Lepadarea de sine si chipul Lui Dumnezeu in om.
 

Cum împăcati cerinta "lepădării de sine" cu necesitatea
restaurării "chipului Lui Dumnezeu" în noi? Ce presupune
prima cerintă si ce presupune cealaltă? Ce trebuie făcut?

Din cate stiu, lepadarea de sine presupune ascultarea de poruncile divine ale Legii noi, adica taierea poftelor trupului, ascultarea smerita si mai presus de toate jertfa sinelui din dragoste pentru ceilalti, respectiv pentru Dumnezeu.

Toate acestea se fac intru asemanarea cu Chipul divin, cu Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul care este Iubire pana la Jertfa, care face ascultare voita de Tatal, care a dus o viata exemplara ca Om pe pamant, care este modelul dupa care noi am fost creati.

Creatia dupa Chip presupune existenta, nemurire, libertate, ratiune si sentimente. Toate acestea sunt insusiri ale oricarei fiinte umane, insa primele patru il fac pe om sa aleaga in ce fel va trai vesnic: asemanator cu Dumnezeu in iubire sau impreuna cu ingerii cei rai, intr-o lipsa de iubire.

Lepadarea de sine inseamna a-L lasa pe Hristos sa gandeasca in tine. Asta nu inseamna distrugerea noastra, caci Hristos nu a venit sa piarda pe cineva. Nu poti simti prezenta lui Hristos in tine, atat timp cat in noi e loc numai de noi insine.

Lepadarea de sine inseamna ca noi trebuie sa murim (spiritual) pentru ca Dumnezeu sa inceapa sa traiasca in noi,adica sa lasam la o parte toate poftele carnii care le gasim in GALATENI 5:19-21
Trebuie ca acest trup al nostru sa fie o jertfa vie lui Dumnezeu pentru ca El ne-a pus deoparte spre slujire cand vom invia

Despre restaurarea Chipului Lui Dumnezeu in noi aceasta este lucrarea de sfintire a Duhului Sfant in noi,care prin credinta si supunere o putem accelera sau incetini
Biblia spune in EVREI 12:14 : "Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul"

Cat despre impacarea cerintei "lepadarii de sine" cu necesitatea de care zici,asta e o chestiune mai delicata care aduce uneori multe controverse
Astazi multi preoti in Biserica mai ales in cea Ortodoxa si cea Catolica "incurajeaza" uneori oamenii sau le lasa impresia ca pot avea pe amandoua,si viata vesnica si liberatea vietii lor; Asta se intampla pentru ca e MULTA PRESIUNE din partea credinciosilor si preotii fac ENORMA greseala sa lase oamenilor impresia asta
Bunul Dumnezeu insa stie ca trebuie sa ne ingrijim si de cele necesare vietii dar cu conditia sa nu primeze aceste griji slujirii si iubirii lui Dumnezeu,pana la urma Iisus ne-a spus in MATEI 6:33 "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă."

Daca murim poftelor trupului si ochilor si trufiei desarte, devenim liberi de pacat si de patimi, urmand intentiei originare a Lui Dumnezeu de a fi LIBERI. Singura limitare a libertatii pe care nu o puteam depasi este moartea, insa Jertfa Lui Hristos a transformat moartea in trecere la viata vesnica in loc de separare de Dumnezeu, cum era inainte. Deci Adevarul ne face liberi inca de pe acum, cu conditia sa vrem asta.

Ioan 5, 24: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.

Despre lepadarea de sine, in Pateric se spune: "in ce loc vei merge, nu te numara pre tine si vei fi odihnindu-te..." Este un lucru greu pentru omul din zilele noastre sa nu se numere pe sine. Si gasim si talcuirea: "A nu te numara pe tine inseamna a te smeri, a te aseza la urma celorlalti, a-l socoti pe aproapele cu un pas inaintea ta".

Sa consideram lepadarea de sine ca pe o kenoza a omului
de slava lumii in vederea imbracarii cu duhul Lui Hristos?

Cand am folosit cuvantul impacare m-am gandit la urmatorul
aspect: Chipul Lui Dumnezeu in noi sta la baza persoanei
noastre, a unicitatii si libertatii sale, iar lepadarea de sine
ar putea fi interpretata de cineva din afara crestinismului ca
un fel de depersonalizare. Cum argumentam ca nu e asa?

http://www.crestinortodox.ro/editori...-in-crestinism

Poate te ajuta acest articol.

Eu nu vad nici o contradictie intre lepadarea de sine si restaurarea chipului lui Dumnezeu in om.

