care varianta e corecta?
 

Am citit si auzit si am vazut ca sunt doua variante,dar nu stiu care este corecta:
a)Iadul este acel loc intunecat,umplut cu focuri vesnice in care ard sufletele celor condamnati.Ei sunt incercuiti de diavoli care ii chinuie si ii inteapa cu furcile.Mai sunt cazane cu smoala,iar unii stau in ele,pe cand altii sunt pusi la munca grea. Sau:
b)iadul este o stare de suferinta generata de constientizarea faptului ca omul s-a indepartat de Dumnezeu,ca exista o distanta prea mare si rugaciunile nu ii mai sunt ascultate,ca a ales gresit si ca va ramane asa vesnic.
c)alta varianta...
merci pt. lamuriri!:)

Citeste 'Crima si pedeapsa' si 'Fratii Karamazov' de Dostoievski si o sa intelegi mai bine ce inseamna iad, constiinta si credinta.

c) altă variantă

Iadul e unde ajungi la nivelul doi la Mario. Cu gropi de flăcări şi flori carnivore.

Noi, de fapt, nu ştim ce şi cum este iadul. Nici nu ştim dacă este loc sau stare. Cele mai multe referiri despre el sunt ca despre un loc, dar nu ne putem imagina cum arată "locurile" în lumea spirituală.
Despre iad ştim cu siguranţa pe care numai credinţa o dă doar câteva lucruri:
1) că există
2) că acolo ajung sufletele damnaţilor. Acolo am putea foarte uşor să ajungem şi noi, dacă vom muri cu păcate de moarte pe suflet.
3) că este un loc (sau o stare) foarte, foarte rea. Atât de rău e acolo, încât nu seamănă nici pe departe nici cu cele mai rele locuri (stări) de pe pământ.
4) că este etern.
5) că odată ajunşi acolo, ne vom da seama cât de tâmpiţi am fost pe pământ, dacă am preferat iluzia unei fericiri pământeşti, care din perspectiva unei eternităţi acolo ni se va părea o clipă, în schimbul fericirii veşnice.

definitia iadului e simpla:lipsa prezentei lui Dumnezeu.

dar cum acest lucru infricosator nu pare sa sperie pe nimeni, s-a incercat o descriere mai apropiata de simtul tangibil al omului, care sa genereze o oarecare luare de pozitie.
Domnul, in bunatatea sa, ne mai ingaduie si in viata aceasta sa gustam iadul, pentru a sti de ce sa ne ferim si unde sa nu ajungem.
si crede-ma nu exista durere mai mare decat sa stii ca Dumnezeu te-a parasit.
E cumplit, chiat si pentru cateva clipe.
Dar mai ptr vesnicie?

ne spunea profesorul de godmatica (IPS Irineu Slatineanul) ca Dumnezeu este prezent chiar si in iad. Daca Dumnezeu ar lipsi dintr-un loc, acel loc ar fi in nefiinta, nu ar exista. Nu poate exista un loc unde Dumnezeu sa nu fie prezent.

A crede şi a şti cu siguranţă sunt cam antitetice. Ca să puteţi spune despre iad că există cu siguranţă trebuie să fi fost acolo. Sau să-i credeţi pe alţii pe cuvânt. Dar atunci nu mai ştiţi cu siguranţă.

Dacă iadul există (deşi, personal, nu cred), atunci el trebuie să fie Singurătatea. Poveştile cu focul, duhoarea incredibilă, Visul Maicii Domnului... poveşti de ţinut oamenii în Biserică.

De ce exista oare site-ul crestin ortodox? ca sa il folosim:

http://www.crestinortodox.ro/dogmati...-si-69158.html

Sunt si multe alte articole interesante pe acolo, despre tot ce te intereseaza.

Kronos, de multe ori oamenii neaga existenta a tot ce nu le convine.

Legat de iad nu cred ca e nevoie (si probabil nici placut) sa fi fost deja acolo k sa te convingi si de suferintele trupesti (pe langa chinuitoarea singuratate), desi multor sfinti li s-a descoperit concret si raiul si iadul.

Dar, presupunand ca tu nu crezi in sfinti, eu cred ca e suficient sa ne gandim la niste existente precum capusele, paduchii, viermii, care ne chinuie deja pe pamant. In iad cred ca exista chestiuni asemanatoare si multe altele mai infricosatoare.

Vedem in mod concret ca inca din viata asta pregustam si din suferintele iadului si din bucuriile raiului. Singuratatea, suferintele trupesti, batjocura altora, toate acestea au ceva din realitatea iadului.

Kronos spune clar ca nu mai crede in Biserica,de ce te-ar crede pe tine?
Despre iad si focul cel vesnic a vorbit si Hristos si sfintii apostoli,deci exista.
Felul in care va fi cred ca e potrivit sufletelor de acolo,nu va fi la fel pt. toti;ceva cert e ca va fi "plangerea si scarnsirea dintilor".

