însă nu se știe dacă și soția sa, Priscila, era de același neam. Numele ei este roman, dar asta nu decide cu privire la originea ei, deoarece este foarte des întâlnit obiceiul ca evreii din Imperiu să adopte un nume roman. Familia a locuit în Roma, însă au fost expulzați de acolo, împreună cu toți evreii, în anul 49, din ordinul împăratului Claudiu. Motivul edictului împărătesc a fost, așa cum afirmă scriitorul latin, Suetonius, conflictele publice generate de evrei, din cauza unui anume lider, „Crestus”. Dacă aici Crestus se referă la Iisus Hristos, atunci tulburările raportate de Suetoniu puteau fi generate de opoziţia înverşunată a iudeilor, faţă de stăruitoarea predicare a creştinilor.
Așadar, expulzați din Roma, Acvila și Priscila au venit de acolo până la Corint, posibil în drum spre Pontul natal al lui Acvila, pe malul Mării Negre. La Corint s-au întâlnit cu Sfântul Pavel, aflat în cea de-a doua sa călătorie misionară, unde au muncit împreună, fiind făcători de corturi, lucru care, probabil, a dus și la convertirea celor doi.
Un an și jumătate mai târziu, Priscila și Acvila l-au însoțit pe Sfântul Pavel, de la Corint, până la Efes, în drumul său spre Siria. Acolo, întâlnindu-se cu Apolo, bărbat iscusit la cuvânt și bun cunoscător al Scripturii, dar totuși deficitar în unele puncte ale învățăturii creștine, cei doi l-au luat la ei și l-au învățat mai cu de-amănuntul calea mântuirii lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 18, 24). Ei au fost cu Pavel în Efes în timpul șederii sale de doi ani în marele oraș asiatic, pentru că vom găsi saluturi de la ei în Epistola întâi către Corinteni, care a fost scrisă de la Efes, în acea perioadă (în jurul anului 56). Dar când Pavel a părăsit Efesul, tovărășia lor pare să se fi încheiat și aflăm următoarele date despre ei, în Epistola către Romani, scrisă după aproape doi ani, în care Acvila și Priscila sunt salutați încă o dată, ca locuitori ai Romei.
Exemplu de sacrificiu de sine
Deși avem puține date despre această familie dedicată slujirii Evangheliei, există câteva lucruri care trebuie evidențiate. Priscila și Acvila sunt un exemplu strălucit de devotament eroic, aprins de credința creștină adevărată. „Pentru viaţa mea”, spune Apostolul, „şi-au pus grumazul lor”. Nu se știe exact la ce incident face referire Sfântul Pavel, însă este clar că este vorba despre o situație în care viața i-a fost pusă în pericol, iar cei doi apropiați ai săi au fost în stare să se sacrifice pentru el. Contextul activității sale în Efes este cel mai potrivit, pentru a încadra acest eveniment, deoarece Efesul a fost cel mai periculos oraș în care și-a desfășurat activitatea, de multe ori fiind aproape de moarte, așa cum el însuși mărturisește: Nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă. Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi (II Corinteni 1, 8-9). Acest act mărinimos de sacrificiu, care aduce mulțumirea Apostolului și a Bisericilor dintre neamuri, a fost un simbol minunat al admirației și al dragostei pentru Apostol, dar motivul cel mai profund era o dragoste mai profundă pentru Stăpânul Apostolului, pentru Hristos, Care spune: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi (Ioan 15, 13).
Modele pentru perioade tulburi
Într-o perioadă în care Biserica este atacată din toate părțile, această familie ne arată cum ar trebui să ne mărturisim credința: chiar cu prețul vieții, așa cum au făcut-o toți sfinții martiri de la începutul creștinismului până acum, având în față modelul lui Hristos, exemplul suprem de sacrificiu, de dragul oamenilor.
Credința în Hristos și consecința acesteia, dragostea față de El, transformă fricoșii în eroi și, prin distrugerea egoismului, face ca sacrificiul de sine să fie natural, ușor și binecuvântat. Eroismul poate fi exercitat și este necesar în viața de zi cu zi, căci același Duh, care i-a purtat martiri spre locul în care aveau să-și dea viața pentru Hristos, se manifestă la fel și în rutina vieții noastre. Dacă dragostea pentru Hristos va fi în noi, așa cum ar trebui să fie, vom fi gata să devenim sacrificii vii, în fața oricărui dușman al credinței și ne vom putea lupta cu fiarele, așa cum a făcut și Sfântul Pavel (I Corinteni 15, 32).

SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR TIRON 17 februarie
 

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup..._stratilat.jpg

SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR TIRON, cel ce, aprins fiind de focul iubirii dumnezeieşti, a răbdat focul chinurilor şi a moştenit râurile milostivirii veşnice a Stăpânului, prin rugăciunile sale să prefacă şi inimile noastre veştejite de arşiţa păcatelor în izvoare înţelegătoare ale tainelor înţelepciunii dumnezeieşti. SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR TIRON, cel ce s-a arătat vas al darurilor dumnezeieşti plin de nectarul iubirii, la prăznuirea sa să ne adape şi pe noi în chip tainic şi înţelegător cu apa curată de la izvorul pocăinţei, spre pecetluirea nevoinţelor postului, dar şi spre întărire pentru a săvârşi cu bine calea cea rânduită de voia dumnezeiască. Luând în ajutor şi acoperământul rugăciunilor sale, să trecem toate văile ispitelor, învrednicindu-ne a ajunge pe muntele desăvârşirii, unde străluceşte chipul dumnezeiesc al lui Hristos, Care prin învierea Sa ne-a deschis tuturor porţile cerului.
Sfinte Mucenice Teodor, cel ce cu numele darului ai strălucit şi te-ai arătat cu adevărat vistierie nedeşertată a darurilor Cuvântului, arată şi inimile noastre jefuite de tâlharii patimilor vistierii sfinţite ale gândurilor cereşti.
Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este pomenit duminica aceasta în calendarul ortodox. A trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. S-a născut în Siria şi a fost soldat de seamă în armata romană în legiunea Tironilor, formată din ostaşi tineri. De aici îi vine și numele de Teodor Tiron. Pentru credința sa în Hristos a fost martirizat.

Sfântul este și ocrotitor spiritual al unor biserici din țară și fragmente din moaștele sale se află în mai multe locuri din România.

Biserica ”Sfântul Gheorghe”este unul din lăcașurile de cult cu tradiţie din Bucureşti care se află sub ocrotirea sa.

Sfântul Teodor este ocrotitor al unor biserici de lemn din ţară, monumente istorice, de o vechime şi frumuseţe incontestabile. Potrivit TRINITAS TV, printe ele se numără biserica din Brăteşti – Oradea care datează din 1738, biserica de lemn din Rieni - Oradea care a fost construită la 1754; biserica din Băgău, judeţul Alba, ce datează din anul 1733; biserica de lemn din Cocârceni - Buzău, dar şi biserica din Cândeşti Vale - Dâmboviţa, construită în jurul anului 1713.

În Capitală, un fragment din moaștele martirului se află și la capela Spitalului Munposan '94.

Sfântul Teodor Tiron este pomenit de Biserica noastră și în prima sâmbătă a Postului Mare.

Sfantul Leon, episcopul Cataniei - 20 februiarie
 

Viata Sfantului Leon o puteti citi aici.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...iei-99322.html

Ca episcop se ingrijea de saraci si bolnavi, iar cand a fost nevoie sa isi apere turma a recurs la un gest care m-a uimit, de aici am inteles cat de puternica ii era credinta si dragostea pentru Dumnezeu. Din viata Sfantului mai retinem ca a convertit multi oameni la credinta si multi altii au primit ajutorul Sfantului, fara ca acesta sa tina seama daca sunt crestini sau nu.