Nu poti sa te afirmi pe tine (cu tot ce ai tu.. inclusiv unicitate, libertate..) si in acelasi timp sa il afirmi pe Hristos. Eu asta inteleg.
Iar libertatea nu o ai decat in Hristos... ceea ce omul contemporan considera libertate, este altceva. Libertate nu inseamna pentru crestin sa o ia catre stanga sau dreapta sau sa faca ce vrea, ci sa fie LIBER DE PATIMI.

Sunt unii oameni care intr-adevar au renuntat la tot ce au gasit in ei.. la viata, la inteligenta lumeasca (nebuni intru Hristos), la orice parere despre ei (smerenie)..
Trairea crestina este o permanenta renuntare..
Depersonalizare?
Eu cred ca oricum doar pentru Dumnezeu suntem persoane!

Nu unii pentru altii, nu pentru diavoli... este interesanta o descriere a salasului din vazduh duhurilor cazute in cartea Sufletul dupa moarte a lui Seraphim Rose:
"El a calatorit de trei ori intr-un loc de "pace desavarsita", plutind printre nori calzi, pufosi, care erau mangaiati de raze de lumina, care isi schimbau culoarea neincetat; fremata impreuna cu muzica fara cuvinte a corurilor. In jurul sau se aflau in aceeasi stare, fiinte fara nume, cu care nu avea nici o legatura sufleteasca."
(http://www.crestinortodox.ro/carte-9...pitolul-vii-12)
Descrierea este mai lunga... foarte interesant ca slujitorii lui satan erau impersonali.

Nu suntem persoane decat pentru Dumnezeu, daca pe pamant suntem admirati, unici, originali... total irelevant!
Important este sa traim viata nu cum vrem noi, ci dupa voia lui Dumnezeu. Cel putin asa inteleg eu lucrurile.

Un monah a scris: "Nu e treaba mea sa construiesc case sau sa Ie varuiesc. Nu e treaba mea sa scriu si sa citesc. Care e chemarea mea? E aceea, daca e cu putinta, de a muri in Dumnezeu. Atunci voi trai si voi fi miscat de o alta putere. Atunci voi putea face toate lucrurile - sa sap, sa fac ordine, sa citesc si sa scriu - in chip liber, fara a ma alipi de nimic. Pot merge oriunde, insa oriincotro merg, trebuie sa merg cautand "singurul lucru de care e nevoie" (cf. Luca 10,42). Pot sa las sa treaca prin mine tot felul de "distractii" cata vreme caut in ele acel singur lucru care da seama de ele. Cand construiesti pentru a construi, iti largesti mormantul. Cand scrii pentru a scrie, iti tesi giulgiul. Dar cand traiesti si respiri cautand intotdeauna mila lui Dumnezeu, atunci un vesmant nestricacios se tese in jurul tau si gasesti dulceata unei incredintari ceresti tasnind inauntrul tau. Ce anume construiesti sau ce anume scrii, e cu totul secundar". (sursa: http://www.crestinortodox.ro/cuvinte...ata-suntem-vii)

Lepadarea de sine înseamna lepadarea de voia proprie pentru a face voia lui Dumnezeu.

Restaurarea chipului lui Dumnezeu înseamna restaurarea persoanei. Parintele arhimandrit Sofronie spune ca omul e potential persoana, dar în mod natural se manifesta ca individ, individul fiind opusul persoanei. Persoana e caracterizata de trairea neegoista, altruista, pentru ceilalti, în comunitate cu ceilalti iar individul îsi urmareste propriile scopuri.

Deci cele doua, renuntarea la voia proprie si restaurarea chipului lui Dumnezeu sunt cam acelasi lucru, dar restaurarea se refera mai mult la starea psihologica care survine în urma vietii neegoiste, adica la ceea ce devenim, ce suntem nu la ceea ce facem.


Lepadarea de sine cere la un moment dat si renuntarea la rationamentele produse din proprie initiativa. Aceasta poate parea pentru unii o depersonalizare dar ea afecteaza doar personalitatea adaugata, o manifestare de suprafata a eului, o structura bazata pe patimi, care ne înlantuie si ne duce la autodistrugere. Lepadarea de sine e benefica în doua moduri:

1. conserva puterile sufletesti ale omului prin înlaturarea eului fals, de suprafata care în timp devine o povara (vedem la unii batrâni ca sunt prizonierii gândurilor, ca ajung din pricina gândurilor la o uitare, pierdere de sine)

2. ne pastreaza placuti lui Dumnezeu. Fata de un om care îsi traieste viata Dumnezeu îsi raceste treptat dragostea.