Nu cumva asa fac crestinii cu celelalte religii?

Mai intai demonstreaza ca exista/a existat Hristos si ca sfintii apostoli erau sinceri si apoi vedem ce facem si cu iadul ala.
Ex:Mos Craciun a vorbit despre sania sa zburatoare trasa de reni fermecati, deci sania exista.

Dovezi despre existenţa lui Iisus sunt destule, nu numai în istoria biblică, dar şi în cea laică.


Ah, şi cred că ironiile ieftine (şi total neinspirate, că tot veni vorba) nu-şi au locul aici.

Dovezile istorice care sa sprijine existenta omului Iisus sunt atat de firave incat lasa loc doar speculatilor. Da-mi te rog tu o referinta extrabiblica in favoarea existentei lui.
De dragul discutiei sa zicem ca a existat omul istoric Iisus dar se poate demonstra ca el este cu adevarat fiul lui Dumnezeu, daca da, sa se demonstreze atunci. Si daca tot suntem aici sa se demonstreze si existenta lui Dumnezeu.
Despre ce ironii ieftine si total neinspirate vorbim aici?
Vrei sa-ti dau eu exemple de ironii si atacuri de tot felul ale userilor crestini de aici de pe forum?

Analogia nu era neinspirata, așa se văd afirmatiile credincioșilor cu referire la biblie... ceva în genul dacă este în biblie nu este aberatie sau miniuna, e adevarul absolut .

speculaţiilor*

Referinţe extra-biblice care vorbesc despre Iisus ca om istoric găseşti la Tacitus, scriitor roman din primul secol. Sau la Flavius Iosefus în "Antichităţile". Există un pasaj controversat în lucrarea sa (18:3), care vorbeşte despre omul Iisus, "dacă am putea să-l numim om" (citat direct). Plinius cel Tânăr, în Scrisorile 10:96, a surprins practicile de închinare ale primilor creştini, inclusiv faptul că ei se închinau lui Iisus ca Dumnezeu şi erau persoane cu o etică înaltă.
Apoi avem toate scrierile gnosticilor (Evanghelia adevărului, Apocrifa lui Ioan, Evanghelia lui Toma, Tratat asupra Învierii etc.), toate acestea avându-L în centrul atenţiei pe Iisus.

Ba da, analogia era total neinspirată şi cel puţin stupidă. Nu o spun asta ca persoană credincioasă, ci vorbesc foarte obiectiv.

Părerea me, care o poți infirma dacă dorești, este că te supără la ea este faptul că ai crezut în Moș Crăciun în copilărie și pe urmă ai aflat adevărul și îți este teamă să nu se repete...

Părerea mea (pe care nu-mi pasă dacă o infirmi sau nu) este că eşti prost-crescut, agramat şi lipsit de orice coerenţă în exprimarea scrisă. Sau poate voiai să faci pe prostul. Ţi-a ieşit de minune. ;)

Așa este când vrei să scrii ceva în grabă de pe mobil și mai trebuie să tot verifici autocorectia si când stergi cât ștergi... oricum nu cred că ști despre ce vb.

EDIT: Părerea mea este că esti supără, pe faptul, că ai crezut în Moș Crăciun în copilărie și pe urmă ai aflat adevărul și îți este teamă să nu se repete...

este
 

foarte frumos.
poti sa imi spui daca are ceva carti publicate?

bucurii,K

foarte frumos.
poti sa imi spui daca are ceva carti publicate?
vreau sa zic.. IPS Slatineanu..

Draga Lilith23, poti te rog, sa-mi spui in ce an s-au nascut oamenii pe care i-ai amintit?
Referintele extra-biblice sunt firave, prea firave pentru un asa om ca Iisus care se presupune ca a infaptuit miracole(ceva de luat in considerare zic eu), si cel putin controversate.
Istoricii au nevoie de marturii cat mai apropiate de eveniment, daca se poate chiar din timpul evenimentului de martori oculari(numai ca situatile astea sunt rare din pacate), iar faptul ca nu exista nici macar o mentiune extra-biblica conteporana a unui om care a facut fapte atat de marete mi se pare cel putin ciudat, toate mentiunile extra-biblice sunt facute la cateva decade dupa asa-zisul eveniment. Nu cumva mentiunile oamenilor aia erau din auzite? asa cum sunt si evagheliile?
Acum, daca tu imi aduci scrieri gnostice ca argument in favoarea ideii ca Iisus e fiul lui Dumnezeu, atunci eu nu pot decat sa ma amuz...

Cum nu esti credincioasa din moment ce consideri ca Iisus este fiul lui Dumnezeu?
Argumenteaza putin de ce analogia este stupida...