Pomenirea Sfântului Porfirie, Episcopul Gaze
 

Acest mare şi slăvit arhipăstor s-a născut din părinţi bogaţi, în cetatea Tesalonicului. De la naştere şi până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani Porfirie a locuit la Tesalonic. După aceea, luându-şi îngăduinţă şi rămas bun de la părinţi, el a lepădat toată grija şi viaţa lumească şi s-a retras în pustia Egiptului. Călăuzit de un părinte încercat, tânărul Porfirie a fost tuns monah şi a rămas acolo timp de cinci ani. Apoi a mers în pelerinaj la Ţara Sfântă împreună cu monahul Marcu, un frate credincios. În apropiere de Ierusalim, el a dus o viaţă de nevoinţe ascetice şi duhovniceşti într-o peşteră, timp de încă cinci ani. Dar după aceea picioarele lui Porfirie s-au îmbolnăvit, şi el nu mai putea să meargă. Dar cu toate acestea, târându-se pe genunchi, el continua să meargă la Sfintele Slujbe ale Bisericii. Într-o noapte Mântuitorul Hristos S-a înfăţişat lui în vedenie, vindecându-l desăvârşit de boala lui de picioare şi făcându-l întreg sănătos. Când a fost înălţat episcop al Gazei, Porfirie a luat această cruce cu o inimă grea, căci în Gaza el a aflat doar două sute şi optzeci de creştini. Toţi ceilalţi locuitori erau nişte fanatici închinători la idoli. Doar prin marea sa credinţă şi răbdare a reuşit Sfântul Porfirie să-i convertească pe locuitorii Gazei la credinţa în Hristos. El a călătorit personal la Constantinopol ca să-l vadă pe Împăratul Arcadie şi pe Sfântul Patriarh Ioan Gură de Aur şi ca să le ceară sprijinul în această luptă inegală cu închinătorii la idoli. El a găsit la aceştia sprijinul pe care îl căuta. Templele păgâne au fost închise, idolii distruşi şi Sfântul Porfirie a purces la zidirea unei minunate biserici, împodobită cu treizeci de stâlpi de marmură. Împărăteasa Eudoxia mai ales a ajutat la zidirea acestei biserici. Sfântul Porfirie a trăit destui ani încât să vadă întreaga cetate a Gazei întoarsă la credinţa în Hristos, dar aceasta a fost numai după mari lupte, suferinţe şi lacrimi de durere înălţate către Dumnezeu. Sfântul Porfirie a adormit cu pace la anul 421 după Hristos. El a fost făcător de minuni atât în timpul vieţii cât şi după moarte. Sfintele sale moaşte se află şi astăzi în Gaza.
http://sfantulnicolaevelimirovici.fi...pg?w=250&h=300

Sfânta Muceniţă Evdochia
 

Această cuvioasă muceniţă Evdochia a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian. Evdochia mai înainte de aceasta a fost o desfrânată vestită. Dar apoi ea a plâns cu amar pentru păcatele ei, s-a retras în pustie în asceza cea mai aspră, şi mai la urmă a luat cununa muceniciei.

În timpul vieţii ei desfrânate ea adunase averi uriaşe. Schimbarea vieţii ei a survenit pe neaşteptate, prin cea Dumnezeiască Purtare de Grijă a Făcătorului nostru, şi printr-un monah, Avva Gherman. Acesta, venind cu o ascultare în cetate, el a găzduit în casa unui creştin al cărei zid era lipit de al părţii de casă în care se afla iatacul Evdochiei. Serile, potrivit obiceiului călugăresc, monahul citea din Psaltire, şi câte un capitol din Sfintele Evanghelii, despre înfricoşata Judecată. Evdochia auzea aceste citiri, şi a început să asculte cu atenţie, de la început până la sfârşit. Curând a fost cuprinsă de frică şi spaimă, rămânând trează până în zori. Când s-a luminat, ea şi-a trimis sluga să-l caute pe acel monah şi să-l roage să vină la ea. Avva Gherman s-a înfăţişat şi a stat de vorbă cu ea îndelung, despre credinţă şi mântuirea sufletului. Ca urmare a acestei convorbiri, Evdochia s-a dus la episcop şi i-a cerut să o boteze. După botezul ei, Evdochia a lăsat întreaga uriaşă a ei avere Bisericii, spre a fi împărţită sărmanilor. Ea şi-a eliberat toţi robii şi roabele şi s-a retras cu totul într-o mânăstire, unde s-a dăruit celei mai aspre vieţuiri, în desăvârşita ascultare, în posturi, privegheri, şi rugăciuni.

După treisprezece luni, obştea mânăstirii a cerut-o stareţă. Evdochia a trăit timp de patruzeci şi şase de ani în mânăstire şi a fost aflată vrednică înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu văzând râvna ei arzătoare şi cinstită, şi lacrimile ei nesecate, a învrednicit-o şi cu darul învierii morţilor. Când s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor sub Cezarul Vincenţiu, Sfânta Evdochia a fost decapitată. Sfânta Evdochia este un exemplu glorios a cum vasul cel de stricăciune se poate curaţi, sfinţi, şi umple cu Harul Sfântului Duh, cu buna mireasmă a cerului.