Am înţeles de prima dată ce voiai să spui, doar că am ales să te ignor. Dacă ţii neapărat însă, am să-ţi răspund: nu e vorba de nicio teamă. Eu sunt agnostică, nu m-am declarat niciodată credincioasă. Însă am ales să nu împroşc cu noroi în credinţa altora, indiferent cât de pro sau contra religie sunt şi am fost. Întrebările pertinente, care îndeamnă la gândire şi meditaţie sunt una. Întrebările stupide şi raţionamentele de clasa a IV-a sunt altceva. Ştii cum se spune? "Un nerod pune mai multe întrebări decât poate răspunde un înţelept".

E adevărat, oamenii despre care am vorbit au trăit la aproximativ 100-200 de ani după Iisus. Dovezile de care zici tu, cele contemporane cu Iisus şi martori oculari... Nu ştiu dacă mai există azi, dar ştiu că prin anul 70 d.Hr., romanii au invadat şi au cucerit Ierusalimul, e foarte probabil ca eventualele astfel de dovezi să se fi pierdut atunci.

Nu ai de ce să te amuzi. Ar fi culmea ca dovezile în favoarea faptului că Iisus e fiul lui Dumnezeu să fie agnostice. Pentru că dacă un agnostic ar găsi astfel de dovezi, probabil ar începe să creadă şi atunci n-ar mai fi agnostic. Nu ţi se pare logic? :)

Unde am afirmat că eu cred că Iisus e fiul lui Dumnezeu?

In întelept care nu face fatã la in nerod nu este întelept.

Nici eu, de când am început să-mi pun întrebări, n-am găsit răspunsul la întrebarea asta. De ce, cu toate că a înviat morţii, nu l-a luat în seamă nimeni? Cum se poate să învii morţii şi, cu toate astea, să ai întregul cler împotriva ta? De câte ori a mai asistat cineva la o înviere până atunci, că din Vechiul Testament nu-mi amintesc niciuna. Ori preoţii de-atunci o priveau cu mare suspiciune (înfăptuită cu ajutorul diavolior) ca şi când asemenea evenimente erau la ordinea zilei în Israel.
Unde s-a înălţat Iisus? Pe vremea aceea nu se ştia de atmosferă, de vid şi cineva putea foarte bine să afirme despre o persoană, o dată ce-a dispărut, că s-a înălţat la cer. Bun... şi acum pluteşte pe-un norişor şi veghează asupra credincioşilor? Oare înălţarea la cer nu este o alegorie pentru moarte?

Sunt câteva dintre întrebările la care încă n-am găsit răspuns şi de care m-am temut, că dacă le voi găsi, nu-mi vor plăcea.

Presupun că ai auzit de arhicunoscuta vorbă care spune că cel mai deştept cedează. De aceea nerozii sunt ignoraţi de înţelepţi. Pe cât se poate, că se bagă şi ei ca spinii-n talpă.

Iadul reprezinta mustrarea constiintei,lipsa comuniunii cu Dumnezeu si semenii si suferinta.

Prima varianta este corecta.

Iadul pare la fel de real cum este aceasta lume.

Fiecare minte experimenteaza felurite chinuri,
functie de propriile intunecimi.

De aceea trebuie curatita desavarsit
cu dragoste si cunoastere.

Aşa scrie în psalmul 138:

7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.

Orice existenţă este în Dumnezeu, proniată de Duhul Sfînt. Chiar şi Iadul este o împărăţie creată şi menţinută spre a fi locuită de cei care refuză ideile de vieţuire prezentate de Hristos. Iadul este o manifestare a libertăţii creaturilor şi a dreptăţii Creatorului. Dacă ideea de rău a apărut accidental, atunci Iadul a fost construit în consecinţă, ca necesitate de a-i izola pe cei buni de cei răi, fără ca aceştia din urmă să-şi piardă existenţa (faptul de a exista veşnic este una dintre caracteristicele chipului divin sădit în orice fiinţă raţională).

O precizare: deşi Dumnezeu este pretudindeni, El nu Se identifică cu creaţia Sa. Creaţia este în Duhul Sfînt, dar în acelaşi timp Duhul Sfînt nu este în Creaţie decît numai şi numai la invitaţia creaturilor Sale. Altfel alunecăm spre panteism, ceea ce ar fi o eroare gravă, o erezie.