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, PROLOAGELE DE LA OHRIDA, Vol. I, Editura Cartea ortodoxa, Editura Egumeniţa, Bucureşti, 2005

Legenda cu Baba Dochia si cojoacele ei e un sincretism de la Sf. Evdochia- praznuita pe 1 martie?

4 Martie - Sf. Gherasim de la Iordan
 

Astăzi 4 martie îl sărbătorim pe Sfântul Gherasim de la Iordan.
Foarte adesea el este reprezentat lângă un leu, în pustia Iordanului.

http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/...rasim_w180.jpg

http://www.crestinortodox.ro/calenda...dan-99528.html

Sfântului Grigorie Dialogul
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/4...m012ieaaoa.jpg


Biserica Ortodoxă îl va pomeni, mâine, 12 martie 2013, pe Sfântul Grigorie Dialogul, autorul Liturghiei Darurilor înainte sfinţite. Acesta este unul dintre cei patru Părinţi reprezentativi ai creştinismului occidental, alături de Sfântul Ambrozie, Fericiţii Augustin şi Ieronim şi este cinstit în mod deosebit şi de Biserica Răsăritului. A fost şi primul călugăr ales episcop al Romei. Pontificatul său a durat din anul 590 şi până în 604.

„Sfântul Grigorie Dialogul a fost un om extraordinar de milostiv şi poate fi comparat cu Sfântul Nicolae. A zidit case pentru bătrâni şi practic, ce a făcut Sfântul Vasile cel Mare în Răsărit a făcut la Roma veche, cum se spune, Sfântul Grigorie Dialogul. Pentru milostenia, evlavia şi adânca lui înţelepciune a fost ales Episcop al Romei”, a precizat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Buchiu, Decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti.

Iniţial, Sfântul Grigorie a îmbrăţişat o carieră politică, provenind dintr-o familie patriciană romană. Însă, în anul 575 a optat pentru viaţa monahală, transformând vila de pe Muntele Celio, moştenită de la părinţi, în mănăstire. Tot în această perioadă începe să-şi scrie opera teologică.

„Ne-a lăsat o lucrare foarte valoroasă despre pastoraţie în care se dau sfaturi concrete preoţilor cum să fie buni duhovnici, să conducă pe credincioşii care le sunt încredinţaţi. Lucrarea este tradusă în limba română şi cuprinde sfaturi pe care dacă le citim vom observa că sunt extrem de actuale şi astăzi. A fost o minte foarte înţeleaptă şi poate fi comparat cu Sfinţii Trei Ierarhi din Răsărit”, a mai adăugat Pr. Prof. Decan Ştefan Buchiu.

Sfântul Grigorie Dialogul este cunoscut îndeosebi pentru activitatea sa din domeniul reformei liturgice. De asemenea, el este și ocrotitorul muzicienilor, cântăreţilor, studenţilor şi al învăţătorilor şi este considerat de Biserica Apuseană unul din cei mai însemnaţi pontifi din istorie, fiind cinstit cu supranumele de „cel Mare”.
Sfântul Grigorie Dialogul, papă al Romei, numit aşa pentru vorbele cele frumoase, s-a născut în Roma cea veche, din tată care se numea Gordian, şi din maică, Silvia fericită, amândoi fiind de neam bun, senatori cinstiţi şi bogaţi. Dar nu atât pentru cinstea de senator era cinstit neamul acestui Sfânt Grigorie, cât pentru acele sfinte persoane plăcute lui Dumnezeu care se aflau în neamul acela. Căci fericitul Felix, al treilea cu acel nume, papă al Romei, îi era moş; iar Sfânta Tarsila, care a văzut la sfârşitul său pe Domnul venind la dânsa, asemenea, şi fericită Emiliana, care împreună cu Tarsila, s-a învrednicit cereştii vieţi veşnice, i-a fost moaşă lui. Însă şi Silvia, maica lui, este cinstită cu sfinţii în Biserica Romei.
Continuare :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...l-b1-p1898.htm

Sfantul Teofan Marturisitorul - 12 martie
 

"Dumnezeu i-a daruit Sfantului Teofan harul facerii de minuni, prin care vindeca toate bolile, si mai cu seama toate formele de nebunie."
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ul-108101.html

- s-a nascut la praznicul Botezului Domnului
- parintii sai, Isaac si Teodotia, erau buni crestini
- tatal sau (ruda cu imparatul Leon Isaurul) a murit pe cand Teofan avea trei ani
- dupa moartea imparatului si a socrului sau intra in monahism impreuna cu sotia sa
- ridica o manastire in insula Calonim
- a participa la al VII lea sinod ecumenic; lupta impotriva celor care respingeau cinstirea sfintelor icoane
- a fost adus la Constantinopol si aruncat in temnita (aici a petrecut doi ani)
- a prorocit temnicerilor lui ca va fi surghiunit in insula Samotrace, lucru care s-a intamplat, in acest loc a mai trait douazeci si trei de zile

Sfantul Simeon Noul Teolog - 12 martie
 

- s-a nascut in Galatia si a crescut in Constantinopol
- s-a numarat printre curtenii Imparatilor Vasile si Constantin Porfirogenetul
- s-a lepadat de toate pentru Hristos si s-a retras intr-o manastire
- s-a nevoit sub ascultarea Batranului Simeon
- a ajuns staret al Manastirii Sfantului Mamas
- spre sfarsitul vietii a trait ca un zavorat
- considerat cel mai mare graitor de Dumnezeu de dupa Sfantul Grigorie Teologul
- cuvintele sale sunt adevarate descoperiri duhovnicesti si dumnezeiesti
- a murit in anul 1032
- moastele sale sunt facatoare de minuni

Sfantul Grigorie Teologul - Papa al Romei - 12 martie
 

- fiul senatorului Gordian
- a fost senator si prefect al Romei
- dupa moartea tatalui, si-a dedicat viata lui Dumnezeu
- din averea sa a zidit sapte biserici, sase in Sicilia si una in Roma (in cinstea Sfantului Andrei)
- mama sa, Silvia, a intrat intr-o manastire de maici
- a fost ales Papa in locul Papei Pelaghie al Doilea
- nu a vrut sa primeasca aceasta cinste, ascunzandu-se in munti si in pesteri, dar a fost descoperit din pronie divina astfel: un foc se inalta de la pamant la cer in locul unde se ascundea
- era nespus de milostiv
- si-a folosit intreaga avere pentru a infiinta adaposturi si bolnite pentru cei sarmani
- ii invita la masa pe saraci, servindu-i chiar el
- numele de Dialogul i-a fost dat de la o carte pe care a scris-o -Dialoguri - in care preaslaveste vietile sfintilor italieni
- a alcatuit Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
- in timp ce scria, arhidiaconul sau Petru vedea o porumbita zburand peste capul lui

Sf. Montanus, primul preot daco-roman cunoscut cu numele, și soția sa Maxima
 

Cu câte o piatră legată de gât, cei doi au fost aruncați în apele râului Sava. Trupurile martirilor au fost luate în ascuns de creștinii acelor locuri și păstrate ca niște odoare de mare preț.
http://www.doxologia.ro/sites/defaul...-sigismund.jpg