Deci această Împărăţie a Întunericului nu este o despărţire totală de Dumnezeu, ci o îndepărtare de El. Dialogul dintre Hristos şi fiinţele pe care le-a gîndit rămîne veşnic, indiferent ce opţiune existenţială au ales respectivele raţiuni. Diferenţa dintre Rai şi Iad constă îndeosebi din felul în care creaturile percep dragostea Creatorului: răii I se vor împotrivi în continuare, neplăcîndu-le să iubească şi să-şi accepte chemarea pentru care au fost invitaţi la existenţă; bunii vor şti şi vor putea să răspundă cu dragoste dragostei divine, posibilitate dobîndită prin alegere proprie, din timpul vieţii de aici. Răii vor simţi dragostea Lui Hristos ca un chin, pe cînd cei mîntuiţi [de cel rău care cultivă ideea de rău] vor contempla fericiţi slava Lui Dumnezeu prin dialogul cu El, dialog care va continua în vecii vecilor şi în feluri pe care nici nu ni le putem imagina acum.

Ca sa putem spune despre electroni, protoni si neutroni ca exista, cu siguranta trebuie sa fi fost cineva in interiorul unui atom. Sau sa-i creada pe altii pe cuvant. Dar atunci nu mai stim cu siguranta...

Ierusalimul se afla sub conducere romana inca din 63 I.Hr. iar intre 68-73 d.Hr. in timpul razboiului iudeilor posibil ca romanii, odata cu distrugerea cetatii, sa fi distrus si unele scrieri, nu contest treaba asta. Mai mult, nu exclud definitiv si irevocabil existenta personajului Iisus, chiar si cu statutul de fiu al lui Dumnezeu, dar trebuie sa recunosc ca aceasta probabilitate este foarte mica, in lipsa dovezilor.

Nu are importanta de unde vin dovezile atata timp cat ele se dovedesc a fi valide si obiective.
Tin sa precizez ca aceasta convingere a mea rezulta din:
1. Lipsa mentiunilor extra-biblice contemporane despre omul Iisus(mai ales in conditiile in care acest om infaptuia lucruri extraordinare)
2.Asemanarea frapanta a povestii lui cu alte mituri similare, de ex. cultul lui Mithras, Apollonius din Tyana si chiar cu cea a lui Ioan botezatorul si altii...
3. In povestea lui se regasesc trasaturiile ce definesc binecunoscutul mit al eroului:
-concepere miraculoasa si nastere
-initierea copilului-erou
-retragerea din familie sau comunitate pentru meditatie si pregatire
-incercari şi provocari
-moartea(deseori violenta)
-pasul catre o alta lume
-invierea si renasterea
-iertarea pacatelor
Aceste trasaturi se regasesc la Osiris, Prometeu, Moise, Buddha si altii
4.Faptul ca evangheliile au fost scrise la cel putin 4 decade distanta fata de moartea lui Iisus, atunci cand probabil aproape toti martorii oculari murisera.
5.Inainte ca povestea lui Iisus sa fie scrisa ea s-a transmis pe cale orala, si a suferit multe deformari pana cand s-a decis cineva s-o scrie.
6. Evangheliile contin foarte multe erori/adaugiri/omisiuni(mi se pare curios cum Dumnezeu a permis asa ceva)
7.Nu avem originalele(nici unul)
8. Au fost scrise in greaca sau orice alta limba si nu aramaica(limba care se vorbea in israel pe timpul lui Iisus)
9. Au fost excluse alte scrieri ale crestinilor de la inceput.

Nu ai afirmat asta, asa este dar ai adus ca argument referinte extra-biblice scrierile apocrife in favoarea ideii ca Iisus este de natura divina.

“În acel timp a trăit Isus un om înţelept care era făcător de minuni, învăţător al oamenilor care primesc bucuros bucuroşi adevărul. El a tras la sine pe mulţi Iudei şi păgâni. El fost Mesia. Şi când Pilat în urma pârii fruntaşilor noştri L-a osândit la răstignire cei care-l iubiseră mai înainte nu s-au lepădat de el, căci a treia zi li s-a arătat din nou, viu, precum prezisese despre elaceasta şi multe alte lucruri minunate dumnezeşti proorocii. Şi nici acum nu a încetat neamul acela care se numesc după el creştini” (Iosif Flaviu - Antichităţi 18.3.3)

Alţi scriitori antici care Îl menţionează pe Iisus: Pliniu cel tânăr, Corneliu Tacit, Suetoniu, Lucian de Samosata. De asemenea, e menţionat şi în Talmud, unde e o referire a unui scriitor evreu contemporan cu Iisus.

Toate elementele astea arată faptul că în subconştientul colectiv al oamenilor din toate religiile era aşteptat erolul salvator, Mântuitorul. E şi unul din motivele pentru care creştinismul a putut fi primit de cei de alte credinţe.

Pentru cine are credinţă, nu este necesară nici Biblia. Pentru cine nu are credinţă, poate să fie menţionat Isus şi în Anuarul Statistic: degeaba.

Adevărat. De aceea cădem uneori într-un dialog al surzilor. Fiecare are propria perspectivă. Cine caută adevărul cu bună-credinţă, însă, poate ajunge şi la... credinţă.