Urmând poruncii Mântuitorului Hristos, „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28, 19-20), Sfinții Apostoli și ucenicii acestora au propovăduit învățătura creștină până la cele mai îndepărtate margini ale lumii. În Peninsula Balcanică învățătura creștină a fost propovăduită de Apostolul neamurilor care, în Epistola către Romani, scrisă în anul 58, arăta că „de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos” (Romani 15,19). În anii ce au urmat apostolul Pavel și ucenicii săi au continuat evanghelizarea teritoriilor Peninsulei Balcanice (Tit 3, 12; II Tim. 4, 10; Col 3, 11). Începând cu secolul II î. Hr., romanii au început să cucerească aceste ținuturi, organizându-le în provincii. Învățătura creștină s-a răspândit treptat în rândul populației traco ilirică puternic romanizată. Spre sfârșitul secolului al III-lea d. Hr., creștinii din imperiul roman au fost supuși celei mai crunte persecuții, mulți dintre ei alegând să pătimească mai degrabă chinuri groaznice decât să se lepede de Hristos. Împăratul Dioclețian (284-305) a dat între anii 303-304 patru edicte împotriva creștinilor, care prevedeau dărâmarea lăcașurilor de cult, interzicerea adunărilor și arderea cărților sfinte, uciderea preoților, pedeapsă extinsă apoi la toți creștinii care nu sacrificau zeilor.
Edictele s-au aplicat cu strictețe în provinciile răsăritene și în cele dunărene ale Imperiului roman, acolo unde domneau Dioclețian (reședința la Nicomidia în provincia Bitinia) și ginerele său Galeriu (reședința la Sirmium – Mitrovița de azi în provincia Panonia Inferior). În acest context au pătimit moarte martirică mulți creștini de origine daco-romană aparținători diferitelor categorii sociale și profesiuni, tineri sau în vârstă. Între cei care au pătimit pentru Hristos se află și preotul Montanus din Singidunum (Belgradul de azi) care a fost martirizat împreună cu soția sa Maxima în cetatea Sirmium (Mitrovița), la 26 martie 304. Actul lor martiric, care la bază procesul verbal de judecată întocmit la grefa tribunalului din Singidunum, astăzi din păcate pierdut, a fost refăcut după documentele timpului de părintele Niculae M. Popescu, și inclus astfel în diferitele sinaxare sau colecții care cuprind actele martirice ale sfinților dacoromani și români.
Retras din fața persecuțiilor care fuseseră pornite împotriva creștinilor din orașul Singidunum, acolo unde păstorea, preotul Montanus a plecat împreună cu soția sa, Maxima, în cetatea Sirmium. A fost însă prins și dus în fața guvernatorului provinciei Pannonia Inferior, Probus. După ce acesta a încercat zadarnic să-l convingă pe Montanus să se lepede de Hristos și să jertfească idolilor, văzând că nu cedează nici chinurilor la care a fost supus, conducătorul păgân a poruncit ca să fie adusă de față și Maxima, socotind că ea va fi mai ușor de înduplecat. Însă cei doi soți, întăriți de puterea lui Hristos în Care-și puseseră nădejdea au răbdat cu bărbăție toate încercările, încât Montanus i-a răspuns lui Probus care-l amenința cu noi chinuri: „Fă ce vrei; ai să vezi câtă răbdare îmi dă mie Domnul Iisus Hristos împotriva curselor întinse de tine”. Văzând că nu poate izbândi sub nici un chip, guvernatorul Probus a poruncit ca preotul Montanus și soția sa Maxima să fie înnecați în râul Sava din apropierea cetății Sirmium.
Ajunși la locul unde urmau să-și încredințeze viața lui Hristos, preotul Maximus, ridicându-și mâinile spre cer, a rostit următoarea rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Care ai pătimit pentru mântuirea lumii, primește sufletele robilor Tăi, Montanus și Maxima, care pătimesc pentru numele Tău. Crește, Doamne, și apără turma cea credincioasă a Bisericii Tale din Singidunum și de prin toate văile Dunării. Cu ochii minții văd, Doamne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană”.
Cu câte o piatră legată de gât, cei doi au fost aruncați în apele râului Sava. Trupurile martirilor au fost luate în ascuns de creștinii acelor locuri și păstrate ca niște odoare de mare preț.
Evlavia credincioșilor față de Sfinții Montanus și Maxima a trecut peste veacuri și s-a răspândit și la nord de Dunăre, nu doar în teritoriile unde au pătimit aceștia. În Dobrogea, Mănăstirea Halmyris din județul Tulcea îi are ca ocrotitori, sărbătoarea lor fiind al doilea hram al așezământului monahal. Pe Valea Moravei, în satul Isacova din Serbia se află o biserică cu hramul „Sf. Montanus și Maxima” care ține de Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis.

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul
 

Cuviosul Ioan Scărarul (născut în anul 523 în Palestina) a intrat în monahism cu voia lui Dumnezeu, după ce a scăpat din naufragiul corăbiei cu care se ducea la studii în Fenicia. Sfântul Ioan s-a retras apoi în Muntele Sinai la bătrânul pustnic Macarie, în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“, unde a intrat în monahism după patru ani de noviciat. La 19 ani de la venirea sa în mănăstire, când Macarie a plecat la Domnul, Ioan s-a retras într-o chilie săpată în munte, trăind în rugăciune şi contemplaţie şi devenind un duhovnic cunoscut. După 40 ani de viaţă în singurătate, la vârsta de 75 de ani, este ales stareţul mănăstirii. În acea vreme, simţindu-se nevoia unui „tratat de îndrumare a vieţii duhovniceşti“, la rugămintea stareţului Mănăstirii Raithu, Sfântul Ioan scrie celebra lui carte, „Scara“. Astfel, pentru dobândirea sfinţeniei, Ioan a imaginat progresul duhovnicesc ca pe o scară cu 30 de trepte, iar fiecare treaptă fiind o virtute. După patru ani de stăreţie, pleacă în singurătate la chilia sa, unde trece la Domnul la 30 martie 605.